Am tratat noi oare fiecare clipă, fiecare zi ca un dar de la Dumnezeu pe care El ni l-a dat ca să trăim cu

folos, cu pasiune și ca pentru El? Sau poate am lăsat-o mai moale cu rugăciunea, cu postul și cu citirea
Scripturii? Poate nici măcar nu L-am mai pus pe Dumnezeu pe primul loc în viața noastră, implicându-L
în toate, pentru că am avut noi pasiunile noastre, lucrurile noastre de făcut și am trăit mai mult pentru noi
decât pentru El. Și uite așa, dragostea noastră pentru Domnul poate a început să se răcească, acea pasiune
de odinioara pentru El a început să scadă și setea după neprihanire poate că aproape-i dispărută. Trebuie
să facem ceva! Numai putem sta în nepăsare nici o clipă pentru că vedem cu toții ce vremuri trăim și că
,,sfârsitul tuturor lucrurilor este aproape…” (1 Petru 4:7a). Domnul nostru vine, deci este timpul să ne
reactivăm din nou pasiunea pentru Cristos și să trăim doar pentru El ca să fim gata! Asta înseamnă că
trebuie să Îl iubim pe Dumnezeu din toată inima și să trăim cu pasiune pentru El! Apoi trebuie să
înțelegem dragostea mare a lui Isus pentru noi și să o prețuim. Iar apoi, trebuie să întelegem că scopul
nostru pe pământ este să ajungem ca Isus, nu să ajungem în cer!
Mai jos sunt câteva sfaturi practice care ne ajută să înțelegem cum putem să Îl iubim pe Dumnezeu, cum
putem să prețuim dragostea lui Isus pentru noi și cum putem să ne asemănăm cu Cristos. Dacă vom pune
la inimă aceste îndemnuri și sfaturi ca să le împlinim, acestea ne vor ajuta să ne reactivăm pasiunea pentru
Cristos și vom avea viața din belșug așa după cum ne spune Isus în Ioan 10:10 ,,Eu am venit ca oile să
aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug.” O viață aici pe pământ plină de binecuvantare, bucurie, pace și multe
bunătăți din partea Lui și o veșnicie alături de El! Ce minunat!
Cum să Îl iubim pe Dumnezeu? …,,Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot
sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta”(Marcu 12:30). Trebuie ca inima noastră să fie a lui
Dumnezeu sută la sută și El să fie pe primu loc în viața noastră. Dumnezeu să fie cel mai mare motiv al
nostru de a trăi și gândul nostru să fie totdeauna conectat cu El. Mai mult de atât, tot ce facem, orice lucru
mare sau mic, să îl facem din toată inima așa cum ne îndeamnă Pavel în Coloseni 3:23 ,,Orice faceţi, să
faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni”. În modul acesta, vom putea face toate
lucrurile cu pasiune și cu toată puterea noastră împlinind ce scrie Scriptura în Eclesiastul 9:10 ,,Tot ce
găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta”.
Cum să prețuim dragostea lui Isus? În primul rând, să fim recunoscători pentru ce a făcut pentru noi. Știm
cu toții că Domnul Isus s-a jertfit pentru fiecare dintre noi pentru că ne-a iubit atât de mult! Și astăzi
putem fi liberi de păcat numai datorită Lui. Dar haideți să ne oprim o clipă și să medităm cu adevărat la
cât de mult a suferit Isus și de ce a făcut asta. În Evrei 12:2 scrie: ,,Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi
Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea,
a dispreţuit ruşinea şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu”. Deci, Isus a îndurat atât de
multe pentru bucuria care-I era pusă înainte, adică bucuria Lui suntem noi, cei răscumpărați prin sângele
Lui. Acest adevăr, trebuie să ne schimbe perspectiva și atitudinea noastră asupra vieții și asupra
păcatului. Să întelegem că oridecâte ori păcătuim, noi Îl facem pe Cristos să sufere din nou. Așadar, ca să
prețuim dragostea lui Isus, trebuie să avem în noi gândul acesta de a-I face bucurie întotdeauna printr-o
trăire curată și sfântă și să avem în noi o teamă sfântă de a nu-L supăra! Aceasta ne va apropia mult de
Cristos și pasiunea noastră pentru El va crește tot mai mult.
Cum putem să ne asemănăm cu Cristos? Dacă acesta este scopul nostru pe pământ, asemănarea cu
Cristos, atunci mai întâi de toate trebuie să Îl cunoastem pe El și viața Lui. Cu cât Îl vom cunoaște mai
mult pe Isus, cu atât o să-L iubim mai mult și vom vrea să ne asemănăm cu El. Putem să Îl cunoaștem mai
mult stand în părtășie cu El, în rugăciune și în Cuvânt și pasiunea noastră pentru El va crește tot mai mult.
Apoi, să-I cerem lui Dumnezeu să ne îmbrace cu gândirea lui Isus, cu trăirea Lui Isus și cu
comportamentu lui Isus. Să ne gândim ce ar face Isus în locul nostru în orice lucru pe care vrem să îl
facem și în orice situație prin care am trece. Domnul Isus a ascultat în toate de Tatăl și a împlinit voia lui
Dumnezeu căci pentru aceasta a venit jos pe pământ: ,,…căci M-am coborât din cer ca să fac nu voia
Mea, ci voia Celui ce M-a trimis.” (Ioan 6:38) Tot astfel, trebuie să împlinim și noi voia Lui Dumnezeu în
viața noastră și să facem doar ce ne zice Tatăl. Și încă un lucru, care este motivația în spatele oricărui
lucru pe care îl facem? Este oare din mândrie? Fățărnicie? Să dea bine în fața oamenilor sau din alte
motive? Sau vrem să ne asemănăm cu Isus și să facem totul spre slava Lui Dumnezeu, ca El să fie vorbit
de bine și numele Lui să fie proslăvit prin noi?
Acestea sunt doar câteva îndemnuri și sfaturi pe care poate deja le știm și poate pentru unii sunt
neînsemnate. Dar pentru mine știu că sunt de mare folos! Să ne cercetăm dar fiecare, să vedem în ce stare
suntem și să înțelegem că acum este timpul cel mai prielnic să ne reactivăm pasiunea pentru Cristos!
Doamne ajută-ne!
 Nu ştiu de ce în ţara noastră, atunci când vine vorba despre partide politice, despre alegeri, despre
preşedinţi şi prim miniştri, este atât de multă pasiune şi se consumă atât de mari energii spirituale. Prieteni
de peste hotare, văzând ce pasiuni au fost implicate în perioada ultimului refendum, mi-au spus că în ţara
în care trăiesc ei oamenii nu prea discută despre politică. Se duc la alegeri când vine vremea, votează pe
cine cred şi o lasă aşa, fără să se implice emoţional aşa cum o facem noi, românii.
Poate ţine de temperament, poate altele sunt motivele care ne fac pe noi atât de pasionaţi şi
implicaţi în aceste acţiuni, dar este sigur că ceea ce se întâmplă cu noi românii, în aceste campanii
politice, nu este un lucru bun. Cineva mi-ar putea răspunde că este bine că suntem atât de implicaţi,
aceasta arătând că suntem responsabili şi interesaţi de binele ţării. Dar nu cred această variantă.
Tactica lui Satan a fost întodeauna aceeaşi: să-i facă pe oameni să fie preocupaţi, fie de lucruri
fireşti şi păcătoase, în aşa fel încât să nu se mai poată gândi la lucrurile veşnice, cu adevărat importante,
fie să se implice puternic emoţional în lucruri pe care oricum nu le pot controla şi schimba, lăsând la o
parte lucrurile pe care le pot controla şi schimba şi care au cu adevărat valoare veşnică şi care le fac bine.
Dacă vorbim despre ultimul refendum şi energiile imense care au fost implicate în desfăşurarea
acestui eveniment, despre implicarea oamenilor, în general, în politică, constat că aici este una dintre
multele capcane pe care Satan le pune înaintea oamenilor şi în care aceştia cad la grămadă, chiar şi cei ce
se numesc creştini.
Noi nu avem toate referinţele şi nu deţinem tot adevărul şi nu putem pricepe tot planul lui
Dumnezeu pentru o ţară anume, chiar şi pentru o persoană anume. Sunt convins că atunci când comuniştii
au pus mâna pe putere, mai întâi în Rusia şi apoi în lumea întreagă, mulţi nu au fost de acord cu aceasta şi
s-au împotrivit cu mare pasiune. Nu puţini au plătit cu viaţa pentru această cauză, fie de o parte fie de alta.
Îţi vine greu să crezi azi, după experienţa tristă a comunismului, că cineva ar mai putea îmbrăţişa această
ideologie şi ar mai putea crede că o astfel de guvernare ar putea fi benefică pentru omenire, şi totuşi mulţi
încă cred aceasta şi o promovează. O cred pentru că aşa sunt învăţaţi şi aşa li se spune prin toate
mijloacele aflate la dispoziţia celor ce promovează această ideologie. Spălarea creierului a funcţionat şi
funcţionează şi azi. Oamenii cred ceea ce nu ar trebui să creadă, pentru că sunt influenţabili, şi nu cred
ceea ce le-ar face bine şi le-ar fi de folos. Uneori ceea ce mie mi se pare evident că este rău altuia i se pare
evident că este bun, şi de aici numai la conflict se poate ajunge dacă nu lăsăm pasiunile să moară. Noi nu
cunoaştem tot planul lui Dumnezeu, singurul care deţine adevărul. Şi de aceea nu avem voie ca în toate
aceste acţiuni umane să ne implicăm peste măsură şi să ne lăsăm conduşi de pasiune. Dumnezeu a
îngăduit ca Lenin şi Hitler să preia puterea, ca jumătate din lume să adopte comunismul şi cred că va
îngădui, în vremurile ce vor veni, la nivel mondial, o formă mult mai brutală de comunism decât am
cunoscut. De ce este aşa? Nu ştiu. Ce ştiu sigur însă este că, pentru cei ce sunt ai lui Dumnezeu, toate
lucrurile lucrează spre binele lor.
Problema cea mai mare a oamenilor nu este regimul politic şi stăpânirea pământească ci regimul
spiritual, stăpânirea cerească sub care se află.
În primul caz, al regimului politic şi a guvernării pământeşti, nu putem face mare lucru şi nu prea
ţine de noi, ba chiar ne dăm seama, după o vreme, că am acţionat greşit şi putem acţiona greşit. Şi totuşi,
pe direcţia aceasta, ne implicăm foarte mult şi ne consumăm cu pasiune.
În ceea ce priveşte implicarea noastră şi alegerile pe care le facem în domeniul spiritual, aici
pasiunea aproape că nu mai există. În acest aspect, cu adevărat important, suntem plictisiţi şi apatici şi
abia dacă reacţionăm şi când cineva ne împunge cu un cui. Nu ne interesează.
Însă doar în domeniul acesta putem fiecare face ceva şi putem fiecare schimba lucrurile în bine.
Fiecare om de pe pământ poate face ceva în vederea guvernării spirituale sub care să stea. Orice om, cât
de mic şi de neînsemnat, poate alege şi poate hotărî în privinţa fericirii lui veşnice.
Nu pot schimba preşedinţi, şi nici nu sunt chemat la aceasta, dar pot schimba domnia spirituală care
se află deasupra mea şi îmi pot decide destinul veşnic, prin deciziile pe care le iau. Pot trăi, încă de acum,
într-o Împărăţie a păcii şi a bucuriei sfinte, sau în una a tensiunii, a stresului şi a pasiunilor fără rost şi
sens.
Mă îngrijorează apatia cu care tratăm lucrurile spirituale şi dezinteresul nostru pentru Împărăţia lui
Dumnezeu. Ce contrast între imensele pasiuni care s-au declanşat cu ocazia ultimului referendum care s-a
organiazat, în legătură cu demiterea actualului Preşedinte al ţării, şi indiferenţa cu care privim înspre
domnia spirituală care să ne conducă şi care să ne stabilească destinul veşnic.
Am fost întristat să văd bannerele care au fost expuse de opozanţii Preşedintelui Băsescu cu ocazia
Referendumului. Nu ştiu de ce noi românii trebuie să ne coborâm tot timpul în mojicie şi ură, de ce nu
putem lupta elegant şi frumos, aşa cum fac alţii. Cuvinte de genul: “El ţi-a tăiat pensia tu ia-i funcţia.
Demite-l!” mi-au produs amărăciune. Am observat că pasiunile mari ale celor mai mulţi care au votat
împotriva Preşedintelui Băsescu s-au născut din faptul că pensia le-a fost diminuată, mai mult sau mai
puţin. Nu contest că banii sunt puţini pentru mulţi şi că se descurcă greu, unii chiar foarte greu. Poate
când vom munci ca şi germanii iar guvernaţii noştri nu vor folosi puterea ca să trăiască ei mai bine şi să ia
cât pot de la stat, vom trăi altfel, dar nu aceasta este problema.
Aspectul pe care vreau să-l scot în evidenţă este că pentru o sută de lei în plus la o pensie suntem în
stare de orice, chiar de stop cardiac. Lăsăm ura şi murdăria să ne inunde şi să ne transforme în monştri
pentru o sută de lei. Şi parcă nu se mai termină, pentru că după o jumătate de an o luăm de la capăt. Cei ce
promit că vor da cei o sută de lei, dacă ajung la putere, îi dau cu o mână şi apoi îi iau cu două şi ne
supărăm şi pe ei. Şi noi, cei mulţi, tot nemulţumiţi suntem. O nemulţumire şi o frustrare continuă.
Mă gândesc ce groaznic este să trăieşti într-o astfel de stare! O nemulţumire continuă care nu poate
duce la nimic bun.
Cine mai ia aminte la cuvintele Mântuitorului Isus Hristos pe care le găsim în Evanghelia lui Matei,
capitolul 6 ?:
31 “Nu vă îngrijoraţi, deci, zicând: „Ce vom mânca?” Sau: „Ce vom bea?” Sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?”
32 Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele.
33 Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe
deasupra.
34 Nu vă îngrijoraţi, deci, de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei
necazul ei.”
Apostolul Pavel îi scria lui Timotei şi îi spunea că vremurile din urmă vor fi vremuri grele pentru că
oamenii vor fi iubitori de sine, se vor iubi mult pe ei, vor iubi banii (2 Timotei 3:2 ). Aceste două păcate
sunt în capul listei care îi descrie pe oamenii răi din vremurile grele din urmă.
Cea mai cruntă tiranie este cea a banului. Oamenii niciodată nu vor fi mulţumiţi, niciodată nu le vor
ajunge banii, pentru că dacă au mai mulţi vor avea şi mai multe pofte şi vor fi mai răi iar oferta azi, ispita,
este mai mare ca niciodată. Satan a reuşit să-i facă pe oameni nefericiţi punându-i să alerge după o fata
morgana, după o iluzie: fericirea care vine prin bani. Şi dacă guvernanţii nu ne dau destui să-i dăm jos.
Însă de cealaltă parte există o ofertă de pace şi fericire pentru fiecare, dar la care nimeni nu mai ia
aminte. Tot Mântuitorul Isus Hristos spunea la Ioan 14 cu 27: “Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o
dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.”
Pacea pe care o dă Domnul Isus nu vine aşa cum o promite lumea. Pacea Lui vine din umblarea în
voia Lui, din căutarea Împărăţiei Lui. Un om care găseşte Împărăţia Lui, care Îl găseşte pe El, pe Isus, nu
va mai umbla după gunoaiele acestei lumi, aşa cum le numeşte apostolul Pavel.
Şi pentru această ofertă, pentru această Domnie şi Împărăţie, pentru acest Isus, nu mai este pasiune
şi nu mai este alergare şi dorinţă, nici măcar la creştini.
Atât de mulţi creştini declaraţi se plâng că pensia le este prea mică, sau salariul prea mic, dar nu se
plâng de lipsa lor de pasiune pentru lucrurile cereşti, de seceta şi pustiul din sufletele lor, de dragostea lor
de lume şi lucrurile ei. Deşi cităm pasajul din Apocalipsa, cuvintele Domnului Isus care a spus că dacă
cineva nu va fi în clocot pentru El va fi vărsat din gura Lui aşa cum verşi o gură de apă călâie atunci când
te aştepţi să fie rece şi să te răcorească, nu mai reacţionăm în nici un fel atunci când ne vedem, dacă ne
mai vedem, căldicei.
Alergăm după himere şi nu punem mâna pe ceea ce este sigur şi la îndemâna oricui. Observ că ceea
ce-i doare pe creştini azi este lipsa banilor şi a sănătăţii. De aceea au şi proliferat atât de mult şarlatanii
religioşi care promit bani şi sănătate. Dar nu mai este durere pentru lipsa noastră de pasiune după
Mântuitorul Isus Hristos. Cât de înşelaţi suntem!
Este mai multă pasiune pentru un meci de fotbal şi pentru Jocurile Olimpice, sau pentru o porţie de
mici, decât pentru Cel ce s-a jertfit pe cruce pentru noi şi care, prin Jertfa Lui, ne-a împăcat cu Tatăl şi ne-
a deschis cerul, invitându-ne să fim parte cu El în fericirea veşnică şi care ne oferă funcţia de guvernanţi
ai Lui în locurile cereşti.
Şi iată cum oamenii fac pasiune pentru ceva ce nu pot schimba dar sunt apatici faţă de cea mai mare
ofertă făcută vreodată vreunui om, ofertă care este sigură pentru că nu este făcută de un om ci de Însuşi
Dumnezeul care a creat cerurile şi pământul, care a creat tot ceea ce există şi care ne cheamă, prin
credinţa în Domnul Isus Hristos, să fim parte din Împărăţia Lui, domnitori pe scaunele Lui de domnie.
Scriptura spune că El, Domnul Isus Hristos, “cu toate că era bogat, s-a făcut sărac pentru voi, pentru ca
prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi”. (2 Corinteni 8:9)
 A luat chip de om, după cum citim la Filipeni 2 cu 8 : “La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a
smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce”, pentru ca să poată ajunge până la
noi, la nivelul nostru, să ni-L descopere pe Tatăl, să ne împace cu Tatăl prin Jertfa Lui şi să ne poată duce
în Împărăţia lui veşnică. De ce nu ardem de dor şi pasiune pentru El, lăsând cele trecătoare de o parte?
Cei din lume au fost înşelaţi de duşman să facă pasiune pentru tot felul de lucruri: Pentru păcate de
tot felul, pentru sport, pentru politică, pentru maşini sau case, pentru faimă şi popularitate, pentru pescuit
sau pentru timbre, pentru călătorii sau pentru creşterea şoarecilor bălţaţi, cum scria Tozer.
Dar şi cei din adunări au fost înşelaţi la fel. Şi dacă totuşi cele enumerate mai sus nu fac parte din
pasiunile lor atunci ei au mare pasiune pentru lucrurile religioase: pentru daruri spirituale, pentru muzică
creştină, pentru predici, pentru conferinţe, pentru filme “creştine”, pentru cărţi creştine, pentru tot felul de
activităţi creştine. Dacă le iei cumva aceste lucruri atunci nu le mai rămâne nimic. Sunt goi şi pustii.
Duşmanul a reuşit să pună în ei pasiune pentru lucrurile religioase şi ei nici nu mai ştiu că pasiunea lor
pentru Isus s-a stins. Trăiesc în forme pe care le condamnă la alţii şi nici măcar nu ştiu că sunt în aceeaşi
situaţie ca şi cei pe care îi condamnă. Dragostea pentru Isus Hristos s-a stins şi rar o mai poţi vedea în
vre-un suflet care se declară creştin născut din nou. Spunem că Îl iubim pe Isus dar nu este adevărat.
Dacă nu cumva iubim lumea şi lucrurile ei şi dacă nu ne iubim pe noi, exact aşa cum o fac şi cei din
lume, atunci am ajuns să iubim “bise”, forma şi tradiţia noastră.
De aceea suntem şi noi de multe ori nemulţumiţi, aşa ca cei din lume. Constatăm că în mica noastră
împărăţie spirituală în care ne aflăm lucrurile nu merg bine, guvernanţii pe care i-am ales ne-au trădat (sau
cel puţin aşa ne face diavolul să vedem) şi ne îndreptăm spre faliment şi criză. Şi atunci ne panicăm şi
vrem referendum, vrem schimbare, vrem ceva. Ştiţi ce vrem? Vrem să ne simţim bine şi cineva să aibă
grijă să nu ne pierdem porţia de bucurie religioasă fără de care nu putem trăi şi nu concepem viaţa. Şi nu
ne dăm seama că noi am început să zidim pe o altă temelie şi nu pe Hristos şi că trăim încă tot în firea
pământească şi tot pentru noi, în mod egoist.
Apostolul Pavel spunea să avem grijă, pentru că nu este o altă temelie şi nimeni nu poate zidi pe o
altă temelie decât pe Hristos (1 Corinteni 3:11). Dar mulţi creştini zidesc deja pe temelia religiei lor şi a
lucrurilor care ţin de ea şi care le aduc bucuria. Şi pentru acestea au pasiune.
O, dacă am avea pasiune pentru Isus şi nu pentru lucrurile religioase! Dacă am avea pasiune pentru
Isus măcar atât cât au cei din lume pentru politică şi sport!
Cineva ne-a înşelat făcându-ne să credem că adevărata viaţă religioasă se poate şi fără pasiune
pentru Isus, că o putem avea oricum. Orice om care se numeşte creştin ar trebui să se ruşineze şi să îl
doară profund atunci când constată că în viaţa lui un lucru, de orice fel, lumesc sau din domeniul religios,
este mai important ca şi Isus, produce mai multă bucurie în suflet ca şi gândul la Isus.
Aceasta este una dintre cele mai mari catastrofe ale vremurilor în care trăim: pasiunea pentru orice
dar nu pentru Isus. Te întîlneşti cu un grup de oameni declaraţi creştini şi vei vedea că discuţia merge spre
cele pe care Pavel le considera gunoaie. Spre politică (lumească sau bisericească), sport, mâncare,
concedii, sau spre rânduieli religioase, dar nu spre Isus.
Gândeşte-te în dreptul tău. La ce te gândeşti în aproape tot timpul vieţii tale? Nu-i aşa că la nimicuri
şi când nu te gândeşti la ele te gândeşti la lucrurile religioase dar nu la Isus? Când ai suspinat ultima dată
de dor după Isus aşa cum suspină un îndrăgostit după iubita inimii lui? Ştiu că ai alergat cu râvnă spre
adunare, spre grupul de laudă şi închinare, spre conferinţa în care a predicat predicatorul tău preferat, spre
calculatorul cu muzică creştină sau la picnik-ul organizat de tinerii bisericii. Dar când ai alergat cu
pasiune şi dor după Isus? Când te-a durut în inimă că în grupul tău de creştini, în adunarea ta, oamenii nu
mai vorbesc cu pasiune despre Isus? Şi te-ai retras undeva într-un colţ, lăsându-i pe ei cu ale lor, ca să poţi
fi cu Isus. Numai tu şi El…
Sau când te-ai dus ultima dată ca un bezmetic în căutarea Lui, hotărât cu toată fiinţa ta să-L găseşti?
Aşa cum este descris în Cântarea Cântărilor:
(Cântarea Cântărilor 3:1): “Am căutat noaptea, în aşternutul meu, am căutat pe iubitul inimii mele; l-am
căutat, deci, nu l-am găsit…
2 M-am sculat, atunci, şi am cutreierat cetatea, uliţele şi pieţele; şi am căutat pe iubitul inimii mele… L-
am căutat, deci, nu l-am găsit!
3 M-au întâlnit păzitorii care dau ocol cetăţii; şi i-am întrebat: „N-aţi văzut pe iubitul inimii mele?”
4 Abia trecusem de ei, şi am găsit pe iubitul inimii mele. L-am apucat, şi nu l-am mai lăsat până nu l-am
adus în casa mamei mele, în odaia celei ce m-a zămislit.”
 Tatăl nu a putut fără El, nu a vrut fără El, abia a aşteptat să-L ia acasă, după ce şi-a isprăvit lucrarea
pe pământ şi să-L aşeze la dreapta Sa. Cerul a fost pustiu şi gol fără El. Cerul nu este frumos fără El oricât
ar fi de cer.
Efeseni 2:14 “Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul, şi a surpat zidul de la mijloc care-i
despărţea.”
Coloseni 1:15 “El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, cel întâi-născut din toată zidirea. 17 El este mai
înainte de toate lucrurile, şi toate se ţin prin El. 18 El este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul,
cel întâi-născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea.”

Dacă ne va deosebi vreodată ceva de lume, de lumea fără Dumnezeu sau de lumea religioasă care
crede că-L are pe Dumnezeu, va fi pasiunea pentru Isus. Ori o avem ori nu suntem nimic.