Elemente de biomecanică. Tipuri de mişcări.

Mişcarea în câmp gravitaţional. Aplicaţii ale

biomecanicii
 Cea mai simplă definiţie a biomecanicii ar
putea fi următoarea: biomecanica este partea
biofizicii care se ocupă cu studiul mişcării.
 În realitate, biomecanica se ocupă atât de
studiul mişcării, prin intermediul cinematicii şi
dinamicii, dar şi de studiul stării de echilibru,
de repaus, în cadrul staticii.
 Biomecanica reprezintă în acelaşi timp şi baza
pentru majoritatea celorlalte capitole ale
biofizicii :mişcarea poate fi considerată esenţa
vieţii.
 Hatze, 1974:
We might think of biomechanics as the
“physics of human movement”
 Mecanica
◦ Studiază acţiunea factorilor fizici şi efectul forţelor
aplicate
 Cinematica:
◦ Descrierea mişcării
 Dinamica:
◦ Studiază efectul forţelor asociate mişcării
 Cinematica este acea parte a mecanicii care
studiază mişcarea fără a cerceta cauzele mişcării.
 Un sistem fizic aflat în mişcare se numeşte mobil,
iar locul geometric al tuturor punctelor prin care
trece mobilul în timpul deplasării se numeşte
traiectorie.
 Să considerăm un sistem de coordonate carteziene
Oxyz (Fig.1.) în raport cu care poziţia unui punct P
este determinată de vectorul de poziţie , care poate
fi scris astfel:
www.opsu.edu/www/.../Kinesiology%20PPTs%20and%20Questions/Chap3.ppt
   
r = xi +yj + zk
 Expresia vitezei:

dr dx dy dz
v= = i + j+ k
dt dt dt dt

v = vxi + v y j + vz k
2 2 2
v = vx + v y + vz
 Dacă notăm cu τ versorul tangentei la punctul
în care se calculează viteza, atunci şi relaţia
precedentă capătă forma:

dr
v =  = v
dt
 Rezultă astfel că viteza este o mărime vectorială, direcţia ei
fiind tangentă la traiectorie în punctul considerat.
 În multe situaţii, prezintă interes cunoaşterea unei valori
medii a vitezei. Aceasta se defineşte tot ca fiind raportul
dintre spaţiul parcurs de mobil şi intervalul de timp în care a
fost parcurs acest spaţiu, numai că de această dată, intervalul
de timp este unul finit:

d
v med 
t
 acceleraţia instantanee este definită ca raportul dintre variaţia
vitezei şi intervalul de timp (considerat foarte mic) în care a
avut loc această variaţie:

dv
a=
dt
2
dv d r
a= = 2
dt dt
 Acceleraţia vectorială:

2 2 2
d d x d y d z
a = ( v x i + v y j + v z k)= 2 i + 2 j + 2 k = axi + a y j + az k
dt dt dt dt

 2 2 2
| a |= a = a x + a y + a z
 dv d dv d
a = = ( v )=  + v
dt dt dt dt
  =  = 1
2

d d
 +  =0
dt dt
 dv d
a =  +v n
dt dt
vectorul

a
are două componente reciproc perpendiculare: o componentă tangentă la traiectorie,
at
, determinată de variaţia vitezei ca mărime şi o componentă normală la traiectorie,
an
, determinată de variaţia vitezei ca direcţie. Cele două componente au expresiile

dv d
at = şi an = v
dt dt
Se pot considera câteva cazuri particulare:
a) dacă R, mişcarea devine rectilinie şi

an = 0

putând să existe numai

at
 b) dacă R = const. şi v = const.,
mişcarea este uniform circulară şi

at = 0
respectiv
2
v
an = n
R
ultima numindu-se acceleraţie centripetă.
 Dinamica este acea parte a mecanicii care
studiază mişcarea pornind de la cauzele
acesteia.
 Studiul sistemelor din punct de vedere
dinamic are la bază un număr de principii
fundamentale, cunoscute sub numele de
principiile dinamicii.
 Cel mai important dintre acestea, este
cunoscut şi sub numele de principiul
fundamental al dinamicii
 principiul fundamental al dinamicii, poate fi
enunţat astfel: "forţa rezultantă care
acţionează asupra unui punct material este
proporţională cu viteza de variaţie a
impulsului":
 dp 
F~
dt
dp d (mv)
F 
dt dt
 masa este o măsură a inerţiei corpurilor masa
astfel definită mai poartă numele de masă
inerţială.

dv
F m  ma
dt
 Masa astfel definită este denumită masă
grea şi are altă semnificaţie decât masa
inertă: dacă valoarea unei forţe oarecare nu
este determinată de valoarea masei inerte,
valoarea greutăţii este determinată direct şi
univoc de valoarea masei grele.
 În primul caz, masa este o măsură a inerţiei,
în timp ce în al doilea caz, masa determină
valoarea forţei.
 Diferenţa dintre cele două feluri de masă a
constituit o problemă pentru fizicieni timp
de secole, echivalenţa celor două fiind
postulată de Einstein în teoria relativităţii
generale
G  mg
 Cel de-al doilea principiu important al
mecanicii este principiul acţiunii şi reacţiunii:
"dacă un corp acţionează asupra altui corp
cu o forţă numită acţiune, cel de-al doilea
acţionează asupra celui dintâi cu o forţă
egală şi de sens contrar numită reacţiune"
 Pentru caracterizarea din punct de vedere
dinamic a unui sistem, sunt folosite şi
mărimile energetice: lucrul mecanic, energia
cinetică şi energia potenţială.

F

 Prin definiţie, lucrul

mecanic elementar

făcut de forţa F
pentru deplasarea
punctului material
din punctul Po
în punctul P este:

 
dW = Fdr = Fdr cos 
 lucrul mecanic total, pe întreaga curbă AB, va
fi:

 
B
W =  Fdr
A
 expresia analitică a lucrului mecanic

B
W =  ( F x dx + F y dy + F z dz)
A
 energia cinetică a unui punct material este
egală cu :

2
mv
Ec 
2
 O regiune în care asupra fiecărui punct acţionează
o forţă formează un câmp de forţe.
 O forţă care are proprietatea că lucrul mecanic
efectuat de ea este independent de drumul parcurs
şi nu depinde decât de poziţia iniţială şi de poziţia
finală a punctului se numeşte forţă conservativă.
 Un alt mod de a defini forţa conservativă este
următorul: o forţă este conservativă dacă ea poate
fi scrisă ca fiind egală cu gradientul (derivata
spaţială) unei mărimi spaţiale numite potenţial sau
energie potenţială.
 Matematic aceasta se scrie astfel:

F  U
U este energia potenţială
 Energia potenţială este o energie de poziţie,
spre deosebire de energia cinetică, definită ca
o energie de mişcare, însă ambele reprezintă
forme ale energiei mecanice.

U U U
Fx   ; Fy   ; Fz  
x y z
 Trebuie subliniat faptul că prin modul în
care a fost definită energia potenţială în
relaţia precedentă, prin adăugarea unei
constante lui U, valoarea forţei nu se
modifică.
 Aceasta înseamnă că poziţia
corespunzătoare unei energii potenţiale
nule este arbitrară, trebuind însă ca pentru
o problemă dată, să avem grijă ca nivelul de
referinţă al energiei potenţiale să fie ales în
mod unic.
 Termenul de forţă conservativă cu care este
asociată energia potenţială indică faptul că
ea este utilă numai în cazul problemelor în
care nu există pierderi de energie mecanică.
 Cea mai des întâlnită ocazie în care apar
pierderi de energie mecanică este aceea în
care deplasările se fac cu frecare.
 Teorema de conservare a impulsului. Dacă forţa
rezultantă care acţionează asupra unui sistem este
nulă, impulsul său se conservă.
 Teorema de conservare a energiei mecanice Într-un
sistem mecanic în care acţionează numai forţe
conservative, energia mecanică se conservă.
 Teorema de conservare a momentului
cinetic. Dacă momentul forţei care
acţionează asupra unui sistem este nul faţă
de un punct, momentul cinetic faţă de
acelaşi punct este constant.
 Statica este acea parte a mecanicii care se
ocupă cu studiul echilibrului corpurilor, atunci
când acestea sunt supuse acţiunii unor forţe
şi unor cupluri de forţe.
 Condiţia ca un sistem mecanic să se găsească
într-o stare de echilibru este ca suma
vectorială a forţelor care acţionează asupra
sistemului şi suma vectorială a momentelor
forţelor faţă de orice punct să fie nule:

 
 Fi  0 ;  Mi  0
 
 Dacă o forţă acţionează asupra unui punct
F
material P a cărui poziţie este dată de vectorul
de poziţie r (Fig.2.7), momentul al forţei în
raport cu originea O, este definit prin relaţia:

 Momentul al forţei este un vector

perpendicular pe planul determinat de şi şi al
cărui sens este dat de regula produsului
vectorial. Modulul momentului forţei are
valoarea:

  
M =r F
 
M  rF sin(r , F )  bF  rFn
 În natură toate sistemele sunt supuse sub o formă sau alta
frecării, iar în unele cazuri, frecarea este indispensabilă
realizării deplasării. Dacă de exemplu între cauciucul unui
automobil şi asfalt nu ar exista frecare, deplasarea
automobilului nu ar fi posibilă, cauciucul rotindu-se în loc.
Forţele care duc la pierderea de energie mecanică (disipative)
pot fi împărţite în două categorii:
 - forţele de frecare: sunt forţele care iau naştere la suprafaţa
de contact dintre corpuri solide
 - forţele de rezistenţă: sunt forţele care iau naştere la
deplasarea unui corp solid într-un fluid.
 Forţele de frecare sunt caracterizate de un coeficient de
frecare şi sunt proporţionale cu forţa cu care corpul în
mişcare apasă asupra suprafeţei pe care se deplasează:

F f  N
 Experimental s-a pus în evidenţă faptul că un
corp care se mişcă într-un fluid vâscos este
supus unei forţe care se opune mişcării.
 Sub o formă generală, forţa de rezistenţă cu
care acţionează fluidul asupra corpului poate
fi scrisă astfel:

F r = -ksf( v )
k este o constantă ce depinde de densitatea fluidului, s este aria maximă a secţiunii transversale a corpului, iar

f( v ) este o funcţie de viteza relativă a corpului faţă de fluid.

 Rolling: Lower that static
and kinetic friction (100-
1000 times)
 Joint Friction - minimized
 Blood vessels -
atherosclerosis
în figura se indică valorile lui k (în funcţie de densitatea fluidului)
pentru diferite obstacole cu simetrie de revoluţie, toate de acelaşi
diametru.
 Un caz particular, deosebit de interesant din punct de vedere
practic, este cel studiat de către Stokes şi anume mişcarea
unei sfere omogene printr-un fluid vâscos. In această situaţie,
forţa de frecare este :

Fr=-6   r v
unde r este raza sferei,

v viteza ei relativă
iar η este un coeficient care depinde ne natura fluidului şi care poartă numele de vâscozitate dinamică
 Cel mai important factor mecanic ce influenţează
lumea vie este gravitaţia.
 Prin faptul că toate organismele sunt supuse
permanent unei forţe de atracţie din parte
Pământului, întreaga dezvoltare a biosferei a fost
influenţată.
 Mărimea forţei gravitaţionale influenţează poate
cel mai mult dezvoltarea vieţii.
 Dacă Pământul ar fi fost mai mare, suferind
acţiunea unor forţe mai mari, organismele ar fi avut
cu siguranţă o talie mai mică, deplasarea ar fi fost
mai greoaie, şi este posibil chiar ca zborul să nu
mai fi fost posibil.
 Experimentele realizate în spaţiu cosmic, în condiţii
de imponderabilitate au demonstrat faptul că
funcţiile organismului se modifică în absenţa
gravitaţiei, aceasta fiind poate cea mai importantă
piedică în calea colonizării cosmosului.
 Forţa de atracţie gravitaţională este proporţională cu masa
corpului ceresc care o exercită; este necesară o anumită
mărime a planetei pentru ca această forţă să fie favorabilă
evoluţiei chimice a materiei spre viaţă.
 O planetă prea mare are o forţă de atracţie gravitaţională
suficient de mare pentru a reţine în atmosferă gaze ca
hidrogenul, amoniacul sau metanul, atmosfera este foarte
densă şi razele soarelui nu reuşesc să ajungă până la
suprafaţa nucleului solid pentru a putea realiza reacţiile
chimice necesare existenţei vieţii.
 In sistemul solar acesta este cazul planetelor Jupiter sau
Saturn. Pe de altă parte, o planetă prea mică, cu gravitaţie
redusă, nu poate reţine la suprafaţă o atmosferă gazoasa,
ceea ce împiedică de asemenea apariţia vieţii.
 Efectul direct al gravitaţiei asupra fiinţelor vii
se manifestă prin influenţa mărimii, formei şi
structurii.
 Forţa de atracţie gravitaţională este
proporţională cu masa, deci cu volumul
corpului, ceea ce este echivalent cu o relaţie
de proporţionalitate între forţă şi cubul
dimensiunii liniare a corpului F  L3.
 Pe de altă parte, alte forţe din natură sunt
proporţionale cu suprafaţa corpului sau cu
secţiunea sa transversală, deci relaţia de
proporţionalitate este de tipul F  L2.
 Unul dintre cele mai importante efecte este cel al forţelor de
tip elastic. Forţa deformatoare este greutatea, proporţională cu
cubul dimensiunii liniare, în timp ce efectul acesteia este
proporţional cu secţiunea, deci cu pătratul dimensiunii liniare.
 Aceasta face ca pentru aceeaşi masă, corpuri cu secţiuni
(forme) diferite să suporte solicitări diferite. Cum forma este
legată şi de utilitate şi funcţionalitate, înseamnă ca gravitaţia
aduce o limitare pentru dimensiunile plantelor şi animalelor,
dar şi pentru construcţiile umane.
 Cel dintâi care a sesizat această limitare a fost Galilei, care a
presupus că natura nu poate construi arbori şi animale oricât
de mari cu materialele pe care le are la dispoziţie, după cum
omul este limitat în ambiţiile sale de a construi edificii cât mai
înalte de rezistenţa materialelor folosite.
 In 1778 Euler a demonstrat matematic faptul că o coloană prea
înaltă se poate strivi sub acţiunea propriei greutăţi. Propria
greutate şi limitarea rezistenţei la vânt limitează şi talia
arborilor. Un studiu statistic realizat în 1983 asupra a 576 de
specii de arbori din Statele Unite a demonstrat relaţia teoretică
dintre înălţimea maximă a arborilor şi raza acestora l3 r2.
 Acţiunea gravitaţiei se manifestă atât asupra
factorilor de mediu, cât şi asupra formei şi
dimensiunii lumii vii.
 Putem să ne imaginăm viaţa pe o planetă cu
o gravitaţie mai mare decât a Terrei:
 Datorită gravitaţiei mai mari atmosfera este
mai densă, absorbţia radiaţiei solare la
nivelul solului este mai scăzută şi deci
temperatura mai mică.
 Animalele ar fi mai mici, cu organe de
locomoţie mai dezvoltate, iar zburătoarele
ar lipsi, fauna fiind în general mai săracă, cu
o mai mică diversitate.
 Condiţiile climatice ar duce şi la modificări
de metabolism, acesta fiind probabil mai
ridicat.