1/16/2018 Instituirea Cinei Domnului | theology as witness | Sorin Sabou | teologia ca mărturisire

Instituirea Cinei Domnului

02/04/15 17:21 Filed in: Noul Testament | Teologie | Ucenicie

Religia creștină are două evenimente care se repetă pentru toată istoria Bisericii. Avem un eveniment care marchează începutul vieții creștine, un
eveniment public, acela este evenimentul botezului (botezul fiind mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, o mărturie cu privire la lucrarea lui
Dumnezeu din viața cuiva), și cel de al doilea eveniment din religia creștină este Cina Domnului. Dacă botezul marchează începutul vieții creștine,
Cina Domnului arată esența vieții creștine. Dacă la botez depui mărturie cu privire la cum te-a mântuit Dumnezeu, de unde te-a scos Dumnezeu, cum
a lucrat în viața ta, cum a început noul să ia locul vechiului, la Cină, când participi, arăți tuturor legătura ta permanentă cu evenimentele mântuirii.
Aceasta facem noi la Cina Domnului. Vreau să ne uităm la un eveniment care are loc la un anumit moment în lucrarea Mântuitorului. El nu
instaurează Cina Domnului în primul an al lucrării Sale, nici în al doilea an, ci instaurează Cina Domnului înainte să moară, cu o zi înainte. Moartea
Lui a avut loc în săptămâna Azimilor, în săptămâna Paștelor. Aceste observații sunt necesare pentru ca noi să vedem și să gustăm din plin simbolistica
acestui eveniment.
Noi știm că evreii, în săptămâna Azimilor, sărbătoreau ieșirea din Egipt. În săptămâna respectivă ei aveau o disciplină aparte. Mâncau azimi, adică
pâine nedospită, mâncau ierburi amare, iar spre final jertfeau miei. O masă de Paște avea aceste trei lucruri pe masă, era miel, erau azimi și erau
ierburi amare, pentru că așa aveau poruncă din partea lui Moise. Mielul e jerfit, pentru că înainte ca evreii să iasă sângele mielului pus pe ușiorii ușii
le-a salvat viața. Ei mănâncă pâine nedospită pentru că ieșirea a fost în grabă, și nu a mai fost vreme ca pâinea să stea și să crească iar apoi să fie
coaptă. Ei mănâncă ierburi amare să nu uite cât de amar a fost în Egipt. Întotdeauna e ispita să te întorci la castraveți; să nu uitați ce rău a fost odată.
Acesta a fost contextul la ce se întâmplă în săptămâna Azimilor. Într-o așa situație, Domnul Isus instaurează ceva nou. Deși Mântuitorul nu
menționează aici nici mielul, nici azimile, și nici ierburile amare, acestea sunt în context, pentru că e masă de Paște când se întâmplă lucrurile acestea.
Domnul Isus alege două elemente pentru a vorbi despre ceva cu totul și cu totul neașteptat. Evreii la Paști se uitau în trecut, sărbătoreau Exodul,
ieșirea, izbăvirea. Domnul Isus când instaurează Cina face o legătură cu un text dătător de mari speranțe, textul este în Ieremia 31. Acela este un
cuvântul, dat de Dumnezeu prin profetul Său, pentru tot poporul Său, că va veni o vreme când voi încheia un legământ nou. Ei trăiau potrivit cu
legământul încheiat la Sinai, pecetluit cu sângele vițeilor, de către Moise. Potrivit cu cerințele acelui legământ Iudeii au spus acolo lângă munte: Vom
face tot ce ne poruncești! Domnul a dat cuvânt prin Ieremia că vine vremea când înnoim legământul, și îl facem pe alte baze. Ce vă cer Eu nu scriu pe
piatră, ci scriu pe inimă. Cunoștința de Mine, de Dumnezeu, va fi o cunoștință nemijlocită, directă. Nelegiuirile, păcatele poporului vor fi iertate. Un
așa text prezice ceva care provoacă așteptare și nerăbdare. Doamne când? Cum? Prin cine? Dacă te-ai folosit de Moise înseamnă că trebuie să vină
cineva cel puțin de o așa statură prin care să faci o astfel de lucrare. Când Mântuitorul vorbește despre legământul cel nou, cu ocazia acelui eveniment
toate lucrurile acestea se răscolesc în inima celor care au auzit lucrurile acestea.
Noi ne-fiind evrei din naștere, cel puțin cei mai mulți dintre noi, noi nu am crescut cu lucrurile acestea. Să aștepți, să știi că vine. Când? Cum? Prin
cine? Mântuitorul vine și spune acum, aici, și așa! Când auzi cuvintele acestea simți că tresari. Doamne, chiar acum, chiar așa? Cristos ia o pâine, cere
binecuvântarea lui Dumnezeu, o frânge, le-o dă, și le cere s-o mânânce. Iar apoi le spune: Acesta este trupul Meu. Acest eveniment care era instaurat
de Cristos în timp ce era viu țintuiește ceea ce ne ține astăzi pe noi ca și copii ai lui Dumnezeu. Dar o face în modul cel mai adânc și intim cu putință,
pentru că ne poruncește să mâncăm pâinea aceea. Ceea ce spune și face Cristos are atâta bogăție, atâta nuanță, încât trebuie să ai răbdare să nu pierzi
nimic. Noul legământ nu este ca cel vechi în care spune aceasta îți cer și tu promiți că aceasta faci. Merge mai adânc și spune, acesta sunt, aceasta
urmează să mi se întâmple, și ai parte de Mine. Nu mai este atât de mult în termeni contractuali, semnezi tu, semnez eu. Eu îți cer, și tu faci. Eu aici, tu
acolo și viața merge înainte. În viața creștină lucrurile nu stau așa. El, Izbăvitorul, El, Mântuitorul ne spune: pentru ca legământul cel nou să poată fi
valabil Eu urmează să fiu frânt, iar evenimentul care vă aduce și pe voi este ceea ce vedem în față când rupem pâinea și mâncăm fiecare. Vedeți unde,
și cât de aproape, ne ia și pe noi? Ne învață să facem ceva ce ne aduce în părtășie cu El. E atât de greu de folosit cuvinte ca să arătăm cât de aproape,
cât de intim. Din experiența umană, Cristos ia acest act al mâncării spunând că așa ceva definește cel mai bine legătura dintre noi și El în noul
legământ. Un legământ care presupune frângerea Lui, un legământ care mă aduce și pe mine să am parte de frângerea Lui. Arăt aceasta când i-au și eu
acea bucată de pâine și o mănânc. Din felul în care trăiesc oamenii este greu să găsești ceva mai adânc, mai puternic, mai vital, pentru a arăta legătura
dintre cineva și altcineva. E deosebit, unic, este fascinant, profund. De aceea, după ce Biserica se așează, și trec câteva decade, când scrie Pavel celor
din Corint le spune: Fiți deosebit de atenți participarea la Cina Domnului! Cercetarea personală trebuie să fie profundă. Ai nevoie să deosebești trupul
Domnului. Te uiți la viața ta, la gândurile tale, la tot ce faci tu, la tot ce ești tu, și te lupți să îndrepți, să verifici. El ne invită la ceva extraordinar de
serios. Nu mai e că mă întreabă, ai făcut lucrul cutare sau nu ai făcut? și tu zici: cam jumătate. Nu, El ne cheamă să mâncăm ceva, iar ceea ce
mânăcăm îl arată pe El, la momentul morții Lui. În acest fel lucrează El cu noi. Așa ceva definește esența vieții creștine.
Celălalt element pe care-l ia este paharul cu vin. Noi știm că la masa de Paște erau patru pahare. Cristos folosește unul singur. Iar aici punctează
beneficiul intrării într-un așa fel de relație cu El: iertarea păcatelor, pecetluirea intrării mele și a oricăruia dintre noi în legământul cel nou. Dacă în
trecut și închinătorul și preotul erau oarecum detașați, tu vii cu porumbelul sau vii cu vițelul sau cu mielul la altar, preotul îl ia și îl jertfește, păcatul
tău este acoperit, dar și al lui, și închinarea s-a încheiat. Acum lucrurile nu stau așa, pentru că Cel care se jerfește este Cel care mă mântuiește, este
Cristos, și ca să mă așeze într-o situație în care uit să și respir, spune, acel pahar îl iei, mulțumești, și îl bei, acel pahar este sângele Meu. Ce zici? Te
oprești, ți se face teamă. Până acolo mă apropie pe mine de El. În evenimentul care l-a zdrobit pe diavolul, a curățat păcatul, a înfrânt moartea, acolo te
pune și pe tine și pe mine. Atât de aproape încât îți spune i-a paharul și când bei din el, la aceasta trebuie să te gândești, la sângele care a curs pe cruce,
care îți aduce iertarea de păcate. În așa fel se împlinește misiunea pentru care s-a născut Isus. Dacă întoarceți în Evanghelie la primul capitol, cuvântul
de la Dumnezeu, prin înger, dat lui Iosif acesta a fost: ți se va naște un fiu și acelui fiu să-i pui numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de
păcatele sale. Aceasta urmează să se întâmple pe cruce, iar Biserica celebrează mântuirea câștigată de Mântuitorul, venirea ei și experimentarea ei în
viața personală prin Cina Domnului. De aceea Cina Domnului este semnul Legământului cel nou. Aici se vede de către toți cei care participă la acel
eveniment, cum e în Legământul cel nou. Cum se intră, și cum se rămâne în legământul cel nou. Și cât de aproape permite și cheamă Dumnezeu pe
om în acest legământ nou.
Mântuitorul, în textul nostru ne îndreaptă atenția și spre viitor. Matei 26.29: Vă spun că, de acum încolo nu voi mai bea acest rod al viței, până în ziua
când îl voi bea cu voi nou în Împărăția Tatălui Meu. Acest text este o promisiune. Îți ține atenția și speranța trează. Ce vedem și trăim urmează din nou
http://www.sorinsabou.com/files/instituirea-Cinei-Domnului.html 1/2
1/16/2018 Instituirea Cinei Domnului | theology as witness | Sorin Sabou | teologia ca mărturisire
când El revine. Legătura noastră cu El nu e o legătură temporară, ci este o legătură care ține pentru totdeauna, o legătură care se înnoiește din ce în ce
mai mult. Aceasta este Cina Domnului în viața Bisericii. Nu avem poruncă cât de des s-o celebrăm, dar de fiecare dată avem posibilitatea cercetării, a
rugăciunii. Dacă este ceva de îndreptat, nu lăsa acel lucru strâmb, îndreaptă-l și vino. Ajută, consolidează, deschide orizont la viața ta creștină. De așa
ceva ne face parte Cristos. Evenimentele esențiale le celebrăm public, botezul e public și Cina e publică. Noi avem nevoie unul de altul la astfel de
evenimente. Cu cât e mai public, cu atât se așează mai bine. Ai nevoie de martori la momente de răscruce, de aceea și căsătoria e publică. Orice
promisiune faci, cu cât e mai publică, cu atât ești mai responsabil. La fel se întâmplă și la Cina Domnului. Ține-ți minte lucrurile acestea când
întindeți mâna în farfurie sau când întindeți mâna după pahar. Ceea ce l-a zdrobit pe diavolul, ceea ce a ispășit păcatele, se apropie atât de tare de tine,
că tu îl iei și îl mănânci, că tu îl iei și îl bei. Nu te gândi altfel. E modul cel mai aproape. Aceasta înseamnă să fii al lui Cristos.

http://www.sorinsabou.com/files/instituirea-Cinei-Domnului.html 2/2