Zilele acestea am fost onorat să fiu invitatul părintelui Prună pentru a participa la târnosirea bisericii din

Vânători.

Ocazie de a mă reîntoarce pentru câteva ceasuri în lumea satului şi a ritualurilor simple generatoare de
soartă bună.

M-am dus nu mânat de pofta de colaci sau de colivă ci din prietenie şi de nevoia de reconectare cu
Duhul, cu Harul sau cu Muma.

Am plecat cu noaptea-n cap şi am ajuns când se crăpa de ziuă, soarele încercând să alunge norii negri
revărsaţi peste sat prevestitori de furtună.

N-a fost nicio furtună, n-a căzut nicun strop de ploaie, spre bucuria sătenilor şi a bătrânelor îngrijorate
de vremea încruntată.

Am mers mai întâi să vizitez „satul din Cer” (cimitirul adică) – apoi la vechea bisericuţă din pământ
amestecat cu paie, ce încă se ţine „în picioare” – apoi la întâlnirea cu soborul de preoţi în-făptuitori de
ritualuri tainice.

Pe lângă biserică oamenii simpli din comună îşi înşiraseră bucatele ce voiau să însemne pomenirea celor
plecaţi la Veşnicie.

O bătrânică pe care o vedeam pentru prima dată, mi-a întins o prescură şi m-a rugat să zic
„bo’daproste”.

Am luat-o oferind-o în gând sufletului celor plecaţi într-un mod nefiresc, pârjoliţi şi gazaţi - asemeni celor
jertfiţi în lagărele naziste - de inconştienţa şi impotenţa autorităţilor dar şi de golanii interlopi ce stau cu
cururile îmbuibate pe biaţa ţară...

La-ntoarcere mi-am făcut puţină ordine în listă scuturând-o de cei ce m-au certat şi mi-au spus că muzica
aia rock cântată în clubul criminal „nu-i pentru cei proşti” şi că „doar cei inteligenţi o pot înţelege”...

Am apucat să le spun doar că am fost prin câteva săli de operaţie din spitale mari (din Bucureşti, Cluj,
Iaşi, Constanţa, Craiova) şi am văzut chirurgi – somităţi de talie europeană –care operau ascultând
muzică clasică sau una de relaxare şi nicidecum rock.

Dar asta-i „altă gâscă-n altă traistă”, nu doresc acum polemici pe tema asta.

Fiecare cu poftle şi frustrările lui.

Dumnezeu să-i ierte şi să ne ierte!...