Professional Documents
Culture Documents
2
TG-JIU implementează un nou proiect :
De la maşina cu aburi la robotul industrial
„Proiectul este realizat cu sprijinul Fundaţiei Centrul Educaţia 2000+, în cadrul proiectului Parteneriat
pentru educaţie! Granturi pentru şcoli în dificultate! finanţat de Fundaţia Soros România prin programul
Fondul de Urgenţă”
SCOPUL PROIECTULUI este : Promovarea de şanse egale de formare şi stimularea interesului pentru
educaţie al elevilor aflaţi în situaţie dificilă, prin participarea la activităţi creative de educaţie
nonformală.
Proiectul se adresează unui număr de 40 de elevi din școală, elevi cu situație materială sau
socială dificilă, copii aflați în situație de risc social și educațional.
În urma implementării proiectului, impactul aşteptat asupra elevilor va consta in:
dezvoltarea abilităţilor tehnice, de studiu individual si utilizare TIC, creşterea motivaţiei pentru
învăţare, îmbunătăţirea abilităţilor sociale, îmbogăţirea cunoştinţelor de istoria ştiinţei si tehnicii,
cultivarea respectului pentru valorile patrimoniului naţional, dezvoltarea responsabilităţii sociale si
a sentimentului de mândrie pentru şcoala in care învaţă.
În luna martie, prima lună de implementare a proiectului s-au derulat deja primele activități,în
conformitate cu cererea de finanţare aprobată. Echipa de proiect a făcut cunoştinţă cu grupul
ţintă şi, împreună au început lucrul. Activităţile derulate în prima lună de implementare, au fost:
A1. Prezentarea proiectului
A2. Un mediu curat, o şcoală mai frumoasă
A3. Evaluarea iniţială a grupului ţintă
A9. Mândri de realizările noastre - Diseminarea proiectului
În luna aprilie 2012 (luna II de implementare), în cadrul proiectului : „De la masina cu aburi la
robotul industrial” s-a derulat prima subactivitate din cadrul activitatii A5 Mă interesază
pentru că sunt părinte
SCOPUL ȘI OBIECTIVELE ACTIVITĂŢII
crearea de abilități de comunicare și cooperare în rândul elevilor, dezvoltarea atitudinii
pozitive faţă de şcoală atât la părinţi cât şi la copii.
ecoul activităților proiectului către părinți și către comunitatea locală ceea ce poate contribui la punerea in
practica a unor masuri sociale durabile.
sensibilizarea comunității locale cu privire la problematica copiilor aflați în dificultate, prin
realizarea de activități în parteneriat.
Activitatea se înscrie în linia activităților comune ale cadrelor didactice cu familia și partenerii
locali și este integrată în cadrul educațional specific școlii. Necesitatea desfășurării unor astfel de
activități este demonstrată de beneficiile pe care acestea le pot aduce în atingerea scopului
educațional comun al școlii și al familiei. Datorită asimilării de cunoştinţe pedagogice părinţii încep
să capete o caracteristică nouă raportată nu la fiecare părinte ci la toţi părinţii, ca factor educativ
colectiv; ei pot deveni ca şi cadrele didactice un colectiv de educatori uniţi prin scopul comun şi
prin mijloacele folosite pentru atingerea acestui scop.
Putem forma astfel, dacă avem în vedere comunitatea scopului şi acţiunilor educative în şcoală şi
familie, un singur colectiv de educatori format din cadre didactice şi părinţi. Cadrele didactice din
școala noastră ţin seama de contribuţia importantă a familiei şi tratează părinţii elevilor drept
colaboratori preţioşi de al căror ajutor este nevoie pentru succesul muncii comune.
Activitatea a cuprins mai multe etape, după cum urmează:
a. Stimularea comunicării și cooperării între copii și părinți
b. Prevenirea activității infracționale- etapă coordonată de reprezentantul Inspectoratului de
Poliție Tg-Jiu
c. Prevenirea și corectarea comportamentelor nesănătoase - etapă coordonată de reprezentantul
Agenției Naționale Antidrog Tg-Jiu
a. Stimularea comunicării și cooperării între copii și părinți, activități de dezvoltare a
stimei de sine
Ca metode de lucru s-au folosit: studiu de caz, prezentarea de materiale ppt, dezbatere, discuții,
aplicarea unui chestionar. Prin activitățile derulate s-a urmărit conștientizarea părinților asupra
rolului pe care aceștia îl au în educația propriilor copii și asupra urmărilor care pot să apară datorită
unor greșeli în educație. Elementul central al discuției a fost importanța comunicării în familie și în
societate, înlăturarea sentimentului de singurătate ceea ce conduce la formarea unui grup (de multe
ori cu influență negativă), cunoașterea cercului de prieteni, cultivarea echilibrului în tot ceea ce
întreprinde. Mesajul pe care l-am dorit a-l transmite părinților a fost acela că părinții trebuie să
transmită copilului sindromul de reușită (caracterizat prin încredere în forțele proprii, nevoia de a
reuși și valorile reușitei) și nu sindromul de eșec.
b. Prevenirea activității infracționale
Această etapă s-a axat pe importanța prevenirii fenomenului de infracționalitate juvenilă,
împiedicarea săvârșirii de fapte antisociale, reducerea numărului de delicvenți și de victime. Au fost
analizate cazuri de delicvență, s-au prezentat posibile pericole pentru care copiii trebuie să
dobândească capacitatea de a le evita. S-a subliniat faptul că un copil nu se naște rău, ci el este
rezultatul mediului familial în care a crescut, al modului în care a primit educația și afecțiunea
părinților. Mediul familial are o importanță decisivă în educarea copiilor, inclusiv prin atitudinile
pe care le adoptă (de încurajare, blamare, severitate, îngăduință, afecțiune pronunțată sau moderată).
Toate acestea conduc la conturarea trăsăturilor de personalitate și la dezvoltarea sentimentelor față
de sine și față de cei din jurul său..
S-au purtat de asemenea dezbateri despre semnele comportamentale ale delicvenței, despre rolul
deosebit de important al unității într-o familie, despre importanța comunicării permanente cu școala,
toate acestea permițând prevenirea și corectarea abaterilor infracționale. Părinții au primit și
îndrumări și sfaturi utile pentru asigurarea securității propriilor copii.
Coordonator proiect,
Prof. BÎZOCU CODRUȚA NICOLETA
COLEGIUL TEHNIC NR. 2 TG-JIU