AFECTAREA PERSONALITĂȚII

LA COPILUL LOGOPAT
INTERVENȚIE

”Ne îngrijorăm despre ce ar putea deveni în viitor un copil,

dar uităm că el este cineva și acum”

Stacia Tauscher

Copilul, definit nu ca adult în miniatură ci doar copil, adică o ființă care simte, gândește
altfel decât părintele sau oricare adult din proximitate, va implica o abordare psihologică
diferită, o altfel de percepție asupra comportamentelor sale, a scopurilor și a semnificației
acestora. Copilul apercepe, înțelege, prelucrează ceea ce oferă mediul în mod subiectiv,
raportând situația la rezonanța afectivă experențiată.

Maria Montessori consideră că există un corp care crește și un suflet care se dezvoltă în
fiecare familie unde se naște un copil.

Este bine cunoscut cum dezvoltarea emoțională a copilului este anterioară dezvoltării
cognitive. Bebelușul zâmbește unui adult străin ca răspuns la zâmbetul acestuia...copilul se
îndreaptă afectiv spre el, fără a-l cunoște. Va trece un timp pentru a deveni circumspect privitor
la adultul străin când, nu întotdeauna va da un răspuns (dezvoltarea cognitivă).

Modelarea personalității copilului înseamnă relații de comunicare: inițial cu părinții, apoi

cu persoanele din proximitate, ca pregătire pentru ieșirea în lume, adică frecventarea
grădiniței. În acel moment de dezvoltare emoțională, copilul și-a însușit abecedarul afectiv,
urmând să opereze cu el.

Părinții care oferă copilului în primii ani de viață prețuire, siguranță, semnificație și
încredere nu vor avea de întâmpinat probleme pe parcursul școlarității.
 Luând în considerare copilul cu tulburări de limbaj vom descoperii aceleași aspecte.
Prevenția și intervenția timpurie privind defectele de pronunție (care în multe cazuri țin doar de
evoluție) sunt modalități la îndemâna oricărui părinte de a elimina, pe cât posibil, afectarea
emoțională a copilului logopat.

Afectarea personalității este minoră la copilul logopat care primește în familie și la

școală: dragoste și când este fericit și când este trist; înțelegere față de nevoile lui; respect prin
libertatea de a alege; acceptare (când este luat în discuție comportamentul greșit și nu
persoana); onestitate (părintele sau institutorul ca model) și cel mai ușor de realizat: răbdare și
timp pentru el.

Recunoașterea funcționării personalității sănătos, la această etapă de vârstă, o dă

capacitatea copilului de a recunoaște persoanele disponibile și capabile de a furniza bază de
siguranță. În caz contrar apare abordarea anxioasă a instruirii, cereri ”indiferente” sau excesiv
de intense în raport cu situația, detașarea sau independența sfidătoare (comportamente
disruptive).
Sunt necesare seturi de emoții și sentimente experențiate pe parcursul mai multor ani,
pentru a asigura continuitatea potențialului de susținere din partea institutorului sau a echipei
de caz.
Așteptările realiste, fără a forța evoluția recuperării sau a dezvoltării se întâmplă cu
multă răbdare și înțelegere din parte părinților și a educatorilor. În acest fel, copilul nu se va
simții constrâns să vorbeasă, fără a-i face plăcere, ci, dimpotrivă limbajul va deveni un mijoc de
afirmare a personalității sale.

La copilul cu tulburare de vorbire este necesară educarea personalității raportată la

existența disfuncției și a ajutorului oferit din partea tuturor persoanelor cu care interacționează
pe parcursul școlarității.

Nu se poate spune că există o vârstă la care tulburarea de vorbire sau de scris-citit nu

poate afecta stima de sine a elevului sau, inițial a preșcolarului. Fiecare context academic va
ridica semne de întrebare vizând reușita. Copilul logopat va folosi întotdeauna formele de
compensare (inteligențele alternative) de care dispune pentru a nu înfrunta inferioritatea în
grup.

Rolul major al formării personalității este dat de caracteristicile clasei sau grupei
democratice, de aplicarea ingredientelor unei relații bazate pe încurajare și cooperare în
grădiniță, școală și familie. Copilul logopat va simți că aparține, că are semnificație, că este
valoros în grup și în familie.

Frica de eșec se naște în situațiile percepute ca fiind intrinsec dureroase sau periculoase
pentru afirmarea personalității.

Democrația în clasă presupune: fiecare elev are responsabilități, în funcție de

posibilități; luarea deciziilor în comun; motivarea elevilor pentru actul educațional.

Cadrul didactic manifestă față de elevi atât autoritate cât și amabilitate, înțelegere,
apreciere. Elevii acceptă autoritatea, preluarea ideilor adulților atunci când sunt luate în
considerare și ideile proprii.

Rezolvarea de probleme, găsirea în comun a soluțiilor pentru elevi înseamnă

considerație, apreciere.

Îmbinarea în mod armonios a libertății, a ordinii și a valorilor sociale prin respect

reciproc duc la anularea segregării în clasa de elevi democratică. Într-o astfel de atmosferă
copilul logopat nu se va simți marginalizat, exclus sau expus în inferioritate datorită
incapacităților sale. Dimpotrivă, colegii vor fi cei care, prin înțelegere și empatie vor contribui la
intervenția recuperatorie a elevului logopat.

Cadrul didactic este cel care dă tonul crează atmosfera de lucru, de învățare, iar copiii
vor fi beneficiarii, lăsându-le libertatea dezvoltării unor personalități echilibrate.

Glasul prietenos, de acceptare fără critică sau indiferență a cadrului didactic va construi
o personalitate armonioasă copilului cu tulburări de vorbire sau de scris-citit. În aceste condiții
nu va exista etichetare sau eșec școlar.
 Educarea personalității copilului dislexic rămâne, însă, un proces continuu până la
maturitate.

Explorarea inteligenței emoționale, alcătuită din trăsături dinamice ca piese

fundamentale se pot înbunătății prin pregătire pedagogică, prin îndrumare și expunere la
diferite experiențe dezvoltatoare.

Peter Solovey și Jack Mayer, care au introdus conceptul de inteligență emoțională (EQ),
diferit de coeficientul de inteligență (IQ), descriu termenul ca fiind ,,capacitatea de a percepe
emoțiile, de a accesa și a genera emoții astfel încât să vină în sprijinul gândirii, de a înțelege
emoțiile și semnificația acestora și de a regla în mod eficient emotivitatea, pentru a determina
înbunătățirea evoluției emoționale și intelectuale”.

Mai mult, studii recente de scanare a creierului au confirmat faptul că procesele de

gândire trec prin centrii emoționali în convertirea informației în acțiune și răspuns.

Inteligența emoțională poate fi un răspuns la întrebarea: ”Cum intervenim în

personalitatea elevului logopat pentru a reduce substanțial până la eliminare frica de eșec,
premisă a descurajării în viață?” Dacă luăm în considerare cele cinci domenii ale personalității
Big Five asupra cărora avem posibilitatea să intervenim, observăm că șansele de reușită sunt
accesibile.

Principalele ,,piese” ale inteligenței emoționale sunt:

1. Domeniul intrapersonal:
 conștiința emoțională de sine – cum se simte elevul logopat și ceilalți când
vin în relație;
 caracterul asertiv al comportamentului învățat în timpul procesului de
instruire – încurajarea exprimării emoțiilor pozitive și negative;
 independența – capacitatea de autocontrol și autogestionare;
 respectul de sine – cunoașterea punctelor pozitive și negative și de acceptare
a diversității și a imperfecțiunii umane;
  împlinirea de sine – capacitatea de a recunoaște potențialul personal și de a-l
folosi pentru aprecierea și beneficiul celor din jur.
2. Domeniul interpersonal:
 empatia – capacitatea de a înțelege ce simt și gândesc ceilalți;
 cooperarea în grup;
 relația de prietenie și colegialitate
3. Domeniul adaptabilității: capacitatea de a rezolva probleme în situațiile critice,
dovada de a adapta sentimentele, gândurile și acțiunile în funcție de modificarea
contextului.
4. Domeniul de gestionare a stresului: controlul impulsurilor – capacitatea de a întârzia
reacția la un anumit stresor.
5. Domeniul stării generale: capacitatea de a avea bucuria încercării, a provocărilor
spre cunoaștere, cultivarea optimismului.

Diferența între rigiditatea inteligenței cognitive și flexibilitatea emoționalității elevului,

ca premisă a reușitei, poate fi continuu dezvoltată, schimbând abordarea tradițională,
închistată a instrucției școlare sau a educației parentale.

Corectarea recuperatorie este completată de intervenția psihologică a profesorului

logoped și implică următoarele: redarea încrederii în propriile posibilități; competiția cu ceilalți
copii să fie redusă în ce privește domeniul scris-citit sau de vorbire; înțelegerea corectă a
disfuncției și ajutorul empatic de a accepta situația ca normalitate; crearea convingerii că
deficiența nu presupune un deficit intelectual sau imposibilitatea de a obține performanță;
punerea în valoare a aptitudinilor, a potențialului de care dispune copilul; înlăturarea ostilității
și a negativismului școlar prin crearea de oportunități în care copilul să fie încurajat și apreciat;
responsabilizarea copilului pentru a se simți util și important.

Ameliorarea tulburărilor emoționale, acolo unde ele sunt prezente lasă posibilitatea
dezvoltării armonioase a copilului logopat. Profesorul logoped împreună cu părinții și cadrele
didactice de la clasă sunt echipa cheie care dau sau anulează posibilitatea elevului de a deveni
un adult adaptat emoțional și social.
 ”Conspirația tăcerii” folosită des de familiile în care se dezvoltă un copil cu probleme
logopedice nu face decât să îngreuneze posibilitatea de intervenție timpurie la începutul
școlarității, astfel încât copilul nu va primi atenția adecvată, fiind considerat la început leneș,
apoi indiferent, apoi ridiculizat de către colegi iar, într-un târziu, ostil la tot ce ține de instrucția
educațională.

În acel moment, copilul se consideră nedemn de a fi tratat la fel de bine ca și colegii săi,
dezvoltând comportamente de eșec, de negativism-provocator sau de inadecvare.

Din această perspectivă intervenția cadrului didactic de la clasă este definitorie. Tactul
pedagogic de care el dă dovadă în relaționarea cu părinții, dorința de a ajuta copilul să
beneficieze de tot ce implică terapia recuperatorie vor determina făgașul de evoluție a
personalității copilului cu probleme logopedice.

Există foarte multe forme de terapie care pot fi aplicate de cadrul didactic, cu efect de
intervenție recuperatorie, cum ar fi: artterapia, ludoterapia, muzicoterapia, recitatul de poezii,
desenul, psihodrama, socioterapia, ergoterapia, terapiile expresive din diferite abordări
psihoterapeutice.

Comunicarea deschisă, sinceră determină formarea încrederii în posibilitățile

terapeutului și a cadrului didactic de a-l ajuta, adultul devenind suport emoțional în lupta cu
problemele copilului.

În momentele de negare, când apar răspunsurile: ”Nu pot”, apoi ”Nu vreau” este
importantă îndreptarea către sine a copilului, spre motivația intrinsecă realizată prin limbajul
interior, prin încurajarea propriei persoane.

Crearea de suport emoțional prin exemplificarea unor modele de reușită consolidează

ideea că pot, că nimic nu este imposibil, ci doar trebuie depus efort pentru reușită.

Este demonstrat că terapia prin joc, activitățile antrenante de învățare reprezintă un

mod de abordare pentru o varietate de probleme cu care se confruntă copiii în clasele primare.
 În cadrul jocurilor terapeutice se urmărește: comportamentul copilului în timpul jocului;
limbajul nonverbal și verbal; expresia feței; exteriorizarea sentimentelor în anumite contexte;
comportamente sociale la care copilul prezintă manifestări disfuncționale; elemente asociate cu
dezvoltarea emoțională a copilului sau raportate la dificultățile întâmpinate.

Elevul logopat care beneficiază de abordare diferențiată în învățământul obișnuit se va

raporta la clasă după alte criterii pozitive, valorizarea performanței fiind reală și favorizantă.

Intervenția personalizată ( planul de recuperare P.I.P.) raportată la particularitățile

psihoindividuale ale elevului, menține perspectiva autodepășirii, a evaluării în funcție de nivelul
atins și de pasul următor, ținând cont de dificultățile de vorbire, scris-citit sau calcul matematic
în relație cu programa de la clasă.

În cabinetul de logopedie climatul terapeutic reprezintă un concept abstract care

presupune îndeplinirea mai multor factori, ce contribuie la înlăturarea anxietății, a ostilității
față de terapeut și de munca acestuia.

În multe cazuri, familiarizarea inițială cu ambientul cabinetului, cu personalitatea

terapeutului sunt factori decisivi în buna desfășurare a terapiei. Să ținem cont de faptul că
pacientul vine cu un bagaj de frustrări sau chiar aversiune față de comunicarea cu cei din
anturaj.

De multe ori întâlnim obstacole din partea copilului (opoziționism, comportamente

evitante, de fugă, revoltă sau anxietate).

Este importantă comunicarea motivului pentru care copilul se află în cabinetul logopedic
și înțelegerea scopului și importanței de a trata deficiența de vorbire.

Consilierea psihologică a copiilor intrați în terapie logopedică este absolut necesară în

cazul în care deficiența de vorbire este asociată cu tulburări emoționale, de comportament sau
anxietate.
 Consilierea educațională însoțește terapia logopedică când întâlnim absența motivației
sau a voinței, comportament opozant sau anxios, întârzieri în achiziții (neexplicate prin retard
psihic).

Alianța terapeutică presupune următoarele:

- cunoașterea reciprocă (terapeut-copil);

- dezvoltarea sentimentului de încredere în posibilitatea corectării deficienței de vorbire;
- înlăturarea comportamentului opozant față de comunicare;
- atitudine de înțelegere și ajutor;
- adaptarea la mediul ambiant al cabinetului logopedic.

În testarea logopedică sunt necesare mijloace de diagnostic cât se poate de atractive,

pentru a obține cooperarea elevului sau a preșcolarului.

Copilul logopat va fi luat în considerare în relație cu ceilalți, în interacțiune socială, pentru a

măsura interesul de a comunica, de a obține un loc în grup, de a avea semnificație în grup.

Personalitatea copilului va deveni vizibil reechilibrată prin capacitatea copilului de a se

îndrepta spre ceilalți copii.

Afectarea emoțională, cauzată de sentimente de inferioritate datorate unei comunicări

defectuoase, a imposibilității de a ține pasul cu ceilalți, va brăzda personalitatea elevului
logopat.

Părintele, logopedul, cadrele didactice au menirea de a interveni și a reduce aceste

discrepanțe, care, netratate pot deveni complexe de personalitate, care duc la maturitate la
inadecvare, adaptare socială deficitară.

Stimularea independenței copilului de a face toate lucrurile pentru care el este pregătit este
necesară pentru a primi respect, laude, încredere din partea părinților.
 Capcanele milei pune în inferioritate copilul, îl imobilizează. Părinții, educatorii care au
atitudine onestă, de încredere în forțele și abilitățile copilului vor transmite sentimente de
reușită, antrenând copilul în depășirea obstacolelor.

Lauda pentru fiecare reușită, cunoașterea consecințelor pentru comportamentele

deficitare, implicarea în viața de familie (nu este niciodată prea mic) dau copilului logopat
sentimentul că este important, că are un rol important în familie, că poate crește fără a fi atent
dacă este adecvat mediului familial.

Pornind în călătoria cunoașterii elevul va învăța alături de dascăli, în intercunoaștere și

relaționare cu ceilalți copii să se perfecționeze, considerând terapia logopedică o altă formă de
absorbție a informației, un alt fel de joc al evoluției.

"Visul începe cu un profesor care crede în tine, trage de tine și te împinge la un nivel
superior, înțepându-te uneori cu un băț ascuțit numit "adevăr" ".

Dan Rather

Bibliografie

Adina Botiș Matanie, Anca Axente – Disciplinarea pozitivă, sau cum să disciplinezi fără să rănești, Editura
ASCR, Cluj Napoca, 2011;

Mihaela Minulescu – Psihologia copilului mic – ghid pentru mămici cu copii mici, Editura Psyche, 2007;

Anna De Santo, Maurizio Cusani – Copilul meu are dificultăți de vorbire, Editura Lizuka Educativ,
București, 2016;

Vasile G. Ciubotaru, Eugen Avram – Neuroștiința dizabilității, Editura Universitară, 2009, București;

Drugaș, I, Hărdălău, L – Psihologia și logopedia în practica școlară, Editura Primus, Oradea, 2011;

Maria Montessori – Descoperirea copilului, E.D.P., București, 1977;

John Bowlby - Crearea și ruperea legăturilor afective, Editura Trei, București, 2016.