Professional Documents
Culture Documents
PROPUNĂTOR,
Drd. VĂRĂŞTEANU CARMEN-MIHAELA
ANUL I
2008-2009
4
Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009
PROPUNĂTOR,
Drd. VĂRĂŞTEANU CARMEN-MIHAELA
ANUL I
2008-2009
4
Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009
PSIHODIAGNOSTIC
Abstract
A child who is hyperactive is not feeling in control of his body. His motor difficulties
cause poor eye-hand co-ordination and affect his ability to write easily and clearly. This
child has severe learning disabilities caused by impairment of perceptual abilities (visual,
auditory and sometimes tactile). He is confused and irritated by the many stimuli in his
environment. There are also many secondary effects that contribute to the child
difficulties. Adults are impatient with him, do not trust him, yell at him and sometimes
can’t stand him. He has few friends, since he has poor interpersonal relationship skills.
He feels bad about his learning impairments and his self-image is usually very poor. This
paper presents a complex plan for the diagnosis of attentiveless hyperactivity disorder.
This plan combines different methods of diagnosis adapted for the teachers of these
children but not only for them. The paper includes statistical data of the situation
currently in Constanta county.
Introducere
ADHD - tulburare cu deficit de atenţie, hiperactivitate/impulsivitate este o afectiune
comportamentala, de natura neurobiologica, destul de frecvent intalnita la copii si adolescenti
fiind caracterizată de un set de manifestari implicand lipsa de atentie, agitaţia excesivă şi
impulsivitatea.
Un copil sare si topaie, lovindu-se de pereti, transformand sala de clasa sau propria casa
intr-o arena. Un altul nu poate citi sau memora tabla inmultirii sau se rataceste adeseori pe
coridoarele scolii pentru ca incurca stanga cu dreapta. Altul nu poate arunca sau prinde o minge
si se impiedica la tot pasul,fiindu-i greu sa navigheze prin spatiul inconjurator. Apoi mai sunt si
acei copii care au caderi nervoase si emotionale deoarece sunt cronic prea stimulati sau excitati
de lumina si zgomot. Toti acesti copii sufera de ADHD (attention deficit hyperactivity disorder),
dyslexia (copilul are probleme de invatare: dificultate in recunoasterea si intelegerea limbajului
scris) si dyspraxia (incoordonare musculara totala sau partiala).
1
Asistent univeristar – Universitatea „Ovidius” Constanta - D.P.P.D.
4
Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009
4
Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009
4
Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009
atentie“ (attention deficit disorder, ADD). Sunt recunoscute si alte trasaturi ale sindromului ca
impulsivitatea, dificultat ile de modulare a comportamentului.
În anii ’70, atentia s-a centralizat asupra separarii în subtipuri pe baza prezentei sau
absentei impulsivitatii si hiperactivitatii.
Între anii ’80-’90, rolul central al neatentiei este pus sub semnul întrebarii; multi cercetatori
considera ca deficitul central ar putea fi la nivelul prelucrarii informatiilor primite si elaborarea
raspunsului sau în incapacitatea blocarii raspunsului adecvat pâna la prelucrarea tuturor
informatiilor primite.
Etiologie
Cauza precisa a ADHD rămâne nedeterminată, însă noi studii aduc lumina asupra
potentialilor factori de risc. ADHD ramâne un diagnostic comportamental. S-au propus
numeroase etiologii, dar, din cauza heterogenitat ii afectiuniii, este putin probabil sa se gaseasca
o singura etiologie care sa se aplice în mod satisfacator la toate cazurile. Când etiologia este mai
bine înteleasa, este posibil sa fie considerata multipla (multifactoriala), fie între cazuri, fie în
cadrul aceluiasi caz sau ambele, adica un caz poate fi determinat de un alt factor decât alt caz, si
chiar în acelasi caz pot exista mai multe cauze.
4
Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009
normale a lobului caudat (stângul mai mare ca dreptul), cu un globus palidus drept sau stâng mai
mic. Acestea sugereaza implicarea circuitelor fronto-striate si posibil si a conexiunilor
intracorticale, via corpul calos, în neuropsihologia deficien- telor asociate cu ADHD. Alte studii
recente, folosind imagistica prin rezonanta magnetica (MRI) la copiii cu ADHD, gasesc volume
mai mici ale creierului în toate regiunile.
Tomografia cu emisie de pozitroni (Positron Emission Tomography, PET), care utilizeaza un
trasor radioactiv pentru evaluarea activitatii metabolice a unor regiuni cerebrale specifice, a adus
rezultate neconcordante, dar SPECT (Single-Photon Computed Tomography) a aratat
hipoperfuzie cerebrala la nivelul striatului si hiperperfuzie în ariile senzoriale si senzorio-
motorii. MRI functionala neinvaziva (fMRI) ofera o cale mai putin invaziva de masurare a
activitatii cerebrale regionale si furnizeaza date utile despre ADHD datorita usurintei de a se
repeta scanarea în diferite situatii si conditii. Aceasta tehnica are posibilitatea de a mari
întelegerea problemei, oferind date din timpul testelor de performanta. Studiile preliminare au
aratat ca grupul experimental prezinta reducerea activitatii în anumite arii ale emisferei drepte,
inclusiv regiunea frontala dreapta si activitate mai intensa în arii subcorticale, în special în insula
dreapta si nucleul caudat stâng.
Tehnologia axata pe electroencefalograma (EEG) cantitativa se bazeaza pe cuantificarea
undelor tradi- tionale (alfa, beta, delta si teta) în situatii controlate, cum ar fi în timpul unui test
de performanta. Este tot o metoda neinvaziva si de aceea poate fi repetata. Studiile preliminare
arata activitate EEG alterata în timpul unei sarcini legate de atentie, cu cresterea activitatii
corticale lente (în special în ariile frontale) si scaderea activitatii corticale rapide. Aceste modele
indica un nivel de alerta diferit la copiii cu ADHD si sugereaza o întârziere în maturarea
corticala functionala. Totusi, sunt necesare studii ulterioare pentru a trage o concluzie asupra
acestui instrument clinic.
Doua noi studii au arătat ca un neurotransmitator chimic numit dopamina ar putea juca un
rol important in cauzele aparitiei sindromului ADHD. Studiile, publicate in editia din luna august
a anului trecut a Archives of General Psychiatry, nu dezvaluie cauzele precise a acestei maladii.
Primul din cele doua studii pune accentul pe cauzele genetice de aparitie a ADHD, mai
precis pe variatia unei gene, numita gena DRD4, care determina aparitia unui receptor pentru
dopamina la nivelul creierului. Dopamina este un neurotransmitator chimic foarte important
folosit de catre celulele nervoase ale creierului pentru a comunica. Este corelat cu multe functii
ale organismului printre care miscarea si starea psihica .
Philip Shaw, medic in psihiatrie infantila la National Institute of Mental Health – SUA, si
colegii sai au studiat gena DRD4 la 105 copii cu ADHD si la 103 copii fara ADHD. Copiii aveau
4
Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009
4
Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009
3. Teoria genetica
De mult timp se cunoaste ca ADHD apare grupat în familii. Studiile pe gemeni sau copii
adoptati au dovedit ca aceasta agregare familiala este de cauza genetica si nu dobândita. Rudele
de gradul I si II ale pacientilor cu ADHD au riscul cel mai mare pentru ADHD (de 5 ori mai
mare pentru rudele de gradul I fata de rudele celor din grupul de control). De asemenea, acestia
au risc mai mare pentru tulburarile antisociale, depresie majora, dependenta de droguri si
anxietate. Alte dovezi sunt sugerate de sindromul Tourette, care se crede a fi determinat de o
gena dominanta cu penetranta variabila. Jumatate dintre pacientii cu sindrom Tourette au si
ADHD, dar asocierea genetica specifica nu este clara.
Nu s-a descoperit un model genetic înnascut pentru ADHD, desi cercetatorii studiaza
genele pacientilor. Analizele genetice sunt complicate însa de înalta comorbiditate si de
varietatea de simptome din cadrul populatiei. Deocamdata, prin studii de biologie moleculara,
sindromului ADHD i-au fost asociate 3 gene. În 1993, Hauser si colab arata ca aproximativ 40%
dintre adultii si 70% dintre tinerii cu rezistenta generalizata la hormonii tiroidieni (generalized
resistance to thyroid hormone, GRTH), o boala rara, autozomal dominanta, determinata de o
mutatie la nivelul genei de pe cromozomul 3 pentru receptorul tinta tisular B, au un profil
simptomatic si comportamental compatibil cu diagnosticul de ADHD. Totusi, aceasta este o
cauza rara de ADHD (2-3%).
În 1995, Cook si colab raporteaza asocierea între ADHD si o forma specifica a genei
transportorului de dopamina (perechea de baze alele DAT1 480), fapt întarit si de Gill si colab
(1997). Transportorul de dopamina detine un rol important în ADHD întrucât este locul celei mai
importante actiuni farmacologice a metilfenidatului sau a altor agenti blocanti ai recaptarii
dopaminei, eficace în ADHD. În câteva studii s-a asociat ADHD cu o forma particulara a
receptorului dopaminergic tip 4 (DRD4-7), care contine un segment particular de ADN repetat
de 7 ori (Lahoste, 1996; Swanson, 1998). Aproximativ 30% din indivizii cu ADHD prezinta
alela repetata în timp ce în populatia generala se întâlneste aproape la jumatate din frecventa
mentionata. La adult, aceasta se asociaza cu un comportament de cautare a noului si determina
un raspuns intracelular slab la dopamina. Acesta a fost socotit model pentru o posibila legatura
între comportamentul asociat ADHD (cercetarea noului) si mecanismele dopaminergice de
neurotransmitere.
Recent, cercetatorii au crescut soareci carora le lipsesc unul dintre cei 5 receptori
dopaminergici (D1 sau D3) sau transportorul dopaminergic responsabil de recaptarea dopaminei.
Acesti soareci au un exces de dopamina la nivelul sinapsei si prezinta activitate motorie crescuta.
ªoarecii carora le lipsesc receptorii D2 sau D4 au avut o diminuare a activitatii motorii. Waldman
4
Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009
4. Teoria biochimica
Cea mai recenta abordare a neurobiologiei ADHD se concentreaza asupra neurochimiei.
Cercetarea fundamentala efectuata pe animale implica catecolaminele, dopamina (DA) si
noradrenalina (NA) drept componente ale patofiziologiei ADHD (Soltano, 2002). Ele joaca un
rol si în raspunsul clinic la medicatia stimulanta care actioneaza ca agonisti ai DA si NA în SNC
si periferic. Rezultatele sunt însa contradictorii. Masurarea nivelelor catecolaminelor si a
metabolitilor lor în sânge, urina si lichidul cefalorahidian, pe perioade scurte de timp, ca raspuns
la sarcini specifice, sugereaza ca acesti copii cu ADHD au o activitate a NA mai mare si nivele
de adrenalina mai scazute ca cei din grupul de control. Mai mult, par a fi diferente între
subgrupele de copii cu ADHD bazate pe caracteristici clinice. Cercetatorii au sugerat ca o
activitate marcata în locus ceruleus (mic nucleu alcatuit din corpurile neuronilor de tip NA,
localizat la nivel medular în tegmentul pontin, de la care se extind prelungiri spre numeroase
regiuni ale creierului si în special spre cortex) poate duce la hiperactivitate si iritabilitate urmate
consecutiv de slaba reglare a receptorilor alfa 2a din lobul frontal care determina o slaba
concentrare si deficite ale memoriei functionale.
La animal, distrugerea experimentala precoce a neuronilor DA duce la un comportament
hiperactiv si, ulterior, la deficit de învatare, ambele simptome ameliorându-se cu agonisti DA,
sustinând astfel ipoteza deficitului DA în ADHD.
4
Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009
Desi unele studii arata ca serotonina joaca un rol în impulsivitate, mai ales în
impulsivitatea cu agresivitate, aceasta nu pare sa joace un rol central în simptomatologia ADHD,
desi inhibitorii receptarii serotoninei s-au dovedit a fi eficienti în trialurile desfasurate.
Atât rolul geneticii cât si al neurotransmitatorilor în etiologia ADHD trebuie sa fie în
continuare cercetat pe modele animale.
4
Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009
4
Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009
Ipoteza cea mai populara a fost elaborata de Benjamin Feingold, în anii ’70, care considera ca
unii copii erau sensibili sau alergici la salicilatii sau aditivii alimentari, cum ar fi colorantii,
conservantii si aromele artificiale. La majoritatea copiilor cu ADHD, studiile controlate nu au
aratat ca aceasta ar fi o problema importanta, dar asemenea studii sunt foarte greu de condus.
Cea mai populara ipoteza legata de dieta a fost cea a deficitului ortomolecular, care
considera ca persoanele cu ADHD au un necesar constitutional mult mai mare pentru vitamine si
alte elemente nutritive, dar rezultatele studiilor asupra deficitelor de fier, acizi grasi esentiali,
zinc sau alte minerale si legatura între comportament si continutul în proteine si hidrati de carbon
din dieta sugereaza ca sunt necesare cercetari ulterioare în aceasta directie.
O mentiune merita acordata fierului, care este coenzima în productia catecolaminelor si
care s-a dovedit a fi util în ameliorarea comportamentului când a fost administrat suplimentar în
cazurile cu deficit usor. Mediul psihosocial poate fi important. Copiii care au suferit pierderi sau
separare la vârste mici au prezentat simptome ADHD. Hiperactivitatea a fost considerata ca una
dintre posibilele sechele ale deprivarii materne. Intuitia clinica sugereaza ca asemenea factori de
stress social trebuie sa contribuie într-un fel la dezvoltarea sau severitatea simptomelor. Studiile
au aratat ca un comportament matern negativ este mai degraba rezultatul si nu cauza
dificultatilor în comportamentul copilului, desi anumite interac- tiuni specifice parinte-copil pot
fi utile sau daunatoare pentru exprimarea simptomelor. De aceea, aceasta este o arie importanta
pentru tratament.
Prezenta simptomelor ADHD la populatia cu nivel socio-economic scazut, deprivata,
neglijata sau abuzata poate fi considerata dovada care sustine aproape oricare ipoteza etiologica:
pe lânga socializare, modelare si stress psihodinamic, poate sustine ipoteza genetica, traumatica
(mediu înconjurator mai periculos), a pierderilor legate de nastere (sanatate si îngrijire perinatala
slaba), a infectiilor SNC (expunere mai mare o data ce sistemul imun este stresat socio-
economic), toxica (de exemplu, expunere mai mare la plumb) si a dezvoltarii cerebrale.
4
Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009
în ce mai mult, cu atât mai multi copii vor prezenta simptomele si vor îndeplini criteriile ADHD,
nu neaparat din cauza unor modificari biologice, ci din cauza ca atentia este din ce în ce mai
solicitata în societatea moderna. Acest model sugereaza ca unii indivizi pot pastra aceste trasaturi
din cauza ramânerii în urma a remodelarii genomului.
4
Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009
abuzul, pot creste nivelul simptomelor pâna la punctul la care sa fie diagnosticate ca boala prin
afectarea aditionala a functionalitatii unui SNC de granita din punct d evedere genetic. Este
posibil ca într-un astfel de model sa fie suficient stress si insulte care sa creasca nivelul
simptomelor peste nivelul de diagnostic, chiar fara o predispozitie genetica. Un copil cu o
oarecare predispozit ie genetica ar fi mai susceptibil la stress, în timp ce altul cu încarcatura
genetica severa ar manifesta boala chiar în cel mai suportiv mediu.
4
Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009
Tipul hiperactiv-impulsiv
Diagnosticul este stabilit în condiţiile în care copilul prezintă şase sau mai multe
simptome de hiperactivitate - impulsivitate .
Simptomatologia include neastâmpăr, vorbire excesivă, agitaţie fizică în momente
nepotrivite, întreruperea persoanelor care vorbesc şi dificultatea în a-şi aştepta rândul.
Tipul combinat
Diagnosticul este stabilit în condiţiile în care copilul prezintă şase sau mai multe
simptome de inatenţie sau şase sau mai multe simptome de hiperactivitate - impulsivitate .
Toţi copiii se comportă în moduri care ar putea fi interpretate ca inatenţie, hiperactive sau
impulsive , simptome centrale ale ADHD. De fapt, toţi visăm cu ochii deschişi, îi întrerupem pe
alţii, răspundem neîntrebaţi, ne pierdem răbdarea sau suntem agitaţi, dar nu toţi suferim de
ADHD.
Criteriile ADHD conform DSM-IV sunt:
debutul simptomelor sa aiba loc înainte de vârsta de 7 ani;
simptomele sa fie prezente de cel putin 6 luni de zile;
simptomele sa fie pervazive si sa se manifeste în cel putin 2 locuri diferite (scoala sau
serviciu si acasa);
frecventa si severitatea simptomelor sa fie mai mari decât cele de la copiii cu
acelasi nivel de dezvoltare;
simptomele sa determine o afectare semnificativa a functionalitatii la nivel social,
academic sau ocupational;
simptomele sa nu apara exclusiv în cursul unor afectiuni de dezvoltare, schizofrenie
sau alte psihoze si sa nu se explice mai bine prin alte tulburari mentale (de exemplu
afective, anxioase, de personalitate);
copilul tebuie sa prezinte cel putin 6 din criteriile de inatentie si/sau
hiperactivitate/impulsivitat.
Simptomele ADHD se împart în două categorii principale: inatentie şi hiperactivitate -
impulsivitate . Diagnosticul de ADHD se bazează pe numărul, persistenţa şi istoricul
simptomelor ADHD, şi totodată pe măsura în care acestea produc modificări ale
comportamentului copilului, în mai mult decât un singur context.
4
Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009
Dizabilităţile de învăţare
Dizabilităţile de învăţare includ dizabilităţi de citire, probleme la matematică şi la
formulările scrise. Pacienţii cu dizabilităţi de învăţare obţin scoruri sensibil mai mici decât cele
considerate normale în conformitate cu vârsta, şcolarizarea şi nivelul de inteligenţă. În plus,
4
Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009
4
Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009
4
Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009
observă în sala de clasă, atunci când i s-a dat muncă independentă în bancă, timp de 15-20
minute, în comparaţie cu un copil de nivel mediu din clasă. Notarea comportamentelor observate
se face în intervale de 30 secunde, marcându-se pe fişa de observaţie comportamentele pe care
copilul le manifestă. Fişa de observaţie cuprinde cinci categorii comportamentale:
1. Susţinerea atenţiei la sarcină;
2. Agitaţia psihomotorie;
3. Vorbitul excesiv în timpul lecţiei;
4. Jocul cu obiecte în timpul lecţiei;
5. Capacitatea de a rămâne aşezat în timpul lecţiei.
( Adaptare după Kestenbaum, C., Williams, D., Handbook of Clinical Asessment of
Childrens and Adolescents, New York University Press, U.S.A., 1988).
6. Testul Bender-Santucci, forma prescurtată (cu cinci desene). Reuşita la această probă
depinde foarte mult de nivelul de dezvoltare a funcţiei perceptiv-motorii, adică de aptitudinea de
a percepe cu exactitate configuraţii spaţiale şi de a le compara între ele. Proba va constiui un
instrument de diagnostic bun pentru copiii cu tulburari psihice şi in special cu leziuni cerebrale.
8. Desenul familiei, probă proiectivă utilizată cu scopul cunoaşterii relaţiilor pe care copiii
le au cu membrii familiei şi cu persoanele semnificative din viaţa lor.
Bibliografie:
1. Accardo P – A rational approach to the medical assessment of the child with attention
deficit/hyperactivity disorder. Pediatr Clin North Am, 1999, 46, 845-856;
2. Albu, M. - Construirea şi utilizarea testelor psihologice, Editura Clusium. 1998;
4
Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009
7. Baddeley, A.D., & Hitch, G.J. Developments in the concept of working memory. In
Neuropsychology , 14, 485-493. 1994,
9. Barkley R.A. -Attention Deficit Hyperactivity disorder: A Handbook for Diagnosis and
Treatment. Guilford Press, New-York. 1990,
10. Barkley, R.A. - Behavioral Inhibition, Sustained Attention, And Executive Functions:
Constructing a Unifying Theory of ADHD In Psychological Bulletin nr. 1, vol 121,65-
86. 1997,
11. Barrickman L – Disruptive behavioural disorders. Pediatr Clin North Am, 2003, 50,
1005-1011;
12. Barkley, Russell A. - Taking Charge of ADHD New York: Guilford Press, 2000;
15. Bower, A.M. / Hayes, A, 1998 – Mothering in families and without a child ith disability,
International journal of disability and education, 1998, 45; 313-322;
16. Broadbent, D.E. - Stimulus set and response set: two kinds of selective attention. In
Mostofsky, D. Attention: Contemporary Theory and Analysis. Meredith Corporation, 94-
135. 1970;
4
Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009
18. Conners CK – Clinical use of rating scales in diagnosis and treatment of attention-
deficit/hyperactivity disorder. Pediatr Clin North Am, 1999, 46, 857-870;
24. Dobrescu I. - Copilul neascultator, agitat si neatent, Editura Almateea, , Bucureşti, 2005;
25. Dolan, M. - Relationship between 5-HT function and impulsivity and aggression in male
offenders with personality disorders, in The Bristish Journal of Psychiatry, 178, 2001, p.
352-359;
26. Dragos Carneci - Demascarea Secolului -; Ce face Creierul din noi?”, 2004;
27. D.S.M - IV -; TR” (Manual de diagnostica si statistica a tulburarilor mentale), Ed.
Asociatiei Psihiatrilor Liberi din Romania, 2000;
28. Dumitru, Al. I. – Consilierea Psihopedagogica. Bazele teoretice si sugestii practice, Ed.
Polirom, Iaşi, 2008;
29. Egan K. - Educatia elevilor hiperactivi si cu deficit de atentie Editura Didactic Press,
2008,
30. Egeth & Yantis - Visual attention: Control, Representation and Time course. In
Psichological Review , vol. 48,269-279. 1997;
31. Epston David, White Michael - Termination as a Rite of Passage: Questioning
Strategies for a Therapy of Inclusion" în "Constructivism in Psychotherapy", vol. editat
de Neimeyer Robert A. si Mahoney Michael J. 1999;
4
Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009
32. Epston D., Lobovitz D, Freeeman J. - ANNALS OF THE NEW DAVE: Status: abled,
disabled, or weirdly abled", articol în arhiva Dulwich Centre 1997
http://www.narrativeapproaches.com,
33. Fletcher JM, Shaywitz SE, Shaywitz BA – Comorbidity of learning and attention
disorders. Pediatr Clin North Am, 1999, 46, 885-897;
34. Gerring JP, Brady KD, Chen A et al – Premorbid prevalence of ADHD and
development of secondary ADHD after close head injury. J Am Acad Child Adolesc
Psychiatry, 1998, 37, 647-654;
35. Greydanus DE, Patel DR, Pratt HD – Behavioural pediatrics, part II. Pediatr Clin
North Am, 2003, 50, XIII-XVII;
37. Guevara J, Lozano P, Wickizer T et al – Utilization and cost of health care services for
children with attention-deficit/hyperactivity disorder. Pediatrics, 2001, 108, 71-78;
38. Hudziak J, Heath AC, Madden PF et al – Latent class and factor analysis of DSM-IV
ADHD. J Am Acad Child Adolesc Psychiatry, 1998, 37, 848-857;
42. Leibson CL, Katusic SK, Barbaresi WJ et al – Use and costs of medical care for
children and adolescents with and without attention-deficit/hyperactivity disorder. JAMA,
2001, 285 (1), 60-66;
4
Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009
48. Mitrofan, N. - Testarea psihologica a copilului mic, Ed. Mihaela, Bucuresti, 1997;
Mitrofan, N. - Psihometria si directiile ei de dezvoltare la inceput de milenium, in
"Psihologia la inceput de milenium", Polirom, Iasi, 2001;
50. Mitrofan, I – Cursa cu obstacole a dezvoltării umane, Ed. Polirom, Iaşi, 2006;
51. Mitrofan, I., Nuţă, A., - Consiliere psihologică. Cine, ce şi cum?, Editura SPER,
Bucureşti, 2005;
54. Muro,J.,Kottman,T. - Guidance and Counseling in the Elementary and Middle School.
Dubuque,IA:Brown&Benchmark, 1995;
55. Musu, I., Taflan, A. (coord.)- Terapia educationala integrata, Ed. Pro Humanitate, 1997;
4
Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009
57. Neuman RJ, Todd RD, Heath AC et al – Evaluation of ADHD typology in three
contrasting samples. J Am Acad Child Adolesc Psychiatry, 1999, 38, 25-33;
59. Popescu V – Copilul cu sindrom THADA (ADHD). In: Popescu V (ed): Algoritm
diagnostic si terapeutic în pediatrie, Bucuresti, Ed. Amaltea, 2003, 40, 464-467;
62. Rascanu , R: -Psihologie si Comunicare - Editura Universitatii din Bucuresti, Editia a III
–a, Bucuresti, 2007;
63. Rascanu, R -Psihologie Aplicata - Editura Universitatii din Bucuresti, Editia a III –a,
Bucuresti, 2007;
65. Răşcanu, R. - Introducere în psihologia aplicata, Ed. Ars Docendi, Bucuresti, 2000;
66. Răşcanu, R. – Psihologie medical si Asistenta social , Editura "Stiinta si Tehnica S.A.".
Bucuresti, 1996,
69. Singer, M., Singer, L.T. & Trina A. T.- Handbook for screening Adolescents at
Psychosocial Risk. Macmillan Inc., 135-176. 1993,
4
Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009
71. Smucker WD, Hedayat M – Evaluation and treatment of ADHD. American Family
Physician, 2001, 64, 817-829,
76. Stan, A. - Testul psihologic. Evoluţie construcţie, aplicaţii. Editura Polirom,Iasi, 2002;
77. Sunohara GA, Roberts W, Malone M et al – Linkage of the Dopamine D4 receptor
gene and attention-deficit/hyperactivity disorder. J Am Acad Child Adolesc Psychiatry,
2000, 39, 1537-1542;
78. ShawGA. - Hyperactivity and Creativity: The tacit dimension. Bull.of the Psychonomic
Soc. 1992;
79. Şchiopu U., Verza E., - Psihologia vârstelor, EDP, Bucureşti, 1997
80. Thompson,L.C.,- Counselig Children.Pacific Grove,CA:Brooks/Cole Publishing
Company. 1992;
81. Todd RD – Genetics of childhood disorders: XXI. ADHD, Part 5: A behavioural genetic
perspective. J Am Acad Child Adolesc Psychiatry, 2000, 39, 1571-1573;
82. Tomşa, Gh., Oprescu, N., Bazele teoretice ale psihopedagogiei şcolare, Editura V&I
Integral, Bucureşti, 2007;
83. Verza E., Verza E.F.,-Psihologia vârstelor, Editura Prohumanitas, Bucuresti, 2000;
85. Willoughby MT, Curran PJ, Costello EJ et al – Implications of early versus late onset
of attentio-deficit/hyperactivity disorder. J Am Acad Child Adolesc Psychiatry, 2000, 39,
1512-1519;
4
Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009