You are on page 1of 4

CALEA RENUNȚĂRII: Letting Go

de David R. Hawkin

Letting Go descrie un instrument simplu şi eficient cu ajutorul căruia să ne putem


desprinde de toată negativitatea şi să scăpăm de blocajele din calea Iluminării, în
practica clinică psihiatrică pe care autorul a desfăşurat-o pe parcursul a zeci de ani a
avut ca principal obiectiv descoperirea celei mai eficiente modalităţi de a vindeca
suferinţa umană în toate formele sale. Mecanismul interior al renunţării a fost
recunoscut a fi de foarte mult folos în acest sens şi este descris în această carte.
Mecanismul renunţării pe care îl descrie Dr. Hawkins poate fi aplicat oricând în viaţa
cotidiană. Cartea este la fel de folositoare pentru toate dimensiunile vieţii umane:
sănătate fizică, creativitate, succes financiar, vindecare emoţională, împlinire
vocaţională, relaţii, sexualitate şi evoluţie spirituală. Este o inestimabilă resursă pentru
toţi profesioniştii care lucrează în domeniile sănătăţii mentale, psihologiei, medicinii, în
recuperarea din dependenţă şi în dezvoltare spirituală.
"Mecanismul renunţării este doar un instrument. îl puteţi folosi pentru a îndepărta
obstacolele din calea realizării unui milion de dolari sau îl puteţi folosi pentru a elimina
blocajele din calea dezvoltării conştientei spirituale. Cei mai mulţi oameni care renunţă
conştient declară că au descoperit ceva înăuntrul lor, asemănător cu iubirea, care este
independent de corp, emoţii, gânduri şi de evenimentele lumii. Aţi auzit pe cineva care
să fie nemulţumit de o asemenea descoperire?" (David R. Hawkins)

Cuprins

Cuvânt înainte ... 5


Prefaţă ... 17

Capitolul 1 - Introducere ... 23


Capitolul 2 - Mecanismul renunţării ... 33
Capitolul 3 - Anatomia emoţiilor ... 57
Capitolul 4 - Apatia şi depresia ... 89
Capitolul 5 - Suferinţa ... 119
Capitolul 6 - Frica ... 139
Capitolul 7 - Dorinţa ... 167
Capitolul 8 - Mânia ... 187
Capitolul 9 - Mândria ... 207
Capitolul 10 - Curajul ... 227
Capitolul 11 - Acceptarea ... 241
Capitolul 12 - Iubirea ... 249
Capitolul 13 - Pacea ... 267
Capitolul 14 - Reducerea stresului şi a bolilor fizice ... 281
Capitolul 15 - Relaţia dintre minte şi corp ... 292
Capitolul 16 - Beneficiile renunţării ... 311
Capitolul 17 - Transformarea ... 329
Capitolul 18 - Relaţiile ... 355
Capitolul 19 - Realizarea obiectivelor profesionale ... 387
Capitolul 20 - Doctore, vindecă-te pe tine însuţi! ... 401
Capitolul 21 - întrebări şi răspunsuri ... 423

Index Anexe ... 449


Anexa A ... 450
Anexa B ... 459
Anexa C ... 465

Despre autor ... 469

Să aruncăm o privire - Fragmente din carte

Când aveţi o problemă, vă duceţi la medic, la psihiatru, la un analist, un lucrător


social sau astrolog. Vă ataşaţi la o religie, citiţi filozofie, urmaţi trainingul oferit de
seminarele Erhard, recurgeţi la tapping cu terapia EFT. Vă echilibraţi chakrele,
încercaţi puţină reflexologie, apelaţi la acupunctura urechii, treceţi la iridologie,
încercaţi vindecarea cu lumină sau cristale.
Meditaţi, cântaţi mantre, beţi ceai verde, încercaţi cultul penticostal, respiraţi foc,
vorbiţi în limbi. Încercaţi meditaţia de centrare, învăţaţi NLP, încercaţi actualizările,
vă perfecţionaţi vizualizările, studiaţi psihologia, vă alăturaţi unui grup jungian.
Apelaţi la masajul rolfing, încercaţi substanţe psihedelice, participaţi la şedinţe de
comunicare mediumnice, faceţi jogging, urmaţi jazzercise, vi se fac clisme, consultaţi
nutriţionişti, faceţi aerobic, staţi cu picioarele în sus şi capul în jos, purtaţi bijuterii cu
proprietăţi mistice. Vă străduiţi să deveniţi mai intuitivi, să obţineţi biofeedback,
încercaţi gestalt terapia.
Vă consultaţi homeopatul, chiropracticianul, naturopatul. Încercaţi kinesiologia, vă
descoperiţi prin eneagrame, vă echilibraţi meridianele energetice, vă alăturaţi unui
grup de dezvoltare a conştiinţei, luaţi calmante. Faceţi injecţii cu hormoni, încercaţi
sarurile celulare, echilibraţi mineralele din corp, vă rugaţi, imploraţi şi conjuraţi.
Învăţaţi proiecţia astrală. Deveniţi vegetarieni. Nu mâncaţi decât varză. Încercaţi
dieta macrobiotică, folosiţi numai produse organice, excludeţi alimentele modificate
genetic. Mergeţi să întâlniţi vraci amerindieni, faceţi saună în camera de transpirare.
Încercaţi amestecuri de ierburi chinezeşti, moxicombustie, masaj shiatsu, acupresura,
feng-shui. Călătoriţi în India. Găsiţi un nou guru. Vă dezbrăcaţi. Înotaţi în Gange.
Meditaţi asupra soarelui. Vă radeţi părul de pe cap. Mâncaţi cu mâinile, ajungeţi într-
un hal fără de hal, vă spălaţi cu apă rece.
Cântaţi cântece tribale. Vă retrăiţi vieţile trecute. Încercaţi regresia hipnotică. Ţipaţi
în şedinţe de terapie primala. Loviţi perne. Încercaţi un Feldenkrais. Frecventaţi un
grup de întâlnire pentru cupluri conjugale. Scrieţi afirmaţii. Vă concepeţi postere cu
idealuri. Vă renaşteţi. Căutaţi răspunsuri prin I Ching. Etalaţi cărţile de tarot. Studiaţi
filozofia Zen. Vă înscrieţi la încă şi mai multe cursuri şi ateliere. Citiţi zeci de cărţi.
Faceţi analiza tranzacţională. Luaţi lecţii de yoga. Pătrundeţi în sfera ştiinţelor oculte.
Studiaţi magia. Lucraţi cu un kahuna. Realizaţi o călătorie şamanică. Staţi sub
piramida. Îl citiţi pe Nostradamus. Vă pregătiţi mental pentru tot ce poate fi mai rău.
Practicaţi retragerea spirituală. Încercaţi postul ritualic. Luaţi aminoacizi.
Achiziţionaţi un generator de ioni negativi. Urmaţi cursurile unei Şcoli de mistere.
Învăţaţi o strângere de mână secretă. Faceţi exerciţii de tonifiere. Încercaţi terapia
culorilor. Ascultaţi înregistrări cu mesaje subliminale. Luaţi enzime pentru creier,
antidepresive, remedii florale. Petreceţi sejururi în centre spa. Gătiţi cu ingrediente
exotice. Căutaţi tot felul de ciudăţenii fermentate de pe meleaguri îndepărtate. Plecaţi
în Tibet. Căutaţi cu tot dinadinsul oameni sfinţi. Formaţi cercuri în care vă ţineţi de
mână şi consumaţi substanţe halucinogene. Renunţaţi să faceţi sex sau să mai mergeţi
la film. Vă îmbrăcaţi în robe galbene. Intraţi într-un cult.
Încercaţi nenumărate tipuri de psihoterapie. Luaţi medicamente minune. Vă abonaţi
la un toptan de reviste. Încercaţi dieta Pritikin. Nu mâncaţi decât grapefruit. Vi se
citeşte viitorul în palmă. Adoptaţi sistemul de gândire New Age. Vă preocupaţi de
ecologie. Vă propuneţi să salvaţi planetă. Mergeţi să vi se citească aura. Purtaţi
diverse cristale. Vă interpretaţi astrograma în sistemul hindus. Participaţi la şedinţe
de channeling prin intermediul unui medium. Încercaţi terapia prin sex. Faceţi sex
tantric. Obţineţi binecuvântarea lui Baba Nu-ştiu-cum. Vă alăturaţi unui grup
anonim. Mergeţi în pelerinaj la Lourdes. Vă bălăciţi în izvoare termale. Urmaţi
cursurile Şcolii Arica. Purtaţi încălţări terapeutice. Va împământaţi. Acumulaţi mai
multă prana şi expiraţi toată negativitatea aceea neagră şi urâtă. Încercaţi
acupunctură cu ace din aur. Vă gândiţi dacă să apelaţi la terapia cu vezică de şarpe.
Încercaţi respiraţia chakrelor. Vă curăţaţi aura. Meditaţi în Piramidă lui Keops,
Marea Piramidă din Egipt.
Spuneţi că voi şi prietenii voştri aţi încercat deja toate acestea? O, omule! O, tu, fiinţă
minunată! Tragic, comic şi totuşi atât de nobil. Îţi continui căutările cu atâta curaj. Ce
ne împinge să perseverăm în găsirea unui răspuns? Suferinţă? O, da. Speranţă? Cu
siguranţă. Dar mai este ceva.
Ştim, intuitiv, că undeva există răspunsul absolut. Ne poticnim pe alei lăturalnice
întunecate, nimerim în fundături şi pe drumuri închise; ajungem să fim exploataţi,
excrocati, dezamăgiţi, sătui de toţi şi de toate şi, totuşi, continuăm să încercăm. Unde
greşim? De ce nu găsim răspunsul?
Nu reuşim să identificăm problema, de aceea nu putem găsi răspunsul.
Poate că răspunsul este atât de simplu încât de aceea nici nu-l putem vedea.
Poate că soluţia nu este “pe undeva, pe acolo” şi de aceea nu o putem găsi.
Poate că suntem înconjuraţi de atâtea sisteme de convingeri, încât nu mai reuşim să
percepem ceea ce este evident.

Titlu original: Letting Go: The Pathway of Surrender

Ediția care se găsește în BibliReD: Editura Cartea Daath, 2014

Etichete:
Căi spirituale

În căutarea fericirii

Întrebări existențiale și sensul vieții

Autocunoaștere și dezvoltare personală

You might also like