ACADEMIA DE ŞTIINŢE A REPUBLICII MOLDOVA

MINISTERUL ECONOMIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

INSTITUTUL DE ECONOMIE, FINANŢE ŞI STATISTICĂ (IEFS)

APROBAT:
Directorul Institutului de
Economie Finanţe şi Statistică,
dr.hab., conf.univ. A.STRATAN

__________________________

RAPORT ASUPRA LUCRĂRII DE CERCETĂRI ŞTIINŢIFICE

în cadrul proiectului fundamental 2011-2014

„MODERNIZAREA FUNCŢIONĂRII SISTEMULUI STATISTIC DIN

REPUBLICA MOLDOVA ÎN CONTEXTUL RACORDĂRII LA
SISTEMUL EUROPEAN”

Etapa a II-a de cercetare:

” Elaborarea modelelor pe domeniile statisticii oficiale în contextul racordării la

cerinţele europene”

în cadrul direcţiei strategice:

„Valorificarea resurselor umane, naturale şi informaţionale
pentru dezvoltarea durabilă a economiei ţării”
Aprobat la şedinţa Conducător ştiinţific,
Consiliului Ştiinţific Dr.,conf. univ, cşc ŢURCAN Aurica
al IEFS din _________________
,, ” ___________2012 (semnătura, data)

CHIŞINĂU, 2012

1
 LISTA EXECUTANŢILOR

Conducător Capitolul 1: compartimentul 1.3.

ŢURCAN Aurica, Capitolul 1: compartimentele: 1.4,
dr., cerc. şt. coord. Capitolul 4
Semnătura, data
Executori:

DOGA Valeriu,
dr. hab. , cerc. şt.
Semnătura, data princ., (bază)

CRISTIAN Irina, Capitolul 1: compartimentele: 1.2

cerc. şt., (bază) Capitolul 2: compartimentele: 2.3
Semnătura, data Bibliografia
ONICA Vitalii, Capitolul 1: compartimentele: 1.1,
cerc. şt., (bază) 1.2
Semnătura, data Capitolul 2: compartimentele: 2.1,
2.2.
NOVACOV Snejana, Definiţii şi abrevieri,
cerc. şt. stag., (bază) Capitolul 2: compartimentul 2.2.
Semnătura, data Capitolul 3: compartimentul: 3.1.
Bibliografia
Naval Elvira, Capitolul 4: compartimentul: 4.1,
Semnătura, data cerc. şt. 4.2, 4.3.
(0,5 cumul extern)
GUSLICOVA Capitolul 2: compartimentul: 2.1.2
Natalia, cer. şt. Capitolul 3: compartimentul: 3.1.
Semnătura, data (0,5 cumul intern)
BÎRCĂ Iulita, Tehnoredactare
cerc. şt. stag. Bibliografia
Semnătura, data (0,5 cumul intern )

2
CUPRINS

3
 INTRODUCERE pag.

REFERAT
I. ABORDĂRI TEORETICE PRIVIND MODELUL INOVAŢIONAL
AL DEZVOLTĂRII ECONOMICE DURABILE
1.1 Rolul şi importanţa modelului inovaţional pentru dezvoltarea durabilă a ţării (Onica V.)
1.2 Analiza abordărilor metodico - ştiinţifice a conceptelor de bază utilizate în practica
internaţională în domeniul statisticii inovaţionale (Onica V., Cristian I.)
1.3 Clasificarea inovaţiilor (Ţurcan A.)
1.4 Analiza comparativă a definiţiilor utilizate în domeniul inovaţional la nivel naţional şi
internaţional. (Ţurcan A.)
II. NECESITATEA FORMĂRII BAZEI CONCEPTUALE ŞI
INFRASTRUCTURII STATISTICII ACTIVITĂŢII
INOVAŢIONALE
2.1 Analiza experienţei internaţionale şi naţionale a activităţii inovaţionale.
2.1.1 Analiza experienţei internaţionale a politicii inovaţionale echilibrate (Onica V.)
2.1.2 Analiza stării actuale a activităţii inovaţionale și existenței infrastructurii inovaţionale
în Republica Moldova (Guslicova N.)
2.2 Statistica inovaţională funcţională ca premisa necesară pentru elaborarea calitativă a
strategiei naţionale ale dezvoltării inovaţionale. (Novacov S., Onica V.)
2.3 Foresight - proces necesar pentru elaborarea strategiei CDI si prognozarea activităţii
CDI. (Cristian I.)
III. MODELE DE EVALUAREA ACTIVITĂŢII NAŢIONALE DE
INOVARE
3.1 Studierea şi analiza experienţei internaţionale privind evaluarea statistică a activităţii
inovaţionale (Guslicova N, Novacov S.)
3.2.Elaborarea unul model de anchetă privind activitatea de inovare a intreprinderii RM.
IV. MODELAREA STATISTICO-MATEMATICĂ CA SUPORT
SEMNIFICATIV ÎN FORMAREA SISTEMULUI NAŢIONAL DE
INOVARE (Naval E., Turcan A.)
4.1 Studierea posibilităţii de utilizare a experienţei internaţionale în elaborarea metodelor
statistico-matematice pentru analiza influenţei componentei de cercetare-inovare asupra
dezvoltării economice a ţării.
4.2 Utilizarea metodelor statistico-matematice la sporirea capacităţii de analiză complexă în
procesul de inovare.
4.3 Modelarea activităţii economice influenţată de şocuri aleatori la nivel naţional şi de
ramură
ÎNCHEIERE
BIBLIOGRAFIE
ANEXE

4
 DEFINIŢII şi ABREVIERI

 Activitate de inovare şi de transfer tehnologic - proces de transformare a rezultatelor

cercetărilor ştiinţifice, ale elaborărilor practice şi/sau ale altor realizări tehnico-ştiinţifice
finalizate (precum şi ale cercetărilor ştiinţifice şi elaborărilor ce ţin de acestea) în cunoştinţe
ştiinţifice noi, în produse, servicii, procese, noi sau perfecţionate, care corespund necesităţilor
practice şi cerinţelor pieţei şi care sînt supuse procesului de transfer tehnologic şi de
comercializare.
 Firmă inovantă – conform criteriilor folosite de statisticienii din UE, Canada, etc., este o firmă
care în ultimii ani a introdus un produs / serviciu nou (sau semnificativ îmbunătăţit) sau o
tehnologie nouă (sau semnificativ îmbunătăţită).
 Inovaţie - conform dicţionarului explicativ al limbii române, inovaţia este: 1) o noutate,
schimbare, prefacere, sau 2) rezolvarea unei probleme de tehnică sau de organizare a muncii cu
scopul îmbunătăţirii (productivităţii) muncii, perfecţionării tehnice sau raţionalizării soluţiilor
aplicate.
 Invenţie – constituie invenţie creaţia ştiinţifică sau tehnică care reprezintă noutate şi progres
faţă de stadiul cunoscut al tehnicii mondiale, care nu a mai fost brevetată sau făcută publică în
ţară sau în străinătate, reprezintă o soluţie tehnică şi poate fi aplicată pentru rezolvarea unor
probleme din orice domeniu al vieţii economice şi sociale.
 Infrastructură a sferei ştiinţei şi inovării - totalitate a organizaţiilor care contribuie la
desfăşurarea activităţii ştiinţifice şi de inovare: Academia de Ştiinţe, alte organizaţii din sfera
ştiinţei şi inovării, instituţii financiare, fonduri şi agenţii de susţinere a activităţii în domeniu,
business - incubatoare, parcuri de inovare (ştiinţifice, tehnico-ştiinţifice şi tehnologice),
întreprinderi şi alte organizaţii specializate.
 Sistem statistic naţional - reprezintă ansamblul producătorilor de statistici oficiale, reuniţi într-o
structură coerentă şi unitară, care concură la realizarea programelor statistice naţionale.
 Statistica ştiinţei - se bazează pe rapoartele statistice colectate de la agenţi economici, care
efectuează lucrări tehnico-ştiinţifice: cercetări fundamentale, aplicative şi elaborări, de asemenea,
şi servicii tehnico-ştiinţifice. În baza acestor rapoarte, se determină, la nivelul ţării, indicatorii
necesari.

5
 numărul astfel de întreprinderi (inclusiv pe forme de proprietate şi tipuri de întreprinderi),
numărul lucrătorilor ştiinţifici, volumul de lucrări executate (pe tipuri de lucrări), cheltuielile
reale ale lucrărilor executate; numărul şi promoţiile doctoranzilor pe ramuri ale ştiinţelor şi pe
total, pregătirea cadrelor ştiinţifice peste hotare.
 Strategie – selecţia acţiunilor prioritare în funcţie de urgenţa necesităţilor cărora trebuie să se
răspundă, în funcţie de gravitatea problemelor care trebuie rezolvate şi a şanselor, acţiunilor care
se prevăd a avea succes.
 Transfer de tehnologie – procedeu care constă în a aplica într-o altă ramură industrială o
tehnologie deja bine pusă la punct într-o alta. Costurile şi riscurile implicate sunt mult mai mici
decât dacă s-ar încerca ceva nou, fiind vorba de o adaptare care ridică, de regulă, puţine
probleme. Se mai vorbeşte de transfer de tehnologie şi în sens teritorial, de regulă atunci când o
ţară mai puţin dezvoltată preia o tehnologie pusă la punct într-o ţară mai avansată.
 Dezvoltare tehnologică - activitate de transformare a rezultatelor cercetării ştiinţifice în planuri,
scheme şi documentaţii, de materializare a lor în noi procese, produse şi servicii sau de
perfecţionare a celor existente pentru a răspunde în mod direct cererii de pe piaţă, incluzând şi
activităţi de inginerie şi proiectare tehnologică, activităţi de fabricare a unui model experimental,
realizând dezvoltarea, transferul şi aplicarea rezultatelor cercetării în economie şi societate.
 Parc Tehnologic - este o infrastructură destinată să primească întreprinderi angajate în aplicaţii
comerciale de înaltă tehnologie şi a căror activităţi includ C&D, producţia, vânzarea şi serviciile
ce urmează vânzării. Ceea ce-l deosebeşte de un parc ştiinţific este accentul pus pe producţie.
Participarea unei universităţi nu este esenţială (Conform Comisiei Europene).
 Tehnologie - dezvoltarea unei aplicatii ce include materiale, unelte, masinini metode si procese
care duc la rezolvarea problemelor intampinate de oameni. Ca si activitate umana, tehnologia
imbina atat stiinta cat si ingineria. Acestea nu sunt complete fara cunostintele oamenilor generate
de rezolvarea unor probleme reale. Astfel, standardizarea design-ului este o particularitate
esentiala a tehnologiei.
 Politică de stat în sfera cercetare-dezvoltare, inovare şi transfer tehnologic (în continuare -
sfera ştiinţei şi inovării) - parte componentă a politicii de stat în domeniile social-economic,
educativ şi cultural, orientată spre dezvoltarea, coordonarea şi stimularea activităţii în sfera
ştiinţei şi inovării, realizată prin generarea de noi idei şi implementarea realizărilor tehnico-
ştiinţifice.

6
 Foresight este un instrument sau un set de instrumente utilizate pentru „a investiga cît mai
sistematic posibilităţile de dezvoltare şi opţiunile pentru acţiune din prezent şi a determina
analitic rezultatele evoluţiilor posibile.

AGEPI - Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală

AITT - Agenţia pentru Inovare şi Transfer Tehnologic
ANCS - Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică
AŞM - Academia de Ştiinţe a Moldovei
BNS - Biroul Naţional de Statistică
CCSŞ - Centru de Cercetare a Statisticii Ştiinţei
C&D (R&D) - Cercetare - Dezvoltare
CDI - Cercetarea - Dezvoltarea – Inovarea
CIS - Ancheta Comunitară de Inovare
CORDIS - Comunitatea de Cercetare şi Dezvoltare a Serviciului de Informaţii
CPŞT - Comitetul OCDE pentru Politică Ştiinţifică şi Tehnologică
CSI - Comunitatea Statelor Independente
EIS - Tabloul de bord european al inovării
SEC - Spaţiul European de Cercetare
ERIO - Ancheta europeană regională de Inovare
ICAIR - Indicelui Compozit al Activităţii Inovaţionale a Regiunilor
IMM - Întreprinderi Mici şi Mijlocii
IRNAI - Indicele Regional Naţional al Activităţii Inovaţionale
IREAI - Indicele Regional European al Activităţii Inovaţionale
ISO - Standardele Internaţionale de Organizare
EUROSTAT - Serviciul de statistică a Uniunii Europene
FR - Federaţia Rusă
GCI - Indicele Global al Competitivităţii
SFSS FR - Serviciul Federal al Statisticii de Stat
SNI - Sistem Naţional de Inovare
OECD - Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică

7
ONUDI fr. / UNIDO engl. - Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială United
(UNIDO)- Nations Industrial Development Organization
PIB - Produsul Intern Brut
PŞT - Progresul Ştiinţific şi Tehnologic
NICI - Indicele Capacităţii de Inovare a Economiei.
SII - Indicele de Sinteză pentru Inovare
SNI - Sistem Naţional de Inovare
STA - Agenţia pentru Ştiinţă şi Tehnologie
TIC - Tehnologii Informaţionale de Comunicaţii
UE - Uniunea Europeană
UNESCO - Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură

8
REFERAT

9
INTRODUCERE

10
 I. ABORDĂRI TEORETICE PRIVIND MODELUL INOVAŢIONAL AL
DEZVOLTĂRII ECONOMICE DURABILE

1.1. Rolul şi importanţa modelului inovaţional pentru dezvoltarea durabilă a ţării (Onica
V.)
Pentru o cotă de noi cunoştinţe, întruchipate în tehnologii inovatoare, echipamente, formare
profesională, organizarea producţiei în ţările dezvoltate, este necesară o cotă în creştere a PIB-lui de la
80 pînă la 95%. Aceste ţări ale lumii cu nucleul tehnologic de bază solid, cum sînt SUA, Japonia,
Germania, Marea Britanie şi Franţa, au devenit lideri ai economiei mondiale datorită faptului sporirii
activităţii de inovare. Totodată, ponderea cheltuielilor pentru cercetare-dezvoltare (C&D) în produsul
intern brut (PIB-ul) acestor ţări este în continuă creştere.1
Particularităţile de inovare cele mai importante, ca principalul factor al creşterii economice, sînt
randamentele în creştere. Ţările cu tehnologii mai avansate au avantaje în dezvoltarea unor noi idei
inovatoare. Idei noi, de obicei, apar ca noi combinaţii de idei existente, aşa dar, multe idei se nasc ca o
reacţie în lanţ. Inovaţiile, prin creşterea intensităţii de cunoaştere a producţiei şi, în consecinţă, prin
creşterea eficienţei sale în timpul reducerii impactului negativ asupra mediului, sînt un factor major al
modelului de inovare a creşterii economice, sursa căruiea este potenţialul ştiinţifico - tehnic al
economiei, iar stimulul - piaţa produselor de înaltă tehnologie. Un astfel de model al creşterii
economice este cel mai eficace în scopul dezvoltării durabile a sistemelor economice în condiţiile
resurselor naturale diminuate şi complexităţii structurii şi a relaţiilor în spaţiul economic mondial.
Inovaţiile au un impact semnificativ asupra competitivităţii atît pentru afaceri cît şi pentru
economie în ansamblu. În plus, baza de resurse de majorare a competitivităţii, care poate servi ca o
alternativă bazei inovatoare, conduce la o scădere a eficienţei în activităţile tradiţionale, la dependenţă
de fluctuaţiile preţurilor la nivel mondial pentru resurse şi rezerve de resurse naturale. Companiile care
doresc un avantaj competitiv prin găsirea de noi modalităţi de a concura în vederea tipului de activitate a
sa şi prin ieşirea cu acestea pe piaţă are un singur mod posibil - prin inovaţii. Astfel, dezvoltarea
inovaţiilor este un factor esenţial în asigurarea competitivităţii economiei naţionale şi creşterea
dezvoltarii durabile a acesteia.

1
Конюхов А.В. Влияние инноваций на экономическую безопасность и конкурентоспособность государства //
Вестник Российской академии естественных наук. Серия экономическая. – 2010. - №1.

11
 Pentru a evalua impactul inovării asupra economiei naţionale este oportun să se utilizeze noţiunea
- capacitate de inovare a economiei naţionale ca abilitatea de a efectua inovaţii predominant pe bază
proprie.
Potenţialul inovator, care este un fel de indicator integrant al stării sferei inovatoare ale
economiei, poate fi considerat un set din următoarele elemente2:
 resurse intelectuale, sau potenţialul intelectual, inclusiv piaţa de proprietate intelectuală;
 oportunităţi investiţionale (interne şi externe, de stat şi private), care determină
nivelul cheltuielilor pentru cercetare şi elaborare ştiinţifică, investiţii capitale şi
finanţarea de risc a afacerilor inovatoare;
 posibilităţile de producţie, care determină durata ciclului de viaţă a inovaţiilor şi gradul
de implicare a acestora în circuitul economic.
În practica mondială mecanismul care asigură funcţionarea şi dezvoltarea economiei bazate pe
cunoaştere, a cadrului instituţional al acesteia este un sistem naţional de inovare (SNI), ca unitate totală
a organizaţiilor de stat, private şi publice şi a metodelor lor de interacţiune, în cadrul cărora se
efectuează activităţile pentru crearea, stocarea, distribuţia şi reproducerea cunoştinţelor ştiinţifico -
tehnice şi tehnologiilor. SNI creează aşa un sistem de corelaţii între ştiinţă, industrie şi societate, cînd
inovaţii sînt fundamentul de dezvoltare economică, iar necesităţile de dezvoltare inovatoare, la rîndul
lor, determină şi stimulează în mare măsură principalele direcţii de dezvoltare a activităţilor ştiinţifice.
Pe baza unei forme eficiente a sistemului naţional de inovare statul formează şi realizează strategia sa
pentru competitivitatea economiei ţării.
Intensificarea în continuare a procesului de formare a unei economii inovaţională este asociat cu
formarea a SNI complet şi bine dezvoltat, care oferă legătura indisolubilă dintre ştiinţă şi producţia,
utilizarea eficientă productivă a elaborărilor ştiinţifice. Acesta prevede un sistem de măsuri, inclusiv2:
- perfecţionarea mecanismelor de software finanţate cu destinaţie specială, inclusiv identificarea
de noi direcţii prioritare şi tehnologii critice;
- formarea mecanismelor şi instrumentelor de stimulare a activităţilor de inovare (de exemplu,
cum ar fi mecanismele indirecte de reglementare a facilităţilor fiscale pentru investiţii în
dezvoltarea inovatoare, reducerea ratelor de impozitare pentru întreprinderile mici);

2
http://www.cde.osu.ru/demoversion/course178/ch1.html/.

12
 - implementarea fondurilor cu capital de risc, reglementarea legală a activităţilor lor şi
stimularea dezvoltării finanţării cu capital de risc;
- stimularea integrării a structurilor ştiinţifice şi educaţionale in formarea clusterelor
inovaţionale;
- elaborarea şi punerea în aplicare a programelor de stat pentru dezvoltare businessului de
inovare a tinerilor şi studenţilor (business – incubatoare de tineret şi de studenţi);
- cofinanţarea de către stat a lucrărilor de C & D, desfăşurate in domeniul de afaceri, prin
direcţiile prioritare pentru stat (economisirea de energie, ecologia, etc.);
- formarea unui sistem unic de stat a înregistrării rezultatelor de C & D realizate din contul
mijloacelor bugetului naţional, crearea unui sistem naţional de reglementări tehnice şi
armonizarea lor cu reglementări tehnice internaţionale, în special, cu standardele internaţionale
ISO şi sistemele europene de prognoză tehnologică şi de evaluare ale tehnologiilor (Technology
Foresight şi Technology Assessment), în scopul stimulării inovaţiilor şi evaluării adecvate a
eficacităţii implementării acestora.
Totalitatea măsurilor indicate ar trebui să contribuie la formarea accelerată a sistemului de inovare
competitivă în RM şi, prin urmare, - la accelerarea formării instituţionale a economiei bazate pe
cunoaştere la nivel naţional.
Ca una dintre metodele de sporire a eficienţei realizării a potenţialului inovator poate servi o
abordare multinivel de integrare în cadrul SNI, care permite de a asigura dezvoltarea dinamică a
relaţiilor şi interacţiunilor dintre elementele sale şi de a aduce procesele de inovare la un nou nivel de
calitate.
Sistemul ca un set de elemente interconectate implică, în primul rînd, integrarea componentelor
sale într-un întreg coerent. Datorită procesului de integrare se formează mecanismul de relaţii în cadrul
sistemului, apare un set de fenomene şi procese legate între ele anterior dispersate. Cea mai importantă
caracteristică de integrare a sistemului este prezenţa unui efect sinergetic atunci cînd rezultatul
funcţionării a sistemului depăşeşte cu mult suma rezultatelor de funcţionare a componentelor sale
individuale. O astfel de metodă necesită integrare la toate nivelurile de inovare, ceea ce duce la formarea
unui mecanism integrat de dezvoltare inovatoare ca un sistem, compus din elemente interdependente.
Problema privind stabilizarea economiei naţionale, creşterea producţiei bazate pe o tehnologiei
modernă pentru a satisface cerinţele pieţei dictează necesitatea de a stimula inovarea, şi are un impact
major asupra creşterii pe termen lung, vizînd o dezvoltare la mai multe niveluri şi la scară largă.

13
 În consecinţă, problema cu privire la inovare, planificare şi management încetează să mai fie doar
o problema de crearea a unor instrumente economice pentru a încuraja inovarea, de a asigura un înalt
nivel de renovare ce au contribuit la efecte economice concrete. Mai mult acesta devine o problemă în
definirea obiectivelor şi mijloacele de realizare a acestora, o strategie care răspunde la nevoile de
dezvoltare economică pe termen lung de design. Decizia de o asemenea amploare necesită o analiză
complexă şi crearea unor abordărilor existente, crearea concepţiei integrale al activităţii de inovare,
formarea unor metode adecvate de cercetare a situaţiilor problematice şi luarea deciziilor optime de
management, elaborarea instrumentarului adecvat.
Din perspectiva analizei sistematice oricare sistem economic constituie o combinaţie complexă de
diferite componente: financiar, de resurse, personal, informaţional, de infrastructură, iar funcţionarea
acestuia - împletirea proceselor de funcţionare, utilizare, recrutare, dezvoltare a acestor componente. O
premisă fundamentală pentru viabilitatea oricărui sistem complex este echilibrul -o condiţie în măsura
posibilului, contribuind la funcţionarea eficientă a sistemului ca întreg.
Multe dintre problemele de gestionare a inovării sînt, o consecinţă a insuficienţei de atenţie a
aspectelor temporale? ale funcţionării sistemelor economice, atunci cînd nu sînt corect luate în
considerare caracteristicile dinamice ale proceselor de dezvoltare a componentelor separate şi influenţa
lor asupra stării celorlalte componente şi ale sistemului economic în ansamblu. O viziune integrală
asupra funcţionării sistemului economic, cele mai promiţătoare direcţii de dezvoltare şi caracteristicile
dinamice a acestei dezvoltări pot fi obţinute prin utilizarea instrumentelor adecvate, mai ales, metodelor
de modelare economico -matematice şi dinamicii sistemice.
În ciuda definiţiei multivariate a inovării, există ceva comun, care este inerent în orice interpretări
ale conceptelor de inovare. Acest începutul unificat a diferitor puncte de vedere este recunoaşterea
unanimă a faptului că la baza fiecărei inovaţii sînt cunoştinţe noi.
Şi anume acest fapt că fiecare inovaţie constituie ceva nou, care a fost creat pe baza unor cunoştinţe
ştiinţifice, oferă motive pentru a afirma că sursa de idei şi generatorul activităţii de inovare este un proces
creativ de cercetare ştiinţifică, iar componenţa cea mai importantă a acesteia - activitatea ştiinţifico –
tehnică, îndreptată, în primul rînd, spre perfecţionare şi modernizare a produselor fabricate de sistemul
economic.
În acelaşi timp, activităţile ştiinţifico – tehnice, care constituie baza activităţii de inovaţie, nu
epuizează varietatea acesteia din urmă. În general, inovarea nu are întotdeauna ca conţinutul său
producţia nouă: noi resurse, produse, tipuri de activităţi, şi poate avea un caracter nematerial. Un fel

14
semnificativ şi foarte important al inovării sînt inovaţii instituţionale, care sînt înţelese într-un sens mai
larg decît doar noi forme şi modalităţi de activitate. Ca şi inovaţii de producţie, ele sînt bazate pe noi
cunoştinţe, idei ştiinţifice şi pe abordare creativă, sînt iniţiate şi realizate de sisteme economice în
propriile lor interese şi orientate spre crearea condiţiilor pentru funcţionarea stabilă şi eficientă,
inclusiv spre activizarea şi sporirea randamentului inovaţiei industriale, care contribuie la progrese în
continuare a sistemului economic.
Într-un sens generalizat, activitatea de inovare constituie o schimbare scop, transformare a
diferitor aspecte ale vieţii sociale, inclusiv transformare a producţiei sociale, modernizare tehnologică
în structura sa cu scopul creşterii profitului sau de a obţine rezultate social semnificative.
Conform Manualului OSLO OCDE, inovaţie este implementarea de produse noi sau semnificativ
îmbunătăţite (bunuri sau servicii), sau de procese, metode noi de marketing, sau o metodă nouă de
organizare în practicile comerciale, organizarea locului de muncă sau relaţiilor externe.3
Unul dintre factorii cheie, care au contribuit în ultimele decenii la schimbări radicale structurale în
economia globală, a fost creşterea rolului economic al inovaţiilor. Aceste modificări sînt manifestări
comune şi specifice pentru diferite ţări, care pot fi grupate în aproximativ două seturi de atribute. Prima
dintre ele se referă la comportamentul de inovare a întreprinderilor şi organizaţiilor, al doilea - la
politicile de inovare. Şi în toate cazurile problema reală este alegerea priorităţilor strategice,
mecanismelor şi direcţiilor de investire a resurselor financiare, formelor eficiente de cooperare cu alţi
participanţi în procesul de inovare, etc.
Astfel, inovarea este rezultatul activităţii de inovare, totodată, analiza definiţiilor date conduce la
concluzia că conţinutul specific a inovării se schimbă.
Pentru inovaţii sînt la fel de importante toate cele trei proprietăţi: noutatea ştiinţifico -
tehnologică, aplicabilitatea industrială, fezabilitatea comerciala. Lipsa de oricare din ele afectează
procesul de inovare.
Aspectul comercial defineşte inovarea ca o necesitate economică, conştientă prin necesităţile
pieţei. În acest caz, există două momente: materializarea inovaţiilor, invenţiilor şi elaborărilor în
produse industriale din punct de vedere tehnic noi, avansate; unelte şi obiecte de muncă, tehnologii şi
organizare a producţiei, şi comercializarea, transformîndu-le într-o sursă de venit. Prin urmare,
inovaţiile ştiinţifico - tehnologice trebuie să fie noi, pentru a satisface cererea de pe piaţă şi să facă
/aduca/ un profit pentru producător.

3
http://www.tillvaxtanalys.se/sv/filer/ publikationer/rapporter/Rapport_2009_11.pdf . ? nu corespunde

15
 În stadiul actual inovaţiile sînt tratate ca un singur proces, îndreptat pentru a obţine noi produse
competitive - de la idee la comercializarea sa. Acest proces acoperă toate componentele din ciclul de
inovare, în forma unui lanţ: ideea - cercetări fundamentale - elaborări aplicative - rafinament
structural de inovaţii - marketing de piaţa - planificarea de piaţă - producţie pilot - test de piaţă -
producţia comercială. /SURSA/
Întrucît se analizează rolul şi importanţa modelului de inovare a dezvoltării economice, modelele
se disting după mai multe criteriicum ar fi: natura obiectelor modelate, domeniul de aplicare. Modelarea
materială se bazează pe analogie de obiecte materiale şi modele. Modelare perfectă se bazează pe o
analogie ideală (mentală). În cercetarea economică aceasta este principalul tip de modelare. Modelare
perfectă, la rîndul său, este împărţită în două subclase: modelare de semne (formalizată) şi modelare
intuitivă.
Modelare intuitivă apare în acele zone ale ştiinţei şi practicii, unde procesul cognitiv se află într-un
stadiu incipient sau au loc interacţiuni foarte complexe sistemice. Aşa cercetări sînt numite experimente
mentale. În economia se foloseşte în principal modelare de semne sau modelare intuitivă, acesta descrie
vederea lumii a oamenilor de ştiinţă sau experienţa practică a lucrătorilor în domeniul managementului
economiei.
Astăzi, sarcina principală este de a provoca această creşterea durabilă, de a trece la un model
inovator de dezvoltare, pentru a majora productivitatea şi competitivitatea întreprinderilor în diverse
activităţi economice. Perspectiva dezvoltării pe termen lung şi de succes a diferitelor activităţi
economice în condiţiile unui model inovator de dezvoltare va oferi elaborarea şi lansarea produselor şi
serviciilor competitive, cerute pe piaţă mondială.
Din păcate, încercarea de a elabora în ţara noastră Strategia naţională în domeniul inovării nu a
avut succes, ce, evident, încetineşte procesul de transformare al economiei sale într-un model de inovare
de dezvoltare, iar în viitor ar putea provoca pierderi social – economice suplimentare. În legătură cu
aceasta, în proiectul dat trebuie de analizat tendinţele contemporane naţionale în domeniul activităţii de
inovare, de efectuat comparaţie acestora cu provocările globale, precum şi de efectuat sistematizare şi
reflectare adecvată a caracteristicilor şi direcţiilor cheie ale reglementării de stat a dezvoltării inovării,
prin asigurarea perfecţionării modelelor statisticii naţionale în domeniul inovării în contextul alinierii cu
cerinţele internaţionale.
Natura inovaţiilor şi activităţilor de inovare, forme şi mecanisme de organizarea sa, sprijin şi
stimulente corespunzătoare sînt în prezent în curs de transformare majoră şi profundă. Definirea

16
obiectivelor strategice naţionale, rolului şi importanţei unui model inovator de dezvoltare durabilă a
ţării este necesară pentru toţi participanţii la procesul de inovare, inclusiv şi pentru organele de
conducere de stat, întreprinderi mari, investitori strategici şi inovatori, întreprinderi mici şi mijlocii de
afaceri inovatoare, organizaţii ştiinţifice, instituţii de învăţămînt superior, diferite organizaţii obşteşti şi
cetăţenii care folosesc realizările de progresul ştiinţific şi tehnologic.
Tranziţia economicii a Republicii Moldova pe calea de dezvoltare inovatoare este imposibilă fără
formarea SNI competitiv şi a complexului instituţiilor juridice, financiare şi sociale, care asigură
interacţiunea organizaţiilor educaţionale, ştiinţifice, antreprenoriale şi necomerciale în toate sferele
economiei şi vieţii sociale.4
Cu aprofundarea proceselor de globalizare, poziţia statului în lume este din ce în ce definită de
competitivitatea sa globală, care, la rîndul său, direct depinde de structura şi eficienţa SNI. Sistemul
inovator permite ţării să ia un loc definit în sistemul diviziunii internaţionale a muncii.
Obiectivul principal al SNI – asigurarea dezvoltării economice durabile a ţării şi majorarea
calităţii vieţii a populaţiei prin: crearea locurilor de muncă suplimentare, atît în domeniul ştiinţei, aşa şi
în domeniul producţiei, serviciilor; creşterea încasărilor la bugetele de diferite niveluri din contul
creşterii producţiei de produse de înaltă capacitate ştiinţifică şi majorarea veniturilor populaţiei;
majorarea nivelului de educaţie al populaţiei; soluţionarea propriilor probleme economice şi sociale prin
utilizarea de noi tehnologii.5
Principalele elemente ale SNI sînt recunoscute următoarele subsisteme: generarea de cunoştinţe,
educaţie şi formare profesională, de producţie şi servicii, infrastructura de inovare; piaţă a produselor de
înaltă capacitatea ştiinţifică şi a serviciilor. Sistemul de generare a cunoştinţelor ştiinţifice este
reprezentat în Republica Moldova prin setul de organizaţii care efectuează cercetări fundamentale şi
aplicate. Subsistemul de educaţie şi formare profesională în Republica Moldova nu este întotdeauna
axată pe necesităţile şi cerinţele de stat. Iar aceasta, la rîndul său, creează probleme suplimentare pentru
implicarea tinerilor specialişti într-o producţie inovatoare.
În majoritatea ţărilor europene (Germania, Olanda, Belgia, Marea Britanie) mare atenţie este
acordată nu doar la formarea înaltă profesională a absolvenţilor, dar, de asemenea, şi pentru a ridica şi de
a menţine prestigiul de discipline inginereşti şi tehnologice.

4
Воронина Л. Опыт Германии по применению инновационных сетей и проектов финансирования при реализации
научно-инновационной политики // Региональная экономика: теория и практика. 2008. №5. С. 77–80.
5
Воронина Л. Опыт Германии по применению инновационных сетей и проектов финансирования при реализации
научно-инновационной политики // Региональная экономика: теория и практика. 2008. №5. С. 77–80.

17
 Pentru implementarea cu succes a activităţii de inovare a întreprinderii concrete este necesară
prezenţa unui număr de factori. La categoria necesară şi suficientă pot fi atribuite trei factori: existenţa
unui producător de produse inovatoare, consumatorului produsului de inovare, precum şi regulilor de
interacţiune între producătorii şi consumatorii de produse inovatoare.
Principalele probleme de formare a SNI caracteristice şi pentru Republica Moldova sînt:6
 studiul insuficient a bazei ştiinţifico-metodologice a formării SNI;
 eficienţa insuficientă de gestionare a proceselor de inovare;
 lipsa unui mecanism eficient pentru a asigura activitatea de inovare cu resursele financiare;
 lipsa la bănci şi organizaţii nebancare motivelor de a investi mijloacele proprii în tehnologiile şi
producţie de cunoaştere intensivă din cauza rentabilităţii lor scăzute;
 un punct slab al complexului ştiinţific pe piaţă, incapacitatea de a căuta de sine stătător de noi
nişe pe piaţă;
 lipsa de o legătură clară între universităţi şi întreprinderi industriale, care împiedică fluxul de
tineri specialişti în ramura corespunzătoare.
De asemenea, este necesar să se dezvolte un sistem naţional de gestionare/ management/ a inovării,
fără de care este imposibil de a crea SNI al ţării. Un tip inovator de dezvoltare este caracterizat de o
continuă interacţiune între diferitele etape al unui ciclu comun ştiinţifico-producător "ştiinţa - producţie -
market - consum", în succesiunea lor determinată şi raportarea proporţională, avînd scopul de a satisface
cererea de consum în continuă schimbare. Obiectivul principal al managementului inovării este de a
menţine acestui lanţ în stare de funcţionare şi pentru a asigura bună desfăşurare a lucrului.
Organizarea de reţea a activităţii de inovare a demonstrat avantajul de inovare, evidenţiat de
nivelurile a SUA, Japoniei, Europei de Vest, care din anii 90 al ultimului secol au demonstrat mare
importanţă în cadrul politicii de inovare de stat a stimulării cooperării ştiinţifice de cercetare şi
tehnologice, care a dus la apariţia reţelelor naţionale de inovare. Prin urmare, este necesar de a studia
particularităţile ale SNI lumii şi acceptabilitatea lor pentru Republica Moldova.
În lume există trei modele de SNI: modelul "euro-atlantic", modelul "est-asiatic" şi modelul
"alternativă"7.
Modelul de SNI, care este caracteristic pentru regiunea euro-atlantică, este într-un sens
"tradiţional". Acest model este un ciclu complet de inovaţii - de la apariţia de idei inovatoare pînă la

6
http://www.nauka-shop.com/mod/shop/productID/15641/
7
Сергеев В. Типология моделей инновационного развития. URL: www.lawinrussia.ru/stati-i-publikatsii/ 2009-07-13.

18
producţia de masă a produsului finit. În ţările care utilizează acest model, de regulă, sînt reprezentate
toate componentele de structura a sistemului de inovare: ştiinţa fundamentală şi aplicativă, cercetări şi
elaborări, crearea prototipurilor şi lansarea lor în producţia de masă, diferite mecanisme de finanţare a
procesului de inovare, reţea extinsă de instituţii de formare profesională şi expertiză. La acestea ţări se
referă: SUA, Marea Britanie, Germania, etc. Aceste ţări sînt lideri în clasamentul mondial al
competitivităţii economiilor naţionale.
Baza SNI din SUA sînt universităţi, unde este concentrată cea mai mare parte a studiilor efectuate
în Statele Unite ale Americii în domeniul ştiinţei fundamentale şi o mare parte din cercetări aplicative. În
plus faţă de universităţi de cercetări fundamentale în SUA se ocupă Institute de cercetări superioare,
acţionînd în Prinston, Los Angeles, Santa Fe şi în alte oraşe. Sarcina lor principală este de a instrui
personalul cu înaltă calificare printr-o organizare colaborării cercetătorilor talentaţi cu oameni de ştiinţă
din întreaga lume. Laboratoare naţionale din SUA reprezintă unele instituţii mari de cercetare, implicate
în elaborările din direcţii specifice de ştiinţe aplicative, care sînt una dintre principalele forme
instituţionale de organizare a dezvoltării cercetărilor ştiinţifice. De exemplu, anume în Laboratorul Los-
Alamos a fost creată bomba atomică. În plus, în SUA există multe corporaţii private de cercetare. Aşa-
numite "fabricii de gîndit" servesc cum agenţiile guvernamentale, aşa şi companiile private, desfăşurînd
activităţile de cercetare fundamentale şi aplicative pe o bază comercială. Majoritatea companiilor mari
din SUA au unităţile sale proprii de cercetare.
O astfel de structură a sistemului inovator permite SUA de a conduce în cele mai multe domenii
ale cunoaşterii, de a concentra specialiştii care obţin rezultatele ştiinţifice, tehnice şi tehnologice cele
mai mari.
Un model de dezvoltare8 inovaţional inerent ţărilor în regiune din Asia de Est (Japonia, Coreea de
Sud, Hong Kong), diferă în mod semnificativ de la modelul "tradiţional". În ciclul de inovare din Asia
de Est, de fapt, nu există nici o etapă în formarea de idei fundamentale. Bazate pe acest model sisteme
de inovare sînt aproape complet lipsite de componentul ştiinţei fundamentale.
Ca orientate spre exportul produselor high-tech, ţările din Asia de Est, de regulă, au tendinţă de a
împrumuta de tehnologii de la ţările care urmează modelul "tradiţional".
Un exemplu clasic al sistemului de inovare, construit pe modelul dat de dezvoltare inovatoare, este
un sistem inovator din Japonia. Cu toată puterea a economiei japoneze, sistemul de inovare din Japonia
rămîne în spatele sistemului de inovare din SUA şi diferă semnificativ de la ea în structura. Universităţi

8
Сергеев В. Типология моделей инновационного развития. URL: www.lawinrussia.ru/stati-i-publikatsii/ 2009-07-13.

19
japoneze joacă un rol mult mai mic în procesul de inovare, decît laboratoarele de cercetare ale celor mai
mari corporaţii din SUA. Motivul este că SNI al ţării, în principiu, într-o măsură mai mică este axat pe
producţia de cunoştinţe fundamentale. Accentul este pus pe inovare tehnică şi tehnologii noi. Lipsa
cunoştinţelor fundamentale este adesea un obstacol de netrecut pentru soluţionarea sarcinilor propuse de
societatea japoneză, aşa cum sa întîmplat, în special, în anii 80 ale secolului XX, cînd sume uriaşe
alocate pentru elaborarea calculatoarelor de cincea generaţie, destinate să citească liber şi să înţeleagă
texte în limbaj natural, aşa şi nu sa putut fi realizate din cauza neînţelegerii de către creatorii
programului a rolului ştiinţelor fundamentale, în special lingvisticii. În acelaşi timp, capacitatea unică a
japonezelor de a coopera, acurateţea şi responsabilitatea lor le permite de a crea bunuri high-tech de larg
consum, care în esenţă nu au nici o concurenţă în lume.
Caracteristica cea mai importantă a sistemului naţional de inovare a Japoniei este accentul pe
producţia de export de produse de înaltă calitate în high - tech. Efectuînd, în mijlocul secolului trecut,
cursul pentru achiziţionarea de brevete străine (totodată împreună cu dezvoltarea ingineriei aplicate),
Japonia a fost capabilă de a atinge rapid succes excepţional, în primul rînd în domeniul electronicii de
consum, iar apoi în industria de construirea automobilelor, depăşind în mod semnificativ în aceste
domenii companiile americane, chiar şi în pieţele lor naţionale. În ultimii ani, Japonia continuă să se
concentreze pe elaborare a proiectelor de inginerie aplicată cu o priză eficientă comercială, acordînd o
atenţie sporită cercetărilor în domeniile nanotehnologiei şi materialelor semiconductoare.
Un model alternativ de dezvoltare inovatoare 6 ce-i cu referintele urmatoarea ii 9
este utilizat în principal în ţările agricole, care nu avea un impact semnificativ potenţial de ştiinţă
fundamentală şi aplicativă, şi nu au rezerve bogate de materii prime, prelucrarea sau vînzările de care ar
putea forma baza a competitivităţii naţionale. Ca o consecinţă, în sistemele de inovare ale acestor ţări
este slab reprezentat sau absent nu numai blocul de ştiinţă fundamentală şi aplicativă, dar, de fapt,
componentul high-tech, cum ar fi.
Nefiind capabile să obţină rezultatele notabile în crearea de noi tehnologii, aceste ţări în politicile
lor de inovare, de regulă, tind să se concentreze pe formarea cadrelor în domeniile de economie, finanţe,
management, sociologie şi psihologie de muncă, precum şi de dezvoltare a unor sectoare ale industriei
uşoare, industriei creative şi de agrement. O atenţie deosebită este acordată şi pentru "cultivarea" de
gestionare a birourilor locale ale corporaţiilor transnaţionale, băncilor internaţionale, structurilor politice
internaţionale. La modelul alternativ se referă SNI Thailandei, Chilei, Turciei, Iordaniei şi Portugaliei,
etc.

20
 Turcia nu poate fi încă atribuită grupului de ţări cu economii inovatoare dezvoltate. În ultimii ani,
în Turcia au fost formate 12 de parcuri industriale şi zonele de dezvoltare tehnologică, concepute pentru
a contribui la consolidarea cooperării între universităţi şi industrie. În cadrul acestor parcuri şi zone
tehnologice sînt condiţii speciale de muncă, prevăzute sprijin juridic şi financiar pentru cercetători şi
întreprinzători. Toate acestea demonstrează faptul că în Turcia sa creat deja componentele de bază ale
SNI, şi cea mai mare provocare a ţării este de a se transforma într-un sistem complet de inovare.
Deşi succesul de SNI, pe baza unui model alternativ de dezvoltare inovatoare, în timp ce nu este
atît de impresionant, acest model reprezintă în anumite privinţe foarte promiţător, deoarece pentru un
număr de ţări posibilitatea de a face apel la modelul de dezvoltare de inovare tradiţional sau la modelul
de dezvoltare de inovare est-asiatic, în ciuda tuturor avantajelor, este închis, în oricum la acest moment.
Eforturile de a crea o ştiinţă fundamentală sau un ciclu complet de high-tech, nu numai că ar necesita să
sfideze costurile financiare, temporare şi organizaţionale, dar cel mai probabil s-ar fi confruntat cu
obstacole insurmontabile, în formă de caracteristici ale culturii naţionale şi psihologiei naţionale. Un
model alternativ este construit în conformitate cu specificul culturii naţionale, psihologie şi tradiţiilor
naţionale, permiţînd acestor ţări de a adera la dezvoltarea inovatoare, în special în transformarea
caracteristicilor naţionale în avantajul competitiv naţional6.
Un model alternativ privind dezvoltare inovaţiilor poate fi de a construi SNI în ţara noastră.
Deoarece Republica Moldova nu are (în conformitate cu standardele internaţionale) un potenţial
semnificativ în cercetarea fundamentală şi aplicativă, şi nici resurse suficiente pentru a construi un high-
tech lanţ economic.
Accent pe dezvoltarea sistemelor de educaţie, de management, de înaltă performanţă a
agriculturii ecologice, servicii, industria turismului, unele tipuri de activităţi de cunoaştere intensivă
ştiinţifico-aplicative, precum şi de alte sfere de activitate, în special cele în care există cercetări
promitatoare restante ştiinţifico-aplicative, vor ajuta la formarea raţională modernă, eficientă a SNI al
Republicii Moldova.
Problema de a crea SNI al Republicii Moldova poate fi rezolvată doar de un set de măsuri
cuprinzător care acoperă cum o varietate de activităţi, aşa şi guvernare de stat, piaţa de capital de
împrumut, legislaţie şi alte sfere ale activităţii statului.
Tranziţia economiei Republicii Moldova într-o stare calitativ nouă determină importanţa
intensificării activităţilor de inovare, ce, la rîndul său, necesită nişte schimbări fundamentale în
structura producţiei sociale, educaţiei şi forţei de muncă. În plus, este necesară schimbarea direcţiei de

21
dezvoltare pentru dezvoltare economia bazată pe cunoştinţe şi informaţii. Ţinînd cont de aceasta, este
necesar de a transforma în mod substanţial mediul de afaceri intern instituţional, de a crea un climat
favorabil de inovare, de a efectua un progres în sfera utilizării a informaţiilor şi tehnologiilor moderne
de comunicare, cum în domeniul reproducerii cunoştinţelor, aşa şi în activităţi care folosesc inovaţiile.
Analiza experienţei mondiale de gestionare a proceselor de inovare în ţările dezvoltate şi în curs de
dezvoltare permite de a identifica următoarele caracteristici cheie în crearea şi dezvoltarea SNI din
aceste ţări9: scopul final al SNI este de a asigura dezvoltarea dinamică a sistemului economic din contul
majorării dinamismului inovator; dezvoltarea inovării este posibilă prin achiziţionarea, copierea şi
"asimilarea" elaborărilor externe; performanţa SNI este predeterminată, inclusiv de dezvoltare a
structurilor funcţionale, de prezenţa instituţiilor de intermediere între producători şi consumatori de
inovare, de politica coerentă de stat de inovare, de eficienţa sistemului de protecţie a drepturilor de
proprietate intelectuală, de sistemul de educaţie public şi flexibil, de dezvoltare a cooperării şi
colaborării între statul, oameni de afaceri şi ştiinţă, de elaborare a mecanismelor de dezvoltare a
inovaţiilor.
În general, un sistem de inovare eficient este caracterizat prin: dezvoltarea durabilă a subiectelor
macrosistemei; prioritatea unui tip de dezvoltare inovaţonală; determinarea definită în mod clar a
obiectivelor SNI; prezenţa politicii de stat eficiente în domeniul dezvoltării activităţii de inovare;
capacitatea sistemului financiar al ţării de a asigura cu resursele necesare activitatea de inovare;
disponibilitatea sectorului industrial de a percepe inovaţiile; nivelul ridicat de asigurare informaţională a
activităţii de inovare.
Baza pentru planificare strategică a dezvoltării sistemului de inovare trebuie să fie analiza
structurii pieţei mondiale a produselor de înaltă capacitate ştiinţifică la care real poate pretinde
Republica Moldova.
Pentru a crea SNI eficient este necesar :
 de a majora cererea de inovare din partea majorităţii tipurilor de activitate economică;
 de a spori eficienţa sectorului de generaţie generare a cunoştinţelor (de ştiinţa fundamentală şi
aplicativă), deoarece există o pierdere treptată a bazelor create în anii precedenţi, îmbătrînirea
cadrelor, reducerea nivelului de cercetări, integrarea slabă în ştiinţa mondială şi piaţa mondială
de inovare şi lipseşte orientarea pe necesităţile economiei;

9
http://www.proinno-europe.eu/innometrics.html/.

22
  de depăşit fragmentarea infrastructurii de inovare, deoarece multe dintre elementele sale nu
susţin procesul de inovare pe parcursul întregului proces de generare, comercializare şi
implementare a inovaţiilor.
Pentru a crea un SNI modern şi eficient statul trebuie să evite reglementare extrem de tare a
pieţei de înaltă tehnologie, întrucît procesul de inovare se caracterizează prin incertitudine ridicată a
rezultatelor, necesită iniţiativă, cunoştinţe vaste în domeniul tehnologic şi de marketing. În viitor,
accentul principal ar trebui să fie concentrat pe domeniul instituţional: pe pieţele muncii, financiare,
bază de cercetare, în mediul de afaceri. Totodată, trebuie de remarcat faptul că, în prezent, principalele
provocări în dezvoltarea inovaţională, ca părţi ale politicii structurale a Republicii Moldova, sînt cum
lipsa de resurse financiare, aşa şi motivaţiei de afaceri pentru restructurarea economiei. Este
necesitatea de a crea un mediu care încurajează companiile private să investească în activitatea de
inovare, deoarece în economia de inovare joacă un rol important obţinerea unui efect economic ridicat,
şi pe această bază, formarea de condiţii pentru majorarea calitativă a nivelului de viaţă. Este necesară
formarea gîndirii moderne de afaceri şi iniţiativei antreprenoriale, care este o condiţie prealabilă pentru
consolidarea necesităţii de căutarea soluţiilor noi, tehnologiilor moderne, pieţelor, formelor de
organizare a afacerilor, care promovează competitivitatea producătorilor autohtoni şi în cele din urmă
duce la formarea de un standard ridicat de trai din ţara noastră.
În tabelul de mai jos sînt prezentate statistici ale sistemului de C & D pentru ultimii cinci ani:
Indicatorii 2006 2007 2008 2009 2010

A 1 2 3 4 5
PIB (mlrd lei) 44.1 53.4 62.9 60.4 71.8
PIB (mlrd EUR) 2.8 3.3 3.9 3.8 4.5
PIB pe cap de locuitor (EUR) 689 834 983 944 1122
CIBCD* (mil. lei) 201 308 395 354 354
Cercetare şi dezvoltare intensă (CIBCD* în 0.46 0.58 0.63 0.59 0.49
% de la PIB)
CIBCD* pe cap de locuitor (lei) 50 77 99 89 89
CACD** (mil. lei) 3.9 5.6 5.67 7.25 9.8
CIBCD* finanţate de peste hotare ca % din 3.7 1.6 1.5 2.2 1.2
totalul CIBCD*
Cercetare şi dezvoltare efectuate de IÎS*** 14.1 12.1 11.3 13.1 12.8
(%)
RUCD**** (persoane) 2945 3100 3247 3279 3469

23
 RUTCD***** (persoane) 680 869 711 985 1026

Tabelul 1.1 Statisticile ale sistemului de C & D din Republica Moldova

Sursa: BNS (2010), AŞM (2011) 10

Modelul naţional inovaţional pentru dezvoltarea durabilă a ţării se stabileşte şi se analizează prin
implementarea sistemelor de cercetare-dezvoltare şi inovare care se află la diferite niveluri de
dezvoltare: sistemul de cercetare-dezvoltare (C&D) are o istorie de dezvoltare cuprinzătoare, iar
sistemul de inovare este la inceputul de dezvoltare.
CONCLUZII:
1. Dezvoltarea inovatoare este un factor esenţial în asigurarea competitivităţii economiei
naţionale şi creşterea şi dezvoltarea durabilă a acesteia.
2. Intensificarea în continuare a procesului de formare a unei economii inovatoare este asociată
cu formarea sistemului naţional de inovare (SNI) complet şi bine dezvoltat, care oferă legătura
indisolubilă dintre ştiinţă şi producţie, utilizarea eficientă productivă a elaborărilor ştiinţifice.
3. Obiectivul principal al SNI – asigurarea dezvoltării economice durabile a ţării şi majorarea
calităţii vieţii a populaţiei prin: crearea locurilor de muncă suplimentare, atît în domeniul ştiinţei, aşa şi
în domeniul producţiei, serviciilor; creşterea încasărilor la bugetele de diferite niveluri din contul
creşterii producţiei de produse de înaltă capacitate ştiinţifică şi majorarea veniturilor populaţiei;
majorarea nivelului de educaţie al populaţiei; soluţionarea propriilor probleme economice şi sociale prin
utilizarea de noi tehnologii.
4. Un model alternativ de dezvoltare inovatoare poate fi util pentru construirea SNI în ţara
noastră, deoarece Republica Moldova nu are (în conformitate cu standardele internaţionale) un potenţial
semnificativ de ştiinţă fundamentală şi aplicativă, nici resurse suficiente pentru a construi un high-tech
lanţ economic.
Problema de a crea SNI al Republicii Moldova poate fi rezolvată doar de un set de măsuri
cuprinzătoare care acoperă cum o varietate de activităţi, aşa şi guvernare de stat, piaţa de capital de
împrumut, legislaţie şi alte sfere ale activităţii statului. Accent pe dezvoltare a sistemelor de educaţie, de
management, de înaltă performanţă a agriculturii ecologice, serviciilor, industriei turismului, unor tipuri

10
* - cheltuielile interne brute de cercetare şi dezvoltare;
** - cheltuielile de afaceri de cercetare şi dezvoltare;
*** - instituţii de învăţămînt superior;
**** - resurse umane pentru cercetare-dezvoltare;
***** - resurse umane tinere pentru cercetare-dezvoltare.

24
de activităţi de cunoaştere intensivă ştiinţifico-aplicative, precum şi altor sfere de activitate, în special
celor, în care există cercetări promiţătoare restante ştiinţifico-aplicative, vor ajuta la formarea SNI în
mod raţional, modern şi eficient în Republica Moldova.
Tranziţia economiei Republicii Moldova într-o stare calitativ nouă determină importanţa
intensificării activităţilor de inovare, ce, la rîndul său, necesită nişte schimbări fundamentale în structura
producţiei sociale, educaţiei şi forţei de muncă. În plus, este necesară schimbarea direcţiei de dezvoltare
pentru dezvoltare bazată pe cunoştinţe şi informaţii. Ţinînd cont de aceasta, este necesar de a transforma
în mod substanţial mediul de afaceri intern instituţional, de a crea un climat favorabil de inovare, de a
efectua un progres în sfera utilizării a informaţiilor şi tehnologiilor moderne de comunicare, cum în
domeniul reproducerii cunoştinţelor, aşa şi în activităţi care folosesc inovaţiile.

25
1.2 Analiza abordărilor metodico - ştiinţifice a conceptelor de bază utilizate în practica
internaţională în domeniul statisticii inovaţionale

Inovaţiile şi activităţile de inovare devin factori cheie pentru succesul de pe piaţa mondială,
condiţii necesare de superioritate tehnologică, principale instrumente ale concurenţei. Anume
cunoştinţele şi inovaţiile constituie obiectul principal al competiţiei şi reprezintă cea mai mare parte a
costului de producţie de structuri mari integrate corporative.
Cu toate acestea, în domeniul activităţii de inovare există multe ambiguităţi şi discrepanţe în
interpretarea şi înţelegerea naturii fenomenelor şi proceselor. Acest lucru se datorează lipsei elaborărilor
principiilor ştiinţifice, aparatelor terminologice şi conceptuale a economiei inovatoare. Evident că,
elaborarea în continuare a abordărilor ştiinţifice pentru gestionarea proceselor de inovare, analiza şi
evaluarea potenţialului inovator al întreprinderilor necesită un studiu aprofundat al naturii şi genezei de
inovare.
Aspectele problematice de bază a elaborării bazelor ştiinţifice a activităţii de inovare, identificării
şi evaluării capacităţii de inovare a întreprinderilor, precum şi eficienţei utilizării acesteia sînt după cum
urmează:
- imperfecţiunea bazelor legislative şi informaţionale a activităţii de inovare. În acte normativ -
juridice dispoziţiile care reglementează activitatea de inovare, nu sînt prezentate în mod clar.
Noţiunile de bază şi informaţiile privind activităţile de inovare a sistemelor economice necesită
dezvoltare şi îmbunătăţiri, în legătură cu natura dinamică a schimbărilor în formele, metodele şi
tipurile activităţilor de inovare;
- ineficienţa procesului de elaborare a direcţiei de cercetare ştiinţifică legate de evaluarea activităţii
de inovare;
- multitudinea de efecte asupra implementării inovaţiilor (financiare, sociale, ecologice, etc). Prin
urmare, alegerea soluţiilor inovatoare preferate ar trebui să fie efectuată nu privind un criteriu, dar
pe ansamblu de indicatori;
- multitudinea obiectivelor membrilor de proiecte inovatoare (nu întotdeauna coincid, şi, uneori
contradictorii). Aceasta predetermină necesitatea elaborării soluţiilor inovatoare de compromis;
- termen lung de recuperare a proiectelor de inovare;
- caracterul dinamic al schimbărilor în condiţii externe şi interne pentru punerea în aplicare a
activităţii de inovare.

26
 Pentru a efectua cercetări în domeniul economiei inovaţionale este necesar de orientat în esenţa
sa categoriile şi noţiunile de bază, pentru care se efectuează analiza interpretărilor ştiinţifice actuale ale
termenilor şi definiţiilor de bază în domeniul inovării.
Termenul “inovaţie“ a fost activ folosit într-o economie de tranziţie, atît independent, cît şi pentru
a se referi la o serie de concepte legate de “activitatea de inovare“, “procesul inovaţional“, “soluţie
inovatoare“, etc.
Există multe interpretări ale noţiunii de “invenţie“, care a fost introdus de economistul austriac I.
Schumpeter în 1912, în “Teoria de Dezvoltare Economică“. I. Schumpeter a caracterizat inovaţii, ca
parte a procesului “invenţie - inovaţie – difuzie. Sub invenţie el a însemnat deschiderea de cunoştinţe
tehnologice noi, produse noi, surse de aprovizionare şi de noi forme de organizaţii industriale şi
aplicarea lor în practică în industrie 11. Astfel, autorul nu indică diferenţe fundamentale în interpretarea
acestor noţiuni.
K.R. Makkonnell şi S.L. Brue folosesc noţiuni ”inovaţie” şi ”invenţie” ca sinonime, ceea ce
presupune lansarea în producţie unui produs nou, introducerea de metode noi de producţie sau de
utilizare a unei noi forme de organizare a afacerilor12.
Yu.V. Yakovets, identifică, de asemenea, termene ”inovaţie” şi ”invenţie”, tratîndu-i acestea ca
procesul de a face o varietate de activităţi umane cu elemente noi care îmbunătăţesc eficienţa acestei
activităţi13.
Se efectuează, de asemenea discuţii cu privire la gradul de concepte de identitate şi diferenţă de
termene ”inovaţie” şi ”invenţie”. Astfel, P. Drucker prin ”invenţie” a însemnat o nouă oportunitate
tehnică, iar prin ”inovaţie” - rezultatul al influenţei invenţiei asupra vieţei oamenilor 14. H. Riggs a
considerat ”invenţie” ca conceptualizarea de noi idei, iar ”inovaţie” - ca dezvoltarea comercială a ideilor
noi15. E. Hippel a înţeles prin ”invenţie” un nou produs sau proces, prin ”inovaţie” - utilizarea unui nou
produs sau proces în practică 16. S. Mendell şi D. Ennis înţelegeau ” invenţie” ca o idee nouă, iar
”inovaţie” – ca noi produse unice, procese şi servicii 17.

11
. Й. Шумпетер. Теория экономического развития / Й. Шумпетер. — М.: Экономика, 1995.
12
К. Р. Макконнелл, С. Л. Брю. Экономикс: Принципы, проблемы и политика. / К. Р. Макконнелл, С. Л. Брю. — В 2 т.:
Пер. с англ. — М.: ИНФРА-М, 2003. — 983 с.
13
Ю. В. Яковец. Эпохальные инновации 21 века / Ю. В. Яковец. — М.: Экономика, 2004. — 444 с
14
П. Друкер. Задачи менеджмента в XXI веке. [Электронный ресурс]. URL: mgt-edu.ru/11.php (дата обращения:
01.09.2011)
15
H. E. Riggs. Managing high-technology companies Belmont. — 1983. — P.7.
16
Hippel, Eric A. von. Has A. Customer Already Developed Your Next Product? — Sloan Management Review. — 1976.
17
S. Mendell, D. Ennis. Looking at innovation strategies // Research Management. — 1985. — Vol. 28. — № 3. — P.33.

27
 Unii economişti folosesc noţiunea de ”inovaţie” pentru a descrie o invenţie abstractă, indiferent de
domeniul său de aplicare, care are un beneficiu clar economic. Cu toate acestea, la parerea lui A.
Gerasimov18, "inovaţia" conţine deja o ”invenţie” şi se referă la punere în aplicare specifică şi utilizare.
Ideea în sine, invenţie nu sînt inovaţii pînă atunci cînd acestea nu au găsit consumătorul lor. O opinie
similară este deţinută de o echipa de autori al manualului de instruire, sub ed. A.N. Tihonov: "La
activitatea de inovare se referă indicatorii, care iau în considerare prima utilizare comercială de noi
produse şi procese, dar nu indicatorii de prima elaborare experimentală..."19.
Astfel, trebuie de remarcat faptul că în comunitatea ştiinţifică nu există o separare clară a
noţiunilor legate de activitate inovatoare şi de inovare.
Analizînd conţinutul noţiunii de ”inovaţie”, poate fi remarcat faptul că există două abordări
pentru interpretarea acestui termen:
- ca proces, care poziţionează inovaţiile ca un proces de realizare a ideii şi transformarea acesteia în
rezultatul final (sau într-un anumit stadiu al procesului);
- de obiect ca produs care reprezintă inovaţia ca un rezultat final, obiect implementat.
Analiza definiţiilor a termenului de ”inovaţie”, în contextul unor abordări de proces şi produs,
conduce la concluzia că încă nu sînt formate componente clare conceptual - terminologice, care
constituie baza ştiinţifică a activităţii de inovare. Totodată, este evident faptul că inovaţiilor le sînt
caracteristice aspectele dinamice şi statice. În primul caz, aceasta înseamnă că inovaţia se dezvoltă în
timp, are mai multe etape clar definite, şi este considerată ca un proces. În al doilea rând - o inovaţie se
prezintă ca un rezultat final al ciclului ştiinţific de producţie.
Susţinătorii abordării de proces identifică noţiunile de ”inovaţie” şi ”procesul de inovare”, care,
deşi sînt de aproape, dar nu sînt clare. Procesul de inovare presupune crearea, dezvoltarea şi difuzarea de
inovaţii. Inovaţia reprezintă doar rezultatul procesului de inovare, adică este o consecinţă a activităţii de
inovare.
L.N. Roshchina în notele sale de cercetare marchează faptul că procesul de inovare conţine în sine
şapte elemente, într-un compus unic care formează un lanţ coerent de structura sa: iniţierea de inovare,
marketing de inovare, de fabricaţie a inovaţiei, punerea în aplicare a inovaţiei, promovarea inovării,
evaluarea eficienţei economice a inovaţiei, difuzarea (răspîndirea) inovării20.

18
А. Герасимов. Инновационное развитие экономики: теория и методология [Электронный ресурс]. URL:
oad.rags.ru/vestnikrags/issues/issue0307/030718.htm (дата обращения: 08.08.2011).
19
Менеджмент инновационной организации: Учебное пособие / Под ред. проф. Тихонова А. Н. — М.: Европейский
центр по качеству, 2003. — 408 с.

28
 Punct de vedere similar este deţinut de E.A. Piasetskaya care împarte procesul de inovare în
următoarele etape: cercetare, proiectare, producţie şi comercializare21. Avînd în vedere conţinutul paşilor
selectaţi, se poate face o concluzie cu privire la identificarea acestora cu componentele propuse de L.N.
Roshchina. Astfel, procesul de inovare – este un proces de transformare secvenţială de idei în produse
prin etape de cercetare fundamentală şi aplicativă, de elaborare, de proiectare, de marketing, de
producţie şi comercializare. Această opinie este susţinută de A.V. Tîchinskii 22.
În plus, faţă de aceste diferenţe, în procesul de inovare de la inovaţii se poate evidenţia în
continuare unele dintre caracteristicile inerente în procesul de inovare:
 complexitatea procesului, sugerînd eterogenitate a conţinutului unor etape şi stadii ale
procesului;
 caracterul creativ a procesului determinat de abilităţile individuale ale executanţilor;
 originalitatea fiecărei forme de activitate în procesul de inovare, ceea ce face imposibil tastarea
şi standardizarea lor;
 caracterul dinamic al actualizărilor bazei informaţionale care asigură procesul de inovare;
 incertitudinea rezultatelor procesului de inovare, ce determină un grad ridicat al riscurilor
financiare pentru participanţii la procesele de inovare;
 caracterul intangibil mai multor rezultate a procesului de inovare;
 viteza de uzură morală a rezultatelor procesului de inovare.
După analiza dezvoltării discuţiilor cu privire la conţinutul noţiunilor de bază ale economiei
inovaţionale, putem constata că discuţiile ştiinţifice contraversate cu privire la aceste probleme continuă.
În plus, trebuie remarcat faptul că pentru reglementarea eficientă de stat a oricărei activităţi,
inclusiv statisticilor în domeniul ştiinţei, tehnologiei şi inovării, este necesar de creat un cadru normativ
legal, care este nucleul de bază metodologic a ştiinţei, oferind această activitate.
În practică din străinătate, lucrări metodologice existente, oferă o descriere sistematică a inovării
într-o economie de piaţă, care sînt recunoscute în calitate de Standardele internaţionale ale statisticii în
domeniul ştiinţei, tehnologiei şi inovării, acestea sînt:

20
Л. Н. Рощина. Понятийно-терминологические конструкторы и уровни управления научно-инновационным
потенциалом промышленности // Экономические науки. — 2010. — № 11 (72). — С. 150-156.
21
Е. А. Пясецкая. Использование инновационных технологий управления в крупной компании: 08.00.05 / Пясецкая
Елена Алексеевна. — Mосква. — ФГОУ ВПО Российская академия государственной службы при Президенте
Российской Федерации, 2008. - 24 с.
22
А. В. Тычинский. Управление инновационной деятельностью компаний: современные подходы, алгоритмы, опыт //
Электронное учебное пособие — Таганрог: ТРТУ, 2006 [Электронный ресурс]. URL: www.aup.ru/books/m87/ (дата
обращения: 24.08.2011).

29
 - Manualul Oslo (1992), care conţine metodologia pentru colectarea datelor privind inovaţiile
tehnologice şi recomandări în domeniul statisticilor pentru inovare23;
- Manualul Frascati (1993), care conţine noţiuni de bază legate de cercetare şi dezvoltare (R &
D), compoziţia lor şi limite, precum şi metode de măsurare a numărului de personal implicat în
cercetare şi dezvoltare24.
În conformitate cu standardele internaţionale indicate, de inovaţii sînt recunoscute activităţile
complexe şi diversificate, cu multe componente interactive. Determinarea componenţei de inovare este
dificilă, deoarece de cele mai multe produse şi procese care le creează, sînt sisteme complexe. Inovaţii
determină modificări ale proprietăţilor şi caracteristicilor de performanţă ale produsului, în general, şi
modificări în elementele componente ale produsului, care majorează eficienţa acestuia25.
În procesul de revizuire a documentelor ruse normativ-legislative şi metodologice s-a evidenţiat, că
în economie inovaţia este înţeleasă ca rezultatul final al activităţii de inovare, care a fost încorporat în
26
formă de: 1) produs nou sau îmbunătăţit, inclus pe piaţă, 2) proces tehnologic nou sau îmbunătăţit,
utilizat în practică,273) abordare nouă ale serviciilor sociale28
Poate fi, de asemenea, remarcat faptul că şi în practica internă inovaţiile, de obicei, sînt
considerate ca un rezultat al activităţii de inovare, în timp ce în practică străină - ca activitate sau un
proces de schimbări.
Astfel, inovarea este activitatea pentru realizarea cercetărilor fundamentale şi aplicative, lucrărilor
de proiectare, şi lucrărilor experimentale de proiectare, activităţilor de marketing în scopul aplicării
rezultatelor acestora sub forma unui produs inovator. Acesta este procesul prin care ideile şi tehnologiile
sînt transformate în produse (servicii) tehnologic inovatoare şi procese (noi metode de producţie), care
au valoare comercială în formarea de pieţe inovatoare 29. Activitatea de inovare implică activităţi
23
Руководство Осло. Рекомендации по сбору и анализу данных по инновациям. Совместная публикация Организации
Экономического Сотрудничества и Развития и Статистического Бюро Европейских Сообществ. 3-е изд. перевод
с англ., изд. 2-е испр. М.: ЦИСН, 2010. — 107 с. [Электронный ресурс]. URL:
mon.gov.ru/files/materials/7766/ruk.oslo.pdf (дата обращения: 01.08.2011).
24
Измерение научно-технической деятельности. Предлагаемая стандартная практика для обследований исследований
и экспериментальных разработок: Руководство Фраскати / Перевод и научн. ред. Л.М. Гохберга. Париж—Москва:
ОЭСР. ЦИСН, 1995.
25
М. С. Очковская. Инновации как качественный фактор экономического роста: автореферат диссертации
на соискание степени кандидата экономических наук: 08.00.01 / Очковская Марина Станиславовна. — Москва. —
Московский государственный университет имени М. В. Ломоносова, 2006. — 26 с.
26
Экономика знаний: Учебное пособие / В. В. Глухов, С. Б. Коробко, Т. В. Маринина. -СПб.: Питер, 2003. — 528 с.
27
Инновационный менеджмент / Э. А. Уткин, Г. И. Морозова, Н. И. Морозова. — М.: Акалис, 1996. — 208 с.
28
Р. А. Фатхутдинов. Инновационный менеджмент: Учебник / Р. А. Фатхутдинов. — 6-е изд. — СПб.: Питер, 2010.
— 448 с.
29
Приложение к проекту ”Основы политики Российской Федерации в области развития национальной
инновационной системы на период до 2010 года и дальнейшую перспективу” // Справочно-правовая система

30
complexe ştiinţifice, tehnologice, organizatorice, financiare şi comerciale, iar împreună, acestea duc la
inovare30.
Fără îndoială, rămâne faptul că, conţinutul specific al inovaţiilor constituie modificările, iar funcţia
principală a activităţii de inovare este o funcţie de modificare.
Totodată, este necesar de subliniat necesitatea diferenţei inovaţiilor şi modificărilor minore în
produse şi procese tehnologice (de exemplu, modificările estetice, etc.), modificărilor tehnice
neesenţiale sau externe în produse, lasînd intact conceptul de design şi care nu oferă un efect suficient de
semnificativ asupra parametrilor, proprietăţilor, costului produsului, precum şi materialelor şi
componentelor sale constitutive31.
Economişti naţionali şi internaţionali încearcă să găsească o explicaţie ştiinţifică a creşterii
puternice în industriile inovatoare şi impactul acestora asupra economiei, încearcă de a identifica factorii
care contribuie la creşterea activităţii proceselor de inovare.
În literatura ştiinţifică străină au fost identificate două ipoteze pentru a explica generarea
inovaţiilor: de ”împingere tehnologică” şi ”apelul de cerere”. Ipoteza de ”tehnologie de tip push”, unul
dintre susţinătorii este G. Mensch, sursă de apariţie a inovării numeşte regularităţile interne de
producţie32. Potrivit ipotezei ” apelul de cerere”, susţinut de C. Freeman că, un factor determinant în
crearea de inovare este cererea33.
Însă, majoritatea oamenilor de ştiinţă nu aderă la ipotezele selectate. Astfel, P. Waterman constată
că necesitatea de inovare este cauzată de mai mulţi factori: schimbarea necesităţilor procesului de
producţie; schimbări în structura ramurală sau de piaţă; schimbări demografice; schimbări în orientările
de percepţie şi de valoare; cunoştinţe noi, ştiinţifice şi neştiinţifice 34. Deşi, autorul nu alocă aceste
ipoteze, însă fiecare din aceste motive poate fi atribuit, de asemenea, fie la ipoteza cererii, sau la ipoteza
de tehnologie de tip push. Oamenii de ştiinţă ruşi, de asemenea, încearcă să sistematizeze cauzele
apariţiei inovaţiilor. Deci, M.S. Ochkovskaya desemnează două grupuri principale de surse de apariţie a
inovaţiilor:
1. contradicţie între necesităţile în creştere şi posibilităţile limitate pentru satisfacerea lor;
2. potenţialul acumulat de resursele societăţii, inclusiv potenţialul intelectual - ştiinţific.

”КонсультантПлюс”. [Электронный ресурс]. URL: http://www.consultant.ru/

30
Экономика знаний: Учебное пособие / В. В. Глухов, С. Б. Коробко, Т. В. Маринина. -СПб.: Питер, 2003. — 528 с.
31
Инновационный менеджмент / Под ред. Ильенковой C. Д. — М.: Банки и биржи, ЮНИТИ, 2003. — 327 с.
32
G. Mensch. Das Technologische Patt: Innovationen ubervinden die Depression. — Frankfurt, 1975.
33
C. Freeman. The economics of industrial innovations / C. Freeman, L. Soete. — Cambridge, MIT Press, 1999. — P.19.
34
Р. Уотермен. Фактор обновления: как сохраняют конкурентоспособность лучшие компании / Под общ. ред. Рысина
В. Т. — Пер. с англ. — М.: Прогресс, 1998. — 368 с.

31
În afară de acestea, autorul distinge următorii factori de apariţie a inovaţiilor:
 economic - include următoarele componente: concurenţa, creşterea profiturilor, protecţia
breveturilor de invenţie;
 tehnologic - cînd în condiţiile moderne perioada optimă de renovare a tehnologiei şi
tehnicii a fost redusă la 4-5 ani, şi în ramurile cele mai dezvoltate la 2-3 ani, precum şi
cerinţele de renovare sînt dictate, în principal, de uzura morală;
 antreprenorial 35.
În cîteva cercetări au fost desemnate următorii factori care încurajează crearea unui nou produs:
 cererea existentă sau potenţială pentru acest tip de invenţie;
 inovaţii, invenţii apar ca rezultat al cerinţelor societăţii, ca răspuns la necesităţile sale
economice şi sociale;
 progresul ştiinţifico-tehnic nu permite să se oprească la realizări, de lungă durată la
eliberarea de aceleaşi produse;
 concurenţă.
Lupta subiecţilor economici pentru cumpărător, pentru supravieţuirea în condiţiile pieţei
concurenţiale crează impresia inevitabilă de dispariţie de pe piaţă a bunurilor şi serviciilor de calitate
scăzută sau învechite (care nu sunt moderne)36.
Examinînd sursele de inovare, motivele şi factorii care cauzează apariţia lor, trebuie de remarcat
faptul că, în cele mai multe cazuri, acestea toate se încadrează în una din cele două ipoteze menţionate –
fie în ipoteza cererii, sau în ipoteza de împingere tehnologică. Mai mult decît atît, se poate concluziona
că elaborările ştiinţifice din ultimii ani cu privire la generarea de inovaţii dovedesc existenţa armonioasă
a celor două ipoteze. În general, putem constata că cauza apariţiei inovaţiilor se datorează progresului
economic al societăţii, iar inovaţiile constituie motorul progresului.

CONCLUZII:
1. În practica internaţională, lucrările metodologice existente, oferă o descriere sistematică a
inovării într-o economie de piaţă, recunoscute în calitate de Standarde internaţionale a statisticii în
domeniul ştiinţei, tehnologiei şi inovării, printre acestea sunt :

35
М. С. Очковская. Инновации как качественный фактор экономического роста: автореферат диссертации
на соискание степени кандидата экономических наук: 08.00.01 / Очковская Марина Станиславовна. — Москва. —
Московский государственный университет имени М. В. Ломоносова, 2006. — 26 с.
36
Сущность и виды инноваций [Электронный ресурс]. URL: legkoprom.ru/index43.html (дата обращения: 16.07.11)

32
 - Manualul Oslo (1992), conţine metodologia pentru colectarea datelor privind inovaţiile
tehnologice şi recomandări în domeniul statisticilor pentru inovare;
- Manualul Frascati (1993), conţine noţiuni de bază legate de cercetare - dezvoltare (R & D),
compoziţia lor şi limitele, precum şi metode de măsurare a numărului personalului implicat în
cercetare - dezvoltare.
2. Pe baza reglementărilor metodologice elaborate, şi ţinînd cont de experienţa existentă a
efectuării observaţiilor statistice în domeniul inovării, Eurostat, în coordonare cu experţii statelor
membre ale UE, a elaborat un Program unificat de studiu a inovării (Community Innovation Survey:
CSI-IV). În anii 2008 şi 2009 comparaţia a fost făcută pe 29 de indicatori, combinaţi în trei grupuri
majore şi şapte subgrupe. În această perioadă de timp s-a elaborat o nouă abordare de evaluare a
problemelor performanţei de inovare.

1.3 Clasificarea inovaţiilor (Ţurcan A.)

Clasificarea inovărilor reprezintă un element important al statisticii inovărilor, care e bazată pe
abordări şi standarde internaţionale unice, instituite în 1989 de Organizaţia de Colaborare şi Dezvoltare
Economică (OCDE). Inovarea este înţeleasă şi tratată ca un proces complicat de iniţiere şi implementare
a producţiei noi de mărfuri şi servicii, de producere şi utilizare a tehnologiilor avansate, a metodelor
progresiste de organizare a muncii şi producţiei (modalităţi de stabilire a legăturii între lucrători şi
mijloacele de producţie), a gestiunii şi totodată ca rezultatul realizării acestui proces sau noul produs
propriu-zis, noua tehnologie, cu condiţia ca angajatul sau organizaţia respectivă să îşi schimbe abilităţile
şi deprinderile profesionale, comportamentul economic etc.
Complexitatea noţiunii de ,, inovare”, multitudinea de tipuri şi sfere de utilizare a inovărilor fac
destul de dificilă clasificarea lor. Astfel inovările se clasifică după următoarele criterii:
După gradul de noutate:

a) Radicale (produse, tehnologii noi, restructurarea complexă a întreprinderii); Sunt caracterizate

prin grad ridicat de noutate, determină schimbări fundamentale ale activităţilor prin abateri semnificative
faţă de practicile curente, presupune un nivel foarte ridicat de risc şi costuri, presupune noi cunoştinţe şi
noi rutine, deseori o nouă organizare.
b) Ameliorative sau incrementale (creşterea calităţii sau reducerea costurilor pe baza unor metode
economicoase); presupune o desfăşurare continuă în timp. Poate fi: o îmbunătăţire, o dezvoltare, o
extindere, o simplă adaptare. Nu este foarte costisitoare sau foarte riscantă, este ieftină şi durează puţin,

33
reprezintă o schimbare care este mai mult cosmetică decât fundamentală, nu implică cunoştinţe noi.
Rolul ei constă în menţinerea poziţiei câştigate pe piaţă
c) Raţionalizatoare (o ameliorare parţială pe baza modificărilor efectuate în una sau mai multe
ramuri);
După obiectul inovării:
a) inovare de produs (dezvoltare de produs) este o reacţie a unei firmei faţă de modificarea cerinţelor
pieţei care schimbă concepţia funcţională şi/sau tehnologică, schimbă materiile prime, materialele şi
componentele folosite, schimbă forma, aspectul, dimensiunile (un nou design) unui produs, conduce
la creşterea numărului de noi utilizări a unui produs, crează noi servicii care însoţesc un produs.
b) inovare de proces - urmăreşte îmbunătăţirea performanţelor interne ale unei firme vizând toate
aspectele interne ale unei organizaţii, indiferent de domeniul căruia îi aparţine. Produsul nu suferă
modificări esenţiale, are efecte pozitive asupra mediului, formele pe care le poate îmbrăca este:
 introducerea unui nou echipament tehnologic
 introducerea unor procese tehnologice noi sau sensibil îmbunătăţite
 introducerea unor noi sisteme/metode de management, de exemplu Sistemul de Management
al calităţii, Sistemul de Management de mediu, Managementul prin proiecte
 introducerea unor noi metode de organizare
După locul unde este întâlnită inovarea:
a) inovare de intrări/input (materii prime şi materiale noi, componente noi, surse noi de
aprovizionare, modalităţi/condiţii noi, de aprovizionare, etc.)
b) inovarea de proces (tehnologii noi, procedee noi de fabricaţie, metode noi de planificare,
organizare, control, etc.)
c) inovarea de ieşiri/output (produse/servicii noi, ambalaje şi modalităţi, de ambalare noi, metode noi
promovare, metode noi de distribuţie.)

INTRĂRI TRANSFORMĂRI IEŞIRI

• materii prime şi tehnologii noi

materiale noi procedee noi produse/servicii noi
• componente defabricaţie ambalaje şi modalităţi
noi metode noi de de ambalare noi
planificare, metode noi promovare
• surse noi de organizare, control metode noi de
aprovizionare etc. distribuţie
• etc.
modalităţi/condi
ţii noi
de aprovizionare, etc.

După gradul de intensitate tehnologică:

a) Inovări de ameliorare - sunt cele mai simple

34
b) Inovări de adaptare - menţin principiile de bazã ale produsului şi realizează un salt calitativ
important, prin modificări majore
c) Inovări de ruptură - schimbă total produsul pentru obţinerea unor performanţe net superioare
Inovarile de ameliorare şi de adaptare sunt inovări incrementale în timp, iar cele de ruptură sunt inovări
radicale.37
După impactul produs:
a) Inovarea de fond - presupune obţinerea unui produs nou destinat unei pieţe noi şi crearea unor noi
relaţii comerciale
b) Descoperirea unei noi nişe comerciale - presupune plasarea unui produs existent, adaptat la
cerinţele unei pieţe noi
c) Inovarea curentă - reprezintă îmbunătăţirea produs existent pe aceiaşi pieţe
d) Inovarea revoluţionară - constă în conceperea produsului într-un mod principial nou pentru
consolidarea relaţiilor comerciale existente
După rezultatul inovărilor:
a) Productive (introducerea unor mărfuri sau produse noi);
b) Tehnologice (implementarea unor noi metode de producţie);
c) Organizaţionale (modificarea organizării şi structurii producţiei, muncii şi gestiunii);
d) De marketing (crearea unei pieţe noi de desfacere, valorificarea noilor surse de materie primă,
semifabricate, materiale, energie);
e) Complexe.
Clasificarea de Booz, Allen şi Hamilton (1982) - în funcţie de două dimensiuni: internalitatea (nou
pentru o companie) şi externalitatea (nou pentru piaţă):
 produse noi pentru întreaga lume
 linii noi de produs pentru o companie
 extinderi ale unei linii existente de produse într-o companie
 îmbunătăţiri/revizuiri ale produselor existente
 reduceri de costuri la produsele existente
 repoziţionare pe piaţă a produselor existente
Clasificarea de Henderson şi Clark (1990) - clasifică inovările utilizând alte două dimensiuni:
conceptele fundamentale – care surprind impactul inovării asupra componentelor produsului şi
legăturile dintre conceptele fundamentale şi componentele unui produs
a) inovare radicală care presupune crearea atât a unor concepte fumdamentale noi şi a unor legături
noi
b) inovare de arhitectură (arhitecturală) presupune doar modificarea legăturilor dintre componetele
produsului
c) inovare modulară presupune doar schimbarea conceptului fundamental
d) inovare incrementală reprezintă simpla îmbunătăţire a ansamblului
Clasificarea de Kleinschmidt şi Cooper (1991)
a) produse înalt inovative

37
prof. dr. ing. Mircea COVRIG, as. drd. ing. Cristina GHEORGHE Inovare şi transfer tehnologic ,curs, 2008 – 2009.

35
b) produse mediu inovative
c) produse scăzut inovative
Clasificarea de Veryzer (1998):
a) inovare continuă
b) inovare comercială radicală
c) inovare tehnologică radicală
d) inovare comercială şi tehnologică radicală
Clasificarea de Eugeniu Hrişcev (2001):
După originea inovărilor:
a) Ştiinţifice (rezultatele cercetării ştiinţifice);
b)De proiectări (rezultatul progresului tehnico-ştiinţific);
c) Tehnice (rezultatul valorificării utilajului nou);
d) Tehnologice (rezultatul elaborărilor tehnologice);
e) De producţie (rezultatul acumulării experienţei);
f) Informaţionale (utilizarea informaţiei exterioare);
După tipul predominant al efectului:
a) Economice;
b) Sociologice;
c) Ecologice;
d) Informaţionale;
e) Complexe.
După domeniul prioritar de implementare:
a) Tehnologice şi de producţie;
b) Organizatorico-administrative;
c)Sociale şi de comportament (îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de trai);
d) Ştiinţifice (crearea unui nou sistem de informaţie ştiinţifică);
După formele de protecţie juridică:
a) Brevete de bază (un complex de brevete care protejează ideea de bază);
b) Brevete particulare (brevetul de invenţie protejează unul din elementele inovaţiei);
c) Protecţie nebrevetată (emblema comercială şi altele);
d) Know-how (secret comercial, neprotejat de brevet);
e) Inovaţie neprotejată, accesibilă tuturor .
După etapa lansării:
a) De pionierat în ramura dată, la scară mondială;
b) Pentru prima dată este implementată în ţara dată;
c)Pentru prima dată este implementată la întreprinderea respectivă.
După rolul pe care îl au în procesul de producţie:
a) De bază;
b) Complementare .
După importanţă:
a) De bază;
b) Care îmbunătăţesc procesul de producţie;
c) Pseudo-inovări (schimbări estetice, culoare, decor etc.).38

38
Eugeniu Hrişcev ,,Managementul inovaţional” Chişinău 2001; pagina 13-15.

36
 Reieşind din toate clasificările prezentate mai sus o clasificare amplă a inovărilor este redată în
ANEXA 4.
Dacă e să abordăm modul complex de clasificare al inovărilor, atunci mai generalizat ele se
divizează în patru categorii de bază:
1. De produs;
2. De proces;
3. Organizaţionale;
4. De piaţă sau de marketing.

Inovări

De produs Organizaţionale

De proces De marketing

Figura 1.1 Clasificarea inovărilor după Frascati39

Inovările de produs sunt legate direct de satisfacerea nevoilor clienţilor şi se referă la apariţia unui
produs care combină sub o formă nouă atributele sale cunoscute sau care introduce noi atribute care
anterior nu erau valabile. Gradul de noutate al noului produs este direct legat de distanţa dintre
caracteristicile noi şi cele anterioare ale acestuia. Inovarea de substanţă implică în general o redefinire
fundamentală a produsului. Acest lucru este necesar pentru a delimita această formă de inovare de ceea
ce teoreticienii numesc simpla diferenţiere a produsului, care se bazează pe segmentarea pieţei căreia îi
este acesta adresat. Ca exemplu pot servi ,,Seven Up” şi ,,Tab”- prima băutură dietetică a companiei
,,Coca-Cola”, care reprezintă inovaţii de substanţă deoarece redefinesc produsul prin adăugarea unor
atribute noi acestuia- nivel redus de calorii în cazul ,,Tab” şi decafeinizarea în cazul ,,Seven Up”. Deci
inovaţiile de produs constau în crearea unor mărfuri sau servicii, care să îndeplinească funcţii noi sau să
necesite cheltuieli mai mici, dar să fie de o calitate mai bună pentru a atrage cât mai mulţi consumatori.40
Inovările de proces reprezintă moduri noi de proiectare şi fabricare a lucrurilor sau de livrare a
serviciilor. În multe cazuri schimbarea proceselor este invizibilă pentru clienţi, chiar dacă ea ajută
organizaţia să fie mai eficientă. O nouă tehnologie este o inovaţie de proces, fie că este o tehnologie de
fabricaţie fie un sistem de informaţii pentru manageri. Noile forme de organizare a managementului şi a
muncii inclusiv îmbogăţirea posturilor, participarea, reengineering-ul, programele de calitate sunt de
39
Manualul Frascati: Standardele Practice Propuse pentru Anchetele în Cercetare şi Dezvoltare Experimentală (Ediţia 6,
2002).
40
Eduard Dinu ,,Strategia firmei” Bucureşti 2003; pagina 110-115.

37
asemenea inovaţii de proces. Un exemplu concret care evidenţiază importanţa inovaţiilor de proces este
tehnologia de fabricare a autovehiculelor. Astfel, în ciuda faptului că motoarele acestora sunt în mod
semnificativ mai scumpe faţă de cele din anii '50-'60, calitatea şi celelalte atribute ale acestora sunt atât
de perfecţionate, încât în termeni relativi, preţurile maşinilor sunt substanţial inferioare celor din
perioada menţionată anterior. Inovaţiile de proces contribuie substanţial la perfecţionarea, modernizarea
metodelor de obţinere a produsului cu scopul de a genera o creştere a eficienţei economice prin
diminuarea costului de producere.
Interdependenţa care există între inovarea de produs şi inovarea de proces este evidentă.
Perfecţionarea proceselor, metodelor şi tehnicilor de lucru este impusă de cele mai multe ori de
dezvoltarea unor produse noi, a căror apariţie este cauzată adesea de revoluţionarea proceselor clasice de
fabricaţie. La modul cel mai general apariţia şi dezvoltarea inovaţiei de produs va genera numaidecât
apariţia şi dezvoltarea inovaţiei de proces şi invers, cea de proces o va genera pe cea de produs.41
Inovările organizaţionale reprezintă a treia categorie de inovaţii a cărei prezenţă este mai
observabilă în cadrul organizaţiei sau firmei. Acest tip de inovaţii contribuie la modificarea organizării şi
structurii producţiei, muncii şi gestiunii procesului de muncă în firmă. Inovaţiile organizaţionale au ca
efect sporirea calităţii producţiei în serie, organizarea cât mai raţională a locurilor de muncă, utilizarea
optimă a fluxurilor materiale, informaţionale, a metodelor administrative ale organizaţiei care le
implementează.
Inovările de piaţă sau de marketing contribuie constructiv la crearea unei pieţe noi de desfacere, la
valorificarea noilor surse de materie primă, semifabricate, materiale, energie. Inovaţiile de piaţă sunt
aplicate de către diviziunea de marketing a întreprinderii pentru a valorifica noi segmente de piaţă,
inclusiv şi cele externe, pe calea identificării şi ocupării nişelor libere, înlăturării concurenţilor sau
cooperării cu aceştia în condiţii reciproc avantajoase.42
Inovarea înglobează tot ceea ce este nou, ce duce spre progres spre schimbare continuă şi spre
dezvoltare economică. Este destul de evidentă diferenţa majoră între firmele care utilizează tot ceea ce
este nou şi constructiv în activitatea lor de producere şi firmele care se bazează în totalitate pe
tehnologiile învechite şi resping inovaţiile. Primele firme mai sus menţionate, prezintă pe piaţă produse
de o calitate mai mare şi la un preţ mai redus, care au fost fabricate cu costuri mai mici, în timp ce a
doua categorie de firme dacă nu vor implementa inovaţiile vor evolua spre regres spre stagnare în
procesul de producţie. De aici reiese importanţa pe care o au inovările în economia unui stat şi faptul că
fără inovări şi tehnologii moderne de producţie nu ar exista dezvoltare economică.

41
Завлин , Миндели ,,Основы инновационного менеджмента теория и практика" Москва 2000; pag. 4-7, 18-19.
42
Ion Petrescu ,, Management inovaţional” Sibiu 2006; pagina 16-20.

38
 Iată de ce pentru antreprenoriatul actuale sunt deosebit de importante inovările complexe, sau
îmbinarea mai multor tipurilor de inovări. Greşelile tipice ale întreprinderilor din Republica Moldova şi
din alte ţări CSI constă în faptul că, la achiziţionarea sau modernizarea utilajului, se încearcă să se
economisească pe contul asimilării cunoştinţelor tehnologice, instruirii cadrelor, cercetărilor de
marketing. În rezultatul acestor „economii” cresc costurile de producţie, iar inovările nu au efectul
scontat şi nu se recuperează.

39
1.4 Analiza comparativă a definiţiilor utilizate în domeniul inovaţional la nivel naţional şi
internaţional (Ţurcan A.)

Delimitarea noţiunilor inovare şi activitatea de inovare

În literatura economică mondială inovarea este interpretată ca transformarea progresului tehnico-

ştiinţific potenţial în cel real, sub forma produselor sau tehnologiilor noi.
Termenul de „inovare” provine de la cuvântul latin „inovatis” (in – în, novatis – nou), ceea ce în
traducere ar însemna înnoire, noutate, schimbare. În uzul economic, această noţiune este relativ nouă.
Conform dicţionarului Vebster43 Inovarea44 sau inovaţia (engl. innovation) reprezintă: 1.ceva nou
sau modificat, introdus în practică; 2. activitatea de inovare (inovaţională), implementarea lucrurilor sau
metodelor noi.
În sensul general al termenului, cuvântul “inovare” acoperă în totalitate procesul de creaţie:
dezvoltare, utilizare, producţie şi comercializare de produse şi de procedee de fabricare, în toate ramurile
economiei naţionale.
Într-un sens restrâns, cuvântul are mai multe semnificaţii, dar cele mai des întâlnite sunt
următoarele:
 soluţia practică a unei probleme tehnologice inedite, întâlnită într-o întreprindere (acţiune) specifică
(numită uneori inovaţie tehnologică);
 rezultatul unui proces complex, conducând la transformarea unei invenţii într-un produs sau
procedeu industrial;
În literatura economică noţiunea de inovarea are mai multe definiţii şi se tratează sub diferite
aspecte, concretizându-se în două tendinţe: atunci când inovarea se prezintă ca rezultat al procesului
creativ sub forma producţiei şi tehnicii noi, tehnologii şi metode performante etc., ori ca proces de
implementare a noilor elemente, aspecte şi principii prin înlocuirea celor existente.
Noţiunea de „inovare” ca categorie economică a fost analizată, pentru prima dată, de către
savantul austriac J. Schumpeter în primul deceniu al secolului XX. În lucrarea sa, „Teoria dezvoltării
economice” [25], inovarea se tratează ca totalitatea modificărilor cu scopul implementării şi utilizării
noilor tipuri de produse, mijloace de producţie şi transport, pieţe de desfacere şi forme de organizare a
procesului de producţie.

43
innovation n. 1. something new or different introduced., 2. the act of innovating; introduction of new
things or methods. [1540-50; ]
44
“Inovarea”este noţiune utilizată în versiunea românească a manualelor Frascati şi Oslo, care a fost realizată de INS

40
În cadrul inovării, aşa cum este ea definită de Schumpeter, se admite că intră cinci tipuri de activităţi şi
anume:
1. crearea unui produs nou;
2. introducerea unei noi metode de fabricaţie;
3. intrarea pe o piaţă nouă (sau crearea unei noi pieţe);
4. apelarea la o nouă materie primă;
5. o nouă organizare a firmei.
Deci, utilizând definiţia dată de J.Schumpeter noţiunea de inovare, în sensul restrâns al cuvântului,
înseamnă a produce altceva sau a produce altfel. Ea poate fi exprimată ca:
 Crearea şi implementarea unui nou produs;
 introducerea unei noi metode de fabricaţie;
 utilizarea tehnicii noi, proceselor tehnologice noi sau (vânzare-cumpărare)
 utilizarea unei noi materii prime;
 intrarea pe o piaţă nouă (sau crearea unei noi pieţe);
 nouă organizare a producerii;
 creare a unei anume imagini a organizatiei.
După J. Schumpeter, inovarea reprezintă sursa de bază a profitului. El afirmă că în esenţă,
profitul reprezintă rezultatul realizării combinaţiilor noi, iar fără dezvoltare nu există profit şi invers,
fără profit nu există dezvoltare. Profitul apare ori de câte ori piata se gaseste într-un echilibru
concurential perfect, iar întreprinzatorul inovator “perturba” permanent acest echilibru concurential. El
este cel care cauta şi implementeaza în producţie soluţii tehnice noi, punând, în felul acesta, în valoare
posibilitati de obtinere a profitului înca neexplorate pâna atunci. Rolul unui astfel de manager este să
aiba idei, în primul rând idei comerciale, adică să descopere la timp ceea ce este necesar, ce se caută şi
place consumatorilor. Iată de ce profitul este interpretat de J. Schumpeter ca un fel de preţ al funcţiei
inovătoare a întreprinzătorului. 45 [].
Într-adevar, nu puţini sunt aceia care consideră că marile averi industriale sunt rezultatul unor mari
invenţii care au revolutionat din temelii producţia în toate compartimentele ei. Se poate spune, asadar, ca
atuul cu adevarat productiv este ideea. Amploarea şi durata acestui profit, însa, depind de viteza cu care
se generalizeaza noile procedee tehnologice, în consecintă, de apariţia unor concurenţi imitatori, în

45
vezi Schumpeter J..„Teoria dezvoltării economice” (Теория экономического развития. M.: Прогресс, 1982)

41
masura să anihileze avantajele temporare obţinute de primii. Cu toate acestea, desi unele surse de profit
de acest gen dispar, altele nu încetează de a apare. Astfel, conchide J. Schumpeter, profitul inovaţional
exista în mod continuu.
O altă definiţie, care exprimă cel mai bine rolul inovării în activitatea economică, este cea a lui
Peter Drucker. În viziunea sa inovarea este instrumentul specific al unui manager întreprinzător,
mijlocul prin care el exploatează schimbarea ca o ocazie pentru diferite afaceri sau diferite servici 46.
Diferiţi cercetători străini tratează inovarea ca proces. De exemplu, B. Twisse determină
inovarea ca un proces, în care o idee sau o invenţie capătă conţinut economic 47 []. O altă tratare a
inovării ca proces este dată de B. Santo48 [], care caracterizează inovarea ca un proces economico-
social, care prin aplicarea practică a ideilor ştiinţifice şi a invenţiilor duce la crearea produselor,
tehnologiilor noi, cu caracteristici mai performante. Iar în cazul când inovarea este orientată spre un
avantaj economic, profit, apariţia pe piaţă a acesteia poate genera un venit suplimentar.
În ultimul timp circula o altă definitie propusă de Mansfiel E.49: Inovarea este procesul global de
creativitate tehnologică şi comercială, transferul unei noi idei sau a unui nou concept până la stadiul
final al unui nou produs, proces sau activitate de service acceptate de piaţă.
„inovarea” presupune un proces de:
• unicitate
• cercetare
• finanţare
• realizare
• acceptare şi cerere de către clienţi
• obţinere de profit cât mai repede
• diseminare
Stimuli ai inovării sunt:
 dorinţa de schimbare,
 accesul la capital,
 cadrul legal propice competitivităţii pe piaţă,
 cultura riscului,
 existenţa unei forţe de muncă bine calificată,
46
Alpopi. C.(2005). Creativitate şi inovare. cap.5. cursuri în format digital http://www.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?
id=238&idb
47
B. Twisse. Управление научно-техническими нововведениями/ Сокр. перев. с англ./ М.:Экономика, 1989
48
B. Santo
49
Mansfield E., Research and Innovation in the Modern Corporation, citat de Regis Larue de Tournemine in
Strategiestechnologiques et processus d'innovation, Ed. d'Organisation, 1991, p.87

42
  reglementări legale care să stimuleze inovarea.
Conform standardelor internaţionale, incluse în Manualul Frascati al OECD (1981) este expusă
o definiţie actuală a inovării.
Inovarea (ştiinţifică şi tehnologică) constă în transformarea unei idei într-un produs vandabil,
nou sau ameliorat, sau într-un proces operaţional în industrie sau în comerţ, sau într-o nouă metodă
socială.
Conform Instrucţiunii Frascati (ultima redacţie din 2002) inovarea se determină ca rezultatul
final al activităţii de inovare sub formă de produs nou sau ameliorat care poate fi implementat pe
piaţă, proces tehnologic nou sau modernizat care poate fi utilizat în practică precum şi o nouă
abordare a serviciilor sociale.
Definiţia utilizată în prezent de Comisia Europeană [7] tratează inovarea ca transformarea unor
noi cunoştinţe în beneficii economice şi sociale, ca rezultat al unor interacţiuni dintre diferiţi subiecţi a
unui sistem care include firme, instituţii de cercetare şi finanţatori în cadrul unui mediu local, naţional
şi internaţional.
Legislaţia din România tratează inovarea sub două aspecte [7]:
Inovarea – ca produs: o nouă funcţie sau îmbunătăţirea funcţionalităţii a unui produs, proces
sau serviciu, în oricare dintre domenii şi care ar putea sau poate să răspundă cererii pieţei sau care ar
putea sau poate genera o nouă cerere a pieţii.
Inovarea – ca proces: activitatea care permite apariţia inovării – ca produs şi care se bazează pe
un comportament individual, social sau de firmă, creativ şi dinamic. Această activitate include şi
cercetarea – dezvoltarea.
În ţara noastră, conform Codului cu privire la ştiinţă şi inovare al Republicii Moldova, inovarea
este definită ca aplicarea rezultatului final, nou sau perfecţionat, al activităţii din domeniul cercetării
ştiinţifice şi transferului tehnologic realizat în formă de cunoaştere, produs, serviciu, procese
competitive, noi sau perfecţionate, utilizate în activitatea practică şi/sau comercializate pe piaţă [].50
Conform definiţiei date de E. Hrişcev, inovarea include 3 aspecte51 []. :
1. Conţinutul inovaţiei (inovării) care cuprinde înnoirea, perfecţionarea, reformarea nu numai a
producţiei de bunuri materiale ale agenţilor economici din sectorul productiv al economiei
naţionale, ci şi a rezultatelor activităţii din sfera ştiinţifică, educaţională, administraţiei publice,
serviciilor etc.
50
Codul cu privire la ştiinţă şi inovare al Republicii Moldova
51
E. Hrişcev

43
 2. Geneza inovaţiilor (inovărilor) care prevede utilizarea rezultatelor activităţii intelectuale,
creative pe lângă activitatea de cercetare–dezvoltare în cadrul întreprinderii efectuată de instituţiile
specializate, dar şi a rezultatelor obţinute în procesul de producţie a mărfurilor şi serviciilor de
către diferiţi agenţi economici.
3. Efectul inovaţiilor (inovărilor) care cuprinde mai multe forme. Acesta poate fi economic,
informaţional, social şi ecologic.
Deci, în literatura economică mondială inovarea se interpretează ca implementarea progresului
tehnico-ştiinţific (din potenţial în cel real), realizat în formă de produse şi tehnologii noi.
Înainte de a etapiza procesul de inovare este necesar de a clarifica unele noţiuni:
Invenţia este legată de un progres al cunoştiinţelor, care se concretizează în elemente de tehnică sau
tehnologie. Condiţia de succes constă în buna funcţionare.
Invenţia trebuie să aibă următoarele caracteristici:
• să aibă caracter tehnico-aplicativ
• să poată fi realizată şi reprodusă
• să prezinte noutate şi progres faţă de cunoştinţele actuale pe plan mondial
Se poate remarca faptul că între cerinţe nu figurează aceea de a fi capabilă să aducă bani, să aibă
succes pe piaţă. Această trăsătură o deosebeşte esenţial invenţia de inovare.
În schimb, o invenţie trebuie să facă dovada că reprezintă o noutate mondială, ceea ce nu se cere
unei inovaţii.
Progresul tehnic privit ca invenţii şi creaţii tehnice şi tehnologice este opera creatorului, iar
inovaţia este opera antreprenorului.
Creativitatea -capacitatea de a identifica noi conexiuni între elemente (obiecte, evenimente, legi)
aparent fără legătură între ele.
Creativitatea este un ansamblu complex de: idei, moduri de gandire, activităţi, procese (instrumente,
tehnici, moduri de abordare), rezultate (solutii la probleme,sisteme de producţie, produse).
O idee creativă este o idee caracterizată prin cateva din urmatoarele trăsături:
 unică;
 diferităa;
 atipică;
 facută altfel decat de obicei;
 foarte potrivită scopului;

44
  genială.
Însă, după părerea noastră, cea mai completă definitie (Goldsmith, citat de A:D. Moore in Inventie,
descoperire, creativitate, Ed. Encicl. Rom., Buc., 1975) este următoarea: creativitatea este producerea
sau dezvăluirea unui fapt nou, lege, relaţie, dispozitivsau produs, procedeu sau sistem, care are la bază
cunostiinţe accesibile dar care nu decurge direct, simplu sau prin intermediul unui proces logic din
informatiile ce ne stau la indemana, ci se bazează pe procese intuitive.
În tabelul 1.3 este prezenată o "matrice" care ne permite o buna caracterizare a oamenilor în
funcţie de masură în care pot face faţă cerinţelor de creativitate şi inovare.
Matricea ne oferă suficient material de reflexie. Desigur, nu toată lumea poate fi un creator de
exceptie, dar cine nu are nici calităţi creative şi nici inovaţionale, este bine sa nu intre în domeniul
afacerilor. Se mai poate observa că, sub aspectul succesului în afaceri, calităţile inovante sunt mai
valoroase decat cele de creativitate. 52

+ Copiator de Specialist in Creator de

idei implementarea exceptie
(Proiectare ideilor
inversata)
Inovare Operator Om inovant Creator de
pedant succes

- Perdant pe Perdant cu idei

Aiurit cu
toata linia idei
- Creativitate +
Tabelul 1.3 Matricea de creativitate umana.

Capacitatea de convergenţă tehnică - uşurinţa de a introduce un nou produs în procesul

industrial.
Spiritul antreprenorial - abilitatea de a avea succes pe piaţă cu noua creaţie.
Activitatea de inovare reprezintă aducerea unei noi idei pe piaţă, transformarea ei în ceva
profitabil.
Activitate de inovare şi de transfer tehnologic conform Codului privind ştiinţa şi inovarea al
Republicii Moldova (Articolul 22) este un proces de transformare a rezultatelor cercetărilor ştiinţifice,
ale elaborărilor practice şi/sau ale altor realizări tehnico-ştiinţifice finalizate (precum şi ale cercetărilor
ştiinţifice şi elaborărilor ce ţin de acestea) în cunoştinţe ştiinţifice noi, în produse, servicii, procese, noi

52
Baloiu L.M, Frasineanu Ioan, Frasineanu Corina “Management innovational” Bucureşti, 2005.

45
sau perfecţionate, care corespund necesităţilor practice şi cerinţelor pieţei şi care sunt supuse procesului
de transfer tehnologic şi de comercializare.
Tabelul 1.4 Variante de definiri ai inovării
Autorul, lucrarea Noţiunea de „Inovare” Comentarii
Shumpeter I., Modificăre cu scop de implementare şi Nu se ia în consideraţie
(Теория utilizare a noilor feluri de mărfuri de posibilitatea utilizării noilor
экономического consum, mijloace de producere şi de forme de materie primă,
развития. M.: transport, pieţilor şi formelor de organizare modificările calitative şi
Прогресс, 1982) în industrie cantitative în componenţa
personalului, nu este indicată
necesitatea perfecţionării
cadrelor.
B. Santo Caracterizează inovarea ca un proces
(Инновация как economico-social, care prin aplicarea
средство practică a ideilor ştiinţifice şi a invenţiilor
экономического duce la crearea produselor, tehnologiilor
развития. М: noi, cu caracteristici mai performante. Iar
Прогресс, 1990) în cazul când inovarea este orientată spre
un avantaj economic, profit, apariţia pe
piaţă a acesteia poate genera un venit
suplimentar.
B. Twisse Un proces, în care o idee sau o invenţie
(Управление научно- capătă conţinut economic
техническими
нововведениями/
Сокр. перев. с англ./
М.:Экономика, 1989)
Braian T. Proces în care marfa intelectuală – Trebuie de menţionat, că este
(Управление научно- invenţia, informaţia, know-how, sau ideia necesar de a primi un efect
техническими – primeşte un conţinut economic pozitiv, precum şi că ideia
нововведениямию М.: trebuie să fie realizată (pe
Экономика, 1989) piaţă)
Everett Rogers – O idee, o practică sau un obiect care este
1995 perceput ca nou de un individ sau o altă
unitate de adoptare
Hartman Haushtain Utilizarea în activitatea practică, şi Nu este arătată /indicată/
Leitung industrieller aplicarea ideei, propunerii, /rezultatului/ calea de la ideie până la
Forchung und lucrărilor de cercetare ştiinţifică (LCŞ), lansare pe piaţă, nu este
Entwicklund modelului analizată posibilitatea
modificării în structura

46
 organizării producerii, în
componenţa personalului,
eficienţa ideei acceptate
Medânschi V. Proces social, tehnic, economic ce conduce Mărfurile trebuie să fie
(Инновационное la apariţia mărfurilor (produse, servicii) şi realizate pe piaţă
предпренимательство. tehnologiilor mai performante după
М.: ИНФРА-М, 1997) calităţile sale în rezultatul utilizării practice
a inovării.
Gohberg L. Rezultatul final al activităţii de inovare, Este necesar ca ideia să
(Статистика науки и realizat în forma produselor noi sau parcurgă calea de la apariţie
инноваций. Краткий considerabil îmbunătăţite, implementate pe până la realizare, deoarece
терминологический piaţă, proceselor tehnologice noi sau fără
словарь. М.: ВШЭ, considerabil îmbunătăţite, utilizate în
1996) activitatea practică, sau în noua viziune a
serviciilor sociale
Covrig Mircea, Reprezintă un rezultat, fiind finalitatea Nu sunt luate în consideraţie
Gheorghe Cristina procesului de inovare şi vizează inovările organizaţionale.
Inovare şi transfer introducerea invenţiei în practica socială. Doar există inovări care nu
tehnologic, Bucureşti, urmează unei invenţii, de
2008 exemplu, reorganizarea unei
firme
OECD - Cunoaştere care este cerută; o invenţie care
Organisation for a fost introdusă pe piaţă şi şi-a demonstrat
Economic Coperation relevanţa pentru economia pieţei
and Development
Manualul Oslo, Implementarea produselor (bunurilor sau
1997, 2005 serviciilor) sau proceselor noi sau
considerabil îmbunătăţite, metodelor de
marketing noi, sau o nouă metodă
organizaţională în business, organizarea
locului de muncă sau relaţiilor externe.
Legea nr. 324 din 8 O activitate orientată către generarea,
iulie 2003 România asimilarea şi valorificarea rezultatelor
cercetării-dezvoltării în sfera economică şi
socială
INS Reprezintă un produs (bun sau serviciu)
INOV (România) nou sau semnificativ îmbunătăţit lansat pe
piaţă sau introducerea în propria unitate a
unui proces tehnologic nou sau
semnificativ îmbunătăţit.
Inovarea este bazată pe rezultatele unei
tehnologii noi, a dezvoltării tehnologice, a

47
 unor combinaţii noi de tehnologii existente
sau pe utilizarea altor cunoştinţe obţinute
de unitate.
Codul privind ştiinţa Aplicare a rezultatului final, nou sau
şi inovarea al perfecţionat, al activităţii din domeniul
Republicii Moldova cercetării ştiinţifice şi transferului
(Articolul 20), 2004 tehnologic realizat în formă de cunoaştere,
produs, serviciu, proces competitive, noi
sau perfecţionate, utilizate în activitatea
practică şi/sau comercializate pe piaţă.

Din conceptele enunţate mai sus reflectă abordarea inovării sub următoarele aspecte:
 ca un proces de creare, implementare şi extindere a noilor tehnologii, a noilor forme de
organizare etc.;
 ca rezultat şi ca proces are drept scop transformarea cunoştinţelor ştiinţifice/tehnologice în
produse care satisfac cerinţele consumatorilor;
 reprezintă un rezultat, al activităţii ştiinţifice (tehnică sau tehnologie nouă, produs nou etc.)
fiind finalitatea procesului de inovare şi vizează introducerea invenţiei în practica socială;
ca rezultat al unui proces de investiţie în cercetări şi elaborări ştiinţifice prin crearea de noi
produse (bunuri sau servicii), tehnologii, metode, etc. implermentate pe piaţă în scopul
obţinerii profitului.
Astfel, inovarea reprezintă procesul de dezvoltare şi implementare a ideilor noi într-o organizaţie,
întreprindere sau firmă ce desfăşoară o anumită activitate economică, comercială sau dezvoltă şi susţine
un business de proporţii mici sau mai mari.
Este evident că prosperitatea unei firme depinde în cea mai mare măsură de implementarea unor idei
noi şi a tehnologiilor noi de fabricare a produselor de către firmă.
Inovarea trebuie să ofere soluţii care să asigure pentru organizaţii:
 supravieţuirea, păstrarea poziţiei şi apoi lărgirea segmentului de piaţă;
 să facă faţă modificărilor frecvente ale cerinţelor şi aşteptărilor clienţilor.
Transformarea ideii ştiinţifice în inovare purcede printr -un proces denumit proces de inovare,
care reprezintă, totalitatea etapelor succesive în cadrul cărora inovarea se dezvoltă de la idee la produs,
tehnologie sau serviciu nou şi se extinde în aplicarea practică.
Inovarea poate fi prezentată ca un proces pe stadii, care începe cu generarea ideii şi continuă cu
implementarea ei.

48
 Acesta presupune un şir întreg de acţiuni cu caracter ştiinţific, tehnologic, de proiectare şi
experimentare, de asemenea şi activităţi de producere şi exploatare a produselor noi, precum şi
organizaţional, financiar şi de comercializare, care în totalitate rezultă inovaţia.
Pentru unele inovări, în special cele care încep ca pilot sau proiect demonstrativ, se speră că, o dată
implementate, ele se vor difuza în alte locuri din organizaţie. Pentru aproximativ orice inovare sunt
caracteristice următoarele stadii de dezvoltare53:Generarea ideii; Implementarea ideii; Difuzarea ideii.
Deci, procesul de inovare într-o formă generală cuprinde următoarele stadii sau: (1) de elaborare;
(2) de implementare şi (3) de difuzare a ideii.
Înainte de a parcurge aceste etape, începutul inovării poate fi aleator şi haotic, iar condiţiile
necesare pentru generarea de noi idei pot fi foarte diferite de condiţiile necesare pentru implementarea
lor. Deşi întreprinderile trebuie să inoveze pentru a supravieţui, inovările pot întâmpina rezistenţă şi
opunere exact ca orice altă schimbare. De aceea firmele trebuie să aibă capacitatea de a depăşi aceste
piedici.
Inovarea cere idei creatoare, cineva care să se lupte pentru ele, o bună comunicare şi o corectă
utilizare a resurselor firmei. Astfel gândirea creativă este miezul procesului de inovare. Ea generează şi
ulterior modelează apariţia şi implementarea inovaţiei. Creativitatea este de obicei definită ca
producerea de idei noi, potenţial utile. Ea reprezintă un aspect cheie al dezvoltării ideilor noi. Spre
deosebire de creativitate, inovarea este un concept mai larg, prin aceea că el implică şi încercarea de a
implementa ideile noi. Însă nu orice idee creativă ajunge să fie implementată. 54

Creativitate Rafinarea ideii - Fezabilitate

Generare de Alegerea celor mai Aplicarea ideii
idei noi bune idei ca soluţii este justificată
succes

Surse ale ideilor: imaginatie, analiză, observatii

(asupramediului, a ceea ce fac alţii)

GENERAREA IDEII

IMPLEMENTAREA IDEII
Activitatea de inovare care conţine:
Implementare, fabricaţie, comercializare

53
Dinu Eduard,,Strategia firmei” Bucureşti 2003; pagina 90-102.
54
Androniceanu A. ,,Management” Bucureşti 2002; pagina 166-167.

49
 DIFUZAREA IDEII
prin spirit antreprenorial
Alegerea celor mai bune soluţii de succes pe piaţă

Figura 1.2 Stadii ale unui proces de inovare (elaborat de autor în baza  ,  ,   )
1. Eduard Dinu ,,Strategia firmei” Bucureşti 2003; pagina 90-102. ,
2. prof. dr. ing. Mircea COVRIG, as. drd. ing. Cristina GHEORGHE Inovare şi transfer tehnologic ,curs, 2008 – 2009.
3. Alpopi. C.(2005). Creativitate şi inovare. cap.5. cursuri în format digital http://www.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=238&idb
4. Baloiu L.M, Frasineanu Ioan, Frasineanu Corina “Management innovational” Bucureşti, 2005.

Prin ce se caracterizează o persoană creativă? Cercetările arată că oamenii creativi au o excelentă

înţelegere tehnică a domeniului lor de activitate. Ei înţeleg practicile, procedurile, tehnicile
fundamentale şi în fine esenţa, miezul domeniului lor de activitate. Numai după aceasta ei îşi permit de a
fi creativi, de a urca cu o treaptă mai sus. Spre exemplu chimiştii creativi vor rezulta din oamenii bine
instruiţi şi la curent cu noutăţile acestui domeniu, iar managerii creativi din contabilitate se vor afla
printre cei ce stăpânesc excelent finanţele şi economia.
Comunicarea eficientă atât în mediul extern cât şi în cel intern al întreprinderii este vitală pentru
succesul inovaţiei. Cele mai inovative firme sunt acelea care ştiu să aprecieze importanţa informaţiilor
externe noi, ştiu să le promoveze în interiorul lor, deoarece din aceste informaţii pot rezulta idei noi cu o
valoare destul de mare pentru firma respectivă. Însă pentru realizarea acestor paşi este nevoie ca atât în
interiorul firmei cât şi în exteriorul ei să existe o comunicare eficientă şi bine pusă la punct. Cel puţin
în faza de generare a ideii şi la începutul fazei de proiectare, cu cât există mai multă comunicare cu
atât este mai bine. Descentralizarea, lipsa de formalism şi absenţa birocraţiei stimulează schimbul de
informaţii pe care îl cere inovarea. De exemplu, echipa iniţială de proiectare pentru automobilul
Mazda RX-7 avea 29 de membri dintre care 13 erau de la cercetare, 6 de la producţie, 7 de la
vânzări/marketing şi câte unul de la planificare, întreţinere şi controlul calităţii. Într-o astfel de
combinaţie, sigur nu mai era loc pentru o gândire izolată, astfel eficienţa procesului de comunicare fiind
asigurată. În general comunicarea în cadrul unei firme poate fi stimulată prin instruire, transferuri
multidisciplinare şi lucrări de serviciu variate.
În afară de asigurarea unei comunicări eficiente întreprinderea trebuie să dispună de resursele
necesare pentru a implementa şi promova inovarea. La prima vedere s-ar părea că banii au rolul
primordial în realizarea inovării, însă ei nu reprezintă unica resursă care promovează inovări. Pentru
unele inovări timpul poate fi factorul crucial. Cercetătorii au efectuat un sondaj prin care se constată că
libertatea şi autonomia sunt factorii organizaţionali cel mai des citaţi ca ducând spre creativitate. De

50
exemplu, compania IBM dispune de un ,, program de parteneriat” care le oferă performerilor sclipitori 5
ani de libertate pentru a lucra la propriile proiecte. În trecut era obişnuită situaţia în care cercetătorii şi
inginerii creativi trebuiau să intre în ierarhia managerială ca să obţină măriri de salariu şi promovări.
Acum multe firme oferă scări ierarhice duale, care le dau posibilitatea acestor oameni să fie
recompensaţi extrinsec, rămânând însă în activitatea ştiinţifică.55
În afară de generarea şi implementarea inovărilor mai există şi difuzarea ideilor inovative
(difuzie).
Prin difuzie se înţelege că începând cu prima lor aplicare, inovările se propagă prin intermediul
mecanismelor de piaţă sau altfel, într-o ţară, regiune, sector, pieţe şi firme diferite. Fără difuzie, o
inovare nu va avea o incidenţă economică. Criteriul minim pentru ca o schimbare adusă unui produs să
fie considerată inovarea, ea trebuie să fie “nouă pentru firmă” (sau să antreneze o ameliorare vădită).
Difuzarea reprezintă procesul prin care inovarea se mişcă printr-o organizaţie. Multe inovări
încep ca experimente limitate într-o secţie sau divizie. Aceasta este o abordare prudentă şi rezonabilă.
Dacă astfel de experimente sunt apreciate ca având succes, devine logică extinderea lor în organizaţie.
Inovările se vor difuza mai uşor când nu sunt prea complexe, când sunt uşor de înţeles şi de utilizat;
când pot fi testate, adică posibilitatea testării să fie asigurată într-un cadru limitat; când sunt corelate cu
practicile existente – difuzia este mai uşoară când inovarea este compatibilă cu valorile, convingerile,
nevoile şi practicile curente ale potenţialilor noi utilizatori; când oferă un avantaj vizibil relativ.
Din aceste considerente, inovarea numaidecât conţine două aspecte – noutatea şi utilizarea
practică aproape totdeauna comercială.
Inovarea poate fi privită prin aspect dinamic (ca proces), precum şi prin aspect static. În acest caz
inovarea este rezultatul final al ciclului ştiinţific şi de producere.

În conformitate cu standardele internaţionale inovarea este definită ca rezultatul final al

activităţii de inovare.
Conform Manualul Oslo 2005 Inovarea este implementarea produselor (bunurilor sau serviciilor)
sau proceselor noi sau considerabil îmbunătăţite, metodelor de marketing noi, sau o nouă metodă
organizaţională în business, organizarea locului de muncă sau relaţiilor externe.
Deci, inovarea de produse (bunuri sau servicii) include un bun sau serviciu care este complet nou
sau semnificativ îmbunătăţit în ceea ce priveşte caracteristicile proprii fundamentale, specificaţiile
tehnice, software sau alte componente imateriale încorporate, modul de utilizare preconizat sau uşurinţa

55
Johns Gary, Ursachi Ioan ,,Comportament organizaţional” Bucureşti 2001; pagina 87-95.

51
de utilizare. Inovarea trebuie să fie ceva nou pentru unitate, nu este necesar să fie ceva nou şi pentru
piaţă. Nu contează dacă inovarea a fost dezvoltată de unitate sau de altă unitate. Nu vor fi incluse în
inovarea de produse (bunuri sau servicii) modificările de natură estetică, sau numai vânzarea de produse
inovative care sunt realizate sau dezvoltate de alte unităţi.
Inovarea reprezintă un produs (bun sau serviciu) nou sau semnificativ îmbunătăţit lansat pe piaţă
sau introducerea în propria unitate a unui proces tehnologic nou sau semnificativ îmbunătăţit. Inovarea
este bazată pe rezultatele unei tehnologii noi, a dezvoltării tehnologice, a unor combinaţii noi de
tehnologii existente sau pe utilizarea altor cunoştinţe obţinute de unitate.
Deci, inovarea de proces include tehnologii de producţie noi sau semnificativ îmbunătăţite, metode
noi sau semnificativ îmbunătăţite de furnizare a serviciilor şi de livrare a produselor. Rezultatul trebuie
să fie semnificativ, în ceea ce priveşte nivelul producţiei, calitatea produselor (bunuri/servicii) sau
costurile de producţie şi de distribuţie.

Exemple de activităţi de inovare în industrie:

 proiectarea este o parte esenţială a procesului inovator în diferitele faze ce încep cu proiectarea
produsului şi continuă cu stabilirea tehnologiei, prelucrarea, testarea;
 construcţia şi testarea prototipului este adesea cea mai importantă etapă a fazei de dezvoltare
tehnologică (dezvoltare experimentală). Acceptarea prototipului reprezintă sfârşitul etapei de
dezvoltare experimentală şi începutul unei noi faze a procesului tehnologic;
 achiziţionarea de utilaje şi transformări ale acestora, în scopul realizării de produse noi sau utilizarea
de procedee noi (achiziţionarea de utilaje şi echipamente cu conţinut tehnologic legat direct de
produsele sau procedeele noi) şi/sau îmbunătăţite;
 achiziţionarea de tehnologie sub formă de brevete de invenţie, invenţii nebrevetate, licenţe, know-
how, proiecte, servicii cu conţinut tehnologic;
 activităţile legate de lansarea pe piaţă a unui produs nou (testări, adaptări, reclame); sunt excluse
activităţile de constituire a reţelelor de distribuire a produselor.
Exemple de activităţi de inovare în sectorul serviciilor:
 utilizarea de telefoane celulare pentru a schimba traseul şoferilor;
 sisteme de hărţi pe calculator, utilizate de şoferi pentru a alege cel mai rapid traseu pentru
livrare;

52
 introducerea unui nou sistem de schimb care să permită transferul digital al informaţiei în reţeaua de
telecomunicaţii;
 introducerea de smart carduri şi carduri de plastic multifuncţionale;
 înfiinţarea oficiilor bancare fără personal, unde clienţii îşi conduc afacerile prin terminale de
calculator;
 serviciile bancare prin telefon;
 dezvoltarea de pachete de software pentru clienţi, cu diferite nivele de sprijin pentru aceştia;
 introducerea de noi aplicaţii de software multi-media în scopuri educaţionale;
 introducerea de proceduri de certificare pentru metode de testare medicală.
Inovarea trebuie să fie nouă pentru unitate, iar unitatea nu este necesar să fie prima care a
introdus acest proces tehnologic. Nu contează dacă inovarea a fost dezvoltată de unitate sau de o altă
unitate. Nu vor fi incluse schimbările pur organizatorice sau manageriale.
Activităţile de inovare56 - reprezintă toate acele etape ştiinţifice, tehnologice, organizaţionale,
financiare şi comerciale, inclusiv investiţia în noi cunoştinţe, care conduc de fapt, sau care sunt destinate
să conducă la implementarea proceselor sau produselor noi sau îmbunătăţite din punct de vedere
tehnologic. Unele pot fi inovatoare în întregime, altele nu, fiind totuşi necesare pentru implementare.
Activităţile de inovare ale unei firme pot fi de trei feluri:
1. Activităţi de succes care conduc la implementarea unui produs sau proces nou sau îmbunătăţit
din punct de vedere tehnologic.
2. Activităţi eşuate înainte de implementarea unui produs sau proces nou sau îmbunătăţit din punct
de vedere tehnologic, deoarece proiectul întâmpină dificultăţi, pentru că ideea şi informaţia
tehnică (know-how) este vândută sau comercializată într-un mod diferit către o altă firmă, sau
pentru că piaţa s-a schimbat.
3. Activităţi în curs de desfăşurare, care nu au ajuns încă la implementare. Astfel de activităţi pot
fi întreprinse pentru a avea drept rezultat un produs sau proces specificat nou sau îmbunătăţit sau
acestea au scopuri mai răspândite ca în cazul cercetării tehnologice de bază sau generale.
Utilizarea rezultatelor activităţii intelectuale, de creaţie, dar nu numai cele ale activităţii de
cercetare-dezvoltare în cadrul întreprinderii şi a rezultatelor obţinute în procesul de producţie a
mărfurilor şi serviciilor de către diverse persoane juridice şi fizice care au la bază idei inovative
care ulterior favorizează inovaţia propriu-zisă au determinat diferenţierea şi clasificarea inovaţiilor.
56
Manualul Oslo. Măsurarea activităţilor ştiinţifice şi tehnologice. Comisia europeană, Eurostat,, 1997, p. 39-40.

53
54
 II. NECESITATEA FORMĂRII BAZEI CONCEPTUALE ŞI
INFRASTRUCTURII STATISTICII ACTIVITĂŢII INOVAŢIONALE
2.1 Analiza experienţei internaţionale şi naţionale a activităţii inovaţionale.

2.1.1 Analiza experienţei internaţionale a politicii inovaţionale echilibrate (Onica V.)

Membrii procesul de inovare funcţionează în diferite ramuri şi domenii de activitate, astfel încît
activitatea lor poate influenţa deciziile luate de către aproape toate organele puterii executive. De regulă,
sarcinile de management sînt rezolvate în acest domeniu prin producţia de obiective naţionale, a
orientărilor de dezvoltare inovatoare pe termen lung şi tactice, strategiei corespunzătoare sau planului
general de acţiune. Rezultatul final al acestor acţiuni este de a creşte ”raza inovatoare” a oricărei decizii
de stat, revizuirea cuprinzătoare a acesteia şi evaluarea din punct de vedere ajutorului de promovare a
activităţii inovatorilor şi companiilor inovatoare, pentru a reduce barierele în activitatea lor.
Formarea unei politici naţionale de inovare este procesul de reconciliere a intereselor structurilor
diferite de management, prin urmare creşterea eficienţei sale, alinierea corectă a procedurilor de stabilire
şi armonizare a scopurilor şi obiectivelor, elaborarea planului de acţiune realist şi adecvat scopurilor
acestuia obţin importanţă independentă.
Majorarea rolului economic al inovaţiilor, schimbarea ritmurilor, direcţiilor şi mecanismelor de
dezvoltare a proceselor inovative sînt unul dintre factorii cheie, contribuind la schimbări drastice
structurale în economia ţărilor industrializate şi multor ţări în curs de dezvoltare. Ele se manifestă în
creşterea investiţiilor în educaţie şi ştiinţă, inovaţiile tehnologice şi organizaţionale; dinamica avansată a
sectoarilor de industrii high-tech, cu o creştere a nivelului tehnologic al sectoarelor tradiţionale ale
economiei, apariţia de noi activităţi, etc. Toate aceste relaţii şi interdependenţele, care caracterizează
modelul de inovare a economiei, joacă un rol important în formarea sa. De interes este modul, în care
acestea sînt transformate în condiţiile istorice ale ţărilor şi regiunilor; cum sînt constituite abordările
eficiente pentru reglementarea proceselor de inovare, elaborarea şi punerea în aplicare a
strategiilor inovatoare - la nivel macro şi în ramurile selectate, sectoarele ale economiei, organizaţiile
şi întreprinderile.
Specificitatea activităţii de inovare - incertitudinea rezultatului şi rezultatul în aşteptare;
nepotrivire de efecte sociale şi individuale; asimetria de informaţii disponibile pentru cercetători,
inventatori, potenţialii investitori, consumatori; riscurile mari de investiţii; cerinţele specifice pentru

55
dezvoltarea profesională a cadrelor şi calitatea managementului – consolidează importanţa componentei
de inovare în activitatea statului.
Amploarea şi mecanismele de sprijin pentru ştiinţă şi inovare în fiecare ţară se schimbă în măsura
dezvoltării acesteia, schimbării priorităţilor şi chiar a modei politice. În acelaşi timp, un nivel ridicat de
acest sprijin, o gamă largă de instrumente utilizate definesc paradigma politicii moderne de inovare ale
ţărilor cu economia dezvoltată de piaţă. Printre celelalte caracteristici ale sale trebuie de remarcat:
• orientare spre sistemul de priorităţi tehnologice pe termen lung, care se formează în funcţie de
tendinţele globale, problemele socio – economice interne, legate de dezvoltarea durabilă, creşterea
competitivităţii şi securităţii naţionale;
• căutare a unui echilibru optim între scara de subvenţiile directe bugetare şi instrumentele pentru
a stimula cercetări, elaborări, inovaţii;
• promovarea dezvoltării inovaţionale în contextul economic larg, care presupune crearea
condiţiilor favorabile, stimularea comportamentului de inovare a tuturor agenţilor economici. O
importanţă deosebită în acest proces este dat pentru a majora eficienţa instituţiilor publice şi de stat, cu
scopul de demonstraţie şi de replicare a modelelor şi mecanismelor eficiente, dezvoltarea şi utilizarea
metodelor nestandardizate şi instrumentelor de reglementare;
• creşterea eforturilor de a găsi instrumente noi şi eficiente şi forme de parteneriat public - privat.
Asigurînd şi menţinînd aceste alianţe, statul modern oferă busenissului "semnale de inovare", ajută la
punerea în aplicare a strategiilor sale inovatoare şi a proiectelor majore de investiţii (co-investire,
crearea infrastructurii, promovarea transferului rezultatelor de cercetare şi tehnologii, etc.) şi, în acelaşi
timp, realizează majorarea randamentului propriilor investiţii;
• creşterea interesului la sectorul de servicii de înaltă capacitate ştiinţifică şi inovării non
tehnologice (organizatorice, manageriale, de marketing, de consum), în mare parte datorită
recunoaşterii importanţei decisive a tehnologiilor informaţionale şi de comunicare.
Paradigma tradiţională de utilizarea pe scară largă a resurselor naturale, bogăţiei naturii,
capitalului uman, activelor financiare şi cunoştinţelor se înlocuieşte cu inovaţiile. Ca rezultat, în mai
multe ori se majorează valoarea adăugată a activităţilor economice, există o schimbare radicală în
sistemele naţionale instituţionale, ale economiei mondiale în ansamblu (tabelul 2.1).

56
Tabelul 2.1 Rata medie de creştere anuală volumului real al PIB - ului pe cap de locuitor (%)
a. 1980 a. 1990 a. 2001-2006 a. 2007-2015*
Lume 1.3 1.2 1.5 2.1
Ţările dezvoltate 2.5 1.8 1.6 2.4
ОСDE 2.5 1.8 1.6 2.4
SUA 2.3 2.0 1.8 2.5
Japonia 3.4 1.1 1.1 1.9
UE 2.1 1.8 1.4 2.3
Ţările, care nu întră în ОСDE 3.5 4.0 2.0 3.5
Ţările în curs de dezvoltare 0.7 1.5 3.7 3.5
Asia de Est şi Oceanul Pacific 5.8 6.3 6.4 5.3
Europa şi Asia Centrală 0.9 -1.8 5.0 3.5
America Latină şi Insule Caraibe -0.9 1.6 1.2 2.3
Orientul Mijlociu şi Africa de Nord -1.1 1.0 2.5 2.6
Asia de Sud 3.3 3.2 4.5 4.2
Africa Sub - Sahariană -1.1 -0.5 1.8 1.6
Sursa: [The World Bank, 2006, http://www.worldbank.org/].* Prognoza.

Avînd diferenţa notabila in parametrii şi indicatorii ţintă, toate acestea tind să fie de acord că în
următorii 10 - 15 de ani economia mondiala se va extinde57. În acelaşi timp, este de aşteptat încetarea
ritmului creşterii populaţiei (cu o diferenţiere între ţări şi regiuni din lume). Combinaţie a acestor două
tendinţe va duce la o creştere a PIB - ului pe cap de locuitor.
Pînă în a. 2020, aproape jumătate din populaţia lumii va locui în ţări cu un PIB pe cap de locuitor
de mai mult de 10 de mii de dolari pe an (în a.2005 în aceste ţări a trăit mai puţin de un sfert din
populaţie). Modificări semnificative o să sufere, în primul rînd, poziţia straturilor celor mai sărace.
În cazul salvării diferenţierii curente a profitului, "dimensiunile" a clasei mijlocie pot creşte pîna la
40% din populaţie a Pămîntului, ce, la rîndul său, afectează foarte mult consumul total de beneficii
economice, nivelul de educaţie şi de sănătate şi de productivitatea muncii.
Cu toate acestea, pe deplin o să se manifeste limitele evidente ale creşterii economice asociate cu
lipsa resurselor materiale şi financiare, problemele socio - politice, presiunea asupra mediului
înconjurător şi etc. Factorii, riscuri şi condiţii noi, care însoţesc dezvoltarea economiei mondiale, sînt
susceptibile de a fi un stimulent puternic suplimentar pentru o mai multă consolidare a globalizării şi
internaţionalizării acesteia.
Printre alte cercetări destul de restrînse estimări sunt previziunile experţilor de la Banca Mondială.
Potrivit calculelor lor, de către mijlocul anilor 2020 rata medie de creştere anuală a PIB - ului pe cap de
locuitor din lume nu va depăşi 2%. Caracteristica principală a acestei creşteri va fi nu accelerarea la fel

57
În conformitate cu previziunile ale Comisiei Europene, în anul 2030 volumul PIB-ului global o să fie de 2,5 ori mai mare
decît nivelul anului 1990, cu un mediu anual de creştere de mai mult de 3%, iar volumul PIB-ului pe cap de locuitor – de 2
ori cu 2% de creştere mediu anual [European Commission, World Energy Technology Outlook – 2050. WETO H2.
Luxembourg: 2007].

57
de mult ca alinierea lor în regiuni. Dacă acum diferenţa medie dintre ratele de creştere în ţările
dezvoltate şi în curs de dezvoltare este de aproximativ două puncte procentuale în favoarea acestuia din
urmă, în a. 2015 aceasta va fi redusă la unul.
Principale consecinţe socio-economice ale unei astfel de alinieri ar fi binevenita atenuarea
inegalităţii la nivel mondial. La începutul anilor 2000, mai mult de 20% din populaţia Pămîntului a avut
un buget personal mai puţin de 1 dolar pe zi (la paritatea puterii de cumpărare a monedelor naţionale).
Potrivit părerii experţilor după 20 de ani acest procent ar trebui să fie redus la jumătate (tabelul 2.2). Cel
mai important factor care constrînge creşterea economică va fi preţurile la petrol şi produse alimentare.
Caracteristicile cantitative şi calitative ale economiei globale din ce în ce sînt definite de schimburi
tehnologice pe baza de inovare, cu efectul principal realizat nu numai prin intermediul lor direct
(iniţial) la punerea în aplicare, dar din cauza difuzării pe scară largă şi aplicării produselor şi
serviciilor inovatoare58.
Activitatea ştiinţifică devine din ce în ce mai complexă şi diversă, iar inovaţiile apar peste tot,
inclusiv în domeniile care nu sînt direct asociate cu aceasta - în management corporativ, marketing,
serviciile de afaceri, sfera financiară, administraţie publică, etc.
Creşterea inovării ca o direcţie strategică pentru dezvoltarea economiei mondiale în următoarele
decenii va fi asigurată în principal de convergenţa tehnologiilor. În timpul acestui proces există largi
posibilităţi pentru apariţia spectrului mare al domeniilor tehnologice la intersecţia actuală acestora, care
extinde foarte mult baza pentru inovaţii revoluţionare. Cele mai promiţătoare domenii de convergenţă
sînt considerate tehnologiile informaţionale de comunicaţii (TIC), biotehnologie şi nanotehnologie.
Progresele în aceste domenii vor avea o varietate de aplicaţii şi efecte pentru toate sectoarele ale
economiei şi sfere ale vieţii publice.

Tabelul 2.2 Procentul populaţiei cu un nivel al cheltuielilor de o persoană mai puţin de 1 dolar pe
zi (%)
1990 2002 2015*
Asia de Est şi Oceanul Pacific 29.6 14.9 0.9
China 33.0 16.6 1.2
Alte ţări ale Asiei de Est şi Oceanului Pacific 21.1 10.8 0.4
Europa şi Asia Centrală 0.5 3.6 0.4

58
Гохберг Л.М. Национальная инновационная система России в условиях ”новой экономики” // Вопросы экономики.
2003. №3 (а), c. 26.

58
 America Latină şi Insule Caraibe 11.3 9.5 6.9
Orientul Mijlociu şi Africa de Nord 2.3 2.4 0.9
Asia de Sud 41.3 31.3 12.8
Africa Sub – Sahariană 44.6 46.4 38.4
Total 27.9 21.1 10.2
Total fără China 26.1 22.5 12.9
Sursa: [The World Bank, 2006, http://www.worldbank.org/].* Prognoza.

Un rol mai activ în saltul de inovare al ţărilor industrializate dezvoltate îl joacă ştiinţa din cadrul
întreprinderii, integrată în sectorul real al economiei. În aşa ţări ale UE cum sînt Marea Britanie, Franţa,
Republica Cehă, Austria, Belgia şi Germania, aceasta reprezentă 62-70% din totalul cheltuielilor în
domeniul ştiinţei, în SUA - 70%, China - 71%, Suedia, Japonia şi Israel - 75 - 77%. Efectuarea
cercetărilor este combinată eficient cu utilizarea serviciilor a centrelor de cercetare şi universităţilor.
Această distribuţie a activităţilor de cercetare permite întreprinderilor să - şi dezvolte propria capacitate
inovatoare, rămînînd în acelaşi timp în centrul fluxului a informaţiilor ştiinţifice şi tehnice.
Pe parcursul anilor 70 - 80 companiile mari (IBM, AT & T şi alţii) au fost încă în măsură să acopere
toate sau aproape toate direcţiile promiţătoare ştiinţifico - tehnologice, iar acum o expansiune intensă a
gamei largi de tehnologii necesare pentru inovare, în combinaţie cu o concurenţă sporită şi riscuri
crescute de inovare, le duce la trecerea de noi strategii. Inovatorii strategici împreună cu creşterea
gradului de specializare a laboratoarelor corporative ştiinţifice de cercetare sînt tot mai implicate în
reţele de inovare. Ciclul de inovare are loc cum în cadrul companiilor separate, aşa şi în cadrul
interconexiunilor de inovare inter-corporative. Companiile mari sînt iniţiatorii creării reţelelor de
cunoştinţe, atrag în participare la acestea alte instituţii - universităţi, laboratoare independente, instituţii
ştiinţifice de stat, etc. - şi devin legătură centrală a lor.
Se formează ecosistemele de inovare deschise, care vizează crearea de noi oportunităţi de afaceri
prin utilizarea comună a cunoştinţelor şi competenţelor diferitor parteneri, printre care nu numai
furnizori, clienţi, organizaţii de cercetare, dar uneori chiar şi concurenţi. Este curios faptul că un astfel
de sistem de specializare şi de integrare în reţea de scară şi la nivel global: ţările selectate industrializate
dezvoltate şi în curs de dezvoltare dinamică, tot mai clar urmează spre cale de specializare industrială,
devenind totodată nodurile majore ale reţelelor internaţionale de piaţă59.
Nu mai puţin semnificativ în conturarea potenţialului de inovare este rolul universităţilor.
Ponderea acestora în cheltuielile pe ştiinţă în medie pe ţările UE în prezent constituie în jurul valorii de
23%, în SUA şi Japonia - 13-14%. În ţările industrializate dezvoltate institute de învăţămînt superior nu

59
Гросфелд Т., Роландт Т. Логика открытых инноваций: создание стоимости путем объединения сетей и знаний //
Форсайт. 2008. № 1 (5).

59
numai fac cantităţile semnificative de volum al R & D, dar, de asemenea, servesc ca platforme pentru
transferul de tehnologii, începerea activităţii firmelor mici de inovare, promovează majorarea mobilităţii
oamenilor de ştiinţă, efectuează formarea specialiştilor în aşa-numite centre de excelenţă. De asemenea,
se generează multe direcţii noi ştiinţifico - tehnologice. Răspîndire largă în lume au primit centrele de
cercetare comune, care au fost create de companii private în baza universităţilor.
Merită o atenţie deosebită creşterea rapidă a sferei serviciilor inovatoare, care ocupă o poziţie de
lider în societatea post-industrială şi produce pe scară largă a cererii de inovare. Creşterea interesului în
domeniul inovării în acest sector, într-un sens, reflectă alinierea de accente a politicii de inovare,
eliminarea înclinării istoric formate deoparte de inovaţie industrială. De exemplu, în Japonia, rata medie
de creştere a cheltuielilor pentru C & D în sectorul serviciilor depăşeşte 30% comparativ cu 2% în
industria prelucrătoare. Relaţii similare (deşi nu cu o astfel de pauză dramatică) sînt, de asemenea,
observate şi în alte ţări OCDE.
Statele care nu au suficiente resurse materiale şi ştiinţifico – tehnologice, necesare pentru
progrese industrial – tehnologice, asigură o creştere a economiilor sale prin dezvoltarea inovatoare
a sferei de servicii. Prin această cale trec, în special, Italia, Portugalia, Estonia60. Creşterea
sectorului serviciilor inovaţionale (mai ales exporturilor) sprijină economiile acestor ţări, determină
specializarea lor economică internaţională. Această experienţă reprezintă un interes aparte şi pentru
Republica Moldova, avînd în vedere starea potenţialului ei industrial şi inovator.
La nivel global, progresul economiei mondiale este însoţit de un număr tot mai mare (şi de calitate
nouă) a agenţilor economici. O atenţie sporită este acordată ţarilor cu o dinamică de dezvoltare înaltă -
Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud.
Conform prognozelor experţilor, pînă în anul 2050 acestea ţări vor deveni unii dintre cele mai
bogate economii ale lumii61. Aceste şi alte condiţii şi/sau factori de dezvoltare a lumii impune regîndirea,
testarea, adaptarea şi integrarea în procesele de luare a deciziilor la toate nivelurile economiei şi vieţii
social - politice. Pe de o parte, multe companii de succes sînt în mod constant angajate în inovarea
tehnologică şi deschid noi nişe de piaţă. Pe de altă parte, unele companii de succes formează strategii de
dezvoltare cu predominarea inovaţiilor de produse cu ciclul de viaţă relativ scurt, refuzînd tendinţele
legate cu inovaţii tehnologice, care sînt mai costisitoare (în timp şi resurse).

60
Заиченко С.А. Развитие инноваций в сфере услуг // Форсайт. 2007. № 1 (1).
61
Goldman Sachs Global Economics Paper No. 134. December 2005.

60
 Rezumînd experienţa diferitor ţări, cum acelor care se dezvoltă dinamic, aşa şi acelor care sînt
economic dezvoltate, vom selecta unele semne tipice de creştere, bazată pe innovaţii62:
• Dezvoltarea unui sistem dinamic şi complex a legăturilor de reţea. Se informează despre
interacţiunile de informare la toate nivelurile, începînd cu cele inter-individuale şi terminînd cu cele
inter-instituţionale. Caracteristicile sale principale sînt nu numai amplitudine, dar şi proprietăţile
calitative - flexibilitate şi de scară (posibilitatea de a extinde legăturile orizontale şi verticale, fără
pierderea de eficienţă); surplusul efectiv (dublarea, care permite compensarea pierderii unor legături prin
mobilizarea de altă natură); operaţionalitate (disponibilitatea de instrumente eficiente pentru stabilirea şi
susţinerea legăturilor - tehnice, de reglementare, financiare).
• Actualizarea factorilor asociaţi cu populaţia şi forţa de muncă. Un rol tot mai important joacă
nu numai caracteristicile lor cantitative de bază (numărul populaţiei aptă de muncă, indicatorii ocupării
forţei de muncă, etc.), dar, de asemenea, modificări calitative care afectează educaţia şi calificarea,
sănătatea, durata şi calitatea vieţii. Este necesar de remarcat şi cererea tot mai mare de a atrage oameni
talentaţi cu competenţe diverse, şi, totodată, faptul că dinamica de bunăstare a cetăţenilor este
considerată principalul criteriu de creştere economică efectivă, iar dimensiune clasei de mijloc - unul
dintre semnele şi cele mai puternice stimulente a orientării inovatoare acesteia.
• Dezvoltarea inovatoare a economiei este exprimat, printre altele, în creşterea volumului
disponibil a factorilor de producţie şi în creşterea productivităţii. Din contul intensificării lor se
formează condiţiile în care creşterea economică depăşeşte ritmul de creştere a numărului forţei de muncă
şi a populaţiei (creşterea calitativă).
• Rezervele operaţionale ale sistemului instituţional. Modificări ale condiţiilor externe
(schimbarea bruscă în pieţele globale, crize globale, dezastre naturale, etc.) pot necesita o reacţie rapidă
în formă de modernizare a instituţiilor învechite, reorientarea grupurilor profesionale, transformarea
sistemului financiar, etc. Capacitatea de a adapta în mod eficient în condiţiile la un mediu în schimbare
la toate nivelurile - de la persoane fizice, pînă la instituţii sociale - este un factor foarte important pentru
dezvoltarea flexibilă şi, în acelaşi timp, durabilă inovatoare.
Pentru întreprinderi, de exemplu, capacitatea de a răspunde flexibil la informaţiile primite din
exterior şi de a utiliza eficient cunoştinţele devine cheia succesului. În orice caz, rezervele sistemului
instituţional sînt completate din contul apariţiei unor noi forme, stimulente şi purtători a inovaţiilor
tehnologice şi netehnologice.

62
Deutsch, 1966; David, Foray, 1995; Archibugi, Michie, 1998; Leydesdorff et al., 2006

61
  Creşterea autonomiei elementelor ale sistemului instituţional, care, în combinaţie cu extinderea
rezervelor operaţionale mai sus-menţionate şi resurselor de reţea, este un amplu indicator şi un factor
puternic de dezvoltare. De fapt, trecerea de la un sistem ierarhic rigid instituţional cu legături fixe de
interelemente la sistemul autoorganizat, constînd din unităţile autonome, combinate cu legături
orizontale flexibile, şi este principalul punct de reper de dezvoltare instituţională. Un rol deosebit în
creşterea autonomiei joacă abilitatea de a adapta obiectivele operaţionale. Reconstrucţia sistemelor de
orientare la toate nivelurile ţintă ale economiei nu numai că sporeşte flexibilitatea şi disponibilitatea la
schimbările externe, dar, de asemenea, contribuie la apariţia unor soluţii radicale noi, instrumente şi
mecanisme.
 Creşterea ritmului şi scării largi al transformării instituţionale. Acest semn de creştere
inovatoare este logic legat cu cel anterior. Fără el schimbările pe scară largă în economie ar putea duce
la o situaţie, cînd instituţiile nodale, care reglementează interacţiunile din reţea, nu mai fac faţă fluxului
de creştere de informaţii şi interacţiuni. Managementul strategic devine mai dificil, pierde în eficienţă, se
încetineşte răspîndirea semnalelor în reţelele, etc. Toate acestea în cele din urmă nu pot să nu afecteze
asupra stării economiei. De regulă, o creştere de transformare este exprimată în liberalizarea
reglementării şi descentralizării a sistemelor de management prin condiţie creşterii simultane a
autonomiei eficiente a instituţiilor, rezervelor operaţionale şi capacităţii de autoorganizare.
Teoria economică, în lunga sa istorie, a propus două abordări principale ale reformelor
instituţionale. Prima abordare implică crearea şi punerea în aplicare a noilor instituţii, iar a doua
abordare - cea mai bună adaptare a experienţei străine. Ambele au avantajele lor distincte şi
dezavantaje la fel de evidente. În condiţiile complexitării factorilor şi a constrîngerii economiei tot mai
mare recunoaştere primeşte abordare bazată pe aşa-numită "strategie de instituţii intermediare" 63, 64. La
baza acestei abordări se află definirea unui traseu instituţional clar. Acesta este împărţit în segmente,
fiecare dintre care este caracterizat de un set de instituţii, şi arată modul în care soluţiile intermediare se
poate transforma în soluţii finale (dorite). De exemplu, la împrumuturile de experienţă externă este
important să se ia în considerare imposibilitatea de a atrage o versiune completă finală a sistemului
instituţional, care, în acelaşi timp, ar trebui să fie planificate. Instituţii recunoscute ineficiente şi
învechite în ţările - lideri, pot fi totuşi utile în calitate de intermediari. În acelaşi timp, instituţiile

63
Berkowitz D., Pistor K., Richard J.-F. The Transplant Effect // The American Journal of Comparative Law. 2003. Vol. 51
(1).
64
Полтерович В.М. Стратегии институциональных реформ, или искусство реформ. Препринт WP10/2007/08. М.: ГУ–
ВШЭ, 2007.

62
avansate probabil nu va fi capabili să lucreze pe un teren nepregătit. Toate aceste sînt valabile şi pentru
autocreştere a instituţiilor. Ca un exemplu de dezvoltare durabilă, printr-o reformă echilibrată se poate de
arătat China, unde reforme s-au început în 1978, şi încă sînt departe de a fi finalizate. La orice decizie
complicată precede un experiment instituţional, iar instituţiile intermediare sînt concepute pentru o
anumită perioadă de timp. Activ se utilizează "schemele duble" (dual track approach), care permite
combinarea construirii şi creşterii instituţiilor, mecanismelor de planificare şi de piaţă, preţurilor fixe şi
flexibile65,66.
Conceptul a sistemului naţional de inovare (SNI) a fost introdus pentru prima dată în anul 1987
pentru a explica diferenţele ţărilor în nivelul de dezvoltare tehnologică67.
De-a lungul ultimelor două decenii conceptul de SNI nu numai a cîştigat rolul de bază pentru
analiza activităţii de inovare, dar, de asemenea, a primit dezvoltarea esenţială practică în calitate a unui
model pentru formarea de principiile cheie de activitate ale OCDE, Uniunii Europene, majorităţii
guvernelor din ţările cele mai dezvoltate si in curs de dezvoltare.
În literatura modernă acesta este definit ca "un set de instituţii, care împreună şi fiecare individual
contribuie la crearea şi difuzarea de noi tehnologii, formînd o bază pentru dezvoltarea şi implementarea
politicii, precum şi sprijin pentru inovare"68.
În esenţă, aceasta evoluţie a însemnat conştiinţa (în primul rînd de savanţi şi experţi, iar apoi de
politicieni şi manageri) acelui fapt că creşterea eficienţei şi competitivităţii economiei depinde nu numai
de la fiecare institut separat al SNI (companii, organizaţii ştiinţifice, universităţi, etc.), dar şi de la
cooperarea lor, ca elementelor ale unui sistem colectiv de crearea şi utilizarea de cunoştinţe, precum şi
interacţiunea lor cu instituţiile publice69( 13-23).
Din această poziţie savantul suedez B. Lyundval, bazat pe premisa de interacţiune productivă a
întreprinderilor în cadrul procesului de inovare, a propus abordarea pentru justificarea sistemului de
instrumente de politică70.

65
Lau B.H., Yingyi Q., Roland G. Reform Without Losers: An Interpretation of China's Dual-Track Approach to Transition //
Journal of Political Economy. 2000. № 108 (1).
66
Qian Y. How Reform Worked in China // In Search of Prosperity: Analytic Narratives on Economic Growth. Princenton:
Princenton University Press, 2003.
67
Freeman C. Technology Policy and Economic Performance. London: Pinter Publishers, 1987.
68
Metcalfe S. The Economic Foundations of Technology Policy: Equilibrium and Evolutionary Perspectives / Stoneman P.
(ed.) // Handbook of the Economics of Innovation and Technical Change. London: Blackwell, 1995.
69
О НИС и инновационной политике см. [North, 1990; Lundvall, 1992; Nelson, 1993; Smith, 1995; David, Foray, 1995;
Edquist, 1997; Jacobs, 1998; OECD, 1999; Britto, 2000; Hamalainen, Schienstock, 2001; Benneworth, Charles, 2001 и др.].
70
Lundvall B-A. (ed.) National Systems of Innovation: Towards a Theory of Innovation and Interactive Learning. London:
Pinter, 1992.

63
 Ulterior experţii au elaborat o abordare sistemică la dezvoltarea de procese inovatoare şi
evaluarea eficienţei acestora.
În acelaşi timp, sa format practica de evaluare a eficienţei activităţii de inovare, analizei
comparative a diferenţelor instituţionale naţionale şi regionale, care a permis crearea instrumentelor mai
precise a politicilor orientate. În general, aparatul de analiză a conceptului SNI se bazează pe o teorie a
economiei instituţionale, fiind în acelaşi timp un plus esenţial pozitiv.
La nivel internaţional cercetările privind obiectul de SNI s-au început în 1994, în cadrul
Comitetului OCDE pentru politică ştiinţifică şi tehnologică. În conformitate cu abordarea OCDE, la
componentele cheie ale SNI se referă71:
- întreprinderile inovatoare active care efectuează investiţii în cercetare şi implementarea
tehnologiilor noi pentru creşterea profitului şi a satisfacerea cererii consumătorilor;
- instituţii specializate de stat care sprijină sau efectuează cercetări şi facilitează diseminarea
tehnologiilor noi;
- institute de învăţămînt superior (universităţi), care combină cercetarea şi formare profesională;
- programe specializate de stat (un set de măsuri), care vizează dezvoltarea ştiinţei şi difuzarea de
tehnologii noi;
- secţiunile legislaţiei, care stabilesc regimul drepturilor de proprietate intelectuală, în special
interacţiunea diverselor instituţii, etc.
În materialele Comitetului OCDE pentru politică ştiinţifică şi tehnologică sînt incluse recomandări
cu privire la formarea politicii de stat contemporane în domeniul ştiinţei şi inovării, precum şi la
creşterea contribuţiei lor la progresul social - economic. În special, se arată importanţa activităţilor
speciale pentru a sprijini şi dezvolta legăturile între organizaţii de cercetare şi întreprinderi, pentru a
crea între acestea o varietate de reţele de comunicaţii. Principalul rezultat al acestei cooperări este
creşterea considerabilă în eficienţa transferului şi comercializării cunoştinţelor în condiţiile creşterii
dinamicii pieţelor de înaltă tehnologie. Construirea de cunoştinţe intensive de bunuri şi servicii nu
garantează contribuţia în dezvoltarea economiei reale. În acelaşi timp, inovaţiile eficiente pot îmbunătăţi
calitatea situaţiei chiar şi în sectoare cu intensitate redusă de cercetare. Avînd în vedere aceasta în
rapoartele Comitetului OCDE pentru politică ştiinţifică şi tehnologică se subliniază în mod constant
necesitatea de a implica toate instituţiile într-un sistem unic şi coerent de deciziile de management, care

71
OECD. National Systems of Innovation: General Conceptual Framework. Paris, 1994.

64
sînt concepute pentru a înlocui practica a programelor de fragmentate, cu coordonarea reciprocă slabă.
Importanţa se acordă pentru integrarea în reţeaua internaţională a cunoaşterii şi a lanţului de inovare.
În prezent, în cadrul conceptului de SNI o atenţie deosebită este acordată direcţiilor şi
mecanismelor de crearea de cunoştinţe, difuzarea acestora (transferarea) şi punerea în aplicare
(comercializarea) în contextul unei economii bazate pe cunoaştere. În această privinţă sînt actualizate
problemele al diversităţii instituţionale, de dezvoltare adresată (de sectoare), creării infrastructurii
cunoştinţelor de reţea. Trebuie remarcat faptul că eforturile OCDE şi altor organizaţii internaţionale
pentru dezvoltarea SNI nu sînt uniforme prescriptiv. Dimpotrivă, este subliniat în mod constant
importanţa luării în considerare a caracteristicilor de ţară şi regionale, necesitatea de a le folosi în mod
eficient, de exemplu, în cadrul aşa - numitei direcţii politice "orizontale" (clustere - regiuni). Abordări
corespunzătoare sînt deosebit interesante pentru "ţările care ajung" - ţările recent industrializate şi ţările
cu economie în tranziţie, inclusiv şi Republica Moldova.
Pentru a stabili priorităţile pe termen lung a politicilor de inovare şi în scopul de a elabora mai
calitativ Strategia naţională de dezvoltare inovatoare este necesar de analizat direcţiile şi instrumentele
politicii de stat de dezvoltare a capacităţii creşterii inovatoare în ceea ce priveşte ţara noastră.
În ultimii ani noile tehnologii pătrund rapid în toate sectoarele economiei şi sferei sociale. Cu ei
sînt asociate numeroasele inovaţii pentru, care asigură crearea de produse îmbunătăţite, servicii, procese
de producţie, creşterea productivităţii muncii şi creşterea ocupării forţei de muncă a lucrătorilor
calificaţi. Realizate în multe ţări cercetări de prognoze permit de a evalua direcţii posibile de dezvoltare
la nivel mondial, de a sublinia orizonturile domeniilor ştiinţifice şi tehnologice separate, de a identifica
inovaţii perspective, efecte anticipate tehnice, tehnologice, economice şi sociale, care pot fi derivate de
la punerea lor în aplicare. Previziunile sugerează că direcţiile principale ale dezvoltării ştiinţifice şi
tehnologice la nivel mondial pe termen mediu şi lung sînt tehnologii informaţional - tehnologice de
comunicaţii (TIC), biotehnologii, nanotehnologii şi tehnologiile materialelor avansate. Cele mai
multe inovaţii care au apărut în ultimii 10 - 15 ani într-un fel sau altul sînt legate de utilizarea lor. Pentru
dezvoltarea lor se îndreaptă resursele substanţiale, care promovează formarea pe scară largă a pieţelor
globale, care după volume sînt mai superioare din punct de vedere al fluxurilor de materii prime de bază
(gaz, petrol, metale, etc.). Liderii de necontestat în acest sens sînt SUA, ţările Europei de Vest şi Japonia,
la care se apropie rapid China, care investeşte mijloacele mari în domeniul ştiinţei şi tehnologiilor.
Astfel, în scopul de a sprijini cercetările în domeniile de înalte tehnologii, mai mult de jumătate din
cheltuielile în domeniul ştiinţei a sectorului de afaceri din SUA sînt făcute pentru cercetările în

65
domeniile TIC şi biotehnologiilor. Şapte din cele douăzeci mai mari companii din lume după cheltuieli
pe R & D sînt specializaţi in industria farmaceutică, cinci - în domeniul TIC. Conform estimărilor
Fondului Ştiinţific National al SUA toate cheltuielile din lume pe R & D în domeniul TIC depăşesc 150
de miliarde dolari72 73.
TIC este un factor cheie în dezvoltarea diferitelor sectoare ale economiei: pe baza lor se formează
infrastructura telecomunicaţiilor, se dezvoltă pieţele relevante pentru bunuri şi servicii. O analiză a
tendinţelor globale sugerează că difuzarea pe scară largă a TIC deschide posibilităţi potenţial mari
pentru dezvoltarea economică, creşterea ocupării forţei de muncă, care se manifestă nu numai şi nu atît
de mult în sectorul TIC, cît în domeniile lor de aplicare. Potrivit experţilor, există o corelaţie directă
între creşterea investiţiilor în TIC şi creşterea productivităţii muncii74. Pe această bază se efectuează de
cele mai multe inovaţii în multe ramuri ale industriii şi sferei serviciilor, este în curs de dezvoltare
comerţul electronic (e-commerce), devine posibil crearea producţiei mai complexe şi eficiente,
formarea sistemelor globale industriale şi tehnologice, care asigură integrare tuturor elementelor din
ciclul de viaţă al produsului - de la analiza cererii şi elaborarea produselor inovatoare pînă la producţia
de masă şi utilizarea.
Progresele din domeniul biotehnologiei permite de a rezolva aşa obiective critice social -
economice cum sînt creşterea productivităţii culturilor agricole; obţinerea de substanţe biologic active;
fabricarea de vaccinuri; biosinteza de antibiotice, hormoni, interferoni; diagnosticul precoce şi
tratamentul diferitelor boli, etc. În domeniul sistemelor vii dezvoltarea tehnologică va fi determinată în
primul rînd de evoluţiile tehnologice celulare asociate cu celule stem, cu tehnologii de bioinginerie şi de
biosenzor.
Nanotehnologia - este un alt domeniu, care poate oferi pe termen lung descoperiri inovatoare.
Materiale, care obţin unele proprietăţi fundamentale noi la nivel nanometric, - nanotuburi, nanoparticule
metalice si ceramice, dendrimere, fullerene, etc. - formează baza pentru crearea de tehnologii inovatoare
în multe ramuri. O gamă largă de aplicaţii ale nanotehnologiei este de aşteptat în electronică (elemente
solare, dispozitive de memorie, procesoare, etc.) şi medicină (medicamente noi şi mijloacele lor de
livrare, metode de diagnostic, materiale ortopedice, implanturi, instrumente medicale, etc.). Cu acestea,

72
The 2007 EU Industrial R&D Investment Scoreboard. European Commission, 2007, p.15, 30, 55.
73
Science and Engineering Indicators 2006, p. A4–93. Vol. 2. National Science Board, 2006.
74
OECD. ICT and Economic Growth. Evidence from OECD Countries, Industries and Firms. Paris, 2003, p. 48

66
de asemenea, este leagată posibilitatea de a efectua progrese radicale în crearea de noi maşini, utilaje şi
75
echipamente, moduri netradiţionale de organizare a producţiei .
Cu toate acestea, efectul cel mai important va aduce utilizarea în complex, sinteza de tehnologii,
care se referă la domeniile strategice şi tehnologice numite de mai sus. Acest lucru sugerează o tranziţie
la aşa-numitele tehnologii "hibride" de producţie, care combină în sine progresele în domeniul de
module de mişcare intelectuale, micromecanica, stiinţa materialelor, informatica, bioingineria.
Integrarea completă a TIC, nanotehnologia şi biotehnologia va permite a obţine efecte semnificative
în îmbunătăţirea stării de sănătate, creşterea calităţii vieţii oamenilor, crearea unor surse de energie mai
eficiente, reducerea costurilor şi a pierderilor în timpul de transportare şi utilizare energiei, soluţionarea
problemelor ecologice.
Conform prognozelor Corporaţiei RAND, tehnologii avansate marcate va facilita dezvoltarea
rapidă a ramurilor întregi, cel puţin în următorul deceniu. În raportul au fost identificate 50 de
tehnologii, care vor avea impactul cel mai profund şi influenţa multilaterală asupra economiei şi
societăţii pînă la anul 2020 76. Cel mai mare număr de aplicaţii în diferite sectoare şi în formarea de noi
pieţe, după estimarea experţilor RAND, vor asigura aşa tehnologii, cum ar fi:
• sisteme de utilizare a energiei solare;
• mijloace fără fir pentru conectarea la linii telefonice şi la Internet;
• tehnica de acces la toate tipurile de informaţii, indiferent de timp şi de loc;
• culturi agricole modificate genetic;
• maşini de analiză rapidă biologică;
• filtre şi catalizatori pentru tratarea şi dezinfectarea apei;
• livrarea directă a medicamentelor în zonele de tumorii şi a agenţilor patogeni;
• locuinţe la preţuri accesibile cu suport de viaţă autonom;
• procese de producţie ecologic curate; • metode de radio-frecvenţă pentru determinarea
amplasării a oricăror obiecte de mişcare;
• mijloace de transport cu motoare hibride;
• tehnica senzorului de utilizare pe scară largă;
• tehnologii bioinginerice din ţesute;

75
Алфимов М.В. Ключ к развитию: подражание природе // Форсайт. 2007. № 3 (3).
76
Silberglitt R., Anton P., Howell D., Wong A. The Global Technology Revolution 2020: In-Depth Analysis: RAND
Technical Report. Santa Monica-Arlington-Pittsburg, 2006.

67
 • metode de diagnostic şi chirurgicale de nouă generaţie;
• calculatoare ultraportabile;
• criptografia cuantică.
Printre alte tehnologii viitoare importante se disting tot aşa interfeţe de calculator avansat şi
sistemele de transmitere a informaţiei (inclusiv confidenţiale); computere cuantice; materiale
"inteligente"; metode noi de diagnostic şi de tratament (imunoterapie, csenotransplantarea, hărţi
genetice, celule stem, transplanterea cipurilor în creier); crearea organismelor modificate genetic,
muşchilor şi ţesuturilor artificiale; tipuri netradiţionale de transport (în special, cu combustibil de
hidrogen); roboţi pentru o aplicare largă, etc. Aceste direcţii se disting ca fiind cele mai promiţătoare în
prognoze pe termen lung ale dezvoltării ştiinţifice şi tehnologice din Japonia, Marea Britanie, Germania
şi multe alte ţări.
Ramurile de înaltă capacitate ştiinţifică sînt caracterizate de un raport înalt de cheltuieli pe R & D
şi volumul producţiei fabricate. La grupurile de produse high-tech, care se diferă prin înalt nivel de
capacitate ştiinţifică, în practica internaţională se referă: aeronave şi nave cosmice spaţiale; calculatoare
electronice şi echipamente de birou; echipamente electronice pentru radio, televiziune şi comunicaţii;
preparate farmaceutice şi medicamente. Pieţele produselor high-tech arată o tendinţă constantă de
creştere. Astfel, exporturile (cu excepţia volumului pieţelor interne din China, SUA şi alţi producători
mari) echipamentelor de informare şi comunicaţii şi de birou constituie 750 de miliarde de dolari pe an,
ceea ce depăşeşte volumul total al exporturilor de petrol de către toate ţările producătoare de petrol.
Cu cea mai dinamică creştere se disting pieţele de aşa high - tech bunuri cum sînt produsele
farmaceutice şi medicamentele - o medie de mai mult de 20% pe an. În anul 2005 volumul total al
exporturilor lor a depăşit 240 de miliarde de dolari SUA. Pînă în anul 2010 vînzările din acest sector au
crescut cu mai mult de 2,5 ori.
În acest ritm, pînă în anul 2020, sectorul biotehnologiei poate atinge volumul de piaţă la nivel de
TIC .
25

În general, tendinţele de creştere a pieţelor în domeniul TIC şi biotehnologia rămîn în termen lung.
Totodată, va spori importanţa lor din punct de vedere aplicaţiilor comerciale şi sociale.
Aşa fel de prognoza se confirmă prin dinamica cheltuielilor companiilor industriale pe R&D. În
afară de aceasta, ritmuri mari de creştere o să fie păstrate în sectoarele serviciilor intelectuale, inclusiv
serviciile computerizate şi elaborările de asigurare programată (aproximativ de 8% anual).

68
 Progresul simţitor se vede în cercetările în sfera nanotehnologiilor, care au spectrul larg al
aplicaţiilor practice (TIC, biotehnologia, materiale noi, etc.). Conform datelor companiei Lux Research,
cheltuielile pe R&D în acest domeniu în lume în anul 2006 au depăşit 5 de miliarde de dolari SUA.
Volumul pieţelor de mărfuri produse cu ajutorul nanotehnologiei se estimează, conform prognozelor, să
crească de la 50 miliarde de dolari în anul 2006 la 2,5 trilioane de dolari în anul 2014, ceea ce reprezintă
15% din volumul total al tuturor pieţelor de mărfuri 77.
Producerea şi promovarea pe pieţele mondiale a produselor foarte procesate (inclusiv de înaltă
capacitate ştiinţifică) şi de noi tehnologii sînt una dintre cele mai importante caracteristici ale
competitivităţii ţării. Dinamica dezvoltării de lungă durată a pieţelor globale indică o proporţie tot mai
mare de bunuri cu valoare adăugată mare, şi ţările care nu dispun de resurse naturale semnificative, dar
mizează pe dezvoltarea de tehnologii avansate (Coreea, Singapor, Finlanda, Irlanda, etc.),o să fiu
nominalizate printre liderii mondiali în creşterea economică şi nivelul standardelor de viaţă a populaţiei.
Cadrul general al abordărilor instituţionale, în sensul cel mai larg, subînţelege sub instituţiile de
cadru formal şi informal interacţiunile politice, economice şi sociale. Fondator al direcţiei instituţionale
T. Veblen a susţinut că instituţiile sînt rezultatul unor procese anterioare şi nu sînt niciodată în
conformitate cu cerinţele timpului prezent 78.
O caracteristică importantă a instituţiilor de dezvoltare este rolul de reglementare a statului în
funcţionarea lor. Principiile de participare activă a statului la dezvoltarea instituţională a început să
elaboreze încă H. Adams în veacul XIX-lea79. Spre deosebire de alte abordări economice,
institutionalism pune în temelia a proceselor economice contextul social şi acţiunile sociale, care au fost
formalizate de John Commons în formă de acţiuni de "acţiune colectivă" şi "tranzacţie" 80.
În acest context, institutul pentru dezvoltare (creştere) ar putea fi orice structură socială
(instrument, mecanism), care reduce incertitudinea în sistem şi care stimulează o activitate mai eficientă
economică.
Se crede că astfel de instituţii sînt o sursă secundară de creştere după capitalul uman. Fiind
într-un sens derivatul lui, acestea pot avea un impact pozitiv asupra creşterii economice doar numai
atunci cînd structurile instituţionale (inclusiv elementele existente şi construite) corespund contextului
cultural, istoric şi politic stabilit.

77
The Nanotech Report, 2007, p.11, 18.
78
Veblen T. The Theory of Leisure Class. An Economic Study of Institutions. N.Y.: Macmillan, 1915.
79
Adams H. Relation of the State to Industrial Action // Political Science Quarterly. 1887. Vol. 2. № 2, p. 352-354.
80
International Monetary Fund. World Economic Outlook, April 2003. Growth and Institutions. Washington: D.C., 2003.

69
 Cu alte cuvinte, instituţii eficiente la etapa de stabilire a economiei în curs de dezvoltare, pot fi
nelucrătoare la etapele urmatoarele de dezvoltare, şi vice-versa.
Este evident faptul că contribuţia instituţiilor în progresul socio - economic este indisolubil legată
de strategiile de dezvoltare instituţională. Într-un sens mai restrîns instituţiile sînt nişte organizaţii
separate şi mecanisme procedurale. Şi contribuie la progresul economic numai cei din acestea care pot
pune în aplicare decizii eficiente de management. Astfel, aceste instituţii sînt mediul şi totodată
instrumentul de dezvoltare a politicii de stat 81.
În practică mondială sînt elaborate diferite varietăţi de abordări în studiul de influenţă a instituţiilor
de dezvoltare asupra creşterii economice. Cercetările realizate de Fondul Monetar Internaţional a
82
influenţei condiţiilor instituţionale asupra dezvoltării economice au permis a identifica următoarele
instituţii-cheie: un management de calitate (corupţie scăzută, garantarea drepturilor politice,
controlabilitatea al sectorului de stat, cadrul legal clar şi lipsit de ambiguitate), un sistem eficient de
drepturi de proprietate privată (normele de drept şi nivelul de conformare a acestora), un coridor clar de
decizii politice (restricţii instituţionale cu privire la deciziile politice, făcîndu - le previzibile şi sigure).
Într-o interpretare mai restrînsă de a evidenţia sau structura instituţii este destul dificil, deoarece
influenţa organizaţiilor separate şi normelor pentru dezvoltare poartă un caracter individual şi depinde
nu numai de traiectoria de creştere economică, dar şi de la actuale "coordonate" la ea. Sarcina este
simplificată dacă este acceptată premisa despre eficienţa de apriori a unui model inovator atît pentru
economiile dezvoltate, aşa şi pentru economiile în curs de dezvoltare dinamică. Deşi rolul tehnologiilor
informaţionale, de inovare şi de activitatea antreprenorială se estimează de experţii controversat (mai
ales în contextul problemelor financiare cu care se confruntă ţările în curs de dezvoltare dinamică), în
perspectiva de termen lung creşterea de inovare este considerată cea mai promiţătoare pentru
dezvoltarea şi ţărilor separate şi sistemului economic global în totalitate.
În acest context sînt de obicei evidenţiate următoarele tipuri de instituţii de dezvoltare 83- 84
:
priorităţile de dezvoltare inovatoare, reţele şi clustere, drepturile de proprietate, susţinerea financiară a
întreprinderilor mici inovatoare, stimularea indirectă a activităţii de inovare, evaluarea efectivă a
calităţii şi a eficienţei, centre de excelenţă, etc.

81
North D.C. Institutions, Institutional Change and Economic Performance. Cambridge: Cambridge University Press, 1990.
82
International Monetary Fund. World Economic Outlook, April 2003. Growth and Institutions. Washington: D.C., 2003.

83
OECD. Science and Technology and Industry Outlook: Drivers of Growth – Information Technology, Innovation and
Entrepreneurship. Paris, 2001.
84
OECD. Science, Technology and Industry Outlook 2006. Paris, 2006.

70
 Această listă reflectă ambele abordări pentru tratarea de instituţii - generală şi mai îngustă.
Priorităţile de dezvoltare inovatoare. În condiţiile limitării de resurse, sarcina principală este de a
selecta acele domenii de utilizare, care pot oferi în viitor cel mai mare efect (economic, social, politic).
În cadrul politicii industriale şi politicii ştiinţifice şi de inovare, o astfel de alegere se efectuează, ca
regulă, în forma unui sistem de priorităţi, care reflectă zonele de dezvoltare de perspectivă ale economiei
naţionale.
Este urmărită orientarea tot mai accentuată a priorităţilor pentru crearea reţelelor şi integrare a
diferitelor elemente ale SNI. Mecanisme de integrare sînt prezente în strategiile ştiinţifico - tehnologice
practic tuturor ţărilor dezvoltate. De exemplu, în Australia "Strategia pentru construirea infrastructurii de
cercetare" ("National Collaborative Research Infrastructure Strategy") în calitate priorităţilor sînt
stabilite direcţii de activităţi legate de integrarea de afaceri, ştiinţă şi educaţie, instituţiile de stat şi
private, cu construirea reţelelor ştiinţifice şi asociaţilor, clusterilor regionale şi asocierilor cu parteneri
străini.
Dezvoltarea reţelelor şi clusterilor. În ultimii ani eforturile de a stabili legături între persoanele
publice, private şi fizice în domeniile ştiinţei, tehnologiilor şi inovaţiilor devin din ce în ce tot mai
instituţionalizate. De regulă, se acordă sprijin pentru realizarea proiectelor care aduc împreună sectoarele
privat şi public, sau prevăd participarea a reprezentanţilor acestora. Mare importanţă este acordată
diferitor forme de asociaţii a organizaţiilor din sectoarele privat şi public la nivel national.
Există două abordări ale conceptului de clustere.
Prima abordare, mai restrînsă, defineşte un cluster ca o reţea de producţie asociată de firme
(inclusiv de furnizori) strîns legate în cadrul lanţului de valori adăugate.
A doua abordare este mai largă şi include în reţea institute de cercetare, universităţi, firme de reţea,
clienţi specifici, etc. În acest tip cluster se delimitează de proximitatea teritorială a participanţilor şi/sau
de profilul industrial şi tehnologic. Se poate remarca o serie de avantaje ale acestei abordări faţă de
abordare tradiţională – sectorială. Deci, în loc de concentrare pe grupe de participanţi cu aceeaşi poziţie
în reţea, clustere acoperă furnizorii, clienţii, furnizorii de servicii şi alte instituţii specialitate. Pentru
abordarea sectorială se caracterizează luarea în considerare numai relaţiilor concurenţiale, în timp ce
abordarea de cluster combină o analiză a proceselor competitive şi de cooperare, creînd oportunităţi largi
pentru aplicarea eficientă a diverselor instrumente de dialog între stat şi mediul de afaceri.
Politica de dezvoltare a clusterilor este activ utilizată în ţările importante ale lumii, începînd cu
sfîrşitul anilor 90-ci. Astfel, în Ţările de Jos în anul 2007 a fost lansat un program Smart Mix

71
(finanţarea anuală - 100 de milioane de euro), care contribuie la apariţia unui consorţiu naţional, în
care ar trebui să intre cei mai activi şi eficienţi în sfera inovării reprezentanţi din mediul de afaceri,
universităţi, institute de cercetare şi alte organizaţii 85.
Programul presupune crearea infrastructurii speciale, care permite participanţilor consorţiului se
reducă cheltuieli tranzacţionale la alegerea partenerilor.
În Australia statul acordă anual 127.5 de milioane de dolari pentru lucrul centrelor de cercetări
comune (cooperative research centres). În Canada anual se acordă 77.4 de milioane de dolari canadieni
pentru susţinerea centrelor naţionale de excelenţe, care sînt orientate spre comunicare cu asociaţiile de
consumători. În Italia din anul 2005 guvernul finanţează 19 proiecte de cooperare în cercetări (bugetul
programului – 85 de milioane de euro), iar laboratoare şi companii participante la acestea sînt asociate în
reţea multidisciplinară. Programe analogice există în Spania şi Suedia. În Norvegia din anul 2006
funcţionează Centrul naţional de expertize, în sarcinile căruia întră evaluarea şi selectarea
întreprinderilor şi organizaţiilor ştiinţifice nodale în clustere regionale.
O direcţie relativ nouă de dezvoltare a reţelei este formarea de clustere inovatoare, care prezintă
reţele locale de suficienţă deplină pentru realizarea proiectelor de ciclu deplin al inovării. Cu un anumit
grad de convenţionalism, putem distinge două abordări pentru dezvoltarea de astfel de clustere.
Prima abordare este de a crea şi susţine structuri speciale, sarcina imediata cărora este construirea
unei infrastructuri de reţea a viitorului cluster. A doua abordare prevede de a facilita dezvoltarea naturală
a clusterelor prin sprijin specific a organizaţiilor care au reuşit să devină nodale în prototipul viitoarei
reţele de clustere (de obicei, la nivel regional sau interregional).
Strategia de primul tip poate fi urmărită, de exemplu, în acţiunile de guvernul din Italia, care a
aprobat proiectul de creare a unor "laboratoare comune", care funcţionează în cadrul direcţiilor naţionale
prioritare (materiale noi, biotehnologie, etc.). Aceste laboratoare şi reţelele acestora create ar trebui să
contribuie la dezvoltarea întreprinderilor industriale în regiunile lipsite de noi cunoştinţe şi tehnologii.
În Islanda reţeaua de clustere este construită în jurul institutelor naţionale cheie de cercetare din
Reikiavik. Aici accentul este pus pe dezvoltarea structurilor de sprijin care permit finanţarea în mod
eficient a proiectelor promiţătoare, care sînt iniţiate de către organizaţiile din afara capitalei.
Abordarea de-al doilea tip este folosit în Franţa. Comisia specială inter-ministerială a identificat
15 clustere competitive în formă de grupuri regionale a organizaţiilor. Pentru a majora competitivitatea
industriei high-tech Ministerul Economiei şi Finanţelor oferă un sprijin financiar pentru proiectele puse

85
http://www.ctit.utwente.nl/news/archive/2006/mar2006/smartmix-cfp06.doc.

72
în aplicare de către întreprinderile şi organizaţiile care sînt "în interiorul" clusterilor. În Japonia un
program de "Clusterul iniţiativ de cunoştinţe" (”Knowledge cluster initiative”), care stimulează
dezvoltarea clusterelor în cele 18 regiuni ale ţării. Promovarea se efectuează pentru proiectele comune,
în care universităţile regionale servesc ca nucleul clusterilor formate de o reţea de firme inovatoare mici
şi companii mari industriale. Programe similare funcţionează în Danemarca şi Canada.
Drepturile de proprietate intelectuală. În multe ţări reformele sînt efectuate pentru apropierea
sectorului de stat de ştiinţă şi întreprinderilor industrie. De multe ori problema în colaborare a
organizaţiilor de stat şi firmelor private este în distribuirea drepturilor la rezultatele obţinute. Pe de o
parte, pentru un succes de transfer al tehnologiilor drepturile pentru obiectele de proprietate intelectuală
ar trebui să fie transferate de la laborator (universitate, stat) companiilor. Pe de altă parte – pentru a
păstra stimulente în continuare pentru interacţiunea cu sectorul real laboratoare (în special universitare)
trebuie să menţină aceste drepturi pentru ei înşişi. Ca arată practica externă de termen lung, interesele
structurilor ştiinţifice şi firmelor în acest domeniu variază considerabil. Compania este interesată în
obţinerea unui avantaj competitiv temporar prin inovare, iar personalul ştiinţific - pentru a consolida
drepturile de autor la rezultatele cercetărilor sale (pentru publicare, primirea unui drept oficial de a
continua activitatea pe direcţia ştiinţifică dată, creşterea prestigiului şi recunoaşterea în comunitatea
ştiinţifică). Avînd în vedere această caracteristică, multe guverne formează variante compromise, care o
să permită soluţionarea eventualelor dezacorduri. Companiilor sînt garantate drepturi la utilizarea
rezultatelor ştiinţifice comerciale şi tehnologiilor pentru o perioadă limitată de timp. În acelaşi timp,
drepturile de autor la aceste rezultate sînt afectate asupra cercetătorului (laboratorului, organizaţiilor
ştiinţifice, universităţilor). Chiar şi în cazurile în care beneficiarul de R&D este statul, toate drepturile la
rezultatele cercetării, de regulă, sînt cele de o echipă concretă.
De exemplu, în Japonia din anul 2004 toate drepturile de proprietate intelectuală, obţinută în
laboratoarele de la universităţi, sînt ataşate la universităţi. În scopul de a evita barierele în calea
transferului de tehnologii, Ministerul Educaţiei, culturii, sportului, ştiinţei şi tehnologiilor a selectat 43
universităţi şi a creat în componenţa lor serviciile speciale ale IPR - managementului strategic. Astăzi
universităţile sînt responsabile pentru respectarea drepturilor asupra obiectelor de proprietate
intelectuală. În plus la aceasta, la iniţiativa a Societăţii de promovare a ştiinţei Japoniei se formează o
reţea de centre de licenţiere şi de transfer. Aceste din urmă - cu participarea serviciilor ale IPR -
managementului şi centrelor de licenţiere - sînt implicate în elaborarea contractelor flexibile între
universităţi şi companii.

73
 În Italia din anul 2005 este valabilă lege care a schimbat statutul lucrătorilor ştiinţifici şi cadrelor
didactice ale universităţilor. Realizarea de proiecte comune cu companii este transferată către
autorităţile universitare. În acelaşi timp, au fost întărite toate restricţiile privind munca în cumul a
profesorilor universitari şi oamenilor de ştiinţă în companiile şi de a primi venituri suplimentare de la
această activitate. În Finlanda o nouă Lege privind universităţi oficial a fixat după acestea aşa - numită
"a treia misiune" (în plus faţă de educaţie şi cercetare). Acum, instituţiile de învăţămînt superior
finlandeze sînt obligate să transfere tehnologii la sectorul privat. În anul 2007 a fost primită Legea
privind invenţiile universitare care fixează drepturile de autor la rezultatele lucrărilor de R & D efectuate
în ele după universităţi. O practică similară există în Australia («TechFast»), Danemarca şi Noua
Zeelandă.
Sprijinul financiar pentru întreprinderile mici inovatoare. În majoritatea ţărilor străine sînt în
curs de dezvoltare două domenii principale de sprijin direct pentru întreprinderile mici inovatoare. În
primul rînd, statul contribuie la dezvoltarea întreprinderilor mici care intră pe piaţă. Adesea, aceste
companii sînt create de oameni de ştiinţă si elaborează proiecte riscante de inovare (spin - off). În al
doilea rînd, este iniţiată sprijinirea întreprinderilor mici implicate în domeniul inovării. Ambele din
aceste domenii prevăd utilizarea activă a diferitor mecanisme de risc (de venture).
Un exemplu clasic de astfel de proiecte este un program de stat SBIR (Small Business Innovation
Research), deschis de guvernul SUA în anul 1982 37.
Motivul pentru începerea programului a fost criza economică din anii 70. Acesta a fost conceput
pentru a ajuta companiile americane mici să participe la cercetare şi elaborare efectuate de agenţiile
federale prin acordarea de capital iniţial pentru întreprinderile care însuşesc produsele inovatoare. În
acelaşi timp, companiile nu trebuiau nemijlocit să întoarcă aceste mijloace şi pe deplin posedau de
proprietate intelectuală creată la utilizarea lor.
Programul a prevăzut o întoarcere indirectă a mijloacelor investite în formă de impozite. Sprijin în
cadrul SBIR este acordat în trei etape.
Prima etapă reflectă posibilitatea soluţionării tehnologice şi stabilirii superiorităţii a procesului
propus (inovaţiei) pentru a satisface necesităţile ale agenţiei federale anunţate anticipat. Durata acestei
etape nu depăşeşte şase luni, iar finanţarea nu depăşeşte o sută de mii de dolari SUA.
A doua etapă cu durata de 2 - 3 ani şi cu finanţarea maximum de pînă la 750 mii dolari SUA
reflectă eforturile de bază majore ştiinţifice şi tehnologice în acest program: lucru ar trebui să conducă la
crearea unui produs prototip, produs, tehnologie şi să arate avantajele de inovare.

74
 A treia etapă – acest proces de elaborare a produsului în scopul comercializării lui. În acest caz se
utilizează alte surse de finanţare, mai degrabă decît finanţarea programului de SBIR (în cea mai mare
parte – mijloacele de la sectorul privat).
În prezent practica internaţională a sprijinului întreprinderilor mici inovatoare continuă să se
dezvolte dinamic. De exemplu, în Spania în cadrul programului "Ingenio 2010" a fost creat un fond
special (aproximativ 200 de milioane de euro), care finanţează prin Societatea capitalului de risc (de
venture) proiectele de inovare riscante.
În Marea Britanie există "Schema de investiţii corporative" ("Enterprise Investment Scheme") şi
trusturi de capital de risc (venture) - proiecte guvernamentale a stimulării investiţiilor corporative în
capitalul social pentru întreprinderile inovatoare mici. În Canada din anul 2004 Banca de dezvoltare a
businessului (Business Development Bank) oferă finanţare de risc (venture) prin intermediul utilizării a
fondurilor speciale de stat alocate (250 de milioane de dolari canadiene pe an) şi cu atragerea sectorului
privat.
Stimulente fiscale. În plus faţă de finanţarea directă a institutului, multe guverne în mod activ
dezvoltă abordări variate bazate pe sprijinul indirect al inovării. Printre acestea sînt măsurile cele mai
utilizate pe scară largă de stimulente fiscale. Cu ajutorul stimulentelor fiscale se încurajează adesea
următoarele investiţii: majore în ştiinţă şi inovare, care au un caracter permanent sau periodic, în
domeniile strategice importante ştiinţifice şi tehnologice, întreprinderilor mici şi mijlocii.
În majoritatea celorlalte ţări în contextul particularităţilor de dezvoltare a instituţiei de stimulente
fiscale se folosesc diferite mijloace de acordare a înlesnirilor fiscale şi preferinţelor, dar acestea sînt, de
obicei, puse în aplicare în cele două "dimensiuni": la nivel de întreprindere şi la nivelul lucrătorilor
individuali (oamenilor de ştiinţă, experţilor, etc.). Aşa dar, în Austria din anul 2005 companiile, care
investesc în domeniul ştiinţei şi tehnologiilor (chiar dacă ei singuri nu efectuează R & D), primesc un
bonus de 25% din costurile de R&D (dar nu mai mult de 100 de mii de euro pe an). În Canada din anul
2004 dimensiunea de credit fiscal pentru cheltuieli "ştiinţifice" constituie 35% pentru primii doi
milioane dolari canadiene. Credit similar este folosit în Irlanda (20%) şi din anul 2002 în Mexic (30%).
Necătînd la faptul că potenţialul de reglare a mecanismelor, care leagă înlesnirile şi preferinţele cu scara
de resurse, investite de companiile concrete în R & D, destul de mare, dar acesta în fiecare moment de
86
timp este limitat de cantitatea relativ de mică a întreprinderilor . Inclusiv şi din aceasta cauză ţările
dezvoltate tot mai des folosesc alte scheme de stimulare. De exemplu, în anul 2005 guvernul Belgiei a

86
Schibany, 2008, p. 10.

75
primit o decizie de a stimula activitatea ştiinţifică a sectorului privat prin micşorarea impozitului la
salariile oamenilor de ştiinţă. Companiile care efectuează R & D sau colaborează cu organizaţiile
ştiinţifice pot lăsa lor 50% din volumul impozitului de la salariile. Măsurile similare sînt realizate în
Italia: aici din anul 2003 subvenţiile primesc întreprinderile a căror nu mai puţin de 10% a beneficiului
este folosit pentru finanţarea cheltuielilor pentru lucrători ştiinţifici. Subvenţie în mărime de 10% de la
impozit pe venit primesc lucrători ştiinţifici care sau întors în Italia de la locul de trai permanent după
hotare (pe parcursul de 5 ani după întoarcere). În Norvegia din anul 2002 a fost lansată programa
pentru stimularea fiscală ”Skattefunn”, care asemenea este orientată spre susţinerea cadrelor ştiinţifici.
Evaluarea calităţii şi rezultatului. Structurile care efectuează susţinerea directă a ştiinţei, fiind
instituţiile de dezvoltare, totodată sînt o condiţie necesară a existenţei sistemului inovaţional în general,
pe lîngă care activează mecanismele de majorare a eficacităţii lor, care sînt capabili de a introduce
depunerea serioasă în creşterea economică. În multe ţări în legătură cu majorarea cheltuielilor statale
pentru ştiinţă, majorarea cerinţelor la rezultatele R & D şi atenuarea controlului de stat pentru utilizarea
curentă de către organizaţiile ştiinţifice şi universităţi a mijloacelor bugetare a apărut necesitate de noi
instrumente pentru evaluarea eficacităţii activităţii lor. Pentru aceasta la nivelul legislativ se introduc
standardele calităţii şi normele de management care răspund cerinţelor noi.
Cea mai îndelungată practică de evaluare a rezultatelor cercetărilor şi elaborărilor finanţate de
stat există în aşa ţări ca Marea Britanie, Germania şi SUA. În Marea Britanie din jumătatea anilor
80-ci fiecare patru ani se efectuează evaluarea regulată obligatorie a activităţii tuturor universităţilor şi
organizaţiilor ştiinţifice în formă de ”atestare de cercetare” (Research Assessment Exercises – RAEs).
RAE – este metodă ”ex post”, bazată pe evaluările de experţi. Pe parcursul atestării organizaţiile
însuşesc ratinguri, în corespundere cu care acestea primesc acela sau altul volum de plăţi de la stat şi din
diferite fonduri nestatale de cercetare.
În multe ţări practica de evaluare a rezultatelor activităţii ştiinţifico – tehnice şi inovaţionale se
perfecţionează în continuare. Aşa, în Australia în cadrul strategiei ”Backing Australia’s Ability –
Building Our Future through Science and Innovation” au fost stabilite aşa numite ”Limitele calităţii şi
accesibilităţii cercetărilor, finanţate de stat” (”Quality and Accessibility Frameworks for Publicly
Funded Research”). Acest document constituie din două capitole, care stabilesc, în primul rînd,
procedurile şi standardele de evaluare a calităţii lucrului ştiinţific în universităţi şi agenţiile de stat şi, în
al doilea rînd, regulamentul de evaluare accesibilităţii instituţiilor date şi cercetărilor acestora pentru
comunităţile ştiinţifice şi de business. În Austria a fost creată Agenţia specială pentru asigurarea calităţii

76
(Quality Assurance Agency), care asigură evaluarea regulată (ciclică) activităţii a universităţilor şi
perfecţionarea principiilor, procedurilor şi standardelor acesteia. Evaluării periodice este supus Fondul
Naţional de Cercetare a ţării. Agenţia este responsabilă de punerea în aplicare în institute şi universităţi a
mecanismelor speciale pentru a asigura "de autoevaluare", controlează funcţionarea acestor structuri şi
face ajustări la niveluri diferite de realizare a acestei proceduri. Universităţi, care au primit în anul 2004
o autonomie semnificativă, prezint Agenţiei evaluări agregate a propriei activităţi, în timp ce toate
procedurile interne ale lor de "autoevaluare" port un caracter transparent şi sînt monitorizate de către
societate. În Norvegia implementarea complexă a mecanismelor de estimare sa început în anul 2002. A
fost creată o Agenţie de stat independentă pentru a asigura calitatea învăţământului (Agency for Quality
Assurance in Education), care conduce acreditarea institutelor de învăţămînt superior (inclusiv celor
implicaţi în R & D), cu utilizarea evaluărilor complexe al lucrului lor. În Spania Legea privind
universităţi, adoptată în anul 2001, a introdus noi principii pentru evaluarea calităţii activităţilor
educaţionale şi ştiinţifice. Pe lîngă administraţiile regionale au fost formate agenţii corespunzătoare.
Paralel se efectuează studiile în panoul în cadrul sistemei de monitorizare şi evaluare a Planului naţional
de dezvoltare a ştiinţei, tehnologiilor şi inovaţiilor, care permit de a urmări eficienţa noului sistem de
management al calităţii şi să fiu introduse operativ ajustările necesare.
Instituţiile de excelenţă. În ultimele decenii în politica mondială ştiinţifico - inovaţională un rol
tot mai semnificativ joacă susţinerea celor mai promiţătoare organizaţii inovatoare. Măsurile relevante
sînt legate cu promovarea priorităţilor naţionale în domeniul ştiinţei şi tehnologiilor, sporirea eficienţei
cheltuielilor de stat şi implementarea unor mecanisme de evaluare a performanţelor în acest domeniu.
"Centre de excelenţă" (din engleză "Centre of excellence") se numesc organizaţiile care efectuează
R & D şi pun în aplicare rezultatele acestora, care dispun de resursele logistice unice, intelectuale şi
umane. Munca lor este diferită şi de înaltă calitate unica a muncii depuse. Activitatea acestora se
deosebeşte cu înaltă calitatea şi unicitatea lucrărilor efectuate. De regulă, acestea sînt lideri naţionali
(unele - mondiali) în una sau mai multe domenii ale ştiinţei şi tehnologiilor şi, de asemenea, servesc ca o
punte de legătură, oferind transferul de cunoştinţe de la prima marginea de ştiinţă pentru companii şi
laboratoare. Accentul pe "superioritate" subliniază faptul că aceste centre acţionează ca etalone pentru
alte organizaţii care lucrează în acest domeniu. Principalele caracteristici ale centrelor – orientarea spre
globalizare a problemelor inovatoare, calitatea exemplară şi de înaltă performanţă, activităţi active de
integrare (organizare a transferului de cunoştinţe şi de tehnologii, dezvoltarea legăturilor
interdisciplinare.)

77
 8739
În practica mondială există trei abordări pentru formarea centrelor de excelenţă . În primul
caz, statul creează centre "de la zero" pentru aplicarea pe scară largă a proiectelor strategice importante
(prioritate). O astfel de variantă a fost activ practicată în SUA după al doilea război
mondial la organizarea laboratoarelor naţionale. Acestea au fost înfiinţate în formă de organizaţii
necomerciale independente pentru a efectua R & D legate de asigurarea securităţii naţionale şi altor
priorităţi (în special în domeniul energiei). Bunurile laboratoarelor au aparţinut statului, dar pentru
dispunere de bunuri au fost implicate organizaţiile non - guvernamentale, companii industriale,
universităţi şi centre de cercetare. Referitor la laboratoare funcţiile statului au fost definitivate în alocare
a activelor (proiectelor de asigurare logistică), planificare strategică şi monitorizare a rezultatelor.
Laboratoarele au fost responsabile pentru îndeplinire a complexului de cercetări ştiinţifice şi de
managementul curent, iar organizaţiile implicate au asigurat potenţialul necesar de resursele umane şi
formarea specifică a specialiştilor. O astfel de schemă "de cultivare" a centrelor de excelenţă în SUA a
justificat pe sine la realizarea programelor de stat ştiinţifice de cercetare. Această schemă continuă să fie
utilizată şi în prezent. Punerea sa în aplicare este asociată cu participarea la scară largă a statului şi
interacţiunea strînsă a centrelor cu departamentele de stat şi fondatori.
A doua metodă se utilizează pentru implementarea programelor ştiinţifico – tehnologice pe scara
mai mică, dar mai largă. Această activitate ştiinţifică de cercetare se realizează prin instituţii specializate
în cadrul profilului lor de bază. Excelenţă în acest caz este asigurată de "sprijinul direct a celor mai
bune", totodată, participarea directă a statului nu este necesară. De exemplu, în Germania funcţiile de
control asupra activităţilor a centrelor de excelenţă efectuează consiliile ale societăţilor ştiinţifice, iar
funcţiile de sprijin – fondurile de teren. În acest context, cea mai indicativă este experienţa Germaniei
asupra restructurării complexului ştiinţific a fostei RDG la începutul anilor 90-ci. Mecanismele,
metodele şi procedurile formate în această perioadă au permis de efectuat eficient abandonarea celor mai
răi organizaţii şi ulterior au fost folosite pentru a sprijini structurile cele mai eficiente. Efectul asupra
dezvoltării economice a fost realizat nu de către organizaţii separate, iar prin asocierea lor cu intermediul
reţelelor de informare comune şi de infrastructură.
Al treilea regim este conceput nu atît de mult pentru punerea în aplicare a programelor specifice,
ci mai degrabă pentru dezvoltarea echipelor capabile de a întări capacitatea ştiinţifică în cele mai noi
direcţii cu necunoscute perspective la moment actual. Un exemplu de un astfel de model serveşte
sprijinirea activităţilor universităţilor de cercetare, care de lungă durată şi fructuos lucrează în fruntea

87
Заиченко С.А. Центры превосходства в системе современной научной политики// Форсайт. 2008. № 1 (5).

78
ştiinţei şi au obţinut rezultate semnificative. În acest scop în SUA, Finlanda şi alte ţări se utilizează
mecanismul de bloc - granturi, mijloacele cărora organizaţii - beneficiarii pot folosi destul de liber,
reieşind din viziunea lor a perspectivelor. Evident, în cadrul orientărilor nedefinite participarea statului şi
controlul din partea lui trebuie să fie minim. Scopul acestei practici – realizarea de progrese în ştiinţă şi
tehnologiile în perspectivă de termen mediu şi de lungă durată.
În Rusia rolul instituţiilor examinate şi altor instituţii de dezvoltare a crescut semnificativ ca
urmare a necesităţii urgente de a depăşi o serie de misiuni-critice pentru problemele sale de creştere
inovatoare, printre ei - slăbiciune a infrastructurii industriale şi sociale, mecanismelor de sprijin şi de a
stimula inovarea, întreprinderilor mici şi mijlocii, exporturilor a nemateriei prime; utilizarea ineficientă a
resurselor; lipsa de progrese în dezvoltarea de industriile high-tech; conservarea disparităţilor dureroase
regionale, etc. Pentru acest scop au fost deja create şi funcţionează o serie de instituţii de dezvoltare
financiare (Fondul de investiţii al FR, Banca pentru dezvoltare şi activitatea economică externă,
Compania venture rusă, etc.) si nefinanciare (zone economice speciale, parcuri industriale, centre de
transfer tehnologic, etc.).
88
Experienţa mondială în punerea în aplicare a programelor inovatoare de dezvoltare .
Efectuarea intensivă a cercetărilor şi elaborarea în baza lor a noilor tehnologii, ieşire cu ele pe pieţele
mondiale şi implementare a integrării internaţionale în domeniul ştiinţifico - industrial în cadrul
economiei globale în curs de dezvoltare, de fapt, deja au devenit un model strategic de creştere
economică pentru ţările dezvoltate. Mai mult decît atît, resurse intelectuale, împreună cu cele mai
recente tehnologii, nu numai a determină perspectivele de creştere economică, ci, de asemenea, servesc
ca un indicator al nivelului independenţei economice şi prosperităţii ţării, statutului său naţional.
În prezent în ţările dezvoltate occidentale cota de tehnologii noi sau perfecţonate, echipamentelor
şi altor produse care conţin cunoştinţe sau soluţii noi, este de la 70% pînă la 85% a sporului din PIB. Ele
concentrează mai mult de 90% din capacitatea ştiinţifică mondială şi controlează 80% din piaţa globală
de înaltă tehnologie, al cărui volum este acum estimat de la 2.5 la 3 bilioane de dolari SUA, care
depăşeşte piaţa de materii prime şi resurse energetice. Se presupune că după 15 ani ea va ajunge 4000
miliarde de dolari SUA. Anual exporturile de produse de înaltă tehnologie generează SUA aproximativ
700 miliarde de dolari SUA, Germania - 530, Japonia - 400 miliarde de dolari SUA. Cel mai rapid creste
schimbul de tehnologii şi servicii. Dacă la începutul anilor 90 - ci volumul comerţului mondial anual în
brevete, licenţe, know - how şi modele industriale a fost estimat în intervalul de 20-50 de miliarde de

88
http://www.strf.ru (Электронное издание: «Наука и технологии России-STRF.ru»).

79
dolari, atunci la momentul prezent el a ajuns la aproximativ 500 miliarde de dolari SUA, în timp ce
exporturile de servicii sau dublat datorată în mare măsură a conţinutului intelectual al serviciilor. Ţările
dezvoltate în esenţă "au capturat" acest segment tehnologic de inovare de pe piaţa mondială, care este
cel mai rapid în creştere şi din acest motiv cel mai promiţător (din punct de vedere al veniturilor din
export), unde principalii jucători sînt corporaţiile transnaţionale din principalele ţări industrializate.
Din 50 celor mai avansate macrotehnologii, care asigură producţia produselor high-tech, de 46
macrotehnologii posedă astăzi ţările dezvoltate, care controleaza patru cincimi din producţia mondială a
produselor high-tech. Din acestea tehnologii 22 sînt controlate de către SUA, 8-10 - Germania, 6-8 -
Japonia, 3-5 - Marea Britanie, Franţa, 1 - Suedia, Norvegia, Italia şi Elveţia. Alte ţări controlează în total
numai 3-4 de aşa tehnologii.
Lider necontestat în procesul mondial de inovare este în prezent SUA. Ponderea acestei ţări este
mai mult de 50% din principalele inovaţii generate în ţările dezvoltate. Ţările din Europa de Vest si
Japonia, care au o cultură mare tehnologică, cu toate acestea, încă cedează SUA, care practic
monopolizează tehnologii cheie avansate din ultimele decenii.
89
Rolul statului în formarea sistemelor naţionale inovaţionale . În condiţiile tranziţiei la modelul
inovaţional de dezvoltare economică statul este autorul principal, care elaborează o strategie de
dezvoltare naţională şi creează condiţiile de bază pentru dezvoltarea inovaţională, mecanismele de
autoreglementare şi de constituire a instituţiilor eficiente pentru mediul inovaţional.
Unul dintre motivele majore pentru creşterea rolului statului în perioada de tranziţie la o nouă
paradigmă de dezvoltare economică constă în faptul că piaţa în sine orientează companiile private pentru
a obţine rezultate previzibile comerciale şi venituri mari pe termen scurt de perspectivă, a avea dorinţa
de retenţie de lider de piaţă, atît din cauza dreptului monopol de posesia a unor factori de producţie
separate (materii prime, tehnologii, etc.), aşa şi ca urmare a formării de bariere artificiale pentru alte
companii inovatoare.
În prim-plan se extinde problema de a crea de către stat a condiţiilor generale pentru dezvoltarea
antreprenoriatului şi activităţilor inovaţionale, pentru a crea un mediu care stimulează riscul de inovare,
ajutînd la atragerea capitalului privat şi străin în crearea de produse de înaltă capacitate ştiinţifică,
promovarea diferitelor forme de cooperare între sectoarele de activitate ştiinţifică şi industrială de stat,
universităţi şi antreprenoriat. Parteneriatul între stat şi sectorul privat reduce riscuri de luare a deciziilor
ineficiente în domeniul inovării. Prin urmare, accentul în rezolvarea problemei a relaţiei dintre stat şi

89
http://www.strf.ru (Электронное издание: «Наука и технологии России-STRF.ru»)

80
piaţă este transferat la aspecte legate de complementaritatea lor reciprocă, dar nu de opoziţie unul cu
altul. În acest context, trebuie să fie formate sistemele naţionale inovaţionale.
Tendinţele de bază ale activităţii statului în sfera inovaţională a ţărilor dezvoltate au dus la
formarea practicii universale, verificate de practica mondială şi dovedite privind eficacitatea
recomandărilor internaţionale referitoare la conţinutul şi sarcinile de bază ale susţinerii de stat a
activităţii inovatoare, la principalele din care se poate raporta următoarele:
 adoptarea soluţiilor corespunzătoare legale în domeniile care sînt rezervate în mod tradiţional
pentru stat;
 promovarea în mod activ a transferului de tehnologii create în zonele tradiţionale de
responsabilitate a statului;
 concentrarea eforturilor naţionale la tehnologiile care sînt critice pentru întreprinderi din
economia în creştere;
 de jucat rolul important în cooperarea de parteneriat între stat şi sectorul privat în toate domeniile
de inovare, după posibilităţile de a participa la anumite noduri "lanţuri" de creare a inovaţiilor,
care au cum beneficiu public mare, aşa şi importanţa pentru sectorul privat.
În UE 80% a cercetărilor ştiinţifice sînt efectuate la nivel naţional. Pentru integrarea potenţialului
ştiinţific de cercetare în UE în anul 2000 a fost implementat un program pentru a crea Spaţiul European
de Cercetare (ERA - European Research Area).
SEC cuprinde trei concepte:
1. crearea unei "pieţe interne" de cercetări ştiinţifice - cu alte cuvinte, zonei de liberă circulaţie a
cunoaşterii, cercetătorilor şi tehnologiilor cu scopul îmbunătăţirii colaborării, stimulării
concurenţei şi realizării alocării optime a resurselor;
2. distribuţia uniformă a centrelor ştiinţifice de cercetare pe teritoriul UE, în special prin coordonare
perfecţionată a activităţilor de cercetare naţionale şi a politicilor;
3. elaborarea unei strategii europene ştiinţifice de cercetare, care este direcţionată nu numai pentru
a finanţa activităţile ştiinţifice de cercetare, dar, de asemenea, ia în considerare toate aspectele
relevante ale altor strategii ale UE şi a strategiilor naţionale.
Factorii cheie de succes a dezvoltării inovaţionale 90. Conform rezultatelor analizei de experienţă
a unor ţări se poate identifica o serie de factori de succes şi a determina rolul politicilor de stat, prin care
a devenit posibilă dezvoltarea inovaţională.

90
http://www.strf.ru (Электронное издание: «Наука и технологии России-STRF.ru»)

81
 Unul dintre factorii cheie a succesului în politica inovaţională a Marei Britanie a fost orientarea
spre iniţiativa privată. Spre deosebire de multe alte ţări, rolul de lider în dezvoltarea inovatoare a acestei
ţări nu obţine statului: strategia inovaţională a ţării este destinată, în primul rînd, dezvoltării cererii pe
inovare, este practicată o abordare regională a investiţiilor.
În Irlanda, cu toate că sectorul privat este principalul motor al inovării, anume statul formează
condiţiile de bază a dezvoltării inovaţionale. Succesul a sistemului naţional inovaţional poate fi descris
prin trei componente principale: includerea Irlandei în sistemul financiar global, care a condus la o
creştere semnificativă a investiţiilor străine în economie şi venirea corporaţiilor transnaţionale; crearea
"buzunarelor" inovatoare de dezvoltare bazate pe participarea ţării în mişcarea internaţională de
tehnologii şi în diferite forme de cooperare informaţional - tehnologică internaţională; majorarea calităţii
capitalului uman ca urmare a imigraţiei în ţară a specialiştilor calificaţi.
În Danemarca, istoric, un rol cheie în crearea condiţiilor pentru noi tehnologii a jucat sectorul de
stat.
Factorii critici de succes a dezvoltării inovaţionale ale Elveţiei a devenit, în primul rînd,
continuitatea politicii de inovare efectuate, în al doilea rînd, rolul important a jucat orientarea sa
internaţională (atenţie se acordă sprijinului întreprinderilor naţionale inovaţionale în cadrul programelor
internaţionale de cercetare).
În Norvegia sprijinul cercetărilor fundamentale în institute şi universităţi este una dintre
priorităţile principale ale politicii de inovare a Norvegiei. Educaţie gratuită face posibil să se înscrie în
universităţi şi colegii de frunte copiilor din regiunile îndepărtate şi straturi sărace ale populaţiei. În
acelaşi timp, practica a învăţării pe tot parcursul vieţii permite creşterea competenţelor lucrătorilor pe
întreagă viaţă.
Principalii factori de succes în Ţările de Jos a fost sprijinul selectiv al regiunilor de frunte
inovatoare, precum şi cercetarea ştiinţifică educaţională avansată complexă, care include un sistem de
sprijinire a studenţilor, sistemul de transfer al tehnologiilor în domeniul ştiinţific, reţea dezvoltată de
universităţi de cercetare cu finanţare de stat.
În Spania un rol major în dezvoltarea inovatoare este consolidarea interacţiunii între entităţile de
stat şi private.
În Israel o sursă de personal şi tehnologii, de la care a apărut industria israeliană high-tech, a
devenit industria de apărare. O atenţie deosebită în Israel istoric a fost acordată problemei implementării
a noilor tehnologii în producţie. De asemenea, israelienii au preluat experienţă de management a

82
capitalului de la investitorii internaţionali pe parcursul implementării programului Yozma, care a jucat
un rol crucial în stabilirea instituţiei de investiţii a capitalului de risc în Israel. Un rol important a jucat şi
domeniul de aplicare al cooperării ştiinţifice, care este o legătură centrală între Israel şi diaspora
evreiasca din diferite părţi ale lumii.
Succesul rapid de dezvoltare inovatoare a Coreei de Sud a fost posibil datorită împrumutului activ
a tehnologiilor externe şi politicii competente de brevet. Un rol important în "miracolul economic" din
Coreea de Sud au jucat grupe financiar - industriale majore (chaebols), care pe parcursul multor ani au
fost baza de dezvoltare a economiei naţionale.
Unul dintre factorii în dezvoltarea cu succes a sistemului de inovare al SUA este de a crea condiţii
de continuitate şi măsuri specifice de sprijinire a antreprenoriatului.
Progrese semnificative a Thailandei în consolidarea competitivităţii a produselor sale şi atragerea
de capital străin, văzute în ultimul deceniu, se explică, în primul rînd, de măsurile guvernului privind
dezvoltarea infrastructurii de producţie şi de afaceri.
Principalii factori de succes a Belgiei în dezvoltarea inovatoare au fost politici echilibrate regionale
de inovare şi un sistem elaborat de sprijin financiar pentru activitatea inovaţională.
Succesului Austriei în calea dezvoltării inovării au contribuit programele de sprijin structurale,
care au fost adoptate în scopul de a organiza o cooperare de întreprinderi cu înaltă tehnologie, fără
legătură rigidă la domeniile tehnologice concrete. În plus, în ţară este bine dezvoltată o cooperare între
şcoli superioare profesionale şi întreprinderile mici şi mijlocii în domeniul creării şi punerii în aplicare a
proiectelor inovatoare. Se dezvoltă cu succes o reţea de tehnoparcuri, care creează condiţii optime pentru
dezvoltare a întreprinderilor mici şi mijlocii, inclusiv inovatoare. La nivel de stat este iniţiată formarea
clusterilor, care este, de asemenea, una dintre metodele pentru a sprijini exporturile de înaltă tehnologie.
La factorii de bază de succes ale Finlandei se poate de a raporta posesia ratelor de participare a
statului în companii - cheie, reglementarea ratelor dobînzilor, sprijinirea de către stat a sectorului privat,
alternanţă a cooperaţiei de stat şi concurenţei de stat cu ramura corespunzătoare. Rolul de lider în
dezvoltarea industriei de telecomunicaţii în Finlanda este deţinut de compania Nokia, un impact
semnificativ asupra creşterii pe termen lung a cărei a avut finanţare de stat în numele agenţiei Tekes,
care a finanţat 8% din cheltuielile totale a companiei Nokia pentru C & D.
Unul dintre principalele puncte forte ale sistemului naţional de inovare în Franţa, care contribuie
la promovarea dezvoltării inovaţionale, au devenit unele poli de competitivitate, care permit
întreprinderilor, universităţilor şi cercetătorilor – elaboratorilor să lucreze împreună.

83
 Un factor cheie de succes al dezvoltării inovării în Suedia sînt investiţii pe termen lung şi scară
largă în domeniul educaţiei, care au contribuit la dezvoltarea ştiinţei.
În dezvoltarea inovatoare a Germaniei rolul important a jucat cooperare cu SUA (în cadrul
redresării economice de după război), precum şi dezvoltare a unui mecanism de parteneriat public -
privat, care a devenit într-o anumită măsură substitut a finanţării de risc, care nu a fost primită în
Germania în distribuţie largă.
Experienţa japoneză de sprijin statal a procesului de inovare este în contradicţie şi nu poate fi
unic de succes. Cu toate acestea, ca o condiţie prealabilă poate fi desemnată dezvoltarea economică
intensivă, care a devenit baza pentru dezvoltarea inovatoare.
Principalul factor pentru dezvoltarea cu succes a sferei inovării în ţările care nu fac parte ca liderii
ai dezvoltării inovaţionale (Indonezia, India, Kazahstan, Belarus şi altele) este interacţiunea cu alte
ţări şi împrumutare a tehnologiilor şi bazelor ale politicii inovaţionale de stat.
În baza analizei a sistemelor inovaţionale din mai multe ţări se poate concluziona că, în
condiţiile actuale o concurenţă de succes cu cei mai importanţi jucători de pe piaţa mondială fără crearea
şi îmbunătăţirea continuă a sistemului naţional inovaţional este imposibilă. În cele mai multe modele de
sisteme naţionale inovaţionale statul este sau jucător - cheie de bază, sau unul dintre jucătorii - cheie.
Punerea în aplicare cu succes ideii specifice a sistemei naţionale inovaţionale poate varia foarte
mult în legătură cu contextul istorico - economic. De exemplu, din motive istorice, sistemul american
este cel mai diversificat şi flexibil, iar sistemul finlandez, dimpotrivă, - mult mai structurat. Totodată,
ambele sisteme sînt eficiente. Cu toate acestea, este posibil de a formula o serie de dispoziţii, într-o
mare măsură comune pentru diferite ţări.
Dezvoltării cu succes a sistemelor naţionale inovaţionale contribuie următorii factori:
 politica de inovare consecventă şi pe termen lung a statului cu scopuri şi obiective clare;
 utilizarea raţională a potenţialului inovaţional existent în calitate de fundament pentru
 construirea unei economii inovaţionale şi punerea în aplicare a politicii de inovare;
 eforturi sistematice pentru a stabili şi a consolida cooperarea între sectoarele de stat, privat, de
 cercetare şi educaţional;
 identificarea şi un sprijin specificat al direcţiilor importante pentru potenţialul de inovare
 tehnologic, care se dezvoltă nu destul de repede sau nu se dezvoltă de sine stătător;
 acoperirea cît mai mult posibil a volumului întreprinderilor potenţial inovatoare, oferindu-le, cu
 sprijin de stat;

84
  implementarea programelor dezvoltate de comercializare a inovaţiilor, tehnologiilor create şi
 împrumutate;
 atragerea rezonabilă a investiţiilor externe ale corporaţiilor transnaţionale în scopuri
 inovaţionale;
 disponibilitatea de legislaţie dezvoltată în domeniul proprietăţii intelectuale;
 studiu sistematic şi punerea în aplicare a celor mai bune practici internaţionale.
În baza analizei experienţei internaţionale se poate, de asemenea, a concluziona că nivelul scăzut al
dezvoltării instituţiilor separate de dezvoltare nu întotdeauna împiedică dezvoltarea inovatoare.
Importanţa majoră, în acest caz, are alegerea strategiei de efectuare a politicii de stat.
Analiza premisei istorice a permis identificarea mai multor regularităţi, pe baza cărora
poate fi structurată experienţa mondială a dezvoltării inovaţionale 91:
o identificarea ţărilor, care au trecut recent pe calea de dezvoltare inovatoare (China, Coreea de
Sud, Norvegia), de la care se poate de împrumuta măsurile concrete pentru efectuarea tranziţiei
accelerate către o economie de inovare;
o identificarea ţărilor, dezvoltarea istorică a cărora în mod logic a venit la o dezvoltare
inovaţională de succes. Acestea, în principiu, sînt ţările dezvoltate. Ele împărtăşesc următoarele
condiţii prealabile de bază pentru dezvoltare inovaţională de succes:
 educaţie gratuită (Germania);
 coeziunea socială, uniformitate (Danemarca, Suedia);
 costul ridicat al ştiinţei (Germania, Danemarca, Japonia, Finlanda).
Analiză retrospectivei dezvoltării inovaţionale permite de a evidenţia poziţiile comparative
iniţiale a ţărilor, care pot fi considerate ca factori comune de dezvoltare inovatoare de succes
pentru aceştea:
 prezenţa a depozitelor minerale folositoare importante (Germania, Norvegia),
 poziţia geografică (Singapore, Olanda, Marea Britanie)
 limba engleză (India, Singapore, Olanda, Marea Britanie).
Printre factorii care împiedică dezvoltarea sistemelor inovatoare sînt următoarele:
 ponderea scăzută a activităţii antreprenoriale în finanţarea C & D (Franţa, Suedia, Olanda,
India, Rusia şi alte ţări CSI);

91
http://www.worldbank.org/.

85
  implicare slabă a întreprinderilor mici şi mijlocii în activităţi inovaţionale (Franţa, Suedia,
Olanda, Japonia, Rusia şi alte ţări CSI);
 "exodul de creiere" (Franţa, Germania, Rusia şi alte ţări CSI);
 disparităţile teritoriale în dezvoltare (Germania, India, China, Franţa, Norvegia, Rusia şi
alte ţări CSI);
 îmbătrînirea rapidă a populaţiei (ţările Uniunii Europene);
 costuri ridicate ale complexului militar-industrial (Suedia, Israel, Rusia, SUA);
 pieţele de capital de risc (veancure) nedezvoltate (Danemarca, Germania, Rusia şi alte ţări
CSI);
 probleme de comercializare a inovaţiilor (India, Germania, Brazilia, Rusia şi alte ţări
CSI);
 un cadrul juridic slab pentru a încuraja dezvoltarea inovatoare (Rusia şi alte ţări CSI);
 birocraţia (India, Brazilia, unele ţări din Asia, Rusia şi alte ţări CSI).
Analiza măsurilor separate ale politicii de stat a diferitor ţări ale lumii, ţinînd cont de
neajunsuri indicate a sistemelor inovaţionale, permite de a selecta mai multe componente ale politicii
de inovare de stat, care sînt de obicei folosite pentru dezvoltarea sistemului naţional inovaţional:
o crearea organizaţiilor şi organelor speciale responsabile pentru determinarea şi realizarea
 politicii de inovare (aproape toate ţările);
o interacţiune activă cu alte ţări în domeniul transferului de tehnologii (aproape toate
 ţările);
o crearea clusterilor de inovare (Franţa, Germania);
o punerea în aplicare a inovaţiilor majore în corporaţiile transnaţionale mari (Suedia,
 Franţa, Olanda, India, Japonia, Rusia);
o asigurarea educaţiei grătuite (Germania, Norvegia);
o utilizarea "vaucerilor de inovare" (Olanda, Marea Britanie, Germania);
o finanţarea bugetară directă semnificativă a lucrărilor de cercetare şi dezvoltare în diferite
forme (aproape toate ţări).

CONCLUZII:

86
 1. Formarea unei politici naţionale de inovare este procesul de reconciliere a intereselor
structurilor diferite de management, prin urmare creşterea eficienţei sale, alinierea corectă a procedurilor
de stabilire şi armonizare a scopurilor şi obiectivelor, elaborarea planului de acţiune realist şi adecvat
scopurilor acestuia obţin importanţă independentă.
Majorarea rolului economic al inovaţiilor, schimbarea ritmurilor, direcţiilor şi mecanismelor de
dezvoltare a proceselor inovative sînt unul dintre factorii cheie, contribuind la schimbări drastice
structurale în economia ţărilor industrializate şi multor ţări în curs de dezvoltare.
2. Amploarea şi mecanismele de sprijin pentru ştiinţă şi inovare în fiecare ţară se schimbă în
măsura dezvoltării acesteia, schimbării priorităţilor şi chiar a modei politice. În acelaşi timp, un nivel
ridicat de acest sprijin, o gamă largă de instrumente utilizate definesc paradigma politicii moderne de
inovare ale ţărilor cu economia dezvoltată de piaţă. Printre celelalte caracteristici ale sale trebuie de
remarcat:
• orientare spre sistemul de priorităţi tehnologice pe termen lung, care se formează în funcţie de
tendinţele globale, problemele socio – economice interne, legate de dezvoltarea durabilă, creşterea
competitivităţii şi securităţii naţionale;
• căutare a unui echilibru optim între scara de subvenţiile directe bugetare şi instrumentele pentru a
stimula cercetări, elaborări, inovaţii;
• promovarea dezvoltării inovaţionale în contextul economic larg, care presupune crearea condiţiilor
favorabile, stimularea comportamentului de inovare a tuturor agenţilor economici. O importanţă
deosebită în acest proces este dat pentru a majora eficienţa instituţiilor publice şi de stat, cu scopul de
demonstraţie şi de replicare a modelelor şi mecanismelor eficiente, dezvoltarea şi utilizarea metodelor
nestandardizate şi instrumentelor de reglementare;
• creşterea eforturilor de a găsi instrumente noi şi eficiente şi forme de parteneriat public - privat.
Asigurînd şi menţinînd aceste alianţe, statul modern oferă busenissului "semnale de inovare", ajută la
punerea în aplicare a strategiilor sale inovatoare şi a proiectelor majore de investiţii (co-investire,
crearea infrastructurii, promovarea transferului rezultatelor de cercetare şi tehnologii, etc.) şi, în acelaşi
timp, realizează majorarea randamentului propriilor investiţii;
• creşterea interesului la sectorul de servicii de înaltă capacitate ştiinţifică şi inovării non -tehnologice
(organizatorice, manageriale, de marketing, de consum), în mare parte datorită recunoaşterii importanţei
decisive a tehnologiilor informaţionale şi de comunicare.

87
 3. Creşterea inovării ca o direcţie strategică pentru dezvoltarea economiei mondiale în
următoarele decenii va fi asigurată în principal de convergenţa tehnologiilor. În timpul acestui proces
există largi posibilităţi pentru apariţia spectrului mare al domeniilor tehnologice la intersecţia actuală
acestora, care extinde foarte mult baza pentru inovaţii revoluţionare. Cele mai promiţătoare domenii de
convergenţă sînt considerate tehnologiile informaţionale de comunicaţii (TIC), biotehnologie şi
nanotehnologie. Progresele în aceste domenii vor avea o varietate de aplicaţii şi efecte pentru toate
sectoarele ale economiei şi sfere ale vieţii publice.
4. Statele care nu au suficiente resurse materiale şi ştiinţifico – tehnologice, necesare pentru
progrese industrial – tehnologice, asigură o creştere a economiilor sale prin dezvoltarea inovatoare a
sferei de servicii. Prin această cale trec, în special, Italia, Portugalia, Estonia. Creştere a
sectorului de servicii inovatoare (mai ales exporturilor) sprijină economiile acestor ţări, determină
specializarea lor economică internaţională. Această experienţă reprezintă un interes serios şi pentru
Republica Moldova, avînd în vedere starea potenţialului ei industrial şi inovator.
5. În conformitate cu abordarea OCDE, la componentele cheie ale SNI se referă:
- întreprinderile inovatoare active care efectuează investiţii în cercetare şi implementarea tehnologiilor
noi pentru creşterea profitului şi a satisfacerea cererii consumătorilor;
- instituţii specializate de stat care sprijină sau efectuează cercetări şi facilitează diseminarea
tehnologiilor noi;
- institute de învăţămînt superior (universităţi), care combină cercetarea şi formare profesională;
- programe specializate de stat (un set de măsuri), care vizează dezvoltarea ştiinţei şi difuzarea de
tehnologii noi;
- secţiunile legislaţiei, care stabilesc regimul drepturilor de proprietate intelectuală, în special
interacţiunea diverselor instituţii, etc.
6. Previziunile sugerează că direcţiile principale ale dezvoltării ştiinţifice şi tehnologice la nivel
mondial pe termen mediu şi lung sînt tehnologii informaţional - tehnologice de comunicaţii,
biotehnologii, nanotehnologii şi tehnologiile materialelor avansate.
7. În condiţiile limitării de resurse, sarcina principală este de a selecta acele domenii de utilizare,
care pot oferi în viitor cel mai mare efect (economic, social, politic). În cadrul politicii industriale şi
politicii ştiinţifice şi de inovare, o astfel de alegere se efectuează, ca regulă, în forma unui sistem de
priorităţi, care reflectă zonele de dezvoltare de perspectivă ale economiei naţionale. Pentru determinarea
lor tot mai mult este utilizată metoda de Forsait prognoze, sînt stabilite instituţii specializate care

88
desfăşoară Forsait - cercetări în baza permanentă la comanda de către guverne, organizaţii internaţionale
şi companii mari.
8. În majoritatea ţărilor străine sînt în curs de dezvoltare două domenii principale de sprijin direct
pentru întreprinderile mici inovatoare. În primul rînd, statul contribuie la dezvoltarea întreprinderilor
mici care intră pe piaţă. Adesea, aceste companii sînt create de oameni de ştiinţă si elaborează proiecte
riscante de inovare (spin - off). În al doilea rînd, este iniţiată sprijinirea întreprinderilor mici implicate în
domeniul inovării. Ambele din aceste domenii prevăd utilizarea activă a diferitor mecanisme de risc (de
venture).
Multe guverne în mod activ dezvoltă abordări variate bazate pe sprijinul indirect al inovării. Printre
acestea sînt măsurile cele mai utilizate pe scară largă de stimulente fiscale. Cu ajutorul stimulentelor
fiscale se încurajează adesea următoarele investiţii: majore în ştiinţă şi inovare, care au un caracter
permanent sau periodic, în domeniile strategice importante ştiinţifice şi tehnologice, întreprinderilor
mici şi mijlocii.
9. În condiţiile tranziţiei la modelul inovaţional de dezvoltare economică statul este autorul
principal, care elaborează o strategie de dezvoltare naţională şi creează condiţiile de bază pentru
dezvoltarea inovaţională, mecanismele de autoreglementare şi de constituire a instituţiilor eficiente
pentru mediul inovaţional.
Tendinţele de bază ale activităţii statului în sfera inovaţională a ţărilor dezvoltate au dus la formarea
practicii universale, verificate de practica mondială şi dovedite privind eficacitatea recomandărilor
internaţionale referitoare la conţinutul şi sarcinile de bază ale susţinerii de stat a activităţii inovatoare,
la principalele din care se poate raporta următoarele:
- adoptarea soluţiilor corespunzătoare legale în domeniile care sînt rezervate în mod tradiţional pentru
stat;
- promovarea în mod activ a transferului de tehnologii create în zonele tradiţionale de responsabilitate a
statului;
- concentrarea eforturilor naţionale la tehnologiile care sînt critice pentru întreprinderi din economia în
creştere;
- de jucat rolul important în cooperarea de parteneriat între stat şi sectorul privat în toate domeniile de
inovare, după posibilităţile de a participa la anumite noduri "lanţuri" de creare a inovaţiilor, care au cum
beneficiu public mare, aşa şi importanţa pentru sectorul privat.

89
 10. Efectuarea intensivă a cercetărilor şi elaborarea în baza lor a noilor tehnologii, ieşire cu ele pe
pieţele mondiale şi implementare a integrării internaţionale în domeniul ştiinţifico - industrial în cadrul
economiei globale în curs de dezvoltare, de fapt, deja au devenit un model strategic de creştere
economică pentru ţările dezvoltate. Mai mult decît atît, resurse intelectuale, împreună cu cele mai
recente tehnologii, nu numai a determină perspectivele de creştere economică, ci, de asemenea, servesc
ca un indicator al nivelului independenţei economice şi prosperităţii ţării, statutului său naţional.
11. În baza analizei a sistemelor inovaţionale din mai multe ţări se poate concluziona că, în
condiţiile actuale o concurenţă de succes cu cei mai importanţi jucători de pe piaţa mondială fără crearea
şi îmbunătăţirea continuă a sistemului naţional inovaţional este imposibilă. În cele mai multe modele de
sisteme naţionale inovaţionale statul este sau jucător - cheie de bază, sau unul dintre jucătorii - cheie.
12. Dezvoltării cu succes a sistemelor naţionale inovaţionale contribuie următorii factori:
- politica de inovare consecventă şi pe termen lung a statului cu scopuri şi obiective clare;
- utilizarea raţională a potenţialului inovaţional existent în calitate de fundament pentru construirea unei
economii inovaţionale şi punerea în aplicare a politicii de inovare;
- eforturi sistematice pentru a stabili şi a consolida cooperarea între sectoarele de stat, privat, de
cercetare şi educaţional;
- identificarea şi un sprijin specificat al direcţiilor importante pentru potenţialul de inovare –
tehnologic, care se dezvoltă nu destul de repede sau nu se dezvoltă de sine stătător;
- acoperirea cît mai mult posibil a volumului întreprinderilor potenţial inovatoare, oferindu-le, cu sprijin
de stat;
- implementarea programelor dezvoltate de comercializare a inovaţiilor, tehnologiilor create şi
împrumutate;
- atragerea rezonabilă a investiţiilor externe ale corporaţiilor transnaţionale în scopuri inovaţionale;
- disponibilitatea de legislaţie dezvoltată în domeniul proprietăţii intelectuale;
- studiu sistematic şi punerea în aplicare a celor mai bune practici internaţionale.
În baza analizei experienţei internaţionale se poate, de asemenea, a concluziona că nivelul scăzut al
dezvoltării instituţiilor separate de dezvoltare nu întotdeauna împiedică dezvoltarea inovatoare.
Importanţa majoră, în acest caz, are alegerea strategiei de efectuare a politicii de stat.
13. Analiza măsurilor separate ale politicii de stat a diferitor ţări ale lumii, ţinînd cont de
neajunsuri indicate a sistemelor inovaţionale, permite de a selecta mai multe componente ale politicii
de inovare de stat, care sînt de obicei folosite pentru dezvoltarea sistemului naţional inovaţional:

90
- crearea organizaţiilor şi organelor speciale responsabile pentru determinarea şi realizarea politicii de
inovare;
- interacţiune activă cu alte ţări în domeniul transferului de tehnologii;
- crearea clusterilor de inovare;
- punerea în aplicare a inovaţiilor majore în corporaţiile transnaţionale mari;
- asigurarea educaţiei grătuite;
- utilizarea "vaucerilor de inovare";
- finanţarea bugetară directă semnificativă a lucrărilor de cercetare şi dezvoltare în diferite forme.

91
 2.1.2 Analiza stării actuale a activităţii inovaţionale și existenței infrastructurii inovaţionale în
Republica Moldova (Guslicova N.)
Structurile principale în sistemul infrastructurii inovaţionale sunt parcurile ştiinţifico-tehnologice
şi incubatoarele de inovare. Acestea oferă rezidenţilor săi – firmelor inovaţionale, un pachet de servicii:
spaţii, construcţii şi dotări, suplimentate cu o întreagă serie de prestaţii materiale, informaţionale, de
personal, financiare, de expertiză şi consultanţă.
În actuala practică inovaţională prin parc ştiinţifico-tehnologic (incubatorul inovaţional) se
înţelege asocierea unor persoane fizice şi juridice (rezidenţi) în baza unui contract cu privire la
activitatea comună pentru realizarea proiectelor inovaţionale şi investiţionale de implementare a
tehnologiilor avansate şi produselor sciento-intensive, punând astfel bazele asigurării fabricaţiei unor
produse competitive pe piaţa mondială şi cele regionale.
Agenţia pentru Inovare şi Transfer Tehnologic în colaborare cu Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi
Dezvoltare Tehnologică al Academiei de Ştiinţe şi alte organisme au fondat în anul 2007 parcul
ştiinţific-tehnologic „Academica” (27 de rezidenţi) (Anexa 2) şi Incubatorul inovaţional „Inovatorul” (8
rezidenţi), în anul 2008 parcul ştiinţifico-tehnologic „INAGRO” în domeniul ecologiei şi agriculturii
intensive şi în anul 2009 parcul ştiinţifico-tehnologic “Micronanoteh” în domeniul microelectronicii şi
nanotehnologiilor (care desfăşoară la moment un concurs de selectare a rezidenţilor).
Legislaţia moldovenească permite crearea parcurilor de tip combinat sau a parcurilor virtuale. în
legătura cu propagarea tot mai largă a Internetului şi altor mijloace de comunicaţie, imperativul plasării
rezidenţilor într-un spaţiu compact nu mai este valabil. Adică parcurile ştiinţifico-tehnologice şi
incubatorul de inovare sunt structuri virtuale de tip combinat, unde o parte din rezidenţi este plasată în
incinta acestora, iar o altă parte în zone la distanţă, având asigurate condiţii favorabile pentru amplasarea
capacităţilor de producţie.
Astfel, indiferent de locul amplasamentului producţiei, rezidentul, în conformitate cu
Regulamentul privitor la aceste structuri, este obligat să-şi deschidă o reprezentanţă în incinta parcului
(incubatorului). Această exigenţă este generată de:
necesitatea întreţinerii legăturilor între rezidenţi şi serviciile parcului pentru desfăşurarea
activităţii antreprenoriale comune, pentru obţinerea posibilităţii de a beneficia de un
întreg pachet de prestaţii din partea reprezentanţilor acestor servicii;
necesitatea ţinerii sub control a activităţii rezidentului din partea Administratorului
parcului (incubatorului), care urmăreşte ca realizarea proiectului inovaţional să fie

92
 conformă cu planul de afaceri adoptat, iar în activitatea sa antreprenorială rezidentul să
respecte legislaţia în vigoare.
Pentru monitorizarea sistematică a activităţii rezidentului Administratorul desfăşoară audituri
periodice de verificare a operaţiunilor economico-financiare ale acestuia. Însă funcţia principală a
parcului (incubatorului), după cum s-a menţionat, este prestarea unui portofoliu vast de servicii variate
rezidenţilor în procesul realizării proiectului inovaţional. Aşa cum prevede legislaţia, serviciile sunt
prestate în condiţii preferenţiale cu tarife substanţial mai joase decât cele de piaţă.
Serviciile parcului ştiinţifico-tehnologic (incubatorului inovaţional) oferite rezidenţilor: chirie de
spatii, servicii de paza; dotare cu mobilier, tehnica de birou; asistenţă informaţională; consultanţă
contabilă şi servicii aferente; marketing inovaţional; consultanţă juridică, financiară şi în afaceri;
asistenţă consultativă, identificare de parteneri, investitori şi creditori; servicii de personal.
Pentru eficientizarea prestării serviciilor enumerate au fost elaborate următoarele:
 norme cu privire la preţurile şi tarifele pentru serviciile prestate rezidenţilor parcului ştiinţifico-
tehnologic (incubatorului inovaţional)
 contracte tipizate între Administratorul parcului (incubatorului) cu privire la activitatea comună;
transmiterea spaţiilor de oficii şi de producţie în locaţiune, transmiterea în locaţiune a
echipamentului şi tehnicii de birou şi de producţie; prestări servicii etc.
 regulamente privind funcţionarea parcului şi incubatorului;
 alte acte normative, ce reglementează relaţiile dintre parc (incubator) şi rezidenţi, inclusiv
problemele de finanţare a dezvoltării infrastructurii inovaţionale şi finanţare a derulării
proiectelor realizate în parc (incubator). Este de asemenea pregătită o serie de documente
metodologice, destinaţia cărora este să prezinte drept suport pentru serviciile parcurilor şi
incubatoarelor în cadrul elaborării strategiilor de marketing, desfăşurării consultanţei financiare
în activitatea rezidenţilor, expertizei şi evaluării proiectelor inovaţionale:
 metodologia elaborării strategiilor de marketing ale formării pieţei produselor inovaţionale,
fabricate de rezidenţii parcului ştiinţifico-tehnologic (incubatorului inovaţional);
 metodologia desfăşurării consultanţei financiare în activitatea rezidenţilor parcului ştiinţifico-
tehnologic (incubatorului inovaţional);
 metodologia desfăşurării expertizei şi selectării ofertelor inovaţionale şi comercializării
proiectelor de inovare şi transfer tehnologic în cadrul parcului ştiinţifico-tehnologic
(incubatorului inovaţional);

93
  formularul cererii de proiect de inovare şi transfer tehnologic pentru participarea la concursul
pentru obţinerea alocaţiilor bugetare şi realizarea practică a acestuia în cadrul parcului ştiinţifico-
tehnologic (incubatorului inovaţional).
Perfecţionarea şi dezvoltarea relaţiilor reciproce în prezent se determină nu atât de mecanismul
comercial şi de crearea condiţiilor pentru formarea unei pieţe organizate, cât de completarea sa cu valori
de consum calitativ noi, de formarea unui nou nomenclator competitiv de produse. Fundamental în acest
caz poate fi doar dezvoltarea inovatoare a producţiei; o cale alternativă nu există. În Republica Moldova
se pune accent pe cercetare şi inovare, ca fiind două imperative de interes public major pentru
dezvoltarea ţării. O atenţie deosebită se acordă creării sistemului inovaţional eficient şi promovării
cercetării-dezvoltării în calitate de producător al inovaţiilor. Elaborarea şi implementarea inovaţiilor în
economie şi societate este tot mai actuală, iar eforturile depuse încep a da rezultate.
Activitatea parcurilor ştiinţifico-tehnologice şi a incubatorului de inovare, cazurile de succes,
interesul, încă fragil, al cercetătorilor faţă de acest proces ne confirmă faptul, că pentru a putea fi
realizat cu succes procesul de inovare, trebuie să ne creăm obiective reale pentru viitor, să fim receptivi
la provocările atât prezente, cât şi cele viitoare, să avem ca ţintă nevoia de inovare permanentă a
economiei, să stimulăm crearea noilor IMM-uri inovaţionale, să asigurăm saturarea pieţei cu produse,
tehnologii şi servicii noi sau modernizate, etc., precum şi să existe următoarele trei premize esenţiale:
1. potenţialii utilizatori de transfer tehnologic să fie la curent cu nivelul de dezvoltare al
ştiinţei şi tehnicii şi, vici-versa, ştiinţa să ţină cont de nevoile de inovare a acestora;
2. să existe o echipă competentă pentru efectuarea transferului tehnologic;
3. să existe antreprenori care să-şi asume riscul inerent dezvoltării tehnologice.
În scopul coordonării, stimulării şi implementării mecanismelor activităţii de inovare şi transfer
tehnologic în Republica Moldova a fost instituită Agenţia pentru Inovare şi Transfer Tehnologic (AITT).
Rolul principal al AITT:
 Asigură coordonarea, stimularea şi implementarea mecanismelor activităţii de inovare şi
transfer tehnologic;
 Asigura legătura între mediul de cercetare şi cel de afaceri.
Unul dintre obiectivele principale ale AITT este creşterea impactului activităţilor din sfera ştiinţei
şi inovării, asupra dezvoltării economice şi sociale a ţării.
În acest sens AITT:

94
  Impulsionează implementarea rezultatelor ştiinţifice prin realizarea proiectelor de transfer
tehnologic;
 Organizează Concursul proiectelor de inovare şi transfer tehnologic pentru finanţarea din
bugetul de stat;
 Dezvoltă relaţia dintre mediul academic şi cel de afaceri prin crearea infrastructurii de inovare
(parcuri ştiinţifico-tehnologice şi incubatoare de inovare) şi realizarea proiectelor de inovare şi
transfer tehnologic în cadrul acestor structuri;
 Organizează Concursul pentru selectarea rezidenţilor şi administratorilor parcurilor ştiinţifico-
tehnologice şi incubatorului de inovare;
 Promovează realizările ştiinţei şi inovării prin diverse surse mass-media;
 Identifică soluţiile inovative pentru companii (IMM-uri);
 Permite companiilor accesul la realizările din sfera ştiinţei şi inovării;
Etapele de dezvoltare a proiectelor de transfer tehnologic: Concursul proiectelor de transfer
tehnologic precum şi Concursul de selectare a rezidenţilor în cadrul infrastructurii de inovare sunt
anunţate prin hotărârea Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologica al Academiei de
Ştiinţe a Moldovei, plasat pe pagina web a AITT şi ASM: www.aitt.md şi www.asm.md, precum şi în
sursele mass-media.
Proiectele de transfer tehnologic sunt prezentate la AITT în termenul stabilit în varianta
electronică şi pe suport de hârtie. Modelul de proiect poate fi accesat pe pagina web a AITT la
compartimentul Transfer Tehnologic (accesaţi formularul-tip)
Condiţia principală pentru susţinerea financiară a realizării proiectului din bugetul de stat este
cofinanţarea acestuia din surse private (proporţia este de regulă 50% la 50%).
Concomitent cu prezentarea proiectului se prezintă şi scrisoarea de garanţie a partenerului de
afaceri, care se obligă să cofinanţeze realizarea proiectului.
Consiliul Consultativ de Expertiză evaluează proiectele, antrenând experţi independenţi. Lista
proiectelor propuse pentru finanţare este prezentată Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare
Tehnologică al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
Resursele investiţionale necesare desfăşurării activităţii inovaţionale pot fi atrase atât din contul
resurselor publice, cât şi al celor private. Un rol important în activizarea proceselor de inovare îl au
investiţiile din sectorul privat, care, pe lângă efortul financiar, prezintă avantaje apreciabile de realizare a
transferului tehnologic. Alocările din bugetul de stat sunt una din cele mai importante surse de finanţare

95
a activităţii inovaţionale, deoarece acestea înseamnă un semnal pentru mediul de afaceri (potenţiali
investitori), că statul conştientizează riscurile care există, le acceptă, şi doreşte să dezvolte această
afacere inovaţională, considerând-o una importantă.
Selecţie a proiectelor implicate în Agenţia pentru Inovare şi Transfer Tehnologic. În 2008, anul
în care la Agenţia pentru Inovare şi Transfer Tehnologic (AITT) au fost prezentate 211 de proiecte.
Printre ele din domeniul biologie, chimie şi ecologie - 90, fizică şi inginerie – 76, medicină - 30. Alte 17
invenţii care urmează să fie puse în aplicare în cursul anului 2009.
În cadrul AITT se propune să se creeze asociat agenţiei un fond investiţional pentru
microcreditarea proiectelor inovaţionale. Fondul va fi alcătuit din resurse ale investitorilor străini şi
locali, granturi, sponsorizări şi din veniturile inovaţiilor realizate. Începând cu anul 2009 Agenţia pentru
inovaţii şi transfer tehnologic a primit un nou statut, care permite acestei structuri să acorde servicii
pentru elaborarea şi implementarea proiectelor în producţie, precum şi să utilizeze profiturile obţinute
din proiectele de succes comercial pentru finanţarea altori noi, e.t.c, să investească în ştiinţă banii
câştigaţi de ştiinţă.
În a.2009, în scopul impulsionării implementării rezultatelor ştiinţifice prin realizarea
proiectelor de transfer tehnologic, Agenţia pentru Inovare şi Transfer Tehnologic a examinat 57 de
proiecte de transfer tehnologic prezentate la concurs, dintre acestea fiind selectate pentru realizare şi
aprobare de către Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologica al Academiei de Ştiinţe a
Moldovei doar 35.
Alocările bugetare direcţionate sferei de transfer tehnologic în a.2009, aprobate prin Legea
bugetului de stat, constituie 9600 mii lei.
Din 35 de proiecte aprobate pentru realizare de către Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi
Dezvoltare Tehnologica au fost încheiate contracte de finanţare pentru 30 (Tab.1), suma finanţării din
bugetul de stat constituind 6652 mii lei, iar cofinanţarea din surse private – 7249,6 mii lei.
Concomitent, în a.2009 a fost anunţat şi se desfăşoară Concursul proiectelor de transfer
tehnologic pentru a.2010.

96
Tabelul 2.3. Dinamica proiectelor de transfer tehnologic şi dinamica finanţării acestora, a.a.2005-
2009
2005 2006 2007 2008 2009
Numă Finanţar Număru Finanţar Număru Finanţar Număru Finanţar Număru Finanţar
rul de ea, mii l ea, mii l ea, mii l ea, mii l ea, mii
proiec lei proiectel lei proiectel lei proiectel lei proiectel lei
te, or, or, or, or,
unităţi unităţi unităţi unităţi unităţi
8 1000 27 2887 43 8311 37 8466 30 6652
Sursa: Raport Activitatea AITT, 2005, 2006, 2007, 2009// www.aitt.md

97
2.2 Statistica inovaţională funcţională ca premisa necesară pentru elaborarea calitativă a
strategiei naţionale ale dezvoltării inovaţionale. (Novacov S., Onica V.)

Astăzi, când societatea contemporană devine tot mai mult o societate bazată pe cunoaştere, când
internaţionalizarea capătă noi valenţe şi se manifestă puternic, nevoia de inovare este tot mai evidentă.
Nu poţi să intri în competiţie dacă nu devii mai inventiv şi dacă nu reacţionezi mai bine la nevoile
societăţi.
Inovaţia, cu toate că implică un anumit grad de risc, este totuşi o soluţie perfectă. În acest context,
Comisia Europeană îşi dă seama că viitorul depinde de inovare, iar inovarea reprezintă unul dintre
răspunsurile prioritare la întrebările cetăţenilor despre viitorul lor pe termen mediu şi lung. Însă, pentru
aceasta este nevoie de strategii naţionale de inovare, precum şi de crearea unor pieţe pentru produsele şi
serviciile inovative.
Dezvoltarea societăţii moderne este determinată de trecerea la o nouă etapă post-industrială.
Omenirea intră în următoarea etapă de dezvoltare a civilizaţiei - societatea informatizată, în care, în
calitate de bază economică este producerea, utilizarea şi schimbul de informaţii. Cele mai noi tehnologii
informaţionale care automatizează căutarea, prelucrarea şi păstrarea de informaţii cu utilizarea tehnicii
computerizate şi de telecomunicaţii, sânt de asemenea, şi baza pentru dezvoltarea de industrii high-tech.
Influenţa lor modifică structura şi dezvoltarea proceselor socio-economice globale. Apar tipuri noi
de activitate economică, se reconstruiesc sistemele de educaţie şi de sănătate, se schimbă priorităţile în
domeniul de consum personal. Se majorează valoare informaţiei pentru progresul economic şi social. Se
efectuează intelectualizarea economiei, în cazul în care valoarea de piaţă a informaţiilor şi serviciilor
este mai mare decât costul bunurilor natural - materiale.
Mărimea costurilor de producţie este tot mai dependentă de investiţiile nemateriale, mărimea
costurilor de cercetare şi elaborare, achiziţionare de brevete şi licenţe. Cunoştinţele ştiinţifico - tehnice şi
aplicarea lor determină creşterea economiei. În principalele ţări industriale din lume ponderea ramurilor
de tehnologie avansată reprezintă în prezent mai mult de jumătate din produsul intern brut. În aceste
ramuri sînt observate cele mai mari rate de creştere de producţie, ocuparea forţei de muncă şi de
investiţii.92
O condiţie necesară pentru creşterea dinamică a economiei noastre este trecerea la un mod inovator
de a influenţa formarea de sfere interconectate ştiinţifico - tehnice, de producere, financiare şi

92
Кузнецова И.А., Городникова Н.В., Ратай Т.В., Гостева С.Ю., Грачева Г.А. Наука и инновации в условиях
кризиса: статистический анализ // Вопросы статистики. 2010. № 8

98
instituţionale. În acest caz, sarcina prioritară devine formarea de politici ştiinţifice şi inovatoare pentru a
stimula dezvoltarea ştiinţei, promovarea inovării, elaborarea şi punerea în aplicare a tehnologiilor de
fabricaţie avansate.
Dezvoltarea activităţii de inovare, implementarea tehnologiilor avansate va determina în mare
măsură nivelul de dezvoltare a industriei, stabilitatea financiară şi succesul activităţii antreprenoriale,
care sînt elementele de bază ale funcţionării eficiente a economiei.
Pentru a putea elabora şi realiza strategii şi politici eficiente privind priorităţile, obiectivele de
dezvoltare a ţării, pentru a crea structurile şi instrumentele necesare pentru aplicarea acestor politici şi
strategii, şi în final pentru a efectua o monitorizare a activităţii inovaţionale şi a cunoaşte performanţele
în domeniu, este necesară crearea unei noi direcţii a statisticii – statistica inovaţională. Ca sarcină
prioritară a acestei direcţii trebuie să fie crearea şi perfecţionarea sistemului de indicatori, care ar
caracteriza activitatea organizaţiilor şi întreprinderilor, instituţiilor de generare a cunoştinţelor, de
pregătire a cadrelor în domeniu, etc.
Altfel spus, la baza elaborării unei strategii naţionale de dezvoltare inovaţională, este necesară
existenţa - statisticii inovaţionale funcţională, cu un sistem de indicatori ai inovării veridici, comparabili
şi bine argumentaţi ştiinţific. Iar pentru evaluarea impactului ştiinţei şi inovării asupra dezvoltării
societăţii, pentru evaluarea nivelului de dezvoltare, performanţă, competitivitate a ţării avem nevoie de
analize complexe, efectuate în baza datelor veritabile a unui sistem statistic bine structurat, comparabil
cu sistemele statistice internaţionale.
Una din problemele privind formarea şi dezvoltarea sistemului inovaţional naţional este problema
referitoare la evaluarea activităţii ştiinţifice, elaborarea sistemului de indicatori statistici, necesari pentru
caracterizarea cantitativă şi calitativă a ştiinţei.
Deoarece ştiinţa serveşte drept promotor al „economiei noi”, caracterizându-se prin trăsături şi
legităţi calitativ noi, statistica se confruntă cu probleme tot mai complexe din punct de vedere al
asigurării societăţii cu informaţie statistică în cadrul lanţului „de la resursele ştiinţei – la cunoştinţe, de la
inovaţiile tehnologice – la cele organizatorice, de la computere – la asigurarea cu programe, de la
servicii în sfera tehnologiilor individuale – la formarea statisticii societăţii informaţionale”.93
Obiectul prioritar al observărilor statistice trebuie considerat evaluarea rolului ştiinţei în procesul
de reproducţie la toate stadiile ciclului inovaţional, existenţa în rapoartele statistice a indicatorilor care
să permită estimarea impactului ştiinţei asupra dezvoltării social-economice a ţării. Indicatorii ştiinţei,

93
Achimova Z. „Sistemul inovaţional naţional – problemele dezvoltării”. INEI, Chişinău 2005, p.10

99
clasificarea lor şi metodele de selectare, prelucrare şi analiză a informaţiei trebuie să interacţioneze cu
alte compartimente ale statisticii social-economice în cadrul sistemului de evidenţă contabilă, ţinându-se
cont de principiile evidenţei statistice internaţionale.
Statistica inovării studiază diverse aspecte ale activităţii de inovare, scopuri şi surse de inovare,
forme de schimb tehnologice interne şi externe, cheltuielile curente şi de capital pentru activitatea de
inovare de tipurile acesteia, sursele de finanţare, şi cantitatea de produse inovatoare.
Ca sarcină prioritară a acestei direcţii a statisticii, trebuie să fie crearea şi perfecţionarea
sistemului de indicatori, care ar caracteriza activitatea organizaţiilor şi întreprinderilor, instituţiilor de
generare a cunoştinţelor, de pregătire a cadrelor în domeniu, etc.
De asemenea, asistenţa substanţială în elaborarea deciziilor de gestionare ştiinţifico – rezonabile în
domeniul inovaţional – tehnologic, trebuie să utilizeze metode statistice moderne. Utilizarea lor va
permite nu numai de a identifica factorii majori care afectează caracterul de dezvoltare a tehnologiilor
înalte şi activităţii ştiinţifico - inovaţionale în Republica Moldova, dar, de asemenea, şi de a cuantifica
gradul de influenţă a lor.
Totodată, analiza statistică trebuie să fie direcţionată către identificarea de resurse suplimentare
pentru creşterea inovatoare. De o importanţă deosebită devine utilizarea de metode statistice pentru
studierea dinamicii celor mai importanţi indicatori de activitate inovaţional - tehnologică, pentru
identificarea tendinţelor actuale de dezvoltare a acestora, şi pentru a efectua o analiză comparativă
internaţională cu ţările dezvoltate.
Scopul cercetărilor în acest domeniu trebuie să fie elaborarea şi testarea unei metode complexe de
analiza statistică a dezvoltării de tehnologii avansate de producţie în interconectarea lor cu procesele
ştiinţifico - inovaţionale naţionale.
Pentru a atinge obiectivele sus menţionate trebuie rezolvate următoarele probleme: 94
 Identificarea tendinţelor actuale în dezvoltarea de tehnologii avansate şi activităţi ştiinţifice şi de
inovare în RM;
 analiza experienţei internaţionale de stimulare a proceselor ştiinţifice inovative, dezvoltarea de
tehnologii avansate, şi determinarea posibilităţii utilizării acestora în Republica Moldova (RM);
 dezvoltarea calitativă a Strategiei naţionale de dezvoltare inovaţională a RM;

94
Гохберг Л.М., Кузнецова Т.Е., Анализ инновационных режимов в российской экономике: методологические
подходы и некоторые результаты - Форсайт, Nr.3 2010.

100
  elaborarea si testarea metodelor de modelare a indicatorilor de input a activităţii ştiinţifice şi de
inovare, în funcţie de performanţele macroeconomice, luând în considerare experienţa ţărilor
dezvoltate;
 elaborarea unei metodologii de analiză statistică a factorilor de impact ale activităţii ştiinţifice şi
tehnologice cu privire la eficacitatea proceselor de inovare în RM.
În calitate de instrument de cercetare trebuie de utilizat metodele de analiză de corelaţie, de
regresie şi de cluster, de modelare econometrică, precum şi metode sub formă de tabele şi grafice de
prezentare a datelor statistice.95 []
Dispoziţiile de bază pentru efectuarea analizei statistice complexe sînt: 96 []
 aplicarea metodicii de modelare a valorilor costurilor interne pentru cercetări ştiinţifice şi
elaborare, cu utilizarea procedurilor de analiză de regresie;
 aplicarea metodelor de construire a modelelor tipologice de regresie a dependenţei de eficienţă
a proceselor de inovare de la factorii activităţii ştiinţifico - inovatoare.
Cum a fost menţionat şi mai sus, la baza elaborării unei strategii naţionale de dezvoltare
inovaţională, este necesară existenţa – unei statisticii inovaţionale funcţionale, cu un sistem de indicatori
ai inovării veridici, comparabili şi bine argumentaţi ştiinţific. Iar pentru evaluarea impactului ştiinţei şi
inovării asupra dezvoltării societăţii, pentru evaluarea nivelului de dezvoltare, performanţă,
competitivitate a ţării avem nevoie de analize complexe, efectuate în baza datelor veritabile a unui
sistem statistic bine structurat, comparabil cu sistemele statistice internaţionale.
De aceea, pentru elaborarea calitativă a Strategiei naţionale de dezvoltare inovaţională a ţării
trebuie de creat condiţiile pentru dezvoltarea funcţionalităţii statisticii de inovare, care va oferi reflecţie
mai precisă în raporturile statistice a activităţii de inovare şi, prin urmare, primirea deciziilor eficiente de
guvern, corporative şi altor decizii manageriale în acest domeniu şi planificare echilibrată acesteia.
Scopul principal al Strategiei naţionale de dezvoltare inovaţională a statului trebuie îndreptat spre
crearea condiţiile economice, juridice, financiare, organizatorice şi de altă natură pentru elaborarea
accelerată şi asimilarea de noi produse competitive şi tehnologii moderne, sigure, pur ecologice, cu

95
Godin B., The Making of Science, Technology and Innovation Policy: Conceptual Frameworks as Narratives, 1945-
2005, Montreal: Centre - Urbanisation Culture Société de l’Institut national de la recherche scientifique, 2009.
96
Гохберг Л.М., Кузнецова Т.Е., Анализ инновационных режимов в российской экономике: методологические
подходы и некоторые результаты - Форсайт, Nr.3 2010.

101
energie şi resurse, de economisire şi, pe această bază - dezvoltarea economiei naţionale. Acest lucru
poate fi realizat pe baza următoarelor principii: 97 [ ]
 recunoaşterea unui model de dezvoltare economică inovatoare ca o prioritate în contextul
globalizării;
 utilizarea maximă a mecanismelor de piaţă pentru a consolida activitatea de inovarea şi spiritul
antreprenorial;
 utilizarea eficientă, în special, a potenţialului tehnico - ştiinţific de stat şi efectuarea
modificărilor structurale în domeniul ştiinţifico - tehnic;
 consolidarea potenţialului de inovare în domeniul ştiinţifico - tehnic ca urmare a reformei
structurale, creării unor structuri de inovare eficiente;
 combinaţia optimă a intereselor elaboranţilor, producătorilor şi investitorilor, recunoaştere a
proprietăţii intelectuale în calitate de sursă de venit;
 crearea de stimulente egale pentru activitatea de inovare şi producţie al tuturor subiecţilor
economici, indiferent de forma de proprietate;
 implicarea maximă a mijloacelor întreprinderilor locale, antreprenorilor şi băncilor pentru
implementarea proiectelor inovatoare;
 promovarea investiţiilor străine în proiectele inovatoare, care îşi extind producţia.
Analiza statistică a activităţii de inovare şi a capacităţii sale se bazează pe o abordare complexă a
studiului de toate aspectele de inovare, precum şi resursele necesare pentru a pune aceasta în aplicare, în
unitate cu rezultatele de utilizarea lor. Prin urmare, sistemul de indicatori a activităţii de inovare şi a
capacităţii sale se bazează pe caracteristicile de resurse şi rezultate ale activităţilor inovatoare, precum şi
de comunicaţii interne şi externe.
Standarde internaţionale pentru colectarea şi analiza informaţiilor despre inovaţii se aplică numai
pentru inovaţii tehnologice, care sînt rezultatul activităţii de inovare, implementat şi utilizat în practică,
ca un produs nou sau îmbunătăţit. Inovarea este recunoscută şi realizată, dacă ea este implementată pe
piaţă sau în producţie.
În funcţie de parametrii tehnologici, inovaţiile pot fi de produs şi de proces.
Inovaţiile de produs includ utilizarea materialelor noi, semifinalelor, componentelor,
implementarea produselor noi sau îmbunătăţite.

97
Godin B., The Making of Science, Technology and Innovation Policy: Conceptual Frameworks as Narratives, 1945-
2005, Montreal: Centre - Urbanisation Culture Société de l’Institut national de la recherche scientifique, 2009

102
 Introducerea unui produs nou este o inovaţie radicală de produs, în cazul în care caracteristicile,
proprietăţile, materialele folosite, sau domeniile de aplicare ale acestui produs distinse în mod
semnificativ de produsele fabricate anterior. Introducerea unui produs îmbunătăţit - inovare de produse
incrementale - se produce atunci când caracteristicile unui produs existent s-au îmbunătăţit în mod
semnificativ prin utilizarea materialelor mai eficiente sau prin schimbări parţiale. 98 []
Inovaţiile de proces – sînt noi metode de organizare a producţiei (noi tehnologii). Acestea sînt
redirecţionate de a produce noi produse, a căror producţie nu poate fi organizată prin utilizarea
echipamentelor disponibile, metodelor de producţie, precum şi pentru creşterea semnificativă a eficienţei
producţiei.
În funcţie de tipul de noutate, pe piaţă sînt identificate inovaţii pentru noi ramuri în lume, pentru
ramura naţională, pentru un grup de companii. În funcţie de gradul de modificări inovaţiile pot fi
împărţite în inovaţii radicale, de îmbunătăţire şi de modificare.
În statistica de inovare rolul de unitate de raportare îndeplineşte întreprinderea de inovare activă.
Astfel de întreprinderi sînt determinate prin caracteristici, acoperind implementarea de produse noi sau
îmbunătăţite, procese tehnologice, precum şi efectuarea cercetărilor şi elaborărilor, achiziţionarea de
brevete şi licenţe. Indicatorul nivelului de activitate de inovare activă a întreprinderilor determină
gradul de participare a acestora la procesul de inovare pentru o anumită perioadă de timp, şi se
calculează ca raportul dintre numărul de întreprinderi inovatoare active la numărul total de întreprinderi
din ţară, ramură, regiune. Se utilizează clasificarea întreprinderilor inovatoare active în funcţie de tipul
de activitate inovaţională. La gruparea întreprinderilor după scopurile activităţilor de inovare sînt
identificate următoarele domenii: înlocuirea unor produse scoase din producţie de produse depăşite;
îmbunătăţirea calităţii produselor, serviciilor; extinderea gamei de produse, tipurilor de servicii;
conservarea pieţelor de desfacere tradiţionale; crearea de noi pieţe de desfacere. 99 []

98
Godin B., The Making of Science, Technology and Innovation Policy: Conceptual Frameworks as Narratives, 1945-
2005, Montreal: Centre - Urbanisation Culture Société de l’Institut national de la recherche scientifique, 2009
99
Godin B., The Making of Science, Technology and Innovation Policy: Conceptual Frameworks as Narratives, 1945-
2005, Montreal: Centre - Urbanisation Culture Société de l’Institut national de la recherche scientifique, 2009.

103
 Figura 2.1 Noul ”Diamant al inovării”
Sursa: Model elaborat de Centrul pentru Inovare si Tehnica al landului Renania de Nord Westfalia – ZENIT (Germania)

Locul principal în statistica de inovare ocupă indicatorii costurilor de inovare tehnologică, care se
determină ca costurile efective, asociate cu punerea în aplicare a diferitelor tipuri de activităţi de
inovare, şi sînt exprimate în termeni monetari.
Sânt luate în considerare cheltuielile curente şi de capital. Cheltuielile curente includ cheltuielile
efectuate din contul costurilor produselor, lucrărilor sau serviciilor, şi anume cheltuielile de: remunerare
a personalului angajat în elaborarea şi introducerea de inovaţii tehnologice; contribuţii sociale;
achiziţionarea materiei prime şi materialelor pentru efectuarea activităţii de inovare şi alte cheltuieli care
nu sînt legate de capital. Investiţii de capital sînt cheltuieli direcţionate pentru crearea şi achiziţionarea
de active imobilizate de utilizare durabilă care nu sînt destinate pentru vânzări şi sînt necesare pentru
dezvoltarea şi punerea în aplicare a inovaţiilor tehnologice. Acestea includ cheltuielile de achiziţie de
maşini, utilaje şi echipamente, clădiri şi alte active fixe, terenurile necesare pentru efectuarea activităţii
de inovare.
Pentru analiza structurii şi surselor financiare ale resurselor activităţii de inovare, relaţiilor
specifice individuale, obiectivelor strategiei de inovare ale întreprinderilor se produc în diferite grupări.
În legătură cu dezvoltarea pieţei tehnologice, comercializarea tehnologiilor devine tot mai
important studiu statistic de schimb tehnologic. Acesta include achiziţionarea şi transferul informaţiilor
ştiinţifice şi tehnice şi experienţei privind utilizarea de procese noi şi de producţie de noi produse, în
baza comercială şi non-profit, precum şi proiectelor comune de cercetare şi elaborare.

104
 Rezultatul activităţii inovaţionale sînt produsele inovaţionale atât în formă substanţială, cît şi în
formă nesubstanţială, de exemplu „ know-how”.
Indicele de produse inovatoare se utilizează pentru studierea dinamicii vânzărilor datorită
inovaţiilor şi este definit ca produse fabricate în anul de raportare, pe baza schimbărilor tehnologice.
Compoziţia sa este determinată pe tipuri de inovaţii tehnologice, ţinând cont de gradul de noutate.
Acest indicator include: produse nou introduse; produse îmbunătăţite şi alte produse inovatoare,
bazate pe metode de producţie noi sau substanţial îmbunătăţite, care rezultă din introducerea inovaţiilor
de proces.
Volumul de produse inovatoare este luat în considerare în preţurile de vânzare ale întreprinderii,
fără TVA şi accize. Se investighează cota de produse inovatoare în totalul produselor livrate. Totodată,
calcule similare, sînt efectuate şi pentru produsele de export.
Indicatorii care caracterizează impactul inovării asupra performanţei activităţilor întreprinderilor se
determină prin profitul din vânzarea de produse inovatoare şi a cotei sale în profitul anual total al
întreprinderii.
De asemenea, rezultatele activităţii de inovare afectează schimbarea cheltuielilor resurselor de
producţie, de aceea, se utilizează indicatorii reducerii costurilor de producţie, ca urmare a implementării
inovării.
Cu toate acestea, studiul rezultatelor activităţii de inovare este complicat prin varietatea lor, prin
diferenţa dintre formele impactului acestora asupra economiei şi dificultăţile de evaluare imediată a
acestora. 100 [ ]
Indicatorii cheie ale caracteristicii inovaţionale trebuie:
• să permită monitorizarea progresului realizat în demersul de atingere a obiectivelor fundamentale
ale strategiei;
• să ofere o imagine de ansamblu clară asupra dezvoltării sistemului naţional inovaţional
(activităţii inovaţionale) şi să genereze indicaţii în ceea ce priveşte acţiunile necesare pentru
accelerarea progresului;
• să fie clar definiţi şi măsurabili / cuantificabili pentru ca ulterior să poată constitui un instrument
de monitorizare / management al performanţei dezvoltării Strategiei naţionale de inovare;
• să fie transparenţi, suficient de uşor de explicat şi de înţeles, inclusiv în cazul unor indicatori
compoziţi.
100
Godin B., The Making of Science, Technology and Innovation Policy: Conceptual Frameworks as Narratives, 1945-
2005, Montreal: Centre - Urbanisation Culture Société de l’Institut national de la recherche scientifique, 2009.

105
 Pentru stimularea dezvoltării activităţii inovaţionale sunt necesare:
 Aplicarea metodelor de amortizare accelerată a activelor materiale şi nemateriale, ceea ce
ar contribui la majorarea volumului de cercetări şi elaborări proprii şi la comandă, la
procurarea noilor obiecte de proprietate industrială etc.;
 Crearea sistemului asigurărilor de stat şi private pentru investiţiile din sfera activităţii
inovaţionale, susţinerea companiilor de asigurare care îşi asumă riscuri creditare legate de
însuşirea producţiei inovaţionale.
În prezent, statistica mondială propune de a examina ştiinţa şi inovarea în termeni de resurse
(financiare, materiale, informaţionale, umane) şi rezultate (efectuarea cercetărilor şi elaborărilor,
publicaţii, brevete, licenţe). Rolul statisticii în sistemul relaţiilor social-economice însă nu se limitează
doar la simpla înregistrare a acestor factori. Datorită sistemului său de noţiuni, definiţii şi clasificări,
statistica ştiinţei şi inovării poate participa activ la crearea cadrelor
conceptuale pentru fenomenele noi, care apar datorită progreselor înregistrate în dezvoltarea umanităţii.
Drept exemplu acestui fapt serveşte dezvoltarea statisticii privind inovarea în ţările lumii.
Astfel, potrivit unei surse internaţionale, portalul american de informaţii The Daily Beast a stabilit
un clasament al ţărilor în materie de inovaţie. Pentru realizarea acestuia s-a făcut apel la grupul numit I-
20, care reuneşte "ţarii inovaţiei" din toată lumea. I-20, mărit la responsabilii inovaţiei din 25 de ţări a
lucrat în colaborare cu Institutul pentru Inovaţie la Scară Largă. A fost analizată capacitatea a 200 de ţări
de a rezolva problemele lumii, dintre care 12 s-au detaşat de restul plutonului.
În urma analizelor pe primul loc s-au clasat Statele Unite. Votanţii au subliniat că "din cultura
americană a asumării riscurilor rezultă o sursă inepuizabilă de avantaje competitive".
Pe al doilea loc al clasamentului se afla Singapore. Guvernul oraşului-stat, care are "o
strălucitoare capacitate de a se adapta, în ciuda resurselor limitate", a încurajat timp de decenii inovaţia
şi a împins cei mai buni studenţi să studieze în străinătate .
Finlanda, ţara celor o mie de lacuri, a reuşit performanţa de a transforma o economie agricolă într-
una dintre cele mai eficace şi avansate din domeniul tehnologiei, ceea ce a clasat-o pe al treilea loc. Ţara
alocă 3,7% din PIB pentru cercetare şi dezvoltare, un buget depăşit doar de Suedia. "Nici un alt
ecosistem de inovaţie nu este mai bine conceput pentru planetă", au declarat cei care au făcut
clasamentul.

106
 Ca şi Statele Unite, Israelul are sute de programe prin care încurajează tinerii spre inovaţie.
"Naţiunea start-up îşi menţine în permanenţă un nivel ridicat de inovaţii pertinente", au declarat votanţii,
care au clasat Israelul pe al patrulea loc.
A cincea în clasament a fost Coreea de Sud. Votanţii au subliniat transformarea impresionantă a
acestei economii în numai două decenii. Ritmul dezvoltării a fost unul incredibil, ţinând cont şi de
numeroasele probleme, inclusiv cea a Coreei de Nord.
Celelalte ţări din clasament s-au plasat, în ordinea următoare: Danemarca, India, Germania,
Japonia, Chile, Norvegia şi Olanda. Prezenţa a cinci ţări în topul primelor 12 ar putea da speranţe
Europei, care se confruntă cu o gravă criză economică şi de încredere. 101 []
Armonizarea statisticii, inclusiv statistica inovării, a devenit o condiţie indispensabilă potrivit
căreia sistemele de indicatori, metodologiile şi tehnicile aplicate pe plan naţional sunt convertite şi
adaptate la normele şi standardele internaţionale.
În prezent, în Republica Moldova nu există informaţii statistice privind activităţile inovaţionale ale
întreprinderilor active (ponderea acestora în numărul total de întreprinderi mici şi mijlocii), nu sunt
definiţi indicatorii statistici care caracterizează producţia inovaţională fabricată. Situaţia în statistica
oficială în domeniul ştiinţei şi inovării este regretabilă, deoarece cercul de indicatori care ar reflecta
sfera cercetării este foarte restrâns şi dispersat, iar statistica oficială privind inovarea lipseşte totalmente.
Conform unor analize, actualmente, în Republica Moldova nu există o statistică a inovaţiilor. În
economia naţională nu se observă mari progrese tehnologice şi nici o asimilare intensivă a rezultatelor
cercetărilor ştiinţifice şi inovaţiilor. Activitatea inovaţională redusă este caracteristică tuturor activităţilor
economice, pentru toate tipurile de inovaţii (tehnologice, organizatorice, de marketing, în industrie şi
servicii). Încercările răzleţe de implementare a realizărilor sferei ştiinţei, proiectele de transfer
tehnologic nu întotdeauna duc la cazuri de succes.
Totodată, cercetarea şi inovarea, considerate a fi factori determinanţi ai dezvoltării societăţii
moderne, pentru Republica Moldova crearea unei economii bazate pe cunoaştere trebuie să devină un
imperativ al paradigmei de dezvoltare.
De aceea, pentru evaluarea impactului ştiinţei şi inovării asupra dezvoltării societăţii, pentru
evaluarea nivelului de dezvoltare, performanţă, competitivitate a ţării avem nevoie de analize complexe,
efectuate în baza datelor veritabile a unui sistem statistic bine structurat, comparabil cu sistemele

101
www.romanialibera.ro

107
statistice internaţionale. La momentul actual statistica oficială a Republicii Moldova permite doar parţial
efectuarea acestor evaluări.
În condiţiile în care sistemul statistic actual nu prevede colectarea datelor privind inovarea în
Republica Moldova, sunt necesare cercetări statistice privind activitatea de inovare, implementarea unor
indicatori statistici ai cercetării, dezvoltării, inovării, privind ajustarea, modernizarea şi integrarea
statisticii moldoveneşti în concepţia statisticii inovaţionale europene.
În lumea contemporană prosperă acele state care implementează şi dezvoltă inovaţii şi raţionalizări
în economie şi în toate sferele de activitate. În opina noastră, principala resursă pe care o are Moldova
este capitalul uman iar viitorul şi prosperarea economică a ţării este strâns legată de atitudinea
autorităţilor faţă de inventatori şi raţionalizatori, atitudine care actualmente lasă de dorit.
O mai mare mobilitate a forţei de muncă ar avea un efect pozitiv asupra inovării, ar stimula
activitatea de inovare. Productivitatea muncii, calculată ca valoare adăugată pe angajat, este un indicator
important al performanţei economice pentru o întreprindere sau o ţară inovativă. De aceea,
perfecţionarea pregătirii personalului existent reprezintă cea mai bună soluţie.
Statul trebuie să se implice mai activ pentru a stimula inventatorii şi antreprenorii. Sectorul
inovaţional trebuie să devină o prioritate strategică pentru autorităţi. Spre regret, majoritatea
antreprenorilor de la noi sunt interesaţi doar de obţinerea profitului imediat şi nu conştientizează că
trebuie să implementeze inovaţii şi raţionalizări în cadrul companiilor şi întreprinderilor pe care le
conduc.
O strategie cît de bună a activităţii de cercetare şi dezvoltare ar putea mări eficienţa sau
productivitatea inovaţiilor tehnologice, dar este neclar în ce măsură poate contribui la obţinerea unui
produs util şi de aceea nu poate garanta succesul comercial sau financiar. Chiar şi cele mai costisitoare şi
sofisticate analize ale pieţei vor da greş în demersul lor de a identifica potenţialul comercial pe care îl au
produsele sau serviciile radical noi. Structuri organizaţionale şi procese simple şi directe pot îmbunătăţi
eficienţa livrării produselor şi serviciilor, dar nu vor putea identifica sau oferi produse sau servicii
inovative, riscând să devină inutile, datorită dinamicii, deci a schimbărilor tehnologiei sau a pieţei.
Structurile principale în sistemul infrastructurii inovaţionale sunt parcurile ştiinţific-tehnologice şi
incubatoarele de inovare. Acestea oferă rezidenţilor săi – firmelor inovaţionale, un pachet de servicii:
spaţii, construcţii şi dotări, suplimentate cu o întreagă serie de prestaţii materiale, informaţionale, de
personal, financiare, de expertiză şi consultanţă. În actuala practică inovaţională, prin parc ştiinţific-
tehnologic (incubatorului inovaţional) se înţelege asocierea unor persoane fizice şi juridice (rezidenţi) în

108
baza unui contract cu privire la activitatea comună pentru realizarea proiectelor de inovare şi
investiţionale, de implementare a tehnologiilor avansate şi fabricarea produselor sciento-intensive,
creând astfel bazele de producere a unor bunuri competitive pe piaţa mondială şi cele regionale.
Legea cu privire la Parcurile Ştiinţifico-tehnologice şi Incubatoare de inovare în Republica
Moldova. În scopul creării infrastructurii inovaţionale, în anul 2007 a fost elaborată şi adoptată Legea
cu privire la parcurile ştiinţifico-tehnologice şi incubatoarele de inovare. Legea reglementează regimul
juridic de organizare şi funcţionare a parcurilor ştiinţifico-tehnologice şi a incubatoarelor de afaceri şi
are scopul de a stimula activităţile de inovare şi transfer tehnologic, menite să transforme rezultatele
cercetărilor ştiinţifice şi ale inovaţiilor în produse, servicii, procese noi sau perfecţionate; de a crea
condiţiile favorabile pentru dezvoltarea social-economică a regiunilor prin crearea şi dezvoltarea
parcurilor industriale si de a elimina deficienţele şi neclarităţile cadrului legal care reglementează
procesul de creare şi funcţionare a parcurilor industriale. Conform legii, obiectivele principale ale PST
sunt atragerea de investiţii; crearea unor sectoare competitive ale industriei în baza tehnologiilor
moderne avansate şi inovaţionale; desfăşurarea de activităţi în concordanţă cu oportunităţile de
dezvoltare specifice zonei respective, inclusiv utilizarea mai eficientă a patrimoniului public; crearea
locurilor noi de muncă.102
În Republica Moldova, unul din actorii din domeniul inovării este Agenţia pentru Inovare şi
Transfer Tehnologic (AITT), care a fost creată in 2004 pentru coordonarea, stimularea şi
implementarea mecanismelor activităţii de inovare şi transfer tehnologic. Agenţia organizează colectarea
proiectelor de transfer tehnologic, expertiza independentă, selectarea pe bază de concurs, finanţarea din
surse publice (în formula 1+1), monitorizarea realizării, corectitudinea cofinanţărilor, evaluarea şi
diseminarea rezultatelor acestora. AITT monitorizează şi evaluează activităţile parcurilor ştiinţifico-
tehnologice, ale incubatoarelor de inovare, susţine dezvoltarea acestora prin implementarea de politici şi
strategii de inovare şi de transfer tehnologic.
Agenţia pentru Inovare şi Transfer Tehnologic în colaborare cu Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi
Dezvoltare Tehnologică al Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi alte organisme au fondat în anul 2007
Parcul ştiinţifico-tehnologic „Academica” şi Incubatorul inovaţional „Inovatorul”, în anul 2008 Parcul
ştiinţifico-tehnologic „INAGRO” în domeniul ecologiei şi agriculturii intensive, în anul 2009 Parcul
ştiinţifico-tehnologic “Micronanoteh” în domeniul microelectronicii şi nanotehnologiilor, în anul 2011
Incubatorul Inovaţional “Politehnica” în domeniul ingineriei, tehnologiilor industriale şi informaţionale

102
Strategia naţională în domeniul inovării pentru anii 2012-2020 a Republicii Moldova

109
şi Incubatorul Inovaţional “Universience” în domeniul valorificării capacităţilor intelectuale,
inovaţionale şi educaţionale.
În prezent în parcurile ştiinţifico – tehnologice şi în incubatoarele de inovare activează 43 de
companii – rezidente, care dezvoltă proiecte de inovare şi transfer tehnologic în domeniul energeticii,
nanotehnologiilor, informaticii, tehnologiilor informaţionale, ingineriei industriale şi agricole, securităţii
alimentare, tehnologiilor agriculturii ecologice şi intensive, producerii materialelor de construcţie după
tehnologii inovaţionale, ş.a.
În continuare se analizează experienţa unor ţări europene privind funcţionarea obiectelor din
subsistemul tehnologic de producţie a infrastructurii inovaţionale.
Experienţa mondială de creare a parcurilor tehnice. Parcurile tehnologico-ştiinţifice
(tehnoparcurile) sunt o formă de integrare a ştiinţei în industrie. În procesul evoluţiei acestor structuri se
disting clar două etape: anii ’60 când au apărut majoritatea tehnoparcurilor (în SUA) şi s-au profilat
formele lor germinative în ţările occidentale – Marea Britanie, Franţa, RFG; anii ’80, când s-a format
cea de „a doua generaţie” a tehnoparcurilor în SUA şi ţările occidentale, acestea făcându-şi apariţia şi în
alte regiuni (Japonia şi alte ţări din Extremul Orient), parcurile devenind mai variate.
Pe măsura evoluţiei ei, noţiunea de parc tehnologico-ştiinţific a suportat modificări. Sintetizând
numeroasele interpretări, definiţia ei ar putea fi următoarea: parcul tehnologic este o persoană juridică
sau asociaţie creată în baza contractului de activitate în comun a persoanelor juridice (participanţilor),
sarcina principală a cărora este activitatea vizând realizarea unor proiecte investiţionale şi inovaţionale,
implementarea elaborărilor bazate pe progresul ştiinţific, tehnologiilor de vârf şi fabricarea producţiei
competitive pe piaţa mondială.
Iniţial, parcul ştiinţific (tehnologic) a fost conceput ca ştiinţific de producţie, de regulă, un complex
teritorial, incluzând un centru de cercetări (universitate) şi zona de producţie compactă din jurul
acestuia, unde, în condiţii de arendă sau de alt ordin, sunt amplasate firme mici cu profil ştiinţific.
Însă există opinii conform cărora, în condiţiile actuale, o dată cu dezvoltarea unor noi mijloace de
comunicare (de exemplu: Internetul), definiţia tehnoparcurilor trebuie extinsă, deoarece a apărut
posibilitatea contopirii elementelor dispersate teritorial într-un tot întreg, făcând posibilă apariţia
tehnoparcurilor „virtuale”, adică a tehnoparcurilor care nu sunt situate obligatoriu pe un teritoriu
compact.

110
 Specificul modelului precedent de tehnoparcuri în SUA, iar apoi şi a celor apărute în Europa
Occidentală, se baza pe existenţa unui fondator, iar principalul gen de activitate – pe concesionarea
terenurilor terenurilor proprietarilor unor firme cu activitate ştiinţifică de producţie.
Figura 2.2 MODELE DE PARCURI TEHNICE

Modelul

Caracteristicile AMERICAN MIXT JAPONEZ

principale

Comercializarea Transformarea Tendinţa de a

Scopul rezultatelor ştiinţifice şi structurală a deţine întâietatea
tehnologice, extinderea economiei unor la nivel mondial
creării
impactului mondial regiuni

Statul, puterea
Principalii Universităţi, firme şi bănci private, parţial statul locală, firme private,
universităţi
participanţi

Dinamica înaltă a
pieţei noilor mărfuri,
Factorii Nivelul ştiinţific avansat în universităţi, nivelul înalt de
succesului infrastructura de bază eficientă diseminare a
informaţiei, reţeaua de
firme mici şi mijlocii

Tehnica de creare a
Microelectronica, tehnologii militare, biotehnologii, roboţilor, ceramica,
Specializarea tehnica aerocosmică, cercetări nucleare, ocrotirea mecatronica, optica,
mediului ambiant. valorificarea
resurselor mării.

Orientarea militară a Planificarea detaliată,

cercetărilor, maturitatea orientarea spre
Particularităţi structurii şi funcţionarea soluţionarea
perfectă a mecanismelor. problemelor regionale.

SUA – până la 300 Franţa, Scoţia, Germania, Japonia – în

Numărul tehnoparcuri Finlanda, Italia – în total, total 25
peste 200 parcuri şi tehnopolisuri.
tehnopolisuri.

Sursa: elaborat în baza sursei Z. Akimova „Rolul infrastructurii inovaţionale în dezvoltarea businessului bazat pe
progresul ştiinţific” INEI. Chişinău 2006, p-2

111
 Ulterior, în tehnoparcuri au apărut aşa-numitele incubatoare ale businessului tehnologic – clădiri
pentru amplasarea multor forme inovaţionale mici debutante. Incubatoarele puneau la dispoziţia
antreprenorilor de perspectivă încăperi de producţie, seturi de servicii, asigurau legătura cu universitatea
locală sau centru ştiinţific respectiv, precum şi cu anumite centre financiare.
Actualul model european de tehnoparc include:
 clădiri pentru amplasarea a zeci de firme mici (aceasta contribuie la crearea unui număr
mare de întreprinderi inovaţionale mici şi mijlocii, care pot beneficia de întregul complex
de servicii colective);
 câţiva fondatori (acest mecanism de administrare este mult mai complex comparativ cu
vechiul model, cu un singur fondator, fiind însă mult mai eficient, de exemplu, din punct de
vedere al accesului la finanţare).
Parcurile tehnologico-ştiinţifice actuale pot fi, convenţional, reduse la trei modele american (SUA,
Marea Britanie), japonez (Japonia) şi mixt (Franţa, RFG).
Tocmai de aceea, transferul tehnologic trebuie văzut şi aplicat ca un instrument de realizare a
acestei strategii, pornind de la o dezvoltare economică coerentă şi care să ţină seama de potenţialul său
în resurse (umane şi materiale), de vocaţia sa industrială şi de o analiză previzională pe termen scurt şi
mediu a evoluţiei comerţului internaţional, cu o viziune foarte precisă asupra celui cu ţările limitrofe.
Unul din obiectivele principale ale politicilor de transfer tehnologic trebuie să-l constituie creşterea
valorii adăugate, pornind de la exemplul elocvent al Japoniei anilor ’60.
După cum este cunoscut, Japonia este o ţară lipsită total de resurse minerale, care prin politica de
transfer tehnologic începută la mijlocul anilor ’60 a importat materiile prime şi a exportat o enormă
valoare adăugată, produsă de forţa sa de muncă.
În contextul Republicii Moldova de astăzi, transferul tehnologic nu trebuie să însemne numai
modernizarea întreprinderilor (cele mai multe posedând echipamente şi utilaje depăşite total din punct
de vedere tehnologic, pe plan mondial), dar acest transfer trebuie să fie consecinţa unor politici
industriale clare şi conforme obiectivelor macro-economice stabilite de strategia economică de
dezvoltare naţională pe termen mediu.103

CONCLUZII:
103
Gabriel I. Năstase, Managementul Inovării. Inovarea ştiinţifică şi tehnologică în contextul dezvoltării durabile. Editura
Performantica, Iaşi 2004.

112
 Scopul principal al Strategiei naţionale de dezvoltare inovaţională a statului este de a creea
condiţiile economice, juridice, financiare, organizatorice şi de altă natură pentru elaborarea accelerată şi
asimilarea de noi produse competitive, tehnologii moderne, sigure, pur ecologice, econome, şi pe baza
acestora dezvoltarea economiei durabile a ţării.
Acest lucru poate fi realizat pe baza următoarelor principii:
 recunoaşterea unui model de dezvoltare economică inovatoare ca o prioritate în contextul
globalizării;
 utilizarea maximă a mecanismelor de piaţă pentru a consolida activitatea de inovarea şi spiritul
antreprenorial;
 utilizarea eficientă, în special, a potenţialului tehnico-ştiinţific de stat şi efectuarea modificărilor
structurale în domeniul ştiinţifico-tehnic;
 consolidarea potenţialului de inovare în domeniul ştiinţifico-tehnic ca urmare a reformei structurale,
creării unor structuri de inovare eficiente;
 combinaţia optimă a intereselor elaboranţilor, producătorilor şi investitorilor, recunoaşterea
proprietăţii intelectuale în calitate de sursă de venit;
 crearea de stimulente egale pentru activitatea de inovare şi producţie al tuturor subiecţilor
economici, indiferent de forma de proprietate;
 implicarea maximă a mijloacelor întreprinderilor locale, antreprenorilor şi băncilor pentru
implementarea proiectelor inovatoare;
 promovarea investiţiilor străine în proiectele inovatoare, care îşi extindă producţia.
Necesitatea creării unei statistici inovaţionale funcţionale şi crearea unui sistem naţional de
inovare, modern, funcţional şi competitiv sunt priorităţi naţionale actuale.
Deşi necesare, problema fundamentală rămâne a fi, cea a modernizării cu prioritate a sistemului
naţional al ştiinţei şi inovării prin:
 Investiţii în ştiinţele vieţii şi în ştiinţele sociale, ca şi în tehnologiile viitorului: informatico-
cognitive, biotehnologii, micro-tehnologii, ecotehnologii;
 Promovarea unor mutaţii majore în structura instituţională (organizarea cercetării în cadrul
unor reţele din care să facă parte nu numai institutele şi laboratoarele de cercetare şi
universităţile, ci şi întreprinderile, firmele, organizaţiile sociale comunitare, în calitate de
beneficiari ai rezultatelor cercetărilor);

113
 Schimbarea de priorităţi în structurile socio-ocupaţionale (recunoaşterea rolului principal al
inovatorilor din ştiinţe şi tehnologie, al cercetătorilor, al cadrelor didactice);
 Crearea condiţiilor şi asigurarea unui cadru competitiv pentru funcţionarea unei pieţe
naţionale a cercetării ştiinţifice şi inovării;
 Implicarea guvernului printr-o politică explicită, pe termen lung, a promovării cercetării
ştiinţifice şi inovaţiei, ca modalitate directă de orientare a ţării spre societatea cunoaşterii.
 Trecerea la un mod inovator de a influenţa formarea de sfere interconectate tehnico-
ştiinţifice, de producere, financiare şi instituţionale – o condiţie necesară pentru creşterea
dinamică a economiei noastre, şi ca sarcină prioritară - formarea de politici ştiinţifice şi
inovatoare pentru a stimula dezvoltarea ştiinţei, promovarea inovării, elaborarea şi punerea
în aplicare a tehnologiilor de fabricaţie avansate.
 Aplicarea metodelor statistice moderne care să ofere un ajutor substanţial în elaborarea
deciziilor de gestionare ştiinţifico-rezonabile în domeniul inovaţional şi de transfer
tehnologic. Utilizarea acestora va permite identificarea factorilor majori care afectează
caracterul de dezvoltare a tehnologiilor avansate şi a activităţii ştiinţifico-inovaţionale în
RM, dar, şi cuantificarea gradului lor de influenţă.
 Utilizarea metodelor statistice pentru studierea dinamicii celor mai importanţi indicatori ale
activităţii de inovare şi transfer tehnologic, pentru identificarea tendinţelor actuale de
dezvoltare a acestora, şi efectuarea comparaţiilor internaţionale cu ţările dezvoltate.
 Crearea condiţiilor necesare pentru dezvoltarea funcţionalităţii statisticii de inovare
naţionale, va oferi posibilitatea elaborării unei strategii calitative naţionale de dezvoltare
inovatoare a ţării, şi reflectarea mai precisă în raporturile statistice a activităţii de inovare,
prin urmare, primirea deciziilor eficiente de guvern, corporative, alte decizii manageriale în
acest domeniu şi planificarea echilibrată a acesteia.

114
 2.3 Foresight un proces necesar şi important în dezvoltarea economiei bazate pe cunoaştere
(Cristian I.)
2.3.1 Formarea şi apariţia tehnologiei de Foresight un proces important în dezvoltarea
economiei bazate pe cunoaştere (Cristian I.)
Definiţia clasică a tehnologie de Foresight este marcată ca un proces de evaluare sistematică pe
perspectivele pe termen lung a dezvoltării ştiinţei, a fost dat de către profesorul Ben Martin. Această
abordare, este bazată pe metoda Delphi, aproximativ cu 50- 60 de ani în urmă cînd a fost folosită pentru
prima dată de americani în domeniul apărării şi perspective de cercetare.
Foresight este o metodologie relativ nouă. Termenul a devenit larg răspândit acum cîţiva ani, şi,
ca multe alte concepte de modă, nu este clar ceea ce este Foresight în tot sensul cuvîntului, modul în
care aceasta diferă de previziuni, scenarii şi design a viitorului.
În momentul de faţă nu există o definiţie unică a Foresight-lui. Fiecare organizaţie, ţară, grup de
experţi implicaţi în Foresight, oferă definiţia proprie, care subliniază şi evidenţiază un aspect particular
al abordării Foresight. Mai jos sunt diverse opţiuni pentru răspunsul la întrebarea "Ce este Foresight?"
În conformitate cu Comunitatea de Cercetare şi Dezvoltare a Serviciului de Informaţii (CORDIS)
noţiunea de Foresight include acţiuni orientate spre gîndire, discuţii şi delimitarea de viitor. Gîndindu-ne
la viitor, menţionăm: prognoză, evaluarea tehnologiilor, studii de viitor, precum şi alte forme de
previziune - o încercare de a defini şi de a coordona tendinţele pe termen lung, bazate pe aceste decizii.
Foresight a apărut în ultimii ani şi este cel mai activ folosit în Europa, pentru a evidenţia priorităţile de
cercetare actuale privind scenarii de bază pentru dezvoltarea ştiinţei, tehnologiei, societăţii şi
economiei .104
Abordînd viitorul: Foresight este un proces care implică toate părţile interesate: ONG-uri,
industrie, centre de cercetare, fondurile, non-guvernamentale, etc. Organizarea procesului de Foresight
poate fi la mai multe niveluri: internaţional, naţional, regional. Discuţia deschisă între părţi este de cele
mai dese ori în formă unui grup de experţi.
Scopul Foresight-lui este definirea unui viitor posibil, creînd imaginea dorită de viitor şi
identificarea strategiilor pentru a realiza acest lucru. În general, rezultatele sunt implicate în procesul de
luare a deciziilor publice (ca exemplu, putem studia priorităţile de fonduri publice). Dar, în acelaşi timp,

104
Keenan M., Miles I. Georghiou L., Cassingena Harper J., Keenan M., Miles I., Popper R., Foresight in the UK / (eds.).
The Handbook of Technology Foresight. Cheltenham: Edward Elgar, 2008.

115
rezultatele de prevedere pot ajuta toate părţile care lucrează pentru a dezvolta şi a îmbunătăţi propriile
strategii.
Dacă analizăm noţiunea de Foresight în cadrul Programul de cooperare Organizaţiei Naţiunilor
Unite pentru Dezvoltare Industrială (ONUDI) Foresight presupune - prognoza scenariu de dezvoltare
socio-economică, opţiuni pentru dezvoltare a economiei, industriei şi societăţii într-o perspectivă de 10-
20 de ani . 105
Pe cînd, UE FOREN Ghid vine cu următoarea susţinere precum că, Foresight este un proces
sistematic, colaborativ de a construi o viziune a viitorului, care vizează îmbunătăţirea calităţii procesului
decizional, la momentul şi accelerare a acţiunii comune. Foresight vine de la ideologia de tendinţă şi
convergenţă a evoluţiilor moderne în domeniul analizei politice, de analiză strategică şi prognoză.
Iar Centrul Australian de Inovare, menţionează: Foresight este o reflecţie sistematică pe viitor şi
cu impact asupra viitorului.
Mai întîlnim şi aboradrea cercetătorului american Ben Martin, unde Foresight este o încercare
sistematică de a privi în viitor, pe termen lung a ştiinţei, tehnologiei, economiei şi societăţii, în scopul de
a identifica domeniile de cercetare strategică şi apariţia tehnologiei. Foresight parcă ar veni cu
promisiunea de a aduce cele mai mari beneficii economice şi sociale.
Ideea de bază a Foresight-lui (din limba engleză Foresight - predicţie) este de a identifica
domeniile ştiinţei, tehnologiei, structuri sociale, etc, care în 15-20 de ani va fi cheia progresului la nivel
mondial, şi va fi extrem de profitabilă, şi ţări sau corporaţii care au luat poziţii de lider în aceste domenii
vor primi un avantaj semnificativ în competiţia pentru pieţele globale şi influenţă politică. În ceea ce
priveşte dezvoltarea de management Foresigth oferă baza pentru luarea deciziilor cu privire la
investiţiile super-lungi de 15-30 de ani.
Dacă este sa analizăm apariţia Foresight-lui, vom lua ca punct de reper raportul de director al
Centrului Internaţional Foresyth Liceul de Economie, Alexander Sokolov, obţinînd astfel următoarea
versiune de origine şi de dezvoltare a abordării Foresight.
Conceptul de Foresyth aparut aproximativ '50 de ani în urmă, în RAND Corporation american, o
companie Americană de cercetare şi dezvoltare, care a rezolvat problema de a stabili tehnologie a
viitorului militar. În 1950, confruntat cu eşecul metodelor de prognoză tradiţionale (modele cantitative,
extrapolare a tendinţelor actuale, etc), experţii au dezvoltat o metodă de RAND Delphi, care a devenit ca
bază pentru mai multe studii prospective.
105
Saritas O. Systems Thinking for Foresight / PhD thesis submitted to the University of Manchester. 2006.

116
 Începând cu anii 1970, previziunea tehnologică a fost efectuată la nivel naţional. Unul dintre
primele avantaje la această metodă este o nouă economie emergentă bazată pe cunoaştere, evaluată de
Guvernul Japoniei. Studii similare sunt aproape în toate ţările UE, Rusia, China a aderat recent. În 90 de
ani, Foresigth s-a mutat dincolo de ştiinţă şi tehnologie şi a devenit utilizat pe scară largă pentru analiza
pieţelor promiţătoare, şi, mai recent, în numărul de cereri a devenit şi prognozarea proceselor sociale,
precum şi formarea de infrastructura a sistemelor naţionale de inovare.
Astfel, prognoză tehnologică pentru prima dată a început să joace un rol proeminent la sfîrşitul
anilor '50 în sectorul de apărare în Statele Unite şi consilierii RAND Corporation. Ultimul răspunde de
instrumente fundamentale pentru dezvoltarea de prognoză tehnologică, cum ar fi anchete Delphi
chestionare şi analize scenariu.
Pînă la sfârşitul anilor '60 în Japonia, s-a ajuns la concluzia că previziunea tehnologică este un
potenţial instrument util în politică, şi a fost trimisă o echipă în Statele Unite, pentru consultări cu
experţii .106
În 1970, Agenţia pentru Ştiinţă şi Tehnologie (STA), a făcut prima încercare, de a prezice viitorul
ştiinţei şi al tehnologiei pe un termen lung (30 de ani). Scopul a fost acela de a crea o analiză detaliată a
tuturor ştiinţei şi tehnologiei, astfel încât să ofere factorilor de decizie din sectoarele public şi privat,
cunoştinţe de bază cu privire la tendinţele pe termen lung necesare pentru a determina direcţia generală
de mişcare.
Mai multe mii de experţi din industrie, universităţi şi organizaţii guvernamentale au fost
intervievaţi după metoda Delphi, privind posibile inovaţiile tehnologice, cînd acestea ar fi bine de le pus
în aplicare, importanţa acestora şi care ar fi posibilele constrîngeri ce ar putea apărea la punerea acestora
în aplicare.
Rezultatele din prima etapă a studiului au fost sintetizate şi trimise înapoi la experţi, care în a
doua rundă de sondaj au fost în măsură să confirme sau să modifice punctele de vedere. De atunci,
proiecţiile de 30 de ani sunt repetate la intervale de aproximativ cinci ani.
Rezultatele acestor studii au fost utilizate în două direcţii principale:
(a) colectarea bazei de date pentru planificarea cercetării şi dezvoltării (R & D), în special
revizuirea pe termen lung a tendinţelor tehnologice şi de a identifica tehnologii emergente importante;

106
Havas A., Keenan M. Georghiou L., Cassingena Harper J., Keenan M., Miles I., Popper R., Foresight in the Countries of
Central and Eastern Europe /. (eds.) The Handbook of Technology Foresight. Cheltenham: Edward Elgar, 2008.

117
 (b) monitorizarea stadiului actual al ştiinţei şi tehnologiei, inclusiv nivelul de activităţi ştiinţifice
şi tehnologice, în Japonia, în comparaţie cu alte ţări, identificarea domeniilor în care este necesară o
cooperare internaţională şi identificarea constrîngerilor şi dezvoltarea tehnologică.
Rezultatele au fost folosite pentru a genera soluţii pentru Consiliul pentru Ştiinţă şi Tehnologie
din Japonia cu privire la politica viitorului guvern privind ştiinţa şi tehnologia. Acestea oferă, de
asemenea, informaţii pentru alte departamente guvernamentale şi de industrie. În felul acesta a avut loc
dezvoltarea tehnologică a Foresight-lui în Japonia.
Pe cînd în Statele Unite, Departamentul Apărării continuă să fie un utilizator pasionat de
tehnologie de prevedere. De exemplu, Air Force Statele Unite a avut unele dintre cele mai extinse de
lucru şi sistematică la previziune. 107
În sectorul civil, unul dintre principalele abordări este de a revizui anumite zone ale ştiinţei. În
anii '60 şi începutul anilor '70, au fost efectuate o serie de astfel de studii. În anii '80 şi '90 o astfel de
activitate a fost efectuată de către Consiliul Naţional al Cercetării (National Research Council). În toate
aceste cazuri, abordarea a fost similară, însă în acest caz a fost cea mai mare abordare a muncii efectuate
de către un comitet mare format din oameni de ştiinţă eminenţi şi din reprezentanţi ai mai multe
industrii. Rapoarte lor primite au deschis oportunităţi interesante de cercetare disponibile în acest
domeniu.
Pînă în anii '90 de ani în Statele Unite ale Americii, era opinia predominantă că guvernul federal
nu are nevoie de o politică de tehnologie demonstrabilă, se credea că ţara este destul de bogată pentru a
conta pe poziţia de lider în toate domeniile ştiinţei şi tehnologiei. Acest lucru a însemnat că cererea de
prospectivă în sectorul public a fost mai mică decît oriunde altundeva. Dar la sfîrşitul anilor '80 a început
să se schimbe, ca urmare a competitivităţii, creştea îngrijorarea Statelor Unite, în special în ceea ce
priveşte Japonia. Apăruse un aşa sentiment că Statele Unite ar trebui să aibă o politică coerentă de
tehnologie, ceea ce explică un mare interes crescut privind previziunea, acesta fiind prin anii '90.
O abordare la momentul potrivit, privind previziunea în Statele Unite, a fost întocmirea unei liste
de tehnologii critice (de exemplu, critică pentru viitorul economiei sau a securităţii naţionale). Astfel
Departamentul Apărării a efectuat mai multe proceduri, cum ar fi activităţile desfăşurate de către
Ministerul Comerţului, Consiliului pentru competitivitate şi Departamentul de Ştiinţă şi Tehnologie

107
Miles I., Georghiou L., Cassingena Harper J., Keenan M., Miles I., Popper R. Cassingena Harper J., Georghiou L.,
Keenan M., Popper R., The Many Faces of Foresight / (eds.). The Handbook of Technology Foresight. Cheltenham: Edward
Elgar, 2008a.

118
politică. În plus, în industria de diverse consorţii (de exemplu, industria aerospaţială şi sisteme
informatice) au fost mai multe liste specifice de tehnologii critice pentru sectoarele lor, şi de a dezvolta
de multe ori "hărţi rutiere", care stabilesc modul în care fiecare din ele trebuie să fie dezvoltate.
Metodologia acestor proceduri includ pregătirea unei liste iniţiale lungi a tehnologiilor emergente,
definirea unor criterii de selecţie clare şi apoi, folosind aceste criterii, ceea ce face o listă scurtă (de
obicei în jurul valorii de 10-20), cele mai importante tehnologii. Aceste proceduri au cauzat o mulţime
de discuţii, dar au fost criticate pentru utilizarea limitată a datelor, care implică un număr relativ mic de
specialişti de la ştiinţă şi industrie, precum şi pentru identificarea tehnologiilor care sunt prea generale
pentru a lua decizii specifice de politică.
În studiului efectuat, mai jos va fi evidenţiată practica Foresight , care conţine o descriere şi
informaţii cu privire la proiectele puse în aplicare de către tehnologia de Foresight.
La început, dezvoltarea de Foresight, a început să joace un rol mai mare, precum şi statisticii de
cercetare cantitativă i se acordă o atenţie deosebită. În acest caz, se combină o varietate de metode, care,
împreună cu analiza de conţinut a implicării experţilor oferă cel mai înalt nivel. În continuare va fi
prezentată o succintă imagine de ansamblu a metodelor şi a unor tehnologii utilizate în cadrul proiectului
Foresight. Mai jos sînt prezentate cele mai importante metode de Foresight.
Tabelul 2.1 Metode de Foresight
Backcasting Scenarii Reverse
Bibliometical analysis Analiza bibliometrică
Brainstorming Brainstorming
Citizens Panels Panoul cetăţenilor
Cross-Impact Analysis Analiza influenţei reciproce
Delphi Delphi
Environmental Scanning Scanarea mediului
Essays Eseuri
Expert Panels Panouri de experţi
Futures Workshops Ateliere viitoare de lucru
Gaming Jocuri
Key Technologies Tehnologii-cheie
Literature Review Surse de prezentare generală
Megatrend Analysis Analiza tendinţelor globale
Modelling and simulation Modelare şi simulare
Multi-criteria Analysis Analiza multicriterială
Scenarios Scenarii
Părţilor interesate din domeniul
Stakeholder Mapping hărţilor
SWOT Analysis Analiza SWOT
Technology Roadmapping Tehnologia de formare a mapelor
Trend Extrapolation Tendinţa de extrapolare

119
 Sursa: http://foresight.sfu-kras.ru/node/49

Dintre toate tehnologiile rezumare în acest tabel, cele mai frecvent utilizate sînt cele descrise
succinct în continuare:108
 Metoda Scenarii
Care este una dintre cele mai vechi tehnologii şi cea mai eficientă a viitorului, sugerînd
dezvoltarea a mai multe imagini detaliate ale viitorului, fiecare dintre ecestea este realizată pentru
îndeplinirea anumitor condiţii. Spre deosebire de predicţiile clasice, care se bazează pe identificarea
tuturor consecinţelor situaţiei actuale.
Scenariile în practică sînt un set de texte alternative, construit e în jurul unor puncte forte atent
selecţionate. Foarte des pot fi întîlnite scenarii gata întocmite, deoarece acestea sînt pîrgii ale viitorului:
fie în formă de articole de presă, corespondenţă, extrase din rapoarte şi analize. În abordarea scenariul
este prezentat ceea ce se va întîmpla, însă nu există nici un fel de garanţie despre ceea ce se oferă.
 Ateliere viitoare de lucru
Tehnica privind dezvoltarea de viitor a fost dezvoltată de Robert Jungk, ca un instrument de
proiectare. În ideologia sa, această tehnologie este foarte aproape de abordarea unui tip scenariu, cu
diferenţă că abordarea scenariul oferă şi justifică un set de imagini alternative de viitor, şi implică
crearea unui viitor – o imagine perfect dorită şi un plan practic pentru punerea sa în aplicare.
 Metoda Delphi
Metoda Delphi este o tehnică care este folosită pentru predicţie şi evaluare. Aceasta a fost
dezvoltată în 1953 de către Gordon şi Helmer de la RAND Corporation. Metoda Delphi foloseşte iteraţii
de sondaje independente a panourilor de experţi, care permit să se definească o valoare de probabilitate
şi factori de efect, tendinţe şi evenimente legate de această problemă.
După prima rundă de interviuri a membrilor grupului de experţi toate raspunsurile sînt date altor
experţi, fără răspunsuri, aceasta tehnică permite experţilor să clarifice şi să ajusteze poziţiile lor.
Folosind metoda Delphi este dificil, deoarece aceasta necesită o îngrijire specială la etapa de selectare a
experţilor pentru panou, pregătirea meticuloasă a chestionarelor şi pre-testare.
Principalul avantaj al metodei este că se poate obţine un rezultat detaliat, transparent şi obiectiv.
Spre deosebire de sesiuni tradiţionale, metoda Delphi nu are nici o influenţă asupra membrilor
autorităţii, pe de altă parte rezolvă, problema tuturor experţilor pentru ai aduna la un moment dat într- un
singur loc .
108
http://foresight.sfu-kras.ru/node/49

120
  Tehnologia de formare a mapelor
Ca mulţi alţi termeni care descriu previziunea tehnologiei, expresia "cartografiere tehnologică"
(Tehnologie Roadmapping) reprezintă o clasă suficient de largă pentru tehnici inteligente care există
pentru a prezice dezvoltarea tehnologiei. Foresight ca o metodologie se află în curs de formare, prin
urmare fiecare organizator al procesului de Foresight se concentrează pentru a efectua sarcina/activitatea
corectă. Tehnologia de cartografiere este un termen mai adecvat, din moment ce el descrie esenţa
metodei: a crea o reprezentare vizuală a tehnologiei planului-scenariu, care surprinde subiectele posibile
şi un punct de decizii critice. Foaia de parcurs, adică harta rutieră, iar harta finală este într-adevăr modul
în care se dezvoltă tehnologia. Această metodă este foarte asemănătoare cu metoda scenarii, care este de
asemenea, o parte importantă a tehnologiei de previziune. 109
În acelaşi timp, ţările dezvoltate, în curs de dezvoltare reflectă o zonă specială de management
sau o strategie de dezvoltare şi planificare pe termen lung, de a crea noi tehnologii cu previziune în
viitor, prima fiind Foresight -tehnologie, apoi cele sociale, regionale, etc.
În concluzie, putem afirma că noţiunea/definiţia, tehnologia de Foresight este suficient de
schimbătoare. Foresight include un număr mare de metode şi tehnici care sunt aplicate în Foresyth-
proiecte din întreaga lume, începînd cu anii ”70 a secolului trecut. Ideea principală a Foresight-lui este
determinarea direcţiilor strategice de dezvoltare a ştiinţei, tehnologiei, economiei, sferei sociale, etc.,
care peste 15-20 de ani acestea vor fi decisive pentru comunitatea internaţională. Foresight vine ca o
bază pentru deciziile privind investiţiile pe termen lung de la 15-20 (pînă la 100) de ani. Cunoaşterea
strategiilor de perspectivă trebuie să concentreze eforturile şi resursele pentru organizarea de o înaltă
calitate a “descoperiri”, în domeniile cheie interesate de către organizaţii, state.

2.3.2 Foresight - proces necesar pentru elaborarea startegiei CDI şi prognozarea activităţii
CDI (Cristian I.)
Termenul de Foresight este ulizat pentru descrierea exerciţiilor prospective care au în vedere o
perioadă mai mare de 10 ani trecînd dincolo de orizontul planificării. Un astfel de demers analizează
prezentul şi viitorul ştiinţei pentru a identifica factorii care generează schimbarea. În aşa mod aceste
tipuri de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică care ar putea produce cele mai mari beneficii
economice şi sociale. Prin urmare cel mai util tip de investigare prospectivă este socio-economic,

109
Saritas O. Systems Thinking for Foresight / PhD thesis submitted to the University of Manchester. 2006.

121
implicînd expertiza membrilor comunităţii academice, experţilor din sectorul public, sectorul privat sau
societatea civilă.
Trebuie să precizăm ca un proces de foresight nu îşi propune să prezică viitorul. Ceea ce îşi
doreşte este identificarea unor ipoteze admisibile privind schimbarea printr-o analiză structurată a ceea
ce ar putea rezulta din evenimente previzibile în domeniul ştiinţei şi tehnologiei, precum şi a impactului
lor asupra societăţii. Procesul de foresight oferă strategiilor şi decidenţilor un produs care le permite să
realizeze conexiuni între politicile prezentului şi evoluţii estimate. Valoarea sa constă din încercarea de a
capta şi corela o gamă largă de informaţii asupra unui orizont de timp cît mai îndepărtat. În acest fel,
decidenţii pot identifica timpuriu posibile ameninţări şi oportunităţi prin determinarea unor tendinţe
dificil de intuit, care pot avea consecinţe în viitor. Guverne sau organizaţii care au la dispoziţie astfel de
informaţii pot lua decizii mai bune privind viitorul cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice, pot
elabora planuri pentru situaţii de risc şi eficientiza procesul de decizie.
Într-o definiţie formală foresight este un instrument sau un set de instrumente utilizate pentru „a
investiga cît mai sistematic posibilităţile de dezvoltare şi opţiunile pentru acţiune din prezent şi a
determina analitic rezultatele evoluţiilor posibile„ 110. O astfel de definiţie are în vedere un proces de
foresight orientat-produs.
Prin urmare, mai utilă poate fi definiţia următoare: „un proces sistematic şi participativ pentru
colectarea informaţiei referitoare la viitor şi elaborarea unor viziuni pe termen mediu şi lung” 111.
Loveridge consideră că „Foresight-ul reprezintă o îngemănare de intuiţie, ştiinţă anticipare a
modificărilor la nivelul valorilor/normelor care cauzează schimbări a aşteptărilor indivizilor şi a
sensibilităţilor pentru dezvoltarea tendinţelor societăţii, [...] Activităţile de foresight se plasează în
intersecţia a şase teme: Social, Tehnologic, Economic, Ecologic, Politic şi Valori /norme [...] Procesul de
foresight este interactiv, influenţînd şi fiind influenţat de reacţiile din setul STEEPV” 112.
Un exerciţiu de foresight este o formă de analiză prospectivă care îndeplineşte următoarele
criterii:

110
Martin B şi Irvine J. 1989
111
Definiţie propusă de Jennifer Cassigena Harper în cadrul manifestării „FOR-LEARNMutual learning workshop in Support
ti the design of the Romanian National Foresight”, desfăşurată la bucureşti iunie 2005.
112
Loveridge D. 2011

122
 1. Susţine decizia politică113. Obiectivul unui exerciţiu de foresight este de a modela viitorul, a
defini nevoi şi a produce rezultate utile în procesul de decizie. Un astfel de demers nu are valoare
în sine şi nu poate fi asimilat cercetării ştiinţifice.
2. Are caracter participativ. Un exerciţiu de foresight presupune consultarea unor participanţi din
mai multe grupuri de actori semnificativi (cercetători, manageri, experţi din industrie şi mediul
de afaceri, administraţie, societatea civilă) şi diseminarea rezultatelor parţiale în grupurile care
nu au fost reprezentate în consultare, pentru a obţine feedback.
3. Propune alternative pentru viitor. Exerciţiile de foresight se întemeiază pe ipoteza că viitorul nu
este pre-determinat, ci poate evolua în direcţii diferite în funcţie de deciziile diferitor actori. Prin
urmare, există o libertate de a alege stări preferabile din mulţimea scenariilor probabile.
Obiectivul general al unui exerciţiu de foresight este de a anticipa evoluţiile viitoare în ştiinţă,
tehnologie, economie, politică şi societate.
Asupra acestui enunţ există un relativ consens. Totuşi la o examinare mai atentă a tuturor
tipurilor de exerciţii prospective, incluzînd aici şi cele de tip „tehnologii cheie”. Metodologia
prospectivă a „tehnologiilor cheie” au fost utilizate în republica Cehă pentru determinarea celor mai
promiţătoare priorităţi tehnologice, fără a le coagula în viziuni coerente asupra evoluţiei sistemului. Din
acest motiv, analiza şi compararea acestor abordări cu exerciţiile de foresight este utilă pînă la un punct.
Se observă un fenomen interesant: fractura între abordări post-pozitiviste şi carteziene. Problema constă
în înţelegerea schimbării generate de un exerciţiu de foresight. Într-adevăr un exerciţiu de foresight nu
îşi propune numai obţinerea unui simplu document despre viitor, oricît de util ar putea fi acesta în
procesul de decizie, ci includerea celor implicaţi în consultări, astfel încît să favorizeze implementarea
schimbării simultan cu definirea sa. Diferenţa între „post-modernişti” şi „cartezieni” este dată de modul
în care este înţeleasă schimbarea: proces participativ, de reorientare a societăţii prin mecanisme
interioare, sau proces generat de „campionii schimbării”.
Profilul exerciţiului de Foresight în România
Esenţa unui proces de foresight este schimbarea. Schimbarea este un proces studiat în cadrul
conceptual al implementării sale în context social, incluzînd trei tipuri de strategii: strategii orientate-
informaţie, strategii orientate-valori şi strategii orientate-autoritate114. Recent la această enumerare s-au
adăugat şi strategiile orientate-relaţie. (Meta-strategia a fost propusă de Miles (2002) în urma studierii

113
Într-o definiţie similară, Havas (2005) propune „orientarea spre acţiune” în locul acestui criteriu. Contextul exerciţiului de
foresight românesc ne obligă să optăm pentru o formulare mai „tare”
114
Chin R. Şi Benne K. 1984

123
managementului schimbării în China. Cercetări ulterioare, întemeiate pe analize comparative Canada-
China şi Canada-România, au oferit rezultate semnificative pentru fundamentarea exerciţiului de
foresight.) Fiecare meta-strategie abordează schimbarea pe baza unei perspective filosofice diferite,
legată de înţelegerea şi controlul impactului unui exerciţiu prospectiv în cadrul analitic STEEPV.
Strategiile orientare-informaţie se bazează pe principiul că indivizii sînt fiinţe raţionale şi
doritoare de schimbare. Implementarea unei astfel de strategii se realizează în felul următor: rezultatul
studiului de foresight este prezentat de către grupul de management, care utilizează justificarea
demonstrînd relaţia directă între documentul de fundamentare a exerciţiului de foresight şi metodele
utilizate. Un argument foarte important este dat de nivelul de participare. Ideea pe care se întemeiază
întregul demers este că decidenţii, strategii şi publicul larg vor înţelege consecinţa unui raţionament
logic. Deşi rolul esenţial într-o astfel de abordare îl are informaţia, o gamă largă de strategii de
comunicare sînt utilizate pentru a transmite mesajul potrivit.
Strategiile orientate-valori sînt constituite pe ipoteza că la baza schimbării se află percepţia
indivizilor despre ceea ce este bun şi cea ce este rău. Schimbarea se justifică atunci cînd membrii
societăţii dezvoltă un nivel semnificativ de insatisfacţie în raport cu situaţia prezentă, datorat conflictului
între discursul politic „corect” şi valorile fundamentale. În acest caz, sarcina practicianului de foresight
nu este de a extrage informaţia optimă pentru suportul deciziei strategice, ci de a stabili o relaţie între
valorile individului şi valorile mediului. Astfel procesul de căutare a unor scenarii pentru evoluţii
ulterioare devine la fel de important ca produsul în sine, în timp ce implicarea unui număr cît mai mare
de membri ai societăţii devine dezideratul primordial. Ipoteza principală este că informaţia manipulată
într-un exerciţiu de foresight este socială, mai degrabă decît raţională. Schimbarea trece dincolo de
dezvoltarea unei înţelegeri comune la un nivel raţional, pentru a include înţelesuri şi valori personale
celor consultaţi.
Strategiile orientate-autoritate pun accent pe efectele negative care rezultă din lipsa
implementării schimbării. Atît procesul, cît şi produsul exerciţiului de foresight sînt înţelese în contextul
sistemului internaţional, depinzînd de interacţiunea cu alte entităţi internaţionale. Cele mai importante
sub-strategii în această abordare sînt utilizarea autorităţilor legitime pemtru promovarea schimbării şi
utilizarea pîrghiilor economice pentru a motiva iniţiative care vin în direcţia schimbării. Deşi astfel de
strategii par a fi întemeiate pe motivaţie negativă, de cele mai multe ori sînt combinate cu strategii
orientate-informaţie sau orientate-valori, cu rezultate optime. Dar trebuie să menţionăm că aceasta este o
abordare riscantă a exerciţiului de foresight, care devine vulnerabil în raport cu mulţi factori externi:

124
societatea ar putea să nu fie pregătită pentru a accepta un demers de tip foresight. Totodată organizaţia
care îl implementează ar putea să nu fie pregătită pentru gestionarea unui astfel de proiect, mult mai
complex decît în cazul altor strategii. Următoarele caracteristici definesc elementul de autoritate în astfel
de strategii ale schimbării.
Strategiile schimbării orientate/autoritate includ o gamă largă de abordări, mergînd de la
impunerea schimbării pînă la înţelegerea autorităţii ca principal factor generator al schimbării. Tocmai în
această ultimă zonă se înscriu strategiile de foresight orientate-autoritate. În acest caz, rolul factorului de
autoritate este de a genera strategii orientate-valori, astfel încît dinamica exerciţiului de foresight să nu
fie influenţată de dreptul autorităţii de a impune schimbarea.
Contextul dezvoltării exerciţiului naţional de foresight se înscrie într-o strategie orientare-
autoritate. Prin urmare, rolul elementului autoritate devine mai pregnant, iar implicarea sa mai necesară,
astfel încît rezultatul obţinut să fie optim. În fond, exerciţiul de foresight în sine este instrumentul
schimbării, nu doar rezultatul său final. Pe de altă parte este dificil de crezut că schimbarea poate fi
generată prin simpla interacţiune a unor entităţi dintr-un sistem slab structurat şi cu o puternică rezistenţă
la schimbare. Astfel că implicarea factorului de autoritate este esenţială în momentul mobilizării masei
de experţi sau al deciziilor definitorii pentru structurarea consultării.
În fine, mai precizăm că cercetări recente sugerează existenţa strategiilor orientate-relaţie. Care
par a fi legate de un model distribuit al exerciţiilor de foresight. Un astfel de model este inclus la niveluri
multiple în sistemul de inovare, în timp ce factorii care pun în mişcare procesul de foresight sînt auto-
orgazarea şi structurarea sa de la bază. Un rol important îl are stratificarea administraţiei şi devoluţia.
Ipoteza unei strategii orientate relaţie este că, odată ce schimbarea este acceptată într-un punct al
sistemului de inovare, este probabilă difuzia sa în zone adiacente.
Totuşi, trebuie de remarcat că aceste patru meta-strategii corespund unor ”tipuri ideale” şi nu se
exclud reciproc. O strategie de foresight este o combinaţia a doua, trei sau chiar patru astfel de meta-
strategii, dar există un tip dominant. Conştientizarea sa duce la adoptarea unui plan de implementare
coerent al exerciţiului de foresight şi la definirea corectă a rolurilor membrilor echipei care gestionează
exerciţiul.
Implementarea procesului de foresight
Procesele de Foresight presupun voinţa de a examina constant opţiunile pe termen lung, de a
considera posibile scenarii pentru viitor şi de a le confrunta cu paradigma existentă, de a defini obiective
în cadrul pe care îl dorim să-l creăm. Prin urmare accentul cade aici pe ideea de scenarii alternative

125
pentru viitor: viitorul nu poate fi prezis, dar scenariile alternative pot fi imaginate, explorate şi evaluate.
Dar pentru a defini scenarii alternative trebuie determinate tendinţele schimbării şi problemele critice
printr-o investigaţie în prezent. Primul pas în dezvoltarea unui proces de foresight constă din
identificarea unor schimbări posibile pentru societate, individ, tehnologie, economie, mediu, structuri
politice. Schimbarea în mediul extern influenţează mediul intern şi deciziile sau acţiunile referitoare la o
problemă critică.
Rezultă imediat unicitatea unui exerciţiu de foresight. Includerea sa într-o tipologie a strategiilor
schimbării şi condiţiile specifice în care se derulează generează un număr prea mare de variabile pentru
a putea vorbi de metodologii standartizate de foresight. Fiecare exerciţiu este o experienţă în sine,
dincolo de aspectul mecanicist al utilizării şi combinării unor tehnici de consultare structurală. Totuşi
există un număr de certitudini atunci cînd proiectezi un exerciţiu de foresight, iar acestea provin din
examinarea exemplelor de bună practică. Prin urmare, colaborarea internaţională în dezvoltarea
exerciţiului de foresight capătă o importanţă deosebită. Modul în care ar trebui să se realizeze, precum şi
intensitatea sa.

Evoluţiile Evoluţiile
Mediului Evoluţii posibile
Mediului
Entern Intern Evoluţii realiste

Evoluţii preferabile

Figura 2.3 Abordarea sistemică a procesului de foresight

Sursa: elaborata de autor in baza „Elaboratea strategiei naţionale CDI în cadrul exerciţiului de Foresight (proiect) „

Dezvoltarea studiilor de foresight implică patru activităţi fundamentale, fiecăreia corespunzîndu-i

propriul set de metode şi tehnici, orientate-date sau orientate-proces:
 Identificarea schimbării implică un proces de colectare a datelor şi a tiparelor schimbării din

126
trecut, astfel încît să poată fi identificate cicluri şi tendinţe. Se urmăreşte anticiparea structurală a
evoluţiilor şi nevoilor tehnologice, economice şi sociale, perspectiva nevoilor pieţei fiind îmbogăţită prin
includerea dimensiunii sociale, presupunînd preocupări şi nevoi ale actorilor sociali;
 Analiza impactului schimbării presupune evaluarea impactului relativ al evenimentelor
schimbării, evaluînd impactul asupra indivizilor şi confruntîndu-le cu paradigma consacrată;
 Imaginarea evoluţiilor realiste se întemeiază pe construcţia scenariilor prin care sînt exploatate
oportunităţi şi ameninţări astfel încît să fie posibilă determinarea unor evoluţii preferabile. „Scenariile
sînt prezentări plauzibile ale viitorului întemeiate pe seturi consistente de presupuneri asupra relaţiilor şi
proceselor schimbării sau a viitorului dorit”115
Imaginarea evoluţiilor preferabile se referă la definirea unor obiective pe termen mediu şi
lung şi a normelor pe care se întemeiază atingerea lor. Rezultatele unui studiu de foresight
trebuie să corespundă viziunii strategice asupra sistemului.
Dar aceste două activităţi nu pot fi desprinse de alte două:
 planificarea şi implementarea care depinde de voinţa politică pentru valorificarea rezultatelor
studiului de foresight ;
 monitorizarea şi evaluarea impactului pentru a determina necesitatea crării unui nou studiu de
foresight;
Trebuie remarcat că parcurgerea acestor şase paşi ai exerciţiului de foresight nu este gestionată, în
mod necesar, de o aceeaşi structură. În fapt, de cele mai multe ori este vorba de actori diferiţi. Dar
trebuie să mai observăm că relaţia între aceşti actori nu este liniară, de la elaborarea studiului de
foresight la implementarea sa. Într-adevăr, procesul de foresight este continuu, bucla infinită a
20
foresight-ului evoluând în spaţiul implementării . Cu alte cuvinte, elaborarea unui studiu de foresight
nu este un proces punctual, derulat la un interval fix de ani, noi scenarii vor trebui dezvoltate în raport
cu semnalele produse de sistemul de evaluare şi control.
Implementarea exerciţiului de foresight din România a fost realizat prin parcurgerea următoarelor
Identificarea schimbării posibile
etape, care corespund unui moment pregătitor şi primelor două cicluri ale învăţării din figura de mai jos.
Primul ciclu al învăţării

Analiza impactului schimbării

Scenarii pentru evoluţia realistă

Al doilea ciclu al învăţării
Scenarii pentru evoluţia
115
Smith J. Şi Mason m 2004 preferabilă

Planificarea implementării 127

Al treilea ciclu al învăţării

Sisteme de evaluare şi control

Figura 2.4 Bucla infinită a procesului de foresight
Sursa: elaborata de autor in baza „Elaboratea strategiei naţionale CDI în cadrul exerciţiului de Foresight (proiect) „

Etapa 1: Pregătirea procesului de foresight

1) Identificarea domeniilor investigate este primul pas şi are rolul de a permite colectarea
eficientă şi sistematică a informaţiei referitoare la schimbarea posibilă, sub forma unui set de
priorităţi care corespund fiecărui domeniu. Aceste domenii pot fi tematice (de exemplu, „Tehnologiile
societăţii informaţionale”) şi/sau referitoare la sistemul CDI din România (de exemplu, „Dezvoltarea
resursei umane”). Stabilirea lor se realizează la nivelul Comitetului de coordonare a proiectului, cu
acordul factorului politic.
2) Identificarea experţilor care urmează a fi consultaţi se realizează printr-un proces de nominalizări
succesive, în care se urmăreşte păstrarea unui echilibru între următoare lecategorii: ştiinţă, management
în sistemul CDI, industrie/mediu de afaceri, administraţie publică, societate civilă. Nucleul masei de
experţi (circa 120 de persoane) este nominalizat de membrii consorţiului. Autoritatea Naţională pentru
Cercetarea Ştiinţifică (ANCS) încredinţează gestionarea exerciţiului naţional de foresight. Fiecare
dintre aceştia va nominaliza cel puţin unul, dar nu mai mult de trei experţi din fiecare categorie
enumerată mai sus, care vor forma nivelul 1 al masei de experţi. La rîndul lor, experţii de pe nivelul 1
vor aplica aceeaşi procedură, rezultînd nivelul 2 al masei de experţi. În acest fel se va obţine o masă de
experţi structurată, permiţînd realizarea unui echilibru între nivelul de interacţiune şi profunzimea
ştiinţifică a consultării, pe de o parte, şi dimensiunea consultării, pe de alta.
3) Identificarea actorilor semnificativi va avea două obiective: optimizarea procentului de experţi
angrenaţi în consultare şi identificarea modalităţilor de contactare a altor actori semnificativi, în
procesul de colectare a informaţiei
Etapa 2: Identificarea parametrilor cheie
4) Structurarea consultării; Pentru analiza fiecărui domeniu investigat se va constitui un panel, al

128
cărui rol va fi de a determina priorităţile domeniului. Primul pas va consta din identificarea unei liste
extensive de priorităţi posibile (50-80), prin organizarea de worksh-uri, intervievarea reprezentanţilor
actorilor semnificativi din domeniu, solicitarea unor rapoarte din partea experţilor independenţi. Odată
lista constituită prin eliminarea echivalenţelor semantice, priorităţile posibile vor fi grupate în 3-4
nuclee, în raport cu tematica lor.
5) Discutarea tendinţelor; Asigurarea unui grad relevant d e interacţiune ş i profunzime ştiinţifică
se va realiza prin organizarea câte unei conferinţe pentru fiecare domeniu investigat. Participanţii
vor fi invitaţi să ia parte la unul dintre cele 3-4 evenimente simultane („workshop-uri de negociere”),
corespunzând nucleelor de priorităţi identificate anterior, în raport cu domeniul lor de competenţă. Se
va urmări asigurarea unei reprezentări echilibrate a experţilor din ştiinţă, management în sistemul
C D I , industrie/mediu de afaceri, administraţie publică, societate civilă, astfel încît la finalul lucrărilor
să rezulte o primă selecţie a priorităţilor, semnificativă din punct de vedere socio-economic. În acelaşi
timp, se urmăreşte generarea alianţelor pentru implementarea schimbării.
Panelurile create anterior vor prelua rolul de consilii ştiinţifice ale conferinţelor şi vor elabora
programul precum şi lista invitaţilor. Rezultatele discuţiilor vor fi analizate şi se va obţine o listă circa
25-30 priorităţi posibile pentru fiecare domeniu.
6) Analiza impactului; Lista priorităţilor obţinută anterior va genera lista afirmaţiilor pentru o
consultare tip Delphi. Priorităţile posibile vor fi evaluate în raport cu criteriile rezultate din declaraţia de
viziune strategică. La consultare va participa întreaga masă a experţilor nominalizaţi.
7) Definirea priorităţilor; Rezultatele consultării tip Delphi vor fi analizate de fiecare panel. În acest
fel se va obţine cîte un Raport privind priorităţile din domeniul respectiv pînă în 2020.
Etapa 3: Selectarea scenariilor
EXERCIŢIUL DE FORESIGHT
8) Elaborarea
Mediul extern scenariilor realiste; Experţi
Priorităţi independenţi
scenarii altenative („genius forecasters”) vor elabora scenarii
alternative pentru evoluţii ale sistemului CDI până în 2020.
Mediul social
9) Selectarea
Factori generali FORMULAREAUltimul pas, şi cel mai
scenariilor preferabile; delicat,
PLANUL pentruCDIobţinerea studiului de
NAŢIONAL
STRATEGIEI
Mediul funcţional
foresight va consta
Analiza comparativă a din selecţia scenariilor. Implementarea sa se Implementarea
va realiza strategiei
prin organizarea unui
sistemului CDI Viziune Modelul investiţional
eveniment („vision workshop”) la care vor lua parte membrii comitetului de coordonare a exerciţiului
de foresight, decidenţi politici, alţi invitaţi.
Mediul intern Misiune
La finalul său se va obţine studiul „Sistemul CDI din
Programe

România în 2020”, o colecţie de scenarii preferabile, însoţite de obiectivele

Bugete
strategice pe care le
Structura managerială
generează pentru perioada 2007-2013. Obiective
Cultura instituţională Proceduri
(organizaţională)
* Credinţe
* Aşteptări Strategie Evaluare şi conrol
* Valori
Resurse 129
* Active PERFORMAN
* Abilităţi Politici
ŢĂ
* Competenţe
* Cunoaştere
Figura 2.5 Logica secvenţială a procesului de elaborare a strategiei CDI
Sursa: elaborata de autor in baza „Elaboratea strategiei naţionale CDI în cadrul exerciţiului de Foresight (proiect) „

În figura de mai sus este redată schematic logica secvenţială a procesului de elaborare a strategiei
CDI şi a programului-cadru naţional de CDI pentru perioada 2007-2013. Aşa cum este prezentată,
această logică poate fi încadrată, din punct de vedere metodologic, în structura devenită de acum
clasică a unui proces de planificare strategică.
La momentul actual, pe plan internaţional procesul de planificare strategică este perceput ca fiind
mai degrabă o programare sistematică a unor strategii pre-identificate, din care se dezvoltă apoi planuri
de acţiune. Din acest punct de vedere, planificarea strategică poate fi considerată ca avînd determinări
ce ţin mai mult de trecut şi prezent, decît de viitor.
GÎNDIREA STRATEGICĂ
Pornind de la aceste Scopul: Găsirea
considerente, a fost unor strategii
dezvoltat uninovatoare care
nou concept şi anume acela de gîndire
por rescrie regulile jocului competitiv; luarea în
strategică (strategic thinking- Liedtka,
calcul a 1998), privitdecaviitor
unor viziuni un proces sintetizator care utilizează intuiţia şi
posibile,
creativitatea şi al cărui produs desemnificative
ieşire este “odiferite de prezent.
perspectivă integrată asupra sistemului/organizaţiei”.
Privite la început în accepţia diverşilor autori ca opuse, cele două concepte s-au dovedit a fi
complementare şi integrabile (fig.2.6) Management strategic

PLANIFICAREA STRATEGICĂ
Scopul: Operaţionalizarea strategiilor dezvoltate prin 130
gîndirea strategică şi asigurarea de suport pentru
procesul de gîndire startegică.
Figura 2.6 Integrarea proceselor de gândire şi planificare strategică
Sursa: elaborata de autor in baza „Elaboratea strategiei naţionale CDI în cadrul exerciţiului de Foresight (proiect) „

Această poziţie a fost însuşită şi de echipa de proiect însărcinată cu elaborarea strategiei naţionale
CDI şi a planului naţional de CDI pentru perioada 2007-2013.
Din cele relatate de mai sus rezultă clar că abordarea de tip foresight este concordantă cu acest
scop, motiv pentru care în cadrul proiectului a fost rezervat un grup de activităţi dedicat unui exerciţiu
prospectiv cu orizont de timp anul 2020 ale cărui rezultate (prioritizări, scenarii) să constituie elemente
de intrare pentru activităţile specifice destinate elaborării propriu-zise a strategiei, respectiv cele
destinate elaborării planului naţional de CDI pentru perioada 2007-2013.
Metode şi unelte în procesul de foresight
O metodologie generală presupune exercitarea diferitor metode sau seturi de metode la care se
lucrează în diferite etape ale procesului exerciţiului de foresight. Deasemenea ar fi bine să se ia în
considerare constrîngerile ce pot apărea, cum ar fi disponibilitatea părţilor interesate, durata exerciţiului,
resursele de muncă etc., astfel metodologia este supusă unor discuţii în echipă şi părţile interesate.
În termeni practici, aceasta se va înţelege printr-un set de metode pentru a genera, a obţine, a
structura, a sintetiza şi a capta informaţii la diferite etape ale procesului. Găsirea secvenţei
corespunzătoare metodelor este adesea unul dintre cei mai delicaţi paşi. Cadrul metodologic (adică
secvenţa de metode) care trebuie să evolueze ar putea fi redefinit şi rafinat pe parcursul procesului în
funcţie de modul abordării deciziilor. Acestea trebuie să fie discutate cu sponsorii, echipa şi alte părţi
interesate.
131
 Ca prim pas ar fi util de a distinge anumite funcţii care trebuie efectuate în diferite faze a
procesului exerciţiului de Foresight:
 Seturi de atribuie a metodelor la diferite funcţii
Următoarele funcţii pot fi deosebite într-un exerciţiu de Foresight:
- Diagnostic: A înţelege unde sîntem...
- Prognoza: Foresight ceea ce s-ar putea întîmpla...
- Prescrierea: decide ce ar trebui de făcut...
Aceste funcţii se pot referi la etape specifice procesului de foresight sau ar putea interveni într-un anumit
timp al procesului.
 Selectarea şi combinarea metodelor
Fiecare metodă are trăsăturile sale specifice, acele puncte forte şi puncte slabe şi presupune, de
asemenea, o serie de paşi care trebuie efectuaţi. Astfel, luînd în considerare şi alţi factori se decide care
metode specifice se utilizează în dependenţă de scopul propus spre obţinere.
În cele din urmă, metodele pot fi clasificate pe baza unui număr de criterii care ajuta la selectarea
metodei în dependenţă de scopul propus.
Utilizarea metodelor este pilonul unui exerciţiu de Foresight. După toate, anume culegerea
structurată de informaţii anticipate este ceea ce diferenţiază Foresight-ul de o reflecţie liberă spre viitor.
Mai mult, unele dintre aceste instrumente prezintă dispozitive foarte valoroase de comunicare.
De exemplu, unele metode dau ca ieşire grafice, altele produc viziuni de scenarii. Alte tehnici sînt
utile pentru identificarea punctelor în care mai sunt necesare cunoştinţe. În cele din urmă, unele dintre
aceste metode servesc pentru a forma forumuri mixte de interacţiune şi comunicare dintre diferiţi actori
care sunt implicaţi şi pot beneficia de procesul de Foresight, generînd astfel rezultate neoficiale.
În cele din urmă, utilizarea metodelor stabilite pot duce la obţinerea unui material de viitor care
prezintă mult mai mult decît o sinteză de opinii a participanţilor la exerciţiul de foresight.
Foresight-ul se bazează pe o mare varietate de metode. Unele dintre aceste metode pot fi aplicate în
diferite moduri sau variante. Alegerea şi aplicarea metodei corecte pentru un anumit exerciţiu de
foresight este un pas esenţial în orice proces de foresight. Este important de subliniat ca nici o metoda nu
este o unica soluţie. Fiecare metodă este cea mai potrivită pentru anumite obiective specifice sau
context.
Tabelul de mai jos oferă descrieri a caracteristicilor metodelor individuale, subliniind avantajele şi
dezavantajele lor.

132
 Metode şi Diagnostic Prescripţie Calitativ Exploratoriu Deschise
unelte
Prognoză Cantitaliv Normativ Predictiv
Scanare x x x
mediu & x
monitorizare
Sistem x x x x x
dinamic x
Analiza x x x x x
structurală x
Agent de x x x x
modelare x
Analiya x x x x x
SWOT x
Trend Intra & x xx x x x x
exploatare
Modelare & x xx x x x
simulare
Jocuri x xx x x x
Metode x xx x x x x x
creative
Panouri xx x x x x x
expert
Sondajul x x x x x x x x
Delphi x
Backcasting x x x x x x
x
Ş&T x x x xx x x
Roadmapping
Studiu critic x x x x x x x
& cheia de x
tehnologii
Scenariu de xx x x x x
construcţii
Analiză xx x x x x
morfologică&
relevanţă
Analiya de xx x x x x
cros impact
Analiză xx x x x x
multicriterială
Tabelul 2.2 Caracteristicile metodelor şi uneltelor de Foresight
Sursa: elaborata de autor in baza „Elaboratea strategiei naţionale CDI în cadrul exerciţiului de Foresight (proiect) „
Un exerciţiu de foresight rar se bazează pe o singură metodă, de aceea metodele pot fi clasificate în
diferite moduri.
Asterixul (x) indică faptul că funcţia în cauză se aplică metoda pentru o anumită masura, dacă sunt 2
(xx) indică faptul că caracteristica este o trăsătură dominantă a aceste metode. Pentru a fi adaptat la un

133
mediu nesigur şi fluctuant, un exerciţiu de Foresight poate fi „personalizat” sau divizat în etape
specifice, fiecare concentrîndu-se pe obiective specifice.
Concluzii:
Procesul de foresight oferă strategiilor şi decidenţilor un produs care le permite să realizeze
conexiuni între politicile prezentului şi evoluţii estimate. Valoarea sa constă din încercarea de a capta şi
corela o gamă largă de informaţii asupra unui orizont de timp cît mai îndepărtat. În acest fel, decidenţii
pot identifica timpuriu posibile ameninţări şi oportunităţi prin determinarea unor tendinţe dificil de
intuit, care pot avea consecinţe în viitor. Guverne sau organizaţii care au la dispoziţie astfel de informaţii
pot lua decizii mai bune privind viitorul cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice, pot elabora
planuri pentru situaţii de risc şi eficientiza procesul de decizie.
Un exerciţiu de foresight este o formă de analiză prospectivă care îndeplineşte următoarele criterii:
Susţine decizia politică, are caracter participativ, propune alternative pentru viitor.
Obiectivul general al unui exerciţiu de foresight este de a anticipa evoluţiile viitoare în ştiinţă,
tehnologie, economie, politică şi societate, deci esenţa unui proces de foresight este schimbarea.
Procesele de Foresight presupun voinţa de a examina constant opţiunile pe termen lung, de a
considera posibile scenarii pentru viitor şi de a le confrunta cu paradigma existentă, de a defini obiective
în cadrul pe care îl dorim să-l creăm.
Primul pas în dezvoltarea unui proces de foresight constă din identificarea unor schimbări
posibile pentru societate, individ, tehnologie, economie, mediu, structuri politice
Fiecare exerciţiu este o experienţă în sine, dincolo de aspectul mecanicist al utilizării şi combinării
unor tehnici de consultare structurală.
Dezvoltarea studiilor de foresight implică patru activităţi fundamentale, fiecăreia corespunzîndu-i
propriul set de metode şi tehnici, orientate-date sau orientate-proces:
 Identificarea schimbării implică un proces de colectare a datelor şi a tiparelor schimbării
din trecut, astfel încît să poată fi identificate cicluri şi tendinţe;
 Analiza impactului schimbării presupune evaluarea impactului relativ al evenimentelor
schimbării, evaluînd impactul asupra indivizilor şi confruntîndu-le cu paradigma consacrată;
 Imaginarea evoluţiilor realiste se întemeiază pe construcţia scenariilor prin care sînt
exploatate oportunităţi şi ameninţări astfel încît să fie posibilă determinarea unor evoluţii scontate.

134
2.3.3 Foresight - un instrument pentru dezvoltarea afacerilor de astăzi implicînd evitarea
consecinţelor de viitor. (Cristian I.)
Foresight adesea se efectuează atunci cînd o ţară, o regiune sau o organizaţie se confruntă cu o
provocare/problemă specifică. Motivul pentru fiecare exerciţiu de Foresight este individual, prin
urmare, acestea sunt şi diferite, cu toate acestea, de multe ori acesta exercită şi anumite obiective
comune. Pentru a atinge obiectivele sale Foresight-ul pune în aplicare un proces de raţionament
sistematic care are anumite caracteristici tipice, care va duce la un număr de rezultate tangibile şi
intangibile, care pot aduce, de asemenea, alte beneficii pe diferite niveluri. Cu toate acestea, Foresight-ul
are propriile sale limite şi nu poate rezolva toate problemele sociale, economice sau politice. Astfel,
Foresight-ul este un instrument pentru dezvoltarea unei "viziuni", înţelese ca stare posibilă de viitor ale
afacerilor de astăzi în aşa mod implicînd evitarea diferitor consecinţe de viitor. 116
Ce este Foresight? Foresight nu este nici profeţie, nici o predicţie. Ea nu are ca scop de a prezice viitorul
– pentru a dezvălui în cazul în care a fost prestabilit - dar să ne ajute să-l construim. Aceasta ne invită să
luăm în considerare viitorul ca pe ceva pe care îl poate crea sau forma, mai degrabă decât ca pe ceva
deja hotărât.
Există cinci caracteristici care disting Foresight din alte tipuri de studii de previziune.
Foresight-ul este :
 Previziune orientată spre acţiune nu este doar despre analiza sau la evoluţia viitoare dar şi
sprijinirea modelării în mod activ al viitorului. Iar studii pur analitice, fără legătură cu acţiuni
posibile nu sunt considerate previziune. Prin urmare, activităţi de previziune trebuie efectuate
numai atunci cînd este de fapt posibil să se modeleze viitorul.
 O alternativă deschisă spre viitor. Astfel, viitorul poate evolua în direcţii diferite sub o formă
oarecare în dependenţă de deciziile luate astăzi. Cu alte cuvinte există, libera alegere a unui viitor
viabil cu alternative diferite, care prin urmare cresc şansa de a a ajunge la starea viitorului spre
care s-a tins de a ajunge.
 Perspectivă. Foresight-ul nu este efectuat de către un grup mare de experţi, dar implică grupuri
de diferiţi actori care au aceeaşi problemă. Rezultatele exerciţiului de foresight sunt apoi difuzate
în publicul larg prin intermediul feedback-ului.
 Multidisciplinar. Foresigh-ul oferă o abordare ce cuprinde realităţi în totalitatea lor, şi cu toate
variabilele care influenţează indiferent de tipul acestora, calitativ sau cantitativ.
116
Havas A., M. Keenan (2008) “Foresight în Ţările din Europa Centrală şi de Est / Georghiou L., Cassingena J. Harper, M.
Keenan, I. Miles, Popper R. (Eds.). Manualul de Foresight Tehnologie. Cheltenham: Edward Elgar, pg.56-60

135
  Foresight o abordare nondeterministă, participativă şi multidisciplinară. Acesta poate fi
prezentat sub forma unui triunghi care îmbină „Gîndirea viitorului”, „Dezbaterea viitorului” şi
„Modelarea viitorului” 117
Motive tipice pentru a începe un exerciţiu de foresight
Un exerciţiu de Foresight este lansat de obicei atunci cînd o regiune, naţiune sau o întreprindere
se constată că se confruntă cu o provocare specifică. În trecut o varietate de situaţii au determinat
organele publice de a iniţia şi finanţa exerciţii previziune (prognoză):
Pregătirea deciziilor pe temen lung:
 Formularea de programe naţionale şi regionale pe termen lung;
 Stabilirea priorităţilor de cercetare, de exemplu, de potrivire a oportunităţilor de investiţii în
producerea de noi cunoştinţe şi capacităţi, cu cerinţele sociale şi de piaţă cît şi aplicarea unor
astfel de capacităţi;
 Planificarea ştiinţei şi tehnologiei de finanţare;
 Planificarea cheltuielilor publice majore, cu implicaţii pe termen lung (de exemplu,
infrastructura);
 Decizii strategice;
 Definirea strategiei.
Depăşirea provocărilor:
 Tranziţie în sistemul economic sau politic;
 Îmbunătăţirea competitivităţii pe termen lung într-un anumit teritoriu;
 Modificări ale cadrului socio-economic (noi pieţe, o nouă legislaţie etc.);
 Schimbări în mediul natural;
 Schimbări demografice.118
Obiectivele unui exerciţiu de foresight trebuie să fie indicate în mod clar, coerente şi
consecvente şi evitarea de a fi prea specifice. Acest lucru este important pentru a obţine un sprijin larg
pentru exercitarea acestuia, însă trebuie de avut grijă să nu se promită prea mult. În mod ideal,
obiectivele ar trebui să fie dezbătute de persoanele responsabile, în scopul de a asigura încadrarea în
exercitarea exerciţiului.

117
http://forlearn.jrc.ec.europa.eu/guide/1_why-foresight/outcomes.htm
118
http://forlearn.jrc.ec.europa.eu/guide/1_why-foresight/outcomes.htm

136
 Obiectivele tipice ale exerciţiului de foresight includ:
 Informarea de elaborare a politicilor, astfel încît deciziile pe termen lung luate de către persoanele
responsabile în aşa fel ca evoluţia şi modul în care acestea sunt capabile de a interacţiona cu deciziile
politice actuale. Acest lucru poate implica colectarea informaţiilor privind posibilele evoluţii pe
termen lung şi modul în care acestea pot interacţiona cu deciziile politice luate astăzi, sau furnizarea
de alerte cu privire la riscurile şi oportunităţile viitoare. Adesea, un exerciţiu de foresight va fi
stimulat de necesitatea luării unei anumite decizii. Cu toate acestea, cunoştinţele dezvoltate, precum
şi capacităţile de anticipare încorporate în organizaţie, ca urmare, ar trebui să aibă o semnificaţie mai
largă.
 Formarea reţelelor, care reunesc oameni din diferite sectoare şi instituţii implicate în modelarea
viitorului unui anumit subiect. Acestea sunt aduse împreună pentru a lucra la viziunile lor şi evaluări
privind viitorul. Scopul acesteia este de a le ajuta să devină mai în măsură să înţeleagă în mod
colectiv provocările şi oportunităţile cu care acestea sunt susceptibile să se confrunte, precum şi
strategiile şi obiectivele pe care alţii le-ar putea urmări.
 Dezvoltarea capacităţilor pe scară largă într-o regiune sau o organizaţiie şi dezvoltarea aşa numitei
"cultură Foresight". Scopul aici este pentru ca persoanele să fie în măsură să definească şi să se
angajeze asupra activităţilor lor de prevedere şi să creeze propriile lor reţele de anticipare.
 Construirea viziunii strategice şi crearea unui sentiment comun de angajament faţă de aceste
viziuni între participanţi.
Bine făcut, Foresight este mai mult decît un process, un studiu academic, precum şi implicarea şi
mobilizarea persoanelor responsabile este unul din factorii cheie de succes şi poate fi văzută ca un
obiectiv în sine.
Pentru a atinge obiectivele sale Foresight facilitează un proces de reflecţie colectivă sistematică
asupra viitorului pe termen lung. Acest proces de reflecţie poate avea mai multe rezultate şi beneficii .
Rezultatele procesului de Foresight sunt în general luate în considerare în luarea deciziilor
publice, dar ele ajuta, de asemenea, participanţii săi de a dezvolta sau ajusta strategiile lor.
Astfel, funcţiile de previziune, ca un instrument de politică alternativă adecvat pentru a răspunde
provocărilor de guvernare în cadrul sistemelor complexe. 119
Rezultatele Foresight-ului

119
Popper R. Foresight Methodology (2008)/ Georghiou L., Cassingena Harper J., Keenan M., Miles I., Popper R. (eds.).
“The Handbook of Technology Foresight”. Cheltenham: Edward Elgar, pg. 17-23.

137
 Un exerciţiu de foresight, de obicei, produce, atît rezultate formale sau corporale şi necorporale
sau informale. În timp ce rezultatele oficiale sunt încorporate în produse şi rezultatele preconizate,
rezultatele informale derivă din procesul de Foresight în sine.
Rezultatele oficiale sau corporale
Un rezultat formal sau tangibil sau un produs, este un rezultat care are forma tangibilă, de
exemplu, pentru că a fost oficializată în unul sau mai multe documente sau elementele care urmează să
fie livrate la client.
Un exerciţiu de Foresight poate produce o mare varietate de rezultate formale. Tipice "produse"
corporale sunt rapoarte, site-uri web sau alte tipuri de documente, cum ar fi filme sau postere. Aceste
rezultate sunt rezultatul unui proces sistematic de motivare cu privire la evoluţiile viitoare care implică
un număr mare de oameni din diferite sectoare ale societăţii. Astfel, acestea se bazează pe o gamă largă
de surse de cunoştinţe şi reflectă diverse procese de raţionament ale diferitelor părţi interesate. În multe
cazuri, rezultatul formal include recomandări către factorii de decizie politică sau de directori de
companii. Aceste tipuri de produse pot fi difuzate pe scară largă şi folosit ca o sursă de luare a deciziilor
şi consolidarea strategiei politice de către organizaţii sau de cetăţeni.
Rezultate formale de la un exerciţiu de foresight conţin de obicei următoarele elemente: 120
 Descrierea scenariului
 Ancheta de rezultate
 Analizele sectoriale
 Lista de preţuri tehnologice
 Tehnologia prioritară privind preţurile
 Tehnologia foilor de parcurs
 Panoul de documente
 Recomandări politice
 Descrierea viziunii
Rezultatele neoficiale sau necorporale
Un rezultat informal sau necorporal este un efect sau rezultat care adaugă valoare, dar care apare
pe parcursul procesului de Foresight şi nu poate fi formalizat ca rezultate.
Acestea includ:
 Networking, adică crearea, extinderea, mobilizarea şi menţinerea reţelelor. În

120
http://forlearn.jrc.ec.europa.eu/guide/1_why-foresight/outcomes.htm

138
cazul specific al Foresight acestea sunt în mod normal, reţelele sociale şi de afaceri. Accentul este pe
rolul de reţea. Acesta este adesea considerat a fi la fel de important ca şi rezultatele formale (dacă nu mai
mult), cum ar fi rapoartele sau recomandările.
 Consens cu privire la provocările viitoare şi un sentiment comun de angajament
la anumite viziuni ale unui viitor dorit stabilite de comun acord şi împărtăşite de oameni din diferite
sectoare şi instituţii.
 O înţelegere comună a provocărilor viitoare care asigură o conştientizare
colectivă a acestora.
 Dezvoltarea unei culturi Foresight de oameni şi organizaţii. S-ar putea chiar duce
la noi forme de luare a deciziilor în procesele în curs de dezvoltare aceste organizaţii; pentru companii
de exemplu, s-ar putea începe elaborarea de scenarii pentru proiecte de investiţii ale acestora.
 Schimbarea atitudinii. Aducerea grupurilor de oameni împreună pentru a permite
accesul intuiţiei cu privire la evoluţiile pe termen lung ajută la gîndirea oamenilo. Ele pot îmbogăţi
propriile lor opinii ale opţiunilor dorite - şi contracte de viitor;
 Integrarea indirectă a rezultatelor prevedere în proiecte, programe, strategii şi
politici ale autorităţilor naţionale, organizaţii regionale sau companii.
Tabelul de mai jos oferă o imagine de ansamblu asupra rezultatelor care pot fi aşteptate:
Rezultate tangibile Rezultate intangibile
Formarea Rapoarte, cărţi -
Diseminarea Ateliere de lucru, buletine Rezultate şi evaluare care circulă în
informative, articole de presă, cadrul reţelelor
site-uri web
Networking Instituţionalizarea unor Dezvoltarea de noi reţele sau link-
reţele uri noi în cadrul celor existente
Procesul Încorporarea oficială a Încorporarea informală a
strategic rezultatelor în cadrul proceselor rezultatelor în cadrul proceselor
strategice strategice
Tabelul 2.3 Diferenţele dintre rezultatele oficiale şi neoficiale în urma exerciţiului de Foresight
Sursa: http://forlearn.jrc.ec.europa.eu/guide/4_methodology/index.htm
Rezultatele intangibile sunt, prin definiţie, mai greu de identificat decît cele formale, dar acestea
sunt considerate ca valori egale sau, uneori, chiar mai mare decît produsele oficiale. Acestea pot fi
identificate în cursul evaluării (de exemplu, identificarea "poveşti de succes" sau "exemple bune"), care
pot servi ca exemple pentru a inspira şi pe alţii să întreprindă sau să acţioneze cu privire la activităţile de

139
anticipare, şi care pot fi ajutoare utile pentru a ajuta la identificarea practică şi încurajarea utilizării la
scară largă.121
Beneficiile Foresight-ului
Oferind o varietate de rezultate tangibile şi intangibile, Foresight poate îmbunătăţi procesul
decizional, implementarea şi capacitatea de a face faţă provocărilor viitoare:
Foresight-ul îmbunătăţeşte calitatea procesului decizional avînd la bază următoarele argumente:
o Foresight oferă îndrumări pentru acţiunile strategice fiind luate azi - nu doar ce să se facă, dar
cum şi cînd să se facă.
o Acesta oferă viziuni de viitor care să ofere informaţii generale pentru mulţi oameni ale căror
decizii proprii - ca în cariere, calificările educaţionale, stilul de viaţă - pot fi informate de către
punctele de vedere ale evoluţiilor pe termen lung.
o Acesta oferă o imagine de ansamblu a posibilităţilor pe termen mai lung prin furnizarea de
informaţii cu privire la anumite alegeri ar trebui să ne (sau nu ar trebui) face astăzi (de exemplu,
cele care ar putea limita opţiunile noastre de cîţiva ani în jos).
o Acesta permite ca deciziile strategice de politică să se bazeze pe o mai largă dezbatere la nivelul
societăţii.
o Acesta permite ca luarea deciziilor să se bazeze pe o mai mare varietate de surse de cunoştinţe.
Foresight îmbunătăţeşte impactul de luare a deciziilor avînd la bază următoarele argumente:
o Foresight ajută la crearea unui angajament în rîndul actorilor să susţină viziuni orientate spre
viitor. Acest lucru încurajează să se consolideze măsurile de politică îndreptate spre această
viziune prin activităţi proprii.
o Încurajează părţile interesate să-şi unească forţele pentru a atinge obiectivele comune de luptă
unul cu altul.
Foresight îmbunătăţeşte capacitatea unei inovaţii de sistem avînd la bază următoarele argumente:
o În cadrul nou creat permite ca ideile noi să circule mai liber dincolo de frontiere, ceea ce este o
sursă vitală pentru inovare.
o O "cultură Foresight" înseamnă oamenii sunt mai bine pregătiţi atît pentru efectele pozitive şi
negative ale dezvoltării socio-economice şi de globalizare.

121
Popper R. Foresight Methodology (2008)/ Georghiou L., Cassingena Harper J., Keenan M., Miles I., Popper R. (eds.).
“The Handbook of Technology Foresight”. Cheltenham: Edward Elgar, pg. 17-23.

140
 o Foresight creează o conştientizare crescută a riscurilor posibile, şi, prin urmare o bază pentru
planificare mai eficientă de urgenţă, precum şi proiectarea şi dezvoltarea unor forme adecvate de
rezistenţă.
o O cultură Foresight face organizaţiile să reacţioneze la schimbări. Aceasta ar putea duce chiar la
noi procese de luare a deciziilor în curs de dezvoltare în aceste organizaţii şi încorporarea
rezultatelor anticipate; pentru companii de exemplu, s-ar putea începe elaborarea de scenarii
pentru proiecte de investiţii folosind rezultatele de anticipare.
o În lumea competitivă şi rapidă de schimbare în afaceri, Foresight îmbunătăţeşte capacitatea de a
proiecta şi de a gestiona nonrutina de evenimente. 122
Multe dintre rezultatele unui exerciţiu vor fi identificate în timpul evaluării (de exemplu,
identificarea de "poveşti de succes" sau exemple de "bune practici"), care pot servi pentru a inspira şi pe
alţii să întreprindă sau să utilizeze procesul de Foresight.
Deci, Foresight imbunătaţeşte deciziile strategice, impactul deciziilor strategice şi capacitatea de
a reacţiona la provocările viitoare.
Limitele Foresight-ului. Aici ne apare întrebarea „Ce Foresight-ul nu se poate realiza ?”
Foresight nu poate rezolva toate problemele sociale, economice sau politice şi nu ar trebui să fie
privit ca un "remediu rapid".
Foresight stabileşte pentru a genera viziuni, care vor fi conduse de o înţelegere a schimbărilor
sociale relevante şi/sau evoluţii tehnologice. Unele exerciţii naţionale şi regionale au reuşit atingerea
unui consens destul de răspîndit pe aceste viziuni. Cu toate acestea, consensul este dificil de realizat în
practică şi Foresight-ul nu este o baghetă magică în măsură să impună un consens în cazul în care există
dezacorduri profunde care stau la baza.
Un exerciţiu de Foresight poate furniza informaţiile necesare (de exemplu, o listă de priorităţi)
pentru o anumită politică care urmează să fie puse în aplicare. Dar felul de analize pe termen lung, care
implică, Foresight şi noile reţele şi capacităţile care se pot falsifica, nu se poate aştepta obţinerea unor
rezultate peste noapte. Aceste problemele ale exerciţiului de Foresight s-au maturizat de multe ori pe
parcursul multor ani - a efectuat o schimbare semnificativă care adesea necesită pregătire de lungă
durată.
Atunci cînd s-ar putea să nu fie Foresight cea mai bună abordare?

122
http://forlearn.jrc.ec.europa.eu/guide/1_why-foresight/outcomes.htm

141
  Atunci când nu există nici o posibilitate de a acţiona asupra rezultatelor. Deşi explorarea
posibilelor evoluţii viitoare ar putea fi foarte interesante, chiar dacă nu există legături concrete de
acţiune sau un exerciţiu de sine stătător Foresight-ul nu este potrivit în acest context. Cu toate
acestea, unele dintre metodele pot fi încă în vigoare.
 Atunci cînd părţile cheie interesate nu pot fi implicate activ în proiect.
 Atunci cînd există resurse inadecvate pentru a finaliza proiectul.
 Atunci cînd nu este clar, domeniul de aplicare precis.
După ce s-a decis că Foresight este abordarea corectă, următorul pas este analiza de fezabilitate. 123
Concluzii:
Foresight-ul se bazează pe o mare varietate de metode. Unele dintre aceste metode pot fi aplicate în
diferite moduri sau variante. Alegerea şi aplicarea metodei corecte pentru un anumit exerciţiu de
foresight este un pas esenţial în orice proces de foresight. Este important de subliniat ca nici o metoda nu
este o unica soluţie. Fiecare metodă este cea mai potrivită pentru anumite obiective specifice sau
context.
Există patru caracteristici care disting Foresight din alte tipuri de studii de previziune şi anume
Foresight-ul este :
 Previziune orientată spre acţiune nu este doar despre analiza sau la evoluţia viitoare dar şi
sprijinirea modelării în mod activ al viitorului.
 O alternativă deschisă spre viitor, adică libera alegere a unui viitor viabil cu alternative diferite,
care prin urmare cresc şansa de a ajunge la starea viitorului spre care s-a tins de a ajunge.
 Perspectivă- rezultatele exerciţiului de foresight sunt apoi difuzate în publicul larg prin
intermediul feedback-ului.
 Multidisciplinar - Foresigh-ul oferă o abordare ce cuprinde realităţi în totalitatea lor, şi cu toate
variabilele care influenţează indiferent de tipul acestora, calitativ sau cantitativ.
 Foresight o abordare nondeterministă, participativă şi multidisciplinară, aceasta poate fi
prezentat sub forma unui triunghi care îmbină „Gîndirea viitorului”, „Dezbaterea viitorului” şi
„Modelarea viitorului”
Obiectivele unui exerciţiu de foresight trebuie să fie indicate în mod clar, coerente şi consecvente şi
evitarea de a fi prea specifice.
123
Keenan M., Miles I. (2008). “Scoping and Planning Foresight” / Georghiou L., Cassingena Harper J., Keenan M., Miles I.,
Popper R. (eds.). The Handbook of Technology Foresight. Cheltenham: Edward Elgar, pg. 21-24.

142
 Pentru a atinge obiectivele sale Foresight facilitează un proces de reflecţie colectivă sistematică
asupra viitorului pe termen lung, acesta implicînd mai multe rezultate şi beneficii .
Oferind o varietate de rezultate tangibile şi intangibile, Foresight poate îmbunătăţi procesul
decizional, implementarea şi capacitatea de a face faţă provocărilor viitoare, avînd la bază următoarele
argumente:
o Foresight oferă îndrumări pentru acţiunile strategice fiind luate azi - nu doar ce să se facă, dar
cum şi cînd să se facă.
o Acesta oferă viziuni de viitor care să ofere informaţii generale pentru mulţi oameni ale căror
decizii pot fi informate de către punctele de vedere ale evoluţiilor pe termen lung.
o Acesta permite ca deciziile strategice de politică să se bazeze pe o mai largă dezbatere la nivelul
societăţii.
o Acesta permite ca luarea deciziilor să se bazeze pe o mai mare varietate de surse de cunoştinţe.
Foresight îmbunătăţeşte capacitatea unei inovaţii de sistem avînd la bază următoarele argumente:
o În cadrul nou creat permite ca ideile noi să circule mai liber dincolo de frontiere, ceea ce este o
sursă vitală pentru inovare.
o O "cultură Foresight" înseamnă oamenii sunt mai bine pregătiţi atît pentru efectele pozitive şi
negative ale dezvoltării socio-economice şi de globalizare.
o Foresight creează o conştientizare crescută a riscurilor posibile, şi, prin urmare o bază pentru
planificare mai eficientă de urgenţă, precum şi proiectarea şi dezvoltarea unor forme adecvate de
rezistenţă.
o O cultură Foresight face organizaţiile să reacţioneze la schimbări.
o În lumea competitivă şi rapidă de schimbare în afaceri, Foresight îmbunătăţeşte capacitatea de a
proiecta şi de a gestiona nonrutina de evenimente.
Deci, Foresight imbunătaţeşte deciziile strategice, impactul deciziilor strategice şi capacitatea de
a reacţiona la provocările viitoare.
Foresight stabileşte pentru a genera viziuni, care vor fi conduse de o înţelegere a schimbărilor
sociale relevante şi/sau evoluţii tehnologice. Unele exerciţii naţionale şi regionale au reuşit atingerea
unui consens destul de răspîndit pe aceste viziuni. Cu toate acestea, consensul este dificil de realizat în
practică şi Foresight-ul nu este o baghetă magică în măsură să impună un consens în cazul în care există
deja.

143
 III MODELE DE EVALUAREA ACTIVITĂŢII NAŢIONALE DE INOVARE
3.1. Studierea şi analiza experienţei internaţionale privind evaluarea
statistică a activităţii inovaţionale (Guslicova N, Novacov S.)
O importanţă deosebită pentru coordonarea politicilor naţionale de inovare o deţin măsurile
privind colectarea, analiza, evaluarea şi difuzarea informaţiilor despre starea activităţii inovaţionale a
ţărilor şi despre cele mai mari relevante reuşite ale politicii de inovare. Printre acestea menţionăm:
- Tabloul de Bord European privind Inovarea (European Innovation Scoreboad (EIS) – date
anuale privind starea ştiinţei, tehnologia comportamentului inovaţional al întreprinderilor şi mediul
inovaţional;
- Sistemul Indicatorilor de evaluare a activităţii inovaţionale a OCDE;
- Sistemul Forumului Mondial Economic;
- Metodologia de evaluare a cunoştinţelor Băncii Mondiale (KAM);
- Tendinţele de Inovare în Europa (the Trend Chart on Innovation in Europe) – răspândirea
activităţilor reuşite ale politicii de inovare;
- Studiul special al aspectelor specifice politicii de inovare, inclusiv atitudinea companiilor faţă
de activităţile de inovare a Inobarometrului (the Innonarometer);
- Activitatea serviciului electronic de informare a UE privind activităţi de cercetare şi dezvoltare
şi politica de inovare – CORDIS, în cadrul căruia, de asemenea, se oferă informaţii despre posibilităţile
de utilizare a rezultatelor proiectului UE (Technology Marketplace).
În practica mondială se aplică diferite sisteme de evaluare, atât sistemul naţional de inovare, cât
şi componentele sale individuale. Adesea, Indicii de inovare a dezvoltării sunt evaluaţi în componenţa
indicilor competitivităţii. În plan mondial, sunt cunoscute trei centre de bază privind studiul
competitivităţii globale. Institutul pentru Strategie şi Competitivitate pe lângă Universitatea Harvard
(SUA) se ocupă de studierea eficacităţii comparative a businessului în diferite ţări, Institutul
Internaţional pentru Dezvoltarea Managementului (Institute of Management Development – IMD,
Lausanne, Elveţia) şi Forumul Mondial Economic (WEF) stabilesc poziţia competitivităţii ţărilor şi
regiunilor în baza metodelor proprii.
Încă în anii '80 ai secolului trecut, experţii Forumului Mondial Economic au început calcularea
poziţiilor competitivităţii la nivel mondial, în anul 2002 metodologia a fost îmbunătăţită şi WEF a
început să identifice Indicele Competitivităţii, componenta principală fiind indicele NICI – indicele
capacităţii de inovare a economiei. Anual, WEF identifică doi indici, în baza cărora se stabilesc

144
poziţiile/plasamentul ţărilor: Indicele Global al Competitivităţii (Global Competitiveness Index, GCI) şi
Indicele Competitivităţii Businessului (BCI). Indicele Global al Competitivităţii este principalul mijloc
de evaluare maxim generalizat al competitivităţii ţării124.
Printre principalele instrumente de monitorizare a activităţii inovaţionale în Uniunea Europeană
se află Ancheta Comunitară de Inovare (CIS) (CSO / Forfás – Community Innovation Surveys (CIS),
2006-2008), care se practică începând cu anul 1992. Community Innovation Surveys (CIS) sunt
executate de către oficiile naţionale de statistică ale statelor membre ale Uniunii Europene în
conformitate cu chestionarul, elaborat în baza Manualului Oslo. Scopul principal al anchetelor de
inovare coordonate rezidă în colectarea şi analiza datelor privind activitatea inovaţională a diferitelor
sectoare şi regiuni ale Europei. Rezultatele Anchetei Comunitare de Inovare (CIS) sunt publicate de
către Oficiul pentru Publicaţii oficiale al UE, precum este Anuarul Statistic „Ştiinţa, tehnologiile şi
inovaţiile în Europa”.
Începând din anul 1995, Uniunea Europeană (în continuare UE), a plasat treptat inovarea în centrul
obiectivelor politico-economice. Acest proces a culminat cu strategia Lisabona şi concluziile Consiliului
Europei de la Barcelona. În UE, atenţia guvernelor s-a îndreptat spre construirea cadrului legislativ, a
reglementărilor şi a mediului instituţional pentru funcţionarea economiei de piaţă.
În ţările noi membre ale UE un efort semnificativ s-a obţinut în:
 schimbarea structurii întreprinderilor;
 în dezvoltarea întreprinderilor private;
 introducerea unor noi activităţi de îmbunătăţire a raportului cost-eficienţă prin noi
activităţi creative, respectiv prin inovare.
Într-un timp foarte scurt, globalizarea economică a schimbat ordinea economică mondială,
generând noi provocări, dar totodată şi noi posibilităţi. Europa nu putea fi competitivă în acest nou
context, decât cu condiţia să devină mai inovatoare şi să răspundă mai eficient necesităţilor şi
preferinţelor consumatorilor.
Uniunea Europeană posedă un potenţial extraordinar pentru inovaţie. Europa are o tradiţie
îndelungată în producerea invenţiilor de răsunet; bogăţia ei constând în oameni creativi, Europa poate
conta pe diversitatea ei culturală. A pus bazele uneia din cele mai mari pieţe unice din lume, în care
produsele şi serviciile inovante pot fi comercializate pe scară largă.

124
Цуркан А.Система мониторинга инновационной деятельности.

145
 Din punct de vedere istoric, Europa dispune de un sector public puternic, al cărui potenţial ar
trebui exploatat.
Comisia Europeană formulează, influenţează şi, după caz, pune în aplicare politici şi programe în
vederea sporirii capacităţii inovatoare a Europei. Comisia încearcă să se asigure că inovaţia este pe
deplin înţeleasă şi abordată cuprinzător, contribuind prin urmare la un grad mai mare de competitivitate,
dezvoltare şi de creare a locurilor de muncă.
Pentru a evalua performanţele de inovare realizate de statele europene, la iniţiativa Comisiei
Europene a fost dezvoltat instrumentul denumit Tablou de bord european al inovării(European
Innovation Scoreboard (EIS)), care permite analiza comparativă a performanţelor activităţilor de
inovare ale Statelor Membre ale UE, precum şi ale altor naţiuni inovative. O versiune pilot a EIS a fost
publicată în anul 2000, iar începând din 2001 au fost publicate versiuni complete în fiecare an. Conform
metodologiei EIS, performanţele în inovare sunt caracterizate de 29 indicatori de inovare, repartizaţi în
trei blocuri principale:
a) Factori motori pentru inovare;
b) Activităţile firmelor;
c) Rezultate.
În materialele analizei comparative au fost folosite datele EUROSTAT-ului şi altor surse, care sînt
disponibile în momentul efectuării analizei. Întrucît cea mai mare parte a materialelor statistici utilizate
se referă la anii 2007 - 2009, analiza efectuată nu a fost capabilă în deplină măsură să ia în considerare
efectele şi consecinţele impactului crizelor economice şi financiare în domeniul sferei de inovare.
Analiza comparativă din anul 2010 include indicatorii de inovare şi analiza tendinţelor pentru 27
de ţări - membre ale Uniunii Europene, precum şi pentru Croaţia, Islanda, fosta republică iugoslavă
Macedonia, Norvegia, Serbia, Elveţia şi Turcia. Comparaţii pe o gamă mai restrînsă de indicatori, de
asemenea, au fost efectuate şi cu SUA, Japonia şi ţările BRIC (Brazilia, Rusia, India şi China).
Structura Scării Uniunii de Inovare noi, care se păstrează din perioada anilor 2008-2009, este prezentată
în Tabelul de mai jos:
Tabelul 1.2 Structura Scării a Uniunii de Inovare
Secţiunile Măsurări Numărul indicatorilor
1 Oportunităţi 8
1.1 Resurse umane 3
1.2 Transparenţa, calitate şi atractivitate a 3
sistemelor
1.3 Finanţe şi sprijin 2

146
2 Activităţile 9
firmelor
2.1 Investiţii 2
2.2 Relaţii şi antreprenoriat 3
2.3 Active intelectuale 4
3 Rezultate 8
3.1 Inovatori 3
3.2. Rezultatele economice 5
Sursa

Secţiunea ”Oportunităţi” prezintă principalele forţe motrice ale activităţii inovaţionale, care
determină condiţiile externe referitor la firme, şi include trei măsurări inovatoare. Măsurarea de
”Resurse umane” constituie 3 indicatori, care determină disponibilitatea pe piaţa muncii forţă de muncă
de înaltă calificare şi educată. Măsurarea de ”Transparenţa, calitate şi atractivitate a sistemelor de
cercetare” constituie 3 indicatori, care determină competitivitatea mediului ştiinţific de cercetare al ţării
la nivel internaţional. Măsurarea de ”Finanţe şi sprijin” include 2 indicatori, care determină
disponibilitatea de finanţare pentru proiecte inovatoare, precum şi sprijinirea activităţii de cercetări
ştiinţifice şi inovare din partea statului.
Secţiunea ”Activităţile firmelor” descrie activitate de inovare la nivel de firmă şi include trei
măsurări inovatoare. Măsurarea de ”Investiţii” a firmelor include 2 indicatori, investiţii în cercetări
ştiinţifice şi elaborare, precum şi investiţii fără cercetări, care firmele efectuează pentru a crea inovaţii.
Măsurarea de “Relaţii şi antreprenoriat” include 3 indicatori, care evaluează activitatea de inovare a
antreprenorilor şi întreprinderilor, de cooperare între firmele inovatoare, precum şi cooperarea acestora
cu sectoarele de stat şi public. Măsurarea de ”Active intelectuale” reprezintă forme diferite ale
drepturilor de proprietate intelectuală care apar ca urmare a procesului de inovare.
Secţiunea ”Rezultate” include indicatori care evaluează rezultatele activităţilor de inovare ale
firmelor, şi este reprezentată de două măsurări. Măsurarea de ”Inovatori” include 3 indicatori, precum
şi evaluează numărul de companii care aduc inovaţii pe piaţă sau le utilizează în cadrul organizaţiilor,
totodată să ia în considerare atît inovaţii tehnologice şi netehnologice, precum şi cota firmelor de
creştere rapidă. Indicatorul “firmele de creştere rapidă” se introduce pentru prima dată şi corespunde
indicatorilor - cheie noi ale strategiei europene pentru anul 2020. Măsurare de "Rezultatele economice"
cuprinde încă 5 indicatori şi acoperă succesul economic al inovaţiilor în domeniul ocupării forţei de
muncă, exporturile şi vînzările din contul inovaţiilor. Un nou instrument de monitorizare propus de UE,

147
vă permite identificarea domeniilor, dezvoltarea cărora necesită eforturi suplimentare cum din partea
statelor, aşa şi sectorului antreprenorial.
Astfel, pentru o prezentare rezumativă a performanţelor de inovare naţionale, a fost elaborat
un Indice de sinteză pentru inovare (Summary Inovation Index (SII)), care este un indice compus din
cei 29 indicatori de măsură; valoarea sa poate varia de la 0 (cea mai slabă performanţă), până la 1
(performanţa cea mai mare). Cu ajutorul acestui indice sunt sintetizate performanţele de inovare prin
agregarea diferiţilor indicatori pentru fiecare ţară într-o singură cifră.
Studii şi cuantificarea performanţelor activităţilor inovative în unele ţări europene, au fost realizate
de Francesco Bogliacino şi Mario Pianta (2009).125
Potrivit tabloului de bord, Europa înregistrează progrese în domeniul cercetării şi inovării, dar într-
un ritm mai scăzut. Însă, pentru a rămâne competitivi pe plan internaţional este nevoie de mai multe
eforturi.
Astfel, conform datelor tabloului de bord privind cercetarea şi inovarea, publicat anual de UE,
majoritatea statelor membre au luat mai multe măsuri de stimulare a inovării.
Însă ritmul progresului a încetinit, iar decalajul dintre UE şi liderii internaţionali în domeniu (SUA,
Japonia şi Coreea de Sud) nu s-a estompat. În plus, în ultimii 5 ani, economiile emergente (printre care
China, Brazilia şi India) au avansat foarte mult.
Aşadar, este de înţeles, că trebuie să fie depuse mai multe eforturi de stimulare şi accelerare a
inovării. În caz contrar, nu ne vom putea menţine - cu atât mai puţin spori - gradul de competitivitate.
Ţinând cont de aceste aspecte, UE a pus inovarea, precum şi eliminarea obstacolelor din calea
transformării ideilor în produse şi servicii, în centrul Strategiei Europa 2020 pentru creşterea economică
şi ocuparea forţei de muncă.
Tabloul de bord compară statele membre luând în calcul 24 de factori, printre care nivelul
investiţiilor în cercetare şi inovare. Acesta reprezintă un indicator cheie de performanţă.
Tabloul de bord evaluează performanţele naţionale în domenii considerate importante pentru
stimularea inovării, inclusiv cele enumerate mai sus.
Rezultatele arată, de exemplu, că nivelul de inovare se situează peste medie în Regatul Unit. Acest
fapt se datorează, în principal, competenţelor de care dispune forţa de muncă şi sistemelor de cercetare
de cea mai bună calitate.

125
Bogliacino, F., Pianta, M. (2009), Innovation Performances in Europe: a long term perspective, March, 2009

148
 Tabloul de bord face parte din strategia UE de creare a unei „Uniuni a inovării”, care îşi propune să
le ofere antreprenorilor sprijinul necesar pentru a transforma ideile inovatoare în produse şi servicii.
Astfel, UE şi statele membre sunt încurajate să promoveze parteneriatele public-privat, să
faciliteze accesul la finanţare şi la o forţă de muncă bine pregătită, să reducă povara administrativă şi să
micşoreze costurile patentării ideilor inovatoare.
Un prim parteneriat în acest sens, îşi propune să încurajeze dezvoltarea unor produse şi servicii
care să favorizeze îmbătrânirea activă şi în condiţii bune de sănătate.126
Tabloul de bord al Uniunii inovării încadrează statele membre în următoarele patru grupe de ţări:
 Lideri în domeniul inovării: Danemarca, Finlanda, Germania şi Suedia înregistrează
performanţe net superioare mediei din UE-27;
 Inovatori moderaţi: performanţele Croaţiei, Republicii Cehe, Greciei, Ungariei, Italiei, Maltei,
Poloniei, Portugaliei, Slovaciei şi Spaniei se află sub media din UE-27;
 Inovatori modeşti: performanţele Bulgariei, Letoniei, Lituaniei şi României sunt net inferioare
mediei din UE-27.
Reţeta succesului în inovare. Liderii europeni în domeniul inovării - Suedia, Danemarca,
Germania şi Finlanda, aceste patru ţări, par să aibă în comun următoarele caracteristici:
 un nivel peste medie al investiţiilor în cercetare şi dezvoltare, mai ales în rândul întreprinderilor
 un nivel mai ridicat de investiţii în dezvoltarea competenţelor şi facilitarea accesului la finanţare
 sisteme naţionale solide de cercetare şi inovare, care joacă un rol esenţial în stabilirea de
parteneriate public-privat
 un randament sporit în domeniul transformării cunoştinţelor tehnologice în produse şi servicii.
La nivelul Uniunii Europene au fost introduse şi alte instrumente de evaluare comparativă
(benchmarking), şi indicatori pentru evaluarea diferitelor dimensiuni ale inovării.
Între aceste metrici pentru inovare se includ:
 Schiţa Tendinţelor de Inovare în Europa ( Trend Chart on Innovation in Europe ),
 Analiza Inovării Comunitare (Community Innovation Survey (CIS) ),
 Ino-Barometrul (Inno-Barometer ),
 Tabloul de Bord European al Inovării în Sectorul Serviciilor (SSIS).
Schiţa Tendinţelor de Inovare în Europa este un instrument practic, introdus de Comisia
Europeană în 1998 pentru a monitoriza schimbările în politicile de inovare din Statele Membre. CIS
126
http://ec.europa.eu/news/science/120208_ro.htm

149
este o analiză statistică coordonată de oficiul statistic al Comisiei Europene, EUROSTAT. Anchetele
comunitare privind inovarea (CIS) sunt o serie de anchete efectuate de autorităţile naţionale
de statistică, birouri în întreaga Uniune Europeană, în Norvegia şi Islanda. Anchetele armonizate sunt
concepute pentru a oferi informaţii cu privire la capacitatea de inovare a diferitor sectoare şi regiuni.
Datele din aceste anchete sunt utilizate pentru European Innovation Scoreboard anual şi pentru activităţi
de cercetare academică privind inovarea, cu peste 200 de lucrări utilizând datele publicate CIS.
În anii 1980, au fost efectuate o serie de studii individuale privind inovarea. În acest context,
statele membre ale Uniunii Europene au decis să-şi coordoneze eforturile lor, şi au abordat o
metodologie comună pentru cercetări în domeniul inovării.
Începând din 2009, au fost efectuate şase sondaje:
 CIS 1, 1992
 CIS2, 1996
 CIS3, 2001
 CIS4, pentru perioada de referinţă 2002-2004
 CIS 2006, pentru perioada de referinţă 2004-2006
 CIS 2008, pentru perioada de referinţă 2006- 2008
 CIS 2010
CIS1 s-a confruntat cu unele dificultăţi în parte, fiindcă nu existau standarde încă, şi, parţial, din
cauza timpului destul de limitat. Cu toate acestea ancheta a făcut o primă incercare de omogenizare la
comparabilitatea cu non-UE anchete.
Ino-Barometrul este o colecţie de opinii obţinute sub auspiciile Comisiei Europene, care
explorează opiniile managerilor din Europa asupra necesităţilor companiilor, investiţiilor în inovare şi
rezultatelor obţinute.127
Regulamentul (CE) nr. 223/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului privind statisticile
europene prevede un cadru de referinţă, în special în ceea ce priveşte normele privind accesul la sursele
de date administrative şi confidenţialitatea statistică. Este necesar să se garanteze că statisticile
europene în domeniul ştiinţei şi al tehnologiei sunt coerente cu alte standarde internaţionale. În acest
scop, activitatea desfăşurată de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) şi de
alte organizaţii internaţionale ar trebui să fie luată în considerare. În special, manualul Frascati privind

127
Celikel-Esser, F.et al.(2008). The Lisbon strategy and development of metrics to measure innovation in Europe. In:
Yearbook on Productivity 2007, Statistics Sweden 2008, pp.7-33

150
statisticile în domeniul cercetării şi dezvoltării, manualul Canberra privind statisticile în domeniul
resurselor umane dedicate ştiinţei şi tehnologiei, manualul OCDE privind statisticile referitoare la
brevete, publicat de OCDE, precum şi manualul Oslo privind statisticile în domeniul inovării, publicate
în comun de către OCDE şi Comisia Europeană (Eurostat) ar trebui să furnizeze un cadru de referinţă.128
Cercetarea statistica privind inovarea în industrie şi servicii în Republica Moldova are ca scop
colectarea de informaţii despre numărul de întreprinderi inovative şi noninovative, tipologia inovatorilor,
cifra de afaceri a produselor noi sau semnificativ îmbunătăţite, cheltuielile de inovare, finanţarea publică
a inovării, cooperarea întreprinderilor inovative şi nivelul de importanţă al partenerilor în domeniul
inovării, sursele de informare pentru inovare, efectele inovării, utilizarea drepturilor de proprietate
intelectuală, inovările organizaţionale şi de marketing si efectele acestora, precum şi indicatorii
economici pentru întreprinderile din industrie şi o parte a serviciilor, selectate în funcţie de mărimea
întreprinderii, după numărul de salariaţi.
Cercetarea statistică privind inovarea are următoarele obiective:
 menţinerea în sistemul informaţional statistic a unei cercetări statistice privind inovarea,
respectându-se regulamentele europene şi principiile directoare propuse de Organizatia pentru
Cooperare si Dezvoltare Economica - OCDE/Oficiul de Statistica al Comisiei Europene -
Eurostat;
 asigurarea fondului de date statistice referitoare la inovare, concomitent cu cele obţinute în
statisticile ţărilor Uniunii Europene;
 îmbunătăţirea sistemului de producere a tabelelor şi microdatelor conform cerinţelor Eurostat;
 creşterea calităţii datelor şi îmbunătăţirea relevanţei datelor;
 utilizarea mai bună a microdatelor şi îmbunătăţirea accesului cercetătorilor la microdate;
 măsurarea costurilor şi a sarcinii de răspuns a respondenţilor;
 reducerea eşantionului de întreprinderi la nivel naţional şi european;
 revizuirea regulamentului european de producere şi dezvoltare a statisticilor de inovare;
Noul tablou de bord al Uniunii inovării
În ciuda progreselor realizate în numeroase state membre, UE este depăşită de principalii săi
concurenţi.

128
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 995/2012 AL COMISIEI din 26 octombrie 2012, de stabilire a normelor de
punere în aplicare a Deciziei nr. 1608/2003/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind producţia şi dezvoltarea statisticilor
comunitare în domeniul ştiinţei şi al tehnologiei.

151
UE nu reuşeşte să elimine decalajul în materie de inovare care o separă de principalii săi concurenţi
internaţionali: Statele Unite şi Japonia. Deşi, tendinţele sunt promiţătoare în majoritatea statelor membre
în ciuda crizei economice, progresele nu sunt suficient de rapide. Cu toate că UE îşi menţine, în
continuare, un avantaj clar comparativ cu economiile emergente ale Indiei şi Rusiei, Brazilia realizează
progrese continue, iar China vine puternic din urmă. În interiorul UE, Suedia are cele mai bune
rezultate, urmata de Danemarca, Finlanda şi Germania. Regatul Unit, Belgia, Austria, Irlanda,
Luxemburg, Franţa, Cipru, Slovenia şi Estonia, în această ordine, formează următorul grup. Acestea sunt
câteva dintre principalele concluzii ale tabloului de bord al Uniunii inovării din 2010 (TBUI), publicat
astăzi de Comisia Europeană. Aceasta este prima sa ediţie în cadrul iniţiativei „O Uniune a inovării”
(IP/10/1288) şi înlocuieşte fostul tablou de bord european privind inovarea (TBEI). Tabloul de bord
alimentează analiza anuală a creşterii, publicată recent (IP/11/22), cu scopul de a ajuta statele membre
să-şi identifice punctele forte şi punctele slabe şi să-şi sporească performanţele în materie de inovare
prin intermediul programelor lor naţionale de reformă, în cadrul strategiei Europa 2020.
„Tabloul de bord arată că trebuie să ne intensificăm eforturile pe calea către o Europă mai
inovatoare, pentru a elimina decalajul care ne separă de principalii noştri concurenţi şi a regăsi drumul
spre o creştere solidă şi durabilă” a subliniat într-un discurs al său, vicepreşedintele Antonio Tajani,
comisar pentru industrie şi antreprenoriat.
„Acest tablou al Uniunii inovării nou şi îmbunătăţit subliniază nevoia urgentă de inovare existentă
în Europa. Inovarea este la fel de esenţială pentru succesul unei economii moderne precum este apa
pentru viată. Ea se află în centrul procesului de elaborare a politicii economice şi reprezintă principala
sursă de creare de locuri de muncă. Astfel, tabloul de bord de astăzi constituie un element esenţial al
strategiei Europa 2020. Dorim ca statele membre să îl utilizeze pe deplin pentru a-şi consolida punctele
forte şi a-şi corecta punctele slabe” a declarat Máire Geoghegan-Quinn, comisar pentru cercetare,
inovare şi ştiinţă.
Tabloul de bord din 2010 s-a bazat pe 25 de indicatori în materie de cercetare şi inovare şi vizează
cele 27 de state membre ale UE, precum şi Croaţia, Serbia, Turcia, Islanda, Fosta Republică Iugoslavă a
Macedoniei, Norvegia şi Elveţia. Indicatorii sunt încadraţi în trei categorii principale: „mijloacele”,
adică elementele fundamentale care permit inovarea (resurse umane, finanţare şi sprijin, sisteme de
cercetare deschise, excelente şi atractive); „activităţile întreprinderilor”, care arată cât de inovatoare sunt
întreprinderile europene (investiţiile întreprinderilor, colaborări şi activităţi antreprenoriale, bunuri

152
intelectuale); precum şi „rezultatele”, care arată cum se traduc acestea în beneficii pentru întreaga
economie (inovatori, efecte economice).
Comparaţia indicatorilor pentru UE-27, Statele Unite şi Japonia arată că UE-27 nu este pe cale de a
elimina decalajul de performanţă care o separă de principalii săi concurenţi.
Decalajul cel mai important apare în categoria „activităţile întreprinderilor”, unde UE-27 rămâne
în urmă în ceea ce priveşte co-publicaţiile publice-private, cheltuielile de cercetare şi dezvoltare ale
întreprinderilor şi, comparativ cu Japonia, în ceea ce priveşte brevetele PCT (Tratat de cooperare în
domeniul brevetelor). Acest lucru arată că decalajul Europei în materie de cercetare şi inovare este
prezent, în principal, în sectorul privat. Prin urmare, prioritatea ar trebui să fie crearea unor condiţii de
reglementare şi a altor condiţii-cadru care să încurajeze creşterea investiţiilor în sectorul privat şi să
faciliteze exploatarea rezultatelor cercetării de către sectorul întreprinderilor, în special prin intermediul
unui sistem de brevete mai eficient. Decalajul este deosebit de important şi creşte rapid în ceea ce
priveşte veniturile din licenţe şi brevete provenind din străinătate. Este vorba despre un indicator
important al dinamismului economic. El arată că modelul economic şi funcţionarea pieţei interne a
cunoaşterii protejate din UE trebuie sa fie îmbunătăţite. De asemenea, el arată că UE produce mai puţine
brevete cu impact ridicat (adică cele care generează venituri importante provenind din ţări terţe) decât
Statele Unite şi Japonia şi că ea nu se poziţionează suficient de bine în sectoarele care înregistrează o
creştere globală ridicată.
Decalajul încă important în ceea ce priveşte numărul de absolvenţi de studii superioare se află în
uşoară scădere, datorită unei creşteri relativ ridicate în UE.
Cu toate acestea, UE-27 depăşeşte Statele Unite în ceea ce priveşte cheltuielile publice de cercetare
şi dezvoltare şi exporturile de servicii bazate pe utilizarea intensivă a cunoaşterii. În cursul ultimilor
cinci ani, cea mai puternică creştere a indicatorilor de inovare ai UE-27 a fost înregistrată în cadrul
sistemelor de cercetare deschise, excelente şi atractive (co-publicaţii ştiinţifice internaţionale, publicaţii
cu impact ridicat, studenţi, doctoranzi din afara UE) şi al bunurilor intelectuale (mărci comunitare,
brevete PCT şi desene sau modele comunitare).
În mod global, UE-27 îşi menţine avantajul faţă de India şi Rusia. Cu toate acestea, UE-27 este în
curs de a-şi pierde o parte din avantajele faţă de Brazilia şi, mai ales, faţă de China, care continuă să-şi
reducă rapid decalajul de performanţă care le separă de UE. 129

129
Comisia Europeană

153
 În acelaşi timp, Republica Moldova, prezintă un sistem de cercetare şi inovare cu un slab ritm al
cunoaşterii şi cu specializare în sectoare puţin bazate pe cunoaştere. În consecinţă, Republica Moldova
este caracterizată ca o ţară care vine din urmă, cu o situaţie economică mai puţin stabilă.
De aceea, politica de inovare ar trebui să se concentreze pe asigurarea şi gestionarea creşterii
cheltuielilor de pornire în afaceri, pe conectarea situaţiei favorabile a unei rate ridicate de creştere la
condiţiile mai puţin favorabile de creştere. Procedând astfel, obiectivele măsurilor de sprijin
corespunzătoare nu sunt proiectele inovatoare, ci antreprenorii înşişi, capacităţile lor, planurile lor de
afaceri, reţelele lor etc.
Inovarea şi cultura inovării din RM sunt percepute ca insuficiente, atât în sectorul
întreprinderilor, cât şi în mediul academic. Un motiv important pentru aceasta îl reprezintă absenţa unui
sistem operaţional de transfer tehnologic.
Cu toate acestea, experienţa României ne demonstrează faptul că mai multe mari societăţi
comerciale au deschis centre de cercetare şi au dezvoltat servicii de înaltă tehnologie, însă acest lucru
nu a îmbunătăţit în mod semnificativ spiritul inovator din România. Din cauza unor considerabile
decalaje tehnologice în raport cu ţările avansate, interacţiunea cu mediul internaţional încurajează mai
mult importul de tehnologie decât însăşi, inovarea.

Posibilităţi de evaluare statistică a procesului inovaţional. Contribuţii metodologice.

Creşterea gradului de complexitate a procesului de inovare, precum şi a globalizării procesului
inovaţional, a impus atât noi modele şi indicatori de descriere şi înţelegere a sa, cât şi armonizarea lor la
nivel internaţional în vederea facilităţii comparaţiilor internaţionale. Încercările, din ultimii ani, de
cuantificare a diferitelor forme şi efecte ale inovării au impus o serie de clarificări naţionale şi , în
primul rând, găsirea unei definiţii unanim acceptate pentru conceptul de „inovare”.
Aceasta nu este numai o problemă de importanţă teoretică sau statistico-metodologică, ci are un
impact deosebit asupra politicilor şi strategiilor de promovare a inovării.
Cea mai importantă sursă de internaţională de ghidare în elaborarea de definiţii şi metodologii
pentru activitatea de inovare este Manualul Oslo, care a constituit baza metodologică pentru un număr
de anchete statistice printre care şi Community Innovation Survey (CIS). Manualul Oslo se axează
îndeosebi pe inovarea tehnologică de produs şi de proces, definind produsele sau tehnologiile noi sau
îmbunătăţite, ca fiind acelea care s-au introdus pe piaţă sau au fost folosite în procesul de producţie.

154
Inovările non-tehnologice (organizaţionale sau manageriale) nu sunt incluse, ele constituind un subiect
delicat, experienţa practică a evaluării lor fiind relativ redusă (OSLO).
CIS a fost iniţiat şi implementat de către EUROSTAT şi DGXII sub egida European Innovation
Monitoring System (EIMS), ca o parte a programului de inovare. El a fost dezvoltat între 1991 şi 1993
în cooperare cu experţi independenţi şi cu OECD. Bazat pe manualul Oslo , acest chestionar a avut ca
obiectiv colectarea unor date asupra inputurilor şi outputurilor procesului de inovare la nivelul firmelor,
pentru mai multe ramuri ale industriei prelucrătoare şi pentru mai multe state membre şi regiuni şi
utilizarea acestor date pentru analize de înalt nivel. Scopul declarat al acestui chestionar a fost să
contribuie în viitor la dezvoltarea strategiilor privind inovarea şi difuzarea noilor tehnologii la nivelul
statelor membre UE.
Semnificaţia CIS este evidentă sub trei aspecte:
 Este prima încercare de a colecta date comparabile la nivel internaţional asupra resurselor
non-CD destinate inovării, precum şi a out-puturilor procesului de inovare;
 Este pentru prima dată când o anchetă statistică armonizată la nivelul firmelor a fost
implementată în toate statele membre UE;
 Ancheta CIS oferă strategiilor şi analiştilor nu numai informaţii la nivel sectorial, ci şi o
descriere detaliată a activităţii inovaţionale la nivelul întreprinderilor europene.
Elaborarea acestei metodologii de investigare statistică la nivel micro-economic a avut următoarele
obiective:
 Culegerea de date relevante pentru a caracteriza activitatea de inovare la nivelul firmelor, precum
şi evidenţierea obstacolelor pe care acestea le întâmpină în procesul de inovare;
 Măsurarea out-puturilor inovaţionale sub formă de noi produse şi noi tehnologii, precum şi a
contribuţiei inovării la creşterea cifrei de afaceri şi a exporturilor firmelor;
 Oferirea de date relevante pentru a corela performanţa economică a firmelor, măsurată prin
indicatori ca: evoluţia producţiei, a exporturilor, a ocupării cu potenţialul lor inovativ.
Prima implementare a CIS (CIS I) a oferit informaţii culese de la 40000 de firme din majoritatea
statelor membre UE , precum şi Norvegia şi Islanda. Această bancă de date privind inovarea a constituit
o bază solidă atât pentru noi teoretizări, cât şi pentru elaborarea strategiilor. Ulterior au apărut o serie de
studii elaborate utilizând această bancă de date şi s-a pus în vânzare un CD-ROM pentru a se facilita
accesul la informaţii atât cercetătorilor, cât şi factorilor de decizie guvernamentali.

155
 În 1997 a fost lansată a doua anchetă statistică comunitară – Second Community Innovation
Survey (CIS II), cel de al 3-lea Studiu privind activitatea de inovare în Comunitatea Europeană (CIS 3)
a fost elaborat în 2001 şi tratează anul de referinţă 2000, iar colectarea datelor statistice privitoare la
inovare în baza acestui studiu, se efectuează la fiecare patru ani.
Datele colectate pe baza CIS s-au dovedit a fi de o deosebită utilitate în elaborarea strategiilor de
dezvoltare industrială şi a celor de inovare şi difuzare a noilor tehnologii. Ele permit o analiză amplă a
volumului inputurilor implicate în procesul de inovare, a ponderii produselor noi sau fundamental noi în
totalul produselor vândute de către firme, a surselor de informare necesare desfăşurării procesului
inovării, a performanţei activităţii de C-D şi a rolului colaborării dintre firme şi dintre acestea şi institute
de cercetare, a stimulentelor guvernamentale pentru accelerarea procesului de inovare şi a modalităţilor
de surmontare a obstacolelor care apar în calea inovării.
S-a dorit ca, pe termen lung, evaluarea activităţii de inovare să se bazeze pe un sistem de indicatori
statistici cel puţin la fel de cuprinzător şi relevant ca şi cel utilizat pentru evaluarea altor aspecte ale
activităţii economice.
Capacitatea operaţională a indicatorilor utilizaţi în cadrul anchetei statistice CIS, precum şi
relevanţa datelor obţinute pentru analiza şi previziunea economică şi tehnologică pot fi ilustrate pe
exemplul unor ţări care au o experienţă deosebită în implementarea chestionarului, ca de exemplu
Olanda.
În primul rând, s-au putut descrie modelele sectoriale ale comportamentului inovativ. S-a constatat
astfel că industriile tradiţionale au mai puţine tehnologii moderne decât ramuri ca: chimia, petrochimia,
sau unele ramuri ale industriei constructoare de maşini. Ramurile tradiţionale sau cele dominate de
ofertă sunt totodată şi ramuri cu o intensitate redusă a activităţii de C-D, ele cheltuind mai mult pentru
inovarea de produs decât pentru cea de proces şi apelând mai frecvent la cumpărarea de patente.
Stimulentele guvernamentale s-au materializat într-o serie de programe care se refereau la
subvenţii acordate pentru costurile salariale ale cercetătorilor sau pentru anumite domenii specifice ale
tehnologiei, ca şi în credite de risc acordate firmelor. Instituţiile guvernamentale de consultanţă şi
transfer tehnologic, ca de exemplu centrele de inovare regionale, au influenţat favorabil inputurile de C-
D private.130 [ ]
Sistemul de indicatori ai inovării (European Innovation Scoreboard) utilizat de EUROSTAT.
Competitivitatea în cadrul Uniunii Europene este strâns legată de poziţia ei în domeniul inovării şi

130
SANDU S., Inovare, competenţă tehnologică şi creştere economică. Editura Expert, Bucureşti 2002, pag.84

156
difuzării noilor tehnologii. Mai buna înţelegere a factorilor care contribuie la succesul inovării în UE
este ajutată de folosirea indicatorilor de referinţă (benchmarking-ul) ca instrument de identificare a
celor mai bune practici. Metoda permite aprecierea performanţelor unei ţări, regiuni sau întreprinderi
comparativ cu competitorii săi.
Ca răspuns la provocarea lansată de Consiliul Europei la Lisabona au fost utilizaţi anumiţi
indicatori de performanţă, ca repere care să furnizeze decidenţilor informaţii relevante privind realizările
fiecărei ţări în domeniul inovării, dezvoltării afacerilor şi al utilizării tehnologiilor noi. Informaţiile
privind activitatea de inovare desfăşurată de întreprinderile din UE sunt asigurate printr-o anchetă
statistică specială: Community Innovation Survey (CIS).
Datele şi informaţiile furnizate de această anchetă stau la baza evaluării indicatorilor parţiali şi
sintetici ai inovării. De aceea, complexitatea procesului de inovare nu poate fi surprinsă printr-un număr
redus de indicatori, chiar dacă aceştia au caracter sintetic. De exemplu, poziţiile statelor membre ale UE,
privite prin prisma principalilor indicatori statistici ai inovării, relevă o mare diversitate de situaţii;
anumiţi indicatori arată că unele ţări europene au adevărate poziţii de lideri mondiali, în timp ce altele
sunt considerabil rămase în urmă. Aceste situaţii pot fi soluţionate prin utilizarea unui sistem complex de
indicatori, care surprind diferitele aspecte ale procesului inovării.
Indicatorii inovării reprezintă o componentă importantă a sistemului de indicatori calculaţi de
EUROSTAT pentru ţările membre şi cele candidate. Aceşti indicatori (Innovation Scoreboard) sunt
structuraţi în grupe organizate pe arii tematice: resurse umane, crearea de cunoştinţe noi, transmiterea şi
aplicarea cunoştinţelor şi finanţarea inovaţiilor, output şi pieţe.
Sistemul de indicatori ai inovării utilizat de ţările UE şi ţările candidate (European Innovation
Scoreboard - EIS) este principalul instrument statistic utilizat de European Trenchart on Innovation,
elaborat pentru a răspunde iniţiativei lansate la Lisabona în martie 2000. A fost implementat din anul
2001 şi a fost perfecţionat continuu, devenind un important punct de referinţă pentru deciziile în
domeniul politicii inovării, ca şi pentru analiştii economici. Numărul indicatorilor utilizaţi a sporit
treptat de la 20 la 26, în încercarea de a surprinde aspecte cât mai variate ale procesului inovativ. Aceşti
indicatori sunt valorificaţi sub diferite forme: individual, cinci indicatori sintetici care acoperă
dimensiunile-cheie ale inovării şi un indicator compozit care reuneşte într-o formă standardizată toţi
indicatorii parţiali, oferind o evaluare sintetică a inovării care permite comparaţii regionale şi la nivel
internaţional.131 [ ]
131
Steliana SANDU, Valeriu IOAN-FRANC, Creativitatea şi Inovarea - experienţe europene. Centrul de Informare şi
Documentare Economică, Bucureşti 2006, vol. 44-45, p.6

157
 Elaborarea sistemului complex de indicatori ai inovării a reprezentat un proces îndelungat,
desfăşurat în mai multe etape.
Primul pas l-a reprezentat identificarea indicatorilor, potenţiali relevanţi pentru procesul
investiţional, capabili să orienteze luarea deciziilor de politică economică conform obiectivului
Lisabona.
Al doilea pas a fost selectarea indicatorilor finali astfel încât să se evite redundanţele şi indicatorii
puternic corelaţi.
După aceste două faze au rămas 26 de indicatori. Selecţia lor s-a bazat pe principiile următoare:
 Redundanţa: dacă există doi sau mai mulţi indicatori care oferă informaţii asemănătoare, se
selectează unul singur;
 Impactul politic: când doi indicatori sunt puternic corelaţi şi oferă un mesaj politic puternic,
se selectează ambii indicatori;
 Disponibilitate: sunt preferaţi indicatorii care sunt disponibili pentru un număr mare de ţări
şi care pot fi obţinuţi din bazele de date existente;
 Când doi indicatori sunt redundanţi, este păstrat cel deja inclus în listele anterioare.
În practica străină, de asemenea, se efectuează evaluarea nivelului activităţii inovaţionale a
unităţilor teritoriale (atât de către organizaţiile internaţionale, cât şi în cadrul anchetelor naţionale de
inovare a fiecărei ţări). În fiecare caz, este aplicat un set de indicatori ai activităţii inovaţionale, care
descriu parametrii sistemelor de inovare naţionale sau regionale (în funcţie de scopul cercetării). De fapt,
evaluarea activităţii inovaţionale a unui teritoriu separat este posibilă, cu toate acestea, zona/parametrii
de utilizare a rezultatelor acestor evaluări sunt destul de limitaţi şi prezintă interes doar în cazul
construirii unor rânduri provizorii, care acoperă o perioadă suficient de lungă, ceea ce permite a
concluziona despre impactul politicii de inovare în acest teritoriu.
Un interes practic şi ştiinţific mult mai mare îl prezintă analiza comparativă a activităţii
inovaţionale a mai multor teritorii (ţări), rezultatele căreia, ca cele mai bune practici identificate, pot fi
utilizate în diverse moduri similare conform parametrilor teritoriilor. Această abordare, în special, este
folosită în unele ţări cu structură regională dezvoltată, precum şi în cadrul organizaţiilor internaţionale:
Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare şi Uniunea Europeană.
În practica străină sunt utilizate două abordări principale pentru colectarea datelor de
inovatoare – „pe subiect” şi „pe obiect”132.

132
Jan Fagerberg, David C. Mowery and Richard R. Nelson The Oxford Handbook of Innovation. Oxford. 2005

158
 Abordarea subiectului/„pe subiect”. La temelia acestei abordări se află studiul
comportamentului inovativ şi activitatea întreprinderilor (firmelor) în general. Ideea acestei abordări
constă în studierea factorilor care influenţează comportamentul de inovare (strategii, programe,
stimulente şi barierele în calea activităţii inovaţionale), precum şi a rezultatelor şi efectelor/impactului
inovării. Acest tip de anchetă este aplicabil la studierea inovaţiilor în diverse domenii şi în efectuarea
comparaţiilor între domenii.
Abordarea obiectivului/„pe obiect”. În baza acestei abordări, cea mai răspândită abordare este
colectarea de date referitoare la inovaţiile specifice. De obicei, acestea sunt cele mai importante pentru
activitatea inovaţională a întreprinderilor. În cadrul acestei abordări sunt colectate date descriptive,
calitative şi cantitative privind tipurile concrete de inovare.
În ultimii ani, a sporit interesul faţă de studiul comportamentului inovaţional al unor regiuni
din Europa, motivul fiind nu doar diferenţierea semnificativă a regiunilor europene potrivit nivelului de
dezvoltare inovaţională, dar şi creşterea manifestărilor globalizării în domeniul cercetărilor şi
dezvoltărilor, precum şi al inovărilor. De exemplu, Ancheta europeană regională de Inovare (ERIO),
publicată în decembrie 2009133, operează cu date statistice pentru anul 2006, în comparaţie cu datele din
2004. Potrivit informaţiilor expuse în introducerea ERIO-2009, datorită faptului că pentru prima dată, în
cadrul anchetelor europene de inovare, s-a reuşit să se folosească date regionale ale Anchetei
Comunitare de Inovare (CIS) Comunitate Innovation Survey, ancheta regională respectivă a fost
obţinută mai detaliat şi mai informativ decât ancheta precedentă regională, publicată în 2006. În ciuda
acestui succes, datele inovatoare ale nivelului regional, colectate în cadrul Ancheta Comunitară de
Inovare (CIS), sunt, totuşi, semnificativ mai mici decât datele la nivel naţional, în special în ţările, cum
ar fi: Germania, Suedia, Irlanda şi Olanda, care nu au oferit pe deplin datele regionale statistice conform
Anchetei Comunitare de Inovare (CIS). Prin urmare, în scopul asigurării analizei comparative a tuturor
regiunilor europene, sistemul de indicatori pentru ancheta europeană regională de inovare în anul 2009 a
inclus doar 16 din cei 29 de indicatori, utilizaţi în ancheta inovaţională europeană din anul 2008. Datele
obţinute, care descriu starea şi rezultatele activităţii inovaţionale în regiunile europene, erau analizate
potrivit aceleiaşi metodologii ca şi datele din ancheta principală europeană a inovării.
În continuare vom descrie experienţa de analiză a nivelului activităţii inovaţionale a regiunilor
din Germania.

133
H.Hollanders, S.Tarantola, A.Loschky. Regional Innovation Scoreboard (RIS) 2009. Pro Inno Europe. 2009

159
 Ancheta regională de Inovare în Germania a fost efectuată în anul 2003. A fost investigat
potenţialul inovator al statelor federale Baden Wuerttemberg, Bavaria şi Renania de Nord-Westfalia. În
Tabelul 4 sunt expuşi indicatorii utilizaţi în acest sondaj.
Numărul Indicatorul
indicatorului
1.Resursele umane
1.1. Absolvenţii specialităţilor ştiinţifice şi de inginerie (cu vârsta de 20-29 de ani)
1.2. Ponderea populaţiei cu studii superioare (cu vârsta de 25-65 ani)
1.3. Ratele de înrolare a populaţiei în sistemele de educaţie continuă (cu vârsta de 25-64 ani)
1.4. Ocuparea forţei de muncă în industriile medii şi de înaltă tehnologie (% din totalul locurilor
de muncă)
1.5. Ocuparea forţei de muncă în sectorul serviciilor high-tech (% din totalul locurilor de
muncă)
2. Crearea cunoştinţelor
2.1. Alocările bugetare de stat pentru cercetare şi dezvoltare (C & D) în regiune (% din PIB)
2.2. Cheltuielile întreprinderilor comerciale pentru C & D din regiune (% din PIB)
2.3. Ocuparea forţei de muncă în C & D în sectorul de afaceri (în % din totalul ocupării forţei de
muncă)
2.4. Numărul de brevete germane (numărul de cereri pentru 1 milion de locuitori)

2.5. Numărul de brevete europene (numărul de cereri pentru 1 milion de locuitori)

2.6. Numărul de brevete europene în domeniul tehnologiilor high-tech (numărul de cereri pentru
1 milion de populaţie)
3. Diseminarea cunoştinţelor
3.1. Participarea la proiectele program-cadru europene de cercetări şi dezvoltări (în milioane
pers.)
4. Finanţe şi Inovări
4.1. Capitalul de risc în domeniul tehnologiilor high-tech (% din total
de capital de risc)
4.2. Disponibilitatea internetului (% din gospodării casnice cu acces la
Internet)
Tabelul 3.1 Indicatorii sondajului de inovare din regiunile Germaniei (2003)
Sursa: B.Iking. Regional Innovation Scoreboard 2003. Rezuits for North-Rhine Westphalia, Bavaria and Baden-Wurt.

Analiza efectuată în ancheta regională de inovare pentru Germania se bazează pe ipoteza că

potenţialul de inovare al regiunii este determinat de suma condiţiilor factorilor sociali, economici,
tehnologici şi politici, caracteristici acestei regiuni sau teritorii.
Indicatorii selectaţi ai potenţialului de inovare au fost grupaţi în patru domenii tematice (vezi
Tabelul 4).
Rezultatele obţinute au fost comparate cu rezultatele naţionale ale Germaniei şi cu rezultatele
mediane europene (pentru comparaţie au fost folosiţi indicatorii Olandei). Ca urmare a comparaţiilor a
fost demonstrat că cincisprezece indicatori utilizaţi în studiu, în general, au fost capabili să ilustreze
profilul inovator al teritoriului.

160
 Analiza potenţialului de inovare a terenurilor federale germane Baden-Württemberg, Bavaria şi
Renania de Nord Westfalia a prezentat o situaţie foarte contradictorie în comparaţie cu rezultatele
naţionale şi europene.
Valorile indicatorilor potenţialului de inovare pentru terenurile investigate, ca "Ratele de înrolare
a populaţiei în sistemele de educaţie continuă", "Participarea la proiectele program-cadru europene de
cercetări şi dezvoltări" şi "Disponibilitatea internetului" au fost semnificativ mai mici decât valorile
medii europene. În special, tendinţe în scădere (în comparaţie cu rezultatele studiului din anul 2002) la
indicatorul "Potenţialul uman" au demonstrat indicatorii numărului total de specialişti cu studii
superioare, în special, la specialităţile ştiinţifice şi tehnice, fiind cu mult sub media europeană.
Indicatorul "Ratele de înrolare a populaţiei în sistemele de educaţie continuă", de asemenea, a arătat o
tendinţă negativă.
Totodată, au fost relevate şi câteva exemple pozitive. În special, importanţa indicatorilor ca
Ocuparea forţei de muncă în industriile medii şi tehnologiilor high-tech (% din totalul locurilor de
muncă" şi "Ocuparea forţei de muncă în serviciile high-tech (% din totalul locurilor de muncă)" s-au
dovedit a fi cu mult mai mare decât valorile mediane europene, şi mai mare decât cele naţionale. Este un
exemplu notabil pozitiv pentru terenurile Baden-Wurttemberg potrivit indicatorului "Numărul de brevete
europene în domeniul tehnologiilor high-tech (numărul de cereri pentru 1 milion de populaţie)" a căror
valoare a fost egală cu 455,2 cu o medie de 100,0 pentru Germania şi cu 208,3 – valoare mediană
europeană (Olanda).
Prezintă interes şi experienţa analizei nivelului activităţii inovaţionale a regiunilor din Marea
Britanie.
Nivelul dezvoltării inovative şi eficienţa activităţii inovaţionale în Marea Britanie au fost studiate
în cadrul Studiului "Activitatea regională de inovare în Marea Britanie", realizat conform datelor
statistice pentru anul 2000 şi pentru anii anteriori 134. În Studiu au fost investigate 9 regiuni din Marea
Britanie, Scoţia, Wales şi Irlanda de Nord (în total 12 regiuni).
Contextul economic al studiului a constituit analiza a astfel de indicatori, cum ar fi: produsul
intern brut regional (PIB regional) pe cap de locuitor, salariul mediu (pe oră) şi nivelul învăţământului în
regiune.
Contextul tehnologic şi de inovare al studiului a constat în analiza:

134
B.Stockdale. Regional Innovation Performance in the UK.
http://www.dius.gov.uk/science/science_and_innovation_analysis/~/media/publications/F/file9670

161
 1. Nivelului activităţii tehnologice în regiune – conform indicatorului "Ponderea ocupării forţei
de muncă în industriile medii şi high-tech";
2. Ocupării forţei de muncă în sectoarele bazate pe cunoaştere – conform indicatorului "Ponderea
cheltuielilor pentru C & D în sectorul serviciilor bazate pe cunoaştere";
3. Cercetării şi dezvoltării realizate de către întreprinderile comerciale din regiune – conform
indicatorului "Ponderea ocupării C & D la întreprinderile comerciale", "Cheltuielile întreprinderilor
comerciale pentru C & D" şi "Ponderea cheltuielilor întreprinderilor comerciale din regiune pentru C &
D în % din Produsul Intern Brut Regional";
4. Inovaţiilor şi a pieţelor geografice – conform indicatorilor care descriu principala piaţă de
produse inovatoare din fiecare regiune: locală, regională, naţională sau internaţională.
Analiza sumară a pieţelor produselor inovatoare din regiunile din Marea Britanie a prezentat
următoarele rezultate (vezi Tabelul 5).
Tabelul 3.2 Principalele pieţe de produse ale întreprinderilor inovatoare active din regiunile din Marea
Britanie
Piaţa Ponderea întreprinderilor inovaţionale
active (%)
Locală 37
Regională 43
Naţională 53
Internaţională 64
Sursa: B.Stockdale. Regional Innovation Performance in the UK. http://www.dius.gov.uk/
science/science_and_innovation_analysis/~/media/publications/F/file9670.

Impactul activităţii inovaţionale în anumite regiuni din Marea Britanie a fost investigat potrivit
următoarele direcţii:
1. Activitatea inovaţională a întreprinderilor din regiune a fost evaluat conform ponderii
întreprinderilor inovatoare active între întreprinderile mici şi mijlocii şi între cele mari. În special,
ponderea IMM-urilor inovatoare active din regiunile din Marea Britanie variază între 42-51%, iar
ponderea întreprinderilor inovatoare active în rândul întreprinderilor mari este între 49-89%.
2. Producerea inovaţiilor originale (introducerea produselor inovatoare sau a proceselor care
sunt inovatoare nu doar pentru întreprinderi, dar şi pentru întreaga piaţă, în care activează
întreprinderea. Inovaţiile originale au fost evaluate conform ponderii întreprinderilor inovaţionale
active, care produc inovaţii productive originale şi inovaţii originale de proces. Valoarea acestor
indicatori pentru întreprinderile din Marea Britanie variază între 4-10 şi 3-6%, respectiv.

162
 3. Inovaţii şi vânzări. Impactul activităţii inovaţionale în această direcţie, a fost evaluat prin
intermediul următorilor indicatori: ponderea cifrei de afaceri a întreprinderilor de inovare active,
atribuibile la produse şi procese obişnuite inovatoare şi la produse si procese originale. Valoarea acestor
indicatori pe regiunile din Marea Britanie variază între 27-35 şi 8-32%, respectiv.
4. Reţelele şi comunicaţiile în cadrul cercetărilor activităţii inovaţionale în regiune sau teritoriu
joacă un rol important, determinând posibilităţile întreprinderilor inovaţionale pentru a utiliza baza
ştiinţifică, posibilităţile de cooperare şi capabilităţile tehnologiilor moderne de organizare şi de
management.
5. Baza ştiinţifică. Importanţa ei, ca sursă de cunoaştere, disponibilă întreprinderilor inovatoare
de pe teritoriu, constă în cantitatea semnificativă a factorilor economici, care contribuie la dezvoltarea
afacerilor inovatoare, inclusiv:
- Pregătirea cadrelor;
- Crearea firmelor noi;
- Crearea instrumentelor şi metodologiilor noi;
- Accesul la reţelele profesionale;
- Soluţionarea problemelor tehnologice;
- Sursă de informaţii utile.
Rezultatele studiului inovaţional din Marea Britanie denotă, că ponderea întreprinderilor, care
indică baza ştiinţifică ca o sursă importantă de informaţii, variază în intervalul 23-31%.
6. Acorduri de cooperare. 8% din întreprinderile din Marea Britanie au declarat, că deţin unul
sau mai multe acorduri de cooperare care implică activitatea inovaţională. În majoritatea regiunilor
întreprinderile în calitate de parteneri cu activitate inovaţională aleg organizaţiile ştiinţifice din întreaga
ţară, fără a da prioritate organizaţiilor locale.
Alte tipuri de inovaţii
Inovaţii manageriale – unul dintre tipurile de inovaţii, concepute pentru a face întreprinderea
mai competitivă. Inovaţiile manageriale includ restructurarea întreprinderii, schimbarea
comportamentului întreprinderii pe piaţă şi a strategiei sale de dezvoltare. Rezultatele studiului
inovaţional în Marea Britanie au arătat, că firmele introduc mari mai frecvent inovaţii manageriale decât
întreprinderile mici şi mijlocii.
Businessul electronic. Utilizarea largă a Internetului pentru a obţine informaţii şi pentru
desfăşurarea businessului constituie o trăsătură distinctivă a ultimilor ani. Aproximativ 79% din

163
întreprinderile din Marea Britanie folosesc Internetul într-un fel sau altul. Cel mai frecvent, Internetul
este folosit pentru căutarea informaţiilor necesare şi pentru a asigura prezenţa în reţea în forma unui
internet site. Mai rar întreprinderile folosesc Internetul pentru a vinde produsele sale şi pentru a
desfăşura afacerea cu alte întreprinderi.
Una dintre cele mai interesante experimente în studierea nivelului activităţii inovaţionale a
teritoriilor este descris în a doua ediţie a studiului activităţii inovaţionale a regiunilor din Norvegia în
anul 2004135.
Scopul principal al studiului a fost efectuarea analizei nivelului activităţii inovaţionale a
regiunilor din Norvegia, în special, a indicelui a celei mai inovatoare regiuni din ţară – regiunea din
Oslo, precum şi calcularea Indicelui compozit al activităţii inovaţionale a regiunilor (ICAIR). ICAIR a
fost calculat în conformitate cu metodologia studiului European De Inovare din anul 2003136. Acest
indice a permis determinarea poziţiei liderilor regionali în domeniul inovaţiilor pe fondalul indicatorilor
medii pentru Norvegia şi Europa.
În anul 2004, valoarea indicelui compozit al activităţii inovaţionale a regiunii (ICAIR) pentru
regiunea Oslo a constituit 0,82. Acesta este un indicator destul de înalt, plasând regiunea Oslo pe locul 6
printre liderii activităţii inovaţionale printre regiunile europene.
ICAIR se reprezintă ca indice agregat, calculat potrivit valorilor a treisprezece indicatori
regionali, care descriu factorii-cheie şi rezultatele activităţii inovaţionale: resursele umane, crearea de
cunoştinţe, brevetele, diseminarea cunoştinţelor, finanţarea inovaţiilor, a productivităţii şi pieţei.
Metodologia de efectuare a analizei comparative bazată pe Indicele compozit al activităţii
inovaţionale a regiunii
Analiza comparativă a nivelului de dezvoltare inovaţională a regiunilor din Norvegia a inclus
toate regiunile din UE, care au fost incluse în studiul european de inovare din anul 2003. Ratingul
activităţii inovaţionale a regiunilor a fost realizat conform valorii Indicelui compozit al activităţii
inovaţionale a regiunii (ICAIR). Astfel, unul dintre obiectivele importante ale întregii activităţi a fost
elaborarea sistemului de indicatori, care oferă o comparaţie a regiunilor (vezi Tabelul 6).
Calcularea Indicelui compozit al activităţii inovaţionale a regiunii

135
M.Fraas. Oslo innovation scoreboard 2004. Revealed regional summary innovation index for the Oslo Region. Oslo.
Norway. 2004.
136
European Innovation Scoreboard 2003. European Commission, 2003.

164
 După cum s-a menţionat anterior, Indicele compozit al activităţii inovaţionale a regiunii este un
indice agregat, adică este calculat pe baza valorilor unui număr de indici simpli, obţinuţi fie prin
intermediul anchetelor, fie din datele statistice.
În general, pentru ţările continentului european, atât membri activi, cât şi asociaţi ai UE (în cazul
Norvegiei) Indicele compozit al activităţii inovaţionale în regiune se calculează ca media aritmetică a
celor doi indici de calculare – Indicele regional naţional al activităţii inovaţionale (IRNAI) şi Indicele
regional European al activităţii inovaţionale (IREAI). Metodologia de calcul este identică în ambele
cazuri, diferenţa constă numai în faptul că, în primul caz, calcularea indicelui pentru o singură regiune
naţională se efectuează în baza indicatorilor tuturor regiunilor din ţara respectivă (de ex., Norvegia), şi,
în al doilea caz – se bazează pe indicatorii tuturor regiunilor din Europa. Evident, că doi indici vor avea
valoare diferită.
Ca exemplu, vom analiza metodologia de calculare a Indicelui regional naţional al activităţii
inovaţionale (IRNAI), aplicată pentru a calcula indicii compoziţi ai regiunilor din Norvegia, menţionaţi
în prezentul studiul, dar a fost calculat ca media aritmetică a indicatorilor prezentaţi în Tabelul 6,
indicatorii 1-8 au fost luaţi cu greutatea egală cu 1, iar indicatorii 9-13 – cu o greutate egală cu 0,5.
Formula matematică pentru calcularea IRNAI se prezintă după cum urmează:
m
IRNAI j = Σ i = 1 xij / m,
unde: xij = [xij - min (xij)] / [max (xij)-min (xij)] – valoarea indicelui activităţii inovaţionale
numărul i pentru regiunea j, m – numărul de indicatori, max (xij) şi min (xij) valorile maxime şi
minime ale indicatorului pentru regiunile din Norvegia. În cazul Norvegiei, m = 13.
Pentru calcularea Indicelui regional European al activităţii inovaţionale (IREAI) se aplica aceeaşi
formulă, dar valoarea maximă şi minimă a indicelui se selectează din toate regiunile Europei (MAXEur

и MINEur).

Valorile indicatorilor şi indicilor activităţii inovaţionale a regiunilor din Norvegia, precum şi

valorile corespunzătoare IRNAI şi IREAI sunt prezentate în Tabelele 6, 7, 8.

Oslo Hedmark
Sir- Agder si Vest- Tron- Nord MAX MIN
Akker- si
Estlandet Rogaland landet delag Norge Eur. Eur
skhus Oppland
Ponderea populaţiei cu 39,18 24,47 26,24 29,15 29,41 30,15 28,33 41,66 4,84

165
studii superioare, la vârsta
de 25-64 de ani
Participarea populaţiei în
sistemele de educaţie
13,3 13,30 13,30 13,30 13,30 13,30 13,30 25,202 0,13
continuă cu vârsta de
25+64 de ani
Ocuparea forţei de muncă
în industriile medii şi 2,25 2,97 6,58 6,69 5,98 2,57 1,42 21,24 0,10
high-tech
Ocuparea forţei de muncă
în sectorul
6,77 2,28 2,14 2,73 2,61 3,80 2,20 8,78 0,29
serviciilor tehnologice
high-tech
Cheltuielile de stat
1,39 0,27 0,47 0,29 1,07 2,21 1,09 2,38 0,00
pentru C & D
Cheltuielile
întreprinderilor comerciale 1,52 0,46 0,94 0,98 0,69 1,58 0,35 5,27 0,00
pentru C & D
Numărul de cereri de
brevete a tehnologiilor
high-tech în Oficiul 74,20 8,07 11,12 25,98 9,77 19,96 9,68 341,9 0,10
European de Brevete
(OEB)
Numărul de cereri de
388,3 121,7 242,0 381,1 233,3 247,5 107,7 824,2 0,70
brevete în OEB
Ponderea întreprinderilor
40,30 38,54 39,05 37,81 39,09 29,72 24,36 92,0 0,00
inovaţionale industriale
Ponderea întreprinderilor
inovaţionale din sectorul 37,48 47,93 26,68 23,40 30.93 23,79 21,92 100,0 0,00
de servicii
Cheltuielile de inovare în
2,43 3,66 3,06 1,11 1,35 1,58 1,52 12,40 0,00
sectorul de producţie
Cheltuielile de inovare în
1,05 0,98 1,17 0,83 0,85 0,76 0,63 23,50 0,00
sectorul de servicii
Ponderea vânzărilor
inovaţiilor pentru
întreprindere, dar nu 14,54 11,64 14,79 12,25 12,12 8,94 9,29 66,0 0,00
inovative pentru piaţă,
produse
Tabelul 3.3 Indicatorii activităţii inovaţionale a regiunilor din Norvegia
Sursa: M.Fraas. Oslo innovation scoreboard 2004. Revealed regional summary innovation index for the Oslo Region.
Oslo. Norway. 2004.

Oslo Hedmar
Sir- Agder si Vest- Tron- Nord
Akker- k si
Estlandet Rogaland landet delag Norge
skhus Oppland

166
Ponderea populaţiei cu
studii superioare, la 1,00 0,00 0,12 0,32 0,34 0,39 0,26
vârsta de 25-64 de ani
Implicarea populaţiei în
sistemele de învăţare
0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00
continuă, la vârsta de 25-
64
Ocuparea forţei de muncă
în industriile medii şi 0,16 0,29 0,98 1,00 0,87 0,22 0,00
high-tech
Ocuparea forţei de muncă
în sectorul serviciilor 1,00 0,03 0,01 0,13 0,10 0,36 0,01
tehnologiei high-tech
Cheltuielile de stat
0,58 0,00 0,48 0,01 0,41 1,00 0,42
pentru C & D
Cheltuielile
întreprinderilor 0,95 0,09 0,05 0,52 0,28 1,00 0,00
comerciale pentru C & D
Numărul de cereri de
brevete a tehnologiilor
high-tech în Oficiul 1,00 0,00 0,48 0,27 0,003 0,18 0,02
European de Brevete
(OEB)
Numărul de cereri de
1,00 0,05 0,92 0,97 0,45 0,50 0,00
brevete în OEB
Ponderea întreprinderilor
1,00 0,89 0,18 0,84 0,92 0,34 0,00
inovaţionale industriale
Ponderea întreprinderilor
inovaţionale din sectorul 0,60 1,00 0,76 0,06 0,35 0,07 0,00
de servicii
Cheltuielile de inovare în
0,52 1,00 1,00 0,00 0,09 0,19 0,16
sectorul de producţie
Cheltuielile de inovare în
0,77 0,65 1,00 0,37 0,41 0,24 0,00
sectorul de servicii
Ponderea vânzărilor
inovaţiilor pentru
întreprindere, dar nu 0,96 0,46 1,00 0,56 0,54 0,00 0,06
inovative pentru piaţă,
produse
IRNAI 0,80 0,26 0,44 0,43 0,38 0,43 0,09
Tabelul 3.4 Valorile indicilor activităţii inovaţionale a regiunilor din Norvegia
Sursa: M.Fraas. Oslo innovation scoreboard 2004. Revealed regional summary innovation index for the Oslo Region.
Oslo. Norway. 2004.

Regiunea IRNAI IREAI

Oslo Akkerskhus 0,80 0,43

167
 Hedmark si 0,26 0,24
OpplandSir-Estlandet 0,44 0,28
Agder si 0,43 0,30
RogalandVestlandet 0,38 0,30
Trøndelag 0,43 0,36
Nord-Norge 0,09 0,24
Tabelul 3.5 Valorile indicelui regional naţional al activităţii inovaţionale IRNAI şi ale Indicelui
regional european al activităţii inovaţionale pentru regiunile IREAI din Norvegia
Sursa: M.Fraas. Oslo innovation scoreboard 2004. Revealed regional summary innovation index for the Oslo Region.
Oslo. Norway. 2004.

În general, potrivit datelor din Tabelul 8, valorile IRNAI sunt semnificativ diferite faţă de
valorile REIIA. Dacă IRNAI este elaborat pentru a identifica "liderii locali" ai unei ţări sau regiuni,
atunci valorile IREAI determină liderii dintre regiunile europene (teritorii). Trebuie de ţinut cont de
faptul, că valorile acestora pot fi foarte diferite în diverse studii, destul de puternic dependente de
eşantionul ţărilor şi regiunilor incluse în studiu.
Analiza expusă mai sus a experienţei internaţionale de realizare a studiului regional de inovare
denotă că, în prezent, nu există un sistem unitar de indicatori ai dezvoltării de inovare, care ar permite
să efectueze o analiză comparativă a regiunilor din diferite ţări, exclusiv ţările Uniunii Europene,
potrivit nivelului de dezvoltare a inovării. Multe ţări au elaborat sisteme proprii de indicatori ai
dezvoltării regionale de inovare. Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul, că, structural, sistemele
indicatorilor regionali de inovare din diferite ţări sunt similare. Acestea includ, de obicei, următoarele
componente:
- Resursele umane;
- Crearea şi difuzarea de cunoştinţe;
- Resursele financiare;
- Impactul activităţii inovaţionale.
Statistica internaţională a inovaţiilor se dezvoltă în mod dinamic. Cu fiecare etapă nouă a
cercetărilor inovaţiilor tehnologice, programul acestora s-a îmbunătăţit: se identifică definiţia noţiunilor
în cauză şi a evaluărilor lor, se modifică indicatorii deja utilizaţi şi se introduc noi, evaluările statistice se
aplică domeniilor anterior nestudiate, tipurilor si mecanismelor activităţii inovaţionale.
Aşa cum am menţionat şi mai sus, la nivelul Uniunii Europene au fost introduse mai multe
instrumente de evaluare comparativă (benchmarking), şi indicatori pentru evaluarea diferitelor
dimensiuni ale inovării. Printre aceste metrici pentru inovare este şi Inobarometrul.

168
 Inobarometrul este un exerciţiu de evaluare şi un raport despre inovare la nivelul regiunilor de
dezvoltare care analizează şi ierarhizează capacitatea regiunilor de a crea şi menţine un mediu care
susţine inovarea la nivelul operatorilor economici.
Inobarometrul este un raport despre inovare la nivelul regiunilor de dezvoltare, ce reprezintă un
punct de acces către inovarea la nivel regional oferind repere şi tendinţe obiective care reliefează
inovativitatea economiilor regionale. Inobarometrul analizează şi clasifică capacitatea regiunilor de a
crea şi menţine un mediu care susţine inovarea. Inovarea la nivelul unei regiuni nu poate fi redusă doar
la introducerea noului deoarece accesul la noutate este favorizat de aspectele politice, sociale şi culturale
la nivel regional. Astfel, regiunile trebuie să ofere un mediu care să aibă cea mai eficientă structură,
instituţii şi politici care încurajează inovarea la nivelul operatorilor economici.
Inovarea la nivelul regiunilor este un domeniu al cunoştinţelor economice, care analizează factorii
şi politicile care influenţează capacitatea unei regiuni de a crea şi menţine un mediu care susţine crearea
noului pentru întreprinderile sale şi care asigură mai multă prosperitate populaţiei. Aceasta înseamnă că
întreprinderile depind în mare măsură de mediul în care funcţionează. Unele regiuni susţin inovarea mai
mult decât altele creând un mediu care facilitează inovativitatea operatorilor economici şi încurajează
durabilitatea pe termen lung. Inobarometrul ierarhizează şi analizează aceste medii regionale.
Inobarometrul este un punct de referinţă dinamic care trebuie să fie actualizat permanent pentru
autorităţile de decizie. Comunitatea de afaceri îl utilizează ca pe un instrument esenţial în determinarea
planurilor de investiţie şi evaluarea locaţiilor pentru accesarea noului. Agenţiile de dezvoltare regională
şi administraţiile publice locale descoperă indicatori importanţi pentru a compara politicile lor cu cele
din alte regiuni şi pentru a evalua performanţa inovării în timp. Lumea academică utilizează datele din
Inobarometru pentru a înţelege mai bine şi pentru a analiza modul în care regiunile (şi nu doar
întreprinderile) concurează pe piaţă.
Un studiu, numit drept cuvânt Inobarometru şi care constituie de fapt un raport despre inovare, a
fost realizat în România în anul 2008 urmând să fie reluat într-o următoare perioadă. Inobarometrul
realizat în România în acea perioadă, prelua modelul European Innovation Scoreboard constituindu-se
într-un punct de acces către inovarea la nivel regional.
O încercare în acest sens, un studiu asemănător „Inobarometru 2010 pentru RM”, a fost realizat şi
în Republica Moldova de o echipă de specialişti din cadrul Agenţiei pentru Inovare şi Transfer
Tehnologic, Academiei de Studii Economice, Biroului Naţional de Statistică, Organizaţiei pentru

169
Dezvoltarea sectorului IMM. Studiul a fost realizat după modelul EIS (European Innovation Scoreboard
2009 - comparative analysis of innovation performance).
În cazul Republicii Moldova, Innobarometrul analizează nivelul /gradul de inovare a regiunilor din
RM, prezentat sub forma unei analize comparative pe cele 9 regiuni de dezvoltare (municipiile Chişinău
şi Bălţi, şi regiunile de dezvoltare Nord, Centru şi Sud), şi este calculat pe baza unui set de cca. 20 de
indicatori şi a unei metodologii adaptate (la condiţiile studiului de faţă) de cercetare selectivă, de
analiză şi ierarhizare utilizate de diviziunile specializate ale EUROSTAT şi de Centrul de Informare
Tehnologică IRECSON, Bucureşti. Setul de indicatori folosit pentru analiza inovării urmăreşte modelul
European Innovation Scoreboard 2010.
Iată de ce este necesar de organizat un proces continuu de monitorizare, evaluare şi raportare.
Monitorizarea şi evaluarea vor fi efectuate în baza unor indicatori de progres. Aceştia vor fi suplimentaţi
de indicatorii sistemului statistic „Inobarometru”, similar celui european numit „Innovation scoreboard”.
Actualmente, în Republica Moldova este posibil a calcula doar o parte a indicatorilor din acest sistem şi
este necesar a introduce modificări în sistemul de raportare a organizaţiilor şi firmelor pentru a face
posibilă calcularea indicatorilor. Începând cu 2009, Republica Moldova a început să calculeze unii dintre
indicatorii sistemului statistic european „Innovation scoreboard”.
Armonizarea sistemului statistic de inovare naţional cu sistemul statistic european va permite nu
numai să observăm performanţa în timp, de la an la an, dar şi să comparăm rezultatele cu performanţele
ţărilor vecine.137
Un aspect important este îmbunătăţirea tehnologiei de practicare a cercetărilor activităţii
inovaţionale în întreprinderile industriale. Deoarece abordarea individuală în condiţiile lipsei de
personal în departamentul de statistică, practic, este imposibilă, real se pot prezenta două posibilităţi:
- forma simplificată a anchetei în scopul maximizării detectării întreprinderilor inovative active,
cu o ulterioară studiere selectivă suplimentară;
- Evaluarea activităţii inovaţionale în baza studiilor continue.
Totodată, este nevoie de o pregătire minuţioasă a studiilor conform particularităţilor
întreprinderilor. În primul rând, sunt necesare completări la instrucţiune care specifică scopul evidenţei
statistice a activităţii inovaţionale; specifică indicatorii selectaţi şi recomandaţi specialiştilor profilului
respectiv, este raţional de a fi completate anumite secţiuni ale formularului. În plus, orice concept trebuie
să fie foarte clar expus, pentru a evita posibilitatea de interpretare dublă.

137
Inovaţii şi dezvoltare tehnologică, Strategia Inovării. Akademos nr. 4(23), decembrie 2011

170
 Dezvoltarea metodologiei statisticii de inovare este legată de perfecţionarea metodelor de
evaluare a celor patru tipuri de inovaţii, în special inovaţiile de marketing, organizaţionale şi
manageriale, cu posibilitatea de a introduce structuri suplimentare modulară în anchetă pentru cercetarea
lor, precum şi de acoperire a noilor tipuri de inovări, în special ecologice/de mediu, create la iniţiativa
utilizatorilor etc.
De asemenea, necesită a fi soluţionate aspectele îmbunătăţirii în continuare a sistemelor de
evaluare a caracteristicilor rezultate în sectorul inovării, inclusiv atât rezultatele directe ale inovaţiei, cât
şi compararea acestora cu costurile suportate, un studiu mai complet al potenţialului ştiinţific al
organizaţiilor sectorului real al economiei. Trebuie de acordat atenţie suficientă problemelor
businessului mic de inovare. Programul de studiu trebuie să ia în considerare adaptarea sa la standarde
internaţionale modernizate, abordarea diferenţiată faţă de observarea statistică a etapele timpurii ale
procesului de inovare.
Utilizarea datelor de monitorizare statistică privind activităţii inovaţionale a întreprinderilor nu
trebuie să se limiteze la publicaţiile în revistele de specialitate. Acestea ar trebui să se implice mai activ
la elaborarea măsurilor concrete ale politicii ştiinţifico-tehnice, reglementarea fiscală. Datele statistice
trebuie să fie solicitate, iar în baza lor trebuie să fie elaborate programe reale de stat sau regionale pentru
a promova dezvoltarea inovatoare a industriei, pentru aceasta calitatea şi caracterul complet al
informaţiilor furnizate de întreprinderi trebuie să fie la un nivel înalt.
Concluzii
Republica Moldova are deja o experienţă incipientă de monitorizare şi de analiză a activităţii
inovaţionale a întreprinderilor sale. Continuarea realizării Evaluării statistice a activităţii inovaţionale,
desigur, trebuie să fie asociată cu utilizarea unor modele europene de monitorizare statistică şi analiză
(în baza studiului privind Tabloul de bord european al inovării la scară europeană (Scoreboad inovării
europene (EIS)) în conformitate cu particularităţile naţionale ale dezvoltării inovaţionale. Admitem, că
pentru Republica Moldova este caracteristic/aproape modelul de dezvoltarea inovaţională cu
reorientarea de la high-tech'a spre high-hume (de la tehnologiile de producere la tehnologiile de
informaţie şi management), care ar permite ţării să consolideze procesul de creştere economică.
În anul 2011 a fost pregătită prima cercetare care a primit un nume nou ”Innovation Union
Scoreboard – IUS” (”Scara a Uniunii de Inovare”). Pe baza metodei elaborate anterior de ”Scara
Europeană de Inovaţii”, care utilizează elaborări de abordări noi de anilor 2008 - 2009, un nou
instrument trebuie să faciliteze monitorizarea implementării strategiei a Uniunii Europene pentru anul

171
2020, oferind efectuarea evaluării şi analizei comparative a eficienţei inovării din 27 de ţări - membre
ale Uniunii Europene, care prezintă punctele lor forte şi deficienţe în constucţia şi dezvoltarea de sisteme
inovatoare.
Lista de 29 de indicatori utilizată în perioada anilor 2008 - 2009 a fost înlocuită cu una nouă mai
scurtă din 25 de indicatori, care, potrivit colaboratorilor, reflectă mai bine realităţile actuale în
înţelegerea şi evaluarea eficienţei sistemelor naţionale de cercetare şi inovare. În materialele analizei
comparative au fost folosite datele EUROSTATului şi altor surse, care sînt disponibile în momentul
efectuării analizei. Întrucît cea mai mare parte a materialelor statistici utilizate se referă la anii 2007 -
2009, analiza efectuată nu a fost capabilă în deplină măsură să ia în considerare efectele şi consecinţele
impactului crizelor economice şi financiare în domeniul sferei de inovare.

172
 3.2.Elaborarea unul model de anchetă privind activitatea de inovare a intreprinderii RM.

Republica Moldova efectuănd un prim pas pentru a evalua activitatea inovațională în țară
«INNOBAROMETRU» a inceput un lucru foarte complicat. S-a pretins corect că realizărea Evaluării
statistice a activităţii inovaţionale, trebuie să fie asociată cu utilizarea unor modele europene de
monitorizare statistică şi analiză (în baza studiului privind Tabloul de bord european al inovării la scară
europeană (Scoreboad inovării europene (EIS)),dar aceste trebuie racordate la specificul național, în
conformitate cu particularităţile naţionale ale dezvoltării inovaţionale. În materialele analizei
comparative au fost folosite datele EUROSTATului şi altor surse, care erau disponibile în momentul
efectuării analizei. Dar statistica inovatională nu este incă definitiv elaborată pe plan mondial și din
aceste considerente se schimba permanent testănd indicatorii odată la doi ani.
Neluănd in considerație aceste particularități ale statisticii acestui domeniu relativ nou și foarte
complicat sondajul statistic efectuat pe anul 2010 (proiectul de transfer tehnologic in cadrul căruia
acest sondaj a fost efectuat a fost semnat in iunie 2011??) a conținut multe descrepanțe. Și in primul rănd
din cauza inexistenței anchetei statistice la nivel de intreprindere.
Rezultatele unui astfel de sondaj efectuat fără o experienţă incipientă de monitorizare şi de
analiză a activităţii inovaţionale a întreprinderilor sale a esuat.
Ca rezultat lucrul efectuat a fost inutil deoarece in baza acestor informații colectate nu este
posibil de a face o analiză coerentă și veridică a situației in domeniul activității inovaționale a Republicii
Moldova.
Iată de ce ca scop în acest studiu pentru noi a fost pus elaborarea unui model de anchetă statistică
a activității inovaționale, pe care o prezentăm în continuare.

MODEL

ANCHETĂ STATISTICĂ PRIVIND INOVAREA

ÎN PERIOADA 2010 - 2012

Cercetare statistică integrată

privind activitatea de cercetare-dezvoltare şi inovare
a întreprinderilor din mediul de afaceri
173
Necesitatea unei anchete integrate
În vederea simplificării modului de colectare a datelor statistice din domeniul ştiinţei şi tehnologiei se propune realizarea
unei cercetări statistice integrate, referitoare la activitatea de cercetare-dezvoltare şi inovare din mediul de afaceri , care trebuie sa
fie utilizată de către statistica oficială pentru evaluarea acestui sector pe întreg teritoriul al țării.

Scopul şi sfera de cuprindere a cercetării statistice

Scopul cercetării statistice integrate constă în măsurarea resurselor destinate cercetării-dezvoltării şi inovării din mediul
de afaceri şi obţinerii unor indicatori statistici relevanţi şi pentru asigurarea comparabilităţii pe plan internaţional, inclusiv cu cei
din Uniunea Europeană.
Aceste informaţii vor ajuta decidenţii în luarea deciziilor potrivite pentru creşterea competitivităţii şi dezvoltării economiei bazate
pe cunoaştere. Întreprinderea este o grupare de unităţi legale care se constituie ca o entitate organizaţională de producţie de
bunuri, servicii comerciale sau servicii de interes social, ce beneficiază de o autonomie de decizie, mai ales pentru asigurarea
resurselor sale curente. O întreprindere exercită una sau mai multe activităţi, în unul sau mai multe locuri (sedii-unităţi
locale).
Sfera de cuprindere este formată din toate întreprinderile, organizaţiile şi instituţiile din mediul de afaceri a căror
activitate este producerea de bunuri şi servicii destinate pieţei.

Utilitatea datelor statistice colectate

Datele colectate, agregate la nivel naţional, sunt utilizate în analize şi în luarea deciziilor pentru dezvoltarea domeniului
ştiinţei şi tehnologiei, pentru analizarea mediului de afaceri, pentru planificarea economică pe termen scurt şi lung şi pentru
comparaţii la nivel naţional, european şi mondial.

Răspunsul dvs este important

Indicatorii statistici nu pot fi obţinuţi fără informaţii precise şi de calitate furnizate de dvs. prin bunăvoinţă şi
cooperare continuă. Vă mulţumim anticipat.

Structura chestionarului statistic integrat

Această cercetare statistică se bazează pe un chestionar structurat în patru părţi. Fiecare parte conţine întrebări referitoare la
diferite aspecte ale activităţii de cercetare- dezvoltare şi inovare din întreprinderea dvs. Datorită specificităţii fiecărei părţi este
necesar să colaboraţi cu colegii din diferite departamente pentru a răspunde la întrebări. Cele patru părţi cuprind următoarele:

Partea I – Informaţii generale despre întreprindere

Partea II – Cercetarea-dezvoltarea (C-D) desfăşurată în întreprindere în anul 2011 - date referitoare la cheltuielile C-D.
Toate întrebările din PARTEA II a chestionarului se referă numai la activitatea de cercetare-dezvoltare din
întreprindere
Partea III – Inovarea în întreprindere în perioada 2009-2011- date referitoare la inovarea de produs, inovarea de proces,
activităţi inovatoare şi cheltuieli de inovare, surse de informare, cooperare în inovare, obiective ale inovării, factorii
care au blocat inovarea, inovarea organizaţională şi inovarea de marketing.
Partea IV – Resursele umane - date referitoare la numărul salariaţilor din întreprindere, structura salariaţilor cu studii
superioare implicaţi în inovare, salariaţii care desfăşoară activitate de cercetare-dezvoltare, date despre cercetători, structura
acestora pe sexe şi nivel de pregătire.
Atenţie: Datele valorice se completează în numere întregi, fără zecimală.

174
 PARTEA I
1. Informaţii generale despre întreprindere

1.1 În anul 2011, întreprinderea dvs. a făcut parte dintr-un grup de întreprinderi?
Grupul de întreprinderi este o asociere de două sau mai multe întreprinderi legate la un cap de grup printr-o cotă de control real
nenul. Fiecare întreprindere din grup poate satisface singură diferite pieţe, cât şi împreună cu filialele (subsidiarii) naţionale sau
regionale sau poate servi diferitelor pieţe de produse. Sediul central al grupului este de asemenea, parte a unui grup de întreprinderi.

DA __1 Dacă DA, în ce ţarǎ este localizat sediul central al grupului ? ______└─┴─┘
Cod*

NU __2 * Nu se completează de întreprindere

Dacă "da", atunci indicati codul țarii sau grupului de țări, unde se afla sediul central:
(1 - RM 2 - CIS 3 - Uniunea Europeană (Austria, Belgia, Bulgaria, Marea Britanie, Ungaria,
Germania, Danemarca, Grecia, Irlanda, Spania, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Țările de Jos, Polonia,
Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Republica Cehă, Suedia, Estonia), precum și Islanda, Liechtenstein,
Norvegia și Elveția, 4 - Statele Unite ale Americii și Canada, 5 - Altele) (102)

Dacă întreprinderea aparţine unui grup, datele se completează numai pentru întreprinderea de pe teritoriul RM.

1.2 În perioada celor trei ani 2009-2011, întreprinderea dvs. a introdus un produs sau proces nou
sau semnificativ îmbunătăţit sau o metodă de organizare sau de marketing nouă sau semnificativ
îmbunătăţită?

DA __1 NU __2

1.3 Care a fost cifra de afaceri totală a întreprinderii în anul 2009 şi în anul 2011?
Cifra de afaceri este definită ca suma veniturilor realizate din vânzǎri pe piaţǎ de bunuri şi servicii.
(se includ toate taxele cu excepţia TVA).

Anul 2009 Anul 2011

|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|

- lei preţuri curente (fără TVA) -

1.4 Care pieţe geografice sunt cele mai importante pentru organizația voastră?
Da Nu
1 2

1 Locală/ regională de pe teritoriul ţării __ __

2 Naţională (mai multe regiuni de pe teritoriul ţǎrii) __ __
3 CSI __ __

4 Ale Uniunii Europene (UE), AELS sau ţǎri candidate UE* __ __

5 Alte pieţe (toate celelalte ţǎri) __ __

175
*Include urmǎtoarele ţǎri - UE (Austria, Belgia, Bulgaria, Republica Cehǎ, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda,
Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia şi Ungaria) AELS-Asociaţia
Europeană a Liberului Schimb (Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia), ţări candidate la UE (Croaţia, Macedonia şi Turcia).

1.5. Care a fost totalul investițiilor în capitalul fix al întreprinderii în anul 2009 şi în anul 2011?
(cu excepţia TVA).

Anul 2009 Anul 2011

|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|

1.6. Care a fost numărul mediu al salariaților (fără cumul extern) al întreprinderii în anul 2009
şi în anul 2011?

Anul 2009 Anul 2011

|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|

1.7. Care a fost numărul de subdiviziuni de CD si proiectare tehnologică al întreprinderii în anul 2009
şi în anul 2011?

Anul 2009 Anul 2011

|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|

1.8 Care dintre aceste zone geografice a fost cea mai mare piaţă pentru întreprindere, în termenii
cifrei de afaceri, în perioada celor trei ani 2009-2011?......................... __
(scrieţi cifra corespunzătoare celei mai mari pieţe)

1.9 În anul 2011, întreprinderea dvs. a desfăşurat activitate de cercetare-dezvoltare?

Cercetarea-dezvoltarea se defineşte ca fiind orice activitate sistematică şi creatoare iniţiată pentru a spori volumul de cunoştinţe,
inclusiv cunoştinţe despre om, cultură şi societate şi utilizarea acestor cunoştinţe pentru noi aplicaţii.
Activitatea de cercetare-dezvoltare include proiectarea tehnologică.
Nu include: activităţi de studiere a pieţei, microproducţia de tip industrial şi agricol, cu excepţia activităţilor de execuţie (prototipuri,
instalaţii experimentale, staţii pilot), activităţi de producţie şi înrudite, activităţi de educaţie şi formare profesională, servicii de
informare, colectare generală de date, testare şi standardizare, munca de brevetare şi licenţiere, studii de fezabilitate, servicii medicale
de specialitate, software de rutină, inovarea industrială (alta decât cea de cercetare-dezvoltare, studii referitoare la politici ca
activitate de aplicare a rezultatelor cercetării-dezvoltării pentru a evalua politici guvernamentale.

Identificarea C-D în dezvoltarea de software.

Pentru ca un proiect de dezvoltare de software să poată fi considerat proiect de cercetare-dezvoltare, trebuie să depindă de un avans
ştiinţific sau tehnologic, iar scopul proiectului trebuie să fie rezolvarea unei incertitudini ştiinţifice sau tehnologice.

Se consideră C-D: producerea de noi teoreme şi algoritmi în domeniul informaticii teoretice, dezvoltarea tehnologiei la nivel de
sisteme de operare, limbaje de programare, managementul datelor, software de comunicaţii şi instrumente pentru dezvoltarea de
software, dezvoltarea tehnologiei internetului, cercetarea privind metodele de proiectare, implementare şi mentenanţă de software,
dezvoltarea experimentală menită să găsească noi tehnologii pentru dezvoltarea de programe sau sisteme, cercetarea tehnologiilor în

176
 domenii specializate ale informaticii (procesarea de imagini, prezentarea datelor geografice, recunoaşterea caracterelor, inteligenţa
artificială sau alte domenii asemănătoare.
Nu se consideră C-D : dezvoltarea de sisteme informatice sau software prin metode cunoscute, conversia şi traducerea limbajelor
informatice, adăugarea de funcţionalităţi pentru utilizator la programele existente, depanarea de sisteme, adaptarea software-lui
existent, pregătirea documentaţiei pentru utilizator.

DA __1 Dacă DA, vă rugăm să completaţi în continuare acest chestionar

NU __2 Dacă NU, vă rugăm continuaţi cu Partea III şi Partea IV a chestionarului.

PARTEA II
Cercetarea-dezvoltarea desfăşurată în întreprindere în anul 2011
2. Cheltuielile destinate activităţii de cercetare-dezvoltare
2.1 În anul 2011, care a fost structura cheltuielilor totale pentru activitatea C-D, conform codurilor C-
D de produse (de la pagina 6) care descriu cel mai bine scopul şi destinaţia cheltuielilor de C-D?

Suma cheltuielilor C-D pe destinaţii Cod C-D

Se pot înscrie unul sau mai multe coduri C-D →

lei preţuri curente lei preţuri curente

(fără TVA) (fără TVA)
1 Cheltuieli C-D curente
(rd. 2+rd 3+rd 4)............................................... |__|__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__|

2  Cheltuieli de personal
Se includ salariile şi alte drepturi de personal, asigurările şi protecţia
socială,contribuţia unităţii la asigurările sociale şi asigurările pentru ajutorul de
şomaj, cheltuieli cu pregătirea şi perfecţionarea profesională şi alte cheltuieli cu
personalul suportate de |__|__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__|
întretreprindere........................................................................................
3  Cheltuieli materiale
Se includ plăţile efectuate pentru mijloace materiale care trebuie să
îndeplinească cumulativ 2 condiţii: să aibă o valoare de intrare mai mică de
1800 lei şi o durată de utilizare mai mică de 1 an; furnituri, echipamente şi
instrumente care nu fac parte din cheltuieli de capital pentru materii prime,
produse consumabile, apă, combustibili,
electricitate........................................................................................... |__|__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__|
4  Alte cheltuieli curente pentru operaţiuni de C-D
Se includ: plata serviciilor prestate de alte întreprinderi, a abonamentelor la
reviste, radio, cheltuieli pentru reparaţii executate de alte întreprinderi de
construcţii, taxe, dobânzi, cheltuieli pentru poştă şi telefon, cheltuieli de
deplasare,
cheltuieli destinate pentru cumpărări de materiale, furnituri şi echipamente
(care nu fac parte din cheltuielile de capital) în scopul sprijinirii muncii de
cercetare-dezvoltare, cum ar fi costurile imputate sau efective pentru prototipuri
|__|__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__|
sau modele realizate, materiale de laborator........................

5 Cheltuieli de capital
(rd. 6+rd 8+ rd 9+rd 10)............................................................ |__|__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__|

177
 6  Cheltuieli cu terenuri şi construcţii
Se includ cheltuieli ocazionate de achiziţionarea de terenuri (terenuri de
încercări,
terenuri pentru construcţii de laboratoare şi uzine pilot), precum şi cheltuieli
angajate pentru construcţia sau cumpărarea de clădiri, cheltuieli ocazionate de |__|__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__|
importante lucrări de îmbunătăţire, modificări sau
reparaţii......................................
7 din care : terenuri |__|__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__|

8  Cheltuieli cu echipamente şi aparatură

Se includ cheltuieli aferente achiziţionării echipamentelor grele şi materiale
importante utilizate pentru munca de cercetare-
dezvoltare .................................... |__|__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__|

9  Cheltuieli cu achiziţie software pentru C-D |__|__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__|

10  Alte cheltuieli de capital pentru operaţiuni de C-D

Se includ cheltuielile efectuate pentru achiziţionarea mijloacelor de transport,
obiectele de inventar gospodăresc de natura mijloacelor fixe, etc. Mijloacele de
transport sunt acele mijloace folosite pentru deplasarea în exteriorul şi
interiorul întreprinderii.................... |__|__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__|

11 Total cheltuieli C-D -toate cheltuielile pentru activitatea C-D

desfăşurată în interiorul unităţii, indiferent de sursa de finanţare, în anul de
|__|__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__|
referinţă.
Este suma cheltuielilor C-D curente şi de capital (rd. 1+rd. 5)...................
din care:
12 - cheltuieli pt licenţele de utilizare a produselor de proprietate
intelectuală......................................................... |__|__|__| % |__|__|__| %

13 - cheltuieli C-D pentru apărare...................................................

|__|__|__| % |__|__|__| %
14
- cheltuieli cu producerea software pe cont propriu, ca parte a C-
D........ |__|__|__| % |__|__|__| %

Cheltuielile destinate activităţii de cercetare-dezvoltare (continuare)

Cod C-D Cod C-D Cod C-D Cod C-D Cod C-D

lei preţuri curente lei preţuri curente lei preţuri curente lei preţuri curente lei preţuri curente
(fără TVA) (fără TVA) (fără TVA) (fără TVA) (fără TVA)

|__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__|

|__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__|

|__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__|

178
|__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__|

|__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__|

|__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__|

|__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__|

|__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__|

|__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__|

|__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__|

|__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__|

|__|__|__| % |__|__|__| % |__|__|__| % |__|__|__| % |__|__|__| %

|__|__|__| % |__|__|__| % |__|__|__| % |__|__|__| % |__|__|__| %

|__|__|__| % |__|__|__| % |__|__|__| % |__|__|__| % |__|__|__| %

LISTA CODURILOR C-D DE PRODUSE

Cod Descrierea codurilor C-D de produse

C-D
1 Agricultură,vânătoare, silvicultură şi exploatare forestieră, pescuit şi acvacultură
2 Extracţia cărbunelui, a petrolului, gazelor naturale, minereurilor metalifere, alte activităţi extractive,
activităţi de servicii anexe extracţiei
3 Industria alimentară şi fabricarea băuturilor
4 Fabricarea produselor din tutun
5 Fabricarea produselor textile
6 Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte
7 Tăbăcirea şi finisarea pieilor, fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi
încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor

179
 8 Prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută, cu excepţia mobilei; fabricarea articolelor
din paie şi alte materiale vegetale împletite
9 Fabricarea celulozei şi cartonului
10 Tipărire şi activităţi de servicii conexe tipăririi
11 Reproducerea înregistrărilor
12 Fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului
13 Fabricarea substanţelor şi a produselor chimice
14 Fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice
15 Fabricarea produselor de cauciuc şi mase plastice
16 Fabricarea altor produse din minerale nemetalice
17 Producţia de metale feroase sub forme primare şi de feroaliaje
18 Producţia de tuburi, ţevi, profiluri tubulare şi accesorii pentru acestea, din oţel
19 Fabricarea altor produse prin prelucrarea primară a oţelului
20 Producţia metalelor preţioase şi a altor metale neferoase
21 Turnarea fontei
22 Turnarea oţelului
23 Turnarea metalelor neferoase uşoare
24 Turnarea altor metale neferoase
25 Industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal, exclusiv armament şi muniţie, maşini, utilaje
şi instalaţii
26 Fabricarea armamentului şi muniţiei
27 Fabricarea componentelor electronice
28 Fabricarea calculatoarelor şi echipamentelor periferice
29 Fabricarea echipamentelor de comunicaţii
30 Fabricarea produselor electronice de larg consum
31 Fabricarea de echipamente de măsură, verificare, control şi navigaţie
32 Fabricarea de echipamente pentru radiologie, electrodiagnostic şi electroterapie
33 Fabricarea de instrumente optice şi echipamente fotografice
34 Fabricarea suporturilor magnetice şi optice destinate înregistrărilor
35 Fabricarea echipamentelor electrice
36 Fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a
37 Fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor
38 Construcţia de nave şi bărci
39 Fabricarea materialului rulant
40 Fabricarea de aeronave si nave spaţiale
41 Fabricarea vehiculelor militare de luptă
42 Fabricarea altor echipamente de transport n.c.a
43 Fabricarea de mobilă
44 Alte activităţi industriale n.c.a (bijuterii, imitaţii de bijuterii, instrumente muzicale, articole pentru sport,
jocuri şi jucării alte n.c.a.)
45 Producţia de dispozitive, aparate şi instrumente medicale şi stomatologice
46 Repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor
47 Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apa caldă şi aer condiţionat, captarea,
tratarea şi distribuţia apei
48 Colectarea şi epurarea apelor uzate, colectarea, tratarea şi eliminarea deşeurilor; activităţi de recuperare a
materialelor reciclabile, activităţi şi servicii de decontaminare
49 Construcţii de clădiri, lucrări de geniu civil, lucrări speciale de construcţii
50 Comerţ cu ridicata (exclusiv echipament informatic şi de telecomunicaţii) şi cu amănuntul, întreţinerea şi

180
 repararea autovehiculelor şi motocicletelor
51 Comerţ cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii
52 Transporturi terestre şi transporturi prin conducte
53 Transporturi pe apă
54 Transporturi aeriene
55 Depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi
56 Activităţi de poştă şi curier
57 Hoteluri şi alte facilităţi de cazare , restaurante, alte activităţi de servicii de alimentaţie
58 Activităţi de editare a cărţilor, ziarelor, revistelor şi alte activităţi de editare
59 Activităţi de editare a produselor software
60 Activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune; înregistrări audio şi
activităţi de editare muzicală
61 Activităţi de difuzare şi transmitere de programe
62 Telecomunicaţii
63 Activităţi de servicii în tehnologia informaţiei
64 Activităţi ale portalurilor web, prelucrarea datelor, administrarea paginilor web şi activităţi conexe
65 Alte activităţi de servicii informaţionale
66 Intermedieri financiare, asigurări şi reasigurări, activităţi auxiliare intermedierilor financiare şi fonduri de
pensii
67 Tranzacţii imobiliare
68 Activităti juridice şi de contabilitate
69 Activităti ale direcţiilor (centralelor), birourilor administrative centralizate; activităţi de management şi
de consultanţă în management
70 Activităţi de arhitectură şi inginerie; activităţi de testări si analiză tehnică
71 Cercetare-dezvoltare
72 Publicitate şi activităţi de studiere a pieţei
73 Alte activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (design specializat, activităţi fotografice, activităţi de
traducere scrisă şi orală, inclusiv interpretariat)
74 Activităţi veterinare
75 Activităţi de închiriere şi leasing
76 Activităţi de servicii privind forţa de muncă
77 Activităţi ale agenţiilor turistice şi ale tur-operatorilor; alte servicii de rezervare şi asistenţă turistică
78 Activităţi de investigaţie şi protecţie
79 Activităţi de peisagistică şi servicii pentru clădiri
80 Activităţi de secretariat, servicii suport şi alte activităţi de servicii prestate în principal întreprinderilor
81 Adminstraţie publică şi apărare; asigurări sociale din sistemul public
82 Învăţământ
83 Activităţi referitoare la sănătatea umană
84 Servicii combinate de îngrijire medicală şi asistenţă socială (cu şi fără cazare)
85 Activităţi de creaţie şi interpretare artistică, activităţi ale bibliotecilor, arhivelor, muzeelor, alte activităţi
culturale, jocuri de noroc şi pariuri, activităţi sportive, recreative si distractive
86 Activităţi asociative diverse, de articole personale şi de uz gospodăresc, alte activităţi de servicii
(spălarea şi curăţarea articolelor textile, coafură şi activităţi de înfrumuseţare, pompe funebre şi
întreţinere corporală), activităţi ale gospodăriilor private în calitate de angajator personal casnic,
activităţi ale gospodăriilor private de producere de bunuri şi servicii destinate consumului propriu,
activităţi ale organizaţiilor şi organismelor extrateritoriale
87 Repararea calculatoarelor şi a echipamentelor de comunicaţii

181
2.2 În anul 2011, care a fost distribuţia cheltuielilor totale C-D şi a celor curente C-D, pe tipuri de
cercetare:
Cheltuieli totale CD din care:
Cheltuieli curente CD
(lei preţuri curente, fără TVA) (lei preţuri curente, fără TVA)

1 Total
(rd 2+rd 3+rd 4)..............................................
|__|__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__|__|

2  Cercetare fundamentală
(activităţi experimentale sau teoretice desfăşurate, în principal,
pentru dobândirea unor cunoştinţe noi cu privire la
fundamentele fenomenelor şi faptelor observabile, fără a se
urmări, în mod particular, aplicarea sau utilizarea practică
imediată ).................... |__|__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__|__|

3  Cercetare aplicativă
(o investigare originală în scopul acumulării de noi cunoştinţe,
fiind însă orientată, în principal, spre un scop sau un obiectiv
practic specific).............................................................................. |__|__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__|__|

4  Dezvoltare experimentală
(activitatea sistematică, plecând de la cunoştinţe rezultate din
cercetare şi/sau de la experienţa practică, care urmăreşte
producerea de noi materiale, produse sau dispozitive, instituirea
de noi procese, sisteme şi servicii sau îmbunătăţirea substanţială
a celor |__|__|__|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__|__|
existente).............................................................................

2.3 În anul 2011, care au fost sursele de finanţare ale cheltuielilor totale de C-D ?

Sursa de finanţare Cheltuieli totale C-D

lei preţuri curente, fără TVA

1 Total surse de finanţare

(rd 2+rd 6+rd 7+rd 8+rd 9+rd 10)............................................. |__|__|__|__|__|__|__|__|__|

2 Întreprinderi cu activitate economică

( rd.3+ rd.4+ rd.5).......................................................................................... |__|__|__|__|__|__|__|__|__|
din care:
3  surse proprii ale întreprinderii
(microproducţie/servicii
etc)............................ |__|__|__|__|__|__|__|__|__|
4  întreprinderi (agenţi economici) care
aparţin aceluiaşi grup....................................... |__|__|__|__|__|__|__|__|__|

5  alte întreprinderi (agenţi economici) .............. |__|__|__|__|__|__|__|__|__|

6 Fonduri publice ............................................................. |__|__|__|__|__|__|__|__|__|

7 Unităţi din învăţământul superior............................... |__|__|__|__|__|__|__|__|__|

|__|__|__|__|__|__|__|__|__|

182
 8 Organizaţii private non-profit.......................................

9 Din străinătate................................................................. |__|__|__|__|__|__|__|__|__|

10 Alte surse (inclusiv credite)............................................ |__|__|__|__|__|__|__|__|__|

Total surse de finanţare=Cheltuieli totale C-D

2.4 În anul 2011, care a fost distribuţia cheltuielilor totale C-D finanţate din străinătate, după
tipul unităţii / instituţiei finanţatoare?
Unităţi / instituţii finanţatoare din străinatate Cheltuieli totale pentru
C-D din străinătate
lei preţuri curente, fără TVA

1 Total finanţare din străinatate

(rd 2+rd 5+rd.6+rd.7+rd 8+10+rd 11)......................... |__|__|__|__|__|__|__|__|__|

2 Întreprinderi cu activitate economică

(rd 3+rd 4)............................ |__|__|__|__|__|__|__|__|__|
din care:

3  întreprinderi /unităţi care aparţin aceluiaşi

grup.......... |__|__|__|__|__|__|__|__|__|

4  alte întreprinderi / unităţi ............................. |__|__|__|__|__|__|__|__|__|

5 Alte guverne naţionale............................................. |__|__|__|__|__|__|__|__|__|

6 Unităţi din învăţământul superior......................... |__|__|__|__|__|__|__|__|__|

7 Organizaţii private non-profit................................ |__|__|__|__|__|__|__|__|__|

8 Comunitatea Europeană:....................................... |__|__|__|__|__|__|__|__|__|

9  din care: finanţare nerambursabilă |__|__|__|__|__|__|__|__|__|

10 Organisme internaţionale...................................... |__|__|__|__|__|__|__|__|__|

11
Altele decât cele nominalizate...............................
|__|__|__|__|__|__|__|__|__|
Cheluieli totale pentru C-D din străinătate= Total finanţare din străinătate
Finanţare de la Comunitatea Europeană ≥ Finanţare nerambursabilă

2.5 În anul 2011, care a fost numărul proiectelor C-D şi care au fost cheltuielile aferente
programelor C-D, pe surse de finanţare?
Surse de finanţare Proiecte C-D Cheltuieli totale C-D
- număr - - lei preţuri curente fără TVA -

183
 1 Total surse de finanţare
(rd 2+rd 3+rd 6+rd 8)..................................... |__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__|__|

2 Surse proprii..................................... |__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__|__|

3 Fonduri publice:
(rd .
4+5)............................................................ |__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__|__|

din care:
4  Granturi |__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__|__|

5  Alte programe |__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__|__|

6 Surse din străinătate din care: |__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__|__|

7  de la Comunitatea Europeană |__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__|__|

8 Alte surse |__|__|__| |__|__|__|__|__|__|__|__|__|

Total surse de finanţare= Cheltuieli totale C-D
Surse de finanţare din străinătate≥surse de finanţare de la Comunitatea Europeană
Proiectul de cercetare-dezvoltare – modalitate de atingere a unui obiectiv al unui program, cu un scop propriu bine stabilit,
care este prevăzut să se realizeze într-o perioadă determinată utilizând resursele alocate şi căruia îi este ataşat un set propriu
de reguli, obiective şi activităţi. Grantul - este o formă specifică de finanţare nerambursabilă, pe baze competitive, a temelor de
cercetare ştiinţifică de interes naţional, cu un pronunţat caracter de originalitate.

2.6 În anul 2011 aţi achiziţionat cercetare-dezvoltare din afara întreprinderii dvs?

DA __1

NU __2 vă rugăm treceţi la întrebarea 2.8

2.7 Dacă DA, care a fost totalul cheltuielilor pentru activitatea C-D externalizată a
întreprinderii ?

1 Total cheltuieli pentru achiziţii C-D lei preţuri curente, fară TVA
(rd .2+ rd 3).................................................................................................. |__|__|__|__|__|__|__|__|__|
2 Cheltuieli pentru achiziţii C-D de la alte întreprinderi
sau organizaţii de cercetare publice sau private, de pe
teritoriul RM |__|__|__|__|__|__|__|__|__|

3 Cheltuieli pentru achiziţii C-D de la alte întreprinderi

sau organizaţii de cercetare publice sau private, din
exteriorul RM |__|__|__|__|__|__|__|__|__|

2.8 În anul 2011, care a fost domeniul ştiinţific specific activităţii C-D din întreprinderea dvs.?

184
Vă rugăm alegeţi un cod de domeniu din lista celor de mai jos:

Domeniul ştiinţific Cod domeniu

__
1 Ştiinţe naturale şi exacte

2 Ştiinţe inginereşti şi tehnologice

3 Ştiinţe medicale

4 Ştiinţe agricole

5 Ştiinţe sociale şi economice

6 Ştiinţe umaniste și arte

2.9 În anul 2012, intenţionaţi să desfăşuraţi activităţi de cercetare- dezvoltare?

DA __1

NU __2

Vă rugăm, continuaţi cu Partea III.

PARTEA III
Inovarea în întreprindere în perioada 2009-2011
Această parte colectează informaţii despre activităţile inovatoare din întreprinderea dvs. pentru o perioadă de trei ani ( 2009, 2010 şi
2011 inclusiv) şi se completează de toate întreprinderile indiferent dacă au avut sau nu au avut inovaţii. Întrebările incluse în această parte
corespund întrebărilor din chestionarul comunitar de inovare - CIS (Community Innovation Survey), completat de întreprinderile din toate
statele membre UE. Capitolele 3÷10 se referă numai la produse şi procese inovate.
Datele ar trebui furnizate de persoane care au o viziune de ansamblu asupra activităţii întreprinderii.

Inovarea este o activitate de implementare în întreprindere a unui produs (bun sau serviciu) sau proces nou sau semnificativ
îmbunătăţit, a unei noi metode de marketing sau a unei noi metode de organizare în practicile de afaceri, în organizarea locului de
muncă sau a relaţiilor externe. Inovarea trebuie să fie nouă pentru întreprinderea dumneavoastră dar poate fi dezvoltată în mod original
şi de alte întreprinderi.

III. ÎN ULTIMII TREI ANI A AVUT INTREPRINDEREA INOVAȚII FINALIZATE?

DA __1 NU __2

Dacă «da» indicați

1.Inovatii tehnologice

185
 Inclusiv:
 Inovare de produs
 Inovare de proces

2.Inovatii de marketing

3. Inovații organizaționale

3. Inovare de produs
O inovare de produs înseamnǎ introducerea în circuitul economic a unui bun sau serviciu nou sau semnificativ îmbunǎtǎţit în privinţa
caracteristicilor şi utilizărilor sale. Îmbunătăţirile semnificative pot fi ale specificaţiilor tehnice, ale componentelor sau materialelor, ale
programelor de calculator încorporate, ale utilizării sau ale altor caracteristici funcţionale.
 Inovaţiile de produs (noi sau îmbunătăţite) trebuie sǎ fie noi pentru întreprindere, dar nu este necesar sǎ fie noi pentru piaţă.
 Inovaţiile de produs ar fi putut fi dezvoltate original de întreprinderea dvs. sau de alte întreprinderi.
Un bun este de obicei un obiect tangibil (palpabil) cum ar fi un telefon inteligent (smart phone), mobilă sau un pachet software, dar şi un
software (program de calculator), muzică şi filme descărcate sunt de asemenea bunuri.
Un serviciu este de obicei intangibil (nepalpabil), cum ar fi retail-ul (comerţul cu amănuntul), asigurările, cursurile de învăţământ,
călătoriile cu avionul, consultanţă etc.

3.1 În perioada celor trei ani 2009–2011, întreprinderea dvs. a introdus:

Da Nu
1 2
1 Bunuri noi sau semnificativ îmbunǎtǎţite (se exclude simpla revânzare de
bunuri noi şi modificări de natură exclusiv estetică) __ __
2 Servicii noi sau semnificativ îmbunǎtǎţite __ __

Dacǎ rǎspundeţi cu “Nu” la ambele opţiuni, treceţi la întrebarea 4.1, altfel continuaţi:

3.2 Cine a dezvoltat aceste inovaţii de produs?

Bifaţi tot ceea ce a folosit întreprinderea
Inovaţii de Inovaţii de
bunuri servicii

1 Întreprinderea singură __ __
2 Întreprinderea împreună cu (alte întreprinderi sau
__ __
instituţii)*
3 Întreprinderea prin adaptarea sau modificarea bunurilor
sau serviciilor dezvoltate iniţial de (alte întreprinderi sau
__ __
instituţii)*
4 Alte întreprinderi sau instituţii* __ __
*Includ întreprinderi independente şi alte părţi ale grupului de întreprinderi (sucursale, întreprinderi afiliate, sediul central-cap de grup
etc).
Instituţiile includ: universităţi, institute de cercetare, organizaţii non-profit etc.

186
3.3 În perioada celor trei ani 2009-2011, inovaţiile de produs (bunuri sau servicii) au fost:
Da Nu
1 2
1 Noi Întreprinderea dvs. a introdus un produs nou sau
pentru semnificativ îmbunǎtǎţit pe piaţa dvs. înaintea __ __
piaţa concurenţilor (el poate fi deja disponibil pe alte pieţe).
dvs.?
2 Noi Întreprinderea dvs. a introdus un produs nou sau
numai semnificativ îmbunǎtǎţit care a fost deja disponibil la __ __
pentru concurenţii de pe piaţa dvs.
firma
dvs.?

3.4 Folosind definiţiile de mai sus, vǎ rugǎm evaluaţi şi completaţi ce procent din cifra de afaceri totalǎ* a anului
2011 reprezintă vânzări din:

Se completează numai dacă aţi avut inovare de produs

1 Produse noi sau semnificativ îmbunătăţite introduse în perioada
celor trei ani 2009 - 2011, care au fost noi pt. piaţa dvs......................... %

2 Produse noi sau semnificativ îmbunătăţite introduse în perioada celor trei ani 2009 - 2011,
care au fost noi numai pentru firma dvs….......... %

3 Produse care în perioada celor trei ani 2009 - 2011 au fost neschimbate sau numai
parţial modificate (se includ şi revânzǎrile de produse noi achiziţionate de la alte
întreprinderi)…………………... %

Total - cifrǎ de afaceri* la sfârşitul anului 2011 ............................... 1 0 0 %

*(pentru agenţii economici – cifra de afaceri

pentru instituţiile de credit: în dobânzi de primit şi venituri similare
pentru servicii de asigurări: în prime brute subscrise)

3.5 În perioada celor trei ani 2009-2011, una dintre inovaţiile de produs a fost:

Da Nu Nu ştiu
1 2 3

1 Prima în RM __ __ __

2 Prima în Europa __ __ __

3 Prima în lume __ __ __

4. Inovarea de proces
O inovare de proces corespunde implementării unui proces de producţie, unei metode de distribuţie sau unei activităţi suport pentru
bunuri sau servicii noi sau semnificativ îmbunǎtǎţite.
 Inovaţiile de proces trebuie să fie noi pentru întreprindere, dar ele nu trebuie să fie noi pentru piaţa dvs;
 Inovaţia poate fi dezvoltată original de întreprinderea dvs. sau de alte întreprinderi;sunt excluse inovaţiile pur organizaţionale.

187
4.1 În perioada celor trei ani 2009 - 2011, întreprinderea dvs. a introdus:
Da Nu
1 2
1 Metode noi sau semnificativ îmbunǎtǎţite de fabricaţie
sau care produc bunuri sau servicii; __ __
2 Metode logistice, de livrare sau de distribuţie noi sau
semnificativ îmbunǎtǎţite pentru intrările de bunuri sau
servicii; __ __
3 Activităţi suport noi sau semnificativ îmbunătăţite pentru
procesele dumneavoastră, cum ar fi sistemele de întreţinere
sau operaţiunile de cumpărare, contabile sau de calculator. __ __

Dacă răspundeţi cu “Nu”la toate cele trei opţiuni, treceţi la întrebarea 5.1

4.2 Cine a dezvoltat aceste inovaţii de proces?

Bifaţi toate variantele care s-au folosit
1 Întreprinderea singură __ 1
2 Întreprinderea împreună cu (alte întreprinderi sau instituţii)* __ 2
3 Întreprinderea prin adaptarea sau modificarea proceselor
dezvoltate iniţial de (alte întreprinderi sau instituţii)* __ 3
4 Alte întreprinderi sau instituţii __ 4
*Includ întreprinderi independente plus alte părţi ale grupului dvs. de întreprinderi (filiale, întreprinderi surori, sediul
central etc). Instituţiile includ universităţi, institute de cercetare, organizaţii non-guvernamentale etc.

4.3 În perioada 2009-2011, una dintre inovaţiile de proces a fost nouă pentru piaţa dvs?

Da __1
Nu __2
Nu ştiu __3

5. Inovare (produs, proces) nefinalizată sau abandonată

Activităţile inovatoare includ achiziţia de utilaj, echipament, software (program de calculator) şi licenţe, activitǎţi inginereşti şi de
dezvoltare a muncii, proiectare (design), formare profesională, marketing şi cercetare-dezvoltare atunci când sunt întreprinse în special
pentru dezvoltarea şi/sau implementarea unei inovări de produs sau de proces. De asemenea, includ cercetarea-dezvoltarea fundamentală
ca activitate inovatoare, chiar atunci când nu se referă la un produs şi/sau proces inovator.

5.1 În perioada celor trei ani 2009-2011, întreprinderea dvs. a avut activităţi inovatoare care nu s-
au finalizat printr-o inovare de produs sau de proces deoarece activităţile au fost:
Da Nu
1 2
1 Abandonate sau suspendate înaintea finalizării __ __
2 Nefinalizate încă la sfârşitul anului 2011 __ __

Dacǎ s-a rǎspuns cu “Nu” la toate opţiunile din întrebǎrile 3.1, 4.1 şi 5.1, treceţi la întrebarea 11.1.
Altfel, continuaţi cu întrebarea 6.1

188
6. Activităţi inovatoare şi cheltuieli pentru produse şi procese inovatoare

6.1 Vă rugăm să selectaţi activităţile inovatoare, în care a fost angajată întreprinderea dvs, în
perioada celor trei ani 2009 – 2011 şi să estimaţi, valoarea cheltuielilor pentru inovare a
primelor patru categorii de activităţi inovatoare.

Da Nu Cheltuieli aferente
Activităţi 1 2 numai anului 2011

-lei preţuri curente-

C-D proprie Activitǎţile creatoare întreprinse sistematic în cadrul
1 întreprinderii, în vederea creşterii volumului de cunoştinţe
pentru dezvoltarea produselor şi proceselor noi şi
îmbunǎtǎţite (inclusiv dezvoltarea proprie de programe de
calculator-software care respectă aceste cerinţe). __ __ |__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|
2 Dacă “Da”, în perioada 2009-2011,
întreprinderea a desfăşurat activitate C-
D:
Continuu?
(întreprinderea a avut personal C-D propriu permanent) __ X
3 Ocazional?
(întreprinderea a avut personal C-D numai când a fost
nevoie) __ X
4 Aceleaşi activitǎţi de C-D dar desfăşurate de alte
C-D întreprinderi (inclusiv alte întreprinderi sau filiale din
externalizată interiorul grupului) sau de organizaţii de cercetare publice __ __ |__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|
sau private şi achiziţionate de întreprinderea dvs.
5 Achiziţie de Achiziţionarea de utilaj performant, echipament inclusiv
hardware pentru calculator sau software (programe de
utilaj, calculator) pentru obţinerea de produse sau procese noi __ __ |__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|
echipament sau semnificativ îmbunǎtǎţite.
şi software
6 Achiziţie de Achiziţionare sau acordare de licenţe pentru brevete şi
invenţii nebrevetate, know-how şi alte tipuri de cunoştinţe
cunoştinţe de la alte întreprinderi sau organizaţii pentru dezvoltarea __ __ |__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|
din afara produselor şi proceselor noi sau semnificativ
intrepr. îmbunătăţite.
7 Formarea
Formarea profesională internă sau externă pentru
profesională personalul dvs. direct implicat în dezvoltarea şi/sau
pentru introducerea produselor şi proceselor noi sau __ __
semnificativ îmbunǎtǎţite. X
inovare
8 Introducere
Activitǎţi pentru introducerea pe piaţǎ a bunurilor şi
pe piaţǎ a serviciilor noi sau semnificativ îmbunǎtǎţite, inclusiv __ __ X
rezultatelor cercetarea de piaţă şi lansarea de publicitate.
inovǎrilor
9 Activităţi de Activităţi de proiectare pentru îmbunătăţirea sau
schimbarea formei sau aspectului exterior al produselor
proiectare (bunuri sau servicii) noi sau îmbunătăţite. __ __ X
(design)
10 Alte Alte activităţi pentru implementarea produselor şi __ __ X
proceselor noi sau semnificativ îmbunǎtǎţite, cum ar fi:

189
 studii de fezabilitate, testări, dezvoltare programe de
activităţi calculator-software de rutină, dotare, inginerie industrială.
pregătitoare

11 Total cheltuieli în anul 2011 pentru cele patru categorii de activităţi

(rd.1+ rd.4 + rd.5 + rd.6............................................................... |__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|

X)
Nu se completează cu cheltuieli
Pentru cei care nu au avut cheltuieli în anul 2011, se va inscrie “0” în dreptul activităţilor inovatoare realizate.

7. Finanţarea publică pentru inovarea de produs şi proces

7.1 În perioada celor trei ani 2009-2011, întreprinderea dvs. a primit finanţare publică pentru
activitǎţi inovatoare de la urmǎtoarele nivele guvernamentale?
Se înţelege sprijin financiar, cum ar fi: creditare de impozit sau deduceri fiscale, granturi, subvenţii, împrumuturi şi
garanţii pentru credite.
Se exclud activităţile de cercetare şi alte activitǎţi inovatoare desfăşurate în întregime pentru sectorul public pe bazǎ de
contract.
Da Nu
1 2
1 Autoritǎţi locale sau regionale __ __
2 Guvern (se includ şi agenţii centrale guvernamentale sau
__ __
ministere)
3 Uniunea Europeanǎ (UE) __ __
4 Dacǎ “Da”, întreprinderea dvs. participǎ la Programul Cadru 7
(2007-2013) al Uniunii Europene pentru Cercetare şi Dezvoltare
Tehnologică? __ __

8. Sursele de informare pentru inovarea de produs şi proces

8.1 În perioada celor trei ani 2009-2011, cât de importante au fost fiecare din urmǎtoarele surse de informare, pentru
activitǎţile inovatoare ale întreprinderii dvs? Vǎ rugǎm să identificaţi sursele de informare care au furnizat informaţii
pentru noi proiecte inovatoare sau care au contribuit la finalizarea proiectelor inovatoare existente.

Sursa de informare Gradul de importanţǎ

Ridicat Mediu Scăzut Neutilizată

Internă 1 2 3 4
1 - Din interiorul întreprinderii sau a grupului de
întreprinderi __ __ __ __

Surse de piaţă
2 - Furnizori de echipamente, materiale, componente
sau software __ __ __ __
3 - Clienţi sau cumpǎrǎtori __ __ __ __
4 - Concurenţi sau alte întreprinderi din acelaşi sector
de activitate __ __ __ __
5 - Consultanţi, laboratoare comerciale sau institute de __ __ __ __

190
 cercetare-dezvoltare private

Surse instituţionale __ __ __ __
6 - Universitǎţi sau alte instituţii de învǎţǎmânt
superior __ __ __ __
7 - Instituţii guvernamentale sau institute publice de
cercetare :
Inclusiv organizatii din sectorul academic __ __ __ __

Alte surse
8 - Conferinţe, târguri, expoziţii __ __ __ __
9 - Reviste ştiinţifice şi publicaţii comerciale/tehnice __ __ __ __
10 - Asociaţii profesionale şi industriale __ __ __ __
11 - Informație patentară __ __ __ __
12 Internet
__ __ __ __
13 - Contacte informale
__ __ __ __
14 alte __ __ __ __

9. Cooperarea în inovare pentru inovarea de produs şi proces

9.1 În perioada celor trei ani 2009-2011, întreprinderea dvs. a cooperat cu alte întreprinderi sau
instituţii, în realizarea uneia dintre activităţile inovatoare?

Inovarea prin cooperare reprezintǎ participarea activǎ a întreprinderii cu alte întreprinderi sau instituţii necomerciale
(instituţiile care nu au ca scop comercializarea produselor ) în activitǎţi inovatoare. Nu este nevoie ca ambii parteneri sǎ
obţinǎ beneficii comerciale. Se exclude simpla contractare de muncă fără o cooperare activă.

Da __1
Nu __2 (Vă rugăm treceţi la întrebarea 10.1 pagina 17 )

9.2 Indicaţi tipul partenerului de cooperare după localizarea geografică

Bifaţi tot ceea ce a folosit întreprinderea

Celelalte China Toate
Tipul partenerului de cooperare RM ţări din CSI sau celelalte
Europa* India ţǎri
1. Alte întreprinderi din interiorul grupului __ __ __ __ __

2. Furnizori de echipamente, materiale,

componente sau software __ __ __ __ __

191
 3. Clienţi sau cumpǎrǎtori __ __ __ __ __

4. Concurenţi sau alte întreprinderi

din sectorul dvs. de activitate __ __ __ __ __

5. Consultanţi, laboratoare comerciale

sau institute de C-D private __ __ __ __ __

6. Universitǎţi sau alte instituţii de

învǎţǎmânt superior __ __ __ __ __

7. Instituţii de cercetare
guvernamentale sau publice __ __ __ __ __

*: Include urmǎtoarele ţǎri din Uniunea Europeanǎ (UE), AELS sau ţǎrile candidate ale UE: Austria, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Danemarca, Elveţia,
Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Islanda, Italia, Irlanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Macedonia, Malta, Norvegia, Olanda,
Polonia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii, Republica Cehǎ, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Turcia, şi Ungaria.

9.3 Dintre partenerii de cooperare enumeraţi mai sus, care consideraţi că este cel mai important
pentru activităţile inovatoare ale întreprinderii? ................................. __
(Înscrieţi una din cifrele 1÷7 corespunzătoare tipului partenerului de cooperare)

10. Obiective pentru inovaţiile de produs şi proces

10.1 În perioada celor trei ani 2009 - 2011, cât de importante au fost fiecare dintre următoarele
obiective, pentru dezvoltarea inovaţiilor de produs sau proces:
Dacă întreprinderea a avut mai multe proiecte pentru inovaţii de produs şi de proces, faceţi o evaluare totală
Gradul de importanţă
Obiective Ridicat Mediu Scǎzut Nerelevant
1 2 3 4
1 Extinderea gamei de bunuri sau servicii __ __ __ __
2 Înlocuirea produselor sau proceselor învechite __ __ __ __
3 Intrarea pe noi pieţe sau creşterea ponderii pieţei __ __ __ __
4 Îmbunătăţirea calităţii bunurilor şi serviciilor __ __ __ __
5 Îmbunǎtǎţirea flexibilitǎţii producerii de bunuri sau
servicii __ __ __ __
6 Creşterea capacităţii de producere de bunuri şi servicii __ __ __ __
7 Reducerea costurilor forţei de muncă pe unitatea de
producţie __ __ __ __
.8 Reducerea costurilor materiale şi de energie pe unitatea
de producţie __ __ __ __
9 Reducerea impactului asupra mediului __ __ __ __
10 Îmbunătăţirea sănătăţii şi siguranţei angajaţilor __ __ __ __

192
 11. Factori de blocare ai activităţilor inovatoare de produs şi process
11.1 În perioada celor trei ani 2009-2011, cât de importanţi au fost următorii factori de mai jos în
împiedicarea întreprinderii dvs de a inova sau în blocarea activităţilor dvs. de inovare?

Gradul de importanţă
Ridicat Mediu Scăzut Factor
Factori de blocare
neexperimentat
1 2 3 4
Factori de natură financiară
1 Lipsa de fonduri proprii __ __ __ __
2 Lipsa de fonduri din surse exterioare întreprinderii __ __ __ __
3 Costuri de inovare prea ridicate __ __ __ __
4 Risc economic inalt __ __ __ __

Factori privind cunoştinţele

5 Lipsa personalului calificat __ __ __ __
6 Lipsa de informaţii cu privire la tehnologie __ __ __ __
7 Lipsa de informaţii privind pieţele __ __ __ __
8 Dificultate în găsirea partenerilor de cooperare pt.
inovare __ __ __ __
Factori de piaţă

9 Piaţă dominată de întreprinderi consacrate

(care deţin monopol) __ __ __ __
10 Cerere nesigură de bunuri şi servicii inovatoare __ __ __ __

Motive de a nu inova
11 Nu a fost nevoie datorită inovaţiilor anterioare ale
întreprinderii __ __ __ __
12 Nu a fost nevoie deoarece nu a existat o cerere pt.
inovare __ __ __ __

12. Inovarea organizaţională

Inovarea organizaţională reprezintă implementarea unei schimbări semnificative în practicile de afaceri ale întreprinderii, organizarea
responsabilităţilor şi luării deciziilor la locul de muncă, care include formare profesională sau instruire pentru creşterea competenţelor şi
responsabilităţilor şi organizarea relaţiilor externe cu alte întreprinderi sau instituţii publice. Trebuie să fie rezultatul deciziilor strategice luate
prin management. Exclude fuziuni sau achiziţii, chiar dacă s-au realizat pentru prima dată.

12.1 În perioada celor trei ani 2009 - 2011 a introdus întreprinderea:

Da Nu
1 2
1 Noi practici de afaceri pentru managementul lanţului de aprovizionare __ __
(supply chain management*), reproiectarea afacerii (business re-
engineering), managementul cunoaşterii, producţia flexibilă (lean

193
 production), managementul calităţii etc.

2 Noi metode de organizare a responsabilităţilor la locul de muncă şi a

luării deciziilor (de ex. prima utilizare a unui sistem nou privind
responsabilităţile salariatului, munca în echipă, descentralizarea, integrarea
sau separarea unor departamente, sisteme de educaţie şi training etc.) __ __

3 Noi metode de organizare a relaţiilor externe cu alte firme sau instituţii

publice (de ex. realizarea pentru prima dată a alianţelor, parteneriatelor,
procurarea unor produse sau servicii din afara întreprinderii sau din
subcontractare). __ __
*reţea de organizaţii ce sunt implicate prin legături amonte şi aval, în diferite procese şi activităţi care produc valori

Dacă răspundeţi cu “Nu” la toate întrebările treceţi la întrebarea 13.1. Altfel treceţi la întrebarea 12.2

12.2. În perioada celor trei ani 2009-2011, cât de importante au fost fiecare din următoarele
obiective, pentru inovaţiile organizaţionale din întreprinderea dvs. ?

Dacă întreprinderea a introdus mai multe inovaţii organizaţionale faceţi o evaluare

totală
Ridicat Mediu Scăzut Nerelevant
1 2 3 4
1 Reducerea timpului necesar pentru a
rǎspunde nevoilor clientului sau furnizorului __ __ __ __

2 Îmbunătăţirea abilităţii de dezvoltare de noi

__ __ __ __
produse sau procese

3 Îmbunǎtǎţirea calităţii bunurilor şi serviciilor __ __ __ __

4 Reducerea costurilor pe unitatea de produs

rezultat __ __ __ __

5 Îmbunǎtǎţirea comunicării sau schimbului de

informaţii în interiorul întreprinderii sau cu
alte întreprinderi sau instituţii __ __ __ __

13. Inovarea de marketing

O inovare de marketing reprezintă implementarea unui nou concept sau strategie de marketing care diferă semnificativ de metodele de
marketing existente în întreprindere şi care nu a mai fost utilizat/utilizată înainte.
 Aceasta necesită schimbări semnificative în design-ul produsului sau ambalarea acestuia, în plasarea produsului, în promovarea
produsului sau în stabilirea preţului acestuia.
 Exclude modificările sezoniere, periodice şi alte metode de rutinǎ în marketing.

13.1 În perioada celor trei ani 2009-2011, întreprinderea dvs a introdus:

194
 Da Nu
1 2
1 Schimbări semnificative aspectului estetic sau ambalării unui bun
sau serviciu (se exclud schimbările care pot modifica funcţionalitatea
produsului sau caracteristicile de utilizare-acestea sunt inovaţii de
produs). __ __

2 O nouă formă de publicitate în mass media sau tehnici noi de

promovarea produsului (de ex. utilizarea pentru prima dată a unei
noi publicităţi - new media, o nouă imagine de brand, introducerea
cardurilor de fidelitate, etc.). __ __

3 Metode noi pentru plasarea produsului sau noi canale de vânzare (de
ex. utilizarea pentru prima dată a francizelor sau distribuirii licenţelor,
vânzare directă, intermediere exclusivă, noi concepte pentru
prezentarea produsului, etc.). __ __

4 Metode noi de stabilire a preţurilor bunurilor şi serviciilor (de ex.

utilizarea pentru prima dată a unui preţ variabil ca instrument
promoţional pentru stimularea cererii, grilă de discount, etc) __ __

13.2 În perioada celor trei ani 2009-2011, ce importanţă au avut următoarele obiective, pentru
inovaţiile în marketing introduse în întreprinderea dvs?

Dacă întreprinderea a introdus inovaţii de marketing, faceţi o evaluare totală

Ridicat Mediu Scăzut Nerelevant

1 2 3 4
1 Creşterea sau menţinerea cotei de piaţă __ __ __ __

2 Introducerea de produse noilor grupuri de clienţi __ __ __ __

3 Introducerea de produse pe pieţe geografice noi __ __ __ __

13.3 INOVAȚII ECOLOGICE ( ECOINOVAȚII)

13.2 În perioada celor trei ani 2009-2011, intreprinderea a realizat inovații tehnologice (de produs,
de proces), inovații organizaționale sau de marketing, care îmbunătățesc sau previn impactul
negativ asupra mediului

Da __1
Nu __2
Nu ştiu __3

195
Dacă “DA” rèspundeți la următoarele puncte:

 Ridicarea securității ecologice in procesul

producerii bunurilor și serviciilor

Da Nu
Reducerea costurilor materiale pe unitate de bunuri și
servicii
Reducerea consumului de energie pe unitatea de bunuri și
servicii
Reducerea emisiilor de dioxid de carbon (CO2)
Substituirea de materii prime într-o periculoasă în condiții
de siguranță sau mai puțin
Reducerea poluării mediului (aer, pământ, apă, reducerea
zgomotului)
Punerea în aplicare a reciclării (reciclare) deșeurilor, apei,
și materialelor

 Ridicarea securității ecologice in procesul utilizării

de consumator a mărfuri, bunurilor si serviciilor
inovative
Reducerea consumului de energie (energie), sau pierderilor
de resurse energetice
Reducerea poluării atmosferei, pământului, resurselor de
apă, reducerea nivelului de zgomot
Îmbunătățirea capacității de reciclare (reciclare) a
produselor după utilizare

Indicați denumirele celor mai semnificative inovații în ultimii trei ani

Da Nu
 Daca ati avut ecoinovații indicați cu ce scop s-au
efectuat ecoinovațiile
Asigurarea conformității cu reglementările tehnice,
normele și standardele (in conformitate cu legislația
mediului ambiant)
Asigurarea corespunderii cu înăsprirea legislației
Disponibilitatea garanțiilor de stat, subvenții sau alte
stimulente financiare pentru introducerea a Eco-inovaților

196
Conformitatea cu cerințele piaței (consumatorilor), forțând
introduce Eco-inovații
Aderarea voluntară la principiile generale ale protecție
mediului

Vă rugăm, continuaţi cu Partea IV.

PARTEA IV
Resursele umane

14. Resursele umane din întreprindere

14.1 Care a fost efectivul salariaţilor la 31 decembrie 2011?
Efectivul salariaţilor reprezintă numărul de salariaţi angajaţi cu contract individual de muncă pe durată determinată sau
nedeterminată, în program complet sau parţial (inclusiv cei cu contract de muncă/raport de serviciu suspendat) existenţi în evidenţele
întreprinderii la sfârşitul anului. Nu sunt cuprinşi salariaţii detaşaţi în străinătate şi cei care cumulează mai multe funcţii şi nu au
funcţia de bază la întreprinderea raportoare.

|__|__|__|__|__|__|
- număr -

14.2 Care a fost numǎrul mediu anual de salariaţi (total întreprindere) în primul şi ultimul an
al perioadei 2009-2011?
Numărul mediu de salariaţi reprezintă o medie aritmetică din suma efectivelor zilnice ale salariaţilor, inclusiv din zilele de repaus
săptămânal, sărbători legale şi alte zile nelucrătoare împărţită la numărul total de zile calendaristice (365). Nu se cuprind salariaţii în
concedii fără plată, in grevă, detaşaţi la lucru în străinătate.

Anul 2009 Anul 2011

|__|__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|__|
- număr -

14.3 Ce procent din salariaţii întreprinderii aveau în anul 2011 studii superioare?
Se includ numai salariaţii cu studii de lungă durată, studii postuniversitare sau doctorate (ISCED 5a şi ISCED 6 conform Clasificării
Internaţionale Standard a Educaţiei).

0% __ 1

1% la 4% __ 2

197
 5% la 9% __ 3

10% la 24% __ 4

25% la 49% __ 5

50% la 74% __ 6

75% la 100% __ 7

15. Resursele umane implicate în activitatea de cercetare-dezvoltare

15.1 În anul 2011, câţi salariaţi lucrau în activitatea de cercetare-dezvoltare?

Datele se completează în numere întregi, fără zecimală.

Număr Număr
persoane persoane
fizice (PF) în echivalent
la 31 normă
decembrie întreagă
2011 (ENI)*
1  Cercetători
(angajaţi în conceperea sau crearea de noi cunoştinţe, produse, procedee, metode şi
sisteme noi. De ex. studenţi doctoranzi, absolvenţi de învăţământ superior cu pregătire
doctorală, oameni de ştiinţă)........... |__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|

2 din care femei.................................................... |__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|

3  Tehnicieni şi asimilaţi
(desfăşoară activităţi ştiinţifice şi tehnice sub îndrumarea
cercetătorilor)........................................................................................... |__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|

4 din care femei.................................................... |__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|

5  Alte categorii de personal

(personal suport a cărui activitate serveşte direct activităţii C-D şi include manageri,
personal administrativ, personalul de birou şi cel de secretariat, meseriaşi
necalificaţi) ........................................................... |__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|

6 din care femei.................................................... |__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|

7 Număr total persoane

(rd 1+rd 3+ rd .5).............................................................................. |__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|

8 din care femei (rd 2+rd 4+ rd 6)................................ |__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|

Număr total persoane ≥ femei

Număr persoane fizice(PF) ≥ Număr persoane în echivalent normă întreagă

* Evaluarea personalului se face în număr persoane fizice şi într-o mărime convenţională denumită „Echivalent Normă Întreagă” .

198
 O unitate de măsură ENI reprezintă munca unei singure persoane în timp complet (8 ore pe zi) în decursul unui an de zile. De exemplu, o
persoană care consumă 30% din timpul său de lucru în activităţi C-D şi restul de timp în alte activităţi, va fi considerat ca 0,3ENI. Similar,
dacă o persoană cu normă întreagă este angajată în activităţi C-D numai pentru 6 luni, atunci va fi considerat în unitaţi ENI cu 0,5 ENI.
Deoarece din calculul numărului în echivalent normă întreagă nu rezultă întotdeauna o cifră exactă, aceasta se rotunjeşte.

Prezentăm următorul exemplu pentru o săptămână de lucru considerată completă cu 40 de ore de muncă :

Nr. Ocupaţia/ Timpul lucrat săptămânal (după tipul Durata Procentul de timp (după Mod de calcul pentru
persoane Domeniul contractului de muncă)/ contractului de felul contractului de personalul cu echivalent
angajate pregătirii zile/ore/nr. întreg săptămânal muncă într-un an muncă) care este dedicat normă întreagă (ENÎ) pentru
calendaristic activităţii de cercetare- activitatea de cercetare-
/nr întreg anual dezvoltare % de timp/ nr. dezvoltare
întreg dedicat activităţii
de cercetare-dezvoltare
1 Inginer Timp complet/5 zile/40 ore / 1,0 total 12 luni / 1,0 total 100% / 1,0 1 x 1,0 x 1,0 x 1,0=1,0 ENÎ
5 Economist Timp complet/5 zile/ 40 ore / 1,0 total 12 luni / 1,0 total 60% / 0,6 5 x 1,0 x 1,0 x 0,6 =3,0 ENÎ
6 Sociolog Timp parţial/ 4 zile/ 32 ore/ 0,8 total 10 luni / 0,8 total 30% / 0,3 6 x 0,8 x 0,8 x 0,3=1,2 ENÎ
Total = 12 persoane fizice Total*) = 5 persoane în ENÎ

15.2 La 31 decembrie 2011, care a fost nivelul de pregătire al personalului, implicat în activitatea C-
D?

Nivelul de pregătire Număr persoane fizice (PF) Număr persoane

al personalului C-D la 31 decembrie 2011 în echivalent normă
întreagă (ENI)
Total Din care: Total Din care:
Cercetători Cercetători
1 Pregătire superioară
(rd 3+ rd 5+ rd 7+ rd 9)....................... |__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|
2 din care: femei
(rd 4+ rd.6+ rd.8+ rd 10)......................... |__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|

3  Pregătire doctorală
(ISCED 6)................ |__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|

4 din care: femei ................. |__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|

5  Studii postuniversitare
(ISCED 5A- exclusiv pregătire
doctorală).................. |__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|

6 din care:
femei............................. |__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|

7  Studii superioare
de lungă durată
(ISCED 5A)................... |__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|

8 din care: femei .............. |__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|

199
 9  Studii superioare
de scurtă durată
(ISCED 5B)...................... |__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|

10 din care: femei ........................... |__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|

11 Alt nivel de pregătire

(exclusiv pregătire superioară ) |__|__|__|__|__| X) |__|__|__|__|__| X)

12 din care: femei ................... |__|__|__|__|__| X) |__|__|__|__|__| X)

13 Total persoane
( rd 1+rd 11)..................................... |__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|

14 din care: femei

(rd 2+rd.12 ) ...................... |__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__| |__|__|__|__|__|

Total persoane fizice ≥ femei

X) Cercetătorii au pregătire superioară
ISCED=Clasificarea Internaţională Standard a Educaţiei

16. Sarcina de răspuns a întreprinderii

16.1 Precizaţi numărul persoanelor şi timpul total consumat pentru colectarea datelor şi
completarea chestionarului:

|__|__| |__|__|__|
număr persoane timp consumat - minute

17. Sugestii şi comentarii

17.1 Vă rugăm să ne scrieţi ce sugestii şi comentarii aveţi pentru acest chestionar şi ce date statistice
v-ar fi utile afacerii dvs.

200
 Vă mulţumim pentru timpul acordat completării acestui chestionar.
Vă asigurăm că opinia dvs. şi informaţiile furnizate sunt foarte importante pentru noi şi vor fi strict
confidenţiale.

201
IV. MODELAREA STATISTICO-MATEMATICĂ CA SUPORT
SEMNIFICATIV ÎN FORMAREA SISTEMULUI NAŢIONAL DE INOVARE

4.1 Studierea posibilităţii de utilizare a experienţei internaţionale în elaborarea metodelor

statistico-matematice pentru analiza influenţei componentei de cercetare-inovare asupra
dezvoltării economice a ţării

Criza financiară mondială are un impact negativ asupra dezvoltării socio-economice din Republica
Moldova, dat fiind economia ţării larg deschisă spre pieţele externe de capital şi bunuri şi, în linii mari,
înclinată spre consum dar nu spre producere. În aceste circumstanţe problema cheie de soluţionat ţine de
renovarea tehnologică şi diversificarea producerii în baza activităţii inovaţionale, implementării
tehnologiiilor de vârf, restructurării sectoarelor de producere şi servicii.
Sporirea calităţii la scară a produselor şi serviciilor existente în vederea ridicării concurenţii lor pe
pieţele externe, necesită o atenţie specială în raport cu crearea infrastructurii, în primul rând, a
drumurilor, modernizarea sectorului agricol prin elaborarea noilor tehnologii pentru fabricarea
produselor ecologic pure, dezvoltarea şi perfecţionarea sectorului serviciilor. Dezvoltarea, modificarea,
diversificarea şi perfecţionarea sectorului TIC, ţinând cont de faptul că el reprezintă circa 10% din PIB.
Elaborarea noilor tehnologii, cum ar fi nanotehnologiile, pentru fabricarea şi lansarea pe piaţa autohtonă
şi pe pieţele externe a produselor de generaţie nouă, de calitate şi atractivitate sporită.
Adaptarea noilor tehnologii avansate reprezintă o posibilitate de însuşire rapidă a tehnologiilor
performante noi, mai puţin costisitoară decât elaborarea tehnologiilor moderne de rezonanţă
internaţională.
În lumina celor expuse, o atenţie specială necesită a fi acordată abordărilor ce ţin de elaborarea
criteriilor de evaluare inovaţională ale dezvoltării socio-economice. Această problemă este actuală atât
în lume, cât şi în Republica Moldova. Identificarea surselor de inovare şi elaborarea modelelor ce
descriu activitatea inovaţională sunt elementele necesare în perfectarea scenariilor savanţilor ruşi şi
ucraineni138 [1-6] în care se propun diverse abordări asupra elaborării criteriilor de evaluare a nivelului
inovaţional. Dintre cercetările autohtone e de menţionat lucrarea „Imitation Models of the Inovation
138
И.И. Иванова, И.Г. Дежина, Анализ иновационной политики и оценка ее результатовю Инновации, №7б 2008.
С.В. Кротов, Анализ региональных иновационных процессов на базе эволюционной модели, Журнал экономической теории УрО НАНб №1,2004.
В.Г.Садков, П.Н. Машеговолаевич и др. Уровень инновационности общественного развития (методологические аспекты). Инновации, №9, 2002.
Ф.Ф.Любич, Ю.М. Харазишвили, В.А. Денисюк, Формирование критериев и модели оценки инновационности социально-экономического
развития. Инновации, № 9 (131),2009. стр.106-111.
N.U.Haque, K.Lahiri and P.Montiel, “An Econometric Rational-Expectations Macroeconomic Model for Developing Countries with Capital Controls”.
Gorbanyov, M., “Factors and features of Economic Growth”, in: Republic of Moldova: Selected Issues Paper, IMF Country Report No. 10/232,2010.

202
Development of a Country in Conditionsof Internationalization”, N.Percinschi, A.Gribincea, A.Iscenco.
În acest articol se propune un set de indicatori care caracterizează procesul inovaţional si compararea lor
în raport cu ţările dezvoltate. La fel şi lucrarea V.Ganea, O.Nohalnîc, A.Gribincea, I.Ciobanu „Evoluţia
costurilor productive totale sub aspectul implementării rezultatelor cercetărilor ştiinţifice: Aspect
metodologic”. O altă abordare locală ţine de elaborarea „Innobarometrului RM 2010” 139 care prezintă o
imagine pe ansamblu a inovării în cadrul întreprinderilor Mici şi Mijlocii la nivelul regiunilor şi este
calculată în baza unui set de circa 20 indicatori. Este o primă experienţă pentru Republica Moldova
menită să contribuie la perfecţionarea şistemului de luare a deciziilor în domeniul inovării. Setul
indicatorilor folosiţi pentru analiză urmează modelul Innovation Union Scoreboard 2010 (IUS). IUS este
o metodologie care permite să fie evaluate părţile forte şi părţile slabe ale economiilor celor 27 ţări
europene în parte, la fel acumularea şi utilizarea descrepanţei dintre ele în scopul perfecţionării continuu.
În continuare în baza experienţei a mai multor ţări se propune o abordare de evaluare a Productivităţii
Totale a Factorilor în baza datelor istorice pentru Republica Moldova.
Metodologia IUS 2010 în linii mari urmează metodologia ediţiilor precedente şi anume: se disting
trei tipuri de indicatori şi opt dimensiuni inovaţionale, care în total reprezintă 25 de indicatori diferiţi.
POSIBILITĂŢILE consideră principalele motoare de performanţă inovaţională din interiorul
firmelor şi sunt distribuite pe dimensiuni de inovare.
 Dimensiunea Resurse Umane include trei indicatori şi evaluiază disponibilitatea forţei de
muncă înalt calificată şi educată.
 Dimensiunea Sistem de Cercetare de tip Nou, excelent şi atractiv include 3 indicatori, care
evaluează competitivitatea internaţională la scară ştiinţifică.
 Dimensiunea Suport Financiar include 2 indicatori şi evaluiează disponibilitatea de finanţe
pentru proiectele inovaţionale şi suportul statului pentru activităţile de cercetare-inovare.
ACTIVITATEA FIRMELOR reprezintă eforturile inovaţionale la nivel de firme şi se diversifică în
trei dimensiuni inovaţionale.
 Dimensiune Investiţii de Firmă include 2 indicatori ce ţin atât de investiţiile în sectorul
C&D, cât şi de sectorul non-C&D pe care firmele le produc în scopul de a genera inovaţii.
 Dimensiunea Legături&Antreprenoriat include 3 indicatori şi evaluiează efortul de
antreprenoriat şi efectul de colaborare între firmele inovatoare la fel şi cu sectorul public.

139
www.aitt.md

203
  Dimensiunea Active Intelectuale se referă la diverse forme de Drepturi asupra Proprietăţii
Intelectuale (DPI) generate peste toate procesele inovative.
IEŞIRILE conţin efectele în urma activităţilor inovaţionale ale firmelor şi sunt diversificate pe
două dimensiuni de inovare.
 Dimensiunea Inovatori include 3 indicatori şi estimează numărul de firme care au produs
inovaţii pe 2-3pieţe sau în interiorul organizaţiei, acoperind inovaţii tehnologice şi non-
tehnologice la fel şi prezenţa de firme cu o creştere înaltă.
 Dimensiunea Efecte Economice include 5 indicatori şi redă aportul inovaţiei la angajarea în
cîmpul muncii, sporirea exporturilor şi salariilor prin activităţile inovaţionale.
Această metodologie este predestinată pentru evaluarea balansată a activităţii inovaţionale ţinând
cont de diversitatea proceselor inovaţionale care au loc în economiile lumii.
Asemenea abordări metodologice, care au utilizat în calitate de criterii ai activităţii economice
indicatori economici reali s-au folosit de mai mulţi autori. Spre exemplu în140 [1] numărul cererelor de
brevete al ofertanţilor autohtoni din Federaţia Rusă, cota exportului tehnologiilor cu înaltă pondere
ştiinţifică la fel şi cota exporturilor tehnologiilor înalte în totalul exportuluiau fost folosite în calitate de
indicatori de performanţă.

4.2 Utilizarea metodelor statistico-matematice la sporirea capacităţii de analiză complexă

în procesul de inovare.

Unele abordări privind estimarea indicatorilor inovaţionali

În publicaţiile savanţilor ucraineni141 [2-4] în baza datelor statisticii oficiale s-au efectuat calcule
privind indicatorii care caracterizează procesul inovaţional sub mai multe aspecte socio-economice. În
142
[3] au fost propuse modalităţi de evaluare a nivelului inovaţional de dezvoltare al societăţii şi criteriul
integral pentru evaluarea gradului de inovare al economiei. Primul se calculează ca raport dintre nivelul
de utilizare a resureselor în perioada de bază şi acea analizată. Iar al doilea indicator examinează
raportul dintre PIB în perioada de bază (consumul de resurse la unitate de PIB) şi consumul specific de

140
И.И. Иванова, И.Г. Дежина, Анализ иновационной политики и оценка ее результатов. Инновации, №7, 2008.
141
С.В. Кротов, Анализ региональных иновационных процессов на базе эволюционной модели, Журнал
экономической теории УрО НАНб №1,2004.
В.Г.Садков, П.Н. Машеговолаевич и др. Уровень инновационности общественного развития (методологические
аспекты). Инновации, №9, 2002.
142
В.Г.Садков, П.Н. Машеговолаевич и др. Уровень инновационности общественного развития
(методологические аспекты). Инновации, №9, 2002.

204
resurse pentru o unitate de PIB, în 143 [1] este înnaintat un indicator agregat pentru evaluarea nivelului
inovaţional al dezvoltării socio-economice. Acest indicator depinde de mai mulţi factori, cum ar fi
productivitatea integrată, nivelul tehnologic de producere, nivelul economiei tenebre, nivelul de echitate
socială, nivelul de utilizare al forţei de muncă cât şi folosirea potenţialului de explorat. Aici s-a purces la
modelarea ofertei prin intermediul funcţiei de producere Cobb-Douglas, factorul progresului tehnologic
generalizat fiind caracterizat de nivelul inovaţional. Autorii au propus în calitate de componente ale unui
criteriu integrat pentru evaluarea eficacităţii dezvoltării socio-economice următoarele:
1. PIB pe o unitate de capacitate de producţie sau productivitate integrată;
2. Echitatea socială;
3. Economia tenebră;
4. Utilizarea forţei de muncă;
5. Tehnologia de producere;
6. PIB potenţial
Toţi indicatorii se normează, valoarea maximală fiind egală cu o unitate iar produsul lor determină
estimarea integrată a eficacităţii:
6
EFt   k i În calitate de criteriu care determină gradul de eficacitate se propune
1

 EFt 
IEt    1100% .
 EFt 1 
Apoi indicatorii de eficacitate se calculează în baza ofertei integrate exprimate prin funcţia de
producere de tip Cobb-Douglas.
Y t   t exp(t ) Lt t t K t 
(1 ) t

 t este cota parte a PIB-lui în volumul de producţie,  este ritmul progresului tehnic, L sunt
cheltuielile forţei de muncă ( N  NW ),  determinând cota parte a angajaţilor din sectorul privat în
totalul angajaţilor, N reprezintă totalul angajaţilor. K fiind costul capitalului de producere, W este
salariul nominal annual,  este coeficientul de folosire al capitalului de producere.
La etapa iniţială se presupune că ritmul progresului tehnic este egal cu =0,5% anual.Autorii
înaintează ipoteza , care susţine că la prima iteraţie acest coefficient oglindeşte nivelul inovaţional. Ceea
ce oferă posibilitatea calculării ritmului progresului tehnologic în mod endogen.

143
И.И. Иванова, И.Г. Дежина, Анализ иновационной политики и оценка ее результатов.
Инновации, №7, 2008.

205
 Deci, substituind în funcţia de producere identificată valoarea nivelului inovaţional, se vor obţine
coeficienţii de elasticitate şi de folosire al capitalului de producere, care determină distribuirea
veniturilor între doi factori: capital şi muncă.
Vom folosi forma funcţională pentru cererea agregată exprimate sub forma funcţiei de producere de
t  
tip Cobb-Douglas Yt   0 e 3 K 1 L 2 . Aici K şi L sunt stocurile agregate de capital şi muncă iar

 i (i  0,1,2) sunt coeficienţii care urmează a fi determinaţi. Este bine cunoscut faptul că estimarea

ofertei agregate în atare mod este o problemă foarte dificilă întrucât numai cîteva tări în proces de
dezvoltare deţin date privind dinamica stocurilor de capital, astfel încât se va aplica procedeul, propus
în144 [5] şi anume, soluţia ecuaţiei diferenţiale K t  1    K t 1  Invt în care  este rata scoaterii din uz a

 t 1 
log K t  log  (1   ) i Inv t i  (1   ) t K 0  
 i 0 
1 t 1

capitalulu, poate fi înscrisă ca, log 2  log  (1   ) i Invt 1  log(1   ) t K 0  
2 i 0 
t 1
1 t 1
 log 2  log  (1   ) i I t 1  log(1   )  log K 0
2 i 0 2 2

aici K 0 este stocul iniţial de capital. Deci, log Yt  log  0  1 log Kt   2 log Lt   0  1Kt   2 log Lt  3t
' '

1
unde  0'  log  0  log K 0 este stocul iniţial de capital iar
2

1 t 1 t
K t'  log 2  log  (1   ) i Invt 1  log(1   ) . (Aici este utilizată următoarea descompunere în serie
2 i 0 2
1
log( x  y )  log 2   log x  log y   1  log x  log y  2  ...,
2 8
t 1
în care x   (1   ) I t i iar y  (1   ) K 0 ).
i t

i 0

144
N.U.Haque, K.Lahiri and P.Montiel, “An Econometric Rational-Expectations Macroeconomic
Model for Developing Countries with Capital Controls”.

206
 Admitem rata constantă la scară, atunci ( 1 +  2 =1), şi împărţim expresia pentru oferta agregată în

logaritmi la log( Lt ) obţinând: log(Yt / Lt )   0  1 ( K t  log Lt )  3t . Prin urmare, funcţia de producere
' '

empirică ia forma: log(Y / L) t   0   1 ( K t  log Lt )   3 t   5 . Modelul dat a fost estimat în condiţiile

' '

flexibilităţii complete preţ-salariu. În aceste circumstanţe, ecuaţia anterioară reprezintă funcţiaofertei

agregate: Yt  Lt exp(1,77984  0,2989( K t  log Lt )  0,0256t )

În145 [6-7] au fost estimaţi coeficienţii 1   ,  ai funcţiei de producere, folosită în calitate de model

Yt  Ae  3t K  L1 2 , care iau valori 0,54; 046 şi 0.58 şi 0.42 respectiv. La estimarea acestor coeficienţi
a fost utilizată metoda de calibrare, pornind de la raportul dintre capital şi PIB în 1999 egal cu 2.5, apoi
utilizând formula pentru acumularea de capital K t  1    K t 1  Invt seriile de date pentru PIB şi forţa
de muncă. Au fost calculate valorile anuale pentru PTF, folosind modelul pentru funcţia de producere.
În [8]146 s-a procedat în felul următor. Pornind de la ritmul de creştere economică în starea de

 /(1 )
 s 
stabilitate conform modelului Sollow y *    A, aici y*  Y / L este valoarea venitului per
  g  n

capita în starea de stabilitate, A este stocul de cunoştinţe, s este raportul investiţiilor la venit,  este
rata de scoatere din uz a capitalului, g este rata progresului tehnic, n este ritmul de creştere al
populaţiei iar  este este puterea exponenţială a capitalului în funcţia de producer Cobb-Douglas. Ceea
ce implică că ritmul de creştere în starea de stabilitate este următorul  ln y *   ln A  PTF . Apoi se

examinează Yt  A t K  L(1 ) în care stocul de cunoştinţe evoluează sub forma

At  A0 e   i Z it 1St 2 St 1Wt  .

2
După unele transformări se obţine

ln y t  ln A0   i Z it t  1S t   2 S t2   `Wt   ln k t , aici y  Y / L iar k  K / L . Deci PIB depinde atât de

acumularea de factori de producere, cât şi de variabile care nu se referă la factori de producere: Z , S ,W

. Deoarece în starea de stabilitate  ln k  0 , ritmul de creştere al Pib-lui este egal cu ritmul de creştere

145
Gorbanyov, M., “Factors and features of Economic Growth”, in: Republic of Moldova: Selected Issues Paper, IMF Country Report No.
10/232,2010.
Apostolos Papaphilippou, Notes on the Cobb-Douglas Production Function Model, the Growth Elasticity of Poverty, and the Calibration and Use of the
Spreadsheet Model Using Moldovan Data, Chisinau, 2012.
146
Casadio, P., Paradiso, A. and R. B. Bhaskara,“Estimates of the steady state growth rates for the
Scandinavian countries: a knowledge economy approach”, Munich Personal RePEc Archive, 2011, May.

207
al stocului de cunoştinţe, ceea ce este demonstrat si în [8]147. Deci, autorii au propus două modalităţi
pentru determinarea ritmului de creştere al PIB-lui:
g 1   i Z it
g 2   i Z it   i Z it  1S t  2 2 S  S t   `Wt

În calitate de Z1  TRADE , Z 2  IRAT , S  HKI , prima variabilă reprezintă cota parte a Balanţei
Comerciale în PIB, a doua este raportul dintre investiţii şi PIB iar a treia variabilă, nu-i altceva decât,
indicile capitalului uman.
Abordarea cercetătorilor ucraineni din [3]148 propune pentru estimarea PTF unalgoritm iterativ,
care asigură convergenţa indicatorului de eficacitate spre valoarea indicatorului Productivităţii Totale a
Factorilor. Iar abordarea din [8]149 oferă estimareа acestui indicator prin intermediul calculului
regresional.
Vom încerca să aplicăm ambele abordări la situaţia economică a RM. În baza informaţiei
statistice privind evoluţia principalilor indicatori macroeconomici în preţuiri curente pentru anii 2000-
2011150 [16], datele pentru PIB şi capital s-au recalculat per un angajat în cîmpul muncii. Apoi au fost
perfectate datele pentru nivelul educaţional folosind [10]151, datele privind investiţiile, export net oferite
de BNS s-au utilizat pentru calculul cotei parte ai acestor indicatori în PIB. Capitalul a fost calculat în
baza relaţiei de acumulare, pornind de la valoarea în anul 2000 egală cu 2.5*PIB 152 [7], aplicând formula
K t  1    K t 1  Invt a coeficientul scoaterii din uz al capitalului primind valori de 0.023 şi 0.04 [7]
153
ca apoi să fie aplicată metoda celor mai mici pătrate pentru estimareа PIB şi respectiv PTF. Ca şi în
[8]154 pentru estimarea PIB-ului s-au folosit trei variabile care nu se referă la factorii de producere: cota
exportului net în PIB, cota investiţiilor în PIB şi indicile capitalului uman în formula ce urmează:

147
Casadio, P., Paradiso, A. and R. B. Bhaskara,“Estimates of the steady state growth rates for the Scandinavian countries:
a knowledge economy approach”, Munich Personal RePEc Archive, 2011, May.
148
В.Г.Садков, П.Н. Машеговолаевич и др. Уровень инновационности общественного развития (методологические
аспекты). Инновации, №9, 2002.
149
Casadio, P., Paradiso, A. and R. B. Bhaskara,“Estimates of the steady state growth rates for the Scandinavian countries:
a knowledge economy approach”, Munich Personal RePEc Archive, 2011, May.
150
S. C. Kou, S G. Kou, A Tale of Two Growths: Modeling Stochastic Endogenous Growth and Growth Stocks. Working
paper, Dept. of Stat., Harvard University, and Dept. of IEOR, Columbia University. 2002.
151
http://www.barrolee.com/data/newtest.jsp
152
Apostolos Papaphilippou, Notes on the Cobb-Douglas Production Function Model, the Growth Elasticity of Poverty, and
the Calibration and Use of the Spreadsheet Model Using Moldovan Data, Chisinau, 2012.
153
Apostolos Papaphilippou, Notes on the Cobb-Douglas Production Function Model, the Growth Elasticity of Poverty, and
the Calibration and Use of the Spreadsheet Model Using Moldovan Data, Chisinau, 2012.
154
Casadio, P., Paradiso, A. and R. B. Bhaskara,“Estimates of the steady state growth rates for the
Scandinavian countries: a knowledge economy approach”, Munich Personal RePEc Archive, 2011, May.
208
 ln y t  Const   ln k t  1 ln HKI t  2 (ln HKI t ) 2   1 ln HKI t  t 
  2 `TRADEt  t   3 ERATt  t

După mai multe calcule s-a recurs la o

formulă mai adecvată din punct de vedere economic şi care conţine variabile de o semnificaţie sporită şi

anume ln yt  Const   ln k t  2(ln HKI t ) 2   1 ln HKI t  t .

-1.91 0.4877 0.1068 1.0662

(3.5731) (0.2218) (0.0130) (0.2862)

[-0.5346] [2.1987] [8.1597] [3.7257]

=0.9974;
În paranteze rotunde sunt indicate devierile standard iar în acele pătrate t-statisticile, R2
F=1041.289.

Anii/ 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2005 2007 2008 2009 2010 2011

ρ/lny

0.023 5.43 5.58 5.72 5.86 5.99 6.12 6.21 6.28 6.34 6.39 6.43 6.52

0.04 5.02 5.16 5.30 5.43 5.56 5.67 5.75 5.81 5.87 5.91 5.94 6.03

0.023 9.26 9.46 9.64 9.88 10.09 10.29 10.47 10.65 10.80 10.92 11.02 11.15

0.04 9.26 9.46 9.64 9.88 10.09 10.29 10.47 10.65 10.80 10.92 11.02 11.15
Tabelul 4.1 Valorile estimate ale PTF şi lny
Sursa/Source: Elaborat de autor/Created by author
Calculul coeficientului PTF conform abordării [3]155 se va efectua în funcţie de valorile celor 6
indicatorilor enunţaţi anterior, suplimentaţi cu rata remitenţelor în PIB, rata investiţiilor în PIB

155
В.Г.Садков, П.Н. Машеговолаевич и др. Уровень инновационности общественного развития (методологические
аспекты). Инновации, №9, 2002.

209
Anii 2001 2002 2003 2004 2005 2005 2007 2008 2009 2010 2011

PIB/X 0.473 0.459 0.459 0.452 0.455 0.460 0.447 0.440 0.4473 0.480 0.482

Educaţie 0.107 0.105 0.102 0.1 0.098 0.095 0.092 0.089 0.086 0.083 0.081
Munca 0.199 0.198 0.221 0.184 0.154 0.167 0.163 0.186 0.212 0.246 0.283
Sărăcie 0.678 0.546 0.404 0.29 0.265 0.302 0.258 0.264 0.263 0.219 0.204
Tenebră 0.4 0.4 0.4 0.4 0.4 0.4 0.4 0.4 0.4 0.4 0.4
Comerţ -0.24 -0.25 -0.34 -0.30 -0.41 -0.47 -0.52 -0.53 -0.37 -0.39 -0.41
PTF 6.6 5.2 5.6 2.9 3.0 4.1 3.6 4.1 3.3 3.4 3.7
Tabelu 4.2 Productivitatea Totală a Factorilor
Sursa:Elaborat de autor în baza informaţiei din (http://www. statistica.md)

4.3 Modelarea activităţii economice influenţată de şocuri aleatori la nivel

naţional şi de ramură
Utilizarea modelelor macroeconomice este un imperativ al zilei de azi. În [11-15]156 sunt prezentate
ample cercetări în domeniul modelării econo-micomatematice.
Promovarea reformelor în Republica Moldova necesită elaborarea scenariilor macroeconomice,
efectuarea unui număr variat de simulări, analiza şi compararea lor. Se impune efectuarea unei analize
profunde în baza estimărilor econometrice ale principalelor indicatori macroeconomici. Modelele
interramurale cu preţuri de echilibru (dinamice şi statice) pot fi utilizate pentru efectuarea modificărilor
structurale şi analiza impactului celor din urmă asupra economiei în ansamblu. Modele de programare
financiară prezintă un mecanism perfect pentru determinarea programelor financiare (structurii,
politicilor şi obiectivelor). Dar apelarea la modelele matematice, cu siguranţă, necesită a fi executată nu
la întâmplare. O varietate impunătoare de modele, care îndeplinesc diferite funcţii, începând cu analiza
cantitativă a unui singur macroindicator şi terminând cu analiza cantitativă a macroindicatorilor cheie,
încorporaţi într-un model static sau dinamic, necesită a fi pusă la dispoziţia persoanelor ce iau decizii.
156

M.Diaconov, E.Naval, Mathematical methods and computer facility in economic researches.Computer Science Journal of Moldova, vol. 5, no. 1(13), 1997,
Kishinev, p.75-106.
E.Naval, Experience of macroeconomic models realization in transition economy. Computer Science Journal of Moldova, vol.12, №3(36), 2004,
pp.430-452.
E.Naval, Financial Programming Model and Sustainable Development. Buletinul A.Ş. a R.M., Matematica, №2, vol. (45), 2004, pp.102-105.
E.Naval, CGEM for Moldova with Factor Markets and Intermediate Inputs. Computer Science Journal of Moldova, vol.13, №3(39), 2005, pp.336-345.
E.Naval, Macroeconomic Growth Determining. Computer Science Journal of Moldova, vol.14, №2(41), 2006, pp.284-296.

210
 Este de o necesitate stringentă formarea unei baze de modele, structurate în conformitate cu
obiectivele pe termen scurt (lunare, trimestriala, anuale), pe termen mediu (începând de la un an până la
cinci ani) şi pe termen lung (de cinci ani şi mai mulţi). Orice obiectiv trebuie să fie formulat clar şi
exact. Şi fiecare problemă, bine fundamentată, trebuie să fie formalizată într-un model potrivit, care va fi
însoţită de Soft-ul respectiv şi înzestrată cu baze de date corespunzătoare.
Asigurarea informaţională prezintă o problemă separată şi foarte importantă. Modelul elaborat
poate fi excelent sub toate aspectele, însă în cazul, când înzestrarea cu date este săracă (trendurile
economice sunt scurte şi nu sunt corecte) sau insuficientă (BNS nu le calculează sau calculează
indicatori proxy), atunci rezultatele, obţinute la aplicarea modelului în cauză, vor fi foarte îndepărtate de
la acelea aşteptate.
Deci, în concluzie, în primul rând este necesar să fie stabilite obiective strategice oportune, ca
apoi să fie elaborate modele, însoţite cu Software corespunzător, care împreună realizează aceste
obiective. Într-al doilea rând, este necesar să fie determinat cadrul informaţional al acestor modele, care,
în cele din urmă, va fi permanent completat. Şi atunci apar probleme foarte serioase, ce ţin de existenţa
de date şi de veridicitatea lor, care, în ultima instanţă, determină calitatea rezultatelor. Datele statistice
diferă de la un document la altul, unii indicatori nu se calculează de statistică în genere. Este greu de
găsit aşa coeficienţi ca: rata de depreciere a capitalului, consumul specific de materie primă, consumul
specific de fonduri şi alţii; date cu privire la fondurile fixe şi fondurile circulante sunt puţine şi nu sunt
disponibile. În acelaşi timp, pentru efectuarea unei analize ample, ce rezultă din aplicarea unui model
matematic simplu, implică necesitatea obţinerii a datelor statistice extrem de corecte. Prin urmare,
această problemă necesită a fi coordonată de unele instituţii statale sau private, care elaborează modele
matematice, înzestrate cu Software, în bun acord cu obiectivele, propuse de instituţiile guvernamentale
abilitate, care vor contribui la finalizarea asigurării informaţionale.
Baza de date se formează iterativ prin cooperarea persoanelor, care primesc decizii şi instituţiile
statistice şi este administrată şi menţinută în condiţii bune de organizaţiile, ce se ocupă de elaborarea
modelelor economico-matematice şi Soft-ului potrivit şi, care efectuează analiza economică în baza
acestor modele, date şi Soft. Aceste organizaţii necesită acces liber la informaţia necesară şi cooperare
strânsă cu persoanele, care iau decizii.
Urmează în continuare o schemă care reprezintă o structură posibilă a modelelor
macroeconomice, elaborate anterior, baza de date, ce asigură funcţionalitatea acestor modele şi un
model de creştere endogenă cu şocuri aleatorii, care poate face parte din această bază de modele.

211
 2.2.1 Sectorul bunurilor finale
La fel ca şi în modelul clasic de creştere Sollow, sectorul bunurilor finale este constituit dintr-un
număr mare de firme competitive, care utilizează forţa de muncă din cercetare şi dezvoltare (C&D),
forţa de muncă, ce nu aparţine acestui sector, şi bunuri intermediare pentru a fabrica producţie finală
omogenă.
2.2.2 Funcţia de producere
Funcţia de producere se presupune a fi de tip Cobb-Douglass cu şocuri aleatorii:
1  

Y(t)      (t ) H Y (t ) L (t )   j (t ) x j (t ) 
A( t )
, 0  ,   1 ,     1 , (1)
j 1

unde H Y (t ) şi L(t ) e forţa de muncă din sectoarele (C&D) şi non (C&D), necesară pentrufabricarea

bunu-rilor finale respective; x j (t ) sunt cantităţile diverselor bunuri intermediare, comercializte de la

firme din secto-rul bunurilor intermediare; A (t ) e numărul bunurilor intermediare accesibile pentru
fabricarea bunurilor finale; iar şocurile aleatorii vin de la  (t ) ,  j (t ) .
Se vor explica succint componentele funcţiei de producere expusă anterior. Primul factor  (t )
măsoară şocul de producere asupra economiei în ansamblu. Unica restricţie asupra  (t ) este, că  (t ) e
ne negativ şi reprezintă un proces de medie reversibilă.
Factorul H Y (t ) în funcţia de producere este forţa de muncă din C&D, necesară pentru fabricarea
bunurilor finale Y ; L(t ) este restul forţei de muncă, implicată înfabricarea bunurilor finale. Forţa de
munca H (t ) , disponibilă pentru sectorul de (C&D), este împărţită între sectorul de producere al
bunurilor finale H Y (t ) şi sectorul de cercetare H A (t ) ; H(t)  H Y (t )  H A (t ) .
Indicele de însumare A (t ) atestă numărul total de produse intermediare disponibile. Sectorul
de producere al bunurilor finale concepe acest număr fiind dat. Se presupune că contribuţia cercetărilor
constă în majorarea de A (t ) şi, în special, la sporirea numărului de produse disponibile pe piaţa
internă. În (1) procesul stocastic  j (t ) măsoară aportul produsului j la fabricareabunurilor finale,în

concluzie şi eficacitatea activităţii de cercetare, care inventează ideea de a produce x j (t ) .

Se presupune că  j (t ) : (1) pentru j  1,  j (t ) sunt independent şi identic distribuite,  j (0)

fiind egale pentru toţi j  1 ; (2)  j (t ) este un proces ne negativ de medie reversibilă; (3)  j (t ) este
de o volatilitate înaltă, reflectând faptul că eficacitatea cercetărilor nu poate fi prognozatâ. Iar cele două

212
şocuri aleatorii, şocul de producere asupra economiei în ansamblu,  (t ) şi şocul care afectează
eficacitatea produsului j ,  j (t ) sunt independente unul de altul.
2.2.3 Sectorul bunurilor intermediare
Orice firmă din sectorul bunurilor intermediare în primul rând procură brevetul (sau elaborarea)
de la sectorul de cercetare. După ce, ea acţionează ca monopolist în fabricarea unui bun intermediar
specific ca apoi să-l comercializeze sectorului de bunuri finale. Se presupune că fiecare firmă produce
un singur bun intermediar.
Preţul monopolist
Din cauza monopolului în orice moment de timp t , având la dispoziţie cererea din partea
sectorului de bunuri finale, p j ( x j ) , firma j , producătoare de bunuri inter-mediare, va alege o

cantitate optimă de x j care maximizează profitul: max  j (t ) ,  j (t ) p j ( x j ) x j  x j ,

xj

(2)
unde p j ( x j ) este dată de (3). Aici se presupune că costul de fabricare al bunurilor intermediare
esteproporţional cantităţii fabricate,  fiind costul unei unităţi de capital.  poate fi valoarea ratei
dobînzii.
Din condiţiile necesare de ordinul întâi pentru maximizare primim (p j / x j ) x j  p j    0.

Deaceea, (p j / x j ) x j / p j  1   / p j  0. Astfel, înlocuid elasticitatea preţului, primim

1       / p j ( x j ). Prin urmare, preţul mono-polist stabilit de sectorul bunurilor intermediare pentru

produsul j este p j ( x j )   /(1     ). (3)

Deoarece preţul nu depinde de j , toate bunurile intermediare sunt comercializate la acelaşi
preţ. Ceea ce e motivat prin faptul că în model efectul de la inovaţiile tehnologice este asigurat prin
majorarea diversietăţii bunurilor intermediare insă nu prin calitatea lor. Vom menţiona, că şi în modelul
Romer preţul monopolist e fixat constant, independent de j .
Cantitatea optimă de bunuri intermediare şi profitul monopolist
Dat fiind definit preţul monopolist din (5), curba cererii x j va fi determinată în funcţie de (3):


 (1     )    (t ) H Y (t ) L (t ) 
1    j (t ) 
1  
x j    (t )
sau

213
 (1     ) 2 /(   )
x j (t ) 
 1 /(   )
  
 (t ) H Y /(   ) (t )  L /(   ) (t )  j (t )  (1   ) /(   )

(4)
Deci, cererea x j este un process aleatoriu în funcţie de şocul de producţie asupra economiei în

ansamblu  (t ) şi de şocurile de eficienţă individuală  j (t ) . În prezenţa şocului aleatoriu asupra

economiei în ansamblu  (t ) , valoarea cererii x j va fi cu atât mai mare cu cât mai mare a fi valoarea
 . Cu alte cuvinte, firmile intermediare în cazul unui salt economic tind să producă cantităţi de bunuri
intermediare mai multe iar atunci când economia e în descreştere mai puţine. Din (5 obţinem profitul

  
monopolist  j (t ) sub forma  j (t )  x j  x j   x j . Profitul monopolist pentru
1   1  

2
1
 H Y (t )
(1   ) /(  
(   )  /(   )   j (t ) 
1  j  A(t )  j (t )  (   )(1     )    (t ) L(t )
 /(  
 
  

(5)
Spre deosebire de firmele producătoare de bunuri finale, care sunt perfect competitive şi au un
profit zero, profit monopolist  j (t ) este diferit de zero şi, în prezenţa şocurilor aleatorii, stochastic şi
diferit pentru toate firmele intermediare
2.2.4 Sectorul de cercetare
Sectorul de cecetare generează idei, fiind interpretate ca instrucţiuni pentru crearea bunurilor
intermediare, contribuie la elaborarea bunurilor intermediare noi. Elaborările sunt comercializate de
sectorul intermediar, în schimbul dreptului de autor (royalty), imediat după ce sunt inventate.
Elaborări noi
Se presupune că dinamica stocului de cunoştinţe (numărul de elaborări) A(t ) , care pot fi
interpretate ca instrucţiuni pentru crearea bunurilor intermediare sau ca invenţii, efectuate pînă la

dA(t )
momentul de timp t , se înscrie ca: A (t )    H A (t ) ,
dt
(6)
Unde:
  H A 1 (t ) A(t )  , 0    1,   1 (7)

214
 este coeficientul, care reflectă contribuţia forţei de muncă la creşterea tehnologică şi de cercetare iar
H A (t ) este forţa de muncă în C&D, destinată cercetării, împărţită între sectorul de cercetare H A (t ) şi

sectorului de producţie finală H Y (t ) . Constanta   (0,1) reflectă fenomenul dublării în cercetare: ca

urmare a dublării posibile, productivitatea în cercetare diminuează cu atât mai mult, cu cât mai multă
forţă de muncă este implicată în cercetare. Coeficientul  este factorul pozitiv de desiminare a
cunoştinţelor.
Deşi efortul de cercetare A(t ) este determinist, H A (t ) poate fi determinist numai pe parcursul

creşterii balansate iar eficienţa cercetărilor  j (t ) este întotdeauna aleatoare. Deci, în ansamblu pe
economie funcţia de producere pentru idei nu poate fi caracterizată prin randament constant la scară, dat
fiind influenţată de răspîndirea cunoştinţelor şi dublarea lor.

Rata endogenă de creştere tehnologică

 (t )
A H Y (t ) H A (t ) H (t )
În starea perfect balansată este o constantă g A ,    g H , rata de creştere a
A(t ) H Y (t ) H A (t ) H (t )

angajaţilor din (C&D) integral pe economie. Pentru a determina gA, din ecuaţia

 (t )
A
dA(t )  H Y (t ) A(t )  1 dt avem  H Y (t ) A(t )  1 , unde partea stîngă pe parcursul creşterii
A(t )

balansate, este constantă. Logaritmând şi derivând în raport cu t ecuaţia precedentă, primim

H A (t )  (t )
A g H
  (1   ) .Rearangarea termenilor dă g A  .
H A (t ) A(t ) 1

(8)
Din (8) desprindem că pentru menţinerea unei creşteri perfect balansate, rata de creştere tehnologică
trebuie să fie o funcţie crescătoare în raport cu g H , rata de creştere totalului forţei de muncă din C&D,
cu  , coeficientul contribuţiei forţei de muncă la creşterea tehnologică şi cu  , coeficientul de
desiminare al cunoştinţelor.
2.2.5 Aplicarea modelului examinat la situaţia economică din Republica Moldova
Modelul, examinat anterior, se va aplica la descrierea economiei reale a RM, supusă şocurilor la
nivel de producere şi integral pe economie. Şocurile productive pot influenţa eficienţa de producere a

215
ramurilor. Iar şocul integral e de natura unor calmităţi naturale (innundaţii, grindină, cutremur, secetă,
alunecări de teren etc.) , financiare, demografice, conflicte armate, acte de terorism şi altele.
Presupunem că economia Moldovei este, în linii mari, caracterizată de unsprezece ramuri de
perspectivă sub aspectul productivităţii muncii sporită, manifestată atât prin perfecţionarea bunurilor şi
serviciilor existente, cât şi prin elaborarea sau adoptarea tehnologiilor noi care, cu siguranţă, sporesc
nivelul de productivitate în ramurile examinate. În conformitate cu [17] 157 aceste ramuri sunt: Tehnologii
Informaţionale; Industria Alimentară; Agricultura; Turismul; Telecomunicaţii; Viticultura; Materiale
pentru Construcţii; Nanotehnologii şi Materiale Noi; Proiectarea şi Industria Frumuseţii; Biotehnologii;
Medicina.
Pentru a efectua calcule de simulare ale volumelor de producţie pentru cele 11 ramuri selectate avem
nevoie de valorile coeficienţilor  şi  , suma lor fiind strict mai mică ca unul; de coeficientul  , care
va fi determinat ca rata dobînzii; volumul forţei de muncă angajată total în economie L(t ) ; volumul
forţei de muncă, care face parte din cercetătorii angajaţi în sectorul bunurilor finale şi în sectorul
(C&D), respectiv H Y (t ), H A (t ) . Total în sectorul (C&D) sunt angajaţi H (t )  H Y (t )  H A (t ) .
Admitem că fiecare ramură examinată se asociează cu o singură tehnologie de producere.
Pentru coeficienţii  şi  se vor examina combinaţiile ce urmează:
  0.33,   0.55;   0.42,   0.46;   0.27,   0.55.

H Y (t )  0.0903, H A (t ) =0.2469, H (t ) =0.3366 (both în mln. lei)158 [18].

L (t )  0.8369 mln. lei.

 j (t ), j=1,2,...,1`1, variabile aleatoare, valorile cărora anuale sunt obţinute cu ajutorul funcţiei

RAND().
 (t ) , variabila aleatoare, valoarea ei este calculată anual cu ajutorul funcţiei RAND(); 0.8305743,
1.375267.

157
Наталья Перчинская, Институты Развития Инновационной Деятельности в Молдове:
Проблемы и Перспективы, Econmic Growth in Conditions of Internationalization, VI edition, Vol.I,
p.315-320, Chişinău, 2011.
158
Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică. Raport privind activitatea CŞSDT
şi rezultatele ştiinţifice principale, obţinute în sfera ştiinţei şi inovării în anul 2011. Ch.:S.n., 2012
(Tipografia AŞM). 304. ISBN 978-9975-62-308-7.
216
 Salariul mediu pe economie în 2011 - 3737 lei, salariul mediu în cercetare în 2011 - 3133 lei 159
[18]-[19]. Varianta I.  (t ) =0.8305743. Calculul volumelor de producţie pentru două seturi de date
privind şocurile productive.
 j (t ) 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
Variant I 0.948 0.007 0.032 0.007 0.007 0.007 0.007 0.007 0.007 0.007 0.007
Variant II 0.948 0.007 0.032 0.007 0.007 2.100 0.007 1.400 0.007 2.800 0.007
Tabelul 4.3 Valorile calculate pentru variabila aleatoare
Sursa: Elaborat de autor în baza calculelor proprii

 , x1 x2 x3 x4 x5 x6 x7 x8 x9 x10 x11
0.33;0.52 2.887 1.215 1.584 1.215 1.215 1.474 1.215 1.372 1.215 1.550 1.215
0.42;0.46 1.372 0.703 0.863 0.703 0.703 0.816 0.703 0.772 0.703 0.849 0.703
0.27;0.55 5.790 1.973 2.744 1.973 1.973 2.509 1.973 2.295 1.973 2.672 1.973
Tabelul 244 Majorarea eficacităţii a trei ramuri: vinicolă, nanotehnologii şi materiale noi,
biotehnologii
Surca: Elaborat de autor în baza calculelor proprii

 , x1 x2 x3 x4 x5 x6 x7 x8 x9 x10 x11
0.33;0.52 2.887 1.215 1.584 1.215 1.215 1.215 1.215 1.215 1.215 1.215 1.215
0.42;0.46 1.372 0.703 0.863 0.703 0.703 0.703 0.703 0.703 0.703 0.703 0.703
0.27;0.55 5.790 1.973 2.744 1.973 1.973 1.973 1.973 1.973 1.973 1.973 1.973
Tabelul 4.5 Repartizarea uniformă în raport cu media /Uniform distribution with respect to the
average
Sursa: Elaborat de autor în baza calculelor proprii/Created by the auther based on own calculas

Varianta II.  (t ) = 1.375267. Calculul volumelor de producţie pentru două seturi de date privind
şocurile productive
 , x1 x2 x3 x4 x5 x6 x7 x8 x9 x10 x11
0.33;0.52 4.749 1.998 2.606 1.998 1.998 2.424 1.998 2.257 1.998 2.551 1.998
0.42;0.46 1.413 0.724 0.889 0.724 0.724 0.841 0.724 0.724 0.724 0.724 0.724
0.27;0.55 7.107 2.421 3.368 2.421 2.421 3.079 2.421 2.421 2.421 2.421 2.421

159
Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică. Raport privind activitatea CŞSDT
şi rezultatele ştiinţifice principale, obţinute în sfera ştiinţei şi inovării în anul 2011. Ch.:S.n., 2012
(Tipografia AŞM). 304. ISBN 978-9975-62-308-7.
si http://www.statistica.md

217
Tabelul 4.6 Majorarea eficacităţii a trei ramuri: vinicolă, nanotehnologii şi materiale noi,
biotehnologii
Sursa: Elaborat de autor în baza calculelor proprii

 , x1 x2 x3 x4 x5 x6 x7 x8 x9 x10 x11
0.33;0.52 4.749 1.998 2.606 1.998 1.998 1.998 1.998 1.998 1.998 1.998 1.998
0.42;0.46 1.413 0.724 0.889 0.724 0.724 0.724 0.724 0.724 0.724 0.724 0.724
0.27;0.55 7.107 2.421 3.368 2.421 2.421 2.421 2.421 2.421 2.421 2.421 2.421
Tabelul 4.7 Repartizarea uniformă în raport cu media
Sursa: Elaborat de autor în baza calculelor proprii

Concluzii la capitolul IV
În compartietul 1 în baza datelor statictice s-au calculat valorile indicatorului de eficacitate
pentru toţi anii în examinare. De menţionat, că valorile medii obţinute în rezultatul aplicării celor trei
abordări prezentate anterior: 1. PTF ese examinat sub forma termenului exponenţial în funcţia de
producere, estimată în baza datelor statistice privind investiţiile, care este egal cu 0.059; 2. PTF este
calculat în funcţie de indicatorii, care reprezintă nivelul educaţional, fiind estimat la valoarea de 0.056;
3. PTF este evaluată în raport cu produsul a şase indicatori socio-economici, care se referă la puterea
exponenţială din funcţia de producere şi egalează cu 0.041. Desprindem că primele două valori sunt
foarte apropiate, în timp ce a treia valoare este net inferioară. Explicaţia ar fi că valorile unor
indicatorilor folosiţi în acest calcul sunt de o credibilitate scăzută. Acest exerciţiu ne demonstrează că
sporirea PTF constituie o rezervă semnificativă în vederea majorării ritmului de creştere economică. Iar
a treia abordare, în pofida nivelului jos pentru ritmului de creştere obţinut, ne indică aportul fiecărui
indicator examinat la sporirea ritmului de creştere economică şi, respectiv, rezervele de creştere
economică în raport cu fiecare dintre aceşti indicatori.
În compartimentul 2 au fost efectuate calculele parţial convenţionale în baza datelor, obţinute
pentru variabilele aleatoare  j (t ), j  1,...,11 şi  (t ) cu ajutorul funcţiei RAND(), datelor expuse în

punctele I-III pentru trei combinaţii de  şi  , care reprezintă productivitatea la limită de muncă şi de
capital. Aplicând formula de calcul pentru volumele de producţie (4) şi tabele de calcul Excell obţinem
rezultatele expuse în Tabelele 2-5. Sunt prezentate două variante, în funcţie de efectul şocului aleatoriu
pe economie înansamblu, unul dintre ele denotă efecte negative prin contractarea economie cu circa
17% şi altul influenţînd pozitiv asupra economiei, contribuind la creşterea ei cu circa 37%. În interiorul
acestor scenarii se examinează influenţa unor modificări în sporirea eficacităţii a trei ramuri: vinicolă,
nanotehnologii şi materiale noi, biotehnologii, suficient de mari, evidenţiate cu caractere aldine în

218
Tabelul 1. În concluzie, sporirea eficacităţii de producere la mod direct contribuie la majorarea
volumelor de producţie în ramurile respective. La fel şi şocul aleatoriu pozitiv asupra economiei în
ansamblu sporeşte valoarea Produsului intern brut în conformitate cu formula (1).
Nerealizarea unei politici naţionale inovaţionale în perioada imediat următoare ar putea conduce la
transformarea Republicii Moldova într-o piaţă de desfacere a produselor importate. Îată de ce, în
condiţiile trecerii în cea de a doua fază a societăţii informaţionale – societatea cunoaşterii - se impune
adoptarea unui nou mod de organizare şi coordonare al inovării, al generării cunoaşterii, al cercetării
dezvoltării. Este necesară trecerea de la politica ştiinţei centrată pe stimularea ofertei cercetării la
politica ştiinţei centrată pe stimularea cererii unităţilor productive. Aceasta ar implica creşterea rolului
sectorului privat, în special al întreprinderilor mici şi mijlocii, sub dublu aspect: cel de entitate sensibilă
la nevoile pieţei de cercetare dezvoltare şi cel de utilizator al rezultatelor cercetării.

219
Referinţe bibliografice

1. И.И. Иванова, И.Г. Дежина, Анализ иновационной политики и оценка ее результатовю

Инновации, №7б 2008.
2. С.В. Кротов, Анализ региональных иновационных процессов на базе эволюционной
модели, Журнал экономической теории УрО НАНб №1,2004.
3. В.Г.Садков, П.Н. Машеговолаевич и др. Уровень инновационности общественного
развития (методологические аспекты). Инновации, №9, 2002.
4. Ф.Ф.Любич, Ю.М. Харазишвили, В.А. Денисюк, Формирование критериев и модели
оценки инновационности социально-экономического развития. Инновации, № 9 (131),2009.
стр.106-111.
5. N.U.Haque, K.Lahiri and P.Montiel, “An Econometric Rational-Expectations Macroeconomic
Model for Developing Countries with Capital Controls”.
6. Gorbanyov, M., “Factors and features of Economic Growth”, in: Republic of Moldova: Selected
Issues Paper, IMF Country Report No. 10/232,2010.
7. Apostolos Papaphilippou, Notes on the Cobb-Douglas Production Function Model, the Growth
Elasticity of Poverty, and the Calibration and Use of the Spreadsheet Model Using Moldovan
Data, Chisinau, 2012.
8. Casadio, P., Paradiso, A. and R. B. Bhaskara,“Estimates of the steady state growth rates for the
Scandinavian countries: a knowledge economy approach”, Munich Personal RePEc Archive,
2011, May.
9. Наталья Перчинская, Институты Развития Инновационной Деятельности в Молдове:
Проблемы и Перспективы, Econmic Growth in Conditions of Internationalization, VI edition,
Vol.I, p.315-320, Chişinău, 2011.
10. http://www.barrolee.com/data/newtest.jsp
11. M.Diaconov, E.Naval, Mathematical methods and computer facility in economic
researches.Computer Science Journal of Moldova, vol. 5, no. 1(13), 1997, Kishinev, p.75-106.
12. E.Naval, Experience of macroeconomic models realization in transition economy. Computer
Science Journal of Moldova, vol.12, №3(36), 2004, pp.430-452.
13. E.Naval, Financial Programming Model and Sustainable Development. Buletinul A.Ş. a R.M.,
Matematica, №2, vol. (45), 2004, pp.102-105.
14. E.Naval, CGEM for Moldova with Factor Markets and Intermediate Inputs. Computer Science
Journal of Moldova, vol.13, №3(39), 2005, pp.336-345.
15. E.Naval, Macroeconomic Growth Determining. Computer Science Journal of Moldova, vol.14,
№2(41), 2006, pp.284-296.
16. S. C. Kou, S G. Kou, A Tale of Two Growths: Modeling Stochastic Endogenous Growth and
Growth Stocks. Working paper, Dept. of Stat., Harvard University, and Dept. of IEOR, Columbia
University. 2002.
17. Наталья Перчинская, Институты Развития Инновационной Деятельности в Молдове:
Проблемы и Перспективы, Econmic Growth in Conditions of Internationalization, VI edition,
Vol.I, p.315-320, Chişinău, 2011.
18. Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică. Raport privind activitatea CŞSDT
şi rezultatele ştiinţifice principale, obţinute în sfera ştiinţei şi inovării în anul 2011. Ch.:S.n., 2012
(Tipografia AŞM). 304. ISBN 978-9975-62-308-7.
19. http://www.statistica.md

Publicaţii la proiect
1. NAVAL, E. Some approach for macroeconomic modeling of the economy in transition.
Economie şi Sociologie. 2012, nr.3. 173-179. ISSN 1857-4130.
2. NAVAL, E., Ţurcan A. Sistemul naţional de inovare în contextul abordării sistemice.
Intellectus, 2012, nr.3 pag.73-76. ISSN 1810-7079-

220
3. NAVAL, E., ŢURCAN, A. Cu privire la estimarea indicatorilor de creştere inovaţională. In:
Proceedings of International Scientific and Practical Conference „Economic Growth in
Conditions of Internationalization”, VII-th edition, Chişinău, 18-19 october 2012. 222-227,
Ed. IEFS. ISBN 978-9975-4176-7-9.
4. NAVAL, E., ŢURCAN, A. Indicatori de creştere inovaţională şi estimarea lor. Economie
şi Sociologie. 2012, nr.4. (in curs de editie) ISSN 1857-4130.

221