Colegiul Agricol “ Traian Sǎvulescu “

Tg-Mureş

Lucrare pentru certificarea

competenţelor profesionale

Profil : Tehnician în agricultură

Coordonator: Candidat:
Prof. Ing. HĂDĂRĂU Elev:BARȘON
ANA TIBERIU

An şcolar
2017 -2018
0
1
 CUPRINS

Argument. . . . . . . . . . .3
Capitolul I – Orzul
1.1.Particularităţi morfologice. . . . . . . .7
1.2. Compoziţia chimică a bobului şi factorii de influenţă. . . . .7
1.3. Sistematică şi soiuri. . . . . . . . .8
1.4. Cerinţe faţă de climă şi sol . . . . . . .10
1.4.1. Cerinţe faţă de căldură . . . . . . .10
1.4.2. Cerinţe faţă de umiditate. . . . . . .11
1.4.3. Cerinţe faţă de sol. . . . . . . .12
1.5. Zonarea culturii grâului de toamnă în România. . . . . 12
Capitolul II – Tehnologia de cultivare
2.1. Rotaţia . . . . . . . . . .14
2.2. Fertilizarea . . . . . . . . .15
2.3. Lucrările solului. . . . . . . . . .19
2.4. Sămânţa şi semănatul. . . . . . . . .22
2.5. Lucrări de îngrijire. . . . . . . . .24
2.6. Recoltarea. . . . . . . . . .31
Capitolul III
Concluzii şi recomandări. . . . . . . . .33
Capitolul IV
Anexe. . . . . . . . . . . .36
Capitolul V
Bibliografie. . . . . . . . . . .43

2
 ARGUMENT

Cultivarea orzului nu presupune o tehnologie mult-diferită de cea pentru grâu. În

România, orzul este una dintre plantele de bază pentru rotația culturilor, fiind printre cele mai
frecvent întâlnite culturi de toamnă. Respectarea pașilor tehnologici este, însă foarte importantă,
întrucât fără o recoltă de calitate, valorificarea orzului se face la prețuri mai mici – fabricile de
bere, spre exemplu, caută orz calitativ, rămânând doar soluția folosirii orzului ca furaj dacă
acesta nu are parametri buni.
Se cultivă în primul rând pentru boabele sale care se întrebuințează pe scară largă
în furajarea animalelor și în industria berii. Paiele se întrebuințează în hrana animalelor. Se
cultivă și pentru furaj verde, fie în cultură pură, fie asociat cu o leguminoasă (borceag).
Raportul la substanța uscată boabele de orz conțin: 60-65% hidranți de carbon,
9,5% -11% proteină brută, 2-3% grăsimi, 4-7% celuloza, 2-3% cenușă.
Boabele orzului comun conțin o cantitate mai mare de celuloză datorită plevelor
care îmbracă bobul cu o cantitate mai mică de grăsimi.
Proporția de substanță proteică în bobul de orz este pozitiv influiențată și de
îngrășămintele chimice cu azot sau de fertilitatea solului.
Pentru hrana animalelor este de dorit ca boabele de orz să conțină o cantitate cât
mai mare de substanțe proteice. În schimb conținutul ridicat în substanțe proteice scade
extracția berii, micșorând astfel procesul de fabricație. Cel mai bun orz pentru bere este cel
ce conține 9-11% proteină și 60-70% amidon din substanță uscată.
Orzul se numară printre cele mai vechi plante luate în cultură. Sunt menţiuni că el s-a
cultivat din epoca de piatră, o dată cu primele începuturi ale agriculturii.
Orzul are multiple întrebuințări în alimentația omului, în furajarea animalelor și în
industrie.
Orzul este folosit în alimentația omului sub formă de arpacaș, crupele obținute din boabe
de orz prin perlare se folosesc la prepararea supelor și sosurilor, iar măcinate se folosesc în
hrana sugarilor și la prepararea unor specialități.

3
 Boabele de orz reprezintă un furaj concentrat foarte bun pentru animalele puse la
îngrășat, cele producătoare de lapte și animale tinere. Paiele de orz depășesc valoarea
nutritivă a celor de grâu, ovăz și secară, fiind folosite ca un bun nutreț fibros. Colții
(germenii de malț) și borhotul de bere au o bună valoare furajeră, contribuind la
stimularea producției de lapte a vacilor.
În obținerea malțului și a berii orzul este folosit încă din antichitate, având o largă
utilizare și în zilele noastre.
Orzoaica datorită uniformității boabelor, a conținutului mai scăzut în proteine și
mai bogat în amidon este materia primă cea mai bună la fabricarea berii.

Particularităţi biologice
Temperatura minimă de germinare este 3-4 grade C., optimă 20 grade C., maximă
28-30 grade C., iar cantitatea de apă circa 48% din masa boabelor. Rădacina este mai
redusă cu 8,7% din masa totală a plantei decât a grâului. La înfrățire fiecare frate
formează rădacini proprii ca și la grâu, secară și ovăz. Orzul are puterea de străbatere mai
redusă decât alte cereale. Semănat prea adânc (6-7 cm) dacă solul formează crustă
puternică, deseori colțul nu poate să răsară. Orzul are înfrățirea mai bună decât grâul,
secara sau ovăzul.
Orzul de toamna are înfrățirea mai bună decât orzul de primavară. La orzoaică
înfrățirea trebuie să fie mai slabă pentru a nu reduce uniformitatea plantelor și respectiv a
boabelor. Orzul și orzoaica de primavară au perioada de vegetație de 90 - 120 zile.

4
 Capitolul I – Orzul
1.1. Importanţa culturii
Epoca de semănat: Perioada optimă de semănat este primăvara foarte timpuriu şi în
ferestrele iernii până la 15 martie.
Densitatea
Număr de boabe la mp 400-500
Cantitate de sămânţă la hectar: 160-200 kg
Adâncimea de semănat: 3-4cm
Orzul este utilizat în alimentaţia omului, în furajarea animalelor şi ca materie primă
pentru diferite industrii. În alimentaţia omului, făina de orz este utilizată în diferite zone
ale lumii pentru obţinerea de pâine, care are o calitate mai slabă comparativ cu cea de
grâu, fiind sfărâmicioasă şi necrescută.
De asemenea, făina de orz se folosesc în hrana sugarilor şi pentru prepararea unor
specialităţi.
Orzul este folosit în alimentaţia omului şi sub formă de crupe ce se folosesc la
prepararea supelor şi sosurilor.
Malţul obţinut din boabele de orz se utilizează ca înlocuitor de cafea, pentru
obţinerea de faină de malţ utilizată pentru îmbunătăţirea celei de grâu şi în prepararea a
diverse alimente.
În furajarea animalelor, boabele de orz au o valoare nutritivă ridicată şi o bună
digestibilitate, fiind comparabile cu valoarea furajeră a boabelor de porumb.
Boabele de orz sunt utilizate ca furaj concentrat pentru animalele puse la îngrăşat,
cele producătoare de lapte şi animalele tinere.
Acestea pot intra în compoziţia furajelor concentrate în proporţie de 20-25% pentru
păsări, 25-30% pentru animalele tinere, animale în gestaţie şi reproducători masculi, 30-
35% pentru animalele în lactaţie, 30-40% pentru animalele de tracţiune şi 50-70% pentru
porcii puşi la îngrăşat (Drăghici L. şi colab., 1975).
Orzul este folosit în hrana animalelor şi ca masă verde, siloz sau fân, singur sau în
amestec cu leguminoase (borceag de toamnă).
Paiele de orz au o valoare nutritivă superioară celor de grâu, ovăz şi secară, putând
fi folosite ca nutreţ fibros.
Este recomandat ca paiele de orz să se folosească în amestec cu furaje suculente,
concentrate sau cu borhoturi, deoarece asperităţile plevei irită mucoasa tubului digestiv al

5
animalelor.
Colţii (radiculele) de malţ şi borhotul de bere au o valoare furajeră bună, stimulând
producţia de lapte a vacilor.
Boabele de orz sunt utilizate ca materie primă pentru fabricarea berii, acestea
având următoarele avantaje faţă de alte boabe de cereale: prin germinarea boabelor de orz,
în germeni apar în cantitate mai mare enzimele alfa şi beta-amilaza, ceea ce asigură o mai
bună hidrolizare a amidonului din endorperm în glucide simple, fermentescibile; paleele
care acoperă boabele le protejează de eventualele vătămări mecanice în timpul diverselor
manipulări, care ar putea efecta germinaţia, şi deci calitatea malţului; plevele care îmbracă
bobul au rol filtrant pentru separarea substanţelor solubile în timpul procesului de
fabricare a berii (în timpul brasării).
Orzoaica are o calitate superioară pentru bere compartiv cu orzul furajer din
următoarele motive: boabele de orzoaică sunt mai mari şi mai uniforme, producând un
malţ de o calitate mai bună; plevele care îmbracă boabele de orzoaică sunt mai fine şi mai
încreţite, ceea ce sporeşte rolul filtrant al acestora; boabele de orzoaică au un conţinut mai
scăzut în proteine şi mai bogat în amidon, ceea ce înseamnă o calitate mai bună pentru
fabricarea berii.
Boabele de orz se folosesc şi ca materie primă în industria alcoolului, dextrinei,
glucozei, pentru obţinerea de whisky etc.
1.2. Compoziţia chimică a bobului şi factorii de influenţă
Compoziţia chimică a bobului şi factorii de influenţă
Compoziţia chimică a boabelor de orz este de 55-65% hidraţi de carbon, 9,5-14%
proteină, 2-3% grăsimi, 4-7% celuloză, 2-3% cenuşă.
Orzul utilizat în alimentaţia omului trebuie să aibă boabe mari, golaşe, cu un
conţinut ridicat de proteină.
Calitatea panificabilă a fainii de orz este slabă deoarece lipseşte glutenul.
Orzul furajer trebuie să aibă boabe bogate în proteine, substanţe extractive
neazotate şi grăsimi, iar celuloza să fie în proporţie mai redusă.
Comparativ cu porumbul, proteina din boabele de orz are un conţinut mai ridicat în
aminoacizii lizină şi triptofan.
Orzul pentru bere trebuie să aibă boabe cu un conţinut mai scăzut în proteină (9-
11,5%) şi un conţinut cât mai mare de amidon.
Conţinutul de proteină trebuie să fie mai redus deoarece aceasta îngreunează

6
limpezirea berii şi produce precipitate în timpul păstrării berii, ceea ce duce la tulbureală,
iar pe de altă parte boabele cu un conţinut de proteină mai ridicat sunt mai tari, mai dure,
afectând negativ friabilitatea malţului şi îngreunând măcinarea acestuia.
Conţinutul de proteină nu trebuie să fie nici mai mic de 9% pentru că proteina
reprezintă substratul plastic ce asigură o bună înmulţire a ciupercilor (drojdiilor) în timpul
procesului de fermentare.
Conţinutul de amidon trebuie să fie cât mai ridicat deoarece de acesta depinde
extractul berii (cantitatea de substanţe solubile care trec în soluţie în timpul brasării).
Orzoaica pentru bere, pe lângă conţinutul mai redus de proteină şi mai ridicat de amidon,
trebuie să aibă boabe mari (MMB 40 - 48 g), cu grosimea mai mare de 2,5 mm, uniforme,
cu energie germinativă mare şi încolţire uniformă.
Climatul mai răcoros şi umed favorizează acumularea unei cantităţi mai mari de
amidon în boabe, în timp ce climatul mai uscat şi cald determină un procent mai ridicat de
proteină în boabe (se acumulează mai puţin amidon şi creşte ponderea proteinei din totalul
substanţelor bobului).
O bună fertilitate a solului şi fertilizarea cu îngrăşăminte cu azot asigură un
conţinut ridicat de proteină.
Plantula embrionului de orz în timpul procesului de germinație străbate pe sub
palee toată lungimea bobului (germinație bipolară). La germinație orzul formează 5-8
rădacini embrionare.
Sistemul radicular al plantațiilor de orz este mai puțin dezvoltat decât la celelalte
cereale păioase.
În schimb capacitatea de înfrățire a plantațiilor de orz este mai mare decât la grâu,
secara sau ovăz și constituie o însușire de producție de cea mai mare importanță.
Un rol deosebit în acumularea substanțelor din bobul de orz ca și la grâu revine
frunzei stindard din care peste 90% din substanțele pe care le produce se depozitează în
bob. Din cea de a doua frunză ajung în bob numai circa 52% din similatele pe care le
produce. Aplicarea unor stropiri extraradiculare cu îngrășăminte prelungește durata
frunzelor stindard cu influențe pozitive asupra influenței creșterii bobului (îngrașăminte
foliare). Boabele de orz au o lungime de 8-12 mm, grosime de 2-5mm, MMB= 23-58 g,
MH= 58-75 Kg.

7
 Temperatura minimă cerută de orz pentru parcurgerea ciclului de vegetație sunt în
jur de 4o C în mai, 10-11oC în iunie, 140C-în iulie, 12o C în august, 7oC în septembrie. În
perioada de coacere orzul necesită temperaturi medii zilnice minime de 10o C.
În condițiile țării noastre orzul de toamnă ajunge la maturitate cu 7-10 zile înaintea
grâului de toamnă. Temperatura minimă de germinare a orzului este de 1-2 oC, iar răsărirea
în condiții optime are loc la temperaturi de 15-20o C.
Pentru răsărire sunt necesare 110-130o C. Pentru întrega perioadă de vegetație orzul
de toamnă necesită 1700-2100o C.
Dintre cerealele de toamnă orzul are cea mai slabă rezistență la temperaturi
scăzute, până la -10o C, -12o C, maxim -15o C și mai ales când temperatura scade brusc
înainte de înfrățire și de perioada de călire.
Pe întrega perioadă de vegetație, în cazul în care nivelul de aprovizionare cu apă
este optim, orzul are un consum mediu de 480-500 mm repartizat astfel : 80-100 mm în
toamnă, 100 mm pe perioada de iarnă și 300mm primavara.
Față de sol orzul are cerințe ridicate din cauza sistemului radicular mai slab
dezvoltat și la capacitate redusă de valorificare a compușilor mai greu solubili. Asigură
producții ridicate pe solurile permeabile, cu textura mijlocie, lutonisipoase și
nisipolutoase.
Zona foarte favorabilă orzului și orzoaicei de toamnă se întinde în câmpia din
vestul țării, în câmpia din sudul Olteniei și Munteniei, în Bărăgan și sudul Dobrogei, nord-
estul Moldovei între Siret și Prut.
În zonele de sud, sud-est și în nord-est se întâlnesc destul de frecvent toamne
secetoase când condițiile de semănat și răsărire a orzului sunt puțin favorabile. Zona
favorabilă se extinde de-a lungul zonelor din vestul și sudul Moldovei, zona de centru și
sud, precum și în Câmpia Transalvaniei și pe aluviunile Mureșului, Târnavelor și
Someșului.
Zona puțin favorabilă cuprinde cea mai mare parte din Transilvania, suprafețe
întinse din dreapta Siretului și zona solurilor podzolite din Câmpiei Române.
1.3. Sistematică şi soiuri
Dintre condiţiile obişnuite care se cer pentru materialul folosit ca sămânţă, la orz
are mare importanţă greutatea a 1000 boabe (MMB).
MMB-ul ridicat ca şi uniformitatea boabelor contribuie la sporirea producţiei în
mod substanţial (peste 13 %) şi la eliminarea atacului tăciunelui zburător.

8
-
Soiuri – Lista oficială numără 34 de soiuri de orz şi orzoaică dintre care 16 create în
România.
Conv. hexastichon: Adi(1993), Compact(1998), Precoce(1986), Regal(2000),etc.
Conv. distichon: Andra(1994), Florina(2002), Maria(1998)etc.
Soiuri străine:- prezinta imp. doar soiurile de orzoaică – Amilis(1999), Annabell(2002),
Novosadski 293(1997).

Orzul cuprinde trei varietăți, dar importante pentru fitotehnie sunt numai două.
A.Orzul-Hordum vulgare- convarietatea Hexastichon prezintă orzurile cu 6 și 4
rânduri de boabe.
B. Orzul – Hordum vulgare- convarietatea Distichon are de la fiecare călcâi de
rahis tot trei spiculețe însă fertil este numai spiculețul din mijloc, iar celelalte sunt
nefertile. Datorită acestui fapt la această convarietate se formează în spic numai două
rânduri de boabe.
În țara noastră se află în cultura orz din ambele varietăți: orzul comun și orzoaică.
Orzul comun se cultivă în scop furajer pe când orzoaica exclusiv în scopul
industrializării pentru bere.
Din soiurile de orz amintim:
- soiul de orz de toamnă ( orz comun) Miraj, Productiv, Precoce, Adi, Dana,
Madalin,
- din soiul orzoaică: Victoria, Laura.
Orzul aparţine genului Hordeum L., care cuprinde un număr de 27 de specii
sălbatice şi una cultivată.

9
 Dintre speciile sălbatice, 16 sunt perene şi 11 anuale, iar dintre cele anuale mai
importante sunt Hordeum spontaneum C. Koch. (orzul sălbatic cu 2 rânduri) şi Hordeum
agriocrithon Aberg. (orzul sălbatic cu mai multe rânduri).
Specia cultivată de orz este Hordeum vulgare L. (Hordeum sativum Jessen.), care
cuprinde patru convarietăţi: - conv. hexastichum Alef.; - conv. distichum Alef.; - conv.
intermedium Körn.; - conv. deficiens Voss. În cultură se află în exclusivitate primele două
convarietăţi. Hordeum vulgare conv. hexastichum - orzul comun, orzul furajer sau orzul cu
6 rânduri de boabe, are toate cele trei spiculeţe de la călcâiul de rahis fertile. Aspectul
exterior al spicului diferă în funcţie de densitatea spicului.
La formele cu spicul dens, segmentele rahisului sunt foarte scurte (1,7 – 2,7 mm),
iar cele 6 rânduri de boabe sunt egal distanţate pe toată lungimea spicului; în secţiune
transversală, spicul apare ca o stea cu 6 colţuri simetrice, numindu-se şi orz cu şase
muchii. La formele cu spicul lax, segmentele rahisului sunt mai lungi (de 2,7 – 3,5 mm),
din care cauză spiculeţele laterale de pe faţa spicului se întrepătrund cu spiculeţele laterale
de pe faţa opusă, creând un rând dublu; în secţiune transversală spicul apare
dreptunghiular, numindu-se şi orz cu patru muchii.
Hordeum vulgare conv. distichum - orzoaica pentru bere sau orzul cu 2 rânduri de
boabe, are numai spiculeţul central fertil, spiculeţele laterale rămânând nedezvoltate,
sterile, fapt pentru care spicele au numai două rânduri de boabe, câte unul de fiecare parte
a rahisului (fig. 18). Soiurile admise pentru cultivare pe teritoriul României în anul 2009
au fost următoarele: - Soiuri de orz furajer de toamnă: Amical, Andrei, Compact, Dana,
KH Tas, Liliana, Mădălin, Nelly, Orizont, Regal, Univers; - Soiuri de orzoaică de toamnă:
Amillis, Andreea, Barke, Carrero, Kelibia, Kristal, Jubileu, Laura, NS 525, NS 529,
Scarlett, Sunbeam, Sunrise; - Soiuri de orzoaică de primăvară: Adonis, Annabell, Aspen,
Auriga, Beatrix, Bogdana, Capriana, Cécilia, Daciana, Danuta, Haşdate, Maria, Marthe,
Romaniţa, Stindard, Thuringia, Ursa, Xanadu.
1.4. Cerinţe faţă de climă şi sol
Sunt în general mai reduse decât la grâu dar aceste cerințe sunt dependente de forma
cultivată. Orzul este mai rezistent la temperaturi ridicate decât grâul, secara și ovăzul. Orzul de
primavară (furajer) având perioada de vegetație scurtă, reușește în climate uscate sau cele aspre.
Orzoaica pentru a realiza calitatea cerută în fabricarea berii se cultivă în zone mai răcoroase și
umede, unde conținutul proteic în boabe este mai scăzut, prin prelungirea perioadei depunerii
amidonului.

10
 Orzul de toamnă este mai sensibil la iernare decât grâul sau secară de toamnă rezistând
pâna la -15 grade C., la nivelul nodului de înfrățire dacă a parcurs procesul de călire. Având
perioada de vegetație mai scurtă orzul evită seceta, maturizându-se înainte de secetele de vară,
scăpând astfel mai ușor de sistăvire comparativ cu grâul. Față de sol orzul este mai pretențios
decât grâul având sistemul radicular cu capacitate mai redusă de absorbție și perioadă de
vegetație mai scurtă.

Orzul se cultivă până la latitudini de 70 grade, iar ca altitudine până la 1.900 m în

Alpi, 2.700 m în Caucaz şi 4.700 m în Tibet. În condiţiile din ţara noastră, orzul de toamnă
are perioada de vegetaţie mai scurtă cu 7-10 zile decât grâul de toamnă, iar orzul de
primăvară are perioada de vegetaţie cuprinsă între 90 şi 120 de zile.
1.4.1. Cerinţe faţă de căldură
Temperatura minimă de germinaţie este de 1-2°C, iar răsărirea are loc în condiţii
optime la temperatura de 15-20°C. Pentru răsărire, orzul necesită o sumă a temperaturilor
biologic active (sumă a temperaturilor mai mari de 0 °C) de 110-130° C.
Până la intrarea în iarnă, orzul are nevoie de o sumă a temperaturilor biologic
active (sumă a temperaturilor mai mari de 0° C) de 500 – 550° C.
11
 Pentru a junge la maturitate, orzul de toamnă necesită o sumă a temperaturilor
biologic active (sumă a temperaturilor mai mari de 0° C) de 1700-2100° C, iar orzul şi
orzoaica de primăvară necesită 1200-1800° C.
Pentru ca plantele de orz să treacă din etape vegetativă în etapa reproductivă
(pentru realizarea inducţiei florale), respectiv pentru ca planta să capete capacitatea de a
forma paiul şi spicul, acestea trebuie să parcurgă stadiul de vernalizare, care constă dintr-o
perioadă de 35-45 zile, la 1-3°C.
La formele „umblătoare” de orz (care pot fi semănate atât toamna, cât şi
primăvara), vernalizarea se parcurge într-un timp mai scurt, de 15-20 zile, la temperatura
de 2-4°C. La formele de orz de primăvară, durata vernalizării este de 10-15 zile, la
temperaturi de 3-5°C.
Orzul de toamnă este mai sensibil la condiţiile de iernare comparativ cu grâul sau
secara de toamnă, acesta rezistând până la -15°C.
Orzul este mai rezistent la temperaturi ridicate comparativ cu grâul, secara şi
ovăzul.
1.4.2. Cerinţe faţă de umiditate
Pentru a germina, boabele de orz absorb circa 48% apă din masa lor. Orzul are
cerinţe mai reduse faţă de umiditate, comparativ cu grâul, secara şi ovăzul.
Coeficientul de transpiraţie este de 300 – 400. Perioadele critice faţă de apă sunt
din fazele formării paiului până la înspicare (cerinţe similare cu ale grâului).
Totuşi, la acelaşi regim de umiditate, orzul realizează producţii cu 20-25% mai
mari decât grâul (Bîlteanu Gh., 1989).
Având perioada de vegetaţie mai scurtă, de obicei orzul evită seceta de la începutul
verii. Ca atare, orzul este mai puţin afectat de fenomenul de şiştăvire comparativ cu grâul.
Totuşi, dacă seceta se manifestă mai timpuriu, orzul suferă mai mult decât grâul, datorită
sistemului radicular mai puţin dezvoltat şi mai superficial.
1.4.3. Cerinţe faţă de sol
Orzul este mai pretenţios faţă de sol comparativ cu grâul, având un sistem radicular
cu o capacitate mai redusă de absorbţie a elementelor nutritive şi o perioadă de vegetaţie
mai scurtă.
Solurile cele mai favorabile pentru orz sunt cele fertile, cu textură mijlocie,
permeabile şi cu un pH cuprins între 6,5 şi 7,5.
Orzoaica este mai pretenţioasă faţă de sol decât orzul, în special faţă de textura

12
acestuia. Pentru orz şi orzoaică sunt contraindicate solurile sărăturoase şi cele prea uşoare
(nisipoase) sau prea grele (argiloase).
1.5. Zonarea culturii orzului şi orzoaicei în România
Zonele de favorabilitate în ţara noastră sunt diferite pentru orzul şi orzoaica de
toamnă, respectiv pentru orzoaica de primăvară.
Zonele de cultură ale orzului şi orzoaicei de toamnă Zona foarte favorabilă
cuprinde: Câmpia de Vest; câmpia din sudul Olteniei şi Munteniei; Bărăganul; sudul
Dobrogei; partea de nord-est a Moldovei.
În zonele din sud, sud-est şi nord-est sunt frecvente toamnele secetoase, ceea ce
face dificilă pregătirea patului germinativ, un semănat de calitate şi o bună răsărire a
plantelor.
Zona favorabilă cuprinde: zonele din vecinătatea zonei foarte favorabile din vest şi
sud; centrul şi sudul Moldovei; Câmpia Transilvaniei, pe văile Mureşului, Târnavelor şi
Someşului.
Zona puţin favorabilă cuprinde: zonele cu terenuri nisipoase din Oltenia şi Câmpia
de N-V; zonele cu terenuri sărăturate şi excesiv de umede din vestul şi nord-estul
Munteniei; zonele cu soluri puternic acide; zonele cu soluri puternic erodate din Moldova
şi nordul Dobrogei; zonele cu temperaturi mai scăzute din nordul şi sud-estul Transilvaniei
şi nordul Moldovei.
Zonele de cultură ale orzoaicei de primăvară Zona foarte favorabilă cuprinde:
Câmpia Timişului; Ţara Bârsei; depresiunile Sfântu Gheorghe şi Târgu Secuiesc; bazinele
Oltului, Someşului şi Mureşului; Podişul Sucevei.
Zona favorabilă cuprinde: văile Crişurilor; Podişul Someşului; Valea Siretului;
zona colinară, precarpatică din Moldova. Zona puţin favorabilă cuprinde: zonele cu climat
continental din Moldova şi Muntenia; zonele cu soluri uşoare, nisipoase; zonele cu soluri
acide, grele, impermeabile.

Capitolul II - Tehnologia de cultivare

2.1. Rotaţia

13
 Orzul şi orzoaica de toamnă sunt pretenţioase faţă de planta premergătoare, având
cerinţe mai ridicate decât grâul de toamnă, ca urmare a faptului că semănatul se face
înaintea grâului, iar plantele de orz şi orzoaică trebuie să vegeteze cât mai bine în toamnă
pentru a se căli şi a rezista condiţiilor de iernare, orzul de toamnă fiind mai sensibil la
temperaturi scăzute comparativ cu grâul de toamnă.
Pentru orzul de toamnă, plantele premergătoare se grupează astfel: - plante foarte
bune premergătoare: mazărea, fasolea, borceagul, răpiţa, inul pentru fibră şi pentru
sămânţă; - plante bune premergătoare: trifoiul, cartoful, ovăzul, floarea-soarelui, soia,
porumbul, sfecla de zahăr, plante care trebuie recoltate până la 10 septembrie; - plante
puţin bune premergătoare: orzul şi orzoaica de toamnă sau de primăvară, grâul, plantele
recoltate după 10 septembrie (soia, porumb, sfeclă de zahăr, floarea-soarelui).
Pentru orzoaica de toamnă, plantele premergătoare sunt aceleaşi ca şi pentru orzul
de toamnă, nefiind indicate plantele leguminoase deoarece lasă solul bogat în azot, ceea ce
favorizează acumularea unei cantităţi mai mari de proteină în boabe, ceea ce înseamnă o
calitate mai slabă pentru bere.
Orzoaica de primăvară trebuie să urmeze după plante care lasă terenul curat de
buruieni şi într-o stare bună de fertilitate, dar fără prea mulţi nitraţi.
Plantele premergătoare indicate pentru orzoaica de primăvară, cu pondere mare în
zona acesteia de cultură sunt: cartoful, porumbul, sfecla de zahăr, inul pentru fibră.
Orzul şi orzoaica sunt premergătoare foarte bune pentru unele culturi de toamnă
(rapiţă, lucernă) şi pentru culturile de primăvară. După orzul şi orzoaica de toamnă se pot
semăna culturi duble (porumb pentru boabe sau pentru siloz, soia, fasole, unele culturi
legumicole), deoarece eliberează terenul foarte devreme (decada a 2-a a lunii iunie).
Are cerințe ridicate din cauză că el este mai puțin rustic deât grâul.
a). Foarte bune premergătoare: mazărea, rapița de toamnă, inul pentru fibră,
borceag vara și primavara, fasolea, plante care se recoltează timpuriu.
b). Bune premergătoare: floarea soarelui, trifoi, cartoful timpuriu, soia.
c). Mijlocii premergătoare: porumbul semi-timpuriu, cartoful semi-timpuriu,
ovăzul, sfecla de zahăr recoltată devreme.
d). Necorespunzătoare premergătoare : porumb tardiv, soia târzie, sfecla de zahăr
recoltată după 10 octombrie.
Pentru orzoaica de toamnă se exceptează mazărea, soia, fasolea, ca premergătoare
deoarece s-ar obține boabe în conținut mare de substanțe proteice.

14
 Orzul se cultivă după diferite plante premergătoare, locul său în rotaţie stabilindu-
se în funcţie de particularităţile sale biologice şi cu scopul pentru care se cultivă.
Pentru orzul alimentar (arpacaş, surogat de cafea, măciniş) şi pentru cel furajer la
care se cere un conţinut ridicat de proteine, sunt indicate în general aceleaşi premergătoare
ca şi pentru grâul de toamnă.
Foarte bune premergătoare pentru orzul de toamnă sunt considerate: mazărea,
rapiţa de toamnă, inul pentru fibră şi ulei, fasolea, borceagurile de toamnă şi primăvară
precum şi alte plante care eliberează terenul devreme; bune premergătoare sunt
considerate: floarea- soarelui, trifoiul, cartofii timpurii, soia (soiurile timpurii); mijlocii
premergătoare sunt considerate: porumbul (hibrizii timpurii), cartoful (soiurile
semitimpurii), ovăzul, sfecla pentru zahăr (recoltată până la 10 septembrie);
necorespunzătoare ca premergătoare sunt: orzul sau orzoaica de toamnă, orzul sau
orzoaica de primăvară, grâul, porumbul (hibrizii tardivi), soia (soiuri tardive), sfecla
pentru zahăr (recoltată după 10 septembrie), (Bâlteanu Gh., 1989).
În cazuri excepţionale, se pot lua în calcul grâul şi chiar orzul, dacă terenul nu este
îmburuienat şi infestat cu gândacul ghebos.
Orzul comun de primăvară poate să urmeze în cultură atât după plante care se
recoltează vara cât şi după plante care se recoltează toamna.
Pentru orzoaica de toamnă, în funcţie de scopul utilizării, se iau în calcul în
general aceleaşi plante premergătoare de la orzul de toamnă, cu excepţia leguminoaselor
(mazărea, fasolea, trifoiul), care duc la obţinerea unor boabe cu un conţinut ridicat în
substanţe proteice. În general, cultura de orz este amplasată după cartofi, sfeclă recoltată
timpuriu, porumb recoltat timpuriu, in (fibră şi sămânţă), floarea-soarelui, soia (soiuri
timpurii).
Pentru orzoaica de primăvară, folosită în exclusivitate la obţinerea berii, la care
se urmăreşte un conţinut cât mai scăzut de proteine şi cât mai ridicat de amidon, plantele
după care solul rămâne bogat în azot trebuie evitate. Orzoaica pentru bere trebuie
cultivată după sfecla pentru zahăr, porumb, cartofi. Leguminoasele, care lasă terenul
bogat în azot, nu sunt indicate ca premergătoare pentru orzul destinat obţinerii berii,
deoarece în aceste condiţii creşte procentul de proteine din boabe.
Orzul, la rândul său, este o excelentă plantă premergătoare pentru majoritatea
plantelor de cultură, deoarece eliberează terenul devreme, permite o bună pregătire a sa,
solul îmbogăţindu-se în nitraţi şi apă.

15
 2.2. Fertilizarea
Consumul specific al orzului pentru 100 kg boabe plus producţia corespunzătoare
de paie, este de: 2,4-2,8 kg N; 1,1-1,3 kg P2O5; 1,75-2,1 kg K2O.
Orzul este foarte pretenţios la fetilizare, datorită faptului că: - sistemul radicular
este slab dezvoltat şi cu o capacitate redusă de absorţie a elementelor nutritive, având cea
mai scăzută capacitate de valorificare a compuşilor greu solubili dintre cereale; - are cea
mai scurtă perioadă de absorţie a elementelor nutritive în primăvară dintre toate cerealele
de toamnă.
Aplicarea îngrăşămintelor minerale.
Ca şi în cazul grâului, fertilizarea unilaterală numai cu azot, dar mai ales numai cu
fosfor nu este indicată pentru că nu duce la obţinerea de sporuri semnificative de
producţie, în timp ce costul de producţie se măreşte considerabil.
Doza de îngrăşăminte cu azot, exprimată în substanţă activă, se calculează după
următoarea formulă: DN = 25 x Rs – Ns – Ngg ± Npr unde: DN = doza de azot, în kg
s.a./ha; 25 = consumul specific al culturii de orz (25 kg N/t de boabe); Rs = recolta
scontată, în t boabe/ha; Ns = aportul solului în azot, care se apreciază ca fiind: - 20 kg/ha,
pentru solurile sărace; - 40 kg/ha, pentru solurile cu fertilitate mijlocie; - 60 kg/ha, pentru
solurile fertile; Ngg = aportul în azot al gunoiului de grajd, care se apreciază ca fiind: - 1,5
kg N pentru fiecare tonă de gunoi de grajd aplicat plantei premergătoare; - 0,5 kg N pentru
fiecare tonă de gunoi de grajd aplicat la planta antepremergătoare;
Npr = corecţia în funcţie de planta premergătoare, care se face astfel: - se scad 30
kg N/ha, după leguminoasele pentru boabe; - se scad 20 kg N/ha, după borceag şi trifoi; -
se adaugă 20-25 kg N/ha, după premergătoarele târzii, care lasă cantităţi mari de resturi
vegetale pe teren.
Doza de azot se corectează în primăvară în funcţie de starea culturii, mărindu-se cu
15-20 kg/ha când cultura are o densitate mică şi o înfrăţire slabă, respectiv reducându-se
cu aceeaşi cantitate când cultura are o densitate foarte mare şi plantele sunt bine
dezvoltate, exitând pericolul căderii şi al atacului de boli.
Corecţia este 0 atunci când cultura este normal dezvoltată, cu o densitate optimă.
De asemenea, doza de azot se corectează şi în funcţie de gradul de aprovizionare cu apă al
solului, trebuind redusă când precipitaţiile sunt deficitare şi mărindu-se când precipitaţiile
sunt excedentare comparativ cu media zonei în perioada octombrie-februarie.

16
 În acest sens, se scade şi respectiv se adună câte 5 kg N pentru fiecare 10 mm
abateri de la media zonei, în minus sau în plus.
Corecţia este 0 atunci când precipitaţiile sunt normale pentru zona de cultură în
perioada octombriefebruarie. Pentru soiurile de orzoaică de toamnă, dozele de azot sunt
mai mici faţă de cele de orz cu cca. 30%.
Dozele de azot utilizate în condiţiile din ţara noastră sunt de 60-100 kg/ha pentru
orzul de toamnă, 40-100 kg/ha pentru orzoaica de toamnă şi 60-70 kg/ha pentru orzoaica
de primăvară.
Toamna se poate aplica 30-40 kg/ha la pregătire patului germinativ, dar numai
după premergătoarele care lasă solul sărăc în azot (porumb, iarbă de Sudan etc.), mai ales
dacă acestea nu au fost fertilizate sau au fost fertilizate cu doze mici de îngrăşăminte. În
general, azotul se aplică primăvara, fracţionându-se astfel: 40-80 kg/ha în timpul iernii sau
primăvara devreme, iar restul dozei la alungirea paiului (formarea celui de-al doilea
internod).
Doza de îngrăşăminte cu fosfor, exprimată în substanţă activă (P2O5), se
calculează după următoarea formulă: DP = 12 x Rs – Pgg unde: DP = doza de fosfor, în kg
P2O5/ha; 12 = consumul specific al culturii de orz (12 kg P2O5/t de boabe); Rs = recolta
scontată, în t/ha; Pgg = aportul în P2O5 al gunoiului de grajd, care se apreciază ca fiind
0,8 kg P2O5 pentru fiecare tonă de gunoi de grajd aplicat plantei premergătoare. Pe
solurile cu un conţinut mai mic de 5 mg P2O5/100 g sol, doza de P2O5 se majorează cu
15-20 kg/ha pentru fiecare mg P2O5 sub această limită.
Pentru orz, conţinutul optim de fosfor mobil din sol este de 8-10 mg P2O5 la 100 g
sol.
Doza de îngrăşăminte cu fosfor este cuprinsă între 40 şi 120 kg P2O5/ha.
Îngrăşămintele cu fosfor simple de tip superfosfat se administrează înainte de
efectuarea arăturii. Îngrăşămintele complexe care se administrează toamna trebuie să aibă
un raport N:P în favoarea fosforului (de exemplu, îngrăşăminte complexe de tip 16:48:0)
sau într-un raport egal (de exemplu, 20:20:0, 21:21:0, 22:22:0, 15:15:15, 16:16:16 etc.).
Dacă îngrăşămintele complexe se administrează la desprimăvărare, acestea trebuie să aibă
un raport N:P în favoarea azotului (de exemplu, îngrăşăminte complexe de tipul 20:10:0,
27:13,5:0, 26:13:13, 22:11:11, 20:10:10 etc.).

17
 Îngrăşămintele potasice sunt necesare numai pe solurile insuficient aprovizionate
cu potasiu (sub 18 mg K2O/100g sol), mai ales pentru orzoaică, potasiul favorizând
acumularea amidonului în boabe, mărind astfel calitatea boabelor pentru bere.
Atunci când se impune administrarea potasiului, doza este cuprinsă între 40 şi 60
kg K2O/ha. Se poate utiliza sarea potasică, care se administrează sub arătură, sau
îngrăşăminte complexe, care se administrează la pregătirea patului germinativ sau la
desprimăvărare.
Aplicarea îngrăşămintelor foliare contribuie la dezvoltarea elementelor
productivităţii, mai ales a elementelor productivităţii spicului. Se efectuează 1-2
administrări cu îngrăşăminte foliare, la începutul alungirii paiului şi în faza de burduf-
înspicat. Sunt recomandate îngrăşămintele foliare cu raportul egale între N:P:K, de tipul:
Kristalon 18-18-18, Nutrileaf 20-20-20, Nitrophoska 20-19-19, Polyfeed 19-19-19 etc.
Fertilizarea foliară trebuie asociată cu combaterea chimică a buruienilor, combaterea
bolilor foliare sau a dăunătorilor.
Ca şi în cazul grâului, fertilizarea foliară nu înlocuieşte fertilizarea de bază, ci doar
o completează, atât cu macroelemente (N, P, K) cât mai ales cu microelemente. Aplicarea
înfrăşămintelor organice.
Gunoiul de grajd nu este valorificat economic de orz şi orzoaică, fiind recomandat
să se aplice plantei premergătoare.
Aplicarea amendamentelor.
Pe solurile acide, aplicarea amendamentelor calacaroase este necesară atât pentru
orz cât şi pentru orzoaică.
Se recomandă să se aplice 3-6 t/ha de amendamente calcaroase, de preferinţă
plantei premergătoare orzului, odată la 6-7 ani, încorporate sub arătură.
Consumul de substanțe nutritive la orz este analog ca la grâu. Pentru 100 kg boabe
plus producția corespunzătoare de paie, grâul extrage din sol între 2,3-3,3 Kg azot ; 1,1-1,8
Kg fosfor ; 1,9- 3,8 Kg potasiu.
Aplicarea îngrășămintelor în cultura orzului ține seama de următoarele reguli:
- folosirea numai a îngrășămintelor ușor solubile
- îngrășămintele cu potasiu și fosfor trebuie aplicate numai la arătura de bază
- azotul pentru orzul de toamnă se aplică fracționat:
 o parte înainte de semănat
 restul primavara foarte timpuriu înainte de reluarea vegetației.

18
 La soiurile de orz de toamnă care manifestă o rezistentă scăzută la cădere și boli
foliare orientativ se administrează 90-100 Kg N/Ha substanță activă.
Orzul are în linii mari, acelaşi consum de substanţe nutritive ca şi grâul.
Consumul de elemente nutritive pentru 100 kg boabe plus producţia secundară aferentă
este de 2,4 - 2,8 kg N, 1,2 kg P 2O5 şi 1,8 - 2,5 kg K2O. Aceasta înseamnă că pentru 50
q/ha, producţie uşor obţinută datorită potenţialului biologic al plantei, orzul foloseşte 120 -
140 kg N, 60 kg P2O5 şi 125 kg K2O.
La aplicarea îngrăşămintelor la orz trebuie să se ţină seama de particularităţile de
nutriţie ale acestuia. În primul rând, perioada de consum a elementelor nutritive este foarte
mică (orzul de primăvară consumă în 40 - 50 zile 90 % din N.P.K.). Orzul este slab
rezistent la cădere, deci se va evita îngrăşarea masivă cu azot, dar în acelaşi timp trebuie
luat în calcul şi aspectul că are un sistem radicular mai puţin dezvoltat şi cu o capacitate
mai mică de solubilizare şi absorbţie a substanţelor nutritive.
Ţinând cont de aceste aspecte, la orz este indicat să se folosească îngrăşăminte uşor
solubile, cu acţiune rapidă. De asemenea, felul îngrăşămintelor şi dozele folosite sunt
determinate de scopul pentru care se cultivă orzul. La orzul pentru bere, se vor folosi
mai puţine îngrăşăminte cu azot, pentru a se evita sporirea procentului de proteine. Nici
pentru orzul comun, cantităţile prea mari de îngrăşăminte cu azot nu sunt indicate pentru
că, după cum am văzut, favorizează căderea, orzul fiind din acest punct de vedere mai
sensibil decât grâul şi slăbesc rezistenţa la ger şi la boli.
Folosite în doze moderate şi în proporţie armonioasă cu cele cu fosfor şi potasiu,
îngrăşămintele cu azot conduc la producţii sporite de orz şi superioare calitativ.
La stabilirea dozei se mai are în vedere fertilitatea solului, planta premergătoare,
fertilizările anterioare.
Orientativ, pentru orzul de toamnă, la soiurile raionate în cultură, cu o rezistenţă
medie la cădere şi boli foliare, sunt recomandate dozele de 80 - 100 kg azot s.a. la ha.
În funcţie de fertilitatea solului (indicele de azot) şi de planta premergătoare,
dozele de azot pot să scadă până la 60 kg la hectar s.a. sau pot să crească până la 122
kg/ha; s.a. mai ales când premergătoarele se recoltează târziu.
În cultura orzului de toamnă, îngrăşămintele cu azot se aplică fracţionat,
respectiv 1/3 din doză la pregătirea patului germinativ sau concomitent cu semănatul, iar
1/3 din doză primăvara timpuriu, imediat ce se poate intra pe teren.

19
 Doza de azot dată la semănat influenţează favorabil înfrăţirea (3 - 4 fraţi), iar cea
aplicată primăvara timpuriu influenţează pozitiv dezvoltarea tulpinilor (fraţilor).
La orzoaica de primăvară, care se foloseşte la obţinerea berii, dozele de N sunt
60 - 70 kg/ha; după plantele premergătoare la care s-au folosit îngrăşăminte organice.
Nu se administrează azot dacă orzoaica de primăvară pentru boabe urmează după
leguminoase anuale sau perene, după sfecla pentru zahăr şi cartof, fertilizate cu
îngrăşăminte organice sau minerale.
La aplicarea îngrăşămintelor cu azot la orzoaica de primăvară pentru bere,
trebuie luate în calcul elemente specifice pentru a realiza în boabe 9 - 12 % proteine şi
peste 65 % amidon. Cantitatea de azot stabilită a se administra la orzoaica de primăvară
pentru bere, se ia în calcul la pregătirea patului germinativ.
Îngrăşămintele chimice cu fosfor şi potasiu folosite în cultura orzului şi orzoaicei,
sunt în corelaţie directă cu conţinutul în fosfor şi potasiu mobil al solului.
Este considerat optim pentru orz, un conţinut al solului în P 2O 5 la 100 g sol uscat,
de 8 - 10 mg, iar în K2O de 15 mg.
Ca epocă de aplicare, îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu trebuie încorporate în sol
la arătura de bază.
Trebuie subliniat că îngrăşămintele fosfatice exercită o influenţă pozitivă asupra
orzului, în sensul că-i măresc rezistenţa la cădere, la boli, grăbesc maturitatea, iar în cazul
orzului de toamnă, sporesc rezistenţa plantelor la ger şi sporesc conţinutul de proteine.
Cele cu potasiu, sporesc conţinutul boabelor în amidon şi-l micşorează pe cel de
proteine, măresc rezistenţa plantelor la cădere, iar în cazul orzului de toamnă la ger.
Aşadar, efectul potasiului trebuie urmărit în calitatea producţiei, mai ales la
orzoaica destinată fabricării berii.
Gunoiul de grajd. Folosirea gunoiului de grajd direct la orz este mai puţin indicată,
deoarece acesta nu este bine valorificat din cauza perioadei scurte de vegetaţie, gunoiul
necesitând timp mai îndelungat pentru descompunere şi eliberarea elementelor nutritive.
Cel mai indicat este ca gunoiul de grajd să se aplice la planta premergătoare, orzul
valorificând foarte bine efectul prelungit al acestuia în al doilea an (20 - 30 t/ha).
2.3. Lucrările solului
Lucrările solului pentru orzul şi orzoaica de toamnă sunt similare cu cele pentru
grâul de toamnă. Pentru orzoaica de primăvară, este importantă uniformitatea pregătirii

20
terenului, care asigură o răsărire uniformă a plantelor, condiţie a unei producţii mari şi de
calitate.
Pentru orz se efectueaza diferentiat in functie de zona de cultura, tipul de sol dar
mai cu seama fata de planta premergatoare.
A. După premergătoare care se recoltează timpuriu arătura de vară trebuie crăpată
cu grapa stelată pentru a se nivela solul în scopul reducerii de evacuare a apei și mărunțirii
bulgărilor încă umezi. Pe timpul verii arătura trebuie menținută curață de buruieni prin
lucrări cu grapa cu colți reglabili ( GCR) pentru ca solul arat mai ales în urma ploi se
îmburuienează. Hotărâtor în realizarea de producții mari la orz nu este adâncimea arăturii
premordial ci timpul când se execută și calitatea acesteia. În preajma semănatului arătura
se lucrează cu grapa cu discuri în agregat cu GCR iar în ziua semănatului imediat înaintea
mașinii de semanat se execută o cultivație totală cu combinatorul care asigură cele mai
bune condiții pentru germinarea semințelor și răsărirea plantelor.
B. După premergătoare care se recoltează târziu lucrării solului comportă
dificultăți în primul rând din cauza resturilor vegetale, dar mai cu seamă din cauza unei
cantități reduse de apa în sol în momentul recoltării și din cauza timpului scurt ce stă la
dispoziție până la semanat. În acest caz după eliberarea terenului se efectuează arătura cu
plugul în agregat, cu grapa stelată la adâncime mai mare sau mai mică în funcție de
umiditate, urmându-se însă încorporarea în sol a tuturor resturilor vegetale. Dacă este
necesar înainte de arat solul se lucrează cu grapa cu discuri perpendicular pe direcția
rândurilor plantelor premergătoare pentru mărunțirea resturilor vegetale de la suprafață.
Înainte de semanat arătura se lucrează din nou cu grapa cu discuri în agregat cu GCR.
Dacă nu sunt resturi vegetale în ziua semanatului patul germinativ se poate lucra cu
combinatorul.
În unele toamne în zonele de stepă și silvostepă vremea este foarte secetoasă,
pământul pe suprafața culturii cu premergătoare târzii nu se poate ara fără scoaterea unor
bulgări mari, uscați care nu se mai pot sparge cu grapa cu discuri. Însămânțarea orzului
într-o asemenea arătură este o greșeală. De obicei în acest caz se recurge la mobilizarea
solului pe o adâncime de 12-15 cm utilizând o grapă cu discuri grea în agregat cu un
tractor de putere mai mare, după care se fac două discuiri cu grapă cu discuri obișnuită.
Mai recent au fost elaborate și au început să fie puse în aplicare și metode de lucru a
solului minime, dar care cer o perfecționalizare a mecanizării ca principală condiție
pentru aplicarea acestui sistem.

21
 Lucrările de îngrijire la orzul de toamnă sunt în general aceleaşi ca şi la grâul de
toamnă (măsuri pentru preîntâmpinarea băltirii apei, tăvălugitul în cazul în care culturile
sunt dezrădăcinate, aplicarea îngrăşămintelor, combaterea buruienilor prin aplicarea
aceloraşi erbicide şi după aceleaşi reguli ca la grâu).
La orzoaica de primăvară, mai ales în zonele uscate, imediat după însămânţare se
tăvălugeşte, se distruge crusta cu grapa stelată dacă este cazul, pentru a grăbi răsărirea
plantelor şi se combat buruienile cu erbicide.
Pentru orzul de toamnă, lucrările de pregătire a solului sunt aceleaşi ca pentru
grâul de toamnă, iar pentru orzul de primăvară, aceleaşi ca pentru grâul de primăvară, ovăz
sau alte plante cu însămânţare timpurie primăvara.
Se va acorda o atenţie mai mare pregătirii patului germinativ pentru orzul de
toamnă care se cere să fie bine mărunţit şi aşezat, deoarece se seamănă mai superficial
decât grâul, colţul are putere de străbatere mai slabă, iar nodul de înfrăţire se formează la
suprafaţă, fiind astfel expuse mai mult plantele la „descălţare“ şi la îngheţ.
2.4. Sămânţa şi semănatul
Soiuri de orzoaică de primăvară recomandate pentru vestul ţării: Farmec; Prima;
Scarlet; Turingia; Penelope
Calitatea seminţelor pentru semănat.
Seminţele folosite la semănat trebuie să aparţină unui soi recomandat pentru zona
de cultură și pentru destinația recoltei, să fie din categoria biologică Bază, C1 sau C2 și să
fie certificată.
Pentru a îndeplini cerinţele de calitate pentru semănat, sămânţa de orz trebuie să
aibă puritatea fizică de peste 98% şi germinaţia de peste 85%.
Tratarea seminţelor. Sămânţa de orz trebuie să fie tratată înainte de semănat contra
bolilor produse de Fusarium ssp. (fuzarioză) şi Ustilago ssp. (tăciunele zburător şi
tăciunele îmbrăcat) etc.
Se folosesc produse fungicide precum: Celest Star 025 FS (1,5 l/t), Dividend Star
036 FS (1,5 l/t), ), Kinto Duo (1,5 l/t), Prelude SP (2,0 kg/t), Raxil 2 WS (1,5 kg/t),
Vitavax 200 FF (3,0 l/t), Vitavax 200 PUS (2,0 kg/t) şi alte fungicide omologate.
Pe terenurile unde există riscul atacului de dăunători în toamnă (gândac ghebos –
Zabrus tenebrioides; viermi sârmă – Agriotes sp.; muştele cerealelor), tratamentul
seminţelor trebuie efectuat cu un produs insectofungicid, care să controleze atât dăunătorii

22
cât şi bolile, precum: Gammavit 85 PSU (3 kg/t de sămânţă), Masterlin (2,0 kg/t),
Sumidan (1,8 l/t) şi alte insectofungicide omologate.
Epoca de semănat.
În stabilirea momentului semănatului se urmăreşte ca plantele de orz şi orzoaică de
toamnă să vegeteze în toamnă o perioadă de 45-50 zile, iar până la intrarea în iarnă să se
acumuleze o sumă a temperaturilor biologic active (sumă a temperaturilor mai mari de 0o
C) de 500 – 550o C, ceea ce permite plantelor de orz să aibă 2-3 fraţi şi 5-6 frunze,
respectiv să aibă o rezistenţă maximă la condiţiile nefavorabile din timpul iernii.
Epoca de semănat a orzului şi a orzoaicei de toamnă este cu circa 5 zile înaintea
grâului de toamnă, fiind cuprinsă între 25 septembrie şi 5 octombrie, pentru zona de sud şi
vest, şi între 20 septembrie şi 1 octombrie pentru zona colinară şi zona de nord a ţării.
Semănatul mai devreme determină o dezvoltare prea puternică a plantelor până la intrarea
în iarnă, mai ales în toamnele calde şi lungi, ceea ce face ca plantele de orz să aibă o
rezistenţă mai slabă la condiţiile de iernare, fiind favorizat totodată atacul de fuzarioză şi
fǎinare, precum şi atacul de afide, muşte şi cicade care transmit diferite forme de viroze,
foarte dăunătoare pentru orz.
Întârzierea semănatului face ca plantele de orz să nu se călească şi să aibă o
rezistenţă scăzută la ger.
Orzoaica de primăvară se seamănă foarte timpuriu, în prima urgenţă, imediat ce
terenul s-a zvântat şi se poate lucra.
Întârzierea semănatului la orzoaica de primăvară duce la pierderi de producţie şi la
diminuarea calităţii pentru bere, prin obţinerea de boabe mai mici, cu un conţinut mai
scăzut în amidon şi mai ridicat în proteină.
Densitatea de semănat.
Densitatea de semănat la orzul şi orzoaica de toamnă este de 450- 550 boabe
germinabile/m2 , iar la orzoaica de primăvară este de 400-500 boabe germinabile/m2 .
Densitatea se stabileşte la limita superioară (500-550 germinabile/m2 ) în toamnele
secetoase şi atunci când semănatul este întârziat, după epoca optimă.
Norma de semănat.
Cantitatea de sămânţă la hectar (norma de semănat) se calculează ca şi la grâu,
aceasta variind în general între 180 şi 220 kg/ha la orzul şi orzoiaca de toamnă şi între 160
şi 200 kg/ha la orzoaica de primăvară.
Semănatul se efectuează cu semănători universale.

23
 Distanţa dintre rânduri.
Distanţa dintre rânduri la orz şi orzoaică este de 12,5 cm. În cazul orzului de
toamnă, rezultate bune se obţin şi prin semănatul la distanţa de 25 cm între rânduri, situaţie
în care se obţine şi o rezistenţă mai bună la cădere şi la atacul de boli foliare. Semănatul în
cărări se realizează ca şi la grâu.
Adâncimea de semănat.
Pentru stabilirea adâncimii de semănat, se ţine cont de umiditatea solului în
momentul semănatului şi textura solului. La orzul şi orzoaica de toamnă, adâncimea de
semănate este cuprinsă între 3 şi 4 cm (maxim 5 cm), iar la orzoaica de primăvară între 2
şi 3 cm.
Orzul are o putere de străbatere mai redusă comparativ cu grâul şi ca atare se
seamănă mai superficial comparativ cu acesta.
Semințele de orz pentru semanat trebuie să aibă o puritate minimă de 97%,
capacitate de germinare minimă 90%, greutate mare a semințelor și tratate împotriva
Tăciunului Zburător și Tăciunele Îmbrăcat cu produsul Vitavax= 2Kg/ tonă de sămânță sau
Tiramitax= 3 Kg/ tonă de sămânță.
Epoca de semănat se încadrează pentru toate culturile orzului de toamnă între 20
septembrie și 10 octombrie. Semanatul timpuriu mai ales în toamnele calde și lungi este
deosebit de dăunator deoarece plantele sunt expuse din toamna atacului de făinare, afide și
muște. Întârzierea semănatului determină o reducere însemnată a densității plantelor și în
consecință micșorarea producției. Pierderile la orzul și orzoaica de toamnă prin semănat
timpuriu sau târziu pot varia între 600-2000Kg/Ha.
Densitatea de semănat a orzului și orzoaicei se stabilește că se poate realiza în
condiții optime prin folosirea de boabe la germinat pe metrul-pătrat cuprinse între 450-550
boabe.
Distanța dintre rânduri cu cea mai mare răspândire este de 12,5 cm.
Adâncimea de semănat- boabele de orz au puterea de străbatere mai slabă decât
cele de grâu- este de 3-4 cm.
Seminţele de orz pentru semănat trebuie să aibă puritatea de cel puţin 97%, iar
capacitatea germinativă minimă de 80%. Seminţele cu greutate mare contribuie la
creşterea producţiei cu cel puţin 13%. Folosirea acestor seminţe diminuează şi atacul
tăciunelui zburător. Înainte de semănat, seminţele se tratează cu substanţe fungicide.
Tratarea seminţelor cu produse mercurice, combinate cu insecticide, duce la combaterea

24
gândacului ghebos şi a viermilor-sârmă. Tratamentul seminţelor împotriva tăciunelui
zburător (Ustilago nuda) cu produse sistemice asigură sporuri însemnate de producţie.
Orzul de toamnă necesită până la intrarea în iarnă 40-50 de zile mai calde, pentru o bună
înrădăcinare, înfrăţire şi călire. Faţă de grâu, orzul îşi reduce în toamnă mai devreme
procesele fiziologice, deoarece el are cerinţe mai ridicate faţă de temperatură. Pe baza
rezultelor experimentale de până în prezent, pentru condiţiile din România, semănatul
orzului de toamnă trebuie realizat între 20 septembrie şi 10 octombrie.
În Câmpia Transilvaniei şi în partea de nord a Moldovei, cele mai ridicate producţii s-au
obţinut prin semănatul la sfârşitul lunii septembrie (ultima decadă), iar în sudul Moldovei,
în Dobrogea, Câmpia Romană şi Câmpia Banatului, semănând la sfârşitul lunii septembrie
- începutul lunii octombrie.
De regulă, în toate regiunile ţării, orzul de toamnă trebuie însămânţat la începutul
epocii optime stabilite pentru grâul de toamnă.
Acest fapt trebuie respectat din cauză că orzul îşi trece în condiţii optime prima
fază a procesului de călire la începutul toamnei, când ziua este destul de lungă şi lumina
suficient de intensă.
În toate experienţele efectuate în România, întârzierea semănatului a dus la
reducerea însemnată a densităţii plantelor şi în consecinţă la micşorarea producţiei de
boabe.
Scăderile de producţie, prin întârzierea semănatului, se datorează reducerii gradului
de înfrăţire, a numărului de boabe în spic şi a masei boabelor.
Şi semănatul prea timpuriu al orzului de toamnă este dăunător, deoarece plantele
sunt expuse din toamnă atacului de făinare, intră în iarnă cu o masă foliară prea bogată,
fapt ce contribuie la o reducere semnificativă a rezistenţei la iernare.
Orzul semănat între 1 şi 20 septembrie a fost total compromis în timpul iernii.
Epoca de semănat a orzului de toamnă trebuie apreciată cu atenţie şi în funcţie de
umiditatea solului.
Când solul este bine aprovizionat cu apă, semănatul se execută la începutul epocii
optime pe solurile cu fertilitate mai slabă sau fertilizate mai puţin corespunzător şi apoi pe
soluri fertile sau bine fertilizate.
Acest raţionament este legat de faptul că în aceleaşi condiţii de temperatură şi
umiditate, diferenţa în creşterea plantelor este determinată de starea de fertilitate a solului.
În condiţiile toamnelor calde şi secetoase se cere amânarea semănatului până la sfârşitul

25
epocii optime, dar nu în afara ei, pentru a asigura numărul de zile minim necesar orzului
pentru vegetaţia de toamnă.
În condiţii de irigare, unde umiditatea pentru răsărire este asigurată, epoca optimă
de semănat a orzului şi orzoaicei de toamnă se încadrează între 25 septembrie şi 5
octombrie.
La Fundulea, în condiţii de irigare, orzul semănat între 20 septembrie şi 10
octombrie a asigurat obţinerea unor producţii ridicate.
Orzul de primăvară se seamănă foarte timpuriu, imediat ce terenul s-a zvântat
(prima urgenţă).
Semănatul cât mai de timpuriu prezintă şi mai mare importanţă pentru orzul pentru
bere, deoarece acesta are perioadă de vegetaţie mai lungă şi trebuie ferit de secetele târzii.
Orzul pentru bere semănat târziu produce boabe mai mici şi mai bogate în substanţe
proteice, ceea ce nu este de dorit.
La orzul de toamnă numărul de boabe germinabile pe metrul pătrat se încadrează în
limtele 350-400 atunci când umiditatea solului este apropiată de optim sau în condiţii de
irigare.
Numărul de boabe germinabile pe metrul pătrat creşte cu 10-20% când se întârzie
semănatul sau în cazul când umiditatea solului este redusă.
În aceste condiţii, se caută asigurarea densităţii spicelor recoltabile, întrucât
plantele înfrăţesc mai puţin; creşterea numărului de boabe germinabile nu compensează
însă scăderea producţiei determinate de întârzierea semănatului.
Şi la orz, ca şi la grâu, producţia pe hectar se află în relaţie strânsă cu densitatea
spicelor care se recoltează şi cu producţia realizată de un spic.
Ţinând seama de mărimea optimă a indicelui suprafeţei foliare (4-5), de rezistenţă
la cădere a plantelor, de sensibilitatea la boli, numărul de spice recoltabile trebuie să se
ridice la circa 700 pe metrul pătrat.
La orzoaica de toamnă, numărul de boabe germinabile la metrul pătrat trebuie
mărit cu 10% faţă de orz, din cauza gradului de înfrăţire mai redus la aceasta. Luând în
considerare masa a 1.000 de boabe, cantitatea de seminţe la hectar la orzul de toamnă se
ridică la 160-200 kilograme/hectar, iar la orzoaica de primăvară, la 160-180
kilograme/hectar.
Ca şi grâul şi celelalte cereale păioase, orzul de toamnă şi de primăvară se seamănă
la distanţe între rânduri de 12,5 cm.

26
 Adâncimea de semănat obişnuit este de 3-4 cm, cel mult 5 cm. Orzul are putere de
străbatere mai slabă decât grâul.
Adâncimea de semănat are mare influenţă asupra intervalului semănat-răsărit şi
asupra dezvoltării ulterioare a plantelor.

2.5. Lucrări de îngrijire

La orzul şi orzoaica de toamnă, lucrările de tăvălugit după semănat, eliminarea
exesului de apă, controlul culturii înainte de ieşirea din iarnă, tăvălugitul la desprimăvărare
se fac ca la grâul de toamnă.
Buruienile produc pagube la culturile de orz cuprinse între 10 şi 40% (Şarpe N.,
1976).
Buruienile din culturile de orz şi orzoaică sunt aceleaşi ca şi în culturile de grâu,
combaterea acestora fiind similară cu cea de la grâu, folosindu-se aceleaşi produse
erbicide.
Bolile foliare care produc pagube mai însemnate la orz sunt: făinarea (Erysiphe
graminis), sfâşierea frunzelor (Pyrenophora graminea), pătarea reticulară (Pyrenophora
teres) şi arsura frunzelor (Rhynchosporium secalis).
Pentru combatarea acestora se folosesc aceleaşi produse fungicide ca şi la cultura
grâului.
Se efectuează 1-2 tratamente, primul în faza de înfrăţire-începutul alungirii paiului
şi al doilea în faza de burduf-înspicat.
Dăunătorii mai periculoşi pentru orz sunt larvele gândacului bălos al ovăzului
(Oulema melanopa L.), combaterea chimică efectuându-se la depăşirea PED-ului de 10
adulţi /m2 şi 250 larve/m2 în cazul atacului în vetre.
Tratamentele chimice se fac cu insecticide omologate, precum Fastac 10 EC (100
ml/ha).

27
 Irigarea orzului şi orzoaicei de toamnă apare necesară în toamnele secetoase.
Atunci când solul este prea uscat şi nu se poate pregăti patul germinativ, se recomandă
administrarea unei udări de umezire, cu norme de 500 m3 /ha. Dacă semănatul s-a făcut în
sol uscat şi orzul nu răsare din lipsă de apă, se recomandă o udare de răsărire, cu norme de
300-400 m3 /ha. Primăvara se fac l-2 udări, cu norme de 300-500 m3 /ha, prin care se
urmăreşte menţinerea umidităţii solului la peste 50 % din intervalul umidităţii active pe
adâncimea de 80 cm.
Orzul de toamnă comportă în general aceleași îngrijiri ca la grâul de toamnă.
În cazul culturilor dezrădăcinate în primavară se aplică tăvălugul. Se întreprind
măsuri corespunzătoare pentru preîntâmpinarea băltirii apei care este foarte dăunătoare
culturii de orz.
Cantitatea de îngrășăminte ce se utilizează în cultura grâului trebuie stabilită în funcție
de: soiul cultivat, tipul de sol, planta premergătoare, umiditatea solului.
În funcție de planta premergătoare dozele de îngrășăminte se stabilesc diferențiat
astfel:
- după leguminoase dozele sunt mai mici;
- după prășitoare cu 30-40%.
Pagubele produse de buruieni la cultura de orz se ridică la 20-65% motiv pentru
care se folosesc următoarele metode:
Metoda cea mai eficace a combaterii de buruieni din cultura de orz este combaterea
integrată.
Rolul cel mai important în acest sistem îl au asolamentul și lucrările solului.
Combaterea directă în cultura orzului se face în prezent cu ierbicide simple sau
combinate.
În prezent în țara noastră sunt larg utilizate în combaterea buruienilor în cultura de
orz ierbicide pe baza de 2,4D și cele pe bază de MCPA( în special dicotexul). Tratamentul
pe baza cu ierbicidul cu 2,4 D și MCPA începe când temperatura aerului este de 8-10 0 C
cu tendința de creștere în ziua începerii tratamentului. Orzul nu este afectat de aceste
ierbicide până la începutul formării celui de-al doilea internod, iar buruienile au cea mai
mare sensibilitate la aceste irbicide în faza de rozetă.
Tratamentele împotriva bolilor foliare și a căderii plantelor determină sporuri de
producție. Se întreprind 2 tratamente cu Bayleton (0,5l/ Ha) împotriva bolilor (făinare și

28
rugină) unul la apariția primelor sintome de atac, altul la 3-4 săptămâni ; și tratamentul cu
Phynazol (3l/Ha) în faza de împăiere (împotriva căderii).
La orzul de toamnă udarea la semănat are cea mai mare importanță când partea a
doua a verii și perioada semănatului sunt secetoase. La orzul de toamnă udarea înainte de
semănat se face cu o normă de 500 m3 / Ha pentru a se umezi solul pe o adâncime de 30-40
cm pentru ca solul să se pregătească în condiții bune sau după semanat 300-400 m 3/Ha
pentru răsărire când solul s-a pregătit bine fără udare. Udările de primăvara sunt
determinate de starea de vegetație a plantelor și de rezerva de umiditate din sol. În cazul
secetelor prelungite din timpul vegetației se impune o udare cu puțin timp înainte de
înspicare.
La orzul de toamnă sunt necesare, în general, aceleaşi lucrări de îngrijire care se
aplică grâului de toamnă.
Ca şi la grâu, se iau toate măsurile pentru preîntâmpinarea băltirii apei, care este
foarte dăunătoare şi culturilor de orz.
În primăvară se aplică tăvălugitul, în cazul când culturile sunt dezrădăcinate.
Se aplică îngrăşăminte azotate şi se combat buruienile cu aceleaşi erbicide cu care se
combat în cultura grâului şi respectând regulile menţionate la această cultură.
Întrucât orzul de toamnă este predispus în mai multe regiuni la rărire, din cauza
temperaturilor scăzute, se impune cunoaşterea în primăvara cât mai timpuriu a stării
culturii, pentru a se putea lua măsurile de reînsămânţare cu orz de primăvara sau cu alte
plante.
Pentru aceasta, încă din luna februarie, prin metoda monoliţilor, se stabileşte
densitatea plantelor.
În cazul când pierderile de plante se ridică la peste 60% terenul trebuie lucrat imediat
ce este posibil, cu grapele cu discuri şi reînsămânţat cu orz sau cu altă plantă care se
seamănă în prima epocă; culturile la care densitatea este în jur a 200 plante înfrăţite/metrul
pătrat se menţin, cu condiţia să fie îngrăşate cu 80-120 kilograme/hectar azotat de amoniu
şi să fie ferite de îmburuienare prin tratamente chimice.
La orzul de primăvară se aplică tăvălugitul după semănat, dacă este cazul se distruge
crusta cu grapa stelată pentru a grăbi răsăritul şi se combat buruienile cu erbicide.
Irigarea
La orzul de toamnă, ca şi la grâul de toamnă udarea la semănat are cea mai mare
importanţă.

29
 Când partea a doua a verii şi perioada semănatului sunt secetoase, situaţie destul de
frecvenţă în zona irigată din sud, udarea de toamnă a orzului prezintă o deosebită
importantă pentru creşterea producţiei.
Udarea de toamnă se aplică înainte de semănat, când pământul este uscat şi nu se
poate pregăti în condiţii bune, sau după semănat pentru răsărire, când solul a fost bine
pregătit, fără udare.
În primul caz, norma de udare se ridică la 500 metri cubi/hectar, pentru a se umecta
solul pe adâncimea de 30-40 cm; în al doilea caz este suficientă norma de 300-400 metri
cubi/hectar.
Prin udarea de toamnă se creează orzului condiţii optime de înfrăţire şi vegetaţie.
Între condiţiile de vegetaţie ale orzului în toamnă şi producţie există o corelaţie pozitivă
evident.
Ca atare, udarea de toamnă trebuie să fie realizată pentru orz în toţi anii când situaţia
umidităţii solului o cere.
Fiecare milimetru de apă dat prin udarea de toamnă sporeşte producţia orzului cu 10-
15 kilograme/hectar boabe.
Udările de primăvară la orzul de toamnă sunt determinate de starea de vegetaţie a
plantelor şi de rezerva de umiditate a solului.
Se poate executa o udare în primăvară, pentru stimularea înrădăcinării şi înfrăţirii
plantelor, când condiţiile din timpul iernii au fost nefavorabile (lipsa precipitaţiilor, din
acest motiv stratul superior al solului este uscat).
În cazul secetelor prelingite din timpul vegetaţiei, când umiditatea solului pe
adâncimea de 80 cm scade sub 50% din intervalul umidităţii active este necesară o udare
cu puţin timp înainte de înspicare, udare care asigură formarea în condiţii favorabile a
boabelor.
Fără îndoială, cea mai mare importanţă pentru orzul de toamnă o prezintă udarea de
la semănat.
Irigarea orzului şi în primăvară trebuie însă urmărită şi ţinând seama de faptul că în
perimetrele irigate, după recoltarea orzului, se seamănă obligatoriu a doua cultură, în
primul rând porumbul pentru boabe.
2.6. Recoltarea
Momentul optim de recoltare a orzului pentru furaj este la maturitatea deplină,
atunci când boabele au sub 15% umiditate.

30
 De obicei, recoltarea începe când umiditatea boabelor este de 16- 17%. La
umidităţi mai mari de 15% trebuie luate măsuri de uscare a recoltei.
Orzul de toamnă ajunge la maturitate cu 7 - 10 zile înaintea grâului şi trece repede
în faza de „supracoacere”, întârzierea recoltatului fiind mai dăunătoare decât la grâu.
Momentul optim de recoltare a orzoaicei pentru bere este atunci când umiditatea boabelor
este de 14-15%, asigurându-se astfel o bună capacitate germinativă a boabelor.
Dacă recoltarea se face la o umiditatea a boabelor de peste 15%, atunci trebuie ca
seminţele să fie imediat uscate până la umiditatea de păstrare de 14%.
Recoltare trebuie încheiată înainte ca umiditatea boabele să ajungă la 12%.
Întârzierea recoltatului provoacă pierderi mari prin ruperea (frângerea) spicelor şi
scuturarea boabelor.
Recoltarea orzului se face cu ajutorul combinelor universale autopropulsate, care
trebuie reglate de 2 - 3 ori pe zi, în funcţie de evoluţia vremii, pentru realizarea unui
treierat fără pierderi şi spargerea boabelor.
Ca şi în cazul grâului, paiele rezultate după recoltare pot rămâne pe teren în brazdă
continuă, dacă se intenţionează strângerea lor prin balotare şi utilizarea în diferite scopuri,
sau pot fi tocate şi împrăştiate pe sol cu ajutorul unui dispozitiv de tocat montat în spatele
combinei.
Raportul boabe: paie este la orz de circa l : 1,5.

31
 Capitolul III
Concluzii şi recomandări
CONCLUZII GENERALE
Ȋn urma analizei conținutului de proteine efectuată la nivelul colecției de
germoplasmă putem concluziona că la nivelul colecției există o importantă variabilitate a
acestei ȋnsușiri calitative cu relevanță ȋn fabricarea berii și ȋn furajarea animalelor, putȃnd
fi utilizată ȋn viitoarele programe de ameliorare.
Prin corelarea valorilor anuale din 2013 și 2014 a conținutului de proteine ca și
măsură a repetabilității caracterului, ȋn colecția de lucru de la Turda s-au identificat
genotipuri (Chronicle, Belgravia, Concerto, Su Lilly și altele) cu o bună stabilitatea a
conținutului de proteine, care vor putea fi utilizate ca și posibili genitori pentru
ameliorarea stabilității conținutului de proteine a viitoarelor soiuri.
Sub aspectul conținutului de amidon a genotipurilor din colecție, se poate remarca
o variabilitate mai scăzută a celor 480 de genotipuri luate ȋn studiu, ceea ce sugerează că ar
fi necesară, o ȋmbunătățire a colecției cu noi genotipuri cu un conținut ridicat de amidon.
Prin corelarea valorilor anuale a conținutului de amidon din anii 2013 și 2014, ca
un indicator al repetabilității acestei ȋnsușiri și indirect al stabilității, la nivelul colecției de
la S.C.D.A. Turda au fost identificate genotipuri, cu un conținut ridicat de amidon peste
media celorlalte genotipuri cum ar fi: Odyssey, Concerto, Maresi x Turdeana x Turdeana,
Trumph x Norberth x Trumph, T 2424/79 x Marsh x Norberth. Genotipurile care au un
conținut ridicat de amidon și care prezintă valori cu o bună stabilitate ȋn condiții diferite de
mediu, ar putea fi utilizate ȋn viitoarele lucrări de ameliorare, pentru creșterea conținutului
de amidon și a stabilității acestuia.
Dintre soiurile studiate ȋn sistemul de cultură neconcurențial sub aspectul greutății
boabelor (unul din principalele elemente componente a producției), pot fi remarcate
soiurile Daciana, Turdeana și Romanița care prezintă un potențial biologic destul de ridicat
pentru această ȋnsușire. Ȋn genealogia acestor soiuri intră linii care deși au o capacitate
mairedusă de ȋnfrățire, au un MMB ridicat, care se pare că a fost moștenit de aceste
cultivare. Se mai poate adăuga și faptul că aceste genotipuri, create la S.C.D.A. Turda
provin dintr-o germoplasmă cu o bună plasticitate ecologică, datorată diversității
geografice și genetice și care ȋn mod evident s-au aclimatizat foarte bine condițiilor locale.
Valorile cele mai mici au fost identificate la soiurile Sewa, Tremois și Thuringia
care deși au o capacitate bună de ȋnfrățire, sunt soiuri care au MMB mai scăzut, soiuri cu

32
boabe mai mici.
Toate acestea vin să demonstreze căt este de dificil să ȋnglobăm ȋntr-un singur
cultivar, toate elementele componente ale producției spre un nivel maxim.
RECOMANDĂRI
Pentru scăderea conținutului de proteine precum și pentru creșterea stabilității
acestei importante însușiri calitative pot fi recomandați ca și genitori valoroși genotipurile
Chronicle, Belgravia, Concerto și Su Lilly.
Soiurile care pot fi folosite cu succes în industria berii trebuie să prezinte un
conținut ridicat de amidon iar pentru obținerea de astfel de cultivare se recomandă ca și
posibili genitori soiurile Odyssey, Concerto precum și liniile Maresi x Turdeana x
Turdeana, Trumph x Norberth x Trumph, T 2424/79 x Marsh x Norberth.
Un alt component important al producției și indirect al calității este greutatea
boabelor sau marimea acestora, iar ca și genitori valoroși petru ameliorarea acestei însușiri
cantitative s-ar putea recomanda soiurile autohtone Daciana, Turdeana și Romanița.
În cazul utilizării unor desimi mai reduse sau a unor eventuale probleme tehnice și
a posibilelor condiții climatice care să influențeze în mod negativ răsărirea, având ca
rezultat direct realizarea unor culturi mai rare, genotipurile Derkado, Daciana și Romanița
pot fi recomandate ca și genitori care să conducă la obținerea unor cultivare cu o bună
capacitate de înfrățire.

Capitolul IV

33
 Anexe

Lucrările solului

Rotația

Sămânţa şi semănatul

34
 Fertilizare

Distanta dintre rinduri la orz

35
Lucrări de ingrijire

Recoltarea

36
Fertilizarea de
bază Fertilitate naturală Azot Fosfor Potasiu
sol Kg/ha s.a. Kg/ha Kg/ha
s.a. s.a.

Slabă 70-80 50-70 50-60

Mijlocie 50-70 30-40 30-40

Bună 40-50 10-20 10-20

Fig. 1. Spic de orz

37
Spice de orz

38
A.Date privind evoluţia suprafeţelor şi a producţiei de orz în România

39
Specificare UM 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016
Suprafaţa mii ha 363,8 394,0 517,5 515,8 419,5 424,2 495,7 516 462,0 487
Producţie Kg/ha 1461 3069 2284 2542 3170 2325 3250,5 3319 3424 3726
medie
Producţie mii to 531,4 1209,4 1182,1 1311,0 1329,7 986,4 1542,2 1712,5 1582 1815
totală

Sursa: 2007 - 2015 - Date INS - Anuarul Statistic al României

2016 – Date INS –Producția vegetală la principalele culturi

B. Date privind preţul mediu de achiziție pe piaţa internă

2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015

Orz+ lei/kg 0,59 0,67 0,44 0,41 0,73 0,86 0,79 0,62 0,66
Orzoaică

Sursa : 2007 - 2015 - Date INS - Anuarul Statistic al României

C. Situaţia privind schimburile comerciale intra şi extracomunitare de orz în

perioada 2007-2017

Anul Cant_ IMP Val_IMP Cant_EXP Val_EXP

(to) (mii euro) (to) (mii euro)
2007 46.104,7 10.176,2 139.808,1 26.507,4
2008 187.448,9 32.804,4 645.056,3 110.263,5
2009 47.209,9 5.199,3 543.310,9 60.176,8
2010 90.878,3 14.312,5 771.877,6 94.920,8
2011 186.770,1 34.530,6 763.540,5 145.411,2
2012 138.004,3 32.137,3 688.074,6 154.026,3
2013 222.758,0 44.438,3 1.132.937,1 223.593,6
2014 110.090,9 17.181,0 1.374.770,7 228.017,8
2015 533.792,2 83.097,2 1.763.164,3 299.095,3
2016 480.421,0 70.305,2 1.310.986,4 191.836,6
2017* 58.168,4 8.441,2 129.808,0 21.684,6

Sursa de date: INS - EUROSTAT

* Ianuarie - Aprilie

40
 Capitolul V
Bibliografie

1. Axinte M., Gh.V. Roman, I. Borcean, L.S. Muntean, 2006. Fitotehnie. Editura “Ion
Ionescu de la Brad” Iaşi.
2. Bîlteanu Gh., V. Bîrnaure, 1989. Fitotehnie. Editura “Ceres”, Bucureşti.
3. Bîlteanu Gh., Al. Salontai, C. Vasilică, V. Bîrnaure, I. Borcean, 1991. Fitotehnie. Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
4. Bîlteanu Gh., 1998. Fitotehnie, vol I – Cereale şi leguminoase pentru boabe, Ediţia a
doua. Editura Ceres, Bucureşti.
5. Drăghici L., Al. Bude, Gh. Sipoş, Corina Tuşa, 1975. Orzul. Editura RSR.
6. Roman Gh.V., V. Ion, Lenuţa Iuliana Epure, 2006. Fitotehnie – Cereale şi leguminoase
pentru boabe. Editura Ceres, Bucureşti.
7. SAVATTI, M., SAVATTI JR., M., MUNTEAN., L., 2003. Ameliorarea plantelorteorie şi
practică. Editura Academicpres Cluj-Napoca.
8.SAVATTI, M., ARDELEAN, M., NEDELEA, G., 2004. Tratat de ameliorarea plantelor.
Editura Marineasa Timişoara
9. Tianu Al., Al.Bude, 1985. Orzul. Editura “Ceres”, Bucureşti.

41