TEMA.

2 MASA MONETARA SI CIRCULATIA MONETARA

1. DEFINIREA MASEI MONETARE

2. INDICATORI DE STRUCTURARE SI AGREGATE MONETARE

3. CIRCULATIA MONETARA

1. DEFINIREA MASEI MONETARE.

În general, Masa monetară reprezintă un indicator care desemnează totalitatea mijloacelor
bănesti existente în economia unei tări la un moment dat, sau ca medie pe o anumită perioadă;
În termeni economici Masa monetară include totalitatea mijloacelor de cumpărare şi de
plată, ce deservesc circuitul economic din ţară, aparţinând persoanelor fizice, juridice, inclusiv și
statului.
Detinătorii de monedă apartin atât sectorului bancar, cât si celui nebancar. Sectorul bancar al
economiei este reprezentat de băncile comerciale care detin rezerve în moneda băncii centrale
(bilete de banca si depozite în cont curent), iar sectorul nebancar al economiei este constituit din
agentii economici si populatie, care detin bancnote, moneda metalică si depozite în conturile
curente la băncile comerciale.
Rezultă ca masa monetară este constituită dintr-un stoc de creante asupra băncilor, creante aflate
în posesia utilizatorilor de monedă.
Măsurarea masei monetare se poate realiza prin două modalităti:
1) prin însumarea cantitătilor de monedă care figurează în activul bilantului participantilor din
economie;
2) prin însumarea datoriilor care figurează în pasivul bilantului băncilor comerciale si în pasivul
Băncii Centrale;
Identitatea contabilă care se manifestă între aceste componente demonstrează că, la nivelul
economiei, creantele monetare asupra băncilor sunt egale cu datoriile, respectiv cu angajamentele
acestora.

2. Indicatorii de structurare si agregatele monetare

Din punct de vedere statistic, pentru măsurarea masei monetare se recurge la structurarea acesteia,
ceea ce permite calcularea indicatorilor si a agregatelor monetare.
Delimitarea componentelor masei monetare din circulatie se realizează după criteriile utilizate în
statistica monetară internatională.
I. Din punct de vedere al sferei pe care o serveste masa monetară poate fi analizată ca
 monedă scripturală (bani de cont) si
 numerar.
Aceste sume apar ca solduri în conturile bancare si numerar aflat in posesia agentilor economici
sau populatiei;

II. Din punct de vedere al detinătorilor de monedă, se disting:

 Mijloace bănesti (monede) ce apartin sectorului public;
 Mijloace bănesti ale sectorului privat.

III. Din punct de vedere al rotatiei si al importantei, se disting:

 Mijloace bănesti cu circulatie curentă;
 Mijloace bănesti economisite;
 Alte mijloace bănesti.

IV. Din punct de vedere al lichiditătii avem:
 Lichidităti primare;
 Lichidităti secundare;
 Lichidităti tertiare.

Agregatul monetar reprezintă ansamblul omogen de active susceptibile de a fi utilizate ca mijloc

de plată. Particularitatea agregatelor monetare este de a se include unele în celellate, astfel ca
agregatul cel mai mic este inclus în agregatul de marime imediat superioara, pînă cind agregatul
cel mai mare le conține pe toate celelalte. Prin constituirea agregatelro monetare, autoritățile
monetare urmăresc nu doar simpla cunoaștere a volumului mijloacelor de plată, ci ca aceasta sa le
ofere informații care să le permit promovarea unei politici monetare adecvate, în vederea evitării
sau corectării dezechilibrelor monetare.
În sens restrîns , agregatele monetare pot fi definite prin integrarea succesivă a produselor
monetare create în scopul asigurării lichidității agențior financiari și nefinanciari.

Criteriul după care sînt incluse agregatele monetare este cel al lichidității, astfel se deosebesc:

M1 – cuprinde toate mijloacele de plată sub forma monedei effective (bilete de bancă și moneda
divizionară) și a depunerilor în conturi curenete care reprezintă cea mai activate parte a masei
monetare sau lichiditatea primară

M2 – include M1cși totalitatea plasamentelor la termen, în vederea economisirii susceptibilede am

fi mobilizate și transformate în lichidități prin emisiune de cecuri cu preaviz, denumită
#quasimoneda# sau lichiditatea secundară.

M3- include M2 și alte active cu grade diferite de lichiditate la care pot fi incluse certificate de
depozit, conturi de economii pe termen mediu

L –regrupat cu M3 include titlurile emise pe termen mediu și lung negociabile ce pot fi

transformate mai rapid sau mai lent în mijloace de plată, rspectiv lichidități

Agregatele monetare sunt stabilite de către autoritătile monetare, tinând seama de trei criteri
principale:
a) eficienta agregatelor monetare;
b) caracterul controlabil;
c) disponibilitatea statistică.

a) Eficienta agregatelor monetare se apreciază în functie de capacitatea acestora de a se constitui

în obiective intermediare ale politicii monetare. Acestea trebuie să ofere informatii complexe
si să evidentieze evolutia comportamentului agentilor economici.
b) Caracterul controlabil al agregatelor monetare exprimă influenta pe care o poate exercita
autoritatea monetară atunci când se constată că evolutia unui agregat nu este corespunzătoare
si se încearcă corijarea acestuia.
c) Disponibilitatea statistică desemnează calitatea agregatului monetar de a fi rapid disponibil si
în măsură să permită autoritătilor monetare o reactie rapidă. In general, se recomandă agregate
mai restrânse, mai usor de calculat.

Operatiunile de armonizare monetară europeană au debutat prin definirea unor agregate,

denumite M¹,M² si M³. conform BCE sînt stabilite următoarele aggregate monetare

M¹ = numerar în circulație+ depozite overnight;

M² = M¹ + depozite rambursabile după notificare la cel mult trei luni+ depozite la termen cu
scadență de maximum 2 ani;
M³ = M² + împrumuturi în operațiuni REPO+ unități ale fondurilor de piață monetară +
instrumente de îndatorare cu scadență de maximum 2 ani.

La modul general se poate aprecia că:

- agregatul M¹ regrupează toate mijloacele de plată efective si depunerile în conturi curente,
deci toate mijloacele bănesti cu circulatie curentă;
- agregatul M² este mai cuprinzător si include în afară de M¹ ansamblul plasamentelor la termen
în vederea economisirii, posibil a fi transformate în lichidităti, într-un anumit interval de timp;
- agregatul M³ include pe lângă M² active cu diferite grade de lichiditate, in structura cărora se
află certificatele de depozite si bonurile de casă.

Dacă se utilizează criteriul lichiditătii, se poate construi agregatul L, care înglobează toate
celelalte componente precedente, la care se adaugă titlurile pe termen mediu si lung, care pot fi
transformate mai lent în lichidităti.

Indiferent de numărul agregatelor utilizate, componenta M¹ a masei monetare este cea mai activă,
în sensul că intermediază cel mai mare număr de acte de vânzare-cumpărare din economie.

Analiza elementelor privind masa monetară în circulatie si structura acesteia, pe baza datelor
publicate de statistica monetară internatională, pune in evidenta faptul că:
 mijloacele bănesti, sub formă de lichidităti (M¹) detin aproximativ 60% din masa monetară în
Asia; 40% în tările din America Latină; 27-28% în tările industrializate.
 obiectivele în domeniul politicilor monetare din tarile industrializate includ si evolutia
agregatelor monetare. In anul 1990 în SUA s-a urmărit o crestere de 3-7% a agregatului M², în
Japonia o crestere de 10-12%, în Germania de 4-6%, iar în Olanda o crestere de 5%.

În R.Moldoova, agregatele monetare sînt definite de către BNM și reflectate în pasivul bilanțului
consolidate al instituției bancare. Astfel deosebim
M0 = bani în circulație de către BNM, exclusive numerarul în casa BNM și casele băncilor
comerciale
M1 = M0 + depunerile la vedere în monedă națională
M2 = M1 + suma depunerilor la termen și instrumentele pieții monetare
M3 = M2 + depozitele în valută străină ale rezidenților, exprimate în lei moldovenești

3. Circulatia monetară

Pentru deplina realizare a posibilităţilor influenţei economice a banilor asupra dezvoltării

economiei de piaţă, e nevoie de anumite condiţii. Cea mai importantă dintre ele – mişcarea banilor
în ţară în sfera circulaţiei, îndeplinind funcţiile de mijloc de circulaţie şi de mijloc de plată, trebuie
să fie stabilă. Cu alte cuvinte, e necesar ca circulaţia monetară să-şi păstreze sau să-şi crească
capacitatea de cumpărare şi cursul în valută forte. Baza obiectivă a acestui proces o constituie
producţia de mărfuri, care generează diverse contradicţii (creând totodată condiţiile necesare
înlăturării acestora) între două elemente principale în care se împarte lumea mărfurilor: marfă şi
bani. Lipsa sau maturitatea insuficientă a acestei condiţii ar putea îngreuia mult îndeplinirea
funcţiilor monetare în cadrul dezvoltării producţiei sociale, fiind o cauză serioasă a tensionării
situaţiei social-economice din ţară.
Analizând evoluţia formelor valorii şi circulaţiei monetare, K. Marx a descoperit legea
circulaţiei băneşti ca o formă de funcţionare (expresie) a legii valorii în sfera circulaţiei.
Funcţionarea acestor legi are o importanţă universală, deci este caracteristică tuturor formaţiunilor
sociale, în care există relaţii marfă-bani. De aceea cercetarea ei, este absolut motivată din punct de
vedere metodologic pentru condiţiile economiilor de tranziţie, adică pentru ţările care-şi
reformează economia naţională pe baza relaţiilor de piaţă.
O importanţa nu mai mică are corelaţia dintre masele monetară şi marfară care, în ultimă
instanţă, determină starea circulaţiei băneşti din ţară. O dată cu avansarea diviziunii sociale a
muncii şi formarea pieţelor naţionale şi mondiale în perioada capitalismului, circulaţia monetară
deserveşte circuitul şi rotaţia capitalurilor, mijloceşte circulaţia şi schimbul produsului social total.
O circulaţie monetară raţional organizată, în numerar şi prin virament, poate contribui la realizarea
procesului de circulaţie a mărfurilor şi de mişcare a capitalurilor fictiv şi de împrumut.

Importanta monedei în economie este dată de măsura în care aceasta circulă si finantează
tranzactiile economice.
Potrivit relatiei lui Irving Fisher, ecuatia cantitativă a monedei permite măsurarea cererii de
monedă din economie:
MV = PQ
În care:
M = masa monetară;
P = nivelul preturilor;
Q = volumul bunurilor si serviciilor;
V = viteza de circulatie a monedei.
Din această relatie rezultă că viteza de circulatie a monedei, V, depinde de volumul tranzactiilor
si nivelul masei monetare.

V=PxQ V = volumul tranzactiilor

M
Astfel, viteza de circulatie a monedei se stabileste în functie de numărul de acte de vânzare-
cumpărare pe care le mijloceste un semn bănesc, de o anumită valoare, într-o anumită
perioadă de timp.

Viteza de circulatie micsorează sau amplifică volumul masei monetare, după cum aceasta cunoaste
o accelerare sau încetinire.
In practică este dificil să se măsoare cu exactitate numărul circuitelor efectuate de monedă, din
acest motiv calculându-se un alt indicator, viteza de rotatie.
Aceasta arată frecventa cu care banii se reîntorc la bancă, si poate să fie determinat sub formă de
coeficient sau în număr de zile.
Sub formă de coeficient, viteza de rotatie arată numărul de rotatii pe care le realizează masa
monetară pentru a servi un anumit număr de acte de vânzare-cumpărare. Pentru a cuantifica
operatiunile de vânzare-cumpărare se calculează rulajul bănesc, respectiv încasările si plătile
realizate în decursul unei perioade.
Relatia vitezei de rotatie devine, astfel:
Vr = Rulaj bănesc = R
Masa monetară M
Numitorul fractiei reprezintă masa monetară calculată ca medie (trimestrială sau anuală). Cu cât
rulajul bănesc este mai mare, cu atât un semn bănesc efectuează mai multe rotatii.

Ca durată în zile, viteza de rotatie se poate exprima astfel:

dz = Dp = M x Dp
Vr R
unde: Dp = durata perioadei de analiză (90 zile sau 360 zile);
Vr = viteza de rotatie sub formă de coeficient.
Pentru a răspunde necesitătilor curente ale circulatiei monetare, semnele bănesti aflate în circulatie
prezintă diversitate, atât din punct de vedere al valorii, cât si al numărului.
Astfel, prezintă importantă structura numerarului, ca principală componentă a masei monetare, M¹
si a cărui emisiune se află în sarcina BNM.

Pentru determinarea vitezei de rotatie a monedei se calculează indicatori pentru diferitele

componente ale masei monetare, astfel:
- miscarea bancnotelor – este măsurată prin analiza vărsămintelor si retragerilor efectuate la
ghiseele băncii centrale;
- rata de rotatie a depozitelor la vedere – se calculează ca sold mediu al conturilor la vedere,
pentru o anumită perioadă de timp;
- rata de rotatie a altor forme de monedă – se determină gradul de variabilitate al diferitelor
mijloace bănesti (cu miscare lentă).

Asupra vitezei de rotatie a monedei pot actiona anumiti factori, diferiti în functie de forma de
existentă a masei monetare ca numerar sau bani de cont.
In cazul numerarului aflat în circulatie, factorii de influentă directă, se prezintă astfel:
- pe măsură ce cresc veniturile populatiei, se înregistrează o diminuare a vitezei de rotatie;
- cu cât frecventa obtinerii veniturilor este mai mare, cu atât viteza de rotatie sporeste;
- sporirea dimensiunilor procesului de economisire antrenează scăderea vitezei de rotatie;
- existenta unui decalaj de timp mare între momentul obtinerii veniturilor si al cheltuielilor,
diminuează viteza de rotatie;
In acest mod, autoritătile monetare pot analiza gradul de activitate al stocului de monedă,
fluctuatiile acesteia în timp, si pot adopta măsurile necesare pentru o corectă dimensionare în raport
cu alte variabile macroeconomice.

O dată cu dezvoltarea relaţiilor marfă-bani, pe măsura trecerii de la stilul de gospodărire

administrativ de comandă şi planificare centralizată la mecanismul de piaţă de autoreglare a
economiei, rolul banilor s-a schimbat în mod radical. Înlocuirea rigidelor instrumente limită-
normativ prin alegerea liberă a genurilor şi sferelor activităţii de antreprenoriat şi acordarea unor
drepturi largi proprietarilor – producători de mărfuri pentru realizarea actelor de cumpărare-
vânzare după principiul concurenţei şi formării liberale a preţurilor le-a atribuit banilor un rol activ
în organizarea producţiei sociale.
În perioada timpurile a economiei tranzitorii, o serie de dificultăţi specifice au apărut în cazul
primului act, când, spre deosebire de economiile cu relaţii de piaţă stabilite deja, poziţia dominantă
pe piaţă nu o deţin vânzătorii, ci cumpărătorii. Aceştia din urmă controlează cu ajutorul banilor
volumul şi calitatea mărfurilor, formează conjunctura cererii şi ofertei, iar, în consecinţă,
producătorii sunt aceia care suferă pierderi. Dar, respectând legile pieţei în etapele iniţiale de
valorificare a ei, producătorii de mărfuri se văd în mod obiectiv nevoiţi să-şi restructureze
producţia şi să ia măsuri în vederea îmbunătăţirii calităţii şi asortimentului mărfurilor, adică să
facă investiţii în proporţii considerabile. De altfel, concurenţa predetermină necesitatea reducerii
costurilor producţiei, căci la baza preţurilor stă valoarea mărfii sau cuantumul (volumul)
cheltuielilor de muncă socialmente necesară pentru producerea şi vânzarea ei.
În condiţiile trecerii la economia de piaţă, doar ramurile care asigură fabricarea unor mărfuri
noi, necesare şi economice pentru societate se dovedesc a fi rentabile. Drept rezultat, anume în
aceste sectoare se îndreaptă capitalurile disponibile, sporesc investiţiile şi, respectiv, creşte
producţia. În felul acesta, datorită interacţiunii legii valorii şi legii circulaţiei monetare ca formă
de expresie a celei dintâi, în sfera circulaţiei, se poate asigura o influenţă regulatoare efectivă
asupra procesului de formare a preţurilor şi deci dezvoltarea proporţională a economiei de piaţă.
În ultimă instanţă, o dată cu schimbarea rolului banilor şi cu modificarea relaţiilor băneşti sporeşte
şi eficienţa producţiei sociale.
 Pe măsura însuşirii metodelor şi factorilor de reglementare a dezvoltării producţiei de mărfuri
şi perfecţionării circulaţiei monetare după principiul folosirii banilor ca mijloc de plată, asupra
cantităţii (masei) banilor necesari circulaţiei îşi exercită impactul (influenţa) diverşi factori şi
diverse condiţii de dezvoltare a sectorului productiv. Cel mai important factor este schimbarea
volumului mărfurilor aflate în circulaţie şi a nivelului preţurilor la mărfurile şi serviciile care
exercită o influenţă decisivă asupra cuantumului necesităţii de bani a economiei sau a unităţii
economice.
Totodată, o influenţă inversă asupra cantităţii de bani aflaţi în circulaţie este exercitată de
gradul de evoluare a creditului (deoarece cu cât mai multe mărfuri se vând în credit, cu atât mai
mică este cantitatea (masa) de bani necesară circulaţiei), de dezvoltarea sectorului decontărilor
prin virament şi de viteza circulaţiei banilor.
Astfel, legea circulaţiei monetare formulată de K. Marx poate fi redată prin formula:

PQ  K  a  b
M  , unde:
V

K – indică suma costurilor (preţurilor) mărfurilor vândute în credit;

a – plăţile scadente (suma plăţilor pentru stingerea creanţelor);
b – suma plăţilor reciproc rambursabile.
Din relaţia sus-prezentată se poate deduce că masa monetară necesară circulaţiei se schimbă
direct proporţional cu suma totală a costurilor (preţurilor) mărfurilor vândute efectiv minus suma
costurilor (preţurilor) mărfurilor vândute în credit, precum şi cu volumul plăţilor scadente (ce
trebuie onorate), fără a include suma creanţelor reciproc rambursabile, şi invers proporţional – cu
viteza circulaţiei banilor.
Legea circulaţiei băneşti se poate referi la orice tip de bani. Totodată există şi o serie de legi
speciale ale circulaţiei banilor de hârtie şi de credit.
După cum s-a remarcat mai sus, în epoca circulaţiei banilor de metal, masa monetară se
reglementa spontan, stihinic, prin intermediul banilor cu funcţie de tezaurizare. Dacă necesitatea
de bani scădea, monedele de aur erau scoase din circulaţie şi vărsate în tezaur, iar, dacă necesitatea
creştea, se declanşa procesul invers de scurgere a banilor din tezaur în sfera circulaţiei,
restabilindu-se astfel nivelul normal (necesar).
Când pentru circulaţie sunt folosite bancnotele şi banii de hârtie, întră în vigoare legea
circulaţiei hârtie-bani. În această etapă a evoluţiei monetare, puterea de cumpărare a banilor nu
este determinată de aur, ci de valoarea mărfurilor şi serviciilor vândute pe bani lichizi. De aceea
emisiunile suplimentare de semne băneşti fac să scadă puterea de cumpărare a unităţii monetare şi
neapărat implică creşterea nivelului general al preţurilor mărfurilor. De remarcat că nu preţurile
mărfurilor depind de cantitatea banilor în circulaţie, ci dimpotrivă, cantitatea banilor aflaţi în
circulaţie depinde de preţurile la mărfuri. Preţul mărfurilor, fiind expresia monetară a valorii
acestor mărfuri, se formează înaintea începutului circulaţiei. În circulaţie intră doar cantitatea de
bani necesară pentru realizarea sumei date a preţurilor mărfurilor. Această stare de balansare se
menţine până în momentul când se stabileşte un echilibru între valoarea mărfurilor vândute şi a
serviciilor contra plată şi volumul masei monetare aflate în circulaţie. Dacă emiterea semnelor
băneşti continuă, survine din nou starea de dezechilibru, şi, de fiecare dată, în aceleaşi condiţii,
puterea de cumpărare a unităţii băneşti va scădea, iar preţurile şi volumul operaţiilor băneşti vor
creşte.
Pentru a efectua o analiză eficace a modificării circulaţiei băneşti, în afară de agregate
monetare, se utilizează şi o serie de indicatori speciali.
Volumul masei monetare depinde atât de volumul operaţiilor economice din ţară, cât şi de
viteza circulaţiei banilor. Dacă circulaţia banilor se accelerează, poate fi deservit un volum mai
mare de operaţii economice cheltuind mai puţini bani; cu alte cuvinte, accelerarea circulaţiei
băneşti este direct proporţională (echivalentă) cu creşterea masei monetare. Viteza circulaţiei este
determinată de raportul dintre produsul naţional brut sau venitul naţional şi masa monetară (M1
sau M2). Indicatorul vitezei de rotaţie a banilor în volumul operaţiilor de plăţi este calculat
raportând suma mijloacelor transferate din conturile bancare curente la cuantumul (volumul)
mediu al masei băneşti.
O mare importanţă are calculul multiplicatorului (masei) monetare – un indicator ce ne arată
care sunt posibilităţile economiei, în ansamblu, şi ale sistemului bancar, în particular, de sporire a
masei monetare în circulaţie. Acest indicator se calculează prin raportarea agregatului monetar M2
faţă de baza monetară (ce include agregatul M0 plus mijloacele băneşti din casele băncilor, plus
rezervele obligatorii ale băncilor şi plus mijloacele din conturile corespondente).
Stabilitatea multiplicatorul monetar este importantă în a asigura băncii centrale capacitatea de
a controla evoluția unor agrgate monetare mai extinse (M1 sau M2)
Calculul multiplicatorul monetar este

Masa monetară (M𝑚)

Mm =
Baza monetară (BM)
Sau

M2
Mm2 = Baza monetară (BM)

M1
Mm1 =
Baza monetară (BM)

Accelerarea sau reducerea vitezei circulaţiei banilor reflectă o serie de factori – atât de ordin
general economic, cât şi monetari. Însă, în alte condiţii similare, accelerarea circulaţiei banilor
este echivalentă (direct proporţională) cu creştere masei monetare, fiind totodată unul din
factorii.