You are on page 1of 2

Cum să ne vindecăm mai repede şi deplin

În tradiţia spirituală se ştie că orice afecţiune ajunsă în stadiul de a afecta corpul fizic
are însă anumite cauze subtile, profunde, mai precis obişnuinţele mentale greşite pe care
respectivă fiinţă le-a menţinut de-a lungul timpului şi care acum s-au concretizat chiar in
corpul fizic sub forma acelui dezechilibru sau boli.
Boala porneşte de la un mod de a gândi, vorbi sau acţiona incorect, de la atitudini sau
tendinţe mentale greşite, păstrate sau manifestate o perioadă mai lungă sau mai scurtă de
timp. Nimic nu se petrece în corpul fizic fără să existe un motiv mai “ascuns” sau altfel spus
o cauză subtilă de boală.
Boala fizică efectivă este de fapt o modalitate de a elimina din fiinţă aceste energii
negative acumulate. Deşi poate fi mai greu de acceptat şi chiar si mai greu de simţit, mai ales
atunci când eşti bolnav, totuşi orice afecţiune poate fi privită chiar ca o formă de graţie a lui
Dumnezeu prin intermediul căreia noi ne reîntoarcem la starea naturală de echilibru şi
armonie. Fiinţa noastră este astfel curăţată de impurităţi şi chiar sufletul ne este vindecat.
Cumva, într-un mod însă mai neplăcut, suntem forţaţi sa facem în sfârşit ce este bine pentru
noi şi să renunţăm la ceea ne făcea rău.
De aceea atunci când suntem bolnavi, trebuie să înţelegem unde am greşit şi ce lecţie
avem de învăţat, ce atitudine trebuie să adoptăm pentru a ne vindeca. Mai trebuie să
înţelegem că boala nu este o pedeapsa, ci doar o consecinţă si chiar mai mult, o oportunitate
de a ne ajuta singuri. Ni se oferă astfel o motivaţie foarte convingătoare de a ne transforma şi
a nu mai greşi.
Dincolo de aspectele exterioare pe care afecţiunea respectivă le cere de la noi, de
genul “fii atent ce si cât mănânci” sau “realizează tehnici de purificare”, ni se oferă în
schimb o stare interioară profund transformată, resimţită în special după ce vindecarea a
început să apară. Ceva minunat renaşte în noi, o atitudine nouă faţă de viaţă, faţă de oameni,
o stare de puritate şi lumină interioară, bună dispoziţie, maturitate şi chiar credinţă în
Dumnezeu. Această stare este întotdeauna în strânsă legătură cu lecţia tainică pe care boala
ne-a ajutat să o învăţăm.
Pentru a grăbi vindecarea cel mai bine este să acceptăm ceea ce ni se petrece ca fiind
ceva necesar, decât să ne plângem de milă şi să avem impresia că o nedreptate s-a abătut
asupra noastră. Această atitudine pozitivă, de încredere în noi şi în Dumnezeu, in ghidarea sa
precum şi în puterea tainică a remediilor naturale, adecvate, pe care le folosim, va face ca
ceea ce e impur să fie mult mai repede eliminat iar vindecarea deplină, armonia şi echilibrul
să reapară cât mai curând.
In ceea ce priveste remediile naturale se stie de exemplu ca in timpul procedeelor de
dezintoxicare a organismului (regimul oshawa, curele de crudităţi, curele cu sucuri proaspete
de fructe şi legume sau chiar postul negru doar cu apa), adesea ne confruntăm cu anumite
stări psihice negative, adevarate obstacole interioare, ce ne pot face să renunţăm. In timpul
acestor purificări psihice avem impresia falsă că nu mai putem continua respectivul regim,
apar uneori pofte intense, aparent de necontrolat, avem senzatia ca suntem foarte slăbiti sau
pur si simplu avem tendinţa de a abandona fără a şti prea clar de ce.
Aceste situaţii sunt însă “fireşti” confirmând eficienţa procedeelor folosite. Ele arată că au
loc purificări şi transformări benefice în noi, ce ţin nu numai de corpul fizic ci şi de latura
psihică şi mentală a fiinţei.
1. Sugestii pentru depăşirea acestor stări

E necesar ca încă de la început să ne “înarmăm” cu o stare de hotărâre şi încredere în


reuşita a ceea ce dorim sa facem.
Înainte de începe respectivul procedeu trebuie sa avem foarte clar în minte scopul pentru
care îl realizam. O motivaţie fermă, puternică, bine conturată este de natură să ne dea forţa şi
elanul necesar ducerii la bun sfârşit a ceea ce am început, în ciuda obstacolelor apărute. Mai
mult chiar, această motivaţie profundă poate face ca toate aceste stări negative nici măcar să
nu mai apară!
În timpul regimului dacă ne confruntăm cu stări de slăbiciune fizică sau chiar psihică ne
este de mare folos să adoptăm prin forţa voinţei o atitudine tonică, hotărâtă, încrezătoare în
succes. Prin intermediul puterii minţii, a autosugestiei putem depăşi adesea cu mare uşurinţă
aceste situaţii.
Ne putem folosi uneori de mici “trucuri”. De exemplu atunci când ne e greu, putem spune
că orice ar fi nu vom renunţa la cură în acea zi. Vom renunţa poate, daca va mai fi cazul a
doua zi .. insă nu în acea zi. Vom constata cu surprindere, a doua zi, că starea negativa a
dispărut în mare parte sau pe deplin şi că ce a fost mai greu a trecut deja.
Uneori, câteva cuvinte încurajatoare din partea celor apropiaţi sau a celor care ne-au
recomandat acel regim pot fi salvatoare. O simpla discuţie cu aceste persoane poate ajuta ne
modificam starea psihică iar ceea ce înainte părea a fi de nedepăşit devine acum ceva foarte
firesc.
Încrederea în sine, înţelegerea modului cum acţionează un regim de purificare şi a
etapelor acestuia, rugăciunea, credinţa în Dumnezeu şi in ajutorul lui, forţa voinţei, a gândirii
pozitive, umorul, autocunoaşterea, sunt câteva din modalităţile ce le putem folosi pentru a
avea succes. Depinde doar de noi, de hotărârea ce o avem şi de alegerile pe care le facem.

Nu se vindecă doar corpul fizic ci şi corpurile subtile, mintea şi chiar sufletul. Aceasta
este vindecarea completă.

You might also like