Professional Documents
Culture Documents
Although the alchemists' fundamental goal of elemental transmutation was flawed, on a deeper
level the work of alchemy (cloaked in allegorical images) also represented the transformation of
the soul. Modern science has accomplished the transmutation of elements using means that the
alchemists never dreamed of. And there is still a small group of occult researchers who persist in
trying to continue the work. The documents of alchemy make fascinating reading for historians of
science and the esoteric.
COLLECTANEA CHEMICA
ed. by A. E. Waite [1893]
A SAMPLING OF CURIOUS ALCHEMICAL LITERATURE.
[1894]
Bianca Ioniţă
24/09/2015
Duşmanii lui Paracelsus au fost scandalizaţi de faptul că cele mai multe dintre
cărţile lui au fost scrise în germană, şi nu în limba latină, aşa cum se obişnuia
atunci. Şi tot în limba germană îşi preda şi cursurile. Acest fapt a constituit
unul din actele sale cele mai importante, căci, predând în felul acesta, a
introdus în ştiinţă o reformă asemănătoare cu cea introdusă de Luther în
Biserică. El a dat la o parte limba latină, folosită de secole, fiindcă era
încredinţat că un adevăr poate fi exprimat la fel de bine şi în limba ţării în
care trăia. Acest act îndrăzneţ a reprezentat începutul gândirii libere în
ştiinţă.
Prelegerile sale nu constituiau, ca cele ale colegilor lui, doar repetarea ideilor
lui Galenus, Hippocrate şi Avicenna, lucru obişnuit în medicina din acele
timpuri. Paracelsus a fost iniţiatorul mişcării iatrochimice. Iatrochimia
este un curent renascentist şi baroc de gândire medico-biologică, în care
fenomenele biologice erau explicate pe baza conceptelor, concepţiilor şi
cunoştinţelor de alchimie şi de chimie. Paracelsus a introdus, în virtutea
doctrinei sale, numeroase medicamente chimice în terapeutică.
Paracelsus a călătorit apoi prin ţările situate de-a lungul Dunării, după care a
ajuns în Italia, unde s-a înrolat în calitate de chirurg militar în armata
imperială. A participat la multe expediţii militare din acele timpuri. Cu aceste
ocazii, Paracelsus a adunat numeroase cunoştinţe şi date utile nu numai de la
medici, chirurgi şi alchimişti, ci şi de la călăi, bărbieri, ciobani, evrei, ţigani,
moaşe şi ghicitoare. În toată această perioadă a adunat date preţioase din
toate mediile societăţii.
Era convins că medicul care doreşte să-şi practice raţional meseria, trebuie să
cunoască bine constituţia omului. El trebuie să fie deopotrivă un anatomist,
un fiziolog şi un astronom, iar ştiinţa din cărţi îi va fi de puţin folos, căci el
trebuie să înţeleagă toate aceste lucruri prin puterea percepţiei interioare,
care nu poate fi căpătată din cărţi, ci numai din experienţă.
Ca alchimist, Paracelsus
a utilizat pentru prima oară în laborator aparatul de distilare prin
antrenare cu vapori de apă, inventat de el, a preparat hidrogenul din oţet
şi pilitură de fier şi eterul etilic din etanol şi vitriol. Cercetările întreprinse de
el aveau în vedere obţinerea pietrei filozofale: o substanţă legendară cu
ajutorul căreia alchimiştii pretindeau că pot transmuta metalele inferioare în
aur. De asemenea, era considerată şi panaceu: licoare care avea puterea
(potrivit concepţiei alchimiste) de a vindeca toate bolile şi de a dărui tinereţe
veşnică.
Nu i-a fost dat să se bucure prea mult timp de odihna meritată, căci la 24
septembrie 1541 a murit, după o scurtă suferinţă, la vârsta de 48 de ani. În
legătură cu moartea sa există un mister nedezlegat, însă cercetările recente,
despre care vorbeşte Franz Hartman, în lucrarea sa „Paracelsus – Viaţa şi
învăţătura”, par să confirme afirmaţiile contemporanilor săi, şi anume că a
fost atacat mişeleşte în timpul unui banchet de nişte oameni plătiţi de
duşmanii săi; în urma unei căzături, s-a produs o fractură la craniu, în urma
căreia a murit la câteva zile după aceea.
Trupul său a fost îngropat în cimitirul Sf. Sebastian din Salzburg. Osemintele
sale au fost exhumate în anul 1572 şi reînhumate în apropierea capelei
Sfântului Filippi Neri, o aripă a bisericii Sfântului Sebastian.
Paracelsus nu a scris prea mult. În mod obişnuit, el dicta ceea ce dorea să-i
înveţe pe discipolii săi şi astfel cea mai mare parte a lucrărilor lui a ajuns în
posesia acestora; numai câteva au fost publicate în timpul vieţii sale. Cărţile
tipărite, în număr de şapte, au alcătuit „De Grandibus et Compositionibus
Receptorum et Naturalium”, Basel, 1526, şi „Chirurgia Magna”, aparută la
Ulm în 1536. Celelalte scrieri au devenit cunoscute publicului numai după
moartea sa. J. Huser a adunat şi examinat critic toate scrierile autografe ale
lui Paracelsus şi manuscrisele originale ale discipolilor săi şi le-a publicat la
Koln, într-o ediţie generală, între anii 1589 şi 1590.
În limba română a fost tradusă lucrarea „Ars Alchimica. Şapte tratate în care
se vorbeşte despre natura, ştiinţa şi arta spagryrică”, Editura Herald, Colecţia
Quinta Essentia, Bucureşti, 2010.