ă, frunza 'mprăştiată,

lă 'n geamuri grele picuri;

isori din roase plicuri
gândeşti la viaţa toată.

mpul tău cu dulci nimicuri,

meni 'n uşa ta să bată;
e-i, când afară-i sloată,
la foc, de somn să picuri.

ă uit din jet de gânduri,

ul vechiu al zânei Dochii,
a creşte rânduri-rânduri;

oşnirea unei rochii,

abia atins de scânduri...
i şi reci mi-acoper ochii.