Aparatul respirator

Aparatul respirator este compus din totalitatea organelor care asigură

mecanismul respirației: al ventilației pulmonare și al hemostazei (schimburile de
gaze de la nivelul alveolelor pulmonare).
Aparatul respirator este alcătuit din doi plămâni şi din conductele aeriene.
Plămânul drept are trei lobi, cel stâng doi. Lobii sunt despărţiţi prin scizuri și sunt
alcătuiţi din segmente şi lobuli; la exterior sunt acoperiți de pleură.
Aerul pătrunde prin orificiile nasului, trece prin faringe, laringe și trahee
care, în dreptul vertebrei T4 se bifurcă în cele două bronhii principale.
Locul unde bronhiile pătrund în plămâni se numeşte hil. Ultimele
ramificații ale bronhiilor se termină la nivelul acinului pulmonar, care este un
conglomerat de alveole.
Alveola, elementul functional respirator, este unitatea cea mai mică de
parenchim. În alveole au loc schimburile respiratorii.
Sistemul vascular al plamânilor este alcătuit dintr-o rețea nutritivă, formată
din arterele bronșice, și o rețea funcțională, care provine din arterele pulmonare.
2. NOȚIUNI DE SEMIOLOGIE

Principalele tulburări funcționale provocate de o afecțiune pulmonară sunt:

dispneea, durerea toracică, tusea, expectorația, hemoptizia(expectorația cu sânge),
sughițul și tulburările vocii.

a. Dispneea
Reprezintă dificultatea de a respira. Spre deosebire de respirația normală, care
este involuntară, respirația dispneică este conștientă, voluntară, bolnavul resimțind
o “sete de aer”.
Cu alte cuvinte, bolnavul dispneic simte pe de o parte necesitatea de a respira,
iar pe de alta că efortul respirator pe care-1 face este insuficient.

După circumstanțele de apariție se deosebesc:

- dispneea permanentă (insuficien ța cardiacă avansată,
pneumotorax),
- dispneea de efort (procese pleuropulmonare care scad ventilația
pulmoanară, insuficiența cardiacă),
- dispneea de decubit (bolnavul nu poate sta culcat)
- dispneea paroxistică, intâlnită în astmul bronșic și în insuficiența
ventriculului stâng (astmul cardiac și edemul pulmonar acut).

După ritmul respirator, se deosebesc:

- bradipneea sau dispneea cu ritm rar (obstrucția căilor respiratorii, astm
bronșic )
 - polipneea sau tahipneea - (dispnee cu creșterea frecvenței mișcărilor
respiratorii, depășind 40/min.) (majoritatea bolilor pleuropulmonare și
cardiovasculare).
După timpul respirației care e tulburat, se intâlnesc:
- dispneea inspiratorie (edem al glotei, corp străin în laringe)
- dispneea expiratorie (astmul bronșic și emfizemul pulmonar)
- dispneea mixtă, în care atât inspirația cât și expirația se fac cu dificultate
și care se intâlnește atât în pleureziile cu lichid mult, cât și în pneumonia
masivă
În unele stări patologice pot apărea tulburări ale ritmului respirator,
întâlnind în acest sens mai multe tipuri de respirații.

b. Tusea
Tusea este un act reflex sau voluntar, care are drept rezultat expulzarea violentă
a aerului și în unele cazuri a corpurilor străine din căile respiratorii.
Tusea poate fi:
 uscată, fară expectorație (pleurite, faza inițială a bronșitelor acute sau a
tuberculozei pulmonare)
 umedă, urmata de expectorație, semnul unui proces bronșic sau
parenchimatos pulmonar (bronșita acută sau cronică, supurații pulmoanre,
pneumonie).
Tusea seacă este vătămătoare, deoarece poate răspândi infecția, poate
epuiza cordul și tulbura somnul, de aceea trebuie combătută.
Uneori, tusea apare în anumite poziții care, favorizează eliminarea
conținutului unor cavități (ca în tuberculoza pulmonară, dilatația bronșică) sau în
anumite momente ale zilei.
Astfel, tusea poate surveni noaptea (de obicei în afecțiuni cardiace), poate fi
matinală (supurații bronhopulmonare cu secreție abundentă) sau de seară (în
special în tuberculoză).

După etiologie, tusea poate fi:

 faringiană (faringite acute și cronice),
 laringiană (laringite sau tumori laringiene),
 bronșică (bronșite, dilatații bronșice, cancer bronșic),
 pulmonară (pneumopatii acute sau cronice),
 pleurală (pleurite).

c. Expectorația
Este procesul prin care se elimină produsele formate în căile respiratorii, în
mod curent, prin expectorație se înțeleg atât actul de expulzie, cât și produsele
eliminate (sputa).
Expectorația apare când exsudatul alveolar sau secreția bronșică crește,
declanșând tusea.
 Trebuie precizate totdeauna cantiatea, aspectul, culoarea și mirosul.

d. Hemoptizia este eliminarea pe gură a unei cantități de sânge, provenind din

căile aeriene inferioare.
Hemoptizia poate apărea pe neașteptate, dar de obicei este precedată de
senzație de căldură retrosternală, gust ușor metalic, sărat, jena respiratorie însoțită
de stare de teamă, gâdilitură laringiană, care preced imediat tusea. Eliminarea
sângelui este bruscă. Bolnavul prezintă o criză de tuse, în cursul căreia elimină
sânge curat, roșu-viu, aerat spumos, cantitatea variind intre 100 si 300 ml.
Semnele generale constau în paloare, transpirație, dispnee, tahicardie,
Eliminarea sângelui se poate repeta peste câteva ore sau în zilele următoare,
când apar în spută și cheaguri de sânge, care pot fi negricioase.
Cauzele hemoptiziei pot fi multiple, dar șașe domină prin frecvență:
tuberculoza pulmonară, cancerul bronșic, dilatația bronhiilor, chisturile aeriene,
stenoza mitrală și infarctul pulmonar.

e. Tulburările vocii (disfonia) apar sub următoarele forme: voce răgușită

stinsă – în laringita acută sau cronică; voce nazonată - în astuparea foselor nazale;
voce bitonală – în leziunile nervului recurent stâng.

2.3. BOLI ALE APARATULUI RESPIRATOR

a. BRONȘITA ACUTĂ
Este o inflamație acută a mucoasei bronșice, care afectează bronhiile mari și
mijlocii și ferecvent traheea (traheobronșita).
Poate fi provocată de factori infecțioși (virusuri,bacterii), factori alergici,
inhalarea unor substanțe iritante(clor,amoniac,gaze de luptă,fum și tutun).
Cele mai importante cauze favorizante sunt: frigul, fumul, praful, umiditatea,
excesul de tutun, euforiile vocale.
Bronșita acută se întâlnește fercvent în numeroase boli: tuberculoza pulmonară,
dilatația bronhiilor, cancerul bronhopulmonar, gripa.
TRATAMENTUL acestei boli constă în combaterea focarelor septice, sinusale,
combaterea componentei alergice cu ajutorul siropurilor și tabletelor expectorante,
băuturilor calde sau cu infuzii de plante.

b. BRONȘITA CRONICĂ
Este un sindrom clinic caracterizat prin tuse însoțită de creșterea secrețiilor
bronșice, permanentă sau itermitentă (cel puțin 3 luni pe an și minim 2 ani de la
apariție), necauzată de o boală sau leziune bronhopulmonară specifică.
Boala este gravă și frecventă .Apare la populația adultă (în special bărbați de
peste 40 de ani).
 La început boala este neglijată mult timp. Simptomul principal este tusea, la
început dimineața, ulterior permanentă, însoțită de expectorație, de obicei
mucopurulentă, fenomene accentuate în anotimpul rece.
TRATAMENTUL bronșitei cronice ca și al altor afecțiuni
bronhopulmanare, între care astumul bronșic sau alte afecțiuni cu afectarea
funcției respiratorii se utilizează diferite metode si proceduri cu scop preventiv,
curativ și recuperativ.
Deoarece fumatul joacă un rol important în producerea acestor boli, cea mai
bună măsură este evitarea fumului de țigară. O altă măsură este evitarea atmosferei
poluate, inclusiv expunerea la noxe respiratorii. Sensibilitate particulară a
bronșicilor și a bolnavilor cu afecțiuni pulmonare cronice la infecții, impune
evitarea persoanelor cu viroze respiratorii, precum și evitarea aglomerației în
timpul epidemiei.

c. ASTMUL BRONȘIC
Reprezintă un sindrom clinic caracterizat prin reducerea generalizată, variabilă
și reversibilă a calibrului bronhiilor, cu crize paroxistice de dispnee expiratorie.
Astmul bronșic nu este o boală, ci un sindorm, care durează toată viața
(bolnavul se naște și moare astmatic), cu evoluție îndelungată discontinuă,
capricioasă.
Are substrat alergic, intervenind două elmente: un factor general și un factor
local. Esențial este factorul general (alergic), de obicei predispus eraditar. Factorul
general presupune o reactivitate deosebită la alergene (antigene). Cele mai
obișnuite alergene sunt: polenul, praful de cameră, părul de animale, unele
alergene alimentare (lapte, ouă, carne) sau medicamentoase (Acidul acetilsalicilic,
Penicilina, unele produse microbiene).
La început criza este declanșată numai de alergene. Cu timpul, pot intervenI și
stimuli emoționali, climaterici, reflecși.
În toate tipurile însă, criza apare mai ales noaptea,când domină tonusul vagal
(bronhoconstrictor). La început crizele sunt tipice, cu început și sfârșit brusc, cu
intervale libere; mai târziu, în intervalele dintre crize, apar semnele bronșitei
cronice și ale emfizemului, cu dispnee mai mult sau mai puțin evidentă. Criza
apare de obicei în a doua parte a nopții, de obicei brutal, cu dispnee si neliniște,
alteori, este anunțată de strănut, lăcrimare, prurit al pleoapelor și cefalee.
La sfârșitul crizei apare tusea chinuitoare, uscată, cu spută vâscoasă albicioasă.
Criza se termină în câteva minute sau ore, spontan sau sub influența tratamentelor.

TRATAMENTUL astmului bronșic răspunde la o gamă largă de preparate și

proceduri.
Acesta vizează combaterea fumatului, evitarea atmosferei poluate, inclusiv
expunera la noxele respiratorii.
Corticoterapia este tratamentul cel mai eficace dar datorită riscurilor ramâne o
terapie de impas.
 Antibiotice folosite: de preferință oxacilina, tetraciclina în prezența semnelor
de infecție; expectorante în crize și suprainfecții; sedative slabe, oxigen-în crizele
de polipnee.

d. CANCERUL BRONHOPULMONAR
Este o tumoare malignă, cu punct de plecare bronșic.
Simptomele cancerului bronșic, atât cele de debut cât ș si cele târzii, sunt în raport
cu reacțiile pe care le produce tumoarea la nivelul bronhiei și la nivelulțesutului
pulmonar.
Unele infecții pot domina tabloul clinic și masca noplasmul. De aceea orice
infecție pulmonară persistentă, recidivantă sau rebelă la tratament, la un bolnav
peste 40 ani trebuie să sugereze și existența unui cancer pulmonar.
TRATAMENTUL chirurgical este singurul eficace.
Majoritatea bolnavilor ajung prea târziu la intervenția chirurgicală.
Tratamentul medical este indicat în formele inoperabile din cauza metastazelor,
vârstei înaintate, a complicațiilor.

e. PNEUMOPATIILE ACUTE
Sunt afecțiuni inflamatorii pulmonare, provocate de diverși agenți patogeni,
caracterizate din punct de vedere anatomic printr-un exudat alveolar și
mai rar intrestițial, iar clinic, printr-un sindrom de condensare cu debut acut.

PNEUMONIA PNEUMOCOCICĂ sau PNEUMONIA FRANCĂ LOMBARĂ

Este o peumopatie acută provocată de pneumococ, care afectează un lob,
debutează acut și are evoluțe clinică.
SIMPTOME - boala apare la individ în plină sănătate. În zilele
premergătoare bolii există deseori o infecție rinofaringiană, cu astenie și cefalee și
sensibiblitate la frig.
Debutul este brutal, putând fi bine precizat de bolnav, datorită simptomului
unic, intens, generalizat durând 1/2-2 ore, junghiul toracic submamelonar sau
posterior, datorat interesării pleurei pietale și ascensiunii febrile bruște până la 40
grade.
TRATAMENTUL este igienico-dietetic, etiologic și simtomatic.

f. BRONHOPNEUMONIA
Este oafecțiune pulmonară acută, frecventă la bătrâni, indivizi tineri și copii și
cu mai multe focare deseminante în ambii plămâni.
Debutul bolii este de obicei brutal, dar insiduos, fiind caracterizat prin febră,
frisoane, dispnee, tuse uscată chinuitoare, astenie.
TRATAMENTUL - este asemănător aceluia de la pneumonie.

G. PNEUMOPATII ATIPICE sau VIROTICE Sunt infiltrate pulmonare

inflamatoare datorate unor virusuri.
 SIMPTOME - debutul este excep ional brutal, de obicei ț insidios, cu tuse
uscată, chinuitoare, însoțită mai târziu de expctorație mucoasă, uneori striată cu
sânge, febră, cefalee frecventă.
TRATAMENTUL-igieno-dietetic și simtomatic este similar celorlalte
pneumopatii.
H. ABCESUL PULMONAR Este o colecție purulentă ,de obicei unică
localizată în parenchimul pulmonar, care se evacuează prin căile respiratorii, în
urma deschiderii în bronhii, însoțindu-se de expectorație mucopurulentă.
Debutul este de obicei brutal caracterizat prin frisoane, febră până la grade,
junghi toracic, și mai rar, insidios. Urmează o perioadă de 5-10 zile cu caracter de
pneumonie sau bronhopnuemonie. În acest răstimp apar totuși semne specifice
abcesului.
TRATAMENTUL-impune repausul la pat cel puțin 6 săptămâni și un regim
complet,cu lichide abundente. Tratamentul de bază este cel anti infectios, cu
antibiotiotice.

i. EMFIZEMUL PULMONAR
Este o afecțiune caracterizată prin detensia alveolelor, atrofia septurilor
alveolare și creșterea conținutului aerian pulmonar.
SIMPTOME-debutul este insidios, cu tuse, la început uscată, apoi cu
expectorație și dispnee de efort cu caracter expirator. Bronșitele repetate constitue
prima manifestare clinică .În timp apar dispneea și respirația șuierătoare.
TRATAMENTUL- constă în terapia bronșitei cronice de însoțire,
combaterea infecțiilor.
J. TUBERCULOZA PULMONARĂ Tuberculoza este o boală dată de
Mycobacterium tuberculosis ce afectează în general plămânii. Mai rar pot fi
implicate și alte organe precum sistemul osos. Dacă te prezinți la medic la timp,
tuberculoza este curabilă. Netratată, boala poate duce la deces în aproximativ 5
ani.
Această infecție este dată de o bacterie ce se transmite prin aer de la
persoanele cu tuberculoză pulmonară, contagioase. Deși bacilul Koch este specific
omului, el poate infecta și animalele de companie.
Contaminarea depinde de intimitatea și durata contactului, câte bacterii
elimină persoana infectată și mediul în care are loc contactul și nu în ultimul rând
de imunitatea ta. Pentru a te feri de infecția cu bacil Koch trebuie să eviți spațiile
aglomerate și neaerisite.