IGIENĂ

CURS NR 3

IGIENA AERULUI

Atmosfera – este un amestec de gaze şi vapori de apă, formând un

înveliş deasupra scoarţei terestre. Atmosfera se întinde de la sol până la o
înălţime de 50 kilometri.
Compoziţia aerului:
O2 =20 – 21%
CO2 = 0.03 – 0.04% → Aer inspirat
N2 = 78 – 79%
O2 = 10 – 17%
CO2 = 78 – 79% → Aer expirat
N2 = 78 – 79%
Clima – reprezintă totalitatea factorilor ce caracterizează meteorul
climatic, un teritoriu şi anume: temperatura, nivel de precipitaţii, grad de
însorire, umiditate.
Categorii de zone climatice – sunt de 3 categorii: polare, temperate,
calde.
Cele polare au temperaturi scăzute, iar în cele temperate care sunt cele
mai populate sunt determinate de boli virotice, boli microbiene şi boli
degenerative (cancere).
Proprietăţi fizice ale aerului şi influenţa factorilor fizici asupra
organismului.
Aerul atmosferic se caracterizează printr-o serie de fenomene şi procese
fizice care acţionează permanent asupra organismului.
Factorii fizici sunt: temperatura, umiditatea, curenţii de aer, presiunea
atmosferică, electricitatea atmosferică. Aceşti factori au influenţe directe sau
indirecte asupra organismului uman.
Temperatura – este determinată şi de radiaţia solară.
Semnificaţia igienico – sanitară a temperaturii:
1. Determină procesul de termo – reglare al organismului.
2. Determină caracteristicile climatice ale unei zone climatice.
3. Formarea curenţilor de aer cu implicaţie în procesul de impurificare
atmosferică.
4. Morbiditate.
5. Temperatura optimă a organismului uman este de 18 – 22 0 C.
Umiditatea – reprezintă cantitatea de apă din aer.
Semnificaţia igienico – sanitară a umidităţii:
1. Acţionează direct asupra organismului influenţând termo – reglarea.
2. Determină caracteristicile climatului.
3. Intervine în poluare.
4. Valorile normale sunt între 35 – 65%.
Curenţii de aer – reprezintă deplasări ale maselor de aer în direcţii
diferite datorită încălzirii inegale a suprafeţei solului de către radiaţiile solare.
1
 Clasificarea curenţilor de aer:
a. Orizontali:
- periodici;
- neperiodici.
b. Verticali:
- ascendenţi;
- descendenţi.
Importanţa igienico – sanitară a curenţilor de aer:
1. Intervin în termo – reglarea organismului.
2. Au rol în autoepurarea atmosferei.
3. Determină caracteristici climatice ale unui teritoriu.
4. Valorile normale sunt de 0.1 – 0.2 metri / secundă.
Presiunea atmosferică – este presiunea exercitată de aerul atmosferic
prin greutatea sa asupra tuturor corpurilor de la suprafaţa pământului. Se
exprimă în milimetri coloană de mercur / 1 centimetru pătrat. Presiunea
atmosferică normală este de 760 milimetri coloană de mercur / 1 centimetru
pătrat şi ea scade la 10.33 metri altitudine cu 1 milimetru coloană de mercur / 1
centimetru pătrat. Exercită efecte directe şi indirecte asupra organismului. La
altitudine de 2000 – 2500 metri intervin procese compensatorii ale
organismului. Între 2500 – 6000 metri se instalează răul de altitudine.
Manifestările sunt: cianoza, vertij, cefalee, epistachis, hemofizii. La 6000 – 7000
metri predomină stările nervoase şi apare euforia. Persoanele care trăiesc la
munte se aclimatizează.
Electricitatea atmosferică – este formată din aero – ionizarea, câmpul
aero – electric, câmpul electric terestru şi fenomene electrice.
Aero – ionizarea – reprezintă prezenţa unor ioni încărcaţi cu sarcini
electrice în aerul atmosferic. Aceste particule sunt de dimensiuni mari care se
găsesc în zone poluante şi particule de dimensiuni mici se găsesc în zone
nepoluante.
Poluarea atmosferică – înseamnă prezenţa substanţelor străine în
compoziţia normală a aerului sau variaţii importante ale concentraţiilor
componenţilor săi care pot produce direct sau indirect afectarea stării de
sănătate. Poluanţii atmosferici se clasifică în: fizici, chimici şi biologici.
Poluanţii chimici se împart în: iritanţi, asfixianţi, toxici, cancerigeni,
fibrozanţi.
Poluanţi chimici iritanţi – oxizi de sulf, oxizi de azot (monoxidul de azot
asi dioxidul de azot), substanţele oxidante (aldehide, cetone, hidrocarburi),
clorul (acid clorhidric), amoniacul şi pulberile (diametru mare care se depun pe
sol şi diametru mic se depun în plămâni).
Poluanţi chimici asfixianţi: monoxidul de carbon, hidrogenul sulfurat,
acidul cianhidric, nitriţi determină blocarea sistemului respirator. Monoxidul de
carbon se leagă cu hemoglobina formând carboxihemoglobina. Afinitate mai
mare decât oxigenul (202).
Efecte acute: mai puţin de 2% de carboxihemoglobina nu produce
modificări în organism; între 2 – 10% apar tulburări vizuale; între 20 – 40% apar
cefalea, greţuri, vărsaturi; când este mai mare de 40% se produce pierderea
cunoştinţei; iar când este mai mare de 60% se produce decesul.
2
Efecte cronice: oboseala, tulburări de somn.