emoţională, de a evalua orientarea emoţională în situaţii concrete, de a descifra subtextul emoţional

al expresiilor nonverbale şi paraverbale în comunicare, de a presupune de la începutul comunicării

direcţia desfăşurării contactului emoţional şi de al întreţine pe toată durata comunicării .

Expertii recomandă cadrelor didactice, consilierilor scolari, părintilor să dezvolte oportunitatile

educationale în domeniul socio-emotional pentru ca astfel va creste capacitatea elevilor de a invata,
vor primi instrumente prin care pot aspira la realizari personale si profesionale inalte si vor fi abilitati
sa experimenteze si sa obtina satisfactii personale. Deschiderea si toleranta sunt atitudini fara de
care nu se poate dezvolta inteligenta emotionala.

Activitatea pedagogică optează pentru o stare emoţională pozitivă a cadrului didactic, care poate
contribui la evitarea sau depăşirea iritabilităţii şi eliminarea stresul profesional inutil. Prin dezvoltarea
culturii emoționale cadrele didactice dobândesc o caracteristică importantă și anume stabilitatea
emoţională. Învăţătorul cu un nivelul ridicat al culturii emoţionale demonstrează de regulă şi un nivel
înalt al stabilităţii emoţionale în activitatea profesională.

Stabilitatea emoţională este o caracteristică integrativă a personalităţii, care asigură realizarea

optimală şi de succes a scopurilor într-o situaţie emotiv complicată. Persoana emoţional stabilă se
caracterizează prin maturitate emoţională, adaptabilitate, lipsa rigidităţii şi a anxietăţii; prin prezenţa
calităţilor de şi sociabilitate.

Astfel conștientizarea emoțiilor precum și autocontrolul au un rol major în următoarele cazuri:

Labilitatea emoţională. Învăţătorul labil emoţional reacţionează rapid la schimbarea situaţiei, a
circumstanţelor sau partenerilor, trece uşor de la unele stări emoţionale la altele. Labilitatea
emoţională excesivă însă, poate complica relaţiile cu ceilalţi, persoana devenind reactivă şi impulsivă;
Rrigiditatea emoţională. Ea denotă reacţii emoţionale reduse, inflexibile, selective, inadecvate
(temporal) la diferiţi stimuli interni sau externi. Mai poate fi numită vâscozitate emoţională şi
presupune fixarea atenţiei pe evenimentul stresant, insucces etc. şi menţinerea ei indiferent de
împrejurări; Monotonia emoţională. Reacţiile emoţionale sunt lipsite de flexibilitate, nu depind de
influențele factorilor externi sau interni. Emoțiile sunt uniforme, nu există răspunsuri emoţionale la
evenimentele, mesajele sau stările celor din jur. Energia stimulilor nu se transformă în energie
emoțională. O astfel de calitate este foarte rar întâlnită în şcoala primară şi însoţeşte de obicei
epuizarea profesională.

Un alt efect al culturii emoționale care are un rol important în relația profesor-elev este dezvoltarea
de abilități sociale cum ar fi empatia și ascultarea activă. Comportamentul empatic al unui cadru
didactic influenţează întreaga educaţie a elevului, motivaţia sa pentru muncă, orientarea şcolară şi
profesională, acţionând asupra fixării unui comportament moral dezirabil, pe măsura cerinţelor
societăţii noastre. Empatia este cea care influenţează comportamentul altruist. O persoană înalt
empatică este altruistă, generoasă, gata să acorde ajutor persoanelor care le înconjoară, au un
comportament prosocial bine conturat, sunt bine a Comportamentul cadrelor didactice cum ar fi
atitudinea pozitivă, transmiterea de informați, sprijinul în formarea deprinderilor și dezvoltarea unor
procese psihice, pentru a fi eficiente trebuie să beneficieze și de ascultarea activă.

Ascultarea activă îi face pe elevi să vadă că ideile lor sunt respectate, înțelese, acceptate la
întreținerea comunicării, domolește sentimentele și le oferă un prilej de descărcare. Îi ajută pe elevi
să își accepte sentimentele ca fiind normale și umane. Ascultarea activă întreține comunicarea,
domolește sentimentele și facilitează identificarea problemelor adevărate. Ea declanșează procesul d
rezolvare a problemei, lăsându-le în același timp elevilor responsabilizarea rezolvării propriilor lor
probleme. Ea îi face pe elevi mai dispuși să-și asculte profesorii. Îi aduce pe elev și pe profesor într-o
relație de înțelegere și de respect reciproc.

Ascultarea activă prezintă și se bazează pe atitudini de empatie, încredere și acceptare.

adaptate social, dedicate acţiunilor de binefacere semenilor.

Un lucru care este important și care s-a pus în discuție a fost: ce calități trebuie să aibă un bun
profesor sau învățător. Ba chiar s-au formulat exigențe referitoare la calitățile pe care trebuie să le
întrunească un om investit cu un asemenea statut. Iar componenta principală este dimensiunea
afectivă a personalității celui ce educă. Ba chiar “Platon” de pildă sublinia rolul iubirii ca liant în
educație. Chiar cu mult înainte educația se sprijinea pe afectivitate. În această privință personalitatea
profesorului deține un loc de prim ordin.

Personalitatea educatorului, inclusiv prin componenta afectivă, poate oferi realității psihice
stimulative tonifiante sau dimpotrivă, frustrante, inhibante, stresante. Cu atât mai mult cu cât
personalitatea copilului în formare este receptivă la asemenea influențe. În această privintă rolul
educatorului este de a facilita reciprocitatea afectivă în educație. Comportamentul afectiv al
educatorului poate acționa pe mai multe planuri asupra personalității celui educat: stimulent al
activității intelectuale, catalizant în plan acțional, amplificator și modelator al trăirilor afective ale
educatorului.

În concluzie nivelul de pregătire profesională a cadrelor didactice este unul ridicat și orientat
spre formarea culturii emoționale. Profesorii își cunosc destul de bine rolurile și competențele
necesare pentru munca emoțional-pedagogică, influențând calitatea propriei prestații didactice, cât
și calitatea formării tinerei generații.

Bibliografie:

1. Daniel Goleman, Inteligența emoțională, Ed. Curtea Veche, București, 2001

2. Thomas Gordon, Noel Burch, Profesorul efficient, Ed Trei, 2011

3. Raisa Cerlat, Factori determinanți ai stabilității emoționale a cadrelor didactice din

învățământul primar, 2016

4. Cojocaru-Borozan M, Metodologia cercetării culturii emoţionale. Chişinău, 2012;