CUPRINS

1 INTRODUCERE

2 FEBRA, SIMPTOMUL COMUN AFECTIUNILOR

, LA COPII.
CAND TREBUIE SA TE ALARMEZI SI
, CARE ESTE TRATAMENTUL CORECT?
De ce apare febra?
Cum măsurăm corect temperatura copilului?
Tratăm sau nu tratăm febra?
Opțiunile terapeutice în tratamentul febrei la copil
Hidratarea suplimentară

3 AFECTIUNI
, COMUNE LA COPII
Care este diferența dintre răceală și gripă?
Bronșita și bronșiolita: Două afecțiuni cu denumiri și simptome aproape identice. Ce le diferențiază?
Virusul sincițial respirator (VSR). Majoritatea copiilor se infectează cu VSR înainte de împlinirea vârstei de 2 ani.
Laringita: De ce această afecțiune este mult mai gravă la copii decât la adulți.
Amigdalita: Când trebuie scoase amigdalele?
Pneumonia, una dintre cele mai serioase afecțiuni respiratorii la copii
Otita: Când trebuie administrate antibioticele
Boala mână-gură-picior: Cei mai afectați sunt preșcolarii
Convulsiile febrile

1. INTRODUCERE
Probabil cel mai frecvent simptom întâlnit în
pediatrie, febra rămâne încă un motiv de pa-
nică printre părinți, bunici sau bone. Și, poate
de multe ori, nu febra în sine, cât starea gene-
rală a copilului, care se modifică semnificativ
atunci când acesta este bolnav, este motivul
real al anxietății.
Perioada copilăriei este una cu totul aparte,
organismul fragil apare pe lume cu zestrea
genetică maternă pregătită mai bine sau mai
puțin bine să facă față miilor de microbi care
ne înconjoară până spre 6 luni (anticorpii ma-
terni care trec la făt prin cordonul ombilical,
prin colostrul matern, prin laptele matur și
care dincolo de 26 săptămâni de viață scad nu-
meric, dar și ca funcție).
Dincolo de 6 luni, riscul infecțios crește, așa Atunci când bolile vin și trec, când sunt pu-
cum în fapt crește și expunerea la virusuri și ține ocaziile în care este nevoie de antibiote-
bacterii, iar organismul naiv iși formează pro- rapie sau de spitalizare, când majoritatea îm-
priul sistem imunitar, proprii anticorpi. Imu-
nitatea care se formează încă din primele luni
bolnăvirilor apar după intrarea în colectivitate
(creșă, grădiniță), acestea fac parte din tabloul
de viață este sistemul de apărare pentru viito- frecvent întâlnit pentru majoritatea copiilor.
rul adult. Dacă însă infecțiile se complică frecvent, co-
pilul este diagnosticat cu otite repetate, pneu-
monii sau bronșiolite, probabil că ceva nu este
în regulă cu sistemul imunitar și sunt necesa-
re investigații suplimentare.
Febra este un simptom al multor afecțiuni ale
copilului, fie că vorbim despre boli respirato-
rii, digestive, urinare, eruptive sau autoimune.
Cel mai frecvent simptom descris de părinți,
ușor de observat și de cuantificat, este așadar
și cel mai nespecific. Rareori vom ști ca pă-
Anticorpii și celulele de apărare specifice (celu- rinți, de la primul croșet febril, despre ce boală
lele natural killer sau netrofilele) se formează este vorba de fapt.
fie activ, după fiecare trecere prin boală, fie pa-
siv, după vaccinările recomandate.
Așadar, un copil, pentru a putea ajunge la for-
ța imună a unui adult, care răcește rar și de
obicei trece ușor prin boală, are “nevoie” să
treacă la rândul lui prin toate “răcelile” copilă-
riei, să ia contact cu germenii și să-și formeze
anticorpii specifici, exact ca niște soldați an-
trenați în luptă.
Dacă sunt 8-10 răceli pe an în perioada primei
3
copilării, acest număr nu trebuie să sperie pă-
rinții.
De multe ori auzim în jurul nostru descrierea
febrei că fiind “bună”, deoarece arată că “or-
ganismul luptă”. În puține cazuri, de fapt, pu-
tem spune că este…bine să ai febră. Nu, febra
nu este niciodată un semn de bine, dar este,
medical vorbind, de preferat să existe, că și un
semnal de alarmă că ceva se întâmplă în orga-
nismul copilului nostru, pentru a fi atenți, a
lua măsuri corecte și specifice, pentru a merge
în consult la medicul de familie sau pediatru.
4 Un părinte informat corect este un ajutor de
Se știe că cel mai fin observator al stării gene- Așadar, urmează să descoperim împreună
rale a unui copil este părintele acestuia. ce este febra, cum o măsurăm, cum o comba-
tem, când trebuie să ne îngrijorăm și care sunt
Se și spune printre medici, că oricât de spe- cele mai frecvente afecțiuni în care febra este
riată ar fi o mamă, până la proba contrarie simptomul principal.
“trebuie să o crezi” în tot ceea ce descrie ca și
simptomatologie a propriului copil.
Părinții sunt de cele mai multe ori primii care
observă starea de rău a copilului și devin astfel
și primii care pot lua măsurile necesare pentru
a ameliora situația clinică, până la un eventual
consult medical.
nădejde al pediatrului.
 2. FEBRA
CÂND TREBUIE SA TE ALARMEZI SI CARE ESTE TRATAMENTUL CORECT?
De ce apare febra?
Febra se definește că fiind temperatura cres- Că și observație generală însă, temperatura
cută a organismului, în general peste 38 grade corpului unui copil în primele luni de viață se
Celsius. apropie în general de 38 grade Celsius, ea creș-
te după plâns, masă, perioadele de agitație,
În mod normal există variații ale temperatu- pentru a scădea în somn.
rii organismului, care scade în somn spre 36
grade și poate crește în timpul serii către 37,5
grade Celsius, considerate a fi normale.

Această variație este și mai mare în cazul su-

garilor și copiilor mici, care nu dispun de la în-
ceput de toate mecanismele termoreglării, si-
tuație în care pot apărea ascensiuni termice de
38 grade și peste în absența unei boli acute.
Febra poate apărea, de asemenea, post vacci-
nare, la distanțe care variază în funcție de ti-
De cele mai multe ori, febra apare ca și SIMP- pul de vaccin, cel mai frecvent fiind în prime-
TOM al unui proces infecțios sau inflamator le 48-72 ore post imunizare. Nu există nicio
acut, la copii infecțiile virale (mai frecvente) și dovadă științifică care ar putea lega febra de
cele bacteriene fiind principala cauza a apariți- erupția dentară, deși există foarte multe supo-
ei temperaturii crescute. Dintre cele mai întâl- ziții populare.
nite afecțiuni febrile la copil, amintim: gripa,
rinofaringita(răceală comună), laringita, bron-

5
șitele, bronșiolitele, gastroenterocolitele, oti-
tele și infecțiile de tract urinar.

Cum masuram corect temperatura
copilului?
Există mai multe posibilități de a cuantifica în
mod corect temperatura unui copil, dar, de-a
lungul vremii, cea mai exactă modalitate ră-
mâne măsurarea intrarectală.
Cu siguranță nu este modalitatea și cea mai
ușor acceptată, atât de părinți, cât și de copii,
de aceea există și metode alternative, cu limi-
tări însă legate de vârstă, dar mai ales de acu-
ratețe.
La sugarul sub 3 luni, se preferă folosirea ter-
mometrizării axilare, cea rectală având riscul
perforației anale în cazul utilizării neriguroase
a termometrului, în timp ce la copiii mai mari
de 4-5 ani se preferă măsurarea axilară a tem-
peraturii.
Nu este niciodată corectă estimarea doar prin
atingere (cu mâna, cu buzele pe frunte) a fe-
brei unui copil, de fiecare dată fiind necesară
termometrizarea.
6
Fiecare termometru este un instrument elec-
tronic unic, cu instrucțiuni de utilizare și pro-
pria scală de valori considerate de către pro-
ducător a fi cut-offul de la care se consideră
febra. Este bine întotdeauna să fie citite aces-
te manuale înainte de a folosi un termometru,
chiar dacă mulți pot considera că sunt instruc-
țiuni care se subînțeleg. De asemenea este ide-
al să respectăm condițiile de depozitare și de
sterilizare/curățare a termometrelor cu soluți-
ile recomandate.
Valoarea temperaturii este un indicator im-
portant în evaluarea, dar mai ales în evolu- Termometre digitale sau de sticlă?
ția unei boli, și poate schimba atitudini tera-
peutice, așadar contează să fie cât mai exactă.
Valoarea temperaturii însă nu ține loc de dia-
gnostic, nu ne spune cât de bolnav este sau nu
un pacient.
Există situații în care un copil poate avea febra
ridicată (considerată peste 39 grade Celsius)
având o boală obișnuită, așa cum există situ-
ații dramatice, în care copilul suferă o infecție
severă și nu are deloc febră (organismul este
atât de imunodeprimat încât nu se mai apără).
Termometrele digitale sunt astăzi accesibile ca
preț, foarte răspândite și reprezintă cea mai
sigură și exactă modalitate de a măsura tem-
peratura. Există multe modele pe piață, cele
adresate sugarilor, au, în general, capătul fle-
xibil, tocmai pentru a preveni eventualele ac-
cidente nedorite (perforația anală atunci când
sugarul face o mișcare bruscă).
Termometrele clasice de sticlă cu mercur prac-
tic NU se mai folosesc și NU se mai comerci-
alizează în mod legal, din cauza riscului toxic
al mercurului, dacă acest dispozitiv se sparge
accidental.
Temperatura rectală
la copilul peste 3 luni și până în 3-4 ani,
cea mai fidelă valoare a temperaturii se
obține cu ajutorul termometrizării intra-
rectale;
Temperatura axilară
poziția cea mai facilă de măsurare este
cea cu copilul așezat pe burtă, eventu-
al în brațele părintelui. Se apasă butonul
termometrului digital și se așteaptă până
ce apare notificarea de Lo ( de la low tem-
perature), apoi se introduce TOT capătul
marcat (de obicei argintiu) al termome-
trului în anus pe distanță de 6-12 mm;
multe ghiduri notează posibilitatea de a
aplica pe capătul metalic un pic de vase-
lină, dar sunt producători de termome-
tre care atrag atenția în prospecte asupra
lipsei de acuratețe a măsurătorii în acest
caz;
măsurătoarea încetează în momentul în Temperatura orală
care se aude un sunet (bip), care anunță
atingerea temperaturii maximale (sunt
termometre performante care au nevoie
de doar 10 secunde vs cele de generație
mai veche, care măsurau în aproximativ
1-2 minute);
după fiecare utilizare, capătul termome-
trului se spală cu apă și săpun și se dezin-
fectează cu alcool.
temperatura axilară se măsoară, în gene-
ral, în cazul copilului de peste 4 -5 ani;
termometrul se poziționează în axila us-
cată (fără transpirație);
nu se folosește același termometru pen-
tru măsurarea intrarectală și cea orală (în
gură);
nu se va măsura temperatura oral, dacă
au fost consumate alimente foarte calde
sau foarte reci în ultimele 30 de minute;
se plasează vârful termometrului sub
limbă, cât mai adânc, iar copilul trebuie
să țină termometrul între buze;
se așteaptă, că și în cazul măsurii intra-
rectale, maximum un minut în cazul ter-
mometrelor digitale;
termometrele tip suzetă sunt considera-
te de Academia Americană de Pediatrie
foarte inexacte, astfel încât orice tempe-
ratură crescută trebuie confirmată prin
măsurarea intrarectală;

se aduce brațul în poziție aproape de corp

și se ține strâns termometrul în axilă în
această poziție pentru aproximativ 5 mi-

7
nute, NU doar până se aude sunetul (bip-
ul) termometrului digital.
 după fiecare utilizare, capătul termome-
trului se spală cu apă și săpun și se dezin-
fectează cu alcool.
Temperatura auriculară
temperatura auriculară nu este la fel de
exactă ca cea măsurată intrarectal;
dacă a existat o expunere la frig prior ter-
mometrizării, este indicat să se aștepte
aproximativ 15 minute;
otita sau tuburile intraauriculare terape-
utice nu modifică valoarea temperaturii;
termometrul special pentru ureche se
introduce în conductul auditiv extern cât
mai perpendicular pe membrana timpa-
nică și se menține în interior aproximativ
două secunde;
8 ția febra, urmând a fi confirmate de mă-
pentru a obține o poziționare cât mai co- Temperatura frontală (măsurată la artera
rectă, este indicat a se ridica pavilionul temporală, măsurată pe frunte)
extern al urechii înainte de introducerea
capătului special al termometrului;
după fiecare folosire, capetele termome-
trului se spală cu apă și săpun și se dezin-
fectează cu alcool;
metodă este grefată de o complianță scă-
zută a copilului (se mișcă foarte mult),
care conduce frecvent la o măsurare ine-
xactă.
se poate măsura folosind un termome-
tru, care se mișcă pe întreagă frunte a co-
pilului atingând-o sau poate măsura “de
la distanță”, practic fără să atingă pielea,
folosind undele infraroșii (non-contact);
acest tip de termometre sunt, de obicei,
foarte scumpe și puțin exacte, dar pot fi
folosite și ca metodă rapidă de a eviden-
surarea intrarectala sau axilară;
 sunt preferatele părinților, fiind foar-
te puțin invazive, dar trebuie să reținem
gradul de acuratețe care deocamdată ră-
mâne foarte redus, indiferent de firma
producătoare.
Există întotdeauna o diferență între tempe-
ratura măsurată intrarectal, oral, axilar sau
auricular și acest lucru se datorează faptului
că există întotdeauna o diferență între tempe-
ratura măsurată central (așa cum este în cre-
ier, similare fiind cele auriculare/timpanice și
rectală) și temperatura măsurată periferic, la
nivelul tegumentului (ca în cazul celei axilare,
frontale sau temporale). Această diferență NU
trebuie standardizată și nu se face, practic, o
echivalentă între temperaturi, adunând sau
scăzând un grad sau jumătate de grad Celsius,
ci se cunosc exact valorile dincolo de care se
consideră febra în funcție de locul măsurăto-
rii, astfel:
Metoda de măsurare Valori normale
Intrarectală 36.6 - 38°C
Orală 35.5 - 37.5°C
Axilară 35.5 - 37.5°C
Intraauriculară 35.5 - 37.5°C
Tratăm sau nu tratăm febra?
Tratăm. Copilul febril nu are, în general, o sta-
re generală bună, este ”supărat”, plânge mai
mult, mănâncă greu, nu doarme bine.
Ghidurile europene recomandă ca în situația
unei febre mici (până în 38,5 grade Celsius),
aceasta să nu fie tratată cu antitermice, ci doar
utilizând măsuri fizice: împachetări hipoter-
mizante, dezbrăcarea copilului, scăderea term-
peraturii ambientale și hidratare suplimenta-
ră.
În realitate, însă, valoarea temperaturii nu
ar trebui să fie principalul motiv pentru care
un copil ar trebui sau nu să primească anti-
termice, ci starea lui generală modificată. De
cele mai multe ori, un copil cu febră, în prime-
le zile de la apariția ei, poate fi tratat la domi-
ciliu. Există, însă, câteva situații în care este
absolut necesar consultul medical și acestea
sunt:
sugarii cu vârsta sub 3 luni și temperatu-
ră peste 38 grade Celsius, indiferent de
starea generală a acestora (chiar dacă la
prima vedere par fără alte simptome alar-
mante). Acestor copii li se pot administra
antitermice numai la indicația medicului
pediatru sau medicului de familie;
copiii cu vârsta între 3 luni și 3 ani care
au febră de peste 3 zile și care au stare
clinică modificată;
copiii cu vârsta între 3 luni și 3 ani care
au febră de peste 39 grade;
copiii de orice vârstă cu temperatura ora-
lă, rectală sau axilară de peste 40 grade
Celsius;
copiii de orice vârstă care au prezentat
convulsie în context febril;
copiii de orice vârstă cu febră recurentă,
pentru mai mult de 7 zile;
copiii cu febră care sunt cunoscuți cu boli
cronice cum sunt: lupusul eritematos sis-
temic, boli cardiace congenitale, cancer în
antecedente, etc;
copiii care au febra și erupție nou apărută
odată cu temperatura crescută.
9
 OPTIUNILE TERAPEUTICE ÎN TRATAMENTUL FEBREI LA COPIL
Medicația

Ibuprofenul este un derivat al acidului fenila-
cetic şi, ca atare, acţionează ca antiinflamator,
analgezic şi antipiretic cu eficacitate asemănă-
toare acidului acetil-salicilic (aspirina).
Ibuprofenul, în plus faţă de paracetamol, are
acţiune antiinflamatoare mai puternică, in-
trând în acțiune și mult mai rapid și se comer-
cializează sub formă de suspensie gata recon-
stituită cu gust plăcut.
Modalitatea cea mai eficientă de a scădea tem-
peratura unui copil este tratamentul medica-
mentos : acetaminofen sau ibuprofen.
În situațiile nedorite, în care copilul refuză
suspensia sau varsă, ibuprofenul poate fi ad-
ministrat și sub formă de supozitoare, absor-
pția fiind comparabilă între cele două forme
farmaceutice.
Administrarea alternativă a celor două medi-
camente se face doar la recomandarea medicu-
lui, este grefată de riscul administrării de doze
greșite sau la intervale prea mici și nu este re-
comandată în ghidurile europene decât în ca-
zul febrelor greu responsive la tratament.

Fiecare dintre cele două medicamente are ca-

pacitatea de a scădea valoarea febrei cu 1-1,5
grade Celsius în primele 45-60 minute de la
administrare și de a îmbunătăți, evident, sta-
rea generală a copilului, prin efectele antiinfla-
matorii și analgezice (antidureroase).
Doza de administrat se calculează, de obicei,
pe kilogram corp (deci ține mai degrabă cont
de kilogramele copilului și mai puțin de vârsta

10
acestuia) și se poate administra la interval de
6-8 ore, fără a depăși 4 administrări în 24 ore.
Nu se administrează niciodată ASPIRINĂ co-
pilului cu vârstă de sub 12 ani, din cauza ris-
cului apariției sindromului Reye. Nu se admi-
nistrează niciodată antibiotic cu scopul de a
trata febra.
Hidratarea suplimentară
Odată cu febra, crește riscul deshidratării co-
pilului suferind. Este necesară, în această peri-
oada, suplimentarea aportului de lichide, sub
orice formă pot fi ele administrate: apă, ceai,
lapte (formulă sau lapte matern), supe, iaur-
turi, siropuri, săruri de rehidratare etc.
Perioada de boală este, de obicei, însoțită de
lipsa de apetit, iar părinții trebuie să fie ceva
mai insistenți, mai fermi sau să găsească so-
luții atrăgătoare pentru a-i determina pe copii
să se hidrateze corect. Lipsa de hidratare 24-
36 ore la rând, însoțită de febră înaltă, condu-
ce la necesitatea spitalizării și suplimentării
hidrice pe cale intravenoasă.
Repaus la domiciliu
Un copil febril, chiar și de vârstă mai mare,
școlar sau preșcolar, trebuie să rămână la do-
miciliu. Este în beneficiul lui să se odihnească
mai mult, să dea timp organismului să lupte
cu infecția, să nu se expună întâlnirii cu noi
germeni, crescând astfel riscul suprainfecții-
lor. Copiii pot reveni în colectivitate după mi-
nimum 24 ore de afebrilitate.
Măsurile fizice
Dușurile reci sau împachetările hipotermi-
zante sunt metode fizice care pot fi folosite cu
succes, dacă se respectă anumite condiții. Ni-
ciodată apă care se folosește la dus nu trebuie
să fie foarte rece, se preferă dușurile călduțe,
cu o temperatura uneori destul de ridicată, cu
doar 1-2 grade mai scăzută decât termperatu-
ra corpului copilului febril. Dacă în acel mo-
ment copilul frisonează (tremură, pare sau
spune că îi este frig), dușurile sau împachetă-
rile sunt contraindicate, pentru că ii vor ac-
centua simptomatologia.
Frisonul este o ascensiune termică bruscă,
în timpul căreia pacientul tremură fără să își
piardă starea de conștiență. Copilul cu frison
primește de primă intenție antitermic pe cale
generală (oral sau intrarectal, ibuprofen sau
acetaminofen) și este încălzit (îmbrăcat gros,
acoperit cu pături, surse de căldură în jur),
până când frisonul încetează.
Niciodată împachetările hipotermizante nu
trebuie făcute utilizând oțet sau alcool. Su-
prafața corporală a unui copil este mult redu-
să față de cea a unui adult, atât alcoolul cât și
oțetul se absorb transcutan, existând riscul in-
toxicațiilor severe.
Atenție!
sunt suficiente cantități extrem de mici
pentru a se întâmpla o tragedie.
11
 3. AFECTIUNI COMUNE LA COPII
3.1 CARE ESTE DIFERENTA DINTRE RACEALA SI GRIPA?
Afecțiuni extrem de frecvente atât la copii, cât Vaccinarea se realizează în campanii de vac-
și la adulți, răceala și gripa sunt deseori con- cinare, înainte de debutul sezonului de îm-
fundate, din cauza simptomatologiei relativ bolnăviri, în lunile septembrie-octombrie,
similare, care implică tractul respirator supe- vaccinul având nevoie de 10-14 zile pentru a
rior. Când spunem răceală comună, trebuie să dezvolta anticorpi protectori. Au contraindi-
ne gândim la infecțiile virale, cel mai frecvent cație pentru vaccinare persoanele alergice la
agent cauzator fiind rhinovirusul. ou, cele cu istoric familial de boli autoimune,
copiii mai mici de 6 luni sau cei cu reacții seve-
Rhinovirusul poate cauza îmbolnăviri la co- re post-vaccinare la vaccinările gripale anteri-
pil pe tot parcursul anului, mai frecvente fi- Virusurile gripale pot îmbolnăvi populația ge- oare. De multe ori, gripa și răceala debutează
ind toamna și primăvară. El nu este singurul nerală în epidemii (tipurile A și B)- cu evolu- cu aceleași simptome: rinoree (secreții naza-
agent cauzator al răcelilor copilului, adenovi- ție sezonieră de obicei din noiembrie până în le), strănut, tuse, durere în gât, febră, fiind
rusul, virusul, coronavirusul, enterovirusul, martie sau sporadic (tipul C), fiind responsa- practic infecții ale căilor respiratorii superioa-
virusul sincitial respirator sau metapneumovi- bile de aproximativ 36.000 de decese anual re, ambele având agenți cauzatori virusurile.
rusul fiind alte virusuri frecvent cauzatoare de din 226.000 cazuri spitalizate în SUA. Ce este
boli acute respiratorii. important să reținem? Gripa NU este o răcea-
lă mai ușoară, este o boală SEVERĂ, potenți-
Gripa este una dintre cele mai serioase boli ale al fatală, care poate afecta întreaga populație,
copilului, fiind cauza importantă de mortalita- provocând complicații care pot conduce chiar
te și morbiditate. la deces, exact la persoanele de vârstă extre-
mă: copiii sau bătrânii. Evoluează epidemic și,
din fericire, există posibilitatea de a fi preve-
nită prin VACCINARE, Organizația Mondială

12
a Sănătății recomandând vaccinarea anuală a
tuturor copiilor cu vârsta de peste 6 luni.
În general, febra este unul dintre simptomele
care diferențiază cele două boli, pentru că, în
gripă, temperaturile sunt foarte ridicate, 39-
40 grade Celsius, în timp ce, în răceala comu-
nă, mai degrabă apar subfebra și febra joasă,
37.5-38 grade Celsius.
În cazul copiilor însă, febra este un simptom gia acută, mai degrabă productivă și nu atât de
la fel de întâlnit și la valori asemănătoare, și în supărătoare.
cazul răcelilor și în cazul gripei, și atunci cele
două patologii se confundă foarte ușor. Starea
generală de rău, care poate dura 7-10 zile, este
simptomul dominant în gripă, împreună cu
febra înaltă.
Durerile musculare sunt extrem de frec-
vente în gripă și aproape absente în răceala
obișnuită. Ele sunt însoțite frecvent și de du-
reri articulare și de stare generală extrem de
proastă, de oboseală extremă.
Copilul, care nu poate comunica simptomato-
logia la fel ca și un adult, prezintă, în cazul gri-
pei, somnolență, apatie, lipsa apetitului, plâns
slab, febră înalta, ca urmare a durerilor mus-
culare și articulare pe care le resimte și el.
Obstrucția nazală și rinoreea sunt frecven-
te în răceala obișnuită, în timp ce în gripă sunt
mai rare. Nasul curge mult mai frecvent în ri-
nofaringitele cu rhinovirusuri, iar în gripă ra-
reori, de aceea tot în răcelile banale apar mai
frecvent complicații în sfera naso-faringelui,
cum sunt sinuzitele și otitele la copil.
Durerile în gât sunt mult mai întâlnite în
răceala obișnuită, dar aproape inexistente în
gripă. Tusea însoțește ambele patologii, dar
durează mai mult în timp (până la câteva săp-
tămâni) și este mai agresivă ca intensitate în
gripă, frecvent seacă, iritativă, în răceli fiind
întâlnită câtă vreme există și simptomatolo-
Însoțind starea generală extrem de modifica-
tă, în gripă apar frecvent greață, vărsături
și diaree.
În ambele situații de primă intenție, trata-
mentul este suportiv, necesitând hidratare,
repaus la domiciliu și diminuarea simptoma-
tologiei folosind medicație antiinflamatorie
și antitermică. Ibuprofenul rămâne o opțiune
excelentă, acționând și pentru reducerea in-
tensității durerilor articulare, musculare, dar
și pentru scăderea temperaturii.
Adițional, se pot folosi descongestionante ale
mucoasei nazale, dezinfectante și antiiflama-
torii pentru mucoasa gâtului, siropuri antitu-
sive pentru tusea seacă sau expectorante pen-
tru tusea din răceala obișnuită.
Ambele afecțiuni sunt virale și nu necesită an-
tibioterapie de rutină. Gripa poate beneficia
de tratament etiologic cu antivirale specifice,
dar acestea se administrează exclusiv în spital,
în cazurile severe.
În plus, complicațiile bacteriene pot viza, din
păcate, ambele boli, sinuzita, bronșita, pneu-
monia sau otita necesitând antibioterapie și
uneori chiar și spitalizare.
13
 3.2 BRONSITA SI BRONSIOLITA: CE LE DIFERENTIAZA?
Deși denumirile sunt asemănătoare și ambe-
le sunt boli respiratorii, sunt, de fapt, entități
foarte diferite. Bronșiolita este o boală acută a
căilor respiratorii inferioare, având ca agenți
etiologici în principal virusurile care produc
o inflamație importantă a bronșiolelor (căile
respiratorii mici).
Clinic, boala debutează ca orice altă răceală
obișnuită, cu febră, rinoree, tuse, care în evo-
luție, se accentuează, devine spastică, iritativă
și antrenează ulterior respirație dificilă (sin-
drom funcțional respirator) cu expir prelun-
git, tiraj intercostal și subcostal, bătăi ale ari-
pioarelor nazale (din necesitatea copilului de a
se oxigena mai bine).
Cauza principală rămân virusurile cu tropism
(afinitate) respirator, transmiterea făcându-se
prin picăturile Flugge, cele eliminate prin stră-
nut, tuse și prin intermediul secrețiilor na-
zale. Aglomerația, umezeala, lipsa aerisirii
spațiilor închise sunt factori externi care favo-
rizează transmiterea microbilor, de aceea co-
piii care frecventează creșe sau grădinițe sunt
cei mai expuși.
Tratamentul este suportiv, cauza fiind viru-
Este o boală care, afectează, în principal, suga- surile, neexistând un tratament etiologic.
rii și copiii sub vârsta de doi ani.
Nu se administrează antibiotic în bronșiolită.
Semnele clinice sunt mai greu decelabile de că- Febra este de obicei mică, dar inflamația căilor
tre părinte în stadiile inițiale, dar aceștia pot aeriene importantă, de aceea un antiiflamator
observa o respirație greoaie, o sete permanen- rămâne medicația adjuvantă de elecție.
tă de aer, un copil care șuieră (are wheezing
expirator), agitat, care se alimentează cu difi-
cultate, în cazurile mai avansate geme sau de-
vine chiar letargic.
Inflamația pe care germenii o produc la nive-
lul căilor aeriene inferiore conduce la apariția
secrețiilor mucoase numeroase, oxigenarea
putând deveni precară, de aceea consultul me-
15
dicului pediatru sau medicului de familie sunt
absolut necesare.
Bronșita acută este o inflamație a căilor aeri-
ene inferioare, dar de calibru mai mare, astfel
fiind afectate traheea, bronhiile mari, mai rar
bronșiolele.
Cauza este, ca și în cazul bronșiolitei, o infec-
ție virală, rareori fiind vorba de o infecție bac-
teriană încă de la debutul bolii, în cazul unui
copil imunocompetent (fără probleme deose-
bite de sănătate în istoric).
16
Simptomatologia tipică include tuse produc-
tivă, care urmează unui debut obișnuit, ca în
orice răceală cu rinoree, nas înfundat, febra
moderată.
Copiii sub 5 ani rar expectorează, dar apare
voma, vărsăturile cu mucozități în timpul și
după accesele de tuse. Părinții observă frec-
vent cum din piept se aude un sunet ca și când
o pisica toarce, de la numeroasele secreții exis-
tente în căile aeriene inferioare.
În general, evoluția este autolimitată în 10-14
zile, de ajutor mare fiind însă antitermicele,
antiinflamatoarele, siropurile expectorante la
copiii mai mari de 2 ani, hidratarea suplimen-
tară.
Bronșita cronică este rar întâlnită la copi-
lul imunocompetent, ca o complicație a celei
acute. Pacienții care suferă de bronșită cronică
au mai mult mucus decât este normal în căile
aeriene inferioare, fie din cauza producției în
exces, fie din cauza clearence-ului (curățării)
deficitar. Ea apare mai degrabă în cazul paci-
enților cunoscuți cu boli cronice grave, cum
sunt: mucoviscidoză (fibroză chistica), boala
cililor imobili sau astmul bronșic. Acești copii
necesită întotdeauna tratament mai agresiv,
care ține cont de boala de fond și care poate
include, pe lângă medicația antiinflamatorie și
antitermică, bronhodilatatoare, expectorante
și, frecvent, în cazul complicațiilor bacteriene
și antibioterapie.
 3.3 VIRUSUL SINCITIAL RESPIRATOR (VSR)
Virusul sincițial respirator este prima cauză
a infecțiilor de tract respirator INFERIOR în
cazul copiilor de vârstă mică, sub 4 ani. În fi-
ecare an, aproximativ 4-5 milioane de copii
contactează VSR, în SUA peste 125.000 din-
tre aceștia necesitând spitalizare. Cum se ma-
nifestă infecția respiratorie cu VSR? Inițial,
simptomele sunt asemănătoare unui guturai
comun, cu febră moderată, tuse.
În evoluție, tusea se poate accentua, respirația
poate deveni dificilă și apar semnele de gravi-
tate: tahipnee (respirație frecventă), cianoză
(învinețirea tegumentelor), wheezing (respira-
ție șuierătoare), raluri pulmonare (care denotă
afectarea plămânului, extrem de serioasă, mai De obicei, până la vârsta de 3 ani, toți copiii au
ales când este vorba de copii foarte mici).
Cei mai afectați de infecția cu acest virus sunt
nou născuții și prematurii. Aceste categorii
atât de delicate de pacienți au o capacitate re-
dusă de a se apăra de infecții, de aceea și sem-
nele clince ale unei îmbolnăviri pot fi extrem
de înșelătoare, pot trece inițial neobservate:
iritabilitate, mișcări active mai reduse (nu mai
este la fel de jucăuș, la fel de prezent), scăde-
rea apetitului sau chiar tuse, urmată de apnee
ca simptomatologie de debut! Febra, de cele
mai multe ori, lipsește, ca și semn mai degrabă
Virusul sincițial respirator este agentul etiolo-
de gravitate, venit din imaturitatea sistemului
gic cel mai frecvent întâlnit a cauza bronșioli-
imunitar.
ta în cazul copiilor mai mici de 2 ani.
contactat VSR și au dezvoltat o boală respira-
torie ca urmare a acestui germene.
Este obișnuit să existe recurențe ale infecției
cu VSR. Practic, este vorba de reinfecții, întru-
cât, orice persoană, de orice vârstă, inclusiv
adulții, se pot îmbolnăvi cu VRS de mai multe
ori în viață.
De așteptat este totuși să existe o evoluție mai
17
puțin agresivă în cadrul celui de al doilea epi-
sod de infectare cu VSR.

DE CE ESTE MAI GRAVA LA ADULTI DECÂT LA COPII
Laringita este o infecție eminamente virală,
care interesează mai ales laringele, dar și tra-
heea, rareori și bronhiile. Agenții etiologici
sunt, de obicei, virusurile parainfluenza (ti-
purile 1, 2 și 3), responsabile de aproximativ
80% din cazurile de laringită acută la copil.
18
3.4 LARINGITA
Clinica este extrem de zgomotoasă, sperie să-și păstreze calmul, în acest fel și co-
părinții, mai ales că debutul afecțiunii este pilul rămâne liniștit și nu se agită supli-
brusc, în timpul nopții, cu răgușeală, respi- mentar, exacerbând simptomatologia;
rație dificilă și stridor laringean (un zgomot
particular, care arată imposibilitatea de a tra- să încerce să scadă temperatura copilului,
ge aer, de a inspira). În general, înainte de epi- administrându-i un antiiflamator și anti-
sodul acut, simptomele sunt minime, similare termic cu acțiune rapidă (ibuprofen);
unei răceli obișnuite, cu febră moderată, rino- să curețe nasul, utilizând soluții saline
ree ușoară, durere în gât. Exacerbarea apare de (spray cu apă de mare sau ser fiziologic);
obicei brusc, trezește copilul din somn, studi-
ile arătând că între 12 noaptea și 4 dimineața poate scoate copilul la aer, dacă nu este
sunt cele mai frecvente episoade. o vreme călduroasă, aerul rece liniștește
simptomatologia;
Febra este de obicei mică, dar există și situații
în care copiii pot avea febră înaltă, în jur de 40 observă cu atenție dacă simptomele de-
grade Celsius. vin mai severe (respirație mai greoaie, fe-
bră înaltă).
Stridorul este un zgomot particular, metalic,
care apare din cauza îngustarii calibrului larin-
gelui, urmare a inflamației locale și a trecerii
turbulente a aerului printr-un spațiu îngustat.
De obicei, stridorul se aude în inspir și acest
aspect sugerează obstrucția laringeană, la co-
pilul sub 5 ani fiind denumită și crup viral.
Ce pot face părinții când copilul se trezește ră-
gușit, cu stridor și respirație dificilă (dispnee
inspiratorie) în timpul nopții?
Care este momentul în care părinții trebuie să
meargă la medic, în cazul unei laringite?
dacă febra persistă de mai mult de 72 de
ore și copilul este mai mic de 6 luni;
dacă frecvența respiratorie este foarte
mare, efortul de a respira este vizibil sau
dacă buzele se cianozează (se învinețesc);
dacă copilul salivează foarte mult (semn
de gravitate, se întâlnește într-o entitate
potențial fatală numită epiglotită, o com-
plicație a laringitei, suprainfecție cu Hae-
mophilus influenzae);
dacă refuzul alimentației este total, cel
mai probabil din cauza durerilor din gât
foarte mari;
dacă copilul nu poate sta întins în pat Complicațiile crupului sunt rare, dar grave:
(culcat, în poziție de clinostatism, nu suprainfecția bacteriană, edemul pulmonar,
poate dormi), pentru că nu poate respira pneumomediastinul.
în această poziție;
Toate acestea se datorează calibrului mic al
dacă micuțul este letargic, apatic, hipo- laringelui la copil și de aceea și evoluția este
reactiv (semn de mare gravitate, cât mai extrem de rapidă, potențial periculoasă, iar
repede se solicită ambulanță și se merge măsurile terapeutice trebuie să fie ferme și ra-
la spital). pide. Pe lângă medicația antitermică (ibupro-
fenul), de prima intenție sunt administrarea
De cele mai multe ori, din fericire, boala are o inhalatorie a epinefrinei (adrenalină racemică)
evoluție favorabilă, simptomele pot dura de și eventual corticosteroizi (fie intramuscular
obicei 3-7 zile. sau oral)- doar la indicația medicului care exa-
minează pacientul.
Spitalizarea poate fi uneori necesară, dar rare-
ori depășește 2-5% din cazurile totale de boa-
19
lă, dar, dintre acestea, o parte semnificativă
necesită intubație oro-traheala.

ÎN CE CONDITII TREBUIE SCOASE AMIGDALELE
Boală inflamatorie acută a amigdalelor farin- Simptomatologia clinică cuprinde:
giene, frecvent cu extensie în amigdalele lin-
guale sau în ganglionii submandibulari, de
origine cel mai frecvent bacteriană, este boala
copilului mai mare, de obicei de peste 3 ani.
Agentul etiologic cel mai întâlnit este Strepto-
coccus pyogenen (Streptococul beta hemolitic
de grup A).
20
3.5 AMIGDALITA
febră (înaltă, greu resposivă la tratamen-
tul antipiretic, de exemplu ibuprofen);
durere de gât intensă;
respirație urât mirositoare;
Tratamentul amigdalitei streptococice cu-
disfagie - dificultatea de a înghiți, copilul
prinde:
cu amigdalita se alimentează extrem de
greu; tratamentul suportiv, focusat pe menți-
nerea unui aport caloric adecvat și o hi-
odinofagie - durerea la înghițire (chiar și
dratare corectă;
propria salivă se înghite foarte greu);
medicație antidureroasă și antitermică:
adenopatii laterocervicale dureroase bila- ibuprofen și acetaminofen (paracetamol);
teral (ganglionii măriți);
în cazul în care hidratarea nu este cores-
tulburări obstructive cauzate de inflama- punzătoare, poate fi nevoie de suplimen-
ția amigdalină – respirație de tip oral (pe tarea lichidelor pe cale intravenoasă, prin
gură), sforăit, apnee de somn. perfuzii de reechilibrare hidro-electroliti-
că;
Diagnosticul pozitiv este de obicei unul cli-
nic, dar etiologia streptococică este confirma- antibioterapie inițial empirică, până la
tă prin exudat faringian și doar sugerată prin- sosirea culturilor și a antibiogramei, care
tr-un test rapid la streptococ, care de cele mai cuprinde antibiotice din categoria penici-
multe ori necesită confirmare prin cultura cla- linelor, amoxicilinei sau cefalosporinelor
sică din exudat. de generația a două (cefuroxim);
 obstrucția înaltă de căi aeriene superioa- trei sau mai multe infecții amigdaliene
re poate necesita oxigenoterapie, corti- sau adenite pe an, trei ani la rând, în ciu-
costeroizi intravenos sau chiar aparat de da medicației corect administrate;
asistare a respirației plasat nazal (CPAP)-
în spital. amigdalita cronică sau recurentă împreu-
nă cu statusul de purtător de streptococ
beta hemolitic de grup B rezistent la an-
tibiotice.
Pentru că țesutul vegetațiilor adenoide are de
obicei aceeași încărcătură bacteriană cu cel
amigdalian și riscurile intervenției nu sunt
mai mari, majoritatea chirurgilor recomandă
adenoidectomia (operația de polipi) simultan
cu amigdalectomia. Cu toate acestea, acest as-
pect rămâne controversat și este bine ca de-
ciziile să fie luate în cazul fiecărui pacient în
parte, multidisciplinar: pediatru, infecționist,
chirurg ORL.

Indicațiile tonsilectomiei (scoaterea amigdale-

lor chirurgical) sunt extrem de clar reglemen-
tate de ghidurile europene ORL și cuprind:
situațiile în care au existat mai mult de
șase episoade de faringită streptococică
anual, confirmate prin cultură pozitivă
din exudatul faringial;

21
cinci episoade de amigdalită streptococi-
că anual, doi ani consecutivi;
 3.6 PNEUMONIA
UNA DINTRE CELE MAI SERIOASE AFECTIUNI RESPIRATORII LA COPII
UNICEF a estimat că pneumonia omoară Etiologia virală sau bacteriană, simptomato-
aproximativ 3 milioane de copii anual în în- logia clinică pot fi diferite în funcție de vârsta
treaga lume. Este adevărat că majoritatea de- pacienților, astfel:
ceselor afectează copiii care au boli cronice
subiacente, cum sunt displazia bronho-pulmo- nou născuții cu pneumonie prezintă frec-
nară în cazul prematurilor, boli cardiace con- vent iritabilitate, se alimentează nesa-
genitate, imunosupresii etc. Pneumonia poate tisfăcător, au tahipnee (respirație frec-
afecta indivizii de orice vârstă, dar majoritatea ventă), tiraj intercostal și hipoxemie
cazurilor cu potențial sever se întâmplă copii- (saturație scăzută în oxigen), rareori
lor cu vârsta mai mică de doi ani. tuse! Agenții etiologici cei mai întâlniți
sunt: streptococii de grup B, Listeria mo-
nocytogenes sau germenii Gram nega-
tivi (Escherichia coli, Klebsiella pneumo-
niae). Streptococii de grup B se transmit
fie intrauterin, fie în timpul nașterii, de
la mamele infectate. Există și pneumonii
virale ale nou născuților, cauza principală
fiind virusul sincițial respirator (VSR);
Cel mai frecvent întâlnit microb care ca-
uzează pneumonia copiilor mai mari este
Mycoplasma pneumoniae, o bacterie ati-
pică. Copiii afectați pot prezenta whee-
zing, tuse (seacă sau productivă), vărsă-
turi post accese de tuse. Adolescenții și
copiii mai mari prezintă simptome simi-
lare cu ale copiilor mici. În plus, pot avea
: cefalee (durere de cap), durere în piept
de tip pleural, dureri abdominale, văr-
sături, dureri în gât sau otalgie (durere
auriculară).

sugarii mai mari de o lună se infectează

cel mai frecvent cu Streptococcus pneu-
moniae, de aceea și necesitatea vaccină-
rii împotriva pneumococului începând
cu vârsta de două luni. De data aceas- Febra, ca și simptom comun al infecțiilor res-
ta tusea este cel mai întâlnit simptom al piratorii, apare astfel în pneumonii:
pneumoniei sugarului cu vârsta de peste

22
1 lună, împreună cu tahipneea, tirajul in- nou născuții mai degrabă NU au febră,
tercostal, subcostal și hipoxemia; deși sunt foarte bolnavi;
 sugarii mici și preșcolarii cu pneumonii Alte investigații necesare sunt: pulsoximetria, De cele mai multe ori cu tratament corespun-
bacteriene au febră înaltă; hemograma completă, culturi din spută, he- zător, pe cale orală, evoluția este favorabilă.
mocultură, radiografia pulmonară și ecografia
copiii infectați cu virusuri sau microbi (ultrasonografia tinde să ia locul radiografi-
atipici (exemplu: Chlamidia, Mycoplas- ei în diagnosticul pozitiv al pneumoniei, gra-
ma) pot avea febre mici sau chiar pot fi ție unei specificități și sensibilități din ce în ce
afebrili; mai mari).
copiii școlari și adolescenții cu pneumo-
Tratamentul, de cele mai multe ori trebuie
nie prezintă de obicei febră înaltă.
inițiat empiric, înainte de obținerea culturilor
Diagnosticul pozitiv poate necesita multe și aflarea agentului etiologic.
investigații suplimentare, pe lângă examenul
clinic, de mare importanță fiind auscultația
pulmonară, care poate fi dificilă în cazul copii-
lor care plâng mult și colaborează puțin.
Există situații în care este necesară spitaliza-
rea copilului: atunci când saturația în oxigen
este redusă, când infecția pulmonară se gene-
ralizează (septicemie), când există o boală cro-
nică preexistentă, când vărsăturile împiedică
medicația pe cale orală și este nevoie de admi-
nistrarea antibioticelor și antiinflamatoarelor
pe cale intravenoasă.

Tratată, pneumonia bacteriană se vindecă în

aproximativ două săptămâni, deși sunt situ-
ații în care se prelungește spre 4 săptămâni.
Pneumoniile virale se vindecă și mai greu,
neexistând un tratament specific, ci doar cel
Antibioticul se alege ținând cont de vârsta pa-
suportiv, antitermic, antiinflamator.
cientului, tipul de expunere (copil aflat în co-
munitate: creșe, grădinițe, școli sau nu), posi-
bilitatea de a fi sau nu un germene rezistent,
toate acestea fiind regăsite în ghidurile de spe-
cialitate. 23
 3.6 OTITA
CÂND TREBUIE ADMINISTRATE ANTIBIOTICELE
Otita medie acută reprezintă infecția urechii Clinic, în otita medie se descriu:
medii, fiind de obicei o complicație a unei in-
otalgie (durere la nivelul urechii);
fecții de tract respirator superior de cauză vi-
rală. Mai mult de 80 % dintre copii prezintă iritabilitate;
cel puțin un episod de otită medie acută până scăderea auzului;
la împlinirea vârstei de 2 ani.
scăderea poftei de mâncare, vărsături;
În general, otita medie însoțește cam toate in-
febră înaltă.
fecțiile virale ale tractului respirator superior
și este de obicei autolimitată.

Atunci când apare o suprainfecție bacteriană,

se definește otita medie acută supurată.

În otita acută seroasă, lichidul din spatele tim-

panului este clar, limpede, pentru că, în otita
medie acută supurată, lichidul care se acumu-
lează în spatele timpanului să fie purulent, ca-
uzat de BACTERII.

Cele mai frecvente bacterii implicate sunt

Streptococcus pneumoniae (majoritatea cazu-

24
rilor), Haemophylus influenzae și Moraxella
catarrhalis.
Cum fac copiii otită supurată? Cel mai Care este tratamentul corect al otitei medii
frecvent, prin trompa lui Eustachio, care la co- purulente la copil:
pii este mai scurtă, cu diametru mai mare și
mai orizontalizată, astfel încât orice inflama-
ție din zona nasului se transmite foarte rapid
în urechea medie. Din urechea medie, perico-
lul cel mai mare îl constituie riscul extinderii
infecției în mastoidă, osul spongios din spate-
le timpanului, puțin vascularizat.
Cronicizarea otitei medii supurate poate
fi o consecință a unui tratament deficitar și a
menținerii sursei infecțioase nazo - faringie-
ne, care alimentează permanent focarul, mai
exact polipii.
Într-o otită cronică, poate fi vorba, de fapt, de
o infecție care nu a fost niciodată eradică, și,
în acest caz, adenoidectomia (excizia polipilor)
devine indicație absolută pentru a rezolva
întreținarea procesului infecțios cronic.
antiinflamatorii și antitermice (ibupro-
fen).
medicația antibacteriană: antibiotice cu
spectru larg, chiar înaintea culturilor și
a antibiogramei. Se preferă antibiotice-
le din clasa amoxicilinei și tratamentul
se administrează pe parcursul a 10 zile,
până în momentul în care membrana
timpanică își recapătă aspectul normal,
scade inflamația din spatele timpanului
și copilul aude din nou bine;
Prevenția otitei ține și de corecta tratare a
bolii inițiale, a rinofaringitei, prin eliberarea și
curățarea corectă a nazo-faringelui (suflat co-
rect nasul sau aspirarea secrețiilor), medica-
ție antiinflamatorie și repaus la domiciliu, evi-
tând astfel suprainfecțiile.
Vaccinarea antipneumococică, existentă din
dacă evoluția locală nu este una favora- 2017 și în programul gratuit național de imu-
bilă, medicul ORL-ist poate indica mirin- nizare din România, a dus la scăderea semnifi-
gotomia: incizia (înțeparea) timpanu- cativă a incidenței otitei medii acute cu pneu-
lui pentru a evacua puroiul acumulat. mococ în țările în care se utilizează de mai
Miringotomia este o intervenție chirurgi- mulți ani, conform numeroaselor studii ale
cală, care este necesară atunci când tim- Societății Europene de boli infecțioase pedia-
panul bombează și copilul acuză dureri trice (ESPID).
intense, când, în ciuda antibioterapiei,
persistă infecția și acumularea de lichid
25
în urechea medie pentru mai mult de 2-3
luni;
 3.8 BOALA MÂNA GURA PICIOR
CEI MAI AFECTATI SUNT PRESCOLARII
Manifestările clinice sunt variabile și cuprind:

durere în gât sau la nivelul mucoasei bu-

cale și jugale (practic, în gură);

stare generală modificată, febră modera-

tă;

erupție specifică: în primă fază, leziuni-

Boala mână-gură-picior este o boală virală,
care NU se tratează cu antibiotice.
Este produsă cel mai frecvent de Coxsackie-
virus A tipul 16, dar și de alte tulpini, Cox-
sackievirus sau Enterovirusul tulpina 7. Nu
există un test diagnostic de rutină (exudatul
faringian NU stabilește exact diagnosticul, nu
ne aduce antibiograma, nefiind practic nece-
sar).
le apar la nivelul palatului dur, moale, pe
limbă, ele progresând rapid spre vezicu-
le foarte dureroase, care se sparg și devin
apoi înconjurate de un halou roșu. Ace-
lași tip de leziuni apare și în palme, talpă
și uneori chiar și în zona genitală.
Cum se răspândește boala? Modalitatea de
transmitere este de obicei digestivă, iar cel
mai frecvent boala se întâlnește vara, în ade-
vărate mini-epidemii, dar sporadic se diagnos-
tichează în tot restul anului. Incubația este de
obicei de până la o săptămână, iar contagiozi-
tatea este extrem de mare.
Modalitățile de transmitere sunt:
calea fecal-orală (obiecte contaminate,
dar și direct, prin contact cu fecalele co-
pilului bolnav);
calea aeriană: prin salivă sau secrețiile
respiratorii (strănut, tuse) de la o persoa-
nă bolnavă sau în perioada de incubație

26
(înainte de debutul efectiv al bolii cu câ-
teva zile).
Copilul este contagios câtă vreme are simpto- Cum se tratează? Eminamente boala virală
me, în general o săptămână, dar poate fi pur- nu există antimicrobian specific pentru vinde-
tător al virusului și răspândi boala încă alte care:
câteva săptămâni. Odată cu dispariția simpto-
matologiei, repausul la domiciliu nu este obli-
gatoriu, dar este de dorit păstrarea unei igiene
riguroase.
Aceste aspecte de altfel sunt importante și în
prevenție, spălatul pe mâini foarte bine înain-
te și după folosirea toaletei, ștersul cu prosop
de hârtie care se aruncă sau prosop personal,
folosirea paharului propriu.
Spălatul pe maini este un ritual, nu este înlo-
cuit niciodată de folosirea dezinfectantelor,
apa și săpunul sunt cele mai bune dezinfec-
tante care există.
Întotdeauna jucăriile de la locurile de joacă
sunt sursa de microbi, nu trebuie băgate în
gură, iar jucăriile proprii cu care intră și alții în
contact e bine să fie spălate.
Boala în sine nu este gravă, dar prezintă febră
înaltă, starea generală modificată, în mod par-
ticular din cauza leziunilor bucale foarte du-
reroase, care duc la inapetență totală și deshi-
cele mai multe cazuri sunt ușoare, se au-
dratare secundară.
tolimitează în câteva zile;
sunt necesare pentru diminuarea durerii
și febrei paracetamol sau ibuprofen. Fe-
bra este de obicei moderată și răspunde
ușor la antitermice;
dezinfectante orale ale mucoasei bucale;
hidratarea corectă a copilului. De cele mai
multe ori, în puține cazuri este necesară
spitalizarea și în principal pentru lipsa de
hidratare corectă mai ales a copilului mic.
De cele mai multe ori, din păcate, copilul mic
necesită spitalizare pentru reechilibrarea hi-
dro-electrolitică. Boala se poate complica ra-
reori cu meningită sau encefalită virale, care
sunt boli de mare gravitate.
Febra înaltă și mai ales ascensiunile termi-
ce bruște, fac din boala mână-gură-picior una
dintre cele mai întâlnite situații care pot con-
duce la convulsii febrile în context febril la co-
Majoritatea cazurilor apare la copiii mici sub 5 pilul mic.
ani; adulții în general dezvoltă rezistență până
la momentul în care devin părinți, dar nu sunt
27
excluse și cazurile în care întreaga familie se
îmbolnăvește.

Convulsiile febrile sunt crizele de tip epilep-
tic care apar la copilul febril, cu vârsta de obi-
cei mai mică de 5-6 ani. Eveniment extrem de
traumatizant pentru părinți, de obicei, con- Convulsiile apar frecvent la o ascensiune brus-
vulsiile febrile nu lasă niciun fel de sechele că a temperaturii în contextul unei infecții ba-
pentru copil post criză.
Între factorii etiologici, sunt de enumerat:
febra însăși (mai ales ascensiunea termi-
că bruscă, frisonul);
factorii ereditari (copilul al căror părinți
au suferit de convulsii febrile în copilărie
are risc mai mare de a suferi aceleași ex-
periențe);
28
3.8 CONVULSIILE FEBRILE
vârsta mică este asociată, se pare, cu lip-
sa de maturizare completă a creierului.
nale virale sau bacteriene, de cele mai multe
ori fiind vorba despre o afecțiune a căilor ae-
riene superioare sau inferioare: herpangină,
amigdalită, faringită acută, bronșiolită, pneu-
monie, mai rar infecție digestivă sau de tract
urinar. De obicei, temperatura la care apar
convulsiile este de peste 39 grade, dar s-au de-
scris episoade și la febră mai mică, un pic pes-
te 38 grade Celsius.
Se definesc convulsiile febrile SIMPLE până în
jurul vârstei de 5-6 ani, după această vârstă se
caută o altă etiologie a crizelor.
Vârsta de maximă incidență este în jur de 18
luni-2 ani, după vârsta de 6 ani considerân-
du-se că atât creierul copilului a ajuns la o ma-
turizare care să nu mai permită atât de ușor
declanșarea acestor manifestări electrice, cât
și frecvența “răcelilor”, precum și intensitatea
febrei scad.
Din punct de vedere al manifestărilor clini-
ce efective, criza din convulsiile febrile este
de obicei motorie, bilaterală, cel mai frecvent
tonico-clonică generalizată (se zbate întreg
corpul copilului, cumva ritmic, ca o scuturare
bruscă și rapidă), clonică sau mai rar doar to-
nică.
Convulsiile febrile se consideră a fi simple
atunci când:
durata este scurtă (câteva minute ma-
xim);
nu se repetă în 24 ore;
sunt bilaterale;
apar la creșterea temperaturii, nu sunt
urmate de deficit prostcritic (după criză
copilul este ca și înainte, nu apar pareze
sau paralizii);
 apar la copii anterior normali din punct
de vedere neurologic.
Convulsiile febrile se consideră a fi complexe
sau complicate atunci când:

durata lor este mare, mai mult de 15 mi-

nute, sunt mai multe în 24 ore;
sunt unilaterale;
Diagnosticul se pune în general pe ANAMNE- De obicei, convulsia se oprește singură, (con-
apar de obicei, dar nu obligatoriu, la co-
ZĂ, adică pe părinții sau cei prezenți în timpul vulsiile febrile simple) înainte să se ia orice
pii care anterior aveau istoric de afectare
crizei relatează medicului, de aceea este ex- altă măsură medicală. Cuparea crizei la domi-
neurologică;
trem de importantă păstrarea calmului pentru ciliu se poate încerca cu diazepam intrarectal,
sunt urmate de deficit postcritic (nu miș- a lua cea mai bună decizie în acele momente și eliberat numai pe bază de rețetă specială, la
că o mână sau un picior etc). pentru a oferi informații exacte ulterior. indicația medicului.

ÎN LOC DE CONCLUZII
În toate bolile prezentate anterior, ca și în cazul convulsiilor febrile, cea mai importantă măsură de prevenție a complicațiilor este corectul
management al febrei. Febra trebuie combătută energic și eficace, folosindu-se medicația specifică, mai ales în cazul unui copil care are deja un
istoric de convulsii febrile în antecedente. Părinții trebuie să cunoască cum se scade corect temperatura unui copil și să facă acest lucru înainte
de a suna ambulanță sau a se grăbi cu un copil febril către spital. Părinții sunt cei mai fini observatori ai copilului lor, ei trebuie să fie partenerii
medicului de familie sau medicului pediatru în a oferi cele mai corecte informații, a putea da primele măsuri de ajutor și în a administra corect
tratamentele prescrise.

29