You are on page 1of 9

Conflictul dintre individ și destin in basmul

"Povestea lui Harap-Alb"

Nume: Ilie
Prenume: Alexandru-Mihai
Școala: Colegiul Național "Gheorghe Țițeica"
Profesor: Serafim Simona
An școlar: 2017-2018
Plan referat

I. Introducere
II. Cuprins
III. Încheiere
IV. Bibliografie
I. Introducere: Personajul principal al basmului cult „Povestea lui Harap-Alb"
de Ion Creangă este Harap-Alb, acesta ilustrează tipul tânărului neinițiat și
naiv,care trebuie să parcugă drumul spre maturizare. Deși este personajul
principal al unui basm, Harap-Alb nu are puteri supranaturale. El este un
personaj pozitiv și individual, ilustrând binele din basmul cult al lui Creangă, fiind
prezentat într-o manieră realistă;acesta era cinstit și sincer, tânăr și naiv, milostiv
și sensibil, respectuos și impulsiv. La începutul basmului este doar cel de-al treilea
fiul al craiului; nu are nume pentru că nu are identitate, el se va individualiza mai
târziu. El este un bun exemplu uman, deoarece defectele sale nu sunt nici mici și
nici puține, dar calitățile sale sunt mai mult decât suficente pentru a face din el un
bun împărat.
II. Cuprins: Subiectul este simplu, specific basmelor populare, cu eroi și motive
populare, iar ca modalitate narativă, incipitul este reprezentat de formula
iniţialătipică oricărui basm: "Amu cică era odată într-o ţară".

Parcurgerea drumului maturizării de către erou presupune un lanţ de acţiuni


convenţionale, momente ale subiectului: o situaţie iniţială de echilibru
(expoziţiunea), o parte pregătitoare, un eveniment care dereglează echilibrul
iniţial (intriga), apariţia donatorilor şi a ajutoarelor, acţiunea reparatorie,
refacerea echilibrului şi răsplata eroului (deznodământul).

„Cartea” primită de la împăratul Verde, care, neavând decât fete, are nevoie de
un moştenitor la tron, este factorul perturbator al situaţiei iniţiale şi determină
parcurgerea drumului iniţiatic de cel mai bun dintre fii craiului.

Destoinicia fiilor este probată mai întâi de crai, deghizat în ursul de la pod. Podul
simbolizează trecerea la altă etapă a vieţii şi se face într-un singur sens. Mezinul
trece această probă cu ajutorul calului năzdrăvan, care „dă năvală asupra
ursului”.

Trecerea podului urmează unei etape de pregătire. Drept răsplată pentru


milostenia arătată Sfintei Duminici, deghizată în cerşetor, mezinul primeşte sfaturi
de la aceasta să ia „calul, armele şi hainele” cu care tatăl său a fost mire pentru a
izbândi. Se sugerează, astfel, că tânărul va repeta iniţierea tatălui în aceleaşi
condiţii. Calul va deveni tovarăşul şi sfătuitorul tânărului, dar are şi puteri
supranaturale: vorbeşte şi poate zbura.
Trecerea podului este urmată de rătăcirea în pădurea labirint, simbol ambivalent,
loc al morţii şi al regenerării, căci pentru tânăr se va încheia o etapă şi alta va
începe: „de la un loc i se închide calea şi încep a i se încurca cărările”. Pentru
tânărul fiu de împărat, rătăcirea în pădure şi întâlnirea spânului e totodată un
drum către centrul propriei fiinte: el cunoaşte răul, dar şi propriile limite în faţa
răului. Imaginea fântânii completează simbolistica pădurii, putând avea
semnificaţie de coborâre în Infern, adică de moarte şi înviere. Fiul de crai dispare
sub puterea spânului, renăscând în postura de slugă. Schimbarea numelui
reprezintă începutul iniţierii spirituale, unde va fi condus de Spân. Numele de
Harap- Alb, bazat pe oximoron, exprimă pe de-o parte statutul de slujitor, iar pe
de-altă parte, faptul că esenţa morală a tânărului rămâne intactă, fapt dovedit de-
a lungul călătoriei când el respectă jurământul făcut Spânului de a-l sluji.

Ajunşi la curtea împăratului Verde, Spânul îl supune la trei probe: aducerea


sălătilor din Grădina Ursului, aducerea pielii cerbului „cu cap cu tot, aşa bătute
cu pietre scumpe, cum se găsesc” şi a fetei împăratului Roş pt căsătoria Spânului.

Primele două probe le trece cu ajutorul Sfintei Duminici, care îl sfătuieşte cum să
procedeze şi îi dă obiecte magice: pentru urs îi dă o licoare cu „somnoroasă”, iar
pentru cerb îi dă obrăzarul şi sabia lui Statu-Palmă-Barbă- Cot. A treia probă
presupune o altă etapă a iniţierii, este mai complexă şi necesită mai multe
ajutoare.

În drum spre împăratul Roş, Harap-Alb dă dovadă de pricepere, curaj şi


înţelepciune când ajută poporul gâzelor. În schimbul ajutorului său, crăiasa
furnicilor şi crăiasa albinelor îi oferă fiecare câte o aripă.
Ceata de monştri îl însoţesc spre a-l ajuta în încercările la care este supus la
curtea împăratului Roş. Pentr că s-a arătat prietenos şi comunicativ, i se alătură
Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă şi Păsări-Lăţi-Lungilă.

După ce trece cu bine de încercările impuse de împăratul Roş, fata împăratului, „o


farmazoană cumplită”, impune o ultimă probă: calul lui Harap-Alb şi turturica ei
trebuie să aducă „trei smicele de măr şi apă vie şi apă moartă de unde se bat
munţii în capete”. Proba fiind trecută de cal, fata îl însoţeşte pe Harap-Alb la
curtea împăratului Verde. Pe drum, eroul se îndrăgosteşte de fată, dar rămâne
credincios jurământului către Spân şi nu-i mărturiseşte fetei adevărata lui
identitate.

Fata îl demască pe Spân, care îl acuză pe Harap-Alb că a divulgat secretul şi îi


taie capul. În felul acesta îl dezleagă de jurământ, iar rolul Spânului ia sfârşit.
Calul distruge întruchiparea răului: „zboară cu dânsul în înaltul cerului, şi, apoi,
dându-i drumul de acolo, se face Spânul până jos praf şi pulbere.”

Decapitarea eroului este ultima treaptă şi finalul iniţierii, având semnificaţia


morţii iniţiatice. Învierea este realizată de farmazoană, cu ajutorul obiectelor
magice aduse de cal. În final, eroul primeşte recompensa: pe fata împăratului Roş
şi împărăţia unchiului său. Nunta şi schimbarea statutului social confirmă
maturizarea eroului. Deznodământul constă în refacerea echilibrului şi răsplata
eroului.

Harap-Alb nu are puteri supranaturale, dar dobândeşte prin trecerea probelor o


serie de valori etice necesare unui împărat. Sensul didactic al basmului este
exprimat de Sfânta Duminică: „Când vei ajunge şi tu odată mare şi tare, îi căuta
să judeci lucrurile de-a fir-a-păr şi vei crede celor asupriţi şi necăjiţi, pentru că
ştii acum ce e necazul.”

III. Încheiere: În concluzie, Harap Alb are parte de foarte multe răsturnări de
situație și reușește de fiecare dată să-și dovedeasca maturitatea. Din fiu de crai
ajungand sluga unui Spân, apoi devenind Împărat. Conflictul reflectându-se prin
încerarea lui Harap de a-i demonstra tatălui său că poate ajunge Împărat și îl
poate face mândru.

Basmului constă totdeauna în triumful valorilor pozitive asupra celor negative,


victoria adevărului, aşa că nunta începe "ş-apoi dă, Doamne, bine!". S-a strâns
lumea să privească, ba chiar "soarele şi luna din ceriu râdea". Au fost poftiţi la
nunta împărătească, pe lângă crăiasa furnicilor, crăiasa albinelor şi crăiasa
zânelor, crai şi împăraţi, oameni importanţi "Ş-un păcat de povestariu
(povestitor)/ Fără bani în buzunariu". S-au bucurat şi au petrecut cu toţii: "Veselie
mare între toţi era,/ Chiar şi sărăcimea ospăta şi bea!". Finalul este fericit şi
deschis, deoarece veselia a ţinut "ani întregi şi acum mai ţine încă".
Compoziţional, basmul conţine formule specifice finale, prezente şi în creaţia lui
Creangă. Ca la orice nuntă împărătească din basme, veselia a ţinut ani întregi, "şi
acum mai ţine încă. Cine se duce acolo bea şi mănâncă. Iar pe la noi, cine are
bani bea şi mănâncă, iară cine nu, se uită Şi rabdă".

IV. Bibliografie: Povestea lui Harap-Alb este un basm cult scris de Ion Creangă.
A apărut în revista Convorbiri literare, la 1 august 1877, apoi a fost publicat în
același an în ziarul Timpul de catre Mihai Eminescu. Pornind de la modelul
folcloric, autorul reactualizează teme de circulație universală trecându-le prin
filtrul propriei viziuni; asistăm astfel la un text narativ complex, amplu și
pluriepisodic, cu numeroase personaje purtătoare ale unor valori simbolice.

Tema basmului este reprezentată de lupta binelui împotriva răului, încheiată cu


victoria binelui. Personajul principal parcurge astfel o aventură eroica imaginară,
un drum al maturizării morale și etice presărat de diferite probe și obstacole.
Lumea în care se petrece acțiunea este una miraculoasă, dominată de stereotip și
hiperbolizare; o oglindire exagerată, carnavalescă și fabuloasă a realității, ce nu
provoacă o reacție particulară cititorului sau personajelor, acestea acceptând
îmbrățișarea unor convenții diferite decât cele ale lumii reale, raționale.

"Harap-Alb" reiese din scena în care spânul îl păcăleşte pe fiul craiului să intre în
fântână: Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de aieste, se potriveşte Spânului
şi se bagă în fântână, fără să-l trăsnească prin minte ce i se poate întâmpla". Naiv,
lipsit de experienţă şi excesiv de credul, fiul craiului îşi schimbă statutul din nepot
al împăratului Verde în acela de slugă a Spânului: "D-acum înainte să ştii că te
cheamă Harap-Alb, aista ţi-i numele, şi altul nu." Numele lui are sensul de "rob
alb", deoarece "harap" înseamnă "negru, rob". Devenit sluga spânului, îşi asumă
şi numele de Harap-Alb, dovedind în acelaşi timp loialitate şi credinţă faţă de
stăpânul său, întrucât jurase pe paloş. El devine robul-ţigan, deşi era alb,
nedumerind astfel chiar pe unchiul său, împăratul Verde, precum şi pe fetele
acestuia, care simt pentru el o simpatie spontană. Cu toate acestea, flăcăul nu-şi
încalcă jurământul făcut spânului, îşi respectă cuvântul dat, rod al unei solide
educaţii căpătate în copilărie, de a fi integru şi demn, capabil să-şi asume
vinovăţia, cu toate urmările ce decurg din faptul că nu urmase sfatul tatălui.