ANALGEZICE OPIOIDE

Terminologie
Opiul este un extract din sucul unei specii de mac (Papaver somniferum).
Opioid este orice substanță endogenă sau exogenă care produce efecte similare morfinei.
Opiați (termen mai vechi) sunt derivați de sinteză și semisinteză ai morfinei.
Analgezice narcotice sunt opiacee care la doze mari produc somn narcotic.
Opiopeptide endogene sunt substanțe endogene cu structură polipeptidică și proprietăți opioide,
care alcătuiesc sistemul enkefaline - endorfină.

Istoria opioidelor
Opiul este extras din sucul de semințe de mac alc (Papaver somniferum). Numele "opium" este un cuvânt grecesc care înseamnă
"suc" sau lichidul extras din semințele de mac.
Proprietățile Papaver somniferum sunt cunoscute de mii de ani, iar constatările despre utilizarea lor pot fi găsite în Egiptul antic, în
Grecia și în documentele romane. Fumul obținut prin arderea macului și a cânepei, în special pe roci" a fost cunoscut și de strămoșii
românilor, geto-dacii.
Opiul este obținut din macul de opiu prin incizia seminței, după ce petalele au căzut. Exudatul alb care curge devine maro și se
întărește la contactul cu aerul. Această gumă este opiu brun lipicios. Conține aproximativ 20 de alcaloizi, inclusiv alcaloizi cu structură
fenantrenică cum ar fi morfina (10%), codeina (0,5%), derivați de tebaină (0,2%) și cu structură izochinolinică, cum ar fi papaverina și
noscapina. Tebaina, papaverina și noscapina nu sunt analgezice. Tebaina este precursorul mai multor opioizi agonist receptori, derivați
semisintetici (de exemplu, etorfină, cu uz în special veterinar, de 500 -1000 ori mai puternic decât morfină, care este mai toxic decât morfina)
și antagoniști (naloxonă).
Opiumul a fost utilizat singur sau combinat cu alcool (asocierea cu denumirea “laudanum”) au fost folosite pentru a trata aproape
toate bolile cunoscute, deoarece produce reducerea durerii, sedare, efect antidireic ;i antitusiv. Produce, de asemenea, euforie.
Morfina a fost izolată de opiu în 1804 de către Sertürner. Friedrich Wilhelm Adam Sertürner (1783-1841) a fost unul dintre cei mai
importanți chimi;ti care a influențat foarte mult transformarea chimiei farmaceutice de la alchimie la statutul unei ramuri recunoscute a
științei, la sfârșitul secolului al XVIII-lea. La vârsta de douăzeci și unu de ani, în 1803, Sertürner a fost primul care a raportat câteva rezultate
privind substanța despre care se credea că este responsabil[ ca "agent de somn". Această substanță a fost izolată de el din mac. Atunci când
alți chimiști nu au acceptat raportul care indică descoperirea morfinei, Sertürner s-a întors să experimenteze asupra lui și a trei prieteni.
Morfeu, "zeul somnului și al viselor" al grecilor antici, a dat denumirea substanței.
Sir William Osler (1849-1919) a numit morfina "medicamentul propriu al lui Dumnezeu" ("medicamentul lui Dumnezeu").
Contribuțiile sale în domeniul urologiei sunt semnificative și includ descrieri ale propriilor sale episoade de colică și utilizarea morfinei.
Morfina rămâne în prezent standardul de comparație pentru medicamentele cu o acțiune analgezică puternică.
Morfina și derivații acesteia sunt considerați cel mai eficient tratament pentru durerea severă. De mai mult de 100 de ani, au existat
câțiva agenți terapeutici utili pentru analgezie. Morfina a fost cunoscută pentru a reduce durerea cu o eficiență remarcabilă și a devenit
medicamentul standard pentru tratament.
Opioide naturale sunt prezente în sucul macului de opium (morfină și codeină) sau ca endorfine endogene. Toate celelalte opioide
sunt preparate fie din morfină (opioide semisintetice cum ar fi heroina), fie sintetizate din compuși precursori (opioizi sintetici cum ar fi
fentanil).

Receptorii opioizi - clasificare:

Receptori specifici (localizați presinaptic și postsinaptic): μ (mu): μ1, μ2; δ (delta): δ1, δ2; κ (kappa):
κ1, κ2, κ3
Receptori nespecifici: σ (sigma); ε (epsilon)
Efecte biologice mediate de receptorii opioizi:
 μ (mu): analgezie spinală și supraspinală, euforie, mioză, deprimare respiratorie, constipație, dependență
fizică, sedare, modularea eliberării hormonilor și neuromediatorilor;
 δ (delta): analgezie spinală și supraspinală, modularea eliberării hormonilor și neuromediatorilor;
 κ (kappa): analgezie spinală și supraspinală, mioză, constipație, deprimare respiratorie slabă, efecte
psihotomimetice, dependență fizică, sedare;
 σ (sigma): disforie, midriază, stimulare respiratorie, halucinații vizuale și auditive;
 ε (epsilon): analgezie.
Au mai fost descrise formele: λ, ζ, şi ι de receptori opioizi, dar caracterizarea lor este insuficientă. Mai
bine caracterizat este însă receptorului ORL1 (opioid-receptor like, denumit şi OP4). Porţiunea proteică a
receptorilor opioizi este cuplată, prin intermediul unor proteine reglatoare G, de adenilat-ciclază sau de canale
ionice (pentru K+ sau Ca2+). Receptorii se găsesc în două stări interconvertibile, una cu afinitate mare pentru
agonişti, iar cealaltă cu afinitate pentru antagonişti. Na+ favorizează cea de a doua formă. Opioidele exercită
influenţe inhibitorii asupra neuronilor, corespunzător creşterii efluxului de K+ şi reducerii influxului Ca2+, cu
hiperpolarizare membranară consecutivă. În mod paradoxal, la nivelul unor tipuri de celule, activarea
receptorilor opioizi poate creşte concentraţia Ca2+ liber citosolic, atât prin eliberare din depozitele intracelulare,
cât şi prin influx prin canalele membranare dihidropiridin-dependente. A fost descrisă şi o inhibare a adenilat-
ciclazei, cu scăderea concentraţiei de AMPc intraneuronal.

Sistemul opioizilor endogeni

 Meyer, 1971 a observat faptul că implantarea de electrozi la nivelul unor zone ale substanţei
cenuşii cerebrale induce efect analgezic, efect antagonizat de naloxon. Rezultatele obţinute au
condus la ipoteza existenţei unor substanţe endogene (opiodele endogene) cu acţiune
asemănătoare morfinei, substanţe care ulterior au fost descoperite şi caracterizate, structura lor
fiind peptidică, nu de alcaloid (precum în cazul morfinei).
Opioidele endogene acţionează pe receptori specifici aparţinând familiei de receptori
transmembranari cuplaţi cu proteina G:  (OP3), κ (OP2) şi  (OP1).
Opioidele endogene acţionează ca neurotransmiţători sau modulatori sinaptici cu funcţii
inhibitorii, fiind concentrate în unele terminaţii axonale.
I. O încercare de clasificare a peptidelor opioide endogene după provenienţă şi acţiune ar reda
următoarele trei grupe (cu menţiunea că cercetări relativ recente au semnalat existenţa unei game
mult mai largi de peptide aparţinând acestei categorii, iar clasificarea are destule inconveniente):
1. Enkefalinele provin din proenkefalină (fiind generate prin proteoliză enzimatică), având
structură de pentapeptid:
 met-enkefalina (metionin-enkefalină): Tyr-Gly-Gly-Phe-Met;
 leu-enkefalina (metionin-enkefalină):Tyr-Gly-Gly-Phe-Leu.
Din proenkefalină (proenkefalina A) provin şi alte peptide opioide (peptidul E, Bam 22P şi
metorfamida, plus un pentapeptid şi un octapeptid), toate acestea având capătul aminoterminal
reprezentat de met-enkefalină. De altfel, proenkefalina conţine 4 cópii de leu-enkefalină şi una de
met-enkefalină.
Enkefalinele au afinitate:
 mare pentru receptorii ;
 medie pentru receptorii  (afinitatea pe aceşti receptori este mai mare pentru
metionin-enkefalinei, în timp ce afinitatea leucin-enkefalinei este foarte redusă);
 slabă spre absentă pentru receptorii κ;
Acțiunea enkefalinelor este de durată medie (analgezie).
Distribuția acestora în concentrații mai mari a fost semnalată la nivelul sistemului nervos
vegetativ simpatic (att preganglionar, cât și postganglionar), dar și în creier. Neuroni enkefalinergici
au fost evidenţiaţi la nivelul striatumului dorsal şi ventral.
2. β-endorfina provine din pro-opiomelanocortină (POMC). Alţi hormoni derivaţi din POMC sunt:
ACTH (hormonul adrenocorticotrop), β-lipotropina, hormonii stimulatori al secreţiei de melanină α, γ şi
β – MSH). Este un hormon cu 31 de aminoacizi, cu structura: Tyr-Gly-Gly-Phe-Met-Thr-Ser-Glu-Lys-Ser-
Gln-Thr-Pro-Leu-Val-Thr-Leu-Phe-Lys-Asn-Ala-Ile-Ile-Lys-Asn-Ala-Tyr-Lys-Lys-Gly-Glu.
β-endorfina reprezintă de fapt fragmentul C-terminal al β-lipotropinei (aminoacizii 61 – 91).
Capătul aminoterminal al β-endorfinei reprezintă de fapt metionin-enkefalina, dar β-endorfina nu
reprezintă un precursor met-enkefalinei.
-endorfinele (tretrapeptide provenite din β-endorfină) au afinitate:
 mare pentru receptorii  (mai ales) şi ;
 mică pentru receptorii κ;
Acțiunea -endorfinei este de (foarte) lungă durată (analgezie).
Pro-opiomelanocortina este sintetizată la nivelul glandei pituitare (adenohipofiză mai ales),
hipotalamus, mezencefal,în nucleul arcuat şi nucleul tractului solitar. Deşi există relativ puţini neuroni
care conţin POMC la nivelul structurilor dopaminergice, aceasta a fost identificată la nivelul
striatumului ventral, nucleus accumbens şi tuberculul olfactiv. A fost identificată și la nivelul plexului
nervos de la nivelul mucoasei gastrice.
3. Dinorfinele (A şi B) provin din preprodinorfină (PDIN, proenkefalina B), sub acţiunea proteolitică
a prodinorfin convertazei 2 (PC2). Conține secvențe de leu-enefalină, dar nu este identificată ca
precursor al acesteia.
Compușii activi generați din preprodinorfină sunt active sunt:
  dinorfin A (alternativ denumită și nociceptin sau orfanina FQ), care posedă proprietăți
modulatoare ale comportartamentului și sensibilității la durere, are afinitate mare asupra receptorilor
opioizi și, de asemenea, acționează ca agonist la receptorul NMDA. Determină hiperalgezia cu durată
foarte lungă, în cazul unui proces inflamator. De asemenea, acționează asupra receptorului ORL
("receptor orfan subtip -1 opioid-like"), care interferează cu procesul de învățare și memorizare și se
opune analgeziei mediate prin intermediul receptorilor μ;
 dinorfina B;
 α-neoendorfina şi β-neoendorfina.
Din prodinorfină se mai formează: dinorfina A 1 – 8 (conţine primii 8 aminoacizi ai de la capătul
aminoterminal al dinorfinei A), precum şi α-neoendorfina şi β-neoendorfina. De remarcat faptul că
secvenţa pentapeptidică aminoterminală a tuturor structurilor menţionate ca provenind din
prodinorfină este de fapt leucin-enkefalina.
Dinorfina are afinitate:
 mare pentru receptorii κ;
 medie pentru receptorii  şi receptorii .
Acțiunea acesteia este de durată medie.
Localizarea neuronilor care sintetizează prodinorfină este asemănătoare celor enkefalinergici
(hipotalamus, mezencefal, retrohipofiză, cortexul cerebral, mai ales în lobul temporal, amigdală,
hipocamp, şi corpii striaţi). Dinorfina A are concentrații crescute în lobul central medular, acționând
și ca agonist al receptorilor NMDA, în cazul unui proces inflamator (hiperalgezie de lungă durată).
II. Descoperirea mult mai recentă a altor peptide opioide adaugă la clasificarea anterioară
următoarele:
1. Opioide endogene derivate din prepronociceptină (orfanină-FQ):
 nociceptina (orfanina-FQ) este cel mai recent descoperită endopeptidă opioidă. Are la
capătul aminoterminal secvenţa: fenilalanină-glicină-glicină-fenilalanină, spre deosebire de endorfine,
cu care se aseamănă structural, dar care prezintă la capătul aminoterminal secvenţa: tirozină-glicină-
glicină-fenilalanină. Înlocuirea tirozinei cu fenilalanina la capătul aminoterminal face ca aceste peptide
să nu acţioneze ca agonist ai receptorilor μ, κ sau δ (pe care, de fapt, îi antagonizează), ci faţă de un tip
particular de receptor, denumit OP4 sau ORL1. Receptorii ORL1 se găsesc în cortex, amigdală,
hipocamp, nucleii septali, habenula, hipotalamus, măduva spinării. Ulterior a fost denumită dinorfina A
și s-a stabilit preveniența acesteia din preprodinorfină.
2. Opioide endogene derivate din prodermorfină şi prodeltorfină:
 dermorfina;
 deltorfina;
 deltorfina 1;
 deltorfina 2.
Precursorii au fost identificaţi în pielea amfibienilor şi reprezintă heptapeptide amidate la capătul
carboxiterminal, iar la capătul aminoterminal prezintă un reziduu tirozinic. Dermorfina are afinitate
selectivă pe receptorii μ, iar deltorfinele pe receptorii δ.
3. Substanţe cu precursor neidentificat:
 endomorfina 1;
 endomorfina 2.
Endomorfinele reprezintă tetrapeptide amidate la capătul carboxiterminal, iar la capătul
aminoterminal prezintă un reziduu d-tirozinic, având o afinitate remarcabilă pe receptorii μ.
Endomorfinele posedă o mare afinitate și selectivitate pentru receptorii opioizi μ și produc analgezie.
La nivel plasmatic, au fost identificate, în concentrații de ordinul picomolilor / mL, codeină și
morfină, cu rol fiziologic neidentificat.
Inactivarea peptidelor opioide se face prin proteoliză (sub aciunea enkefalinazelor).

Rolul fiziologic al opioipeptidelor:

 reglează activitatea sistemului nervos vegetativ;
  reglează tonusul afectiv;
 reglează integrarea central și interpretarea durerii;
 intervin în procesul de memorizare;
 reglează sistemul GABA-ergic;
 intervin în mecanismul șocului traumatic și septic;
 reglează activitatea endocrină:
 stimulează secreția de ADH, STH, prolactină (PRL);
 inhibă secreția de LH;
 reglează activitatea sistemului imun: proliferarea limfocitelor, chemotaxia, producerea de
anticorpi de tip imonoglobulină G.

Receptor Liganzi Localizare Mecanism de transducție a Acţiuni biologice mediate prin

endogeni semnalului biologic intermediul receptorilor
nucleul caudat Receptori cuplaţi cu proteine Gi/G0 analgezie supraspinală
neocortex dependenţă
(straturile  inhibarea adenilat-ciclazei → ↓ 1
celulare III şi IV) AMPc intracelular
talamus
nucleus accumbens 
↑ efluxului de K+ (hiperpolarizare
amigdală membranară);
deprimare respiratorie
1 hipotalamus
mioză
2 endomorfine substanţa cenuşie Receptorii  presinaptici determină, dependenţă
3 -endorfina periapeductală secundar activării, blocarea și euforie
inactivarea unor canale de Ca2+ sedare
voltaj-dependente,, și blocarea 2
3 inhibarea motilităţii
eliberării unor neuromediatori gastro-intestinale
excitatori (acetilcolină,
noradrenalină, glutamat, substanță
P, serotonină); creșterea
sensibilității receptorilor 5HT3 la
serotonină.
sistem limbic Receptori cuplaţi cu proteine Gi/G0 analgezie spinală
amigdala sedare

hipotalamus ↓ influxului de Ca2+ mioză
talamus inhibarea secreţiei de ADH
putamen  ↑ efluxului de K+. disforie
nucleus accumbens efecte psihomimetice
măduva spinării Receptorii κ presinaptici determină,
κ1
hipocamp secundar activării, blocarea și
κ2
dinorfine inactivarea unor canale de Ca2+
κ3
voltaj-dependente,, și blocarea
κ4
eliberării unor neuromediatori
excitatori (acetilcolină,
noradrenalină, glutamat, substanță
P, serotonină); creșterea
sensibilității receptorilor 5HT3 la
serotonină, și scăderea producției de
DAG și IP3.
nucleul caudat Receptori cuplaţi cu proteine Gi/G0 analgezie spinală analgezie
neocortex – lob supraspinală
frontal  inhibarea adenilat-ciclazei → ↓
nucleus accumbens AMPc intracelular
amigdală  ↑ efluxului de K+.
bulb olfactiv
nucleii pontini Receptorii  presinaptici determină,
neuroni mici din secundar activării, blocarea și
1 enkefaline
coarnele inactivarea unor canale de Ca2+
2 -endorfina posterioare ale voltaj-dependente, și blocarea
măduvei spinării eliberării unor neuromediatori
corpi striaţi excitatori (acetilcolină,
sistem limbic noradrenalină, glutamat, substanță
P, serotonină, dopamină și
prostaglandine); creșterea
sensibilității receptorilor la liganzii
menționați.
 Administrarea repetata de opiacee:
 Determină apariția fenomenului de toleranță (efecte din ce în ce mai redusă, care necesită
creșterea progresivă a dozei);
 La persoanele tinere și sănătoase: adicția se instalează rapid datorita activării genelor c-
fos și c-jun (gene cu rol în transcripția anumitor proteine cum ar fi proteina G).
 La persoane cu dureri cronice: nu se produce dependență prin administrare regulată
datorita dereglarii sistemului de producere a mediatorilor algogeni și a activității genelor
c-fos,c-jun.

Opiaceele
I. Agonişti ai receptorilor opioizi
1. Alcaloizi naturali (derivaţi fenantrenici din opium – Papaver somniferum)
a. cu afinitate mare faţă de receptori
- morfină;
Morfina are afinitate maximă pe receptorii μ, afinitatea pe receptorii δ fiind mult mai
redusă, iar pe receptorii κ deosebit de redusă).
- tebaină;
b. cu afinitatea medie / scăzută faţă de receptori
- codeină (metilmorfina);
2. Derivaţi de semisinteză
a. cu afinitate mare faţă de receptori
- heroină (diacetilmorfină, diamorfina);
- hidromorfon;
b. cu afinitatea medie faţă de receptori:
- oximorfon;
- etilmorfină;
- dihidrocodeină;
- etorfină;
- diprenorfină;
c. cu afinitatea redusă faţă de receptori:
- oxicodon;
- dihidrocodeină;
- hidrocodon;
Ultimele trei structuri sunt derivaţi sintetici ai tebainei.
3. Derivaţi de sinteză
a. cu afinitate mare faţă de receptori
a. 1. fenilheptilamine
- metadona;
- piritramida;
a. 2. fenilpiperidine
- meperidina (petidina);
- fentanil;
- alfentanil;
- sufentanil;
- remifentanil;
a. 2. derivaţi de morfinan
- levometadil (levometadil acetat, LAAM);
- levorfanol;
b. cu afinitatea medie / scăzută faţă de receptori:
b. 1. fenilheptilamine
 - propoxifen (levo / dextro);
- dextrometorfan;
- dextromoramidă;
b. 2. fenilpiperidine
- difenoxilat;
- difenoxin (metabolit activ al difenoxilatului);
- loperamid;
II. Agonişti parţiali ai receptorilor μ:
- derivaţi fenantrenici: buprenorfina;
- alte structuri: tramadol;
III. Agonişti antagonişti (agonişti pe receptorii κ, antagonişti pe receptorii μ)
A. Derivaţi fenantrenici: nalbufina;
B. Derivaţi de morfinan: butorfanol;
C. Derivaţi de benzomorfon:
- pentazocina (agonist κ, antagonist / agonist parţial μ):
- dezocina;
D. Alte structuri: nalorfina;
IV. Antagonişti puri ai receptorilor μ:
 cu acțiune centrală și periferică:
- naloxon;
- naltrexon;
- nalmefen;
 cu acțiune periferică:
- alvimopan.

Opiaceele naturale și cele de semisinteză suferă un efect intens al primului pasaj, de aceea
se administrează numai injectabil (mai puțin codeina, oxicodon – au la C3 ce substituie gruparea
hidroxi a nucleului aromatic).
Traverseaza bariera hemato-encefalică (heroina traverseaza foarte rapid) și bariera feto-
placentară.
Se concentrează în lapte, iar cele naturale și de semisinteză și biliar (concentrații mari
pentru hidromorfon, oximorfon, heroină).
Metabolizare: hepatică. Morfina se metabolizează la: morfina 6-glucuronid (cu efect
analgezic mai puternic decât morfina); morfina 3-glucuronid (cu efect toxic la nivelul sistemului
nervos central).
Codeina se metabolizează la morfina în proporție de 10%; heroina se metabolizează la 6
monoacetilmorfina, care se metabolizează la morfină în proporție de 100%.
 prezența grupărilor hidroxil libere (morfină, levorfanol) presupun metabolizare prin
conjugare cu acidul glucuronic.
 esterii (heroină, remifentanil) sunt hidrolizați de esterazele tisulare.
 alfentanil, sufentanil, remifentanil – oxidare hepatică.
Eliminare: renală și parțial biliară (cele naturale și de semisinteză).

Opiacee – efecte farmacodinamice

Efecte la nivelul sistemului nervos central:
 analgezie: influențează două componente ale durerii: interpretarea centrală a durerii (componenta
somatică) și componenta afectivă a durerii;
 euforie: prin acțiune pe receptorii μ;
 sedare (în special la vârstnici);
 mioză (inhibarea nucleului oculomotor Edinger-Westphal din mezencefal cu afectarea adaptării la
lumină; excepţie face meperidina, care determină midriază prin acţiune anticolinergică; voalarea
vederii);
  rigiditatea trunchiului (datorita acțiunii pe receptorii opioizi medulari);
 deprimarea respirației si scăderea sensibilității centrului respirator la variațiile concentrației de CO2;
 inhibarea centrului tusei;
 inducerea de grețuri și varsături (stimularea centrului vomei).
Efecte periferice:
 aparat cardiovascular: bradicardie, hipotensiune arterială (mai ales în ortostatism, mai ales la vârstnici);
 creșterea presiunii intracraniene;
 aparat respirator: crește tonusul musculaturii bronșice, scade secreția bronșică;
 aparat digestiv: crește tonusul peretelui gastro-intestinal și scade peristaltismul musculaturii gastro-
intestinale, scade secreția glandelor gastro-intestinale, constipație, spasm al sfincterului Oddi, reflux
pancreatic;
 aparat urogenital: crește tonusul și scade peristaltismul musculaturii căilor genitale, spasm al
sfincterului vezicii urinare, inhibarea contracțiilor uterine;
 stimularea eliberării de histamina din mastocite (mai evidentă în cazul morfinei şi al altor derivaţi
fenantrenici; este responsabilă şi de bronhospasm);
 efecte asupra eliberării de hormoni: stimulează eliberarea de ADH, STH, PRL; inhibă eliberarea de LH;
 efecte imunomodulatoare: chemotaxia PMN, proliferarea limfocitelor T, produc_ia de anticorpi de tip
Ig G.
Efecte farmacodinamice la care nu se obține obisnuință: mioza, rigiditatea trunchiului; constipație.

Căi de administrare ale opiaceelor:

Morfina naturală: numai subcutanat sau intravenos; doza maxima admisa: 20 mg odată, 60 mg/24 ore.
Morfina sintetică (morfina sulfat): per os, transdermic, spray nazal, injectabil (subcutanat sau intravenos,
epidural), pompe implantate subcutanat (PCA = patient controlled analgesia), intrarectal;
Fentanil: injectabil, sublingual.

Administrarea opiaceelor în terapia durerii. Agoniştii receptorilor μ sunt cele mai eficiente analgezice
cunoscute. Acţiunea analgezică se realizează atât la nivelul rădăcinii posterioare a nervilor spinali, cât prin
activarea circuitelor cu rol în controlul durerii (cu traseu descendent dinspre mezencefal, prin cordonul
anteromedial al măduvei spinării, către ganglionii spinali – pe acest traseu nivelul receptorilor opioizi, dar şi al
peptidelor endogene fiind deosebit de ridicat). Eficienţa opiaceelor este maximă pe componenta secundară a
percepţiei dureroase, nu pe cea primară (pe durerea de tip continuu, chinuitor, nu pe componenta iniţială, acută
– deci pe durerea spinoreticulară, nu pe componenta talamică). Principala utilizare terapeutică este tratamentul
durerii. Reducerea durerii neuropate este realizată doar de către doze relativ mari din aceste substanţe, în schimb
opiaceele sunt foarte eficiente în reducerea durerii de tip emoţional. Doze relativ ridicate de opiacee realizează
efecte anestezice locale, mediate probabil prin acţiune la nivelul rădăcinii dorsale a nervilor spinali. Se practică
inclusiv administrarea intratecală sau epidurală (mai ales în obstetrică), în acest caz efectele asupra funcţiei
motorii şi percepţiei senzoriale fiind minime. Eficienţa superioară a fentanilului în administrare epidurală se
datorează liposolubilităţii marcate (efectul se realizează rapid). „Analgezia controlată de pacient” reprezintă o
metodă de administrare a opiaceelor în care pacientul poate optimiza singur doza administrată (administrarea se
poate realiza pe cale internă, dar mai nou şi prin dispozitive tip „pompă” care asigură administrarea injectarea
intravenoasă, subcutanată, intramusculară sau intratecală.
Fentanilul şi derivaţii (alfentanil, sufentanil, remifentanil) sunt utilizaţi în cadrul anesteziei generale.
Sunt utilizate în special pentru a trata durerea cronică asociată formelor terminale ale neoplaziilor,
durerea asociată unor afecțiune reumatismale dar și forme acute, precum durerea din infarctul miocardic acut, arsuri,
traumatisme.

Agoniști ai receptorilor opioizi

Morfina
Indicații:
o analgezic: neoplazii; alte dureri cronice decât neoplaziile (reumatism cronic degenerativ, poliartrita
reumatoidă);
o dureri viscerale (colici renoureterale, biliare);
o infarct miocardic acut;
o edem pulmonar acut;
o preanestezie, intraoperator pentru anestezia generală, neuroleptanalgezie.
Contraindicații:
o criza de astm bronșic, bronhopneumopatia cronica obstructivă;
o travaliu, sarcina, alăptare;
 o abdomen acut chirurgical;
o insuficiența cardiaca severă, tulburări de ritm, bradicardie, bloc atrioventricular;
o hipertensiune intracraniană;
o contraindicații relative: insuficiența renală și hepatică, mixedem.
Efecte adverse:
o deprimare respiratorie;
o bradicardie, hipotensiune arterială;
o vărsături;
o constipație;
o spasm al sfincterului Oddi cu reflux biliar si pancreatic;
o retenție acuta de urina;
o alergii de tip I;
o adicție (dependența psihică și fizică).
Codeina (metilmorfina). Indicații: antitusiv (în tuse uscată, iritativă), de elecție; analgezic (singur sau în asociere
cu alte analgezice) în stomatologie, chirurgie bucomaxilo-facială. Are potențial adictiv. Contraindicații: tusea
productivă.
Dihidrocodeina și alți derivați de semisinteză (oxicodon, hidrocodon). Indicații: analgezia (de elecție). Au
potențial adictiv mai mare decât morfina.
Meperidina. Indicații: analgezic în colici viscerale, în reumatism cronic degenerativ, în infarctul de miocard (în
special cel cu hipotensiune arterială sau cu bradicardie). Prezintă și efecte de tip atropinic (deci nu determină
vărsături, spasm al sfincterului Oddi). Determină midriază (toate celelalte opiacee ar determina mioză – efect
atropin-like).
Metadona. Indicații: tratamentul adicției la opiacee. Are durată de acțiune mai lungă decât morfina, determină
euforie și un sindrom de abstinență de intensitate mai reduse decât morfina.
Fentanil și derivații săi (alfentanil, sufentanil, remifentanil) prezintă efect analgezic de 80-100 de ori mai
puternic decât morfina, dar sunt mult mai toxici. Au acțiune rapidă și de scurtă durată. Indicații:
neuroleptanalgezie (alături de neurolepticele droperidol sau haloperidol); anestezie generală. Remifentanil are
eficacitate înaltă în administrare intrarectală sau sub formă de patch transdermic.
Propoxifen, dextropropoxifen, levopropoxifen. Indicații: antitusiv (tuse uscată). Contraindicații: tuse
productivă.
Loperamid, difenoxin, difenoxilat indicații: diaree (neinfecțioasă). Nu traversează bariera hematoencefalică, la
dozele cu efect antidiareic.

Agoniști parțiali ai receptorilor opioizi

Buprenorfina. indicații: intoxicația acută cu opiacee la persoane care sunt consumatoare cronice; intoxicația
cronică cu opiacee, pentru restabilirea sensibilității receptorilor opioizi față de opiopeptidele endogene, după ce a
fost tratata “furtuna vegetativă”.
Tramadol. Mecanism de acțiune: agonist parțial al receptorilor μ; antagonist al receptorilor pentru noradrenalina
si serotonina. Efecte adverse → intensitate redusă.

Agoniști-antagoniști ai receptorilor opioizi

Pentazocina, nalorfina, nalbufina, butorfanol
Indicații: analgezice (pentazocina și nalbufina sunt bune analgezice, dar produc disforie, produc mai lent
adicție); nalorfina: intoxicația acută cu opiacee la persoane care sunt consumatoare cronice.
Antagoniști competitivi ai receptorilor opioizi: naloxon, naltrexon, nalmefen. Indicații: antidot în intoxicația
acuta cu opiacee la persoane care nu sunt consumatoare cronice, leziuni spinale post-traumatice.