Ruşinea – o emoţie care îţi devorează

sufletul
by Cristina | Apr 25, 2017 | 0 comments

În ultima perioada am descoperit în Înregistrările Akashice foarte multe

programe de ruşine “agăţate” în câmpul clienţilor din mica copilărie sau
aduse din vieţile anterioare.
Când e vorba de un program din vieţi trecute situaţia e mai complexă şi
poate mai imperativă. Pentru a-l putea şterge, e nevoie să investigăm
circumstanţa în care s-a produs imprintul, mecanismul prin care acel
program a ajuns să fie activ în câmpul vibrational, chakra la nivelul căreia
acţionează, pentru că, normal, nu ne mai amintim care a fost situaţia atunci
… Akasha pune faţă în faţă cauza şi efectul, astfel poţi desprinde lecţia şi
încheia cercul vicios din care parcă nu mai ieşi şi care se tot rostogolea
peste tine când nici nu te aşteptai.
Articolul de astăzi se vrea un ajutor pentru a gestiona sentimentele de
ruşine declanşate în timpul acestei vieţi şi pe care le putem investiga şi
singuri sau împreună cu un ghid, consilier, coach.

Ce este ruşinea

Ruşinea este un sentiment foarte dureros determinat de credinţa că ceva

este în neregulă cu noi, iar acest lucru ne-ar face nedemni de iubirea sau
măcar de acceptarea celorlalţi
Sentimentul de ruşine e diferit de vinovăţie ( care se referă la o anumită
acţiune pe care ai făcut-o ) sau de jenă, stânjeneală (care e o reacţie
punctuală la modul în care am fost percepuţi social).
Ruşinea provine dintr-o comparaţie: te compari pe tine cu propriile tale
standarde.
Implică mai întotdeauna un caracter de “taină”, e ascunsă celorlalţi, e doar
în sufletul tău. Din această cauză are şi o mare putere asupra noastră, nu
este împărtăşită altora, discutată, analizată….. Unde duce de obicei este la
probleme profunde legate de auto-valorizare: nu merit, sunt nevrednic, sunt
rău, inferior, nu sunt suficient de …. ca să primesc asta.
Toate aceste caracteristici fac din ruşinea care pare că nu mai trece, că nu
se mai diminuează, o boală grea care nu întârzie să îşi pună amprenta
inclusiv asupra trupului fizic .

“Ruşinea este o emoţie care îţi devorează sufletul” – C.G.Jung

Analizaţi-vă standardele
 De obicei le avem bine stabilite până ajungem la 20-25 de ani. De exemplu
: ştim că o “femeie serioasă” se comportă aşa, că un cap de familie trebuie
să facă asta, că admiraţia oamenilor ţi-o câştigi dacă….., că sacrificiile de
sine sunt necesare pentru… , că ascultarea părinţilor demonstrează că eşti
un copil/ tânăr/adult bine crescut, etc…
Si de unde am învăţat asta? De la părinţi, din şcoală, din societate , în
general. E parte din “dresajul” obligatoriu pentru a deveni un cetăţean bun,
un individ social. Există culturi extreme în care ruşinea e mai dureroasă şi
mai greu de suportat decât schilodirea trupească sau moartea însăşi, cum
este cazul Japoniei, de exemplu.
Înainte de a arunca cu pietre şi a mă învinovăţi că susţin haosul şi
nesupunerea , să luăm câteva exemple de situaţii la care mă refer
 Nu ai reuşit să îţi ajuţi cu bani părinţii bătrâni, deşi aceştia se aşteptau la acest lucru şi
chiar îl pretindeau explicit => simţi o mare ruşine că nu ţi-ai făcut datoria de copil (deşi îţi
aminteşti când şi când cam câte umilinţe ai îndurat sau cât de mult te-a desfigurat
sufleteşte comportamentul lor în prima parte a vieţii tale)
 Ai îndrăznit să divorţezi după douăzeci de ani de iad, ţi-e mult mai bine acum, dar te faci
mic/ă atunci când treci pe lângă prieteni ai părinţilor tăi , de exemplu, sau foşti vecini,
colegi de şcoală pe care îî simţi că te judecă sau că sunt dezamăgiţi de “eşecul tău
marital”
 Ai schimbat facultăţile, ai lăsat medicina şi te-ai dus la Conservator, acum 10 ani, dar
încă eşti ruşinat de privirea părinţilor şi bunicilor care nu dau doi bani pe violoncelul tău şi
concertele în străinătate , ci te compară cu fostul tău coleg care acum e medic primar, cu
vilă , maşină şi cabinet în mijlocul oraşului
 Ai fost victima unui abuz sexual dar ruşinea de a te confrunta cu societatea te face să
îngropi în tine secretul şi să te mutilezi sufleteşte o viaţă, până când, în final, realizezi că
nu poţi să te vindeci dacă nu recunoşti adevărul
 Te-ai născut într-o familie cu înalte standard morale, etice si religioase dar tu eşti …
homosexual iar acest lucru contravine flagrant cu tot ceea ce ai fost tu învăţat
În toate aceste situaţii indivizii sunt măcinaţi de o ruşine profundă pentru că
simt că au dezamăgit la capitolul atingerea standardelor agreate de
societate, că nu s-au conformat “normelor”, că au îndrăznit să iasă din rând
şi să pună pe primul loc adevărul sufletului lor, în loc de încuviinţarea şi
aşteptările celorlaţi. A-ţi nega unicitatea şi a ţine cont de adevărurile altora a
fost considerat un comportament corect, etic şi demn de laudă, într-o
societate netrezită, dar asta este în opoziţie directă cu Legile Universale şi
calitatea noastră de creator al propriei realităţi!
Organizarea socială şi stabilirea regulilor de comportament şi a valorilor au
fost necesare , desigur, la un anumit nivel de conştiinţă a umanităţii. Până
acum, însă, le-am adoptat orbeşte, fără a le chestiona deloc. Conştiinţa
noastră evoluează, creştem ca nivel de vibraţie şi înţelegere, ne
revendicăm unicitatea, ne eliberăm de frica de a fi diferiţi, pentru că
diversitatea nu mai este o ameninţare. Învăţăm toleranţa, acceptarea,
iubirea fără judecată, iar toate acestea sunt atribute ale unei societăţi
evaluate din punct de vedere al conştiinţei
Judecând mereu pe ceilalţi menţinem în lume vibraţia aceasta joasă a
ruşinii, în care oamenii cred despre ei înşişi că sunt răi/ nevaloroşi,
insuficienţi. Mai mult decât atât, de câte ori judecăm pe alţii, menţinem
ruşinea şi în propria noastră vibraţie, o întărim şi mai mult în câmpul nostru
şi ne întârziem evoluţia.
Acum conştientizăm din ce în ce mai mult că Dumnezeu este iubire, că nu
suntem păcătoşi şi că pe noi înşine nu ne va judeca un Creator rece şi
sever. De ce să continuăm noi a judeca pe ceilalţi? Ştim că din inima
noastră se naşte liniştea acceptarea, iertarea, iubirea. Dacă avem încă
judecată pentru ceilalţi înseamnă că în inima noastră încă nu există iertare,
acceptare, iubire pentru noi înşine! Pentru ce nu te ierţi? De ce anume te
ruşinezi?

“Fiecare rău provine din judecăţile tale şi fiecare diavol provine din
proiecţia ruşinii tale” – Paul Ferrini

Ruşinea – cauza emoţională a multor boli

Putem să nu fim conştienţi de faptul că avem nişte standarde cu care nu

am reuşit să ne aliniem. Ruşinea va fi o emoţie neidentificată atunci, dar
corpul ne va da de ştire că ceva este în neregulă.
Profesorul de sociologie Thomas Scheff, de la Universitatea UC Santa
Barbara, scria în revista “Cultural Sociology”:
 “Ruşinea este cea mai obstrucţionată şi ascunsă emoţie, şi de aceea
şi cea mai distructivă.
Emoţiile sunt ca respiraţia – ne cauzează probleme doar când sunt
obstrucţionate”

Foarte multe afecţiuni au ca şi cauză emoţională, ruşinea (nu spun că

acesta ar putea fi singura cauză posibilă!)
De menţionat ar fi: acneea, bulimia, anorexia, unele micoze, oboseala
cronică, dependenţele de substanţe sau alcool, impotenţa, probleme ale
rinichilor (frica de a nu fi expus) , anxietatea, depresia, până la cancer şi
bolile autoimune. Toate sunt semnale de alarmă trimise de către trup şi
care ne obligă să ne oprim şi să analizăm ce anume se întâmplă în mintea
şi sufletul nostru.
Iniţial vom descoperi doar o poveste în care noi suntem inevitabil victima.
Dacă mergem mai profund şi descoperim cum am permis acestei poveşti
să fie create, ajungem să refuzăm ca ruşinea să ne definească şi să ne
conducă viaţa.

“Când îngropăm povestea, rămânem mereu personaj în poveste.

Dacă ne asumăm şi controlăm povestea ajungem să rescriem noi
finalul” – Dr. Brené Brown

Mecanismele de apărare

Nimic nu este mai neplăcut pentru Ego decât sa simtă ruşine, pentru că
asta înseamnă că nu a reuşit să fie bun. Dacă nu e bun, nu va fi iubit de
ceilalţi. Dacă nu va fi iubit, acceptat, valorizat, asta înseamnă că va rămâne
singur fiindcă nu merită nimic, e nul.
Si ce va face Ego-ul ca să se protejeze împotriva acestui sentiment de
ruşine? Va dezvolta tot felul de strategii şi mecanisme (
inconştiente) pentru a face faţă acestui pericol de anihilare.

Furie, agresivitate – când ai o ruşine profundă pe care nu îţi dai voie să o

recunoşti, să o aduci la suprafaţă ca să o înţelegi, integrezi şi vindeci, vei
 începe să te comporţi agresiv faţă de ceilalţi, să îţi impui punctul de vedere,
să ţii cu dinţii de propriile păreri, sa devii malţios şi dispreţuitor, vrei să deţii
controlul absolut

Atitudine defensivă – nu recunoşti că tu ai greşit, dai vina pe alţii, toţi

ceilalţi au ceva cu tine, joci rolul de victimă (şi aştepţi mila celorlaţi ca să te
poţi hrăni energetic), devii nemulţumit de ceilalţi şi preferi să te retragi. O
altă strategie este să devii cel care vrea să mulţumească pe toată lumea,
care nu mai are coloană vertebrală, nu îşi susţine părerea, linguşeşte pe
toţi cei de care simte că are nevoie.

Narcisism – devii preocupat excesiv de propria imagine, accentuezi

mereu contribuţia ta, minimalizezi contribuţia altora, încerci să fii perfect în
toate

Toate aceste strategii pot doar să ofere o alinare temporară a durerii tale
sufleteşti, care te face să te simţi neiubit şi inadecvat, dar nu vindecă deloc
cauza!

Dizolvarea ruşinii

1.Conştientizează ruşinea
Ca în orice demers de a vindeca ceva, e nevoie să aduci la lumină
problema pe care vrei să o rezolvi. De câte ori deveniţi agresivi, atacaţi sau
intraţi în defensivă sau deveniţi narcisişti, întrebaţi-vă dacă nu cumva
reacţia voastră ascunde un sentiment de ruşine. Începeţi să exploraţi :
 Ce vreau sa obţin când reacţionez aşa?
 Mi-e frică să nu se afle ceva despre mine?
 Încerc să acopăr ceva?

2.Descoperă credinţele limitative

Orice emoţie are în spate un anumit gând care o produce. Gândurile ce au
fost practicate o perioadă mai lungă de timp au devenit credinţe care ne
conduc din umbră comportamentul. În acest context, credinţele limitative
sunt categoric legate de standardele de care vorbeam la început. Puteţi citi
şi articolul Puterea credinţelor
Sunt adevărate aceste credinţe? Ce ai putea realiza dacă nu le-ai avea?
Cine ai fi atunci? Vrei să renunţi la ele sau îţi aduc un anumit beneficiu?

3.Deapănă povestea
Întreabă-te : când ai simţit acestă ruşine prima data? Îţi aminteşti? Cine te-
a făcut să te simţi ruşinat? În ce context? Ce anume ţi s-a reproşat? Ce
“defect” al tău era vizat? Cum ai “înflorit” tu povestea de-a lungul anilor?
Cât de importantă este în viaţa ta acum? Te consideri o victimă?

4.Analizează declanşatorii
Ce anume declanşează reacţiile tale? Ce te determină să reactivezi acestă
ruşine? Sunt anumite cuvinte? Poate chiar o privire? O anumită
personalitate umană? Mai sunt în jurul tău persoane care îţi accentuează
ruşinea? Gen părinţi, parteneri… devii manipulabil când ţi se declanşează

acea ruşine? Profită cineva de asta? Îi mai vrei încă în viaţa ta?

5.Eliberează-te de judecată
Nu-i acuza pe cei care ţi-au determinat apariţia acestei emoţii şi nici pe cei
ce o declanşează. Nu te judeca nici pe tine. Cere ghizilor tăi, Sinelui tău
înalt, să vezi lucrurile aşa cum sunt cu adevărat, obiectiv. Fă un pas înapoi,
metaforic, sau vezi situaţia de sus, ca să ai obiectivitate.

6.Desprinde lecţia
Întreabă-te ce ar trebui să înveţi tu din asta? Dacă ai accepta ideea că
nimic nu este întâmplător şi că această emoţie vine la timp pentru a te trezi,
pentru a te face mai conştient, de ce crezi că ai avut nevoie de acest episod
în viaţa ta? Normal că nu mă pot abţine şi vreau să te împing şi mai

departe : Nu ai venit cumva să experimentezi această ruşine

pentru a fi unul dintre agenţii care schimbă standardele acestei societăţi

bolnave?

7.Caută dovezi că eşti bun

Vezi-te cu intelegere si compasiune. Recunoaşte-ţi dorinţa de a te conecta,
de a apartine, de a fi iubit. Este normală pentru toţi oamenii. Caută în
memorie circumstanţe în care ai fost exact invers decât te acuzi de obicei
că ai fi ( de exemplu dacă ţi-e ruşine că ţi-ai dezamăgit familia, când ai
reuşit să-i faci mândri de tine? în alt domeniu poate, sau ai făcut mândri pe
alţii – colegii de munca, seful, partenerul) Când te-ai simţit admirat pentru
ce ai făcut pentru ceilalţi?

Nu uita că ruşinea este mereu legată de lipsa stimei de sine, cu cât ai mai
multă ruşine, cu atât te simţi mai nevrednic şi fără valoare. În newsletterul
de săptămâna viitoare vom vorbi un pic mai detaliat despre tipurile de familii
care favorizează aparţia ruşinii încă de la vârste fragede şi despre un
demers intermediar pentru a transforma acest sentiment, până să reuşim
să îl depăşim definitiv.

Ca de obicei , te invit sa-mi spui parearea ta despre acest articol. Ti-e de

folos? Ti-a placut?
Cum te-as mai putea ajuta in calatoria ta?
Te rog să îmi scrii pe adresa: cristina(at)quantumcoaching.ro sau sa îmi lași
comentariul tău în spațiul de mai jos, destinat dialogului.

Despre autor : Cristina Tomescu este Life Coach certificat în Legea

Atractiei și NLP Master Coach. Este administratorul
paginii www.QuantumCoaching.ro iar misiunea ei este să ajute oamenii
obosiți de luptă și lipsuri să iasă din morișca vieții și din mentalitatea de
victimă astfel încât să își poată aminti adevărata lor esență, asumându-și
cu responsabilitate uriașul lor potențial creator.
© Copyright Cristina Tomescu 2017
Aveti permisiunea de a prezenta informatia pe oricare alte site-uri sau alte
mijloace media dar numai daca se mentioneaza numele autorului si adresa
paginii originare in care a aparut articolul: https://www.quantumcoaching.ro