Moara cu noroc – personaj Ghita

- Personajul central al nuvelei este cizmarul Ghita care se muta la

Moara cu Noroc dintr-o intentie onesta, aceea de a castiga prin munca
cinstita un ban mai mult.

- Ghita e unul dintre protagonistii nuvelei, personaj viabil si complex,

un tip uman in care contradictiile se manifesta puternic.

- Ghita este un personaj complex – poate fi incadrat in tipologia omului

care si-a pierdut omenia.

- Elementul care declanseaza procesul prabusirii morale a lui Ghita

ramane intalnirea cu Lica Samadaul, personaj malefic, un hot odios,
dar nu antipatic.

- Prezenta lui Lica ii tulbura viata hangiului, el intelegand ca

imbogatirea sa rapida depinde numai de bunavointa Samadaului al
carui complice accepta sa devina “se gandea la castigul pe care-l
putea face in tovarasie cu Lica, vedea banii gramada inaintea sa si i se
impaienjeneau ochii, de dragul castigului ar fi fost gata sa-si puna
capul in primejdie”.

- Actiunile ii devin precipitate, tradand teama si insingurarea, isi

cumpara doua pistoale, isi ia o sluga puternica, pe Mart, isi ia doi caini.
Gesturile si pornirile lui spre duritate sunt sugerate abil de narator:
Ghita isi dreseaza cainii sa ucida, iar el insusi incepe sa simta placere
la vederea sangelui.

- Tulburarea launtrica a personajului principal reprezinta esenta

nuvelei, dezumanizarea lui Ghita producandu-se lent si dureros, cu
reveniri si mustrari de constiinta pe care carciumarul le traieste. Isi
cere iertare Anei: “ Iarta-ma Ano, iarta-ma cel putin tu, caci eu n-am sa
ma iert cat voi trai pe fata pamantului”, pentru ca mai tarziu, traind un
sentiment al culpabilitatii sa se adreseze copiilor : sarmanilor mei copii,
voi nu mai aveti cum avusesera parintii vostri, un tata om cintit”. Dupa
aceste licariri de omenie si puternice remuscari, Ghita incearca sa
gaseasca o explicatie a setei de bani: “Ei, ce sa-mi fac? asa m-a lasat
Dumnezeu! ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa
mea?”

- Dezumanizarea merge atat de departe incat Ghita regreta existenta

familiei, considerand-o piedica in cale imbogatirii sale : “ Pentru prima
data in viata lui ar fi vrut sa nu aiba nevasta si copii”.
- Autorul foloseste enumeratia ampla pentru a descrie bunastarea lui
Ghita, pentru a descrie incapacitatea de a-si constientiza drumul gresit
“ avea porci la ingrasare, carute pe razoare, doua vaci cu lapte, doi cai
buni, avea bani in lada” .
- Doar aparent insa Ghita este slab pentru ca odata intrat in cardasie
cu Lica va fi la fel de hotarat ca acesta. Pentru el, inceputul a fost greu,
dar patima castigului ii da forta nebanuita “ nu cred ca poti sa ma tii de
frica”, ii spune lui Lica ferm. Devine siret si chiar mai subtil decat Lica,
stiind sa actioneze astfel ca lumea sa-l creada in continuare cinstit.
Ghita devine duplicitar de aici inainte, chiar si dezvaluirile jandarmului
Pintea se opresc la jumatate, iar prietenia cu acesta se clatina. Se
clatina si iubirea pentru Ana pe care o impinge in bratele lui Lica.

- Dar prabusirea este completa, patima pentru bani il roade pe

dinauntru, distrugandu-l “Banii primti de la Lica erau pe masa; ar fi voit
sa-i ia si sa-i arunce, insa el nu putea, se gandea ca ar fi trebuit sa
munceasca pentru ei si nu-l lasa inima sa-i dea din mana”.

- Hangiul lui Slavci aminteste de Stavrache a lui Caragiale din nuvela

“In vreme de razboi” – cele doua personaje strabatand aceeasi cale a
prabusirii morale sub putrerea banului, diferenta fiind aceea ca eroul
lui Slavici aluneca traind remuscari, momente de regret fiind sfasiat
sufleteste in timp ce Stavrache se prabuseste brusc si definitiv , dorind
chiar moartea fratelui sau.

- Ademenit de un sentiment al prosperitatii si al implinirii

financiare va veni impreuna cu sotia, cei doi copii si soacra la hanul
de la Moara cu Noroc.

-Demonia lui Lica trezeste setea de bani in apele adanci ale

sufletului lui Ghita, acesta trecand prin toate cercurile
instrainarii: se indeparteaza de Ana, de copii si chiar de el insusi,
ascultand doar de poruncile propriului subconstient: ”Ar fi voit sa
mearga la ea, sa-i ceara iertare si sa o impace, dar nu putea; era in el
ceva ce nu il lasa”.
- Dezumanizarea personajului central se produce lent si dureros, cu
reveniri si mustrari de constiinta: “ Iarta-ma Ano, iarta-ma cel
putin tu, caci eu n-am sa ma iert cat voi trai pe fata pamantului”,
pentru ca apoi, traind un sentiment al culpabilitatii sa se adeseze
copiilor: “ Sarmanilor mei copii, voi nu mai aveti cum avusesera parintii
vostri un tata om cinstit.”
- Aceasta obsesie care ajunge sa-i modifice destinul va da nastere unui
acut sentiment de neputinta: “ Ei! Ce sa-mi fac? asa m-a lasat
Dumnezeu! Ce sa-mi fac, daca e in mine ceva mai tare decat vointa
mea?”

- In numeroase scene autorul analizeaza starile sufletesti ale lui Ghita,

sfasierea lui intre moral si imoral, sfarsita numai in moarte. Bunaoara,
atunci cand Lica ii cere toti banii (promitand ca-i va inapoia daca va
trai) Ghita este cuprins de o furie neputincioasa: “mi-ai luat linistea
sufletului si mi-ai stricat viata”.

- Atunci cand Lica, adus in fata judecatorilor, ii invinuieste pe doi dintre

oamenii sai, Ghita traieste la modul acut, conflictul intre adevar si
minciuna: desi “ era patruns de nevinovatia lor” carciumarul il sustine
pe Lica de teama ca altfel familia sa va avea de suferit, tot asa in
scena uciderii Anei, tensiunea acumulata in sufletul lui Ghita
alienarea si ura impotriva samadaului rabufnesc din adancurile
intunecate in care dospisera devenind dominante: cel care porunceste
este subconstientul lui Ghita care ii intuneca ratiunea “simt numai ca
mi s-a pus ceva de-a curmezis in cap si ca nu mai pot trai, iar pe tine
nu pot sa te las vie in urma mea.”