Probleme generale cu privire la teoria şi metodica jocului de baschet

Baschetul – este un joc sportiv colectiv. Practicarea lui ajută la perfecţionarea dezvoltării
fizice şi a aptitudinilor de mişcare ale oamenilor.

Jocul de baschet reprezintă o formă de manifestare cu caracter ludic al exerciţiului

fizic. El oferă condiţii favorabile pentru dezvoltarea complexă a deprinderilor şi calităţilor
motrice necesare în viaţă.

Practicarea jocului de baschet contribuie la formarea şi perfecţionarea unor mişcări

coordonate.

Prin practicarea baschetului se acţionează pozitiv asupra factorilor educaţionali ce

vizează dezvoltarea spiritului colectiv, a iniţiativei, a perseverenţei, a disciplinei, a calităţilor
morale.

Prin sistemul exerciţiilor sale şi în funcţie de scopul urmărit baschetul reprezintă atât un
mijloc al educaţiei fizice cât şi un sport, o disciplină sportivă.

Ca mijloc al educaţiei fizice, baschetul contribuie la:

 întărirea sănătăţii şi dezvoltarea fizică armonioasă;

 dezvoltarea multilaterală a capacităţii motrice;

 înzestrarea tinerilor cu cunoştinţe, priceperi şi deprinderi necesare optimizării

randamentului lor social;

 educarea calităţilor morale, a trăsăturilor pozitive de caracter şi de

comportament.

Ca sport, jocul de baschet capătă o altă seminficaţie. Prin practicarea lui se urmăreşte
valorificarea la maximum a capacităţii motrice a sportivilor.

În acest sens, principalele obiective ale jocului de baschet sunt:

 pregătirea timpurie, temeinică şi asccendent gradată a tinerilor talente, potrivit

exigenţelor jocului de baschet de performanţă;

 organizarea utilă, recreativă şi diversificată a timpului liber;

favorizarea interelaţiilor între oameni, a spiritului de întrecere loială cu partenerii.

Istoria şi apariţia jocului de baschet

Baschetul este un joc sportiv, ce face parte din categoria jocurilor inventate.

A fost inventat în anul 1891, de catre James Naismith, asistent la Colegiul Sprindfield,
din statul Massachusetts (SUA).

Orele de educaţie fizică cu studenţii se desfăşurau iarna în sală, iar mijloacele folosite
nu trezeau interes devenind monotone şi plictisitoare.

James Naismith a încercat să caute ce anume îi plictisea şi îi nemulţumea pe studenţi

pe parcursul orelor. A ajuns la concluzia că pentru orele desfăşurate în sală trebuie să le dea
studenţilor un mijloc care să fie compatibil cu înclinaţiile şi particularităţile fizice şi psihice
ale lor. Toate acestea l-au convins pe tânărul asistent să imagineze un joc nou, bazat pe
principii şi reguli noi.

La început Naismith a încercat să modifice unele din jocurile deja existente, însă nu a
putut să adapteze un joc pentru a fi practicat în sală. Apoi s-a gândit la tipul de minge, având
de ales între o minge mare ca în fotbal, rugby sau o minge mai mică, ca în tenis, base-ball,
cricket. A ales o minge mare şi rotundă care era mai potrvită jocului de sală faţă de una mică
care ar fi trebuit să fie jucată cu un baston, crosă sau rachetă.

Al doilea pas a fost acela de a se gândi la o „poartă” prin care ar fi trebuit să treacă mingea,
„poartă” care a fost pusă la orizontală pentru a nu interveni forţa de aruncare.

În consecinţă a pus câte o cutie la un capăt şi celălalt al parchetului, iar introducerea

mingii aici conta un punct. Totuşi a omis un detaliu: în cazul în care 9 băieţi (căci clasa era
formată din 18 studenţi) formau un zid de apărare în jurul acestei „porţi”, mingea nu mai avea
nici o şeasă de a intra în cutie. Pentru a evita acest lucru, cutia a fost plasată deasupra
capetelor jucătorilor, astfel încât în momentul în care mingea a părăsit mâinile aruncătorului
nu mai exista posibilitatea interceptării ei.

S-au stabilit primele reguli:

 jucătorii nu au voie să se deplaseze cu mingea în mână;

 fiecare coş conta 1 punct;

 eliminarea violenţei.

Cu toate imperfecţiunile specifice debutului, acest joc a prins foarte repede la studenţi, ei
pronunând ca jocul să se numească „Naismith-Ball”. Inventatorul jocului nu a fost însă de
acord iar atunci jocul a fost numit Bascket-Ball adică mingea la coş.
Primul joc de baschet a avut loc în decembrie 1981, echipele fiind alcătuite din cei 18
studenţi ai clasei „Training School” din Colegiul Springfield, cunoscând după această
demonstraţie cea mai mare răspândire pe care a cunoscut-o vreun joc sportiv. Mingea era
pusă în joc prin aruncare de centru, echipele fiind alineate pe linia de fund (ca la polo).

Între timp cutiile au fost înlocuite cu coşuri de fructe, apoi cu cercuri metalice care erau
prelungite cu o plasă care avea insă fund, şi astfel după fiecare coş îngrijtorul sălii se urca pe
o scară pentru a scoate mingea. Apoi a fost agăţată o sfoară de fundul plasei, iar prin tragerea
ei mingea era aruncată din coş. Abia în 1906 plasa a fost tăiată permiţând mingii să treacă
complet prin ea, lucru care a rămas neschimbat până în zilele noastre.

Ulterior s-au introdus panouri în spatele coşurilor pentru a împiedica spectatorii prea
entuziaşti din balcoanele sălilor să intercepteze mingea aruncată înspre coş.

La cinci ani după inventarea lui, baschetul devine sport oficial, disputat în campionatul
naţional american, pentru ca în 1897 la 20 martie, să aibă loc primul joc în care s-a evoluat 5
contra 5.

În decembrie 1898, o echipă nord americană prezintă jocul de baschet la Paris, dar baschetul
nu are succesul de care s-a bucurat în SUA.

Cu ocazia Jocurilor Olimpice din 1904, desfăşurate la Saint Louis (SUA), baschetul este
prezentat în programul unor demonstraţii.

În Europa a pătruns prima dată în Germania, apoi în Franţa în jurul anilor 1905 – 1906.

Primul război mondial (1914 – 1918) aduce debarcarea trupelor americane în Europa, fapt ce
determină răspândirea necondiţionată a acestui sport colectiv în ţări ca: Franţa, Italia, Elveţia,
precum şi în ţările baltice.

Primul turneu internaţional din Europa are loc la Paris în 1919 la care iau parte: echipa
militarilor SUA, Italia şi Franţa.

În anul 1924, cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Paris, baschetul figurează în programul

disciplinelor cu caracter demonstrativ.

În anul 1930 se înfiinţează Federaţia Română de Baschet şi Volei fondată de 9 cluburi,

urmând ca în 1932 să se despartă de aceasta.

În anul 1932 România este membru fondator la Conferinţa de la Geneva unde se înfiinţează
F.I.B.A. (Federaţia Internaţională de Baschet Amator).

În anul 1935 are loc la Geneva primul Campionat European masculin la care participă 10
naţiuni printre care şi România care ocupă în final ultimul loc.

Consacrarea definitivă a jocului de baschet a avut loc în 1936, atunci când este inclus în
programul Jocurilor Olimpice de la Berlin, stabilind un număr record de ţări participante la o
disciplină sportivă – 22 de echipe. Câştigătoare a fost echipa SUA care a învins în finală
Canada cu scorul de 19 – 13.

În anul 1950 (după cel de-al II-lea război mondial) se reorganizează activitatea
competiţională internă sub formacampionatului naţional, a cărei primă ediţie postbelică va fi
câştigată de „Metalul 23 August” la masculin şi CSU Bucureşti la feminin.

Caracteristici ale jocului de baschet

Baschetul este jocul sportiv de echipă ce poate fi practicat de copii, tineri de ambele sexe,
bărbaţi, femei şi chiar oameni de vârstă mai înaintată atât în scop competiţional cât şi ca
activitate fizică recreativă şi de întreţinere.

Scopul imediat al jocului este de a înscrie cât mai multe coşuri.

Jocul constă din acţiuni complexe de colaborare a atacanţilor împotriva unor acţiuni identice
ale apărătorilor. Apărătorii, la rândul lor, caută şi ei să intre în posesia mingii, pentru a realiza
în continuare scopul imediat al jocului, înscrieri de coşuri în favoarea lor.

Pentru realizarea acestui scop, atât atacanţii cât şi apărătorii trebuie să cunoască şi să aplice
acţiunile tehnico-tactice individuale şi colective care constituie conţinutul jocului.

1. Dinamism şi rapiditate. Această caracteristică, de altfel specifică jocurilor sportive, este

redată prin lupta continuă a celor două echipe.

Dimensiunile relativ reduse ale terenului fac ca fazele să se desfăşoare rapid, alternându-se în
permanenţă atacul cu apărarea. Numărul redus de jucători face ca fiecare component al
echipei să participe în permanenţă la fiecare fază de joc. Mai mult chiar regulamentul de joc,
prin anumite reguli (3, 5, 8 şi 24 de secunde) contribuie ca crearea unei desfăşurări rapide şi
dinamice.

2. Accesibilitatea organizatorică. O echipă este formată din 5 jucători, număr destul de

redus în comparaţie cu alte jocuri de echipă. Se poate practica atât în sală cât şi în aer liber,
echipamentul fiind uşor de procurat. Se poate juca şi în formaţii reduse 3 la 3, 2 la 2.

3. Tehnică şi tactică complexă. Jocul de baschet este compus dintr-o variaţie mare de
procedee tehnice şi acţiuni tactice care satisfac pe deplin exigenţele jucătorilor şi
spectatorilor. Se poate afirma că este jocul sportiv cel mai bogat în procedee tehnice şi acţiuni
tactice. Aceasta nu face decât să contribuie la dezvoltarea continuă a jocului pe linia
măiestriei sportive. În acelaşi timp, din numărul mare de procedee jucătorul poate alege pe
acelea care se adaptează mai bine la particularităţile individuale.

4. Participarea egală a tuturor componenţilor echipei în permanenţă la atac şi apărare.

În jocul de baschet aproape că nu există fază în care un jucător din teren să nu fie atras în
circulaţie, cu sau fără minge.
5. Baschetul este jocul cu teoria (mai ales a tacticii) cea mai dezvoltată. Jocul, prin
conţinutul său, se pretează la studiu, tactica putând fi dusă către limita subtilităţii, atât pe plan
individual, cât şi colectiv. Bogăţia tehnică şi tactică a jocului oferă posibilităţi largi de
iniţiativă creatoare, atât pentru antrenor, cât şi pentru jucători.