Strainul

Iordache/Alexe Carmen Andreea

Master Multilingvism si interculturalitate in context european

Anul I

1
 Dimensiunea sociala este fundamentala pentru posibilitatea de a fi om. Societatea
indeplineste, relativ la aceasta posibilitate, doua functii: umanizatoare si integratoare. Ambele
functii aduc in discutie problema alteritatii. Unitatea de personalitate este data de capacitatea de
organizare, de integrare a tuturor experientelor traite intr-un acelasi sistem, cel al propriei
personalitati.

Se poate vorbi astfel de o identitate personala atunci cand se conserva o integritate ce

permite asumarea raspunderii fata de propriile ganduri si acte. Aceasta capacitate poate cunoaste
numeroase alterari, fiecare punand sub semnul intrebarii identitatea personala: alterarea corpului
(cazul mutilarilor), alterarea psihica (nebunia sau nevrozele in care persoana simte ca nu isi mai
apartine deplin), alterarea morala (transformarea unei persoane drepte intr-o persoana nedreapta),
etc.

Cine este strain?

Orice lucru, obiect, fiinta care nu are sau despre care nu este, un sentiment de apartenenta
cu mediul inconjurator.

Ce este strainul?

STRĂÍN, -Ă, străini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte din
populația altei țări decât aceea în care se află sau trăiește; (om, ființă) care este originară din altă
regiune, localitate etc. decât aceea în care se află sau locuiește, trăiește. ♦ (Persoană) care
aparține unei naționalități ce nu formează, în cadrul unui stat, o minoritate națională. 2. Adj.
(Despre țări, locuri) Care este altul decât cel de origine al cuiva. ♦ Care aparține sau este propriu
altui popor decât cel al persoanei despre care este vorba. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu se
află în relații apropiate (de rudenie sau de prietenie) cu cineva; p. ext. (om) care este sau se simte
stingher. ◊ Loc. adv. Prin (sau printre, în) străini = departe de casă, între oameni necunoscuți,
neprietenoși. ♦ (Om) înstrăinat (sufletește), depărtat de... 4. Adj. Care este în afară de
preocupările sau de interesele cuiva. ♦ Care nu are nicio legătură, nicio contingență cu ceva, care
este departe de ceva. 5. Adj. (Despre obiecte) Care nu este proprietatea sa, care aparține altuia. 6.

2
Adj. Care este de altă natură, are alte particularități decât mediul în care se află. 7. Adj.
Neobișnuit; bizar. [Var.: (pop.) streín, -ă adj., s. m. și f.] – Et. nec.

Cateva proverbe si vorbe din popor ne vorbesc despre mentalitatea si reactiile oamenilor
referitoare la straini:

„Cine cauta spre strain, instrainat va ramane.”

„Mila de la strain e ca umbra de la spin.”

„Cine are strain, are in casa spin”

„ Lucrul strain (haina straina) nu tine de cald.”

Ideea de a fi strain implica o vasta competitie intre alteritate si identitate. De asemenea

nu putem face referire la acest termen fara a stabili ca avem doua puncte de vedere, subiective si
la fel de importante. In primul rand, vorbim despre atitudinea noastra fata de straini si apoi
vorbim despre sentimentul de instrainare, pe care il putem avea la un moment dat. Oamenii
relationeaza intre ei in diverse moduri. In timp ce unii produc fapte bune si infaptuiesc dreptatea,
altii, neglijand oamenii din jurul lor, savarsesc fapte ale caror consecinte constau in ingradirea
libertatilor celuilalt sau, in cele mai crude situatii, in chiar distrugerea celuilalt.

Daca omul este bun de la natura si, in consecinta, isi regleaza relatiile cu semenii identificandu-
se pe sine insusi la fel ca ceilalti (avand o natura identica) atunci comportamentul sau va fi unul
deschis catre celalalt, iar prosperitatea proprie nu va avea intaietate in dauna prosperitatii
comune, a tuturor. Aceasta idee o gandeste si Jean-Jacques Rousseau atunci cand crede ca natura
l-a creat pe om bun si numai societatea i-a pervertit comportamentul intr-unul negativ.

Ce ii determina totusi pe oameni sa se comporte bine cu ceilalti o data ce societatea i-a inrait?
Rousseau crede ca omul este inzestrat cu un principiu de dreptate si virtute, numit constiinta,
care distinge intre bine si rau si care venind din sentimentul natural al dreptatii ii determina pe
acestia sa actioneze conform "luminii ratiunii".

3
Cele doua principii pe care Rousseau le pune la baza comportamentului uman sunt date de
instinctul de autoconservare, prin care fiecare isi doreste propria bunastare, si de suferinta pe care
omul o simte in fata durerii celuilalt, identificandu-se cu acesta.

Daca ma identific cu cel de langa mine si daca constientizez faptul ca si eu ma pot afla oricand
in acceasi postura ca si el, atunci cel de asemeni mie va fi tratat de catre mine exact asa cum mi-
as dori eu sa fiu tratat in situatia data, deci nu ca mijloc pentru ceva, ci ca scop in sine. Premisa
pe care Kant o foloseste aici este ca daca toti oamenii sunt dotati cu ratiune, atunci toti oamenii
sunt egali.

Egalitatea dintre oameni este exact principiul pe care filosoful german, Friedrich Nietzsche il va
nega atunci cand va imparti comportamentul uman in doua tipuri: cel bazat pe o morala de stapan
si cel bazat pe o morala de sclav. Considerand ca oamenii nu se nasc egali, Nietzsche considera
ca aplicarea egalitatii in relatiile dintre oameni este o nedreptate. Cei puternici, cu morala de
stapan si dotati cu "vointa de putere" sunt cei care trebuie sa domine.

Raportul eu-ceilalti bazat pe alteritate (spre deosebire de Rousseau unde era importanta
identificarea cu celalalt) este caracterizat de dominanta, supraomul il va domina pe cel slab, iar
in vointa de dominare a acestuia rezida insasi esenta vietii. Nietzsche nu mai pune problema in
termenii lui Rousseau care se intreba daca oamenii sunt de la natura buni sau rai, ci afirma ca
oamenii sunt puternici si slabi si de aceea dreptatea consta, cum spuneam, in dominanta asupra
celui slab.

"Viata insasi, este in esenta sustragere, ranire, biruinta asupra celui mai slab, oprimare,
duritate, impunere cu forta a formelor proprii, asimilare sau, cel putin si in cel mai bland caz,
exploatare." Nietzsche

De cele mai multe ori noi nu ne simtim confortabil in fata unui strain, il desconsideram
sau nu, dar in orice caz actionam pe baza unor prejudecati preconcepute despre acestia. Pana si
copii primesc cel putin odata, sfatul de a nu vorbi cu oamenii straini (necunoscuti).

4
 „Şi cred că lângă acel zid m-am lămurit ce este un "străin": cineva în care nu poţi avea
încredere decât după ce te convingi că nu-ţi vrea rău.” Octavian Paler, Desertul pentru
totdeauna

De ce se produc certuri, neintelegeri, prejudecati si chiar razboaie? Pentru acest simplu

fapt ca suntem straini unii fata de alti, pentru ca actionam din instinctul de conservare si pentru
ca lovindu-ne de prea multe ori de aceste probleme , fara puterea sau stiinta de a rezolva
problemele de comunicare,adaptare si intelegere. Traind in culturi diferite, avem inevitabil valori
si concepte diferite despre viata. Ne este astfel greu sa acceptam pe cineva care nu are acelasi
stil de viata cu al nostru, care nu are aceeasi gandire sau nu impartaseste credintele si nazuintele
noastre.

” Un strain e un strain, fie el bogat ori sarac, si mie nu-mi convine sa-l las singur intr-
un loc unde nu-l pot supraveghea.” Emily Bronte, La rascruce de vanturi

Ce relevanta au aceasta atitudine in lumea contemporana?

Simplu, marea problema a Europei zilelor noastre este a ceea de acceptare a emigrantilor,
adica a strainilor. Oameni veniti dintr-o parte a Europei ( si nu numai exemplu: indieni in UK,
sirieni in europa Occidentala, chinezi in Romania etc....) infrunta frica de necunoscut in cautarea
unui nou sens dat vieti si crearea unor noi posibilitati de cele mai multe ori financiare dar si
existentiale.

A doua realitate care merita a fi discutata este aceea ca, la un moment dat suntem cu totii
straini, chiar si in fata poporului nostru, oameni cu care impartasim realitatile vietii si pe care ii
consideram ai nostri. Omul a fost si este o fiinta sociala, astfel ca sentimentul de apartenenta
joaca un rol important in viata lui. Aceasta atitudine a individului strain de toti cei din jur, strain
in lume incercand sa se adapteze si sa isi gaseasca locul in societate, de -a un sens vietii si trairii
sale, poate chiar sa se inteleaga pe sine, a fost categorisita de specialisti filosofi sub denumirea de
existentialism. Mai mult, existenta noastra nu este doar in spatiu, ci si in timp. Eu, cel de acum,
nu mai sunt acelasi eu ca anul trecut. Astfel, sunt o fiinta multipla, ceea ce inseamna ca
identitatea personala nu este data ca un fapt, ca o eticheta constanta. Identitatea personala are o
natura dinamica, este un proces care continua intraga viata in conditiile in care eul este propria sa
cauza.

5
 Un important reprezentant al acestui concept a fost Albert Camus (1913-1960 –
romancier si filosof francez, laureat al premiului Nobel in 1957) “Mitul lui Sisif” a fost lucrarea
prin care A.Camus si-a prezentat conceptia despre sensul vietii.

–A. Camus, reprezentant al existentialismului ateu (viziune conform careia omul se

caracterizeaza prin incrancenarea<< cautarii unui sens >> intr-o lume fara zei si fara sens, adica
absurda). Existenta omului pare la Camus a fi una eroica, asemanatoare destinului lui Sisif,
personajul legendar din mitologia greaca, care a fost pedepsit de zei sa ridice neincetat o piatra
pe un munte, de unde, o data urcata, piatra avea sa se rostogoleasca inapoi la vale. Efortul lui
Sisif de a urca piatra la loc pe munte (chiar daca ea cadea inapoi de fiecare data), este similar la
Camus cu efortul omului de a cauta un sens al vietii.

Asadar, la Albert Camus, conditia omului este una tragica, deoarece omul cauta o ratiune
intr-o lume irationala.Absurdul la Camus trebuie insa mentinut, nu rezolvat: revolta reprezinta
recunoasterea lipsei de sens, iar un om care recunoaste lipsa de sens a vietii este un om liber.

„Nimic pe lumea aceasta n-ar trebui sa te determine sa renunti la ceea ce iubesti” Albert Camus

Conform lui Sartre un alt filosof si scriitor francez, existenta nu are o justificare necesara.
Dupa Sartre, existenta umana nu a depins de om, iar omul nu stie de ce exista; existenta precede
esenta. Absenta necesitatii existentei si precedenta existentei in raport cu esenta il determina pe
Sartre sa afirme ca existenta este absurda. In masura in care totul este contingent (adica poate sa
fie, dar la fel de bine ar putea sa nu fie), viata este absurda, iar asta inseamna absenta unui sens
predeterminat. Omul nu se rezuma insa la a trai simplu absurditatea propriei existente, ci devenit
constient de propria existenta si de caracterul acesteia, incearca sa isi dea un sens. Asadar, a
constata absurditatea existentei inseamna a constata necesitatea abordarii unui sens; inseamna
angajarea intr-un proiect care sa ofere un sens existentei. Omul este liber astfel sa isi aleaga un
rol in lumea absurda, iar din angajamentele tuturor se naste o lume, adica o existenta comuna
semnificanta, plina de sens.

Pentru deruta generală în care trăieşte lumea de azi, cred ca una dintre cele mai potrivite
carti pe care ne-o recomandă Biblia este cartea Eclesiastul, scrisă de Solomon. Shakespeare
spunea „Lumea e o scenă, iar noi suntem actorii“. Fiecare generaţie îmbracă aceleaşi costume şi
„se dă în spectacol “.. Solomon a ajuns să-şi dea seama că viaţa este goala, stearpă, fara sens

6
daca lipseste Dumnezeu din ea. Acesta este frate cu toţi cei frământaţi de întrebările
fundamentale ale vieţii: Cine sunt? De unde vin şi încotro mă îndrept? Ce rost are viaţa?
Eclesiastul este soluţia dată celui ce caută să grupeze toate aspectele aparent contradictorii ale
vieţii într-un tot unitar si coerent. Ce folos are omul din toată truda pe care şi-o dă sub soare? Cu
ce rămânem la sfarșit? Când viața ne scapă printre degete, imposibil de oprit, cu ce rămânem în
mîna la sfârșitul ei?

1. Cuvintele Eclesiastului, fiul lui David, imparatul Ierusalimului.

2. O, desertaciune a desertaciunilor, zice Eclesiastul, o, desertaciune a desertaciunilor!

Totul este desertaciune.

3. Ce folos are omul din toata truda pe care si-o da sub soare?

4. Un neam trece, altul vine, si pamantul ramane vesnic in picioare.

5. Soarele rasare, apune si alearga spre locul de unde rasare din nou.

6. Vantul sufla spre miazazi si se intoarce spre miazanoapte; apoi iarasi se intoarce si
incepe din nou aceleasi rotiri.

7. Toate raurile se varsa in mare, si marea tot nu se umple: ele alearga necurmat spre
locul de unde pornesc, ca iarasi sa porneasca de acolo.

8. Toate lucrurile sunt intr-o necurmata framantare, asa cum nu se poate spune; ochiul
nu se mai satura privind, si urechea nu oboseste auzind.

9. Ce a fost va mai fi, si ce s-a facut se va mai face; nu este nimic nou sub soare.

10. Daca este vreun lucru despre care s-ar putea spune: "Iata ceva nou!", demult lucrul
acela era si in veacurile dinaintea noastra.

11. Nimeni nu-si mai aduce aminte de ce a fost mai inainte; si ce va mai fi, ce se va
intampla mai pe urma, nu va lasa nicio urma de aducere aminte la cei ce vor trai mai tarziu.

12. Eu, Eclesiastul, am fost imparat peste Israel, in Ierusalim.

7
 13. Mi-am pus inima sa cercetez si sa adancesc cu intelepciune tot ce se intampla sub
ceruri: iata o indeletnicire plina de truda la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.

14. Am vazut tot ce se face sub soare; si iata ca totul este desertaciune si goana dupa
vant!

15. Ce este stramb nu se poate indrepta, si ce lipseste nu poate fi trecut la numar.

16. Am zis in mine insumi: "Iata ca am sporit si am intrecut in intelepciune pe toti cei ce
au stapanit inaintea mea peste Ierusalim, si mintea mea a vazut multa intelepciune si stiinta.

17. Mi-am pus inima sa cunosc intelepciunea si sa cunosc prostia si nebunia. Dar am
inteles ca si aceasta este goana dupa vant.

18. Caci unde este multa intelepciune este si mult necaz, si cine stie multe are si multa
durere.
Cum orice lucru in viata are cel putin doua fete, si calitatea de strain, a fi strain sau a te
simti strain ramane deschisa discutiilor pro si contra modului in care ar fi bine sa actionam si
care ar fi bine sa percepem lucrurile.