Bilet 6

1. Tratamentul si profilaxia bolilor infectioase cu seruri,vaccine si imunoglobuline.

2. Hepatita virala E-etiologie,patogenie,tablou clinic,diagnostic si tratament.
3. Diagnosticul diferential al formei bubonice in tularemie si pesta

Imunizarea este un termen care implica procesul de a induce activ sau a conferii artificial imunitate prin administrarea de
produse imunobiologice.
Imunizarea poate fi activa sau pasiva.
Imunizarea activa consta in inducerea productiei de anticorpi si∕sau altui raspuns imun prin administrrea unui vaccin sau
anatoxina.
Imunizarea pasivaA. Serurile specifice ( antitoxinA )
Sunt solutii de anticorpi ( ex. Serul antidifteriC ) care se obtin din serul animalelor ( caI ) imunizate cu antigene specifice.
Continutul in anticorpi poate fi dozat exact, ceea ce permite cuantificarea riguroasa a administralilor in scop profilactic sau
terapeutic. Serurile pot declansa reactii anafilactice uneori de gravitate extrema.
Serurile existete in Romania contin anticorpi ecvini si sunt: ser anticarbunos, ser antibotulinic, ser antidifteric, ser antirabic,
ser antitetanic.
Se administreaza in scop terapeutic, cu exceptia serurilor antirabic si antitetanic care se administreaza si profilactic
postexpunere.

Reguli si tehnica de administrare a serurilor

Urgenta administrarilor este un deziderat major, avand in vedere ca serurile antitoxice nu pot neutraliza decat toxinele
circulante, nu si cele fixate pe celule, iar cele antiviraleactioneaza numai asupra virusurilor aflate in circulatie.
Doza de ser se calculeaza in functie de scopul ( curativ sau profilactiC ) urmarit, varsta si greutate corporala. Se recomanda
administrarea cantitatii in doza unica, fractionarea pe mai multe zile scade eficieta lor si creste riscul reactiilor adverse.
Calea de administrare a serurilor este intramusculara, la nivelul coapsei pentru a putea aplica un garou la aparitia socului
anafilactic. Calea intravenoasa, avantajoasa datorita efectelor prompte de neutralizare a toxinelor circulante, este acceptata
numai in scop curativ. Administrarea intravenoasa trebuie insotita de o supraveghere medicala foarte atenta pentru
prevenirea si controlul reactiilor adverse.
Persoanele care au primit seruri specifice pot produce anticorpi antiser, care scad eficienta si cresc riscul reactiilor adverse la
readministrarea unui ser preparat pe acelasi animal. Din aceasta cauza, persoanele care beneficiaza de imunizare pasiva
prin seruri specifice trebuie sa fie imunizate activ impotriva principalelor boli ce ar putea necesita ulterior o noua
administrare de ser ( de ex. tetanos, difteriE ). Supravegherea medicala atenta a persoanelor imunizate pasiv se impune
atat in primele ore, pentru interventia de urgenta in cazul socului anafilactic, cat si in urmatoarele 7-10 zile, pentru
descoperirea reactiilor tardive. Administrarea serului se face in urma pregatirii mijloacelor de terapie intensiva, trusa de
urgenta antisoc alergic. Pentru prevenirea accidentelor serice imediate si in scopul identificarii persoanelor cu risc crescut la
aceste reactii, administrarea serului va fi precedata obligator de o anamneza dirijata in vederea descoperirii antecedentelor
alergice.
Se testeaza sensibilitatea la ser chiar daca din anamneza nu se deceleaza o sensibilizare anterioara:
. testul conjunctival: se depune in sacul conjunctival o picatura de ser diluat 1:100 in solutie de ser fiziologic; in caz de
sensibilizare, in 30 de minute apare chemozis. Testul nu poate fi practicat la copii sau la persoane cu afectiuni oculare.
. testul cutanat: se depune pe pielea in prealabil dezinfectata cu alcool, dupa evaporarea dezinfectantului, o picatura din
dilutia de 1:10 sau 1:100 de ser, peste care se practica cu un ac steril cateva scarificari superficiale. Aparitia dupa 30 de
minute a unei congestii locale de 2-5 mm indica o stare de hipersensibilitate.
. testul intradermic- se injecteaza strict intradermic 0,1 ml ser diluat 1:100 sau chiar 1:1000 daca se suspecteaza
hipersensibilizarea. In caz de hipersensibilitate la 30 de minute dupa administrare apare o congestie locala de 2-5-10 mm,
eventual insotita de edem.

In cazul in care testele sunt negative si administrarea se face intramuscular, se aplica schema minima de desensibilizare
recomandata de Ministerul Sanatatii: din serul diluat 1:10 in ser fiziologic se injecteaza subcutanat 0,25 ml si se asteapta 30
deminute; daca nu apare reactie, se injecteaza subcutanat 1ml ser. Daca dupa 30 de minute nu apare nici o reactie, se
administreaza restul din catitatea calculata de ser, pe cale intramusculara.
Daca din anamneza se deceleaza risc de reactii de sensibilizare sau unul din testele de sensibilitate a fost pozitiv, se recurge
la desensibilizarea lenta tip Besredka. Aceasta consta din administrarea succesiva la 30 de minute interval, subcutanat, a
unor doze mici de ser specific, incepand cu dilutia minima nereactogena la testare, crescand apoi concentratiile progresiv
pana la serul nediluat. Schema se individualizeaza, mai scurta sau mai lunga, functie de gradul de sensibilizare a pacientului.
Se incepe cu dilutia de ser care nu a produs reactie locala la testul intradermic de 1:100; desensibilizarea va consta din
urmatoarea succesiune de injectii subcutanate administrate la cate 30 de minute:
2. . Hepatita virala E. Etiologia. Patogenia. Tabloul clinic. Diagnosticul. Principii de
tratament.
Hepatita virală acută tip E (HVE, hepatita acută virală non-A non-B cu transmitere enterală) este
o boală infecţioasă şi contagioasă produsă de virusul hepatitic E, cu manifestări clinice,
biochimice şi histologice asemănătoare cu HVA, evoluţie autolimitată fără cronicizare.
Etiopatogenie
Virusul hepatitic E (VHE) are dimensiuni mici, este sferic, fără înveliş, şi se pune în evidenţă
prin ME în materiile fecale ale bolnavilor în faza acută. S-a propus încadrarea virusului în
familia Caliciviridae, ca un gen aparte (hepevirus).
Elemente de epidemiologie
VHE este răspândit universal. In unele ţări din Asia, America de Sud şi din Africa s-au raportat
epidemii hidrice, dar cazuri sporadice de infecţie apar în toată lumea, inclusiv în România. în
ţările dezvoltate, prevalenta anticorpilor anti-VHE este semnificativ mai redusă faţă de ţările din
zonele tropicale (2% vs. 7-17%).
Sursa de infecţie este necunoscută, cazurile sporadice întreţinând transmiterea în perioadele
interepidemice. Nu este exclusă existenţa unui rezervor natural de virus (unele specii de
maimuţă, porcinele).
Transmiterea este fecal-orală prin apa contaminată cu bila şi materiile fecale ale bolnavilor.
.
Manifestări clinico-evolutive
Incubaţia medie este de 26-42 de zile (limite extreme: 15-64 de zile). In perioada de stare,
manifestările clinice sunt asemănătoare celor întâlnite în HVA, dar formele colestatice sunt mai
frecvente.
Evoluţia este în general favorabilă, cu rezoluţie completă, fără complicaţii, sechele sau
cronicizare. Excepţie fac vârstnicii, gravidele infectate în ultimul trimestru de sarcină şi
recipienţii de transplant, la care evoluţia îmbracă frecvent forme severe, producând o mortalitate
ridicată (20%).
Diagnosticul pozitiv se bazează pe date epide-miologice (consum de apă contaminată în context
epidemiologie, călătorie recentă în zone cu risc), clinice şi biochimice (similare HVA) şi pe
excluderea serologică a celorlalte tipuri de HAcV.
Diagnosticul etiologic se stabileşte prin evidenţierea anticorpilor de tip IgM şi IgG anti-VHE
prin teste imuno-enzimatice cu proteine recombinate. VHE mai poate fi detectat în scaunele
bolnavilor prin ME sau PCR.
2. Regimul igieno-dietetic a fost considerat mult timp cheia de boltă a tratamentului, elaborându-
se diverse scheme de regim, în principal cu reducerea grăsimilor şi supliment de glucide, care
este mai bine acceptat de bolnavul anorexie. în afara acestui aspect însă, dietele rigide nu au adus
practic nici un beneficiu.
Bolnavii cu forme medii de boală primesc o dietă echilibrată cu 40-50 cal/kg, aproximativ 4-5 g
proteină/kg, glucide - 60-70% din raţia calorică şi lipide (50-60g/zi).Se administrează 1,5 - 2 L
de lichide/zi. Iniţial regimul este hidro-lacto-zaharat-făinos-vegetarian, iar pe măsura revenirii
apetitului se completează cu lipide (ulei de măsline, de porumb sau floarea soarelui, unt,
smântână). Alimentele trebuie preparate prin fierbere sau fierbere sub presiune, dar nu prin
prăjire.
Se administrează prânzuri mici, 4-5/zi. Mulţi bolnavi tolerează bine un mic dejun mai bogat
(fiind chiar singura masă din zi), pentru că dimineaţa greaţa este mai redusă şi apetitul mai bun.
în formele cu intoleranţa marcată, în primele zile se administrează parenteral glucoza 10% şi
multivitamine.
3. în prezent nu există tratament specific sau etiologic pentru HAcV. încercările terapeutice cu
diverse substanţe cu efecte antivirale (Ara-A, Acyclovir, Iso-prinosine, analogi nucleozidici,
alfa-IF ş.a.) au dat rezultate dezamăgitoare în formele acute, unele însă se pot folosi cu rezultate
pozitive, mai mult sau mai puţin durabile, în formele cronice.
Tratamentul medicamentos se individualizează în funcţie de forma clinică şi terenul pe care
survine boala.
Trebuie combătute asocierile morbide, care pot influenţa negativ regenerarea hepatică: infecţiile
biliare, ulcerele gastro-duodenale, colopatiile, infecţiile digestive acute şi cronice, parazitozele
intestinale, carenţele nutritive anterioare.
în formele comune, tratamentul este în primul rând simptomatic, vizând: constipaţia (laxative,
clisme, hidratare largă, regim dietetic); meteorismul şi insuficienţa pancreatică asociată (cărbune
medicinal, fermenţi pancreatici); insomnia (se folosesc cu prudenţă sedativele pentru a nu masca
trecerea spre coma hepatică!); pruritul (aplicaţii externe de alcool mentolat, antihistaminice,
colestiramina); intoleranţa digestivă (dietă de cruţare, poţiuni antispastice, supliment caloric
parenteral).
Tratamentul se suplimentează cu vitamine, în primul rând când există carenţe anterioare (grup B,
vit. C) sau fenomene hemoragipare (vit. K).

in forma bubonicaa tularemiei agentul cauzal al tularemiei patrunde prin piele fara a lasa urme pe
ea.peste 2-3 zile de la deut se declara o limfdenita periferica .buboanele sunt mai putin dolorice au
contururi nete,dimensiuni la1-5cmpeste 2-4 saptamini se produce ramolirea apoi deschiderea spontana
a bubonului cu eliminarea puroiului.in alte azuri este prezena resorbtia bubonului

in pesta dupa perioada de incubatie de 3-6 zile apare frison puternic ci hipertermie,cefalee,vertij.bolnavii devin agitate
nesiguri,pentru ei e characteristic mersul nesigur,vorbire neclara.pielea este hiperemiata cu multiple petesii