You are on page 1of 1

Nevertebrate unicelulare

Protozoarele- sunt organisme microscopice, cele mai simple ca structură, fiind


unicelulare. Lumea protozoarelor este variată.
Sunt primele forme animale apărute pe Pământ.
Celula, care alcătuieşte corpul, este capabilă să îndeplinească toate funcţiile vitale.
Euglena verde
Euglena verde, pe care o observăm într-o picătură de apă luată din baltă, are o formă alungită,
de o,1 – 0,2 mm.
În citoplasma celulei se găseşte clorofilă.
La capătul anterior are un firişor numit flagel, de unde şi numele de flagelate. Prin mişcările
flagelului, înoată uşor în apă.
Amiba
Amiba este un protozoar unicelular, cu membrana celulei foarte subţire.
Ea îşi poate modifica forma corpului prin emiterea de prelungiri numite pseudopode sau
picioruşe false.
Parameciul
Parameciul este un protozoar acvatic mai evoluat.
Celula are formă alungită, de 0,25 mm lungime, iar membrana prezintă cili vibratili (de unde şi
denumirea ciliate), care servesc la deplasarea în apă.
Celula are două nuclee.
Importanţa unor protozoare
Euglena verde, amiba şi parameciul sunt animale unicelulare numite protozoare, cu mare
importanţă practică şi teoretică.
Ele consumă bacteriile şi substanţele organice, curăţind apele. În acelaşi timp, ele sunt sursă
de hrană pentru animalele mici acvatice. Unele protozoare influenţează procesul de formare a
solului.

Protozoare parazite

Există însă şi protozoare parazite care produc boli omului şi animalelor (plasmodiul malariei,
giardia, lamblia etc).

Nevertebrate pluricelulare
Spongierii
Buretele nu este un animal, ci o colonie, fiecare individ având un oscul.
Forma buretelui este neregulată, cu deschideri mai mari numite osculi prin care intră apa ce
străbate corpul, şi deschideri mai mici numite pori prin care intră apa în corpul buretelui.
Peretele corpului este format din două straturi de celule, separate printr-o substanţă
gelatinoasă.
Corpul gelatinos al buretelui de apă dulce este susţinut de un schelet moale, elastic, ramificat,
alcătuit din spongină, de unde şi numele de spongieri.
Buretele este străbătut de numeroase canale prin care circulă apa bogată în hrană şi oxigen. La
întretăierea acestor canale se găsesc celule flagelate cu guleraş care formează coşuleţe vibratile.
Mişcarea flagelilor determină circulaţia apei în corpul buretelui întotdeauna în acelaşi sens.
Buretele de apă
Buretele de apă dulce trăieşte în apele curgătoare sau stătătoare, fixat pe plantele acvatice,
pietre etc.
Buretele de mare
Buretele de mare trăieşte pe fundul mărilor calde, aproape pe ţărm, ducând o viaţă sedentară.

You might also like