1.

Riscurile sociale: concept, conţinut, clasificare

Definirea legală a conceptului este enunţată în art.l din Legea asistenşei sociale, care prin risc social desemnează
"pericolul pentru persoană sau familie de a fi afectată de consecinţele economice negative ale pierderii potenţialului
fizic, statutului ocupaţional sau social (boală, accident, dizabilitate, îmbătrînire, deces, maternitate, şomaj,
inadaptare socială etc.)în literatura de specialitate naţională riscurile sociale sunt acele „evenimente previzibile sau
imprevizibile a căror survenire condiţionează incapacitatea temporară sau totală de munca şi drept rezultat
diminuarea sau pierderea surselor de venit, precum şi evenimentele care necesită venituri suplimentare sau alte
forme de asistenţă sau asigurare socială.Riscurile sociale pot fi divizate în 4 grupe: economice (şomajul); fiziologice
(pierderea parţială sau totală a capacităţii de muncă; sarcina şi lăuzia, bătrîneţea, decesul);de producţie/muncă
(accidentul de muncă, boala profesională); demografice şi sociale (familiile cu mulţi copii, familiiIe
monoparentale,orafani.Riscurile economice şi demografice nu influenţează direct asupra capacităţii de muncă a
persoanei dar lipsa îndelungată a activităţii de muncă condiţionează, indubitabil, diminuarea nivelului de trai al
şomerului şi familiei sale, precum şi reducerea competenţelor profesionale. Sporirea cheltuielilor, cauzate de mărirea
numărului de membri ai familiei, poate înrăutăţi calitatea hranei, odihnei şi a altor condiţii de trai al familiei,
influenţînd şi asupra sănătăţii.Riscurile fizice apar atunci cînd forţa de muncă este alterată, redusă sau pierdută.
Aceste riscuri pot, de origine profesională (accidentul de muncă, boală profesională) şi de origine extraprofesională
(boală, maternitate, invaliditate, bătrîneţe, deces, văduvie).Riscurile economice sunt generate de situaţiile în care
forţa de muncă, fară a fi alterată, este imposibil de exercitat din cauza lipsei de locuri de muncă disponibile; este
cazul şomerilor. În funcţie de sistemul în baza căruia are loc finanţarea riscului social, aceştea se clasifică în riscuri
asigurate şi riscuri neasigurate.Riscurile asigurate, care sint tipice sistemului de asigurări sociale, constituie-
evenimentele sau fenomenele la a căror producere organele de asigurare socială competente sunt obligate să acorde
prestaţiile sau serviciile de asigurări sociale.Specificul acestor riscuri rezultă din faptul că persoana, fiind salariat, a
prevăzut posibilitatea survenirii lor, de aceea, prin intermediul sistemului de asigurări sociale, a contribuit la
fondurile sociale, în proporţiile stabilite de legislaţie, şi în baza acestora va beneficia de prestaţii sau servicii de
asigurări sociale.Riscurile neasigurate sunt evenimente imprevizibile, ale căror consecinţe economice negative se
răsfrîng asupra persoanei sau familiei, condiţionînd pierderea potenţialului fizic, statutului ocupaţional sau
social.Riscurile neasigurate constituie nucleul activităţii sistemului de asistenţă socială, care este bazat pe principiul
solidarităţii sociale, unde prestaţiile şi serviciile sociale sunt stabilite conform criteriului necesităţii, categorial sau
nominativ.

2.Funcţiile protecţiei socialeEsenţa protecţiei sociale este exprimată prin funcţiile sale, care cuprind „direcţiile
principale de reglementare a relaţiilor sociale apărute în legătură cu distribuirea fondurilor cu menire socială persoa-
nelor nevoiaşe; „sarcinile ce stau la baza funcţionării sistemului de protecţie socială, care direcţionează politica
socială a statului spre atingerea obiectivelor bunăstării."Funcţiile protecţiei sociale le putem diviza în două categorii
mari: principale şi auxiliare.Din categoria funcţiilor principale fac parte: economică; socială; politică; demografică,
iar din categoria celor auxiliare: de producţie, protectoare; organizatorică; informativă; moral-ideologică.Funcţia
economică ţine de nivelul de trai, venitul deplin sau parţial sau de altă sursă de existenţă folosită potrivit vîrstei,
capacităţii de muncă sau legată de pierderea întreţinătorului.Acordarea unui venit suplimentar în cazul apariţiei
anumitor circumstanţe neprevăzute, precum şi acordarea unui ajutor minimal material sau bănesc sunt de mare folos
persoanelor defavorizate.Funcţia politică permite statului „prin mijloace specifice protecţiei sociale să realizeze
direcţiile prioritate ale politicii sociale", să diminueze tensiunile sociale provocate de discrepanţa dintre nivelul de
trai al reprezentanţilor diferitelor categorii sociale", „echivalînd statutul social al diferitelor categorii de populaţie,
prin crearea condiţiilor care ar asigura o viaţă demnă fiecărui om".Funcţiei sociale constă în: a) restabilirea statutului
social al invalizilor şi al altor pături vulnerabile ale societăţii, care le-ar permite să se simtă membri cu drepturi
depline ai societăţii, b) asistarea păturilor vulnerabile ale societăţii din contul mijloacelor bugetare şi extrabugetare
şi crearea mecanismelor de reabilitare şi resocializare a persoanelor defavorizate, c) restabilirea statutului social al
subiecţilor raporturilor juridice de protecţie socială, d) menţinerea statutului social al cetăţenilor în cazul survenirii
diferitelor riscuri sociale prin acordarea diverselor tipuri de asigurare materială, servicii sociale, compensaţii etc. cu
scopul de a menţine un nivel de viaţă normal şi a preveni sărăcia."Funcţia demografică se exteriorizează prin
influenţa sistemului de protecţie socială asupra proceselor demografice - durata vieţii populaţiei, reproducerea
populaţiei, stimularea natalităţii etc. - şi ca rezultat asupra creşterii numărului populaţiei. Funcnia de producţie (de
muncă) rezultă din faptul că dreptul la majoritatea tipurilor de protecţie socială este condiţionat de activitatea de
muncă, iar cuantumul plăţilor depinde de caracterul muncii şi salariu.Funcnia moral-ideologică. Întregul sistem de
protecţie socială este fundamentat pe principiul echităţii, carităţii şi solidarităţii sociale.Funcţia protectoare se
manifestă prin acordarea asistenţei şi asigurării sociale cetăţenilor. Funcţia organizatorică. Normele dreptului
protecţiei sociale reglementează funcţionarea organelor de asigurare şi asistenţă socială, care sunt obligate să
realizeze dreptul constituţional al cetăţenilor la securitate socială.

3.Formele de organizare a protecţiei sociale.Asigurarea socială din mijloacele CNAS. Orice asigurare presupune
anihilarea efectelor în caz de survenire a riscurilor asigurate de către toţi participanţii la asigurare. În acest scop, a
fost Creată CNAS, care, în caz de necesitate, stabileşte şi plăteşte suma de asigurare. Specific pentru CNAS este că
ajutorul se acordă în caz de survenire a unuia dintre riscurile sociale: şomaj,, boală, invaliditate; bătrîneţe, în cazul
decesului persoanei care este unicul întreţinător etc. Deci, scopul protecţiei sociale din mijloacele CNAS este de; a
schimba condiţia materială a persoanelor dezavantajate din cauze social-obiective: pierderea sau reducerea
cîştigului, apariţia unor cheltuieli suplimentare, lipsa minimului de trai etc.Asigurarea din contul defalcărilor directe
din bugetul de stat are un domeniu special de aplicare. Ea se răsfrînge asupra persoanelor aflate nemijlocit în
serviciul de stat; militarilor în termen, angajaţilor de rang şi celor din conducerea organelor afacerilor interne,
securităţii de stat, poliţiei economice şi asupra membrilor familiilor acestora etc. Ajutorul social de stat (susţinerea).
Dreptul la ajutor social nu trebuie să fie condiţionat de activitatea de muncă sau plata cotelor de asigurare, de aceea
finanţarea acestei forme poate fi asigurată numai din contul bugetului de stat sau bugetelor locale. Drept subiecţi ce
pot beneficia de ajutor social pot fi numai persoanele nevoiaşe şi membrii familiilor lor al căror nivel de venit sau
nivel mediu pentru fiecare membru de familie nu atinge nivelul minim de existenţă stabilit. Formele nestatale de
protecţie socială (asigurarea cu pensii private). Specificul pensiei din sistemul public de asigurări constă în
asigurarea necesităţilor vitale minime ale pensionarului în baza principiului „solidarităţii generaţiilor," iar pensia
privată reprezintă doar economii acumulate. Acest sistem de asigurare cu pensii poate fi atît obligatoriu, precum şi
benevol, contribuţiile de asigurări pot fi achitate atît de patroni, cît şi de înşăşi angajaţii sau de ambele părţi în
proporţii egale, ultima variantă fiind cea mai răspîndită în lume.Fondurile nestatale de pensii sunt de 2
tipuri:Fondurile de pensii private ramurale (închise ) sunt create de către patroni cu scopul atragerii şi menţinerii în
activitate a forţei de muncă, în special în ramurile cu locuri de muncă în condiţii nocive şi grele. Patronul, pe
termenul contractului individual de muncă sau al contractului colectiv de muncă, încheie un contract cu un fond
privat de pensii în vederea acordării unor pensii suplimentare angajaţilor săi, după care ei transferă regulat
contribuţiile din fondul de salarizare în acest fond. În fondul privat de pensii se deschide cîte un cont pentru fiecare
participant. Fondurile private de pensii au statut de organizaţii necomerciale, care acumulează contribuţii şi
efectuează plăţi sub formă de pensii în temeiul condiţiilor prevăzute de contracte. Prin aceasta fondurile de pensii se
deosebesc de companiile de asigurare şi bănci, care, fiind structuri comerciale, îşi asumă o parte din veniturile
obţinute în urma investiţiilor.Fondurile de pensii sub formă de depuneri particulare se autofinanţează în
exclusivitate de către participanţi (angajaţi), care îşi asumă personal riscurile legate de depunerile efectuate. Aceste
sisteme activează pe principiul benevol.În Marea Britanie sistemul privat de pensii există din 1978. Participanţi la
sistemul privat de pensii sunt atît patronii, cît şi angajaţii. Peste 65 % de pensionari primesc pensiile nestatale la
locul de muncă.

4.Noţiunea, obiectul şi metoda de reglementare ale dreptului protecţiei sociale

Deşi conceptul de protecţie socială, în sens modern, în context juridic pentru prima data a fost utilizat în SUA, în
Social Security Act din 14 august 1935, la capitolul este sau nu dreptul protecţiei sociale o ramură de drept
polemicile izbuc neu chiar şi în anii 60-80 ai sec. al XX-lea, mai ales în privinţa definirii noţiunii, obiectului şi
metodei de reglementare juridica a acestei ramuri.Problema autonomiei acestei ramuri de drept pentru prima dată a
fost formulată la Simpozionul de la Praga din 1966, de către juriştii cehoslovaci I. Klousek, K. Pinţ, I. Tomeş, V.
Vergainer, care au atenţionat asupra specificului raporturilor de protecţie socială, asupra particularităţilor metodei şi
mijloacelor lor de reglementare şi au accentuat necesitatea delimitării acestor raporturi într-o ramură distinctă de
drept. Poziţia juriştilor cehi a fost susţinută de savanţii ruşi V. Andreev, V. Karavaev, A. Levşin ş.a., care au
remarcat că obiectul dreptului protecţiei sociale este indisolubil legat de conţinutul conceptului „protecţie socială".
Ei au propus ca ansamblul normelor juridice care reglementează raporturile
de asigurare şi asistenţă socială să formeze ramura de drept, cunoscută în lume sub denumirea de dreptul securităţii
sociale3, iar în RM - dreptul protecţiei sociale.Obiectul de reglementare al dreptului protecţiei sociale „asamblează
raporturile născute între cetăţeni (familii) şi stat, reprezentaţi prin organele competenteîn caz de stabiliri a pensiilor,
indemnizaţiilor, alocaţiilor sau soluţionarea litigiilor în domeniul asigurărilor şi asistenţei sociale sau „recuneşte
totalitatea relaţiilor sociale privind asigurarea materială a persoanelor, care au atins vârsta de
pensionare, inapte de muncă şi care au pierdut întreţinătorul, şomerilor, familiilorcu mulţi copii, persoanelor cu venit
mai mic decât minimumul stabilit, precum şi relaţiile sociale cu privire la asistenţa medicală gratuita, tratamentul M
conformitate cu programele de bază ale asigurării medicale, servicii sociale gratuite, dar şi procesuale şi
procedurale.Metoda de reglementare a dreptului protecţiei sociale. Cuvântul metodă îşi regăseşte originea în
latinescul methoclos, semnificând mod, stil, procedeu, sistem. Conform DEX-ului, prin metodă desemnăm un
procedeu sau un ansamblu de procedee folosite în realizarea unui scop.Metoda de reglementare a dreptului protecţiei
sociale reprezintă „o totalitate de metode şi mijloace utilizate de legiuitor pentru a reglementa mai eficient un
complex de raporturi sociale.Particularităţile metodei de reglementare a dreptului protecţiei sociale: 1. Specificul
metodei de reglementare a dreptului protecţiei sociale constă în faptul că ea este una tipică, deoarece reuşeşte să
asambleze normele imperative cu cele dispozitive, păstrând ponderea primelor, ceea ce i-a permis savantei
E.Maciuliskaia să contureze metoda prescripţiilor (obligaţiilor) pozitive, care este adresată autorităţilor publice cu
scopul stabilirii tipurilor de asigurare/asistenţă socială a persoanelor afectate de situaţii de risc social. Această
poziţie a fost criticată de M.Luşnikova şi A.Luşnikov, care consideră că metoda dată ar putea fi aplicată şi în dreptul
administrativ, de aceea denumirea propusă de G. Suleimanov - metoda coordonării (procedeelor imperative şi
dispozitive)- este mai reuşită, fiindcă permite asocierea reglării dispozitive cu cea contractuală ale comportamentului
subiecţilor raporturilor de protecţie socială.Specificul metodei de reglementare este exprimat, în opinia doctrinarei
M. Filipovaprin caracterul centralizat de instituire al drepturilor şi obliga- ţiilor subiecţilor, caracter reexaminat,
completat şi intitulat de N.Romandaş, G.Suleimanova ş.a. ca îmbinare a nivelurilor central, local şi individual de
reglementare a relaţiilor sociale.Rămîne incontestabilă importanţa legiuitorului naţional, care este cel ce stabileşte
standardele minime, condiţiile şi formele de asigurare/asistenţă socială, luînd în considerare realităţile sociale
existente. Organelor de asigurare şi asistenţă socială, instituţiilor medicale etc. de nivel republican sau raional le
revine obligaţia de a realiza prevederile legale.

5. Sistemul dreptului protecţiei sociale.Elementul vizează orice obiect, fenomen, proces, însuşire care se află în
interacţiune în cadrul unui sistem (de exemplu, norma juridică constituie elementul primar al sistemului dreptului),
dar interacţiunea redă legăturile interne şi externe proprii obiectului, fenomenului, procesului, adică acţiunea
reciprocă din şi dintre fenomene. De exemplu, referindu-ne la aspectul intern al interacţiunii, reamintim că „dreptul
constituie o constelaţie de legături, de corelaţii" centrată pe diverse acte normative, care acţionează în cadrul unui
sistem caracterizat printr-o acută interferenţă. Aceste acte însă nu pot reglementa situaţii desprinse de realitatea
socială, astfel suportînd o modelare din exterior.De exemplu, norma juridică - element primar al sistemului de drept
şi norma juridică - sistem pentru elementele sale constitutive (ipoteză, dispoziţie, sancţiune). Sau sistemul dreptului
în calitate de integrator al elementelor constitutive (norma juridică, instituţia juridică, subramură, ramura de drept) şi
sistemul dreptului - element al „sistemului normativ social care întruneşte în sine sistemul dreptului, sistemul
normelor morale, sistemul normelor religioase, sistemul normelor obişnuielnice ş.a".O trăsătură specifică sistemului
dreptului constă în acumularea materialului normativ şi divizarea sistemului dreptului în blocuri structurale - norme,
instituţii subramuri, ramuri. Acest proces şi contribuie la apariţia noilor ramuri de drept (drept bancar, drept fiscal,
dreptul protecţiei sociale, dreptul medical, dreptul informaţional etc.).Sistemul dreptulprotecţiei sociale reprezintă
un ansamblu de norme şi instituţii juridice reunite obiectiv şi structurate într-o anumită ordine în conformitate cu
specificul relaţiilor sociale reglementate în partea generală şi partea specială.Partea generală a dreptului protecţiei
sociale include normele care exprimă scopul, obiectivele şi principiile reglementării juridice, drepturile şi libertăţile
persoanelor în domeniul protecţiei sociale, competenţa organelor centrale şi locale de asigurare şi asistenţă socială,
enumeră tipurile riscurilor sociale.Partea specială este alcătuită din norme, care stabilesc condiţiile de acordare a
asigurării şi asistenţei sociale. Aceste norme grupate în funcţie de relaţiile sociale reglementate formează două
instituţii juridice: instituţia asigurărilor sociale şi instituţia asistenţei sociale.Asigurările sociale, în calitate de
instituţie a dreptului protecţiei sociale, reprezintă o totalitate de norme juridice care reglementează raporturile de
colectare şi distribuire a fondurilor de asigurări sociale pentru plata prestaţiilor de asigurări sociale persoanelor
asigurate, afectate de situaţii de risc social.Asistenţa socială, în calitate de instituţie a dreptului protecţiei sociale,
cuprinde ansamblul de norme juridice care reglementează relaţiile sociale născute între o persoană sau familie
afectată de consecinţele economice negative ale pierderii potenţialului fizic, statutului ocupaţional sau social (boală,
accident, dizabilitate, îmbătrînire, deces, maternitate, şomaj, inadaptare socială etc.) şi organele competente cu
privire la acordarea prestaţiilor şi/sau serviciilor sociale.
6.Principiile ale dreptului protecţiei socialeDupă sfera de acţiune principiile de drept se clasifică în: 1.principii
generale – comune pentru toate ramurile de drept;2.principii interramurale-comune pentru doua sau mai multe de
drept; 3.principii ramurale – specific numai unei ramuri de drept; principii intraramurale – specific numai unor
instituţiiale unei ramuri de drept.Principii generale : asigurarea bazelor legale a funcţionării a statului – pricipiu
dedus din Cinstituţia Rma, care constituie premisa existenţii statului de drept.Principiul libertăţi şi egalităţii – sunt
fundametel vieţi sociale.libertatea şi egalitatea îşi găsesc expresia lor juridică.Principiul reponsabilităţii – fiecare
persoane poartă cosecinţele negative care au fost provocate de fapte ilicite.Principiul echităţii şi justiţiei –
principiului echităţii trebie să corespundă atît legiuitorul îna activitatae sa, cît şi activitatea de interpretare şi aplicare
adreptului de către organele care aplică legea.Principii ramurale:Principiul egalităţii. Noţiunea egalitate provine de
la cuvîntul latin aequali- tas, ceea ce înseamnă egal; nediferenţiat; identic.Egalitatea se materializează juridic prin
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (art.l), Pactele internaţionale din 1966 (art.3), Carta Socială Europeană
(revizuită) (art.12), art. 16 din Constituţie,, etc. Din aceste reglementări reiese că „ideea egalităţii" dobîndeşte
viabilitate la nivel subiectiv, fiind consacrată ca drepturile şi libertăţile fundamentale.Conform principiul egalităţii
„cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate,
origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială" 11 şi pot participa în egală
măsură la viaţa politică, economică, socială şi culturală. Egalitatea priveşte toate drepturile, indiferent de domeniul
de activitate şi actul normativ care le consacră.Principiu universalităţii reiesă din Declaraţia Universală a Drepturilor
Omului – fiecăruia om trebuie să se garantezeun trai demn, care sa-i asigure sănătate şi bunăstare lui şi familiei
lui,include : hrana înrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, serviciu sociale necesare.Principii
intraramurale:principiu organizării şi funcţionaării sistemului public de asigurare socială; principiu asistenţei sociale.

7.Noţiunea, particularităţile şi clasificarea izvoarelor dreptului

Diversele tipologii de forme pe care le iau diferite categorii de acte normative sunt exprimate în limbaj juridic prin
noţiunea sau expresia generică de izvor de drept.Teoria dreptului face distincţie între izvoarele materiale (sociale,
reale) şi izvoare formale (juridice). în sens juridic, prin izvoare materiale sunt desemnate faptele omeneşti (acţiuni,
inacţiuni, evenimente la care participă oameni) de care norma de drept leagă naşterea, modificarea şi stingerea unor
raporturi juridice. Astfel, prin izvor de drept în sens material, înţelegem viaţa socială, economică şi culturală în
complexitatea ei, progresul social care determină naşterea unor reguli de drept şi instituţii. Izvoarele materiale se
referă la factorii obiectivi care dau naştere dreptului ca fenomen social. în domeniul dreptului protecţiei sociale
acestea sunt: bătrîneţea, invaliditatea, pierderea capacităţii de munca, pierderea întreţinătorului etc.Noţiunea de izvor
de drept formal, sau de izvor juridic, exprimă forma pe care o îmbracă norma juridică elaborată de un anumit factor
competent al puterii precum: organul de stat emitent şi competenţa acestuia, domeniul pe care îl reglementează,
ierarhia forţei juridice a actului normativ, procedura (tehnica) legislativă prin care este elaborată etc.Sensul juridic al
noţiunii de izvor formal al dreptului cuprinde o multitudine de aspecte şi modalităţi prin care conţinutul normei de
drept devine normă de conduită şi se impune ca model de urmat în relaţiile sociale. Deci, izvorul formal al dreptului
îl reprezintă regula de conduită prescrisă şi exteriorizată, cuprinsă într-o anumită haină juridică.Izvoarele dreptului
protecţiei sociale se clasifică după diverse criterii. în sistemul nostru de drept, doctrina acceptă ca cel mai larg
criteriu de clasificare criteriul ierarhiei sau forţei juridice conform căruia actele normative se divizează în: • legi,
adoptate de Organul Suprem Legislativ de stat - Parlamentul, şi care se divizează în legi: constituţionale, organice şi
ordinare. acte subordonate legii - actele juridice cu caracter normativ, care trebuie să fie compatibile cu legile
superioare, altfel survine nulitatea lor. Din această categorie fac parte: decretele prezidenţiale cu caracter normativ,
hotărîrile, ordinele şi instrucţiunile cu caracter normativ ale miniştrilor, actele cu caracter normativ ale organelor
administraţiei publice locale (decizii, dispoziţii) etc. Din perspectiva organului emitent deosebim: izvoare sau acte
ale puterii le-gislative; izvoare sau acte ale puterii executive centrale sau locale; acte ale administraţiei publice
locale.După forma actului izvoarele dreptului se divizează în: legi, hotărîri şi decrete ale Preşedintelui, regulamente,
hotărîri, recomandări, explicaţii etc.După sfera de aplicare actele se împart în: republicane, ramurale, interramu-
rale, municipale şi locale.După gradul de generalizare izvoarele dreptului pot fi: complexe şi curente. Pornind de la
distincţia dintre normele sau actele juridice elaborate în mod nemijlocit de către organele de stat competente şi
normele preluate din sfera celorlalte categorii de norme sociale, izvoarele formale ale dreptului se clasifică
în:Izvoare directe: legea, decretul, hotărîrea, decizia etc., a căror forţă decurge direct din actul de elaborare a lor de
către un organ de stat; Izvoare indirecte (mediate)-, obiceiul, contractul, tratatul, normele organelor nestatale, reguli
de convieţuire socială etc. care, pentru a dobîndi forţa juridică şi a deveni izvoare de drept, au nevoie de consacrarea
lor de către autoritatea publică. Valoarea lor juridică este dobîndită indirect prin recunoaştere sau consacrare; ele au
un caracter complex prin aceea că sunt norme create în afara sistemului statal, dar învestite de către organele de stat
competente cu forţă juridică proprie normelor statale.

8. Noţiunea şi particularităţile raporturilor juridice de protecţie socială

Raportul juridic reprezintă relaţia socială care cade sub incidenţa normei juridice sau care este reglementată de ea, în
cadrul căreia participanţii apar ca titulari de drepturi şi de obligaţii reciproce prin realizarea cărora se realizează
scopul normei juridice.Indiferent de normele cărei ramuri de drept sunt reglementate, raporturile juridice se stabilesc
între subiecţii de drept (cel puţin doi), care nu pot fi decît oameni priviţi individual sau organizaţi în colectivităţi
corespunzătoare; au un anumit conţinut ce reprezintă legătura propriu- zisă dintre subiecţi şi care constă în drepturile
şi obligaţiile reciproce ale acestora; se referă la un obiect care nu este altceva decît acţiunea sau conduita asupra
căreia sunt îndreptate drepturile subiective şi obligaţiile participanţilor".Prin raporturi juridice de protecţie socială
desemnăm relaţiile născute odată cu survenirea riscurilor sociale în domeniul asigurării sau asistenţei sociale, între
stat, reprezentat dc organele sale competente, şi persoanele în etate, incapabile de muncă sau alte categorii de
persoane care necesită protecţie socială.Din cele expuse rezultă că din punct de vedere structural raporturile juridice
de protecţie socială conexează trei elemente: obiectul, subiecţii şi conţinutul.Obiectul raporturilor de protecţie
socială constitue conduita pe care o pot avea ori trebuie să o aibă părţile ca urmare a stabilirii, acordării unui tip de
asigurare sau asistenţă socială, precum şi soluţionării litigiilor apărute.Subiecţi ai raporturilor de protecţie socială
sunt participanţii la acestc raporturi, deţinători ai capacităţii juridice la un anumit tip de asigurare sau asistenţă
socială.Raporturile de protecţie socială sunt raporturi bilaterale, în cadrul cărora unul dintre subiecţi îtotdeauna eşte
statul în persoana unor organe competente, iar alt subiect este persoana fizică sau familia sa.Conţinutul raporturilor
de protecţie socială este format din totalitatea drepturilor şi obligaţiilor părţilor. Specific conţinutului este faptul că
subiecţii din cadrul raporturilor de protecţie socială nu se află nici pe poziţie de subordonare juridică, nici pe poziţie
de egalitate juridică. Statul, reprezentat prin organele sale speciale, apare ca subiect purtător de obligaţii juridice,
care nu poate refuza, neîntemeiat, acordarea asigurării sau asistenţei sociale, iar titularul de drepturi este cetăţeanul
sau familia, care pot liber cere sau refuza asistarea sau asigurarea socială. Astfel, persoana fizică este împuternicită
legal să dispună de drepturi garantate, iar organul de stat este partea obligaţă. în cazul în care persoana fizică are
dupiul la cîteva tipuri de asigurare materială, ei i se acordă posibilitatea de a alege unul dintre ele, pe cînd organul de
stat nu beneficiază de un astfel de drept.Pentru naşterea, modificarea sau stingerea raporturilor de protecţie socială
este necesară îmbinarea următorilor factori:existenţa unui temei obiectiv (naşterea copilului, invaliditatea
etc.);manifestarea de voinţă a persoanei fizice (cererea personală sau cererea depusă de ocrotitorii legali);actul
organului competent de acordare (refuz) a unui tip de protecţie socială.Faptele juridice care generează naşterea,
modificarea şi stingerea raporturilor de protecţie socială sunt enunţate în legislaţie, fiind denumite riscuri
sociale.Faptele juridice reprezintă împrejurările şi evenimentele care se produc independent de voinţa omului, dar
care, potrivit legii, dau naştere, modifică sau sting raporturi juridice, provocînd prin aceasta anumite consecinţe
juridice. în unele cazuri, pentru a apărea un raport juridic este necesar să fie cumulate cîteva împrejurări, şi atunci
constatăm că apariţia circumstanţelor juridice depinde de existenţa complexităţii juridice, care include: un fapt
juridic, premise şi împrejurări juridice importante.

9. Subiecţii raporturilor de protecţie socială. – 1.Snut cetăţenii Ei participă la raporturile juridice în calitate de
persoane fizice, persoane juridice şi organe de stat. Subiecţi ai raportului juridic pot fi anumiţi indivizi (subiecţi
individuali) şi unităţi (subiecţi colectivi) care, conform normelor juridice, sunt purtători ai drepturilor şi ai
obligaţiilor juridice subiective.2.Statul, în persoana organelor competente: Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi
Familiei; Ministerul Sănătăţii; Casa Naţională de Aşigurări Sociale (CNAS); Compania Naţională de Asigurări în
Medicină (CNAM), casele teritoriale de asigurări sociale; direcţiile de asistenţă socială, agenţiile teritoriale de
asigurări în medicină; instituţiile medicale; organele administraţiei publice locale, fondurile de susţinere socială a
populaţiei.Categorie de subiecţi ai raporturilor de protecţie socială poate fi calificată drept subiecţi auxiliari, care au
menirea de a consolida un parteneriat social efectiv între organele de stat competente în domeniul protecţiei sociale
întru creşterea bunăstării populaţiei Republicii Moldova prin eficientizarea politicilor de protecţie socială şi sporirea
accesului la servicii de calitate; facilitarea participării societăţii civile în procesul de elaborare şi implementare a
politicilor de protecţie socială, identificarea problemelor şi soluţiilor, monitorizarea şi evaluarea rezula
ţaţelor.Persoana fizică - un alt subiect al relaţiilor de protecţie socială poate fi: cetăţean al Republicii Moldova;
cetăţean străin, apatrid, refugiat, precum şi familiile lor (de exemplu, în cazul pensiei de urmaş). Cercul acestor
subiecţi este în permanentă transformare, deoarece sistemul protecţiei sociale e cel mai dinamic dintre sistemele
sociale. Cu toate acestea, putem evidenţia şi subiecţi „clasici": bătrînii, invalizii, familiile cu copii, şomerii, cetăţenii
cu venit mai mic de venitul mediu, copiii invalizi.

10. Noţiunea şi claşificarea subiecţilor dreptului protecţiei sociale. Orice raport juridic are întotdeauna cel puţin
doi subiecţii: unul activ şi altul pasiv. Subiectul activ are capacitatea de a pretinde la ceva. Subiectul pasiv poartă
obligaţia corespunzătoare pretenţiei. Cel mai des însă fiecare dintre subiecţi este în acelaşi timp şi activ şi
pasiv.Totuşi nu putem să nu observăm că cele două noţiuni nu se identifică, nu se suprapun întotdeauna. Orice
participant la un raport juridic este obligatoriu subiect de drept. în schimb, nu este obligatoriu ca orice „subiect de
drept" să fie în acelaşi timp şi „subiect al raportului juridic". Este cazul unui celibatar care, fără să aibă vreo
interdicţie la înregistrarea căsătoriei, nu o va face niciodată. Celibatarul este „subiect de drept", dar nu este „subiect
al raporturilor juridice" ce decurg din relaţia de căsătorie.Cetăţenii –e i participă la raporturile juridice în calitate de
persoane fizice, persoane juridice şi organe de stat. Subiecţi ai raportului juridic pot fi anumiţi indivizi (subiecţi
individuali) şi unităţi (subiecţi colectivi) care, conform normelor juridice, sunt purtători ai drepturilor şi ai
obligaţiilor juridice subiective.2.Statul, în persoana organelor competente: Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi
Familiei; Ministerul Sănătăţii; Casa Naţională de Aşigurări Sociale (CNAS); Compania Naţională de Asigurări în
Medicină (CNAM), casele teritoriale de asigurări sociale; direcţiile de asistenţă socială, agenţiile teritoriale de
asigurări în medicină; instituţiile medicale; organele administraţiei publice locale, fondurile de susţinere socială a
populaţiei.Pentru raporturile juridice procedurale de constatare este specific faptul că la stabilirea faptelor juridice ce
dau naştere unui tip de asigurare/asistenţă socială este necesară participarea mai multor subiecţii (de exemplu, pentru
stabilirea pensiei de invaliditate, casa teritorială de asigurări sociale cere prezentarea certificatului, ce confirmă
invaliditatea, emis de către Consiliul de Expertiză Medicală a Vitalităţii etc.), iar în raporturile procesuale în calitate
de subiecţi apar organele ierarhic superioare (CNAS) sau instanţa de judecată.Odată cu reformarea sistemului de
asistenţă socială se conturează o nouă categorie de subiecţi ai raporturilor de protecţie socială - prestatorii privaţi, a
căror precizare o găsim în proiectul Legii cu privire la serviciile sociale (art. 8) care, în calitate de prestatori privaţi
de servicii sociale enumeră „asociaţii şi fundaţii, instituţii private cu caracter necomercial şi alte forme organizate
ale societăţii civile; organizaţii comerciale şi persoane fizice" care se pot organiza şi presta servicii sociale numai
dacă sunt acreditate legal.

11.Caracterizarea unor categorii de subiecţi ai raporturilor de protecţie socială. Casa Naţională de Asigurări
Sociale (CNAS) este o instituţie publică autonomă, de nivel naţional, cu personalitate juridică, care administrează şi
gestionează sistemul public de asigurări sociale în Republica Moldova. CNAS, în activitatea sa, se călăuzeşte de
Statutul elaborat în baza prevederilor Legii privind sistemul public de asigurări sociale nr. 489-XIV din 8 iulie 1999
şi aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 739 din 25 iulie 2000.Statutul CNAS stabileşte
atribuţiile preşedintelui Casei Naţionale, ale Consiliului de Administraţie, precum şi modul de organizare şi
funcţionare a Casei Naţionale şi a caselor teritoriale.în activitatea sa CNAS se mai călăuzeşte de prevederile
Constituţiei Republicii Moldova, de legile şi hotărîrile Parlamentului Republicii Moldova, decretele Preşedintelui
Republicii Moldova, hotărîrile şi dispoziţiile Guvernului Republicii Moldova, alte acte normative din domeniu, de
strategia de protecţie socială a populaţiei şi de normele de drept internaţional din domeniul protecţiei sociale.Casa
Naţională de Asigurări Sociale, prin intermediul Trezoreriei de Stat a Ministerului Finanţelor, gestionează bugetul
asigurărilor sociale de stat (BASS), care este format din fonduri de asigurări socialei al căror mod de constituire şi
funcţionare se stabileşte de legislaţie. Veniturile BASS provin din contribuţii de asigurări sociale; din transferuri din
bugetul de stat şi din alte venituri (vezi schema l), care sunt distribuite pe fonduri speciale, instituite în acest scop.

12.Clasificarea şi caracterizarea raporturilor juridice de protecţie socială

Criteriile principale în baza cărora se clasifică raporturile juridice de protecţie socială sunt caracterul şi scopul
raporturilor. In conformitate cu acestea deosebim raporturi: materiale, procesuale, procedurale.Materiale sunt
raporturile de protecţie socială apărute ca rezultat al stabilirii unui tip de asigurare sau asistenţă socială, constituind
„nucleul" obiectului de reglementare, deoarece în baza acestor raporturi cetăţenii (familiile) au posibilitatea de a-şi
realiza dreptul constituţional la protecţie socială.Raporturile materiale au caracter patrimonial, fiindcă iau naştere
odată cu acordarea prestaţiilor de asigurare/asistenţă socială (pensii, indemnizaţii, alocaţii, deservire socială etc.),
beneficii care sunt oferite cetăţenilor nu în calitate de echivalent, precum în cazul raporturilor juridice civile, dar în
scopul garantării „alimentaţiei sociale şi asigurării parţiale a venitului pierdut.Criteriul model de clasificare a
raporturilor materiale este bazat pe tipurile protecţiei sociale, conform cărora acestea se divizează în: raporturi
materiale în formă bănească şi raporturi materiale de acordare a deservirii sociale. Raporturile materiale în formă
bănească (directe) după felul prestaţiei se clasifică în raporturi: de achitare a pensiilor (pentru limită de vîrstă; de
invaliditate; de urmaş; pentru unele categorii de cetăţeni; pentru vechime în muncă), de achitare a indemnizaţiilor
(indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obişnuite sau de accidente nelegate de muncă;
prestaţie pentru prevenirea îmbolnăvirilor (carantină); prestaţie pentru recuperarea capacităţii de muncă;
indemnizaţie de maternitate; indemnizaţie unică la naşterea copilului; indemnizaţie pentru creşterea copilului pînă la
împlinirea vîrstei de 3 ani; indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav etc.), de ptată a alocaţiilor sociale (pentru
invalizi; pentru persoane vîrstnice; pentru copii, în cazul pierderii întreţinătorului; pentru îngrijire; ajutorul de
deces), de acordare a compensaţiilor (nominative; pentru participanţii la lichidarea consecinţelor avariei de la
Cernobîl şi familiile lor; plăţi periodice capitalizate etc.), de acordare a ajutorului social, de acordare a ajutorului
material.Raporturile materiale în natură (indirecte) cuprind raporturile de prestare a serviciilor sociale cît ţi a
prestaţiilor de altă natură. In conformitate cu Programul naţional privind crearea sistemului integrat de servicii
sociale pe anii 2008-2012 şi Proiectul Legii cu privire la serviciile sociale, raporturile de coordonare a serviciilor
sociale pot fi grupate in: primare (comunitare); specializate; cu specializare înaltă. După modul de finanţare a
protecţiei sociale avem:raporturi juridice de protecţie socială finanţate din bugetul asigurărilor sociale de*stat, din
bugetul de stat şi din fonduri statale extrabugetare; raporturi juridice de protecţie socială finanţate din fonduri
nestatale de pensii, fonduri de caritate, mijloacele individuale ale persoanelor fizice şi juridice.După formele
protecţiei sociale distingem următoarea clasificare: raporturi de asistenţă socială, inclusiv de acordare a ajutorului
social; raporturi de asigurare socială.După termenul de plată a dereptului stabilit raporturile de protecţie socială se
împart în trei grupe:1. Unice 2. Cu termen determinat 3. Cu termen nedeterminat. Raporturile procedurale
reprezintă „raporturile de constatare a faptelor juridice, care permit stabilirea unui tip de asigurare sau asistenţă
socială," „sunt relaţiile născute în urma manifestării voinţei persoanei sau reprezentantului, care anunţă organul de
asigurare socială despre dorinţa de a-i.fi acordat un tip de asii gurare socială - pensie, indemnizaţie etc.Temei pentru
naşterea raporturilor procedurale serveşte cererea cetăţeanului, persoanelor sau organizaţiilor ce participă în numele
lui în calitate de reprezentanţi legali. Organul la care se adresează cu cerere cetăţeanul sau reprezentantul lui este
obligat să stabilească fapta corespunzătoare. Dar cetăţeanul, reprezentantul legal în raportul juridic, este obligat să
prezinte dovezile ce denotă apariţia dreptului sau subiectiv la o anumită formă de asigurare socială.Raporturile
procesuale reprezintă raporturi juridice, reglementate de normele dreptului administrativ şi dreptului procesual civil,
apărute între cetăţeni, organele de asigurare socială ierarhic superioare şi instanţa de judecată în privinţa examinării
şi soluţionării litigiilor în domeniul protecţiei sociale. Raporturile juridice procesuale se nasc odată cu apariţia unui
litigiu în baza plîngerilor parvenite din partea cetăţenilor (familiilor) asupra hotărîrii organelor de asigurare sau
asistenţă socială (de exemplu, deciziile privind stabilirea dreptului la pensie sau respingerea cererii de pensionare,
privind reţinerile din pensie sau încasarea sumelor plătite în plus pot fi contestate la Casa Naţională de Asigurări
Sociale. în caz de dezacord cu decizia Casei Naţionale de Asigurări Sociale, aceasta poate fi atacată în instanţa de
contencios administrativ competentă).

13.Noţiunea ţi corelaţia conceptelor vechime în muncă" şi „stagiu de cotizare"în literatura de specialitate

vechimea în muncă a fost definită în mod diferit ca: „perioadă în care o persoană a fost încadrată într-o activitate de
muncă"; „perioadele în care se desfăşoară o muncă sau o altă activitate social-utilă de către un salariat", „perioada de
timp în care este prestată o activitate în baza contractului individulal de muncă de către salariat care deja este subiect
al raportului juridic de muncă" 3; „durată de timp în care se prestează o muncă"; „o anumită perioadă de activitate sau
de timp-în dare se efectuiază un lucru;,durata de timp în care se efectuează o muncă sau o altă activitate socială
utilă de către un salariat, deoarece în cazul dat are importanţa anume faptul că vechime în muncă nu este o categorie
pasivă, ci o categorii activă, despunînd de particularitîţile dinamice (timp, durată, perioadă).Aceste difiniţii
abordează aspetctul cantitativ al noţiunii care poate fi utilizat: la stabilirea peridadei de timp în care angajaţii au
dreptul de a solicita satisfacerea garanţiilor stipulate la încheierea contractului individual de muncă;la determinarea
sporului de vechime - în sistemele de salarizare care încă îl mai apilică;la acordarea comcediilor de odihnă anual;la
derularea diferitelor proceduri administrative legate, spre exemplu, confirmarea experienţei într-o anumită meserii,
profesii, specialitate.Neajunsul acestor definiţii constă în faptul că ele nu specifică genul de muncă realizată în baza
unui contract individual de muncă sau activitatea expres prevăzută de lege (de exeftrplu, satisfacerea serviciului
militar), denumită de doctrinari activitate social utilă.In lteratura juridică" vechimea în muncă şi stagiul de cotizare
sunt tratate din două puncte dc vedere:- teoretic vechimea în muneă este atribuită categoriei de acţiuni, deci poate fi
considerată ca un fapt juridic; practic -deoarece vechimea în muncă (stagiul de cotizare) se atribui la categoria de
acţiuni, acumularea

Stagiului depinde de activităţile persoanei deci are prezent şi caracterul volitiv. Expirarea unui termen fără prestarea
unei activităţi în cazul dat este lipsit de importanţă'şisnu produce efecte juridice'.Conceptul vechimea în muncă
trebuie studiat sub aspect:cantitativ, care prczintă.particularităţilc dinatnicc (durata, perioada, timpul) înecare a
fost prestată activitatea;

Calitativ, careîeflectă caracterul, conţinutul şi condiţiile în care se prestează o muncă sau'o îctivitate social
utilă.Stagiul de cotizare constituie însumarea perioadelor în care persoana asigurată realizează o activitate de muncă
şi achită contribuţiile de asigurări sociale de stat. în opinia doctrinarilor S. Ghimpu, A. Ţiclea şi C. Tufan, pentru ca
o perioadă de activitate să fie inclusă în stagiul de cotizare, este necesar să fie cumulate următoarele condiţii:
existenţa unui raport juridic de muncă; perioada de timp în care se efectuează o anumită muncă; existenţa efectelor
juridice. Definirea legală a stagiului de cotizare este prevăzută în Legea Republicii Moldova privind pensiile de
asigurări sociale nr.l56-XIV din 14.10.1998. în lumina art.l şi art. 5 alin.(2) stagiul de cotizare reprezintă însumarea
perioadelor de activitate în care s-au plătit la fondul de pensii contribuţii de asigurări sociale de stat. Prin aceasta şi
se deosebeşte stagiului de cotizare de vechimea în muncă.

14.Clasificarea şi caracterizarea tipurilor stagiului de cotizareÎn conformitate cu pct.14 din Hotărîrea

Guvernului nr.417 din 03.05.2000 despre aprobarea Regulamentului cu privire la modul de calculare şi
confirmare a stagiului de cotizare pentru stabilirea pensiei deosebim:Stagiul de cotizare general este constituit
din însumarea tuturor perioadelor de muncă şi a activităţilor socioutile, incluse în acesta conform legii. În literatura
de specialitate prin stagiu de cotizare general este desemnată durata totală a activitănii de muncă a persoanei, mai
fiind denumit şi stagiul de cotizare total, deoarece însumează toate perioadele de activitate în calitate de salariat,
indiferent de caracterul şi durata muncii, întreruperile în activitatea de muncă, precum şi motivele
concedierii.Stagiul de cotizare general constituie una dintre condiţiile de bază la fixarea pensiei pentru limită de
vîrstă în condiţii generale, pentru invaliditate şi în cazul pierderii întreţinătorului. Mai mult decît atît, durata
stagiului general influennează şi asupra cuantumului pensiei pentru limită de vîrstă. De exemplu. în conformitate cu
prevederile Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat art.16 alin. 1, cuantumul integral al pensiei se
determină din calculul a 1,4% din venitul asigurat pentru fiecare an de cotizare din stagiul necesar de 30 de ani, iar
art.16 alin.2 prevede dacă stagiul de cotizare este mai mare de 30 de ani, pentru fiecare an de cotizare în plus se
stabileşte un spor la pensia integrală de 2% din venitul asigurat.Stagiul de cotizare special reprezintă însumarea
perioadelor de muncă realizate în condiţii grele şi nocive de muncă în una din funcţiile, profesiile şi sectoarele de
producţie a unităţilor de producţie, lucrărilor, profesiilor, funcţiilor şi indicilor, în temeiul cărora se acordă dreptul la
pensie pentru limită de vîrstă în condiţii avantajoase, aprobată prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.
822 din 15 decembrie 1992.Pentru a califica stagiul de cotizare special, este necesară prezenţa uneia din următoarele
condiţii: prestarea unei munci de o anumită profesie, specialitate; prestarea muncii în anumite condiţii nocive şi
grele de muncă .Stagiul de cotizare special reprezintă o condiţie necesară pentru stabilirea pensiei pentru limită de
vîrstă în condiţii avantajoase, pensiei pentru unele categorii de cetăţeni, pensiei pentru vechime în muncă.Specificul
stagiului de cotizare special constă în faptul că standardul de vîrstă este mai mic, deoarece se iau în considerare
condiţiile nocive şi grele de muncă, specificul muncii prestate.Prin reducerea standardului de vîrstă se urmăresc de
ex: în primul rînd, micşorarea termenului de aflare a acestor persoane în în faţa factorilor nocivi ce se răsfrîng
negativ asupra sănătăţii lor. În al doilea rînd, se stabilesc unele garanţii în domeniul asigurării sociale. Astfel, dreptul
la pensie în condiţii avantajoas au lucrătorii ocupaţi ziua întreagă la munci foarte nocive şi foarte grele.Pentru
confirmarea stagiului de cotezare special (ocupării persoanelor la lucrări deosebit de nocive şi grele), organele de
asigurări sociale trebuie să efectueze un control după cum urmează:corespunderea atribuirii profesiei conform
indicatorului unic de tarife şi calificare pentru lucrări şi profesii (în continuare IUTC);corectitudinea înscrierilor din
carnetul de muncă;corespunderea înscrierilor din carnetul de muncă cu IUTC şi cu caracterul lucrărilor
executate;confirmarea documentară a caracterului lucrărilor executate (ordine, borderouri de salarizare, sarcini de
lucru, listele statelor de personal);specificarea profesiei, funcţiei.
15. Caracterizarea generală a sistemului naţional de asigurare cu pensii. Asigurarea cu pensii constituic
categoria principală de asigurare socială a persoanelor inapte de muncă. Odată cu intrarea în vigoare la 1 ianuarie
1999 a Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat a debutat etapa contemporană în evoluţia sistemului de
pensii al Republicii Moldova.Noţiuni principale.În sensul prezentei legi, sînt utilizate următoarele noţiuni
principale:asigurat - persoană fizică, în vîrsta aptă pentru muncă, domiciliată în Republica Moldova, înregistrată în
calitate de contribuabil la fondul de asigurări sociale pentru a beneficia de pensie proporţional contribuţiilor
achitate;agricultor - persoană care realizează venituri anuale şi, după caz: - este proprietar şi/sau arendaş de
suprafeţe agricole;- este membru al unei societăţi agricole sau al altor forme de asociere din agricultură;-
desfăşoară activitate agricolă în cadrul unei gospodării individuale sau al unei forme de asociere din agricultură;cod
personal de asigurări sociale (denumit în continuare cod personal) - cod atribuit fiecărui asigurat prin care se
ţine evidenţa drepturilor şi obligaţiilor de asigurări sociale în sistemul public;contribuţii de asigurări sociale de stat
(denumite în continuare contribuţii) - contribuţii datorate de participanţi la sistemul public de asigurări
sociale;indexare a pensiei - măsură, luată periodic, în vederea actualizării cuantumului pensiei în funcţie de
creşterea indicelui preţurilor de consum;invaliditate - pierdere totală sau parţială a capacităţii de muncă, ce se
menţine după expirarea perioadei de acordare a indemnizaţiei
pentru incapacitate temporară de muncă şi limitează posibilitatea practicării de activităţi care ar aduce
venituri;pensie de asigurări sociale de stat (denumită în continuare pensie) - drept bănesc cuvenit asiguratului,
în condiţiile prezentei legi, corelativ obligaţiilor privind plata contribuţiilor de asigurări sociale de stat;stagiu de
cotizare - însumare a perioadelor de activitate în care s-a plătit contribuţia la fondul de pensii;sistem public de
asigurări sociale obligatorii (denumit în continuare sistem public) - sistem organizat de stat pe principiul
contributivităţii obligatorii, prin care se realizează constituirea de fonduri şi plata de prestaţii de asigurări
sociale;venit asigurat - venit pe care s-au plătit contribuţii de asigurări sociale şi care constituie baza de calcul al
pensiei în sistemul public.Categoriile de pensii.În sistemul public se acordă următoarele categorii de pensii:a) pensia
pentru limită de vîrstă; b) pensia de invaliditate;c) pensia de urmaş.Dreptul la pensie îl au asiguraţii domiciliaţi în
Republica Moldova, precum şi persoanele care, la data stabilirii pensiei, nu au calitatea de asigurat, dar îndeplinesc
condiţiile prevăzute de prezenta lege. El se exercită, în condiţiile legii, prin sistemul public de
asigurări contra riscurilor sociale reprezentate de pierderea capacităţii de muncă (datorită vîrstei înaintate,
invalidităţii) sau de pierderea susţinătorului. Categoriile de persoane care sînt asigurate obligatoriu, prin efectul
legii, sînt specificate în Legea privind sistemul public al asigurărilor sociale.Agricultorii au dreptul la pensie în
condiţiile prezentei legi. Persoanele asigurate în baza contractului individual de asigurare încheiat cu Casa Naţională
de Asigurări Sociale au dreptul la pensie în condiţiile prezentei legi.

16.Noţiunea şi particularităţile pensiei pentru limită de vîrstăDupă părerea unor autori, „pensiile pentru
limită de vîrstă sunt plăţi efectuate din mijloacele Casei Naţionale de Asigurări Sociale, stabilite în mărime
corespunzătoare în funcţie de salariul avut pentru persoanele care au activat o perioadă strict determinată într-un
domeniu social-util şi au atins o anumită vîrstă."Conform opiniei altor autori, „pensia pentru limită de vîrstă
constituie o sumă bănească plătită lunar ce se stabileşte, în baza legislaţiei, persoanelor care au atins vîrsta
corespunzătoare şi confirmă un stagiu de cotizare.Isaiceva E.A. defineşte pensia pentru limită de vîrstă drept „plata
lunară stabilită pe viaţă...în calitate de mijloc principal de existenţă persoanelor, care au atins vîrsta de pensionare...
şi au realizat în termenul stabilit de lege o activitate de muncă sau o activitate social-utilă şi „confirmă vechimea în
muncă (stagiul de cotizare) necesară.Din definiţiile enunţate putem deduce trăsăturile definitorii ale pensiei pentru
limită de vîrstă:1) se stabileşte persoanelor care au atins vîrsta standard de pensionare şi confirmă un stagiu de
cotizare necesar;2)cuantumul pensiei se calculează în funcţii de venitul mediu lunarasigurat, 3)se stabileşte pe viaţă,
4)să achită lunar, 5)nu este supusă impozitului.

17.Noţiuni generale privind invaliditatea, criterii de stabilire şi cauzele invalidităţii.

Invalid este persoana care, în legătură cu limitarea activităţii vitale ca urmare a defectelor fizice
sau mintale, are nevoie de asistenţă şi protecţie socială. Limitarea activităţii vitale a persoanei îşi găseşte expresia
în pierderea totală sau parţială a capacităţii sau a posibilităţii de autoservire, de plasare, orientare, comunicare,
de a-şi controla comportarea şi de a practica activităţi de muncă.Recunoaşterea persoanei ca invalid se efectuează
în modul stabilit de către organele de stat împuternicite.Prin, invaliditatea economică înţelegem „pierderea totală
sau parţială a capacităţii persoanei de a activa în domeniul profesional", iar prin invaliditatea medicală desemnăm
„problemele ce ţin de asigurarea restabilirii în limita posibilităţilor a persoanelor handicapate sau adaptării acestora
la modul de viaţă nou pentru ei, spre restabilirea sănătăţii în scopul reintegrării lor în viaţa profesională şi
socială."Criteriile de stabilire a invalidităţii. Drept criterii de bază pentru stabilirea invalidităţii serveşte gradul de
reducere a capacităţilor vitale ale organismului, determinată de boli sau deficienţe anatomice, cum sunt capacităţile:
de autodeservire; intelectuale şi de comportament; de comunicare (vedere, auz, vorbire); locomotorii, aptitudine a
corpului şi dexteritate; de adaptare situaţională; de participare la activitatea socială şi profesională.Conform
normelor internaţionale, invaliditatea se stabileşte cînd infirmitatea depăşeşte 25%. Gradul de reducere a vitalităţii se
apreciază în conformitate cu Tabelul procentual privind evaluarea grdului de reducere a vitalităţii cauzate de
dereglări morfofuncţionale şi organo-specifice ca urmare a bolilor, traumelor şi altor stări patologice, aprobat de
Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova. Diminuarea sau pierderea capacităţilor vitale pot fi evaluate după
următoarele grade de severitate, care pot servi ca bază pentru stabilirea invalidităţii:Reducerea de grad mediu a
capacităţilor de autodeservire, intelectuale şi de comportament, de comunicare, locomotorii, de aptitudine a corpului
şi dexteritate, de adaptare situaţională, de participare la activitatea socială şi profesională corespunde invalidităţii
încadrate în limitele de la 25 pînă la 49 la sută. Acestor persoane li se acordă gradul III de invaliditate, ele pot de
sine stătător să se servească, iar uneori nu se deosebesc de persoanele fără infirmităţi.Reducerea de grad accentuat a
capacităţilor de autodeservire, intelectuale şi de comportament, de comunicare, locomotorii, aptitudine a corpului şi
dexteritate, de adaptare situaţională, de participare la activitatea socială şi profesională corespunde invalidităţii
încadrate în limitele de la 50 pînă la 74 la sută. Acestor persoane li se acordă gradul II de invaliditate.Reducerea de
grad sever sau pierderea totală a capacităţilor vitale de autodeservire, intelectuale şi de comportament, de
comunicare, locomotorii, de aptitudine a corpului şi dexteritate, de adaptare situaţională de participare la activitatea
socială şi profesională corespunde invalidităţii încadrate în limitele de la 75 la sută şi mai mult. Acestor persoane li
se acordă gradul I de invaliditate.Cauzele invalidităţii. Odată cu stabilirea gradului de reducere a vitalităţii se
stabileşte cauza invalidităţii, adică condiţiile biologice şi sociale care au dus la invaliditate. Stabilirea cauzei
invalidităţii este obligatorie pentru organele competente, deoarece acest, fapt are un rol important la stabilirea
pensiei de invaliditate. Factorii sociali care au dus la invaliditate trebuie să fie confirmaţi din punct de vedere juridic
prin actele respective.Pentru încadrarea în grade de invaliditate se stabilesc următoarele cauze ale
invalidităţii:Invaliditate de boală obişnuită este invaliditatea cauzată de reducerea sau pierderea capacităţilor vitale
ca urmare a unei boli, traume sau deficienţe organice. În cazurile în care se stabileşte o reducere sau pierdere a
capacităţii de a vedea de grad accentuat sau sever, la cauza invalidităţii de boală obişnuită se adaugă suplimentar
„prin suferinţe oculare".Invaliditate de boală profesională este invaliditatea stabilită în urma unei boli generate de
influenţa sistematică a factorilor nocivi specifici profesiei date sau de condiţiile de muncă caracteristice unor ramuri
de producţie.La stabilirea invalidităţii de boală profesională, consiliile primare teritoriale de expertizare a vitalităţii
se conduc de Lista bolilor profesionale şi Instrucţiunea de aplicare a acestei Liste, aprobate de Ministerul Sănătăţii.
La fişa de trimitere (F-088/e) se anexează, în mod obligatoriu, concluzia Consiliului republican de boli profesionale
al Ministerului Sănătăţii.Invaliditate survenită după un accident de muncă este invaliditatea cauzată prin reducerea
sau pierderea capacităţilor vitale ca urmare a acţiunii factorilor care au produs accidentul, în cazurile stabilite de
legislaţia în vigoare.La fişa de trimitere (F-088/e) pacientul anexează, în mod obligatoriu, actul privind accidentul de
muncă formulat în conformitate cu legislaţia în vigoare.În cazurile de expertizare a pacienţilor care prezintă actele
ce atestă boala profesională sau accidentul de muncă, consiliile primare teritoriale de expertizare a vitalităţii
stabilesc procentul de pierdere a capacităţii de muncă la solicitarea administraţiei instituţiei, organizaţiei sau
întreprinderii unde a survenit boala profesională sau a avut loc accidentul de muncă, a organului sindical ierarhic
superior sau în temeiul deciziei instanţei de judecată.În cazul pierderii uşoare a capacităţii de muncă, pentru
persoanele neîncadrate în grade de invaliditate, cotele procentuale se stabilesc în mărime de 5, 10, 15 şi 20 la sută,
iar pentru cei încadraţi în gradul trei de invaliditate, gradul de reducere a capacităţilor vitale se stabileşte conform
pct. 21, 22, 23 ale Instrucţiunii. Procentul pierderii totale a capacităţii de muncă constituie suma cotelor procentuale
ale sistemelor de organe afectate în urma accidentului de muncă sau a bolii profesionale şi este calculat după o
formulă stabilită.Invaliditate determinată de schilodire în muncă în legătură cu avaria de la Cernobîl este
invaliditatea stabilită persoanelor care au participat la lichidarea consecinţelor catastrofei de la C.A.E. Cernobîl şi a
urmărilor ei în zona de înstrăinare sau care, ulterior, au fost supuse radiaţiei pe teritoriile poluate cu substanţe
radioactive.Invaliditate legată de serviciul militar sau special este invaliditatea stabilită persoanelor care au
îndeplinit serviciul militar sau special în organele apărării naţionale, securităţii statului şi ordinii publice, trecute în
rezervă, Invaliditate din copilărie este invaliditatea survenită în urma unei boli sau a unei mutilări care a avut loc
pînă la împlinirea vîrstei de 18 ani, confirmate prin documente medicale.
18.Constatarea invalidităţii. Expertiza repetată şi efectele depăşirii termenului de reexpertizareRecunoaşterea
persoanei ca invalid se efectuează de către organele de stat împuternicite - CEMV (Consiliile de experiză medicală a
vitalităţii), iar în unele cazuri de CMC.Consiliile primare teritoriale de expertiză medicală a vitalităţii reprezintă
structurile principale din teritoriu în domeniul expertizei vitalităţii. În componenţa fiecărui consiliu activează trei
medici-experţi (terapeut, chirurg şi neurolog), dintre care unul este numit, prin ordinul ministrului protecţiei sociale,
familiei şi copilului, la propunerea preşedintelui Consiliului republican de expertiză medicală a vitalităţii, şef de
consiliu. în caz de necesitate, în activitatea consiliului sunt cooptaţi un ftiziopulmonolog, un oncolog, un psihiatru
din cadrul consiliilor de expertiză medicală a vitalităţii de nivel republican.Consiliile primare teritoriale de expertiză
medicală a vitalităţii activează în strictă conformitate cu Instrucţiunea privind modul de stabilire a invalidităţii,
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la experiză medicală a vitalităţii nr. 688 din 20.06. 2006 şi în
conformitate cu Regulamentul Consiliului republican de expertiză medicală a vitalităţii.Consiliile primare de
expertiză medicală a vitalităţii din fiecare unitate administrativ teritoriala a republicii noastre formează structura
Consiliului republican de expertiza medicală a vitalităţii (CREMV). În structura CREMV mai intra consiliile de
experiză medicală a vitalităţii de nivel teritorial şi secţia administrativă.Menţionăm faptul că CREMV a fost
reorganizat din Departamentul de expertiză medicală a vitalităţii din cadrul CNAS în instituţie publică CREMV,
care a fost transmisă în subordinea Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei prin Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova privind Consiliului republican de expertiză medicală a vitalităţii (CREMV) nr. 109 din
31.01.2006.Consiliile primare teritoriale de expertiză medicală a vitalităţii dispun de ştampilă cu Stema de Stat şi
prezintă sistematic, în modul stabilit de legislaţia în vigoare, dări de seamă despre activitatea desfăşurată.Consiliile
primare teritoriale de expertiză medicală a vitalităţii apreciază severitatea deficienţelor funcţionale, stabilesc gradul
de invaliditate în strictă conformitate cu Instrucţiunea privind modul de stabilire a invalidităţii, aprobă decizia de
prelungire a certificatului de concediu medical.Consiliile primare teritoriale de expertiză medicală a vitalităţii
efectuează expertiza vitalităţii persoanelor începînd cu vîrsta de 18 ani, stabilită de legislaţia în vigoare.Obiectivele
principale ale consiliilor primare teritoriale de expertiză medicală a vitalităţii sunt: stabilirea şi evaluarea
invalidităţii; recomandarea pensionării conform indicaţiilor medicale; aprobarea sau sancţionarea prelungirii
certificatului de concediu medical, în cazul tratamentului de durată, conform fişei de trimitere a Consiliului medical
consultativ al instituţiei medico-sanitare, în conformitate cu actele normative în vigoare.La expertizarea în cadrul
consiliilor primare de expertiză medicală a vitalităţii, cetăţeanul este trimis de către consiliul medical consultativ al
instituţiei medicosanitare numai după aplicarea măsurilor adecvate de diagnosticare, tratament şi reabilitare, în cazul
în care sunt prezenţi indicii evidenţi de dereglări funcţionale ale organismului, cauzate de boli, de consecinţele unor
traume şi deficienţe. în fişa de trimitere (F-088/e) sunt indicate datele despre starea sănătăţii persoanei supuse
expertizării, care reflectă gradul de reducere a funcţionalităţii organelbr, sistemelor de organe şi a întregului
organism, precum şi rezultatele măsurilor de tratament şi reabilitare.Termenul de valabilitate a fişei de trimitere este
de 30 de zile calendaristice. Data stabilirii invalidităţii se consideră ziua în care cererea, fişa de trimitere (F-088/e) şi
alte documente ale pacientului au fost depuse la consiliul primar de expertiză medicală a vitalităţii. Persoanelor care
se adresează prima dată, invaliditatea li se determină pe un termen de un an. În cazuri severe, invaliditatea se
stabileşte pe doi ani, iar cînd dereglările funcţionale sunt ireversibile - fără termen de reexaminare. Reexpertizarea
periodică a invalizilor se face în scopul verificării eficienţei tratamentului şi a măsurilor de reabilitare, precum şi
pentru a identifica schimbă rile în semnele invalidităţii şi a gradului de reducere a capacităţilor vitale.Reexpertizarea
persoanelor încadrate în grade de invaliditate cu termen nelimitat se efectuează de către Consiliul republican de
expertiză medicală a vitalităţii la cererea acestora, cînd nu sunt de acord cu decizia consiliului primar de expertiză
medicală a vitalităţii, de asemenea, şi ca măsură de control.Reexpertizarea persoanelor încadrate în grade de
invaliditate înainte de termenul prevăzut se efectuează la cererea acestora sau la iniţiativa consiliilor de expertiză
medicală a vitalităţii, atunci cînd există motive întemeiate, dar nu mai tîrziu de 2 luni pînă la expirarea termenului de
invaliditate. În cazul depistării unor încălcări ale Instrucţiunii privind modul de stabilire a invalidităţii, Consiliul
superior unit are dreptul de a suspenda, în modul stabilit, decizia consiliilor de expertiză medicală a vitalităţii şi de a
efectua reexpertizarea pacientului, antrenînd specialiştii în domeniu.

19.Pensiile de invaliditate acordate persoanelor ce au suferit în urma unei afecţiuni generale, a unui accident
de muncă sau a unei boli profesionaleÎn corespundere cu art.3 din Legea privind protecţia socială a invalizilor,
protecţia socială a invalizilor înseamnă crearea de către stat a condiţiilor pentru dezvoltarea lor individuală şi
realizarea de către ei a capacităţilor, drepturilor şi libertăţilor în egală măsură cu toţi ceilalţi cetăţeni. Aceste drepturi
trebuie să fie aplicate şi realizate tuturor invalizilor fară deosebire de rasă, culoare, sex, limbă, religie, origine
naţională sau socială, avere etc.Conform legislaţiei naţionale, în vederea realizării obiectivelor documentelor
strategice naţionale, persoanele cu dizabilităţi, inclusiv copiii cu dizabilităţi, beneficiază de următoarele tipuri de
prestaţii sociale: pensii, alocaţii sociale de stat, alocaţii pentru îngrijire, compensaţii pentru călătoria în transportul în
comun urban, suburban şi interurban, compensaţia anuală pentru cheltuielile de deservire cu transport, compensaţiile
nominative la plata serviciilor comunale, ajutorul social, ajutorul material etc.Pensiile de invaliditate sunt acele
sume băneşti lunare alocate din Casa Naţională de Asigurări Sociale în mărime raportată la salariul mediu al
persoanei care anterior a activat în cîmpul muncii în legătură cu stabilirea unui grad de invaliditate. Drept temei de
apariţie a dreptului la acest tip de pensie este in validitatea. Conform art. 19 din Legea privind pensiile de asigurări
sociale de stat, drept la pensia de invaliditate are asiguratul care şi-a pierdut total sau parţial capacitatea de muncă
din cauza: unei boli obişnuite; unui accident de muncă; unei boli profesionale.Invaliditatea de boală obişnuită
survine ca urmare a oricărei suferinţe. Starea generală a sănătăţii nu-i permite ca ea să continue munca în condiţii
generale sau o lipseşte de posibilitatea de a munci şi de a se autoservi. La această categorie se referă şi traumele în
condiţii casnice. Condiţia principală este ca această boală să nu survină în procesul de muncă sau datorită condiţiilor
nocive de muncă.Invaliditatea ca urmare a unui accident de muncă, inclusiv în timpul deplasărilor sau în timpul
efectuării unor acţiuni în interesul întreprinderii sau instituţiei, care este provocată de accidentele survenite:în drum
spre casă sau spre locul de muncă;în timpul practicii în producţie;pe teritoriul întreprinderii, instituţiei sau în alt loc
de muncă în timpul orelor de lucru, inclusiv în pauzele stabilite şi în timpul necesar pentru aducerea în ordine a
locului de lucru;în apropierea întreprinderii, instituţiei sau în alt loc de muncă în timpul orelor de muncă, inclusiv în
pauzele stabilite dacă aflarea acolo nu era în contradicţie cu regulamentul ordinii interioare de muncă;în timpul
executării unor sarcini de stat şi obşteşti:în timpul executării acţiunilor de salvare a vieţii omeneşti, de ocrotire a pro-
prietăţii statului, de menţinere a ordinii publice;în legătură cu îndeplinirea funcţiilor de donator oe sînge.În cazul
accidentului de munca administraţia intreprinderii, instituţiei etc. formează o comisie de cercetare a cauzei survenirii
accidentului, din vina cui a survenit el şi posibila tratare a persoanei, se întocmeşte un proces-verbal privind
cercetarea accidentului de muncă precum că persoana a suferit în urma acestui accident şi un bilet de trimitere
pentru examinare ta CEMV, care ulterior îi va stabili gradul de invaliditate.Invaliditatea ca urmare a unei boli
profesionale -în urma unei boli cauzate de influenţa sistematică a factorilor nocivi caracteristici profesiei date sau
din cauza condiţiilor de muncă caracteristice unei sau altei ramuri de producţie.Este absolut necesar a constata că
factorii nocivi au acţionat în timpul de muncă cînd persoana se afla pe teritoriul întreprinderii sau în alt loc şi
îndeplinea atribuţiile sale de serviciu. La stabilirea invalidităţii de boală profesională CEMV se conduce de lista
bolilor profesionale, adoptată de Ministerul Sănătăţii şi de Instrucţiunea cu privire la aplicarea acestei liste. La fişa
de trimitere a bolnavilor de boală profesională către CEMV în mod obligatoriu se anexează concluzia medicului
specialist în boli profesionale al unităţii sanitare. Asiguratului încadrat într-un grad de invaliditate cauzată de o boală
obişnuită pensia de invaliditate i se stabileşte dacă îndeplineşte condiţiile cu privire la stagiul de cotizare în raport cu
vîrsta la data constatării invalidităţii.

20.Noţiunea şi caracteristica pensiei acordată unor categorii de persoaneLegislaţia Republicii Moldova prevede
condiţii speciale de stabilire a pensiilor pentru unele categorii de cetăţeni (judecători, procurori, aleşi locali,
funcţionari publici etc.). Diferenţa faţă de condiţiile generale de stabilire a pensiilor constă în unele facilităţi
acordate acestor categorii, scopul cărora a fost evidenţierea şi aprecierea meritelor faţă de stat. Pensiile pentru unele
categorii de cetăţeni (pentru vechime în muncă) reprezintă plăţile lunare acordate în proporţie de 50% din bugetul
asigurărilor sociale de stat şi 50% din bugetul de stat persoanelor care sunt pensionate anticipat în conformitate cu
stagiul de cotezare realizat într-o anumită profesii sau funcţie.Specificul pensiilor pentru unele categorii de cetăţeni
(pentru vechime în muncă) constă în următoarele: a) o condiţie obligatorie pentru stabilire reprezintă confirmarea
stagiului de cotizare special. Persoana căre oJperioadă îndelungată a muncit pentru binele societăţii într-o profesii
anumită şi în virtutea caracterului deosebit al profesiei lor, cu toate că nu au devenit invalide, nu pot în continuare să
presteze munca după o activitate îndelungată şi permanentă;b) se stabileşte categoriilor de Cetăţeni ocupaţi la lucrări
a căror executarea duce la pierderea capacităţii de muncă înainte de atingerea vîrstei care dă dreptul la pensia pentru
limită de vîrstă: Acestor persoane li se stabileşte un cenz de vîrstă redus prin care se contribuie la micşorarea
termenului de aflare sub influenţă factorilor ce se răsfrînge negativ asupra sănătăţii lor;c) au trăsaturi comune cu
pensiile pentru limită de vîrsta stabilite în condiţii avantajoase, asemănările rezultînd din faptul că pentru ambele
tipuri de pensie trebuie atinsă o anumită vîrstă;d)acest tip de pensie este reglementat de Capitolul VI. „Pensiile
pentru unele, categorii de cetăţeni din Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat şi se calculează în cuantum
de 42% din suma tuturor plăţilor lunare (pentru deputaţi, membri dc Guvern) şi în cuantum de 75% din venitul
mediu lunar realizat din ul¬timele 60 luni de activiatea în serviciul public (pentru funcţionarii publici, aleşii locali).
Numărul beneficiarilor de acest tip de pensii constituia la 01.01.2009 1,1% din numărul total al beneficiarilor de
pensii;e) condiţiile de pensionare pentru procurori, judecători, militari etc. sunt specificate în legi speciale: Legea cu
privire la statutul judecătorului, Legea cu privire la procuratură, Legea serviciului în organele vamale, Hotărîre cu
privire la aprobarea listelor funcţiilor,, pare asigură personalului navigant şi tehnic aeronautic dreptul la pensie
pentru vechime în muncă, şi a modului de calculare a vechimii în muncă pentru stabilirea pensiei personalului
navigant etc.În scopul respectării principiilor de bază ale sistemului public de asigurări sociale, la moment, se fac
primii paşi spre unificarea sistemului de pensii ce urmăreşte ca toţi contribuabilii la sistemul public de asigurări
sociale să beneficieze de dreptul la pensie pentru limită de vîrstă în baza condiţiilor unice.

21.Condiţiile şi termenele de stabilire a pensiilorConform art. 30 din Legea privind pensiile de asigurări
sociale de stat, pensiile se stabilesc şi se plătesc de către organele de asigurări sociale - casele teritoriale de
asigurări sociale, care reprezintă subdiviziuni ale Casei Naţionale de Asigurări Sociale.Art. 31 din Lege
prevede stabilirea pensiei în cazul cînd persoana care a obţinut dreptul la pensie, tutorele sau curatorul acesteia îşi
exteriorizează dorinţa de a beneficia de pensie prin depunerea cererii de pensionare şi a actelor necesare la casa
teritorială de asigurări sociale de la domiciliul asiguratului, unde se înregistrează în mod obligatoriu.Acordarea
drepturilor la pensie sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisă de organul teritorial de asigurări
sociale şi semnată de conducătorul acestuia, în termen de 15 zile de la data depunerii cererii cu toate actele
necesare.Pentru stabilirea pensiei persoanei deţinute într-o instituţie penitenciară care anterior nu a beneficiat de
pensie, administraţia instituţiei respective va aduna actele necesare, inclusiv cererea de pensionare, prezentate de
deţinut, va legaliza semnătura acestuia pe cererea respectivă şi va expedia setul de acte în termen de 5 zile organului
teritorial de asigurări sociale în a cărui rază se află instituţia penitenciară.Decizia cu privire la respingerea cererii de
pensionare şi motivul respingerii se expediază solicitantului în termen de 5 zile de la data emiterii.In conformitate cu
art.32, se iau în considerare următoarele termene de acordare a dreptului la pensie:Pensia pentru limită de vîrstă se
stabileşte pe viaţă, acordîndu-se de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare prevăzute de Lege, dacă cererea şi
actele necesare au fost depuse în termen de 30 de zile de la această dată.Pensia de invaliditate se stabileşte pe
perioada cît durează invaliditatea, confirmată de CEMV, acordîndu-se din ziua cînd a fost emisă decizia CEMV de
încadrare în grad de invaliditate, dacă cererea şi actele necesare au fost depuse în termen de 60 de zile de la această
dată. în cazul în care data încadrării în gradul de invaliditate nu coincide cu data începerii expertizei medicale,
pensia de invaliditate se stabileşte de la data începerii expertizei medicale, dacă cererea cu actele necesare a fost
depusă în termen de 60 de zile de la data constatării invalidităţii.Pensia de urmaş se stabileşte pe perioada
îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art.25, acordîndu-se de la data decesului susţinătorului, dacă cererea şi actele
necesare au fost depuse în termen de 90 de zile de la această dată.În cazurile în care actele necesare au fost depuse
după expirarea termenelor prevăzute, pensia se acordă de la data prezentării ultimului act necesar.

22. Conceptul, trăsăturile şi clasificarea indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă.Sistemul

public de asigurări sociale oferă tuturor participanţilor dreptul de a beneficia atît de o protecţie pe termen
lung (pensie de asigurări sociale), cît şi de o protecţie pe termen scurt - în cazul incapacităţii temporare de muncă a
persoanei - prestaţiile de asigurări sociale, printre care un rol însemnat îl ocupă indemnizaţiile.Dreptul la prestaţii de
asigurări sociale exercitat prin sistemul public de asigurări sociale îl au asiguraţii domiciliaţi în RM şi şomerii cu
drept la ajutor de şomaj. Indemnizaţiile dispun de un şir de semne juridice distincte, care le delimitează de alte
prestaţii de asigurări sociale. Cele mai importante dintre ele sunt: reglementarea stabilirii şi plăţii tuturor tipurilor de
indemnizaţii prin actele normative corespunzătoare, în urma cărora cetăţenii obţin dreptul necondiţionat la unul din
tipurile de indemnizaţii;scopul indemnizaţiilor este orientat spre oferirea unui ajutor bănesc cetăţenilor care, în urma
unor riscuri sociale (pierderea temporară a cîştigului, mărirea cheltuielilor în familie în legătură cu naşterea copilului
etc.), au nevoie de acordarea ei;independenţa diferitelor tipuri de indemnizaţii de alte izvoare de venit pe care le are
persoana care s-a adresat pentru stabilirea lor;stabilirea indemnizaţiilor în sume concrete;natura şocioalimentară a
tuturor tipurilor de indemnizaţii, care se exprimă prin caracterul, lor gratuit, independent de acordare;limitarea plăţii
indemnizaţiei într-un cadru diferenţiat, de exemplu, indemnizaţie ca urmare a pierderii temporare a capacităţii de
muncă se acordă muncitorilor pînă la însănătoşirea lor.Din cele spuse mai sus, putem concluziona că indemnizaţiile
de asigurare socială sunt:a) plăţile unice (ajutoare unice) sau periodice (lunare) reglementate prin norme juridice cu
caracter social alimentar în scopul garantării unui ajutor cetăţeniilor care au nevoie de acordarea lor indiferent, daca
dispun sau nu de alte izvoare de venit;plăţile sociale alimentare periodice în formă bănească, care se acordă sub
formă de ajutor de stat cetăţenilor şi sunt acordate în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege în scopul compensării
parţiale a pierderii surselor de venit;plata acordată în scopul compensării parţiale a venitului pierdut în cazurile cînd
realizarea unei munci sau activităţi este imposibilă, din cauza survenirii unor riscuri sociale (incapacitate de muncă,
sarcină şi lăuzie etc.).Indemnizaţiile de asigurare socială se clasifică în funcţie de un şir de criterii:După temeiurile
social -juridice de acordare a indemnizaţiilor:indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă,indemnizaţie
pentru invaliditate,indemnizaţie pentru naştere,indemnizaţie pentru ocrotirea bugetului familiei în cazul unor
împrejurări excepţionale.După scopul acordării indemnizaţiilor, le putem reuni în trei grupe:care au drept scop
înlocuirea salariului pierdut pentru o perioadă scurtă de tfcnpş, din cauza faptului că a survenit una din situaţiile:
boală, sarcină şi lăuzie, stare de carantină - prestaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor (carantină); indemnizaţii de
maternitate; indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obişnuite sau de accidente
nelegate de muncă;acordate în scopul garantării unui venit suplimentar - indemnizaţii unice la naşterea copilului;
indemnizaţii pentru creşterea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani.acordate în calitate de ajutor persoanelor
care nu au izvoare sau mijloace de existenţă - indemnizaţia de şomaj.După termenul de plată indemnizaţiile pot fi
împărţite în:indemnizaţii unice, care cuprind: indemnizaţii unice la naşterea copilului, indemnizaţiipentru
înmormîntare, indemnizaţii pentru tratamentul balneosanatorial, indemnizaţii unice pentru mame singure sau cu
mulţi copii. Ele sunt destinate pentru compensarea de o singura dată a cheltuielilor suplimentare, iar uneori pentru
înlocuirea de o singură dată a cîştigului pierdut sau a unei părţi a lui din contul societăţii.

23. Noţiunea şi condiţiile de acordare a indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă.Drept

condiţie social juridică de acordare a indemnizaţiilor este desemnată incapacitatea temporară de muncă (ITM)
manifestată prin:imposibilitatea lucrătorului de a-şi îndeplini obligaţiile de serviciu din cauza dereglărilor morfo-
funcţionale ale organismului sau schimbărilor patologice, care împiedică continuarea activităţii de muncă într-un
termen considerabil de timp; situaţia în care se află asiguratul ca urmare a pierderii aptitudinilor fizice, intelectuale
sau a deprinderilor de muncă din cauza unei bob sau a unui accident.Stabilirea cauzei survenirii incapacităţii
temporare de muncă are importanţă juridică pentru stabilirea circumstanţelor apariţiei dreptului la indemnizaţie,
durata, mărimea şi ordinea de evidenţă a cîştigului în cazul plăţii indemnizaţiei.Cauzele de survenire a incapacităţii
temporare de muncă sunt multiple: boală generală, boală profesională, schilodirea corporală cauzată în timpul
exercitării obligaţiilor de muncă, traumă habituală.Indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă
reprezintă:1)prestaţiile unice sau periodice garantate şi reglementate de normele juridice care poartă un caracter soci
alimentar, bănesc şi se acordă cetăţenilor în calitate de ajutor material în caz de boală cu pierderea capacităţii de
muncă sau traumatism, pentru îngrijirea bolnavului de către un membru al familiei sau altă persoană, pentru
tratamentul balneosanatorial, pentru carantină, la transferarea la un alt loc de lucru în caz de îmbolnăvire de
tuberculoză sau de o boală profesională; în timpul protejării.2) plăţile acordate persoanelor care lucrează în baza
contractului individual de muncă şi întreprinzătorilor individuali din fondurile asigurării de stat, iar şomerilor din
fondurile de utilizare a forţei de muncă a populaţiei, în cazurile stabilite de lege."Condiţiile de acordare a
indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă sunt specificate în art.6 din Lege:realizarea unui stagiu total
de cotizare de cel puţin 3 ani;realizarea unui stagiu de cotizare de cel puţin 3 luni, din ultimele 12 luni anterioare
producerii riscului asigurat (dacă au un stagiu total de cotizare de pînă la 3 ani);desfăşurarea activităţii pe bază de
contract individual de muncă pe durată determinată, inclusiv cei care muncesc la lucrări sezoniere, de cel puţin 12
luni, pe parcursul ultimelor 24 de luni anterioare producerii riscului asigurat.Doctrina de specialitate vine să
completeze aceste condiţii, atenţionînd că important la stabilirea indemnizaţiei pentru incapacitate de muncă
este:survenirea incapacităţii de muncă în timpul lucrului, inclusiv în perioada de încercare;eliberarea salariatului de
la lucru în legătură cu incapacitatea sa temporară de muncă în ordinea stabilită de lege.Atenţionăm că o condiţie
esenţială pentru apariţia dreptului la indemnizaţie de incapacitate temporară de muncă este survenirea incapacităţii
neapărat în timpul muncii. Ca excepţie, acest tip de indemnizaţie se stabileşte şi specialiştilor îndreptaţi la lucru în
ordinea repartizării lor după absolvirea instituţiei de învăţămînt superior, mediu de specialitate, a doctoranturii şi
ordinatorii. Indemnizaţia pentru ITM se acordă şi-n cazurile de survenire a ei pînă la încadrarea în lucru, însă plata
acestei indemnizaţii se efectuează din ziua stabilită pentru prezentare la lucru. Persoanelor trimise în altă localitate
în cazul survenirii ITM, li se stabileşte şi plăteşte indemnizaţia, dacă în această perioada ei aveau diurna sau plata
costului cheltuielilor pentru călătorie. Indemnizaţia pentru ITM se plăteşte şi salariaţilor care s-au îmbolnăvit în
timpul soluţionării unui litigiu de muncă priviqd corectitudinea concedierii şi restabilirea la lucru.După cum am
menţionat, regula este că indemnizaţia pentru ITM se plăteşte din ziua pierderii capacităţii de muncă pînă la
restabilirea ei sau stabilirea invalidităţii

25.Indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă condiţionate de boli generale sau accidente în afara
muncii. Conform art. 9 din Lege şi pct.17 din Regulamentul cu privire la condiţiile de stabilire, modul de calcul şi
de plată a indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă şi altor prestaţii de asigurări sociale, indemnizaţia
pentru incapacitate temporară de muncă, în caz de boli generale şi accidente nelegate de muncă, se stabileşte:a)
pentru cel mult 180 de zile în cursul unui an calendaristic şi începe din prima zi de concediu medical. începînd cu a
120-a zi, indemnizaţia se plăteşte în cazul prelungirii concediului medical avizat de Consiliul Republican de Experti-
ză Medicală a Vitalităţii.în baza art. 10 alin.(2) din Lege, dacă există temeiuri motivate privind posibilitatea
recuperării capacităţii de muncă şi în scopul evitării încadrării în grad de invaliditate, precum şi al menţinerii
asiguratului în activitate, medicul curant poate propune CEMV prelungirea concediului medical peste 180 de zile,
cel mult cu 30 zile. în acest caz, în funcţie de evoluţia cazului şi de rezultatele acţiunilor de recuperare, CEMV ia
atitudine privind prelungirea concediului medical pentru continuarea programului recuperator, transferul temporar la
o altă muncă, reducerea programului de lucru, reluarea activităţii profesionale sau încadrarea în grad de
invaliditate.Dacă CEMV a decis încadrarea în grad de invaliditate, indemnizaţia penfru incapacitate temporară de
muncă, în baza art. 11, se plăteşte pînă la data la care persoanei i s-a stabilit grad de invaliditate, fără a se depăşi
perioada maximă pentru care se acordă indemnizaţie;persoanelor angajate în sectorul agrar, angajate în baza
contractului individual de muncă pe durată determinată ce nu depăşeşte un an, inclusiv celor angajaţi la lucrări
sezonieri,, şi şomerilor, în perioada de acordare a ajutorului de şomaj, indemnizaţia pentru incapacitate temporară de
muncă li se acordă pentru o perioadă de pînă la 30 de zile în cursul unui an calendaristic.c)asiguraţilor cu contract
individual de muncă pe durată determinată ce depăşeşte un an indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă
li se acordă pe o durată de 180 de zile calendaristice.d)tuturor asiguraţilor care sunt temporar incapabili de muncă
din cauza tuberculozei, ŞIDA sau cancer de orice tip, cu avizarea CEMV, perioada pentru care se acordă
indemnizaţia pentru incapacitate de muncă este de cel mult un an pe parcursul ultimilor 2 ani.e)indemnizaţia pentru
incapacitate temporară de muncă în legătură cu sarcina se acordă pe durata concediului medical fără restricţii,
inclusiv şomerilor;f)indemnizaţia se stabileşte şi în cazul în care incapacitatea de muncă a survenit în timpul
concediului de odihnă anual (de bază sau suplimentar). Acesta din urmă se prelungeşte cu durata incapacităţii
temporare de muncă ce a avut loc în timpul concediului;g)în cazul în care incapacitatea temporară de muncă survine
în timpul concediului neplătit, concediului pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 3 ani sau cînd întreprinderea
(secţia) staţionează, indemnizaţia nu se stabileşte. Dacă incapacitatea temporară de muncă durează după data
expirării concediului neplătit, concediului pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 3 ani sau după data reluării
activităţii întreprinderii (secţiei), indemnizaţia se stabileşte de la această dată;i) în cazul în care incapacitatea
temporară de muncă survine înainte de începerea concediului neplătit sau-a concediului pentru îngrijirea copilului
pînă la vîrsta de 3 ani, concediile menţionate se consideră amînate şi indemnizaţia se stabileşte în bază generală;j)
pentru incapacitatea temporară de muncă survenită în timpul concentrărilor militare sau concediului suplimentar în
legătură cu studiile în instituţiile de învăţămînt superior, fară întreruperea activităţii de muncă, indemnizaţia se
stabileşte de la data la care salariatul urma să reîncepă activitatea de muncă;k) în caz de traumatism la domiciliu,
inclusiv traumatism la domiciliu provocat de calamităţi naturale (cutremur de pămînt, inundaţii, alunecări de teren
ş.a.) sau viciu anatomic al salariatului, indemnizaţia se stabileşte pentru toată perioada de incapacitate temporară de
muncă, începînd din prima zi.Conform pct.18 din Regulament, indemnizaţia pentru incapacitate temporară de
muncă nu se stabileşte asiguratului în cazul în care:îşi cauzează premeditat daune sănătăţii;şi-a pierdut capacitatea
de muncă în urma comiterii unei crime;a urmat tratament forţat, conform hotărîrii judecătoreşti, cu excepţia han-
dicapului psihic;se află în detenţie sau în proces de expertizare medico-legală.Indemnizaţia plătită neîntemeiat
urmează a fi restituită prin hotărîre judecătorească.

24.Prestaţii pentru incapacitatae temporară de muncă condiţionate de boli generale sau nelegate de muncă.
Asiguraţii au dreptul la următoarele prestaţii şi indemnizaţii de asigurare: a) prestaţii pentru reabilitare medicală; b)
prestaţii pentru recuperarea capacităţii de muncă; c) prestaţii pentru reabilitarea profesională; d) indemnizaţie pentru
incapacitate temporară de muncă; e) indemnizaţie pentru transferarea temporară la altă muncă; f) indemnizaţie de
invaliditate;g) indemnizaţie de deces. Prestaţiile pentru reabilitare medicală şi recuperarea capacităţii de muncă au
prioritate faţă de indemnizaţii.Prestaţii pentru reabilitare medicală(1) Asiguraţii au dreptul la tratament medical
corespunzător deficienţelor de sănătate cauzate prin accidente de muncă sau boli profesionale, după cum
urmează:a) tratament ambulatoriu;b) analize medicale şi medicamente;c) asistenţă medicală de urgenţă;d) servicii
medicale în spitale şi clinici specializate; e) servicii de chirurgie plastică şi reparatorie; f) servicii de fizioterapie.
(2)Asigurătorul are obligaţia să achite contravaloarea serviciilor medicale, acordate în scopul tratamentului sau
reabilitării persoanei asigurate, care a suferit în urma unui caz asigurat suplimentar celor prevăzute de legislaţia în
vigoare.(3) Pentru a diminua sau compensa urmările deficienţelor de sănătate cauzate prin accidente de muncă sau
boli profesionale, asiguraţii, în cazurile stabilite de medicul expert al asigurătorului, au dreptul la: a) îngrijire
specială;b) tratament sanatorial;c) acoperirea cheltuielilor de transport pentru vizitarea instituţiilor medicale,
sanatoriilor şi a cheltuielilor însoţitorului;d) materiale şi articole medico-sanitare pentru corectarea auzului şi
văzului;e) proteze, orteze, aparate ortopedice şi încălţăminte ortopedică specială;f) mijloace auxiliare (scaun cu
rotile, cărucior etc.). Acest drept se referă şi la acoperirea cheltuielilor pentru repararea lor.(4) Lista materialelor,
articolelor şi mijloacelor destinate diminuării sau compensării urmărilor deficienţelor de sănătate cauzate prin
accidente de muncă sau boli profesionale se aprobă de către Guvern, la propunerea Casei Naţionale de Asigurări
Sociale.Prestaţii pentru recuperarea capacităţii de muncă(1) Recuperarea capacităţii de muncă a asiguraţilor
se efectuează după programe individuale de recuperare.(2) Programele individuale de recuperare se stabilesc în
funcţie de natura leziunilor şi prognosticul bolii, în baza programelor-cadru de recuperare, elaborate de Casa
Naţională de Asigurări Sociale şi aprobate de Guvern.(3) Programele individuale de recuperare se stabilesc de către
medicul expert al asigurătorului de comun acord cu asiguratul.(4) Asiguratul are obligaţia să urmeze şi
să respecte programul individual de recuperare.(5) Tratamentul medical, în conformitate cu programul individual
de recuperare, precum şi cazarea şi masa în unităţile medicale se suportă de către asigurător.(6) Asigurătorul are, de
asemenea, obligaţia să achite prestaţiile acordate pentru prevenirea diminuării ori pierderii capacităţii de muncă şi a
necesităţii de îngrijire permanentă.(7) În cadrul programului individual de recuperare, medicul expert al
asigurătorului stabileşte, după caz, tipul protezei necesare şi programul de acomodare cu proteza respectivă.(8)
Măsurile de protezare trebuie să asigure, în primul rînd, posibilitatea reintegrării profesionale, iar dacă acest
lucru nu este posibil - creşterea gradului de autoservire.

26.Noţiunea, clasificarea şi cercetarea accidentelor de muncă. Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli
profesionale constituie o parte integrantă din sistemul public de asigurări sociale obligatorii, prin care se garantează
persoanelor asigurate un ansamblu de prestaţii şi indemnizaţii pentru diminuarea şi compensarea consecinţelor şi
prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale.Dreptul la asigurarea pentru accidente de muncă şi boli
profesionale este reglementat prin Legea asigurării pentru accidente de muncă şi boli profesionale,în baza căruia iau
naştere raporturile de asigurare socială pentru accidente de muncă şi boli profesionale. Prin accident de muncă se
înţelege un eveniment care a produs vătămarea violentă a organismului; salariatului (lezitine, stres psihologic,
electrocutare, arsură, degerare, intoxicaţie acută, leziuni corporale provocate de insecte şi animale, de calamităţi
naturale etc.), ca urmare a acţiunii unui factor de risc (însuşire, stare, proces, fenomen, comportament) propriu unui
element al sistemului de muncă (executant, sarcini de muncă, mijloace de producţie, mediu de muncă) şi care a
condus la pierderea temporară sau permanentă a capacităţii de muncă ori la decesul salariatului, survenit:în timpul
îndeplinirii sarcinii de muncă sau obligaţiilor de serviciu;înainte de începerea sau după încetarea lucrului, cînd
salariatul se deplasează de la intrarea în incinta întreprinderii, instituţiei, organizaţiei(în continuăre - unitate) pînă la
locul dc muncă şi invers, îşi schimbă îmbrăcăminte personală echipamentul individual de protecţie şi dc lucru şi
invers, preia slu;predă ldcul de muncă şi mijloacele de producţie; în timpul pauzelor stabilite, tînd salariatul se află
pe teritoriul unftăţii sau la locul său de muncă, precum şi în timpul frecventării încăperilor sanitaro-igienice sau
auxiliare;în timpul deplasării de la domiciliu la lucru şi invers, cu transportul oferit de unitate, în modul stabilit,
precum şi în timpul îmbarcării sau debarcării din acest mijloc de transport; în timpul deplasării de la unitatea în care
este încadrat salariatul, pînă la locul de muncă, organizat în afara teritoriului unităţii, sau pînă la o altă unitate şi
invers, pentru îndeplinirea unei sarcini de muncă sau a obligaţiilor de serviciu, în timpul util pentru aceasta şi pe
traseul stabilit al deplasării, indiferent de modul dc deplasare sau mijlocul de transport utilizat;în cadrul participării
la acţiuni culturale, sportive sau la alte activităţi o'rga- nizate de unitate în baza ordinului sau dispoziţiei emise de
angajator; în timpul instruirii de pioducţie sau practicii profesionale în bazăde contract încheiat între angajator
şiinştituţia de învăţămînt, între angajator,elevi şi studenţi.Clasificarea accidentelor. Accidentele de muncă şi
accidentele în afara muncii (în continuare - accidente) se divizează în trei tipuri:a) accident care produce
incapacitate temporară de muncă; accident grav - eveniment care a provocat vătămarea gravă a organismului
salariatului, confirmată de instituţia medicală în modul stabilit;accident mortal - eveniment care a cauzat, imediat
sau după un anumit interval dertimp de la producerea lui, decesul salariatului, confirmat de instituţia de expertiză
medico-legală în modul stabilit.Cercetarea accidentelor de muncă.Comunicarea despre producerea accidentelor se
realizează de către accidentat sau martor ocular, care este obligat să anunţe imediat despre accidentul produs
conducătorul său direct sau oricărui conducător superior al acestuia şi să acorde, după caz, primul ajutor.
Angajatorul va comunica imediat despre producerea accidentelor la locul de muncă (prin telefon sau prin orice alte
mijloace de comunicare) Inspecţiei Muncii, Casei Naţionale de Asigurări Sociale şi, după caz, forului; superior,
organului sindical de ramură sau interramural, organelor pentru supraveghere tehnică sau energetică, Centrulul de
Medicină Preventivă teritorial (în cazuri de intoxicaţie acută), în cazul producerii accidentelor grave şi mortale,
comunica suplimentar comisariatului de poliţie din raion sau sectorului în care s-a produs accidentul.Procedura de
cercetare a accidentelor de muncă. Scopul cercetării accidentelor de muncă constă în clasificarea lor, determinarea
circumstanţelor, cauzelor şi încălcărilor actclor normative şi altor reglementări ce au condus la accidentarea
salariaţilor, stabilirea; persoanelor care au încălcat prevederile aetelor-normative şi a măsurilor corespunzătoare
întru prevenirea unor asemenea evenimente.Accidentele grave şi mortale produse; la locul de muncă sunt cercetate
de Inspecţia Muncii, cele soldate cu incapacitate temporară de muncă - de comisia angajatorului, iar în unle cazuri
de Inspecţia Muncii (în cazul în care angajatorul nu dispune de posibilitatea de a constitui o comisie de cercetare a
evenimentului).Cercetarea accidentelor cu incapacitate temporară de muncă se realizează în termen de cel mult 24
de ore din momentul primirii comunicării despre acest eveniment, angajatorul desemnînd prin dispoziţie scrisă
comisia de cercetare, care va fi formată din cel puţin trei persoane:conducătorul serviciului (specialist) pentru
protecţia muncii; un reprezentant al angajatorului;'un reprezentant al sindicatului (salariaţilor);în urnele cazuri de
Inspecţia Muncii.Cercetarea accidentelor grave şi mortale se realizează de către Inspecţia Muncii, care va desemna
inspectorii de muncă ce vor efectua cercetarea accidentelor fără a se preta influenţelor de orice fel. La cererea
Inspecţiei Muncii sau unităţii, instituţia medicală care acordă asistenţă accidentatului va elibera, în termen de 24 de
ore, certificatul medical cu privire la caracterul vătămării violente a organismului acestuia, iar instituţia de expertiză
medico-legală, în termen de 5 zile după finalizarea expertizei, va elibera Inspecţiei Muncii, în mod gratuit, concluzia
din raportul de expertiză medico-legală asupra cauzelor decesului accidentatului.Finalizarea cercetării accidentelor
are loc prin întocmirea dosarului de cercetare, ale cărui materiale vor fi paginate şi şnuruite cuprinzînd:• procesul-
verbal de cercetare a accidentului de muncă (în cazul accidentelor colective, procesul-verbal se va întocmi pentru
fiecare accidentat);procesul-verbal de cercetare a accidentului în afara muncii; opiniile participanţilor la
cercetareîaecidentului (după caz); declaraţiile accidentaţilor (dacă va fi posibil);declaraţiile persoanelor care au
obligaţia să asigure măsurile de protecţie a muncii la locul de muncă unde s-a produs accidentul;declaraţiile
martorilor oculari; fotografii şi scheme ale locului unde s-a produs accidentul;alte acte şi documente necesare pentru
clarificarea circumstanţelor şi cauzelor ce au condus: la producerea accidentului;încheierea expertizei tehnice (dacă
este necesară); certificatul medical cu privire la caracterul vătămării violente a organismului
accidentatului;înregistrarea şi evidenţa accidentelor. Accidentele de muncă se înregistrează şi se ţin în evidenţă separat
de accidentele din afara muncii.

27.Consideraţii generale privind protecţia socială a copiilor şi a familiilor cu copiiPoliticile în domeniul protecţiei
sociale a familiei şi copilului sunt orientate spre încurajarea natalităţi prin promovarea acţiunilor eficiente de
susţinere a familiolir, şi diversificare a serviciilor. Acordarea unui ajutor din partea statului familiei în scopul
întreţinerii şi educării copiilor reprezintă o problemă care constituie obiectul reglementării juridice de tip familial,
care reprezintă o instituţie creată în baza unei familii în scopul întreţinerii parţiale şi educaţiei copiilor orfani şi a
celor rămaşi fară ocrotire părintească.Această instituţie poate găzdui (conform actelor normative în vigoare) de la
trei pînă la şapte copii cu vîrste de pînă la 14 ani. Numărul total al copiilor pla-r saţi în casa de copii spre îngrijire şi
al copiilor proprii nu va depăşi 7 persoane. Pe parcursul anului 2009 în Republica Moldova activau 76 de case de
copii de tip familial în care au fost plasaţi 318 copii.Pentru copiii educaţi în familii statul garantează diferite plăţi,
care în funcţie de caracterul şi destinaţia lor sunt stabilite şi acordate de stat. Comun pentru toate categoriile de
indemnizaţii este faptul că, şi ordinea lor de stabilire şi condiţiile sunt reglementate prin acte normative. Normele
juridice prevăd nu numai posibilitatea acordării indemnizaţiilor, dar şi cuantumul lor - fie în mărime fixă, fie în
mărime procentuală. Indemnizaţiile mai pot fi unice (indemnizaţia la naşterea copilului) şi periodice (indemnizaţia
pentru întreţinerea copilului pînă la atingerea vîrstei de 1,5 ani persoanelor neasigurate; indemnizaţia pentru
îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 3 ani persoanelor asigurate etc.).2. Tipurile de indemnizaţii acordate familiilor
cu:indemnizaţie de maternitate;indemnizaţie unică la naşterea copilului;indemnizaţie lunară pentru îngrijirea
copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani persoanelor asigurate;indemnizaţie lunară pentru îngrijirea copilului pînă
la împlinirea vîrstei de 1,5 ani persoanelor neasigurate;indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav;Indemnizaţie
de maternitate. Baza legală de stabilire a indemnizaţiei de maternitate (sarcină şi lăuzie) este art.16 din Legea
privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale şi pct.21 din
Regulamentul cu privire la condiţiile de stabilire, modul de calcul şi de plată a indemnizaţiilor pentru incapacitate
temporară de muncă şi altor prestaţii de asigurări sociale. Indemnizaţia de maternitate se acordă, începînd cu
săptămîna a 30-a de sarcină, pe o perioadă de 126 de zile calendaristice, iar în cazul naşterilor complicate ori al
naşterii a doi sau mai mulţi copii de 140 de zile calendaristice. Iar dacă copilul se naşte mort sau moare în perioada
concediului postnatal, indemnizaţia de maternitate se acordă pentru perioada specificată.Indemnizaţie unică la
naşterea copilului se stabileşte în baza art.17 din Legea privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de
muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale, începînd cu 1 ianuarie 2005, constituind o formă de sprijin bănesc
acordată femeilor asigurate prin intermediul sistemului public de asigurări sociale.Indemnizaţia unică la naşterea
copilului se stabileşte:pentru fiecare copil născut viu, inclusiv în cazul gemenilor;mamei, iar în cazul decesului ei -
reprezentantului legal al copilului;cu condiţia că copilul a fost înregistrat la oficiul stării civile;cu condiţia că a fost
solicitată cel tîrziu în termen de 12 luni de la naşterea copilului.începînd cu anul 2005, cuantumul indemnizaţiei
unice la naştere se stabileşte anual prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat atît pentru persoanele asigurate,
cît şi pentru persoanele neasigurate.în conformitate cu prevederile art.22 alin.(l) din Legea bugetului asigurărilor
sociale de stat pentru anul 2010, cuantumul indemnizaţiei unice la naşterea copilului născut viu constituie:1700 de
lei - pentru primul copil;2000 de lei - pentru fiecare copil următor.Indemnizaţiile lunare pentru creşterea copilului
se acordă în următoarele cazuri:se stabileşte de la data naşterii copilului, cu excepţia cazurilor de adopţie sau de
instituire a tutelei, cînd se stabileşte din ziua adoptării hotărîrii privind încuviinţarea adopţiei, respectiv privind
instituirea tutelei;cu condiţia că a fost solicitată în termen de 12 luni de la naşterea copilului, în cazul în care
indemnizaţia respectivă a fost solicitată mai tîrziu de termenul indicat, aceasta se stabileşte retroactiv, dar nu mai
mult decît pentru 12 luni premergătoare datei adresării;în cazul în care ambii părinţi nu sunt încadraţi în muncă -
părintelui care de fapt îngrijeşte copilul;persoanelor asigurate, cu condiţia că se află în concediu pentru îngrijiişif
copilului şi confirmă stagiul necesar de cotizare;se acordă mamelor şi în cazul cînd lucrează în condiţiile timpulul de
muncă parţial sau la domiciliu;se suspendă în cazul în care mama se angajează în cîmpul muncii sau îşi reia munca
înainte de încheierea concediului Indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav, potrivit art.19 din Legea nr. 289-
XV şi pct.22 din Regulamentul cu privire la condiţiile de stabilire, modul de calcul şi de plată a indemnizaţiilor
pentru incapacitate temporară de muncă şi altor prestaţii de asigurări sociale, în cazul îmbolnăvirii copilului pînă la
vîrsta de 7 ani, a copilului cu handicap cu afecţiuni intercurente pînă la împlinirea vîrstei de 16 ani, indemnizaţia
pentru îngrijirea copilului bolnav se stabileşte mamei pentru o perioadă de cel mult 14 zile calendaristice (în cazul
acordării asistenţei medicale de ambulatoriu) sau pentru o perioadă de cel mult 30 de zile calendaristice (în cazul
acordării asistenţei medicale în staţionar pentru perioada în care copilul necesită îngrijire).

28.Reglementări privind protecţia socială a şomerilor.Conform art.4 din Legea nr. 102-XV din 13.03.2003, protecţia
socială a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă se realizează prin măsuri active şi pasive.Măsurile active
includ măsurile de stimulare a ocupării forţei de muncă, orientarea profesională a populaţiei adulte şi formarea
profesională a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. Aceste măsuri sunt adresate persoanelor aflate în
căutarea unui loc de muncă, precum şi angajatorilor.Măsurile pasive includ plata unor indemnizaţii băneşti pe
perioade limitate, diferenţiate, în condiţiile legii.Măsurile active de stimulare a ocupării forjei de muncă constau în:
creşterea posibilităţilor de ocupare a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă;stimularea angajatorilor pentru
încadrarea în muncă a şomerilor şi crearea a noi locuri de muncă; stimularea angajatorilor pentru încadrarea în
muncă a absolvenţilor instituţiilor de învăţămînt superior.I.Creşterea posibilităţilor de ocupare a persoanelor aflate
în căutarea unuiloc de muncă se realizează prin: a) mediere a muncii; b) informare şi consilicre profesională; c)
consultanţă şi asistenţă pentru iniţierea unei activităţi de întreprinzător; d) stimulare a mobilităţii forţei de
muncă; e) orientare şi formare profesională.Serviciile de informare şi de consiliere profesională constituie un
ansamblu de servicii acordate gratuit persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă şi au ca scop:furnizarea de
informaţii privind piaţa forţei de muncă şi evoluţia ocupaţiilor;evaluarea şi autoevaluarea personalităţii în vederea
integrării sau reintegrării profesionale;dezvoltarea abilităţii şi încrederii în sine pentru a decide asupra propriei
cariere;instruirea în metode şi tehnici de căutare a unui loc de muncă.Serviciile de consultanţă şi asistenţă a
activităţii de întreprinzător se acordă, la cerere, persoanelor neîncadrate în muncă, sub formă de servicii juridice, de
marketing, financiare, metode şi tehnici eficiente de management şi sub alte forme de servicii de consultanţă.
Serviciile se prestează de agenţii în colaborare cu patronatele şi sindicatele sau, după caz, de agenţii private,
organizaţii profesionale, fundaţii şi asociaţii.Stimularea mobilităţii forţei de muncă. Şomerii care se încadrează cu
contract individual de muncă într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 30 km de localitatea în care îşi au
domiciliul beneficiază de o indemnizaţie unică de încadrare egală cu un salariu mediu pe economie pentru anul
precedent.Şomerii care se încadrează cu contract individual de muncă într-o altă localitate şi, ca urmare, îşi schimbă
domiciliul primesc o indemnizaţie unică de instalare egală cu 3 salarii medii pe economie pentru anul
precedent.Stimularea angajatorilor pentru încadrarea în muncă a şomerilor şi crearea a noi locuri de muncă se
realizează prin:subvenţionarea locurilor de muncă;acordarea de facilităţi la plata contribuţiilor la bugetul
asigurărilor sociale de stat;susţinerea financiară în vederea creării locurilor de muncă.Stimularea angajatorilor
pentru încadrarea în muncă a absolvenţilor instituţiilor de învăţămînt superior. Angajatorii care încadrează cu
contract individual de muncă pe o durată nedeterminată absolvenţi ai instituţiilor de învăţămînt superior înregistraţi
la agenţii, ale căror studii au fost finanţate de la bugetul de stat, primesc de la bugetul de stat, pe o perioadă de 12
luni calendaristice, pentru fiecare absolvent încadrat, o sumă egală cu un salariu minim pentru remunerarea
suplimentară a muncii absolventului.Măsurile pasive de protecţie socială a şomerilor includ acordarea ajutorului de
şomaj şi a alocaţiilor pentru integrare sau reintegrare profesională.Ajutorul de şomaj reprezintă o sumă
neimpozabilă, stabilită în mod diferenţiat în funcţie de circumstanţele în care a încetat activitatea de muncă a
persoanei, fiind acordată de la bugetul asigurărilor sociale de stat.Şomerii beneficiază de ajutor de şomaj dacă
întrunesc cumulativ următoarele condiţii:sunt înregistraţi la agenţia în a cărei rază teritorială îşi au domiciliul;au
lucrat şi au un stagiu de cotizare în sistemul asigurărilor sociale de stat de cel puţin 6 luni din ultimele 24 de luni
calendaristice premergătoare datei înregistrării;nu obţin venituri impozabile conform legii.

29.Reglementări internaţionale şi naţionale privind protecţia persoanelor împotriva şomajului.Prevederi cu referinţă

la protecţia socială a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă regăsim în art. 25 din Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului, şi anume: „Orice persoană are dreptul la un nivel de viaţă corespunzător asigurării sănătăţii
sale, bunăstării proprii şi a familiei, cuprinzînd hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi
serviciile sociale necesare, are dreptul la asigurare în caz de şomaj, de boală de invaliditate, văduvie, bătrîneţe sau în
alte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă ca urmare a unor împrejurări independente de voinţa
sa".Conferinţa generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii adoptă la 9 iulie 1948 Convenţia privind organizarea
activităţii de folosire a forţei de muncă în care prevede: § Sarcina esenţială a activităţii de folosire a forţei de muncă
este să realizeze, în cooperare, dacă este cazul, cu alte organisme publice şi private interesate.Convenţia OIM nr.
122 privind politica de ocupare a forţei de muncă susţine în art. 1 că : „în vederea stimulării creşterii.fi-,dezvoltării
economice, a ridicării nivelului de trai, a satisfacerii necesităţilor de forţă de muncă şi a rezolvării problemei
şomajului şi subocupării forţei de muncă, orice stat membru va formula şi aplica, ca un obiectiv esenţial, o politică
activă urmărind promovarea ocupării depline a forţei de muncă, în scop productiv şi în condiţii de liberă alegere a
muncii".-Politica respectivă va trebui să garanteze: a) că va exista de lucru pentru orice persoană disponibilizată şi
care solicită o muncă; b) că această muncă va fi atît de productivă pe cît posibil; c) că va fi posibilă alegerea liberă a
muncii.Referitor la problema abordată se referă nemijlocit şi prevederile Convenţiei OIM privind promovarea
angajării şi protecţia contra şomajului care subliniază importanţa muncii şi a angajării productive în cadrul întregii
societăţi şi ţine cont nu numai de resursele pe care lc creează pentru comunitate, dar şi de veniturile pe care le aduc
salariaţilor. în acest context vom apela la normele internaţionale existente în domeniul angajării şi al protecţiei
contra şomajului (Convenţia şi Recomandarea privind şomajul, 1934; Recomandarea privind şomajul (tinerii), 1935;
Recomandarea privind garantarea mijloacelor de existenţă, 1944; Convenţia privind «securitatea socială (norme
minime), 1952; Convenţia şi recomandarea privind politica de angajare, 1964; Convenţia şi Recomandarea privind
valori.Pornind de la Carta Albă privind Dezvoltarea, Competivitatea şi Ocuparea Forţei de Muncă elaborată de
Comisie în 1993, Consiliul European de la Essen a identificat cinci domenii prioritare de acţiune pentru a promova
ocuparea forţei de muncă: 1) sporirea şanselor de angajare prin promovarea investiţiilor în formarea profesională; 2)
asigurarea unei corelări tot mai strînse între dezvoltarea şi crearea de noi locuri de muncă; 3) reducerea costurilor
salariale indirecte; 4) creşterea eficienţei politicilor promovate pe piaţa muncii; 5) sporirea ajutorului acordat
grupurilor afectate în mod deosebit de şomaj." Prevederi similare regăsim şi în art. 43 din Constituţia Republicii
Moldova: „Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de
muncă, precum şi la protecţia împotriva şomajului."Reglementări privind protecţia socială a persoanelor aflate în
căutarea unui loc de muncă conţin şi principiile de bază ale reglementării raporturilor de muncă şi a altor raporturi
legate nemijlocit de acestea, printre care figurează şi protecţia împotriva şomajului, şi acordarea de asistenţă la
plasarea în cîmpul muncii prevăzută de art.5 din Codului muncii al Republicii Moldova.Insă actul normativ de bază
care reglementează nemijlocit această chestiune din perspectivă juridică este Legea privind ocuparea forţei de
muncă şi protecţia socială a persoanelor aflate |n căutarea unui loc de muncă nr. 102-XV din 13.03.2003.Necesitatea
adoptării noii Legi privind ocuparea forţei de muncă şi protecţia socială a persoanelor aflate în căutarea unui loc de
muncă a fost dictată de profundele schimbări în economia naţională din ultimii ani, şi anume trecerea la relaţiile
economiei de piaţă.La baza elaborării acestei Legi au stat studiile profunde ale problemelor pieţei muncii naţionale,
nivelul neadecvat al gradului de protecţie socială a şomerilor, experienţele avansate ale ţărilor care promovează o
politică activă pe piaţa muncii, precum şi practicile acumulate în acest domeniu.Legea promovează prevederi noi în
domeniul ocupării forţei de muncă:dezvoltarea dialogului social pe piaţa muncii (art. 10);aducerea în concordanţă a
legislaţiei dîn domeniul ocupării forţei de muncă cu prevederile legislaţiei privind sistemul de asigurări sociale (art.
44);extinderea măsurilor active pentru stimularea ocupării forţei de muncă;stimularea agenţilor economici pentru
încadrarea absolvenţilor instituţiilor de învăţămînt superior;stimularea mobilităţii forţei de muncă, care prevede
acordarea unor indemnizaţii unice de încadrare;susţinerea financiară şi acordarea de facilităţi de impozitare a
agenţilor economici pentru crearea locurilor de muncă;asistenţa acordată şomerilor în iniţierea activităţii de
antreprenoriat.

30.Definirea şi caracterizarea conceptului de şomajNoţiunea de şomaj provine de la cuvîntul francez chomage, la

rîndul său fiind preluat din limba greacă cauma care însemnă căldură mare, din cauza căreia se întrerupe orice
activitate.Şomajul se poate caracteriza ca o stare negativă a economiei ce afectează o - parte din populaţia activă
disponibilă prin neasigurarea locurilor de muncă, problemă generată de dezvoltarea industrială, începînd cu a doua
jumătate a secolului al XVIII-lea, în perioadele de recesiune, cînd întreprinderile industriale îşi micşorau producţia
şi, ca urmare, disponibilizau un număr mare de salariaţi, care ulterior deveneau şomeri.Adesea, şomajul
contemporan este abordat şi analizat ca un dezechilibru al pieţei muncii la nivel naţional, ca un loc de întîlnire şi de
confruntare între cererea globală şi oferta globală de muncă, cererea nefiind luată în considerare.Avînd în vedere că
literatura de specialitate, statisticile oficiale şi internaţionale (Biroul Internaţional al Muncii, Comisia de Statistică
ONU) tratează şomajul prin prisma unor multiple şi diverse modalităţi de analiză şi de evaluare, s-a creat o imagine
confuză a fenomenului.în unele manuale şi tratate universitare, şomajul este definit ca sumă agregată a tuturor acelor
persoane care au statut oficial de şomer, adică şomajul constă din numărul total de şomeri. In acest caz, problema se
deplasează spre persoana - şomer.Definiţia cea mai des folosită privitor la şomer este următoarea: persoana care nu
are un loc de muncă şi care este în căutarea acestui loc de muncă remunerat.Nu pot fi considerate şomer
persoanele:1.Ocupate în cîmpul muncii:persoane încadrate la întreprinderi, instituţii, organizaţii, asociaţii, indiferent
de proprietate şi forma de gospodărire cu contract individual de muncă;persoane care se angajează de sine stătător,
inclusiv cele care exercită o activitate economică pe bază de liberă antrepriză;fermierii şi membrii familiei lor, care
participă la producţie, deţinătorii de terenuri în conformitate cu legislaţia în vigoare;persoanele care îşi satisfac
serviciul militar sau de alternativă, persoanele care se află în locuri de detenţie şi instituţii de reabilitare
socială;persoanele care îşi desfăşoară activitatea profesională în firme şi companii străine cu sediul în Republica
Moldova, precum şi cetăţenii angajaţi temporar peste hotarele republicii;persoanele care îşi fac studiile la secţia de
zi a liceelor, şcolilor medii de cultură generală, instituţiilor de învăţămînt superior;persoanele care îngrijesc de
bolnavi, invalizi, oameni de vîrstă înaintată, persoanele, care fac menaj îndeplinesc o activitate obştească
remunerată;persoanele care temporar lipsesc de la locul de muncă din cauza bolii sau din cauza traumei, aflate în
concediu, inclusiv în concediu de maternitate, de îngrijire a copilului;în concediu din iniţiativa administraţiei cu sau
fără menţinerea salariului, în concediul de studii, la cursuri de instruire profesională, participării la greve etc.Care nu
au vîrsta de 16 ani,care, în corespundere cu legislaţia în vigoare, beneficiază de pensie, cu excepţia invalizilor de
grupa a treia;c erşetorii, pentru că ei sunt apţi de muncă, dar nu doresc să lucreze

31.Clasificarea formelor de şomajDupă modul de manifestare:Şomaj voluntar (lucrătorii nu sunt dispuşi să se

angajeze cu salariul real existent). Şomaj involuntar (datorat insuficienţei cererii) include persoanele neocupate care
ar fi dispuse să lucreze, acceptînd chiar un salariu nominal mai mic decît salariul existent. După sex, vîrstă şi
pregătirea persoanelor afectate: şomaj feminin, şomaj juvenil, şomaj intelectual etc.în analize care cuplează criteriile
cauză, sferă de cuprindere şi durată, se disting:Şomaj conjunctural (ciclic) - care apare în urma reducerilor de
activitate ce au loc în fazele de recesiune, depresiune sau criză ori din cauza unor perturbaţii din viaţa
economică.Şomaj tehnologic - reprezentat de reducerea locurilor de muncă datorită modificărilor în aparatul tehnic
de producţie. Şomaj tehnic - este determinat de întreruperea activităţii unei firme din lipsă de comenzi pe un timp
îndelungat.Şomaj structural - generat de modificările din structura activităţii şi ale mobilităţii profesionale sau poate
rezulta dintr-o ofertă de muncă inadecvată impusă de necesităţile din diverse domenii de activitate. Şomaj sezonier -
răspîndit în ramurile şi sectoarele de activitate cu caracter sezonier, fiind caracteristic: agriculturii, construcţiilor şi
turismului.Şomaj intermitent — este generat de insuficienţă de mobilitate a forţei de muncă şi de inegalităţile dintre
calificările persoanelor care vor să se angajeze şi cele solicitate.Şomaj ciclic - expresie a şomajului structural şi
sezonier, care se formează în faza de recesiune a ciclului economic sau care decurge direct din restrîngerea activităţii
economice în anumite anotimpuri ale anului.Şomaj de discontinuitate - se coroborează cu reglementările privind
concediile de maternitate şi alte aspecte ale vieţii de familie.Şomaj fricţional - efectul dezutilizării marginale a
folosirii mîinii de lucru, care înglobează motive ce determină o persoană să nu accepte un post pentru că salariul
primit are o utilitate sub un anumit minim.Şomaj de incidaptare - determinat de imposibilitatea unei părţi a
populaţiei active, denumite tehnofobă, de a utiliza şi a se adapta tehnicilor avansate actuale care presupun abstracţie,
interactivitate, viteză de execuţie şi flexibilitate deosebite. Şomaj repetativ - îi cuprinde pe aceia care cunosc o
succesiune de perioade de activitate şi de şomaj, mai afectaţi fiind tinerii şi cei cu calificare slabă.Şomaj total -
cuprinde întregul timp de lucru al unui salariat.Şomaj parţial - reducerea temporară sau de durată a timpului de lucru
(săptămînă sau ziua de muncă parţială), destul de frecvent întîlnit.Şomaj de ofertă atuncl cînd întreprinzătorii refuză
să mai producă şi să mai angajeze lucrători în condiţiile existente de rentabilitate a capitalului, pe care le consideră
inacceptabile.Şomaj de excludere— reprezentativ pentru lucrătorii mai vîrstnipi.Şomaj de inserţie - propriu celor
sub 25 de ani.După criteriul duratei:Şomaj de-şcuriă durată - sub un an ca întindere.Şomaj de lungă durată - mai
mult de un an. - Şomajul cronic - este o formă gravă a şomajului cînd nici în perioadele de lucru relativ nu se reduce
marcant numărul şomerilor. Şomajul deghizat - cuprinde persoanele declarate şi înregistrate la Oficiul forţei de
muncă în categoria şomeri, dar care lucrează fară contract de muncă, dar beneficiază de toate drepturile prevăzute în
legislaţia privind şomerii. In Republica Moldova cele mai răspîndite forme de şomaj sunt: fricţional, ca urmare a
lipsei informaţiei privind oportunităţile de a găsi un loc de muncă, care necesită o îmbunătăţire radicală în activitatea
Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă; structural, care determină scăderea ocupării în unele ramuri,
pentru Republica Moldova în industrie, şi care impune măsuri legate de calificarea şi recalificarea, creşterea
mobilităţii forţei de muncă şi ciclic, determinat de scăderea cererii şi impune măsuri de stimulare a sectorului de
întreprinderi mici, de creare a locurilor de muncă, măsuri sociale etc.Cauzele şomajului.1.- în urma unei evoluţii
nefavorabile a activităţilor social-economice sau ca urmare a procesului de substituire a muncii prin capital, se
produce pierderea locului de muncă de către o parte a populaţiei ocupate.2.solicitările suplimentare de muncă ale
noilor generaţii ce au ajuns la vîrsta legală de muncă nu pot fi onorate de utilizatorii de muncă. 3.şomajul se
suplimentează şi ca minare a solicitărilor de locuri de muncă din partea unor persoane încadrate în vîrsta a doua,
care se decid să-şi ofere muncă lor pe piaţă. Pentru aprofundarea cauzelor şomajului trebuie luate în conşideraţie, în
unitatea lor, asemenea procese demoeconomice, economice, tehnico-ştiinţifice, cum sunt: evoluţia populaţiei active;
dinamica producţiei naţionale; rata de creştere economică şi modificarea sensului ei; tehnicile şi tehnologiile
folosite, progresul tehnico-ştiinţific; restructurările agenţilor economici, independent de impulsurile acestora;
conjunctura internă şi internaţională etc.Statutul juridic al şomerului.Dreptul cetăţenilor la plasare în cîmpul muncii
poate fi realizat atît prin angajarea directă a muncitorului, cît şi prin angajarea cu ajutorul unui intermediar.în primul
caz, el se realizează prin încheierea contractului individual de muncă între cetăţean şi patron.în al doilea caz,
adresarea cetăţeanului la agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă obligă organele de stat corespunzătoare
să-1 înregistreze ca şomer şi să-i ofere servicii de intermediere în căutarea unui loc de lucru. drepturile şomerului,
constatăm că persoanele au dreptul la informare gratuită privind: locurile de muncă disponibile, condiţiile de muncă
şi de salarizare în scopul alegerii unui loc de muncă corespunzător; posibilitatea de orientare, calificare, recalificare,
perfecţionare profesională; modul şi condiţiile de înregistrare a şomerilor şi de conlucrare cu personalul agenţiei
teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă.Obligaţiile şomerului se reduc în general la înregistrarea sa în organele
serviciului pentru utilizarea forţei de muncă şi acceptarea locului de muncă potrivit.

32.Ajutorul social - element al sistemului de asistenţă socialăIn conformitate cu art.l din Legea asistentei sociale nr.
547 din 25. 12.2003, asistenţă socială este o componentă a sistemului naţional de protecţie socială, în cadrul căruia
stalul şi societatea civilă se angajează să prevină, să limiteze sau să înlăture efectele temporare sau permanente ale
unor evenimente considerate drept riscuri sociale, care pot genera marginalizarea ori excluderea socială a per-
soanelor şi a familiilor aflate în dificultate.Termenul asistenţă provine de la cuvîntul englez assistance, ceea ce
înseamnă sprijin, ajutor, iar utilizat în domeniul protecţiei sociale el capătă calificativul „social," obţinînd
semnificaţia de sprijin social, ajutor social.Caracteristici ale ajutorului social-este o formă de protecţie socială care
se întemeiază pe principiul solidarităţii sociale; constă în plata lunară a unei sume băneşti alocată din bugetele locale
şi din, bugetul de stat sau în acordarea unor bunuri sau prestări de servicii gratuite sau remunerarea parţială.
Principalii beneficiari de ajutor social sunt persoanele nevoiaşe şi membrii familiilor lor fară venituri sau cu venituri
mici; scopul pentru care se acordă este de a asigura beneficiarilor un venit minim garantat, care să contribuie la
îmbunătăţirea veniturilor cele mai scăzute.Exemple de ajutor social sînt: alocaţiile sociale, indemnizaţiile, punerea
gratuită la dispoziţie a obiectelor de primă necesitate (produse alimentare, îmbrăcăminte, dotaţii pentru procurarea
medicamentelor, dotaţii pentru plata serviciilor comunale, ajutor bătrînilor şi invalizilor la domiciliu, deservirea
ambulatorie şi staţionară a invalizilor şi bolnavilor), case pentru copii vagabonzi, case de adăpost pentru cetăţeni
fără locuinţe şi altele. De regulă, indemnizaţiile, alocaţiile şi alte tipuri de ajutoare sociale au un caracter strict şi sînt
corelate cu remunerarea minimă a muncii, dar nu cu sume minime de existenţă.
33. Noţiuni generale privind alocaţiile sociale de statProgramul de alocaţii sociale de stat a fost introdus în anul
1999, ca urmare a punerii în aplicare a noii legislaţii de pensionare, bazată pe riscuri asigurate şi contribuţii, care a
exclus pensiile sociale stabilite prin legislaţia veche.Alocaţiile sociale de stat sunt stabilite în temeiul prevederilor
Legii privind alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni. Alocaţia socială de stat reprezintă suma de
bani achitată lunar sau o singură dată din bugetul de stat persoanelor care nu îndeplinesc condiţiile pentru obţinerea
dreptului la pensie conform Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat.De dreptul la alocaţie beneficiază
persoanele care au cetăţenia Republicii Moldova, sunt domiciliate legal şi obişnuit pe teritoriul ei şi nu îndeplinesc
condiţiile pentru obţinerea dreptului la pensie de asigurări sociale de stat.În cazul stabilirii alocaţiei copiilor invalizi,
invalizilor din copilărie şi copiilor care şi-au pierdut întreţinătorul, cetăţenia Republicii Moldova nu este obligatorie
dacă aceştia domiciliază legal şi obişnuit pe teritoriul ei cel puţin 3 ani.Conform art.3 din Lege, la beneficiarii de
alocaţii se referă următoarele categorii de cetăţeni:invalizii de gradele I, II, III (cu boală obişnuită, care nu au
acumulat stagiul de cotizare pentru stabilirea pensiei de invaliditate);invalizii din copilărie de gradele I, II, III
(persoane cu dizabilităţi din copilărie, care nu au acumulat stagiul de cotizare pentru stabilirea pensiei de invalidi-
tate, inclusiv copiii cu vîrsta de la 16 ani);copiii invalizi, în vîrstă de pînă la 18 ani, cu severitatea I, II, III (severitate
stabilită în conformitate cu Hotărîrea Guvernului nr.1065 din 11 noiembrie 1999 cu privire la aprobarea Listei
bolilor şi stărilor patologice care acordă copiilor pînă la vîrsta de 16 ani dreptul la primirea statutului de copil invalid
şi alocaţiilor sociale de stat conform legislaţiei);copiii care au pierdut întreţinătorul (se stabileşte persoanelor în
vîrstă de pînă la 16 ani, în cazul elevilor şi studenţilor instituţiilor de învăţămînt secundar şi superior, cu excepţia
învăţămîntului fără frecvenţă - pînă la absolvirea instituţiei respective, însă doar pînă la împlinirea vîrstei de 23 de
ani);persoanele care au atins vîrsta standard de pensionare, dar nu întrunesc condiţiile pentru obţinerea pensiei
pentru limită de vîrstă;persoanele care îngrijesc la domiciliu un copil invalid, cu vîrstă de pînă la 18 ani, invalizii de
gradul I nevăzători - pentru însoţire şi îngrijire la domiciliu. Alocaţiile se stabilesc (cu condiţia că beneficiarul nu se
află la întreţinerea deplină a statului) şi se plătesc de către organele teritoriale de asigurări sociale din mijloacele
bugetului de stat, prin intermediul bugetului asigurărilor sociale.Alocaţiile se clasifică: alocaţie pentru invalizi;
alocaţie pentru copii în cazul pierderii întreţinătorului; alocaţie pentru persoane vîrstnice; alocaţie pentru
îngrijire.Alocaţiile se stabilesc şi se plătesc în următoarele termene:alocaţia pentru invalizii de gradul I, II, III,
invalizii din copilărie de gradul I, II, III şi copiii invalizi, în vîrstă de pînă la 18 ani cu severitatea I, II, III - de la data
emiterii de către Consiliul de Expertiză Medicală a Vitalităţii a dcciziei de încadrare în gradul de invaliditate sau de
către Consiliul Medical Consultativ a deciziei de încadrare în severitatea respectivă, dacă cererea împreună cu actele
necesare au fost depuse în termen de 30 de zile de la data emiterii deciziei. În cazul în care data încadrării în gradul
de invaliditate sau în severitate nu coincide cu data începerii expertizei medicale, alocaţia se stabileşte de la data
începerii expertizei, dacă cererea cu actele necesare a fost depusa în termen dc 30 de zile de la data constatării
invalidităţii;alocaţia pentru copii în cazul pierderii întreţinătorului - din ziua decesului întreţinătorului, dacă cererea
cu actele necesare a fost depusă în termen de 30 de zile de la această zi; pentru stabilirea alocaţiei copiilor orfani de
ambii părinţi, cererea cu actele necesare se depune în termen de 60 de zile;alocaţia pentru persoanele vîrstnice - de la
data împlinirii vîrstei standard de pensionare, dacă cererea cu actele necesare a fost depusă în, termen de 30 de zile
de la această dată;alocaţia pentru îngrijire:persoanelor care îngrijesc la domiciliu un copil invalid, în vîrstă de pînă la
18 ani, cu severitatea I - de la data depunerii cererii cu actele necesare;invalizilor din copilărie de gradul I, cu
condiţia că aceste persoane nu se află la întreţinerea deplină a statului; invalizilor de gradul I nevăzători - de la data
stabilirii alocaţiei pentru invalizi sau pensiei de invaliditate. ajutorul de deces - în termen de 3 zile lucrătoare de la
data depunerii cererii cu actele necesare.

34. Alocaţie pentru invalizi şi pentru persoane vîrstniceAlocaţia pentru invalizii de gradele I, II,III, inclusiv invalizii
din copilărie, precum şi pentru copiii invalizi cu severitatea I, II, III, se stabileşte în cazurile cînd persoanele indicate
nu beneficiază de dreptul la pensie de asigurări sociale de stat şi nu se află la întreţinerea deplină a statului.Gradul de
invaliditate şi momentul survenirii invalidităţii se constată de către consiliul de expertiză medicală a vitalităţii sau de
Consiliul Medical Consultativ.Cuantumul alocaţiei, după indexarea de la 01.04.2010, în conformitate cu datele
statistice ale CNAS este astfel:invalizilor de gradul I - 116,52 lei, de gradul II - 100,30 lei, de gradul III - 59,11
lei;invalizilor din copilărie de gradul I şi copiilor invalizi, în vîrstă de pînă la 18 ani, cu severitatea I - 285,54
lei;invalizilor din copilărie de gradul II şi copiilor invalizi, în vîrstă de pînă la 18 ani, cu severitatea II şi III - 242,42
lei;invalizilor din copilărie de gradul III - 242,22 lei.Alocaţia pentru persoane vîrstnice se stabileşte cetăţenilor care
au atins vîrsta standard de pensionare conform legislaţiei în vigoare, dar nu îndeplinesc condiţiile pentru obţinerea
dreptului la pensie de asigurări sociale de stat, şi nu se află la întreţinerea deplină a statului. Cuantumul alocaţiei -
89,71 lei.

35. Alocaţie pentru copii în cazul pierderii întreţinătorului. Alocaţie pentru îngrijire.Alocaţia pentru copii în cazul
pierderii întreţinătorului se acordă dacă persoana decedată nu îndeplinea condiţiile pentru obţinerea dreptului la
pensie de asigurări sociale de stat.Alocaţia pentru copii în cazul pierderii întreţinătorului se stabileşte persoanelor în
vîrstă de pînă la 18 ani (elevilor şi studenţilor instituţiilor de învăţămînt secundar şi superior, cu excepţia
învăţămîntului fară frecvenţă, - pînă la absolvirea instituţiei de învăţămînt respective, însă nu mai mult decît pînă la
împlinirea vîrstei de 23 de ani) în cazul în care aceştia nu se află la întreţinerea deplină a statului.Cuantumul alocaţiei,
după indexarea de la 01.04.2010, este stabilită în conformitate cu datele statistice ale CNAS.Astfel, alocaţia pentru
copii în cazul pierderii întreţinătorului se stabileşte în cuantum de 114,83 lei. În cazul pierderii ambilor părinţi,
cuantumul alocaţiei se dublează.Recalcularea alocaţiei se face în cazul modificării numărului de beneficiari.
Alocaţia se recalculează potrivit noii situaţii, începînd cu luna următoare celei în care au intervenit modificările sau
a fost solicitată recalcularea.Fiecare beneficiar de alocaţie este în drept să solicite separarea părţii de alocaţie ce i se
cuvine. Separarea părţii de alocaţie se face începînd cu luna următoare celei în care a fost solicitată. Partea de
alocaţie se determină prin împărţirea cuantumului alocaţiei stabilite la numărul de beneficiari ai acesteia. Tutorele
poate avea dreptul de a primi alocaţia pentru copilul tutelat care şi-a pierdut întreţinătorul.Alocaţie pentru
îngrijireÎncepînd cu anul 2002, în conformitate cu prevederile Capitolului V din Legea nr. 499-XIV din 14 iulie
1999 privind alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni, se stabilesc alocaţii lunare persoanelor care
îngrijesc un invalid de gradul I. Iniţial de această alocaţie beneficiau doar îngrijitorii copiilor invalizi cu severitatea I
sau ai invalizilor din copilărie, însă pe parcurs grupul de beneficiari a fost completat cu încă două categorii, fiind
operate modificări în legislaţia de bază. Scopul acestei alocaţii este prevenirea şi diminuarea riscului
instituţionalizării şi menţinerii invalizilor de gradul I în cadrul familiei.În prezent de alocaţii de îngrijire beneficiază
următoarele persoane:care îngrijesc la domiciliu un copil invalid, în vîrstă de pînă la 16 ani, cu severitatea I;invalizii
din copilărie de gradul I, cu condiţia că aceste persoane nu se află la întreţinerea deplină a statului;invalizii de gradul
I nevăzători - pentru însoţire şi îngrijire la domiciliu;invalizii de gradul I, ţintuiţi la pat, care au avut de suferit de pe
urma catastrofei de la Cernobîl (alocaţie stabilită conform Legii nr.909-XII din 30.01.1992).Din momentul punerii
în aplicare a acestui tip de prestaţii numărul beneficiarilor a crescut continuu, astfel încît către anul 2009 numărul
total al acestora a constituit 15 703 persoane, reprezentînd un spor, în raport cu anul 2002, de 96,1%. Cel mai
semnificativ a crescut numărul beneficiarilor care îngrijesc la domiciliu.

36.Noţiunea, tipurile şi cuantumul compensaţiilor nominativeLegislaţia Republicii Moldova, pe lîngă indemnizaţiile

şi alocaţiile sociale, care nu sunt în stare să satisfacă necesităţile curente ale persoanelor socialmente vulnerabile,
stabileşte şi compensaţii. Potrivit art.9 alin.(l) lit.a) din Legea asistenţei sociale, compensaţiile reprezintă prestaţii de
asistenţă socială acordate în bani, temporar sau permanent, din banii statului, fiind adresate celor aflaţi în stare de
sărăcie, cu nevoi, speciale şi se acordă după principiul categorial. În conformitate cu legislaţia în vigoare, deosebim
trei tipuri de compensaţii: nominative; sociale; de transport.Programul de compensaţii nominative a fost introdus
pentru amortizarea efectelor asupra populaţiei ca urmare a creşterii în anul 1999 a preţurilor pentru încălzire termică,
electricitate şi servicii comunale. Cercetările efectuate pe parcursul unui deceniu de la implementarea acestui
program au demonstrat ineficienţa lui, atît din punctul de vedere al costurilor care alcătuesc anual circa 40% din
cheltuielile bugetului de stat pentru asistenţa socială, cît şi al direcţionării lor insuficiente către grupurile sărace,
generînd astfel erori de supraincluziune şi excluziune. în mare parte-această stare de lucruri este datorată abordării
categoriale a eligibilităţii şi cuantumurilor mici ale acestor plăţi. De aceste plăţi beneficiază 11 categorii de
beneficiari, însă dacă facem o retrospectivă a evoluţiei acestora, putem conchide că pe parcursul anilor au evoluat la
nivel de subcategorii pînă la 14.În conformitate cu prevederile Legii cu privire la protecţia socială specială a unor
categorii dc populaţie, se stabilesc compensaţiile nominative - plăţi în bani în schimbul înlesnirilor stabilite
anterior.Întru executarea Legii, Guvernul adoptă Hotărîre cu privire la compensaţiile nominative pentru unele
categorii de populaţie nr. 761 din 31.07.2000.Conform prevederilor legale, compensaţiile nominative se plătesc
persoanelor specificate în art.3 - cetăţeni ai Republicii Moldova cărora acest drept li s-a stabil pînă la data de 31
decembrie 2009 (începînd cu 1 ianuarie 2010, compensaţiile nominative nu se stabilesc).Conform art.3 din Lege,
beneficiari de compensaţii nominative sunt:invalizii de gradul I şi II, indiferent de cauza invalidităţii;invalizii de
gradul III cu grad de invaliditate stabilit fără termen, care ; s'e regăsesc în una din situaţiile: invalizii de muncă;
persoanele cărora li s-a constatat invaliditatea în urma unor mutilării, traume sau răniri cauzate în exerciţiul
serviciului militar; victimele represiunilor politice din perioada anilor 1917-1990; foştii deţinuţi în lagărele de
concentrare şi ghetouri;copiii invalizi în vîrstă de pînă la 18 ani;invalizii din copilărie;participanţii la cel de-al doilea
război mondial şi soţiile; persoanele asimilate participanţilor la război;familiile (părinţii sau soţiile nerecăsătorite sau
copiii pînă la atingerea vîrstei de 18 ani, iar în cazul în care aceştia îşi fac studii la instituţuţiile de învăţămînt la
cursurile de zi - pînă la absolvirea instituţiei respective, însă cel mult pînă la atingerea- vîrstei de 23 de ani) celor
căzuţi la datorie, precum şi ale celor decedaţi în urma participării la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl;
pensionarii singuri;familiile cu 4 şi mai mulţi copii pînă la atingerea vîrstei de 18 ani, iar în cazul în care aceştia îşi
continuă studiile în instituţii de învăţămînt la cursurile de zi - pînă la absolvirea instituţiei respective, însă cel mult
pînă la atingerea vîrstei dc 23 de ani;persoanele participante la acţiunile de luptă din Afghanistan, precum şi la
acţiunile de luptă de pe teritoriile altor state, din rîndul militarilor şi angajaţilor civili ai Armatei Sovietice, Flotei
Maritime Militare, ai organelor securităţii de stat, colaboratorii organelor afacerilor interne ale fostei URSS;
lucrătorii din aceste categorii care au fost trimişi de organele puterii dc stat ale fostei URSS în alte state şi care au
participat la acţiuni de luptă pe teritoriul acestora;militarii aflaţi în serviciul activ, rezerviştii chemaţi la concentrare,
voluntarii şi colaboratorii organelor afacerilor interne şi al sistemului penitenciar, incluşi în efectivul unităţilor
militare şi structurilor speciale aflate pe poziţiile de luptă, precum şi militarii, colaboratorii organelor afacerilor
interne şi ai sistemului penitenciar şi persoanele civile delegate în aceste unităţi în vederea îndeplinirii unor mişuni
speciale în scopul asigurării eficienţei acţiunilor de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei
Republicii Moldova.Stabilirea şi plata compensaţiilor nominative se efectuează de către organele teritoriale de
asigurări sociale, fiind achitate nemijlocit beneficiarilor din mijloacele bugetului de stat, prin intermediul bugetului
asigurărilor sociale de stat.Tipurile de compensaţii nominative. Compensaţii nominative se stabilesc la plata
pentru:serviciile comunale: încălzirea centralizată, gazele naturale utilizate pentru aragaz, apă rece şi caldă,
serviciile de canalizare, salubrizare (evacuarea deşeurilor menajere solide şi lichide), ascensoare, deservirea blocului
sau chiria;energia electrică, inclusiv cea utilizată pentru plitele electrice din apartamentele (casele) dotate cu
acestea;gazele naturale folosite pentru încălzire;gazul lichefiat în butelii pentru pregătirea bucatelor;cărbune şi lemn
de foc.Cuantumul compensaţiilor nominative la plată pentru serviciile comunale şi energia electrica se calculează
beneficiarului reieşind din costul serviciilor pentru o persoană în cuantum de:a) 50 la sută - pentru invalizii de gradul
I şi II, cu excepţia categoriilor de invalizi specificate la lit.b); invalizii din copilărie de gradul I şi II; copiii invalizi în
vîrstă de pînă la 18 ani; participanţii la cel de-al doilea război mondial şi soţiile (soţii) lor, după caz; persoanele
asimilate participanţilor la război; familiile (părinţii sau soţiile necăsătorite sau copiii pînă la atingerea vîrstei de 18
ani, iar în cazul în care aceştia îşi continuă studiile în instituţii de învăţămînt la cursurile de zi - pînă la absolvirea
instituţiei respective, însă cel mult pînă la atingerea vîrstei de 23 de ani) celor căzuţi la datorie, precum şi ale celor
decedaţi în urma participării la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl; familiile cu 4 şi mai mulţi copii pînă
la atingerea vîrstei de 18 ani, iar în cazul în care aceştia îşi continuă studiile în instituţii de învăţămînt la cursurile de
zi - pînă la absolvirea instituţiei respective, însă cel mult pînă la atingerea vîrstei de 23 de ani; persoanele
participante la acţiunile de luptă din Afghanistan, precum şi la acţiunile de luptă de pe teritoriile altor state, din
rîndul militarilor şi angajaţilor civili ai Armatei Sovietice, Flotei Maritime Militare, ai organelor securităţii de stat,
colaboratorii organelor afacerilor interne ale fostei URSS; lucrătorii din aceste categorii care au fost trimişi de
organele puterii de stat ale fostei URSS în alte state şi care au participat la acţiuni de luptă pe teritoriul acestora;b)
25 la sută - pentru invalizii de gradul n de afecţiune generală sau profesională, de infirmitate de muncă; invalizii din
copilărie de gradul III; invalizii de gradul III cu grad de invaliditate stabilit fără termen, specificaţi la pct.2) din art.3;
pensionarii singuri; militarii aflaţi în serviciul activ, rezerviştii chemaţi la concentrare, voluntarii şi colaboratorii
organelor afacerilor interne şi ai sistemului penitenciar, incluşi în efectivul unităţilor militare şi structurilor speciale
aflate pe poziţiile de luptă, precum şi militarii, colaboratorii organelor afacerilor interne şi ai sistemului penitenciar
şi persoanele civile delegate în aceste unităţi în vederea îndeplinirii unor misiuni speciale în scopul asigurării
eficienţei acţiunilor de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova.

37.Compensaţiile sociale: concept, tipurile şi caracterizarea lorCompensaţiile sociale sunt, de asemenea, un ajutor
social din partea statului în formă bănească, acordat beneficiarilor de aceste compensaţii conform preve derilor
legale.Fiecare tip de compensaţie din acest grup e de mare folos la momentul oportun persoanelor supuse riscurilor
neasigurate. Din acest grup de compensaţii sociale menţionăm următoarele:Compensaţii băneşti în locul biletelor de
tratament sanatorial gratuit invalizilor de război. Invalizii de război, în conformitate cu lit.g) alin.(l) art.15 din
Legea nr.190 -XV din 8 mai 2003 cu privire la veterani, au dreptul ale MMPS şi în alte instituţii de acest tip sau, la
alegere, în locul biletelor de tratament. Invalizii de război sunt asiguraţi cu bilete de tratament sanatorial gratuit de
CNAS şi de organele abilitate cu dreptul de stabilire şi achitare a pensiilor ale Ministerului Apărării, Ministerului
Afacerilor Interne, Departamentului Instituţiilor Penitenciare al Ministerului Justiţiei, Serviciului de Informaţii şi
Securitate,Ministerului Justiţiei, Curţii Supreme de Justiţie, Procuraturii Generale, Departamentului Trupelor de
Grăniceri, Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat,
Departamentului Situaţii Excepţionale.întru realizarea prevederilor Legii menţionate a fost adoptată Hotărîrea
Guvernului nr.868 din 28 iulie 2004 despre aprobarea Regulamentului cu privire la modul de stabilire şi de plată a
compensaţiei băneşti în locul biletelor de tratament sanatorial gratuit invalizilor de război.Mărimea compensaţiei se
stabileşte anual de către Consiliul de Administrare al CNAS la propunerea MMPS ţinînd cont de costul mediu al
biletului de tratament. Compensaţii băneşti în locul biletelor de tratament sanatorial pentru persoanele care au avut
de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl. Compensaţie pentru invalizii participanţi la lichidarea urmărilor
avariei de la Cernobîl şi pentru familiile ce şi-au pierdut întreţinătoriu Compensaţii de transportîn temeiul art.40
alin.(2) din Legea nr.821-XII din 24 decembrie 1991 privind protecţia socială a invalizilor, precum şi în scopul
intensificării măsurilor de protecţie socială a persoanelor cu dizabilităţi ale aparatului locomotor, Guvernul
Republicii Moldova a adoptat Hotărîrea nr.1268 din 21.11.2007 cu privire la compensarea cheltuielilor de deservire
cu transport a persoanelor cu dizabilităţi de locomoţie, în vigoare de la 1 ianuarie 2008.Prin această Hotărîre se
aprobă regulamentul cu privire la modul de stabilire şi de plată a compensaţiei anuale pentru cheltuielile de
deservire cu transport a persoanelor cu dizabilităţi ale aparatului locomotor.în sensul Regulamentului, prin
compensaţie anuală pentru cheltuielile de deservire cu transport se înţelege plată anuală în bani pentru compensarea
cheltuielilor de deservire cu transport a persoanelor cu dizabilităţi ale aparatului locomotor.Persoana cu dizabilităţi
ale aparatului locomotor reprezintă persoana cu activitate funcţională limitată, cauzată de unele defecte de natură
fizică ale aparatului în perioada rece a anului persoanelor şi familiilor defavorizate. Categoriile de beneficiari.
Compensaţia se acordă în baza concluziei Consiliului de expertiză medicală a vitalităţii (la îndreptarea Consiliului
medical consultativ al IMSP) sau Consiliului medical consultativ al IMSP (în cazul copiilor invalizi sub vîrsta de 18
ani), următoarelor categorii de persoane cu dizabilităţi ale aparatului locomotor:invalizilor de război şi persoanelor
asimilate acestora;invalizilor din copilărie;invalizilor în urma accidentelor de muncă şi bolilor
profesionale;invalizilor de afecţiune generală;copiilor invalizi în vîrstă de pînă la 18 ani. La eliberarea concluziei
categoriilor de persoane indicate mai sus vor fi luate în considerare afecţiunile aparatului locomotor, specificate în
Anexa nr.3 la prezentul Regulament.Condiţiile de acordare a compensaţiei Compensaţiile pentru persoanele spe-
cificate mai sus se stabilesc în baza cererii depuse la secţiile/direcţiile asistenţă socială de protecţie a familiei de la
locul de trai.La cererea pentru stabilirea compensaţiei urmează a fi anexate, în copie, următoarele
documente:buletinul de identitate (paşaportul) sau certificatul de naştere.

38.Reglementarea juridică a ajutoarelor băneşti şi a prestaţiilor de altă naturăAjutorul de deces constituie o

prestaţie unică bănească, care se acordă în scopul susţinerii financiare a familiei decedatului sau persoanei care a
suportat cheltuielile ocazionate de deces.Ajutorul de deces reprezintă o formă a ajutorului social din partea statului,
fiind acordat în funcţie de calitatea de asigurat în baza prevederilor unor legi, care vor fi supuse examinării.Conform
art.21 din Legea nr.289-XV, ajutorul de deces se acordă doar unei persoane, care poate fi, după caz:soţul
supravieţuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul sau, în lipsa acestora, persoana care dovedeşte că a suportat
cheltuielile ocazionate de deces - în cazul decesului asiguratului, pensionarului din sistemul public de asigurări soci-
ale, şomerului sau persoanei care a realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 3 ani;asiguratul, şomerul şi pensionarul
beneficiază de dreptul la ajutor de deces în caz de deces al unui membru de familie care s-a aflat la întreţinerea sa şi
care nu avea drept de asigurări sociale. Se consideră membru de familie: soţul; părinţii; copiii pînă la vîrsta de 18 ani
sau, dacă îşi făceau studiileia secţia cu frecvenţă la zi la o instituţie de învăţămînt, - pînă la absolvire, însă numai
pînă la atingerea vîrstei de 23 de ani, precum şi copiii inapţi pentru muncă, indiferent de vîrstă, dacă şi-au pierdut
capacitatea de muncă pînă la atingerea vîrstelor menţionate.Ajutorul material este o formă de ajutor social din partea
statului, nerambursabilă, cu destinaţie specială, menită să susţină material şi direct persoanele socialmente
vulnerabile, afectate de sărăcie.Pentru acordarea de ajutor material au fost create Fondul republican şi fondurile
locale de susţinere socială a populaţiei în baza Legii Fondului republican şi a fondurilor locale de susţinere socială a
populaţiei nr.827-XIV din 18.02.2000.Fondul republican de susţinere socială a populaţiei şi fondurile locale de sus-
ţinere socială a populaţiei sunt create pentru acordare de ajutor material păturilor socialmente vulnerabile ale
populaţiei, fiind instituţii publice autonome. Conform art.3 din Legea cu privire la ajutorul social nr. 133 din
13.06.2008,10 ajutorul social este plată lunară în bani acordată familiei defavorizate.Legea nominalizata introduce
noţiunile de:venit lunar minim garantat al familiei - nivel minim calculat al venitului lunar garantat de stat unei
familii;venit global mediu lunar al familiei — media lunară a sumei mijloacelor obţinute de familie;familie defavorizată —
familia care are un venit global mediu lunar mai mic decît venitul lunar minim garantat. Stabilirea şi acordarea
prestaţiilor de altă natură.Sintagma prestaţii de altă natură a fost desprinsă din textul art.ll din Legea asistenţei
sociale nr. 547 din 25.12.200312, care stipulează că prestaţiile sociale se acordă sub formă de compensaţii, alocaţii,
indemnizaţii, ajutor social, material şi de altă natură. prestaţiile de altă natură reprezintă un ajutor social din partea
statului acordat sub forma unor bunuri materiale, gratuităţi, reduceri, scutiri, acordate diferitelor categorii de
persoane socialmente vulnerabile cu scopul de a contribui la minimalizarea sau înlăturarea consecinţelor riscurilor
neasigurate.În baza experienţii activităţii practice de asistenţă socială şi a cercetării legislaţiei în vigoare delimităm
anume acelea ajutoare sociale din parte statului acordate diferitelor categorii de persoane socilamente vulnerabile pe
care le consideram prestaţii de alta natură. Se atribuii: prînzurile calde, oferite de cantina de ajutor social; biletele
pentru tratamentul balneosanatorial; ajutoarele uamanitare, abonamentele sociale gratuite pentru călătorii în
transportul public urban; taloanele de călătorie în cadrul statelor membre ale CSI pentru invalizii şi veteranii de
război; mijloacele de protezare şi ortopedie, mijloace de locomoţie nemecanizate; scutirele la plata impozitelor;
scutirele la plata telefonului, instalarea telefonului peste rînd; concediile suplimentare,timpul de muncă parţial.
Unele prestaţii de altă natură se acordă de către anumite instituţii unor categorii de populaţie prin sistemul de servicii
sociale in conformitate acu legislaţia în vigoare.

39.Conceptul deservirii sociale, tipurile ei. Noţiuni de servicii sociale şi servicii de asistenţă socială.O categorie
din normele juridice ale protecţiei sociale prevăd concret unele modalităţi de asigurare materială la bătrîneţe, precum
şi în cazul pierderii capacităţii de muncă. Ele se referă la aşa numita deservire socială care este parte componentă a
asigurării sociale .Totodată deservirea socială reprezintă şi o parte a sferei vieţii social economice: sfera de
servicii.în literatura de specialitate alături de noţiunea deservire socială există noţiunile: servicii sociale şi servicii de
asistenţă socială, care vor supuse examinării.Există în prezent o variaţie mare în definirea serviciilor sociale în general, a
celor de asistenţă socială în special. Această diversitate gravitează însă în jurul unui nucleu comun referitor la
finalitatea acestora: de a ajuta indivizii, grupurile sau comunităţile să depăşească perioadele de dificultate,
adaptîndu-se la o viaţă normală.Totodată, susţinem că în calitate de formă a asistenţei sociale, serviciile sociale constituie o
totalitate de activităţi desfăşurate de către stat în scopul prevenirii, minimalizării sau înlăturării consecinţelor negative ale riscurilor
sociale, care afectează o parte din membrii societăţii.Conform art.10 din Legea asistenţei sociale a Republicii Moldova
nr.547-XV.Serviciile sociale reprezintă ansamblul de măsuri şi activităţi, realizate pentru satisfacerea necesităţilor
sociale ale persoanei sau familiei, în scop de depăşire a unor situaţii de dificultate, precum şi de prevenire a
maiginalizării şi excluziunii sociale.Serviciile de asistenţă socială intervin pentru a asigura individului ce se
confruntă cuîproblemc o funcţionare socială normală. Scopul serviciilor de asistenţă socială este de a ajuta
persoanele în dificultate să depăşească situaţiile respective. Beneficiarii serviciilor de asistenţă socială sunt: copii
aflaţi în difişjlltatesau în situaţie de risc, copii cu diverse dizabilităţi, persoane care şe confruntă;sărăcia şi lipsurile
materiale, şomeri, consumatori de droguri, peroane infectate cu HIV/ SIDA.Spre deosebire de servirîile,de-
asistenţă;socială, cele deingrijire social-medicală reprezintă un complex de?activităţi care se acordăîn cadrul unui
sistem social- şkfhedical integrat şi au drept-scop mcnţinerea.autonomiei persoanei, precum agravării şi situaţiei de
dependenţă.Serviciile de îngrejire social-medicală sunt acordate persoanelor care, din cauza unor afecţiuni
fizice,psihice, mintale-sau senzoriale, se găsesc în imposibilitatea de a realiza activiţăţile curente de viaţă sau se află
în faza terminală a unei boli incurabile se clasifică în servicii de bază (ajutor pentru igiena corporală, îmbrăcare şi
dezbrăcare, igiena eliminărilor, hrănire şi hidratare, transfer şi mobi- lizare, deplasare în interiory comunicare);
servicii de suport (ajutor pentru prepararea hranei sau livrarea acesteia; efectuarea cumpărăturilor, activităţi de menaj,
însoţirea în mijloacele de transport, facilitarea deplasării în exterior, companie, activităţi de administrare şi
gestionare,activîtăţi de petrecere a timpului liber); servicii de îngrejire medicală,servicii de recuperare şi reabilitare, conexe
domeniului medical şi social (kinetoterapie;fizioterapie şi terapie ocupaţională, psihoterapie,
psihopedagogief,logopedie); servicii de reabilitare a ambiantului (mici amenajări, reparaţii ş.a.)Deservirea socială
cuprinde activitatea organelor competente de susţinere socială, acordarea diferitelor servicii şi a ajutorului,
contribuie la adaptarea socială şi reabilitarea persoanelor care se află într-o stare grea. Prin stare grea de viaţă
înţelegem situaţia care în mod obiectiv schimbă modul de trai şi activitatea persoanei, pe care ea nu o poate depăşi
de sine stătător (invaliditatea, vîrsta înaintată, boala, şomajul).Spcificul deservirii sociale se bazează pe următoarele
principii: adresa concretă - prestarea serviciului unei persoane concrete. Lucrul în vederea înregistrării acestor
persoane îl efectuează organele de asistenţă socială de la locul de trai al invalizilor, persoanelor de vîrstă
înaintată;accesibilitatea - persoanei defavorizate i se asigură posibilitate de a beneficia gratuit sau la un preţ
convenabil de serviciile sociale;la dorinţa persoanei - deservirea socială se face în baza cererii persoanei ,dar în orice
moment persoana poate renunţa la serviciile sociale;umanizmul - persoanele, care se află în instituţiile staţionare ale
asistenţei sociale au dreptul de a nu fi pedepsite. Este interzis, că în scop de pedeapsă să fie folosite medicamente
speciale .mijloace de reţinere fizică, precum şi izolarea, încălcarea acestor interdicţii atrage răspunderea
administrativă, disciplinară sau chiar penală;confidenţialitatea - informaţiile cu caracter personal, care au devenit
cunoscute lucrătorilor instituţiilor de deservire socială în procesul acordării serviciilor sociale prezintă un secret
profesional deacea în caz de divulgarea persoanele vinovate sunt atrase la răspundere în modul stabilit de lege.în
funcţie de scopul care îl are sistemul de servicii prestate persoanelor de vîrstă înaintată, invalizilor şi altor categorii
de persoane dezavantajate deosebim următoarele tipuri de deservirea socială:servicii legate de acordarea asigurării şi
asistenţei sociale;servicii de reabilitare social-profesională;servicii de reabilitare socială-medicală;deservirea social -
culturală.

40.Noţiunea serviciilor sociale comunitare.Atît Strategia de reformă a sistemului de asistenţă socială, cît şi un şir
de convenţii şi declaraţii care au fost ratificate de către Moldova prevăd dezvoltarea formelor alternative
instituţionalizării, şi anume a unor servicii sociale, ce ar micşora numărul persoanelor îngrijite în instituţii, acestea
fiind considerate mai eficiente şi mai puţin costisitoare pentru sistem şi denumite servicii sociale
comunitare.Serviciile comunitare se adresează persoanelor, familiilor şi comunităţilor aflate în dificultate, în situaţie
de nevoie, adică acelora care nu deţin mijloace (resurse, capacităţi, informaţii) pentru soluţionarea problemelor cu
care se confruntă. In acest caz, colectivitatea trebuie să acorde un sprijin special, adică sprijinul interpersonal şi
comunitar spontan, definit ca asistenţă socială comunitară.Deşi în prezent în Republica Moldova se oferă astfel de
servicii, legislaţia în vigoare nu reglementează detaliat modul de fondare de activitate a acestora.Legislaţia republicii
noastre prevede dezvoltarea şi promovarca modelelor viabile de servicii comunitare de protecţie a copilului şi
familiei: Sirvicii de prevenire a intrării copiilor în dificultate şi în sistemul rezidenţial de îngrijiri şi educaţie, servicii
de asistenţă socială pentru copii şi familii în situaţii de risc şi aflaţi în dificultate.Astfel legislaţia în vigoare cuprinde
dezvoltarea şi promovarea modelelor viabile de servirii comunitarc de protecţie a copilului şi familiei: servicii de
prevenire intrării copiilor în dificultate şi în sistemul rezidenţial de îngrijire şi educaţie, servicii de asistenţă socială
pentru copii şi familiile în situaţii de risc şi aflaţi în dificultate. Conform strategiei nommalizăte serviciile
comunitare vor fi dezvoltatisfrin realizarea următoarelor obiective:definirea conţinutului şi elaborarea criteriilor de
îngrijire;dezvoltarea şi susţinerea modelelor de servicii de protecţie a copilului şi familiei comunitare, alternative
îngrijirii rezidenţiale;susţinerea metodologică, informaţională şi manageriala a comunităţilor şi a autorităţilor publice
locale în identificarea problemelor copilului şi familiei, în organizarea şi implementarea serviciilor de protecţie a
copilului şi familiei;responsabilitatea comunităţilor şi autorităţilor publice locale în soluţionarea problemelor
copilului şi familiei prin utilizarea eficientă a resurselor locale şi valorificarea potenţialului familiei şi
comunităţii;implicarea comunităţilor şi autorităţilor publice locale în atragerea resurselor extrabugetare pentru
susţinerea familiilor vulnerabile şi crearea serviciilor pentru copil şi familie;elaborarea mecanismului de implicare a
sectorului privat în soluţionarea problemelor copilului şi familiei şi crearea serviciilor comunitare de protecţie
socială;organizarea şi punerea în aplicare a sistemului de asistenţă socială bazat pe testarea mijloacelor familiei în
scopul utilizării eficiente a resurselor şi excluderii dependenţei familiei faţă de asistenţa oferită;dezvoltarea şi
promovarea unui sistem participativ de protecţie a copilului şi familiei cu implicarea tuturor instituţiilor comunitare
(familie, serviciul medical, grădiniţa, şcoala, biserica, sectorul asociativ etc.) în aria de activitate a cărora este
protecţia copilului şi familiei;susţinerea şi promovarea ONG-urilor locale acreditate pentru oferirea serviciilor, în
baza standardelor de calitate, şi realizarea activităţilor în domeniul protecţiei copilului şi familiei la nivel
comunitar.In proiectul Legii privind protecţia copilului aflat în dificultate în calitate de servicii sociale de zi sunt
evidenţiate: centrele de îngrijire de zi, centrele de zi pentru copiii cu dizabilităţi şi centrele de consiliere şi sprijin
pentru părinţi. Acest proiect de lege mai prevede ca autorităţile publice locale, organizaţiile necomerciale acreditate
pot crea şi alte tipuri de cămine şi centre de zi destinate protecţiei copilului aflat în dificultate, precum şi în centre
mixte.

41.Clasificarea serviciilor sociale. Organele abilitate de prestarea serviciilor sociale In urma examinării
aspectelor teoretico-practice privind deservirea socială, am ajuns la concluzia, că în cadrul acesteia există un sistem
diversificat de servicii sociale acordate persoanelor în dificultate.în art. 10 alin (2) si (3) din Legea asistenţei sociale
nr. 547-XV din 25.12.2003 se stipulează că serviciile sociale includ: servicii sociale primare,servicii sociale
specializate şi servicii sociale cu specializare înaltă. Serviciile sociale se prestează cu prioritate în mediul
familial, în comunitate şi, ca ultimă soluţie, în instituţiile rezidenţiale. Art. 6 din Legea nominalizată aduce difiniţiile
acestor tipuri de servisii sociale şi trăsăturile lor distinctive:serviciile sociale primare sunt serviciile care se acordă la
nivel de comunitate tuturor beneficiarilor şi au drept scop prevenirea sau limitarea unor situaţii de dificultate
care pot cauza marginalizarea sau excluziunea socială;serviciile sociale specializate sunt serviciile care implică
antrenarea specialiştilor şi au drept scop menţinerea, reabilitarea şi dezvoltarea capacităţilor individuale pentru
depăşirea unei situaţii de dificultate în care se află beneficiarul sau serviciile sociale cu specializare înaltă sunt
serviciile prestate într-o instituţie rezidenţială sau într-o instituţie specializată de plasament temporar, care impun un
şir de intervenţii complexe ce pot include orice combinaţie de servicii sociale specializate, acordate beneficiarilor cu
dependenţă sporită şi care necesită supraveghere continuă (24/24 ore). Organele abilitate de prestarea serviciilor
sociale. Prestatori de servicii sociale pot fi persoane fizice sau persoane juridice publice ori private Prestatori
publici de servicii sociale sunt:instituţiile de asistenţă socială create şi gestionate de autorităţile administraţiei
publice centrale;autorităţile administraţiei publice locale de nivelul al doilea;autorităţile administraţiei publice locale
de nivelul întîi.Prestatori privaţi de servicii sociale sunt:asociaţiile obşteşti, fundaţiile, instituţiile private fără scop
lucrativ, înregistrate în conformitate cu legislaţia - toate cu domeniul de activitate în sfera socială;persoanele juridice
şi persoanele fizice - întreprinderi cu scop lucrativ, înregistrate în conformitate cu legislaţiaPrestatorii de servicii
sociale pot organiza şi oferi scrvicii sociale dacă sînt acreditaţi în condiţiile Legii. Condiţiile de acreditare a
prestatorilor de servicii sociale sînt reglementate prin conform legislaţiei în vigoare.Ministerul Muncii, Protecţiei
Sociale şi Familiei reprezintă autoritatea centrală de specialitate pentru realizarea politicilor de asistenţă socială şi
exercită atribuţii principale în procesul de asigurare a serviciilor sociale la nivel naţional.Autorităţile administraţiei
publice locale de nivelul al doilea asigură dezvoltarea şi gestionarea serviciilor sociale în conformitate cu
competenţele stabilite prin lege, în funcţie de necesităţile identificate ale populaţiei din teritoriul administrat, fie
autonom, fie în comun cu alte autorităţi ale administraţiei publice locale, precum şi în colaborare cu agenţii
economici, patronatele, sindicatele din teritoriu şi cu asociaţiile obşteşti din ţară şi din străinătate.Autorităţile
administraţiei publice locale de nivelul întîi contribuie la dezvoltarea şi prestarea serviciilor sociale în teritoriul
administrat şi aprobă, în conformitate cu legislaţia în vigoare, resursele financiare necesare. Asociaţiile obşteşti care
activează în sfera serviciilor sociale. în scop de protecţie a beneficiarilor de servicii sociale, asociaţia obştească ce
activează în sfera serviciilor sociale, în conformitate cu statutul său şi cu legislaţia, are dreptul:să presteze servicii
sociale şi să participe la realizarea programelor de stat şi a proiectelor în domeniul serviciilor sociale, în condiţiile
legii;să sesizeze, în temeiul cererilor primite de la beneficiari sau din oficiu, organele abilitate cu prestarea
serviciilor sociale, organele de drept şi organele de control al serviciilor sociale despre cazurile de încălcare a
drepturilor beneficiarilor;să primească de la organele abilitate cu prestarea serviciilor sociale informaţii referitor la
propunerile şi sesizările înaintate;să efectueze investigaţii pentru identificarea necesităţilor şi lacunelor în prestarea
serviciilor sociale, precum şi în ce priveşte respectarea drepturilor persoanei la servicii sociale.