You are on page 1of 90

CUPRINS

Cuvînt înainte
Consideraţii generale asupra masivului Bucegi
I - Elemente geografice
II — Geologie
III — Clima
IV — Flora şi vegetaţia
V — Fauna
VI — Monumente alte naturii şi rezervaţii naturale
Cabanele turistice din munţii Bucegi
Trasee turistice în munţii Bucegi
I — Tabloul traseelor
II — Descrierea traseelor
Note explicative

CUVÎNT ÎNAINTE

Această carte a fost gîndită ca o călăuză a drumurilor turistice din munţii Bucegi. Datorită
aşezarii lor şi priveliştilor pregnant specifice ce oferă, Bucegii atrag an de an pe culmilc lor un număr
record de drumeţi. Impetuoasa circulaţie turistică din acest masiv, neatinsă în alţi munţi din ţară este
determinată în mare măsură şi de înlesnirile oferite excursioniştilor, ca poteci marcate, drumuri
accesibile mijloacelor de transport auto, numeroase cabane, teleferic. S-ar putea considera aşadar că
în Bucegi, parcurgerea în plin sezon de vară a numeroaselor drumuri intens circulate, pe care
cabanele se înşiră la distanţe relativ mici, nu ridică probleme de orientare în teren care sa necesite un
ghid amănunţit în ce priveşte desfăşurarea traseelor. Totuşi, adeseori timpul nefavorabil, mai ales
lipsa de vizibilitate din cauza negurilor, cît şi anumite imperfecţiuni ale marcajelor, fac necesară
drumeţului cunoaşterea punctului în care acesta se află la un moment dat, anumite repere de detaliu
ale traseului şi direcţia de urmat în raport de punctele cardinale. De aceea, în prezentul ghid am
urmărit ca descrierea unor anumite secţiuni ale traseelor să fie mai strîns legată de formele de relief,
cuprinzînd pe alocuri indicaţii asupra schimbării direcţiei de mers, declivităţii, timpilor de parcurs
pentru anumite porţiuni ale drumului, natura vegetaţiei înconjurătoare ca puncte de reper etc.
În afară, de acestea, drumeţul încearcă legitima curiozitate de a cunoaşte locurile prin care
trece, de a cunoaşte numele munţilor, vxxilor peste care îl poartă cărarea sau care îi apar la orizont.
De asemenea, el caută adesea să-şi explice anumite fenomene naturale remarcabile întîlnite de-a
lungul drumului.
Călăuza noastră încearcă să împlinească şi această necesitate prin indicarea denumirii
formelor de relief şi a anumitor puncte de pe teren, prin tururile de orizont orientate şi prin acele note
explicative, privitoare la originea toponimiei, la locurile interesante din punct de vedere istoric,
geologic, botanic etc. Atît prin aceste note, cît şi prin elementele de geografie, geologie, climă, floră şi
faună prezentate în partea generalăy introductivă, a lucrării am năzuit să suscitam drumeţilor din
Bucegi interesul pentru natura care îi înconjoară, mai ales asupra alcătuirii şi anumitor particularităţi
ale covorului vegetal, deosebit de remarcabil în munţi şi determinant major al peisajului.
Nutrim speranţa că această călăuză vă putea fi de folos tuturor iubitorilor naturii şi
amatorilor în ştiinţele ei, din ce în ce mai numeroşi în zilele noastre şi cu deosebire acelora care an
îndrăgit Bucegii, munţi atît de darnici în clipe de desfătare a ochiului şi în prilejuri de îmbogăţire a
minţii şi sufletului.

I. CONSIDERAŢII GENERALE ASUPRA


MASIVULUI BUCEGI1

1. ELEMENTE GEOGRAFICE

În lanţul Carpaţilor româneşti, un loc de frunte îl ţine cetatea de piatră a Bucegilor, înalţată
deasupra obîrşiilor văilor Prahovei şi Ialomiţei şi străjuind cu latura dinspre miazănoapte trecătoarea
Branului. Privit în ansamblu, masivul este format dintr-un arc de culmi în formă de U, cu deschidere,

1
În parte, după lucrarea N. Dimitriu, Em. Cristea: Bucegii-turism, alpinism, Bucureşti, 1962, în care materialul respectiv a fost
redactat de autorul prezentului ghid.
către sud. Cele două ramuri ale arcului, de direcţie generală nord-sud, aproape paralele pe o distanţă de
circa 15 km, cuprind între ele bazinul superior al Ialomiţei şi converg la extremitatea lor nordică în Vf.
Găvanele. (2 472 m), nu departe de Vf. Omu (2 507 m), punctul culminant al masivului şi unul dintre
cele mai înalte vîrfuri din Carpaţii noştri.
Ramura dinspre răsărit, înălţată deasupra văii Prahova, este denumită culmea principală a
Bucegilor, iar cea dinspre apus, culmea Strunga. În afară de acestea, din nodul de culmi format de Vf.
Găvanele se mai desprinde către nord o creastă singuratică, scurtă, numită culmea Bucura, cumpănă de
ape între V. Cerbului (spre est) şi V. Gaura (spre vest), respectiv între bazinul Prahovei şi Bîrsei, şi care
conduce în Vf. Omu. Din acest vîrf radiază o serie de culmi ramificate care în cea mai mare parte
alcătuiesc porţiunea transilvăneană a masivului şi pe care le denumim culmile nordice.
Din partea de nord a arcului format de culmea principală şi culmea Strunga se mai despart
către interiorul arcului trei culmi relativ scurte, de direcţie generală nord-sud, care închid între ele
căldările glaciare ale văilor ce formeaxă obîrşiile văii Ialomiţa; acestea sînt culmile interioare.

A. CULMEA PRINCIPALĂ
Cuprinsă între adîncile depresiuni ale văilor Prahovei şi Ialomiţei, culmea principală a
Bucegilor se caracterizează în primul rînd prin formele sale de relief puternic contrastante, şi anume:
versantul prahovean şi platoul Bucegilor. Astfel, versantul prahovean este în cea mai mare parte
stîncos şi abrupt, pe o diferenţă de nivel de 500—900 m şi pe o lungime de circa 10 km. Pereţi stîncoşi
înalţi, brăzdaţi de văi şi hornuri adînci şi încinşi de numeroase brîne, ţancuri ascuţite, creste zvelte şi
ferăstruite înălţate între adîncile văgăuni ale văilor; toate acestea alcătuiesc impresionantul peisaj al
abruptului prahovean. Un remarcabil specific al accstui versant şi în general al abrupturilor Bucegilor,
îl determină „brînele", acele pridvoare de regulă înierbate care înlănţuie pieptul muntelui, adesea ca
nişte praguri succesive la diferite înălţimi şi care — pe alocuri — sînt unicele căi pentru străbaterea
„de-a coasta" a versanţilor abrupţi.
În contrast izbitor cu versantul prahovean abrupt, în creştetul culmii principale se întinde un
podiş înalt, platoul Bucegilor, larg de l—3 km şi desfăşurat pc o distanţă de aproape 10 km. Platoul,
acoperit cu pajişti alpine şi jnepenişuri, este în cea mai mare parte uşor ondulat, înclinat de la nord catre
sud şi situat între 1 600—2 400 m altitudine. El este străbătut în lung de uşoara depresiune a pîrîului
Izvorul Dorului care îşi trage apele de sub creasta Babele. Monotonia întinselor cline desfăşurate de-a
lungul firului apei Izvorul Dorului, şerpuit printre nesfîrşite pajişti de ţăpoşică şi spinările domoale,
unduite de şei largi ce străjuiesc zarea dinspre miazăzi, dau nota specifică peisajului odihnitor al acestui
podiş înalt.
Valea Izvorul Dorului, cît şi viroaga ce formează în platou obîrşia văii Jepilor, despart două
şiruri paralele de înălţimi, spre răsărit şirul prahovean şi spre apus şirul ialomiţean. Versanţii interiori
ai munţilor din accste două şiruri, care cad spre V. Izvorul Dorului sau obîrşia văii Jepilor, sînt scurţi şi
foarte uşor înclinaţi, determinînd astfel suprafaţa aproape tabulară a platoului.
Şirul prahovean este alcătuit din următorii munţi, ale căror înălţimi descresc de la nord către
sud: Coştila (2 489 m), Caraiman (2 384 m), Jepii Mici (2143 m), Jepii Mari (2 075 m), Piatra Arsă (2
044 m), Furnica. (2102 m), Colţii lui Barbeş (2 029 m), şi Vînturişu (1 942 m).
Intre Coştila şi Piatra Arsă şirul are orientarea generală NNV—SSE, iar versantul prahovean
este în întregime stîncos şi abrupt. De la Piatra Arsă în continuare, însă, şirul se încovoaie puţin, luînd
direcţia NNE — SSV, iar versanţii exteriori dinspre Sinaia sînt mai puţin stîncoşi şi cu o înclinare
generală mai mică.
Şirul ialomiţean este format din: Babele (2 292 m), Cocora. (2 182 m), Lăptici, cu vîrfurile
Pietrosu (1 932 m) şi Lăptici (1 872 m), Blana (1 875 m), Nucetu (1 861 m), Oboarele (1 707 m). Nu
departe la sud de vîrfurile Vînturişu şi Oboarele, platoul Bucegilor ia sfîrşit prin muntele Vînturişu,
deasupra obîrşiilor văii Cărpinişului (afluent al văii Ialomicioarei). Din acest ţinut, şirul prahovean se
continuă cu muntele Păduchiosu (cumpănă de ape între bazinul Prahovei şi cel al Ialomiţei), iar cel
ialomiţean prin lunga coamă a munţilor Dichiu, Surlele, Priporu-Brînduşi şi Plaiul Domnesc care
coboară uşor între văile Ialomiţei şi Ialomicioarei pînă la confluenţa acestora, deasupra comunei
Moroeni.

1. ŞIRUL PRAHOVEAN
a) COŞTILA
Ridicat ca o imensă cetate de piatră la colţul de nord-est al culmii principale, Coştila
reprezintă ca întindere, bogăţie de aspecte şi vegetaţie alpină, cel mai însemnat munte al masivului. La
nord, muntele Coştila se mărgineşte cu porţiunea superioara a văii Cerbului, care îl desparte de muntele
Moraru, iar la sud cu muntele Caraiman, de care este despărţit prin V. Albă.
V. Cerbului, cea mai importantă depresiune de pe versantul prahovean al Bucegilor, ia naştere
într-o largă căldare glaciara situată sub Colţii Obîrşiei, Vf. Găvanele, culmea Bucura, Vf. Omu şi
versantul sudic al Morarului. La 1 500 m altitudine valea pătrunde în zona forestieră, traversează mai
jos Poiana Văii Cerbului şi apoi, printre coastele împădurite ale Morarului şi vîrfului Gîlma Mare (1
482 m) se îndreapta spre NE prin bolovanişurile ce formează morena frontală a vaii. Dupa ce a primit
pe stînga V. Comorilor şi V. Morarului, valea ia direcţia vest-est şi răzbate în poienile de la Gura
Dihamului. De aici în jos. se îndreaptă către sud, se lărgeşte, îşi micşorează mult înclinaţia şi prin
largile padini dintre poalele Coştilei şi culmea Clăbucetului Baiului se îndreaptă către Buşteni, unde
confluează cu Prahova.
Abruptul Coştilei este spintecat de o serie de văi stîncoase, care descind din marginea
platoului sau din anumite puncte ale abruptului, toate fiind tributare ale văii Cerbului. Astfel, pe flancul
nordic al abruptului se înşiră: V. Căldărilor, V. Priponului, V. Caprelor, V. Urzicii, V. Ţapuhu, V.
Seacă a Coştilei, V. Verde. Urmează apoi V. Mălinului, cea mai însemnată vale din abruptul Coştilei,
ca lungime, diferenţa de nivel, şi suprafaţă a bazinului de recepţie. Pe flancul răsăritean al abruptului se
află V. Gălbinelelor şi V. Coştilei. La sud de această din urmă vale, abruptul este dominat de Creasta
Văii Albe. Flancul sudic al acestei creste oferă unul dintre cele mai impresionante aspecte ale
abruptului Bucegilor şi anume peretele mare al văii Albe. Acest imens zid de piatră de circa 400 m
înălţime se ridica în flancul stîng al văii Albe.
Abruptul Coştilei prezintă numeroase brîne, la diferite nivele, unele avînd continuitate pe
distanţe apreciabile. Mai însemnate sînt: Brîul Mare cea mai întinsă brînă continuă din Bucegi, care
porneşte din V. Albă şi sfîrşeşte în căldarea inferioară a văii Priponului. Deasupra Brînei Mari se află
Brîna de Mijloc şi Brîna de Sus, iar dedesubt Brîna cu jnepeni, cu trei ramuri desfăşurate între V.
Mălinului şi V. Priponului.

b) CARAIMANUL
Cu creştetul încununat de Crucea Eroilor, Caraimanul domină V. Prahovei deasupra
Buştenilor, oferind una dintre cele mai măreţe privelişti din abruptul prahovean al Bucegilor. Versantul
răsăritean sau Faţa Caraimanului se înalţă deasupra pădurilor pe o diferenţă de nivel de 500—700 m şi
este brăzdat de o singură vale mai însemnată, V. Seacă a Caraimanului, afluentă a văii Albe.
Spre deosebire de celelalte flancuri, versantul sudic şi sud-estic dinspre V. Jepilor este
străbătut de numeroase brîne cu vegetaţie deosebit de bogată. Cea mai însemnată este Brîna Portiţei
care pornind din V. Jepilor la 1 850 m altitudine, atinge centrul versantului în punctul Portiţa
Caraimanului, continuîndu-se apoi pînă în firul văii Seci. Mai sus de Brîna Portiţii, versantul prezintă 5
brîne etajate, dintre care primele 4 constituie Brînele Mici ale Caraimanului, iar cea superioară, Brîna
Mare a Caraimanului, cu potecă turistică, care leagă porţiunea superioară a văii Jepilor cu Şeaua
Caraimanului, unde se află Crucea Eroilor. De aici, brîna se continuă pe versantul nordic cu Brîna Văii
Albe pînă în firul acestei văi. O singură depresiune mai însemnată brăzdează flancul sud-estic al
Caraimanului, V. Spumoasă, care confluează cu V. Jepilor în dreptul fostelor cariere de gresie de la
Buşteni.
Caraimanul este despărţit de muntele vecin dinspre sud, Jepii Mici, prin adînca depresiune
formată de V. Jepilor, numită şi V. Caraimanului. Valea îşi trage obîrşiile din platou, iar din marginea
acestuia formează o ruptură de pantă de aproape 200 m, Cascada Caraimanului. Valea se adînceşte
apoi între maluri puternic înclinate şi confluează cu V. Prahovei la Buşteni.

c) JEPII MICI
In şirul prahovean al culmii principale, Jepii Mici reprezintă o evidentă treaptă inferioară ca
altitudine faţă de Caraiman şi Coştila. De aici şi deosebirea în aspectul general al abruptului acestor
munţi. Intr-adevăr, specificul Jepilor este determinat în primul rînd de abundenţa vegetaţiei lemnoase.
Astfel, pe clinele nordice, pîlcurile întunecate ale jnepenişurilor şi covoarele de smirdar, întretăiate de
tufărişuri de anin de munte şi de rarişti de larice, se aştern printre ţancurile şi muchiile stîncoase ivite
dintre vîlcele şi hornuri adînci cu buruienişuri luxuriante. Feţele sudice însă, se deschid luminoase, cu
cleanţuri golaşe de stîncă şi brîne înierbate, împodobite cu nenumărate flori. Şi de aceea Jepii pot fi
consideraţi munţi ai contrastelor.
Jepii Mici se întind între V. Jepilor şi V. Urlătoarea Mare. Pe abruptul lor sînt remarcabile:
Creasta cu Zîmbri, Creasta Claia Mare, apoi V. Seacă, V. Comorilor şi V. Urlătoarea Mică, în lungul
căreia se desfăşoară o bună parte din poteca turistică „drumul funicularului".
Dintre numeroasele brîne ale Jepilor Mici, una singură, Brîna Mare a Jepilor (sau Brîna lui
Răducu) încinge prin mijloc întreg abruptul între V. Urlătoarea Mare şi V. Jepilor. Această brîna
prezintă un deosebit interes prin vegetaţia bogată, remarcabilă mai ales prin grupări mixte între pajişti
de brîne şi buruienişuri.
d) JEPII MARI
Jepii Mari se înalţa între Jepii Mici şi Piatra Arsă, fiind despărţiţi de aceasta din urmă prin V.
Babei. Acest munte ocupă o suprafaţă evident mai mică decît Jepii Mici, iar abruptul lor este străbătut
de Brîna Jepilor Mari, din V. Urlătoarea Mare pînă în V. Babei. Aceasta din urmă vale, larg deschisă
în partea superioară într-un găvan cu coaste înierbate şi jnepenişuri, ia naştere din marginea platoului şi
se adînceşte repede în zona forestieră prin mari rupturi de pantă.

e) PIATRA ARSA, FURNICA, COLTII LUl BARBEŞ, VINTURIŞU


Incepînd cu Piatra Arsă şi continuînd cu Furnica, Colţii lui Barbeş şi Vînturişu, munţii din
şirul prahovean al culmii principale se ridică deasupra Sinaiei iar versanţii exteriori au înclinări medii
mai mici şi sînt mai puţin stîncoşi.
Din vîrful Pintenul Pietrei Arse (2 007 m), de la limita platoului, se desprinde coama Plaiul
Pietrei Arse, care mai jos coboară între văile Piatra Arsă şi Peleşului. La circa 1 300 m altitudine, plaiul
prezintă o platformă largă pe care se întinde Poiana Stînei.
V. Peleşului desparte Piatra Arsă de muntele Furnica, luînd naştere din platoul Pietrei Arse.
Este o vale remarcabilă prin vegetaţia ei luxuriantă din zona păduroasă, unde străbate cîteva mici chei
stîncoase. La ieşirea din aceste cheiţe, pîrîul Peleşului se continuă prin marginea Sinaiei şi confluează
cu Prahova.
Muntele Furnica, aşezat în centrul înălţimilor de deasupra Sinaiei, domină oraşul cu clinele
sale domoale, acoperite cu întinse pajişti şi presărate cu zone de stîncării. Un larg picior de munte
(Plaiul Furnicii) desparte bazinul Peleşului de cel al văii Zgarbura. Pe un bot al acestui plai, la limita
superioară a pădurii, se întinde poiana „Sfîrşitul lumii", la marginea căreia se află hotelul turistic „Cota
1400".
V. Zgarburei desparte Furnica de muntele Colţii lui Barbeş, al cărui vîrf răsăritean este Vf. cu
Dor.
Colţii lui Barbeş prezintă o largă coamă împădurită, Plaiul Colţilor, care coboară repede între
V. Zgarburei şi V. Izvorul Dorului pînă deasupra cartierului Sinaia-Izvor. Remarcabilă este însă ca
peisaj şi vegetaţie, zona abruptă, puternic frămîntată, a versanţilor dinspre Izvorul Dorului, adîncă
depresiune care desparte Colţii lui Barbeş de Vînturişu şi de Păduchiosu. V. Izvorul Dorului este cea
mai sălbatică şi rnai pitorească vale din acest şir de munţi. Imediat sub limita platoului valea formează
Cascada Vînturişului, apoi se continua prin pădure. După ce a primit pe dreapta V. Izvoraşului, este
traversată de şoseaua naţională Sinaia—Moroeni—Tîrgovişte la „Podul Izvorului" (918 m) şi apoi se
îndreaptă printre zăvoaie de anin spre V. Prahovei.
Şirul prahovean sfîrşeşte cu muntele Păduchiosu, cumpănă de apa între bazinele Prahovei şi
Ialomiţei.

2. ŞIRUL IALOMIŢEAN
Acest şir cuprinde munţii: Babele, Cocora, Lăptici, Blana, Nucetu, Ghearele, ale căror vîrfuri
marchează limita vestică a platoului Bucegilor Versanţii lor dinspre V. Ialomiţei sînt aproape în
întregime acoperiţi cu întinse molidişuri şi pajişti. Din dreptul stîncilor Babele se desprinde o coamă,
Piciorul Babelor care coborînd către vest, desparte V. Sugărilor de V. Cocorei. Această din urmă vale
îşi răsfiră larg obîrşiile între Babele şi Vf. Cocora, şi confluează cu V. Ialomiţei în Cheile Peşterei,
după ce a străbătut o îngustă diaclază în blocul de calcare din malul stîng al cheilor.
Muntele Cocora trimite spre V. Ialomiţei două picioare de munte cu creştetele înierbate,
ridicate între V. Cocorei şi V. Lăptici, la sud de care se întinde muntele Lăptici. V. Blana desparte acest
munte de muntele Blana, al cărui versant vestic, împădurit, cade în V. Ialomiţei între Cheile Tătarului
şi V. Nucetului. La sud de V. Nucetului urmează muntele Nucetu, cu întinse coaste înierbate; poalele
lor urmează cursul Ialomiţei de-a lungul padinei dintre Plaiul Mircea şi V. Oboarelor, în centrul căreia
se află punctul „Bolboci".
Muntele Oboarele este cuprins între V. Oboarelor şi V. Dichiului, la sud de care şirul
ialomiţean ia sfîrşit cu muntele Dichiu. Din vîrful acestuia se desparte către vest Piciorul Dichiului,
acoperit cu molidişuri dese, la poalele căruia din V. Ialomiţei se află o zonă de pereţi stîncoşi de calcare
jurasice, care formează flancul stîng al Cheilor Zănoagei.

B. CULMEA STRUNGA

Desprinsă din Vf. Găvanele (2 472 m), culmea Strunga, la început de direcţie ENE—VSV,
apoi arcuită către sud, domină obîrşiile văii Gaura (spre N) şi cele ale văilor din bazinul superior al
Ialomiţei. Pe această primă porţiune se înşiră Vf. Doamnele (2 401 m), Spinarea Doamnelor, Vf.
Guţanu (2 242 m) şi Vf. Bătrîna (2 177 m). De aici se desface către SE coama înaltă şi largă a muntelui
Bătrîna, iar culmea Strunga se continuă spre sud peste Colţii Ţapului, cu muntele Strungele Mari, pînă
la Şeaua Strunga. Versantul vestic al muntelui Strungele Mari, numit muntele Grohotişu, formează în
porţiunea superioară un abrupt stîncos din calcare jurasice, cu pereţi verticali (abruptul vestic al
Bucegilor), la baza cărora se întind largi grohotişuri mobile, remarcabile prin rarităţile floristice
Linaria alpina, Silene alpina şi Rumex scutatus. Poalele acestui versant cad în V. Bîngălesei, afluent al
văii Moeciului din bazinul Bîrsei. Versantul estic al Strungelor Mari, relativ moderat înclinat şi
acoperit cu păşuni, întretăiate de jnepenişuri şi zone stîncoase, priveşte spre v. Horoabei. Firul superior
al acesteia (numit şi V. Bătrînei) se formează de sub Colţii Ţapului şi despărţind piciorul puternic al
muntelui Bătrîna de muntele Strungele Mari, se îndreaptă către sud printre cline domoale cu
jnepenişuri, apoi se adînceşte într-un canion îngust, îndreptîndu-se prin pădure spre V. Ialomiţei, cu
care confluează nu departe în aval de Peştera Ialomiţei, în Poiana Horoaba.
La circa 4 km la sud de Colţii Ţapului, culmea Strunga prezintă o şea largă, semicirculară,
Şeaua Strunga (1 9C9 m), vechi punct de frontieră, prin care trece drumul Peştera Ialomiţei—Bran.
Din înălţimile ce străjuiesc spre nord această şea se formează coama muntelui Colţii Padinei, ridicată
între bazinul văii Horoaba (spre nord) şi cel al văii Coteanului (spre sud).
Nu departe de Şeaua Strunga spre sud, din Colţul Strunga Mare (1 936 m) se desprinde către
vest coama Bucşa—Dudele—Pietrele Albe, lanţ de înălţimi care formează o punte de legătură între
Bucegi şi masivul Leaota. Din Colţul Strunga Mare, culmea Strunga se continuă spre sud cu Vf. Tătaru
(1 990 m) de unde se despart către V. Ialomiţei picioarele Coteanu şi Colţul Tătarului, prelungindu-se
apoi cu spinările întinse şi domoale ale munţilor Deleanu şi Lucăcilă (1 895 m).
Din Vf. Lucăcilă, culmea se îndreaptă catre SE, trimite spre V. Ialomiţei piciorul împădurit al
muntelui Bolboci şi apoi se adînceşte în Şeaua Lucăcilă—Zănoaga (1 640 m). În partea opusă a şeii, tot
către SE, se ridică cetatea de piatră a muntelui Zănoaga, ca un pinten împins din culme către Ialomiţa,
dominînd valea la sud de Bolboci printr-un perete înalt de calcare ce cade în Cheile Zănoagei.
Din şeaua Lucăcilă—Zănoaga, culmea Strunga, în cea mai mare parte împădurită, se continuă
spre sud, luînd sfîrşit cu muntele Lespezi, a cărei culme frămîntată de stîncării de calcare se ridică în
unghiul de confluenţă al văilor Brăteiului şi Ialomiţei.

C. CULMILE INTERIOARE

Culmile interioare sînt constituite din cele trei ramificaţii ce se desprind pe la extremitatea
nordică a arcului format de culmea principală şi culmea Strunga şi se ridică între depresiunile bazinului
superior al Ialomiţei. Acestea formează munţii Bătrîna, Doamnele şi Obîrşia.
Bătrîna se desprinde din vîrful cu acelaşi nume (2 177 m) situat pe culmea Strunga,
îndreptîndu-se spre sud, între văile Horoaba şi Doamnele. Poalele muntelui sfîrşesc într-o zonă de
stîncării şi povîrnişuri repezi în zona carstică de deasupra Cheilor Urşilor, Cheilor Peşterii şi cursului
inferior al Horoabei.
Doamnele este despărţit de Bătrîna prin V. Doamnelor. Culmea se desprinde din Vf.
Doamnelor (2401 m); creştetul ei formează o coamă înierbată şi relativ uşor înclinată, care la
extremitatea sudică cade prin coaste înierbate deasupra confluenţei văii Doamnelor cu Vf. Obîrşiei.
Obîrşia se desprinde din culmea principală şi anume din Vf. Colţii Obîrşiei (2 488 m) şi se
continuă spre sud, între V. Obîrşiei şi V. Sugărilor. Aceasta culme largă se remarcă prin cele două
vîrfuri de formă tabulară (Colţii Obîrşiei şi Obîrşia), desparţite printr-o şea.
V. Sugărilor desparte muntele Obîrşia de şirul ialomiţean al culmii principale, respectiv de
muntele Babele. Este o vale glaciară, largă, care se formează într-o căldare situată sub creasta Colţilor
Obîrşiei, coborînd apoi uşor către S şi SV. În căldarea inferioară valea se îndreaptă treptat către vest şi
confluează cu V. Obîrşiei la 1 750 m alt.

D. VALEA IALOMIŢEI

Valea Ialomiţei străbate masivul de la nord la sud, despărţind culmea principală de culmea
Strunga. Ea îşi trage apele dintr-o căldare glaciară situată sub Vf. Găvanele. În fundul acestei căldări se
remarcă imensul bloc de calcare „Mecetul turcesc". Mai jos, valea prezintă o ruptură de pantă de circa
120 m înălţime, pe care se formează Cascada Obîrşiei. Cu profil transversal în formă de U,
caracteristic văilor glaciare, valea (care în această porţiune superioară se numeşte V. Obîrşiei) îşi
deschide larg căldarea inferioară între coastele Doamnelor şi Obîrşiei. In zona morenei frontale, valea
primeşte pe stînga V. Sugărilor, iar apoi pe dreapta V. Doamnelor. De aici, valea ia numele de V.
Ialomiţei şi curînd pătrunde în Cheile Urşilor, sălbatică despicătură stîncoasă, împădurită, în masivul de
calcare de la poalele muntelui Bătrîna. Aceste chei se continuă cu Cheile Peşterii, unde pe flancul drept
al văii se află Peştera Ialomiţei. Valea, primeşte apoi pe dreapta V. Horoabei şi iese în larga aşezătură a
Padinei. După ce a străbătut Cheile Coteanului şi apoi Cheile Tătarului, scurt defileu între pereţii
verticali ai muntelui Blana şi abruptul de sub Colţul Tătarului, Ialomiţa se continuă printre coaste
împădurite, iar din punctul Plaiul Mircii trece printr-o luncă largă pînă în punctul Bolboci. De aici în
jos, firul Ialomiţei străbate Cheile Zănoagei Mici, apoi se îndreaptă către Cheile Zănoagei Mari (pe
scurt Cheile Zănoagei), a căror intrare este dominată de măreţul perete al Zănoagei. Gîtuite dintr-o dată
între prăvălişurile stîncoase aie Dichiului şi Zănoagei, apele Ialomiţei se afundă prin cascade succesive
în lungul defileu format de aceste chei, pînă în punctul Scropoasa, unde se află lacul de acumulare al
hidrocentralei Dobreşti. La capatul de jos al lacului, firul văii pătrunde într-o adîncă diaclază, Cheile
Orzei, despicătură îngustă, de 3—8 m lăţime, între pereţii verticali ai muntelui Lespezi (dreapta) şi
Orzea-Brînduşi (stînga). Intrarea în chei este zăvorită de barajul hidrocentralei. În aval de baraj, cheile
se lărgesc , şi Ialomiţa se îndreaptă spre punctul Dobreşti. In acest punct valea primeşte pe dreapta V.
Brăteiului, care separă Bucegii de masivul vecin Leaota. De aici în jos, Ialomiţa trece prin cheile „La
Oale", între muntele Radu (dreapta) şi muntele Brînduşele (stînga) şi după circa 9 km de la Dobreşti
iese din munte şi confluează cu V. Ialomicioarei în dreptul comunei Moroeni.

E. CULMILE NORDICE

Culmile nordice reprezintă complexul de munţi siutat la nord de Vf. Găvanele (punctul extrem
nordic al arcului format de culmea principală şi culmea Strunga). Din acest vîrf, care reprezintă un
triconfiniu între bazinele Prahovei, Ialomiţei şi Bîrsei, se desprinde către NNE coama singuratică şi
scurtă Culmea Bucura, care despărţind căldările superioare ale văii Cerbului (spre E) de cele ale văii
Gaura (spre V), formează mai mai întîi Vf. Bucura Dumbrava şi apoi culmina cu Vf. Omu (2 507 m).
Din acest vîrf se despart: către est culmea muntelui Moraru, către NNE, Bucşoiu şi către vest coama
largă a muntelui Scara.

a) MORARU
Muntele Moraru este constituit dintr-o creastă de direcţie vest-est, ridicată între adîncile
căldări ale văii Cerbului şi văii Morarului, caracteristică prin ţancurile stîncoase ce formează Colţii
Morarului. Versantul sudic al muntelui, dinspre V. Cerbului, este în cea mai mare parte acoperit cu
pajişti şi străbătut de numeroase brîne. Dimpotrivă, versantul nordic este prin excelenţă abrupt şi
stîncos, brăzdat de trei văi mai importante: V. Adîncă, V. Rîpa Zăpezii şi V. Poienii.
V. Morarului este o vale glaciară cu trei căldări largi, despărţite prin trepte puţin înalte.
Căldarea superioară, semicirculară şi cu fundul aproape orizontal, se află situată sub creasta ce leagă
Vf. Omu de Vf. Bucşoiu. In căldarea inferioară se află Poiana Morarului, de unde valea pătrunde în
pădure şi se uneşte cu V. Cerbului la circa 1 100 m alt.

b) BUCŞOIU
Prin proporţiile lui, Bucşoiu este cel mai însemnat munte din culmile nordice. Străjuind la
colţul de NE al cetăţii Bucegilor, uriaşa coamă a Bucşoiului Mare domină culmile înconjurătoare şi
determină specificul peisajului acestui ţinut de o sălbatică măreţie şi de un caracter pur alpin. Vîrful
Bucşoiului (2492 m), situat la circa 1 km spre nord de Vf. Omu, este legat de acesta printr-o creastă
(Creasta Omu-Bucşoiu) care desparte căldarea superioară a văii Morarului de adînca depresiune
glaciară a văii Mălăeşti. De sub vîrf, se despart aproape în unghi drept două coame înalte; către est
Bucşoiu Mic, paralelă cu creasta Morarului, iar către nord Bucşoiu Mare; acestea sînt separate de V.
Bucşoiului. Bucşoiul Mic , formează cumpăna apelor dintre bazinul Prahovei şi cel al văii Ghimbavului
(tributară a rîului Bîrsa). Această cumpănă se prelungeşte coborînd în Şeaua Căpăţînii Porcului, de
unde se continuă cu muntele Dihamu. Coama Bucşoiului Mare se continuă din Vf. Bucşoiu către N şi
NE, sfîrşind deasupra pădurilor dintre V. Glăjărei şi V. Mălăeşti. Versanţii sudici şi estici ai muntelui
sînt străbătuţi de numeroase brîne înierbate şi de o singură depresiune mai importantă, V. Rea, iar
versantul nord-vestic, abrupt, este încins de Brîna Caprelor, cu potecă turistică.

c) SCARA
Culmea Scara, desprinsă tot din Vf. Omu, de direcţie generală est-vest, constituie flancul drept
al văii Gaura, fiind aproape paralelă cu porţiunea iniţială a culmii Strunga. Din vîrful Scara (2 421 m)
către vest, culmea ia numele de muntele Gaura. Creştetul ei se lărgeşte mult într-o platformă moderat
înclinată, Podul Spintecăturilor, la extremitatea vestică a căreia se ridică vîrful Lancia (2 295 m). Sub
acest vîrf culmea se prăvăleşte deasupra pădurilor într-o largă zonă de abrupturi, continuîndu-se cu
Plaiul Pîntece şi Vf. Gogu Noaghiei pînă în dreptul comunelor Şimon şi Bran-Poarta.
V. Gaura este cea mai însemnată vale din complexul de văi glaciare situate radiar în jurul
vîrfului Omu. Căldarea ei superioară se deschide ca un larg amfiteatru imediat la vest de Vf. Omu, între
culmea Doamnelor şi culmea Scara. Urmează încă 2 căldări, separate prin rupturi de pantă. Sub ultima
treaptă (Moara Dracului) se află o imensă morenă frontală, de aici în jos valea luînd numele de V.
Şimonului.
Din culmea Scara se desprind în unghi drept faţă de aceasta două puternice picioare de munte,
care coboară către N şi NNE, închizînd între ele depresiunea văii Ţigăneşti şi anume: Padina Crucii şi
Culmea Tigăneşti.
V. Mălăeşti este o importantă vale glaciară, cu căldarea superioară dispusă în amfiteatru între
culmea Bucşoiu Mare, culmea Scara şi creasta Padina Crucii. La baza celei de a treia căldări a văii se
află cabana turistică „Mălăeşti", de unde valea îşi continuă cursul prin pădure şi confluează cu V.
Glăjăriei la circa 840 m altitudine. Cu puţin mai jos de acest punct V. Glăjăriei primeşte pe stînga V.
Ţigăneşti, formînd împreună V. Ghimbavului care se îndreaptă către comuna Rîşnov.

d) ŢIGĂNEŞTI
Coama muntelui Ţigăneşti se desprinde din platoul vîrfului Scara şi flancînd către vest V.
Ţigăneşti, se îndreaptă spre nord şi nord-est, paralel cu Padina Crucii, pentru a sfîrşi deasupra pădurilor
în unghiul dintre văile Ţigăneşti şi Velicanului. Ambele flancuri ale acestei coame sînt în cea mai mare
parte înierbate şi acoperite cu tufărişuri întinse de smirdar.
La circa 1 km de la Vf. Scara, culmea trimite către vest coama muntelui Ciubotea, ridicată
între V. Ciubotea (Ia sud) şi V. Urlătoarea Clincii (Ia nord).
V. Ciubotea prezintă în porţiunea superioară 2 căldări glaciare. La limita superioară a pădurii
(circa 1 650 m) se află morena frontală a văii, ale cărei bolovănişuri sînt prăvălite pînă la 1 360 m alt.
Din aceste bolovănişuri ţîşneşte izvorul puternic „Urlătoarea Mică". La circa 1 120 m . altitudine, valea
se uneşte cu V. Urlătoarea Mare, formînd împreună V. Poarta care se îndreaptă către comuna Bran-
Poarta.
Tot din culmea Ţigăneşti, la circa 2 km distanţă de Vf. Scara, se mai desprinde culmea
muntelui Clincea. Acest picior de munte, în cea mai mare parte înierbat şi împădurit, coboară în trepte
către NNV pînă deasupra comunei Bran-Poarta. Din punctul cu cota 2 071 culmea Clincea trimite către
nord coama muntelui Velicanu, care la circa 1 km mai departe, sub Vf. Velicanu^(1. 901 m), prezintă o
zonă de pereţi stîncoşi ridicată deasupra pădurii, prin care culmea se continuă, pierzîndu-se în coastele
din stînga văii Ghimbavului.

II. GEOLOGIE1
Masivul Bucegi reprezintă un larg sinclinal, de direcţie nord-sud, cuprinzînd depozite
sedimentare mezozoice, aşezate în transgresiune peste un fundament de şisturi cristaline. Aceste
depozite sînt formate în cea mai mare parte din calcare jurasice, conglomerate de Bucegi şi gresii
micacee.
Către marginea răsăriteană a masivului, în porţiunea inferioară a abruptului prahovean,
conglomeratele de Bucegi se reazămă pe formaţiile flişului cretacic inferior, cuprinzînd stratele de
Sinaia, precum şi depozite marnoase şi gresoase aparţinînd etajelor Barremian şi Apţian.

A. ŞISTURILE CRISTALINE

Fundamentul cristalin al masivului, în general acoperit de depozitele sedimentare, este format


din roci cunoscute sub numele de „seria cristalină a Leaotei" şi care alcătuiesc în întregime masivul
vecin Leaota. Acestea sînt şisturi sericitoase, cloritoase, sericito-cloritoase şi filitoase, cu porfiroblaste
de albit. Ele se întîlnesc la suprafaţa numai în porţiunea vestică a masivului, cu extindere mai mare în
colţul de SV al acestuia, continuîndu-se apoi neîntrerupt către vest. Astfel, cristalinul alcătuieşte
aproape în întregime munţii Lucăcilă şi Deleanu şi o parte din muntele Tătaru. Apare apoi de-a lungul
şi la baza versantului vestic abrupt, de la Şeaua Strunga pînă în muntele Ciubotea, continuîndu-se de
aici spre nord, pe o fîşie de-a lungul văii Poarta. Ca prelungiri extreme estice ale cristalinului Leaotei
peste culmea Strunga, şisturile cristaline mai apar la zi şi în V. Ialomiţei, între Cheile Tătarului şi
Plaiul Mircea, precum şi între Cheile Zănoagei şi Scropoasa. Insular se mai întîlnesc pe o suprafaţă
însemnată în jurul hidrocentralei Dobreşti, pe ambele flancuri ale văii; de asemenea, în mici apariţii pe
V. Horoabei.

1
Prelucrat după indicaţiile date de Dr. Dan Patrulius.
B. DEPOZITELE SEDIMENTARE

Depozitele sedimentare mezozoice, care alcătuiesc marea masă a Bucegilor, cu excepţia zonei
flişului cretacic inferior din V. Prahovei, aparţin perioadelor jurasic şi cretacic.

1. JURASICUL
Jurasicul este reprezentat în cea mai mare parte prin mase de calcare aparţinînd Malmului
mediu şi superior (Kimeridgian-Tithonic). Aceste calcare sînt de regulă masive, dar adesea şi
stratificate, mai ales la partea inferioară (Cheile Zănoagei), de culoare albă-cenuşie, dar uneori roşie
spre baza masivilor (Cheile Peşterii, V. Zgarburei). Calcarele stratificate de la baza depozitelor sînt
fosilifere şi conţin în special amoniţi (Mt. Tătaru şi între şeaua “La Poliţie" şi V. Gaura).
Calcarele jurasice sînt îndeosebi bine reprezentate în Culmea Strunga şi pe V. Ialomiţei şi mai
puţin pe versantul prahovean al masivului. Astfel, ele alcătuiesc aproape în întregime munţii Strungele
Mari, Grohotişu, Tătaru, Zănoaga, Lespezi, poalele muntelui Bătrîna dinspre V. Ialomiţei, precum şi o
mare parte din versanţii exteriori ai munţilor Ciubotea, Gaura, Guţanu. Apoi, pe malul stîng al
Ialomiţei, aceste calcare formează porţiunea inferioară a munţilor Dichiu şi Orzea şi se mai întîlnesc pe
versantul vestic al muntelui Priporu-Brînduşi, la sud de Pîr, Orzea.
Pe versantul prahovean calcarele jurasice constituie lentile de mari dimensiuni imediat sub
conglomeratele de Bucegi şi anume în V. Zgarburei (Ia Piatra Roşie), sub hotelul „Cota 1 400", în V.
Sf. Ana, şi în V. Peleşului (cheile de sus). De menţionat că celelalte calcare de pe versantul prahovean,
ca cele de pe Plaiul Furnica şi de pe Piatra Arsă aparţin cretacicului inferior şi anume etajului Apţian.
Insular, calcarele jurasice se mai întîlnesc sub forma de blocuri mari (clipe) incluse în masa
conglomeratelor de Bucegi, de exemplu pe culmea Scara (Vf. Padina Crucii), Spinarea Doamnelor, în
fundul văii Obîrşiei (Vf. Găvanele, Mecetul Turcesc), pe creasta Obîrşiei, creasta Babele (Vf. Baba
Mare), platoul Caraimanului, creasta Cocorei etc.
Calcarele jurasice din Bucegi dau o notă deosebită peisajului zonelor respective, caracterizat
prin fenomene carstice, specifice rocii. Aceste fenomene sînt îndeosebi remarcabile pe valea superioară
a Ialomiţei şi pe culmea Strunga, unde întîlnim frecvent: stîncării abrupte cu pereţii netezi (abruptul
Bătrînii, Grohotişului, Guţanului, Turnul Seciului), chei cu pereţi verticali înalţi (Cheile Urşilor, Cheile
Peşterii, Cheile Tătarului, Cheile Zănoagei); uneori foarte înguste (V. Horoabei, Cheile Orzei, Cheile
Cocorei), peşteri (Peştera Ialomiţei, Peştera Tătarului, Peştera Ursului), grohotişuri mobile întinse la
baza pereţilor (V. Gaura, Mt. Grohotişu) şi izbucuri (izvoare vaucluziene), ca bunăoară cele 7 izvoare
din V. Scropoasa, V. Văcăriei, V. Coteanului.
De-a lungul întregului versant vestic al masivului (Culmea Strunga, Mt. Gaura), între calcarele
jurasice şi fundamentul cristalin se interpun depozite silicioase de tipul jaspurilor cu Radiolari,
reprezentînd Malmul inferior (Callovian şi Oxfordian), precum şi gresii şi calcare nisipoase brune,
aparţinînd etajului Dogger.
Doggerul este reprezentat printr-o succesiune de orizonturi de gresii, calcare şi marne, avînd
la bază, în contact cu cristalinul, un orizont subţire de conglomerate cuarţoase, pe alocuri cu mici
lentile de cărbuni (Zănoaga). Depozitele acestui etaj sînt evidente îndeosebi în Şeaua Strunga şi pe
versantul vestic al muntelui Tătaru, unde conţin o bogată faună fosilă. Se mai cunosc apariţii de
Dogger şi pe versantul prahovean, ca pe V. Zgarburei, sub calcarele de la Piatra Roşie, precum şî pe V.
Peleşului, sub jaspurile roşii din cheile superioare ale văii.
Callovianul şi Oxfordianul sînt reprezentate deasupra depozitelor Doggerului prin jaspuri roşii
şi verzui sau prin calcare silicioase în strate compacte. Local, jaspurile sînt înlocuite fie prin calcare
compacte, gălbui, cu amoniţi (V. Horoabei), fie prin calcare nodulare verzui (Mt. Lespezi), sau în fine,
prin şisturi marnoase roşii şi calcare roşii în plăci, cu Crinoizi (Vîlcelul Ţapului, afluent al văii Gaura).

2. CRETACICUL

Cretacicul din Bucegi este reprezentat în primul rînd prin conglomeratele de Bucegi aparţinînd
etajului Albian şi în parte etajului Apţian superior (baza conglomeratelor), precum şi prin gresii
micacee de aceeaşi vîrstă. Aceste roci formează cea mai mare parte a depozitelor sedimentare din
cuprinsul Bucegilor.
Către marginea vestică a masivului, sub aceste conglomerate şi deasupra calcarelor jurasice,
apar pe întinderi restrînse marne cenuşii cu faună fosilă de cefalopode, aparţinînd etajului Neocomian
(Hauterivian). Pe muntele Lespezi aceste marne stau discordant pe calcarele Malmului. Pe versantul
estic se mai întîlnesc depozite cretacice inferioare din etajele Valanginian, Hauterivian, Barremian, şi
Apţian, suportînd masa conglomeratelor de Bucegi. Aceste depozite sînt de facies fliş.
a) CONGLOMERATELE DE BUCEGI
Conglomeratele de Bucegi constituie marea masă a sinclinalului Bucegilor. Către vest, ele se
reazămă pe calcarele jurasice din zona Tătaru — Strunga — Ciubotea şi se întind peste V. Poarta pînă
în regiunea Bran, în această ultimă porţiune acoperind direct cristalinul. Către est, în zona de la poalele
versantului prahovean, conglomeratele se mărginesc cu depozitele marnoase şi gresoase ale flişului
cretacic inferior (Barremian-Apţian).
Conglomeratele de Bucegi sînt calcaroase, poligene. Astfel, fragmentele de roci, legate printr-
un ciment calcaros şi care alcătuiesc conglomeratul, sînt de natură foarte variată şi anume: calcare albe
cenuşii, gresii, jaspuri, calcare roşii, şisturi cristaline, gneisse şi cuarţ sau cuarţite. În zona alpină a
culmilor nordice (de ex. în jurul vîrfului Omu), în conglomerate se mai găsesc incluse blocuri de granit
gneissic. Fragmentele sînt rulate şi de dimensiuni foarte variate, de la pietriş pînă la blocuri de cîţiva
metri în diametru. Îndeosebi pe versantul prahovean abrupt şi în lungul şirului ialomiţean al culmii
principale, în zona alpină, în succesiunea conglomeratelor se întîlnesc adesea intercalaţii de gresii
conglomeratice. Pe crestele puternic vîntuite, aceste intercalaţii de gresie, mai uşor erodabilă decît
conglomeratele, au determinat pe alocuri modelarea stîncilor în forme de stîlpi, coloane sau ciuperci.
Astfel de exemplu la stîncile Babele, stratul gros de gresie intercalată între două plăci de conglomerat,
fiind supus unei mai intense eroziuni de către vînt, s-a subţiat devenind „piciorul" ciupercii care susţine
„pălăria" formată din placa de conglomerate de deasupra. De asemenea, pe muchiile stîncoase din
abruptul prahovean, eroziunea totală a intercalaţiilor de gresie a determinat uneori formarea de
„portiţe" sau „ferestre" (de ex. Portiţa Caraimanului, Fereastra Urzicii etc.).

b) GRESIILE MICACEE
In partea centrală şi sudica a platoului Bucegilor, precum şi pe versantul vestic al munţilor din
şirul ialomiţean, apar pe suprafeţe însemnate, între conglomerate, gresii micacee în strate subţiri.
Aceste formaţiuni se întîlnesc pe platoul Jepilor Mari, în lungul cursului văii Izvorul Dorului, pe
flancul munţilor Cocora, Jepii Mici, Piatra Arsă, Lăptici, Furnica, Nucetu, Vînturişu, pe versantul
vestic al munţilor Lăptici, Blana şi Nucetu pînă în firul Ialomiţei, precum şi pe platoul munţilor
Oboarele şi Dichiu. Apoi pe o fîşie izolată şi subţire la poalele piciorului Babelor şi muntelui Cocora,
între V. Cocorei şi cabana Peştera.
Spre extremitatea sudică a masivului gresiile micacee devin dominante, înlocuind prin variaţie
de facies aproape întreaga masă a conglomeratelor de Bucegi, acestea din urmă fiind localizate numai
la baza gresiilor (Priporu-Brinduşi, Orzea).

c) FLIŞUL GRESOS ŞI MARNOS DE PE VERSANTUL PRAHOVEAN


In succesiunea flişului de la poalele versantului prahovean se deosebesc două mari complexe:
stratele de Sinaia (Valanginian-Hauterivian) şi un complex de gresii (în parte masive) şi marne, cu
care se găsesc asociate calcare recifale masive (Barremian-Apţian).
Stratele de Sinaia se întind neîntrerupt în zona de la poalele întregului versant prahovean,
continuînd la est de V. Prahovei în masivul Gîrbova. Acest complex este cu totul distinct ca facies
petrografic faţă de formaţiunea marnoasă de aceeaşi vîrstă care se află pe versantul vestic al Bucegilor
şi în bazinul Dîmbovicioarei. El este constituit dintr-o alternanţă des repetată de gresii dure, calcaroase,
negricioase şi cu vine albe de calcit, de şisturi marnoase şi calcare fine, albe cenuşii. Stratele sînt
puternic dislocate, cutate şi rupte. La partea superioară a acestor strate se întîlnesc şi conglomerate cu
blocuri de calcare tithonice, unele cu dimensiuni foarte mari, ca de exemplu în partea de vest a oraşului
Sinaia şi pe Plaiul Hoţilor, la poalele muntelui Păduchiosu. Stratele de Sinaia sînt îndeosebi evidente în
defileul Prahovei, pe traseul' căii ferate, între Posada şi Valea Largă.
Deasupra stratelor de Sinaia, urmează un complex de marne şi gresii, reprezentînd
Barremianul şi cea mai mare parte a Apţianului. Partea inferioară a acestui complex este constituită din
marne şi gresii marnoase moi, în strate subţiri, albăstrui şi cu feţe ruginii. Aceste depozite sînt evidente
în V. Izvorul Dorului şi V. Seacă a Caraimanului. Partea superioară a complexului, de vîrstă apţiană,
cuprinde gresii grosiere, în bancuri groase, adesea cu urme de plante şi care prin alterare iau o culoare
brună-ruginie pe feţele expuse. Gresiile apţiene sînt evidente de exemplu în porţiunea inferioară a văii
Jepilor, la fostele cariere care exploatau aceste gresii, sau pe marginea şoselei Sinaia—Poiana Stînei,
între Podul Peleşului şi intrarea în Poiana Stînei.
Cu aceste depozite se află asociate calcarele albe, recifale, masive, de la poalele munţilor
Furnica şi Piatra Arsă (deasupra căii Codrului la Sinaia, stîncile Sf. Ana, stînca Clopoţel, stîncile „Franz
Josef" şi masivul calcaros de la fostele cariere Piatra Arsă). Între V. Izvorul Dorului şi V. Jepilor,
imediat deasupra gresiilor apţiene, urmează un banc foarte caracteristic de conglomerate şi breccii
calcaroase albe, gros de 10—30 m. Pe astfel de conglomerate este clădit hotelul „Cota 1400"; ele
formează de asemenea pragul sărit de cascada Urlătoarea. Aceste conglomerate se mai întîlnesc la
extremitatea sudică a masivului, pe V. Ialomiţei, între Gîlma şi Dobreşti.

C. FORMAŢIUNI CUATERNARE
Cel mai însemnat factor geologic activ în cuaternar, evident şi în zilele noastre, este eroziunea
produsă de scurgerea apelor. Zonele abrupte ale masivului, afectate profund de eroziune, sînt brăzdate
de numeroase văi şi vîlcele cu caracter torenţial şi cu profil transversal caracteristic în forma de V. În
regiunile inferioare văile se lărgesc în cîmpuri aluviale, acoperite cu prundişuri, pietrişuri şi nisipuri,
bine dezvoltate în lungul cursurilor de apă mai importante, ca V. Prahovei, V. Ialomiţei (padinile dintre
V. Horoabei şi Cheile Tătarului şi dintre Plaiul Mircea şi Cheile Zănoagei) şi cursul inferior al văii
Cerbului, între Gura Dihamului şi Buşteni. Apoi, fenomenele carstice, datorite tot eroziunii, prezintă o
mare dezvoltare în zonele ocupate de calcare jurasice.
O altă serie de fenomene geologice însemnate din cuaternar sînt fenomenele de glaciaţiune.
Răcirea generală a climei la începutul cuaternarului şi în acelaşi timp ridicarea accentuată a
munţilor ca urmare a mişcărilor scoarţei dă la sfîrşitul terţiarului, au determinat instalarea în regiunile
înalte ale Bucegilor, ca şi în alţi munţi înalţi de la noi, a gheţarilor de tip alpin. Mai tîrziu, în urma
încălzirii climei, gheţarii au dispărut, lăsînd urmele existenţei lor în primul rînd sub forma de văi
glaciare. Aceste văi, străbătute odinioară de gheţari sînt: V. Căldărilor (afluentă a văii Cerbului), V.
Cerbului, V.. Morarului, V. Mălăeşti, V. Ţigăneşti, V. Ciubotei, V. Gaura, V. Doamnelor, V. Obîrşia şi
V. Sugărilor. Toate acestea prezintă o serie de caractere care determină specificul peisajului. Astfel,
profilul longitudinal al văii prezintă o serie de trepte (rupturi de pantă) succesive, separate prin praguri
sau căldări (căţunuri), mult mai uşor înclinate. Adeseori marginea superioară a treptelor este marcată
de o ridicătură sub forma unui val transversal care închide în aval căldarea, determinînd o scurtă
contrapantă; sînt aşa numitele „zăvoare" ale văii. Căldările prezintă un profil transversal de asemenea
caracteristic, în formă de U, cele superioare fiind de regu]ă foarte larg deschise în amfiteatru sub
crestele înconjurătoare şi formînd aşa numitele circuri glaciare. Asemenea circuri le întîlnim foarte
bine dezvoltate în V. Gaura şi V. Cerbului. In partea inferioară a văii, obişnuit în porţiunea în care se
trece de la profilul în formă de U la cel în formă de V, talvegul este acoperit de mari depozite de
blocuri şi bolovănişuri, cărate de gheţar şi depozitate în zona de topire a acestuia. Aceste depozite,
uneori foarte voluminoase, constituie măreţia frontală sau terminală a văii. Morenele frontale sînt
evidente, de exemplu în V. Cerbului, mai jos de Poiana Văii Cerbului, în V. Obîrşia Ialomiţei, între V.
Sugărilor şi cabana Peştera, în V. Mălăeşti şi pe o mare întindere în V. Gaura.

III. CLIMA
1. PRESIUNEA ATMOSFERICĂ
Valoarea presiunii atmosferice diferenţiază climatul munţilor de cel al regiunilor inferioare,
influenţînd în mare măsură, direct şi indirect, asupra celorlalte elemente climatice. Presiunea
atmosferică scade cu altitudinea în raporturi bine determinate, aşa cum se vede din tabelul de mai jos,
în care se dau cifre comparative, asupra presiunii atmosferice medii anuale între Bucureşti şi cîteva
puncte din Bucegi, situate la diferite altitudini:

Punctul Altitudinea Presiunea atm. geografic m mm


Bucureşti 80 752
Sinaia 800 690
Cabana Peştera 1610 625
Cabana Babele 2200 590
Vf. Omu 2507 560

Rarefierea aerului la altitudini mari are efecte asupra funcţiunilor vitale. Respiraţia şi
circulaţia sîngelui fiind mai active, procesul arderilor în organism este intensificat, iar oboseala în urma
eforturilor se resimte mai repede.
Totodată, rărirea şi transparenţa aerului favorizează pătrunderea pînă la sol a unei mai intense
radiaţii solare. De aceea, pe culmile înalte, solul se încălzeşte puternic în zilele cu soare. In nopţile
senine, însă, pierderea căldurii prin radiaţie este mai accentuată, avînd ca efect răcirea repede a solului.
Aşadar, rarefierea aerului determină o amplitudine diurnă relativ mare a temperaturilor solului şi deci
un microclimat excesiv la suprafaţa acestuia.

2. TEMPERATURA AERULUI
In mod normal, temperatura aerului scade cu altitudinea, şi anume cu circa ½ grad pentru
fiecare sută de metri. De asemenea, temperaturile maxime şi minime absolute (rezultate din observaţii
pe o perioadă de mai mulţi ani) ne arată acelaşi sens de variaţie, aşa cum se arată în tabelul de mai jos:

Staţiunea Temp. medie Temp max Temp. min


Sinaia +6° +32° —27°
Cabana Peştera +3° +28° —29°
Vf. Omu —3° +22° —38°

Menţionăm că pe Vf. Omu sînt în medie 220 zile pe an cu temperaturi sub 0°, pe cînd la
Sinaia, numai 95 zile pe an. Variaţiile de temperatură în cursul anului se reduc simţitor cu altitudinea.
Astfel, amplitudinea anuală a temperaturii (diferenţa de temperatură între cea mai călduroasă şi cea mai
rece lună a anului), respectiv diferenţa între vară şi iarnă, este evident rnai mică decît la cîmpie, asa
cum se vede din tabelul de mai jos:

Staţiunea Amplitudinea anuală a temperaturii


Bucureşti 27°
Sinaia 20°
Cabana Peştera 19°
Vf. Omu 17°

In regimul normal, local, al temperaturilor, rezultat din observaţii de lungă durată, se produc
anual oscilaţii puternice şi neregulate, datorită invaziilor întîmplătoare de aer rece sau cald, ca urmare a
deplasărilor maselor de aer, continentale. sau oceanice. Astfel, uneori în plină vară survin zile foarte
reci, sau chiar cu ninsoare şi viscol, iar iarna zile neobişnuit de călduroase.
Distribuţia verticală a temperaturii aerului este influenţată nu numai de altitudine, ci şi de
formele de relief. Intr-adevăr, în zilele senine şi fără vînt, în special iarna, aerul mai rece de pe culmi
coboară în fundul văilor. Se produc astfel inversiuni de temperatură, datorită cărora iarna, pe culmile
Bucegilor, la altitudini de peste 2 000 m, temperatura aerului este uneori cu 10—15° mai ridicată decît
în valea superioară a Ialomiţei, situată cu 500—600 m mai jos. Pe crestele cele mai înalte ale Bucegilor
oscilaţiile termice sînt relativ mici şi se produc în jurul unor valori medii reduse. Astfel, observaţiile
meteorologice din l8 ani, au arătat că pe Vf. Omu îngheţul se poate produce în tot cursul anului;
aproape fără excepţie în fiecare an au fost înregistrate temperaturi sub 0°, chiar şi în lunile iulie şi
august.

3. VÎNTUL
Culmile Bucegilor sînt supuse aproape în permanenţă acţiunii vînturilor. Numai în fundul
văilor adînci frecvenţa şi intensitatea vînturilor este mai redusă. Intensitatea vîntului creşte odată cu
altitudinea. Astfel, pe creste şi vîrfuri se înregistrează frecvent vînturi violente care întrec adesea viteza
de 30 metri pc secundă, făcînd uneori imposibilă circulaţia turistică. Se cunosc cazuri cînd oameni
surprinşi de viscol au fost smulşi de vînt şi aruncaţi în văi.
Vitezele maxime ale vîntului sînt atinse obişnuit spre sfîrşitul iernii şi începutul primăverii,
vara fiind anotimpul cel mai liniştit. Transportînd grăunţe de nisip sau ace de gheaţă, vîntul şlefuieşte
necontenit stîncile, în special cele din roci friabile (gresii) modelîndu-le în forme variate (turnuri,
coloane, ciuperci), răscoleşte pămîntul moale, îmbibat cu apă, primavara, producînd acele „scurmături
de vînt", rupe pe alocuri covorul vegetal, iar în timpul iernii spulberă zăpada, depozitînd-o în cantităţi
mari în zonele adăpostite şi expunînd la îngheţ solul dezgolit.
Direcţia vînturilor dominante în zona alpină a Bucegilor, aproape constantă în tot timpul
anului, este de la V—NV catre E—SE. Numeroase efecte ale vîntului asupra vegetaţiei, solului şi
zăpezilor dovedesc această direcţie dominantă. Astfel, coastele cu expoziţie vestică de sub Vf. Omu şi
creasta Bucura sînt brăzdate de scurmături rectilinii, care nu se întîlnesc pe versanţii opuşi; către limita
superioară a pădurii, ultimele exemplare izolate de molid sau larice prezintă coroana „în drapel", cu
toate ramurile îndreptate unilateral, spre E—SE, apoi pe platou, trunchiurile tîrîtoare ale jnepenilor sînt
obişnuit culcate spre SE.

4. NEBULOZITATEA
Norii şi ceaţa sînt formaţi din aglomerări de picături de apă sau cristale de gheaţă foarte mici,
în continuă agitaţie. Ceaţa (negura), nu se deosebeşte de nori decît prin raportul faţă de sol. Astfel,
ceaţa care învăluie frecvent culmile, nu este altceva decît un nor în contact cu solul. Regiunile înalte ale
masivului sînt în general mai înnorate decît împrejurimile depresionare. Aceasta se explică prin faptul
că blocul Bucegilor stă relativ izolat şi este lovit de toate masele de aer în mişcare. Acestea, fiind
nevoite să se înalţe pe coastele muntelui pentru a trece obstacolul, se răcesc şi astfel îşi condensează
surplusul de umiditate sub formă de nori.
Iarna, nebulozitatea culmilor Bucegilor este mai redusă decît la cîmpie, iar primăvara şi vara
mai ridicată. In general primăvara este foarte noroasă şi toamna foarte senină. Un fenomen
impresionant ce se observă uneori, mai ales iarna, de pe culmile înalte, este „marea de nori", formată
din nori de mică altitudine, de tip „stratus", care se întind în plafon continuu şi compact deasupra
văilor, în timp ce piscurile rămîn ca nişte insule deasupra acestei mări învolburate.
Ceaţa reprezintă un fenomen foarte frecvent în zona alpină a Bucegilor, stînjenind adesea
activitatea turistică. Vîrful Omu este în medie 260 zile pe an acoperit de neguri. În afară de ceaţa joasă
din fundul văilor, produsă prin condensarea vaporilor de apă în aerul rece, ca urmare a inversiunilor de
temperatură, în regiunile înalte ceaţa persistă uneori zile întregi şi se datoreşte înglobării culmilor în
masa norilor. Dar cea mai frecventă ceaţă la munte este ceaţa orografică. Astfel, în dimineţile senine
de vară, pe măsură ce soarele se ridică, aerul de pe versanţii însoriţi se încălzeşte, devine mai uşor şi —
ca urmare — ia o mişcare ascendentă. Ajungînd la altitudini mai mari, datorită presiunii atmosferice
mai reduse şi temperaturii mai scăzute, vaporii de apă din aceste mase de aer se condensează sub formă
de ceaţă, care începe să învăluie crestele, fiind purtată de curenţi. Aşa se explică de ce negurile se
formează adeseori „din senin". Ascensiunea bruscă a aerului cald şi umed pe coastele muntelui, sub
acţiunea insolaţiei puternice şi a vîntului poate determina frecvent şi formarea de nori de convecţiune
termică, care provoacă averse de ploaie torenţială, cu descărcări electrice.

5. PRECIPITAŢIILE
Masivul Bucegilor este situat într-o zonă în care se înregistrează anual, în medie, între 810—l
350 mm precipitaţii atmosferice totale (la Bucureşti, în medie 588 mm). Cele mai bogate precipitaţii, în
tot cuprinsul masivului, se realizează în luna iunie, iar perioada cea mai săracă în precipitaţii este
toamna pe versanţii nordici şi vestici ai masivului, şi prin februarie-martie pe cei sudici şi estici. Cele
mai multe precipitaţii de vară cad pe versanţii periferici ai Bucegilor.
O mare parte din timpul anului zona alpină rămîne supusă temperaturilor sub 0°, primind deci
precipitaţii solide, sub formă de zăpadă. Aşa, de exemplu, pe Vf. Omu sînt în medie l00 de zile pe an
cu ninsoare, adică de 5 ori mai multe decît în regiunile inferioare; cele mai frecvente ninsori cad aici în
lunile ianuarie şi februarie.
Pe platoul Bucegilor şi pe culmile înalte, zăpada dăinuieşte neîntrerupt, începînd din luna
noiembrie şi pînă către sfîrşitul lunii mai, iar pe Vf. Omu acoperă solul în medie 210 zile pe an.
Cantităţile mari de zăpadă, depuse pe coastele muntelui sau din cornişele formată la creastă, se dislocă
şi se prăbuşesc, formînd adesea avalanşe, uneori periculoase pentru turişti şi cu efecte distructive
asupra vegetaţiei. Locurile pe care se produc frecvent avalanşe sînt: coastele ierboase sau cu
grohotişuri, puternic înclinate, ca de ex.: Valea lui Carp de pe muntele Furnica (trasee 2 A, 55, 65),
versantul vestic al muntelui Grohotişu (trasee 19, 45); abrupturile de pe versanţii opuşi vîntului
dominant (estici sau sud-estici) situate sub creste pe care se formează cornişe de zăpadă, ca de ex.:
căldarea superioară a văii Cerbului (trasee 9, 69), versanţii estici a munţilor Bucşoiu (trasee 8, 32, 32
A, 41, 41 A, 58, 58 A, 68, 68 A, 68 B), Ţigăneşti, (trasee 16, 16 A, 39, 76), Doamnele; văile larg
deschise în porţiunea superioară şi puternic înclinate de pe versantul abrupt prahovean (trasee 4, 5, 6, 7,
27, 28, 53, 53 A).

IV. FLORA ŞI VEGETAŢIA

În tot cuprinsul Bucegilor, din fundul văilor, în lungul pîraielor, peste povîrnişurile
prăpăstioase şi pe întinsul podişurilor, pînă pe vîrfurile cele mai înalte, flora este deosebit de bogată şi
variau, întinse covoare de flori, aşternute pe brînele şi coastele muntelui dau viaţă peisajului sobru al
uriaşelor stîncării cenuşii, oferă privelişti încîntătoare şi determină un însemnat specific al masivului.
Pe o suprafaţă de aproape 300 km pătraţi, Bucegii adăpostesc 1 185 de specii de plante vasculare, ceea
ce reprezintă aproape o treime din numărul total cunoscut în întreaga ţară. Îndeosebi remarcabilă este
flora din zona alpină a Bucegilor, unde se întîlnesc numeroase specii care cresc numai în Carpaţi
(endemisme carpatice), unele numai în Carpaţii meridionali, precum şi specii comune Carpaţilor şi
Balcanilor (elemente dacice). Specificul local îl dau însă plantele endemice pentru Bucegi şi munţii
învecinaţi din marginea depresiunii Bîrsei (Postăvaru, Piatra Mare, Piatra Craiului), ca: Thesium
kernerianum Simk., Hesperis oblongifolia Schur, Saxifraga demissa Schoti, Astragalus australis (L.)
Lam. ssp. bucsecsi Jav. Mai sînt de remarcat cîteva specii care, deşi răspîndite şi în alte regiuni din
Europa, la noi în ţară reprezintă rarităţi, ca bunăoară Secale montanum Guss. (secara de munte,
cunoscută la noi numai din Bucegi şi de pe muntele Domogled) şi Lomatogonium carinthiacum (Wulf.)
Rohb. (la noi în ţară numai în Bucegi).
În orice masiv muntos, vegetaţia se distribuie în plan vertical, în funcţie de variaţia în
altitudine a elementelor climatice hotărîtoare pentru viaţa plantelor. De la început, se deosebesc cele
două zone de vegetaţie în care este cuprins masivul şi anume: la poale o zonă păduroasă (zona
forestieră) iar pe culmi o zonă lipsită de păduri (zona alpină), în care condiţiile aspre climatice nu mai
îngăduie creşterea arborilor. Aceste zone se subdivid în etaje de vegetaţie, caracterizate prin prezenţa
sau lipsa unor anumite specii de plante sau asociaţii vegetale.
In zona forestieră deosebim:
• etajul montan inferior, caracterizat prin păduri de fag pure sau în amestec cu carpenul şi altele,
însă fără specii de răşinoase (brad, molid). Acest etaj se limitează la o suprafaţă relativ mică, în
bazinul văii Ialomicioara, pînă la altitudini de circa 700 m.
• etajul montan mijlociu cuprinde păduri de amestec de fag cu răşinoase (brad, molid sau
ambele). Aici se mai află brădete, precum şi făgete pure de mare altitudine. Limita superioară a
etajului corespunde cu limita superioară de vegetaţie a fagului, care oscilează între 1400—l 500 m
altitudine. În Bucegi bradul vegetează obişnuit pînă la 1 200—l 300 m altitudine, astfel că
deasupra acestei limite se pot întîlni numai făgete pure sau făgete cu molid.
• etajul montan superior se caracterizează prin păduri pure de molid (molidişuri) şi se întinde de
la limita superioară de vegetaţie a fagului, pînă la limita superioară a pădurilor încheiate, care se
situează obişnuit între 1 550—l 750 m altitudine. Uneori acest etaj este redus la o fîşie îngustă,
care pe alocuri poate lipsi cu totul, datorită condiţiilor locale, mai ales de relief.
• etajul subalpin constituie tranziţia de la zona forestieră la zona alpină. In acest etaj arborii
(molid şi larice) nu mai formează păduri încheiate, ci cresc în pîlcuri, în rarişti sau ca exemplare
izolate. Aici mai vegetează tufărişuri de jneapăn (Pinus mugo) sau de anin de munte (Alnus
\viridis), asociate şi cu alţi arbuşti.

Zona alpină se subdivide în 2 etaje de vegetaţie şi anume:


• etajul alpin inferior, situat între limita superioară de vegetaţie a ultimilor arbori şi limita superioară
a jneapănului. Această limită, care oscilează între 2100—2 300 m altitudine, corespunde şi cu
limita superioară a pajiştilor de ţăpoşică (Nardus stricta). Aşadar, asociaţiile caracteteristice
acestui etaj sînt jnepenişurile şi pajiştile de ţăpoşică, pe lîngă care mai vegetează şi numeroase alte
asociaţii.
• etajul alpin superior ocupă culmile cele mai înalte, deasupra limitelor arătate. Specificul acestui
etaj îl constituie în primul rînd vegetaţia de tundră alpină, alcătuită din plante special adaptate
condiţiilor climatice aspre de la mari altitudini, precum şi anumite asociaţii de pajişti.

În cuprinsul acestor zone şi etaje, vegetaţia se prezintă într-o serie de formaţiuni vegetale,
deosebite prin aspectul lor şi prin condiţiile generale de viaţă. Cele mai însemnate sînt: pădurile,
tufărişurile, tufărişurile scunde de smirdar sau azalee de munte, buruienişurile, pajiştile, vegetaţia de
tundră alpină şi vegetaţia stîncăriilor, a bolovănişurilor şi grohotişurilor.

1. PĂDURILE
Pădurile se repartizează, dupa cum am arătat, în 3 etaje de vegetaţie, speciile de arbori dominante
fiind: fagul (Fagus sylvatica), bradul (Abies malba), molidul (Picea abies), laricele (Larix decidua).
După natura speciilor dominante, în pădurile din etajul montan mijlociu deosebim: făgete cu mjbrad
sau cu brad şi molid, brădete sau brădete cu fag şi făgete. In compoziţia acestor păduri mai intră
adesea în amestec paltinul de munte (Acer pseudoplatanus), ulmul de munte (Ulmus scabra), scoruşul
(Sorbus aucumtKiria), iar dintre arbuşti, mai frecvent: socul de munte (Sambucus racemnosa), salcia
de Silezia (Salix silesiaca), cununiţa (Spiraea ulmifolia) şi caprifoiul (Lonicera xylosteum). Între
speciile de plante ce acoperă solul se remarcă o serie de elemente carpatice ca: Dentaria glandulosa,
Symphytum cordatum, Ranunculus carpaticus, Hepatica transsilvanica şi carpato-balcanice, ca:
Hieracium transsilvanicum, Pulmonaria rubra, Melandryum nemorale, alături de numeroase specii
proprii făgetelor şi amestecurilor de fag cu răşinoase, ca: Asperula odorata, Oxalis acetosella,
Dentaria bulbifera, Isopyrum thalictroides, Stellaria nemorum, Mycells muralis, Senecio fuchsii,
Salvia glutinosa, Galium schultesii, Luzula luzuloides, Festuca altissima, Rubus hirtus, ferigile
Athyrium filix-femina şi Dryopteris filixmas etc.
Pădurile din etajul montan superior sînt constituite exclusiv din molidişuri. Acestea prezintă o
extindere mai mare pe versanţii vestici şi nordici ai masivului, precum şi în valea superioară a
Ialomiţei. In molidişuri mai intervin adesea sporadic paltinul de munte şi scoruşul, iar dintre arbuşti, în
luminişuri, mai frecvent socul de munte, salcia de Silezia, cununiţa şi măceşul de munte (Rosa
pendulina). In general solul acestor păduri prezintă o floră mai săracă, alcătuită obişnuit din: Oxalis
acetosella, Soldanella hungarica, Homogyne alpina, Luzula luzuloides, Vaccinium myrtillus,
Calamagrostis arundinacea, Hieracium transsilvanicum, Campanula ahietina, Dryopteris spinulosa,
Polystichum lonchitis şi specii de muşchi. Molidişurile de pe substrate din şisturi cristaline (de ex. pe
munţii Bolboci şi Plaiul Mircea) se remarcă obişnuit printr-o pătură groasă şi aproape continuă de afin
(Vaccinium myrtillus) care înţeleneşte solul. Tot în etajul montan superior cît şi în etajul subalpin se
întîlnesc pe alocuri arborete de larice sau de larice cu molid. Acestea se prezintă obişnuit ca rarişti sau
pîlcuri, fiind îndeosebi remarcabile pe Piatra Arsă şi versanţii nordici ai Jepilor Mici. Prin frunzişul lui
delicat, de un verde fraged, laricele imprimă peisajului o notă decorativă specifică, de un deosebit
pitoresc.

2. TUFĂRIŞURILE
Tufărişurile sînt asociaţii formate din arbuşti (tufe). Cele mai răspîndite în Bucegi sînt alcătuite
mai ales din jneapăn (Pinus mugo), anin de munte (Alnus viridis) sau din amestecuri între acestea şi
mai puţin din ienupăr pitic (Juniperus sibirica).
Jnepenişurile au o largă răspîndire în Bucegi, ocupînd suprafeţe mari, bunăoară pe platoul munţilor
Piatra Arsă şi Jepii Mari, ca şi pe culmile nordice ale masivului. In jnepenişurile din lungul văilor
glaciare se întîlnesc sporadic exemplare izolate de zîmbru (Pinus cembra), arbore rar, singurul care
poate pătrunde în zona alpină şi care reprezintă la noi un relict glaciar.
Tufărişurile de anin de munte sînt cantonate mai ales de-a lungul vîlcelelor şi jgheaburilor
deschise, străbătute obişnuit de avalanşe.

3. TUFĂRIŞURILE SCUNDE DE SMIRDAR SAU AZALEE DE MUNTE


Aceste tufărişuri, care nu întrec 30 cm înălţime formează de regulă covoare întinse sau pîlcuri, cu
deosebire în zona alpină.
Tufărişurile de smirdar sau rododendron (Rhododendron kotschyi) constituie una dintre cele mai
remarcabile asociaţii vegetale din Bucegi, mai ales prin luna iunie, cînd covoarele înflorite ale
smirdarului, de un roz purpuriu aprins, se aştern pe coaste întregi de munte. Smirdarul apare în rariştile
din etajul subalpin, dar cea mai mare dezvoltare o ia în etajul alpin inferior, pe versanţii cu expoziţie
nordică sau vestică, mai ales pe platoul Bucegilor, culmile interioare şi culmile nordice, pe soluri
sărace, acide. Cu deosebire pe culmile nordice, tufărişurile de smirdar acoperă mari suprafeţe, ca de
exemplu pe munţii Padina Crucii, Ţigăneşti, Ciubotea şi Gaura. In etajul alpin superior aceste tufărişuri
sînt mai puţin răspîndite şi cantonate pe versanţi însoriţi.
Tufărişurile pitice de azalee de munte1 (Loiseleuria procumbens) formează covoare dese şi scunde,
continui sau întrerupte de eroziuni eoliene, pe coastele şi şeile puternic vîntuite din zona alpină, unde
zăpada, tasată de vînt, se aşterne în strat subţire şi îngheţat, pe soluri sarace şi acide.

4. BURUIENIŞURILE
Buruienişurile sînt asociaţii alcătuite obişnuit dintr-un mare număr de specii pe unitatea de
suprafaţă, majoritatea de talie înaltă, ceea ce dă caracterul de vegetaţie luxuriantă. Ele sînt frecvente în
zona forestieră, mai ales în etajele montan superior şi subalpin, în lungul pîraielor, cheilor, văilor
înguste, dar şi pe flancurile înierbate ale văilor, în condiţii de umiditate atmosferică relativ ridicată.
În etajul montan mijlociu, buruienişurile din lungul pîraielor sînt remarcabile prin Telekia speciosa
(brustan), plantă viguroasă, cu frunze late şi capitule mari de flori galbene, care formează adesea pîlcuri
compacte. Aceste buruienişuri mai cuprind obişnuit brusturii Petasites albus şi Petasites kablikianus,
apoi Lunaria rediviva, Aconitum toxicum (endemism pentru Carpaţii din România), Doronicum
austriacum, Chaerophyllum hirsutum, Carduus personata, Filipendula ulmaria, Crepis paludosa,
Campanula latifolia, Cirsium oleraceum.
În etajul montan superior şt cel subalpin, buruienişurile din lungul depresiunilor se caracterizează
în primul rînd. prin viguroasa umbeliferă Heracleum palmatum (talpa ursului), cu frunze foarte mari,
elegant spintecate şi umbele voluminoase, endemism al Carpaţilor României. Din mulţimea de specii
ce alcătuiesc aceste grupări vegetale menţionăm ca mai frecvente: Carduus personata, Adenostyles
orientalis, Senecio fuchsii, Chrysanthemum rotundifolium (endemism carpatic), Cicerbita alpina,
Cirsium erisithales, Stellaria nemorum, Astrantia major, Ligularia sibirica, Polygonum bistorta,
Crepis paludosa.
În buruienişurile de pe flancurile însorite ale văilor din etajele montan superior şi subalpin,
dominanţa aparţine obişnuit gramineei de talie înaltă Calamagrostis arundinacea (trestioara de munte)
însoţită de numeroase alte specii ca: Poa nemoralis, Chrysanthemum corymbosum ssp. duşii, Aconitum
lasianthum (endemism al Carpaţilor României), Origanum vulgare, Bupleurum falcatum, Campanula
1
Plantă lemnoasă pitică, din aceeaşi familie cu smirdarul (Ericacee) cu tulpini subţiri, tîrîtoare, des ramificate, frunze mici,
pieloase, lucitoare şi flori mărunte, roşii sau roze.
glomerata, Digitalis grandiflora, Trifolium alpestre, Centaurea kotschyana (element carpato-balcanic).
Pe alocuri, în .aceste buruienişuri intervin în amestec şi specii din pajiştile brînelor însorite sau de pe
stîncăriile învecinate, rezultînd astfel asociaţii mixte, extrem de bogate, care acoperă cu covoare de
flori de toate culorile, coastele şi rariştile de la limita pădurii.
În locurile fostelor tîrle sau bordeie ciobăneşti, pe soluri îngrăşate prin staţionarea animalelor de
păşune, sînt instalate buruienişuri alcătuite din colonii compacte de ştevie de munte (Rumex alpinus),
pe lîngă care mai apar Rumex arifolius, Chaerophyllum aromaticum, Veratrum album, Geranium
silvaticum şi nelipsitele urzici.

5. PAJIŞTILE
Pajiştile sînt caracterizate prin dominaţia ierburilor (graminee, ciperacee, juncacee) şi reprezintă
cea mai răspîndită formaţiune din zona alpină. După speciile dominante şi condiţiile de vegetaţie,
deosebim următoarele categorii de pajişti:
a) PAJIŞTI DE PE VERSANŢI MODERAT ÎNCLINAŢI ŞI PLATOURI, PE SOLURI
EVOLUATE
Pajiştile de Festuca ruhra sînt specifice zonei forestiere, pătrunzînd însă frecvent şi în porţiunea
inferioara a zonei alpine. Iarba dominantă, Festuca rubra, este mai frecvent însoţită de: Agrostis tenuis,
Phleum alpinum, Anthoxanthum odoratum, Trifolium repens, Trifolium pratense, Campanula ahietina,
Hieracium aurantiacum, Viola declinata. Aceste pajişti ocupă obişnuit poienile şi rariştile din păduri şi
din etajul subalpin.
Pajiştile de Nardus stricta (ţăpoşică sau părul porcului), numite şi „nardete" sînt dominate de
această specie prin excelenţă invadantă şi instalate pe soluri sărace, în etajul alpin inferior. Alături de
ţăpoşică aflăm relativ puţine alte specii ca: Potentilla ternata, Geum montanum, Ligusticum mutellina,
Deschampsia flexuosa, Anthoxanthum odoratum, Luzula campestris, Viola declinata, Thymus
parviflora şi muşchiul Polytrichum juniperinum. Aceste pajişti ocupă suprafeţe însemnate şi continui în
porţiunea inferioară şi mijlocie a platoului Bucegilor, unde întinsele şi monotonele „nardete" constituie
specificul peisajului acestui ţinut.
Pajiştile de Festuca supina reprezintă cel mai răspîndit tip de pajişte din zona alpină a Bucegilor.
De regulă domină Festuca supina alături de care mai apar obişnuit: Agrostis rupestris, Anthoxanthum
odoratum, Luzula campestris, Potentilla ternata, Geum montanum, Ligusticum mutellina, Pulsatilla
alpina, Campanula alpina, Primula minima, Ranunculus montanus, Alchemilla flahellata. Pe solurile
mai crude, erodate, superficiale sau nisipoase, graminea scundă Agrostis rupestris devine adesea
dominantă.
În etajul alpin superior, pe platoul Caraimanului şi Coştilei, pajiştea de Festuca supina este pe
anumite suprafeţe înlocuită de pajiştile dominate de Carex curvula. Acestea sînt relativ slab
reprezentate în Bucegi, fiind proprii rocilor silicioase.
b) PAJIŞTI DE PE STÎNCĂRII ŞI GROHOTIŞURI ÎNIERBATE
Cele mai reprezentative pajişti din această categorie se află din etajul montan mijlociu pînă în
etajul subalpin şi sînt caracterizate prin abundenţa sau dominanţa ierburilor Sesleria haynaldiana
(endemism al Carpaţilor româneşti) Festuca saxatilis şi Poa nemoralis, însoţite mai frecvent de:
Dianthus tenuifolius, Dianthus spiculifolius, Erysimum transsilvanicum, Silene duhia, Thymus comosus
(endemisme ale Carpaţilor din România), Anthemis tinctoria, Potentilla thuringiaca, Helianthemum
tomentosum, Pimpinella saxifraga, Laserpitium latifolium, .Saxifraga aizoon şi Campanula carpatica
(endemism carpatic).
c) PAJIŞTI ALPINE DE PE BRÎNELE VERSANTILOR ABRUPŢI, ŞI PE SOLURI TINERE
Aceste pajişti reprezintă cele mai interesante unităţi de vegetaţie din Bucegi, întrunind majoritatea
elementelor specifice masivului, ca şi multe endemisme şi rarităţi floristice. Vegetaţia brînelor de pe
versanţii însoriţi se caracterizează prin dominanţa ierburilor: Sesleria haynaldiana, Carex
sempervirens, Festuca saxatilis, Festuca amethystina, Festuca versicolor (endemism carpatic) şi Poa
violacea, schimbarea dominantelor făcîndu-se uneori alternant, pe suprafeţe mici, ceea ce dă un
caracter de „mozaic" vegetaţiei brînelor. Ierburile menţionate sînt însoţite de o mulţime de specii,
majoritatea cu flori viu colorate, dintre care se remarcă: Dianthus tenuifolius, Onobrychis
transsilvanica, Centaurea pinnatifida, Cerastium transsilvanicum (endemisme ale Carpaţilor din
România), Alyssum repens, Linum extrăzilare, Dupleurum diversifolium, Carduus kerneri, Geranium
coerulatum, Senecio papposus (specii carpato-balcanice), Gymnadenia conopea, Iris ruthenica,
Biscutella laevigata, Trifolium montanum, Anthyllis alpestris, Astragalus frigidus, Helianthemum
tomentosum, Hypericum alpigenum, Gentiana verna, Myosotis alpestris, Knautia longifolia, Aster
alpinus, Scorzonera rotea, Hypochaeris uniflora. Brînele de pe versanţii abrupţi însoriţi constituie
staţiunile de predilecţie a celei mai preţuite podoabe din lumea florilor de munte, floarea de colţi
(Leontopodium alpinum), ocrotită prin lege ca monument al naturii.
Pe brînele şi coastele de pe versanţii abrupţi nordici din etajul alpin inferior, pajiştile dezvoltate în
condiţii de insolaţie mai redusă şi înzăpezire mai îndelungată, sînt dominate obişnuit de Carex
sempervirens şi Sesleria coerulans (specie carpato-balcanică) pe lîngă care se mai află de regulă:
Astragalus frigidus, Hedysarum hedysaroides, Dryas octopetala, Ranunculus oreophilus, Bartsia
alpina, Pedicularis oederi, Salix reticulata, Rhododendron kotschyi, Festuca versicolor, Cerastium
transsilvanicum. Frecvenţ, aceste pajişti se împletesc cu tufărişurile scunde de smirdar, de Salix
reticulata sau Dryas octopetala, proprii „dosurilor" de munte cu bogată înzăpezire.

6. TUNDRA ALPINĂ
Crestele, podişurile şi vîrfurile din etajul alpin superior prezintă o vegetaţie adaptată condiţiilor
climatice speciale ale acestor ţinuturi, determinate în primul rînd de temperaturi scăzute, vînturi
puternice şi uscăciune. Covorul vegetal, discontinuu şi neomogen, adesea destrămat de eroziuni
eoliene, se caracterizează prin lipsa sau prezenţa subordonată a ierburilor, fiind de regulă alcătuit din
plante foarte scunde, în mare parte formînd „perniţe" sau rozete de frunze alipite de sol. Ierburile,
atunci cînd se află, nu formează pajişti continui, ci cresc în smocuri sau tufe izolate şi nu înţelenesc
solul. Aceste asociaţii de „tundră alpină" se evidenţiază obişnuit prin dominanţa perniţelor de Silene
acaulis şi Minuartia sedoides sau a coloniilor de Primula minima, însoţite mai frecvent de: Luzula
spicata, Euphrasia minima, Campanula alpina, Armeria alpina, Dianthus gelidus (garofiţa pitică,
endemism al Carpaţilor din România), Ligusticum mutellinoides, Cerastium lanatum, Viola alpina,
precum şi de gramineea pitită şi firavă, Festuca glacialis, care pe alocuri este abundentă, formînd
pîlcuri discontinui. Această specie, cunoscută la noi numai din munţii Bucegi, munţii Făgăraşului şi
munţii Parîngului, mai vegetează tocmai în munţii Pirinei.
Tot la tundra alpină se încadrează asociaţiile de sălcii pitice. Astfel, pe versanţii umbriţi (nordici şi
vestici) din etajul alpin superior, în condiţii de îndelungată înzăpezire, se întind pîlcurile de Salix
reticulata, însoţită mai frecvent de: Primula minima, Silene acaulis, Armeria alpina, Pedicularis
oederi, Achillea schurii, Trifolium ochranthum, Saxifraga androsacea. Tot pe aceşti versanţi, în
staţiuni mai vîntuite se asociază şi arginţica (Dryas octopetala) care poate deveni dominantă, alături de
diferite specii din tundra alpină.
O altă salcie pitică (Salix herbacea) care nu întrece 2—4 cm înălţime, formează pîlcuri, însoţită de
puţine alte specii, în punctele în care stagnează vremelnic apele produse din topirea zăpezilor.

7. VEGETAŢIA STÎNCĂRIILOR, BOLOVĂNIŞURILOR ŞI GROHOTIŞURILOR


În zona forestieră, pe stîncăriile umbrite din păduri, întîlnim mai adesea: Valeriana sambucifolia,
Campanula carpatica (clopoţelul mare de stîncă, endemism carpatic), Poa nemoralis, Saxifraga
cuneifolia, Sedum fabaria, Moehringia muscosa, ferigile Polypodium vulgare, Cystopteris fragilis,
Asplenium trichomanes, diferite specii de muşchi şi liana Clematis alpina, iar pe stîncile din lungul
văilor mai aflăm rara şi eleganta umbeliferă, Conioselinum vaginatum.
In zona alpină, stîncăriile însorite prezintă o vegetaţie specifică masivului. Pe poliţele înguste şi în
crăpăturile stîncilor se află obişnuit: Artemisia petrosa (pelinul de stînci), Festuca versicolor (ambele
endemisme carpatice), apoi Gypsophila petraea, Draba haynaldii, Androsace arachnoidea (endemisme
pentru Carpaţii din România), Trisetum alpestre, Minuartia verna, Cerastium lanatum, Sedum
hispanicum, Saxifraga aizoon, Saxifraga luteoviridis, Oxytropis halleri, Astragalus australis, Viola
alpina, Galium anisophyllum, Campanula cochlearifolia (clopoţei pitici de stîncă).
Pe versanţii umbriţi, cu expoziţii în sectorul nordic, vegetaţia stîncilor este însă mai săracă şi mai
monotonă. Aici aflăm de regulă: Festuca violacea, Draba kotschyi, Lloydia serotina, Ranunculus
alpestre, Saxifraga moschata, Saxifraga oppositifolia, Achillea schurii şi Saxifraga demissa, unul
dintre cele mai interesante endemisme ale Carpaţilor româneşti. In etajul alpin superior, la cele de mai
sus se adaugă raritatea Eritrichium nanum, remarcabilă prin florile sale albastre azurii, asemănătoare cu
cele de „nu-mă-uita".
Flora sfărîmăturilor de stînci este variată după altitudine, iluminare, umiditate, natura rocii,
dimensiunea fragmentelor şi gradul lor de fixare. De aici, marele număr al grupărilor vegetale din
această categorie. Pe bolovănişurile fixate de pe versanţii însoriţi din zona alpină, întîlnim mai
frecvent: Cerastium arvense ssp. calcicolum (endemism carpatic), Anthemis carpatica ssp.
pyrethriformis (endemism al Carpaţilor din România), Galium anisophyllum, Calamintha
baumgarteni, pe lîngă alte specii de stîncării şi din pajişti.
Bolovănişurile şi grohotişurile de conglomerate de pe versanţii nordici prezintă obişnuit: Oxyria
digyna, Geum reptans, Sedum rosea, Saxifraga androsacea, Arabis alpina.
Pe firul văilor, vîlcelelor şi hornurilor umbrite, nota dominantă o dă Doronicum carpaticum
(gălbinele de munte, specie carpato-balcanică), lîngă care se alătură adesea Cortusa matthioli
(ciuboţica ursului, cu flori roşii-purpurii), într-o remarcabilă îmbinare de culori. Pe lîngă acestea mai
cresc: Poa tremula (endemism al Carpaţilor din România), Oxyria digyna, Achillea tchurii, Hutchinsia
alpina, Ranunculus alpestre, Saxifraga androicea, Arabis alpina, Heliospsrma quadridentatum.
Grohotişurile mobile de calcare de la poalele pereţilor muntelui Grohotişu sînt remarcabile prin 3
rarităţi, specifice acestui fenomen carstic: Linaria alpina, Rumex scutatus, şi Papaver pyrenaicum -sp.
corona-sancti-stephani (macul galben de munte, endemism al Carpaţilor româneşti). Aceasta din urmă
o mai găsim şi pe pietrişurile de calcare de sub Vf. Găvanele şi pe grohotişurile din V. Mălăeşti, V.
Ţigăneşti, V. Ciubotea şi V. Gaura.
În cele de mai sus am arătat principalele componente ale florei Bucegilor, ce se pot identifica în
plin sezon de vegetaţie (iunie-septembrie). Primăvara însă, vegetaţia prezintă aspecte deosebite,
determinate de prezenţa speciilor „vernale", cu durată relativ scurtă de viaţă. Astfel, pajiştile din zona
forestieră şi etajul alpin inferior, de-abia dezvelite de zăpadă, se acoperă cu covoare şi pîlcuri dese de
brînduşe (Crocus heuffelianus) care nu mai aşteaptă completa deszăpezire, scoţînd cupele de flori
liliachii prin stratul subţire al zăpezilor peticite. La fel, degetăruţii (Soldanella hungarica şi Soldanella
pusilla) şi bine cunoscuţii ghiocei (Galanthus nivalis). Urmeaza apoi faza marcată de ciuboţica cucului
(Primula veris şi Primula elatior) care cu mănunchiurile sale de flori galbene, acoperă poienile şi
rariştile de pe coastele muntelui.

V. FAUNA

Fauna Bucegilor, în comparaţie cu aceea a altor masive din Carpaţii noştri, este destul de bine
cunoscută, ca urmare a cercetărilor numeroase întreprinse în aceşti munţi.
Mamiferele sînt bine reprezentate, mai ales în pădurile de la poalele masivului, precum şi în etajul
subalpin, unde trăiesc: căprioara (Capreolus capreolus), cerbul (Cervus elaphus), mistreţul (Sus
scrofa), lupul (Canis lupus), vulpea (Vulpes vulpes), rîsul (Felis lynx). In afară de acestea, ursul este
destul de frecvent, mai ales în pădurile de pe versanţii transilvăneni ai masivului, iar pe abrupturile din
zona alpină, între Jepii Mici şi Grohotişu, capra neagră (Rupicapra rupicapra) se află astăzi într-un
numar de peste 500 bucăţi.
Dintre rozătoare, veveriţa (Sciurus vulgaris) este frecventă prin pădurile din etajul montan
mijlociu. Se mai întîlnesc aici pîrşul comun (Glis glis) şi mai rar pîrşul mic (Dryomis nitidula), precum
şi cîteva specii de şoareci, ca Microtus arvalis, Apodemus silvaticus etc.
Păsările sînt reprezentate prin numeroase specii. Astfel, mai ales în molidişuri, se întîlneşte adesea
cocoşul de munte (Tetrao urogalus), cu un efectiv de cîteva sute de exemplare. În zona alpină au fost
semnalate vulturul pleşuv sur (Gyps fulvus fulvus), vulturul pleşuv brun (Aegypius monachus), şi
acvilele (Aquila chrysaetos şi Aquila heliaca). Mult mai frecvente sînt însă: şorecarul comun (Buteo
buteo), corbul (Corvux corax), mierla de stîncării (Monticola saxatilis) şi mierla gulerată alpină
(Turdus torquatus alpestris). Pe pereţii stîncoşi ai abrupturilor, deosebit de remarcabilă este fluieraşul
de stîncă (Tichodroma muraria), apoi de-a lungul pîraielor apare mierla de pîrîu (Cinclus cinclus
aquaticus), iar prin jnepenişuri, forfecuţa gălbuie (Loxia curvirostra) şi brumăriţa de munte (Prunella
collaris subalpinus).
Reptilele mai des întîlnite sînt şopîrlele Lacerta agilis, Lacerta muralis şi Lacerta vivipara.
Primele două trăiesc în zona forestieră, iar ultima în zona alpină, pe platouri. Dintre şerpi, în general
puţin reprezentaţi, menţionăm vipera comună (Vipera berus), pe alocuri destul de frecventă, mai ales
pe stîncăriile însorite. Dintre amfibieni amintim salamandra (Salamandra salamandra), tritonii
(Triturus cristatus, Triturus alpestris, Triturus montadoni) şi broaştele Bufo bufo, Bufo viridis, Rana
temporaria şi Rana dalmatina. Dintre acestea, Triturus montadoni, specie endemică pentru Carpaţi,
atinge în Bucegi limita vestică a răspîndirii sale.
Peştii sînt reprezentaţi mai ales prin păstrăvul de munte (Salmo trutta fario) care trăieşte în apele
Ialomiţei şi ale afluenţilor săi, începînd de la circa 1 500 m altitudine în jos, pînă aproape de Moroeni.
Dintre nevertebrate, grupele cele mai însemnate sînt coleopterele şi lepidopterele.
Coleopterele (gîndacii) numără peste 2 000 de specii, majoritatea fiind elemente cu largă
răspîndire în teritoriul euro-siberian. În afară de acestea, în Bucegi mai vieţuiesc numeroase specii cu
areal mai redus sau circumscris la Carpaţi. Astfel, se găsesc specii alpino-carpatice sau alpino-carpato-
carstice, ca: Dyschirius reicheoides alpicola, Cephenium carnicum, Cephenium carpaticum,
Anthophagus alpestris, Stenus phyllobates, Quedius cincticollis etc., apoi specii carpato-balcanice sau
alpino-carpato-balcanice, ca Helpophorus confrater, Geodromicus puncticollis, Phytinus reitteri,
Pedilophorus auratus, Atomaria deubeli, Laena reitteri, Xylosteus spinolae, precum şi specii sau rase
geografice endemice pentru Carpaţi, ca: Nebria transsilvanica, Carabus obsoletus carpaticus, Carabus
arvensis carpathus, Carabus planicollis ssp. carpatica, Trechus carpaticus, Trechus marginalis,
Duvaliopsis transilvanicus. In afară de acestea mai menţionăm următoarele specii boreo-alpine, relicte
glaciare: Nebria gyllenhali, Bombidion fellmanni deubeli, Amara erratica, Amara quenseli,
Pterostichus kokeili, Hypnoidus rivularius, Otiorhynchus morio.
Lepidopterele (fluturii) sînt reprezentate prin peste 800 specii şi forme aparţinînd la 34 familii şi
301 genuri, răspîndite pe valea superioară a Prahovei şi în tot cuprinsul masivului. Marea majoritate
zboară începînd din regiunea inferioară pîna la limita superioară a pădurilor. Cele mai numeroase sînt
microlepidopterele, după care urmează noctuidele şi geometridele. Masivul adăposteşte un mare număr
de specii de origine alpină şi constituie una dintre cele mai bogate regiuni din Europa în specii din
genul Erebia (14 specii). Majoritatea sînt rase caracteristice lanţului carpatic sau chiar exclusiv
Bucegilor, ca de exemplu Erebia pharte romaniae şi Erebia pronoe. Se mai întîlnesc şi alte specii
endemice pentru Carpaţi, ca Psodos dioszegy şi Tortrix wassiana, precum şi numeroase specii de
origine sudică, pontic-mediteraneene, dintre care menţionăm: Zerinthia hypermenstra, Malanargia
galathea, Argynnis pandora, Synthomis phegea. Printre speciile alpine propriu-zise, se află şi cîteva
elemente alpino-boreale, adevărate relicte glaciare, care apar la noi numai în Bucegi. Dintre acestea
amintim: Argynnis pales arsilacke, Pyrgus andromedae, Pyrgus cacaliae, Zygaena exulans,
Orodemnias quenseli, Rhyacia grisescens, Orenaia alpestralis.

VI. MONUMENTE ALE NATURII ŞI REZERVAŢII NATURALE

În ţara noastră vieţuiesc unele specii de plante şi animale care, pentru raritatea şi însemnătatea lor
ştiinţifică, sînt ocrotite prin lege ca monumente ale naturii. De asemenea, teritoriile care cuprind aceste
monumente sau fenomene geologice rare şi reprezintă complexe naturale preţioase pentru cercetările
ştiinţifice, sau care oferă peisaje specifice, sînt ocrotite ca rezervaţii naturale, în raza lor exploatările de
orice fel fiind supuse unor anumite restricţii sau fiind cu totul interzise.
Monumentele naturii şi rezervaţiile naturale sînt instituite la noi de către Comisia pentru ocrotirea
naturii, din Academia R.S.R.
În cuprinsul Bucegilor sînt ocrotite ca monumente ale natuni următoarele specii de plante:
Leontopodium alpinum (floarea de coîţi), Nigritella rubra şi Nigritella nigra (sîngele voinicului),
Gentiana lutea (ghinţura galbenă), Daphne blagayana (iedera albă sau blagaiana), Taxus baccata (tisa),
Pinus cembra (zîmbrul). Recoltarea acestor plante în orice cantitate este interzisă. Dintre animale sînt
ocrotite, sub interdicţia totală de a fi ucise, vulturul pleşuv sur (Gyps fulvus fulvus), vulturul pleşuv
brun (Aegypius monachus) şi acvilele (Aquila chrysaetos şi Aquila heliaca), iar capra neagră, cerbul,
ursul, rîsul şi cocoşul de munte sînt supuse unui regim cinegetic special.
Rezervaţiile naturale din Bucegi sînt situate după cum urmează: — Rezervaţia principală formează
o fîşie continuă de-a lungul versanţilor exteriori ai masivului, începînd de la Sinaia pînă la Şeaua
Strunga, cuprinzînd întregul versant prahovean cu pădurile de la poale, versanţii culmilor nordice pînă
în V. Ţigăneşti, muntele Gaura, bazinul superior a! văii Gaura şi munţii Guţanu şi Grohotişu; ea mai
include şi jnepenişurile de pe platoul munţilor Piatra Arsă, Jepii Mari şi Jepii Mici. In cadrul rezervaţiei
este constituită zona ştiinţifică Caraiman-)'epi, care cuprinde abruptul prahovean al acestor munţi şi în
care orice fel de exploatare este interzistă.
— Rezervaţia „Peştera Ialomiţei" este situată pe munţii Cocora şi Bătrîna şi cuprinde
pădurea Cocora, Peştera Ialomiţei şi împrejurimile, cu Cheile Urşilor, Cheile Peşterii, V.
Horoabei şi o parte din regiunea subalpină a muntelui Bătrîna.
— Rezervaţia „Zănoaga" se află pe muntele Zănoaga, cuprinzînd abruptul sudic şi estic al
acestui munte.
In cadrul rezervaţiilor sau în afara limitelor acestora, s-au mai înfiinţat o serie de rezervaţii
botanice locale, pe suprafeţe mici şi împejmuite^ cu scopul de a ocroti anumite asociaţii vegetale
specifice. Acestea se află în următoarele puncte: Vf. Omu, creasta Babele lîngă cabana Babele, poiana
Crucii lîngă cabana Peştera, poiana Horoaba şi turbăria Lăptici, pe malul stîng al Ialomiţei, între Cheile
Coteanului şi Cheile Tătarului.
In cuprinsul rezervaţiilor naturale este interzisă recoltarea plantelor de orice fel şi în orice
cantitate, ca şi părăsirea potecilor marcate şi mersul pe scurtături.

CABANELE TURISTICE DIN MUNŢII BUCEGI


1. Babele. Creasta Babele, 2200 m alt. 98 locuri; restaurantt; lumină electrică; telefon.
Construită în 1937 de societatea turistică ADMIR. Transformată şi modernizată în 1962 de ISBC-
Sinaia.
2. Bolboci. Muntele Bolboci, 1 440 m alt. 28 locuri; restaurant. Deschisă în perioada 1 VI—
30 X. Construită în 1926 de societatea carpatină ardeleană din Sibiu (Siebenburgische Karpathen
Verein).
3. Căminul Alpin Buşteni. Buşteni, 925 m alt. 62 locuri; restaurant; apă curentă; lumină
electrică; telefon. Construită în 1938 de Clubul Alpin Român. Reamenajată şi transformată în 1957,
1961 şi 1965 de ISBC-Sinaia.
4. Cota 1500. Muntele Furnica, 1 510 m alt. 72 locuri la comun; restaurant; apă curenta;
lumină electrică; telefon. Construită în 1953 de Consiliul Central al Sindicatelor. Reamenajată în 1960
şi mărită în 1964 de ISBC-Sinaia.
5. Caraiman. Muntele Caraiman, în V. Jepilor, 2 025 m alt. 70 locuri, din care 54 la comun;
restaurant; lumină electrică; telefon. Construită în 1937 de Clubul Carpatin Român, pe locul fostei case
a Eforiei Spitalelor Civile, ridicată în 1907 şi distrusă puţin timp după primul război mondial 1
Acoperişul cabanei a fost luat de vînt şi înlocuit în 1938, 1947 şi 1959.
6. Dihamu. Muntele Dihamu pe Măgura Cenuşie, 1 320 m alt. 87 locuri; restaurant; apă
curentă; lumină electrică; telefon. Construită în 1934 de Ski-Clubul german din Bucureşti.
7. Furnica. Sinaia, 930 m alt. 24 locuri la comun; bufet; apă curentă; lumină electrică; telefon.
Construită în 1933. Reamenajată în 1965.
8. Gura Dihamului. Valea Cerbului, 987 m alt. 96 locuri; restaurant; apă curentă; lumină
electrică. Construită în 1910 (casă de vînătoare). Pavilioanele dormitoare anexă construite în 1949 de
Consiliul Central al Sindicatelor, apoi reconstruite complet în 1966 de ISBC-Sinaia, odată cu
reamenajarea vechii clădiri din 1910.
9. Mălăeşti. V. Mălăeşti, 1 720 m alt. 40 locuri; restaurant; apă curentă; lumină electrică;
telefon. Construită în 1924 de societatea carpatină ardeleană din Sibiu (Siebenburgische Karpathen
Verein), mărită în 1938—1939 şi modernizată în 1967. Prima cabană în V. Mălăeşti şi în acelaşi timp
prima din munţii Bucegi, a fost clădită de societatea menţionată în 1882, fiind însă aşezată mai jos, la 1
570 m altitudine. Aceasta a ars în 1897, fiind refăcută în anul următor şi apoi înlocuită în 1924 cu
actuala construcţie.
10. Padina. Muntele Colţii Padinei, 1 535 m alt. 127 locuri; restaurant; apă curentă; lumină
electrică; telefon. Construită de Consiliul Central al Sindicatelor în 1958 pe locul fostei cabane ridicate
în 1928. Reamenajată în 1963 de ISBC-Sinaia. Pavilionul de sus a fost construit în 1942.
11. Peştera. Muntele Cocora, 1 610 m alt. 90 locuri, în perioada 1 VI—15 X încă 84 locuri în
42 căsuţe de lemn tip camping; restaurant; apă curentă; lumină electrică; telefon. Construită în 1941—
1942 de Turing Clubul României, alături de locul fostei cabane ridicată în 1923 de societatea “Hanul
Drumeţilor" şi distrusă complet de incendiu în 1940. Reamenajată în 1964—65 de ISBC-Sinaia.
12. Piatra Arsă. Muntele Jepii Mari, 1 950 m alt. 60 locuri, Restaurant, apă curentă; lumină
electrică; telefon. Construită în 1935 cu destinaţia de cabană militară pentru vînătorii de munte,
primind însă şi turişti. Transformată şi modernizată în 1965 de ISBC-Sinaia. Alături de cabană s-au
ridicat recent clădirile complexului sportiv de altitudine.
13. Poiana Izvoarele. Muntele Dihamu, 1 455 m alt. 99 locuri; restaurant; apă curentă;
lumină electrică. Construită în 1940 de Banca Naţională a României, pentru funcţionarii băncii.
Reamenajată şi mărită în 1964—66 de ISBC-Sinaia.
14. Poiana Stînei. Mt. Piatra Arsă, 1 270 m alt. 79 locuri; restaurant; apă curentă; lumină
electrică; telefon. Construită în 1909 ca pavilion de vînătoare. Reamenajată în 1950 de Consiliul
Central al Sindicatelor şi în 1965 de ISBC-Sinaia.
15. Schiori. Sinaia, 1 000 m alt. 10 locuri; bufet; apă curentă; lumină electrică; telefon.
16. Scropoasa. Valea Ialomiţei pe Muntele Lespezi, 1 205 m alt. 63 locuri; restaurant; apă
curentă; lumină electrică; încălzire centrală cu lemne în 6 camere. Prima cabana aici a fost construită în
1935. A fost înlocuită cu actualele pavilioane ridicate în 1956 şi 1958 de fabrica de ciment Fieni şi
termo-centrala electrică Doiceşti şi reamenajată în 1964 de ISBC-Sinaia.
17. Vf. cu Dor. Muntele Furnica, 1 885 m alt. 43 locuri la comun; restaurant; apă curentă;
lumină electrică; telefon. Construită în 1934 şi mărită în 1936 de societatea carpatină ardeleană din
Sibiu (Siebenburgische Karpathen Verein). Reconstruită şi reamenajată în 1954, 1955 şi 1960 de
Consiliul Central al Sindicatelor şi ISBC-Sinaia.
18. Vf. Omu. Vf. Omu, 2507 m alt. 30 locuri din care 26 la comun; bufet. Deschisă în
perioada î V—30 X. Primul adăpost pe acest vîrf a fost o casă de piatră construită în 1888 de societatea
carpatină ardeleană din Sibiu (Siebenburgische Karpathen Verein). În locul acesteia, Societatea
carpatină din Sinaia ridică în 1908 o casă de lemn care a fost incendiată în 1913 2. Actuala cabană,
1
Relativ la condiţiile de cazare în acea casă, în anul 1909, N. Bogdan consideră necesar a se aduce aici „şi cîteva saltele, căci ne
rupem oasele pe scîndurile goale", protestînd totodată împotriva faptului că aici se poate găsi numai ţuică pe care ţăranul paznic
al casei o vinde excursioniştilor la preţuri de speculă.
2
Despre „confortul" oferit de această cabană rarilor turişti de pe acea vreme, relatează în 1911 N. Bogdan, care cere să nu se mai
lase „bieţii excursionişti obosiţi de drum să petreacă o noapte pe podeaua fără mindir, fară nimic decît scînduri".
construită de Turing Clubul României, datează din 1925, fiind apoi mărită şi reamenajată în 1932, 1937
şi 1961.
19. Zănoaga. V. Ialomiţei pe Muntele Oboarele, 1 400 m alt. l00 locuri; restaurant; lumină
electrică. Construită în 1962 de ISBC-Sinaia.
20. Bran-Castel. Bran. 37 locuri; restaurant; apă curentă; lumină electrică; telefon.
21. Bran-Poarta. Bran-Poarta. 8 locuri; restaurant; apă curentă; lumină electrică; telefon.

TRASEE TURISTICE ÎN MUNŢII BUCEGI


Reţeaua de drumuri turistice din Bucegi este secţionată în trasee. Acestea corespund drumurilor
de legătură, atît dintre localităţile de la poalele masivului (Sinaia, Poiana Ţapului, Buşteni, Predeal,
Rîşnov, Bran, Pietroşiţa) şi cabanele cele mai apropiate, cît şi dintre cabane, aşa cum se arată în tabloul
de mai jos. Fiecare din aceste drumuri de legătură sînt descrise în ambele sensuri de parcurs,
corespunzînd astfel la cîte 2 trasee.

l. TABLOUL TRASEELOR1

A. DIN LOCALITĂŢI

1. Din SINAIA
Traseu nr.
Sinaia — Cota 1400 — cab. Vf. cu Dor (Bolboci, Zănoaga, Peştera, Piatra Arsă) 1
Sinaia — Cota 1400 — teleferic — cab. Vf. Cu Dor (Bolboci, Zănoaga, Peştera, Piatra Arsă) 1A
Sinaia — Poiana Stînei — cab. Piatra Arsă (Peştera, Babele, Caraiman, Buşteni) 2
Sinaia — Cota 1400 — teleferic - cab. Piatra Arsă (Peştera, Babele, Caraiman, Buşteni) 2A

2. Din POIANA ŢAPULUI


Poiana Ţapului — cab. Poiana Stînei — cab. Piatra Arsă (Peştera, Babele, Caraiman, Vf.
cu Dor, Zănoaga, Bolboci) 3
Poiana Ţapului — V. Urlătoarea — cab. Piatra Arsă (Peştera, Babele, Caraiman, Vf. cu Dor,
Zănoaga, Bolboci) 4

3. Din BUŞTENI
Buşteni — V. Urlătorilor — cab. Piatra Arsă (Peştera, Babele, Caraiman, Vf.
cu Dor, Bolboci, Zănoaga, Sinaia) 5
Buşteni — V. Urlătorilor — cab. Babele sau Caraiman (Piatra Arsă, Peştera, Vf. Omu,
Crucea Eroilor) 6
Buşteni — V. Jepilor — cab. Caraiman (Piatra Arsă, Babele, Crucea Eroilor-Vf. Omu) 7
Buşteni — Poiana Coştilei — Şeaua Căpăţînii Porcului — Bucşoiu — cab. Vf. Omu
(Crucea Eroilor, Caraiman, Babele, Peştera, Mălăeşti, Bran) 8
Buşteni — Poiana Coştilei — Şeaua Căpăţînii Porcului — cab. Mălăeşti (Rîşnov,
Bran, Vf. Omu). 8A
Buşteni — Poiana Coştilei — Şeaua Căpăţînii Porcului — cab. Dihamu (Predeal, Rîşnov) 8B
Buşteni — Poiana Coştilei — Şeaua Căpăţînii Porcului — cab. Poiana Izvoarelor
(Dihamu, Predeal) 8C
Buşteni — Poiana Coştilei — V. Cerbului — cab. Vf. Omu (Crucea Eroilor, Caraiman,
Babele, Peştera, Mălăeşti, Bran) 9
Buşteni — cab. Gura Dihamului — cab. Poiana Izvoarelor (Vf. Omu, Mălăeşti,
Dihamu, Predeal) 10
Buşteni — cab. Gura Dihamului — Şeaua Baiului — cab. Dihamu (Rîşnov, Predeal) 11

4. Din PREDEAL
Predeal — V. Iadului — Şeaua Baiului — cab. Poiana Izvoarelor (Vf. Omu,
Mălăeşti, Dihamu, Buşteni) 12
Predeal — V. Iadului — Şeaua Baiului — cab. Dihamu (Vf. Omu; Mălăeşti,
Poiana Izvoarelor, Rîşnov) 12A

1
La fiecare traseu se indica în paranteză cabanele sau localităţile următoare, în diferite direcţii, către care se poate continua de la
punctul terminus al traseului.
Predeal — V. Rîşnoavei — cab. Dihamu (Vf. Omu, Mălăeşti, Poiana Izvoarelor,
Buşteni, Rîşnov) 13

5. Din RÎŞNOV
Rîşnov — cab. Mălăeşti (Vf. Omu, Poiana Izvoarelor, Buşteni, Bran) 14
Rîşnov — V. Glăjăriei — cab. Dihamu (Poiana Izvoarelor, Buşteni, Predeal) 15

6. Din BRAN
Bran — Clincea — cab. Vf. Omu (Crucea Eroilor-Caraiman, Babele, Peştera,
Dihamu, Poiana Izvoarelor, Buşteni) 16
Bran — Clincea — V. Ţigăneşti — cab. Mălăeşti (Dihamu, Poiana Izvoarelor,
Rîşnov, Buşteni) 16A
Bran — Ciubotea — cab. Vf. Omu (Crucea Eroilor-Caraiman, Babele, Peştera,
Mălăeşti, Dihamu, Poiana Izvoarelor, Buşteni) 17
Bran — V. Gaura — cab. Vf. Omu (Crucea Eroilor-Caraiman, Babele, Peştera, Mălăeşti,
Dihamu, Poiana Izvoarelor, Buşteni) 18
Bran — Guţanu — Şeaua Strunga — cab. Padina — (Vf. cu Dor, Bolboci, Zănoaga) —
cab. Peştera (Vf. Omu, Babele, Piatra Arsă, Vf cu Dor) 19

7. Din PIETROŞIŢA
Pietroşiţa — Dobreşti — cab. Scropoasa — cab. Zănoaga (Bolboci, Peştera, Piatra Arsă,
Vf. cu Dor) 20

B. DE LA CABANE

Cab. Babele — cab. Vf. Omu (Bran, Mălăeşti, Dihamu, Poiana Izvoarelor, Buşteni) 21
Cab. Babele — cab. Caraiman (Buşteni) 22
Cab. Babele — Crucea Eroilor (Vf. Omu) 22A
Cab. Babele — V. Urlătorilor — Buşteni sau Poiana Ţapului 23
Cab. Babele — cab. Piatra Arsă (Sinaia, Vf. cu Dor, Bolboci, Zănoaga, Peştera) 24
Cab. Babele — cab. Peştera (Padina, Bolboci, Zănoaga, Bran) 25
Cab. Bolboci — cab. Padina (Bran, Vf Omu) — cab. Peştera (Vf. Omu, Babele, Piatra
Arsă) 77A
Cab. Bolboci — Nucetu — Lăptici — cab. Piatra Arsă (Babele, Caraiman, Buşteni) 78A
Cab. Bolboci — cab. Vf. cu Dor (Sinaia) 79A
Cab. Bolboci — cab. Zănoaga — cab. Scropoasa — Dobreşti — Pietroşiţa 80A
Cab. Caraiman — Crucea Eroilor — cab. Vf. Omu (Bran, Mălăeşti, Dihamu,
Poiana Izvoarelor, Buşteni, Peştera) 26
Cab. Caraiman — V. Jepilor — Buşteni 27
Cab. Caraiman — V. Urlătorilor — Buşteni sau Poiana Ţapului 28
Cab. Caraiman — cab. Piatra Arsă (Sinaia, Vf. cu Dor, Bolboci, Zănoaga, Peştera) 29
Cab. Caraiman — cab. Babele (Peştera, Vf. Omu) 30
Cab. Dihamu — Şeaua Căpăţînii Porcului — Poiana Coştilei — Buşteni 31
Cab. Dihamu — Şeaua Căpăţînii Porcului — Bucşoiu — cab. Vf. Omu
(Crucea Eroilor, Caraiman, Babele, Peştera, Bran, Buşteni) 32
Cab. Dihamu — Şeaua Căpăţînii Porcului — cab. Mălăeşti (Vf. Omu, Bran) 32A
Cab. Dihamu — V. Glăjăriei — Rîşnov 33
Cab. Dihamu — V. Rîşnoavei — Predeal 34
Cab. Dihamu — Şeaua Baiului — V. Iadului — Predeal 35
Cab. Dihamu — Şaua Baiului — cab. Gura Dihamului — Buşteni 36
Cab. Dihamu — cab. Poiana Izvoarelor (Buşteni) 37
Cab. Mălăeşti — cab. Vf. Omu (Crucea Eroilor-Caraiman, Babele, Peştera, Buşteni) 38
Cab. Mălăeşti — V. Ţigăneşti — Clincea — Bran 39
Cab. Mălăeşti — Rîşnov 40
Cab. Mălăeşti — Şeaua Căpăţînii Porcului (cab. Poiana Izvoarelor) Poiana Coştilei — Buşteni. 41
Cab. Mălăeşti — Şeaua Căpăţînii Porcului — cab. Dihamu (Predeal) 41A
Cab. Padina — cab. Peştera — cab. Vf. Omu (Bran, Mălăeşti, Dihamu, Poiana
Izvoarelor, Buşteni) 42
Cab. Padina — cab. Peştera — cab. Babele (Vf. Omu, Crucea Eroilor, Caraiman,
Buşteni, Poiana Ţapului) 42A
Cab. Padina — cab. Peştera — cab. Piatra Arsă (Buşteni, Poiana Ţapului, Sinaia, Vf. cu Dor) 42B
Cab. Padina — cab. Vf. cu Dor (Sinaia) 43
Cab. Padina — cab. Zănoaga şi Bolboci (Scropoasa-Dobreşti — Pietroşiţa) 44
Cab. Padina — Şeaua Strunga — Guţanu — Bran 45
Cab. Padina — Şeaua Strunga — Colţii Ţapului — cab. Vf. Omu (Bran, Mălăeşti,
Dihamu, Poiana Izvoarelor, Buşteni, Crucea Eroilor-Caraiman, Babele, Peştera) 45A
Cab. Peştera — cab. Vf. Omu (Bran, Mălăeşti, Dihamu, Poiana Izvoarelor,
Buşteni, Crucea Eroilor-Caraiman, Babele) 46
Cab. Peştera — cab. Babele (Vf. Omu, Crucea Eroilor-Caraiman, Piatra Arsă,
Buşteni, Poiana Ţapului) 47
Cab. Peştera — cab. Piatra Arsă (Buşteni, Poiana Ţapului, Sinaia, Vf. cu Dor) 48
Cab. Peştera — cab. Vf. cu Dor (Sinaia) 49
Cab. Peştera — cab. Zănoaga şi Bolboci (Vf. cu Dor, Scropoasa-Dobreşti-Pietroşiţa) 50
Cab. Peştera — cab. Padina — Şeaua Strunga — Guţanu — Bran 51
Cab. Peştera — cab. Padina — Şeaua Strunga — Colţii Ţapului — cab. Vf. Omu (Bran,
Mălăeşti, Dihamu, Poiana Izvoarelor, Buşteni, Crucea Eroilor-Caraiman, Babele) 51A
Cab. Piatra Arsă — cab. Babele (Vf. Omu, Crucea Eroilor, Caraiman, Peştera) 52
Cab. Piatra Arsă — cab. Caraiman (Crucea Eroilor-Vf. Omu, Buşteni) 52A
Cab. Piatra Arsă — V. Urlătorilor — Buşteni 53
Cab. Piatra Arsă — V. Urlătorilor — Poiana Ţapului 53A
Cab. Piatra Arsă — Poiana Stînei — Sinaia 54
Cab. Piatra Arsă — cab. Poiana Stînei — Poiana Ţapului 54A
Cab. Piatra Arsă — cab. Vf. cu Dor (Sinaia) 55
Cab. Piatra Arsă — Furnica — teleferic — Cota 1400 — Sinaia 55A
Cab. Piatra Arsă — Lăptici — Nucetu — Zănoaga şi Bolboci (Scropoasa-Dobreşti-Pietroşiţa) 56
Cab. Piatra Arsă — cab. Peştera (Padina, Zănoaga şi Bolboci, Bran, Vf. Omu) 57
Cab. Poiana Izvoarelor — Şeaua Căpăţînii Porcului — Bucşoiu — cab. Vf. Omu (Bran,
Peştera, Babele, Crucea Eroilor, Caraiman) 58
Cab. Poiana Izvoarelor — Şeaua Căpăţînii Porcului — cab. Mălăeşti (Rîşnov, Bran, Vf. Omu) 58A
Cab. Poiana Izvoarelor — cab. Dihamu (Rîşnov, Predeal) 59
Cab. Poiana Izvoarelor — Şeaua Baiului — V. Iadului — Predeal 60
Cab. Poiana Izvoarelor — cab. Gura Dihamului — Buşteni 61
Cab. Poiana Izvoarelor — Şeaua Căpăţînii Porcului — Poiana Coştilei — Buşteni 62
Cab. Vf. cu Dor — cab. Zănoaga şi Bolboci - (Scropoasa — Dobreşti — Pietroşiţa) 63
Cab. Vf. cu Dor — cab. Peştera şi Padina (Bran, Vf. Omu, Babele) 64
Cab. Vf. cu Dor — cab. Piatra Arsă (Babele, Caraiman) 65
Cab. Vf. cu Dor — Sinaia 66
Cab. Vf. Omu — cab. Mălăeşti (Bran, Rîşnov, Dihamu, Poiana Izvoarelor, Buşteni) 67
Cab. Vf. Omu — Bucşoiu — Şeaua Căpăţînii Porcului — Poiana Coştilei — Buşteni 68
Cab. Vf. Omu — Bucşoiu — Şeaua Căpăţînii Porcului — cab. Dihamu (Rîşnov, Predeal) 68A
Cab. Vf. Omu — Bucşoiu — Şeaua Căpăţînii Porcului — cab. Poiana Izvoarelor
(Predeal, Gura Dihamului, Buşteni) 68B
Cab. Vf. Omu — V. Cerbului—Buşteni 69
Cab. Vf. Omu — Crucea Eroilor — cab. Caraiman (Buşteni, Piatra Arsă, Babele) 70
Cab. Vf. Omu — cab. Babele (Crucea Eroilor, Caraiman, Buşteni, Poiana Ţapului,
Piatra Arsă, Peştera) 71
Cab. Vf. Omu — V. Obîrşiei — cab. Peştera (Padina, Zănoaga şi Bolboci, Bran,
Piatra Arsă, Vf. cu Dor) 72
Cab. Vf. Omu — Colţii Ţapului — Şeaua Strunga — Padina (Zănoaga şi Bolboci,
Peştera, Vf. cu Dor) 73
Cab. Vf. Omu — V. Gaura — Bran 74
Cab. Vf. Omu — Ciubotea — Bran 75
Cab. Vf. Omu — Clincea — Bran 76
Cab. Zănoaga — cab. Padina (Bran, Vf. Omu) — cab. Peştera (Vf. Omu, Babele, Piatra Arsă) 77
Cab. Zănoaga — Nucetu — Lăptici — cab. Piatra Arsă (Babele, Caraiman, Buşteni,
Poiana Ţapului) 78
Cab. Zănoaga — cab. Vf. cu Dor (Sinaia) 79
Traseu nr. pag. Cab- Zănoaga — cab. Scropoasa — Dobreşti — Pietroşiţa 80
C. TRASEE AUTO
Sinaia — Dichiu — cab. Zănoaga — cab. Peştera şi Padina A
Sinaia — Dichiu — cab. Babele (sau Piatra Arsă) B

II. DESCRIEREA TRASEELOR

La fiecare din traseele descrise în cele ce urmează, se indică la început:


— semnul de marcaj
— timpul normal necesar parcursului (inclusiv timpul de popasuri, socotit la circa 15 minute
la o oră de mers);
— diferenţa de nivel în metri între capetele traseului; această cifră este afectată de semnul +
sau —, după cum punctul final al traseului este situat mai sus sau mai jos faţă de punctul
iniţial; la traseele cu urcuşuri şi coborîşuri succesive importante, se mai indică în
paranteză, în ordine, şi diferenţele de nivel respective.
La finele descrierii traseelor care conduc la cabane se arată legăturile către toate cabanele sau
localitaţile cele mai apropiate, cu indicarea în paranteză a numărului traseului corespunzător.
În textul descrierilor, cifrele mici aşezate ca exponent reprezintă numerele de ordine ale
notelor explicative de la pag. 225.
In aceleaşi texte se mai folosesc următoarele prescurtări:
cab. = cabana, S = sud, E = est, V = vest, min. = minute, V. = valea, N = nord, Vf. = vîrful

1. SINAIA — COTA 1400 — CAB. VF. CU DOR.


Marcaj: bandă roşie. Timp: 2—2½ ore. Diferenţă de nivel: + 940 m.

Variantă: De la Sinaia la hotelul „Cota 1400" pe şosea, 6 km. Se pot folosi şi cursele auto zilnice ale IGO Sinaia.
Staţia de plecare a maşinilor se află pe str. Mănăstirii, lîngă cimitirul eroilor.

Traseul porneşte de la capătul străzii Furnica (capătul liniei de autobuz Gara Sinaia — str.
Furnica), din punctul de ramificare a străzilor Calea Codrului, Victoriei, şoselei spre Cota 1400 (şi
Poiana Stînei) şi străzii Foişor (945 m, 5 minute de la cabana Furnica).
Urmăm str. Victoriei, iar de la capătul acesteia drumul care urcă la început printr-o poiană
largă, apoi intră în pădure, continuînd pe Plaiul Vacilor, printr-o serie aproape neîntreruptă de poieni,
traversînd de cîteva ori noua şosea. În urcuş direct printre rarişti de molid, apoi de-a coasta, poteca ne
conduce deasupra hotelului alpin „Cota 1400", în poiana „La Sfîrşitul Lumii" 1 (¾—1 oră de la Sinaia).
De aici urcăm spre stînga direct prin poiană, lăsăm în stînga staţia telefericului şi apoi prin 2
serpentine ieşim curînd pe creasta ce desparte V. Zgarburei (stînga) de V. cu Brazi2 (dreapta), pe care se
află cabana „Cota 1500". În faţa cabanei trecem pe sub teleferic şi imediat ajungem pe un prag
orizontal al crestei, în punctul „La Lac", de unde, urmînd drumul de pe flancul stîng al crestei, urcăm
printr-o serpentină deasupra unui pinten stîncos (Piatra Turcului)3 pe un tăpşan înierbat (1 540 m).

Varianta de iarnă urmează drumul indicat de stîlpii de marcaj spre stînga, de-a coasta. Acesta conduce în firul văii
Zgarbura, urcă apoi pe malul opus paralel cu valea şi întîlneşte drumul de vară pe coama dintre Zgarburei şi V. Stînei
(1 715 m).

De aici drumul continuă înainte, urcă prin cîteva serpentine în flancul văii cu Brazi şi ne
conduce pe un alt prag, sub linia telefericului, de unde se angajează de-a coasta în urcuş uşor prin
pajiştile de pe versantul sudic al muntelui Furnica.
La începutul acestei porţiuni de-a coasta, în stîncăriile din marginea drumului se observă
foarte clar intercalaţii de gresii conglomeratice între stratele de conglomerate de Bucegi. După 10—15
min de mers pe această porţiune monotonă a drumului traversăm firul superior al văii Zgarburei şi
ieşim pe o largă platformă, situată pe coama dintre V. Zgarburei şi V. Stînei, afluentă a văii Izvorul
Dorului (1 715 m).
În faţă se ridică silueta impunătoare a vîrfului de formă triunghiulară Vf. cu Dor (2 006 m)4,
1
Inainte de construirea hotelului, drumul carosabil ieşea din pădure în această poiană largă sub o mică coamă. Datorită
configuraţiei terenului, ultimii paşi de urcuş spre această coamă deschidea privirilor o mare suprafaţă de cer. Impresia de
„suspendare" a determinat aşadar denumirea.
2
Această vale se mai numeşte V. Sf. Ana în porţiunea inferioară iar în cea superioară V. lui Carp.
3
Se spune din bătrîni că în 1831, cînd arnăuţii au fost bătuţi de turci la Tîrgovişte şi apoi fugăriţi peste munţi pînă prin părţile
acestea, cîţiva turci care urmăreau pe arnăuţi s-au prăbuşit cu cai cu tot peste această stîncă.
4
Vf. cu Dor este unul dintre cele 3 vîrfuri ale muntelui Colţii lui Barbeş şi anume cel extrem estic, singurul vizibil din acest
iar în stînga, dincolo V. Izvorul Dorului, muntele Vînturişu, continuat spre sud cu coama muntelui
Păduchiosu.
De aici, poteca stricată de eroziuni şi cu multe variante, urcă paralel cu firul superior al văii
Stînei (stînga), trece pe sub stîncile „La Cetate" (dreapta) şi după un ultim urcuş pronunţat ne conduce
la cabana Vf. cu Dor (1 885 m).

Legături de la cab. Vf. Cu Dor spre: cab. Zănoaga sau Bolboci (63); cab. Peştera sau Padina (64); cab. Piatra Arsă
(65).

1A. SINAIA — COTA 1400 — TELEFERIC — CAB. VF. CU DOR


Marcaj: bandă roşie pînă la „Cota 1400". ^ Timp: 1¾ oră, din care circa 30 min cu telefericul.
Diferenţă de nivel + 940 m (urcă 1 025 m, din care 540 m telefericul; coboară 85 m).

Vezi traseul 1 pînă la „Cota 1400" (Poiana „La Sfîrşitul Lumii")


Din dreptul hotelului „Cota 1400" urcăm direct prin poiană, către vest şi în 5 min ajungem la
staţia telefericului (1 430 m).
Traseul telefericului: Distanţă 2 000 m; diferenţă de nivel 540 m; timp de parcurs circa 25
min. Telefericul ne transportă mai întîi pe un prim prag al muntelui Furnica, pe lîngă cabana „Cota
1500" şi staţia meteorologică, coboară puţin traversînd V. cu Brazi, apoi ne poartă în urcuş pieptiş pe
coastele sudice ale Furnicii, pînă la staţia de sus, situată imediat sub creastă (1 970 m).
Ramificaţie: Spre cab. Piatra Arsă, vezi traseul 2 A.
De aici urmăm spre VSV poteca în coboriş repede care ne conduce în 5—6 min. la cabana Vf.
cu Dor (1 885 m).

Observaţie. Dacă vrem să continuăm direct spre cab. Peştera şi Padina sau Zănoaga şi Bolboci, fără a mai trece pe la
cab. Vf. cu Dor, de la staţia telefericului ne îndreptăm spre vest în coborîş uşor prin pajişte, spre Curmătura Vîrfului
cu Dor (1 930 m) unde prindem poteca (vezi traseele 63 şi 64 începînd din acest punct).

2. SINAIA — POIANA STÎNEI — CAB. PIATRA ARSĂ


Marcaj: bandă albastră. Timp: 3½ ore. Diferenţă de nivelul 005 m (urcă 1 045 m; coboară 40
m).

Variantă: De la Sinaia la Poiana Stînei pe şoseaua auto; marcaj triunghi albastru, 5 km.

Traseul începe de la capătul străzii Fumica (capătul liniei de autobuz Gara Sinaia — str.
Furnica), din punctul de ramificaţie a străzilor Calea Codrului, Victoriei, şoselei spre „cota 1400" (şi
Poiana Stînei) şi străzii Foişor (945 m alt., 5 minute de la cab. Furnica).
Urmăm str. Foişor prin pădure şi curînd traversăm pe 2 poduri de piatră foarte apropiate între
ele, mai întîi Pîr. Sf. Ana, apoi V. Peleşului (al căror punct de confluenţă se află imediat la drcapta). De
la capătul ultimului pod (în marginea parcului castelului Foişor) urmăm drumul carosabil spre stînga,
în urcuş uşor de-a lungul Peleşului. După circa 10 min de mers drumul se bifurcă în marginea unui
luminiş (1 005 m).
După circa 60 paşi pe ramura din dreapta prindem tot spre dreapta poteca marcată care urcă
prin pădure, continuîndu-se în serpentine pe plaiul Piatra Arsă. Lăsăm la stînga luminişul cu stîncării
Poiana Caprei (1 150 m) şi de aici ieşim pe versantul sudic, în tăietura de pădure din lungul liniei
electrice a cabanei Poiana Stînei. După cîteva serpentine scurte poteca pătrunde iarăşi în pădure, de-a
coasta către stînga, pe versantul văii Peleşului şi iese apoi în Poiana Stînei (1 265) m), în marginea
căreia întîlnim şoseaua care vine de la Sinaia (din stînga) şi care conduce la cabana Poiana Stînei (5
minute).
Din marginea poienii observăm: spre V, muntele Furnica; spre NV, deasupra poienii în primul plan, Piatra Arsă
Mică, cu creştetul şi flancurile împădurite cu rarişti de larice, iar în ultimul plan obîrşiile văii Peleşului, marginea
platoului Pietrei Arse, cu vîrful Pintenul Pietrei Arse 7 m). Apoi din acest vîrf, succesiv catre N, abruptul muntelui
Jepii , al muntelui Jepii Mici, Şeaua Caraimanului cu Crucea Eroilor, abruptul muntelui Coştila şi în ultimul plan
muntele Moraru.
Poiana Stînei se află situată pe un prag larg al plaiului Piatra Arsă, ţancurile împădurite şi care, la extremitatea estică
(în pădurea din spatele cabanei) sfîrşeşte printr-o ruptură de pantă de circa l00 m înălţime în zona păduroasă de la
poalele Pietrei Arse. Marginea abruptului e îndeosebi marcată de 2 stîncării abrupte, stîncile „Franz Josef" (1299 m),
prevăzute cu trepte şi grilaj de fier (5 min de la cabană), din vîrful cărora se deschide o largă perspectivă asupra văii
Prahova1.

punct şi din Sinaia şi care maschează vîrful central (2029 m) şi vîrful vestic (l 969 m).
1
Aceste stînci au fost amenajate în 1897, cu prilejul vizitei la Sinaia a împăratului Austro-Ungariei, Franz-Josef.
Urmăm şoseaua spre Sinaia pînă la capătul împrejmuirii poienii şi apoi prindem spre dreapta
potecuţa care urcă direct pe lîngă gard, către liziera pădurii de la extremitatea de sus a poienii (1310
m).
Atenţie! Drumul străbate o zonă ştiinţifică a rezervaţiei naturale „Bucegi" în care este
interzisă părăsirea potecii marcate şi mersul pe „scurtături", ca şi recoltarea plantelor de orice fel.
De aici continuăm de-a coasta prin pădure şi ieşim repede în luminiş, la poalele unei coaste
puternic înclinate1. Poteca urcă această coastă prin 3 serpentine şi traversînd un pîlc de molidiş, iese pe
faţa estică, la marginea inferioară a Poienii Pietrei Arse, unde în stînga, lîngă drum, un buruieniş bogat
trădează locul unei vechi tîrle (1 410 m). Continuăm de-a coasta aproape orizontal şi curînd reintrăm în
pădure, pe flancul văii Piatra Arsă. Aici poteca descrie 5 serpentine, după care răzbate iarăşi la lumină
în marginea de sus a poienii Pietrei Arse şi trece apoi pe versantul dinspre V. Peleşului.
În faţă, sus, printre frunzişul laricilor apare obîrşia văii Peleşului şi mai în stînga V. cu
Genune, afluentă a Peleşului. O serpentină a potecii ne aduce pe coama Piatra Arsă Mică, pentru a
reveni apoi pe faţa văii Peleşului, acoperită aici cu frumoase pîlcuri de larice. Prin cîteva serpentine
scurte, poteca încalecă creasta, trece pe versantul nordic dinspre V. Piatra Arsă printr-un molidiş în
care mai face o serpentină, se strecoară pe o podişcă de lemn sub un colţ de stîncă2 şi imediat ne
conduce îa limita superioară a pădurii, într-o mică şea pe creasta dintre V. Peleşului (stînga) şi V. Piatra
Arsă (dreapta), la baza unei proeminenţe stîncoase, Stînca lui Varsanufie 3 (1 650 m).

De aici se observă: spre N, în ultimul plan, Mt. Postăvaru, spre NNE în ultimul plan, Mt. Piatra Mare şi în vale oraşul
Buşteni; spre NE în vale, Poiana Ţapului; spre ESE hotelul alpin „Cota 1400", spre SV sus, V. Cu Genune şi Vf.
Călugăru (1 991 m); spre V, obîrşiile văii Peleşului; spre VNV, Vf. Pintenul Pietrei Arse (2007 m); spre NV, creasta
în trepte succesive ce separă V. Piatra Arsă de V. Babei şi (în primul plan) obîrşiile văii Piatra Arsă.

Din acest punct, intrînd în zona alpină, poteca se angajează curînd în serpentine pe faţa văii
Peleşului. Trecem un prim pinten stîncos (1 755 m), ieşim puţin pe faţa văii Piatra Arsă, revenim pe cea
a văii Peleşului trecînd un al doilea pinten stîncos şi la capătul celei de-a 9-a serpentine poteca ne
conduce pe un tăpşan situat pe coama dintre V. Peleşului şi V. Babei (1 825 m).
De aici se observă: spre VNV, obîrşiile văii Babei în platou şi Colţul Babei; spre NV, dincolo de V. Babei, Vf. Jepii
Mari (2 075 m).

Urmăm de-a coasta pe faţa văii Peleşului, pe sub peretele stîncos ce formează Colţii lui Nică4
şi după 2 serpentine ale potecii, ieşim pe un bot în marginea platoului Pietrei Arse (1 915 m), aproape
de firul de obîrşie al văii Peleşului. De aici poteca urcă uşor către creştetul platoului, paralel cu acest
fir. După circa 10 min de la ieşirea în platou, urcuşul încetează într-o mică şea (1 990 m), de unde ne
apare dintr-o dată întinsul platoului Bucegilor.

De aici se observă: spre N în primul plan, proeminenţa stîncoasă Colţul Babei, şi obîrşia văii Babei, iar în fund,
succesiv, Vf. Jepii Mici (2 143 m); Mt. Caraiman (2 384 m) cu Crucea Eroilor (2 291 m) şi în ultimul plan Vf. Coştila
(2489 m); spre NNE, Vf. Jepii Mari (2075 m); spre E m marginea platoului, Vf. Pintenul Pietrei Arse (2 007 m); spre
SSV, Vf. Furnica (2 102 m); spre VNV Mt. Bătrîna; spre NV în primul plan creasta Cocora şi în fund, Mt. Obîrşia,
cu două vîrfuri tabulare; pe direcţia adînciturii dintre aceste vîrfuri, cabana Babele şi puţin mai la dreapta, Vf. Baba
Mare (2292 m).

Din acest punct, poteca se îndreaptă aproape orizontal către NV pe deasupra obîrşiilor văii
Babei. Trecem pe lîngă stadionul sportiv de altitudine de pe platoul Jepilor Mari, apoi coborînd uşor
printre pîlcuri de jnepeni, ajungem curînd sub linia funicularului 5, unde întîlnim drumul ce vine din
stînga, dinspre cab. Vîrful cu Dor. Coborîm în lungul Vîlcelului Jepilor Mari şi apoi, după un scurt
urcuş pe malul drept al acestuia, ajungem la cabana Piatra Arsă (1 950 m).

1
Poiana întinsă pe această coastă prezintă o vegetaţie foarte bogată, cuprinzînd numeroase plante montane şi subalpine, printre
care se remarcă o serie de specii endemice pentru Carpaţii României ca: Aconitum lasianthum, Dianthus tenuifolius, Calamintha
baumgarteni, cît şi specii carpato-balcanice (dacice), ca de ex. Centaurea kotschyana şi Carduus kerneri. Tot aici se mai observă
numeroase pîlcuri de larice (Larix decidua), arbore conifer, cu frunzişul delicat, de un verde fraged, care toamna ia un frumos
colorit galben şi apoi cade.
2
în buruienişul bogat ce acoperă vîlcelul abrupt de sub potecă se remarcă o specie de ochiul boului sau „margaretă"
(Chrysanthemum rotundifolium) care nu creşte decît în munţii Carpaţi.
3
Numele unui preot din Sinaia care mai trăia, în 1910.
4
In vegetaţia de pe aceste stîncării se remarcă 2 specii de plante endemice pentru Carpaţii României: Ipcărigea de munte
(Gypsophila petraea) cu frunze înguste şi flori mici albe-rozee strînse în măciulie la vîrful tulpinii, şi garofiţa albă de stînci
(Diantbus spiculifolius), cu flori plăcut mirositoare; aceasta din urmă este răspîndită numai în Carpaţii sudici.
5
Acest funicular, lung de 16 km, traversează întreg masivul Bucegilor, din V. Brăteiului pînă la Buşteni. A fost construit în 1908
şi pînă cu cîţiva ani în urmă a transportat material lemnos la fabrica de celuloză Buşteni. Astăzi este scos din funcţiune.
Legături de la cab. „Piatra Arsă" spre: Cab. Peştera (57); cab. Babele (52); cab. Caraiman (52 A); Buşteni sau Poiana
Ţapului pe V. Urlătorilor (53, 53 A); cab. Vf. cu Dor (55); cab. Zănoaga prin Lăptici- Nucetu (56).

2A. SINAIA — COTA 1400 — TELEFERIC — CAB. PIATRA ARSĂ


Marcaj: bandă roşie pînă la „Cota 1400"; de la staţia de sus a telefericului pînă în Şeaua
Călugărului marcaj în proiect; de aici la cab. Piatra Arsă, bandă galbenă. Timp: 2½ ore, din
care circa 30 min. cu telefericul. Diferenţă de nivel: + 1 005 m (urcă 1 045 m, din care 540 m
cu telefericul; coboară 40 m; urcă 70 m, coboară 1 70 m).

Vezi traseul 1 pînă la „Cota 1400" (Poiana „La Sfîrşitul Lumii" apoi traseul 1A pînă la staţia
de sus a telefericului. De aici prindem spre NNE poteca de-a coasta în urcuş uşor prin pajiştile de pe
faţa sud-estică şi estică a muntelui Furnica. După circa 15 min. urcuşul încetează (1 990 m) şi în faţă ne
apare platoul Bucegilor. Cărarea continuă în coborîş uşor de-a coasta pe versantul nordic, printre
întinse covoare de smirdar (Rbododendron kotscbyi)1 şi în circa 10 min ne conduce în Şeaua
Călugărului (1 950 m), unde întîlnim drumul de la cab. Vf. cu Dor la cab. Piatra Arsă (marcat cu bandă
galbenă pe stîlpi de lemn). În continuare vezi traseul 65, începînd din acest punct (pag. 179, al. 2).

3. POIANA ŢAPULUI — CAB. POIANA STÎNEI — CAB. PIATRA ARSĂ


Marcaj: punct galben pînă la Poiana Stînei, apoi bandă albastră. Timp: 3½ - 4 ore. Diferenţă
de nivel: + 1 090 m (urcă 1 130 m; coboară 40 m).

Din centru (biserica, 860 m) urmăm spre Sinaia Blv. Independenţei (şoseaua naţională) circa
150 m, pînă la primul podeţ al şoselei. De aici apucăm la dreapta pe str. Crinului, apoi imediat la
stînga pe str. Murei, traversăm pîrîul şi continuăm în urcuş pe str. Mihai Bravu pînă în dreptul străzii
Teodor Neculuţă, pe care apucăm la stînga. La capătul acestei străzi scurte prindem cărarea care intră
în pădure, încalecă o coamă şi coboară uşor de-a coasta în firul văii Babei (910 m). Traversînd valea,
urcăm direct prin pădure pe Plaiul Seciului şi dupa circa 10 min, pe o platformă a plaiului, intersectăm
drumul forestier „V. Babei" (990 m). Poteca se îndreaptă spre SSV, apoi coboară uşor în V. Piatra Arsă
(1 020 m). De aici urcam pieptiş pe flancul nordic al Plaiului Piatra Arsă. După circa 20 min panta se
domoleşte şi curînd ieşim în marginea Poienii Stînei2 (1 250 m).
De aici se observă: spre SV, Mt. Furnica cu telefericul; spre V, Vf. Piatra Arsă Mică; spre VNV, Jepii Mari (2075
m); spra NV, Jepii Mari (2143 m); spre NNV, Caraimanul (2384 m).

Traversăm către stînga un vîlcel printr-un pîlc de arbori, apoi continuăm în urcuş uşor prin
poiană, pe lîngă gardul fîneţei şi după 5 min. ajungem la cab. Poiana Stînci (1 270 m). De la cabană
unnăm către sud, în coborîş uşor, şoseaua spre Sinaia pînă la prima cotitură brusca a acesteia spre
dreapta, la marginea poienii, unde debuşează în şosea poteca marcată cu bandă albastră dinspre Sinaia.
În continuare, vezi traseul 2, începînd din acest punct (pag. 55, al. 4).

4. POIANA ŢAPULUI — V. URLĂTORILOR — CAB. PIATRA ARSĂ


Marcaj: punct albastru pînă la cascada Urlătoarea, apoi triunghi albastru pe traseul 5. Timp:
4½—4¾ ore. Diferenţă de nivel: + 1 090 m (urcă 1 145 m; coboară 55 m).

Traseul porneşte din Bul. Independenţei (şoseaua naţională) pe str. Urlatoarei (vis-a-vis de
biserică). După 7—10 minute din Bulevard strada ne conduce la marginea pădurii, de unde lăsînd la
dreapta drumul carosabil, apucăm ½ la stînga poteca marcată care urcă uşor prin brădet 3. Descriind o
serpentină largă, drumul se îndreaptă de-a coasta către NV şi după circa ½ oră de la marginea pădurii
traversăm firul văii Urlătoarea Mare (1 060 m). La circa 8 min. de mers de aici urcuşul încetează şi
apoi curînd poteca ne conduce în V. Urlătoarea Mică (1 100 m). Traversînd pîrîul şi urmînd puţin în
sus malul opus, ajungem la cascada Urlătoarea. De aici urmăm cărarea mai întîi în urcuş pieptiş pe
lîngă cascadă, apoi către dreapta, şi în circa 10 min. de la cascadă ajungem lîngă staţia de unghi a
funicularului, în poteca marcata cu triunghi albastru care vine de la Buşteni (1 180 m).
În continuare vezi traseul 5, începînd din acest punct (pag. 60, al. 7).

1
In luna iunie, covoarele înflorite, de un roz purpuriu aprins, ale smirdarului întinse pe aceste coaste, sînt o adevărată podoabă a
Bucegilor.
2
Vezi nota referitoare la aceasta poiană şi la stîncile „Franz Josef" la pag. 55, al. 3, în text.
3
Această pădure, aproape curată de brad, este una dintre cele mai frumoase din Bucegi, remarcabilă prin omogenitatea ei şi
rectitudinea trunchiului arborilor, aproape toţi de aceeaşi vîrstă. Ea prezintă o bogată floră însoţitoare în care abundă o serie de
specii indicatoare de umiditate relativ ridicată, ca Telekia speciosa, Senecio fuchsii, Salvia glutinosa, toate cu flori galbene.
5. BUŞTENl — V. URLĂTORILOR — CAB. PIATRA ARSĂ
Marcaj: triunghi albastru. Timp: 3½—4 ore. Diferenţă de nivel: + 1 065 m (urcă 1 120 m;
coboară 55 m).

De la gara Buşteni (883 m) urmăm Bul. Libertăţii (şoseaua naţională) spre stînga, pînă în
colţul cu strada Industriei, lîngă fabrica de hîrtie Buşteni (750 m de la gară). De aici continuăm la
dreapta pe această stradă, avînd în faţă peisajul abruptului prahovean al Bucegilor, dominat de silueta
zveltă a vîrfului Claia Mare, adîncitura văii Jepilor şi pieptul puternic al Caraimanului. După 20—25
min din bulevard ajungem la marginea pădurii, lîngă firul văii Jepilor (dreapta) şi depozitul de buşteni
al fabricii de celuloză (1 000 m).
Din acest punct urmăm drumul carosabil spre stînga, în urcuş, care curînd face o cotitură
bruscă spre dreapta. După circa 60 de paşi de la cotitură părăsim drumul carosabil pe care continuă
traseul 7 spre cab. Caraiman (marcat cu cruce albastră) şi prindem la stînga poteca în urcuş de-a coasta
prin pădure. Traversăm 2 conducte metalice de apă şi continuînd urcuşul ajungem la canalul de apă
acoperit, pe care îl traversăm lîngă căsuţa paznicului din punctul „La Grătar", (1 085 m). Imediat
trecem pe sub linia funicularului fabricii de hîrtie, continuăm de-a coasta şi curînd traversam V. Seacă
a Jepilor, după care poteca ne conduce din nou lîngă funicular, urcînd apoi în lungul acestuia pînă la
staţia de unghi a funicularului (1 180 m). Printr-o serpentină scurtă ocolim staţia pe dreapta şi pe
deasupra. La capătul celălalt al staţiei se desface către stînga cărarea care coboară la cascada Urlătoarea
(5 min.) şi spre Poiana Ţapului.
De aici drumul continuă de-a coasta şi dupa circa 10 min, traversăm V. Comorilor (1 205 m)1,
de unde curînd ieşim pe creasta dintre această vale şi V. Urlătoarea Mică. Poteca trece pe flancul sudic
al crestei, apoi descrie 6 serpentine prin pădurea de pe acest versant şi după circa 30 min de la staţia de
unghi ne conduce în V. Urlătoarea Mică (1 310 m). Traversînd firul văii, continuăm urcuşul în
serpentine inegale prin pădure2, apoi traversăm Vîlcelul Urlătoarei Mici (1 435 m) şi trecem pe o
coamă teşită ridicată între acest vîlcel şi V. Urlătoarea Mică. După 5 serpentine scurte pe pieptul
acestei coame traversăm iarăşi Vîlcelul Urlătoarei Mici. Drumul continuă de-a coasta, apoi coboară
puţin, traversează Vîlcelul Crestei Urlătorilor şi descriind încă 5 serpentine ne conduce într-o rarişte de
pădure, pe un pinten, în punctul „La Mese" (1 515 m). Sîntem iarăşi lîngă linia funicularului, care de
aici în jos, pînă aproape de staţia de unghi, desfaşoară imensa buclă „balansul mare", pe o diferenţă de
nivel de circa 300 m.
Spre N, dincolo de V. Urlătoarea Mică, se observă creasta Claia Mare, cu peretele sudic; deasupra acesteia spre
stînga, Creasta Vîrfului Jepilor Mici şi în primul plan, sub aceasta, crestele stîncoase care despart firele văii
Comorilor.

De aici, poteca, la început săpată în stîncă, traversează iarăşi Vîlcelul Crestei Urlătorilor şi
continuă urcuşul în serpentine, printr-o rarişte de pădure de limită, traversînd de 3 ori Vîlcelul
Urlătoarei Mici3. După cea de a 3-a traversare ajungem la poalele unui ţanc stîncos ce poartă în creştet
numeroase exemplare de larice. De aici, prin rariştile de molid şi larice, poteca urcă în serpentine
scurte, apoi după un pîrîiaş de-a coasta traversăm pentru ultima oară Vîlcelul Urlătoarei Mici şi
ajungem din nou lîngă linia funicularului, în dreptul instalaţiei de întindere a cablurilor. Prin 3
serpentine pe o coastă înierbată cu tîrsă (Deschampsia caespitosa] poteca ne conduce repede pe
Creasta Urlătorilor, ridicată între V. Urlătoarea Mică şi V. Urlătoarea Mare (1 755 m). Am ieşit astfel
din rariştile subalpine în zona alpină.
De partea cealaltă a crestei coboară uşor de-a coasta varianta „drumul cailor" către firul văii,
ca apoi să urce în serpentine coasta cu jnepenişuri de sub marginea platoului. Dincolo de V. Urlătoarea
Mare se ridică versantul nordic al Jepilor Mari şi Vf. Jepii Mari (2 075 m). De aici poteca se angajează
în porţiunea numită „La Scări", urcînd pronunţat pe flancul sudic, al crestei, puternic înclinat, mai întîi
pe o scară de lemn, apoi săpată în stîncă şi prevăzută cu cabluri de siguranţă, printr-o serie de
serpentine inegale, după care atinge firul principal (extrem nordic) al văii Urlătoarea Mare, în marginea
platoului (1 875 m). Traversînd firul văii, poteca se angajează spre stînga, pe coasta cu bogate
jnepenişuri, unde întîlnim curînd varianta „drumul cailor" ce vine din vale. Urcînd în serpentine prin

1
In firul văii se află o vegetaţie caracteristică buruienişurilor din lungul văilor montane în care remarcăm numeroase exemplare
de brustan (Telekia speciosa), plantă viguroasă cu frunze late şi capitule mari de flori galbene. Pe malul drept al văii, pe stîncile
de deasupra potecii cresc tufe de cununiţă (Spiraea ulmifolia), curpen de munte cu flori mari violete (Clematis alpina) şi rara
umbeliferă Conioselium vaginatum.
2
Aici vegetează numeroase tufe de cununiţă (Spiraea ulmifolia) şi măceş de munte (Rosa pendulina), iar la intrarea pe cea de a
4-a serpentină, în stînga potecii un exemplar măreţ de larice.
3
In lungul vîlcelului vegetaţia lemnoasă este alcătuită aproape numai din tufărişuri dese de anin de munte (Alnus viridis) specie
foarte rezistentă la avalanşe şi la acoperire îndelungată cu zăpadă.
jnepenişul des, întrerupt de poieniţe cu pîlcuri de afiniş, ieşim curînd în marginea platoului, la cantonul
funicularului „Jepi" (1 960 m).
De aici se observă: spre N, Crucea Eroilor de pe Caraiman, la stînga acesteia, în fund, Vf. Caraiman (2 384 m) şi în
primul plan, peste vale, Vf. Jepii Mici (2 143 m); din acest vîrf spre dreapta, creasta lungea, numită Creasta Vîrfului
Jepilor Mici; spre NNE, Claia Mare; spre SSE, Vf. Jepii Mari (2 075 m), cu coastele îmbrăcate în jnepenişuri.

Ramificaţie: La dreapta, către VNV, marcaj triunghi roşu, spre cab. Babele (1¼— 1½ oră)
sau cab. Caraiman (¾—l oră). Vezi traseul 6.
Traseul nostru urmează poteca înainte, paralel cu linia funicularului, în urcuş uşor prin
jnepeniş şi după circa 10 min. ajungem în culme, la instalaţia de întindere a cablurilor (2 005 m), de
unde se deschide perspectiva asupra întregului platou al Jepilor. De aici coborîm uşor către V, printre
pîlcuri de jnepeni, traversăm traseul conductei electrice şi după circa 20 min. de la canton ajungem la
cab. Piatra Arsă (1 950 m).

Legături de la cab. Piatra Arsă spre: cab. Peştera (57); cab. Babele (52); cab. Caraiman (52 A); Sinaia prin Poiana
Stînei (54); cab. Vf. cu Dor (55); teleferic — Cota 1 400 (55 A); cab. Zănoaga (şi Bolboci) prin Lăptici-Nucetu (56).

6. BUŞTENl — V. URLĂTORILOR — CAB. BABELE (sau CARAIMAN)


Marcaj: indicat la descriere pentru diferitele secţiuni ale traseului. Timp: La cab. Babele 4½
—5 ore; la cab. Caraiman 4— 4½ ore. Diferenţă de nivel: La cab. Babele +1 315 m; la cab.
Caraiman + 1 140 m (urcă 1 235 m; coboară 95 m).

Vezi traseul 5 pînă în punctul Ramificaţie (cantonul Jepi, 1 960 m).


Din acest punct, poteca marcată cu triunghi roşu se îndreaptă către VNV, coborînd uşor
printr-un coridor deschis în jnepeniş. La ieşirea din jnepeniş urcăm de-a coasta şi după 10—15 min. de
la canton ieşim pe un tăpşan, unde întîlnim drumul carosabil dinspre cab. Piatra Arsă (2 025 m).
Continuăm spre dreapta pe acest drum (marcaj bandă galbenă pe stîlpi de lemn) pe sub Vf. Ciocîrlia (2
056 m). Curînd, drumul trece pe la obîrşia firului din platou al văii Urlătoarea Mare (dreapta), apoi
continuă spre nord, în urcuş uşor pe întinsul platoului Jepilor Mici 1. După circa 20 min de mers pe
această cîmpie înaltă şi monotonă, ajungem la marginea platoului, într-o şea, la o ramificaţie cle
drumuri (2 120 m).

De aici se observă: spre N şi NNE, adînca depresiune a văii jepilor şi dincolo de vale Caraimanul cu Crucea Eroilor;
spre ESE, Vf. Jepii Mici (2 143 m); spre SE, Vf. Jepii Mari (2075 m); spre S, Vf. Furnica (2 102 m); spre SSV şi SV,
V. Izvorul Dorului şi dincolo de vale Creasta Cocorei.

Ramificaţie: Spre cab. Caraiman continuăm înainte în coborîş uşor de-a coasta, apoi repede
şi direct către V. Jepilor.
După circa 10 min. traversăm firul văii, apoi un urcuş scurt pe malul opus ne conduce la cab.
Caraiman (2 025 m).
Legături de la cab. Caraiman spre: Crucea Eroilor — cab. Vf. Omu (26); Buşteni prin V. Jepilor (27); cab. Babele
(30).

Spre cab. Babele continuăm pe drumul carosabil din stînga în urcuş de-a coasta şi ieşim
repede pe coama largă Babele-Jepi care desparte bazinul văii Izvorul Dorului de cel al văii Jepilor.
Drumul se îndreaptă către N, taie în lat această coamă, apoi aproape orizontal descrie o curbă largă
către stînga şi după circa 10 min de la ramificaţie ajunge pe un prag lat al coamei. De aici urcăm
pieptul coamei (pe care drumul carosabil descrie o serpentină) şi ieşim pe un al doilea prag, unde
întîlnim venind din dreapta poteca de la cab. Caraiman. Un ultim urcuş de circa 5 min. ne conduce,
după ce am traversat şoseaua spre Coştila, la cabana Babele (2 200 m).

Legături de la cab. Babele spre: cab. Vf. Omu (21); cab. Caraiman (22); Crucca Eroilor (22 A); cab. Piatra Arsă (24);
cab. Peştera său Padina (25).

7. BUŞTENI — V. JEPILOR — CAB. CARAIMAN


Marcaj: cruce albastră. Timp: 3—3½ ore. Diferenţa de nivel: + 1 140 m.

Traseul străbate zona ştiinţifică „Jepi-Caraiman" a rezervaţiei naturale „Bucegi", în care

1
In pajiştile de pe acest platou, dominate de graminea Festuca supina se observă pe alocuri scurmături de vînt, în care vegetaţia
se prezinta în mici pîlcuri şi perniţe. Remarcăm în aceste puncte speciile: Loiselcuria procumbens, Minuartia recurva, Minuartia
sedoides, Luzula spicata, Sedum atratum, precum şi raritatea balcano-carpatică, Hieracium alpicola.
recoltarea plantelor de orice fel şi părăsirea potecii marcate sînt strict interzise.
De la gara Buşteni (883 m) urmăm Bul Libertăţii (şoseaua naţională) spre stînga pînă în colţul
cu str. Industriei, lîngă fabrica de hîrtie Buşteni (750 m de la gară). De aici continuăm la dreapta pe
această stradă avînd în faţă peisajul abruptului prahovean al Bucegilor dominat de silueta zveltă a
vîrfului Claia Mare, adîncitura văii Jepilor şi pieptul puternic al Caraimanului. După 20—25 min
ajungem la marginea pădurii, lîngă firul văii Jepilor (dreapta) şi depozitul de buşteni al fabricii de
celuloză (1 000 m).
Urmăm drumul carosabil spre stînga care la intrare în pădure descrie o serpentină. Lăsăm în
stînga poteca marcată cu triunghi albastru spre V. Urlătorilor şi continuăm pe lîngă conducta de apă
pînă la casa fostelor cariere de piatră. De aici prindem poteca spre stînga în urcuş pieptiş, traversăm o
altă conductă de apă, apoi continuăm de-a coasta prin pădurea de pe malul văii Jepilor. Traversăm un
vîlcel şi nu departe coborim puţin lîngă un izvor (1 140 m)1. Spre dreapta, pe malul opus al văii se
observă cascadele formate de numeroasele şi bogatele izvoare din V. Spumoasă.
Trecem curînd o porţiune în care poteca este săpată în stîncă şi prevăzută cu cablu de
siguranţă şi apoi începem urcuşul prin numeroase serpentine pe versantul nordic al Jepilor Mici,
împădurit şi puternic înclinat. După 1—1½ oră de la Buşteni, îndreptîndu-ne de-a coasta ajungem în
firul văii Jepilor. Poteca traversează valea trecînd pe faţa Caraimanului, pe care urcă în serpentine, mai
întîi printr-un făget, apoi printr-o rarişte de larice, molid şi paltin de munte, cu exemplare răzleţe de
fag2. La marginea de sus a rariştii (1 485 m) ieşim pe o faţă puternic înclinată, acoperită cu pajişti şi
pîlcuri de larice. Spre stînga şi înapoi, dincolo de vale, se profilează muchia stîncoasă ce formează
Creasta cu zîmbri, în creştetul căreia, printre larici, se află numeroase exemplare de zîmbru sau pin
cembra (Pinus cembra).
După încă o serpentină pe această faţă, continuăm urcuşul de-a coasta, trecem printr-un
buruieniş de ştevie de munte (Rumex, alpinus) care trădează locul unei foste tîrle şi apoi, după 15—20
minute de la marginea rariştii, coborîm puţin şi traversăm firul stîncos al văii, trecînd iarăşi pe Jepii
Mici (1 560 m).
Atenţiune! Din acest punct, o variantă a potecii rămîne pe faţa Caraimanului, în urcuş paralel
cu firul văii. Aceasta se poate folosi numai în timpul cînd firul văii, în această porţiune, păstrează o
cantitate mare de zăpadă, ceea ce permite mai sus continuarea urcuşului pe zăpadă. Altfel, varianta se
înfundă în stîncării.
După traversarea văii, urcăm pe malul opus, trecem de-a coasta pe sub stînci, apoi spre stînga,
urcînd direct printr-un horn stîncos, deasupra căruia revenim spre dreapta şi traversăm din nou, pentru
ultima oară firul văii Jepilor, trecînd pe Caraiman (1 600 m). Pe coasta acoperită cu pajişti bogat
înflorite urcăm în serpentine pe sub pereţii din dreapta, apoi pe o scară de piatră prevăzută cu cabluri de
siguranţă (1 680 m), deasupra căreia poteca descrie o serpentină, continuînd de-a coasta.
Înainte, în firul văii se ridică o înaltă treaptă stîncoasă peste care apele văii Jepilor formează
Cascada Caraimanului. Impresionantă primăvara şi la începutul verii, cînd valea are debit mare de apă.
În stînga, peste vale, privirea cuprinde versantul nordic al Jepilor Mici, cu o bogată vegetaţie specifică
„dosurilor" de munte subalpine, alcătuită din pîlcuri de larice, de molid şi din întinse tufărişuri de
jneapăn şi anin de munte, întrerupte de ţancuri, pereţi şi vîlcele stîncoase. În contrast cu acest clin de
munte sălbatic şi întunecat, în dreapta şi deasupra se deschid feţele luminoase ale Caraimanului, cu
abrupturi stîncoase înlănţuite de pragurile odihnitoare ale brînelor bogat înierbate şi presărate cu
sumedenie de flori.
Nu departe, poteca traversează firul bolovănos al Vîlcelului Brînei Portiţei, după care continuă
urcuşul în serpentine, mai întîi pe coama dintre acest vîlcel şi firul văii, apoi printr-un buruieniş
compact de ştevie de munte (Rumex alpinus), instalat pe locul unei foste tîrle de berbeci. Traversînd
buruienişul, ajungem curînd la baza marei rupturi de pantă a văii, corespunzătoare Cascadei
Caraimanului, în punctul în care, spre dreapta, porneşte largul pridvor înierbat, Brîna Portiţei (1 810
m).
La ieşirea din buruieniş, poteca ne conduce în firul stîncos şi umed al Vîlcelului Zăpezilor (păstrează
adesea multă vreme zăpada), de unde, prevăzută cu cabluri, iese repede către dreapta pe faţa stîncoasă,
apoi coteşte brusc către stînga, urcînd pieptiş printr-un mic horn abrupt, cu trepte naturale de stîncă şi
cu cablu de siguranţă, pentru a răzbate deasupra zonei de stîncării. După încă 4 serpentine, ajungem din
nou lîngă Vîlcelul Zăpezilor. De aici, poteca la început săpată în stîncă şi cu cablu răzbate apoi pe faţa
înierbată şi puternic înclinată din dreapta, pe care descrie 5 serpentine, continuîndu-se în urcuş de-a
coasta pe o porţiune de unde devine vizibilă cabana. După un urcuş scurt în lungul firului stîncos al
vîlcelului ajungem pe pintenul unde se află cabana Caraiman (2025 m).

1
Izvorul se află la contactul între gresiile apţiene (jos) şi conglomeratele de Bucegi (sus).
2
In această rarişte solul este acoperit cu un covor des de trestioară de munte (Calamagrostis arundinacea).
Legături de la cabana Caraiman spre: Crucea Eroilor — Vf. Caraiman — cab. V. Omu (26); cab. Babele (3C); Piatra
Arsă (29); Buşteni (sau Poiana Ţapului) prin V. Urlătorilor (28).

8. BUŞTENl — POIANA COŞTILEI — ŞEAUA CĂPĂŢÎNII PORCULUI — BUCŞOIU


— CAB. VF. OMU
Marcaj: triunghi roşu pînă la ramificaţia 3 (Prepeleac), apoi bandă roşie. Timp: 6—7½ ore.
Diferenţă de nivel: + 1 620 m (urcă 475 m; coboară 50 m; urcă 170 m; coboară 75 m; urcă 1
085 m; coboară 105 m; urcă 120 m). Traseu nerecomandabil pe timp nefavorabil,

De la gara Buşteni (883 m) urmăm Bul. Libertăţii (şoseaua naţională) spre dreapta, trecem
podul peste V. Albă şi continuăm la stînga pe str. Valea Albă, apoi la dreapta pe str. Costilei şi în circa
15 min ajungem la cab. Căminul Alpin Buşteni (925 m).
De aici urmăm spre N strada care conduce în cîteva minute la marginea pădurii, unde prindem
poteca pe Plaiul Munticelu. Urcînd continuu prin pădure, trecem printr-o serie de luminişuri şi după ¾
—1 oră de la Căminul Alpin drumul ne conduce în poiana „La Măsurătoarea Urşilor" (1 310 m), de
unde spre stînga se desface poteca spre V. Albă.
Traseul continuă înainte, apoi spre dreapta de-a coasta şi după cîteva minute ajungem în
punctul în care spre stînga în urcuş se ramifică poteca spre refugiul alpin Coştila (marcaj bandă
albastră). După o porţiune aproape orizontală a drumului coborîm o coastă repede, noroioasă, pentru a
traversa V. Coştilei, apoi nu departe de aici trecem firul văii Gălbinelelor şi dupa 25—30 min de la
Măsurătoarea Urşilor ieşim din pădure în Poiana Coştilei (1 360 m).
La circa l00 m de la intrarea în poiană se observa: spre N, Vf. Căpăţîna Porcului (1 597 m), împădurit; în dreapta
acestuia, coama cu pajişti întinse şi pîlcuri de molidiş a muntelui Dihamu, iar în stînga Şeaua Căpăţînii Porcului şi
porţiunea răsăriteană a rnuntelui Moraru; spre E, dincolo de poiană, vîrful împădurit Gîlma Mare (1 482 m); spre V
(de la dreapta spre stînga), în primul plan deasupra pădurii Vf. Sentinela, apoi în fund, abruptul răsăritean al Coştilei,
cu Colţul Gălbinelelor, Peretele Gălbinelelor şi Peretele Coştilei.

Coborîm uşor printre pîlcurile de molid de la marginea vestică a poienii şi curînd ne apare în
faţă creasta şi faţa sudică a Morarului, iar în stînga, gura Vîlcelului Poieniţii, împădurit şi adîncit între
stîncării. Trecem pe lîngă gardul rezervaţiei naturale şi apropiindu-ne de marginea nordică a poienii,
spre stînga se defineşte tot mai bine adînca depresiune a văii Cerbului, iar pe direcţia Vîlcelului
Poieniţii, în fund, apare ca un turn stîncos Colţul Mare al Mălinului. Drumul încalecă o gamă scundă
cu pîlcuri de molid, apoi după un scurt coborîş pe partea cealaltă a coamei ne conduce la răscrucea de
drumuri „Poiana Costilei" (1 320 m).
Ramificaţia 1: La stînga, spre cab. Vf. Omu prin V. Cerbului (marcaj bandă galbenă); la
dreapta, spre Buşteni prin Gîlma (acelaşi marcaj).
Traseul nostru continuă înainte, către N, în coborîş uşor prin Poiana Văii Cerbului, unde
imediat traversam firul sec al văii Mălinului şi apoi firul (obişnuit cu apă) al văii Cerbului (1 310 m),
trecînd astfel de pe muntele Coştila pe muntele Moraru. Urcînd prin pădure pe malul opus, trecem o
coamă, traversăm V. Comorilor şi continuăm apoi în urcuş uşor de-a coasta prin pădurea de la poalele
Morarului. După circa 30 min de la răscruce traversăm V. Bujorilor şi de aici, un urcuş pieptiş şi scurt
prin molidiş ne conduce curînd în Poiana Morarului (1 480 m). În faţă se deschide V. Morarului, iar în
stînga perspectiva impresionantă a abruptului nordic al Morarului, dominată de silueta caracteristică a
Colţilor Morarului.
Traversînd firul văii Morarului poteca trece pe muntele Bucşoiu Mic şi continuă aproape
orizontal printr-o poiană tîrlită, cu buruienişuri de ştevie de munte (Rumex alpinus) şi urzici. Coborîm
apoi repede pe flancul dinspre V. Şipotului al Bucşoiului Mic, printr-un Buruieniş cu plantaţie tînără de
molid, pe locul fostei păduri doborîtă de vînt, pînă la marginea unui pîlc de molidiş (1 405 m). Drumul
urcă apoi uşor prin pădure, apoi prin poiana largă cu rarişti şi pîlcuri de molid pînă în Şeaua Căpăţînii
Porcului, la răscrucea de drumuri „Pichetul Roşu" (1 445 m)1.
Ramificaţia 2: înainte, spre cab. Dihamu, 30—40 min, marcaj punct roşu (traseu 8 B); la
dreapta, spre cab. Poiana Izvoarelor, 15 min., marcaj bandă roşie (traseu 8 C).
Drumul nostru se continuă către V de-a lungul coamei. Curînd intrăm în molidişul de pe
flancul nordic al Bucşoiului Mic, prin care urcăm continuu şi în 20—30 min ieşim în Poiana
Bucşoiului.
De aici se deschide perspectiva asupra văii Bucşoiului şi a crestelor stîncoase ce mărginesc
valea (stînga, Creasta Bucşoiul Mic sau Creasta Balaurului; dreapta, Creasta Văii Rele). În mijlocul
1
Această şea desparte muntele Bucşoiu (spre V) de Vf. Căpătîna Porcului (1597) care aparţine culmii Baiului şi este situată pe
cumpăna apelor dintre bazinul Prahovei şi cel al Oltului, respectiv între obîrşiile văii Şipotului (spre S) şi văii Glăjăriei (şpre N).
Numele de „Pichetul Roşu" se trage de la fostul pichet românesc de grăniceri din acest punct, care avea acoperişul vopsit în roşu.
poienii poteca traversează firul văii Bucşoiului (1 615 m), apoi descriind o curbă largă către dreapta,
traversează Vîlceaua Bucşoaia şi printr-un pîlc de molidiş pătrunde în alta poiană întinsă la poalele
Crestei Văii Rele.
De la marginea poienii urcăm uşor prin pădure şi curînd atingem o mică creastă cu covor de
iarbă fragedă şi muşchi, „La Bătaia Cocoşilor"1, de unde, coborînd de partea cealaltă, nu departe
traversăm V. Rea (1 625 m). De aici, drumul continuă printr-un molidiş des, urcînd şi coborînd de-a
coasta, traversează Vîlcelul îndrăcit şi apoi urcă pieptiş prin cîteva serpentine, conducîndu-ne, după
circa 1¼ oră de la ramificaţie, la limita superioară a pădurii, în poiana de pe creştetul aproape orizontal
al unui pinten, în punctul „La Prepeleac" (1 750 m). Deasupra se ridică faţa de NE a Bucşoiului, cu
întinse tufărişuri de jneapăn, anin de munte etc. şi exemplare răzleţe de molid, larice şi scoruş de
munte. Dincolo de pinten se deschide adîncitura Vîlcelului Prepeleacului.
Lăsăm în dreapta poteca veche spre fosta cabană Mălăeşti şi la circa 30 paşi mai sus găsim
stîlpul indicator de la ramificaţia drumurilor.
Ramificaţia 3: înainte, de-a coasta, spre cab. Mălăeşti, ¾—l oră, marcaj triunghi roşu (traseu
8 A).
Traseul nostru (marcat cu bandă roşie) continuă ½ la stînga în urcuş pronunţat pe o cărare ce
se strecoară printre tufărişurile de jnepeni şi anin de munte care acoperă aici întreaga faţă de NE a
Bucşoiului. După circa ½ oră de la Prepeleac, jnepenii încep să se rărească şi poteca urcă pieptiş pe
trepte de stîncă, printre covoare de smirdar şi pajişti presărate cu tufe scunde de jnepeni. La 2 040 m
alt. traversăm o brînă lată, care conduce spre stînga către V. Rea (Brîna lui Stănilă) 2, apoi continuăm
urcuşul în pantă accentuată pe o faţă stîncoasă cu brînege înierbate şi după ¾—1 oră de la Prepeleac
ajungem pe o muchie „La Cununa Bucşoiului" (2 120 m).
De aici se observă: spre N şi NE în fund, jos, Cîmpia Bîrsei; spre NNE, Postăvaru; spre NE, Piatra Mare şi jos, în
primul plan, cabana Dihamu; spre NV, la orizont masivul Piatra Craiului, jos V. Mălăeşti şi dincolo de vale, creasta
Padina Crucii; spre V şi NV în ultimul plan, culmea Ţigăneşti; spre VSV, culmea Scara; spre SSV şi SV, coama
Bucşoiu Mare.

Din acest punct, poteca se angajează pe o muchie care desparte obîrşiile văii Rele (stînga) de
adînca depresiune glaciară a văii Mălăeşti (dreapta), ocoleşte o ruptură de pantă a crestei, trecînd pe
flancul nordic al acesteia şi după încă circa ½ oră, ne conduce într-o şea stîncoasă (2 285 m).
Ramificaţia 4: La dreapta, spre cab. Mălăeşti pe Brîna Caprelor, circa 1 oră, marcaj triunghi
albastru (vezi traseul 68, punctul Ramificaţia l, pag. 184).
Spre stînga porneşte Brîna Mare a Bucşoiului care se continuă peste creasta vecină, pînă în V.
Bucşoiului. Se observă aici ultimele exemplare de jneapăn care ne arată că sîntem la limita dintre etajul
alpin inferior şi cel alpin superior.
Traseul continuă în urcuş pieptiş pe feţe stîncoase şi poteca devine slab vizibilă (atenţie la
marcaj, în special pe vreme de ceaţă!). După 15—20 min, de la Brîna Caprelor atingem o şea (2 425
m), de unde se profilează înainte vîrful mamelonar al Bucşoiului 3. Nu departe mai sus de această şea,
creasta pe care urmează drumul nostru se orientează către S, spre Vf. Bucşoiului (în acest punct, 2 445
m). Spre V apare silueta masivă a muntelui Scara care se prelungeşte către N cu coama muntelui
Ţigăneşti iar jos, căldarea superioară a văii Mălăeşti4. Continuăm urcuşul pe coamă şi curînd ajungem
în Vf. Bucşoiu (2 492 m).
De aici se observă: spre SSV, Vf. Omu; spre S, Creasta Morarului, spre SSE, Vf. Coştila (2489 m).

Din acest punct coborîm repede pe coama stîncoasă, sudică a vîrfului, lăsînd în stînga obîrşiile
abrupte ale văii Bucşoiului, dincolo de care, de la baza piramidei ce formeaza Vf. Bucşoiu se desprinde
tot către stînga coama, la început bine înierbată, ce formează Bucşoiu Mic sau Creasta Balaurului şi
care desparte V. Bucşoiului de V. Morarului. Drumul continuă pe creastă şi după circa 10 min. din vîrf
ajungem într-o primă şea, Curmătura Bucşoiului (2 385 m), pe cumpăna dintre bazinul superior al văii
Morarului (stînga) şi cel al văii Mălăeşti (dreapta). Urcăm apoi tot în lungul crestei, printre

1
Vînătorii spun că aici toamna se adună şi se bat cocoşii de munte, în perioada împerecherii.
2
De pe această brînă a căzut şi a murit „pe Bucşoiu drag şi mult mîndru" cum spunea el, bătrînul Gh. Stănilă din Rîşnov, faimos
vînător care a împuşcat 59 de urşi în viaţa sa. Nu departe pe brînă se află o placă comemorativă fixată în stîncă.
3
Ierburile care alcătuiau pînă aici pajişti continui se răresc şi în curînd, în lungul crestei, dispar cu totul, lăsînd locul covoarelor
scunde formate din plante lemnoase pitice, ca arginţica (Dryas octopetala) şi azalea pitică de munte (Loiseleuria procumbens),
împreună cu perniţele de Silene acaulis. Mai ales pe faţa din stînga, sub creastă, covoarele mari de azalee ne arată ca aici iarna,
zăpada vîntuită nu se aşterne decît în strat subţire şi îngheţat (scrob).
4
Sub creastă (spre est) se remarcă vegetaţia scundă a pajiştii formată din pîlcuri mari de iarbă ruginie (Elyna myosuroides) care
trădează locurile puternic vîntuite iarna, cu zapadă spulberată.
bolovănişuri şi ieşim pe un prag orizontal1. Lăsînd la stînga larga căldare superioară a văii Morarului,
drumul pe creastă coboară uşor şi curînd ne conduce în Curmătura Morarului (2 430 m).De aici, după
10 min. de urcuş spre SV, pe coama largă ce se lasă din platoul vîrfului Omu, atingem extremitatea
nordică a acestui platou, de unde după 3—5 min de mers către S, aproape pe orizontală, ajungem la
cabana Vf. Omu (2507 m).

Legături de la cab. Vf. Omu spre: Buşteni prin V. Cerbului (69); Crucea Eroilor — cab. Caraiman (70); cab. Babele
(71); cab. Peştera prin V. Obîrşiei (72); cab. Padina (şi Peştera) prin Colţii Ţapului — Şeaua Strunga (73); Bran prin
V. Gaura (74); Bran prin Ciubotea (75); Bran prin Clincea (76); cab. Mălăeşti (67); cab. Dihamu prin Bucşoiu (68 A);
cab. Poiana Izvoarelor prin Bucşoiu (68 B).

TUR DE ORIZONT DE PE VF. OMU


Spre N, jos, Currnătura Bucşoiului: spre NNE, Vf. Bucşoiu (2 492 m) şi la dreapta vîrfului în fund, Postăvaru; spre
NE, în fund Piatra Mare; între aceasta şi Postăvaru, Pasul Timişului: spre NE, jos, V. Morarului: între ENE şi NE
Masivul Gîrbova şi la orizont, Ciucaşu; spre E, în primul plan, Creasta Morarului; spre ESE jos, V, Cerbului; spre
SE, Vf. Coştila (2489 m); spre SSE în fund, Vf. Furnica (2102 m); spre S, Vf. Colţii Obîrşiei (2488 m) şi la stînga
acestuia în fund, Vf. cu Dor (2006 m); spre SSV, V. Obîrşia Ialomiţei iar în fund Zănoaga şi Lespezi; între SSV şi SV
în primul plan, Vf. Bucura şi la dreapta acestuia, la orizont, Leaota; spre SV, Guţanu (cu jnepenişuri) şi în fund,
Dudele; spre VSV, Spinarea Doamnelor şi în fund, Pietrele Albe; spre V jos, V. Gaura, între abrupturile munţilor
Doamnele şi Guţanu şi muntele Scara (dreapta), iar la orizont, masivul Iezer-Păpuşa; între V şi VNV la orizont,
masivul Făgăraşilor; spre VNV în fund, masivul Piatra Craiului: între NV şi NNV, Culmea Ţigăneştilor; spre NV jos
în cîmpia Bîrsei, localitatea Zărneşti; spre NNV, creasta Omu-Bucşoiu, iar în fund, Măgura Codlei; dincolo de
aceasta la orizont, munţii Perşani şi la dreapta, la poalele dealurilor împădurite, localitatea Rîşnov.

8A. BUŞTENI — POIANA COŞTILEI — ŞEAUA CĂPĂŢÎNII PORCULUI — CAB.


MĂLĂEŞTI
Marcaj: triunghi roşu. Timp: 5—6 ore. Diferenta de nivel: +835 m (urcă 475 m; coboară 50
m; urcă 170 m; coboară 75 m; urcă 420 m; coboară 105 m).

Vezi traseul 8 pînă la Ramificaţia 3 (punctul „La Prepeleac", 1750 m), la pag 70.
Din acest punct traseul nostru continuă înainte pe cărarea ce se strecoară de-a coasta prin
tufărişuri. Curînd coborîm uşor pe sub stîncării şi traversăm îl pe o punte de lemn o şiştoacă abruptă.
Continuăm coborişul uşor de-a coasta şi după circa 10 min de la ramificaţie ajungem în
Vîlcelul Prepeleacului, unde întîlnim poteca veche. Urmăm în sus această potecă, care după cîteva
serpentine scurte ne conduce în Şeaua Mălăeştilor, la baza unui turn stîncos ce se ridică în dreapta (1
825 m). De aici apare depresiunea văii Mălăeşti, în fundul căreia se zăreşte cabana. De partea cealaltă a
văii se observă culmea Padina Crucii, în fund creasta muntelui Ţigăneşti şi ½ la stînga, creasta
muntelui Scara. Coborîm repede prin cîteva serpentine scurte şi apoi continuăm de-a coasta pe
versantul de NV al Bucşoiului, printre pîlcuri de molid, scoruş de munte şi tufărişuri de jneapăn, anin
de munte şi salcie de Silezia. Trecem o muchie dincolo de care coborîşul accentuat continuă şi curînd
ajungem în firul văii, la cabana Mălăeşti (1 720 m).
Legături de la cab. Mălăeşti spre: cab. Vf. Omu (38); Bran prin V. Ţigăneşti — Clincea (39); Rîşnov (40).

8B. BUŞTENI — POIANA COŞTILEI — ŞEAUA CĂPĂŢÎNII PORCULUI — CAB.


DIHAMU
Marcaj: triunghi roşu pînă la ramificaţia 2 (Şeaua Căpăţînii Porcului), apoi punct roşu. Timp:
3½—4 ore. Diferenţă de nivel: + 435 m (urcă 475 m; coboară 50 m; urcă 170 m; coboară 75
m; urcă 40 m; coboară 125 m).

Vezi traseul 8 pînă în punctul Ramificaţia 2 (răscrucea de drumuri „Pichetul Roşu" din Şeaua
Căpăţînii Porcului (1 445 m) la pag. 70.
Din acest punct urmăm poteca marcată cu punct roşu, înainte, către N. Lăsînd în stînga
obîrşiile văii Glăjăriei, drumul ocoleşte pe la N, de-a coasta prin pădure, Vf. Căpăţîna Porcului, trecînd
apoi pe coastele Dihamului. După circa 20 min. de la răscruce întîlnim poteca (marcată cu cruce
albastră) care coboară din dreapta, dinspre cab. Poiana Izvoarelor şi imediat ieşim în poiana largă
Curmătura Armăsarilor.
De aici se observă: spre stînga, peste V. Glăjăriei, abruptul răsăritean al Bucşoiului, ½ la
dreapta vîrful împădurit Măgura Cenuşie şi la poalele acesteia cab. Dihamu. Continuăm coborîşul uşor
de-a coasta prin păşunile şi rariştile de pe clinul nordic al Dihamului, de sub Vf. Baiului2 şi ieşim pe
1
Aici se pot observa covoarele de salcie pitică (Salix herbacea), aşternute în punctele cu stagnări de apă din topirea zăpezilor.
2
Cuvîntul bai, de origină maghiară, este folosit de poporul din Transilvania cu sensul de necaz, supărare, nevoie. Pentru muntele
Baiu, stăpînit de Rîşnoveni încă din anul 1593 s-a purtat timp de cîteva decenii, la începutul secolului trecut, un proces cu boierii
coama largă a Magurii Cenuşii care desparte V. Glăjăriei de V. Beuca. Aici întîlnim drumul carosabil
dinspre Şeaua Baiului şi după cîteva minute de coborîş pe poiana din lungul coamei, ajungem la cab.
Dihamu (1 320 m).

Legături de la cab. Dihamu spre: Rîşnov (33); Predeal prin V. Rîşnoavei (34); Predeal prin Şeaua Baiului — V.
Iadului (35); Buşteni prin Şeaua Baiului — Gura Dihamului (36); cab. Poiana Izvoarelor (37).

8C. BUŞTENI — POIANA COŞTILEI — ŞEAUA CĂPĂŢINII PORCULUI — CAB.


POIANA IZVOARELOR
Marcaj: triunghi roşu pînă la Ramificaţia 2 (Şeaua Căpăţînii Porcului), apoi bandă roşie.
Timp: 3—3½ ore. Diferenţă de nivel: +570 m (urcă 475 m; coboară 50 m; urcă 170 m;
coboară 75 m; urcă 50 m).

Vezi traseul 8 pînă la punctul Ramificaţia 2 (răscrucea de drumuri „Pichetul Roşu" din Şeaua
Căpăţînii Porcului, 1 445 m) la pag. 70.
Din acest punct urmăm poteca marcată cu bandă roşie la dreapta, către E. Printre rariştile de
molid de la poalele sudice ale vîrfului Căpăţîna Porcului drumul ne conduce curînd într-o poiană
situată pe botul de munte care desparte V. Şipotului (spre V) de afluenta acesteia V. Porcului (spre E).
Din acest punct se deschide în urmă o impresionantă perspectivă asupra crestei Morarului, cu Colţii
Morarului, dincolo de care se ridică abruptul nordic al Coştilei, cu văile şi crestele sale deosebit de clar
conturate. Trecînd iarăşi printr-un pîlc de molidiş, drumul ne conduce în circa 5 min la cab. Poiana
Izvoarelor (1 455 m).

Legături de la cab. Poiana Izvoarelor spre: cab. Gura Dihamului şi Buşteni (61); Predeal prin V. Iadului (60); cab.
Dihamu (59); cab. Vf. Omu prin Bucşoiu (58); cab. Mălăeşti (58 A).

9. BUŞTENl — POIANA COŞTILEI — V. CERBULUI — CAB. VF. OMU


Marcaj: triunghi roşu pînă la ramificaţia 1 (Poiana Coştilei), apoi bandă galbenă. Timp: 5½ —
6 ore. Diferenţă de nivel: + 1 620 m (urcă 475 m; coboară 40 m; urcă 1 185 m).

Vezi traseul 8 pînă în punctul Ramificaţia 1 (răscrucea de drumuri Poiana Coştilei, 1 320 m)
la pag. 69.
Din acest punct urmăm poteca marcată cu bandă galbenă la stînga spre V, în lungul Poienii
Văii Cerbului, şi după ce am traversat firul sec al văii Mălinului, în urcuş uşor printre rarişti de molid şi
blocuri stîncoase, atingem curînd firul văii Cerbului (1 340 m).
De aici se observă: în stînga (spre E) gura văii Mălinului care debuşează în poiană printr-o
treaptă verticală din lespezi de stîncă, în punctul de confluenţă cu V. Verde ("dreapta); în faţă Vf.
Prăpădit (1 796 m), dominînd peisajul cu silueta sa zveltă şi ascuţită; în direcţia firului văii Cerbului,
Vf. Ţapului (1 795 m), legat de pieptul abruptului prin Şeaua Ţapului.
Poteca traversează firul văii şi se angajează pe flancul muntelui Moraru, urcînd de-a coasta
prin pădure, paralel cu firul văii dominat aici de peretele impresionant al vîrfului Prăpădit. După circa
10 min de mers, de partea cealaltă a acestui vîrf apare în stînga, peste vale, V. Seacă a Coştilei. Sus la
obîrşia văii orizontul este închis de Colţul Mare al Mălinului. Trecem apoi prin faţa peretelui frontal al
Colţului Ţapului şi după încă circa 10 min. ieşim la lumină în Poiana Văii Ţapului, unde traversînd
firul văii, trecem din nou pe muntele Coştila, în punctul de confluenţă cu V, Ţapului (1 500 m). La
obîrşia acestei văi (spre SSV), în mijlocul abruptului, se observa Şeaua Colţilor Mălinului şi spre stînga
cei trei colţi ai Mălinului. Dinspre SV coboară V. Urzicii care debuşează tot în această poiană, puţin
mai sus, într-o zonă de bolovănişuri, înainte, spre V, se profilează Creasta Priponului cu peretele estic
şi în ultimul plan, coastele înierbate ale muntelui Colţii Obîrşiei dinspre V. Căldărilor. Deasupra
pragului format din Poiana Văii Ţapului, urmează o treaptă a văii, împădurită cu molidiş, pe care urcăm
printre blocuri de stîncă abundent acoperite de vegetaţie subalpină. După circa 15 min. de la V.
Ţapului, trecem prin punctul „La Numărătoarea Oilor", unde poteca descriind o scurtă serpentină, se
strecoară printre 2 pereţi de stîncă apropiaţi şi ne conduce curînd la limita superioară a pădurii, unde
urcuşul încetează în marginea unui prag larg, într-o poiană invadată de urzici.
Înainte se deschide larg perspectiva căldarii superioare a văii Cerbului, cu Vf. Văii Cerbului,
iar în dreapta se observă faţa sudică a Morarului, cu brîne ierboase, întrerupte de stîncării şi rarişti de
larice. Puţin mai departe, în stînga potecii se află Piatra Pîrlită (1 610 m), vechi loc de adăpost sub un
bloc de stîncă afumat de focuri ciobăneşti.
În faţă, gura văii Priponului şi Creasta Priponului, iar în stînga, despicătura văii Caprelor
Dudescu, Creţulescu, Răducanu, Paleologu şi medelnicerul Grigorie, care revendicau proprietatea muntelui. Se pare aşadar că
denumirea se trage de la acest litigiu.
care sfîrşeşte la marginea poienii printr-un impresionant horn vertical cu un imens bloc în surplombă.
La capătul de sus al poienii se ridică pintenul Priponul Văii Cerbului, însemnată ruptură de pantă a
văii.
Poteca ne apropie mult de gura stîncoasă a văii Priponului, se angajează apoi pe coasta Priponului Văii
Cerbului, urcînd repede prin cîteva serpentine pe lespezi de piatră şi pătrunde între pereţii unui horn1.
Printr-o serpentină scurtă ieşim deasupra hornului, înclinarea scade simţitor şi după 15—20 min. de la
Piatra Pîrlită ajungem la marginea unui prag (1 735 m), în punctul în care spre stînga porneşte o brînă
lată, cu hăţaşe de oi, ce conduce la Bordeiul Berbecilor din V. Priponului2. De aici continuăm pe sub
coastele cu pîlcuri de larice, jnepeni şi anin de munte şi curînd trecem din nou pe malul opus al văii, în
punctul de confluenţă cu V. Căldărilor (primul afluent pe dreapta al văii Cerbului). Lăsînd în urmă
ultimii arbori răzleţi, intrăm în zona alpină. O serpentină scurtă a potecii ne conduce deasupra unei
zone de stîncării3 şi după 20—25 min. de la traversarea văii, trecem din nou pe Coştila (1 885 m).
Urmează un piept plin de bolovănişuri, pe care poteca, stricată de „scurtături" urcă în serpentine, pe la
poalele peretelui frontal al crestei ce desparte V. Căldărilor de căldarea superioară a văii Cerbului,
conducîndu-ne pe un alt prag al văii (2 030 m). După o nouă treaptă urcată prin cîteva serpentine
traversăm pentru ultima oară firul văii, trecînd pe Moraru (2 125 m); la circa 10 min. de aici, ajungem
la marginea căldării superioare a văii Cerbului, pe coama transversală care formează „zăvorul" acestei
căldări (2 170 m). Căldarea semicirculară, cu fundul plan şi aproape orizontal, se deschide larg în faţă,
oferind aspectul tipic al obîrşiilor văilor glaciare.
De aici se observă: spre S şi SE, versantul nordic al muntelui Colţii Obîrşiei, remarcabil
printr-o zonă de pereţi stîncoşi de înălţime aproape constantă, ce încinge ca o treaptă regulată coastele
de sub vîrf (Ceardacul Obîrşiei); spre V, deasupra caldării blocul proeminent, Vf. Văii Cerbului; spre
NNV, masa de calcare albe ce formează Vf. Găvanele (2479 m); spre NE, coama puţin proeminentă a
vîrfului Bucura; spre NNE, Colţii Morarului şi înapoi, jos în V. Prahovei, localitatea Azuga.
Din acest punct, poteca urmează spre dreapta, pe coastele de sub Vf. Bucura, acoperite cu
pîlcuri dese de smirdar (Rhododendron kotschyi) şi, în serpentine largi, traversează de 3 ori Şiştoaca
Bucurei, ultima oară la 2 275 m, în punctul în care această şiştoacă îşi adună viroagele de obîrşie
răsfirate sub Vf. Bucura, Vf. Omu şi Creasta Morarului. Urcuşul continuă apoi pe faţa Morarului şi la
capătul celei de a 7-a serpentine, ajungem pe o coamă (2 350 m).
De aici se observă: spre SSV, vîrful impunător, tabular, al Colţilor Obîrşiei (2488 m); spre SE,
abruptul nordic al Coştilei, şi Vf. Coştila (2489 m). După încă 6 serpentine poteca ne apropie mult sub
creasta Morarului, se îndreaptă către V urcînd de-a coasta pe sub creastă şi curînd ne conduce pe
Creasta Bucura, unde întîlnim poteca ce vine din stînga, dinspre Peştera şi Babele. De aici, în 3—4
min. ajungem la cab. Vf. Omu (2 507 m).
Legături de la cab. Vf. Omu spre: Crucea Eroilor — cab. Caraiman (70); cab. Babele (71); cab. Peştera prin V.
Obîrşiei (72); cab. Padina (şi peştera) prin Colţii Ţapului — Şeaua Strunga (73); Bran prin V. Gaura (74); Bran prin
Ciubotea (75); Bran prin Clincea (76): cab. Mălăeşti prin V. Mălăeşti (67); cab. Mălăeşti prin Bucşoiu — Brîna
Caprelor (68); cab. Dihamu prin Bucşoiu (68 A); cab. Poiana Izvoarelor prin Bucşoiu (68 B); Buşteni prin Bucşoiu
(68).

Vezi turul de orizont de pe Vf. Omu la pag. 72.

10. BUŞTENI — CAB. GURA DIHAMULUI — CAB. POIANA IZVOARELOR


Marcaj: bandă roşie (de la Căminul Alpin Buşteni). Timp: 2—2½ ore (pînă la cab. Gura
Dihamului 1—1¼ oră pe şosea). Diferenţă de nivel: + 570 m (de la gara Buşteni).

Intrarea pe acest traseu se poate face pornind fie de la gara Buşteni, fie de la cab. Căminul
Alpin Buşteni, după cum urmează:
a) De la gara Buşteni (883 m) urmăm Bul. Libertăţii (şoseaua naţională) spre dreapta, 600 m
distanţă, pînă în colţul străzii V. A. Ureche, în dreptul km 136 al şoselei naţionale. De aici continuăm la
stînga pe această stradă care, la marginea oraşului, după ce am traversat pe pod V. Cerbului, se
continuă cu şoseaua spre Gura Dihamului. După circa 15 min. din bulevard la o cotitură spre stînga a
şoselei intrăm în larga padină din lungul cursului inferior al văii Cerbului.

De aici se observă: înainte, Mt. Moraru; ½ la stînga, abruptul Coştilei; ½ la dreapta, vîrful împădurit Căpăţîna
1
În fundul hornului, deasupra potecii, se remarcă exemplare de Heracleum palmatum (talpa ursului), plantă viguroasă din
familia Umbeliferelor, cu frunze foarte mari, adînc şi elegant spintecate. Este o specie endemică pentru Carpaţii României,
caracteristică buruienişurilor din lungul văilor subalpine.
2
Pe această brînă, puţin deasupra potecii, se află un bun adăpost natural de ploaie, sub o streaşină largă de stîncă.
3
Pe stînci se pot observa cîteva plante caracteristice vegetaţiei stîncilor însorite din Carpaţii sudici, ca: Dianthus spiculifolius
(garofiţa albă de stînci), Gypsophila petraea, Asperula capitata.
Porcului (1 597 m) şi Dihamu cu Vf. Baiului (1 581 m); la dreapta, coama lungă şi împădurită, Clăbubucetul Baiului.
Nu departe, la următoarea cotitură spre dreapta a şoselei, întîlnim poteca ce vine prin pădure, din stînga, dinspre
Căminul Alpin Buşteni.

b) De la Caminul Alpin Buşteni (925 m) urmăm strada din flancul drept al clădirii către NE.
La primul colţ al acesteia continuăm la stînga, intrăm în pădure şi prindem poteca (marcată cu bandă
galbenă, bandă roşie şi triunghi albastru). Aceasta urcă uşor prin făget, apoi, coboară şi după circa 15
min. ne conduce în şoseaua din lungul văii Cerbului spre Gura Dihamului.
Din punctul de convergenţă a celor două variante, continuăm pe şosea şi după 30—40 min de la
Buşteni ajungem m punctul Plaiul Fînului (955 m), unde la stînga se desparte o potecă spre Poiana
Coştilei prin Gîlma (marcaj bandă galbenă). Urmăm şoseaua înainte şi după circa ½ oră ajungem la
capătul acesteia, la cabana Gura Dihamului situată lîngă confluenţa văii Cerbului cu V. Baiului (987
m).
De aici poteca se îndreaptă către NNV, urcînd pieptiş prin poiana de la marginea pădurii şi
apoi prin pădurea întreruptă de rarişti şi poieni de pe coama largă ce desparte V. Cerbului (stînga) de V.
Baiului (dreapta), înainte de intrarea în pădure, spre stînga se observă abruptul Coştilei, V. Cerbului şi
faţa răsăriteană a Morarului, cu ţancurile stîncoase caracteristice, detaşate din pieptul muntelui, care
formează Mănuşa Morarului.
După circa 15 min. de urcuş ajungem într-o poiană, la ramificaţia drumurilor (1 090 m). La
dreapta, spre cab. Dihamu prin Şeaua Baiului (marcaj triunghi albastru).
Traseul nostru continuă la stînga în urcuş direct în lungul unei muchii, prin luminiş şi curînd
drumul se orientează la stînga, reintrînd în pădure. Aici descrie o serpentină, apoi urcînd către SV ne
conduce, după circa 15 min. de la ramificaţie, pe coama împădurită ce desparte V. Baiului (spre E) de
V. Morarului (1 200 m). Din acest punct, poteca largă trece pe flancul vestic al Piciorului Dihamului,
pe care urcă uşor şi continuu, de-a coasta, printr-un făget cu exemplare răzleţe de brad şi molid. După
încă circa 15 min. de mers ajungem într-o poieniţă (1 310 m) din marginea de sus a căreia se deschide o
frumoasă perspectivă asupra Colţilor Morarului. Drumul continuă urcuşul de-a coasta, traversînd o
serie de izvoare şi apoi firul de la obîrşia văii Porcului, după care descrie o serpentină şi, îndreptîndu-se
către V, iese în marginea padurii, la poalele întinselor păşuni ce acoperă coasta sudică a Dihamului. De
aici, în cîteva minute ajungem la cabana Poiana Izvoarelor (1 455 m).
Legături de la cab. Poiana Izvoarelor spre: cab. Vf. Omu prin Bucşoiu (58); cab. Mălăeşti (58 A); cab. Dihamu (59);
Predeal prin V. Iadului (60); Buşteni prin Poiana Coştilei (62).

11. BUŞTENI — CAB. GURA DIHAMULUI — ŞEAUA BAIULUI— CAB. DIHAMU


Marcaj: triunghi aibastru (de la Căminul Alpin Buşteni). Timp: 2½—3 ore. Diferenţă de
nivel: de la gara Buşteni + 435 m (urcă 480 m; coboară 45 m).

Vezi traseul 10 pînă la cab. Gura Dihamului (987 m).


De la cabană poteca se îndreaptă către NNV, urcînd pieptiş prin poiana de la marginea pădurii
şi apoi prin pădurea (fag cu brad şi molid) întreruptă de rarişti şi poieni de pe coama lată ce desparte V.
Cerbului (stînga) de V. Baiului (dreapta). Înainte de intrarea în pădure spre stînga se observă abruptul
Coştilei, V. Cerbului şi faţa răsăriteană a Morarului cu ţancurile stîncoase caracteristice, detaşate din
pieptul muntelui, care formează Mănuşa Morarului.
După circa 15 min. de urcuş ajungem într-o poiană la ramificaţia drumurilor (1 090 m). La
stînga spre Poiana Izvoarelor (marcaj bandă roşie).
Traseul nostru continuă spre dreapta, urcînd uşor de-a coasta prin pădure, la început prin
marginea unui frumos brădet (dreapta), apoi prin cîteva poieniţe şi traversînd o serie de izvoare. La
dreapta, jos, V. Baiului şi dincolo de vale culmea împădurită Clăbucetul Baiului. Urcînd continuu prin
pădure (pe alocuri făget curat), după circa 1 oră de la Gura Dihamului poteca ne conduce în golul de
munte de pe culmea Dihamului, în Şeaua Baiului situată între Vf. Baiului (stînga, 1 581 m) şi Vf. „La
Cleşte" (1 462 m) sub care se observă cabana Vînătorilor de Munte. Aici întîlnim o cruce de drumuri (1
365 m).
La stînga spre Poiana Izvoarelor (marcaj cruce albastră); la dreapta pe creastă, spre Predeal.
Traseul nostru continuă înainte spre N şi după un uşor şi scurt coborîş prin poiană întîlnim
venind din dreapta drumul carosabil dinspre Predeal. Urmăm spre stînga acest drum de-a coasta prin
poiană, apoi prin rariştile de molid de pe versantul de NE al Dihamului. În dreapta, jos, se deschide V.
Beuca (afluentă a văii Ghimbavului) dincolo de care se ridică culmea muntelui Forbanu2. Curînd apare
½ la dreapta cabana Dihamu şi în spatele acesteia Vf. Măgura Cenuşie (1 363 m). Drumul continuă pe
curba de nivel şi apoi în urcuş foarte uşor iese în pajiştile largi de pe coama ce desparte V. Beuca de V.
Glăjăriei, de unde dintr-o dată apare spre vest măreaţa perspectivă asupra muntelui Bucşoiu. La stînga
se desparte drumul carosabil spre cab. Poiana Izvoarelor şi apoi imediat întîlnim poteca (marcată cu
punct roşu) ce vine din stînga, dinspre Şeaua Căpăţînii Porcului şi cab. Poiana Izvoarelor (stîlp
inclicator, 1 365 m). După un coborîş uşor spre NNV pe şeaua Măgurii Cenuşii, în cîteva minute
ajungem la cabana Dihamu (1 320 m).

Legături de Ia. cab. Dihamu spre: Rîşnov (33); Predeal prin V. Rîşnoavei (34); Predeal prin V. Iadului (35); cab.
Poiana Izvoarelor (37);. Buşteni prin Poiana Coştilei (31); cab. Vf. Omu prin Bucşoiu (32); cab. Mălăeşti (32 A).

12. PREDEAL — V. IADULUI — ŞEAUA BAIULUI — CAB. POIANA IZVOARELOR


Marcaj: triunghi roşu pîna în Şeaua Baiului, apoi cruce albastră. Timp: 3—3½ ore. Diferenţa
de nivel: + 420 m (coboară 30 m; urcă 470 m; coboară 20 m).

De la gara Predeal (1 035 m) urmăm şoseaua naţională spre sud, pînă la Km 144 + 900 (circa
½ oră). De aici continuăm la dreapta pe şoseaua spre Pîrîul Rece — Rîşnov care trece Prahova şi intră
în lungul văii Rîşnoavei1. Înainte de a ajunge la Monumentul Eroilor (pe dreapta) părăsim şi aceasta
şosea şi prindem drumul carosabil la stînga, perpendicular pe şosea. Acesta traversează imediat pe pod
V. Rîşnoavei (1 005 m) şi continuă apoi în lungul văii Leuca2 prin poieni cu zăvoaie de anin, apoi prin
pădurea de brad şi fag3. După circa ½ oră din şoseaua Rîşnoavei trecem de confluenţa cu V. Stînei Mici
ce vine din stînga (1 065 m) şi apoi în urcuş uşor pe firul văii ajungem la confluenţa văii Leuca cu V.
Iadului (1 085 m). De aici continuăm înainte pe poteca ce urmăreşte talvegul văii Iadului, lăsăm în
dreapta un pîrîu afluent al văii şi urcam foarte uşor pe firul apei. Curînd, poteca se angajează pe coasta
din stînga, la început, în urcuş uşor de-a coasta, apoi pieptiş şi iarăşi de-a coasta, spre vest, prin făget şi
după circa 40 min. de la V. Leucei ne conduce în poiana din Şeaua Clăbucetul Baiului lîngă cabana
Vînatorilor de Munte (1 355 m). Către stînga se desprinde coama lungă şi împădurită a Clăbucetului
Baiului.
Urmăm spre dreapta prin poiană drumul de-a coasta pe lîngă împrejmuirea cabanei, pe la
poalele vîrfului „La Cleşte" (1 462 m)4, lăsăm în dreapta Monumentul Eroilor5 şi curînd ieşim pe
coamă în Şeaua Baiului, în dreptul porţii incintei cabanei Vînătorilor de Munte.
De aici părăsim drumul carosabil care se continuă spre Predeal prin Forbanu6 şi ne îndreptăm
spre VSV în coborîş uşor prin poiană către mijlocul şeii, unde întîlnim curînd răscrucea de drumuri
„Şeaua Baiului" (stîlp indicator, 1 365 m).
La stînga (spre SSE) spre cab. Gura Dihamului şi Buşteni (marcaj triunghi albastru); la
dreapta, spre cab. Dihamu (acelaşi marcaj).
Traseul nostru urmează ½ la stînga, spre S, drumul marcat cu cruce albastră. Acesta se
îndreaptă imediat către SV, urcă de-a coasta prin poiană pe flancul estic al Dihamului şi curînd intră în
pădure. După circa 15 min. de la răscruce ieşim în rarişti de molid, apoi în pajiştile de pe Piciorul
Dihamului, de unde se deschide perspectiva asupra abruptului răsăritean al Bucegilor (de la stînga spre
dreapta: Caraimanul cu Crucea Eroilor, abruptul Coştilei, Creasta Morarului cu Colţii Morarului,
Bucşoiu).
Drumul continuă de-a coasta printr-un molidiş des, apoi prin cîteva poieniţe, conducîndu-ne
iarăşi „la gol", în păşunile întinse de sub Vf. Baiului (1 581 m), unde curînd întîlnim în unghi drept
poteca (marcată tot cu cruce albastră) ce vine din dreapta dinspre cabana Dihamu. Urmăm această
potecă spre stînga în coboriş şi imediat ajungem la cabana Poiana Izvoarelor (1 455 m).
Legături de la cab. Poiana Izvoarelor spre: cab. Gura Dihamului şi Buşteni (61); Buşteni prin Poiana Coştilei (62);
cab. Vf. Omu prin Bucşoiu (58); cab. Mălăeşti (58 A); cab. Dihamu (59).

12A PREDEAL — V. IADULUI — ŞEAUA BAIULUI — CAB. DIHAMU


Marcaj: triunghi roşu. Timp: 2½ - 3 ore. Diferenţă de nivel: + 285 m (coboară 30 m; urcă 365
m; coboară 50 m).

Vezi traseul 12 pînă în Şeaua Baiului (1 370 m), în dreptul porţii incintei cabanei Vînătorilor

1
Nume de origina slavă care înseamnă V. Morii.
2
Numele vine de la forma văii, de o perfectă asemănare cu leuca (sau lioca) carului.
3
pe malurile văii, pînă mai sus de V. Stînei Mici, sînt remarcabile pîlcurile mari de brustan (Telekia speciosa), plantă viguroasă,
cu frunze late şi capitule mari de flori galbene, obişnuită în lungul pîraielor de munte.
4
Aici a fost odinioară o tîrla de oi, de la care a rămas multă vreme un „cleşte", adica un trunchi de molid îngropat în pămînt, cu
cîteva ramuri tăiate scurt, între care ciobanii înţepenesc un bolovan de sare pentru oi.
5
Pe aceste locuri s-au dus lupte crîncene în timpul primului război mondial.
6
De la cuvîntul german Forderbahn = cale ferată de exploatare. Această cale ferată îngustă exista odinioară pe V. Beuca, urcînd
pe acest munte pînă aproape de culme.
de Munte (pag. 83, finele aliniatului 7). De aici continuăm pe drumul carosabil care imediat debuşează
în unghi ascuţit în alt drum, de asemenea carosabil, înainte, spre Predeal prin Forbanu.
Traseul nostru urmează drumul spre stînga, de-a coasta prin poiană, apoi prin rariştile de
molid de pe versantul de NE al Dihamului. În dreapta jos se deschide V. Beuca, dincolo de care se
ridică culmea muntelui Forbanu. Curînd apar cabana Dihamu şi în spatele acesteia Vf. Măgura
Cenuşie
(1 363 m). Drumul continuă pe curba de nivel, şi apoi în urcuş foarte uşor iese în pajiştile largi de pe
coama ce desparte V. Beuca de V. Glăjăriei, de unde ne apare dintr-o dată spre V. măreaţa perspectivă
asupra muntelui Bucşoiu. La stînga se desparte drumul carosabil spre cab. Poiana Izvoarelor şi apoi
imediat întîlnim poteca (marcată cu punct roşu) ce vine din stînga, dinspre Şeaua Căpăţînii Porcului şi
Poiana Izvoarelor (stîlp indicator, 1 365 m). După un coborîş uşor spre NNV pe şeaua Măgurii Cenuşii,
în cîteva minute ajungem la cabana Dihamu (1 320 m).
Legături de la cab. Dihamu, spre: Rîşnov (33); Predeal prin V. Rîşnoavei (34); cab. Poiana Izvoarelor (37); Buşteni
prin Poiana Coştilei (31); Vf. Omu prin Bucşoiu (32); cab. Mălăeşti (32 A).

13. PREDEAL — V. RÎŞNOAVEI — CAB. DIHAMU


Marcaj: punct roşu începînd din şoseaua Predeal-Rîşnov. Timp: 3—3½ ore. Diferenţă de
nivel: + 285 m.

De la gara Predeal (1 035 m) urmăm spre S şoseaua naţională pînă în dreptul Km 144 + 900
(circa ½ oră). De aici continuăm la dreapta pe şoseaua spre Pîrîul Rece — Rîşnov care trece Prahova şi
intră în lungul văii Rîşnoavei, pînă la Km 4 + 300 (distanţă din şoseaua naţională Braşov — Bucureşti),
Variantă: In acest punct se poate ajunge şi pe poteca marcată cu bandă albastră care pornind din Predeal, traversează
pădurea de sub Gîlma şi intră în şoseaua de pe V. Rîşnoavei, mai jos, în dreptul Km 2 + 400.

Din acest punct părăsim şoseaua şi prindem spre stînga drumul carosabil care se îndreaptă de-
a coasta prin pădure, cu 2 marcaje (punct roşu şi bandă albastră). După circa 800 m parcurşi pe acest
drum ajungem într-o poiană, pe coama ce desparte bazinul văii Rîşnoavei (spre E) de cel al văii
Ghimbavului (spre V), la o ramificaţie de drumuri (1 115 m).
Din acest punct se observa: spre SV, Bucşoiu, spre VSV, Ţigăneşti; spre V, Velicanu, spre NV, Piatra Arsă.

Înainte, în urcuş pe Culmea Forbanului spre Şeaua Baiului şi cab. Poiana Izvoarelor (drum
accesibil cu mijloace auto, marcaj bandă albastră). Traseul nostru continuă ½ la dreapta, spre S, pe o
potecă forestieră largă (marcaj punct roşu) care se îndreaptă de-a coasta prin plantaţie şi curînd urcă pe
o coamă secundară.
De aici se observă: în faţă, în primul plan peste vale, vîrful împădurit Magura Cenuşie (1 363 m) şi la poalele
acestuia, Poiana Frăsinetului; în fund, la dreapta Măgurii Cenuşii, Vf. Bucşoiu (2 492 m), iar în stînga, Colţii
Morarului.

Drumul continuă să urce uşor, traversează un pîrîu, coboără puţin pînă în firul văii Beuca, şi
urcă apoi o mică porţiune în lungul acestei văi. După circa 25 min. de la ramificaţia drumurilor (în
dreptul unui stîlp indicator) părăsim drumul forestier, traversăm firul văii (1 130 m) şi prindem poteca
în urcuş printr-o serpentină scurtă pe malul opus, prin pădure şi care ne conduce curînd în Poiana
Frăsinetului. Dupa intrarea în poiană părăsim drumul continuînd spre stînga în sus prin pajişte, către
vest (atenţie la stîlpii de marcaj!), pînă atingem alt drum pe care îl urmăm la stînga către sud. Urcăm
uşor de-a coasta în lungul poienii întinse la poalele vîrfului Măgura Cenuşie avînd în faţă culmea
împădurită a Dihamului iar în stînga, dincolo de vale, coama muntelui Forbanu. Între Forbanu şi
Dihamu se observă pe culme adîncitura largă, semicirculara, ce formează Şeaua Baiului. Continuînd
urcuşul pe la poalele pădurii, după circa 30 min. din V. Beuca ajungem în coama Măgurii Cenuşii (pe
cumpăna apelor dintre V. Leuca şi V. Glăjăriei), la cabana Dihamu (1 320 m).
Legături de la cab. Dihamu spre: cab. Vf. Omu prin Bucşoiu (32); cab. Mălăeşti (32 A); Rîşnov (33); Predeal prin V.
Rîşnoavei (34); Predeal prin V. Iadului (35); cab. Gura Dihamului şi Buşteni (36); cab. Poiana Izvoarelor (37);
Buşteni prin Poiana Coştilei (31).

14. RÎŞNOV — CAB. MĂLĂEŞTI


Marcaj: bandă albastră. Timp: 4½—5½ ore. Diferenţă de nivel: + 1 045 m.

De la Rîşnov (675 m în piaţă) urmăm şoseaua spre sud în lungul văii Ghimbavului (sau Rîul
Mare), mai întîi printre culturi agricole, apoi prin fîneţe bogate şi pe lîngă zăvoaiele de anin şi salcie
din lungul văii, avînd în faţă larga perspectivă asupra versantului nordic al Bucegilor. Ocolind pe la V
şi SV, împreună cu apa Ghimbavului, poalele împădurite ale vîrfului Runcu (1 285 m) şoseaua ne
conduce după 12 km (2—2½ ore) la uzina electrică veche a Rîşnovului, nu departe de confluenţa văii
Ghimbavului cu V. lui Dobre (stînga), la poalele pădurii (815 m).
De aici urmăm către sud în urcuş uşor drumul carosabil prin pădure (fag, brad şi molid, cu
pîlcuri curate de molid) şi după circa 15—20 min. traversăm pe pod V. Ţigăneşti (880 m). În dreapta
sus se observă muntele Velicanu şi muntele Ţigăneşti.
Trecem printr-o poiană şi la reintrarea în pădure către stînga, traversăm firul văii Mălăeşti, apropiindu-
ne apoi mult de V. Glăjăriei (stînga)1. După circa 10 min. de la V. Ţigăneşti (la 925 m alt.) părăsim
drumul carosabil care se continuă în lungul văii Glăjăriei şi prindem spre dreapta, poteca prin pădure.
Strecurîndu-se printre numeroşii bolovani acoperiţi cu muşchi ce acoperă solul pădurii2, drumul
încalecă coama dintre V. Glăjăriei şi V. Mălăeşti, trece pe malul stîng al acesteia din urmă şi continuă
în lungul văii. După a doua traversare a văii (995 m) la confluenţa unui pîrîu ce vine din stînga, urcăm
pieptiş o mică porţiune pe malul opus, apoi urmăm în urcuş uşor coama clintre V. Mălăeşti şi pîrîul din
stînga.
După circa 1 oră de la uzină ajungem lîngă un izvor puternic. Izvorul Mălăeştilor ce ţîşneşte în
dreapta de sub o coamă împădurită (1 075 m). De aici poteca se orientează brusc la stînga ieşind repede
în Poiana Mălăeşti-Izvor pe care o traversează în lung şi la capatul căreia ne conduce pe o coamă
scundă la o ramificaţie de drumuri (1 110 m).
Ramificaţie: înainte, spre cab. Dihamu, marcaj cruce albastră.
Traseul nostru continuă la dreapta pe coamă. Urmează un urcuş pieptiş prin plantaţia tînără, pe
plaiul larg dintre văile Glăjăriei şi Mălăeşti şi după 30—40 min. de la ramificaţie înclinarea se
micşorează dintr-o dată (1 360 m). Poteca urcă uşor în lungul unei platforme situate între abruptul
împădurit (molid şi larice) al Bucşoiului şi firul văii Mălăeşti (dreapta), adîncit aici mult în masa de
bolovănişuri ce formează morena frontală a văii. De partea cealaltă a văii se ridică muchia Padina
Crucii cu stîncării împodobite cu pîlcuri de larice.
La capătul de sus al platformei, deasupra unui piept scurt, ieşim în pragul unei poieni pe
flancul vestic al Bucşoiului, la baza abruptului. Urmează încă o treaptă a văii deasupra căreia se întinde
o altă poiană largă (1 570 m) în care odinioară se afla vechea cabană Mălăeşti. De aici se deschide
perspectiva asupra porţiunii alpine a văii Mălăeşti şi crestei Padina Crucii.
La marginea de şus a poienii urcînd o ultimă ruptură de pantă împădurită cu molidiş des şi
traversînd firul stîncos al văii, poteca ne conduce la limita pădurii, în marginea căldarii inferioare a
vaii, la cabana Mălăeşti (1 720 m).
Legături de la cab. Mălăeşti spre: cab. Vf. Omu (38); Bran prin V. Ţigăneşti — Clincea (39); cab. Dihamu (41 A);
cab. Poiana Izvoarelor (41); Buşteni (41).

15. RÎŞNOV — V. GLĂJĂRIEI — CAB. DIHAMULUI


Marcaj: bandă albastră pînă la Ramificaţie, apoi cruce albastră. Timp: 4—5 ore. Diferenţa de
nivel: + 645 m (urcă 435 m; coboară 120 m; urcă 330 m).

Vezi traseul l4 pînă la punctul Ramificaţie (1 110 m).


Din acest punct coborim repede prin plantaţia tînără de partea cealaltă a coamei şi în circa 5
min. ajungem în Poiana Glăjăriei. Din marginea poienii ne îndreptăm către ENE, traversînd poiana în
coborîş. Spre dreapta, la obîrşia văii se observă vîrful ascuţit şi împădurit, Căpăţîna Porcului (1 597
m), şaua adîncă dintre acesta şi Bucşoiu (Şeaua Căpăţînii Porcului), precum şi abruptul Bucşoiului,
întîlnim drumul carosabil din lungul văii Glăjăriei pe care continuăm în jos şi apoi (după 5 min. din
marginea poienii) traversăm firul văii (atenţie la marcaj) în punctul de confluenţă cu Vîlcelul
Dihamului ce vine de pe malul opus (990 m). De aici continuăm spre SE, traversăm imediat Vîlcelul lui
Timen şi începem urcuşul pieptiş spre E, prin plantaţia tînăra de molid. După 40—45 min. din fundul
văii ieşim pe coama largă şi înierbată de sub Măgura Cenusie, la cab. Dihamu (1 320 m).
Legături de la cab. Dihamu spre: Predea1 prîn V. Rîşnoavei (34); Predeal prin V. Iadului (35); cab. Gura Dihamului

1
Văile Ţigăneşti şi Mălăeşti confluează în această zonă, la distanţă mică, cu V. Glăjăriei, formînd împreună V. Ghimbavului.
2
Aceste blocuri sînt provenite din morena frontală a văii Mălăeşti şi rostogolite pînă aici de apele torenţilor dezlănţuiţi odinioară
cu prilejul unei ruperi de nori în Bucegi, cu caracter de catastrofă climatică, produsă la 29 iulie 1779, despre care registrul
bisericii evanghelice din Rîşnov relatează următoarele: „In noaptea următoare zilei de Sf. Marta s-a produs în V. Ghimbavului un
nemaipomenit de groaznic potop revărsat mai ales de pe această latură a munţilor Bucegi şi care a îngropat sub viituri de pietre şi
nisip pe ciobanii, împreună cu oile lor, ce se găseau pe munte şi care apoi, după retragerea apelor, s-au găsit morţi, risipiţi pe
cîmp; au fost chiar urşi şi lupi aduşi de ape. Această inundaţie a acoperit cu nisip şi pietre multe pajişti şi ogoare, a smuls şi cărat
blocuri de stîncă, mari cît un cuptor şi arbori din cei mai groşi, năpustindu-se ca o mînie cerească, cu furie şi urlet peste Rîşnov şi
Cristian, luînd şi case împreună cu locatarii lor ..."
şi Buşleni (36); cab. Poiana Izvoarelor (37); Buşteni prin Poiana Coştilei (31); cab. Vf. Omu prin Bucşoiu (32); cab.
Mălăeşti (32 A).

16. BRAN — CLINCEA — CAB. VF. OMU


Marcaj: banda roşie. Timp: 5½—6½ ore. Diferenţă de nivel: + 1680 m (urcă 1 540 m,
coboară 100 m; urcă 190 m). Traseu nerecomandabil pe timp nefavorabil.

Traseul porneşte din şoseaua naţională Braşov—Cîmpulung, din punctul de ramificaţie a


şoselei comunale spre satul Bran-Poarta. Urmăm această şosea spre SE prin sat şi după circa ½ oră
ajungem la ramificaţia de drumuri din punctul Podul Oprişului în dreptul km 2 al şoselei şi la circa 4
minute de mers din dreptul bisericii (825 m).
La dreapta spre Vf. Omu prin Ciubotea sau V. Gaura.
Traseul nostru continuă spre stînga, în urcuş pe un drum de care printre case răzleţe, curţi
ţărăneşti, livezi şi fîneţe, avînd înainte panorama versantului transilvănean al Bucegilor (de la stînga
spre dreapta: Velicanu, Ţigăneşti, Clincea, Gaura, Guţanu). Drumul se angajează pe Muchia Orbului şi
curînd, dupa ce am lăsat în urmă ultima casă din Bran-Poarta, ne conduce într-o şea largă pe muchie (1
040 m) de unde se observă ½ la dreapta culmea împădurită Zănoaga şi dincolo de aceasta măgura
Gogu Noaghiei. Lăsăm cele 2 drumuri ce pornesc respectiv ½ la dreapta şi ½ la stînga şi continuăm
înainte pe muchie. După 8—10 min de urcuş foarte uşor, la extremitatea de sus a unei poieni aşternute
în lungul muchiei, părăsim această coamă urmînd drumul spre stînga de-a coasta care, după un coborîş
uşor ne conduce curînd într-o poieniţă la obîrşia unui pîrîiaş. Drumul se îndreaptă aici brusc către
stînga, continuînd aproape orizontal printr-o plantaţie de molid, traversează un pîrîu (V. Seacă) şi apoi,
urcînd pieptiş o mică porţiune iese într-o poiana situată pe Muchia Buricii (1 130 m). De aici urcăm
spre dreapta în lungul muchiei prin pădure şi după circa 10 min. ajungem în altă poieniţă (1 205 m) de
unde drumul continuă în urcuş prin pădurea de pe flancul estic al muchiei şi ne conduce în Poiana
Pănicerului (1 385 m) situată pe un prag larg al coamei care desparte V. Pănicerului (stînga) de V.
Oprişului (dreapta). Observăm aici deasupra spre stînga M t. Velicanu şi ½ la dreapta Colţii Clincei.
Urmăm în lungul coamei şi apoi printr-un ocol către dreapta de-a coasta pe deasupra văii Oprişului şi
curînd ajungem în Poiana Zănoagei, într-o şea largă pe coama ce desparte V. Oprişului de V.
Urlătoarea Clincei (1 410 m). Din acest punct părăsim drumul care continuă înainte de-a coasta şi
urcînd din şea către ESE prindem imediat poteca în urcuş de-a coasta către stînga, spre ENE. După un
urcuş pronunţat prin plantaţia de molid ieşim pe muchia Clincea pe care continuăm prin rarişti de
molid şi poieniţe şi după circa 25 min. din Poiana Zănoaga ajungem în Poiana Clincei (1 640 m).
Poteca urmează prin molidişul des de-a lungul muchiei şerpuind pe ambele flancuri ale acesteia şi după
încă 15 min. ne conduce la limita superioară a pădurii într-o şea a crestei, la baza unui ţanc stîncos (1
765 m).
De aici trecem pe flancul sudic, traversăm un pîlc de molidiş şi curînd, după o serpentină
scurtă a potecii ieşim iar în creastă. Ocolind pe flancul nordic un alt ţanc revenim pe creasta străjuită de
turnuleţe de stînci (punctul „La Stînci"), continuînd apoi în urcuş de-a coasta pe flancul sudic pe care
curînd, jos în dreapta, apare un turn stîncos solitar (Turnul Clincei). Trecem printr-o mică strungă
stîncoasă (1 870 m) şi înapoi, printre tufele de ienupăr dintre care se ridică ultimii molizi piperniciţi,
urcăm pe sub creasta cu ţancuri stîncoase, ieşind din nou în culmea Clincea, într-o mică şea (1 895 m).
În stînga jos, V. Pănicerului cu malul opus acoperit de tufărişuri de ienupăr; în dreapta, V. Urlătoarea
Clincei. Continuăm în lungul crestei încă circa 10 min., apoi lăsînd în stînga un ţanc stîncos, părăsim
definitiv creasta, trecînd de-a coasta pe pajiştile largi şi înierbate de pe faţa de S şi SV a culmei
Clincea.
Poteca urmează curba de nivel şi curînd traversează un vîlcel cu bolovăniş din obîrşiile văii
Urlătoarea Clincei. Trecînd apoi pe versantul vestic al muntelui Ţigăneşti urcă de-a coasta printre
pîlcuri de ienupăr şi smirdar, străbate printr-o mică şea stîncoasă, coboară uşor în al 2-lea vîlcel, după
care urcă mai pronunţat, atingînd o muchie. De aici, urmăm cărarea în urcuş de-a coasta, (atenţie la
marcaj!) şi nu hăţaşele de oi mai evidente care tentează a continua orizontal. Traversăm o serie de
şiştoace cu bolovănişuri, trecem pe sub o zonă de stîncării şi apoi, printre tufărişuri de smirdar ajungem
în Culmea Ţigăneştilor, într-o mică şea (2 175 m).
De aici se observă: spre E, jos de partea cealaltă a crestei, V. Ţigăneşti; dincolo de vale, creasta Padina Crucii (care
separă V. Ţigăneşti -V. Mălăeşti) cu flancul dinspre noi acoperit cu întinse tufărişuri de smirdar şi în ultimul plan,
Bucşoiu: spre SE, Vf. Bucura; spre SSE, Vf. Padina Crucii (rotunjit, din calcare albe); spre S, marginea platoului
vîrfului Scara; spre SSV, în continuare Culmea Ţigăneştilor; spre N, Vf. Ţigăneşti (2019 m); spre NNE, în fund,
Postăvaru: spre NE, în fund Piatra Mare.

Din acest punct continuăm spre dreapta în urcuş uşor pe creastă şi după 2—3 min. ajungem în
altă şea, la o ramificaţie de drumuri (2 195 m).
Ramificaţie: La stînga în coborîş, spre cab. Mălăeşti prin V. Ţigăneşti — Padina Crucii, circa
1 oră, marcaj bandă galbenă (vezi traseul 16 A).
De aici urcăm înainte spre S, pe flancul estic al crestei, ieşim pe creastă prin pajiştea scundă
cu bolovăniş1, apoi din nou printre pîlcurile de smirdar de pe versantul văii Ţigăneşti şi după circa 15
min. de la ramificaţie revenim pe culme într-o şea (stîlp de marcaj, 2 250 m), de unde apare spre ESE
Vf. Omu.
Intrînd în zona frămîntată a Colţilor Ţigăneştilor, poteca trece mai întîi printr-o şea stîncoasă,
coboară apoi pe muchie (de unde în dreapta jos se deschide căldarea superioară a văii Ciubotea) şi
ocolind pe la bază Turnul Ţigăneştilor, iese pe o coastă înierbata şi puternic înclinată. După un urcuş
repede prin cîteva serpentine scurte pe această coastă trecem pe o brînă pe la baza unui turn din calcare
(Căciula lui Ţepeş) şi apoi intrăm în hornul „La Scara" care coboară vertiginos sub noi pînă în fundul
văii Ţigăneşti. Poteca iese repede din horn pe muchie, deasupra văii Ciubotea şi de aici, printr-un urcuş
pieptiş şi scurt ne conduce din nou în culmea Ţigăneşti, nu departe de punctul de desprindere a acesteia
din platoul vîrfului Scara (stîlp de marcaj, 2 390 m).
O largă perspectivă se deschide asupra Pasului Bran şi Cîmpia Bîrsei: spre NV, jos, comuna
Bran şi în fund comuna Zărneşti, deasupra căreia spre stînga se ridică masivul Piatra Craiului; spre
NNV, jos, satul Sohodol şi mai departe Tohanul Nou în cîmpie şi Tohanul Vechi la poalele dealurilor
din fund; între N şi NNE ridicătura izolată, Măgura Codlei; spre N, comuna Rîşnov, la poalele
dealurilor împădurite; între N şi NNE, Culmea Ţigăneşti; spre NE, Pasul Timişului, între Postavaru
(stînga) şi Piatra Mare (dreapta); spre VSV, Mt. Gaura cu Vf. Lancia (2275 m); spre SSV, în fund, Mt.
Leaota.
Din acest punct poteca se îndreaptă brusc la stînga spre SSE, urcînd uşor şi dupa circa 50 paşi
apare în dreapta coama lată a culmei Scara ce formează Podul Spintecăturilor. Continuăm în urcuş
foarte uşor spre SSE pe flancul vestic al culmii Ţigăneşti la mică distanţă sub linia de creastă şi după
încă circa 210 paşi întîlnim drumul ce vine din dreapta dinspre Bran prin Ciubotea (stîlp indicator 2415
m). Urcuşul încetează curînd în marginea platoului vîrfului Scara.
De aici se observă: spre N, la 85—90 paşi distanţă, Vf. Scara (2421 m); spre ENE pe creastă, Vf. Padina Crucii (bloc
de calcare albe) şi în prelungire, în fund, Bucşoiu; spre E, Vf. Omu; spre ESE, Vf. Bucura şi mai îa dreapta, Vf.
Găvanele (din calcare, 2472 m); spre SE, Colţii Obîrşiei (2488 m); spre SSE, Obîrşia şi mai la dreapta în primul plan
peste vale, Vf. Doamnele (2 401 m); spre S, în fund, Zănoaga (1789 m); spre SSV, în fund, culmea Strungele Mari şi
Şeaua Strunga şi puţin mai la stînga, într-un plan mai apropiat, vîrful secundar al Bătrînei (2 164 m), rotunjit şi cu
jnepenişuri; spre SV, culmea Guţanului cu stîncării de calcare şi jnepenişuri.

Din acest punct, poteca urmînd culmea Scara începe să coboare pe sub creastă şi curînd ne
conduce într-o şea la obîrşia Hornului Mare al Ţigăneştilor (2 385 m) prin care jos, la 400 m diferenţă
de nivel sub noi, se zăreşte fundul văii Ţigăneşti. Continuăm coborîşul uşor pe flancul sudic al crestei
care aici culmina cu 2 blocuri de calcare albe (cel dinspre est, Vf. Padina Crucii), şi după circa 10 min.
ajungem în Curmătura Hornurilor la obîrşia Hornului Mare al Mălăeştilor, deasupra căldării
superioare a văii Mălăeşti, unde întîlnim venind din dreapta drumul (marcat cu cruce roşie) de la Bran
prin V. Gaura (2315 m). După 100 de paşi mai departe trecem pe la obîrşia Hornului Mic prin care se
zăreşte în vale cabana Mălăeşti. Urcăm uşor pe flancul sudic şi ieşim din nou pe creastă, unde întîlnim
curînd drumul ce vine din stînga din V. Mălăeşti (2 385 m). De aici, un urcuş uşor şi continuu de 15
min. ne conduce pe Vf. Omu, la cabana Vf. Omu (2 507 m).

Legături de la cab. Vf. Omu spre: Crucea Eroilor — cab. Caraiman (70); cab. Babele (71); cab. Peştera prin V.
Obîrşiei (72); cab. Padina (şi Peştera) prin Colţii Ţapului — Şeaua Strunga (73); cab. Dihamu prin Bucşoiu (63 A);
cab. Poiana Izvoarelor prin Bucşoiu (68 B); Buşteni prin Bucşoiu (68); Buşteni prin V. Cerbului (69); cab. Mălăeşti
prin V. Mălăeşti (67); cab. Mălăeşti prin Bucşoiu-Brîna Caprelor (68); Bran prin V. Gaura (74); Bran prin Ciubotea
(75).

Vezi turul de orizont de pe Vf. Omu la pag. 72.

16 A. BRAN — CLINCEA — V. ŢIGĂNEŞTI — CAB. MĂLĂEŞTI


Marcaj: bandă roşie pînă în punctul Ramificaţie, apoi bandă galbenă. Timp: 5—5½ ore.
Diferenţă de nivel: + 895 m (urcă 1 370 m; coboară 475 m). Traseu nerecomandabil pe timp
nefavorabil.

Vezi traseul 16 pînă în punctul Ramificaţie (2 195 m); la pag. 92.

1
Vegetaţia pitică alpină, specifică crestelor puternic vîntuite este formată aici îndeosebi din 2 specii de arbuşti pitici, azalea de
munte (Loiseleuria procumbens) şi un soi de afine (Vaccinium uliginosum), ale căror covoare sînt întrerupte de eroziuni produse
de vînt, obişnuit de formă semilunară, cu deschiderea către NV, indicînd astfel direcţia vînturilor dominante.
De aici urmăm ½ la stînga poteca în coboriş uşor de-a coasta pe flancul dinspre V. Ţigăneşti al
coamei, printre covoare de smirdar (Rhododendron kotscbyi). Din fundul văii (2 050 m) drumul se
angajează .de asemenea de-a coasta pe versantul vestic al Padinii Crucii, trece peste creastă şi apoi
coboară repede printre stîncării şi jnepenişuri în V. Mălăeşti, la cabana Mălăeşti (1 720 m).
Legături de la cab. Mălăeşti spre: cab. Vf. Omu prin V. Mălăeşti-Culmea Scara (38); cab. Vf. Omu prin Brîna
Caprelor-Bucşoiu (38); Buşteni prin Bucşoiu (41); cab. Dihamu prin Bucşoiu (41 A); cab. Poiana Izvoarelor prin
Bucşoiu (41); Rîşnov (40).

17. BRAN — CIUBOTEA — CAB. VF. OMU


Marcaj: triunghi galben. Timp: 6—7 ore. Diferenţă de nivel: -+- 1 680 m (urcă 1 590 m;
coboară l00 m; urcă 190 m). Traseu nerecomandabil pe timp nefavorabil.

Traseul porneşte din şoseaua naţională Braşov-Cîmpulung, din punctul de ramificaţie a şoselei
comunale spre satul Bran-Poarta. Urmăm această şosea spre SE prin sat şi după circa ½ oră ajungem la
ramificaţia de drumuri din punctul Podul Oprişului, în dreptul km 2 al şoselei şi la circa 4 min. de mers
din dreptul bisericii (825 m). La stînga spre Vf. Omu prin Clincea (marcaj bandă roşie).
Traseul continuă spre dreapta în lungul văii Poarta pe druniul carosabil, printre case şi fîneţe.
Peisajul e dominat aici de silueta culmilor versantului transilvănean al Bucegilor; de la stînga la dreapta: Velicanu şi
în prelungirea acestuia culmea muntelui Ţigăneşti, muntele Scara şi dedesubt coama Zănoaga, apoi muntele Gaura,
înainte se ridică impunătoare măgura împădurită Gogu, Noaghiei (1 648 m) despărţită de stîncăriile abruptului Gaurei
printr-o şea largă, dincolo de care se zăreşte abruptul Guţanului.

Drumul iese curînd din sat şi continuă prin izlazuri apoi intră în pădure urmînd firul văii
Poarta, trece printr-o poiană largă (965 m) şi apoi printre rarişti de pădure ne conduce după 45—50
min. de la Podul Oprişului într-o a doua poiană la o ramificaţie de drumuri (stîlp indicator, 995 m).
Înainte prin poiană, spre Vf. Omu prin V. Gaura (marcaj cruce roşie).
Traseul nostru urmează drumul carosabil la stînga în lungul apei, prin pădure şi după 20—25
min. de la ramificaţie traversăm V. Urlătoarea Clincei ce vine din stînga, în punctul de confluenţă a
acesteia cu V. Poarta (1 080 m). De aici continuăm în urcuş încă circa 120 paşi şi apoi părăsim drumul
în lungul văii, prinzînd ½ la stînga poteca în urcuş pieptiş în pădure, pe coama largă dintre văile
Urlătoarea Clincei şi Urlătoarea Mică. După circa 15 min. ieşim în Poiana Ciubotei la Casa de
Vînătoare (1 195 m).
Din mijlocul poienii se observă: spre N, peste vale, culmea împădurită Zănoaga: spre NE, piciorul muntelui Clincea;
spre E, V. Urlătoarea Clincii şi în fund muntele Ţigăneşti; spre SE, Colţii Ciubotei; spre SSE, muntele Gaura; spre
VSV, Gogu Noaghiei; spre VNV, în fund, masivul Piatra Craiului.

Urcăm direct prin poiană şi la extremitatea de sud a acesteia (1 260 m) prindem poteca în
urcuş prin molidiş, la început în pantă pronunţata, apoi mai uşor de-a coasta pe faţa dinspre V.
Urlătoarea Mică şi iarăşi pieptiş pe aceasta faţă. De la circa 1 360 m altitudine în sus, firul văii glaciare
Urlătoarea Mică ce cade în dreapta este acoperit cu imensele bolovănişuri ale morenei frontale a văii
din care ţîşneşte un izvor puternic (Urlătoarea).
Trecînd printr-o zonă de stîncării (Pietrele Scrise) poteca urcă pronunţat prin pădure şi după
45—50 min. de la Casa de Vînătoare ne conduce în Poiana Ciubotei de Sus, situată în căldarea
inferioară a văii Urlătoarea Mică (care de aici în sus ia numele de V. Ciubotei sau Căţunul Ciubotei),
lîngă o tîrla de oi (1 640 m).
De aici continuăm urcuşul pieptiş pe poiana de pe flancul Piciorului Ciubotei (stînga văii cum
urcăm), pe lîngă marginea pădurii. Dincolo de vale, în dreapta, se ridică Peretele Ciubotei şi Colţii
Ciubotei. Trecem pe sub o zonă de stîncării cu jnepeni şi după circa ½ oră din poiană, poteca ne
conduce la limita superioară a pădurii, într-o mică şea, în marginea de jos a căldării mijlocii a văii (1
775 m). În fund, deasupra obîrşiilor văii se ridică culmea fierăstruită de ţancuri stîncoase (Colţii
Ţigăneştilor) şi străjuită de silueta simetrică a Turnului Ţigăneştilor.
Poteca se aşterne pe fundul căldării urcînd de-a coasta prin pajişti cu bolovănişuri şi pîlcuri de
urzici pe malul drept al văii (stînga cum urcăm); traversează apoi firul văii, se angajează în urcuş
pieptiş pe coasta cu bolovăniş ce formează treapta dintre căldarea mijlocie şi superioară şi ne conduce
pe pragul acestei din urmă căldări, în Căţunul Ciubotei (1 965 m). Înainte, în pereţii ce închid căldarea
se observă un imens bloc de calcare prins în masa conglomeratelor.
Continuăm în urcuş uşor pe platforma căldării ţinînd aproape de marginea din dreapta şi după
12—15 min. de la intrarea în căldare ne apropiem mult de peretele din fund, ajungînd într-un punct (2
045 m) în care traseul se orientează brusc către dreapta şi înapoi spre vest (atenţie la marcaj!). Astfel,
din acest punct poteca urmează flancul căldării în urcuş uşor de-a coasta, apoi pieptiş pe o mică
porţiune de-a lungul unei şiştoace cu bolovăniş şi iarăşi de-a coasta către dreapta, ieşind din căldare.
după 8—10 min. din fundul văii, pe o muchie, în dreptul unui stîlp de marcaj (2 120 m).
Din acest punct urcăm direct în lungul muchiei spre SE, pe poteca denumită odinioară Drumul
Arvaţilor1, lăsînd în dreapta V. Steioarei, peste vale în ultimul plan muntele Gaura, iar înapoi jos,
Colţii Ciubotei. Avînd mereu în dreapta Faţa Frumoasă, largă coastă cu tufărişuri întinse de smirdar
(Rhododendron kotschyi), urmăm muchia ce mărgineşte această coastă cu abrupturile de la obîrşia văii
Ciubotea şi după circa 30 min. de la ieşirea din căldare ajungem lîngă un mic pinten stîncos (2 320 m),
de unde către dreapta porneşte Brîna de Sus a Gaurei, larg pridvor înierbat ce încinge baza pereţilor de
calcare de sub Vf. Lancia (2 275 m). După încă 10—15 min. de urcuş ieşim în Culmea Scara pe larga
platformă înclinată ce formează Podul Spintecăturilor (2 380 m), avînd în dreapta adînca depresiune a
văii Gaura.
Continuăm în urcuş foarte uşor de-a coasta spre ESE prin pajiştea scundă şi după circa 10 min.
Întîlnim venind dinspre stînga drumul de la Bran prin Clincea (stîlp indicator, 2415 m). Urcuşul
încetează curînd în marginea platoului vîrfului Scara.
De aici se observă: spre N, la 85—90 paşi distanţă, Vf. Scara (2 421 m); spre ENE, pe creastă, Vf. Padina Crucii (bloc
de calcare albe) şi în prelungire, în fund, Bucşoiu; spre E, Vf. Omu; spre ESE, Vf. Bucura şi mai la dreapta, Vf.
Găvanele (din calcare, 2472 m); spre SE, Colţii Obîrşiei (2488 m); spre SSE, Obîrşia şi mai la dreapta în primul plan
peste vale, Vf. Doamnele (2 4G1 m); spre S, în fund, Zănoaga, (1789 m); spre SSV, în fund, culmea Strungele Mari şi
Şeaua Strunga şi puţin mai la stînga, într-un plan mai apropiat, vîrful secundar al Bătrînei (2 164 m), rotunjit şi cu
jnepenişuri; spre SV, Culmea Guţanului cu stîncării de calcare şi jnepenişuri.

Din acest punct, poteca urmînd culmea Scara începe să coboare pe sub creastă şi curînd ne
conduce într-o şea la obîrşia Hornului Mare al Ţigăneştilor (2 385 m) prin care jos, la circa 400 m
diferenţă de nivel se zăreşte fundul văii Ţigăneşti. Continuam coborîşul uşor pe flancul sudic al crestei
care aici culmina cu 2 blocuri de calcare albe (cel dinspre est, Vf. Padina Crucii) şi după circa 10 min,
ajungem în Curmătura Hornurilor la obîrşia Hornului Mare al Mălăeştilor, deasupra căldării
superioare a văii Mălăeşti, unde întîlnim venind din dreapta drumul (marcat cu cruce roşie) de la Bran
prin V. Gaura (2315 m). După l00 paşi mai departe trecem pe la obîrşia Hornului Mic prin care se
zăreşte în vale cabana Mălăeşti. Urcăm uşor pe flancul sudic şi ieşim din nou pe o creastă, unde curînd
întîlnim drumul ce vine din stînga din V. Mălăeşti (2 385 m). De aici, un urcuş uşor şi continuu de circa
15 min. ne conduce pe Vf. Omu, la cabana Vf. Omu 1 (2 507 m).
Legături de la cab. V). Omu spre: Crucea Eroilor — cab. Caraiman (70); cab. Babele (71); cab. Peştera prin V.
Obîrşiei (72); cab. Padina (şi Peştera) prin Colţii Ţapului-Şeaua Strunga (73); cab. Dihamu prin Bucşoiu (68 A); cab.
Poiana Izvoarelor prin Bucşoiu (68 B); Buşteni prin Bucşoiu (68); Buşteni prin V. Cerbului (69); cab. Mălăeşti prin
V. Mălăeşti (67); cab. Mălăeşti prin Bucşoiu-Brîna Caprelor (67); Bran prin V. Gaura (74); Bran prin Clincea (76).

Vezi turul de orizont de pe Vf. Omu la pag. 72.

18. BRAN — V. GAURA — CAB VF. OMU


Marcaj: cruce roşie. Timp: 6—7 ore. Diferenţă de nivel: +1680 m din Bran-Poarta (urcă 800
m; coboară 85 m; urcă 965 m). Traseu nerecomandabil pe timp nefavorabil.

Traseul porneşte din şoseaua naţională Braşov-Cîmpulung, din punctul de ramificaţie a şoselei
comunale spre satul Bran-Poarta. Urmăm această şosea spre SE prin sat şi după circa ½ oră ajungem la
ramificaţia de drumuri din punctul Podul Oprişului în dreptul km 2 al şoselei şi la circa 4 min. de mers
din dreptul bisericii (825 m).
La stînga spre Vf. Omu prin Clincea.
Traseul nostru continuă spre dreapta în lungul văii Poarta pe drumul carosabil printre case şi
fîneţe. Peisajul e dominat aici de silueta culmilor versantului transilvănean al Bucegilor; de la stînga la
dreapta: Velicanu şi în prelungirea acestuia culmea muntelui Ţigăneşti, muntele Scara şi dedesubt,
coama împădurită Zănoaga, apoi muntele Gaura, înainte se ridică impunătoare măgura împădurită
Gogu Noaghiei (1 648 m) despărţită de stîncăriile abruptului Gaurei printr-o şea largă, dincolo de care
se zăreşte abruptul Guţanului.
Drumul iese curînd din sat şi continuă prin islazuri, apoi intră în pădure urmînd firul văii
Poarta, trece printr-o poiană largă (965 m) şi apoi printre rarişti de pădure ne conduce după 45—50

1
Arvaţii erau tîlhari proveniţi din resturile eteriştilor lui Ipsilanu şi alţi dezertori sîrbi, bulgari şi turci, care pe la 1821—23
jefuiau în munţi pe boierii pribegi ce se înapoiau în ţară de la Braşov, unde se refugiaseră în timpul răzmeriţei, ca şi pe negustori
şi alţi călători. Impotriva lor s-a pornit apoi urmărire şi cei care au scăpat s-au aşezat în satele din trecătoarea Branului, urmaşii
lor purtînd pînă astăzi porecla de „arvaţi". Vornicul Androne Verescu, în însemnările lui scrie: „In acelaşi an 1821 nevoia m-a
dus. .. tocmai în Plaiul Peleşului la măsurătoarea munţilor mei ... Cu nespusă grijă şi mare năduf am gătit treaba asta, că a fost pe
vreme de zaveră şi de băjenie şi chiar prin pustietăţile acelea neumblate mişunau tîlharii de arvaţi".
min. de la Podul Oprişului într-o a doua poiană, la o ramificaţie de drumuri (stîlp indicator, 995 m).
La stînga în lungul văii, pe drumul carosabil spre Vf. Omu prin Ciubotea.
Traseul nostru continuă înainte prîn poiană, spre est. De la capătul poienii poteca se angajează în urcuş
în pantă pronunţată prin pădure, timp de circa 20 min., după care continuă spre stînga de-a coasta.
Trecem prin cîteva poieniţe, urcăm pieptiş printr-un molidiş cu brad(plantaţie) apoi foarte uşor de-a
coasta între plantaţie (stînga) şi pădurea naturală şi după ¾— 1 oră de la ramificare poteca ne conduce
lîngă un şipot, la poalele unei coaste acoperită în întregime cu plantaţie tînără de molid (1 360 m)1.
În stînga, de la N către S se observă: Clincea, Ţigăneşti (de sub care porneşte V. Urlătoarea Clincei), Piciorul
Ciubotei cu stîncării împădurite, V. Urlătoarea Mică (sau V. Ciubotei) cu surpături şi rîpe adînci pe malul drept,
turnurile de stîncă ce formează Colţii Ciubotei (deasupra acestora muntele Scara şi jos în vale, V. Poarta} apoi Colţii
Steioarei şi muntele Gaura.

Continuăm de-a coasta în urcuş pieptiş prin plantaţie, timp de 20—30 min., după care drumul
se îndreapta către stînga, aproape pe curba de nivel. Trecem pe lîngă un şipot (1 585 m) apoi curînd
printr-un molidiş bogat în ferigi şi în urcuş uşor, după l2—15 min. de la ultimul şipot, poteca ne
conduce într-o poiană la Casa de Vînătoare din punctul „La Poliţie" (1 623 m)2. Această poiană este
situată în şeaua care desparte bazinul văii Poarta (spre N) de cel al văii Gaura (spre S) şi care leagă
abruptul vestic al Gaurei (Gălbinările Gaurei) ridicat la E deasupra noastră, cu culmea împădurită
Pîntece ce se continuă spre V şi NV.
Din acest punct continuăm spre SSV în coborîş repede prin molidiş, apoi curînd brusc la
stînga şi după circa 5 min. de la Casa de Vînătoare întîlnim drumul ce vine din dreapta dinspre comuna
Şimon prin Preduşul-Vlădoaia. Urmăm la stînga acest drum prin pădure, traversăm un vîlcel şi după un
urcuş de-a coasta ajungem într-o şea (1 600 m)3. Coborînd de partea cealaltă, ieşim curînd pe faţa
dinspre V. Gaura într-o plantaţie tînără, de unde ne apare în faţă abruptul Guţanului. Drumul continuă
aproape pe curba de nivel, apoi în coborîş uşor şi după circa ½ oră de la „Poliţie" ne conduce în
căldarea inferioară a văii Gaura (a 4-a de sus în jos) sau Căţunul de Jos, lîngă Stîna din Gaura (1 540
m)4.
De la stînă continuăm pe firul văii, sec şi acoperit cu bolovănişuri. Curînd apar în stînga
(deasupra unei perdele de molidiş) marile grohotişuri mobile de sub pereţii înalţi ai Gălbinărilor Gaurei
iar înainte se ridică prima treaptă înaltă a văii de la Moara Dracului. Apropiindu-se de baza acestei
trepte, poteca părăseşte firul urcînd către dreapta. Lăsăm în stînga cascada Moara Dracului (prin care
apa văii Gaura se aruncă în caldarea inferioară intrînd repede în curs subteran) şi urcăm la început de-a
coasta înapoi spre VSV, apoi pieptiş pe coastele de sub pereţii Guţanului prin molidiş şi iarăşi de-a
coasta către stînga pe bolovănişuri şi grohotişuri de calcare, prin rarişti de molid şi larice cu
jnepenişuri.
După circa ½ oră de la stînă revenim în firul văii pe un prag stîncos (1 700 m). În dreapta, nu
departe deasupra noastră, în marginea căldării următoare, se află izvorul puternic al văii Gaura. Sărind
o primă cascadă, apa străbate cheia îngustă săpată în bancul de calcare ce formează „zăvorul" căldării
şi apoi, în stînga sub potecă, se aruncă în hornul adînc şi îngust de deasupra cascadei Moara Dracului.
De aici ieşim curînd la limita superioară a pădurii, unde traversăm firul cu apă al Vîlcelului
Gălbinărilor din abruptul sudic al Gaurei. Urcînd pieptiş pe malul opus (se observă conul de dejecţie al
unui grohotiş mobil de calcare), traversăm din nou vîlcelul5 apoi repede ieşim în marginea căldării a 3-
a a văii (1 745 m). Căldarea se deschide în amfiteatru între Colţii Gaurei cu ţancuri şi turnuri de forme
1
Numeroasele izvoare de pe această coastă (ce formează flancul estic al măgurii Gogu Noaghiei şi al culmii Pîntece) sînt situate
în zona de contact între şisturile cristaline (la bază) şi conglomeratele de Bucegi.
2
Numele „La Poliţie" (adesea modificat în „Poliţe" sau „Poliţa") se trage de la fostul post de poliţie care se afla înainte de primul
război mondial pe locul actualei case de vînătoare.
3
Zona străbătută de traseul nostru ce se întinde între şeaua „La Poliţie" şi V. Gaura este una dintre cele mai interesante din
Bucegi, din punct de vedere geologic. Se poate constata în această zonă suprapunerea normală a stratelor de diferite vîrste,
reprezentate prin roci diferite. Astfel, deasupra fundamentului de şisturi cristaline (cristalinul Leaotei) se află depozitele
sedimentare de calcare jurasice masive, iar deasupra acestora, masa conglomeratelor de Bucegi. Intre şisturile cristaline şi baza
calcarelor se mai află intercalate aici, în strate relativ subţiri, depozite de vîrstă intermediară, aparţinînd Dogger-ului şi Malmului
inferior. Dogger-ul este reprezentat prin gresii şi calcare nisipoase brune, peste care urmează calcare silicioase în plăci. Malm-ul
începe cu calcare roşii, urmate de calcare noduloase roşcate şi verzui, cu bogată faună fosilă de amoniţi, ca specii de Phyloceras,
Taramelliceras etc. (etajul Kimeridgian). Ultimul termen al jurasicului este reprezentat de calcare fine, cenuşii. La limita cu
cretacicul inferior se dezvoltă local dolomite masive. Urmează marne neocomiene cu Haploceras grassianum, Lytoceras
subfimbriatum etc. Transgresiv şi discordant pe jurasic şi Neocomian se aştern conglomeratele de Bucegi (etajul Albian).
4
V. Gaura, cea mai tipică şi mai măreaţă vale glaciară din Bucegi prezintă ca şi celelalte văi de aceeaşi origine, un profil
longitudinal în trepte succesive, despărţite de pragurile formate de căldările sau „căţunurile" văii, cu profil transversal în formă
de U. Valea are 4 asemenea căldări, respectiv la 2 170 m, 2075 m, l 745 m şi l 600 m alt.
5
Ne.găsim aici în zona de contact dintre conglomeratele de Bucegi şi calcarele jurasice care pe versantul vestic al Bucegilor se
întind pe o fîşie continuă în porţiunea inferioară a abruptului (munţii Gaura, Guţanu) sau cuprind în întregime abruptul (Mt.
Grohotişu). Apa vîlcelului Gălbinărilor în porţiunea ei inferioară curge pe un pat stîncos exact la limita dintre aceste roci.
curioase (sus în stînga) şi pereţii Guţanului (dreapta), fiind închisă în amonte de cea de a doua treaptă
înaltă a văii, Fruntea Căţunaşului1.
Continuăm pe fundul căldării avînd mereu deasupra silueta impresionantă a Colţilor Gaurei,
apoi lăsînd în dreapta haotica îngrămădire de blocuri stîncoase invadate de jnepeniş de la baza Frunţii
Căţunaşului, urcăm prin pajiştile cu pîlcuri de molid din stînga, în lungul muchiei clintre firul văii şi
Vîlcelul Căţunaşului care coboară dintre Colţii Gaurei. Hăţaşul ne conduce într-o şiştoacă pe sub un
boldan cu jnepeni în creştet şi după circa 15 min. de la marginea căldării intrăm în zona abruptă a
Frunţii Căţunaşului. Escaladăm o săritoare de circa 5 m înălţime, deasupra căreia se deschid 2 şiştoace
abrupte. Urmăm pe cea din dreapta şi curînd, înainte ca aceasta să se transforme într-un canion cu
pereţi verticali, o părăsim apucînd brusc la dreapta şi trecem muchia către firul văii strecurîndu-ne
printr-o strungă stîncoasă. Ieşim astfel pe o brînă cu pîlcuri de jnepeni şi după cîteva minute atingem
din nou firul văii deasupra treptei Frunţii Căţunaşului (1 895 m).
De aici traversăm firul, urcăm direct pe malul opus printre stîncării cu covoare de sălcii pitice
şi pîlcuri de jnepeni şi după 4—5 min. ajungem pe o brînă (1 945 m), de unde apare spre NNV creştetul
muntelui Gaura cu Vf. Lancia. Continuăm la stînga pe brîna în urcuş de-a coasta, apoi printr-o
serpentină şi curînd ieşim pe un prag secundar al văii, pronunţat înclinat şi dominat în dreapta de
abruptul Doamnelor. Nu departe de aici urcuşul încetează în firul văii. Urmăm apoi firul care,
traversînd „zăvorul" căldării a 2-a, ne conduce repede pe terasa plană şi orizontală ce formează fundul
acestei căldări (2075 m). Căldarea a 2-a, numită şi Căţunaşul2 se deschide larg în amfiteatrul format de
flancul sudic al Gaurei şi culmei Scara cu pajişti întinse întrerupte de stîncării (stînga) şi abruptul
Doamnelor (dreapta).
Din acest punct se observă: spre NNE, Vf. Pădina. Crucii (din calcare); V spre NE, şeaua largă Curmătura
Hornurilor din culmea Scara; spre ENE: Vf. Omu; spre E, Vf. Găvanele (între Vf. Omu şi Vf. Găvanele, Vf. Bucura,
aparent mai înalt decît Omu).

De aici (atenţie la marcaj pe vreme de ceaţă!) continuăm spre NE traversînd platforma terasei
pînă la marginea acesteia (lîngă un perete de stîncă). Urcăm apoi în aceeasi direcţie de-a coasta în pantă
pronunţată, timp de 8—10 min., apoi continuăm spre dreapta pe curba de nivel încă circa 3 min., după
care traversăm firul unui vîlcel mic, stîncos. Urcînd în paralel cu acesta atingem repede un tăpşan (cu
stîlp de marcaj). Continuăm pe această platformă spre NE, traversăm un fir neînsemnat, apoi 2 vîlcele
mai adînci cu bolovăniş. Pe malul opus al ultimului vîlcel urcăm pieptiş paralel cu firul, tot spre NE şi
dupa circa l2 min. de la tăpşan ajungem pe o altă platformă aproape orizontală. Ne îndreptăm către
NNE şi după 150 paşi atingem marginea platformei. De aici ne angajăm în urcuş direct către N, prin
pajiştile de pe coasta sudică a culmii Scara şi după circa 15 min. ajungem în creastă, în Curmătura
Hornului, la obîrşia Hornului Mare al Mălăeştilor, unde întîlnim drumul ce vine din stînga, pe culme,
dinspre Bran prin Ciubotea şi Clincea (2 315 m).
Urmăm poteca spre dreapta în lungul culmii Scara, urcăm uşor pe flancul sudic şi ieşim din
nou pe creastă, unde curînd întîlnim drumul ce vine din stînga din V. Mălăeşti (2 385 m). De aici, un
urcuş uşor şi continuu de circa 15 min. ne conduce pe Vf. Omu, la cabana Vf. Omu (2 507 m).
Legături de la cab. Vf. Omu spre: Crucea Eroilor — cab. Caraiman (70); cab. Babele (71); cab. Peştera prin V.
Obîrşiei (72); cab. Padina (şi Peştera) prin Colţii Ţapului — Şeaua Strunga (73); cab. Dihamu prin Bucşoiu (68 A);
cab. Poiana Izvoarelor prin Bucşoiu (68 B); Buşteni prin Bucşoiu (68); Buşteni prin V. Cerbului (69); cab. Mălăeşti
(67); cab. Mălăeşti prin Bucşoiu — Brîna Caprelor (68); Bran prin Ciubotea (75); Bran prin Clincea (76).

Vezi turul de orizont de pe Vf. Omu la pag, 72.

19. BRAN — GUŢANU — ŞEAUA STRUNGA — CAB. PADINA — CAB. PEŞTERA


Marcaj: bandă roşie. Timp: 6½—8 ore. Diferenţă de nivel (de la capătul de sus al comunei
Şimon): la cab. Padina + 625 m (urcă 1 000 m; coboară 375 m); la cab. Peştera + 700 m (urcă
1 000 m; coboară 390 m; urcă 90 m).

Din Bran (castel) urmăm şoseaua naţională Braşov-Cîmpulung spre vest circa 1 km pînă la
podul peste V. Şimonului. De aici părăsim şoseaua şi continuăm la stînga spre sud pe drumul care
străbate satul Şimon de-a lungul văii Şimonului. După circa 5 km, ajungem la capătul satului în dreptul
confluenţei văii Şimonului cu V. lui Lambă (910 m). De aici părăsim valea şi prindem la dreapta
drumul în urcuş prin pădure pe Plaiul lui Lom. Dupa circa 45 min. drumul ne conduce pe culmea
1
De remarcat aici deosebirea dintre vegetaţia lemnoasă de pe versantul sudic şi cel nordic. Astfel, în timp ce pe flancul însorit al
muntelui Gaura mai persistă ultimele pîlcuri de molid, la acelaşi nivel, pe partea opusă, sub pereţii Guţanului se observă numai
jnepenişuri printre care se ridică ici-colo exemplare izolate de zîmbru sau pin cembra (Pinus cembra).
2
Căldarea superioară a văii situată la 2 170 m, se numeşte Căţunul Mare.
Plaiul Pleaşa care desparte V. Şimonului de V. Bîngălesei (spre V) şi unde întîlnim drumul ce vine
dinspre Moeciu de Sus şi Moeciu de Jos. Continuăm spre SE în lungul acestei culmi şi după circa 3,5
km de urcuş uşor prin molidişul întrerupt de poieni ieşim la gol în Poiana Guţanului. În stînga jos se
află V. Guţanului care împreună cu V. Gaura formează V. Şimonului (sau V. Căţunului). Curînd
ajungem la casa de vînătoare Bîngăleasa (1 459 m), de unde se deschide o largă perspectivă:
Spre NE căldările văii Gaura şi culmea Scara; între ENE şi SE abruptul vestic al munţilor Cuţanu şi Grohotişu; spre
SSE în creastă, larga adîncitură semicirculară, Şeaua Strunga.

De aici drumul se îndreaptă spre E în urcuş direct mai puţin de 1 km, pînă la cota 1550 de
unde se orientează către S, trece printr-un molidiş şi apoi printre rarişti de molid şi bolovănişuri,
traversează firul văii Grohotişului angajîndu-se de-a coasta pe sub abruptul muntelui Grohotişu, în
întregime din calcare jurasice, la baza căruia se întind mari grohotişuri mobile1. Avînd în dreapta
depresiunea adîncă a văii Bîngăleasa, drumul se apropie treptat de poalele abruptului şi după circa 1½
oră de la casa de vînătoare ne conduce printre bolovănişuri în Şeaua Strunga din creasta muntelui
Strungele Mari, unde urcuşul ia sfîrşit (1 909 m).
În mijlocul trecătoarei se află o bornă de ciment iar puţin mai spre dreapta, pe flancul estic al
crestei, urmele clădirii fostului pichet de grăniceri şi a vămii.
Din acest punct drumul coboară spre SE prin pajişti largi în lungul unei ravene apoi curînd se
îndreaptă către stînga, de-a coasta pe sub stîncării de calcare albe, dezagregate de eroziuni. În dreapta
sus, muntele Tătaru, iar în stînga coama muntelui Colţii Padinei. După circa l2 min. lăsăm în dreapta
traseul marcat care coboară direct în lungul unei depresiuni largi, înierbate (varianta de iarnă) şi ţinem
drumul de-a coasta pe flancul sudic al muntelui Colţii. În dreapta jos, dincolo de larga platformă
înierbată se observă V. Coteanului şi peste aceasta, piciorul muntelui Coteanu desprins din Vf. Tătaru.
După 40—45 min. din Şeaua Strunga ajungem în dreptul Brînei Colţii (1 690 m). Reîntîlnim
marcajul apoi coborîm repede prin pajişti pe muchia Padina Strungii, îndreptîndu-se brusc către
dreapta şi înapoi drumul iese pe faţa văii Coteanului, unde după ce descrie o serpentină continuă de-a
coasta pe sub stîncării de conglomerate pe care apar primele pîlcuri de molid; se orientează apoi către
N şi intră în rariştea de molid. Din dreptul pîrîului cu captarea de apă a cabanei coborîm direct şi curînd
ajungem în spatele cabanei Padina (1 535 m).

Legături de la cab. Padina spre: cab. Zănoaga sau Bolboci (44); cab Vf. cu Dor (43).

Spre cab. Peştera urrnăm drumul către N în coborîş uşor prin marginea de sus a padinei largi
din lungul văii Ialomiţa şi curînd intrăm în drumul ce vine din dreapta, dinspre Bolboci (marcat cu
cruce albastră). Traversăm pe podeţ V. Horoabei, trecînd astfel pe muntele Bătrîna şi printr-un pîlc de
molidiş ieşim în Poiana Horoaba 50, în marginea rezervaţiei naturale împrejmuite (1 520 m).
Spre NV se observă zona de stîncării abrupte din calcare de deasupra văii Horoaba, cu Turnul
Seciului profilat pe peretele Bătrînei şi despărţit de acesta printr-o şea adîncă.
De aici drumul se îndreaptă către NE paralel cu apa Ialomiţei. Lăsăm în stînga poteca ce
conduce în urcuş uşor pe sub stîncării spre Peştera Ialomiţei 59 (5 min.) şi apoi imediat traversăm pe
podeţ V. Ialomiţei la ieşirea acesteia din Cheile Peşterii, trecînd astfel pe muntele Cocora. Urcăm pe
trepte de piatră prin Cheiţa Cocorei şi ajungem în dreptul aşezărilor mînăstirii „Peştera". Drumul
ocoleşte prin dreapta incinta mînăstirii şi pătrunde în pădurea Cocora, unde imediat întîlnim şoseaua
dinspre Sinaia. Urmăm la stînga şoseaua prin Poiana Crucii (rezervaţie naturală împrejmuită) şi
ocolind această poiană pe la V şi N, după circa 30 min. de la Padina ajungem la cabana Peştera (1 610
m).
Legături de la cab. Peştera spre: cab. Vf. Omu prin V. Obîrşiei (46); cab. Vf. Omu prin Şeaua Strunga — Colţii
Ţapului (51 A); cab. Babele (47); cab. Piatra Arsă (48); cab. Vf. cu Dor (49); cab. Zănoaga şi Bolboci (50).

20. PIETROŞIŢA — DOBREŞTI — CAB. SCROPOASA — CAB. ZĂNOAGA


Marcaj: de la Dobreşti, cruce albastră. Timp: de la Dobreşti 2½—3 ore (de la Pietroşiţa la
Dobreşti pe şosea, 20 km). Diferenţa de nivel: de la Dobreşti + 515 m; de la gara Pietroşiţa +
835 m.

De la Pietroşiţa traseul urmează şoseaua naţională Tîrgovişte-Sinaia de-a lungul văii Ialomiţa
prin comuna Moroeni şi satul Pucheni (situat la confluenţa văii Ialomicioara cu V. Ialomiţei), apoi de
aici în lungul văii Ialomicioara. La circa 2,5 km de la Pucheni se desparte către stînga şoseaua

1
Pe aceste grohotişuri vegetează planta rară Linaria alpina, specifică grohotişurilor mobile de calcare, cu tulpini tîrîtoare printre
bolovani, cu frunze mici de un verde albăstrui şi flori violete cu o pată galbenă, asemănătoare celor de gura leului.
hidrocentralei Dobreşti (în lungime de 12,5 km). Aceasta urcă pe coama Plaiului Domnesc, trece pe
lîngă sanatoriul „Moroeni" şi apoi coboară în serpentine pe flancul vestic al muntelui Priporu pînă în
V. Ialomiţei (punctul Dobreşti).
De aici traseul continuă pe potecă în urcuş de-a lungul văii Ialomiţa. În aval de Cheile Orzei
(cele mai înguste chei ale Ialomiţei, închise de barajul uzinei) poteca părăseşte firul văi ocolind cheile
în urcuş pronunţat pe stînga, pe coastele muntelui Lespezi, apoi coborînd pe partea cealaltă, ne conduce
în circa 2 ore de la Dobreşti la cabana Scropoasa situată pe malul lacului de acumulare al uzinei
Dobreşti (1 205 m).
De la cabană continuăm pe vale în sus prin pădurea de pe malul drept al văii (stînga cum
urcăm) şi curînd intrăm în Cheile Zănoagei Mari, adîncă despicătură de o sălbatică măreţie între
abrupturile din calcare ale munţilor Zănoaga (stînga) şi Dichiu (dreapta). Poteca se strecoară în urcuş
continuu prin molidiş, printre stîncării şi bolovănişuri, apoi trece pe malul opus al văii, printre
buruienişuri şi tufărişuri luxuriante, de unde se profilează înainte marele perete sudic al Zănoagei.
Traversăm din nou Ialomiţa, urcăm pe sub grohotişurile Zănoagei şi curînd, printr-un coborîş uşor
ajungem la capătul de sus al cheilor.
Drumul urmează lunca nisipoasă a Ialomiţei, curind traversează apa pe un podeţ şi intră în
şoseaua Sinaia-Peştera, pe care continuînd spre stînga, în cîteva minute ajungem la cab. Zănoaga (1
400 m).
Legături de la cab. Zănoaga spre: cab. Bolboci (77); cab. Padina şi Peştera (77); cab. Piatra Arsă prin Nucet-Liptici
(78); cab. Vf. cu Dor

21. CAB. BABELE — CAB. VF. OMU


Marcaj: bandă galbenă. Timp: 2—2½ ore. Diferenţă de nivel: + 305 m.

De la cabana Babele (2200 m) drumul porneşte către N, pe flancul estic al crestei Babele şi
curînd coboară uşor revenind pe coamă, de-a lungul unei largi platforme întinse la poalele proeminenţei
din calcare ce formează Vf. Baba Mare (2 292 m), unde întîlnim şoseaua spre Vf. Coştila. După 5—10
min. de urcuş pe coasta opusă traversînd serpentinele şoselei, ajungem pe un prag larg, unde lăsăm în
stînga cetatea de piatră a vîrfului Baba Mare. De aici, în urcuş uşor pe deasupra obîrşiilor văii Jepilor
(dreapta), drumul traversează pentru ultima oară şoseaua, trece peste coama largă şi slab definită a
Babelor, nu departe de punctul de desprindere a acesteia din platoul Coştilei şi se lasă sub coamă, pe
flancul dinspre V. Sugărilor.
De aici se observă: în stînga jos, V. Sugărilor şi căldarea sa superioară; de partea cealaltă a
văii (spre VNV şi NV) vîrfurile tabulare Obîrşia şi Colţii Obîrşiei, despărţite printr-o şea largă; spre
NNV, Curmătura Sugărilor şi Coama Coştilei; spre NNE, Vf. Omu şi în stînga acestuia, Vf. Bucura.
Drumul continuă de-a coasta, traversează o serie de viroage şi dupa 20—30 min. ne conduce
în Curmatura Sugărilor, şea situată între Creasta Colţilor Obîrşiei şi Coama Coştilei, pe cumpăna
dintre obîrşiile văii Sugărilor şi cele al văii Căldărilor (dreapta), afluentă a văii Cerbului (2295 m).
Urcăm spre N pe creasta Colţilor Obîrşiei şi în circa 10 min. ajungeni pe o platformă cu
bolovăniş, situată în creştetul unui larg pinten, Pintenul Obîrşiei, care desparte V. Căldărilor de V.
Cerbului (2 340 m), înainte se deschide adînca depresiune a văii Cerbului, dincolo de care se ridică
Creasta Morarului, cu silueta caracteristică a Colţilor Morarului, iar către NV, Vf. Omu.
Din acest punct, către stînga, în urcuş pe creastă, se desprinde varianta de iarnă, marcată, a
drumului. Traseul de vară (nemarcat) trece pe flancul nordic al crestei, angajîndu-se de-a coasta pe o
brînă cu bolovănişuri, pe sub Ceardacul Obîrşiei, zonă de pereţi stîncoşi care încinge ca o treaptă de
piatră în amfiteatru, coastele nordice ale Colţilor Obîrşiei. După circa 20 min. de mers pe această brînă,
la capătul „Ceardacului", atingem iarăşi coama pe un prag, unde întîlnim varianta de iarnă cu marcajul
ce vine din stînga. Un scurt coborîş ne conduce de aici în Curmătura Văii Cerbului, şea situată în
creasta care desparte căldarea superioară a văii Cerbului (spre est) de cea a văii Obîrşia Ialomiţei (spre
vest), respectiv bazinul văii Prahova de cel al văii Ialomiţa (2 330 m).
Din acest punct se observă: spre N, Vf. Bucura; spre NNE, Vf. Omu cu cabana; spre NE, Colţii Morarului; spre E, jos,
-V. Cerbului şi în fund, localitatea^ Azuga; spre ESE, Vf. Coştilei (2489 m); spre S şi SE, Colţii Obîrşiei; spre SSV, la
orizont, Leaota; spre V, jos, căldarea superioară a văii Obîrşia Ialomiţei, cu imensul bloc de calcare, Mecetul Turcesc
şi dincolo de vale, Doamnele; spre NNV, în primul plan Vf. Văii Cerbului şi pe aceeaşi direcţie, sus în fund, Vf.
Găvanele (2472 m).

Din curmătură, poteca urcă pe flancul vestic al crestei, ocolind blocul stîncos ce formează Vf.
Văii Cerbului şi după 5—10 min., după ce am întîlnit poteca ce vine din stînga dinspre Peştera, ne
conduce din nou pe creastă, într-o altă şea situată la mică distanţă la NV de Vf. Văii Cerbului şi
aproape la nivelul acestuia (2 360 m). Prin cîteva serpentine scurte continuăm urcuşul pieptiş de-a
lungul coamei, pînă sub blocul de calcare albe ce formează Vf. Găvanele1 unde întîlnim „drumul
grănicerilor" ce vine dinspre Şeaua Strunga.
De aici, poteca trece pe faţa dinspre V. Cerbului, lasă în stînga o variantă de iarnă a drumului
care urcă pieziş în creastă pe sub stînci, apoi continua de-a coasta pe sub Vf. Bucura şi curînd ne
conduce pe platoul de pe Vf. Omu, la cabană (2 507 m).

Legături de la cab. Vf. Omu spre: cab. Mălăeşti prin V. Mălăeşti (67); cab. Mălăeşti prin Bucşoiu-Brîna Caprelor
(68); cab. Dihamu prin Bucşoiu (68 A); cab. Poiana Izvoarelor prin Bucşoiu (68 B); Buşteni prin Bucşoiu (68);
Buşteni prin V. Cerbului (69); Crucea Eroilor — cab. Caraiman (70); cab. Padina şi Peştera prin Colţii Ţapului —
Şeaua Strunga (73); Bran prin V. Gaura (74); Bran prin Ciubotea (75); Bran prin Clincea (76).

Vezi turul de orizont de pe Vf. Omu la pag. 72.

22. CAB. BABELE — CAB. CARAIMAN


Marcaj: cruce albastră. Timp: 20 min. Diferenţă de nivel: — 175 m.

De la cabana Babele (2 200 m) drumul se îndreaptă către E, trece creasta la cîţiva metri în
spatele cabanei, traversează şoseaua spre Coştila şi coboară pe coama largă Babele-Jepi care desparte
obîrşiile din platou ale văii Jepilor (stînga) de cele ale văii Izvorul Dorului. La circa 25 m diferenţă de
nivel mai jos, pe un prag orizontal al coamei, lăsăm în dreapta drumul carosabil (marcat cu bandă
galbenă pe stîlpi de lemn) spre cab. Piatra Arsă şi continuăm coborîşul paralel cu Viroaga Babelor ce
coboară de sub creastă 44. Trecem pe un alt prag al coamei şi curînd atingem firul superior al văii
Jepilor în punctul de confluenţă cu Viroaga Babelor (2 110 m).
Traversăm firul şi continuăm spre dreapta pe malul stîng al văii şi paralel cu aceasta. Coborîm
apoi o scurtă ruptură de pantă, la baza căreia se află o ramificaţie de drumuri (2 090 m).
Ramificaţie: La stînga de-a coasta, spre Crucea Eroilor de pe Caraiman.
Traseul continuă înainte, în coborîş prin pajiştile de la poalele feţei sudice a Caraimanului şi
în cîteva minute ajungem la cabana Caraiman (2 025 m).
Legături de Ia. cab, Caraiman spre: Buşteni prin V. Jepilor (27) Buşteni sau Poiana Ţapului prin V. Urlătorilor (28);
cab. Piatra Arsă (29); Crucea Eroilor — cab. Vf. Omu (26).

22A. CAB. BABELE — BRÎNA MARE A CARAIMANULUI — CRUCEA EROILOR


Marcaj: cruce albastră pînă la Ramificaţie, apoi nemarcat. Timp: 1 oră. Diferenţa de nivel: +
90 m (coboară 110 m; urcă 200 m).

Vezi traseul 22 pînă în punctul Ramificaţie la pag. 112.


De aici urmăm spre stînga poteca nemarcată de-a coasta care se înscrie pe Brîna Mare a
Caraimanului, pridvor în cea mai mare parte înierbat, care încinge în întregime abruptul sudic şi sud-
estic al Caraimanului ce cade în V. Jepilor2. În urcuş continuu de-a coasta, traversăm vîlcelul stîncos
Şiştoaca Dracilor, după care poteca se orientează către E, şerpuind de-a lungul brînei pe sub pereţii
stîncoşi ai Spinării Caraimanului. În dreptul unei muchii stîncoase trecem pe sub ţancul ascuţit
Omuşorul, apoi, îndreptîndu-ne către NE, drumul ne conduce curînd în Şeaua Caraimanului, largă
platformă aşezată în creştetul unui pinten desprins de sub Vf. Caraimanului şi care înaintează către E,
între V. Jepilor şi V, Albă3. La extremitatea estică a pintenului, în marginea abruptului se află Crucea

1
Vf. Găvanele (2472 m) reprezintă un „triconfiniu", adică un nod de trei creste ce despart 3 bazine geografice. Astfel, din acest
vîrf se desprind: spre est, Creasta Colţilor Obîrşiei, care desparte bazinul văii Ialomiţa de cel al văii Prahova; spre vest, Spinarea
Doamnelor care desparte bazinul Ialomiţei (la sud) de cel al Bîrsei (respectiv V. Obîrşia Ialomiţei de V. Gaura); spre nord,
creasta Bucura cu Vf. Omu (prelungit cu creasta Bucşoiului), care desparte bazinul Bîrsei (la vest) de cel al Prahovei (la est).
Pietrişurile calcaroase de sub vîrf prezintă o vegetaţie alpină, scundă, foarte bogată în elemente specifice Bucegilor şi în care
remarcăm ca o raritate, macul galben de munte (Papaver pyrenaicum).
2
Pajiştile de pe brînele însorite ale Caraimanului oferă în miez de vară unul dintre cele mai încîntătoare aspecte ale vegetaţiei
alpine din Bucegi, cuprinzînd totodată şi elemente specifice florei Carpaţilor noştri, de mare valoare ştiinţifică. Covorul des de
ierburi dominante (Sesleria haynaldiana, Carex sempervirens, Festuca saxatilis, Festuca amethystina, Festuca versicolor, Poa
violacea) este împestriţat cu sumedenie de plante cu flori viu colorate, dintre care unele cresc numai în Carpaţii României ca de
exemplu: Dianthus tenuifolius, Onohrychis transsilvanica, Cerastium transsilvanicum, Thymus pulcherimus, Centaurea,
pinnatifida. La acestea se adaugă specii dacice care cresc numai în Carpaţi şi Balcani, ca Geranium coerulatum (raritate în
Bucegi şi Piatra Craiului), Senecio papposus, Carduus kerneri, Bromus barcensis. Brînele de pe versanţii abrupţi însoriţi mai
constituie staţiunile de predilecţie a celei mai preţuite podoabe ale muntelui, „floarea de colţi" (Leontopodium alpinum), multă
vreme smulsă cu lăcomie de către turişti şi negustori de flori, astăzi apărată de legile pentru ocrotirea naturii şi refugiată pe cele
mai greu accesibile locuri.
3
In această şea vegeta odinioară din belşug floarea de colţi (Levitopodium alpinum). Ea a fost însă sistematic devastată în anii
1926—1928 de către personalul folosit la şantierul construcţiei Crucii Eroilor.
Eroilor (2 291 m)4.
Legături de la Crucea Eroilor spre: cab. Vf. Omu prin platoul Coştilei (traseul 26, începînd din acest punct); cab.
Caraiman (traseul 70, începînd din acest punct).

23. CAB. BABELE — V. URLĂTORILOR — BUŞTENI (sau POIANA ŢAPULUI)


Marcaj: bandă galbenă pînă la Ramificaţie, apoi triunghi roşu pînă la cantonul „Jepi" şi de aici
triunghi albastru pînă la Buşteni (de la cascada Urlătoarea la Poiana Ţapului, punct albastru).
Timp: la Buşteni, 3—4 ore; la Poiana Ţapului 3½—4½ ore. Diferenţa de nivel: la Buşteni —
1 315; la Poiana Ţapului — 1 340 m.

Vezi traseul 24 pînă în punctul Ramificaţie, la pag. 115.


Din acest punct urmăm ½ la stînga poteca (marcaj triunghi roşu), la început în coborîş de-a
lungul firului din platou al văii Urlătoarea Mare, apoi în urcuş uşor printr-un coridor deschis în
jnepeniş şi după circa 10 min. ajungem în marginea platoului, la cantonul funicularului „Jepi" (1 960
m).
De aici se observă: spre N, Crucea Eroilor de pe Caraiman, la stînga acesteia, în fund, Vf. Caraiman (2 384 m) şi în
primul plan, dincolo de V. Urlătoarea Mare, Vf. Jepii Mici (2 143 m); din acest vîrf spre drcapta, Creasta Vîrfului
Jepilor Mici; spre NNE, Claia Mare; spre NE, în V. Prahovei, oraşul Buşteni; spre ENE, Poiana Ţapului.

În continuare vezi traseul 53, începînd din acest punct (pag. 158, al. 7) pînă la Buşteni. Pentru
Poiana Ţapului acelaşi traseu pînă în punctul Ramificaţie (staţia de unghi a funicularului, 1 180 m) la
pag. 160, apoi în continuare traseul 53 A.

24. CAB. BABELE — CAB. PIATRA ARSA


Marcaj: bandă galbenă pe stîlpi de lemn. Timp: 1—1¼ oră. Diferenţa de nivel: — 250 m.

De la cabana Babele (2 200 m) drumul se îndreaptă către E,, trece creasta Babele la cîţiva
metri în spatele cabanei, traversează şoseaua spre Coştila şi coboară pe coama largă Babele-Jepi, care
desparte obîrşiile din platou ale văii Jepilor (stînga); de cele ale văii Izvorul Dorului (dreapta). La circa
25 m diferenţă de nivel mai jos pe un prag orizontal, lăsăm la stînga poteca spre cab. Caraiman şi
continuăm coborîşul repede urmînd stîlpii de marcaj, pîna pe un alt prag lat al coamei lîngă căsuţa
transformatorului electric (2 150 m). De aici, drumul, aproape orizontal, descrie o curbă largă către
dreapta, traversează în lat coama şi apoi coboară de-a coasta la marginea platoului Jepilor, într-o şea,
unde întîlnim venind din stînga poteca dinspre cabana Caraiman (2 120 m).
Din acest punct se observă: spre N şi NNE, jos, V. Jepilor şi dincolo de vale Caraimanul cu Crucea Eroilor: spre
ESE, Vf. Jepilor Mici (2 143 m): spre SE, Vf. Jepii Mari, cu jnepenişuri (2075 m); spre S, Vf. furnica (2 102 m): spre
SSV şi SV, V. Izvorul Dorului şi dincolo de vale Creasta Cocorei.

Continuăm spre sud, coborînd uşor şi continuu pe întinsul platoului Jepilor Mici. După 15—
20 min de mers pe această cîmpie înaltă şi monotonă, drumul trece pe la obîrşia din platou a văii
Urlătoarea Mare (stînga) şi continuă de-a coasta pe sub Vf. Ciocîrlia (2 056 m). Curînd, ieşim pe un
tăpşan la sud de acest vîrf, la o ramificaţie de drumuri (2 025 m), de unde, spre stînga la marginea
platoului, se observă cantonul funicularului „Jepi".
Ramificaţie: La stînga spre cantonul funicularului „Jepi" (marcaj triunghi roşu) — V.
Urlătorilor — Buşteni (sau Poiană Ţapului).
De aici părăsim drumul carosabil care se continuă înainte şi urmăm ½ la dreapta drumul
marcat cu stîlpi de lemn care ne conduce printr-un coridor deschis în jnepeniş în linie dreaptă. Curînd
traversăm pieziş alt coridor cu traseul conductei electrice şi în coborîş uşor prin jnepeniş, după 10—15
min. de la ramificaţie ajungem la cabana Piatra Arsă (1 950 m).
Legături de la cabana „Piatra Arsă" spre: Buşteni sau Poiana Ţapului prin V. Urlătorilor (53, 53 A); Sinaia sau
Poiana Ţapului prin Poiana Stînei (54, 54A); cab. Vf. cu Dor (55); Furnica — teleferic — Sinaia (55 A); cab. Zănoaga
prin Lăptici — Nucetu (56); cab. Peştera (57).

25. CAB. BABELE — CAB. PEŞTERA


Marcaj: cruce albastră. Timp: 1¼— 1½ oră. Diferenţă de nivel: — 590 m.

De la cabana Babele (2 200 m) coborîm spre V pe coasta largă ce formeaza flancul dinspre V.

4
Această cruce, înaltă de 33 m a fost construită în 1926—1928 de către C.F.R., ca monument în memoria eroilor căzuţi în luptele
de pe V. Prahovei în primul război mondial.
Cocora al crestei Babelor, traversăm cîteva viroage şi după 10—15 min. ajungem deasupra unei zone
de stîncării (2 040 m). De aici poteca se strecoară către dreapta printr-un mic defileu stîncos şi apoi,
descriind o serpentină, ne conduce la baza abruptului, pe creasta Piciorul Babelor (1 980 m).
Continuăm coborişul printr-o zonă de bolovănişuri, în lungul crestei care desparte V. Sugărilor
(dreapta) de V. Cocorei (stînga) şi curînd ajungem într-o şea înierbată, de unde creasta continuă, urcînd
spre V (1 885 m)1.
De aici se observă: spre N, Obîrşia; spre NE, în ultimul plan Vf. Baba Mare (2292 m); spre E, Vf. Cocora (2182 m);
spre NV, Doamnele; spre VNV, Bătrîna: între Obîrşia şi Doamnele, depresiunea largă a văii Obîrşia Ialomiţei.

Din acest punct poteca trece pe flancul dinspre V. Cocorei, la început pe sub un pîlc de
jnepeniş, apoi de-a coasta pe sub o zonă de stîncării şi continuă coborîşul repede prin pajişti, de-a
lungul Piciorului Babelor, conducîndu-ne la baza acestuia unde întîlnim venind din dreapta, drumul de
la Vf. Omu prin V. Obîrşia Ialomiţei. Continuăm spre S pe pajiştile unui larg platou uşor înclinat, întins
între V. Ialomiţei (dreapta) şi V. Cocorei şi în circa 10 min., după ce traversam V. Cocorei, ajungem la
cabana Peştera (1 610 m).
Legături de la cab. Peştera spre: cab. Zănoaga sau Bolboci (50); cab. Padina-Bran prin Şeaua Strunga (51); cab. Vf.
Omu prin Şeaua Strunga — Colţii Ţapului (51 A); cab. Vf. Omu prin V. Obîrşiei (46); cab. Piatra Arsă (48); cab. Vf',
cu Dor (49).

26. CAB. CARAIMAN — CRUCEA EROILOR — CAB. VF. OMU


Marcaj: în proiect. Timp: pînă la Crucea Eroilor 40—50 min., pînă la Vf. Omu 2½—3 ore.
Diferenţă de nivel: pînă la Crucea Eroilor + 265 m; pînă la Vf. Omu + 480 m (urcă 360 m;
coboară 15 m; urcă 35 m, coboară 110 m; urcă 210 m). Traseu nerecomandabil pe vreme de
ceaţă.

De la cabana Caraiman (2 025 m) urmăm spre NV o cărare în urcuş pieptiş pe faţa înierbată,
puternic înclinată a Caraimanului şi curînd ajungem pe Brîna Mare a Caraimanului, pridvor, în cea
mai mare parte înierbat, care încinge în întregime abruptul sudic şi sud-estic al Caraimanului ce cade în
V. Jepilor. Aici întîlnim poteca ce vine din stînga, de la capătul brînei, din firul văii Jepilor. Continuăm
spre dreapta pe această potecă în urcuş de-a coasta. Traversăm vîlcelul stîncos Şiştoaca Dracilor, după
care poteca se orientează către E, şerpuind de-a lungul brînei pe sub pereţii stîncoşi ai Spinării
Caraimanului. În dreptul unei muchii stîncoase trecem pe sub ţancul ascuţit Omuşorul apoi drumul se
îndreaptă către NE şi ne conduce curînd în Şeaua Caraimanului , largă platformă aşezată în creştetul
unui pinten desprins de sub vîrful Caraimanului şi care înaintează spre E între V. Jepilor şi V. Albă. La
extremitatea estică a pintenului, în marginea abruptului, se află Crucea Eroilor, de pe platforma căreia
se deschide o largă perspectivă asupra văii Prahova (2 292 m).
De la Crucea Eroilor urmăm pe o scurtă porţiune drumul înapoi, lăsăm în stînga poteca pe care
am venit de la cab. Caraiman şi continuăm spre V, în urcuş direct pînă în Vîrful Caraimanului (2 384
m)2. De aici, coborînd uşor pe Spinarea Caraimanului, ajungem curînd în şeaua de la obîrşia văii Albe
(care desparte Caraimanul de muntele vecin Coştila), apoi urmăm poteca către NV, în urcuş pe
nesimţite prin pajiştile întinse şi monotone ce acoperă platoul Coştilei. Lăsăm în stînga viroagele ce
formează obîrşiile din platou ale văi Jepilor, apoi în dreapta Vf. Coştila (2 489 m), continuînd spre N
pînă în şoseaua Sinaia — Coştila. Urmăm şoseaua către stînga pînă la prima cotitură accentuată a
acesteia spre stînga, de unde o părăsim îndreptîndu-ne către VNV, pe Coama Coştilei, pe deasupra văii
Căldărilor (afluentă a văii Cerbului) şi viroagele ce cad spre stînga în V. Sugărilor. Coborînd uşor în
lungul coamei, trecem printr-o zonă de stîncării şi ajungem în Curmatura Sugarilor (2 295 m), şea
situată pe Coama Colţilor Obîrşiei, între V. Sugărilor şi V. Căldărilor, unde întîlnim drumul marcat de
la cab. Babele spre Vf. Omu.
De aici urmăm spre dreapta acest drum (vezi în continuare traseul 21, începînd din punctul
Curmătura Sugărilor, la pag. 109, al. 10).

27. CAB. CARAIMAN — V. JEPILOR — BUŞTENl


Marcaj: cruce albastră. Timp: 2½—3 ore. Diferenţa de nivel: — 1 140 m.
Traseul străbate zona ştiinţifică „Jepi-Caraiman" a rezervaţiei naturale „Bucegi":, în care
1
Flancul dinspre V. Sugarilor al Piciorului Babelor şi mai departe, al muntelui Babele, este în mare parte acoperit cu jnepenişuri
compacte, din mijlocul cărora se ridică cîteva exemplare de zîmbru sau pin cembra (Pinus cemhra). De asemenea sînt
remarcabile jnepenişurile dese ce se întind la obîrşiile văii Cocora, deasupra limitei pădurii.
2
De remarcat vegetaţia scundă de „tundră alpină" care acoperă incomplet solul pietros, specifică vîrfurilor şi crestelor din etajul
alpin superior şi caracterizată prin plante ce formează „perniţe" alipite de sol ca: Silene acaulis, Minuartia sedoides, Saxilraga
moschata.
recoltarea plantelor de orice fel şi părăsirea potecii marcate sînt strict interzise.

De la cabana Caraiman (2 025 m) poteca se angajează imediat în coborîş de-a lungul unui
vîlcel stîncos (Vîlcelul Zăpezilor), afluent al văii Jepilor; trece apoi repede pe coastele înierbate de pe
faţa sudică a Caraimanului, unde descrie 4 serpentine, la capătul cărora, după o porţiune săpată în
stîncă şi prevăzută cu cablu, atinge iarăşi firul vîlcelului, ieşind din nou pe faţa din stînga, după cîteva
serpentine scurte ajungem deasupra unei mari rupturi de pantă a văii. Coborim direct printr-un mic
horn abrupt cu trepte naturale de stîncă şi cu cablu de siguranţă, de la baza căruia poteca se îndreaptă
brusc către dreapta, de-a coasta şi săpată în stîncă, reintrînd în firul stîncos şi umed al Vîlcelului
Zăpezilor. De aici (după 20—30 min. de la cabană) intrăm într-un buruieniş compact de ştevie de
munte (Rumex alpinus) instalat pe locul unei vechi tîrle la baza rupturii de pantă (1 810 m) lîngă
Cascada Caraimanului (dreapta), impresionantă mai ales primăvara şi la începutul verii cînd valea are
debit mare de apă. Din acest punct, către stînga porneste pe faţa Caraimanului largul pridvor înierbat
Brîna Portiţei.
Continuînd coborîşul în serpentine, poteca străbate buruienişul, trece apoi pe coama dintre
firul văii şi Vîlcelul Brînei Portiţei şi traversează firul bolovănos al acestui vîlcel. În dreapta, peste vale,
se ridică versantul nordic, abrupt, al Jepilor Mici cu vegetaţie bogată, specifică „dosurilor" de munte
subalpine şi alcătuite din pîlcuri de larice, de molid şi din tufărişuri de jneapăn şi anin de munte.
Poteca se prezintă de-a coasta şi curînd (prevăzută cu cabluri coboară o zonă abruptă mai întîi
printr-o serpentină tăiată în stîncă apoi pe o scară de piatră.
De la baza scării (1680 m) coborîm repede prin cîteva serpentine pe coasta acoperită cu pajişti
bogat înflorite, pînă în firul văii Jepilor (1 600 m). Traversăm valea, trecînd astfel de pe Caraiman pe
Jepii Mici şi continuăm coborîşul, mai întîi printr-un horn stîncos, apoi de-a coasta pe sub stîncării.
Traversăm apoi din nou firul văii (1 560 m) şi urcăm puţin pe malul opus, unde drumul continuă pe o
faţă cu pajişti şi pîlcuri de larice, descrie o serpentină şi ne conduce îa limita superioară a pădurii, în
marginea unei rarişti de larice, molid şi paltin de munte, cu exemplare răzleţe de fag (1 485 m).
Coborîşul continuă prin rarişte, apoi în serpentine printr-un făget şi după circa 20 min. de la limita
pădurii traversăm din nou valea (1 300 m).
Drumul continuă pe versantul nordic al Jepilor Mici, împădurit şi puternic înclinat, mai întîi
de-a coasta, apoi în numeroase serpentine. După ce am trecut o porţiune în care poteca este săpată în
stîncă şi prevăzută cu cablu de siguranţă, ajungem lîngă un izvor ce iese din stîncă (1 140 m). Spre
stînga, pe malul opus al văii se observă cascadele formate de numeroasele şi bogatele izvoare din V.
Spumoasa.
Drumul continuă în coborîş continuu de-a coasta, apoi direct prin pădure şi ne conduce în
drumul carosabil, lîngă casa fostelor cariere. Urmăm spre dreapta acest drum, în lungul conductei de
apă şi după cîteva minute ieşim la marginea pădurii, lîngă incinta fabricii de celuloză (1 000 m).
Drumul, intrînd în Buşteni, se continuă cu str. Industriei şi dupa circa 15 min. ne conduce în Bul.
Libertăţii (şoseaua naţională), lîngă fabrica de hîrtie Buşteni. De aici la stînga, pe bulevard, spre gara
Buşteni (750 m distanţă, circa 10 min.).

28. CAB. CARAIMAN — V. URLĂTORILOR — BUŞTENI (sau POIANA ŢAPULUI)


Marcaj: punct albastru pînă în drumul de la Babele, bandă galbenă pe stîlpi de lemn pînă la
Ramificaţie, triunghi roşu pînă la cantonul „Jepi", apoi triunghi albastru pînă la Buşteni (de la
cascada Urlătoarea la Poiana Ţapului, punct albastru). Timp: La Buşteni 3½—4 ore; la Poiana
Ţapului 4—4½ ore. Diferenţă de nivel: la Buşteni — 1 140 m (urcă 95 m; coboară 1 235 m);
la Poiana Ţapului — 1 165 m (urcă 95 m; coboară 1 260 m).

De la cabana Caraiman (2 025 m) poteca se îndreaptă către S în coborîş, traversează imediat


firul văii Jepilor (trecînd astfel de pe Caraiman pe Jepii Mici) şi urcă apoi pieptiş coasta din dreapta
văii. După 5—10 min. ajungem pe un prag larg în drumul carosabil, pe care continuăm în urcuş uşor
de-a coasta şi ieşim curînd în marginea platoului Jepilor Mici, îrrtr-o şea, unde întîlnim drumul dinspre
cab. Babele (2 120 m).
De aici se observă: spre ESE, Vf. Jepii Mici (2 143 m); spre SE, Vf. Jepii Mari (2 075 m), acoperit cu jnepenişuri;
spre S, Vf. Furnica (2102 m); spre SSV şi SV, V. Izvorul Dorului şi dincolo de vale, Creasta Cocorei.

Continuăm spre S drumul (marcaj bandă galbenă pe stîlpi de lemn) în coborîş uşor pe întinsul
platoului Jepilor Mici1G. După 15—20 min. de mers pe această cîmpie înaltă şi monotonă, drumul
trece pe la obîrşia din platou a văii Urlătoarea Mare (stînga) şi continua de-a coasta pe sub Vf.
Ciocîrlia (2 056 m). Curînd ieşim pe un tăpşan la S de acest vîrf, la o ramificaţie de drumuri (2 025 m).
Ramificaţie: ½ la dreapta spre cab. Piatra Arsă (10—15 min., marcaj bandă galbenă pe stîlpi
de lemn).
Traseul nostru (marcaj triunghi roşu) părăseşte drumul carosabil şi urmează ½ la stînga poteca
la început în coborîş de-a lungul văii Urlătoarea Mare, apoi în urcuş uşor printr-un coridor deschis prin
jnepeniş şi după circa 10 min. ajungem în marginea platoului, la cantonul funicularului „Jepi" (1 960
m).
De aici se observă: spre N, Crucea Eroilor de pe Caraiman, la stînga acesteia, în fund, Vf. Caraiman (2 384 m) şi în
primul plan, dincolo de V. Urlătoarea Mare, Vf. Jepii Mici (2 143 m); din acest vîrf spre dreapta Creasta Vîrfului
Jepilor Mici; spre NNE, Claia Mare; spre NE, în V. Prahovei, oraşul Buşteni; spre SE, Sinaia.

În continuare vezi traseul 53, începînd din acest punct (pag. 158, al. 7), pînă la Buşteni. Pentru
Poiana Ţapului acelaşi traseu pîna în punctul Ramificaţie (staţia de unghi a funicularului, 1 180 m), la
pag. 160, apoi în continuare traseul 53 A.

29. CAB. CARAIMAN — CAB. PIATRA ARSA


Marcaj: punct albastru, apoi bandă galbenă pe stîlpi de lemn. Timp: 1—1½ oră. Diferenţă de
nivel: — 75 m (urcă 95 m; coboară 170 m).

De la cabana Caraiman (2 025 m) poteca se îndreaptă către S în coborîş, imediat traversează


firul văii Jepilor (trecînd astfel de pe Caraiman pe Jepii Mici) şi urcă apoi pieptiş coasta din dreapta
văii. După 5—10 min. ajungem pe un prag larg în drumul carosabil, de unde continuâm pe acest drum
în urcuş uşor de-a coasta, pînă în marginea platoului Jepilor Mici, unde întîlnim drumul dinspre cab.
Babele (2 120 m).
De aici se observă: spre SE, V f. Jepii M ici (2 143 m); spre SE, Vf. Jepii Mari (2 075 m), acoperit cu jnepenişuri; spre
S, Vf. Furnica (2 102 m); spre SSV şi SV, V. Izvorul Dorului şi dincolo de vale, Creasta Cocorei.

În continuare vezi traseul 24, începînd din acest punct (pag. 115).

30. CAB. CARAIMAN — CAB. BABELE


Marcaj: cruce albastră. Timp: 20—30 minute. Diferenţa de nivel: + 175 m.

De la cabana Caraiman (2 025 m) urmăm către V poteca în urcuş pe malul stîng (dreapta cum
urcăm) al văii Jepilor. Trecem prin pajiştile de la poalele feţei sudice a Caraimanului şi urcăm apoi
pieptiş o treaptă a văii, la baza căreia lăsăm în dreapta poteca spre Crucea Eroilor pe Brîna Mare a
Caraimanului. Deasupra treptei, după o scurtă porţiune aproape pe orizontală, poteca ne conduce lîngă
firul superior al văii Jepilor, în punctul de confluenţă cu Viroaga Babelor ce vine dinspre V, de sub
creasta Babele (2 110 m). De aici ne îndreptăm brusc către stînga, traversăm firul şi continuăm în urcuş
paralel cu viroaga, pe malul drept al acesteia (stînga cum urcăm)1.
Urcuşul încetează pe un prag orizontal al coamei Babele-Jepi (care desparte bazinul văii
Jepilor de cel al văii Izvorul Dorului) unde întîlnim venind din stînga, drumul dinspre Piatra Arsă. Un
ultim urcuş de circa 5 min. ne conduce în creastă, la cabana Babele (2 200 m).

Legături de la cab. Babele spre: cab. Peştera (25); cab. Vf. Omu (21); Buşteni sau Poiana Ţapului prin V. Urlătorilor
(23); cab. Piatra Arsă (24).

31. CAB. DIHAMU — ŞEAUA CĂPĂŢÎNII PORCULUI — POIANA COŞTILEI —


BUŞTENI
Marcaj: punct roşu pînă la ramificaţia „Pichetul Roşu", apoi triunghi roşu. Timp; 3—3½ ore.
Diferenţă de nivel: — 435 m (urcă 125 m; coboară 40 m; urcă 75 m; coboară 170 m; urcă 50
m; coboară 475 m).

De la cabana Dihamu (1 320 m) urmăm drumul spre SSE în urcuş prin poiana larga din Şeaua
Magurii Cenuşii şi după circa 5 min. ajungem la ramificaţia drumurilor (stîlp indicator, 1 365 m). La
stînga spre Predeal prin V. Iadului sau cab. Gura Dihamului şi Buşteni (marcaj triunghi roşu şi triunghi
albastru). Traseul nostru continuă spre dreapta în urcuş uşor de-a asta prin păşunile şi rariştile de pe
coastele nordice ale Dihamului, de sub Vf. Baiului şi după 10—15 min. ajungem în poiana Curmătura
Armăsarilor. Intrăm în pădure şi imediat întîlnim o ramificaţie de drumuri.

1
Se remarcă în această porţiune tufărişurile scunde de azalee pitică de munte (Loiseleuria procumbens) care se întind în covoare
întrerupte de pîlcuri de ierburi, în lungul coamei urmată de potecă. Această plantă lemnoasă pitică (care poate atinge vîrste de 75
ani) este specifică coamelor şi şeilor puternic vîntuite din zona alpină, pe care iarna zăpada viscolită se aşterne în strat subţire şi
îngheţat.
La stînga spre cab. Poiana Izvoarelor (20—30 min., marcaj cruce albastră.
Traseul continuă înainte prin pădure. Urcînd şi coborînd uşor, poteca ocoleşte pe la nord Vf.
Căpăţîna Porcului şi lăsînd în dreapta obîrşiile văii Glăjăriei se îndreaptă către sud şi ne conduce în
larga poiană din Şeaua Căpăţînii Porcului, la răscrucea de drumuri „Pichetul Roşu" (1 445 m).
De aici în continuare vezi traseul 68 începînd din punctul Ramificaţia 3 (marcaj triunghi
roşu).

32. CAB. DIHAMU — ŞEAUA CĂPĂŢÎNll PORCULUI — BUCŞOIU — VF. OMU


Marcaj: punct roşu pînă la ramificaţia „Pichetul Roşu" şi de aici bandă roşie pînă la cab. Vf.
Omu. Timp: 4½—5 ore. Diferenţă de nivel: + 1 185 m (urcă 1 170 m; coboară 105 m; urcă
120 m). Traseu nerecomandabil pe timp nefavorabil.

Vezi traseul 31 pînă la ramificaţia „Pichetul Roşu" din Şeaua Căpăţînii Porcului (1 445 m)19,
apoi în continuare traseul 8, începînd din acest punct (pag. 70, al 3).

32A. CAB. DIHAMU — ŞEAUA CĂPĂŢÎNII i PORCULUI — CAB. MĂLĂEŞTI


Marcaj: punct roşu pînă la ramificaţia „Pichetul Roşu", apoi triunghi roşu. Timp: 3—3½ ore.
Diferenţă de nivel: + 400 m (urcă 505 m; coboară 105 m).

Vezi traseul 31 pînă la ramificaţia „Pichetul Roşu" din Şeaua Căpăţînii Porcului (1 445 m) ,
apoi traseul 8 începînd din punctul Ramificaţia 2 (pag. 70, al. 3), pînă la răscrucea din punctul „La
Prepeleac" (1 750 m) şi în continuare traseul 8 A, începînd de la Ramificaţia 3 (pag. 73, al. 5).

33. CAB. DIHAMU — V. GLĂJĂRIEI — RÎŞNOV


Marcaj: cruce albastră, apoi banda albastră. Timp: 3½-4 ore. Diferenţă de nivel: — 725 m.

De la cabana Dihamu (1 320 m) poteca se îndreaptă către NV, apoi către N, coborînd de-a
coasta pe sub Măgura Cenuşie, pe flancul dinspre V. Glăjăriei. După circa 5 min. părăsim drumul care
continuă de-a coasta şi coborîm direct şi repede spre stînga, prin plantaţie către fundul văii Glăjăriei.
După circa ½ oră de coborîş atingem firul văii în punctul de confluenţă cu Vîlcelul Dihamului (990 m).
De aici traversăm valea şi continuăm o mică porţiune în sus pe lîngă fir, pe malul opus, pe drumul
carosabil din lungul văii. Intrînd curînd în Poiana Glăjăriei, părăsim acest drum şi urcăm pe poiană
spre VSV pînă la marginea plantaţiei tinere unde prindem marcajul. După un scurt urcuş pieptiş prin
plantaţie, poteca ne conduce pe o coamă, în marginea poienii „Mălăeşti-Izvor", unde întîlnim drumul
marcat cu bandă albastră de la cab. Mălăieşti la Rîşnov. Urmăm acest drum înainte în coborîş prin
Poiana Mălăieşti-Izvor şi în circa 5 min. poteca ne conduce la Izvorul Mălăieşti care ţîşneşte din
stînga (1075 m)
În continuare vezi traseul 40, începînd din acest punct (pag. 135, al. 8)

34. CAB. DIHAMU — V. RÎŞNOAVEI — PREDEAL


Marcaj: punct roşu. Timp: 2½—3 ore. Diferenţă de nivel: — 285 m.

De la cabana Dihamu (1 320 m) urmăm poteca către N şi NNE în coborîş uşor de-a coasta pe
sub poalele pădurii şi prin marginea unei largi poieni, Poiana Frăsinetului ce se întinde pe flancul
răsăritean al coamei Măgura Cenuşie. În dreapta, jos, V. Beuca iar peste vale, coama muntelui
Forbanu. După circa 15 min. de la cabană părăsim drumul care se continuă către N în lungul poienii şi
coborîm direct la dreapta prin poiană (atenţie la stîlpii de marcaj!) pînă la marginea pădurii unde
întîlnim un alt drum. Continuăm la dreapta pe acest drum care intră repede în pădure şi printr-o
serpentină scurtă coboară în firul văii Beuca (1 130 m). Traversăm firul şi pe malul opus urmăm la
stînga un drum forestier prin plantaţie. Drumul coboară uşor la început paralel cu valea, apoi se
îndepărtează de aceasta, urcă pe o mică porţiune, continuă în coboriş uşor de-a coasta pe flancul
muntelui Forbanu şi după circa 20 min. de la V. Beuca ne conduce într-o poiană pe coama care
desparte bazinul văii Rîşnoavei (la E) de cel al văii Ghimbavului (la V) (1 115 m). Aici întîlnim drumul
carosabil ce vine din dreapta pe culmea Forbanului, dinspre Şeaua Baiului. Urmăm la stînga acest drum
care părăsind coama, intră spre dreapta în pădure şi după circa 10 min. (800 m distanţă) ne conduce în
şoseaua Rîşnov — Pîrîul Rece — Predeal (1 110 m).
De aici urmăm şoseaua spre dreapta, în lungul văii Rîşnoavei. După 4,3 km drumul debuşează
în şoseaua naţională Bucureşti — Braşov, în dreptul km 144 + 900, de unde urmînd această şosea spre
stînga, în circa ½ oră (2 km) ajungem la gara Predeal (1 035 m).
Varianta: La km 2 + 400 părăsim şoseaua şi prindem către stînga poteca (marcată cu bandă albastră) care ne conduce
în Predeal prin pădurea de sub Gîlma. Mare).

35. CAB. DIHAMU — ŞEAUA BAIULUI — V. IADULUI — PREDEAL


Marcaj: triunghi roşu. Timp: 2—2½ ore. Diferenţa de nivel: — 285 m (urcă 50 m; coboară
365 m; urcă 30 m).

De la cabana Dihamu (1 320 m) urmăm poteca spre SSE în urcuş uşor prin poiana largă din
Şeaua Măgurii Cenuşii şi după circa 5 min. ajungem la ramificaţia drumurilor (stîlp indicator, 1 360
m).
La dreapta spre Şeaua Căpăţînii Porcului sau cab. Poiana Izvoarelor (marcaj punct roşu).
Traseul continuă pe drumul carosabil spre stînga de-a coasta şi coborîş uşor, apoi aproape
orizontal prin rariştile de molid de pe versantul de NE al Dihamului. În stînga jos se deschide V. Beuca,
dincolo de care se ridică culmea muntelui Forbanu. După circa 20 min. de la cabană drumul iese în
poiana largă din Şeaua Baiului, situată în culmea muntelui Dihamu, între Vf. „La Cleşte" (1 462 m) şi
Vf. Baiului (1 581 m), la o altă ramificaţie de drumuri.
La dreapta spre cab. Gura Dihamului şi Buşteni (marcaj triunghi albastru).
De aici urmăm înainte drumul în curbă spre stînga şi imediat ajungem la o altă ramificaţie de
drumuri carosabile (1 370 m).
Înainte, spre Predeal prin Forbanu.
Traseul nostru urmează la dreapta, de-a lungul împrejmuirii incintei cabanei Vînatorilor de
Munte. Lăsăm în stînga Monumentul Eroilor şi curînd ajungeni în dreptul cabanei, în Şeaua
Clăbucetului Baiului (1 355 m), la obîrşia văii Iadului, de unde către SE se desprinde coama lungă şi
împădurită, Clăbucetul Baiului.
Din acest punct continuăm spre stînga, către E, în lungul văii Iadului prin făget, în coborîş pe
malul drept al văii. Intrăm apoi pe firul acesteia, trecem de confluenţa cu un vîlcel ce vine din stînga şi
urmînd valea, ajungem după circa 30 min. De la cabana Vînătorilor de Munte la confluenţa cu V.
Leuca vine din dreapta (1 085 m). De aici continuăm în coborîş uşor pe drumul carosabil din lungul
văii. După ce am trecut de confluenţa cu V. Stînei Mici (1 065 m) drumul continuă prin pădure, apoi
prin poieni şi zăvoaie de anin şi ne conduce în V. Rîşnoavei în şoseaua Rîşnov — Pîrîul Rece —
Predeal din lungul acestei văi (1 005 m). Urmăm către dreapta această şosea şi curînd intrăm în şoseaua
naţională Bucureşti — Braşov, pe care în circa 30 min. ajungem la gara Predeal (1 035 m).

36. CAB. DIHAMU — ŞEAUA BAIULUI — CAB. GURA DIHAMULUI — BUŞTENI


Marcaj: triunghi albastru. Timp: 2¼—2¾ ore. Diferenţa de nivel: — 435 m pînă la gara
Buşteni (urcă 45 m; coboară 480 m).

De la cabana Dihamu (1 320 m) urmăm poteca spre SSE, în urcuş uşor prin poiana largă din
Şeaua Magurii Cenuşii şi după circa 5 min. ajungem la ramificaţia drumurilor (stîlp indicator, 1 365
m).
La dreapta spre Şeaua Căpăţînii Porcului sau cab. Poiana Izvoarelor (marcaj punct roşu).
Traseul nostru continuă spre stînga, pe drumul carosabil, de-a coasta în coborîş uşor, apoi
aproape pe curba de nivel, prin rariştile de molid de pe versantul de NE al Dihamului. În stînga jos se
deschide V. Beuca dincolo de care se ridică culmea muntelui Forbanu. După circa 20 min. de la cabană
drumul iese în poiana largă din culmea Dihamului la o ramificaţie de drumuri.
Înainte, pe drumul carosabil spre Predeal.
Traseul continuă spre dreapta în urcuş uşor prin poiană şi curînd ajungem în Şeaua Baiului,
situată între Vf. „La Cleşte" (stînga, 1 462 m) şi Vf. Baiului (1 518 m), la o altă ramificaţie de drumuri
(stîlp indicator, 1 365 m).
½ la dreapta spre cab. Poiana Izvoarelor (marcaj cruce albastră).
Traseul nostru continuă înainte şi curînd poteca intră în pădure în coborîş continuu, traversînd
o serie de izvoare şi cîteva poieniţe. În stînga jos se află V. Baiului şi dincolo de vale culmea
împădurită Clăbucetul Baiului. Trecem prin marginea unui frumos brădet (stînga) şi după circa ½ oră
din Şeaua Baiului drumul ne conduce într-o poiană unde întîlnim venind din dreapta drumul dinspre
Poiana Izvoarelor (1 090 m). De aici, dupa un coborîş repede prin pădurea întreruptă de rarişti şi poieni
şi apoi prin poiana de la marginea pădurii, ajungem în 6—8 min. la cabana Gura Dihamului, lîngă
confluenţa văii Baiului cu V. Cerbului (987 m).
De aici spre Buşteni, vezi traseul 61, la pag. 172, al. 7.

37. CAB. DIHAMU — CAB. POIANA IZVOARELOR


Marcaj: punct roşu, apoi cruce albastră. Timp: ¾—1 oră. Diferenţă de nivel: + 135 m (urcă
195 m; coboară 60 m).

De la cabana Dihamu (1 320 m) urmăm drumul spre SSE în urcuş uşor prin poiana largă din
Şeaua Măgurii Cenuşii şi după circa 5 min. ajungem la ramificaţia drumurilor (stîlp indicator, 1 365
m). La stînga spre Predeal sau cab. Gura Dihamului şi Buşteni, marcaj triunghi roşu şi triunghi
albastru). Traseul nostru continuă spre dreapta, în urcuş uşor de-a coasta prin păşunile şi rariştile de pe
coastele nordice ale Dihamului şi după 10—15 min. ajungem în poiana Curmătura Armăsarilor. Intrăm
în pădure şi imediat întîlnim o ramificaţie pe drumuri.
Înainte spre Şeaua Căpăţînii Porcului (marcaj punct roşu).
Traseul nostru (marcaj cruce albastră) continuă la stînga în urcuş prin pădure, apoi prin rarişti
de molid şi dupa circa 15 min. ieşim la gol, în Creasta Dihamului (sau culmea Baiului), pe cumpăna
apelor dintre bazinele Prahovei şi Oltului (1 515 m).
De aici se observă: spre NNE, Vf. Baiului (1 581 m); spre SE oraşul Buşteni; spre SSE, Vf. Gîlma Mare (1 428 m) şi
Poiana Coştilei; spre S, abruptul nordic al Coştilei; spre SSV, Moraru cu Colţii Morarului; spre SV, în primul plan,
Vf. Capăţîna Porcului (1 597 m), spre VSV, Bucşoiu.

Coborîm prin pajiştile largi de pe versantul sudic al Dihamului şi în 5—7 min. ajungem la
cabana Poiana Izvoarelor (1 455 m).
Legături de la cab. Poiana lzvoarelor spre: Cab. Gura Dihamului şi Buşteni (61); Buşteni prin Poiana Coştilei (62);
cab. Vf. Omu prin Bucşoiu (58); cab. Mălăeşti (58 A); Predeal prin V. Iadului (60).

38. CAB. MĂLĂEŞTI — CAB. VF. OMU


(prin V. Mălăeşti — Culmea Scara, cu ramificaţie pe traseu spre Vf. Omu prin Brîna Caprelor
— Bucşoiu).

De la cabana Mălăeşti (1 720 m) poteca se îndreaptă iniţial către sud, pe fundul căldării
inferioare a văii, apoi curînd se orientează spre dreapta şi urcă pieptiş ruptura de pantă ce formează
treapta de la extremitatea de sus a căldării. După 25—30 min. ajungem deasupra treptei, la marginea
căldării mijlocii, marcată evident de valul transversal ce formează „zăvorul" căldării.
De aici se observă: spre E, abruptul vestic al Bucşoiului cu Brîna Caprelor; spre S, Turnul Mălăeştilor cu imensul său
perete frontal; spre SSV la obîrşia văii, Hornurile Mălăeştilor; spre V, culmea Padina Crucii.

Drumul continuă pe fundul plat şi foarte uşor înclinat al căldării, pe covorul de un verde viu al
pajiştii de ierburi scunde, unde întîlnim curînd o ramificaţie de drumuri (stîlp indicator, 1 910 m).
Ramificaţia 1: Spre cab. Vf. Omu prin Brîna Caprelor — Creasta Bucşoiului (marcaj triunghi albastru; traseu
nerecomandabil pe timp nefavorabil)
De la stîlpul indicator urmăm poteca spre stînga. Din marginea căldării, aceasta urcă pieptiş prin cîteva serpentine pe
versantul vestic al Bucşoiului, angajîndu-se apoi spre stînga pe Brîna Caprelor1. Brîna, în cea mai mare parte
stîncoasă, încinge abruptul Bucşoiului, strecurîndu-se pe sub pereţi şi ţancuri de stîncă şi după 1—1½ oră din V.
Mălăeşti ne conduce pe Creasta Bucşoiului Mare, unde întîlnim poteca marcată cu bandă roşie, dinspre Şeaua
Căpăţînii Porcului (2 285 m). De aici în continuare spre Vf. Omu, vezi traseul 8, începînd de la Ramificaţia 4 (pag.
71)

Traseul nostru continuă înainte, pe peretele Turnului Mălăeştilor, urcă încă o treaptă a văii şi
ne conduce pe un alt prag (1 970 m). Urcuşul continuă la început prin bolovănişul firului văii, apoi mai
pronunţat pe o treaptă secundară de circa 40 m înălţime, deasupra careia se deschide circului glaciar
superior al văii, cu fundul înclinat şi acoperit de blocuri stîncoase şi mari bolovănişuri. Intrînd în
această căldare, poteca urcă de-a coasta pe flancul culmii Padina Crucii şi după 1¼—1½ oră de la
cabană ne conduce sub Hornul Mare al Mălăeşti/or, la o ramificaţie de drumuri între blocuri mari de
stîncă (2 140 m).
Ramificaţia 2: Spre cab. Vf. Omu prin Hornul Mare al Mălăeştilor. Traseu mai scurt însă mai greu). Urcăm către
dreapta, direct, spre SSV spre S, prin hornul stîncos puternic înclinat, cu fundul acoperit de bolovănişuri şi după circa
½ oră ieşim în Curmătura Hornurilor din Culmea Scara (2 315 m). De aici urmăm către stînga poteca marcată în
lungul crestei şi după încă circa ½ oră ajungem la cab. Vf. Omu.

De aici poteca se strecoară de-a coasta şi în urcuş uşor prin bolovaniş şi trecînd pe sub încă 3
hornuri abrupte, ne conduce către stînga pe o brînă, afara din căldare. După un urcuş pronunţat pe
această brînă, ajungem pe un prag (2 215 m), de unde continuăm în urcuş uşor pe coasta înierbată de pe
1
În lungul acestei brîne sînt remarcabile covoarele de salcie pitica (Salix reticulata), cu frunze mici, rotunjite, verzi închis,
lucitoare pe faţă şi alburii pe dos. Planta este caracteristică versanţilor umbriţi din etajul alpin superior, cu îndelungată acoperire
de zăpadă.
flancul nordic al culmii Scara. După circa 20 min. de la ramificaţie poteca iese pe o coamă (2 280 m),
de unde se angajează în serpentine.
Din acest punct se observă: spre VSV, Vf. Padina Crucii, cu blocul somital din calcare albe; între V şi NV, în fund
Culmea Tigăneşti, iar în primul plan, creasta mai scundă a Padinii Crucii; spre ENE, Vf. Bucşoiu (2 492 m) şi abruptul
vestic al Bucşoiului.

După 11 serpentine pe coasta acoperită cu vegetaţie alpină scundă 1; poteca iese în creastă pe
Culmea Scara, dincolo de care se deschide vastul circ glaciar al văii Gaura (2 385 m). Aici întîlnim
venind din dreapta drumul dinspre Bran. Urmăm drumul spre stînga, pe sub coamă, în urcuş uşor şi
după circa 15 min. ajungem la Vf. Omu (2 507 m).
Legături de la cab. Vf. Omu, spre: Crucea Eroilor — cab. Caraimm (70); cab. Babele (71); cab. Peştera prin V.
Obîrşia (72); cab. Padina (şi Peştera) prin Colţii Ţapului — Şeaua Strunga (73); Bran prin V Gaura (74); Bran prin
Ciubotea (75); Bran prin Clincea (76); cab. Dihami: prin Bucşoiu (68 A); cab. Poiana Izvoarelor prin Bucşoiu (68 B);
Buşteni prin Bucşoiu (68); Buşteni prin V. Cerbului (69); cab. Mălăeşti prin Bucşoiu — Brîna Caprelor (68).

Vezi turul de orizont de la Vf. Omu la pag. 72.

39. CAB. MĂLĂEŞTI — PADINA CRUCII -V. ŢIGĂNEŞTI — CLINCEA — BRAN


Marcaj: bandă galbenă pînă în culmea Ţigăneşti, apoi bandă roşie. Timp: 4½-5 ore.
Diferenţă de nivel: — 895 m (urcă 475 m; coboară 1 370 m). Traseu nerecomandabil pe timp
nefavorabil.

De la cabana Mălăeşti (1 720 m) poteca se îndreaptă către V în urcuş pieptiş pe flancul estic al
crestei Padina Crucii, printre tufărişuri de jneapăn şi anin de munte, pînă în creastă. De aici se
îndreaptă către SSV, de-a coasta pe versantul dinspre V. Ţigăneşti, acoperit cu întinse covoare de
smirdar (Rhododendron kotschyi) şi afinişuri, pînă în firul văii Ţigăneşti (2 050 m) pe care îl traversăm
lîngă un mic lac format din acumularea apelor din ploi. Drumul trece apoi pe versantul răsăritean al
Culmii Ţigăneşti, în urcuş de-a coasta prin aceleaşi tufărişuri scunde, monotone, de smirdar şi după
circa 1½ oră de la Mălăeşti ne conduce în creasta, unde întîlnim drumul marcat cu bandă roşie, de la
Vf. Omu la Bran (2 195 m).
În continuare vezi traseul 76, începînd din punctul Ramificaţie (pag. 210).

40. CAB. MĂLĂEŞTI — RÎŞNOV


Marcaj: bandă albastră. Timp: 4—4½ ore. Diferenţă de nivel: — 1 045 m.

De la cabana Mălăeşti (1 720 m) poteca se îndreaptă către sud şi intră curînd în pădurea de
molid prin care coboară repede, traversează firul văii Mălăeşti şi ne conduce într-o primă poiană largă.
La capătul de jos al poienii (1 570 m) urmează o treaptă a văii sub care traversăm a doua poiană situată
pe flancul vestic al Bucşoiului la baza abruptului. La marginea acesteia, un coborîş repede şi scurt ne
conduce pe o platformă uşor înclinată şi aşezată între abruptul împădurit (molid şi larice) al Bucşoiului
şi firul văii Mălăeşti, adîncit mult în masa de bolovănişuri ce formează morena frontală a văii. De la
capătul de jos al acestei platforme împădurite (1 360 m) poteca se angajează într-un coborîş foarte
repede prin plantaţia tînără, pe plaiul larg dintre V. Mălăeşti şi V. Glăjăriei şi după circa 1—1½ oră de
la Mălăeşti, ajungem pe o coamă scundă, la o ramificaţie de drumuri.
La dreapta spre cabana Dihamu prin V. Glăjăriei, marcaj cruce albastră.
Traseul nostru continuă la stînga în coborîş prin Poiana Mălăeşti-Izvor şi în circa 5 min.
poteca, după o cotitură la stînga la ieşirea din poiană, ne conduce la Izvorul Mălăeşti, care ţîşneşte din
stînga de sub coamă (1 075 m). (De aici coborîm uşor prin pădure, traversăm firul văii Mălăeşti la
confluenţa cu un pîrîu din dreapta (995 m) şi continuăm în lungul văii pe care o mai trecem o dată la
950 m alt. Poteca încalecă pieziş coama scundă dintre V. Mălăeşti şi V. Glăjăriei şi strecurîndu-se
printre numeroşi bolovani mari ce acoperă solul pădurii ne conduce curînd într-un drum carosabil ce
vine din dreapta din lungul văii Glăjăriei (925 m). Urmăm acest drum spre stînga, traversăm pe pod V.
Mălăeşti şi intrăm într-o poiană. Sub baraj traversăm pe pod V. Ţigăneşti şi după 10—15 min. ieşim în
marginea de jos a pădurii lîngă uzina electrică veche a Rîşnovului (815 m). De aici continuăm pe şosea
de-a lungul văii Ghimbavului pînă la Rîşnov (12 km, 2—2½ ore).

41 — CAB. MĂLĂEŞTI — ŞEAUA CĂPĂŢÎNII PORCULUI (Cab. Poiana lzvoarelor)


— POIANA COŞTILEI — BUŞTENl
1
Vegetaţia de pe această coastă, specifică „dosurilor" de munte din etajul alpin superior al Bucegilor, este constituită în cea mai
mare parte din covoarele sălciei pitice Salix reticulata, împreună cu Dryas octopetala, Primula minima, Armeria alpina ş. a.
Marcaj: triunghi roşu. Timp: 4—4½ ore. Diferenţă de nivel: — 835 m (urcă 105 m; coboară
420 m; urcă 75 m; coboară 170 m; urcă 50 m; coboară 475 m).

De la cabana Mălăeşti (1 720 m) poteca traversează firul văii şi se îndreaptă către E, urcînd
pieptiş pe versantul de V al Bucşoiului, printre pîlcuri de molid şi jnepenişuri. După circa 15 min.
ajungem pe o muchie, dincolo de care drumul continuă de-a coasta, pe versantul de NV şi apoi pe cel
de N, printre ţancuri stîncoase, străbătînd o zonă bogată în vegetaţie specifică „dosurilor" de munte din
subzona de limită şi alcătuită din pîlcuri de molid şi scoruş şi tufărişuri de jneapăn, anin de munte şi
salcie de Silezia. După ce am traversat o vîlcea, un scurt urcuş pronunţat prin cîteva serpentine ne
conduce în Şeaua Mălăeştilor, la baza unui turn stîncos (1 825 m).
De partea cealaltă a acestei şei se observă: înainte, jos, culmea Măgura Cenuşie, cu cabana Dihamu; în planul al 2-lea,
culmea Forbanu, apoi mai în fund, către stînga, clădirile sanatoriilor de pe V. Rîşnoavei, Predealul şi deasupra
acestuia, în fund, Piatra Mare; ½ la dreapta, masivul Gîrbova.

De aici coborîm pe versantul opus, în lungul Vîlcelului Prepeleacului. După 7 serpentine ale
potecii, părăsim vîlcelul (şi drumul vechi care continuă să coboare în lungul, acestuia) şi prindem către
dreapta potecuţa care urcă uşor de-a coasta, pe sub pereţii stîncoşi. Traversăm (pe o punte de lemn) o
şiştoacă abruptă, continuăm de-a coasta pe sub stîncării, apoi prin tufărişuri bogate de jnepeni şi anin
de munte şi după circa 15 min. din Şeaua Mălăeştilor, ajungem în punctul „La Prepeleac" (1 750 m),
pe creştetul unui pinten care desparte Vîlcelul Prepeleacului de Vîlcelul îndrăcit (spre S), la limita
superioară a pădurii. Aici întîlnim poteca (marcată cu bandă roşie) dinspre Vf. Omu pe creasta
Bucşoiului.
Din acest punct, drumul coboară repede pe flancul sudic al pintenului, intră în pădure,
traversează Vîlcelul îndrăcit şi continuă apoi urcînd şi coborînd uşor de-a coasta printr-un molidiş des.
Dupa circa 15—20 min. de la „Prepeleac", traversăm Valea Rea şi după un urcuş pe malul opus
ajungem curînd pe o mică creastă cu covor de iarbă fragedă şi muşchi “La Bătaia Cocoşilor”. Coborînd
de partea cealaltă ieşim într-o poiană la poalele flancului sudic al Crestei Văii Rele de unde, către S, ne
apare în întregime versantul nordic al Bucşoiului (de la E la V : Vîlceaua Răsărită cu jnepenişuri,
Vîlcelul Portiţelor şi Vîlcelul Grohotişului). Trecem un pîlc de molidiş şi intrăm în Poiana Bucşoiului
unde poteca traversează Vîlceaua Bucşoia, şi apoi, nu departe firul văii Bucşoiului (1 615 m). De la
marginea poienii continuăm coborişul prin molidişul de pe flancul nordic al Bucşoiului Mic şi în circa
15 min. ajungem în larga poiană din Şeaua Căpăţînii Porcului, la răscrucea de drumuri „Pichetul
Roşu" (1 445 m).
Ramificaţie: La stînga spre cab. Dihamu, 30—40 min., marcaj punct roşu (traseu 8 B), înainte, spre cab. Poiana
Izvoarelor, 15 min., marcaj bandă roşie (vezi traseul 68 B începînd din acest punct, pag. 187, al. 10).

În continuare spre Buşteni vezi traseul 68, începînd din punctul Ramificaţia 3 (pag. 185).

41A. CAB. MĂLĂEŞTI — ŞEAUA CĂPĂŢÎNII PORCULUI — CAB. DIHAMU


Marcaj: triunghi roşu pînă în Şeaua Căpăţînii Porcului, apoi punct roşu. Timp: 2¼—2¾ ore.
Diferenţă de nivel: — 400 m (urcă 105 m; coboară 505 m).

Vezi traseul 41 pînă în punctul Ramificaţie (răscrucea de drumuri „Pichetul Roşu", din Şeaua
Căpăţînii Porcului, 1 445 m)19, la pag. 137.
Din acest punct urmăm poteca spre stînga, către nord (marcaj punct roşu). Lăsînd în stînga
obîrşiile văii Glăjăriei, drumul ocoleşte prin pădure de-a coasta, pe la nord, Vf. Căpăţîna Porcului,
trecînd apoi pe coastele Dihamului. După circa 20 min. întîlnim poteca (marcată cu cruce albastră) care
coboară din dreapta, dinspre cab. Poiana Izvoarelor şi imediat ieşim în poiana largă Curmătura
Armăsarilor.
De aici se observă: spre stînga, peste V. Glăjăriei, abruptul răsăritean al Bucşoiului; ½ la dreapta, vîrful împădurit
Magura Cenuşie şi la poalele acestuia, cabana Dihamu.

Continuăm coborîşul uşor de-a coasta prin păşunile şi rariştile de pe clinul nordic al
Dihamului, pe sub Vf. BaiuluiM şi ieşim pe coama Măgurii Cenuşii care desparte V. Glăjăriei de V.
Beuca (dreapta). Aici întîlnim drumul carosabil dinspre Şeaua Baiului şi după cîteva minute de coborîş
prin poiana din lungul coamei, ajungeni la cabana Dihamu (1 320 m).
Legături de la cab. Dihamu spre: Rîşnov prin V. Glăjăriei (33); Predeal prin V. Rîşnoavei (34); Predeal prin Şeaua
Baiului — V. Iadului (35); cab. Gura Dihamului şi Buşteni (36); Buşteni prin Poiana Coştilei (31); cab. Vf. Omu prin
Bucşoiu (32); cab. Mălăeşti (32 A); cab. Poiana Izvoarelor (37).
42. CAB. PADINA — CAB. PEŞTERA — CAB. VF. OMU
Marcaj: din V. Ialomiţei pînă la cab. Peştera cruce albastră, apoi bandă albastră. Timp: 3½—
4 ore. Diferenţă de nivel: + 970 m (coboară 15 m; urca 985 m).

De la cabana Padina (1 535 m) urmăm spre N poteca în coborîş uşor prin padina largă din
lungul văii Ialomiţa şi curînd intrăm în drumul ce vine din dreapta, dinspre Bolboci (marcat cu cruce
albastră). Traversăm pe podeţ V. Horoabei (trecînd astfel de pe muntele Colţii Padinei pe muntele
Batrina şi printr-un pîlc de molidiş ieşim în Poiana Horoaba, în marginea rezervaţiei împrejmuite (1
520 m)1.
Spre NV se observă zona de stîncării din calcare de deasupra văii Horoaba, cu Turnul Seciului, profilat pe peretele
Bătrînei şi despărţit de acesta printr-o şea adîncă.

De aici drumul se îndreaptă paralel cu apa Ialomiţei. Lăsăm în stînga poteca ce conduce în
urcuş uşor pe sub stîncării, spre Peştera Ialomiţei2 (5 min.) şi apoi imediat traversăm pe pod V.
Ialomiţei, trecînd astfel pe muntele Cocora. Urcăm pe trepte de piatra prin Cheiţa Cocorei şi ajungem
în dreptul aşezărilor mînăstirii „Peştera". Drumul ocoleşte prin dreapta incinta mînăstirii şi pătrunde în
pădurea Cocora, unde întîlnim şoseaua dinspre Sinaia. Urmînd la stînga şoseaua, imediat ieşim în
Poiana Crucii (rezervaţie naturală împrejmuită) şi ocolind pe la V şi N această poiană, după circa ½
oră de la Padina ajungem la cabana Peştera (1 610 m).
De aici în continuare spre Vf. Omu, vezi traseul 46.

42A. CAB. PADINA — CAB. PEŞTERA — CAB. BABELE


Marcaj: cruce albastră începînd din V. Ialomiţei. Timp: 2¼—2½ ore. Diferenţă de nivel: +
665 m (coboară 15 m; urcă 680 m).

Vezi traseul 42 pînă la cab. Peştera, apoi traseul 47.

42B. CAB. PADINA — CAB. PEŞTERA — CAB. PIATRA ARSĂ


Marcaj: cruce albastră din V. Ialomiţei pînă la cab. Peştera, apoi banda albastră. Timp: 2¼—
2½ ore. Diferenţă de nivel: + 415 m (coboară 15 m; urcă 425 m; coboară 50 m; urcă 55 m).

Vezi traseul 42 pînă la cab. Peştera, apoi traseul 48.

43. CAB. PADINA — CAB. VF. CU DOR


Marcaj: bandă roşie. Timp: 2½—3 ore. Diferenţă de nivel: + 360 m (coboară 25 m; urcă 50
m; coboară 30 m; urcă 310 m; coboară 50 m; urcă 160 m; coboară 55 m).

De la cabana Padina (1 535 m) ne îndreptăm către ENE în coboriş uşor prin padina largă,
traversăm imediat un prim drum carosabil şi continuăm către podul peste Ialomiţa, unde întîlnim un al
doilea drum carosabil. Trecem podul şi urmăm puţin drumul, apoi prindem spre dreapta poteca în
urcuş direct printr-un pîlc de molidiş. Aceasta continuă apoi de-a coasta, spre dreapta, printr-un
buruieniş şi în cîteva minute ne conduce în şoseaua Sinaia-Peştera, lîngă cantonul silvic Cocora (1 550
m).
În continuare vezi traseul 49, începînd din acest punct (pag. 150, al. 10).

44. CAB. PADINA — CAB. ZĂNOAGA (sau Bolboci)


Marcaj: cruce albastră. Timp: 1¼ —1½ oră. Diferenţa de nivel: la cab. Zănoaga — 135 m
(coboară 145 m; urcă 10 m); la cab. Bolboci — 95 m (coboară 145 m; urcă 50 m).

De la cabana Padina (1 535 m) urmăm drumul carosabil în coborîş uşor spre SE şi S prin
1
Acest punct se numea odinioară „La Casele Burlacului", deoarece cam pînă în 1885 a fost aici timp de vreo 50 de ani o mare
stînă de oi a vestitului cioban Ion Burlacu rămas necăsătorit (burlac) toată viaţa.
2
Peştera Ialomiţei este o mare excavaţie în peretele sudic al muntelui Bătrîna, ce cade în V. Ialomiţei, la ieşirea acesteia din
Cheile Peşterii. Adîncimea totală a porţiunii uşor accesibile este de 475 m, fundul fiind situat cu 60 m mai sus de gura peşterii.
De la punctul „La Altar", care reprezintă practic fundul peşterii, aceasta mai continuă, ultima porţiune fiind însă accesibilă numai
exploratorilor dotaţi cu echipament special. Peştera a avut odinioară numeroase formaţiuni concreţionare (stalactite, stalagmite,
draperii) care au fost treptat distruse de către vizitatori. In gura peşterii a existat schitul de călugări „Peştera Ialomiţei", cu o
bisericuţă şi chilii. După mărturii vechi încă în anul 1793 se afla aici un schit. Acesta a ars în 1818. In anul următor a fost
reconstruit, fiinţînd pînă în 1937, cînd iarăşi a fost mistuit de foc, pentru a fi reclădit în 1938. Această ultimă aşezare a fost
distrusă de incendiu în 1961.
larga padină din lungul Ialomiţei şi curînd intrăm pe şoseaua ce vine din stînga (de pe malul opus al
apei) dinspre cab. Peştera. După circa 10 min. de aici ajungem la marginea sudică a padinei, unde
traversăm Pîrîul Coteanului, în punctul de confluenţă al acestuia cu Ialomiţa (1 470 m).
În continuare, vezi traseul 50 începînd din acest punct (pag. 153, al. 2).

45. CAB. PADINA — ŞEAUA STRUNGA — GUŢANU — BRAN


Marcaj: bandă roşie. Timp: 5—6½ ore. Diferenţă de nivel: pînă în capătul de sus al comunei
Şimon — 625 m (urcă 375 m; coboară 1 000 m).

De la cabana Padina (1 535 m) prindem poteca din spatele corpului de sus al cabanei (vila
Rizescu). Drumul urcă la început direct prin pădure către V, de-a lungul unui pîrîiaş, apoi se îndreaptă
către stînga şi prin rarişti de molid iese în pajiştile de pe faţa sudică a piciorului de munte Padina
Strungii. În stînga se deschide V. Coteanului şi dincolo de vale culmea muntelui Coteanu, desprinsă din
Vf. Tataru. Drumul urcă de-a coasta pe sub stîncării, pe care se observă ultimele pîlcuri de molid, apoi
printr-o serpentină iese la gol pe coama Padinii Strungii. Urcăm direct prin pajişti, lăsăm în stînga
traseul marcat care indică varianta de iarnă şi ne îndreptăm către stîna Colţii (1 690 m). De la stînă
urmăm poteca largă în urcuş uşor pe flancul sudic al coamei muntelui Colţii Padinei, prin pajişti cu
stîncării albe de calcare puternic dezagregate de eroziune şi după 30—40 min. de la stînă drumul ne
conduce (în ultima porţiune în urcuş direct în lungul unei ravene) în Şeaua Strunga (1 909 m), largă
trecătoare aproape semicirculară în creasta muntelui Strungele Mari, situată la circa 200 m la NE de
Colţul Strungii Mari (1 954 m). Ne aflăm aici la limita dintre judeţul Dîmboviţa şi judeţul Braşov. În
mijlocul trecătorii se află o bornă de ciment, iar puţin mai spre stînga, pe flancul estic al crestei, se mai
observă urmele clădirii fostului pichet de grăniceri şi a vămii1.
De aici se observă: spre N, abruptul vestic al muntelui Grohotişu (astfel se numeşte versantul transilvănean al
muntelui Strungele Mari) din calcare, cu mari grohotişuri mobile; spre NV, Pasul Bran şi în fund, masivul Piatra
Craiului; spre S muntele Tataru (1 966 m).

Din Şeaua Strunga drumul se îndreaptă către NV şi NNV în coborîş de-a coasta printre
bolovănişuri de-a lungul şi pe la poalele abruptului vestic al muntelui Grohotişu, remarcabil prin marile
grohotişuri mobile ce se întind la baza pereţilor şi avînd în stînga adînca depresiune a văii Bîngăleasa.
După circa 3 km parcurşi pe această faţă de munte de unde perspectiva se deschide larg asupra Pasului
Bran şi masivului Piatra Craiului, intrăm în rariştile de la limita superioară a pădurii şi traversăm V.
Grohotişului. Trecem apoi printr-un molidiş, după care (la cota 1 550) drumul se îndreaptă catre V şi în
coborîş direct ne conduce curînd în Poiana Guţanului pe Culmea Pleaşa, la casa de vînătoare
„Bîngăleasa" (1 460 m), între E şi NE se deschide perspectiva asupra abruptului muntelui Guţanu,
căldărilor văii Gaura şi culmii Scara.
Din acest punct drumul urmează culmea Pleaşa ridicată între V. Guţanului (dreapta) şi V,
Bîngălesei (stînga) şi pătrunde curînd în molidişul întrerupt de poieni. După circa 3,5 km de coborîş
uşor în lungul coamei, părăsim culmea Pleaşa (împreuna cu drumul care continuă spre comunele
Moeciu de Sus şi Moeciu de Jos) şi urmăm la dreapta poteca largă care se angajează în coborîş pe
piciorul Plaiul lui Lom pînă în firul văii Şimonului pe care îl atingem la capătul satului Şimon (910 m).
De aici continuăm la vale pe drumul ce străbate în întregime satul, circa 5 km, pînă în şoseaua
naţională Cîmpulung-Braşov, de unde urmînd spre dreapta această şosea încă 1 km, ajungem în centrul
comunei Bran.

45A. CAB. PADINA —ŞEAUA STRUNGA — COLŢII JARULUI — CAB. VF. OMU
Marcaj: bandă roşie (de la Şeaua Strunga la Vf. Omu, marcaj insuficient, pe alocuri lipsă).
Timp: 5—6 ore. Diferenţă de nivel: + 970 m (urcă 565 m; coboară 95 m; urcă 160 m; coboară
40 m; urcă 275 m; coboară 50 m; urcă 155 m). Traseu nerecomandabil pe timp nefavorabil.

1
Şeaua Strunga este unul dintre cele mai interesante puncte ale Bucegilor, din punct de vedere geologic. La mică distanţă de
strungă, pe versantul vestic se află şisturile cristaline (cristalinul Leaotei) care formează fundamentul geologic al masivului.
Deasupra acestora se poate observa succesiunea normală a stratelor mai noi, corespunzătoare întregii serii jurasice mijlocii şi
superioare. Astfel, între şisturile cristaline şi marea masă a calcarelor jurasice (care alcătuiesc în întregime creasta Strungele
Mari, continuîndu-se neîntrerupt pînă în V. Ialomiţei) se află intercalate în strate relativ subţiri, depozite de vîrstă intermediară,
aparţinînd Dogger-ului şi Malm-ului inferior. Dogger-ul este aici deosebit de evident, fiind reprezentat printr-o succesiune de
gresii, calcare şi marne, avînd la bază, în contact cu cristalinul, un orizont subţire de conglomerate cuarţoase. Aceste depozite
conţin o bogată faună fosilă. Mai frecvente sînt brihiopodele din genurile Terebratida şi Rbynchonella, îngrămădite în bancuri de
0,25—0,50 m grosime, deasupra cărora urmează un banc de calcare gros de circa 1 m, cu frecvente resturi de amoniţi, ca
Strungia redlichi, Phylioceras mediterraneum etc. Partea terminală a Dogger-ului, ca şi Afalm-ul inferior (Oxfordian) sînt
reprezentate deasupra prin jaspuri roşii şi verzui sau calcare silicioase în strate compacte.
Vezi traseul 45 pînă în Şeaua Strunga (1 909 m).
Din acest punct ne îndreptăm către NE, de-a coasta, pe flancul crestei Strungele Mari şi curînd
prindem „poteca grănicerilor" care urcă la creastă prin cîteva serpentine scurte. Orientîndu-se către N,
drumul se strecoară printre stîncării înierbate de calcare albe şi prin bolovănişuri; continuă pe sub
creastă în coboriş uşor, apoi urcă iaraşi în culme pe Colţii Leşniţei (2 l00 m).
În dreapta jos se observă pajiştile largi, întinse între stîncării şi jnepenişuri, pe platformele de deasupra canionului văii
Horoaba şi de la obîrşia văii Oarbele (afluentă a Horoabei); în stînga sub creastă, abruptul muntelui Grohotişu (astfel
se numeşte versantul vestic al muntelui Strungele Mari).

De aici coborîm pe sub creastă printre stîncării, pe grohotişuri şi pe deasupra jnepenişului,


trecem o vîlcea largă şi continuăm coborîşul prin pajişti presărate cu stîncării de calcare albe, puternic
dezagregate de eroziuni1. Şerpuind tot pe sub creastă, poteca urcă puţin, coboară din nou şi lăsînd în
dreapta stîncăriile cu jnepeni ce închid porţiunea superioară a canionului văii Horoaba, continuă
aproape orizontal, îndreptîndu-se către NV şi V; descrie apoi o largă curbă spre dreapta şi ne conduce,
după circa 1 oră de la Şeaua Strunga la obîrşia văii Bătrîna (care în porţiunea inferioară ia numele de V.
Horoabei) în punctul unde creasta e străjuită de ţancurile ce formează Colţii Ţapului (altitudine în
potecă 2 005 m)2.
De aici continuăm aproape orizontal pe sub creastă, trecem pe la baza unei zone de stîncării de
calcare înierbate, apoi urcăm prin cîteva serpentine pe flancul vestic al culmii Bătrîna şi după circa 20
min. ieşim în Culmea Bătrîna (2 165 m).
La 180 paşi spre VNV din acest punct (afară din potecă) se află Vf. Bătrîna (2 177 m) de unde se observa: spre N,
dincolo de V. Gaura muntele Gaura cu Vf. Lancia (2 275 m) şi spre dreapta Podul Spintecăturilor; sprc NNE platoul
vîrfului Scara (2 421 m) şi Vf. Padina Crucii, (din calcare); spre NE, Vf. Omu (2507 m), la dreapta Vf. Bucur (aparent
mai înalt decît Vf. Omu) şi Vf. Găvanele (2579 m); spre ENE Culmea Doamnelor, în fund Vf. Colţii Ohîrşiei (2 488
m) şi mai la dreapta, Vf. Obîrşiei; spre E, platoul Coştilei; spre ESE, vîrful secund (sudic) al Bătrînei (2 164 m); spre
SE, Vf. Furnica (2 102 m) şi la dreapta Vf. cu Dor (2006 m); spre SSE, Vf. Vînturişu (1 942 m) şi la dreapta, cele 2
vîrfuri aie Dichiului (1 698 m şi 1 713 m); spre S, Creasta Strungele Mari; spre SSV, Leaota; spre SV, Sf. Ilie; spre
V, în fund masivii Iezer-Păpuşa; între SV şi V în fund, munţii Rucărului; între V şi N jos Pasul Bran, iar la orizont,
masivul Piatra Craiului; spre VNV în vale comuna Moeciu de Sus.

Printr-o curbă largă spre dreapta în coboriş uşor, poteca ajunge repede într-o mică şea, la
obîrşia Vîlcelului Ţapului afluent al văii Doamnei (2 150 m)3; de aici continuă aproape orizontal,
pătrunde între pîlcuri de jnepeni în coborîş uşor şi după circa 15 min. din culmea Bătrînei ne conduce
într-o şea largă, la obîrşia Doamnelor care coboară spre dreapta (2 125 m). Din acest punct, trecînd pe
muntele Doamnele, urcăm prin 7 serpentine pe pajiştile presărate cu pîlcuri de smirdar, ieşind pe coama
foarte largă a Guţanului (2 230 m)4. Drumul urmează în urcuş foarte uşor apoi în coborîş uşor, trece pe
la obîrşia firului vestic al văii Spinării (de unde se deschide o largă perspectivă asupra muntelui Gaura
şi masivului Piatra Craiului) şi angajîndu-se pe Spinarea Doamnelor urcă prin 3 serpentine pînă pe
coama lată dintre firele văii Spinării (afluent al văii Doamnelor, cu malurile acoperite de tufărişuri de
smirdar). Coborîm apoi uşor într-o şea la obîrşia firului estic al văii Spinării (2 340 m), de unde, printr-
o serpentină largă în urcuş, drumul ne conduce în Culmea Doamnelor (2 400 m), la 100 paşi spre S de
Vf. Doamnele (2 408 m). De partea cealaltă a culmii se deschide căldarea superioară a văii Obîrşia
Ialomiţei cu imensul bloc de calcare Mecetul Turcesc. Dincolo de vale spre E, Curmătura Văii
Cerbului şi la stînga, Vf. Văii Cerbului.
Din acest punct coborîm pe sub creastă printre pîlcuri de smirdar pînă sub o zonă de stîncării
de calcare (2 350 m), de unde poteca începe să urce de-a coasta, apoi trecînd pe deasupra platformei
înierbate din creştetul „Mecetului Turcesc", descrie o serpentină largă şi continuă urcuşul uşor spre E,
pe sub creasta Doamnelor. Ieşind pe faţa văii Cerbului, sub blocul de calcare albe ce formează Vf.
Găvanele, întîlnim poteca ce vine din dreapta dinspre Babele şi Peştera. De aici continuăm de-a coasta
spre N, pe sub creasta Bucura şi în circa 15 min. ajungem pe Vf. Omu, la cabană (2 507 m).

Legături de la cab. Vf. Omu spre: Cab. Mălăeşti prin V. Mălăeşti (67); cab. Mălăeşti prin Bucşoiu-Brîna Caprelor
(68); cab. Dihamu prin Bucşoiu (68 A); cab. Poiana Izvoarelor prin Bucşoiu (68 B); Buşteni prin V. Cerbului (69);
Crucea Eroilor — cab. Caraiman (70); cab. Babele (71); cab. Peştera prin V. Obîrşiei (72); Bran prin V. Gaura (74);
1
În zona cuprinsă între Şeaua Strunga şi Colţii Ţapului, prin pajişti apar pîlcuri de Aconitum tauricum (omag) plantă veninoasă
cu frunze adînc spintecate şi flori violete în formă de coif.
2
Legenda spune că odinioară, cînd boierii urgisiţi fugeau din Ţara Românească peste munţi la Braşov, o ceată întreagă a plecat
de la mînăstirea Sinaia să treacă peste Bucegi, rătăcindu-se prin aceste locuri .unde apucîndu-i noaptea s-au culcat. Peste noapte
un ţap sălbatic furios a prăvălit în prăpastie pe unul din călători şi de atunci punctul se numeşte „La Colţii Ţapului".
3
Din acest punct se desparte către NNV o potecă ce coboară prin Plaiul Ţapului pînă în Poiana Guţanu, unde întîlneşte drumul
marcat dintre Şeaua Strunga şi Bran.
4
Versantul transilvănean al Doamnelor, în această porţiune, poartă numele de muntele Guţanu.
Bran prin Ciubotea (75); Bran prin Clincea (76).

Vezi turul de orizont de pe Vf. Omu la pag. 72.

46. CAB. PEŞTERA — CAB. VF. OMU


Marcaj: bandă albastră. Timp: 3—3½ ore. Diferenţă de nivel: + 895 m.

De la cabana Peştera (1 610 m) poteca porneşte către nord, traversează V. Cocorei şi trece pe
pajiştile unui larg platou, uşor înclinat, situat între V. Cocorei (dreapta) şi V. Ialomiţei (stînga). După
10—15 min, ajungem la extremitatea de N a platoului, la o ramificaţie de drumuri (stîlp indicator, 1
640 m). La dreapta în urcuş direct spre Babele (marcaj cruce albastră).
Traseul nostru continuă înainte, în urcuş de-a coasta. Traversînd printr-o curbă largă Vîlcelul
Piciorului Babelor, poteca urcă pe flancul vestic al culmei Piciorul Babelor în lungul unui vîlcel ce
cade în stînga. Pe coasta de dincolo de el se observă ultimele exemplare arborescente de molid, obîrşia
vîlcelului ajungem pe ridicătura ce formează morena frontală a văii Obîrşia Ialomiţei, de unde coborîm
uşor partea cealaltă şi traversăm curînd V. Sugărilor (1 760 m).
Continuăm în urcuş uşor către nord, pe o coamă lungă ce desparte V. Obîrşia Ialomiţei de o
viroagă care coboară din coasta muntelui Obîrşia. La capătul acestei coame poteca trece pe pajiştile de
pe flancul vestic al Obîrşiei şi apoi ne conduce sub un pinten de stîncării (1885 m). In stînga la cîţiva
metri sub potecă se află un exemplar de zîmbru (Pinus cembra) şi mai jos jnepenişul ce acoperă
întreaga coastă pînă în fundul văii.
Drumul urcă uşor de-a coasta în lungul căldării inferioare a văii, tot pe versantul Obîrşiei,
traversînd o serie de izvoare. În stînga, dincolo de vale, se ridică versantul vestic al muntelui Doamnele
cu pîlcuri de jnepeni, iar în dreapta sus, abruptul vestic al muntelui Obîrşia.
După 1—1½ oră de la Peştera ajungem la baza treptei înalte dintre căldarea inferioară şi cea
superioara a văii, pe care se formează Cascada Obîrşiei. Traversăm pîrîul Izvorul Obîrşiei ce vine din
dreapta (1 990 m) şi apoi, prin cîteva serpentine stricate de eroziuni, urcăm coasta puternic înclinată a
treptei, ajungînd pe pragul căldării superioare (2110 m). De aici, înapoi, se deschide perspectiva
căldării inferioare a văii, cu profil caracteristic văilor glaciare, în formă de U. Continuăm în urcuş uşor,
paralel cu firul văii (care de la cascadă în sus poartă numele de V. Bisericii), apoi urcăm o treaptă
secundară scundă, traversăm prima viroagă din obîrşiile văii (2 250 m) şi ajungem pe platforma din
fundul căldării superioare a văii.
Spre stînga către mijlocul căldării se ridică imensul bloc de calcare cu peretele frontal vertical şi şlefuit, Mecetul
Turcesc; înainte spre N, deasupra căldării, Vf. Gavanele (2 472 m) tot din calcare; spre NNE, Vf. Văii Cerbului; spre
NE, Curmătura Văii Cerbului; în dreapta Colţii Obîrşiei.

Lăsînd în stînga „Mecetul Turcesc" urcăm la început pieptiş apoi prin cîteva serpentine pe
coasta repede de sub Spinarea Doamnelor şi Vf. Găvanele şi după circa 20 min. din fundul văii întîlnim
drumul (marcat cu bandă galbena) ce vine dinspre Babele. Imediat poteca ne conduce într-o şea situată
lîngă blocul stîncos proeminent ce formează Vf. Văii Cerbului, pe creastă despărţitoare dintre V.
Obîrşia Ialomiţei şi V. Cerbului, respectiv pe cumpăna apelor dintre bazinul văii Ialomiţa şi cel al văii
Prahova (2 360 m).
De aici se observă: spre NNV, Vf. Găvanele; spre N, Vf. Bucura; spre ENE, Colţii Morarului; spre E, V. Cerbului;
spre ESE, Vf. Coştila (2489 m); spre SSE, Vf. Colţii Obîrşiei (2488 m); spre SV, V. Obîrşia Ialomiţei; spre VSV,
dincolo de vale, Culmea Doamnele.

Prin cîteva serpentine scurte continuăm urcuşul pieptiş de-a lungul coamei, pînă sub blocul de
calcare albe ce formează Vf. Găvanele.
De aici poteca trece pe faţa dinspre V. Cerbului, lasă în stînga o variantă de iarnă a drumului
care urcă pieziş în creastă pe sub stînci, apoi continuă de-a coasta pe sub Vf. Bucura şi curînd ne
conduce pe Vf. Omu, la cabană (2 507 m).
Legături de la cab. Vf. Omu spre: Bran prin V. Gaura (74); Bran prin Ciubotea (75); Bran prin Clincea (76); cab.
Mălăeşti prin V. Mălăeşti (67); cab. Mălăeşti prin Bucşoiu-Brîna Caprelor (68); cab. DJhamu prin Bucşoiu (68 A);
cab. Poiana Izvoarelor prin Bucşoiu (68 B); Buşteni prin Bucşoiu (68); Buşteni prin V. Cerbului (69); Crucea Eroilor
— cab. Caraiman (70); cab. Babele (71); cab. Padina prin Colţii Ţapului — Şeaua Strunga (73).

Vezi turul de orizont de pe Vf. Omu la pag. 72.

47. CAB. PEŞTERA — CAB. BABELE


Marcaj: cruce albastră. Timp: 1¼ —2 ore. Diferenţă de nivel: + 590 m.
Din poiana din faţa cabanei Peştera (1 610 m) poteca porneşte către N, traversează V. Cocorei
şi trece pe pajiştile unui larg platou uşor înclinat, situat între V. Ialomiţei (stînga) şi V. Cocorei
(dreapta). După 10—15 min. ajungem la extremitatea de N a platoului, la o ramificaţie de drumuri
(stîlp indicator, (1640 m). Înainte, spre Vf. Omu prin V. Obîrşiei (marcaj bandă albastră). Traseul
nostru continuă spre dreapta în urcuş direct pe coama Piciorul Babelor. (O variantă în serpentine
rămîne în dreapta pe flancul sudic al coamei). După 15—20 min. ieşim pe un prag al coamei, deasupra
căruia întîlnim poteca variantei (1 755 m). Drumul descrie o serpentină pe flancul dinspre V. Cocorei al
Piciorului Babelor, apoi continuă în urcuş uşor de-a coasta şi ne conduce curînd în creastă, pe cumpăna
dintre V Cocorei şi V. Sugarilor (1 885 m).
De aici se observă: spre N, Obîrşia; spre NNE, V. Sugărilor; spre NE, în ultimul plan, Vf, Bala Mare (2292 m); spre
E, Vf. Cocora (2182 m); spre NV, Doamnele; spre VNV, Bătrîna.

Continuînd urcuşul în lungul crestei Piciorului Babelor, poteca străbate printre bolovănişuri şi
ajunge pe un prag la baza unei zone de stîncării abrupte (1 980 m); se îndreaptă apoi către stînga şi
descriind o serpentină, se strecoară printr-un mic defileu stîncos şi iese deasupra zonei de stîncării (2
040 m). De aici urcăm uşor prin pajiştile de sub creasta Babelor, traversăm cîteva viroage şi după 20—
30 min. ajungem în creastă, la cabana Babele (2 200 m).
Legături de la cab. Babele spre: cab. Vf. Omu (21); Crucea Eroii"; (22 A); cab. Caraiman (22); Buşteni sau Poiana
Ţapului prin V. Urlătorilor (23); cab. Piatra Arsă (24).

48. CAB. PEŞTERA — CAB. PIATRA ARSĂ


Marcaj: bandă albastră. Tirnp: 1¼—2 ore. Diferenţă de nivel: + 340 m (urcă 335 m; coboară
50 m; urcă 55 m).

De la cabana Peştera (1 610 m) traseul porneşte către ESE prin pădurea Cocora din spatele
cabanei. După un urcuş pieptiş de circa 15 min. prin molidiş ieşim în creasta ce desparte V. Cocorei
(spre N) de Vîlcelul Cocorei, afluent al văii Lăptici (spre S), în poieniţa Vîrful cu Brădet, la limita
superioară a pădurii încheiate (1 750 m).
De aici drumul se orientează brusc către stînga, continuînd în lungul crestei Vîrfurile Mari, pe
flancul sudic al acesteia, prin rarişti de molid, apoi printre pîlcuri de ienuperi şi jnepeni şi după 15—20
min, din poieniţă, ieşim la gol, în creasta.
De aici se observă: spre N. Obîrşia; spre NNE, V.. Sugărilor; spre NE, Vf. Baba Mare (2292 m) şi cabana Babele;
spre ENE, Vf. Cocora (2182 m); spre SSE, Vf. Lăptici (1872 m); spre S, Vf. Blana (1875 m); spre SSV. V. Ialomiţei şi
Cheile Tătarului; spre SV, Deleanu şi în ultimul plan Leaota; spre VSV, Tătaru.

Continuăm spre est, pe sub coamă şi curînd poteca se orientează către dreapta, părăseşte
creasta şi traversează Vîlcelul Cocorei, cu pîlcuri, de jnepeni şi molizi răzleţi (1 850 m), după care
urmează aproape orizontală pe sub coastele vestice ale Cocorei. Lăsăm în dreapta largul plai înierbat.
Piciorul Cocorei, şi dupa 10—15 min. de la Vîlcelul Cocorei coborîm peste un banc de straturi
înclinate de gresie, în firul Lăptici (1 865 m). Traversînd firul, poteca urcă uşor de-a ta, trece peste trei
viroage care formează V. Trăznetu-2 (afluentă a văii Lăptici) şi curînd ne conduce în marginea
platoului, în Şeaua Cocora-Lăptici (1 945 m), unde urcuşul încetează.
De aici se observă: spre NNV, Spinarea Doamnelor şi mai la dreapta, cele două vîrfuri tabulare Obîrşia şi Colţii
Obîrşiei; spre NV, Vf. Bătrîna (2177 m); spre VNV, Strungele Mari; spre V, Şeaua Strunga şi M t. Tătaru; spre
VSV, în fund, Mt. Leaota; spre SSE, creasta muntelui Lăptici; spre S, V. Izvorul Dorului; spre ESE, Vf. Pietrele Arse
(2 044 m) cu linia funicularului şi versantul dinspre V. Izvorul Dorului acoperit cu jnepenişuri compacte; spre E, Vf.
Jepii Mari (2075 m), cabana Piatra Arsă şi jnepenişurile de pe platoul Jepilor Mari.

Din acest punct, drumul se îndreaptă spre est, prin pajiştile întinse de ţăpoşică (Nardus
stricta), vălurate de muşuroaiele „marghilelor" („Plaiul lui Păcală")1.
Întretăiem şoseaua Sinaia — Dichiu — Babele, apoi după 10—15 min. de coborîş uşor
traversăm V. Izvorul Dorului (1 895 m), de unde, în urcuş paralel cu Vîlcelul Jepilor Mari, ne apropiem
de marginea jnepenişului, intrăm în şosea şi în curind ajungem la cabana Piatra Arsă (1 950 m).

1
In pajiştile de ţăpoşică (Nardus stricta) terenul este pe alocuri frămîntat de muşuroaie înierbate, aşa numitele „mărghile".
Acestea se produc în condiţii de umiditate stagnantă, iniţial prin dezvoltarea specifică a muşchiului Polytrichum juniperinum, în
colonii strînse, circulare, acumulate an de an în straturi suprapuse. Cu timpul, prin circulaţia oilor, reţeaua de şănţuleţe din jurul
ridicaturilor se adînceşte. Datorită muşchilor, muşuroaiele prezintă oarecare elasticitate la apăsare, în timp ce solul din şănţuleţe
este îndesat prin bătătorirea de către oi. Astfel, mersul obositor prin aceste pajişti supune piciorul la o alternanţă de călcaturi
„tari" şi „moi", de unde şi denumirea sugestivă de „Plaiul lui Păcală", dată de ciobani acestor ţinuturi.
Legături de la cab. Piatra Arsă spre: Buşteni (sau Poiana ŢapuIui) prin V. Urlătorilor (53, 53 A); Sinaia prin Poiana
Stînei (54); cab. Vf. cu Dor (55); Furnica — teleferic — Sinaia (55 A); cab. Zănoaga prin Nucetu (56); cab. Babele
(52); cab. Caraiman (52 A).

49. CAB. PEŞTERA —CAB. VF. CU DOR


Marcaj: bandă roşie. Timp: 2½—3 ore. Diferenţă de nivel: + 275 m (coboară 90 m; urcă 310
m; coboară 50 m; urcă 150 m; coboară 45 m).

De la cabana Peştera (1 610 m) urmăm şoseaua spre Sinaia; după ce a ocolit Poiana Crucii
(rezervaţie naturală împrejmuită) aceasta se îndreaptă spre S prin pădurea Cocora. Lăsăm în dreapta
mînăstirea „Peştera" şi drumul spre Padina—Bolboci şi după circa 10 min. de la cabană ajungem la
cantonul silvic „Cocora" (1 550 m).
De aici părăsim şoseaua şi apucăm către SSE cărarea în coboriş uşor printr-o largă poiană şi
care ne conduce după 5—6 min. În V. Lăptici, la cantonul silvic „Lăptici" (1 520 m). Traversăm
drumul forestier şi ne angajăm în urcuş pieptiş spre SE pe versantul opus, prin buruienişuri şi plantaţia
tînără de molid, instalate pe locul fostei păduri Lăptici1. După 10—15 min. poteca ne conduce pe
coama Plaiul Lăptici, dintre V. Lăptici şi V. Scîndurarilor (1 600 m), de unde se îndreaptă către E şi
trece pe flancul dinspre V. Scîndurarilor al coamei. Urcuşul continuă printre rarişti şi pîlcuri de molid
şi traversînd o serie de viroage, după alte 40 min. de mers ajungem în marginea platoului Bucegilor, în
Curmătura Lăptici, şea largă situată în culmea muntelui Lăptici, unde traversăm şoseaua Sinaia—
Babele (1 830 m)2.
Din acest punct se observă: spre N, V. Obîrşiei şi muntele Obîrşia; spre NNE, Vf. Pietrosu-Lăptici (1 932 m); spre
ENE, la cealaltă margine a platoului, Vf. Furnica (2 102 m); spre SE, vîrfurile Colţii lui Barbeş (vîrful central, 2 021
m şi vîrful vestic, 1 969 m, despărtite printr-o şea largă); spre SSE, Vf. Vînturişu (1 942 m); spre S, în fund, Vf. Dichiu
(1713 m); spre SSV, în primul plan, coasta de sub Vf. Lăptici; spre V, dincolo de V. Ialomiţei, Tătaru; spre VNV,
Şeaua Strunga; spre NV, Strungele Mari, spre NNV, Bătrîna şi în drcapta, Spinarea Doamnelor.

De aici, coborîm uşor către centrul platoului spre SV, printre pajişti întinse de ţăpoşică
(Nardus stricta) şi după 8—10 min. atingem firul văii Izvorul Dorului, sub linia funicularului 11, în
punctul în care se desface spre dreapta varianta de iarnă a traseului (1 780 m).
Varianta de iarnă urmează traseul indicat de stîlpii de marcaj spre sud, în lungul firului văii Izvorul Dorului, circa 1
100 m distanţă pîna la confluenţa cu Vîlcelul Vîrfului cu Dor (1 755 m), unde întîlneşte drumul ce vine de la Bolboci.
De aici, urmează către stînga, în urcuş direct, în lungul firului vîlcelului, pînă în Curmătura Vîrfului cu Dor, unde se
uneşte cu drumul de vară (1 940 m).

Traseul de vară (nemarcat) traversează firul văii, îndreptîndu-se către primul stîlp al
funicularului alături de care se află „Crucea lui Negoescu"3. Cîteva zeci de paşi mai departe în lungul
liniei funicularului, prindem poteca spre dreapta, secare nu departe, traversează printr-un intrînd adînc
V. Călugărului, trecînd pe muntele Furnica. Drumul urcă uşor de-a coasta prin pajiştile monotone ce
acoperă coastele Furnicii, lăsînd în dreapta, jos, V. Izvorul Dorului, apoi mai departe, afluentul
acestuia, Vîlcelul Vîrfului cu Dor, traversează o viroagă adîncă şi după circa 45 min. de la funicular, ne
conduce în Curmătura Vîrfului cu Dor (1 940 m). Această şea este situată în marginea răsăriteană a
platoului, între Furnica şi colţii lui Barbeş, la obîrşia Vîlcelului Vîrfului cu Dor în lungul căruia urcă
varianta de iarnă a drumului.
De aici continuînd spre est, curînd se deschide perspectiva asupra văii Prahova, Sinaiei şi
masivului Gîrbova şi după 5 min. de coboriş ajungem la cabana Vf. cu Dor (1 885 m).
Legături de la cab. Vf. cu Dor spre: Sinaia (66); cab. Piatra Arsă (65); cab. Zănoaga şi Bolboci (63).

50. CAB. PEŞTERA — CAB. ZĂNOAGA (şi cab. Bolboci)


Marcaj: cruce albastră. Timp: 1¾—2 ore. Diferenţă de nivel: la cab. Zănoaga — 210 m
(coboară 220 m; urcă 10 m); la cab. Bolboci—170 m (coboară 220 m; urcă 50 m).

De la cabana Peştera (1 610 m) urmăm şoseaua spre Sinaia în coborîş, ocolind Poiana Crucii
(rezervaţie naturală împrejmuită) şi intrăm în pădurea Cocora, unde imediat părăsim şoseaua şi
continuăm ½ la dreapta în coborîş uşor prin marginea incintei mînăstirii „Peştera"'. Coborîm apoi pe
trepte de piatră prin Cheiţa Cocorei şi traversăm V. Ialomiţei la ieşirea acesteia din Cheile Cocorei,
1
— In toamna anului 1960 un uragan puternic a doborît aproape în întregime pădurile bătrîne de molid de pe versanţii dinspre V.
Ialomiţei ai munţilor Cocora şi Lăptici.
2
De remarcat aici pajiştea de ţăpoşică (Nardus stricta), vălurată de muşuroaiele numite „mărghile".
3
Crucea poartă inscripţia: Cantonierul Negoescu T. Ion, născut în anul 1905. Decedat în 25 mai 1948. Căzut la datorie.
trecînd astfel de pe muntele Cocora pe muntele Bătrîna. De la capătul opus al podului se ramifică o
potecuţă care conduce în 5 min. la grota Peştera Ialomiţei.
Continuam paralel cu apa Ialomiţei şi curînd ieşim în Poiana Horoaba, în marginea
rezervaţiei naturale împrejmuite (1 520 m). Spre NV se observă zona de stîncării abrupte de calcare de
deasupra văii Horoaba, cu Turnul Seciului, despărţit de peretele Bătrînei printr-o şea adîncă şi îngustă.
Drumul se îndreaptă către S, trece printr-o rarişte de molid şi curînd traversează V. Horoabei,
cu puţin mai sus de confluenţa acesteia cu Ialomiţa, trecînd astfel pe muntele Colţii Padinei. Nu
departe, ieşim în larga padină ce se întinde în lungul văii pe o distanţă de 2 km. Lăsăm în dreapta
poteca în urcuş de-a coasta spre cab. Padina şi continuăm înainte, în coborîş imperceptibil prin pajiştile
padinei, paralel cu apa Ialomiţei, trecem prin dreptul cabanei Padina (sus în dreapta) şi curînd intrăm pe
şoseaua ce vine din stînga (de pe malul opus al apei) dinspre cab. Peştera. După circa 10 min. de aici
ajungem la marginea sudică a padinei, unde traversăm Pîriul Coteanului în punctul de confluenţă al
acestuia cu Ialomiţa (1 470 m).
De aici valea se îngustează şi drumul intră în îngustarea ce formează Cheile Coteanului,
adîncite între peretele calcaros al Coteanului (dreapta) şi un imens bloc stîncos, în spatele căruia se
întind pajiştile de la poalele muntelui Lăptici. Trecem pe malul stîng al văii, apoi curînd iarăşi pe malul
drept ieşind din chei într-o altă padină întinsă între coastele Muntelui Lăptici şi ale muntelui Tătaru
(dreapta). Lăsăm în dreapta păstrăvăria Izvorul Tătarului şi continuînd către S în coborîş foarte uşor,
pătrundem curind în Cheile Tătarului, defileu mărginit către stînga de pereţii verticali ai muntelui
Blana şi pe dreapta de abruptul de sub Colţul Tătarului. La intrarea în chei, şoseaua trece pe malul
opus al văii, cu puţin mai jos de confluenţa cu V. Blana, se strecoară pe sub pereţii din stînga, apoi la
ieşirea din chei pe la poalele coastelor împădurite ale Blanei, lăsînd în dreapta, peste vale, confluenţa
cu V. Tătarului.
După 15—20 min. de la intrarea în chei trecem iarăşi pe malul drept al văii şi curînd
traversăm V. Mircea care desparte muntele Tătaru de muntele Plaiul Mircei (1 405 m). Drumul
continuă spre S pe lîngă căşăria Plaiul Mircei, apoi prin marginea unei largi padini întinsă între coastele
muntelui Nucetu (stînga) şi Plaiul Mircea, şi după circa 15 min. ne conduce la podul peste V.
Fîrdaleşului (care desparte muntele Plaiul Mircea de muntele Bolboci), dincolo de care se află
ramificaţia de drumuri din punctul „Bolboci" (stîlp indicator, 1 390 m).
Ramificaţie: Spre cab. Bolboci (7—8 min.) părăsim şoseaua şi urmăm ½ la dreapta poteca
prin poiană, apoi în urcuş prin molidiş pînă la cabană (1 440 m).
Spre cab.. Zănoaga urmăm şoseaua şi curînd trecem pe lîngă staţia funicularului „Bolboci",
Continuăm prin lunca Ialomiţei avînd în faţă cetatea de piatră a muntelui Zănoaga, traversăm apoi
Ialomiţa pe pod şi în cîteva minute ajungem la cabana Zanoaga (1 400 m).
Legături de la cab. Zănoaga spre: cab. Scropoasa — Dobreşti — Pietroşiţa (80); cab. Vf. cu Dor (79); cab. Piatra
Arsă prin Nucetu-Lăptici (78).

51. CAB. PEŞTERA — CAB. PADINA — ŞEAUA STRUNGA — GUŢANU — BRAN


Marcaj: cruce albastră, apoi bandă roşie. Timp: 6—7 ore. Diferenţa de nivel: pînă în capătul
de sus al comunei Şimon — 700 m (coboară 90 m; urcă 390 m; coboară 1 000 m).

De la cabana Peştera (1 610 m) urmăm şoseaua spre Sinaia în coborîş, ocolind Poiana Crucii
(rezervaţie naturală împrejmuită) şi intrăm în pădurea Cocora, unde imediat părăsim şoseaua,
îndreptîndu-ne ½ la dreapta pe poteca în coborîş uşor pe lîngă aşezările mînăstirii „Peştera". Din
marginea incintei mînăstirii coborîm repede pe trepte de piatră prin Cheiţa Cororei, apoi traversăm pe
pod V. Ialomiţei la ieşirea acesteia din Cheile Peşterii, trecînd astfel de pe muntele Cocora pe muntele
Batrina. De la capătul podului pe malul opus, o potecă spre dreapta conduce în 5 min. la grota Peştera
Ialomiţei.
Continuăm paralel cu apa Ialomiţei şi curînd ieşim în Poiana Horoaba, în marginea
rezervaţiei naturale împrejmuite (1 520 m). Spre NV se observă zona de stîncării abrupte de calcare de
deasupra văii Horoaba, cu Turnul Seciului, despărţit de peretele Bătrînei printr-o şea adîncă şi îngustă.
Drumul se îndreaptă către S, trece printr-un pîlc de molidiş şi traversează V. Horoabei (cu puţin mai
sus de confluenţa acesteia cu Ialomiţa), trecînd astfel de pe muntele Bătrîna pe muntele Colţii Padinei.
Ieşim apoi în larga padină ce se întinde în lungul văii pe o distanţă de 2 km. Nu departe prindem ½ la
dreapta drumul (marcat cu bandă roşie) în urcuş de-a coasta care ne conduce în cîteva minute lîngă
corpul de sus al cabanei Padina (vila Rizescu).
De aici în continuare vezi traseul 45.

51A. CAB. PEŞTERA — CAB. PADINA — ŞEAUA STRUNGA — COLŢII ŢAPULUI


— CAB. VF. OMU
Marcaj: cruce albastră, apoi bandă roşie (de la Şeaua Strunga la Vf. Omu, marcaj insuficient,
pe alocuri lipsă). Timp: 5½—6½ ore. Diferenţă de nivel: + 895 m (coboară 90 m; urcă 580 m;
coboară 95 m; urcă 160 m; coboară 40 m; urcă 275 m; coboară 50 m; urcă 155 m). Traseu
nerecomandabil pe timp nefavorabil.

Vezi traseul 51 pînă la cab. Padina, apoi traseul 45 pînă în Şeaua Strunga (1 909 m), la pag.
142, al. 2, iar de aici traseul 45 A (pag. 143, al. 4).

52. CAB. PIATRA ARSĂ — CAB. BABELE


Marcaj: bandă galbenă pe stîlpi de lemn. Timp: 1¼—1½ oră. Diferenţă de nivel: + 250 m.

Din spatele cabanei Piatra Arsă (1 950 m) poteca se îndreaptă către N, urcînd uşor prin
coridorul rectiliniu tăiat în jnepenişul de pe platoul Jepilor. După circa 15 min. de la cabană şi după ce
am traversat pieziş un alt culoar prin jnepeniş (traseul liniei electrice subterane), ajungem la marginea
nordică a jnepenişului.
De aici se observă: spre NNV, Vf. Baba Mare (2 292 m) şi la stînga acestuia pe creastă, cabana Babele; spre NV şi V,
dincolo de V. Izvorul Dorului, Creasta Cocorei; spre N în fund, Vf. Caraiman (2 384 m), iar în primul plan, Vf.
Ciocîrlia (2 056 m); spre NNE, Vf. Jepii Mici (2 143 m).

La circa l00 m mai departe întîlnim drumul carosabil ce vine din dreapta (2 025 m), înapoi şi
½ la dreapta devine vizibil Vf. Jepii Mari (2 075 m) şi la poalele lui, cantonul funicularului, în
marginea platoului.
De aici drumul carosabil continuă de-a coasta pe sub Vf. Ciocîrlia, pe deasupra firului din
platou al văii Urlătoarea Mare (dreapta) apoi curînd trece pe la obîrşia acestui fir şi se angajează pe
întinsul şi monotonul platou al Jepilor Mici, urcînd uşor spre nord. După 40—45 min. de la cabană,
ajungem într-o mică şea la marginea platoului, la o bifurcaţie de drumuri (2 120 m), de unde spre N şi
NNE apare adînca depresiune a văii Jepilor şi dincolo de vale Caraimanul cu Crucea Eroilor.
Ramificaţie: înainte în coborîş, spre cabana Caraiman (vezi traseul 52 A).
Traseul nostru urmează la stînga în urcuş de-a coasta, ieşind curînd pe coama largă Babele-
Jepi, care desparte bazinul văii Izvorul Dorului de cel al văii Jepilor. Drumul se îndreaptă către N, taie
în lat această coamă, apoi aproape orizontal, descrie o curbă largă orientîndu-se către V şi ne conduce
pe un prag lat al coamei, în uşoară contrapantă, lîngă transformatorul electric (2 150 m). Urcăm pieptul
următor pe care drumul carosabil descrie o serpentină, ieşim apoi pe un al doilea prag unde întîlnim
venind din dreapta poteca de la cab. Caraiman şi de aici, după un ultim urcuş de circa 5 min. traversăm
şoseaua spre Coştila şi ajungem în creastă, la cabana Babele (2 200 m).
Legături de la cabana Babele spre: Cab. Vf. Omu (21); Crucea Eroilor (22 A); cab. Caraiman (22); cab. Peştera (25);
Buşteni sau Poiana Ţapului prin V. Urlătorilor (23).

52A. CAB. PIATRA ARSĂ — CAB. CARAIMAN


Marcaj: bandă galbenă şi apoi punct albastru. Timp: ¾—l oră. Diferenţă de nivel: + 75 m
(urcă 170 m; coboară 95 m).

De la cabana Piatra Arsă urmăm traseul 52 pînă în punctul Ramificaţie (pag. 156, al. 6).
De aici, continuăm înainte în coborîş, la început uşor de-a coasta, apoi repede către V. Jepilor.
Traversăm firul acestei văi şi după un scurt urcuş pe malul opus ajungem la cabana Caraiman (2 025
m).
Legături de la cab. Caraiman spre: Crucea Eroilor — Vf. Omu (26); Buşteni prin V. Jepilor (27); Buşteni (sau Poiana
Ţapului prin V. Urlătorilor (28); cab. Babele (30).

53. CAB. PIATRA ARSĂ — V. URLĂTORILOR — BUŞTENI


Marcaj: triunghi aibastru. Timp: 2½—3 ore. Diferenţă de nivel: 1 065 m (urcă 55 m; coboară
1 120 m).

De la cabana Piatra Arsă (1 950 m) urmăm drumul către E în urcuş uşor prin jnepenişul de pe
platoul Jepilor Mari. Traversăm curînd traseul conductei electrice (culoar prin jnepeniş) şi printre
pîlcuri de jnepeni (Pinus mugo) ajungem după 10—15 min. de la cabană pe coama Jepilor Mari, lîngă
linia funicularului (2 005 m). De aici, lăsînd în dreapta Vf. Jepii Mari (2 075 m), coborîm paralel cu
funicularul prin jnepeniş, pînă la cantonul „Jepi" din marginea platoului (1 960 m).
De aici se observă: spre N, Crucea Eroilor de pe Caraiman, la stînga acesteia, în fund, Vf. Caraiman (2 384 m) şi în
primul plan, dincolo de V. Urlătoarea Mare, Vf. Jepii Mici (2 143 m); din acest vîrf spre dreapta, Creasta Vîrfului
Jepilor Mici; spre NNE, Claia Mare; spre NE, în V. Prahovei, oraşul Buşteni; spre ENE, localitatea Poiana Ţapului.

De la canton drumul coboară imediat sub platou, mai întîi de-a lungul funicularului, apoi în 5
serpentine prin jnepenişul ce acoperă faţa de deasupra văii Urlătoarea Mare. Lăsăm în dreapta varianta
„drumul cailor" care continuă a coborî în serpentine şi curînd traversăm firul principal (extrem nordic)
al văii Urlătoarea Mare, în marginea platoului (1 875 m). De aici, poteca (mai jos cu cabluri de
siguranţă) se angajează pe flancul sudic, puternic înclinat, al Crestei Urlătorilor, mai întîi de-a coasta,
apoi, intrînd în porţiunea numită „La Scări", printr-o serie de serpentine scurte şi inegale peste praguri
de piatră. După circa 15 min. de la canton coborîşul repede încetează la baza unei scări de lemn, pe un
prag lung, înierbat, sub linia funicularului, în Creasta Urlătorilor, ridicată între V. Urlătoarea Mare şi
V. Urlătoarea Mică (spre N).
După 2 serpentine pe coasta înierbată cu tîrsă (Deschampsia caespitosa)1, de pe flancul nordic
al crestei, pătrundem de-a coasta în rariştile de molid şi larice de la limita superioară a pădurii,
traversînd Vîlcelul Urlatoarei Mici. Poteca descrie cîteva serpentine scurte, lasă în stînga un ţanc
stîncos, traversează din nou vîlcelul, urcă puţin pe malul opus şi apoi continuînd coborîşul în
serpentine, mai traversează încă de 2 ori Vîlcelul Urlătoarei Mici. După ultima traversare, continuăm
de-a coasta prin rariştea de pădure (molid, larice şi paltin de munte, în amestec cu tufe de salcie de
Silezia şi anin de munte), coborîm iarăşi prin 2 serpentine scurte şi apoi, traversînd Vîlcelul Crestei
Urlătorilor, poteca, săpată în stîncă, ne conduce curînd în punctul „La Mese" pe un pinten al Crestei
Urlătorilor (1 515 m). Sîntem iarăşi lîngă linia funicularului, care de aici în jos desfăşoară imensa
buclă, „balansul mare", pe o diferenţă de nivel de circa 300 m.
De aici coborîm în serpentine prin pădure, traversăm din nou Vîlcelul Crestei Urlătorilor şi
apoi Vîlcelul Urlătoare! Mici, ieşim din pădure pe o coamă teşită ce separă acest vîlcel de firul văii
Urlătoarea Mică. Pe această coamă drumul descrie cîteva serpentine scurte, apoi trecînd iaraşi Vîlcelul
Urlătoarei Mici, reintră în pădure. Coborîşul continuă în serpentine, apoi trecem pe sub funicular şi
ajungem în V. Urlătoarea Mică (1 310 m).
Traversăm firul stîncos al văii şi continuăm prin pădurea de pe malul opus, la început de-a
coasta, apoi coborînd în 6 serpentine. Ieşim într-o rarişte de pădure sub linia funicularului, trecem
creasta către stînga şi curînd traversăm firul văii Comorilor (1 205 m). Drumul continuă de-a coasta şi
în circa 5 min. ne conduce în dreptul staţiei de unghi a funicularului (1 180 m).
Ramificaţie: Spre cascada Urlătoarea şi Poiana Ţapului, vezi traseul 53 A.
În continuare spre Buşteni, ocolim prin stînga şi pc deasupra incinta staţiei şi coborîm apoi
direct prin pădure (amestec de brad cu fag) în lungul funicularului, apoi către stînga, traversăm V.
Seacă a Jepilor şi curînd ajungem lîngă căsuţa paznicului conductei de apă, din punctul „La Grătar" (1
085 m). Imediat traversăm canalul de apă acoperit, continuăm puţin către stînga în lungul acestuia, apoi
în coboriş repede prin pădure. Traversăm 2 conducte metalice de apă şi curînd poteca sfîrşeşte într-un
drum carosabil. Urmăm spre dreapta acest drum care ne conduce imediat lîngă firul văii Jepilor, în
marginea depozitului de buşteni al fabricii de celuloză (1 000 m). Continuăm drumul la vale, intrăm
curînd în Buşteni pe str. Industriei şi după circa 15 min. ajungem în Bul. Libertăţii (şoseaua naţională).
De aici la stînga pe bulevard, spre gara Buşteni (750 m distanţă, circa 10 min.).

53A. CAB. PIATRA ARSĂ — V. URLĂTORI LOR — POIANA ŢAPULUI


Marcaj: triunghi aibastru pînă la staţia de unghi a funicularului (1 180 m), apoi de la cascada
Urlătoarea la Poiana Ţapului, punct albastru. Timp: 3—3½ ore. Diferenţă de nivel: — 1 090
m (urcă 55 m; coboară 1 145 m).

Vezi traseul 53 pînă în punctul Ramificaţie (staţia de unghi a funicularului, 1 180 m), la pag.
160.
Din acest punct prindem la dreapta şi înapoi cărarea în coborîş repede spre firul văii
Urlătoarea Mică şi care în circa 5 min. ne conduce lîngă Cascada Urlătoarea. De la baza cascadei
coborîm puţin în lungul apei, traversăm apoi valea şi urcînd pe malul opus prindem poteca marcată cu
punct albastru. După circa 10 min. traversăm V. Urlătoarea Mare, apoi în coboriş uşor de-a coasta
printr-un brădet, drumul — după ce a descris o largă serpentină — ne conduce în circa ½ oră de la
Cascada Urlătoarea în marginea pădurii şi a localităţii Poiana Ţapului, de unde urmînd str. Urlătoarei,
după încă 5 min. de mers ajungem în Bul. Independenţei (şoseaua naţională) (860 m).

1
Tîrsa (Deschampsia caespitosa) este o graminee cu tulpini înalte, numeroase şi foarte dese, care înţelenesc puternic solul.
Prezenţa în masă a acestei specii arată umiditate pronunţată şi permanentă în sol, datorită scurgerilor de ape subterane, la mică
adîncime.
54. CAB. PIATRA ARSĂ — POIANA STINEI — SINAIA
Marcaj: banda albastră. Timp: 2½—3 ore. Diferenţă de nivel: — 1 005 m (urcă 40 m; coboară
1 045 m).

De la cabana Piatra Arsă (1050 m) drumul se îndreaptă catre sud, coborînd la început puţin
spre firul Vîlcelului Jepilor Mari, apoi urcînd paralel cu acesta printr-un larg coridor deschis în
jnepeniş. După circa 10 min. ajungem sub linia funicularului 41 la o ramificaţie de drumuri.
La dreapta spre cab. Vf. cu Dor.
Traseul nostru urmează înainte în urcuş uşor şi curînd ieşim dintre pîlcurile de jnepeni în
largile pajişti de pe platoul Jepilor Mari, lîngă stadionul sportiv de altitudine. Lăsăm în stînga Vf.
Jepilor Mari (acoperit cu jnepenişuri), continuăm pe o porţiune aproape orizontală a potecii pe
deasupra obîrşiilor văii Babei (stînga) şi ajungem într-o mică şea, de unde poteca începe să coboare
uşor de partea cealaltă (1 990 m).
Din acest punct de maximă altitudine a traseului observăm: spre N în primul plan, proeminenţa stîncoasă, Colţul
Babei, iar în fund, succesiv, Vf, Jepii Mici (2 143 m), Caraimanul cu Crucea Eroilor şi puţin mai la stînga, în ultimul
plan, Vf. Coştila (2 489 m), spre NNE, Vf. Jepilor Mari (2075 m); spre E, în marginea platoului, Vf. Pintenul Pietrei
Arse (2007 m); spre SSV, Vf. Furnica (2102 m).

Coborîm uşor către ESE, paralel cu firul obîrşiei văii Peleşului, lăsînd în dreapta, peste vale,
Vf. Călugăru (1 991 m) cu coastele nordice acoperite cu tufărişuri de smirdar (Rhododendron kotschyi)
şi după 5—6 min. ajungem pe un bot, în marginea platoului Pietrei Arse (1 915 m), de unde se
deschide o perspectivă largă asupra Sinaiei. Poteca se angajează pe faţa Pietrei Arse dinspre V.
Peleşului, coborind la început prin 2 serpentine, apoi continuînd de-a coasta pe sub peretele stîncos ce
formează Colţii lui Nică şi curînd iese pe un tăpşan situat pe coama dintre V. Babei (stînga) şi V.
Peleşului (1 825 m). De aici drumul coboară repede în serpentine prin pajişti întinse şi după 15—20
min. ne conduce la limita superioară a pădurii, pe creasta dintre V. Piatra Arsă (stînga) şi V. Peleşului,
într-o mică şea, la poalele proeminenţei stîncoase Stînca lui Varsanufie (1 650 m).
Din acest punct se observă: spre ESE, hotelul alpin „Cota 1400", spre SV, şus, V. cn Genune (afluent al Peleşului) şi
Vf. Călugăru; spre V, obîrşiile văii Peleşului; spre VNV, Vf. Pintenul Pietrei Arse; spre N, în fund, Mt. Postăvaru;
spre NNE, în fund, Mt. Piatra Mare şi în vale oraşul Buşteni; spre NE, în vale, Poiana Ţapului.

Poteca trece pe flancul stîng al crestei, intrînd imediat într-un molidiş de limită, prin care coboară în 2
serpentine scurte şi curînd iese iarăşi la lumina pe coama Piatra Arsă Mică. Trecem apoi pe faţa văii
Peleşului printre frumoase pîlcuri de larice şi după cîteva serpentine, poteca ne conduce pe faţa estică a
Pietrei Arse Mici, în marginea de sus a Poienei Pietrei Arse. În dreapta jos, se observă Poiana Stînei,
cu cabana turistică. Coborîşul continuă prin molidişul de pe flancul văii Piatra Arsă, prin care poteca
descrie 5 serpentine, apoi iese din pădure, revenind pe faţa estică, în marginea de jos a poienii Pietrei
Arse (1 410 m). De aici, drumul trece pe versantul văii Peleşului, traversează un pîlc de molidiş, apoi
coboară prin 3 serpentine o coastă puternic înclinată şi ne conduce de-a coasta printr-un pîlc de făget în
Poiana Stînei *, la marginea de răsărit a careia se află cabana „Poiana Stînei".
Urmăm cărarea în coboriş direct spre dreapta de-a lungul gardului poienii, pînă în şoseaua ce
leagă cabana cu Sinaia.
Variantă: Spre Sinaia pe şosea, la dreapta (5 km, marcaj triunghi albastru).

Traseul se continuă pe şosea la stînga (spre cabană), pînă la cotitura bruscă a acesteia spre
stînga (1 265 m).
Ramificaţie: înainte pe drumul carosabil, spre cab. Poiana Stînei (5 min.) şi Poiana Ţapului (1
oră).
Din acest punct prindem la marginea pădurii spre dreapta, poteca în coboriş de-a coasta prin
pădure. Trecem pe lîngă un şipot, apoi dupa un coborîş în serpentine scurte prin tăietura din lungul
liniei electrice poteca intră iarăşi în pădure, lasă în dreapta luminişului cu stîncării Poiana Caprei (1
150 m) şi continuă să coboare în serpentine pe plaiul Pietrei Arse, pînă lîngă firul văii Peleşului într-un
luminiş (1 010 m). De aici urmăm drumul carosabil la stînga în lungul văii, pînă în dreptul podului de
piatră peste Peleş (puţin mai sus de castelul Foişor). Continuăm la dreapta pe pod, pe str. Foişor, apoi
lăsînd în stînga aleea ce coboară spre braseria „Peleş" şi mînăstirea Sinaia, ajungem în cîteva minute la
capătul străzii Furnica (punct de ramificaţie a străzilor Calea Codrului, Victoriei şi şoselei spre „Cota 1
400" şi Poiana Stînei), la staţia terminus a autobuzului spre gara Sinaia (945 m).
De aici, la cabana „Furnica" (în stînga, jos) 3 min.
54A. CAB. PIATRA ARSĂ — CAB. POIANA STÎNEI — POIANA ŢAPULUI
Marcaj: bandă albastră pînă la Poiana Stînei, apoi punct galben. Timp: 3—3½ ore (pînă la
cab. Poiana Stînei, 2—2½ ore). Diferenţă de nivel: — 1 090 m (urcă 40 m; coboară 1 130 m).

Vezi traseul 54 pînă la Poiana Stînei, în punctul Ramificaţie (1 265 m), la pag. 163). Din acest punct
urmăm drumul carosabil care în 5 min. ne conduce la cab. Poiana Stînei (1 270 m). Din poiana ce se
întinde în faţa cabanei prindem în coborîş cărarea paralelă cu împrejmuirea poienii şi curînd traversăm
un vîlcel cu un pîlc de arbori după care poteca se continuă spre dreapta prin pădure, mai întîi în coborîş
uşor, apoi repede şi direct, pînă în firul văii.
Trecem pe malul opus şi continuăm în urcuş de-a coasta, apoi în coborîş. După circa 10 min. din vale,
intersectăm şoseaua forestieră Sinaia – V. Babei, coborîm apoi direct pe Plaiul Seciului, traversăm V.
Babei trecînd de pe muntele Piatra Arsă pe muntele Jepii Mari (910 m) ??. De aici, poteca urcă uşor
de-a coasta pe flancul văii, încalecă o coamă scundă, împădurită şi ne conduce curînd în marginea
localităţii Poiana Ţapului, la capătul străzii Teodor Neculuţă. Continuăm la vale pe această stradă, apoi
la dreapta pe str. Mihai Bravu pînă în şoseaua naţională, la circa 200 m mai jos de centrul localităţii
(866 m).

55. CAB. PIATRA ARSĂ — CAB. VF. CU DOR


Marcaj: bandă galbenă. Timp: 1—1½ oră. Diferenţă de nivel: — 65 m (urcă 70 m; coboară
135 m).

De la cabana Piatra Arsă (1 950 m) poteca se îndreaptă către S, coborînd la început puţin spre
firul Vîlcelului Jepilor Mari apoi urcînd paralel cu acesta printr-un larg coridor deschis în jnepeniş.
După circa 10 min. ajungem sub linia funicularului, la o ramificaţie de drumuri..
Înainte, spre Sinaia prin Piatra Arsă.
Traseul nostru continuă spre dreapta, urcînd uşor printre pîlcuri de jnepeni şi după 5—10 min.
de la funicular, ajungem în Culmea Pietrelor Arse (2 020 m).
De aici se observă: înainte, spre S, Vf. Furnica (2 102 m); spre SE, Vf. Călugăru (1991 m); spre E, Vf. Pintenul
Pietrei Arse (2007 m), Colţul Babei şi obîrşiile văii Babei; spre NE, Vf. Jepii Mari (2 075 m).

De pe această culme, coborîm uşor către sud, în lungul platoului Pietrei Arse, avînd în faţă
coasta largă ce formează versantul nordic al Furnicii, cu întinse tufărişuri scunde de smirdar
(Rhododendron kotschyi). Intrăm în drumul carosabil ce vine din stînga şi lăsînd tot în stînga obîrşiile
din platou ale văii Peleşului, ajungem curînd în larga aşezătură Şheaua Călugărului (1 950 m), situată
pe cumpăna dintre V. Călugărului (dreapta), afluentă a văii Izvorul Dorului şi MV. cu Genune (stînga),
afluentă a văii Peleşului.
Ramificaţie: Spre staţia telefericului, vezi traseul 55 A.
Din acest punct drumul nostru continuă aproape orizontal, pe deasupra văii cu Genune,
ocolind pe la N şi NE poalele vîrfului Furnica. După o cotitură a drumului ieşim apoi pe faţa de E, de
unde apare jos în vale oraşul Sinaia. Menţinîndu-se de-a coasta, aproape pe curba de nivel, drumul
traversează V. lui Carp1 (loc periculos iarna din cauza avalanşelor!) şi apoi ne conduce pe un tăpşan (1
960 m) de unde apare spre SV piramida ce formează Vf. cu Dor (2 006 m). De aici, urmînd stîlpii de
marcaj un ultim coborîş de-a coasta ne conduce la cabana Vf. cu Dor (1 885 m).
Legături de la cab. Vf. cu Dor spre: Sinaia (66); cab. Zănoaga (63); cab. Peştera sau Padina (64).

55A. CAB. PIATRA ARSĂ — FURNICA — TELEFERIC — COTA 1400 — SINAIA


Marcaj: bandă galbenă pînă în Şeaua Călugărului, apoi marcaj în proiect pînă la staţia de sus a
telefericului; de la „Cota 1400" la Sinaia, bandă roşie. Timp: 2—2½ ore (dintre care circa 30
min. cu telefericul). Diferenţă de nivel: — 1 005 m (urcă 70 m; coboară 70 m; urcă 40 m;
coboară 1 045 m, dintre care 540 m cu telefericul).

Vezi traseul 55 pînă în punctul Ramificaţie (Şeaua Călugărului, 1 950 m), la pag. 165.
Din acest punct părăsim drumul carosabil, apucînd spre SSE poteca în urcuş uşor de-a coasta
pe coastele nordice ale Furnicii, prin întinse tufărişuri scunde de smirdar (Rhododendron kotschyi).
După cirea 15 min. urcuşul încetează (1 990 m) şi poteca se îndreaptă în coborîş uşor de-a coasta prin
pajiştile de pe feţele estice şi sud-estice ale Furnicii, conducîndu-ne după alte 15 min. la staţia de sus a
telefericului (1 970 m).

1
Această vale în porţiunea inferioară se numeşte V. cu Brazi sau V. Sf. Ana.
Spre cab. Vf. cu Dor (5—6 min.) urmăm spre VSV poteca în coborîş repede.
Traseul telefericului: Distanţă 2 000 m; diferenţă de nivel 540 m; timp de parcurs circa 25
min.
De la staţia de jos a telefericului (1430 m), după un scurt coborîş prin poiana „La Sfîrşitul
Lumii", pînă deasupra hotelului „Cota 1400", prindem spre dreapta poteca marcată cu bandă roşie. În
coborîş repede printre rarişti de molid, drumul intră în pădure pe „Plaiul Vacilor", traversînd de cîteva
ori noua şosea. Coborînd continuu, după 30—40 min. de la hotelul alpin ajungem în Sinaia, la capătul
străzii Furnica (945 m), la staţia terminus a autobuzului spre gara Sinaia. De aici la cab. Furnica, jos în
stînga, 3 minute.

56. CAB. PIATRA ARSĂ — LĂPTICI — NUCETU — CAB. ZĂNOAGA (şi cab.
Bolboci)
Marcaj: nemarcat pe şosea pînă la Nucetu, apoi cruce galbenă pînă în V. Ialomiţei. Timp: 2—
2½ ore. Diferenţă de nivel: — 550 m.

De la cabana Piatra Arsă (1 950 m) urmăm către V şoseaua spre Sinaia. Aceasta traversează
V. Izvorul Dorului, trecînd astfel de pe muntele Jepii Mari pe muntele Cocora şi după un urcuş uşor
debuşează în şoseaua Coştila — Babele — Sinaia (1 930 m). Urmăm la stînga această şosea la mică
distanţă pe sub Şeaua Cocora-Lăptici, unde intersectăm poteca Piatra Arsă — Peştera. Drumul se
angajează pe platoul Bucegilor în coborîş uşor pe flancul dinspre V. Izvorul Dorului al muntelui
Lăptici şi dupa circa ½ oră ne conduce în creastă, în Curmătura Lăptici, unde intersectăm poteca Vf. cu
Dor — Peştera (1 830 m). Continuînd de-a coasta pe sub Vf. Lăptici, apoi pe sub Vf. Blana, drumul iese
iar pe coamă, unde traversăm linia funicularului lîngă cantonul „Blana" (1 815 m). Dupa o cotitura la
stînga şi apoi la dreapta, şoseaua intersectează poteca marcată cu cruce galbenă de la cab. Vf. cu Dor la
punctul Bolboci (1 785 m).
Din acest punct părăsim şoseaua şi urmăm către dreapta poteca marcată cu stîlpi. Aceasta
ocoleşte obîrşiile văii Oboarele, apoi se îndreaptă către S aproape orizontal, pe sub coastele de sub Vf.
Nucetu, şi după circa 15 min. din şosea, descriind o curbă uşoară către dreapta, ne conduce pe coama
largă a Nucetului.
De aici în continuare, vezi traseul 63, începînd de la pag. 175, al. 4.

57. CAB. PIATRA ARSĂ — CAB. PEŞTERA


Marcaj: bandă albastră. Timp: 1½—1¾ oră. Diferenţă de nivel: — 340 m (coboară 55 m;
urcă 50 m coboară 335 m).

De la cabana Piatra Arsă, (1 950 m) traseul urmează iniţial şoseaua către V, apoi coboară uşor
pe platou, paralel cu Vîlcelul Jepilor Mari (stînga). După 10—15 min. de la cabana traversăm V.
Izvorul Dorului (1 895 m) şi apoi urcăm uşor prin pajiştile de pe coasta răsăriteană a muntelui Cocora.
Traversăm şoseaua Sinaia — Babele — Coştila şi prin pajiştile de ţăpoşică vălurate de muşuroaiele
„marghilelor" (Plaiul lui Păcală), poteca ne conduce de-a coasta în Şeaua Cocora-Lăptici (1 945 m),
situată la marginea vestică a platoului.
Inainte se deschide adînca depresiune a văii Ialomiţa, dincolo de care observăm: spre VSV în
ultimul plan, Mt. Leaota; spre V, Mt. Tătaru şi Şeaua Strunga; spre VNV, Mt. Strungele Mari; spre
NV, Vf. Bătrîna (2 177 m); spre NNV, Spinarea Doamnelor şi mai la dreapta cele 2 vîrfuri tabulare,
Obîrşia şi Colţii Obîrşiei, spre SE, Vf. Pietrele Arse (2044 m); spre E, Vf. Jepii Mari (2075 m), acoperit
cu jnepenişuri.
De aici poteca începe să coboare uşor de-a coasta pe versantul vestic al muntelui Cocora.
Traversăm 3 viroage ce formează V. Trăznetului1 (afluentă a văii Lăptici) şi după 15—20 min. de
coborîş ajungem la V. Lăptici (1 865 m), cu pîlcuri de jnepeni şi exemplare izolate de molid. Urcăm
puţin pe malul opus, peste un banc de straturi înclinate de gresie, apoi continuăm de-a coasta aproape
orizontal, lăsînd în stînga largul plai înierbat, Piciorul Cocorei, iar în dreapta sus, stîncăriile de calcare
de sub creasta Cocorei. După 10—15 min. de la V. Lăptici traversăm Vîlcelul Cocorei, în al cărui fir se
află de asemenea pîlcuri de jnepeni şi molizi (1850 m).
Coborînd continuu printre pîlcuri de jnepeni, ienuperi şi molizi răzleţi apoi prin rarişti de
molid ajungem după circa 20 minute de la Vîlc. Cocorei, în poieniţa Vîrful cu Brădet la limita
superioară a pădurii încheiate (1 750 m). De aici drumul coteşte brusc spre dreapta şi coboară repede
prin molidişul ce formează pădurea Cocora. După circa 10 min. de coborîş ajungem la cabana Peştera
(1 610 m).

1
După spusele ciobanilor bătrîni, aici ar fi fost trăznit pe vremuri un cioban cu întreaga lui turmă de oi.
Legături de la cabana Peştera spre: cab. Vf. Omu prin V. Obîrşia (46); cab. Babele (47); cab. Zănoaga sau Bolboci
(50); cab. Padina-Bran prin Şeaua Strunga (51); cab. Padina — cab. Vf. Omu prin Şeaua Strunga — Colţii Ţapului
(51 A); cab. Vf. cu Dor (49).

58. CAB. POIANA IZVOARELOR — ŞEAUA CĂPĂŢÎNII PORCULUI — BUCŞOIU


— CAB. VF. OMU
Marcaj: bandă roşie. Timp: 4—4½ ore. Diferenţa de nivel: + 1 050 m (coboară 10 m; urcă 1
060 m). Traseu nerecomandabil pe timp nefavorabil.

De la cabana Poiana Izvoarelor (1 455 m) poteca se îndreaptă către SV, trece printr-un pîlc de
molidiş şi după circa 5 min. iese într-o poiană situată pe botul de munte ce desparte V. Şipotului (spre
V) de afluenţa acesteia V. Porcului. Din acest punct se deschide o impresionantă perspectivă asupra
Crestei Morarului, cu silueta caracteristică a Colţilor Morarului, dincolo de care, spre S, se ridică
abruptul nordic al Coşlilei, cu văile şi crestele sale deosebit de clar conturate. De aici, prin rariştile de
molid de la poalele sudice ale vîrfului Căpăţîna Porcului (1 597 m), drumul, aproape orizontal, ne
conduce curînd în altă poiană largă, în Şeaua Căpăţînii Porcului, la răscrucea de drumuri „Pichetul
Roşu" (1 445 m)
În continuare, vezi traseul 8, începînd de la Ramificaţia 2 B (Pag 70).

58A. CAB. POIANA IZVOARELOR — ŞEAUA CĂPĂŢÎNII PORCULUI — CAB.


MĂLĂEŞTI
Marcaj: bandă roşie pînă la „Prepeleac", apoi triunghi roşu. Timp: 2½—3 ore. Diferenţă de
nivel: + 265 m (coboară 10 m; urcă 380 m; coboară 105 m).

Vezi traseul 58 pînă în Şeaua Căpăţînii Porcului, la ramificaţia „Pichetul Roşu" (1 445 m).
De aici, traseul 8 începînd de la Ramificaţia 2 (pag. 70, al. 3) pînă în punctul „La Prepeleac"
(Ramificaţia 3, 1 750 m), la pag. 70, apoi în continuare, traseul 8 A pînă la cab. Mălăeşti.

59. CAB. POIANA IZVOARELOR — CAB. DIHAMU


Marcaj: cruce albastră, apoi punct roşu. Timp: 40—50 min. Diferenţă de nivel: —135 m
(urcă 60 m; coboară 195 m).

De la cabana Poiana Izvoarelor (1 455 m) urmăm drumul către N, în urcuş prin pajiştile largi
de pe versantul sudic al Dihamului. Lăsăm în dreapta drumul (marcat tot cu cruce albastră) care se
îndreaptă de-a coasta spre Şeaua Baiului şi Predeal, continuăm urcuşul direct şi după circa 10 min. de
la cabană ajungem în Creasta Dihamului (sau Culmea Baiului), pe cumpăna apelor dintre bazinele
Prahovei şi Oltului (1 515 m).
De aici se observă: spre NNE, Vf. Baiului (1 581 m)33; spre SE, oraşul Buşteni; spre SSE, Vf. Gîlma Mare (1 428 m)
şi Poiana Coştilei; spre S, abruptul nordic al Costilei; spre SSV, muntele Moraru cu Colţii Morarului; spre SV, în
primul plan, Vf. Capăţîna Porcului (1 597 m); spre VSV şi V, Bucşoiu.

Coborîm de partea cealaltă a coamei, mai întîi printre rarişti de molid, apoi prin pădure şi
curînd întîlnim venind din stînga drumul dinspre Şeaua Căpaţînii Porcului (marcaj punct roşu).
Continuăm la dreapta pe acest drum şi imediat ieşim în poiana largă din Curmătura Armăsarilor.
De aici se observă: spre stînga, peste V. Glăjăriei, abruptul răsăritean al Bucşoiului; ½ la dreapta vîrful împădurit
Măgura Cenuşie (1 363 m) şi la poalele acestuia, cabana Dihamu.

Continuăm coborîşul uşor de-a coasta prin păşunile de pe coastele nordice ale Dihamului şi
ieşim pe coama largă a Măgurii Cenuşii, care desparte V. Glăjăriei (stînga) de V. Beuca (dreapta),
afluentă a văii Ghimbavului. Aici întîlnim drumul dinspre Şeaua Baiului şi după cîteva minute de
coborîş în lungul coamei ajungem la cabana Dihamu (1 320 m).
Legături de la cab. Dihamu spre: Rîşnov (33); Predeal prin V. Rîşnoavei (34); Predeal prin V. Iadului (35); cab. Gura
Dihamului şi Buşteni (36); Buşteni prin Poiana Coştilei (31); cab. Vf. Omu prin Bucşoiu (32); cab. Mălăieşti (32 A).

60. CABANA POIANA IZVOARELOR – ŞEAUA BAIULUI – V. IADULUI -


PREDEAL
Marcaj : cruce albastră pînă în Şeaua Baiului, apoi roşu. Timp: 2½—3 ore. Diferenţă de
nivel: — 420 m (urcă 20 m; coboară 470 m; urcă 30 m).

De la cabana Poiana Izvoarelor (1 455 m) urmăm poteca către N, în urcuş prin pajiştea largă
de pe versantul sudic al Dihamului. De la al 2-lea stîlp de marcaj prindem drumul la dreapta care
străbate poiana de-a coasta aproape orizontal şi curînd intră în pădure, unde trece prin cîteva poieniţe şi
lese iar „la gol" în pajiştele largi de pe Piciorul Dihamului.
Intrăm din nou în pădure dupa un coborîş de-a coasta prin molidiş, ieşim în poiana largă din
Şeaua Baiului, situată pe coamă, între Vf. Baiului' spre V (1 581 m) şi Vf. „La Cleşte" 31 spre S (1 473
m), la poalele căruia se observă cabana Vînătorilor de Munte. Aici întîlnim o răscruce de drumuri (stîlp
indicator, 1 365 m).
La stînga spre cab. Dihamu (marcaj triunghi albastru); la dreapta spre cab. Gura Dihamului şi
Buşteni (acelaşi marcaj). Drumul nostru continuă prin poiană spre ENE, pe linia de creastă, în urcuş
foarte uşor, pînă la poarta incintei cabanei Vînătorilor de Munte, unde întîlnim drumul carosabil.
La stînga spre Predeal prin Forbanu 32 — V. Rîşnoavei.
Traseul nostru urmează la dreapta acest drum, de-a lungul împrejmuirii cabanei, pe la poalele
vîrfului „La Cleşte". Lăsăm în stînga Monumentul Eroilor -30 şi curînd ajungem în dreptul cabanei
Vînătorilor de Munte, în Şeaua Clăbucetului Baiului (1 355 m), la obîrşia văii Iadului, de unde către
SE se desprinde coama lungă şi împădurită, Clăbucetul Baiului.
Din acest punct continuăm spre stînga, către E, în lungul văii Iadului, în coborîş prin făget, pe
malul drept al văii. Intrăm apoi pe firul acesteia, trecem de confluenţa cu un vîlcel ce coboară din
stînga şi urmînd firul văii ajungem după circa 30 min. din creastă la confluenţa cu V. Leuca (1 085 m).
De aici continuăm în coborîş uşor pe drumul caro săbii din lungul văii. După ce am trecut de confluenţa
cu V. Stînei Mici (1 065 m), drumul continuă prin pădure, apoi prin poieni şi zăvoaie de anin şi ne
conduce în V. Rîşnoavei, în şoseaua Rîşnav — Pîrîul Rece — Predeal din lungul acestei văi (1 005 m).
Urmăm către dreapta această şosea şi curînd intram în şoseaua naţională Bucureşti—Braşov, pe care în
circa 30 min. ajungem la gara Predeal (1 035 m).

61. CAB. POIANA IZVOARELOR — CAB. GURA DIHAMULUI — BUŞTENI


Marcaj: bandă roşie. Timp: 2—2½ ore. Diferenţă de nivel: — 560 m.

De la cabana Poiana Izvoarelor (1 445 m) poteca se îndreaptă către est pe la marginea


inferioară a poienii şi descriind o serpentină intră în pădure, unde curînd traversează V. Porcului.
Coborîm de-a coasta pe flancul vestic al Piciorului Dihamului, traversăm o serie de izvoare şi ajungem
într-o poieniţă, din marginea de sus a căreia se deschide o frumoasă perspectivă asupra Colţilor
Morarului (1 310 m). De aici, poteca largă continuă în coborîş de-a coasta uşor şi continuu, printr-un
făget cu exemplare răzleţe de brad şi molid şi după 10—12 min. ne conduce pe coama împădurită
dintre V. Morarului (la vest) şi V. Baiului, de unde se îndreaptă către stînga. Descriind apoi o
serpentină largă, drumul iese la luminiş pe o muchie, în lungul căreia coborîm direct şi nu departe, într-
o poiană, întîlnim poteca ce vine din stînga (marcată cu triunghi albastru) dinspre cabana Dihamu prin
Şeaua Baiului (1 090 m). De aici, printr-un coborîş repede prin pădurea întreruptă de rarişti şi poieni,
ajungem în 6—8 min. la cabana Gura Dihamului situată lîngă confluenţa văii Cerbului cu V. Baiului
(987 m).
De la cabană urmăm şoseaua din lungul cursului inferior al văii Cerbului, avînd mereu în
dreapta perspectiva asupra abruptului Coştilei şi în stînga culmea lungă şi împădurită Clăbucetul
Baiului. Curînd traversăm pe pod V. Cerbului, apoi după circa 20 min. de mers. Pîr. Hoagele. Drumul
continuă de aici printr-o largă padină şi după încă circa 15 min., în dreptul unei cotituri spre stînga a
şoselei, întîlnim ramificaţia spre aminul Alpin Buşteni.
Ramificaţie: Spre Căminul Alpin Buşteni, părăsim şoseaua şi urmăm către dreapta poteca
(marcată cu bandă galbenă, bandă roşie şi triunghi albastru) care prin pădure, în urcuş şi coborîş uşor,
ne conduce în circa 15 min. la cab. Căminul Alpin Buşteni (925 m).
Spre gara Buşteni, urmăm şoseaua. La intrarea în Buşteni aceasta se continuă cu str. V. A.
Ureche şi ne conduce în Bul. Libertăţii, în dreptul km 136 al şoselei naţionale. De aici, la dreapta pe
bulevard spre gara Buşteni (883 m), 600 m distanţă, 7—8 minute.

62. CAB. POIANA IZVOARELOR — ŞEAUA CĂPĂŢÎNII PORCULUI — POIANA


COŞTILEI — BUŞTENl
Marcaj: bandă roşie pînă la ramificaţia „Pichetul Roşu", apoi triunghi roşu. Timp: 2½—3 ore.
Diferenţa de nivel: — 570 m (coboară 50 m; urcă 75 m; coboară 170 m; urcă 50 m; coboară
475 m).

De la cabana Poiana Izvoarelor (1455m) poteca se îndreaptă către SV, trece printr-un pîlc de
molidiş şi după circa 5 minute iese într-o poiană situată peste botul de munte ce desparte V. Şipotului
către V de afluentul acesteia, V. Porcului spre E. Din acest punct se deschide o impresionantă
perspectivă asupra Crestei Morarului dincolo de care spre S se ridică abruptul nordic al Coştilei cu
văile şi crestele sale deoasebit de clar conturate.
De aici, prin rariştile de molid de la poalele sudice ale vîrfului Căpăţîna Porcului (1 597 m),
drumul ne conduce curînd în altă poiană largă, în Şeaua Căpăţînii Porcului, răscrucea de drumuri
„Pichetul Roşu" (1 445 m).
În continuare, vezi traseul 68, începînd de la Ramificaţia 3 (pag. 185, al. 4).

63. CAB. VF. CU DOR — CAB. ZĂNOAGA (şi cab. Bolboci)


Marcaj: cruce galbenă pînă în punctul „Bolboci". Timp: 2—2¼ ore. Diferenţă de nivel: —
485 m (urcă 45 m; coboară 175 m; urcă 45 m; coboară 410 m; urcă 10 m).

De la cabana Vf. cu Dor (1 885 m) poteca urcă spre V şi în 5 min. ne conduce în şeaua
Curmătura Vîrfului cu Dor (1 930 m), în marginea platoului.
De aici se observă: spre NNE, coama muntelui Furnica; spre SSV, Vf. cu Dor (2 006 m) şi mai spre V, vîrful central
al Colţilor lui Barbeş (2029 m); spre V, la marginea vestică a platoului, Vf. Blana (1875 m), în fund, dincolo de V.
Ialomiţei, Mt. Deleanu şi mai spre dreapta, Vf. Tătaru (din calcare albe, 1 998 m); spre NV, Vf. Lăptici (1 872 m) şi în
fund, pe aceeaşi direcţie, Şeaua Strunga, iar mai spre dreapta, Mt. Strungele Mari şi apoi Colţii Ţapului; spre NNV,
Mt. Bătrîna şi spre dreapta, Spinarea Doamnelor.

Lăsînd în dreapta drumul de vară (nemarcat) spre Peştera, coborîm repede spre V în lungul
Vîlcelului Curmaturii Vîrfului cu Dor, pe malul drept al acestuia. Avînd mereu în stînga clinul nordic al
Colţilor lui Barbeş, cu întinse tufărişuri scunde de smirdar (Rhododendron kotschyi) şi în dreapta
coastele largi, înierbate ale Furnicii ajungem după circa 20 min. de coborîş în firul văii Izvorul Dorului,
în punctul de confluenţă cu vîlcelul pe care am coborît, la o ramificaţie de drumuri (1 755 m).
La dreapta, în lungul văii, spre Peştera prin Lăptici (varianta de iarnă a traseului 64, marcată
cu bandă roşie).
Traseul nostru continuă spre V, în urcuş pe malul opus al văii. După 10—15 min. din vale
urcuşul încetează (1 800 m) şi poteca, descriind o curbă largă către stînga, se îndreaptă către SSV şi
curînd traversează Vîlcelul Clinului, afluent al văii Izvorul Dorului (1 785 m).
De aici observăm: spre V, Vf. Nucetu (1 861 m); spre VNV, şeaua Blana-Lăptici, cu cantonul funicularului; spre NV,
Vf. Blana (1 875 m); spre N, Vf. Lăptici (1 872 m); spre NNE, Vf. Pietrosu-Lăptici (1 932 m); spre SSE, Vf. Vînturişu
(1 942 m).

Drumul traversează şoseaua Sinaia — Dichiu — Babele, apoi ocoleşte obîrşiile văii Oboarele,
se îndreaptă către S aproape orizontal pe sub coastele de sub Vf. Nucetu şi după circa 15 min. de la
Vîlcelul Clinului, descriind o curbă uşoară către dreapta, ne conduce pe coama largă a Nucetului.
Din punctul de maximă altitudine atins de potecă pe această coamă (1 770 m) se observă: spre V, Mt. Lucăcilă (1 895
m) şi la dreapta, Mt. Deleanu; spre VSV, cetatea de piatră a muntelui Zănoaga (1 786 m); între Zănoaga şi Lucăcilă,
în fund, Mt. Leaota; spre SV, Cheile Zănoagei şi în ultimul plan, Mt. Lespezi; spre SSV, M t. Radu, şi în fund,
dealurile din dreapta Ialomiţei; spre S, vîrful principal al muntelui Dichiu (1 713 m) şi puţin mai la stînga, în primul
plan, deasupra unei fîşii de molidiş, Vf. Oboarele (1 707 m); spre SSE, vîrful estic al Dichiului (1 578 m); spre ESE,
Vf. Vînturiş (1 942 m); între E şi ENE, Colţii lui Barbeş cu vîrful central (2 029 m).

Din acest punct coborîm, la început uşor către VSV, apoi repede spre SV, pe coastele înierbate
de pe versantul vestic Bai Nucetului. După circa 20 min. de coborîş ajungem la poalele coastei, în
dreptul clădirilor staţiunii experimentale zootehnice (1 575 m). De aici, drumul continuă spre V, printr-
o poiană largă situată pe culmea despărţitoare dintre V. Nucetului (dreapta) şi V. Oboarelor (stînga), la
limita superioară a pădurii şi apoi se îndreapta către N, trecînd pe muchia dintre firul extrem vestic al
văii Nucetului şi V. Ialomiţei. Coborîm în lungul acestei muchii, printre rarişti de molid şi prin poieni
invadate de tîrsă, traversăm linia funicularului şi curînd apare în stînga, în vale, staţia funicularului
„Bolboci". Drumul continuă în coborîş repede şi curînd ne conduce în V. Ialomiţei. Trecem apa pe
podul fostului stăvilar şi continuăm înainte pînă în şoseaua Sinaia— Peştera, pe care o urmăm către
stînga 40 paşi pînă la ramificaţia de drumuri din punctul „Bolboci" (stîlp indicator, 1 390 m).
Ramificaţie: Spre cab. Bolboci (7—-8 min.), părăsim şoseaua şi continuăm pe potecă la
dreapta în urcuş prin poiană, apoi prin molidiş pînă la cabană (1 440 m).
Spre cab. Zanoaga, urmăm înainte şoseaua, spre sud. Curînd trecem de staţia funicularului
Bolboci şi continuăm prin lunca Ialomiţei avînd în faţă cetatea de piatră a muntelui Zănoaga.
Traversăm Ialomiţa pe pod şi în cîteva minute ajungem la cabana Zănoaga (1 400 m).
Legături de la cab. Zănoaga spre: cab. Scropoasa—Dobreşti—Pietroşiţa (80); cab. Padina şi Peştera (77); cab. Piatra
Arsă prin Nucetu-Lăptici (78).
64. CAB. VF. CU DOR — CAB. PEŞTERA (şi cab. Padina)
Marcaj: banda roşie. Timp: 2—2½ ore. Diferenţă de nivel: la cabana Peştera —275 m (urcă
45 m; coboară 150 m; urcă 50 m; coboară 310 m; urcă 90 m); la cab. Padina — 360 m (urcă
45 m; coboară 150 m; urcă 50 m; coboară 310 m; urcă 30 m; coboară 40 m; urcă 15 m).

De la cabana Vf. cu Dor (1 885 m) poteca urcă pieptiş spre V şi după 5 min. ne conduce în
şeaua Curmătura Vîrfului cu Dor (1 940 m) de unde se deschide perspectiva asupra platoului Bucegilor
şi munţilor din şirul ialomiţean şi din culmea Strunga.
De aici observăm: spre NNE, coama muntelui Furnica; spre SSV, Vf. cu Dor (2006 m) şi mai spre V, vîrful central al
Colţilor lui Barbet (2029 m); spre V, la marginea vestică a platoului, Vf. Blana. (1875 m), în fund, dincolo de V.
Ialomiţei, Deleanu şi mai spre dreapta, Vf. Tătaru (din calcare albe, 1 998 m); spre NV, Vf. Lăptici (1 872 m) şi în
fund pe aceeaşi direcţie, Şeaua Strunga, iar maf spre dreapta, Strungele Mari şi apoi Colţii Ţapului; spre NNV,
Bătrîna şi spre dreapta, Spinarea Doamnelor.

Din acest punct, spre V, porneşte în jos către V. Izvorul Dorului, Vîlcelul Curmăturii Vf. cu
Dor, în lungul căruia se îndreaptă varianta de iarnă a traseului (marcaj banda roşie), precum şi drumul
spre Bolboci (marcaj cruce galbenă).
Variantă de iarnă: Coborîm direct spre V, în lungul firului vîlcelului pînă la confluenţa acestuia cu V. Izvorul
Dorului (1 755 m). Continuăm apoi spre dreapta, în sus, în lungul acestei văi, pînă la linia funicularului, unde întîlnim
varianta de vară. De aici, traseul de iarnă este comun cu cel de vară.

Drumul de vară (nemarcat pînă la V. Izvorul Dorului) continuă ½ la dreapta pe o potecă largă
care coboară uşor de-a coasta pe clinul sud-vestic al Furnicii, prin pajişti întinse. Lăsăm în stînga mai
întîi adîncitura vîlcelului Vîrful cu Dor (dincolo de care se ridică coastele nordice ale Colţilor lui
Barbeş cu întinse tufărişuri de smirdar), apoi V. Izvorul Dorului de care ne apropiem continuu. Printr-
un intrînd adînc traversăm V. Călugărului şi de aici ajungem curînd sub linia funicularului fabricii de
hîrtie Buşteni. Continuăm la stînga pe lîngă funicular şi după circa 45 min. de la cabană, traversăm firul
văii Izvorul Dorului (1 780 m). În acest punct întîlnim varianta de iarnă care vine din stînga în lungul
văii. Traseul continuă pe poteca marcată cu stîlpi care urcă uşor pe malul drept al Izvorului Dorului,
printre întinse pajişti de ţăpoşică (Nardus stricta) şi după circa 10 min. ne conduce la marginea vestică
a platoului, în Curmătura Lăptici (1 830 m), şea largă situată în culmea muntelui Lăptici, unde
traversăm şoseaua Sinaia—Babele—Coştila1.
De aici se observă: spre N, V. Obîrşiei şi Mt. Obîrşia; .spre NNE, Vf. Pietrosu-Lăptici (1 932 m); spre ENE, culmea
Pietrele Arse cu funicularul şi cantonul „Piatra Arsă"; spre ESE, Vf. Furnica (2 102 m), spre SE, Colţii lui Barbet
(vîrful central, 2 029 m şi vîrful vestic, 1 969 m, despărţite printr-o şea); spre SSE, Vf. Vînturişu (1942 m); spre S, în
fund, Vf. Dichiu (1 713 m); spre SSV în primul plan coasta de sub Vf. Lăptici; spre V, dincolo de V. Ialomiţei,
Tătaru; spre VNV, Şeaua Strunga, spre NV, Strungele Mari; spre NNV, Bătrîna şi în dreapta, Spinarea Doamnelor.

Din acest punct drumul coboară pe versantul ialomiţean al muntelui Lăptici, printre rarişti de
molid, în lungul plaiului ce formează Piciorul Lăptici, care desparte V. Lăptici (spre N) de V.
Scîndurarilor. Traversînd o serie de viroage şi lăsînd mereu în stînga jos V. Scîndurarilor, după 20—25
min. din platou poteca ne conduce în marginea unor buruienişuri dese cu plantaţie tînără de molid,
instalate pe locul fostei păduri. Drumul se îndreaptă către V, încalecă creasta (1 600 m), apoi coboară
repede spre NV pe flancul văii Lăptici şi în 6—10 min. din creastă ne conduce în V. Lăptici, la
cantonul silvic „Lăptici" (1 520 m). De aici, traversînd drumul forestier din lungul văii, continuăm
către V, traversăm imediat firul văii, apoi în urcuş uşor spre NNV printr-o largă poiană, după încă 7—8
min. de mers, ajungem în şoseaua Sinaia-Peştera, la cantonul silvic „Cocora" (1 550 m).
Spre cab. Peştera: urmăm şoseaua la dreapta prin poiană, apoi prin pădurea Cocora în urcuş
uşor. Lăsăm în stînga mînăstirea „Peştera", ieşim în Poiana Crucii (rezervaţia naturala împrejmuită) şi
ocolind pe la V şi N aceasta poiană, după circa 15 min. de la canton, ajungem la cab. Peştera (1 610
rn).
Spre cab. Padina: Urmăm şoseaua la stînga circa 70 paşi, apoi prindem spre dreapta poteca
marcată. Aceasta trece printr-un pîlc de molidiş, coboară uşor de-a coasta către NE printr-o rarişte, apoi
imediat spre stînga direct prin molidiş şi în 5 min. de la canton ne conduce în alt drum carosabil (1 510
m). Urmăm acest drum la stînga, traversăm curînd Ialomiţa pe pod şi de la capătul acestuia continuăm
la dreapta, spre VSV, în urcuş uşor încă circa 5 min. prin larga poiană a Padinei, pînă la cabană (1 535
m).

1
De remarcat aici pajiştea de ţăpoşică (Nardus stricta) vălurată de numeroase muşuroaie, numite mărghile.
Legături de la cab. Peştera spre: cab. Vf. Omu prin V. Obîrşiei (46); cab. Vf. Omu prin Şeaua Strunga-Colţii Ţapului
(51 A); cab. Babele (47); cab. Piatra Arsă (48); cab. Zănoaga şi Bolboci (50); Bran prin Şeaua Strunga-Guţanu (51).
Legături de la cab. Padina spre: cab. Vf. Omu prin V. Obîrşiei (42); cab. Vf. Omu prin Şeaua Strunga-Colţii Ţapului
(45 A); cab. Babele (42 A); cab. Piatra Arsă (42 B); cab. Zănoaga şi Bolboci (44); Bran prin Şeaua Strunga-Colţii
Ţapului (45).

65. CAB. VF. CU DOR — CAB. PIATRA ARSĂ


Marcaj: banda galbenă. Timp: 1¼—1½ oră. Diferenţă de nivel: + 65 m (urcă 135 m; coboară
70 m).

De la cabana Vf. cu Dor (1 885 m) traseul se îndreaptă către NE, urcînd de-a coasta. Urcuşul
ia sfîrşit pe un tăpşan, de unde drumul carosabil urmează aproape orizontal pe coastele estice ale
muntelui Furnica. Traversăm pe la obîrşii V. lui Carp1 (punct periculos iarna din cauza avalanşelor!) şi
continuînd de-a coasta ieşim pe faţa de NE a Furnicii, unde pajiştile de ierburi sînt treptat înlocuite cu
întinse tufărişuri scunde de smirdar (Rbododendron kotschyi). Menţinîndu-se aproape pe curba de
nivel, drumul ocoleşte pe la nord poalele vîrfului Furnica, trece pe deasupra obîrşiilor depresiunii ce
formează V. cu Genune (dreapta) şi ne conduce după 40—50 Km. de la cabană în Şeaua Călugărului (1
950 m), situată în marginea platoului, pe cumpăna dintre V. Călugărului (spre V), şi V. cu Genune. În
dreapta, Vf. Călugăru (1 991 m), cu creştetul rotunjit.
De aici urcăm uşor către N în lungul platoului, lăsăm la dreapta obîrşia văii Peleşului şi după
circa 15—20 min. ajungem în Culmea Pietrelor Arse (2 020 m).
Înainte de a începe coborîşul pe partea opusă a culmii, observăm: înainte spre N, în jnepenişul din vale, cabana Piatra
Arsă şi în fund Vf. Caraimanului (2 384 m); la dreapta acestuia Crucea Eroilor şi pe aceeaşi direcţie, într-un plan mai
apropiat, Vf. Jepii Mici (2143 m); spre NE, Vf. Jepii Mari (2075 m); spre E, Vf. Pintenul Pietrei Arse (2007 m), Colţul
Babei şi obîrşiile văii Babei.

Din culme coborîm uşor printre pîlcuri de jnepeni şi curînd ajungem sub linia funicularului,
unde întîlnim venind din dreapta poteca de la Sinaia prin Piatra Arsă. Continuăm coborîşul în lungul
Vîlcelului Jepilor Mari şi în cîteva minute ajungem la cabana Piatra Arsă (1 950 m).
Legături de la cabana Piatra Arsă spre: cab. Peştera (57); cab. Babele (52); cab. Caraiman (52A); Buşteni sau Poiana
Ţapului prin V. Urlătorilor (53, 53 A); Sinaia sau Poiana Ţapului prin Piatra Arsă—Poiana Stînei (54, 54 A); cab.
Zănoaga prin Lăptici-Nucetu (56).

66. CAB. VF. CU DOR — SINAIA


Marcaj: banda roşie. Timp: 1½—2 ore. Diferenţă de nivel: — 940 m.

De la cabana Vf. cu Dor (1 885 m) cărarea coboară repede spre S, trece pe sub stîncile „La
Cetate" (stînga) şi se îndreaptă paralel cu vîlcelul de la obîrşia văii Stînei, afluent al văii Izvorul
Dorului (dreapta). Lăsînd în spate impunătorul vîrf triunghiular, Vf. cu Dor (2 060 m), după circa 10
min. de la cabană ajungem pe o platformă situată pe coama dintre V. Stînei şi V. Zgarburei, unde se
dcsparte varianta de iarnă a drumului (1 715 m).
Varianta de iarnă urmează traseul indicat de" stîlpii de marcaj spre E, în coborîş direct pe malul drept al văii
Zgarbura. Traversează apoi firul acestei văi şi întîlneşte drumul de vară deasupra stîncăriei Piatra Turcului.

Drumul de vară, nemarcat, se îndreapta către stînga, traversează imediat firul superior al văii
Zgarbura şi continuă apoi o bună porţiune în coborîş uşor de-a coasta prin pajiştile de pe versantul
sudic al muntelui Furnica. După 10—15 min. ajungem pe pragul unui pinten, sub linia telefericului, de
unde, în coborîş repede pe flancul estic, poteca ne conduce pe un tăpşan situat pe creasta dintre V.
Zgarburei şi V. cu Brazi, unde întîlnim venind din dreapta varianta de iarnă (marcată) a drumului.
Printr-o serpentină pe sub pintenul stîncos Piatra Turcului, ajungem pe un alt prag, în punctul „La
Lac", (1 515 m). Imediat trecem pe sub teleferic prin faţa cabanei „Cota 1 500", de unde printr-o
serpentină, drumul ne conduce în poiana „La Sfîrşitul Lumii", în dreptul staţiei telefericului. Continuăm
coborîşul direct prin poiană pînă deasupra hotelului alpin „Cota 1 400".
Variantă: De la hotelul alpin „Cota 1 400" la Sinaia pe şosea, 5 km. Se pot folosi cursele auto zilnice ale IGO Sinaia.

Din dreptul hotelului (care rămîne jos în stînga), drumul continuă de-a coasta spre dreapta,
apoi în coborîş repede printre rarişti de molid, şi intră în pădure pe Plaiul Vacilor. Coborînd continuu
printr-o serie de poieni şi traversînd de cîteva ori noua şosea, după 30—40 min. de la hotel ajungem în
Sinaia, la capatul străzii Furnica, la staţia terminus a autobuzului spre gara Sinaia (945 m). De aici la
1
Această vale în porţiunea inferioară se numeşte V. cu Brazi sau V. Sf. Ana.
cab. Furnica (jos în stînga), 3 min.

67. CAB. VF. OMU — CAB. MĂLĂEŞTI


Marcaj: bandă albastră. Timp: 1½-2 ore. Diferenţă de nivel: — 785 m.

De la cab. Vf. Omu (2 505 m) poteca se îndreaptă către NNV şi curînd, pe platoul vîrfului,
întîlnim ramificaţia drumurilor.
Înainte pe creastă spre Bucşoiu.
Traseul nostru continuă ½ la stînga în coborîş uşor pe sub creasta Culmii Scara şi pe
deasupra circului superior al văii Gaura (stînga). După circa 10 min. de coborîş ajungem pe un prag al
culmii, la altă ramificaţie de drumuri (stîlp indicator, 2 385 m).
Înainte pe creastă, spre Bran.
Traseul continuă la dreapta în coborîş pe versantul nordic al culmii, la început de-a coasta,
apoi prin 11 serpentine; după ultima serpentină poteca ne conduce pe o coama secundară ( 2280 m).
De aici se observa: Spre VSV, Vf. Padina Crucii, cu blocul somital din calcare albe; între V şi NV, în fund, Culmea
Ţigăneştilor, iar în primul plan creasta mai scundă a Padinii Crucii; spre N, jos, V. Mălăeşti; spre ENE, Vf. Bucşoiu (2
492 m) şi abruptul vestic al Bucşoiului.

Continuăm spre vest de-a coasta în coborîş uşor, apoi mai pronunţat pe o brînă care se
strecoară pe la baza a 3 hornuri abrupte şi ne conduce în fundul căldării superioare a văii Mălăeşti
printre blocuri mari stîncoase şi bolovănişuri. Sub cel de al 4-lea horn (extrem vestic), Hornul Mare al
Mălăeştilor, întîlnim varianta care coboară din creastă prin acest horn (2 140 m). De aici drumul
coboară în lungul văii pe flancul dinspre Padina Crucii, apoi după o treaptă secundară în pantă mai
accentuată, continuă prin bolovănişul firului văii şi ne conduce pe marginea unui prag al acesteia, la 1
970 m alt. Coborîm o a doua treaptă a văii şi trecînd pe sub peretele impresionant al Turnului
Mălăeştilor (sau Bisericuţa) ajungem curînd în căldarea mijlocie a văii (1 920 m). În mijlocul acestei
căldări cu fundul plan întîlnim poteca ce vine din dreapta din creasta Bucşoiului pe Brîna Caprelor. Nu
departe, atingem marginea inferioară a căldării şi de aici coborîm repede treapta înaltă la baza căreia se
întinde căldarea inferioară a văii. Drumul continuă pe fundul uşor înclinat al acestei căldări pînă la
limita pădurii, la cabana Mălăeşti (1 720 m).
Legături de la cab. Mălăeşti spre: Bran prin V. Ţigăneşti-Clincea (39); Rîşnov (40); cab. Dihamu prin Bucşoiu (41
A); cab. Poiana Izvoarelor prin Bucşoiu (41); Buşteni prin Bucşoiu (41); cab. Vf. Omu prin Brîna Caprelor—Bucşoiu
(38).

68. CAB. VF. OMU — BUCŞOIU — ŞEAUA CĂPĂŢÎNII PORCULUI — POIANA


COŞTILEI — BUŞTENl
Marcaj: bandă roşie pînă la „Prepeleac", apoi triunghi roşu. Timp: 4½—6 ore. Diferenţă de
nivel: — 1 620 m (coboară 120 m; urca 105 m; coboară 1 085 m; urcă 75 m; coboară 170 m;
urcă 50 m; coboară 475 m). Traseu nerecomandabil pe timp nefavorabil.

De la cabana Vf. Omu (2 507 m) poteca se îndreaptă catre NNV şi curînd, pe platforma
vîrfului, întîlnim ramificaţia drumurilor.
La stînga, spre cab. Mălăeşti sau Bran.
Traseul continuă înainte, către N, pe creastă. De la extremitatea platformei coborîm repede
spre NE pe o coamă care ne conduce în Curmătura Morarului (2430 m), şea situată pe cumpăna dintre
bazinul văii Morarului (dreapta) şi cel al văii Mălăeşti (stînga). De aici urmăm creasta în urcuş uşor pe
deasupra căldării superioare a văii Morarului, trecem un prag aproape orizontal şi apoi coborîm într-o a
doua şea, Curmătura Bucşoiului (2 385 m). Urcăm iarăşi în lungul crestei şi curînd lăsăm în dreapta
coama, la început bine înierbată, ce formează Bucşoiul Mic sau Creasta Balaurului. Aceasta se
desprinde de la baza piramidei ce formează vîrful Bucşoiului şi înaintînd către E, desparte V. Morarului
de V. Bucşoiului. Trecem apoi pe deasupra obîrşiilor abrupte ale văii Bucşoiului (dreapta) şi continuăm
urcuşul pieptiş pe coama care ne conduce în Vf. Bucşoiu (2 492 m).
Din vîrf coborîm către N, tot pe creasta şi după 3—5 min. ajungem în punctul de unde creasta
şi traseul nostru se orientează brusc către dreapta (2 445). Drumul continuă în lungul crestei, în coborîş
uşor, apoi în pantă pronunţată pe feţe stîncoase (atenţie la marcaj, în special pe ceaţa!) şi după 15—20
min. din Vf. Bucşoiu ajungem într-o şea stîncoasă (2 285 m), la o ramificaţie de drumuri.
Ramificaţia I: spre cab. Mălăeşti pe Brîna Caprelor, circa 1 oră, marcaj triunghi albastru. —
Urmăm spre stînga şi înapoi poteca în coborîş de-a coasta pe o brînă stîncoasă care şerpuieşte pe
versantul nordic al Bucşoiului, pe sub pereţi şi ţancuri de stîncă (Brîna Caprelor). Traversînd cîteva
vîlcele şi hornuri, după circa 20 min. brîna ne conduce pe versantul vestic, deasupra unor feţe înierbate
cu pîlcuri de jnepeniş. Coborîm apoi în pantă pronunţată prin cîteva serpentine, pînă în fundul văii
Mălăeşti (1 910 m), unde întîlnim poteca Vf. Omu — cab. Mălăeşti (marcată cu bandă albastră).
Continuăm la vale pe această potecă şi nu departe atingem marginea de jos a căldării. De aici coborîm
repede în caldarea inferioară a văii şi continuăm pe fundul uşor inclina: al acesteia, pînă la limita
pădurii, la cabana Mălăeşti (1 720 m).
Traseul nostru continuă pe creastă şi curînd, evitînd o ruptură de pantă, trece pe flancul nordic,
apoi revine pe muchia ridicată între V. Rea (dreapta) şi adînca depresiune a văii Mălăeşti. După 10—15
min. de la Brîna Caprelor ajungem într-o mică şea, în punctul „La Cununa Bucşoiului" (2 120 m). De
aici drumul părăseşte muchia, coborînd repede către dreapta în lungul unei şiştoace (Şuhoiul Cununei)
pe feţe stîncoase şi brînege înierbate. Traversăm o brînă lată (Brîna lui Stănilă 21, 2 040 m), de unde
poteca coboară în pantă pronunţată pe trepte de stîncă, printre covoare de smirdar şi pajişti , apoi se
strecoară prin tufărişuri întinse de jneapăn şi aniniş şi ne conduce la punctul “La Prepeleac”, la o
ramificaţie de drumuri.
Ne găsim aici la limita superioară a pădurii pe creştetul unui pinten care desparte Vîlcelul
Prepeleacului (stînga) de Vîlcelul Îndrăcit.
Ramificaţia 2: La stînga, de-a coasta spre cab. Mălăeşti, ¾—1 oră, marcaj triunghi roşu
(traseu 8 A).
Traseul nostru (marcat cu triunghi roşu şi bandă roşie) continuă înainte în coborîş repede pe
flancul sudic al pintenului, intră în padure, traversează Vîlcelul Îndrăcit şi continuă apoi urcînd şi
coborînd uşor de-a coasta printr-un molidiş des. După 15—20 min. de la Prepeleac traversăm V. Rea (1
625 m) şi după un urcuş pe malul opus, ajungem curînd pe o mică creastă cu covor de iarbă fragedă şi
muşchi, „La Bătaia Cocoşilor". Coborînd de partea cealaltă, ieşim într-o poiană, la poalele flancului
sudic al Crestei Văii Rele, de unde, către S, ne apare în întregime versantul nordic al Bucşoiului Mic,
cu vîlcelele abrupte, afluente ale văii Bucşoiului. Trecem un pîlc de molidiş şi intrăm în Poiana
Bucşoiului, unde poteca traversează Vîlceaua Bucşoaia şi apoi, nu departe, firul văii Bucşoiului (1 615
m). De la marginea poienii continuăm coborişul prin molidişul de pe flancul nordic al Bucşoiului Mic şi
în circa 15 min. ajungem în poiana din Şeaua Căpăţînii Porcului, la răscrucea de drumuri, „Pichetul
Roşu" (1 445 m).
Ramificaţia 3: la stînga spre cab. Dihamu, 30—40 min., marcaj punct roşu (traseu 8 B);
înainte spre cab. Poiana Izvoarelor, 15 min., marcaj bandă roşie (traseu 8 C).
Drumul spre Buşteni (2¼—2¾ ore, marcaj triunghi roşu) continuă spre S în coborîş uşor prin
poiană, apoi printr-un pîlc de molidiş. De la marginea acestuia (1 405 m), urcăm pronunţat pe flancul
dinspre V. Şipotului (stînga) a Bucşoiului Mic, printr-un buruieniş des, cu plantaţie tînără de molid pe
locul fostei păduri doborîte de vînt. Continuăm apoi de-a coasta către dreapta pe un prag orizontal, prin
poieni tîrlite cu buruienişuri de ştevie de munte (Rumex alpinus) şi urzici, avînd în faţă perspectiva
impresionantă a abruptului nordic Morarului, cu silueta caracteristică a Colţilor Morarului, intrăm
curînd în Poiana Morarului, unde traversăm firul văii Morarului, trecînd astfel de pe muntele Bucşoiu
pe muntele Moraru (1 480 m). Trecem prin marginea inferioară a poienii după un coborîş repede prin
molidiş traversăm V. Bujorilor. Drumul continuă să coboare de-a coasta prin pădure şi după cca 20
min. traversăm V. Comorilor. Trecem apoi peste o coamă scundă, de partea cealaltă a căreia se întinde
Poiana Văii Cerbului. Traversăm firul (de obicei cu apă) acestei văi, trecînd astfel de pe muntele
Moraru pe muntele Coştila (1 310 m) şi după un urcuş scurt pe malul opus ajungem la o răscruce de
drumuri (1 320 m).
Ramificaţia 4: la dreapta spre Vf. Omu prin V. Cerbului; la stînga spre Buşteni prin Gîlma —
V. Cerbului, 1½—1¾ oră, marcaj bandă galbenă.
Traseul nostru urmează înainte, spre S, în urcuş uşor şi curînd încalecă o coamă scundă cu
pîlcuri de molid, dincolo de care se află Poiana Coştilei. Coborîm puţin de partea cealaltă a coamei şi
traversăm poiana pe lîngă împrejmuirea rezervaţiei naturale, apoi continuăm în urcuş uşor printre
pîlcuri de molid, lăsînd în stînga vîrful împădurit Gîlma Mare (1 428 m). La marginea sudică a poienii
urcuşul încetează (1 360 m) şi intrînd în pădurea Munticelu, traversăm curînd V. Gălbinelelor. Poteca
urmează apoi aproape orizontală şi nu departe traversează V. Coştilei. După un scurt urcuş în piept pe
coasta noroioasă de pe malul opus, continuăm de-a coasta prin pădure şi curînd întîlnim venind din
dreapta poteca (marcată cu bandă albastră) dinspre refugiul alpin „Coştila". După cîteva minute drumul
ne conduce în poieniţa „La Măsurătoarea Urşilor" (1 310 m). De aici coborîm continuu prin pădurea
din lungul Plaiului Munticelu, întreruptă de o serie de luminişuri şi după circa 30 min. ajungem în
marginea Buştenilor, la capătul străzii Coştila, lîngă cabana Căminul Alpin Buşteni (925 m). De la
cabană la gara Buşteni (883 m), 10—15 min.

68A. CAB. VF. OMU — BUCŞOIU — ŞEAUA CĂPĂŢÎNII PORCULUI — CAB.


DIHAMU
Marcaj: bandă roşie pînă la ramificaţia „Pichetul Roşu" şi de aici punct roşu pînă la cab.
Dihamu. Timp: 3—4 ore. Diferenţă de nivel: — 1 185 m. Traseu nerecomandabil pe timp
nefavorabil.

Vezi traseul 68 pînă la Ramificaţia 3 (răscrucea de drumuri „Pichetul Roşu" din Şeaua
Căpăţînii Porcului, 1 445 m) 19, la pag. 185.
Din acest punct urmăm la stînga, către N, poteca marcată cu punct roşu. Lăsînd în stînga
obîrşiile văii Glăjăriei, drumul ocoleşte prin pădure de-a coasta, pe la N, Vf. Căpăţina Porcului, trecînd
apoi pe coastele nordice ale Dihamului. După circa 20 min. întîlnim poteca (marcată cu cruce albastră)
ce coboară din dreapta dinspre cab. Poiana Izvoarelor şi imediat ieşim în poiana largă Curmătura
Armăsarilor.
De aici se observă: spre stînga, peste V. Glăjăriei, abruptul răsăritean al Bucşoiului; Vz la drcapta vîrful împădurit
Magura Cenuşie şi la poalele acestuia, cab. Dihamu.

Continuăm coborîşul uşor de-a coasta prin păşunile şi rariştile de pe clinul nordic al
Dihamului, de sub Vf. Baiului ieşind apoi pe coama largă a Măgurii Cenuşii care desparte V. Glăjăriei
de V. Beuca (dreapta). Aici întîlnim drumul dinspre Şeaua Baiului şi după cîteva minute de coborîş pe
poiana din lungul coamei, ajungem la cabana Dihamu (1 320 m).
Legături de la cab. Dihamu spre: Rîşnov (33); Predeal prin V.Rîşnoavei, (34); Predeal prin Şeaua Baiului — V.
Iadului (35); cab. Gura Dihamului şi Buşteni prin Şeaua Baiului (36); cab. Poiana Izvoarelor (37); P Buşteni prin
Poiana Coştilei (31); cab. Mălăeşti (32 A).

68 B. CAB. VF. OMU — BUCŞOIU — ŞEAUA CĂPĂŢÎNII PORCULUI — CAB.


POIANA IZVOARELOR
Marcaj: bandă roşie. Timp: 3—3½ ore. Diferenţă de nivel: — 1 050 m.

Vezi traseul 68 pînă la Ramificaţia 3 (răscrucea de drumuri „Pichetul Roşu" din Şeaua
Căpăţînii Porcului, 1 445 m), la pag. 185.
Din acest punct urmăm poteca înainte, spre E. Printre rariştile de molid de la poalele sudice
ale vîrfului Căpăţîna Porcului drumul ne conduce curînd într-o poiană situată pe botul de munte care
desparte V. Şipotului (spre V) de afluenta acesteia V. Porcului. Din acest punct se deschide în urmă o
impresionantă perspectivă asupra Crestei Morarului cu Colţii Morarului, dincolo de care, spre sud, se
observă abruptul nordic al Coştilei, cu văile şi crestele sale deosebit de clar conturate. Trecînd iarăşi
printr-un pîlc de molidiş, druniul ne conduce în circa 5 min. la cabana Poiana Izvoarelor (1 455 m).
Legături de la cab. Poiana Izvoarelor spre: cab. Gura Dihamului şi Buşteni (61); Buşteni prin Poiana Coştilei (62);
cab. Dihamu (59); Predeal prin V. Iadului (60); cab. Mălăeşti (58 A).

69. CAB. VF. OMU — V. CERBULUI — BUŞTENl


Marcaj: bandă galbenă pînă în Poiana Coştilei, apoi triunghi roşu. Timp: 4—5 ore. Diferenţa
de nivel: — 1 620 m.

De la cabana Vf. Omu (2 507 m) coborîm direct spre SE urmînd stîlpii de marcaj, pe coasta
repede din căldarea superioară a văii Cerbului. Poteca se îndreaptă curînd de-a coasta spre stînga, pe
sub Creasta Morarului, şi coboară apoi în serpentine pe flancul sudic al crestei. După ce traversăm de 3
ori siştoaca Bucurei, ajungem în fundul căldării superioare a văii Cerbului, pe coama transversală care
formează „zăvorul" acestei căldări (2 170 m).
De aici coborîşul continuă de-a lungul firului văii şi curînd trecem pe malul drept, pe flancul
muntelui Coştila (2 125 m).
Înainte şi spre dreapta se observă abruptul nordic al Coştilei din care, în partea inferioară se detaşează Vf. Ţapului (1
795 m), legat de pieptul abruptului prin Şeaua Ţapului.

După cîteva serpentine, poteca ne conduce pe un prag al văii (2030 m), de unde, stricată de
„scurtături" continuă coborîşul repede pe o coastă cu bolovănişuri alunecătoare, pe la poalele peretelui
frontal al crestei ce separă căldarea superioară a văii Cerbului de V. Căldărilor, primul afluent glaciar,
pe dreapta, al văii. Trecem apoi din nou pe Moraru (1 885 m), coborîm printr-o serpentină pe un alt
prag la baza unei zone de stîncării şi curînd traversăm iarăşi firul văii1, în punctul de confluenţă cu V.

1
Spre dreapta porneşte o brînă cu hăţaşe de oi, pe care la mică distanţă din potecă se află un adăpost natural sub o streaşină largă
de stîncă.
Căldărilor. Ne aflăm la limita dintre zona alpina şi zona forestieră, marcată prin apariţia primelor
exemplare răzleţe de molid şi larice din etajul subalpin. Drumul continuă de-a coasta pe malul drept al
văii şi curînd ne conduce la marginea inferioară a pragului, deasupra rupturii de pantă de la Priponul
Văii Cerbului (1735 m). După o cotitură în loc spre dreapta, poteca pătrunde într-un horn stîncos, apoi
coboară repede prin cîteva serpentine scurte pe lespezi de piatră, pînă la baza rupturii de pantă, aproape
de gura stîncoasă a văii Priponului (dreapta), la marginea unei poieni întinse între firul văii şi abruptul
Coştilei. În dreapta, deasupra, apare despicătura văii Caprelor, care sfîrşeşte în marginea poienii printr-
un înalt horn vertical, cu un imens bloc în surplombă. Continuăm în coborîş uşor prin poiană, trecem pe
lîngă Piatra Pîrlită (1 610 m), vechi loc de adăpost sub un bloc de stîncă afumat de focuri ciobăneşti şi
curînd, printre pîlcurile de urzici ce invadează poiana, pătrundem în pădure (molidiş). Trecem prin
punctul „La Numărătoarea Oilor" unde poteca se strecoară printre 2 pereţi de stîncă apropiaţi, apoi
continuăm coborîşul repede, printre blocuri de stîncă abundent acoperite cu vegetaţie subalpină şi ieşim
pe un alt prag al văii, în Poiana Văii Ţapului. În dreapta, V. Urzicii coboară dinspre SV şi debuşează în
poiană printr-o zonă de bolovănişuri. Puţin mai jos traversăm firul văii Cerbului, în punctul de
confluenţă cu V. Ţapului care coboară tot din abruptul nordic al Coştilei (1 500 m).
Din acest punct, poteca pătrunde în pădurea de pe versantul sudic al Morarului (molidiş şi
molidiş cu fag) în coborîş continuu de-a coasta. În dreapta, dincolo de vale, se ridică peretele frontal al
Vîrfului Ţapului, apoi mai departe apare V. Seacă a Costilei, la obîrşia căreia se observă Colţul Mare
al Mălinului. Trecem apoi prin dreptul peretelui impresionant al Vîrfului Prăpădit (1 796 m) şi după
circa 15 min. din Poiana Văii Ţapului atingem firul văii Cerbului, la marginea de sus a Poienii Văii
Cerbului (1 340 m).
În dreapta (spre E) se observă gura văii Mălinului care debuşează în poiană printr-o treaptă de stîncării, în punctul de
confluenţă cu V. Verde.

Traversăm valea, coborim uşor de-a lungul poienii printre rarişti de molid şi blocuri stîncoase,
trecem peste firul sec şi puţin adîncit al văii Mălinului şi curînd, după ce am traversat un buruieniş pe
locul unei vechi tîrle, un urcuş scurt ne conduce la răscrucea de drumuri „Poiana Coştilei" (1 320 m).
La stînga, spre Şeaua Căpăţînii Porcului (marcaj triunghi roşu); înainte spre Buşteni prin Gîlma — V.
Cerbului (marcaj banda galbenă).
Drumul nostru se continuă la dreapta (marcaj triunghi roşu) în urcuş uşor şi curînd încalecă o
coamă scunda, dincolo de care se întinde Poiana Coştilei. Coborîm puţin de partea cealaltă a coamei şi
traversăm poiana pe lîngă împrejmuirea rezervaţiei naturale, apoi continuăm în urcuş uşor, lăsînd la
stînga vîrful împădurit Gîlma Mare (1 428 m). La marginea sudică a poienii urcuşul încetează (1 360
m) şi intrînd în pădurea Munticelu, traversăm curînd firul stîncos al văii Gălbinelelor. Poteca urmează
aproape orizontală şi nu departe traversează V. Coştilei. După un scurt urcuş în piept pe coasta
noroioasă de pe malul opus, continuăm de-a coasta prin pădure şi curînd întîlnim venind din dreapta
poteca (marcată cu bandă albastră) dinspre refugiul alpin „Coştila". După cîteva minute de aici, drumul
ne conduce în poieniţa „La Măsurătoarea Urşilor" (1 310 m). Din acest punct coborîm continuu prin
pădurea din lungul Plaiului Munticelu, trecînd printr-o serie de luminişuri şi după circa 30 min.
ajungem în marginea Buştenilor, la capătul străzii Coştila, lîngă cabana Căminul Alpin Buşteni (925
m). De aici la gara Buşteni (883 m), circa 15 min.

70. CAB. VF. OMU — CRUCEA EROILOR — CAB. CARAIMAN


Marcaj: bandă galbenă pînă în Curmătura Sugărilor, apoi marcaj în proiect. Timp: 2—2½
ore. Diferenţă de nivel: — 480 m (coboară 210 m; urcă 110 m; coboară 35 m; urcă 15 m;
coboară 260 m). Traseu nerecomandabil pe vreme de ceaţă.

Vezi traseul 71 pînă în punctul Ramificaţie (Curmătura . Sugărilor, 2 295 m), la pag. 194.
Din acest punct, de la extremitatea suclică a şeii, prindem către stînga poteca (marcaj în
proiect) în urcuş pe Coama Coştilei, la început printre blocuri de stînci, apoi pe o coamă largă,
înierbată, ieşind în platoul Coştilei, unde întîlnim şoseaua Sinaia — Dichiu — Coştila. Urmăm şoseaua
spre E, o mică distanţă, pînă la locul de parcare (porţiune lărgită a şoselei), apoi o părăsim către
dreapta, prinzînd poteca. Lăsînd în stînga Vf. Coştila (2 489 m), drumul continuă pe platou catre S,
trece pe deasupra viroagelor ce formează obîrşiile văii Jepilor (dreapta) şi ne conduce după 20—30
min. de la şosea la marginea abruptului, într-o mică şea situată la obîrşia văii Albe care desparte Coştila
de Caraiman. Urcăm apoi uşor pe Spinarea Caraimanului către E, pînă în Vf. Caraiman (2 384 m). Din
platforma largă a acestui vîrf coborim repede şi direct, tot spre E, în Şeaua Caraimanului, la Crucea
Eroilor (2 291 m). De aici, urmăm poteca înapoi, apoi spre VSV. Din marginea şeii cărarea se
angajează în coborîş de-a coasta pe Brîna Mare a Caraimanului, strecurîndu-se pe sub pereţii de sub
Spinarea Caraimanului şi pe deasupra feţelor abrupte ce cad în V. Jepilor. Ajunşi deasupra cabanei
Caraiman (stîlp indicator) părăsim poteca din lungul brînei (care se continuă pînă în drumul de la cab.
Caraiman la Babele) şi urmăm la stînga cărarea în coboriş repede care în cîteva minute ne conduce la
cabana Caraiman (2 025 m).
Legături de la cab. Caraiman spre: Buşteni prin V. Jepilor (27); Buşteni (sau Poiana Ţapului) prin V. Urlătorilor
(28); cab. Piatra Arsă (29); cab. Babele (30).

71. CAB. VF. OMU — CAB. BABELE


Marcaj: bandă galbenă. Timp: 1½—2 ore. Diferenţă de nivel: — 305 m.

De la cabana Vf. Omu (2 507 m) urmăm către S poteca în coborîş de-a coasta pe sub Vf.
Bucura1 şi pe deasupra căldării superioare a văii Cerbului, pînă sub blocul de calcare ce formează Vf.
Găvanele. Aici lăsăm în dreapta „poteca grănicerilor", coborîm repede în lungul coamei şi dupa circa
15 min. de la cabană ajungem într-o şea situată lîngă Vf. Văii Cerbului, pe creastă ce desparte căldarea
superioară a văii Cerbului (spre E), de cea a văii Obîrşia Ialomiţii (spre V) respectiv bazinul văii
Prahovei de cel al văii Ialomiţei (2 360 m).
De aici se observa: spre N, Vf. Bucura; spre E, V. Cerbului; spre ESE, Vf. Coştila (2489 m); spre SE, în primul plan,
la cîteva zeci de paşi, Vf. Văii Cerbului; spre SSE, Vf. Colţii Obîrşiei (2488 m); spre SV, V. Obîrşia Ialomiţei; spre
VSV în vale, în primul plan, blocul de calcare Mecetul Turcesc şi în fund, creasta Doamnele; spre NNV, Vf. Găvanele
(2472 m).

Coborîm repede pe flancul vestic al crestei, lăsăm la dreapta poteca spre Peştera (marcată cu
bandă albastră) şi continuăm de-a coasta pe sub stîncăriile vîrfului văii Cerbului şi pe deasupra căldării
superioare a văii Obîrşia Ialomiţei. După circa 5 min. ieşim din nou pe creastă, în şeaua largă,
Curmătura Văii Cerbului (2 330 m ). Din acest punct, continuăm pe creastă, şi urcăm o mică treaptă
care ne conduce pe un prag, de unde se desparte către dreapta, varianta de iarnă a drumului. Traseul de
vară părăseşte creasta şi continuă spre stînga, de-a coasta, pe o brînă ce străbate versantul nordic al
Colţilor Obîrşiei, pe sub „Ceardacul Obîrşiei", zonă de pereţi stîncoşi, de înălţime aproape constantă,
care încinge întregul versant ca o treaptă de piatră în amfiteatru. Timp de 15—20 min. cît durează
parcurgerea acestei brîne, avem mereu în stînga perspectiva asupra căldării superioare a văii Cerbului,
dincolo de care se ridică Creasta Morarului, cu Colţii Morarului.
La capătul „ceardacului" ieşim în Creasta Colţilor Obîrşiei, pe o platformă cu bolovăniş,
situată în creştetul unui pinten, Pintenul Obîrşiei, care desparte V. Cerbului de primul afluent pe
dreapta al acesteia, V. Căldărilor (2 340 m). Aici întîlnim varianta de iarnă care coboară din dreapta,
din lungul crestei. După un coborîş de circa 5 min. pe creastă, spre sud, ajungem în Curmătura
Sugărilor (2 295 m), şea situată între Creasta Colţilor Obîrşiei şi Coama Coştilei şi care desparte
obîrşiile văii Sugărilor (dreapta) de cele ale văii Căldărilor. În dreapta, dincolo de căldarea superioară
a văii Sugărilor, se observă cele 2 vîrfuri tabulare, Obîrşia şi Colţii Obîrşiei, despărţite printr-o şea
largă.
Ramificaţie: spre Crucea Eroilor — cab. Caraiman, la stînga, în urcuş pe creastă (marcaj în
proiect).
Traseul nostru urmează înainte drumul în urcuş foarte uşor de-a coasta, pe sub Coama
Coştilei. Acesta traversează o serie de viroage afluente ale văii Sugărilor şi după circa 20 min. ne
conduce în platou, pe coama larga a Babelor, dincolo de care se observă viroagele de la obîrşiile din
platou ale văii Jepilor. După un coborîş foarte uşor pe această coamă slab definită, traversăm şoseaua
Coştila—Dichiu—Sinaia, apoi intrăm pe traseul acesteia pe la poalele blocului de calcare ce formează
Vf. Baba Mare (dreapta) şi apoi, tăind serpentina şoselei coborîm repede într-o platformă largă. De la
extremitatea sudică a acesteia, lăsăm în stînga şoseaua şi în urcuş uşor de-a coasta ajungem în cîteva
minute la cabana Babele (2 200 m).
Legături de la cab. Babele spre: cab. Piatra Arsă (24); cab. Peştera (25); Crucea Eroilor Caraiman (22 A); cab.
Caraiman (22); Buşteni sau Poiana Ţapului prin V. Urlătorilor (23).

72. CAB. VF. OMU — V. OBIRŞIEI — CAB. PEŞTERA


Marcaj: bandă albastră. Timp: 2—2½ ore. Diferenţă de nivel: — 895 m.

De la cabana Vf. Omu (2 507 m) urmăm către S poteca în coborîş de-a coasta pe sub. Vf.
Bucura2 şi pe deasupra caldării superioare a văii Cerbului, pînă sub blocul de calcare ce formează Vf.
1
În timpul iernii, de la cabană urmăm traseul indicat de stîlpii de marcaj, pe versantul vestic al vîrfului Bucura, pe deasupra văii
Gaura, pînă în prima şea de lîngă vîrful Găvanele, de unde revenim pe faţa văii Cerbului, în traseul de vară.
2
In timpul iernii, de la cabană urmăm traseul indicat de stîlpii de marcaj pe versantul vestic al vîrfului Bucura, pe deasupra văii
Găvanele. Aici lăsăm în dreapta, „poteca grănicerilor", coborîm repede în lungul coamei şi după circa
15 min. de la cabană ajungem într-o şea (2 360 m) situată lîngă Vf. Văii Cerbului, pe creastă
despărţitoare dintre bazinele Prahovei şi Ialomiţei, respectiv între V. Cerbului şi V. Obîrşia Ialomiţei.
De aici se observă: spre NNV, Vf. Găvanele (2427 m); spre N. Vf. Bucura; spre ENE, Colţii Morarului; spre E, V.
Cerbului; spre ESE, Vf. Coştila (2 489 m); spre SE, în primul plan la mică distanţă, Vf. Vâii Cerbului; spre SSE, Vf.
Colţii Obîrşiei (2488 m); spre SV, V. Obîrşia Ialomiţei; spre VSV, dincolo de vale, în fund, Culmea Doamnele.

Coborîm repede pe flancul vestic al crestei, imediat lăsăm în stînga poteca (marcată cu bandă
galbenă) spre Babele şi continuăm coborîşul pe coasta repede a căldarii superioare a văii Obîrşiei
Ialomiţei, mai întîi prin cîteva serpentine apoi direct, lăsînd în dreapta imensul bloc de calcare Mecetul
Turcesc, cu peretele frontal vertical şi şlefuit. După circa 10 min. din creastă ajungem pe platforma
înierbată din fundul căldării, unde curînd traversăm ultima viroagă din obîrşiile văii (2 250 m). De aici
urmăm pe malul stîng al văii (care în această porţiune superioară poartă numele de V. Bisericii. În
stînga se ridică Colţii Obîrşiei, iar în dreapta peste vale Culmea Doamnele. Drumul coboară o treaptă
scundă a căldării apoi continuă paralel cu firul văii în coborîş uşor prin pajişti întinse şi dupa încă 15—
20 min. ne conduce la marginea pragului căldării, deasupra rupturii de pantă de la Cascada Obîrşiei (2
110 m), înainte, spre sud, se deschide perspectiva asupra căldării inferioare a văii, cu profil transversal
în formă de U, caracteristic văilor glaciare. În stînga apare V. Izvorul Obîrşiei şi Vf. Obîrşia. Prin cîteva
serpentine stricate de eroziuni, coborîm coasta puternic înclinata a treptei ce desparte căldările, lăsînd
în dreapta Cascada Obîrşiei (circa 80 m mălţime) şi după 6—7 min. poteca ne conduce la baza
cascadei, traversînd pîrîul Izvorul Obîrşiei ce vine din stînga (1 990 m). De aici continuăm pe malul
stîng al văii în coborîş uşor printre blocuri de stînci şi bolovănişuri risipite în pajişte, trecem pe sub o
zonă de stîncării abrupte ale Obîrşiei, traversăm o serie de izvoare şi după 15—20 min. de la Izvorul
Obîrşiei poteca se strecoară pe sub un pinten de stîncării (1 885 m). În dreapta, în jnepenişul ce se
întinde pînă în firul văii, la cîţiva metri sub potecă se află un exemplar de zîmbru (Pinus cembra).
Drumul urmează flancul vestic al Obîrşiei, apoi curînd se angajează în coborîş uşor către S, pe
o coamă lungă care separă V. Obîrşia Ialomiţei de o viroagă (stînga) ce coboară din creasta Obîrşiei şi
la capătul căreia traversăm V. Sugărilor, primul afluent mai însemnat de pe stînga al văii (1 760 m).
Din acest punct se observă: spre NNE, Obîrşia; spre NE, căldarea văii Sugărilor şi în ultimul plan, Vf. Baba Mare (2
292 m); spre E, Piciorul Babelor cu flancul nordic acoperit cu jnepenişuri în care se află exemplare izolate de zîmbru
(Pinus cembra); spre NV, poalele culmii Doamnele care sfîrşeşte în pajişti întinse deasupra văii Obîrşia Ialomiţei şi
mai în fund, V. Doamnelor şi muntele Bătrîna cu jnepenişuri pe faţa estică.

De aici urcăm uşor coama formată de morena terminală a Ivăii şi apoi coborîm prin pajişti cu
numeroase hăţaşe de oi, pe flancul vestic al Piciorului Babelor şi în lungul unui vîlcel (dreapta) pe
malul drept al căruia apar primii molizi de deasupra limitei pădurii. Descriind o curbă largă spre
dreapta, poteca traversează uşoara depresiune a Vîlcelului Piciorului Babelor şi curînd ne conduce la
poalele culmei Piciorul Babelor, pînde întîlnim venind din stînga drumul de la Babele (1 640 m). Spre
E se observă muntele Cocora (cu flancul nordic în porţiunea inferioară acoperit cu molidiş des, iar sus
cu jnepenişuri); spre SV, Cheile Peşterii.
Continuăm spre sud prin pajiştile unui larg platou situat între V. Cocorei (stînga) şi V.
Ialomiţei, la capătul căruia poteca traversează V. Cocorei şi după un urcuş scurt pe malul opus ne
conduce la cabana Peştera (1610 m).
Legături de la cab. Peştera spre: cab. Piatra Arsă (48); cab. Vf. cu Dor (49); cab. Zănoaga şi Bolboci (50); cab.
Padina — Şeaua Strunga-Guţanu — Bran (51); Vf. Omu prin Şeaua Strunga — Colţii Ţapului f (51 A).

73. CAB. VF. OMU — COLŢII ŢAPULUI — ŞEAUA STRUNGA - CAB. PADINA (sau
Peştera)
Marcaj: bandă roşie (marcaj insuficient, pe alocuri lipsă). Timp: 4—5 ore. Diferenţă de
nivel: — 970 m (coboară 155 m; urcă 50 m; coboară 275 m; urcă 40 m; coboară 160 m; urcă
95 m; coboară 565 m). Traseu nerecomandabil pe timp nefavorabil.

De la cabana Vf. Omu (2 507 m) urmăm spre S poteca marcată spre Peştera (sau Babele), în
coborîş pe sub creasta Bucura şi pe deasupra caldării superioare a văii Cerbului. După circa 10 min.
ajungem sub blocul de calcare albe ce formează Vf. Găvanele, unde, în. dreptul unui stîlp de marcaj
(2445 m) părăsim drumul marcat şi prindem ½ la dreapta o potecă acoperită cu pietriş de calcare, de-a
coasta, la început aproape orizontală, apoi în coborîş repede spre V, pe sub Creasta Doamnelor.
Trecînd pe deasupra imensului bloc de calcare Mecetul Turcesc (care are în creştet o platformă

Gaura, pînă în prima şea de lîngă vîrful Găvanele, de unde revenim pe faţa văii Cerbului, în traseul de vară.
înierbată ce-l leagă de pieptul muntelui), poteca descrie o serpentină largă apoi coboară uşor pînă sub o
zonă de stîncării de calcare (2 350 m). Lăsînd în stînga căldarea superioară a văii Obîrşia Ialomiţei,
drumul începe să urce pe sub creastă printre pîlcuri de smirdar (Rhododendron kotschyi) şi după circa
½ oră de la Vf. Omu ne conduce în culmea Doamnelor (2 400 m), la 100 paşi spre sud de Vf.
Doamnele (2401 m).
De aici coborîm printr-o serpentină largă şi curînd ajungem într-o şea, la obîrşia firului estic al
văii Spinării, afluent al văii Doamnelor (2 340 m). Continuînd pe Spinarea Doamnelor, drumul urcă
uşor, trece coama lată dintre firele văii Spinării, apoi coboară prin 3 serpentine pînă deasupra obîrşiilor
firului vestic al acestei văi (cu malurile acoperite cu tufărişuri de smirdar) de unde se deschide o largă
perspectivă asupra muntelui Gaura şi masivului Piatra Craiului. Continuăm tot pe sub creastă în urcuş
uşor, apoi în coborîş foarte uşor şi după circa 10 min. sîntem pe coama foarte largă a Guţanului (2 230
m). Coborînd în 7 serpentine prin pajişti presărate cu pîlcuri de smirdar, poteca ne conduce după încă
10—12 min. În şeaua largă de la obîrşia văii Doamnelor (2 125 m).
Din acest punct, trecînd pe muntele Bătrîna, drumul continuă printre pîlcuri de jnepeni, în
urcuş uşor, apoi orizontal, iese din jnepeniş şi trece printr-o mică şea la obîrşia unui afluent al văii
Doamnelor, Vîlcelul Ţapului (2 150 m)1.
Printr-o curbă largă la stînga poteca iese repede în Culmea Bătrîna (2 165 m), orientîndu-se de
aici către ESE.
La 180 paşi spre VNV din acest punct (afară din potecă) se află Vf. . Bătrîna (2 177 m), de unde se observă: spre N,
Muntele Gaura cu Vf. Lancia (2 275 m) şi spre dreapta Podul Spintecăturilor; spre NNE platoul vîrfului Scara (2421
m) şi Vf. Padina Crucii; spre NE, Vf. Omu, la dreapta Vf. Bucura (aparent mai înalt decît Vf. Omu) şi Vf. Găvanele
(2472 m); spre ENE, Culmea Doamnelor, în fund Vf. Colţii Obîrşiei (2 488 m) şi la dreapta Vf. Obîrşia; spre E,
Platoul Coştilei; spre ESE, vîrful secundar (sudic) al Bătrînei (2 164 m); spre SE, Vf. Furnica (2102 m); şi la dreapta,
Vf. cu Dor (2006 m); spre SSE, Vf. Vînturişu (1 942 m) şi la dreapta cele 2 vîrfuri ale Dichiului (1 698 m şi 1 713 m);
spre S, creasta Strungele Mari; spre SSV, Mt. Leaota spre SV, Mt. Sf. Ilie; spre V, în fund masivul Iezer-Păpuşa;
între SV şi V în fund, munţii Rucărului; între V şi NV jos, Pasul Bran iar în fund, masivul Piatra Craiului; spre VNV
în vale, comuna Moeciu de Sus.

Drumul coboară prin cîteva serpentine largi, mai întîi în lungul coamei, apoi pe faţa dinspre V.
Bătrînei (mai jos cu malurile acoperite de jnepenişuri), continuînd de-a coasta şi aproape orizontal pe la
baza unei zone de stîncării de calcare şi ne conduce după circa 15 min. din culme la obîrşia văii
Bătrîna, în punctul unde creasta este străjuită de ţancurile ce formează Colţii Ţapului, (altitudine în
poteca 2 005 m).
Din acest punct, descriind o curbă largă spre stînga, drumul se îndreaptă către E şi SE, apoi
către S, aproape pe curba de nivel, pe faţa estică a muntelui Strungele Mari (versantul vestic abrupt al
acestui munte poartă numele de muntele Grohotişul. Jos în stînga apar stîncăriile cu jnepeni din V.
Horoaba (astfel se numeşte porţiunea inferioară a văii Bătrîna). Drumul şerpuieşte pe sub creastă
urcînd şi coborînd, trece pe la baza unei stîncării şi urcă prin pajişti din care la tot pasul răsar stîncării
de calcare albe puternic dezagregate2; traversează apoi o vîlcea largă, continuă urcuşul pe deasupra
jnepenişului, pe grohotişuri, printre stîncării şi după circa ½ oră de la Colţii Ţapului ne conduce în
creasta Strungelor Mari, pe Colţii Leşniţei (2 l00 m). În stînga jos, se întind pajiştile largi, bogat
înierbate, între stîncării şi jnepenişuri, pe platformele de deasupra canionului văii Horoaba şi de la
obîrşia văii Oarbele (afluent al Horoabei); în dreapta sub creastă se observă abruptul muntelui
Grohotişu, către V. Bîngălesei.
Coborînd şi urcînd pe sub creastă, curînd ne apare în faţă muntele Tătaru, cu Vf. Colţul
Tătarului (1 998 m) şi cu abruptul vestic. Poteca se strecoară printre stîncării înierbate şi bolovănişuri
de calcare, iese iarăşi în creastă pe Mt. Colţii Strungii, de unde coboară repede prin cîteva serpentine
scurte, apoi îndreptîndu-se de-a coasta, către SV şi V, ne conduce în Şeaua Strunga (1 909 m), largă
trecătoare în creasta muntelui Strungele Mari, situată la circa 200 m distanţă la NE de Colţul Strungii
Mari.
Aici întîlnim drumul dintre cab. Padina şi Bran. În mijlocul trecătorii se află o bornă de
ciment, iar pe flancul estic al crestei se mai văd urmele clădirii fostului pichet de grăniceri şi a vămii. În
continuare, vezi traseul 19, începînd din acest punct (pag. 105, al. 5).

74. CAB. VF. OMU — V. GAURA — BRAN


Marcaj: cruce roşie. Timp: 5—6 ore. Diferenţă de nivel: — 1 680 m pînă în Bran-Poarta
(coboară 965 m; urcă 85 m; coboară 800 m). Traseu nerecomandabil pe timp nefavorabil.
1
Din acest punct se desparte către NNV o potecă ce coboară prin Plaiul ŢapuIui pînă în Poiana Guţanu, unde întîlneşte drumui
marcat dintre Şeaua Strunga şi Bran.
2
În această zonă pînă la Şeaua Strunga, prin pajişti apar ici-colo pîlcuri de Aconitum tauricum (omag), plantă veninoasă cu
frunze adînc spintecate şi flori violete în formă de coif.
De la cabana Vf. Omu (2 507 m) poteca se îndreaptă către NNV şi curînd, pe platforma
vîrfului, întîlnim ramificaţia drumurilor
Înainte pe creastă spre Bucşoiu.
Traseul nostru continuă ½ la stînga în coborîş uşor pe sub creasta culmii Scara şi pe deasupra
circului superior al văii Gaura (stînga). După circa 10 min. ajungem pe un prag al culmii, la altă
ramificaţie de drumuri (stîlp indicator, 2 385 m).
La dreapta spre cab. Mălăeşti.
Traseul continuă înainte pe creastă, apoi curînd în coborîş uşor pe flancul văii Gaura şi după
încă circa 10 min. ajungem în Curmatura Hornurilor, la obîrşia Hornului Mare al Mălăeştilor,
deasupra căldării superioare a văii Mălăeşti, la o cruce de drumuri (2 315 m).
Înainte pe creastă spre Bran prin Ciubotea sau Clincea; la dreapta prin horn spre cab. Mălăeşti.
Traseul nostru continuă la stînga spre S pe coasta sudică a culmii Scara. După circa 10 min.
de coborîş repede prin pajiştile de pe această coastă, atingem o platformă de unde ne îndreptăm spre
SSV, apoi curînd spre SV (atenţie la marcaj!) şi după încă circa 20 min. ajungem în fundul căldării a 2-
a a văii (căldarea superioară numită Căţunul Mare se află mai sus, la 2 170 m) pe o terasă plană şi
orizontală, aproape circulară (2 075 m). Căldarea a 2-a numită şi Căţunaşul, se deschide larg în
amfiteatrul format de flancul sudic al culmei Scara (dreapta) şi abruptul Doamnelor (stînga).
Traversăm terasa şi de la marginea acesteia continuăm pe firul văii care străbate valul format
de „zăvorul" căldării; urmînd malul stîng al văii, un coborîş direct ne conduce pc un prag secundar al
acesteia. De aici, cărarea coboară tot pe malul stîng descriind o serpentină, apoi de-a coasta pe o brînă
înclinată cu pîlcuri mici de jnepeni. După 4—5 min. de la marginea pragului (1 945 m) părăsim brîna
continuînd la dreapta în coborîş direct pe o şiştoacă stîncoasă pînă în firul văii (1 895 m). Sîntem aici
pe un alt prag secundar, puternic înclinat, deasupra primei trepte înalte a văii, numită Fruntea
Căţunaşului. Din acest punct traversăm firul şi prindem o brînă cu pîlcuri de jnepeni de pe malul opus.
Curînd părăsim brîna strecurîndu-ne către dreapta printr-o strungă stîncoasă îngustă care ne conduce
într-o şiştoacă puternic înclinată. Coborîm direct pe această şiştoacă, trecem o săritoare de circa 5 m
înălţime şi continuăm coborîşul în pantă pronunţată printre stîncării, apoi în lungul unei alte şiştoace pe
sub un boldan cu jnepeni în creştet (dreapta). Ajunşi la baza zonei stîncoase abrupte, coborîm repede
prin pajişti cu pîlcuri de molid în lungul unei muchii ce desparte firul văii de Vîlcelul Căţunaşului şi
lăsînd în stînga haotica îngrămădire de blocuri stîncoase invadate de jnepeni de la baza Frunţii
Caţunaşului, ajungem pe fundul uşor înclinat al celei de-a 3-a căldări a văii. Această căldare glaciară
largă şi cu profil transversal caracteristic în formă de U, se deschide în amfiteatru între abruptul
Guţanului (stînga) şi cel al Gaurei (dreapta). Continuînd pe dreapta firului, hăţaşul ne conduce curînd la
marginea inferioară a căldării, deasupra ultimei trepte înalte a văii (1 745 m).
De aici, după un scurt coborîş, traversăm de 2 ori Vîlcelul Gălbinărilor care coboară din
abruptul Gălbinărilor Gaurei, apoi continuăm la stînga de-a coasta şi curînd, pe un prag stîncos,
traversăm alt fir de apă, Izvorul Gaurei (1 700 m). Apa, care izvorăşte nu departe din marginea
superioară a căldarii, străbate o cheie foarte îngustă în care formează o cascadă şi apoi sub potecă
pătrunde într-un horn adînc şi îngust, unde mai jos formează cascada Moara Dracului.
Din acest punct continuăm aproape pe curba de nivel printr-un pîlc de molidiş, apoi în coborîş
de-a coasta pe sub pereţii Guţanului, pe bolovănişuri şi grohotişuri de calcare şi printre rarişti de molid
şi larice cu jnepenişuri. În dreapta, pe malul opus al văii se observă marile grohotişuri mobile de sub
pereţii Gălbinărilor Gaurei. Hăţaşul coboară apoi repede prin molidiş şi lăsînd în dreapta cascada
Moara Dracului ne conduce în căldarea inferioară (a 4-a) a văii, nu departe de baza rupturii de pantă.
Urmăm apoi firul sec şi acoperit cu bolovănişuri şi curînd ajungem la Stîna din Gaura (1 540 m).
La mică distanţă de aici, drumul părăseşte valea, continuînd spre dreapta prin plantaţie în
urcuş uşor, apoi aproape orizontal şi după circa 15 min. de la stînă ne conduce în pădure, într-o mică
şea stîncoasă (1 600 m). Coborîm de partea opusă, traversăm un vîlcel şi după 8—10 min. din şea
părăsim drumul care continuă de-a coasta (spre comuna Şimon prin Vlădoaia-Preduşu) şi urmăm brusc
la dreapta în urcuş direct prin molidiş (atenţie la marcaj!). După 7—8 min. de la bifurcaţie poteca ne
conduce într-o poiană la Casa de Vînătoare din punctul La Poliţie (1 623 m).
Această poiană este situată în şeaua carc desparte bazinul văii Gaura (spre sud) de cel al văii
Poarta (spre nord) şi care leagă abruptul vestic al Gaurei (Gălbinările Gaurei) care se ridică la est,
deasupra noastră, cu culmea împădurită Pintece ce se continuă spre V şi NV.
Din acest punct continuăm de partea cealaltă a şeii prin molidiş în coborîş uşor şi apoi pe
curba de nivel către stînga, pe flancul dinspre V. Poarta a culmii Pîntece, printr-o întinsă plantaţie.
Trecem pe lîngă un şipot (1 585 m) şi de aici, nu departe poteca se lasă în coborîş repede, conducîndu-
ne după circa ½ oră de la „Poliţie" lîngă alt şipot, la marginea plantaţiei (1 360 m). Continuăm pe
versantul dinspre V. Poarta a măgurii Gogu Noaghiei, la început în coborîş uşor de-a coasta, trecem
apoi prin 2 poieniţe după care coborîm repede printr-un molidiş cu brad (plantaţie). Din poieniţa
următoare, situată pe un prag (1 240 m), continuăm înainte (nu la dreapta pe alt drum!) şi curînd trecem
prin marginea unei poieni mai largi (în dreapta). Coborîşul continuă de-a coasta şi după 3—5 min.
intrăm în altă poieniţă. Aici lăsăm în dreapta un drum mai larg care coboară direct spre V. Poarta şi
continuăm înainte de-a coasta pe poteca din marginea poienii. Nu departe, în pădure, poteca începe să
coboare repede conducîndu-ne în V. Poarta, într-o poiană unde întîlnim venind din dreapta drumul de
la Vf. Omu prin Ciubotea (995 m).
De aici, urmînd drumul carosabil ajungem după 30—40 min. În satul Bran-Poarta, în punctul
de ramificaţie a drumurilor de la Podul Oprişului (825 m) în dreptul km 2 al şoselei comunale. Pe
această şosea, în circa ½ oră ajungem în centrul comunei Bran, în şoseaua naţională Cîmpulung—
Braşov.

75. CAB. VF. OMU — CIUBOTEA — BRAN


Marcaj: triunghi galben. Timp: 4½—5 ore. Diferenţă de nivel: — 1 680 m pînă în Bran-
Poarta (coboară 190 m; urcă 100 m; coboară 1 590 m). Traseu nerecomandabil pe timp
nefavorabil.

De la cab. Vf. Omu (2 507 m) poteca se îndreaptă către NNV şi curînd, pe platforma vîrfului,
întîlnim ramificaţia drumurilor.
Înainte pe creastă spre Bucşoiu.
Traseul nostru continuă ½ la stînga în coborîş uşor pe sub creasta culmii Scara şi pe deasupra
circului superior al văii Gaura (stînga). După circa 10 min. ajungem pc un prag al culmii, la altă
ramificaţie de drumuri (2 385 m).
La dreapta spre cab. Mălăeşti.
Traseul continuă înainte pe creastă, apoi curînd în coboriş uşor pe flancul văii Gaura şi după
circa 10 min. ajungem în Curmătura Hornurilor, la obîrşia Hornului Mare al Mălăeştilor, deasupra
căldării superioare a văii Mălăeşti, la o cruce de drumuri (2 315 m).
La stînga spre Bran prin V. Gaura; la dreapta spre cab. Mălăeşti prin Hornul Mare.
Traseul nostru continuă înainte în urcuş uşor tot pe flancul sudic al crestei, pe sub stîncării de
calcare dezagregate, şi după circa 10 min. ajungem într-o şea la obîrşia Hornului Mare al Ţigăneştilor
(2 385 m) prin care jos, la circa 400 rn diferenţă de nivel se zăreşte fundul văii Ţigăneşti, iar spre NV
pe creastă, Turnul Ţigăneştilor. Urcînd pe sub creastă, poteca ne conduce curînd în marginea platoului
vîrfului Scara (stîlp de marcaj) în punctul în care urcuşul încetează.
De aici se observă: spre N, la 85—90 paşi distanţă, Vf. Scara (2241 m); spre ENE, pe creastă, Vf. Padina Crucii (bloc
de calcare albe) şi pc aceeaşi direcţie în fund, Bucşoiu; spre E, Vf. Omu; spre ESE, Vf. Bucura şi mai la dreapta, Vf.
Găvanele (din calcare, 2472 m); spre SE, Colţii Obîrşiei (2488 m); spre SSE, Vf. Obîrşia şi mai la dreapta, în primul
plan peste vale, Vf. Doamnele (2401 m); spre S, în fund, Zanoaga; spre SSV, în fund, culmea Strungele Mari şi
Şeaua Strunga şi puţin mai la stînga, într-un plan mai apropiat, vîrful secundar al Bătrînei (2 164 m), rotunjit şi cu
jnepenişuri; spre SV, Culrnea Guţanului cu stîncarii de calcare şi jnepenişuri.

Din acest punct poteca se îndreaptă către VNV coborînd uşor pe platoul Scara şi nu departe
apare larga platformă înclinată ce formează Podul Spintecăturilor, la extremitatea căruia, spre V, se
ridică muntele Gaura cu Vf. Lancia (2 275 m). Curînd ajungem în coborîş foarte uşor la ramificaţia
drumurilor (stîlp indicator, 2 415 m).
La dreapta către NNV, spre Bran prin Clincea.
Traseul nostru continuă către VNV în coborîş foarte uşor de-a coasta prin pajiştea scundă şi
după cîteva minute ajungem în marginea Podului Spintecăturilor, deasupra unei coaste largi cu întinse
tufărişuri de smirdar, numită Faţa Frumoasă (2 380 m). Din acest punct coborîm repede spre NV în
lungul unei muchii ce mărgineşte catre N „Faţa Frumoasă" înspre abrupturile de la obîrşia văii
Ciubotea (dreapta), pe poteca denumită în această porţiune „Drumul Arvaţilor".. Lăsăm în stînga Brîna
de Sus a Gaurei şi urmînd muchia, după 20—25 min. de coborîş direct ajungem pe un prag înierbat
(stîlp de marcaj, 2 120 m) de unde înainte, jos, se observă Colţii Ciubotei, în stînga V. Steioarei şi în
dreapta căldarea superioară a văii Ciubotea.
Din acest punct poteca părăseşte muchia şi orientîndu-se brusc spre dreapta, către ESE,
coboară de-a coasta, apoi pe o mică porţiune direct printr-o şiştoacă cu bolovăniş şi iarăşi de-a coasta,
conducîndu-ne după circa 6 min. În fundul căldarii, la mică distanţă de pereţii de la obîrşia acesteia în
care se remarcă un imens bloc de calcare prins în masa conglomeratelor (2 045 m). De aici continuăm
spre stînga de-a lungul firului văii, pe fundul căldarii pînă la marginea inferioară a acesteia, de unde,
printr-un coborîş repede pe coasta cu bolovănişuri ce formează prima treaptă a văii, ajungem în
căldarea mijlocie. Traversăm firul văii şi apoi prin pajiştea cu bolovăniş şi pîlcuri de urzici de pe malul
drept continuăm în coborîş de-a coasta pînă într-o mică şea la marginea inferioară a căldării mijlocii şi
la limita superioară a pădurii (l 775 m). Din şea, drumul coboară repede mai întîi pe sub o zonă de
stîncării cu jnepeni, apoi prin poiana de pe flancul Bldic al Piciorului Ciubotei, pe la marginea pădurii
şi după circa l2 minute ne conduce în Poiana Ciubotei de Sus situată în căldarea inferioară a văii, la
baza Peretelui Ciubotei, lîngă o tîrlă de oi (1 640 m).
După un scurt şi uşor urcuş prin poiană intrăm curînd în molidişul de pe malul drept al văii.
Coborîm în pantă pronunţată prin pădure, trecem printr-o zonă de stîncării („Pietrele Scrise") şi ieşim
după 35—40 min. în Poiana Ciubotei (l 360) m1.
Din mijlocul poienii se observă: spre N, V. Urlătoarea Clincei şi peste vale, culmea împădurită Zănoaga; spre NE,
piciorul muntelui Clincea; spre E, obîrşiile văii Urlătoarea Clincei şi în fund, muntele Ţigăneşti; spre SE, Colţii
Ciubotei; spre SSE, muntele Gaura; spre VSV, măgura împădurită Gogu Noaghiei (1 648 m); spre VNV, în ultimul
plan, masivul Piatra Craiului.

Traversăm poiana în coborîş direct, lăsăm în stînga Casa de Vînătoare (1 195 m) şi prindem
poteca prin pădure în coborîş repede, care ne conduce curînd în drumul din lungul văii Poarta. Urmăm
acest drum spre dreapta şi imediat traversăm V. Urlătoarea Clincei la confluenţa acesteia cu V. Poarta
(1 080 m). Continuăm apoi în lungul văii şi după 15—20 min. Întîlnim în marginea unei poieni drumul
ce vine din stînga dinspre Vf. Omu prin V. Gaura (995 m). De aici, drumul carosabil ne conduce după
30—40 min. în satul Bran-Poarta în punctul de ramificaţie a drumurilor de la Podul Oprişului (825 m),
în dreptul km 2 al şoselei comunale. Pe această şosea, în circa ½ oră ajungem în centrul comunei Bran,
în şoseaua naţională Cîmpulung — Braşov.

76. CAB. VF. OMU — CLINCEA — BRAN


Marcaj: bandă roşie. Timp: 4½-5 ore. Diferenţă de nivel: — 1 680 m pînă în Bran-Poarta
(coboară 190 m; urcă l00 m; coboară 1 590 m). Traseu nerecomandabil pe timp nefavorabil.

De la cabana Vf. Omu (2 507 m) poteca, se îndreaptă către NNV şi curînd, pe platforma
vîrfului, întîlnim ramificaţia drumurilor.
Înainte pe creastă spre Bucşoiu.
Traseul nostru continuă ½ la stînga în coborîş uşor pe sub creasta culmii Scara şi pe deasupra
circului superior al văii Gaura. După circa 10 min. ajungem pe un prag al culmii la altă ramificaţie de
drumuri (stîlp indicator, 2 385 m).
La dreapta spre cab. Mălăeşti.
Traseul continuă înainte pe creastă, apoi curînd în coborîş uşor pe flancul văii Gaura şi dupa
încă circa 10 min. ajungem în Curmătura Hornurilor, la obîrşia Hornului Mare al Mălăeştilor,
deasupra căldării superioare a văii Mălăeşti, la o cruce de drumuri (2 315 m).
La stînga spre Bran prin V. Gaura; la dreapta spre Mălăeşti prin Hornul Mare.
Traseul continuă înainte în urcuş uşor tot pe flancul sudic al crestei pe sub stîncării de calcare
dezagregate şi după circa 10 min. ajungem într-o şea la obîrşia Hornului Mare al Ţigăneştilor (2385).
Urcînd pe sub creastă poteca ne conduce curînd în marginea platoului vîrfului Scara (stîlp de marcaj)
în punctul în care urcuşul încetează.
De aici se observă: spre N, la 85- 90 paşi distanţă, Vf. Scara (2 421 m); spre ENE, pe creastă, Vf. Padina, Crucii (bloc
de calcare albe) şi în prelungire, în fund, Bucşoiu; spre E, Vf. Omu; spre ESE, Vf. Bucura, şi mai la dreapta, Vf.
Găvanele (2472 m); spre SE, Colţii Obîşiei (2.4S8 .m); spre SSE, Vf. Obîrşia şi mai la dreapta, în primul plan peste
vale, Vf. Doamnele (2401 m); spre S, în fund, Zănoaga, (1789 m); spre SSV, în fund, culmea Strungele Mari şi Şeaua
Strunga, şi puţin mai la stînga, într-un plan mai apropiat, vîrful secundar al Bătrînei (2 164 m), rotunjit şi cu
jnepenişuri spre SV, Culmea Guţanului cu stîncării de calcare şi jnepenişuri.

Din acest punct poteca se îndreaptă către VNV coborînd uşor pe platoul Scara şi nu departe
apare înainte larga platformă înclinată ce formează Podul Spintecăturilor, la extremitatea căruia, spre
V, se ridică Mt. Gaura cu Vf. Lancia B (2 275 m). Curînd ajungem în coborîş uşor la ramificaţia
drumurilor (stîlp indicator, 2415 m).
La stînga spre VNV, spre Bran prin Ciubotea.
Traseul nostru continuă la dreapta, spre NNV pe flancul vestic al coamei rnuntelui Ţigăneşti
(care se desprinde în acest punct din culmea Scara), la mică distanţă sub creastă. După 210 paşi de la
ramificaţie poteca începe să coboare mai accentuat şi dupa încă 50 paşi (stîlp de marcaj, 2 390 m) se
deschide o largă perspectivă asupra Pasului Bran şi Cîmpiei Bîrsei
Spre NV, jos, comuna Bran şi în fund comuna Zărneşti, deasupra căreia în stînga se ridică masivul Piatra Craiului;

1
În aval de căldarea inferioară şi pînă la circa 1 360 m alt., firul văii care în această porţiune ia numele de V. Urlătoarea Mică,
este acoperit de imensele bolovănişuri ale morenei terminale a văii din care ţîşneşte izvorul puternic „Urlătoarea".
spre NNV, jos, satul Sohodol şi mai departe Tohanul Nou în cîmpie şi Tohanul Vechi, la poalele dealurilor din fund;
între N şi NNV, ridicătura izolată, Măgura Codlei; spre N, comuna Rîşnov la poalele dealurilor împădurite; între N şi
NNE, Culmea Ţiganeşti; spre NE, Pasul Timişului între Postăvaru (stînga) şi Piatra Mare (drcapta); spre VSV, Vf.
Lancia; spre SSV, în fund Leaota.

De aici poteca se îndreaptă brusc către dreapta coborînd repede în hornul „La Scară" de la
obîrşiile văii Ţiganeşti; iese apoi imediat pe muchie, de unde apare jos în stînga V. Ciubotei şi trece
iarăşi în horn, de-a coasta, săpată în stîncă pe la poalele unui turn din calcare (Căciula lui Ţepeş}.
Coborîşul continuă prin cîteva serpentine scurte pe o coastă înierbată şi puternic înclinată, după care
poteca se îndreaptă de-a coasta către stînga, ocoleşte pe la bază Turnul Ţigăneştilor şi iese din nou în
creastă. Urcăm apoi într-o şea stîncoasă (2 295 m) printre ţancurile ascuţite de forme curioase ce
formează Colţii Ţigăneştilor, de unde curînd răzbatem pe creasta înierbată, coborînd uşor prin pajiştea
scundă cu bolovăniş. După 30—35 min. de la ramificaţia de drumuri de sub Vf. Scara ajungem într-o
şea (stîlp de marcaj 2 250 m).
De aici se observă: spre E, jos, V. Ţigăneşti; peste vale, creasta Padina Crucii cu flancul dinspre noi acoperit cu
întinse tufărişuri de smirdar (Rhododendron kotschyi) şi în ultimul plan, Bucşoiu; spre ESE, V f. Omu; spre SSE, sus
în creastă Vf. Padina Crucii (bloc de calcare albe); spre SSV, sus, marginea platoului vîrfului Scara; spre V, jos, V.
Ciubotea şi peste vale, Creasta Colţilor Ciubotei.

Poteca urmează de-a lungul culmii Ţigăneştilor spre N, cînd pe creastă, cînd pe flancul estic al
acesteia şi ne conduce curînd într-o şea, la o ramificaţie de drumuri (2 195 m).
Ramificaţie: La dreapta şi înapoi, spre cab. Mălăeşti, circa 1 oră, marcaj bandă galbenă.
Traseul nostru urmează creasta înainte, în coborîş uşor. După circa 2 min. ajungem în altă şea
(2 175 m) de unde creasta continuă urcînd spre N, către vîrful Ţigăneşti. Din acest punct de minimă
altitudine părăsim creasta şi continuăm la stînga spre NV în coborîş direct pe pajişte; după 70 paşi
prindem cărarea slab definită la început care coboară spre dreapta de-a coasta pe flancul vestic al
coamei ce priveşte către V. Urlătoarea Clincei. Printre tufărişuri scunde de smirdar şi apoi pe sub
stîncării, poteca taie o serie de şiştoace şi după un coborîş mai repede traversează un prim vîlcel mai
însemnat. Urcă apoi uşor de-a coasta printre pîlcuri de ienupăr şi smirdar, trece printr-o mică şea
stîncoasă, după care coboară din nou şi traversează alt vîlcel cu bolovăniş ce descinde din abruptul
Ţigăneştilor. De aici continuăm aproape orizontal pe faţa de SV şi de S a Culmii Clincea. Pe această
faţă smirdarul dispare repede, tufele de ienupăr se răresc mult şi curînd trecem în, pajiştile largi,
împodobite cu numeroase pîlcuri scunde de coacăză (Bruckenthalia spiculifolia)1. După circa 20 min.
din culmea Ţigăneştilor trecem pe sub un ţanc stîncos şi ieşim repede pe creasta muntelui Clincea. În
dreapta jos, V. Pănicerului cu malul opus acoperit cu tufărişuri de ienupăr
Continuăm pe culme pîna într-o mică şea (1 895 m). De aici poteca se lasă spre stînga pe sub
creaslă cu stincării, printre tufe de ienupăr şi exemplare pipernicite de molid şi curînd se strecoară
printr-o strungă stîncoasă (1 870 m) de unde în jos spre stînga apare un turn stîncos (Turnul Clincei).
După încă circa 5 min. de coborîş de-a coasta ieşim din nou în creasta străjuită de ţancuri şi turnuleţe
de stîncă (punctul „La Stînci"). Ocolind pe flancul nordic un asemenea ţanc, poteca revine pe creastă
într-o şea la baza ţancului (1 795 m). Din acest punct, după încă 50 paşi de coborîş, părăsim potecuţa
care urmează creasta (Atenţie! Inainte pe o stîncă 2 semne de marcaj false) şi prindem spre stînga în
jos o altă potecă, la început slab vizibilă apoi evidentă care descriind o serpentină intră într-un pîlc de
molidiş şi după circa 3 min. ne conduce iarăşi pe creastă în altă şea, la baza altui ţanc stîncos (1 765 m).
De aici intrăm în molidişul des de pe flancul nordic al crestei şi imediat traversăm creasta printr-un mic
defileu de stîncării. Drumul coboară apoi repede în lungul muchiei împădurite, trecînd alternativ pe
ambele flancuri ale acesteia şi după 10 min. ieşim în Poiana Clincei (1 640 rn). Continuăm pe muchie
prin rarişti de molid şi poieniţe şi după un coborîş repede prin plantaţie ajungem în Poiana Zănoagei
situată într-o şea largă pe culmea dintre V. Urlătoarea Clincei (stînga) şi V. Oprişului (1410 m). Aici
întîlnim un drum ce vine din stînga. Urmăm acest drum spre dreapta, de-a coasta pe deasupra obîrşiilor
văii Oprişului şi curînd ieşim printr-un ocol către stînga în Poiana Pănicerului situată în şeaua largă de
pe coama ce desparte V. Oprişului de V. Pănicerului (1 385 m). La capătul nordic al acestei poieni
prindem poteca de pe flancul drept al coamei care coboară prin padure şi ne conduce, după circa 15
min., într-o poieniţă pe Muchia Buricii (1 205 m).
Urmăm muchia pînă la capătul poieniţei, apoi la dreapta prin pădure şi după încă 6 min. de
coborîş repede revenim pe coamă într-o altă poiană (1 130 m). Din acest punct drumul se orientează
brusc către stînga părăsind coama, coboară repede prin pădure, traversează un pîrîu (V. Seacă) şi
cpntinuă pe malul opus aproape orizontal printr-o plantaţie de molid. Curînd trecem printr-o poieniţă la
obîrşia unui pîrîiaş, urcăm apoi uşor de-a coasta şi ieşim repede într-o poiană lungă întinsă pe Muchia
1
Plantă mică lemnoasă din familia Ericacee cu tulpini foarte ramificate, ramuri acoperite cu frunze mici, rigide, ca nişte ace şi
flori mici, roşii, plăcut mirositoare, aşezate în spice la vîrful ramurilor.
Orbului. De aici urmăm muchia şi după circa 10 min., într-o şea largă, drumul devine carosabil (1 040
ni). Curînd apar primele case razleţe din satul Bran-Poarta şi coborînd continuu printre livezi, fîneţe şi
curţi ţărăneşti, drumul ne conduce în şoseaua comunală, la răscrucea de drumuri din punctul Podul
Oprişului (825 m). Urmăm această şosea prin sat în lungul văii Poarta şi după 2 km (circa Va oră)
ajungem în centrul comunei Bran, în şoseaua naţională Cîmpulung — Braşov.

77. CAB. ZANOAGA — CAB. PEŞTERA (sau Padina)


Marcaj: cruce albastră. Timp: 2—2½ ore. Diferenţă de nivel: + 210 m (coboară 10 m; urcă
220 m).

De la cabana Zănoaga (1 400 m) urmăm şoseaua către N. După traversarea Ialomiţei, drumul
se îndreaptă prin lunca văii catre staţia funicularului Bolboci, lăsînd în urmă cetatea de piatră a
muntelui Zănoaga. La 170 paşi dincolo de staţie se află ramificaţia de drumuri din punctul „Bolboci"
(stîlp indicator, 1 390 m).
Ramificaţie: La dreapta, spre cab. Vf. cu Dor sau cab. Piatra Arsă; la stînga în urcuş spre cab.
Bolboci (7—8 min.).
Traseul urmează şoseaua înainte, traversînd V. Fîrdaleşului şi continuă prin marginea luncii
largi a Ialomiţei, întinsa între coastele muntelui Nucetu (dreapta) şi cele ale muntelui Blana (dreapta) şi
Piciorului Tătarului (stînga). Lăsăm în stînga confluenţa cu V. Tătarului şi curînd intrăm în Cheile
Tătarului, defileu impunător, mărginit în dreapta de pereţii verticali ai muntelui Blana şi în stînga de
abruptul de sub Colţul Tătarului. Drumul se strecoară pe sub pereţii din dreapta şi la capătul de sus al
cheilor traversează Ialomiţa cu puţin mai jos de confluenţa cu V. Blana (1 435 m) care desparte
muntele Blana de muntele Lăptici. Continuăm apoi către nord printr-o padină cu pîlcuri de molid,
lăsăm în stînga păstrăvăria „Izvorul Tătarului" şi curînd, tot în stînga, confluenţa cu Pîrîul Izvorul
Tătarului (numit şi Vîlcelul Văcăriei), care desparte muntele Tătaru de piciorul muntelui Coteanu.
Trecînd pe malul opus al văii intrăm în Cheile Coteanului, adîncite între peretele de calcare al
Coteanului şi un imens bloc stîncos, în spatele caruia se întind pajiştile domoale de la poalele muntelui
Lăptici. Curînd drumul trece iaraşi Ialomiţa, traversează o poiană descriind o curbă largă către stînga şi
ne conduce la podeţul peste Pîrîul Coteanului (care desparte muntele Coteanu de muntele Padina
Strungii) în punctul de confluenţă a acestuia cu Ialomiţa (1 470 m).
De aici valea se lărgeşte mult şi drumul străbate în lung larga padină întinsă între coastele
muntelui Padina Strungii de cele ale munţilor Lăptici şi Cocora, avînd în faţă perspectiva întregului
bazin superior al văii Ialomiţa. După 5—10 min. de la Pîr. Coteanului ajungem la o ramificaţie a
drumului.
La dreapta spre cab. Peştera pe şosea (traseu auto).
Drumul nostru continuă înainte, paralel cu apa Ialomiţei. Curînd lăsăm în stînga, sus, cabana
Padina (5 min.) şi continuăm către marginea nordică a padinei, lăsînd în dreapta o altă ramură a
drumului carosabil care trece pe malul celălalt al Ialomiţei. Traversăm pe un podeţ V. Horoabei, trecînd
astfel pe muntele Bătrîna şi ieşim repede în Poiana Horoaba, împrejmuită ca rezervaţie naturală (1 520
m). Spre NV se observă zona de stîncării abrupte din calcare de deasupra văii Horoaba, cu Turnul
Seciului profilat pe peretele Bătrînei şi despărţit de acesta printr-o şea adîncă şi îngustă.
De aici drumul se îndreaptă către NE, paralel cu Ialomiţa. Lăsăm în stînga poteca ce conduce
în urcuş uşor, pe sub stîncării, spre grota Peştera Ialomiţei (5 min.) şi apoi imediat traversăm V.
Ialomiţei la ieşirea acesteia din Cheile Peşterii, trecînd astfel pe muntele Cocora. Urcăm pe trepte de
piatră prin Cheiţa Cocorei şi curînd ajungem în dreptul aşezărilor mînăstirii „Peştera". Poteca ocoleşte
prin dreapta incinta mînăstirii şi pătrunde în pădurea Cocora, unde întîlnim şoseaua dinspre Sinaia.
Urmăm la stînga şoseaua, ieşim imediat în Poiana Crucii (rezervaţie naturală împrejmuită) şi ocolind
această poiană pe la V şi N, după 5 min. ajungem la cabana Peştera (1 610 m).
Legături de la cab. Peştera spre: cab. Vf. Omu prin V. Obîrşiei (46); cab. Babele (47); cab. Piatra Arsă (48); cab. Vf.
cu Dor (49); cab. Padina — Şeaua Strunga — Guţanu — Bran (51); cab. Padina — Şeaua Strunga — Colţii Ţapului
— Vf. Omu (51 A).

77 A. CAB. BOLBOCI — CAB. PEŞTERA (sau Padina)


Marcaj: cruce albastră începînd din V. Ialomiţei. Timp: 1¾—2 ore. Diferenţă de nivel: + 170
m (coboară 50 m; urcă 220 m).

De la cabana Bolboci (1 440 m) urmăm poteca la vale prin molidiş şi după circa 5 min.
ajungem în şoseaua Sinaia-Peştera (stîlp indicator, 1 390 m).
De aici, vezi traseul 77, începînd de la Ramificaţie (pag. 212, al. 8).
78. CAB. ZĂNOAGA — NUCETU — LĂPTICI — CAB. PIATRA ARSĂ
Marcaj: cruce albastră pînă la ramificaţia din punctul „Bolboci"; de aici cruce galbenă pînă în
şoseaua Sinaia — Babele-Coştila. Timp: 3—3½ ore. Diferenţă de nivel: + 550 m.

Vezi traseul 79 pînă în şoseaua Sinaia — Babele — Coştila. Din acest punct urmăm şoseaua
către stînga. După o cotitură, drumul iese pe coamă unde intersectează funicularul lîngă cantonul
„Blana" (1 785 m). De aici se continuă pe întinsul platoului, în lungul văii Izvorul Dorului, pe sub Vf.
Blana, apoi pe sub Vf. Lăptici. La orizont apar (de la stînga la dreapta) Colţii Obîrşiei, Coştila şi
Caraimanul cu Crucea Eroilor, iar în dreapta, dincolo de vale, Culmea Pietrelor Arse cu funicularul şi
muntele Furnica. Drumul iese apoi iarăşi pe B, creastă, în Curmâtura Lăptici (1 830 m), unde
intersectează poteca Vf. cu Dor — Peştera. Inainte, la orizont, apar Jepii Mici, iar în dreapta, coastele
acoperite cu jnepenişuri ale Pietrei Arse.
De aici şoseaua se angajează în urcuş de-a coasta pe flancul dinspre V. Izvorului Dorului al
muntelui Lăptici şi dupa circa ½ oră se apropie mult de creastă, trecînd pe sub Vf. Pietrosu-Lăptici şi
apoi la mică distanţă pe sub Şeaua Cocora-Lăptici, unde intersectăm poteca dintre cab. Piatra Arsă şi
cab. Peştera (1 930 m). Nu departe de aici se desface spre dreapta şoseaua spre cab. Piatra Arsă.
Urmăm acest drum care se îndreaptă pe platou către E, traversează V. Izvorul Dorului, şi apoi, în urcuş
uşor, ne conduce în circa 15 min. la cabana Piatra Arsă (1 950 m).
Legături de la cab. Piatra Arsă spre: cab. Babele (52); cab. Caraiman (52 A); Buşteni prin V. Urlătorilor (53); Poiana
Ţapului prin V. Urlătorilor (53 A); Poiana Ţapului prin Piatra Arsă (54 A); Sinaia prin Piatra Arsă (54); Sinaia prin
Furnica — teleferic — Cota 1400 (55 A); cab. Vf. cu Dor (55); cab. Peştera (57).

78 A. CAB. BOLBOCI — NUCETU — LĂPTICI I — CAB. PIATRA ARSĂ


Marcaj: cruce galbenă pînă în şoseaua Sinaia—Babele—Coştila. Timp: 3—3½ ore.
Diferenţa, de nivel: + 510 m (coboară 50 m; urcă 560 m).

De la cabana Bolboci (1 440 m) urmăm poteca la vale prin molidiş şi după circa 5 min.
ajungem în şoseaua Sinaia-Peştera, în punctul de desfacere către stînga a drumului forestier pe V.
Fîrdaleşului (stîlp indicator, 1 390 m). De aici urmăm la stînga pe şosea circa 40 paşi şi apoi părăsim
şoseaua către dreapta, îndreptîndu-ne spre podul fostului stăvilar, pe care traversăm Ialomiţa.
In continuare vezi traseul 79 începînd din acest punct (pag. 216, al. 10) pînă în şoseaua Sinaia
—Babele—Coştila, apoi de aici traseul 78, pînă la cab. Piatra Arsă.

79. CAB. ZĂNOAGA — CAB. VF. CU DOR


Marcaj: cruce albastră pînă în punctul „Bolboci", apoi cruce galbenă. Timp: 2½—3 ore.
Diferenţă de nivel: + 485 m (coboară 10 m; urcă 410 m; coboară 45 m; urcă 175 m; coboară
45 m).

De la cabana Zanoaga (1 400 m) urmăm şoseaua sprc N. După traversarea Ialomiţei, drumul
se îndreaptă prin lunca văii către staţia funicularului Bolboci, lăsînd în urmă cetatea de piatră a
muntelui Zanoaga. La 170 paşi mai departe de staţie se află ramificaţia de drumuri „Bolboci" (stîlp
indicator, 1 390 m).
Ramificaţie: La stînga, spre cab. Bolboci (7—8 min.); înainte pe şosea spre cab. Padina şi
Peştera.
Traseul nostru (marcaj cruce galbenă) părăseşte şoseaua şi urmează ½ la dreapta de-a lungul
unui fost canal de apă, spre podul fostului stăvilar, pe care traversăm Ialomiţa.
De la capătul podului urcăm, la început pieptiş, apoi mai uşor prin plantaţia de molid de pe
coasta vestică a muntelui Nucetu. După 15—20 min. de mers din vale, ajungem pe un prag, pe coama
dintre V. Ialomiţei şi firul extrem sudic al văii Nucetului. Trecem apoi pe sub linia funicularului care
urcă direct în culmea Nucetului şi continuăm spre sud, în lungul coamei. Printre rarişti de molid
năpădite de tîrsă, drumul se îndreaptă apoi către ESE şi E şi ne conduce la limita superioară a pădurii
într-o poiană pe culmea dintre V. Nucetului (stînga) şi V. Oboarelor, lîngă clădirile staţiunii
experimentale zootehnice (1 575 m).
Din dreptul staţiunii părăsim drumul carosabil şi urcăm direct sprc NE coasta puternic
înclinată din lungul coamei, prin păşunile întinse, lăsînd curînd în urmă ultimele exemplare razleţe de
molid. După 25—30 min. urcuşul pieptiş încetează şi curînd poteca îndreptată către ENE ne conduce în
platou, pe coama Nucetului (1 770 m).
De aici se observă: Spre V, Mt. Lucăcilă şi la dreapta, Mt. Deleanu; spre VSV cetatea de piatră a muntelui Zănoaga;
între Zănoaga şi Lucăcilă, în fund, Mt. Leaota; spre SV, Cheile Zănoagei şi în fund Mt. Lespezi; spre SSV, Mt. Radu
şi în fund dealurile din dreapta Ialomiţei; sprc S, vîrful principal al muntelui Dichiu (1 713 m) şi puţin mai la stînga,
în primul plan, deasupra unei fîşii de molidiş, Vf. Oboarele (1707 m); spre SSE, vîrful estic al Dichiului (1578 m);
spre ESE, V). Vînturişu (1 942 m); între E şi ENE, Colţii lui Barbeş cu vîrful central (2 029 m).

Din acest punct drumul continuă pe platou aproape orizonul prin pajiştea de ţăpoşică (Nardus
stricta), se îndreaptă catre N pe coastele de sub Vf. Nucetu (½ la stînga) şi pe deasupra firului superior
al văii Oboarele (dreapta), înainte la orizont se observă Coştila şi Caraimanul cu Crucea Eroilor, iar în
dreapta Vf. Furnica şi Vf. cu Dor. Ocolind obîrşia văii Oboarelor ajungem în şoseaua Sinaia—Babele
—Coştila.
Traversăm şoseaua şi îndreptîndu-ne către NNE, imediat intersectăm Vîlcelul Clinului, afluent
al văii Izvorul Dorului (1 785 m).

De aici se observă: spre V, Vf. Nucetu (1 861 m); spre VNV, şeaua Curmătura Blanei cu cantonul funicularului; spre
NV, V f.Blana (1 875 m); spre N, Vf. Lăptici (1872 m); spre NNE, Vf. Pietrosu-Lăptici (1 932 m); spre SSE, Vf.
Vînturişu (1 942 m).

Drumul continuă pe platou spre NNE, aproape orizontal apoi descriind o curbă largă spre
dreapta urcă foarte uşor spre ENE şi E, iar din culme (1 800 m) începe să coboare pe malul drept al văii
Izvorul Dorului, conducîndu-ne în firul văii, la confluenţa cu Vîlcelul Curmăturii Vîrfului cu Dor, la o
rarnificaţie de drumuri (1 755 m).
La stînga în lungul văii, spre Peştera prin Lăptici (varianta de iarnă a drumului Sinaia—Vf. cu
Dor—Peştera, marcată cu banda roşie).
Traseul nostru continuă înainte, spre est, în urcuş de-a lungul Vîlcelului Curmăturii Vîrfului
cu Dor. Avînd mereu în dreapta clinul nordic al Colţilor lui Barbeş cu întinse pajişti de smirdar
(Rhododendron kotschyi) iar în stînga coastele largi şi înierbate ale muntelui Furnica, după circa ½ oră
atingem culmea în marginea răsăriteană a platoului, în Curmatura Vîrfului cn Dor (1 940 m).
De aici se observă: spre NNE, coama muntelui Furnica; spre SSV, Vf. cu Dor (2 006 m) şi mai spre V, vîrful central
al Colţilor lui Barbeş (2 029 m); spre V, la marginea vestică a platoului, Vf. Blana (1 875 m), în fund peste V.
Ialomiţei, Mt. Deleanu şi mai spre dreapta, Vf. T ătaru (1 998 m); spre NV, Vf. Lăptici (1 872 m), în fund pe aceeaşi
direcţie, Şeaua Strunga iar mai spre dreapta Mt. Strungele Mari şi apoi Colţii Ţapului; spre NNV, Bătrîna şi mai spre
dreapta, Spinarea Doamnelor.

Din acest punct continuăm spre E şi imediat se deschide perspectiva asupra văii Prahova,
Sinaiei şi masivului Gîrbova. După 5 min. de coborîş ajungem la cabana Vf. cu Dor (1 885 m).

Legături de lu cabana Vf. cu Dor spre: Sinaia (66); cab. Piatra Arsă (65); cab. Peştera (64).

79A. CAB. BOLBOCI — CAB. VF. CU DOR


Marcaj: cruce galbenă. Timp: 2½—3 ore. Diferenţă de nivel: + 445 m (coboară 50 m; urcă
410 m; coboară 45 m; urcă 175 m; coboară 45 m).

De la cabana Bolboci (1 440 m) urmăm poteca la vale prin molidiş şi după circa 5 min.
ajungem în şoseaua Sinaia-Peştera, în punctul de desfacere către stînga a drumului forestier pe V.
Fîrdaleşului (stîlp indicator, 1 390 m). De aici urmăm la stînga pe şosea circa 40 paşi şi apoi părăsim
şoseaua către dreapta, îndreptîndu-ne spre podul fostului stăvilar, pe care traversăm Ialomiţa.
In continuare vezi traseul 79, începînd din acest punct (pag. 216, al. 10).

80. CAB. ZĂNOAGA — CAB. SCROPOASA — DOBREŞTI — PIETROŞIŢA


Marcaj: cruce albastră pînă la Dobreşti. Timp: pînă la Dobreşti 2—2½ ore (de la Dobreşti la
Pietroşiţa pc şosea, 20 km). Diferenţă de nivel: pînă la Dobreşti — 515 m; pînă la gara
Pietroşiţa — 835 m.

De la cabana Zănoaga (1 400 m) urmăm şoseaua spre Sinaia către S, timp de circa 5 min.,
apoi o părăsim (înainte ca aceasta să traverseze V. Dichiului) şi trecem către dreapta apa Ialomiţei pe
un podeţ de lemn. Prin lunca nisipoasă a Ialomiţei, ne îndreptăm apoi spre Cheile Zănoagei, adîncă
despicătură, de o măreţie sălbatică, între pereţii impresionanţi ai Zănoagei (dreapta) şi cei ai muntelui
Dichiu (stînga). Intrăm în chei, la început în urcuş uşor, apoi coborînd traversăm Ialomiţa, trecînd pe
coastele Dichiului. Poteca urmează malul stîng al văii peste bolovănişuri şi stîncării, prin molidişul
întrerupt de rarişti şi buruienişuri luxuriante, traversează din nou Ialomiţa şi continuă în coborîş
continuu prin pădurea cu stîncării de pe malul drept, unde curînd apar primele exemplare răzleţe de fag.
Trecem printr-o zonă cu numeroase izvoare1, apoi prin molidişul cu fag traversăm V. Zănoagei şi V.

1
Aceste izvoare se află la contactul între calcarele jurasice şi şisturile cristaline.
Lespezilor, după care coborişul încetează la cabana Scropoasa, situată pe malul lacului de acumulare al
hidrocentralei de la Dobreşti (1 205 m).
De la cabană drumul ocoleşte Cheile Orzei (cele mai înguste chei ale Ialomiţei) de la
extremitatea inferioară a lacului (închise prin barajul uzinei Dobreşti) prin urcuş pe coastele muntelui
Lespezi apoi prin coborîş pe versantul de SE al acestui munte pînă în V. Ialomiţei. De aici continuă în
lungul văii şi după circa 1½ oră de la Scropoasa ne conduce în punctul Dobreşti situat la confluenţa
văii Brăteiului cu Ialomiţa (890 m). De aici pînă la Pietroşiţa drumul continuă pe şosea (20 km).
Şoseaua urmează malul stîng al Ialomiţei, la început de-a lungul apei, apoi urcă spre stînga pe coastele
muntelui Priporu, descrie cîteva serpentine, iese în coama Plaiului Domnesc pe lîngă sanatoriul
„Moroeni" şi coboară apoi în lungul acestui plai pînă în V. Ialomicioarei, unde debuşează în şoseaua
naţională Sinaia—Tîrgovişte. Pe această şosea la dreapta, după 2,5 km se ajunge în satul Pucheni la
confluenţa văii Ialomicioara cu Ialomiţa; de aici continuă spre sud în lungul 1 văii Ialomiţa, prin
comuna Moroeni, pînă la Pietroşiţa.

80 A. CAB. BOLBOCI — CAB. ZĂNOAGA — CAB. SCROPOASA — DOBREŞTI —


PIETROŞIŢA
Marcaj: cruce albastră, începînd din V. Ialomiţei pînă la Dobreşti. Timp: pînă la Dobreşti, 2½
—3 ore (de la Dobreşti la Pietroşiţa pc şosea, 20 km). Diferenţă de nivel: pînă la Dobreşti —
585; pînă la gara Pietroşiţa — 905 m.

De la cabana Bolboci (1 440 m) urmăm poteca la vale prin molidiş şi după circa 5 min.
ajungcm în şoseaua Sinaia—Peştera (1 390 m).
De aici, urmăm şoseaua la dreapta şi curînd trecem pe lîngă staţia funicularului „Bolboci".
Continuăm prin lunca Ialomiţei avînd în faţă cetatea de piatră a muntelui Zănoaga, traversăm Ialomiţa
pe pod şi în cîteva minute ajungem la cabana Zanoaga (1 400 m).
De aici în continuare, vezi traseul 80.

TRASEE PENTRU MIJLOACE AUTO

Traseul auto A — SINAIA — DICHIU — CAB. ZĂNOAGA — CAB. PEŞTERA (sau


Padina)
Distanţă: 31 km. Diferenţă de nivcl: + 785 m (urcă 805 m; coboară 240 m; urcă 220 m).

Din Sinaia centru (825 m) urmăm şoseaua naţionala spre Bucureşti, pînă la km 124+400, de
unde se desface către dreapta şoseaua naţională spre Tîrgovişte. Ne angajăm pe această şosca care
traversează cartierul Sinaia-Izvor, continuîndu-se pe la poalele Plaiului Colţii lui Barbeş de-a lungul
văii Izvorul Dorului, pînă la podul peste această vale (km 106-h 150, 910 m alt.). De aici, şoseaua
începe să urce accentuat în serpentine pe flancul muntelui Păduchiosu. La finele serpentinelor, în
dreptul km 102 -f 650 (1 030 alt.) părăsim şoseaua naţională, apucînd ½ la dreapta, pe drumul
forestier. De la prima serpentină a acestuia, ne apar în faţă munţii Vînturişu (stînga) şi Colţii lui Barbeş
(dreapta). După ce lăsăm la stînga drumul spre cariera de piatră „Păduchiosu", drumul nostru se
angajează în urcuş uşor de-a coasta, şerpuind pe flancul nordic al muntelui Păduchiosu, pe deasupra
văii Izvoraşului (dreapta). (Drumul prezintă în această porţiune cîteva curbe periculoase, fără
vizibilitate!).
După circa 4 km de la capătul drumului forestier traversăm firul extrem sudic al văii
Izvoraşului (1 320 m alt.) şi trecem pe flancul estic al coamei Păduchiosului. Avînd în faţă muntele
Vînturişu, drumul continuă de-a coasta, apoi descrie 2 serpentine. La ultima cotitură bruscă spre stînga
ieşim din pădure în rariştile de molid de sub golul alpin şi nu departe, la o curbă spre dreapta, ajungem
în Coama Păduchiosului, pe cumpăna apelor dintre bazinul văii Prahova şi cel al văii Ialomicioarei (1
460 m alt.).
Dintr-o dată ne apare în stînga adînca depresiune a văii Cărpinişului (afluentă a văii
Ialomicioarei) şi în faţă muntele Dichiu. Drumul continuă în urcuş de-a coasta pe flancul sudic al
muntelui Vînturişu, traversează primul fir de obîrşie al văii Cărpinişului, apoi cel de-al doilea, după
care imediat ne conduce în Culmea Dichiului, pe cumpăna apelor dintre bazinul Ialomicioarei şi cel al
Ialomiţei, în punctul de altitudine maximă a traseului (1 630 m alt., l8 km de la Sinaia).
De aici se observă: spre NNV, Vf. Oboarele (1 707 m); spre NE, Vînturişu (1 942 m); spre S, Vf. Dichiu Vechi (1 578
m); spre SSV, Vf. Dichiu (1713 m); spre VSV, dincolo de V. Ialomiţei, turnurile stîncoase ale muntclui Lespezi; spre
V, cetatea de piatră a muntelui Zănoaga (1 789 m) şi puţin mai la stînga, în ultimul plan, muntele Leaota; spre VNV,
Lucăcilă (1 895 m).
Ramificaţie: La dreapta, spre cab. Babele (l2 km) sau cab. Piatra Arsă (9 km). Vezi traseul
auto.
Drumul nostru continuă înainte, în coborîş pe flancul muntelui Dichiu, lăsînd în dreapta jos V.
Dichiului, trece prin pîlcuri de molidiş, apoi pe coaste despădurite prin doborîturile de vînt din ultimii
ani şi după cîteva serpentine coborîşul încetează în firul văii Dichiului, pe care o traversăm şi imediat
ajungem pe malul Ialomiţei. Nu departe mai jos, apele Ialomiţei pătrund în Cheile Zănoagei, adîncă
despicătură între abruptul Dichiului şi impresionantul perete stîncos al Zănoagei.
De aici drumul se îndreaptă spre nord, urmînd malul stîng al Ialomiţei, trece pe lîngă cabana
Zănoaga (1 400 m alt.), apoi traversează Ialomiţa şi curînd ne conduce lîngă staţia funicularului fabricii
de hîrtie Buşteni 14 şi brigada silvică din punctul Bolboci (24 km de la Sinaia, 1 390 m alt.).
Drumul urmează lunca largă a Ialomiţei întinsă între coastele muntelui Nucetu (drcapta) şi
Plaiul Mircea. După ce trecem de căşăria din punctul Plaiul Mircea (1 405 m alt.), drumul traversează
Ialomiţa, şerpuieşte pe la poalele coastelor împădurite ale muntelui Blana şi curînd se strecoară prin
defileul stîncos, Cheile Tătarului. La ieşirea din chei, trecem din nou pe malul drept al Ialomiţei şi
lăsăm în dreapta drumul forestier pe V. Blana care traversează apa. Valea se deschide iarăşi între
coastele munţilor Lăptici (dreapta) şi Tătaru. Lăsăm în stînga păstrăvăria Izvorul Tătarului şi traversînd
Ialomiţa străbatem Cheile Coteanului. După o nouă trecere pe malul drept al apei, drumul, descriind o
curbă largă către stînga, pătrunde în larga aşezătură a Padinei. In faţă se deschide perspectiva întregului
bazin superior al Ialomiţei, cu larga căldare în amfiteatru a văii Obîrşiei, iar ½ la stînga şi mai sus,
devine vizibilă cabana Padina.
Nu departe, un stîlp indicator pe dreapta marchează ramificaţia drumurilor (29 km de la
Sinaia).
Inainte, spre cab. Padina 1 km.
Spre cab. Peştera (2 km) urmăm drumul spre dreapta, traversăm imediat Ialomiţa şi la
bifurcaţia următoare de drumuri, continuăm spre stînga (celălalt drum forestier continuă pe V. Lăptici)
şi traversărn imediat V. Lăptici, trecînd astfel pe muntele Cocora. Urcînd către nord printr-o largă
poiană cu pîlcuri de molid, drumul trece pe lîngă cantonul silvic „Cocora", apoi prin plantaţia tînără de
pe locul fostei păduri şi după ce traversează un pîlc de molidiş, ne conduce în dreptul aşezărilor
mînăstirii „Peştera Ialomiţei" (stînga). Imediat ieşim în Poiana Crucii (rezervaţie naturală împrejmuită)
şi de la colţul împrejmuirii (ramificaţia de drumuri) urmăm la dreapta în urcuş direct către poiana în
care se ridică cabana Pestera (1 610 m).

Traseul auto B — SINAIA — DICHIU — CAB. BABELE (cu ramificaţie pe traseu spre
cab. Piatra Arsă)
Distanţă; la cab. Babele 29,5 km; la cab. Piatra Arsă 27 km. Diferenţă de nivel: pînă la cab.
Babele + 1 375 m; pînă la cab. Piatra Arsă + 1 125 m.

De la Sinaia (825 m alt. în centru) urmăm traseul auto A (pag. 220) pînă la Ramificaţie
(Culmea Dichiului, l8 km de la Sinaia, 1 730 m alt.); vezi pag. 222, al. 2 şi turul de orizont de la
aliniatul precedent.
Din acest punct urmăm şoseaua ce se desface la dreapta şi care se angajează în lungul văii
Dichiului, pe flancul vestic al muntelui Vînturişu. Curînd lăsăm în stînga Vf. Oboarele (cu semn
geodezic, 1 707 m), apoi obîrşiile văii Oboarelor, dincolo de care se ridică muntele Nucetu. Trecînd pe
flancul nordic al Vînturişului, în faţă ne apare muntele Colţii lui Barbeş. O cotitură la stînga a drumului
ne aduce pe cumpăna apelor dintre bazinul Prahovei şi cel al Ialomiţei, respectiv între V. Izvorul
Dorului, (dreapta) şi V. Oboarelor. Pe o porţiune drumul se întinde apoi aproape orizontal în lungul
coamei.
Lăsăm în stînga Vf. Nucetu (1 861 m), traversăm poteca Sinaia — Vf. cu Dor — Bolboci (1
785 m alt.) şi în faţă ne apare imediat Vf. Blana (1 875 m). Drumul iese pe coamă, unde intersectează
funicularul fabricii de hîrtie Buşteni, lîngă cantonul „Blana" (1 815 m alt.), apoi continuă pe întinsul
platoului Bucegilor, în lungul văii Izvorul Dorului, pe sub Vf. Blana, apoi pe sub Vf. Lăptici. La orizont
ne apar (de la stînga spre dreapta) Colţii Obîrşiei, Vf. Coştila şi Caraimanul cu Crucea Eroilor, iar în
dreapta, dincolo de vale, Culmea Pietrelor Arse (cu funicularul) şi Furnica (cel mai înalt). Ieşim apoi
din nou la creastă, în Curmătura Lăptici, unde intersectăm poteca Sinaia — Vf. cu Dor — Peştera (1
830 m altitudine).
Înainte la orizont, se observă Jepii Mici, iar în dreapta, coastele acoperite cu jnepenişuri ale
Pietrei Arse. Apare apoi platoul Jepilor cu jnepenişuri şi cabana Piatra Arsă. .Trecem la mică distanţă
sub Vf. Pietrosu-Lăptici (1 932 m), apoi pe sub Şeaua Cocora-Lăptici, unde intersectăm poteca Sinaia
— Piatra Arsă — Peştera şi imediat ajungem la o ramificaţie de drumuri la km 7 + 900 (26 km de la
Sinaia, 1 930 m alt.).
La dreapta, spre cab. Piatra Arsă, 1 km: Drumul coboară uşor, traversează V. Izvorul Dorului,
apoi continuă în urcuş pînă la cab. Piatra Arsă (1 950 m alt.). Spre cab. Babele (3,7 km) continuăm
înainte pe sub coama muntelui Cocora. O serpentină largă ne aduce în creastă (2 050 m alt.), de unde
urcăm apoi uşor de-a coasta în Şeaua Cocora—Babele (2 140 m alt.). Şoseaua se angajează de aici pe
flancul estic al crestei Babele, trecînd la mică distanţă pe sub creastă şi cabană, apoi se continuă spre
vîrful Coştila. Pentru a ajunge cu maşina la cabană (2 200 m alt.), din dreptul acesteia se părăseşte
şoseaua şi se urmează la stînga în urcuş un drum nepietruit de cîţiva zeci de metri lungime, uşor
accesibil numai cînd solul este uscat.

Redactor responsabil: VIRGINIA NICOLAU Tehnoredactor: DUMITRU MAZILU


Dat la cules OS.02.196S. Bun de tipar 22.01.1968. Apărut 1968. Tiraj 10.000 +ISO ex. Hîrtie tipar înalt 8,6 g/m', format
16I6TA86. Coli editoriale 14,6. Coli de tipar 14,75.
Planşe 2. A, 21S60. C. 2. pentru bibliotecile mari 498/796.f. C. Z. pentru bibliotecile mici 796.
Intreprinderea poligrafică Sibiu, str. N. Bălcescu nr. 17, Republica Socialistă România Comanda nr. 30

Scanare, OCR şi corectura : Roşioru Gabi rosiorug@yahoo.com


Alte titluri disponibile la : grupul HARTI_CARTI la http://groups.yahoo.com/
Carte obţinută prin amabilitatea Horatiu E. Popa.

You might also like