You are on page 1of 23

Tema anuală de învăţare: CAND, CUM SI DE CE SE INTAMPLA?

Tema proiectului: ’’ ANIMALE MARI ŞI MICI ÎN OGRADĂ LA BUNICI !,,


„ ÎN PĂDURE

Grădiniţa cu p.p. nr. 3 Şimleu-Silvanie


Prof. Trif Mariana Gabriela
Grupa mare
Durata proiectului: 2 SĂPTĂMÂNI

Justificarea alegerii temei :


Respectarea constienta a valorilor naturii si ale peisajului în care traim, se face prin
instruire si educatie. Ea începe în mod firesc, prin puterea exemplului personal si apoi prin cea a
cuvântului. Sub actiunea celor doua cuvinte magice: imitatia si modelul, se desfasoara relatia dintre
copilul supus educatiei si perceptia sa despre mediul înconjurator. Activitati precum descoperirea,
îngrijirea unor animale, efectuate alaturi si sub îndrumarea educatoarei, a parintilor, determina
încrederea în sine si o anumita doza de responsabilitate, îndemnand copilul: sa fie atent, sa
îngrijeasca animalele, locul unde stau, din proprie initiativa. Prin toate activitatile programate in
cadrul acestui proiect, pe care-l vom realiza în gradinta, vom încerca sa convingem copiii, de
necesitatea ocrotirii animalelor, sa putem spune, fara teama de a gresi, ca cetatenii de mâine, daca
vor fi educati pe aceleasi coordonate, vor pretui si vor împiedica distrugerea lor, astfel ca generatiile
viitoare sa se poata bucura si beneficia de acestea.

Direcţii de dezvoltare/subteme ale proiectului:


LA FERMA
IN PADURE

1
Grupa: Mare
Nivel de vârstă: II

Obiective de referinţă vizate:


Dezvoltarea interesului pentru cunoastere, a spiritului de investigare, de cercetare a
fenomenelor lumii. Largirea si adancirea reprezentarilor despre animale, prin completarea
experientei personale de viata, cu date perceptive mai sistematice asupra mediului lor de viata, prin
strategii interactive de descoperiri.
Contientizarea importantei folosirii tehnologiei informatice în procesul de învatare,
utilizarea calculatorului, atât pe parcursul activitatilor, cât si în activitatile de ramânere în urma a
copiilor.

Obiective operaţionale:

DS
 Sa-si formeze deprinderi de folosire a metodelor stiintifice de cercetare a fenomenelor lumii
vii si sa le aplice in practica;
 Sa-si imbogateasca sistemul de cunostinte, cu date noi despre fenomenele lumii vii, care sa
conduca la o cunoastere mai profunda a acestora;
 Sa numere crescator si descrescator, asociind numarul cu cifra;
 Sa recunoasca componentele principale ale corpului animalelor

DLC
 Sa audieze cu atentie un text, sa retina ideile acestuia si sa demonstreze ca l-a inteles;
 Sa cunoasca si sa utilizeze limbajul din sfera valorilor civice, a normelor de comportare în
diferite situatii;
 Sa analizeze datele primite, si pe baza lor sa formeze predictii;

 Sa exprime independent opinii, stari sufletesti, si sa le motiveze;


 Sa participe la activitatile de grup, în calitate de vorbitor, de auditor ;
 Sa comunice impresii, idei pe baza observarilor efectuate;
 Sa recunoasca cuvinte simple si litere în contexte familiare;
 Sa utilizeze un limbaj oral corect
 Sa-si îmbogateasca vocabularul activ si pasiv pe baza experientei personale si a relatiilor cu
ceilalti;

DOS
 Sa utilizeze instrumente de lucru si materiale pentru realizarea unei activitati practice;
 Sa-si formeze deprinderi practice: de hranire, protejare, ingrijire a animalelor ;
 Sa aplice norme de comportare specifice protectiei animalelor si naturii;
 Sa efectueze operatii simple de lucru cu materiale din natura si materiale sintetice;
 Sa lucreze independent, fiind capabili sa experimenteze pe masura posibilitatilor proprii,
ceea ce-i intereseaza in mod deosebit din tema data;
 Sa aprecieze in situatii concrete comportamente si atitudini în raport cu norme cunoscute si
prestabilite;
 Sa dobândeasca comportamente si atitudini igienice corecte fac de animale si fata de propria
sa persoana;

2
DEC :
 Să exerseze deprinderile tehnice specifice desenului, modelajului în redarea unor teme;
 Sa se mobilizeze pentru a cânta cântece pentru copii;
 Să acompanieze ritmic cântecele (clopoţei, tamburine, xilofon).

DPM
 Sa-si dirijeze efortul oculomotor catre centrul de interes indicat de educatoare;
 Sa execute corect miscarile diferitelor segmente ale corpului;
 Sa-si formeze o tinuta corporala corecta: sezând, în deplasare, stând;
 Sa se foloseasc de actiunile motrice pentru a exprima comportamente de raspuns la ritmuri.
 Sa fie apt sa utilizeze deprinderi motrice însusite în diferite contexte;
 Sa utilizeze corect mijloacele de învatare folosite;

ALA
 Sa-si adapteze comportamentul la cerintele grupului de joaca;
 Sa traiasca cu cei din jur stari afective pozitive, concomitent cu învatarea autocontrolului;
 Sa constientizeze necesitatea ocrotirii animalelor;
 Sa cunoasca regulile de igiena si de ingrijire a animalelor;
 Sa inteleaga rolul jocurilor în compania animalelor;
 Sa stie sa se joace in locuri special amenajate în vederea ingrijirii animalelor;
 Sa imite unele actiuni necesare ingrijirii animalelor;
 Sa se familiarizeze cu activitatea ce se desfoara într-o circa veterinara;
 Sa-si cultive dragostea fata de frumos, curat, prin ingrijirea animalui preferat si a locului
unde acesta locuieste;
 Sa-si reactualizeze si fixeze cunostintele asimilate, prin participarea la un concurs tematic
cu diplome si premii.

TEHNICI DE EVALUARE:
a) Secvenţială:
 probe orale: evidentierea aspectelor legate de tema, ghicitori, explozia stelara, convorbire,
interviul, observarea curenta, verificarea, turul galeriei, jocul didactic, investigatia,
problematizarea, studiul de caz.

 probe scrise: fise, labirint


 probe practice: act. experimentale, observarea sistematica, autoevaluarea, interevaluarea,
coevaluarea, instruirea asistata de calculator.

b) Finală
 Expozitie cu lucrarile realizate pe parcursul proiectului;
 Dramatizare: “ MANUSA”; “CASUTA DIN OALA” {invitati: parinti, bunici, scolari si toti
participantii la proiect);
 Carnavalul animalelor;
 Portofoliu;
 Concurs: IN LUMEA ANIMALELOR!
 CD cu poze din activitatile desfasurate pe parcursul derularii proiectului
 CARNAVAL

3
INVENTAR DE PROBLEME
CE DORESTE SA
CE STIM? CE NU STIM SI VREM SA TRANSMITA
AFLAM? EDUCATOAREA?
Ce sunt animalele. Ce mananca fiecare? Despre cum apar puii si cat
Cum arata un animal. Noutati despre animale. de mari pot fi.
Ca fiecare are o familie. Care sunt partile corpului? Despre specii de animale.
Membrii familiei De ce se imbolnavesc? Viaţa în alte zone ale
Ca au nevoie de hrană şi apă Cum ne putem imbolnavi de la globului.
pentru a creste. animale si păstra sănătatea? Care sunt omatopeele unor
De ce copiii trebuie sa ajute Ce inseamna ierbivor, carnivor? animale?
animalele. Cu ce se hranesc? De ce nu sunt toate
Animalele se împart în: De ce nu poartă îmbrăcăminte? animalele la fel?
domestice si salbatice, De ce copiii se îmbracă diferit? Ce putem face pentru a
Unde isi petrec primele zile de Care sunt meseriile oamenilor ce ajuta animalele?
viaţă. ingrijesc animale? Relaţia copil-animal.
Care este numele puiului şi al Ce rol are fiecare? Alimentatia unor animale.
celorlalţi membri ai familiei Cum trebuie sa ne comportam in Care sunt pagubele si
Care sunt părţile corpului unui situtii problema? foloasele şi ce face fiecare?
animal. Unele norme de comportare în De ce unele sunt ierbivore,
compania animalelor. altele carnivore, omnivore?
Norme de comportare in societate.
(in vizita la doctorul veterinar, etc)

RESURSE:
Umane Materiale
ALA/ pe centre de interes ADE / pe domenii experenţiale
deschise

4
Profesorul de engleza va Biblioteca: Carti, reviste, albume DS (Domeniul Stiinta)
prezenta denumirea cu imagini despre animale, “In CD Animale , editura Infomedia,
animalelor in limba engleza. ograda” (carte cu imagini), cartea siluete, fise, CD pentru calculator
Medicul veterinar, va oferi cu magneti « La ferma » si DVD, album zoologic, carti cu
informatii, materialele enciclopedii despre animale imagini, lupa, alimente pentru
necesare încelegerii ( domestice, salbatice, de la polul hranirea animalelor, Planse:
cunotincelor despre nord) fise, jetoane cu imagini, Animale domestice, salbatice ,
animale, igiena si sanatate. imagini in power point. Incastre cu jetoane fise de lucru individual,
Asistent medical litere si cifre, tablite magnetice, fise de lucru de grup, poster,
Ingrijitor de animale litere, cifre, Auxiliare: Vreau stiu; markere.
Puzzle- animale. DLC (Domeniul limba si com.)
Arta: Aluat pentru modelat; CD, album cu pozele unor animale,
Suporturi pentru animale; carton postere, planse, CD-uri cu tema:
colorat, foarfeci, seturi de carioca „animalele”, tablite cu litere
pentru desen; sabloane cu animale magnetice pentru scrierea numelui
litere de burete pentru însirari. animalului, fise.
Stiinta: CD-uri, DVD-uri, DOS (Domeniul Om si societate)
calculator, TV, Mulaj -animale, CD suport pentru invatarea
Enciclopedia «Animalele lumii», poeziilor, diferite truse necesare la
Encilopedia «Inedit, spectaculos, ferma, la medicul veterinar, in
stiintific», Setul cu jetoane padure, atlas zoologic, enciclopedii
Animale . DEC (Domeniul estetico-creativ)
Coltul casutei: trusa doctorului; CD- Suport pentru invatarea
halate, retete; cutii goale de la cantecelor: „Graiul animalelor”
medicamente; casuta papusii „La ospete”, culori, carioca,
utilata corespunzator, sortulete, pensoane, acuarele, chipuri de
cabinetul veterinarului, al animale, plansete, plastilina, fise
farmacistului, etc de rezolvat, fise de colorat.
Constructii: puzzle, materiale din DPM (Domeniul psiho-motric):
natura, Ar-co; mozaic; mozaic tip mingi, corzi, echipament sportive.
pioneze; combino.
Nisip si apa-tăviţe cu nisip

PRODUSE REALIZATE DE COPII ŞI UTILITATEA ACESTORA:


 Animale, cu care vom orna sala de grupa, casuta papusii si cabinetul medical;
 Felicitari pentru a fi oferite parintilor la serbare;
 Poster pentru sistematizare de cunostinte;
 Afise pentru popularizarea activitatii în grdinita;
 Anunt-invitatie pentru a face cunoscut parintilor evenimentul pregatit;
 Expozitii pentru evaluarea /aprecierea rezultatelor activittii;
 Masti pentru carnaval;
 Costumatii de animale pentru carnaval;
 Casute pentru animale;
 Realizarea unor colectii avand ca tematica viata animalelor (timbre, carti postale)
 Realizarea unor postere referitoare la viata animalelor;
 C.D.-ul proiectului;
 Albume;

BIBLIOGRAFIE:
 A.Cosmovici şi L.Iacob, Psihologia generală, Ed.Polirom, Iaşi,1996

5
 Preda, Viorica coordonator –„Metoda proiectelor la vârste timpurii”, Editura Miniped,
Bucureşti,2002
 „Programa activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii”, Editura Integral,
Bucureşti, 2002.
 Ezechil Liliana, Păişi Lăzărescu Mihaela, „Laborator preşcolar”- ghid metodologic (ediţia
a-II-a revizuită), Editura Integral, Bucureşti, 2002.
 I. Cerghit, I.T. Radu, E. Popescu, L. Vlăsceanu, „Didactica”, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1993.
 Romiţă B. Iucu, Marin Manolescu, „Pedagogie”, Editura Fundaţiei Culturale „Dimitrie
Bolintineanu”, Bucureşti, 2001.
 Utilizarea calculatorului în procesul de predare – învăţare, Bucureşti, 2005, Document
P.I.R

6
Cap
Gat
Corp SPECII
Picioare
coada
ÎNFĂŢIŞARE

INGRIJIR
E
REGULI DE
IGIENĂ

REGULI DE
IGIENĂ

MEDIUL
DE
VIAŢĂ

HRANĂ

Iarba
PAGUBE Fan
Cereale
FOLOAS Resturi
E menajere
Morcovi
DOMESTICE
Varza
Oase
Scoarta
Alune
Ghinda
Zmeura,
Mure

7
TEMA PROIECTULUI: CAND, CUM SI DE CE SE INTAMPLA?
TEMA SAPTAMANII: LA FERMA

Data Ziua Activităţi de învăţare


luni ADP Intalnirea de dimineata: Salutul: „Dimineata a sosit,/Toti copiii au
venit/In cerc sa ne adunam,/Cu toti sa ne salutam: / -Buna dimineata!
Impartasirea cu ceilalti: Un copil din grupa va povesti ce a visat…
Activitatea de grup: Pentru ca dimineata sosim voiosi la gradinita, vom canta
cantecul: „Buna dimineata”.
Noutatea zilei: Va fi prezentarea centrului tematic sub forma de surpriza.
ALA1 Biblioteca: „Cum este?’- joc de descoperire in fata oglinzii
Constructii: puzzle, joc de rol: „de-a fermierii”,
ALA2 Joc distractiv:”Cine face asa?”
ADE Activitate integrata LA FERMA (DS+DEC: l.d.i. imagini power point
„LA FERMA”, desen )
marti ADP Intalnirea de dimineata: Salutul: Ne salutam bucurosi. “In gradina la
bunici sunt animale mari si mici” .Impartasirea cu ceilalti: Ati intalnt pe drumul
spre gradinita un animal? Activitatea de grup: „Pisicuta miorlaila/Tare-i trista
saracuta/ce-i cu ea?/De-o saptamana/N-are nici un ghem de lana/Sa-l arunce
si sa-l dea;/Dura, dura, pe podea.” Noutatea zilei: Darius a primit in dar un
catel. Acum are noi responsabilitati. Haideti sa intitulam astazi aceasta zi:
„Prietenul necuvantator”.
Activitate optionala: LIMBA ENGLEZA
ALA1 Joc de rol: „Eu si prietenul meu necuvantator”, Arta: „Animalul
preferat”(coloram in contur); Nisip si apa; „Chip de animal” (contur).
ALA2 Jocuri senzoriale:”Ce culoare au ochii pisicii, catelului...?”, Ştiu cine
eşti! (cu ochii legati).
ADE Activitate integrata (DS+DOS) FAMILIA PRIETENULUI MEU
(Formeaza perechi, socoteste, ordoneaza, membrii familiei; „Mama-si cauta
puiul”)

miercuri ADP Intalnirea de dimineata: Salutul: Salutul în cerc de la stânga la


dreapta : Bună dimineaţa, bine ai venit! Impartasirea cu ceilalti: Tu cum te
simti astazi? Activitatea de grup: Vom canta cantecul: ”Catelusul si pisica”.
Noutatea zilei: Va apartine catelului care va ruga copiii sa-l ajute sa o faca mai
buna pe pisica.
Activitate optionala: DANSURI POPULARE
ALA1 Arta: „Un chip vesel”, stiinta: „Cauta umbra potrivita”, joc: „Priveste
frumos la animalul din oglinda” (Zambeste, razi de el, plangi, uita-te urat etc).
ALA2 Vizita la cabinetul veterinar.
ADE Activitate integrata(DLC+DOS) „PISICA” („Cine a spus miau” -
povestire, „Gheme pentru pisici” – bobinare)
joi ADP Intalnirea de dimineata: Salutul: in perechi. Impartasirea cu ceilalti:
„Singurel imi ingrijesc catelul”; Activitatea de grup: Noutatea zilei: „Cauta la
centrul tematic. V-am pregătit o surpriză.”
ALA1 Jocuri pentru fixarea schemei corporale a animalului; Biblioteca: ”Scrie
numele animalului pe tablita magnetica”, Educatia sanitara: „Sanatatea mea si

8
a catelului meu”
ALA2 „Cine a venit la noi!”(divertisment)
ADE Activitate integrata (DS+DEC) AZOREL (Compara, asaza, aduna cateii;
cantec: „Azorel”)
vineri ADP Intalnirea de dimineata: Salutul: „ Bună dimineaţa! Ce bine că eşti aici!”.
Impartasirea cu ceilalti: „animalul zilei”. Activitatea de grup: Va mai amintiti
cantecul pe care l-am invatat ieri? repetare
ALA Stiinta: Completeaza capul, corpul…Arta: „Vreau sa modelez!”
Constructii:”Adaposturi pentru animale”.
ALA2 „La carnaval” (divertisment impreuna cu scolarii).
ADE Activitate integrata LA CONCURS (DLC+DPM: „Raspunde repede si
bine” - formare de propozitii simple si dezvoltate legate de animalele
domestice; „Cel mai bun” – intreceri sportive)

TEMA PROIECTULUI: CAND, CUM SI DE CE SE INTAMPLA?


TEMA SAPTAMANII: IN PADURE

Data Ziua Activităţi de învăţare


luni ADP Intalnirea de dimineata: Salutul: „ Bună dimineaţa, Scufita Rosie! Mă

9
bucur că te văd!” Impartasirea cu ceilalti: Astazi voi fi un exemplu pentru ca…
Activitatea de grup: „Eu am o casa mica: asa, si-asa./Si fumul se ridica: asa, si-
asa./.Si-mi lustruiesc pantofii: asa, si-asa…/Si bat la usa casei: asa, si-asa…”
Noutatea zilei: Darius a primit in dar o enciclopedie pentru copii. Aceasta ne
intreaba: STIATI CA?
ALA1 Joc distractiv: „Cum face”; Arta: dactilo-pictura Padurea; Biblioteca:
„Farmacia veterinara”
ALA2 Joc: „Cine te-a strigat?”
ADE Activitate integrata STIATI CA… (DS+DOS: „Ce stim despre animalele
din padure?”; „Asteptam musafiri”)
marti ADP Intalnirea de dimineata: Salutul: „Bună dimineaţa. Sunt o veverita şi sunt
frumoasă / jucausă / bună”; Impartasirea cu ceilalti: Mă bucur că sunt aici
Activitatea de grup: Pentru ca inca suntem somnorosi, haideti sa ne invioram
putin. Se recita poezia: „Gimnastica de inviorare”, insotita de gesturile sugerate
de text. Noutatea zilei: Astazi vor sosi la noi prietenii nostri scolarii.
Activitate optionala: LIMBA ENGLEZA
ALA1 Constructii: Puzzle ; Activitati experimentale:examinăm pielea, parul
etc, sub lupă.” ;“Animale din padure”- colaj
ALA2 „Cine ajunge primul la adapost?” -concurs
ADE Activitate integrata CUM ESTE? (DS+DEC: „Casuta celor trei purcelusi”
joc logic; O poveste in padure)
miercuri ADP Intalnirea de dimineata: Salutul: „ Bună, copii. El este Tavi şi are 6 ani.”
Impartasirea cu ceilalti: Tavi, ne povesteşte…Activitatea de grup: Facem
prezentari pentru a ne cunoaste noul coleg. Noutatea zilei: Avem un nou coleg!
ALA1 Stiinta: Ghicitori despre animalele salbatice, joc de rol: «De-a
padurarii»
Arta: „diorama –Animalul si mediul sau”.
ALA2 Joc de orientarein padure: ”Cald/rece”
ADE Activitate integrata CUM MANCAM? (DLC+DPM: „Cum mancam” de
N. Nasta – memorizare; Mersul in echilibru pe teren variat. Joc: „Ursul pe
poteca”
joi ADP Intalnirea de dimineata: Salutul: „ Salut, eu sunt … şi iubesc …!”
Impartasirea cu ceilalti: colecţii / animalul jucarie care are o anumită
semnificaţie Activitatea de grup: Copiii vor primi un chip de animal. Prin
metoda cele patru colturi, se vor grupa dupa aspectul animalului. Noutatea
zilei: „ Bună dimineaţa, copii! Astazi, am cumparat un CD nou. In el, vom
descoperi lucruri noi, legate de animale.
ALA1 joc de rol: „de-a doctorul”; Joc senzorial: „Salutul fără
cuvinte(gesturile) ”; Constructii plane din betisoare: ”Cabinetul medical”
ALA2 Jocuri de orientare şi autocontrol: « Baba-Oarba »; « Cine a găsit,
tace ! »
ADE Activitate integrata (DS+DEC) LA OSPAT? (Formeaza perechi, asaza la
locul potrivit; „La ospete” – cantec)
vineri ADP Intalnirea de dimineata: Salutul: „ Vă salută Martinel. Azi sunt fericit!”
Impartasirea cu ceilalti: vorbesc despre vreme Activitatea de grup: Va mai
amintiti poezia „CUM MANCAM”? Noutatea zilei: Astazi vom avea musafiri.
Activitate optionala: DANSURI POPULARE
ALA1 Stiinta: „Jocul umbrelor”, Nisip si apa: Amprente, Joc de rol: Carnavalul
din padure).
ALA2 Graiul animalelor- joc cu text si cant
ADE Activitate integrata: LA MEDICUL VETERINAR (DLC+DOS:
Convorbire cu suport imagini power point; joc de rol: „de-a doctorul veterinar”

10
11
,

ANIMALELE, domestice sau salbatice, prin dragalasenia lor, au trezit intotdeauna interesul
copiilor, iar sub îndrumarea educatoarei, activitătile de investigare ale acestora, îi înarmează cu
informaţii diverse, lărgindu-le capacitatea de-a cerceta, de a descoperi, raspunzand dorinţei de
investigare, curiozităţii caracteristice şi specifice vârstei.
Veniti cu noi, sa descoperim lumea minunata a animalelor. Va fi o calatorie plina de aventuri
in timpul careia, copiii vor descoperi o multime de lucruri interesante.
Deoarece ei prefera lumea necuvantatoarelor, aceasta tema, le va oferi posibilitatea de a
descoperi multe lucruri captivante din lumea lor. Pentru ca activitatile noastre sa fie cat mai
interesante si placute, va rugam sa aduceti la gradinita: imagini din reviste, poze carti, CD-uri,
casete, albume, pliante, materiale din natură, si alte informatii despre animale. Suntem siguri ca
multe lucruri interesante si surprinzatoare vom afla daca ne veti sprijini. Curiozitatea noastra este
mare si de aceea, va invitam sa fiti alaturi de noi pe parcursul perioadei in care vom derula
proiectul: „IN LUMEA ANIMALELOR”.
Vă rog să discutaţi cu copiii D-voastră despre acest subiect, să le oferiti cunoştinţe şi
informaţii corecte, pe care să le împărtăşească şi celorlalţi copii din grupă.
Va rugam sa participati alaturi de noi la dezlegarea enigmelor acestei teme.
Va multumim pentru intelegere si contam pe sprijinul dumneavoastra.

Cu respect educatorea
grupei mari !

12
SCRISOARE DE MULTUMIRE

Prescolarii grupei mari, doresc să vă transmită calde mulţumiri pentru contribuţia


dumneavoastră pe parcursul derularii proiectului : „IN LUMEA ANIMALELOR”. Cu ajutorul
dumneavoastră, am reuşit să transmitem copiilor informaţii accesibile despre alcătuirea şi
componentele animalelor, despre păstrarea igienei, evitarea unor accidente şi pericole pentru copil
si sănătate. Totodată s-au format deprinderi, obişnuinţe, atitudini igienice corecte fata de animale si
fata de propria persoana. Copiii au inteles necesitatea ocrotirii animalelor.
Vă suntem recunoscători şi dorim (cu acordul d-voastra), să continuăm colaborarea.

Copiii din grupa Mare şi d-na educatoare Mariana Trif vă mulţumesc.

A tras ursul dupa


el.
Labele-n spate i-a-ntors,
Cine strica jucarii Ochisorii mici i-a scos.
E urat copilul, stii, Camionul l-a trantit,
Care strica jucarii. Rotile i-a-ntapenit.
Uite, ieri un baietel Pe papusa o a lasat

13
Fara parul ei roscat. Ca si ursul Martinel.
Veverita jucausa Sarim cum ne e pe plac,
Fara coada-I dupa usa. Ca broscutele pe lac.
Aionul, fratioare, Insa cel mai bine-i ca:
Nu mai poate ca sa zboare. Facem si gimnastica:
Sa vedem de-acum incoace, Unu, doi, unu, doi,
El cu ce o sa se joace ? Faceti toti la fel ca noi

Cum mancam?
Cu mingea pe sosea Rita, veverita, tu,
Pisoiasul se juca Rontai zi de zi alune,
Cu-a lui minge pe sosea ; Nuci si ghinda o multime,
Un sofer nu l-a vazut, Dar nu le mai sparge-n dinti,
Peste minge a trecut. Ca indata smaltul crapa,
Si-ntr-o zi, n-ai sa mai poti,
Ce patea pisoiul oare Nici macar sa rontai apa.
De viteza era mare ? Am vazut tot ieri in sat,
Daca, poti sa mai socoti Un
Nimerea chiar el sub roti ? parlit
de
soricel,
Papucelul buclucas
Pe-un morman de bunatati,
Astazi am gasit sub pat,
Amarat ca vai de el!
Un papuc demult uitat,
Ca de nici o firmitura,
Dar unde-I perechea lui?
Nicaieri in casa nu-i.
Mai Grivei, tu n-ai vazut

Zilele astea un papuc ?


Ham !Latra
Si m-a condus
In gradina ieri l-a pus.

Cu labutele-I in graba
Grivei a facut o groapa
Cine ştie şi ghiceşte,
Omul pe cine-ngrijeşte,
Pentru lapte, pentru pui
Crescuţi lângă casa lui?
Si-nauntru ce sa vezi?
(ANIMALE DOMESTICE )
Un papuc cu ciucuri verzi.
Hei, papucul l-ai gasit !
De unde am eu putere?
Am strigat eu fericit !
De la zmeură şi miere.
Stii ca meriti sa te cert
Asta-i vorba mea: mor-mor!
Dar esti destept si te iert.
Nu mint, însă am umor…
(URSUL)
Voinicii
Ca sa fim copii voinici,
Mlădioasă şi vicleană,
Facem sport inca de mici :
Fur găina dolofană
Alergam ca iepurasii,
Şi pe corb l-am păcălit!
Si zburam ca fluturasii;
I-am luat caşul şi-am fugit!
Facem tumbe fel de fel,
(VULPEA)

14
(SOARECELE)
Când e luptă, nu mă tem,
Fortăreaţa mea-i un ghem. Prin paduri,la munte sus,
E o tactică ce-mi place, Printre crengi el sta ascuns.
Mă fac tot un ghem de ace. Stii cumva numele lui ?
(ARICIUL) (E opusul plansului !)
(RASUL)
Vai, ce viaţă palpitantă!
Alergat sunt viaţa toată
De motanul cel zbârlit
Oare cu ce i-am greşit?
(ŞORICELUL)

Umbla dansa prin gradini


Cautand mereu gaini.
(VULPEA)
Prin padure,prin zavoaie,
Dansul oile jupoaie.
(LUPUL)
Mandru de coroana lui,
Imparat al codrului,
De departe il zaresti
Purtand coarnele regesti.
(CERBUL)
Ca un fulger prin copac
Printre crengi s-a strecurat,
Cautand mereu
alune,
Fiindca-i plac,
Ca-s tare bune.
(VEVERITA)
NOUTATEA ZILEI
GHICI DESPRE CE VOM DISCUTA ÎN
Ramator cu coltii URMĂTOARELE DOUĂ SĂPTĂMÂNI?
mari
Dupa fructe de stejari
Padurea din deal o scurma,
Parc-ar fi trecut o turma.
( MISTRETUL)
Umbla singur prin padure,
Cautand miere si mure.
(URSUL)
Urecheatul campului,
Tinta vanatorului,
Altul ca el nimeni nu-i :
Fuge si de umbra lui.
(IEPURELE)
Ghem de ace umblator
Prin padure si ogor.
(ARICIUL)
Rozator mititel –
Toti se sperie de el.

15
MOTTO:
De cand am venit pe lume,
Mi-a placut sa stiu de mine
Azi, in fine-am invatat
Corpul meu din ce-i format !
In oglinda ma privesc,
Si incep sa povestesc:
Am un cap rotund, vezi bine,
Parul, ce frumos imi vine !
Urechiuse foarte fine,
Doua sunt, stie oricine !
Un nas mica si o gurita,
Si doi ochi de albastrita
Vine-un continuare corpul,
E legat de cap cu gatul .
La corp am doua manute
Ce au zece degetute
Si mai am doua picioare
Care-s bune la miscare
Ei acesta-i corpul meu,
Sa-l invat, nu a fost greu!
Se acordă preşcolarului……………………………

de la Grădiniţa nr.3 Şimleu-Silvaniei

pentru rezultatele obţinute la concursul


ANEXE

You might also like