GROIAN CONSTANTIN

Constituția
În cadrul sistemelor democratice, procedeele de elaborare a constituției utilizate pot fi reduse
schematic la trei tipuri. Toate trei implică poporul, căci se consideră că puterea constitutivă
originară îi aparține.
Metoda de convenție
Metoda Adunării Constituționale și legislative
Metoda referendumului constitutiv
Conținutul constituțiilor
Constituțiile conțin normele de organizare generală ale autorităților publice. Cu toate
acestea, pe de-o parte ele nu conțin mereu toate aceste norme, pe de altă parte, uneori acestea
conțin pe lângă aceste norme și alte prevederi.
În constituție nu sunt incluse toate normele privind organizarea generală ale autorităților publice:
În această privință, constituția este deseori completată de legi care de obicei poartă numele de
legi organice, care au subiect similar celui al constituției, dar care totuși nu fac parte din ea, în
consecință nebeneficiind de superioritatea juridică caracteristică textelor constituționale.
Constituția deseori conține norme care nu implică organizarea autorităților publice: în
unele cazuri, constituția propriu-zisă este un text care poartă numele de “Declarație de drepturi”,
sau de “Preambul” și conține prevederile principiilor fundamentale ale drepturilor omului. Poate
părea surprinzător faptul că aceste proclamații de drepturi și libertați sunt inserate în capul
constituțiilor, pentru că acestea nu se referă la organizarea autorităților publice. Motivul este că
se urmărește atribuirea unui caracter particular de solemnitate, dar și se dorește indicarea faptului
că aceste drepturi și libertăți se impun la fel și statului, organelor legislative și executive.
Sectorul public
Pentru omul de rând, orice angajat în administrație este un funcționar. În realitate acest lucru nu
se întâmplă: în schimb administrația utilizează serviciile oamenilir ale căror statut juridic este
variabil. Administrația poate utiliza funcționarii care se regăsesc într-o situație de drept privat:
aceștia sunt salariații de drept comun din administrație. Aceasta poate utiliza funcționari care se
găsesc într-o situație de drept public, aceștia sunt funcționarii în sensul larg al cuvântului.
Funcționarii publici neoficiali: acești funcționari se supun unui regim de drept public, cu alte
cuvinte unui regim exorbitant de drept comun, fixat în general printr-un statut legal și care
include clauze neobișnuite în acordurile între persoanele fizice. Funcționarii publici sunt supuși
la statuturi diverse:
Colaboratori obișnuiți ai administrației auxiliarii, contractualii, stagiarii;
Colaboratori ocazionali ai administrației: solicitații, voluntarii.
Functionari publici: pentru a găsi o definiție de funcționar de stat trebuie de raportat la statutul
general al funcției publice. Definiția este următoarea: un funcționar este o persoană, care numită
pentru un post permanent cu normă întreagă, a fost titularizată într-un anumit grad ale ierarhiei
administrației centrale a statului, serviciile exterioare în funcție sau a instituției publice de stat.
Această definiție nu se referă doar decât la câteva categorii de funcționari publici. De altfel, ea
nu se referă nici magistraților, nici personalului militari, nici funcționarilor din cadrul adunărilor
parlamentare.