Comunicarea

interculturalA
 Comunicarea interculturală

Nevoia de comunicare interculturală eficientă este din ce în ce mai mare pe măsură

ce ţările fac din ce în ce mai multe afaceri la nivel global dar şi din cauza faptului că
graniţele dispar. Pentru a fi eficienţi în comunicarea interculturală trebuie să anticipăm
aşteptările audienţei, lucru care poate fi cunoscut numai prin studiul culturii. Stabilirea unor
relaţii cu oamenii este cel mai eficient mod de a realiza acest lucru, însă de multe ori oamenii
nu au această posibilitate. Atunci când comunicăm cu oameni care provin dintr-o cultură
diferită, trebuie să ştim câteva concepte de bază

1. Studiul altor culturi

În observarea altor culturi diferenţele sunt elocvente: modul în care oamenii se salută
reciproc, modul în care se îmbracă, modul în care negociază şi soluţionează conflicte, chiar şi
modul în care percep informaţiile vizuale. Alte diferenţe sunt subiectele de conversaţie şi
obiceiurile care sunt considerate proprii fiecărei ţări. Conform tradiţiei, când nord-americanii
se uita la luna ei văd o faţă din pete întunecate - omul din Lună. Când oamenii din India şi
unele părţi din China se uita la luna văd un iepure; australienii văd o pisica; locuitorii
insulelor Fiji văd un şobolan.
De asemenea, comunicarea non-verbală este diferită: distanţa dintre persoanele care
vorbesc, gesturile mâinilor şi ale feţei, durata timpului în care contactul vizual este menţinut
cu o altă persoană etc.
Barry Thatcher susţine într-unul din articolele sale că, în timp ce ar trebui facute mai
multe cercetări empirice şi etnografice ne confruntăm cu pericolul de a simplifica peste
măsură oamenii, organizaţiile, precum şi culturile (“oversimplifying people, organizations,
and cultures”). El afirmă că pentru a obţine mai multe comparaţii culturale valabile, accentul
ar trebui să fie în primul rând pus pe similitudinile dintre culturi, şi apoi pe diferenţele din
cadrul acestor culturi.
 Atât departamentul universitar cât şi cel de afaceri, trebuie să se angajeze să dezvolte
relaţii între cercetători şi participanţi care să ducă la o înţelegere şi o colaborare culturală mai
eficientă.
În cercetarea celorlalte culturi, este dificil să evităm propriul nostru etnocentrism şi
stereotipurile. Relaţiile adecvate dintre oameni ar putea rezolva o parte din aceste mentalităţi.

2. Depăşirea etnocentrismului
Potrivit Jaime S. Wurzel în cartea “Toward a Multiculturalism”, cultura creează
realitatea unei persoane, modul în care sensul este dat interacţiunilor. Părinţii unui copil,
mediul, religia şi tradiţiile sunt toate deja fixate. Aceste afilieri, pe care copilul le ia de la
sine, definesc identitatea. Etnocentrismul este inevitabil, deoarece acesta este înrădăcinat în
imposibilitatea de a scăpa de experienţa personală. Etnocentrismul poate duce la un fals
sentiment de superioritate. Trebuie să învăţăm să combatem această credinţă falsă şi să
adoptăm ideea că doar pentru că oamenii văd lucrurile diferit, aceştia nu ne sunt inferiori.
Studenţii şi oamenii de afaceri trebuie să îşi dea seama că doar pentru că o persoană
nu poate vorbi fluent limba engleză, ea nu este mai puţin inteligentă sau mai puţin demnă de
educaţie sau de o poziţie decât ei. În cartea sa, “Bridging Differences”, William Gudykunst
susţine că oamenii trebuie să scape de ideea că "noi" avem dreptate şi "ei" greşesc. Această
stare de spirit apare în momentul în care grupuri sau persoane fizice duc grija pentru propriile
lor interese şi se preocupă foarte puţin pentru interesele altora. Această lipsă de interes duce
la excluderea morală care apare atunci când indivizi sau grupuri sunt percepuţe ca fiind în
afara graniţelor. Cei care sunt excluşi din punct de vedere moral sunt percepuţi ca fiind
nonentităţi, nedemni, în consecinţă, prejudiciile aduse asupra lor sunt privite ca acceptabile,
potrivite şi corecte. Prejudecăţile şi ura ar putea fi ameliorate dacă oamenii ar încerca să îi
înţeleagă pe cei pe care îi percep diferiţi.
Folosirea manualelor pentru a studia multiculturalismul într-o încercare de a rezista
la atitudinile etnocentrice şi la apatia multiculturală nu reprezintă o modalitate foarte
eficientă. DeVoss, Jasken, şi Hayden sugerează că modul în care manualele sunt scrise
insinuează că diferenţele multiculturale sunt "problemele care trebuie să fie tratate," iar
manualele nu explică în mod clar importanţa contextelor în situaţiile de comunicare.
 3. Comunicarea eficientă
Mulţi angajaţi şi studenţii nu au posibilitatea să dezvolte relaţii cu persoane din alte
culturi înainte de a comunica cu ei. Chiar dacă nu avem posibilitatea de a studia alte culturi
în profunzime, unele dintre cele mai importante concepte pe care trebuie să le ştim sunt
diferenţele dintre colectivism şi individualism, diferenţele dintre ţările care au culturi slab
contextualizate în stabilirea comunicării şi cele care au culturi înalt contextualizate în
stabilirea comunicării, dintre culturile rezervate şi cele expresive, ce subiecte sunt adecvate
pentru discuţii şi modul în care o parte din gesturile faciale şi ale mâinilor ar putea fi
interpretate.

3.1 Individualism sau colectivism

După cum explică Gudykunst, fie că o cultură practică individualismul fie
colectivismul aceasta este o dimensiune majoră folosită să explice diferenţele culturale în
comportament. Acolo unde individualismul este practicat, indivizii sunt consideraţi ca fiind
persoane autonome care au responsabilitatea propriilor lor acţiuni. Se presupune că aceştia au
grijă doar de ei înşişi şi de familia lor.
Pentru comunităţile colective, grupul este cel mai important. Pentru aceste culturi
"noi" este cuvântul care le exprimă identitatea şi nu “eu”. Această cultură se concentrează pe
interese comune, conformitate, cooperare şi interdependenţa. Într-o cultură individualistă un
tată ar putea să-i spună copilului său “Trebuie să înveţi să gândeşti pentru tine”, dar într-o
cultură colectivistă tatăl ar putea să-i spună copilului, "Trebuie să faci ceea ce este mai bine
pentru familie"
Profesorii trebuie să fie conştienţi de colectivismul şi individualismul care
caracterizează fiecare cultură. Elevii dintr-o cultură colectivistă nu ar considera
necorespunzător să împărtăşească răspunsuri sau să colaboreze atunci când găsesc
răspunsuri. În cultura lor acest lucru nu ar fi considerat ca fiind o fraudă; studenţii şi-ar
putea ajuta pur şi simplu colegii. Elevii din aceste culturi tind să aibă o dificultate în a învăţa
cum să utilizeze documentaţia în lucrari de cercetare.
3.2 Ţările cu o cultură slab contextualizată în stabilirea comunicării şi ţările cu o
cultură înalt contextualizată în stabilirea comunicării
 În multe ţări, afacerile sunt discutate într-o atmosferă deschisă. Oamenii care au o
cultură deschisă se concentrează în primul rând asupra stabilirii relaţiilor şi apoi asupra
închieierii afacerilor, dar numai după ce acele relaţii sunt stabilite. Acest lucru ar putea fi
frustrant pentru americani care nu realizează că un client ar putea aibe nevoie de mai multe
reuniuni înainte de a fi gata de a vorbi despre un proiect. Americanii ar putea crede că acel
client este neinteresat, ceea ce nu este cazul.
În ţările cu o cultură înalt contextualizată în stabilirea comunicării oamenii sunt
preocupaţi în a stabili un context de comunicare. Ei se bazează mai mult pe limbajul non-
verbal decât verbal. Coreea de Sud, Taiwan şi China sunt considerate ca fiind astfel de ţări.
Ţările cu o cultură slab contextualizată în stabilirea comunicării aşteptările sunt de
obicei făcute cunoscute cu instrucţiuni explicite. De exemplu, "Vă rog să aşteptaţi până când
termin!". În acest mod destinatarul mesajului ştie ce se aşteaptă de la el şi poate răspunde în
mod corespunzător. Statele Unite şi Germania Sunt astfel de culturi.

3.3 Culturi rezervate sau expresive

Multe culturi sunt liniştite şi rezervate. Oamenii din aceste culturi nu fac zgomot în
public şi nici nu utilizează multe gesturi atunci când vorbesc. Studenţii care par apatici într-o
sală de clasă s-ar putea să dea o impresie greşită, fiind învăţaţi să stea nemişcaţi şi să nu
vorbească într-un spaţiu atât de formal ca sala de clasă. Pe de altă parte, sunt studenţi care au
fost învăţati că este acceptabil să conteste opiniile profesorului în timpul orelor, ceea ce este
un contrast imens.
Autorul Richard Gesteland povesteşte despre o serie de interviuri cu bărbaţi şi femei,
în încercarea de a înfiinţa o afacere de birouri în Thailanda pentru o companie din SUA. El a
observat că interviurile cu bărbaţii mergeau foarte bine, însă interviurile cu femeile nu au fost
deloc satisfăcătoare. El a cerut ajutorul unui consultant de resurse umane, care i-a explicat
faptul că vorbea prea tare, folosind prea multe expresii faciale şi gesturi. Femeile din
Thailanda interpretează un glas puternic ca furie, iar multitudinea de expresii faciale sau
gesturi ar putea fi un semnal că cineva nu este în deplinătatea facultăţilor mintale.
În acelaşi timp, dacă se vorbeşte în linişte, calm cu oameni din Egipt, aceştia ar putea
ajunge la concluzia că ceea ce se spune nu este foarte important. Aceasta pentru că provin
dintr-o cultură foarte expresivă şi vor răspunde mai bine la un ton mai ridicat şi la folosirea
unui număr mare de gesturi.

3.4 Subiectele de discuţie

În Statele Unite cel mai adesea se discută subiecte despre vreme, sport, sau mediul
înconjurător. Oamenii din Statele Unite au fost învăţaţi să evite discuţiile despre religie şi
politică chiar şi în familie pentru că sunt prea controversate. Aceste subiecte de conversaţie
sunt considerate normale pentru persoanele din alte culturi. În Germania şi Iran, este
considerat normal să discuţi sau chiar să dezbaţi despre problemele politice. Oamenii din ţări
vorbitoare de limbă spaniolă nu ar considera o jignire dacă dacă le-ar fi adresate întrebări cu
privire la sănătatea lor sau la starea de sănătate a celor din familiile lor. Cu toate acestea,
oamenii din Arabia Saudită ar considera că este nepoliticos să le adresezi întrebări personale
despre familii la prima întâlnire.

3.5 Limbajul non-verbal

Este foarte important să se studieze limbajul non-verbal înainte de a vorbi cu oameni
dintr-o cultură diferită. Culturile expresive tind să aibă mai un contact al privirii direct şi
foarte intens faţă de culturile rezervate. În Asia de Est şi de Sud-Vest oamenii se simt
neconfortabil la un contact prea intens al privirii. Gesteland explică acest lucru prin faptul că
popoarele de origine latină au încredere în oamenii care îşi arată sentimentele în mod deschis
şi nu au încredere în cei care îşi maschează emoţiile. Pe de altă parte japonezii şi germanii
privesc aceste comportamente ca fiind copilăreşti şi imature. Oamenii din America de Nord
menţin un contact al privirii moderat; cu toate acestea, majoritatea nord-americanilor nu ar
privi cu ochi buni o persoană care nu s-ar uita în ochii lor considerând acest lucru ca pe un
semn al lipsei de onestitate. Chiar şi simplul gest de ridicare a sprancenelor comunică diferite
mesaje. Pentru nord-americani aceste semnale arată interes sau surprindere; pentru britanici
acest gest semnifică scepticism; germanii îl practică atunci când recunosc un comentariu
inteligent; în Filipine reprezintă un mesaj de salut. În timp ce aceste răspunsuri sunt
inofensive, este important de remarcat că acelaşi gest, al ridicari din sprancene, înseamnă
"Nu!" la un arab, şi un semnal de dezacord la chinezi.
 Analizând rolul limbajului non-verbal în relaţie cu cel verbal, în comunicarea socială,
sociologul german Karl Delhees susţine că iniţial, cercetătorii încercau să explice diferenţele
de exprimare nonverbală prin diverse însuşiri ale persoanelor. Cercetarea modernă nu mai
este atât de mult interesată de personalitatea interioară, cât de dimensiunile sociale,
interacţioniste ale limbajului non-verbal. Referindu-se la una dintre axiomele comunicării
enunţate de Paul Watzlawick, care stabileşte diferenţa dintre modalităţile de comunicare
verbală şi non-verbală, autorul precizează că comunicarea verbală este aproape în totalitate
digitală, în vreme ce comunicarea non-verbală este în mare măsură analogă. Comunicarea
digitală combină nişte semne convenţionale după anumite reguli, spre exemplu cele
gramaticale. În comunicarea analogă însă, nu se folosesc semne convenţionale, ci reale.

CONCLUZII
Pentru că suntem o lume din ce în ce mai globalizată şi frontierele continuă să
dispară tehnologia devine din ce în ce mai răspândită, programele de schimb de studenţi sunt
din ce în ce în ce mai populare, iar elevii/studenţii de la şcolile primare până la universităţi,
vor avea în cele din urmă într-o clasă pe cineva care este dintr-o alta cultură. Dacă oamenii
călătoresc în alte ţări sau chiar corespondează cu persoane din alte culturi trebuie să se
acomodeze reciproc cu felul fiecăruia de a fi, cu specificul culturii fiecăruia. A comunica în
mod eficient cu persoane din alte culturi nu este pur şi simplu doar o problemă care trebuie
să fie rezolvată, şi nu ar trebui să fie percepută astfel. Va fi nevoie de efort pentru a învăţa
cele mai potrivite modalităţi de a a comunica, dar este un standard care trebuie să fie realizat.

BIBLIOGRAFIE
1. Gesteland, R.R. Cross-Cultural Business Behavior:Marketing, Negotiating, and
Managing Across Cultures. Handelshojskolens Forlag, Copenhagen Business
School Press, 1999.

2. Rhonda J. Stanton Multicultural Communication: Back to the Basics

3. Rodica Pascu -“Comunicarea interculturală”, Editura Universităţii „Lucian

Blaga”, Sibiu, 2007