CHESTIONAR DE PERSONALITATE

AFLĂ CE FEL DE PĂRINTE EŞTI !

IDENTIFICAŢI LUCRURILE CARE VĂ MOTIVEAZĂ !

Să începem cu 9 întrebări simple. Nu există răspunsuri corecte sau greşite în cadrul acestei
metodologii, prin care se urmăreşte identificarea fundaţiei personalităţii dvs : metoda
motivaţională dominantă. După ce veţi înţelege ce anume vă motivează să vă comportaţi
într-un anumit fel, veţi fi pregătit să descoperiţi dacă sunteţi : Altruist, Organizator, Visător,
Observator, Investigator, Comic, Protector, Împăciuitor sau Moralizator. Împreună cu fiecare
întrebare există trei exemplificări. Alegeţi una care vi se potriveşte cel mai bine.

1. Când vă gândiţi la propria dvs strategie de a fi părinte, care din exemplificările

următoare vă caracterizează stilul cel mai bine ?

a) Stilul meu se bazează pe interacţiune, energie şi, mai ales, pe stabilirea unei
legături cu copiii mei. Mă întreb : „ Legătura dintre noi se situează la un nivel
emoţional ? Încerc să înţeleg punctul lor de vedere. Dar oare ei înţeleg punctul
meu de vedere ? Cum mă văd ei pe mine ? Legătura noastră este extrem de
importantă.”
b) Stilul meu este intuitiv: am un fler al meu care îmi spune ce este bine şi ce este
rău, ce este frumos şi ce este urât. Nu –mi plac conflictele, dar atunci când am
ceva de spus, o spun răspicat şi vreau să fiu ascultat cu atenţie. Nu-mi place să fiu
constrâns de cei din jur sau să mi se impună pretenţii cu caracter social.
c) Stilul meu este intelectual, fără nici un dubiu. Mă interesează felul în care copiii
mei gândesc, procesează informaţiile sau îşi exprimă ideile. Eu trăiesc în lumea
mea personală : conceptualizez, imaginez, gândesc, cercetez şi soluţionez lucrul
cel mai important pentru mine.

2. Cum priviţi felul în care comunicaţi cu familia dvs ?

a) Ce vezi este ce primeşti. Nu-mi place să mă prefac. Vorbesc despre lucruri aşa
cum le înţeleg eu. Sunt natural. Nu ţin nimic secret faţă de familia mea.
b) Îmi place să prezint lucrurile în cea mai bună lumină posibilă. Nu mint, dar fac în
aşa fel încât să primesc un răspuns din partea celor cu care vreau să relaţionez –
mesajul este mijlocul meu de comunicare. Aşa încerc să redau totul ca un
spectacol, să-mi pun în evidenţă ideile, să găsesc nuanţe de exprimare prin care
să-i fac să mă înţeleagă. Mă folosesc de emoţii, gesturi teatrale, de orice, pentru
a-i face să mă înţeleagă mai bine.
c) Încerc să păstrez totul pe cât posibil la un nivel conceptual, ordonat şi pur din
punct de vedere intelectual. Îmi place să pun întrebări, să-mi exprim scepticismul
şi să fiu un distins filosof. Încerc mereu să văd mai departe de suprafaţă. Vreau să-

1
 mi obişnuiesc copiii să gândească şi ei în acest mod. Dacă dorim să fim cu
picioarele pe pământ, trebuie să privim mereu ceea ce este logic şi raţional.

3. Încercaţi să vă învăţaţi copiii să rezolve probleme, să ia decizii şi încurajaţi

dezvoltarea lor pozitivă. Care este cel mai important lucru în sprijinul
dezvoltării copiilor dvs ?

a) Le ajut dezvoltarea prin activitate mentală, prin găsirea de răspunsuri şi prin

mulţumirea care apare când văd că sunt deschişi către noi posibilităţi, către o
vedere de ansamblu şi concluzii noi. Energia lor mentală îmi stimulează propria
gândire şi asta-mi place.
b) Le ajut dezvoltarea preţuindu-i ca oameni. Le arăt cât de variate pot fi contactele
interumane : suişurile şi coborâşurile emoţionale, sentimentul apartenenţei atunci
când ne potrivim perfect cu cineva şi avem o experienţă profundă. Familia mea
este un mic univers, complet şi autosuficient; ne derulăm vieţile împreună –
unitatea este construită prin empatie, înţelegere şi nimic altceva.
c) Le ajut dezvoltarea încercând să-i îndrept într-o direcţie bună, care să le ofere o
viaţă împlinită. Oamenii au nevoie de o identitate, de un loc al lor în lume. Lumea
este greu de înţeles – te poţi rătăci foarte repede. Pentru mine a-i învăţa înseamnă
a le dezvolta aptitudini şi a le oferi cele necesare pentru drumul lor în viaţă.

4. În mod obişnuit vă înţelegeţi bine cu copiii dvs, dar mai există şi momente
când cedaţi. Ce spun ei în aceste momente despre dvs ?

a) Devin prea emotiv atunci când vorbesc cu ei; de multe ori ei cred că încerc să-i
manipulez pentru a interacţiona cu mine. De ce nu pot să spun lucrurile pe faţă,
aşa cum sunt ? Încerc să disimulez: este ca şi cum aş simţi nevoia de a fi aprobat
de ei.
b) Sunt prea abstract, prea teoretic, prea detaşat. Ei au nevoie de o legătură mai
emoţională şi mai personală cu mine. Când stăm de vorbă, eu îi ascult, dar ei au
impresia că sunt absent, că meditez la altceva. Cu cât încearcă să se apropie de
mine, cu atât eu mă distanţez de ei. Ajung să se întrebe dacă mă poate influenţa
ceva din punct de vedere emoţional.
c) Sunt considerat de neclintit, implacabil, cu toate că eu nu sunt de aceeaşi părere.
Ştiu că, dacă vreau ceva cu adevărat, nimeni nu mă poate face să renunţ. Am fost
acuzat că sunt extrem de defensiv, încăpăţânat şi critic. De obicei, nu sunt
conştient de impactul pe care îl am asupra oamenilor.

5. Copilul dvs are probleme la şcoală pentru că a adus o ofensă gravă. Cum îl
ajutaţi în acest moment dificil ?

a) Încerc să rămân raţional şi să nu mă încurc în emoţii. Îi explic inevitabilitatea

unei decizii disciplinare bazată pe regulamentul şcolii. Îl pot ajuta dacă-mi păstrez
gândirea logică. Apoi, putem avea o discuţie şi –l pot ajuta să vadă toate motivele
care au dus la acest rezultat. El ştie bine cât de mult îl iubesc; întâmplarea nu are
nici o legătură cu asta - regulamentul şcolii este obligatoriu.

2
 b) Încerc să-l ajut printr-o atitudine deschisă, directă şi printr-o discuţie realistă,
numai între noi doi. Amândoi ştim bine cum este situaţia, cât de mult îl iubesc.
Acest lucru nu afectează în nici un caz relaţia dintre noi- nici nu se pune problema
- dar aşa stau lucrurile. El a făcut o greşeală. Cu toţii greşim. Cel mai bun mod de
a rezolva aceste situaţii este de a spune întotdeauna tot ce s-a întâmplat, clar şi
fără discuţii inutile.
c) Încerc să-l ajut arătându-i încă o dată cât de mult îl iubesc. Nu-mi plac aceste
situaţii. Când copiii mei au probleme, mă doare sufletul. Sunt mult mai agitat din
această cauză de cât sunt dispus să recunosc. Problemele emoţionale mă lovesc
cel mai tare. Îl cunosc atât de bine încât ştiu ce simte în sufletul lui, de parcă aş fi
eu însumi. Chiar dacă a greşit – şi asta o ştim bine cu toţii – încerc să-i arăt cât de
mult îl iubesc.

6. Copilul dvs vă spune în ultimul moment că vrea să-şi petreacă ziua de

naştere cu prietenii, ştiind foarte bine planurile pe care le-aţi făcut împreună
pentru acea zi. Care este prima dvs reacţie ?

a) Neîncredere – nu pot să accept aşa ceva. Ştiu că va creşte şi va vrea să fie

independent, dar de ce acum, de ce tocmai de ziua lui ? am planificat ziua aceasta
de luni întregi. Ştie cât de mult îmi plac aniversările. Sunt atât de dezamăgit ! m-a
făcut să sufăr. Nu voi putea niciodată să trec peste asta.
b) Bănuiesc că ar fi trebuit să prevăd că se va întâmpla aşa ceva. Ne-a dat de înţeles
încă de anul trecut. A crescut – am văzut toate semnele – dar nu m-am gândit că se
va întâmpla chiar azi. Dacă stăm să ne gândim logic şi raţional, este o cerere
îndreptăţită - arată o dezvoltare normală. Am fost orbit de propriile mele
aşteptări. Am să trag învăţăminte din această întâmplare. Bineînţeles că vrea să fie
împreună cu prietenii săi, să aibă propriile experienţe şi amintiri. Nu vreau să-i
strivesc personalitatea.
c) Sunt supărat şi chiar furios din cauza asta . Trebuia să-şi respecte angajamentele.
Este simplu: nu este frumos să strici planurile oamenilor în ultimul moment. Ar fi
trebuit să-mi dea un indiciu şi nu să-şi facă planuri pe ascuns. În lumea asta eşti
mereu lovit într-un fel sau altul, chiar şi de proprii tăi copii. Furia este
atotcuprinzătoare. O simt în tot corpul meu. Am să număr până la 10, dar trebuie
să afle şi el cât este de nedrept să procedeze aşa.

7. Vrei să fii un părinte extraordinar – visele tale reflectă cea mai secretă parte
a ta. Pasiunea ta izvorăşte din :

a) Sentimentul că am ceva de care copiii mei se pot simţi ataşaţi. Consider că am

destule calităţi pentru a mă arăta celorlalţi într-un mod onest şi efectiv. Totul
depinde de oameni. Pot să relaţionez cu cei din jur, sunt în pas cu vremurile şi am
capacitatea de a înţelege oamenii. Vreau ca şi copiii mei să fie la fel ca mine. În
sufletul meu ştiu că este adevărat.
b) Impresia că mă aflu în locul potrivit, la momentul potrivit şi că fac ceea ce-mi
place să fac dintotdeauna. Când capul, inima şi instinctul meu mă ghidează către
ceva, pot fi sigur că-mi va ieşi bine. Pot să-mi canalizez puterea în acea direcţie.
Nu aş fi devenit părinte dacă nu mi-aş fi dorit 100 % să fiu părinte. Sunt un
părinte 110 %.

3
 c) Siguranţa că am idei extraordinare despre cum trebuie să fie un părinte care îşi
iubeşte copiii şi le vrea tot binele din lume. Nu m-aş fi implicat în nimic dacă n-aş
fi fost convins că ideile mele sunt bune; m-aş fi gândit foarte bine înainte de a
deveni părinte. Dacă n-aş fi fost sigur de validitatea modului meu de gândire, n-aş
fi riscat.

8. Vrei să candidezi pentru un post liber în comitetul de părinţi. Sunteţi convins

că vă puteţi descurca bine şi că puteţi contribui la îmbunătăţirea situaţiei din
şcoala unde învaţă copilul dvs datorită :

a) Ideilor bune pe are le am. Nimeni nu poate spune că ceea ce fac nu este bine. Am
cunoştinţe atât teoretice, cât şi practice. Sunt la fel de capabil ca oricine altcineva
din comitetul de părinţi.
b) Capacităţilor mele comunicaţionale. Indiferent de situaţie, antrenamente cu echipa
de juniori, întâlnirea comitetului coral sau muncă voluntară în interesul
comunităţii, am reuşit întotdeauna să-mi expun ideile în aşa fel încât să-i conving
pe oameni. Eu cunosc bine oamenii; oamenii sunt viaţa mea. Pot face pe oricine
să mă urmeze.
c) Faptului că este bine pentru mine în acest moment. Mă pot integra foarte bine în
acest comitet. Am instincte foarte bune. Am dovedit acest lucru mie şi celor din
jur de foarte multe ori. Mulţi oameni au avut de câştigat de pe urma instinctelor
mele. Doar ceva în care cred cu adevărat m-ar putea face să candidez în aceste
alegeri. Oamenii ştiu care este poziţia mea şi asta îi face să se simtă în siguranţă.

9. Copilul dvs scrie un referat pentru şcoală, despre motivul pentru care dvs
sunteţi cel mai bun părinte din lume. Este publicat în revista şcolii. Care este
reacţia dvs ?

a) Este minunat – este o recunoaştere oficială a stilului meu ca părinte. Copilul meu
îmi apreciază modul meu de gândire şi energia mea intelectuală, şi asta mă face
fericit. A înţeles tehnica mea superioară, pe care o utilizez în toate activităţile; este
ceva ce el poate aprecia şi despre care poate scrie. Sunt încântat.
b) Este foarte frumos – dar referatul nu este despre mine. Nu eu sunt subiectul
lucrării. Referatul este despre el şi despre cât de inteligent şi de talentat poate fi.
Publicarea acestui referat nu schimbă lucrurile cu nimic; nu mă va face un om mai
bun, nu-mi va face viaţa mai interesantă, nu va modifica relaţia dintre noi. Voi fi
în continuare acelaşi părinte care am fost dintotdeauna.
c) Ştiu că sunt un părinte bun, aşa că merit această recunoaştere, dar mai sunt şi alţi
părinţi buni. Ce este cu adevărat important este faptul că fiul meu a scris despre
mine. Asta înseamnă enorm pentru mine. Înseamnă că mă cunoaşte bine de tot, că
mă preţuieşte, că se simte aproape de mine şi că este mândru de mine. Acest lucru
mă face cu adevărat fericit.

4
 Ce gândesc ? Ce simt ?

Acum, că aţi rezolvat acest exerciţiu, identificaţi-vă răspunsurile în schema de mai jos. Stilul dv
dominant este reflectat de secţiunea cu cele mai multe opţiuni. Veţi vedea că aţi avut şi răspunsuri
care nu corespund stilului respectiv. Motivele sunt întemeiate şi reprezintă o consecinţă a
modificărilor stilului dominant atunci când vă aflaţi sub stres sau într-o situaţie extrem de relaxantă.
Cu toate acestea, stilul dv dominant este cel care are cele mai multe răspunsuri.

Stilul sensibil ( Ataşat ) : 1a, 2b, 3b, 4a, 5c, 6a, 7a, 8b, 9c.

Stilul introvertit ( Detaşat ) : 1c, 2c, 3a, 4b, 5a, 6b, 7c, 8a, 9a.

Stilul instinctual ( Apărător ) : 1b, 2a, 3c, 4c, 5b, 6c, 7b, 8c, 9b.

Studiile asupra personalităţii umane arată că ne începem viaţa fie ca Ataşat, Detaşat sau
Apărător. Clasificarea aceasta se bazează pe studiile psihologului Karen Horney, un pionier în
domeniu, care, în cartea sa intitulată „ Conflictele voastre interioare”, descrie trei mari tipuri de
personalităţi umane : cel care se îndreaptă spre oameni ( tipul Ataşat ), cel care se îndepărtează
de oameni ( tipul Detaşat ) şi cel care acţionează împotriva oamenilor ( tipul Apărător ). Oamenii
sunt o fuziune complexă între aceste trei stiluri de viaţă, dar unul din ele este întotdeauna
dominant.

Chestionarul a fost preluat din cartea „ Află ce fel de părinte eşti” de Janet Levine
apărut la Editura Bic All, Bucureşti, 2004.