MOROMEŢII - MARIN PREDA - roman postbelic

Anul apariţiei - 1955 – vol I

- 1967 - volumul al II-lea
Specia literară – roman realist, obiectiv, al unei familii

Tema - Destrămarea unei familii, anticipând destrămarea satului tradiţional

Alte teme ale romanului: relaţia omului cu istoria, familia, conflictul între generaţii, criza
comunicării, iubirea, prietenia etc.

Geneza – Principala sursă de inspiraţie a romanului este o experienţă trăită, surprinsă în

schiţa “Salcâmul” şi în scrierea memorialistică “Viaţa ca o pradă”(“Scrisesem o schiţă
intitulată Salcâmul. Într-o dimineaţă de iunie, tatăl meu s-a apucat să taie cel mai falnic
salcâm din grădina noastră. Acoperea cerul. Acest salcâm era chiar copilăria mea. Tata
era crunt şi întunecat. Nu numai eu, dar nici restul familiei şi nici vecinii
n-au înţeles ce l-a împins să facă acest lucru. Si nici n-a răspuns la întrebările noastre
nedumerite. Această enigmă a copilăriei am exprimat-o, fără s-o dezvălui, în schiţa mea,
care a apărut în pagina a doua a ziarului Timpul. Astfel am devenit scriitor. De aici s-a
născut romanul Moromeţii”. (M.Preda, într-un interviu din 1976, în “Creaţie şi
morală”).

Timpul acţiunii - volumul I – în 1937, de la începutul pânǎ la sfârşitul verii

- volumul al II-lea - din 1938 pânǎ în 1962 ( 24 de ani ).
Locul acţiunii - volumul I - în Siliştea-Gumeşti ( judeţul Teleorman), satul unde s-a
născut Marin Preda
- volumul al II-lea - Siliştea-Gumeşti ; Pǎlǎmida (şcoala de partid a
lui Niculae) ; Bucureşti (vizita lui Ilie la cei 3 fii, Paraschiv, Achim, Nilǎ ).

Conflicte :
 dezacordul dintre tată şi cei trei fii mai mari, provocat de modurile diferite de a
înţelege lumea;
 între Ilie Moromete şi soţia lui, Catrina, din pricina unui pogon de pământ
vândut din zestrea acesteia; criza apare în cel de-al doilea volum, când Catrina îşi
părăseşte soţul;
 între Ilie Moromete şi sora sa, Guica; femeia şi-ar fi dorit ca fratele ei, rămas
văduv, să nu se mai căsătorească;
 un alt conflict, secundar în volumul I, este cel între tată şi fiul cel mic, Niculae,
care doreşte să meargă la şcoală, fiind ironizat din această cauză de tatăl său; acest
conflict; acest conflict trece pe primul plan în volumul al doilea, pentru că tatăl şi
fiul reprezintă două mentalităţi diferite: mentalitatea tradiţională şi mentalitatea
impusă, colectivistă;
 conflictul dintre individ şi timp/istorie.
Perspectiva narativă - naraţiunea este la persoana a III-a (marcă a obiectivităţii),
făcută de un narator omniscient, dar autorul se foloseşte de personaje-reflector (Ilie
Moromete în vol. I şi Niculae Moromete în vol al II-lea);
Stilul direct şi cel indirect sau indirect liber contribuie la caracterizarea personajelor.
Structura romanului:
a) Primul volum este structurat în trei părţi (29, 18, 28 de capitole), cu o acţiune
concentrată, care se desfăşoară pe parcursul verii, cu trei ani inainte de izbucnirea
războiului.
- prima parte cuprinde fapte petrecute de sâmbătă seara (întoarcerea
Moromeţilor de la câmp) până duminică noaptea (fuga Polinei cu Birică) şi
conţine scene care ilustrează monografic viaţa rurală: cina, tăierea
salcâmului, întâlnirea duminicală din poana lui Iocan, hora, jocul căluşarilor,
secerişul, plata fonciiirei ş.a.
- partea a doua se derulează pe parcursul a două săptămâni, începând cu
plecarea lui Achim cu oile, la Bucureşti;
- partea a treia, de la seceriş până la sfârşitul verii, se încheie cu fuga
băieţilor.
Fiecare parte are un incipit construit în maniera romanului realist - personajele
mai importante sunt adunate, într-o scenă colectivă: cina, prispa, secerişul.

Incipitul plasează acţiunea romanului într-un sat din “Câmpia Dunării, cu câţiava ani
înaintea celui de-al doilea război mondial”, la începutul unei veri când “se pare că
timpul avea nesfârşită răbdare cu oamenii şi viaţa se scurgea aici fără conflicte mari”.
Verbul folosit, “se pare”, sugerează însă că liniştea este doar aparentă, este “liniştea
dinaintea furtunii”. Evenimentele se vor precipita: familia Moromeţilor se destramă,
izbucneşte apoi războiul, iar satul intră sub zodia nefastă a comunismului,
Finalul
Propoziţiile ce încheie romanul exprimă victoria timpului istoric asupra celui
individual: “Trei ani mai târziu izbucnea cel de-al doilea război mondial. Timpul nu
mai avea răbdare”.

Raportul dintre incipit şi final aduce în prim-plan problema timpului, axa centrală a
romanului şi evidenţiază drumul însingurării lui Moromete: în incipit eroul este
înconjurat de familia pe care o conduce cu autoritate, în timp ce în final e singur şi
retras (nu mai iese la drum), cu aerul celui care nu-şi mai găseşte locul într-o lume pe
care n-o mai înţelege (“..Moromete nu mai fu văzut stand ceasuri întregi pe prispă sau la
drum pe stănoagă. Nu mai fu auzit răspunzând cu multe cuvinte la salut. Nu mai fu auzit
povestind”).

Simetria compoziţională este dată de cele două referiri la tema timpului, în primul şi în
ultimul paragraf al romanului: imaginea timpului îngăduitor, la început, se schimbă în
final în cea a unui timp care “nu mai avea răbdare”. Romanul capătă astfel o structură
circulară.

b). Volumul a doilea este structurat în cinci părţi (91 de capitole), prezentând viaţa
rurală într-o perioadă de un sfert de veac. Prin tehnica rezumativă, evenimentele sunt
selecţionate, unele fapte şi perioade de timp sunt eliminate (elipsa). Acţiunea romanului
se concentrează asupra a două evenimente semnificative: reforma agrară din 1945 şi
transformarea “socialistă”a agriculturii, începută în 1949
VOLUMUL I

Subiectul
În centru acţiunii se află familia Moromete, o familie numeroasă (şase copii,
proveniţi din două căsătorii) şi măcinată de nemulţumiri.
Ilie Moromete încearcă să păstreze pământul întreg, pentru a-l transmite apoi
copiilor. Independenţa economică pe care o are (24 de oi, cumpărate printr-un împrumut
la bancă, uneltele agricole, caii, căruţa) îi conferă siguranţă şi linişte.
Fiii cei mari, Paraschiv, Achim şi Nilă, îşi doresc un trai mai bun, la oraş. Instigaţi
de Guica, sora lui Ilie Moromete, ei hotărăsc să ia oile şi caii familiei şi să plece la
Bucureşti. Prin vânzarea acestora, ar obţine un capital pentru a începe viaţa la oraş.
Reuşesc să-l convingă pe tatăl lor, iar Achim pleacă, urmând ca fraţii să vină mai târziu.
Nilă îl convinge pe Paraschiv să amâne plecarea, pentru ca tatăl să nu rămână singur la
seceriş.
Moromete află de intenţia băieţilor şi de faptul că Achim a vândut oile, dar nu
poate înţelege dorinţa copiilor săi de a părăsi definitiv satul. Conflictul izbucnit între tată
şi fii şi scena violentă a bătăii sunt urmate de fuga băieţilor, cu caii şi cu o parte din
zestrea surorilor.
Moromete este nevoit să vândă din pămât pentru a-şi reface gospodăria.
Problemele viitoare se prefigurează însă: “din nou rata la bancă, din nou fonciirea, din
nou Niculae”.
Planurile secundare completează acţiunea romanului, conferindu-i caracterul de
frescă socială: discuţiile din poiana lui Iocan, dragostea dintre Polina (fiica lui Tudor
Bălosu, vecinul bogat al lui Moromete) şi Birică, dorinţa lui Niculae de a merge la şcoală,
boala lui Boţoghină, revolta ţăranului sărac Ţugurlan, rolul instituţiilor şi al autorităţilor
în satul interbelic.

Scene semnificative (“scene-cheie”)

1. Scena cinei

 fragmentul este prezentat scenic;

 existenţa masei, prea mică, rotundă şi joasă, cu scăunele “cât palma”, sugerează
pământul ( dacă li s-ar fi împǎrţit tuturor copiilor ar fi fost neîndestulător);
 M. Preda îşi adună personajele la masă şi, prin asta, le caracterizează
( L.Rebreanu le aduna la horă, G. Călinescu, la masă, la Giurgiuveanu );
 aşezarea fiecăruia anunţă conflictul viitor;
 tatăl stă pe locul cel mai înalt, pe pragul celei de a doua odăi, dominându-i pe
toţi;
 băieţii cei mari stau aproape de uşă, anticipând fuga lor din final;
 Catrina stă spre sobă, avându-i lângă ea pe copiii ei, pe Tita, Ilinca şi Niculae;
 Niculae nu are nici măcar scaun, stând pe jos;
2. Scena tăierii salcâmului (duminică, în zori)

 momentul tăierii salcâmului poate fi socotit “începutul sfârşitului “;

 salcâmul, cu coroana lui stufoasă, străjuia partea aceea a satului, simbol al
stabilităţii şi trăiniciei: “Acum totul se făcuse mic, grădina, caii, Moromete însuşi
arătau bicisnici”.
 scena cinei simboliza solidaritatea familiei; tăierea salcâmului sugerează
începutul declinului familiei Moromete;
 M. Preda stabileşte o relaţie directă între bocetul femeilor şi momentul tăierii
salcâmului, moment care dobândeşte valoare de anticipare;
 rotirea ciorilor accentuează sugestiile rău prevestitoare; Moromete taie salcâmul
înainte de răsăritul soarelui;
 dramatismul întâmplării este atenuat de umor; la întrebarea de ce să taie salcâmul,
Moromete răspunde: “ Într-adins (…), ca să se mire proştii” ;
 tăierea şi vinderea salcâmului este primul semn al prăbuşirii gospodăriei
ţărăneşti a lui Moromete; prin tehnica anticipării se anunţă destrămarea
satului tradiţional.

3. Întâlnirile din poiana fierăriei lui Iocan

 inima adevărată a satului este Poiana lui Iocan, unde, în zile de sărbătoare sau de
duminică, se adună cei mai deştepţi oameni din sat: Moromete, Cocoşilă, Dumitru
al lui Nae;
 ei citesc ziarul şi comentează politică ironic şi cu umor;
 Moromete este respectat şi consultat de toată lumea;

4. Scena fonciirei (plata impozitului agricol)

 Jupuitu vine să-i ceară “fonciirea”;
 episodul se desfăşoară scenic;
 Moromete îşi arată caracterul disimulant: înscenează o anumită situaţie, încât
perceptorul să accepte să primească ceea ce îi dă el (din 6000 de lei îi dă numai
1000);
 se preface că are treabă în gospodărie şi că este supărat;
 agentul nu se lasă înşelat, deoarece Moromete pare că a mai jucat scena.
 fetele nu-i lasă pe agenţii fiscali să le ia lucruri din casă, iar Paraschiv intervine:
“Nu sunt caii tatei, sunt ai mei”.;
ILIE MOROMETE - PERSONAJ PRINCIPAL, EXPONENŢIAL, TIPUL
ŢĂRANULUI PATRIARHAL, “CEL DIN URMĂ ŢĂRAN”

- Reprezintă concepţia tradiţională faţă de pământ şi de familie.

- Este un ţăran mijlocaş din satul Siliştea-Gumeşti (replica literară a lui Tudor Călăraşu,
tatăl scriitorului), având o familie numeroasă.
- Eroul este prezentat între tinereţe şi bătrâneţe, la acea vârstă “când numai nenorociri
sau bucurii mari mai pot schimba firea cuiva”.
- Vede în pământ o sursă de trai, iar în familie, un punct de sprijin.
- Pentru el, importantă e menţinerea unităţii familiei.
- Trăieşte drama ţăranului înfrânt de istorie (pe plan social) şi lovit în sentimentul
paternităţii (pe plan familial).
- Risipirea familiei duce la prăbuşirea morală a tatălui.
- Când simte schimbările puternice din viaţa satului, se izolează prin tăcere şi ironie.
- Sfârşitul vieţii îl găseşte pe erou singur, după ce încercase să se integreze în noua
societate, deşi n-o înţelegea şi n-o accepta.

Ilie Moromete este ultimul exponent al familiei tradiţionale şi al clasei lui

sociale condamnate la dispariţie de prefacerile în plan istoric. El rămâne “ultimul ţăran”,
ultimul reprezentant şi apărător al civilizaţiei tărăneşti, arhaice şi patriarhale

CARACTERIZAREA DIRECTĂ

- de către narator
 dezvăluie un Moromete cu o personalitate complexă şi marcantă în lumea satului;
totuşi, naratorul nu formulează trăsături, ci numai le sugerează;
 naratorul se mulţumeşte să noteze stări: “era tăcut”, “era vesel”, “era tulburat”,
“era ţeapăn şi sumbru” ;

- de către alte personaje

Catrina
 de cele mai multe ori îi face reproşuri, considerându-l leneş şi acuzându-l pentru
plăcerea lui de a vorbi: ”...lovi-o-ar moartea de vorbă, de care nu te mai saturi,
Ilie. Toată ziua stai de vorbă şi beai la tutun şi mie-mi arde cămaşa pe mine.”;
Cocoşilă
 îl face “prost”, dar în realitate îl admiră şi chiar îl invidiază pentru că “ştia să
găsească în ziar astfel de lucruri” ;
- autocaracterizare
 mărturisirea lui Moromete, însingurat şi bolnav, adresată doctorului: “Domnule,
eu întotdeauna am dus o viaţă independentă”;
CARACTERIZAREA INDIRECTĂ

- prin fapte, prin comportament şi gesturi, prin atitudini, prin limbaj, prin relaţia
cu alte personaje – dezvăluie mai multe trăsături de caracter
 autoritar şi dominator, atât în familie, cât şi în sat
 ataşat de pământ, încercând să-l păstreze, cu orice preţ
 contemplativ
 inteligent
 sociabil
 având plăcerea de a vorbi, dar şi “darul vorbei”
 ironic
 disimulant

Principala trăsătură de caracter este spiritul său autoritar, lucru ce reiese încă de la
început, din prima scenă colectivă, prin descrierea aşezării la masă în timpul cinei:
“Moromete stătea parcă deasupra tuturor. Locul lui era pragul celei de-a doua odăi, de
pe care stăpânea cu privirea pe fiecare”.
Autoritatea lui Moromete şi prestigiul său în lumea satului sunt evidente în scena
petrecută duminică dimineaţă, în poiana fierăriei lui Iocan. Acolo, eroulse comportă ca un
om care ştie că este aşteptat, lucru confirmat, de altfel, de primirea pe care i-o fac sătenii:
“Moromete fu întâmpinat de departe cu exclamaţii”. Se simte superior acestora şi îi
ironizează pe cei care nu sunt în stare să-l înţeleagă. Citeşte din ziar discursul regelui pe
care îl comentează cu ironie şi umor.

Relaţia cu Catrina
Catrina Moromete era cu zece ani mai tânără decât soţul său şi fusese măritată, fiind
văduvă.
A crescut de mici băieţii din prima căsătorie a lui Moromete, dar aceştia, instigaţi de
Guica, ajunseseră s-o urască.
Conflictul dintre Catrina şi soţul ei este provocat de obiceiul lui Moromete de a
amâna lucrurile, cu speranţa secretă că ele se vor rezolva de la sine. În timpul secetei,
Moromete vânduse un pogon din lotul soţiei, promiţându-i, în schimb, trecerea casei şi pe
numele ei. Astfel, Catrina se asigura că băieţii n-o vor da afară din casă după moartea lui
Moromete. Bărbatul amână însă îndeplinirea promisiunii.
El este la fel de autoritar cu Catrina ca şi cu restul familiei. Îşi insultă şi îşi înjură
nevasta, iar uneori o şi loveşte. Catrina nu pare a fi afectată de acest mod de a fi, obişnuit
în lumea patriarhală a satului. Începe să-l urască însă atunci când Moromete nu-şi
respectă cuvântul. Iniţial, femeia îşi găseşte refugiul în credinţă. Pe Moromete îl
consideră păcătos: “...toată ziua stai la drum şi bei tutun şi la sfânta biserică nu vrei să
vii...”.
Conflictul se accentuează în al doilea volum, când Catrina îl părăseşte pe
Moromete, după ce află de vizita lui la Bucureşti şi de încercarea de a-şi aduce fiii
înapoi. Plecarea femeii de acasă (ea se duce să locuiască la fiica pe care o avea de
dinaintea căsătoriei cu Moromete) este o altă dovadă că elementele satului tradiţional sunt
definitiv compromise.