You are on page 1of 3

-A supraveghea și a pedepsi.

Nașterea închisorii-
Michael Foucault

În "A supraveghea și a pedepsi", Foucault abordează problema puterii sub multiplele ei


aspecte: tehnicile folosite, modalitățile de exercitare, strategiile sale corporale și raporturile
dintre putere și cunoaștere. De unde vine această practică ciudată de a priva de libertate pentru
a redresa? se întreabă autorul. Și tot el răspunde: închisoarea reprezintă în societatea modernă
înlocuirea supravegherii. Penalitatea modernă nu mai spune că pedepsește crimele, ea pretinde
că readaptează delincvenții.

Instituții complete și austrare:

Închisoarea este de dată mai puțin recentă decât ni se dă de înțeles atunci când se spune că s-a
născut o dată cu noile Coduri Penale. Forma-închisoare preexistă utilizării ei sistematice în
legile penale. Ea s-a constituit în afara aparatului kidTcîar, în perioada când au fost elaborate,
în întregul corp social, teninicile) de repartizare a indivizilor, de fixare și dispunere a loVîn-
spațiu, de clasificare, de extragere din ei a unui maximum de timp și de forțe, de dresare a
corpurilor acestora, de codificare a comportamentelor, de menținere a indivizilor într-o
vizibilitate continuă, de formare în jurul lor a unui întreg aparat de observare, înregistrare si
notare, de realizare a unui corpus de cunoștinte despre ei, ce se acumulează și centralizează.
Forma generală a unui aparat destinat să-i facă pe indivizi, printr-o acțiune precisă asupra
corpului lor, docili și utili a modelat instituția-închisoare înainte ca legea să o definească pe
aceasta drept pedeapsă prin excelență. La cumpăna dintre secolele al XVII-lea și al XlX-lea, a
avut loc, este adevărat, trecerea spre o penalitate de detenție; ceea ce constituia pentru acea
vreme o noutate. În realitate însă, era vorba de deschiderea penalității înspre mecanisme de
constrângere elaborate deja în alte părți. "Modelele" detenției penale -Gent/Gand, Gloucester,
Walnut Street - reprezintă mai curând cele dintâi puncte vizibile ale acestei tranziții decât
inovății ori puncte de pornire. închisoarea, piesa esențială în panoplia punitivă, marchează
fără doar și poate un moment important în istoria justiției penale: "umanizarea" acesteia.

Secolul XIX adduce cu sine, cel puţihn pentru lumea vesticvă, idea de libertate ca atribut al
fiecărei fiinţe umane. Organizările politice pun accent pe valoarea ei şi pe funcţia ei
egalizatoare. Toţi oamenii sunt liberi. Libertatea devine preţioasă. Până atunci corpul fusese
cea mai preţioasă posesie. Acum libertatea face concurenţă corpului şi posesiunilor de natură
materială (bunuri). Privarea de libertate apare în această situaţie ca fiind una egalitară,
nediscriminatorie,şi cu proporţionalitate care poiate să fie cuantificată prin intermediul
variabilei timp. Cel care săvârşeşte un delict este privat de libertate, pentru că astfel nu mai
poate să atace societatea în continuare şi pentru că astfel ester introdus într-un mediu unde
cauzalitatea faptelor sale poate să fie studiată şi unde el poate să fie normalizat. Timpul de
detenţie variază în funcţie de gravitatea socială a faptelor.

Deşi pare o invenţie a momentului închisoarea nuj este un mechanism nou, ci mai degrabă o
împingere spre extreme a elementelor deja întâlnite la alte instituţii cu character disciplinar:
şcoala,cazarma, atelierul, mânăstirea.

Închisoare, spre deosebire de celelalte, se ocupă, în mod total, de toate aspectele individului.

Principiile închisorii sunt simple: 1) izolare – are considerente practice (împiedicare revoltei)
şi teoretice (meditaţie este încurajată de singuratate); există mai multe modele, unele cu
izolare totală, altele care permit socializarea limitată; 2) munca – nu are character puternic
economic, deoarece are o eficienţă foarte mică, dar are rol în reeducarea individului şi crearea
unui raport de putere între ele şi stat; 3) evaluarea delicventului – închisoarea îşi arogă
drepotul de a analiza şi de a descompune pe delicvent şi de a evalua care este durata pe care
trebuie să o petreacă, între anumite limite, pentru a se normaliza; puterea de a elibera sau nu o
are închisoarea.

Optimul condiţiei penitenciare, utopia penitenciară, nu s-a schimbat nici ea: 1) funcţia este
schimbarea comportamentului delicventului; 2) deţinuţii trebuie sepoaraţii pe criterii de
pericol, pedeapsă, vârstă, sex; 3) pedeapsa trebuie să fie modificată în funcţie de purtarea
delicventului; 4)munca este activitatea de bază care va duce la schimbarea
comportamentului; 5) educaţia morală necesaară; incalcularea normalităţii asupra
delicventului; 6) folosirea unui personal de specialitate (medici, criminalişti, psihologi)
care să analizeze şi să examineze delicventul pentru a îl putea normalize; 7) existenţa unor
măsuri de control şi de asistenţă post eliberare din delicevenţă pentru a elimina
posibilitatea de recidivă.

Totuşi situaţia delictelor nu scade şi nici toţi cei eliberaţi nu defgvin indivizi normali. Acesta
este eşecul închisorii. Şi acesta este succesul ei. Pentru că ea are mereu astfel o funcţie. Eşecul
închisorii este secretul existenţei şi dezvoltării ei. Penalitatea este o modalitate nu de
suprimare ci de controlare a ilegalismelor.
La începutul secolului XIX apar ilegalisme noi, politice şi economice, din ce în ce mai variate
la care se adaugă o specializare a ilegalităţilor. Infractorii aparţin mai ales clasei de jos a
societăţii. Ei sunt şi cei de care statul se teme cel mai mult ca element destabilizator.
Practice închisoarea devine un instrument de control a acestora, care astfel sunt mai atent
controlaţi şi observaţi de către stat. Delicvenţa serveşte drept motiv pentru observarea
populaţiei, pentru descurajarea comportamentelor anormale, pentru reeducarea celor care le
au, pentru instaurarea unui sistem de control a tot ceea ce înseamnă activitate publică a
cetăţeanului. Prin instituţii ca închisoarea şi datorită delicvenţei se poate supraveghea
populaţia în mod legitim.

Autorul nominalizează instituţia penitenciară de la Mettray ca fiind chintensenţa regimului


penitenciar, format din închisori şi alte instituţii (orfelinate, spitale). Această instituţie are
ceva din arhipelagul gulag al Rusiei Sovietice.