CUPRINS

Argument................................................................................................................2

CAPITOLUL1

1.1 Mijloace de masurare..................................................................................4

1.2 Metode de masurare....................................................................................8
1.3 Erori de masurare........................................................................................8
1.4 Structura aparatelor de masurat................................................................11
1.5 Sistemul de masurat. Structuri...................................................................11
1.6 Caracteristicile metrologice ale mijloacelor electrice de măsurat..........12

CAPITOLUL 2

2.1 Intensitatea curentului electric…………………….………………..…….….15

2.2 Masurarea intensitatii electrice..................................................................16
2.3 Scheme electrice de masurare a intensitatii…………….......................…16

CAPITOLUL 3

3.1 Tensiunea curentului electric.....................................................................19

3.2 Masurarea tensiunii electrice......................................................................21

CAPITOLUL 4

4.1 Rezistenta curentului electric....................................................................22

4.2 Masurarea rezistentei electrice..................................................................23

CAPITOLUL 5

5.1 Puterea curentului electric.........................................................................26

5.2 Masurarea puterii electrice.........................................................................26

NORME DE SANATATE SI DE SECURITATE A MUNCII........................................29

PREVENIREA SI STINGEREA INCENDIILOR..........................................................34

BIBLIOGRAFIE..........................................................................................................36

1
 ARGUMENT

Am ales ca tema de proiect: “Mijloace de masurare a marimilor electrice”

deoarece este un subiect interesant, ce se preteaza unei lucrari de certificare a
cunostintelor.
Metrologia este definită ca domeniul de cunoştinţe referitoare la măsurări, cuprinzând
toate aspectele, atât teoretice cât şi practice, ale măsurărilor, oricare ar fi nivelul lor de
precizie, mărimea măsurată, modalitatea şi scopul efectuării, domeniul ştiinţei sau tehnicii
în care intervin.
Obiectul metrologiei include mărimi şi unităţi de măsură, etaloane, metode şi
mijloace de măsurare, erori şi incertitudini de măsurare, influenţa condiţiilor de măsurare,
caracteristici ale mijloacelor de măsurare, relaţia om-aparat, etalonări, norme şi prescripţii
privind asigurarea metrologică.
Activitatea de metrologie este guvernată de reglementări şi legi care prevăd:
mijloacele de măsurare legale, sistemul naţional de etalonare, fabricarea şi importul
mijloacelor de măsurare, transmiterea unităţilor de măsură, autorizarea laboratoarelor şi a
personalului din metrologie.
La ora actuală, noţiunile de metrologie au devenit indispensabile unui număr tot mai
mare de persoane care îşi desfăşoară activitatea în cele mai variate domenii; majoritatea
domeniilor de activitate necesită determinări pe bază de măsurări efectuate cu ajutorul
mijloacelor de măsurare;
Calitatea produselor şi serviciilor se poate asigura numai prin măsurări corecte,
efectuate cu precizie optimă şi în condiţii de legalitate, ceea ce presupune:
- justa folosire a mijloacelor de măsurare şi supravegherea lor permanentă;
- transmiterea corectă a unităţilor de măsură, de la mijloacele-etalon la cele de lucru;
Activitatea umană din orice domeniu de activitate presupune măsurarea a
numeroase mărimi fizice. În domeniul energetic şi electrotehnic automatizarea şi controlul
proceselor, verificarea calităţii produselor, întreţinerea maşinilor şi aparatelor electrice,
presupun măsurarea a numeroase mărimi electrice, magnetice şi neelectrice măsurare
care se face pe cale electrică.
Pentru percepţie cu organele sale de simţ (văz, auz) a mărimilor ce caracterizează
fenomenele electrice, omul a imaginat şi construit instrumente de măsurat mai simple sau
mai sofisticate bazate pe diverse principii de funcţionare în funcţie de fenomenele fizice
utilizate şi de mărimea măsurată.
Instrumentele de măsurat analogice convertesc mărimea electrică x într-o deplasare
liniară sau mai ales unghiulară a unui index pe o scară gradată, astfel ca operatorul să
poată aprecia amplitudinea mărimii electrice măsurate în unităţi adecvate. Ele au în
componentă un dispozitiv mobil asupra căreia mărimea electrică exercită un cuplu de forţe
dependent de amplitudinea acesteia. Pentru a stabili o corespondenţă între mărimea
electrică x şi unghiul de deviaţie  , instrumentele au şi un dispozitiv care generează un
cuplu rezistent de natură mecanică sau electrică.

2
 Astfel cele două cupluri se echilibrează la o anumită valoare a unghiului 
dependentă de mărimea electrică de măsurat x.
Cuplul de forţe dat de mărimea de măsurat numit cuplu activ, este produs în diferite
moduri în funcţie de fenomenul fizic utilizat.
Lucrarea prezintă câteva aspecte privind construcţia şi funcţionarea principalelor
tipuri de instrumente analogice de măsurat: magnetoelectrice, feromagnetice,
electrodinamice, ferodinamice şi de inducţie.
Proiectul contine cinci capitole si prezinta urmatoarele: mijloacele de masurare,
masurarea intensitatii curentului, masurarea tensiunii curentului, masurarea rezistentei si
masurarea puterii.
Mijloacele de masurare sunt sisteme tehnice cu ajutorul carora se compara
marimea de masurat cu unitatea de masura corespunzatoare, in scopul aflarii valorii
marimii masurate. Mijlocul de masurare electric se poate reprezenta ca o retea de
captare, numita lant de masurare.
Semnalul metrologic, este un semnal energetic purtator al informatiei de masurare,
dat de mijlocul de masurare electric. Semnalul metrologic care circula de-a lungul lantului
de masurare este constituit dintr-o marime fizica, un parametru variabil, ce ia valori in
functie de valoarea marimii masurate. In functie de semnalul metrologic, mijloacele de
masurare electrice se clasifica in: analogice,digitale si mixte.
Marimile electrice sunt: admitanta, capacitatea electrica, impedanta electrica,
inductanta, intensitatea curentului electric, puterea electrica, rezistenta electrica si
tensiunea electrica.
Intensitatea curentului electric, desemnata uneori in limbajul curent prin
anglicismul “amperaj”, sau numita eliptic curent electric, este o marime fizica scalara ce
caracterizezza global curentul electric. Se defineste ca masurand sarcina electrica ce
traverseaza sectiunea unui conductor in unitatea de timp, sau debitul sarcinii electrice
printr-o suprafata data, de obicei aceasta fiind sectiunea transversala a unui fir conductor.
Tensiunea electrica reprezinta marimea fizica scalara egala cu raportul dintre
lucrul total efectuat de campul electric pentru a transporta sarcina electrica pe intregul
circuit si marimea sarcinii electrice.
Rezistenta electrica este o marime fizica prin care se exprima proprietatea unui
conductor electric de a se opune trecerii prin el a curentului electric. In electrotehnica, ea
este o masura care determina ce valoare de tensiune este necesara pentru ca un anumit
curent electric sa treaca printr-un circuit (conductor) electric dat.
Puterea electrica este o marime electrica care indica viteza de transfer a energiei electrice
intr-un circuit electric. Poate fi generata prin inductie electromagnetica.

3
 CAPITOLUL 1

1.1 Mijloace de masurare

Ansamblul mijloacelor tehnice care materializează şi conservă unităţile de măsură şi

furnizează informaţii de mă surare utilizând ca suport energia electrică se numesc
mijloacele electrice de măsurat. Funcţie de complexitate lor se împărt în patru categorii:
măsuri, instrumente de măsurat, aparate de măsurat şi instalaţii (sisteme) de măsurat.
Măsura materializează una sau mai multe valori ale unei mărimi fizice.
Instrumentul de măsurat este o asociere simplă de dispozitive şi elemente care
poate furniza informaţia dorită cu privire la un măsurand electri sau neelectric. În această
categorie se pot încadra instrumente electromecanice de măsurat ca ampermetru
magnetoelectric sau ampermetru electrodinamic. Instrumente de măsurat sunt considerate
și convertoarele analog / digital care afisează valoarea unei tensiuni electrice.
Aparatul de măsurat este construit în baza unui principiu de măsurare și
funcționează în baza unei unei scheme ce conține mai multe convertoare. Un exemplu
banal este multimetrul digital care măsoară mai multe mărimi electrice sau neelectrice de
interes.
Instalaţia de măsurat este un ansamblul de aparate de măsurat, măsuri şi
dispozitive anexă, reunite printr-o schemă sau metodă comună în vederea măsurării uneia
sau mai multor mărimi electrice și/sau neelectrice.
Măsurările elcetrice (electronice) oferă avantaje mari în raport cu măsurările
mecanice sau pneumatice: viteză mare, reproductibilitate, mentenabilitate, domeniu
dinamic mare, procsarea rapidă, transmiterea la distanță și posibiliatea de înregistrare a
rezultatelor măsurărilor.
O schemă simplă de principiu al unui sistem electronic de măsurat este prezentat în
Fig.1.2. După cum se poate observa un traductor transformă mărimea fizică de măsurat
într-un semnal electric care este transmis către elementele de condiționare (codare) a
semnalului care transformă semnalul în semnal ce poate fi afișat pentru utilizator.
Traductorul transforma măsurandul într-un semnal electric. Un traductor include un
senzor (termocuplu, termorezistență, fototranzistor, microfon etc.) În multe cazuri semnalul
furnizat de către traductor are un nivel de semnal scăzut și este necesară condiționarea și
amplificarea semnalului util. Semnalul poate fi convertitit din semnal analogic în semnal
numeric dup[a care poate fi liniarizat, codat, decodat, procesat numeric și prezentat
utilizatorului într-o formă accesibilă.
Utilizatorul poate fi un observator uman, un mecanism de control sau de decizie, un
computer sau sistem informațional, un sistem de înregistrare și de arhivare a datelor, un
system de alarmă etc. Pentru observatorul uman datele de ieșire sunt prezentate sub
formă de informație vizuală și în mod excepțional sub formă de infromație auditivă.
Afișoarele vizuale sunt realizate cu ajutorul diodelor luminiscente, sistemelor cu cristale
lichide sau cu descărcare în plasmă.
În multe aplicații, cu precădere în meteorologie, sistemele de măsurare electronice sunt
însoțite de sisteme de transmitere la distanță a seturilor de date care funcționează în regim
automat sau telecomandat ca în Fig. 1.3. Unele sisteme electronice sunt utilizate doar

4
pentru transmiterea datelor de la senzori către instrumental de măsurat sau utilizator.
Datele colectate într-un loc sunt transmise prin intermediul sistemului de teletransmisie .
Transmiterea datelor se poate face codat din motive de securitate a datelor dar și pentru a
face o adaptare între calea de transmisie și blocurile de procesare a semnalului la
utilizator. Ca suport al informațiilor se pot utiliza unde din domeniul radio sau din domeniul
microundelor. În meteorologie sunt utilizate sisteme care transmit codat datele care provin
de la mai mulți senzori sau traductoare care acoperă mai mulți parametrii de mediu. În
acest caz se utilizeaza sisteme de multiplexare. Cele mai utilizate sisteme de
teletransmisie utilizeaza unde electromagnetice din domeniul UHF, microundelor,
laserelor. În cazul teletransmisiei prin cablu pot fi folosite legăturile telefonice, legaturile
prin cabluri optice sau cablurile coaxiale. Receptorul decodează semnalul original și îl
convertește de o maniera potrivită formatului pe care utilizatorul îl așteaptă.
Fiecare componentă a sistemului de măsurat contribuie la răspunsul final al
sistemului. Observatorul trebuie să fie avertizat cu privire la modul în care sistemul de
măsurare afectează acuratețea observației. O modalitate de a caracteriza răspunsul
sistemului este funcția de transfer a sistemului sau subsistemului. Funcția de transfer
este raportul dintre semnalul de ieșire și semnalul de intrare. Funcția de transfer se poate
referi la valorile mărimii fizice măsurate sau/și la faza semnalului comparativ cu o referință.
Dacă semnalele de ieșire și de intrare sunt tensiuni, cum se întâmplă adesea în măsurările
electrice ale mărimilor electrice, atunci funcția de transfer este raportul dintre tensiunea de
ieșire și tensiunea de intrare și funcția de transfer este o mărime adimensională. În mod
obișnuit funcția de transfer al unui sistem de măsurare electrică a unei mărimi neelectrice
este raportul dintre valoare tensiunii electrice de ieșire și valoarea mărimii fizice măsurate.
În cazul unui senzor de temperatură funcția de transfer este raportul dintre tensiunea de
ieșire și valoarea temperaturii și funcția de transfer se exprimă în rapoarte dimensionale. În
mod firesc în procesul de măsurare intervine o întârziere datorată vitezei de transfer a
datelor de la senzor către utilizator. Această întârziere poate influența decisiv viteza cu
care informația este transferată utilizatorului în cazul mărimilor fizice de frecvență ridicată.
Un alt mod de a caracteriza sistemul este raspunsul tranzitoriu și se referă la
viteza cu care un system de măsurat răspunde la schimbări bruște a semnalului de intrare.
Nici un generator nu poate produce un semnal dreptuinghiular ideal (creștere în timp zero)
și nici un osciloscop nu ar putea afișa un astfel de semnal. Nici un sistem de măsură nu
poate răspunde instantaneu la un semnal treaptă ideal.
Toate sistemele de măsurare sunt limitate la un domeniu de măsurare reprezentat
de valorile de minim și de maxim pe care măsurandul le poate lua și sistemul de măsurare
afișa cu acuratețe. Pragul de răspuns a unui sistem de măsurare este cea mai mică
valoare a măsurandului care poate fi detectă de către sistemul de măsurare în apropierea
valorii de zero a măsurandului. Valoarea de prag este limitată de sensibilitatea
sistemului de măsurare și este reprezentată de raportul dintre semnalul de ieșire minim
și semnalul de intrare care a cauzat apariția lui în condiții statice. De exemplu sensibiliatea
unui ampermetru analogic poate fi exprimată în unități de microamper care produc o
deviație a acului indicator. Sensibilitatea unui sistem de măsurare este limitată de zgomot
inerent oricărui system de măsurare. Prin zgomot se înțelege orice semnal care nu
furnizează informații utile și poate include semnale de frecvențe joasă (corespunzător
frecvenței rețelei de alimentare și armonicelor acesteia până la frecvențe din domeniul
radio. De obicei surse de zgomot este una electrică și poate include mai multe efecte.
Alț i factori care pot contribui la valoarea minimă a semnalului detectat sunt
sensibilitatea senzorului (traductorului), stabilitatea și reproductibilitatea sistemului de

5
măsurare și procesul de prelucrare a datelor.

La valoarea maximă a semnalului ce poate fi prelucrat depinde de răspunsul

traductorulu, de limită rile sistemului de afișare incluzând staaurația sau intrarea în limitare.
Diferența dintre semnalul minim și semnalul maxim pentru care un sistem dat răspunde cu
un grad precizat de acuratețe se numește domeniul dinamic. Domeniul dinamic depinde
de răspunsul în frecvență care limitează domeniul trece bandă a sistemului de măsurare.

Un parametru deosebit de important este rezoluția. Rezoluția este variația minimă

a măsurandului care poate fi detectată de sistemul de măsurare și nu neapărat ăn
apropierea valorii de prag. Rezoluția unei mărimi varaibile este determinată de capacitatea
sistemului de măsurare de a discerne timpul. Uneori rezoluția se defineș te ca abilitate a
sistemului de măsurare de a detecta o mică variație a mă surandului. Rezoluția este
influențată de toate pă rțile ce alcătuiesc sistemul dar in cele din urmă este afectată de
veriga slabă a sistemului. Diverse tipuri de zgomote din surse diferite (electric, magnetic,
termic, mechanic etc.) limitează rezoluția sistemelor de măsurare.

Prin aparat de măsurat se înţelege un dispozitiv care realizează conversia mărimilor

de măsurat într-o mărime perceptibilă pentru operator.
Sub forma cea mai simplă, aparatul de măsurat generează o mărime de ieşire, y,
care este funcţie de mărimea de intrare:
y=f(x)
unde funcţia f este, de regulă o funcţie liniară, dar poate avea orice formă. Reprezentarea
simplificată, figura 1.2.a, a aparatului de măsurat nu corespunde pe deplin situaţiei reale
deoarece mărimea de ieşire este influenţată şi de alte mă rimi, independente de cea de
intrare, numite mărimi de influenţă. Reprezentarea mai generală a aparatului de măsurat
este dată în figura 1.2.b şi cuprinde pe lângă mărimile amintite şi comenzi.

6
 În cazul unui aparat de măsurat cu n mărimi măsurate, m mărimi de ieşire, p
mărimi de influenţă şi prevăzut cu q comenzi se pot scrie pentru fiecare mărime de ieşire yi
câte o expresie de forma:
y j = f j (x1...xn ;ν1...ν p ;c1...cq ) j =1...m
Mărimile de intrare admise de un aparat sunt specificate prin:
• natura mărimii măsurate: tensiune, curent, rezistenţă etc.;
• intervalul valorilor măsurate: valoare maximă, valoare minimă;
• variaţia în timp a mărimilor de intrare: curent continuu, curent alternativ, semnal
dreptunghiular etc.
Conectarea aparatelor la mărimile de măsurat se face prin intermediul bornelor de
intrare.
De regulă , pentru mă rimile de grad 1 sunt necesare două borne, pentru cele de grad 2 –
patru borne, iar pentru cele de grad 0 – două, trei sau patru borne. Aparatele la care una
din borne este conectată la carcasă se numesc aparate cu intrare nesimetrică iar celelalte
– aparate cu intrare flotantă. Dacă este necesară o ecranare electrostatică, ca şi în cazul
intrărilor de înaltă frecvenţă, se folosesc borne coaxiale. În cazul măsurărilor de precizie
este necesară eliminarea influenţei conexiunilor dintre aparat şi punctul de preluare a
semnalului prin alegerea unui plan de referinţă, transversal pe conexiuni, la care se
raportează rezultatele măsurării printr-o reglare adecvată a aparatului. De regulă, planul de
referinţă se alege la nivelul bazei bornelor, respectiv la limita exterioară a conectoarelor
coaxiale.
Mărimile de ieşire ale aparatului de măsurat sunt în formă analogică sau digitală şi
sunt destinate operatorului uman sau tehnic, interconectat cu acesta.
Mărimile de influenţă cele mai obişnuite sunt:
• mărimi caracteristice mediului în care se face măsurarea: temperatura, umiditatea,
presiunea etc.;
• mărimi perturbatoare electromagnetice: câmpuri electrice, magnetice sau
electromagnetice, semnale perturbatoare transmise prin reţeaua de alimentare etc.;
• mărimi nedorite proprii fenomenului investigat: tensiunea de nod comun în cazul
aparatelor flotante, rezistenţa internă a surselor de tensiune etc.
Comenzile aparatelor de măsurat pot fi împărţite în două categorii:
• pentru introducere de date;
• de manevrare a aparatului.
Cele mai importante comenzi sunt: funcţiune, gama de mă surare, calibrare internă,
reglarea zeroului, echilibrare, repetarea măsurării etc. În cazul aparatelor de măsurat
programabile toate comenzile sunt automatizate.

7
 1.2 Metode de masurare

Metodele de masurare reprezinta ansamblul de procedee folosite pentru obtinerea

informatiei de masurare. Ele arata cum se executa masurarile.
Dupa modul in care se obtine rezultatul masurarii, metodele de masurare si impart in metode
indirecte si metode directe.

1.2.1 Metode de masurare indirecte

Metodele de masurare indirecte sunt acele metode in care se masoara alte marimi, iar valoarea
marimii de masurat se obtine prin calcul (de exemplu, masurarea rezistentelor prin metoda
ampermetrului si voltmetrului).

1.2.2 Metode de masurare directe

Metodele de masurare directe sunt acele metode in care se masoara nemijlocit marimea de
masurat. Metodele directe pot fi cu citire directa sau de comparatie.
 Citirea directa se foloseste in cazul aparatelor care au scara gradata direct in unitati ale marimii
de masurat.
 Metode de comparatie pot fi: metode de substitutie, metode diferentiale , metode de zero si
altele.
Metoda de substitutie consta in inlocuirea marimii de masurat Ax, existenta intr-o anumita instalatie
de masurare, cu o marime cunoscuta si variabila A0, care se modifica pana cand indicatiile aparatelor
de masurat vor indica aceleasi ca si in cazul cand in instalatie se afla marimea Ax. In acest caz , Ax =
A0.
Metoda de zero se bazeaza pe actiunea simultana, dar de sens contrar , a marimii de comparatie
si a marimii de masurat asupra unui aparat detector de nul. Marimea de comparatie se variaza pana
cand detectorul de nul indica zero. In acest caz, valoarea marimii de masurat este data de valoarea
marimii de comparatie . Operatia de masurare are caracterul unui proces de reglaj in bucla inchisa ,
ceea ce asigura metodei o precizie ridicata. Metoda de zero se foloseste la masurarea tensiunilor
electrice cu condensatoarele si la masurarea marimilor electrice cu puntile echilibrate.
Metoda diferentiala se caracterizeaza prin aceea ca aparatul de masurat masoara diferenta Ax –
A0 = A, unde Ax este marimea de masurat, iar A0 – o marime de aceeasi natura cu Ax, dar cunoscuta
cu o anumita precizie. Precizia masurarii este cu atatmai mare cu cat diferenta A este mai mica.

1.3 Erori de masurare

Orice marime care se masoara are o valoare a sa adevarata X,dar oricat de ingrijit s-ar efectua
masurarea, folosind cele mai perfectionate mijloace si metode de masurare, niciodata nu se va cunoaste
valoarea adevarata. De aceea se spune ca ea este inaccesibila masurarilor. Rerultatul obtinut prin
masurare poate sa difere mai mult sau mai putin de valoarea adevarata.
 Eroarea absoluta. Deoarece valoarea adevarata nu poate fi cunoscuta, pentru aprecierea calitatii
unei masurari se compara valoarea masurata Xm cu o valoare de referinta X0, obtinuta prin masurari
efectuate cu metodele si mijloacele de masurare cele mai precise. In acest caz, se poate considera
eroarea absoluta de masurare ca fiind:

ε=Xm – X0

Eroarea absoluta se exprima in aceleasi unitati de masura ca si marimea de masurat si poate fi

pozitiva sau negativa dupa cum Xm este mai mare sau mai mic decat X0. Eroarea absoluta arata cu cat
8
s-a gresit in cadrul unei masurari fata de valoarea de referinta, dar nu da direct nici o informatie utila
asupra gradului de precizie al masurarii.
 Eroarea relativa.Pentru a aprecia precizia unei masurari, trebuie sa se compare valoarea absoluta
cu valoarea marimii masurate. In acest scop, se defineste eroarea relativa, care reprezinta raportul intre
eroarea de masurat absoluta si valoarea de referinta:
 Eroarea relativa este un numar fara dimensiuni si se exprima, de obicei, in procente.
 Pentru a intelege mai bine necesitatea definirii erorii relative, se dau in continuare doua
exemple:
 Exemplul.1 La iesirea unui redresor se masoara tensiunea cu un voltmetru care indica 251
V in loc de 250 V. In acest caz:

Exemplul.2 La masurarea tensiunii la bornele unei rezistente, voltmetrul utilizat indica 5 V in loc de 6
V. In acest caz:

Dupa cum se vede din cele 2 exemple, aceeasi eroare absoluta de masurare are efecte diferite.
Pentru a obtine o informatie asupra preciziei masurarii, este necesar sa se calculeze eroarea relativa.

1.3.1 Clasificarea erorilor

 Dupa cauza care le produce, erorile se impart in eerori subiective si erori obiective.
Erorile subiective sunt datorate operatorului, depinzand de atentia, indemanarea si starea organelor
sale de perceptie.
Erorile obiective sunt cele care se datoreaza imperfectiunii aparatelor de masurat, influentelor diferitilor
factori extern sau metodei insuficient de exacte.
 Din punctul de vedere al caracterului lor, erorile pot fi sistematice, aleatoare sau
intamplatoare si grave.
Erorile sistematice sunt acele erori care intervin cu aceleasi valori ori de cate ori se repeta masurarea
in conditii identice. Ele se pot datora imperfectiunilor de constructie si de etaloane ale aparatelor de
masurat, influentelor controlabile ale mediului sau metodei care se foloseste. Aceste erori se pot
determina si se poate tine seama de ele aplicand corectia. Corectia este egala cu eroarea absoluta de
masurare, considerata cu semn schimbat. Ea se adauga la rezultatul masurarii pentru a obtine o valoare
mai apropiata de cea adevarata.

9
 Erori aleatoare (intamplatoare) sunt acele erori care intervin cu valori si semne diferite cand
masurarea se repeta. Aceste erori se pot datora fluctuatiilor de indicatie ale aparatelor (din cauza
frecarii, uzurii unor piese), influentelor necontrolabile ale mediului sau operatorului.
Pentru a micsora influenta erorilor intamplatoare asupra rezultatului masurarii, se recomanda sa se
repete de mai multe ori masurarea marimii respective si sa se faca media aritmetica a valorilor obtinute.
Astfel, daca pentru determinarea unei marimi au fost executate n masuri in urma carora s-au gasit
valorile x1,x2...xm, valoarea cea mai probabila a marimii masurate este:

Erori grave sau gerseli sunt acele erori care intervin cu valori foarte mari. Ele se pot datora folosirii
aparatelor defecte, alegerii necorespunzatoare a aparatelor sau a metodelor, calculelor gresite sau
neatentiei operatorului. Greselile trebuie evitate si, pentru a le putea evita, trebuie sa se cunoasca foarte
bine aparatele de masurare, precum si instalatiile, echipamentele sau aparatele asupra carora se fac
masurari.

1.3.2 Erorile aparatelor de masurat electrice

Asa cum sa aratat, in efectuarea unei masurari unele erori sunt datorate imperfectiunii aparatelor de
masurat. In momentul masurarii, indicatia a a aparatului de masurat ar trebuie sa corespunda valorii
adevarate X. In realitate, el ofera o indicatie am orespunzatoare valorii masurate Xm. Diferenta intre
indicatia in momentul masurarii si indicatia exacta reprezinta eroarea instrumentala:

Eroarea instrumentala se exprima in aceleasi unitati ca si marimea de masurat si poate avea diferite
valori.
 Valoarea maxima admisibila a erorii instrumentale reprezinta eroarea instrumentala tolerata.
Aceasta caracterizeaza fiecare aparat si este stabilita prin constructie de producatorul de aparate de
masurat.
 Eroarea instrumentala tolerata arata cu cat poate gresi un aparat de masurat, dar nu da direct o
informatie utila despre calitatea aparatului.Pentru caracterizarea preciziei unui aparat de masurat este
necesar sa se compare eroarea instrumentala tolerata cu valoarea maxima pe care o indica aparatul
respectiv. Se obtine astfel eroarea rapotrata tolerata, care exprima de obicei in procente:

10
unde amax este indicatia maxima (valoarea de la capatul scarii).
Eroarea raportata tolerata este o marime specifica fiecarui aparat de masurat si, in functie de ea, se
stabileste clasa de precizie.

1.4 Structura aparatelor de măsurat.

Relaţiile y=f(x) sau y j = f j (x1...xn ;ν1...ν p ;c1...cq ) j =1...m dintre mărimile de intrare
şi
de ieşire ale unui aparat de măsurat se realizează prin mai multe conversii succesive,
conversii realizate de către dispozitive numite convertoare. Structura generală a unui
aparat de măsurat se poate prezenta ţinând cont de aspectul energetic pe care îl implică
acest proces. În realitatea obiectivă energia este considerat ă ca fiind în şase forme
distincte: radiantă, mecanică, termică, electrică, magnetică şi chimică. Rolul unui sistem de
măsurat pe cale electrică este să facă posibilă trecerea de la oricare din formele de
energie la cel electric şi invers cu o precizie bine definită. Sub acest aspect un aparat de
măsurat poate fi schematizat ca în figura 1.3.

1.5 Sistemul de măsurat. Structuri.

Deoarece delimitarea dintre aparatul de măsurat nu este extrem de precisă o parte

din aspectele prezentate anterior rămân valabile pentru sistem iar sistemul la rândul lui
poate deveni aparat de măsurat. Cel mai important aspect sub care este privit un sistem
de măsură este cel al structurii. Aceasta are patru aspecte: funcţională, de semnal,
spaţială şi de automatizare.
Structura funcţională.
Descrie modul în care este făcută măsurarea şi depinde de numărul mărimilor
necunoscute legate fizic. Este de două tipuri de bază, funcţie de capacitatea de generare
şi transport a energiei mărimii măsurate: pentru mărimi active şi pentru mărimi pasive.

11
 Structura de semnal.
Distinge sistemele de măsurat prin tipul semnalului ce se măsoară sau procesează. Acesta
poate să fie: unic, periodic, eşantionat sau stochastic

Structura spaţială.
Sistemul de măsurat este privit ca un canal de transport a informaţiei, figura 1.4.
Alte configuraţii întâlnite sunt: cu intrări multiple-multiplexate, cu ieşiri multiple-
demultiplexate, telemetrie, etc.
Structura automatizată: conbinaţii de un număr de instrumente coordonate de o
unitate centrală care asigură controlul operaţiilor instrumentelor, secvenţa de măsurare, ca
şi operaţiile de sortare, inregistrare şi calcul. Sunt de trei tipuri (nivele):
Sisteme lucrând cu operator (programator): există o parte de control sau lucru
manual. Diversele programe de test sunt setate manual şi sunt pornite manual sau
automat.
Sisteme bazate pe controler: au facilităţi simple de procesare, ca sortare şi
înregistrare, dar nu au facilităţi de calcul. Diversele programe de test sunt memorate în
unitatea centrală.
Sisteme bazate pe calculator: sunt sisteme complet automate şi au toate facilităţile de
procesare (înregistrare, sortare, calcul). Diversele programe sunt memorate în memoria
calculatorului sau o memorie externă (pe disc magnetic, de exemplu). Structura poate fi în
stea (a) sau în linie (magistrală unică) (b).

Figura 1.5.
UC = unitate centrală; GRF = generator de radiofrecvenţă; GVF = generator de
videofrecvenţă; DMM = multimetru digital; D = afişaj; PRN=imprimantă.

1.6 Caracteristicile metrologice ale mijloacelor electrice de măsurat.

Definesc comportarea mijloacelor electrice de măsurat în raport cu mărimea

12
supusă măsurării, mediul ambiant şi beneficiarul măsurării. Exprimarea lor se face prin
parametrii funcţionali referitori la mărimile de intrare, de ieşire şi de influenţă fără a implica
structura concretă a mijloacelor de măsurat. Principalele caracteristici sunt:
Intervalul de măsurare. Prin interval de măsurare se înţ elege intervalul dintre
valoarea minimă şi valoarea maximă măsurabile cu un aparat de măsurat. Intervalul de
măsurare poate fi împărţit în game de măsurare (sau scări de măsurare). Majoritatea
aparatelor de măsurat de laborator sunt aparate cu mai multe game de măsurare.
Aparatele de măsurat de proces (tehnice) au o singură gamă de măsurare.
Capacitatea de suprasarcină: capacitatea unui mijloc de măsurat de a suporta,
fără defecţiuni, mărimi de intrare ce depăşesc condiţiile de referinţă sau intervalul de
măsurare.
Rezoluţia: cea mai mică variaţie a mărimii de măsurat care poate fi sesizată la
ieşirea mijlocului de măsurat şi este legată de dispozitivul de afişare a rezultatului. Astfel,
ea se apreciază prin fracţiuni de diviziune la aparatele analogice şi ca unităţi din cifra cea
mai puţin semnificativă la numerice. Ea se exprimă în unităţi de măsură ale mărimii
măsurate sau în unităţi relative.
Sensibilitatea: raportul dintre variaţia mărimii de ieşire la variaţia mărimii de intrare:
S = dydx sau între mărimea de ieşire şi cea de intrare: S = xy în cazul mijloacelor de măsurat
cu scară liniară între 0 şi o valoare maximă. În acest ultim caz se defineşte constanta
mijlocului de măsurat ca inversul sensibilităţii: C = S1 = xy şi se exprimă în unităţi ale mărimii
de intrare
raportate la unităţi ale mărimii de ieşire. În cazul mijloacelor de măsurat destinate mărimilor
variabile, sensibilitatea devine şi ea variabilă în timp. În cazul mijloacelor de măsurat cu
ieşire
electrică se defineşte o sensibilitate relativă: Sr = xy ⋅⋅dydx . Pentru o mărime sinusoidală, ea

poate
fi exprimată printr-o metodă simbolică (de exemplu complexă).
Pragul de sensibilitate: cea mai mică variaţie a mărimii de măsurat care poate fi
pusă în evidenţă în condiţii reale de măsurare.
Precizia: exprimă calitatea unei măsurări de a da rezultate afectate de erori cât mai
mici (cunoscute ca limită). O componentă principal ă a erorii care afectează rezultatul
procesului de măsurare este eroarea instrumentală care determină precizia instrumentală.
Precizia instrumentală are două componente, justeţea şi repetabilitatea (fidelitatea).
Justeţea unui mijloc de măsurat reprezintă caracteristica acestuia de a da rezultate cât mai
apropiate de valoarea adevărată şi se apreciază cantitativ cu ajutorul erorilor de justeţe.
Acestea reprezintă abaterea valorii medii a unui număr mare de rezultate faţă de valoarea
reală a mărimi de măsurat. Repetabilitatea unui mijloc de măsurat este caracteristica sa ca
orice rezultat să se situeze cât mai aproape de valoarea medie a unui şir de măsur ări
asupra măsurandului şi se apreciază cantitativ cu ajutorul erorilor de repetabilitate. Eroarea
de repetabilitate este abaterea rezultatului unei măsurări faţă de valoarea medie a
indicaţiilor.
Puterea consumată: este puterea preluată de la fenomenul supus măsurării pentru
formarea semnalului metrologic şi obţinerea valorii măsurandului. Ea depinde de
convertorul de intrare şi de metoda de măsurare utilizată.
Fiabilitatea metrologică: calitatea unui mijloc metrologic de a funcţiona, cu o
probabilitate prestabilită, un interval de timp determinat, fără să depăşească erorile limită.

13
 Timpul de măsurare: intervalul de timp care se scurge de la aplicarea unui semnal
treaptă la intrarea mijlocului de măsurat până la stabilirea ieşirii cu o abatere maximă
determinată de eroarea limită admisibilă. Pentru aparatele analogice acest timp este de
ordinul secundelor iar pentru cele numerice poate fi de ordinul microsecundelor.
Stabilitatea: calitatea mijloacelor de măsurat de a-şi păstra timp îndelungat
caracteristicile şi de a prezenta o influenţă scăzută la factorii perturbatori.
Compatibilitatea cu un sistem de măsurat automat: caracterizează posibilitatea
mijloacelor de măsurat de a fi interconectate cu ajutorul unei interfeţe în vederea măsurării
automate. Ea este dată prin standardul de interfaţare pe care îl respectă.

14
 CAPITOLUL II

2.1 Intensitatea curentului electric

Intensitatea curentului electric este o marime care exprima sarcina electrica ce strabate
sectiunea transversala a circuitului în unitatea de timp.

unde: Q - sarcina electrica; t - timpul în care sarcina electrica Q strabate suprafata

transversala a circuitului; I- intensitatea curentului electric.

Intensitatea curentului electric este o marime scalara, fundamentala în S.I. Unitatea de

masura a intensitatii este amperul, notat A.
Intensitatea curentului electric se masoara cu ampermetrul, reprezentat simbolic mai jos:

Ampermetrul se monteaza în orice punct al circuitului (în serie) si ca urmare, indiferent de

locul de amplasare, va indica aceeasi valoare a intensitatii.

Anumite efecte ale curentului electric depind de sensul în care se deplaseaza purtatorii de
sarcina. Din acest motiv, este necesar sa se aleaga (în mod conventional) un sens al
curentului electric. Sensul conventional a fost ales sensul de deplasare al purtatorilor de
sarcina pozitiva, desi într-un conductor metalic s-a vazut ca transportul sarcinii electrice se
face de catre electroni.

15
2.2 Masurarea intensitatii curentului electric

Intensitatea curentului electric se măsoară prin metode directe, cu aparate indicatoare

numite, în tehnică, ampermetre.

În schemele electrice, simbolul ampermetrului este:

Indicaţia ampermetrului depinde de intensitatea curentului electric, ca atare se impune
ca aparatul de măsurat să fie montat în serie cu circuitul respectiv.
Indiferent de natura curentului care trece prin circuit (continuu sau alternativ), schema
echivalentă de măsurare a intensităţii curentului electric va ţine seama de tensiunea U (E)
şi rezistenţa consumatorului R : .
I=U/R
2.3 Scheme electrice de măsurare a intensităţii curentului electric

16
 Atenţie !! :Nu se conectează ampermetrul direct la baterie, fără consumator ( bec sau
rezistor).Se va arde ampermetrul !
Se conectează borna + a bateriei la borna pozitivă (roşie,de obicei) a ampermetrulului.
Intensitatea curentului electric se poate măsoara si cu multimetrul montat în serie cu
consumatorul! S
e reglează selectorul multimetrului pe un calibru(de ampermetru!) notat cu A

Conectarea ampermetrului în circuitul de măsurare nu trebuie să influenţeze valoarea

mărimii de măsurat şi, implicit, regimul de lucru al circuitului. Practic, oricât de precise ar fi
aparatele de măsurat folosite, acestea vor introduce erori de măsurare. Între valoarea
mărimii indicate de aparatele de măsurat şi cea reală, care exista înainte de conectarea
acestora în circuitul de măsurare, este o diferenţă determinată de rezistenţa aparatului de
măsurat (RA – rezistenţa ampermetrului nu este zero).
În concluzie, eroarea introdusă este cu atât mai mare cu cât consumul aparatelor de
măsurat este mai mare. Se impune o corecţie care depinde de rezistenţa internă a

17
aparatului de măsurat. Aceasta trebuie să fie mult mai mică decât rezistenţa
consumatorului, pentru a nu influenţa măsurarea: *(mult mai mică)
Înainte de montarea ampermetrului în circuit intensitatea curentului electric, care trece
prin consumator, este:
I=U/R
Montând ampermetrul, în circuitul de măsurat , intensitatea curentului electric, care trece
prin consumator, este:
I=U/R+RA
Curentul măsurat de ampermetrul A (IA) se doreşte a fi egal cu intensitatea curentului ce
trece prin consumator (I).
Pentru aceasta trebuie ca rezistenţa totală (R + RA) să fie apropiată de valoarea R.
Condiţia poate fi îndeplinită numai dacă rezistenţa ampermetrului RA este mult mai mică
decât rezistenţa
consumatorului R.
Concluzie: Cu cât rezistenţa ampermetrului este mai mică faţă de rezistenţa
consumatorului, cu atât erorile datorate acestei rezistenţe sunt mai mici, deci calitatea
măsurării este mai bună.
Observaţie: La montarea greşită a ampermetrului, în derivaţie faţă de conectarea în
serie, în circuitul de măsurare, ampermetrul se va deteriora (rezistenţa ampermetrului fiind
foarte mică, curentul care va trece prin aceasta va fi foarte mare). Pentru a preveni
distrugerea (“arderea”) aparatelor electrice, acestea sunt prevăzute cu siguranţe fuzibile,
care se topesc dacă intensitatea e prea mare, întrerupând curentul şi protejând piesele mai
valoroase ale aparatului.

18
 CAPITOLUL 3

3.1 Tensiunea curentului electric

Tensiunea electrică dintre două puncte ale unui câmp electric este mărimea fizică
scalară egală cu raportul dintre lucrul mecanic efectuat de câmp pentru a deplasa o
sarcină de probă între cele două puncte și valoarea sarcinii de probă.
Masurarea tensiunii electrice se efectueaza cu ajutorul urmatoarelor aparate:
multimetre fig.3.1, voltmetre fig.3.2., testere fig.3.3

Fig.3.1 – Multimetru Fig.3.2 – Voltmetru

Fig.3.3 - Tester

19
 Sunt aparate destinate masurarii de tensiuni continue, alternative si in
impulsuri, in gama larga de frecvente. Desi in prezent nu se mai produc ca aparate
individuale, ci in variante de multimetre, destinate masurarii mai multor marimi
(tensiuni, curenti, rezistente, inductante, capacitati), studiul lor este important prin
aceea ca tensiunile reprezinta o clasa de marimi care intereseaza in mod frecvent.
Evolutia lor s-a bazat pe cresterea performantelor in electronica, cu consecinte in
cresterea preciziilor, domeniilor de frecvente si vitezei de lucru.

Clasificari:

– dupa modul prelucrarii tensiunii masurate:

· analogice

· numerice.

– dupa natura tensiunii masurate:

· de c.c.

· de c.a.

Fig.3.4 Schema de baza de masurare a tensiunilor

Schema de baza de masurare a tensiunilor cu un dispozitiv magnetoelectric este data
in fig.4, in care:
– Ra -este rezistenta aditionala;
– Rbm -este rezistenta proprie a bobinei mobile;
– I - dispozitivul magnetoelectric.
Unitatea de măsură a tensiunii electrice denumită astfel în cinstea lui Alessandro
Volta (1745 - 1827) este voltul.

20
3.2 Masurarea tensiunii electrice:
Scopul masurarii este obtinerea experimentala a unei informatii cantitative asupra
anumitor proprietati ale unui obiect sau sistem si exprimarea ei sub o forma adecvata
pentru utilizator. Asamblul operatiilor experimentale care se executa in vederea obtinerii
rezultatului masurarii constituie procesul de masurare.
Procesul de masurare contine urmatoarele elemente principale: masurandul
(marimea de masurat), metoda de masurare, aparatul de masurat si etalonul. In functie de
natura, precizia si scopul masurari, aceste elemente au o importanta relativa diferita. Ele
determina marea varietate a masurilor in general si a masurilor electrice in particular.

Masurandul - nu toate proprietatile unui obiect sau ale unui sistem sunt masurabile. O
prima conditie de masurabilitate este ca marimea sa constituie o multime ordonabila, adica
o multime in care sa se poata defini relatiile de egal, mai mic si mai mare intre elementele
ei.

Metoda de masurare – prezenta marimii de referinta (a etalonului), chiar daca unori

este mai putin evidenta, este indispensabila. Se pot deosebi masurari prin comparatie
simultana si masurari prin comparatie succesiva.

Aparatul de masurat – in general, marimea de iesire depinde nu numai de marimea

de intrare, ci si de alte marimi care influenteaza aparatul. Aceste marimi sunt numite
marimi de influenta. Cele mai obisnuite sunt marimile caracteristice mediului in care se
face masurarea: marimi perturbatoare electromagnetice si marimi proprii obiectului supus
masurari.

Etalonul – unicitatea si conformitatea masurarilor, in orice loc si la orice moment,

reclama un sistem de etaloane care sa asigure: generarea principilor unitati de masura,
mentinere acestor unitati de masura si corelarea intre ele a unitatilor de masura. Aceste
trei operatii fundamentale in activitatea metrologica se efectueaza in mod corespunzator cu
urmatoarele trei categorii de etaloane: de definitie, de conservare si de transfer.

21
 CAPITOLUL 4

4.1 Rezistenta electrica

Rezistența electrică este o mărime fizică prin care se exprimă proprietatea unui conductor
electric de a se opune trecerii prin el a curentului electric. În electrotehnică, ea este o
măsură care determină ce valoare de tensiune este necesară pentru ca un anumit curent
electric să treacă printr-un circuit (conductor) electric dat. Unitatea de măsura a rezistenței
electrice, în SI, este ohm-ul, notat cu Ω.
Pentru un conductor omogen, valoarea rezistenței este :

unde:

 ρ este rezistivitatea materialului din care este făcut conductorul, măsurată în ohm ·
metru;
 l este lungimea conductorului, măsurată în metri;
 S este secțiunea transversală a conductorului, măsurată în metri pătrați;
Într-un circuit electric simplu (ochi), valoarea rezistenței lui se calculează cu ajutorul legii lui
Ohm, fiind egală cu raportul dintre tensiunea U aplicată la bornele circuitului și intensitatea
I a curentului care circulă prin circuit.

Orice rezistenta electrica poseda din punct de vedere al masurarii, urmatoarele

caracteristici : valoarea nominala a rezistentei,toleranta,puterea de disipatie,tensiunea
maxima de functionare,stabilitatea,inductanta si capacitatea proprie,constanta de timp si
frecventa proprie de rezonanta.

Tinanad seama de cele mentionate,rezistentele electrice se pot imparti in doua

grupe :rezistente ideale,care in curent alternativ pot fi parcurse de curenti in faza de
tensiune aplicata la bornele acestora (fig. 1,a) ;

rezistente reale la care tensiunea aplicata la borne, in curent alternativ si curentul nu mai
sunt practic in faza,deoarece astfel de rezistente reprezinta un dipol care poseda elemente
reactive concrete in serie sau in paralel (fig 1 ,b).

22
Deci, o rezistenta reala poseda o capacitate proprie (Cp) si o inductanta proprie (Lp),iar
intre rezistenta si masa se formeaza capacitatile parazite C1 si C2.Datorita acestor
elemente parazite,valoarea rezistentei Rp depinde de frecventa curentului care parcurge
rezistenta.O rezistenta se comporta pur rezistiv si ramane constanta ca valoare,intr-o
gama de frecventa extinsa pana la frecventa de rezonanta a rezistentei,calculabila cu
relatia :

(Expresia 1)

Figura 4.1.Schema echivalenta a unei rezistente electrice:

a - rezistenta ideala b - rezistenta reala

De aceea este necesar ca rezistentele utilizate la frecvente inalte sa aiba elemente

parazite Lp si Cp cat mai mici.Aceste elemente parazite se pot neglija in curent continuu,cat
si in curent alternativ pana la freventa de 100…1000 Hz.
Valorile rezistentelor se masoara,in curent continuu,aplicand diferite metode in
functie de tipul si marimea rezistentei de masurat.

4.2 Masurarea rezistentei electrice

Metoda indirectă
Metoda indirectă se utilizează la măsurarea rezistenţelor a căror valoare depinde de
tensiunea aplicată. Pentru măsurarea rezistenţei în c.c. prin metoda indirectă se utilizează
două aparate magnetoelectrice de precizie: un ampermetru şi un voltmetru. După modul de
montare a voltmetrului faţă de ampermetru se disting: montajul amonte (în care voltmetrul
este legat înaintea ampermetrului în circuit) şi montajul aval (în care voltmetrul este legat
după ampermetru în circuit) (vezi schema de montaj din fig. 4 – K2 pe poziţia a – montaj
amonte; K2 pe poziţia b – montaj aval).

23
 Metoda directă
Aparatul folosit ca ohmetru în această lucrare este multimetrul MAVO 35.

În fig. 4.2 şi 4.3 sunt prezentate schemele de principiu pentru mă surarea rezistenţelor
în montaj serie pentru rezistenţe mari şi în montaj paralel pentru rezistenţe mici.
În cazul ohmetrului de tip serie (fig.1), curentul prin microampermetru este dat de relaţia:
K1
I = K2 + R x (1)
unde: K1 şi K2 sunt constante ce depind de valorile rezistenţelor R0, Rv, Rp, şi de valoarea
E a sursei de alimentare.
Deviaţia instrumentului va fi:
1 K1
α = C i K 2 + Rx (2)

24
 Se observă că scala este gradată neuniform şi crescător de la dreapta la stânga.

Fig. 4.2. Schema simplificată a ohmetrului de tip serie

Elementele de circuit din fig. 1 şi 2 au următoarele semnificaţii : Rx – rezistenţa de măsurat
; E – baterie uscată de 1,5V ; Rp – rezistenţă de protecţie ; RV – potenţiometru ; A –
microampermetru magnetoelectric de rezistenţă R0 şi constantă de curent Ci. În cazul
ohmetrului de tip paralel (fig. 4.3) curentul prin microampermetru şi deviaţia acestuia sunt
date de relaţiile:

I K1
= (3)
K3
K2 +R
x
1 K1
α K
= C 3 (4)
R
K
i 2 +x

Se observă că scala “DΩ” este neuniformă

dar gradată crescător de la stânga la dreapta.
Pe această scală se vor măsura
rezistenţele până la 50Ω.

25
 CAPITOLUL 5

5.1 Puterea electrica

În general, puterea este definită ca lucrul mecanic efectuat în unitatea de timp. În

cazul unui sistem electric, puterea electrică este definită de energia disipată, sau
absorbită, în unitatea de timp. In SI unitatea de masura pentru puterea electrica este watt-
ul, dar mai poate fi exprimata in voltamperi sau vari.

Aşadar, relaţia matematică a puterii electrice este:

unde:

 P – puterea electrică. Se exprimă în W (vaţi);

 U – tensiunea electrică. Se exprimă în V (volţi);
 I – intensitatea curentului electric. Se exprimă în A (amperi).

5.2 Masurarea puterii electrice

Puterea electrică (P) disipată de un consumator (R, receptor), conectat la o sursă

de tensiune continuă (E) este produsul dintre căderea de tensiune pe receptor (U R) şi
curentul electric ce trece prin receptor (IR).

Pentru a măsura puterea în principiu este de ajuns să se măsoare cu un voltmetru (V)

căderea de tensiune pe receptor şi cu un ampermetru (A) curentul ce trece prin receptor
adoptând una din cele două metode de măsurare prezentate în figura 5.1a şi 5.1b

Figura 5.1 a şi b

26
Folosind aranjamentul din figura 5.1a (montaj aval) ampermetrul măsoară atât curentul ce
trece prin receptor dar şi pe cel ce trece prin voltmetru. Această eroare este evitată în
figura 5.1b, (montaj amonte) dar tensiunea măsurată cu voltmetru este o măsură atât a
căderii de tensiune pe receptor cât şi pe ampermetru. În ambele cazuri ale dispunerii
aparatelor de măsură se măsoară şi un surplus de putere absorbită de către unul dintre
aparatele de măsură.
Expresia puterii absorbite de receptor în funcţie de montajul adoptat (amonte sau aval) va
fi:
R
Pamonte  U R I R  UI pentru montajul amonte,
R  RA

RV
Paval  U R I R  UI pentru montajul aval
R  RV
Instrumentul de măsură cel mai folosit la măsurarea puterii este wattmetrul electrodinamic.
Acesta este alcătuit din două bobine fixe, conectate în serie cu sarcina şi una mobilă
echipată cu un indicator conectată în paralel cu sarcina.

Figura 5.2. Puterea măsurată cu wattmetrul electrodinamic. (a) principiul de operare,

(b) circuitul de măsurare
27
Unghiul de rotaţie a indicatorului va fi proporţional cu produsul curenţilor ce trec prin
bobina fixă şi prin bobina mobilă. Curentul prin bobina fixă este acelaşi cu curentul electric
ce trece prin receptor iar curentul prin bobina mobilă este proporţional cu căderea de
tensiune pe receptor
Ca in cazul montajelor amonte şi aval, introducerea wattmetrului electrodinamic în circuit
va determina apariţia unor erori de metodă:
- conectând bobina mobilă (bobina de tensiune) între punctele A şi C, prin bobina fixă
(bobina de curent) va trece şi surplusul de curent ce parcurge bobina mobilă. În
consecinţă puterea disipată de receptor PR poate fi obţinută din valoarea indicată de
wattmetru P, conform relaţiei:
U2
PR  P 
RV  RBT
unde RBT este rezistenţa electrică a bobinei de tensiune, iar U este căderea de tensiune pe
receptor
- conectând bobina de tensiune între punctele A şi B, curentul ce trece prin această
bobină va fi o măsură şi a căderii de tensiune suplimentare ce apare pe bobina de
curent, in acest caz valoarea corectă a puterii PR în funcţie de valoarea indicată de
wattmetru P, este:
PR  P  I 2 R BC

unde RBC este rezistenţa electrică a bobinei de curent, iar I este curentul electric ce trece
prin receptor.

28
 NORME DE SANATATE SI SECURITATE A MUNCII

Normele generale de protectia muncii sunt obligatorii pentru toate activitatile din
economia nationala (sectoare publice si private) si se difuzeaza prin Institutul de
Cercetare-Dezvoltare pentru Protectia muncii. Ele cuprind principiile generale de
prevenire a accidentelor de munca si a bolilor profesionale, precum si directiile generale de
aplicare a acestora.
Prevederile normelor au ca scop eliminarea/ diminuarea factorilor de risc de
accidentare si/ sau de imbolnavire profesionala existenti in sistemul de munca.
Pentru cunoasterea regulilor specifice referitoare la sanatatea si securitatea muncii si a
reglementarilor de la locul de munca, pentru insusirea cunostintelor si formarea
deprinderilor de SSM la nivelul unitatii economice se efectueaza instruirea lucratorilor.
Instruirea lucrătorilor în domeniul securitătii şi sănătătii în muncă cuprinde 3 faze:
a) instruirea introductiv-generală;
b) instruirea la locul de muncă;
c) instruirea periodică.

A) Instruirea introductiv-generala

Scop: de a informa despre:

- activitatile specifice întreprinderii si/sau unitatii respective,
- riscurile pentru securitate si sanatate în munca,
- masurile si activitatile de prevenire si protectie la nivelul întreprinderii si/sau unitatii, în
general.

Când si cui se face instruirea ?

a) la angajarea lucratorilor;
b) lucratorilor detasati de la o întreprindere sau de la o unitate;
c) lucratorilor delegati de la o întreprindere sau de la o unitate;
d) lucratorului pus la dispozitie de catre un agent de munca temporar;
e) elevilor si studentilor care desfasoara practica profesionala f) persoanelor care viziteaza
sectoarele productive

Cine face instruirea ?

a) angajatorul care si-a asumat atributiile din domeniul securitatii si sanatatii în munca; sau
b) lucratorul desemnat; sau
c) un lucrator al serviciului intern de prevenire si protectie; sau
d) serviciul extern de prevenire si protectie.

Cum se face instruirea ?

Instruirea introductiv-generala se face individual sau în grupuri de cel mult 20 de persoane.
Durata instruirii introductiv-generale depinde de:

29
- specificul activitati si de riscurile pentru securitate si sanatate în munca,
- de masurile si activitatile de prevenire si protectie la nivelul întreprinderii si/sau al unitatii,
în general.

Durata instruirii generale

Nu va fi mai mica de 8 ore. Angajatorul stabileste prin instructiuni proprii si durata instruirii
introductiv-generale.

Persoanelor aflate în vizita la o întreprindere cu permisiunea angajatorului, li se vor

prezenta succint activitatile, riscurile si masurile de prevenire si protectie din
întreprindere. Angajatorul va stabili reguli privind instruirea si însotirea acestora în
întreprindere. Aceste reguli sau reglementari vor fi cuprinse în regulamentul intern sau
regulamentul de organizare si functionare a întreprinderii sau unitatii economice.

Ce probleme vor fi studiate ?

1. legislatia de securitate si sanatate în munca; în vigoare: Legea 319/2006
2. legislatia de prevenirea si stingerea incendiilor; în vigoare: Legea 307/2006
3. consecintele posibile ale necunoasterii si nerespectarii legislatiei de securitate si
sanatate în munca;

4. riscurile de accidentare si îmbolnavire profesionala specifice unitatii;

5. masuri la nivelul întreprinderii si/sau unitatii privind acordarea primului ajutor, stingerea
incendiilor si evacuarea lucratorilor

Dovada instruirii:
Continutul instruirii introductiv-generale trebuie sa fie în conformitate cu tematica
aprobata de catre angajator.
Instruirea introductiv-generala se va finaliza cu verificarea însusirii cunostintelor pe
baza de teste.
Rezultatul verificarii va fi consemnat în fisa de instruire.

B) Instruirea la locul de munca

Scop: prezentarea riscurilor pentru securitate si sanatate în munca, precum si masurile si

activitatile de prevenire si protectie la nivelul fiecarui loc de munca, post de lucru si/sau
fiecarei functii exercitate.

Când si cui se face instruirea ?

- dupa instruirea introductiv-generala
- instruirea la locul de munca se face tuturor categoriilor de lucratori
- inclusiv la schimbarea locului de munca în cadrul întreprinderii si/sau al unitatii.
- elevilor si studentilor
Cine face instruirea ?

30
- Conducatorul direct al locului de munca, pentru o grupa de maximum 20 de persoane.
- Persoana desemnata de institutie, cu atributii în domeniu.

Cum si cât timp se face instruirea ?

Durata instruirii la locul de munca nu va fi mai mica de 8 ore si se stabileste prin
instructiuni proprii de catre conducatorul locului de munca respectiv, împreuna cu:
a) angajatorul care si-a asumat atributiile din domeniul securitatii si sanatatii în munca; sau
b) lucratorul desemnat; sau
c) un lucrator al serviciului intern de prevenire si protectie; sau d) serviciul extern de
prevenire si protectie.
Durata instruirii la locul de munca depinde de riscurile pentru securitate si sanatate în
munca, precum si de masurile si activitatile de prevenire si protectie la nivelul fiecarui loc
de munca, post de lucru si/sau fiecarei functii exercitate.

Ce probleme vor fi studiate ?

1. informatii privind riscurile de accidentare si îmbolnavire profesionala specifice locului
de munca si/sau postului de lucru;
2. prevederile instructiunilor proprii elaborate pentru locul de munca si/sau postul de
lucru;
3. masuri la nivelul locului de munca si/sau postului de lucru privind acordarea primului
ajutor, stingerea incendiilor si evacuarea lucratorilor;
4. prevederi ale reglementarilor de securitate si sanatate în munca privind activitati
specifice ale locului de munca
si/sau postului de lucru;
5. instruirea la locul de munca va include în mod obligatoriu demonstratii practice privind
activitatea pe care persoana respectiva o va desfasura si exercitii practice privind utilizarea
echipamentului individual de protectie, a mijloacelor de alarmare, interventie, evacuare si
de prim ajutor

Dovada instruirii:
Verificarea cunostintelor de cate seful ierarhic superior celui care a facut instruirea.
Rezultatul verificarii va fi consemnat în fisa de instruire.
Începerea efectiva a lucrului de catre cel instruit se va face numai dupa ce a facut
dovada unei bune însusiri a normelor.

C) Instruirea periodica

Scop: reîmprospatarea si actualizarea cunostintelor în domeniul securitatii si sanatatii în

munca si normelor PSI.

31
Când si cui se face instruirea ?
- Instruirea periodica se face tuturor lucratorilor
- Intervalul dintre doua instruiri periodice va fi stabilit prin instructiuni proprii, în functie
de conditiile locului de munca si/sau postului de lucru, si nu va fi mai mare de 6 luni.
- Pentru personalul tehnico-administrativ intervalul dintre doua instruiri periodice va fi de
cel mult 12 luni.
- Instruirea periodica se face suplimentar celei programate în urmatoarele cazuri:
a) când un lucrator a lipsit peste 30 de zile lucratoare;
b) când au aparut modificari ale prevederilor de securitate si sanatate în munca privind
activitati specifice ale locului de munca si/sau postului de lucru sau ale instructiunilor
proprii, inclusiv datorita evolutiei riscurilor sau aparitiei de noi riscuri în unitate;
c) la reluarea activitatii dupa accident de munca;
d) la executarea unor lucrari speciale;
e) la introducerea unui echipament de munca sau a unor modificari ale echipamentului
existent;
f) la modificarea tehnologiilor existente sau procedurilor de lucru;
g) la introducerea oricarei noi tehnologii sau a unor proceduri de lucru.

Cine face instruirea ?

Instruirea periodica se efectueaza de catre conducatorul locului de munca

Cum si cât timp se face instruirea ?

Durata instruirii periodice nu va fi mai mica de 8 ore. Durata, intervalul dintre doua instruiri
si periodicitatea verificarii instruirii vor fi stabilite prin instructiuni proprii, in functie de
conditiile locului de munca de catre conducatorul locului de munca, impreuna cu
angajatorul care si-a asumat atributiile din domeniul SSM/ lucratorul desemnat/ un lucrator
al serviciului intern/extern de protectie si prevenire.

Cum se face instruirea ?

Instruirea periodica se va efectua pe baza tematicilor întocmite de catre:
a) angajatorul care si-a asumat atributiile din domeniul securitatii si sanatatii în munca,
sau b) lucratorul desemnat de catre angajator, sau
c) serviciul intern de de prevenire si protectie, sau d) serviciul extern de prevenire si
protectie.

Ce probleme vor fi studiate ?

Tematicile vor fi aprobate de catre angajator si vor fi pastrate la persoana care efectueaza
instruirea. Instruirea se va completa obligatoriu cu demonstratii practice

Dovada instruirii:
verificarea instruirii periodice se face de catre seful ierarhic al celui care efectueaza
instruirea si
prin sondaj de catre: angajator, sau

32
 lucratorul desemnat, sau
serviciul intern de prevenire si protectie,sau
serviciile externe de prevenire si protectie.
rezultatul verificarii va fi consemnat în fisa de instruire

33
 PREVENIREA SI STINGEREA INCENDIILOR

Surse de aprindere de natură electrică

- Arcul electric, scîntei electrice – constituie importante surse de aprindere în incendii şiu
explozii, în
general în cazul unor amestecuri inflamabile
- Scurtcircuitul – poate deveni o sursă de aprindere în anumite condiţii favorizante,

- Instalaţii de iluminat cu fluorescenţă – pot provoca incendii dacă sunt confecţionate din
materiale
tzermoplastice, care se caracterizează printr-o ardere cu flacără, însoţită de apariţia de
picături
arzânde. Fenomenul apare în urma unor defecte în funcţionare, îndeosebi în condiţii de
exploatare
îndelungată (îmbătrânirea materialelor şi, mai ales, în condiţii de mediu agresiv (fum,
aerosoli, vapori
corosivi etc.)
- Electricitate statică –descărcările electrostatice sunt frecvente, dar devin potenţial
periculoase şi pot
genera incendii sau explozii când au loc într-o atmosferă explosivă sau când în apropiere
există
materiale inflamabile.
- Surse de autoaprindere (aprindere spontană) – trebuie acordată atenţie substanţelor
piroforice care se
aprind în contact cu aerul (fosfor, metale alcaline, hidruri de siliciu, sulfură de fier, pulberi
de aluminiu,
de zinmc, de titan, zirconiu), substanţelor care se aprind spontan, în contact cu apa
8metale alcaline,
varul nestins, carbura de calciu, carbidul, pulberea de aluminiu) şi substanţelor care se
aprind spontan
în contact cu oxidanţii (peroxid de sodiu, permanganat de potasiu, cloraţi)
- Surse de aprindere de natură mecanică – pot fi iniţiate în urma ungerii
necorespunzătoare sau a
gripajului unor piese cu o viteză mare de rotaţie, prezenţei unor corpuri străine (nisip, praf)
între două
suprafeţe în mişcare, montării defectuoase a lagărelor şi a arborelui, frecarea în feredoul
autovehiculelor sau blocarea saboţilor de frânare, precum şi scînteilor mecanice de şoc
sau abraziune.
- Incendii intenţionate
Modalităţi de acţiune la descoperirea unui incendiu
Orice persoana are urmatoarele obligatii :
- Anunţarea IMEDIATĂ a incendiului;
- Evacuarea în ordine, fără panică, a persoanelor din afara societăţii şi ajutorarea celor
care nu se pot
evacua singure;

34
- Încercarea de stingere a focului, dacă nu este prea riscant (nu se va utiliza mai mult de 1
stingător;
dacă focul nu s-a stins, evacuaţi imediat zona);
- Anunţarea telefonică a pompierilor militari, la numărul 112 , din cea mai apropiată zonă
neafectată;
- Comunicarea, către conducerea unităţii, a detaliilor referitoare la locaţia exactă şi la
amploarea
incendiului.

35
 BIBLIOGRAFIE

www.wikipedia.ro

www.regielive.ro

www.scribd.ro

www.hobbytronica.ro

www.didactic.ro

„Masurari electrice si electronice” de Radu Dordea

„Masini si instalatii electrice” de Constantin Popescu si Stelian Popescu

36