Suport curs 3 (2017-2018)

A: Structura argumentării & schemele argumentative

Pentru a înțelege de ce argumentele ajung să aibă o structură mai simplă sau mai complexă, trebuie să
introducem niște criterii teoretice de evaluare a forței argumentului, și să vedem în ce mod structura
argumentării devine mai complexă pentru a răspunde unor eventuale obiecții analizabile prin aceste
criterii.
Criteriile de evaluare a argumentării propuse de logica informală [(Ralph Johnson & Anthony
Blair: Logical Self-Defence (1981); Ralph Johnson: Manifest Rationality (2000)]
Criteriu Acceptabilitate Relevanță Suficiență
Explicitare Premisele trebuie să fie adevărate, Premisele trebuie să Premisele trebuie să
probabile sau fie într-o relaţie furnizeze un sprijin
plauzibile; premisele trebuie să fie adecvată semantic cu destul de puternic
acceptate ca bază de plecare în concluzia, astfel încât pentru concluzie,
argumentare de ambele părţi premisele să astfel încât
implicate în discuţie; premisele direcţioneze argumentarea să
trebuie să fie consistente fie argumentarea poată face faţă
d.p.d.v. logic (oricare două premise realmente spre obiecţiilor şi
trebuie să poată fi împreună concluzia în discuţie şi contraargumentărilor,
adevărate), fie d.p.d.v. pragmatic nu pentru altă teză; sau să răspundă
(consecinţele ce derivă din satisfăcător
concluzie să nu intre în contradicţie întrebărilor critice;
cu premisele explicite sau implicite
ale argumentului – vezi curs 7);
Obiectul Fiecare premisă în parte Sui generis? Întregul set de premise
criteriului Fiecare
premisă în parte?
Întregul set de
premise?
Binar sau Binar: o premisă este sau acceptată Gradual: argumentele Gradual: sprijinul
gradual? sau nu pot fi mai mult sau pentru concluzie poate
mai puțin relevante; fi mai puternic sau
mai slab;

Convenții de notație:
Se notează cu 1 punctul de vedere (sau 2, 3, dacă e o dispută complexă); se notează cu numerotarea
în paranteze [ex. (1.1.1) ] o premisă implicită; se notează cu prim [ex 1.1’] o asumpție a unei
argumentări simple [realist, o astfel de asumpție va fi de forma (1.1’) – pentru că de cele mai multe
ori asumpția e implicită]; se notează cu numere [ex. 1.1, 1.2, 1.3] argumentele independente dintr-o
argumentare multiplă; se notează cu litere [ex. 1.1a, 1.1b, 1.1c’] argumentele dint-o argumentare
coordonativă; numărul de unități separate de puncte indică “adâncimea argumentului” [ex. (1.1a.1.1’)
reprezintă asumpția unei argumentări simple ce susține primul element al unei argumentări
coordonative în sprijinul punctului de vedere 1];
În reprezentarea prin diagrame: săgețile directe către “etajul superior” indică argumentare simplă
(sau argumentare multiplă); & - indică asumpția unei argumentări simple; săgețile conectate indică
argumentare compusă coordonativ;
În reprezentarea prin text numerotat: tab-urile indică ierarhia argumentării (“etajele”).
Argumentarea simplă: în forma sa explicită, argumentarea simplă constă în două și numai
două premise, din care una este de obicei implicită (reconstruită prin strategia minimului logic
și maximului pragmatic);
Ex 1: Românii s-au exprimat prin referendum împotriva parlamentului bicameral, deci ar trebui să
renunțăm la el.
Reprezentare prin diagrame:

1 Trebuie să renunțăm la
parlamentul bicameral.

1.1 Românii s-au exprimat

&
(1.1’) Deciziile referendumului
prin referendum împotriva
trebuie respectate.
parlamentului bicameral.

Reprezentare prin text numerotat:

1. Trebuie să renunțăm la parlamentul bicameral.
1.1 Românii s-au exprimat prin referendum împotriva parlamentului bicameral.
(1.1’) Deciziile referendumului trebuie respectate.
Discuție: Contestarea relevanței vizează exact explicitarea asumpției argumentului. Odată
explicitată asumpția, poate fi chestionată suficiența sau acceptabilitatea;
Proponent: Ar trebui să renunțăm la parlamentul bicameral.
Oponent: Păi de ce?
Proponent: Păi nu s-au exprimat românii prin referndum împotriva parlamentului bicameral?
Atac 1: Oponent: Așa, și? Ce dacă s-au exprimat? (oponentul contestă relevanța…)
Proponent: Păi deciziile referendumului trebuie respectate (prop. explicitează asumpția);
Sub-atac 1.1: Oponent (atacă relevanța argumentului): Orice referendum
trebuie respectat?
Sub-atac: 1.2. Oponent (atacă suficiența): Dar acest referendum a fost
ilegitim;
Atac 2 :Oponent: Tu numești acela referendum? Aia a fost manipulare, nu referendum! (avansarea
unui punct de vedere contrar, cu contestarea acceptabilității).
Atac 3: Oponent (atacă acceptabilitatea argumentului): prea puțini români s-au exprimat prin
referendum împotriva parlamentului bicameral. (Prezența la vot a fost insuficientă).
În urma unei asemenea discuții s-ar putea ajunge la o structură argumentativă mai complexă, în
care alte argumente sunt adăugate pentru a preîntâmpina sau respinge diversele obiecții;
 Argumentarea multiplă: mai multe argumente independente, aduse pentru a susține punctul de
vedere – fiecare argument e, în principiu, suficient pentru a susține punctul de vedere.
Ex. 2: Trebuie să renunțăm la parlamentul bicameral. O dată, pentru că românii s-au exprimat prin
referendum împotriva parlamentului bicameral. Apoi, un parlament bicameral e oricum prea
costisitor pentru cât de săracă e România. Ca să nu mai spun că cele două camere nu au atribuții
distincte.
Reprezentare prin diagrame:

1. Trebuie să renunțăm la
parlamentul bicameral.

1.1 Românii s-au exprimat 1.2 Un parlament bicameral e 1.3 Cele două
prin referendum împotriva prea costisitor pentru cât de camere nu au
parlamentului bicameral. săracă e România. atribuții distincte.

Argumentarea multiplă fiind compusă din argumentări simple autonome, efectul retoric poate fi de
“copleșire”. În plus, diverse audiențe ar putea accepta diverse argumente, deci argumentarea multiplă
poate fi un indicator al unei audiențe compozite. Sarcina oponentului în cadrul unei argumentări
multiple este de a chestiona / respinge fiecare din argumentele avansate pentru a testa acceptabilitatea
punctului de vedere.
Exercițiu:
1. Identificați asumpțiile pentru fiecare din argumentele 1.2 și 1.3.
2. Discutați, după modelul de la exemplul 1, cum ar putea fi chestionate mai departe acceptabilitatea,
relevanța și suficiența pentru argumentele 1.2 și 1.3.

Argumentarea compusă prin coordonare (mai simplu, argumentare coordonativă): mai multe
argumente sprijină, cumulativ, punctul de vedere. Niciunul dintre ele nu este suficient pentru a
susține de sine stătător punctul de vedere, dar împreună îl pot susține.
Consecință: în principiu, sarcina antagonistului este de a respinge doar unul din argumentele
argumentării coordonative pentru a chestiona acceptabilitatea punctului de vedere (dar vezi situații și
subtipuri).
 Ex. 3: Trebuie să renunțăm la parlamentul bicameral, pentru că parlamentele bicamerale sunt
specifice federațiilor, or România nu e o federație. Iar acele țări care nu sunt federații, dar au
parlamente bicamerale, au oricum o populație mult mai mare ca a României. Și oricum, acele țări
sunt excepții unde practica bicameralismului e explicabilă prin tradiția parlamentară și atitudinea
politică conservatoare.

1 Trebuie să renunțăm la
parlamentul bicameral.

1.1a Parlamentele
bicamerale sunt specific
federațiilor, or România
nu e o federație.
1.1b. Țările care nu sunt
federații, dar au parlamente
bicamerale, au oricum o
populație mult mai mare ca a
României.
1.1c. Țările de la 1.b sunt
excepții unde practica
bicameralismului e explicabilă
prin tradiția parlamentară și
atitudinea politică conservatoare.

Discuție:
- 1.1a este de fapt un argument mai complex, care ar fi reconstrucția lui?
- Structura argumentului indică un argument principal (1.1a) la care se adaugă alte argumente
menite pentru a respinge obiecții pe bază de excepții (structură complementară).
- Sunt deci, două situații diferite care solicită tipuri diferite de argumentarea multiplă:
a. argumentare coordonativă cumulativă: mai multe argumente care luate la un loc susțin un
punct de vedere);
b. argumentare coordonativă complementară: un argument la care se adaugă alte argumente
pentru a preîntâmpina obiecții. Într-o astfel de situație, care mai este rolul antagonistului?
- în cazul argumentării complementare, cum se poate continua discuția critică, pe baza criteriilor
ilustrate la exemplul 1?

Dificultăți analitice în distincția dintre argumentarea multiplă și argumentarea coordonativă:

În contexte reale, s-ar putea să fie dificil de distins între argumentarea multiplă și argumentarea
coordonativă (mai ales cea cumulativă). Pornind de la același principiu caritabil al analizei
argumentative maximale, și de la premisa că argumentarea multiplă e o argumentare mai puternică
decât cea coordonativă, în situații delicate vom testa forța fiecărui argument pentru a vedea dacă
susține de sine stătător punctul de vedere, iar dacă nu, vom considera argumentarea coordonativă.
Argumentarea compusă subordonativ (mai simplu – subordonativă): o înlănțuire de argumentări
simple, în care argumentul, ca și cum i-ar fi contestată acceptabilitatea, este mai departe
susținut de alt argument.
Ex 4. Trebuie să renunțăm la parlamentul bicameral, pentru că un parlament bicameral costă prea
mult. Fiecărui parlamentar trebuie să-i plătești indemnizație, secretariat, chirie pentru birou
parlamentar, cazare în București și tot felul de alte beneficii, ca nu cumva să fie vulnerabili la diverse
tentative de mituire care le-ar afecta independența.

1. Trebuie să renunțăm la parlamentul bicameral.

1.1 Un parlament bicameral costă prea mult.

1.1.1 Fiecărui parlamentar trebuie să-i plătești indemnizație,

secretariat, chirie pentru birou parlamentar, cazare în
București și tot felul de alte beneficii.

1.1.1.1 Altfel vor fi vulnerabili la diverse tentative de mituire

care le-ar afecta independența.

Discuție: fiind o înlănțuire de argumentări simple, toată discuția de la argumentare simplă se aplică
la fiecare “etaj” al argumentării subordonative. Evaluați, deci, conform modelului de la Ex. 1,
argumentarea subordonativă exemplificată mai sus.

Putem discuta și de argumentare divergentă? Într-o argumentare retrogresivă (de la punctul de

vedere spre argumente) putem cu un singur argument (prezentat retoric drept un fapt incontestabil) să
susținem două puncte de vedere (dispută multiplă) – prezentate drept consecințe ale faptului stabilit.
Ex. 5: Actuala formulă parlamentară din România este în mod clar ineficientă. Deci, trebuie să
renunțăm la parlamentul bicameral și trebuie și să micșorăm numărul de parlamentari.

Discuție: ce asumpție/ asumpții ar trebui adăugate argumentului? Cum ar putea fi evaluat critic un
asemenea argument în lumina celor trei criterii: relevanță, suficiență, acceptabilitate?
Complexitatea argumentării: orice combinație a pattern-urilor evidențiate mai sus este posibilă.
Uneori analiza argumentării presupune o atenție foarte minuțioasă, dacă textul este “dens” din punct
de vedere argumentativ. Alteori, deși textul poate părea destul de amplu, structura sa argumentativă
poate fi relativ simplă, deoarece multe elemente ale textului nu au relevanță argumentativă.
Operaţii prin care se poate face mai clară structura argumentării:
1. Suprimare (eng. deletion) eliminarea din text a secvenţelor irelevante dpdv argumentativ;
2. Adăugare (eng. adition) adăugare în text a elementelor argumentative implicite (premise
implicite, punct de vedere implicit);
3. Permutare (eng. permutation) mutarea propoziţiilor în interiorul textului, pentru a evidenţia
structura argumentării;
4. Substituţie (eng. substitution) înlocuirea unor secvenţe de text cu altele, mai clare d.p.d.v.
argumentativ (deictice, enunţuri ambigue etc.)

Cât de în profunzime putem merge în analiza structurii argumentului?

a. Din punct de vedere didactic, putem merge cât de departe vrem – dacă e doar un exercițiu pentru a
educa abilitățile analitice, a despica firu-n patru poate fi chiar nostim.
b. Din punct de vedere pragmatic – nu are rost să intrăm în analiza unui argument dincolo de nivelul
la care pot fi evidențiate punctele discutabile sau contestabile ale acestuia. Aceasta este însă o decizie
contextuală (depinde de la caz la caz, și depinde și de cât de versat este analistul).
Exemplul 6. Reconstrucţie textuală a structurii argumentării:
MOTHER NATURE IS LUCKY HER PRODUCTS DON'T NEED LABELS
All food, even natural ones, are made up of chemicals. But natural foods [the ad shows a picture of an orange]
don't have to list their ingredients. So it's often assumed they're chemical-free. In fact, the ordinary orange is a
miniature chemical factory. And the good old potato contains arsenic among its more than 150 ingredients.
This doesn't mean natural foods are dangerous. If they were, they wouldn't be on the market. The same is true
of man-made foods. All man-made foods are tested for safety. And they often provide more nutrition, at lower
cost, than natural foods. They even use many of the same chemical ingredients. So there really isn't much
difference between foods made by Mother Nature and those made by man. What's artificial is the line drawn
between them. (Advertisement for Monsanto Chemicals)
Etapa 1. Rescriem textul numerotând frazele:
1. MOTHER NATURE IS LUCKY HER PRODUCTS DON'T NEED LABELS
2. All food, even natural ones, are made up of chemicals.
3. But natural foods [the ad shows a picture of an orange] don't have to list their ingredients.
4. So it's often assumed they're chemical-free.
5. In fact, the ordinary orange is a miniature chemical factory.
6. And the good old potato contains arsenic among its more than 150 ingredients.
7. This doesn't mean natural foods are dangerous.
8. If they were, they wouldn't be on the market.
9. The same is true of man-made foods.
10. All man-made foods are tested for safety.
11. And they often provide more nutrition, at lower cost, than natural foods.
12. They even use many of the same chemical ingredients.
13. So there really isn't much difference between foods made by Mother Nature and those made by man.
14. (consequently)What's artificial is the line drawn between them.
(Advertisement for Monsanto Chemicals)
Etapa 2. Reconstruim argumentele

(1) MMFs (like those produced by Monsanto) shouldn’t have to list their ingredients (PdV implicit, adăugare);
1.1a NFs don’t have to list their ingredients (3)
(1.1b) We should treat similar things in a similar manner (implicit, adăugare)
1.1c The differences between MMFs and NFs are artificial (14, substituție)
(1.1c.1a’) If similar things are considered different, then the differences are artificial (implicit, adăugare)
1.1c.1 There really isn't much difference between foods made by Mother Nature and those made by man (13)
1.1c.1.1 All food, even natural ones, are made up of chemicals (2)
1.1c.1.1a NFs are not dangerous (7 substituție)
1.1c.1.1.1 If they were, they wouldn't be on the market (8)
(1.1c.1.1.1a’) And they are on the market (implicit, adăugare)
1.1c.1.1b NF are not chemically free as is assumed (negarea lui 4 - substituție)
1.1c.1.1b.1 the ordinary orange is a miniature chemical factory (5)
1.1c.1.1b.2 the good old potato contains arsenic among its more than 150 ingredients (6)
1.1c.1.1c MMFs are not dangerous although contains chemical substances (9, substituție).
1.1c.1.1c.1 All MMFs are tested for safety (10).
1.1c.1.1c.2 And they often provide more nutrition, at lower cost, than natural foods. (11)
1.1c.1.1c.3 They even use many of the same chemical ingredients. (12)
Teme:
1. De evaluat critic, la această reconstrucţie: Cum poate fi enunţul „All food, even natural ones, are made up of
chemicals”? susţinut de enunţuri care vizează lipsa pericolelor, atât pentru alimentele naturale, cât şi cele artificiale? E un
viciu de relevanţă, sau e reconstruită greşit structura argumentării?

2. Pornind și de la răspunsul dat la 1, oferiți o reconstrucție mai simplă a argumentării.

B. Scheme argumentative:
DEF: O schemă argumentativă (eng. argumentation scheme): o relaţie aparte (de obicei
reconstruită ca un optim pragmatic al unei premise neexprimate) între un argument simplu şi punctul
de vedere susţinut prin el, care funcţionează ca un principiu specific de susţinere a punctului de
vedere; - un pattern de argumentare simplă folosit pentru a conecta material (vs. formal) un argument
şi punctul de vedere susţinut;
Tipuri de scheme argumentative:
1. Scheme argumentative simptomatice;
2. Scheme argumentative bazate pe analogie;
3. Scheme argumentative bazate pe cauzalitate;

Schemele argumentative se evaluează prin întrebări critice relevante. Abilitatea de a evalua critic un
argument înseamnă (şi) abilitatea de a-ţi da seama care sunt întrebările critice de al căror răspuns
depinde forţa argumentului;
1. Scheme argumentative simptomatice: susţinerea punctului de vedere se face prin
menţionarea ca argument a unui semn, simptom sau mărci distinctive a ceea ce se afirmă în
punctul de vedere; schemele argumentative simptomatice presupun astfel o relaţie de
concomitenţă;
Ex. 1 Jack este un profesor experimentat, deoarece petrece foarte puţin timp cu pregătirea
orelor (şi a petrece puţin timp cu pregătirea orelor este ceva caracteristic profesorilor
experimentaţi);
Indicator: relaţia de concomitenţă poate fi oricând inversată ajungând la un argument
la fel de plauzibil: Jack petrece puţin timp cu pregătirea orelor, deoarece e un profesor
experimentat (iar profesorii experimentaţi petrec puţin timp cu pregătirea orelor);
 Structura schemei argumentative simptomatice:
1. Y este adevărat despre X,
Pentru că 1.1 Z este adevărat despre X,
Şi (1.1’) Z este simptomatic despre Y.
Întrebări critice pentru argumentarea simptomatică:
A. Există instanţe ale lui ~Y care au caracteristica Z? (vizează acceptabilitatea asumpției)
B. Există instanţe ale lui X care nu au caracteristica Z? (vizează acceptabilitatea argumentului
exprimat explicit - excepții);
Ex. 1 pus în schemă: [1]. A fi profesor experimentat (Y) este adevărat despre Jack (X) deoarece
[1.1] faptul că petrece puţin timp cu pregătirea orelor (Z) este adevărat despre Jack (X) şi (1.1’) a
petrece puţin timp cu pregătirea orelor (Z) este simptomatic pentru profesorii experimentaţi (Y).
Întrebările critice aplicate acestui exemplu:
A. Există profesori ne-experimentați care petrec puțin timp cu pregătirea orelor? (mai simplu: doar
profii experimentați petrec puțin timp cu pregătirea orelor?)
B. Există situații în care Jack nu petrece puțin timp în pregătirea orelor? (mai simplu: există
situații în care Jack se pregătește totuși mult timp?)
Subtipuri ale argumentării simptomatice:
1.1 Argumentarea pe bază de exemplu (argumentare inductivă);
1.2 Argumentarea pe bază de definiţie;
(Temă de reflecţie critică: formulaţi în mod specific întrebările critice pentru aceste
subtipuri de argumentare simptomatică);

2. Scheme argumentative bazate pe analogie: susţinerea punctului de vedere se face arătând că

acela la care se face trimitere în P.D.V este similar cu ceva care este menţionat în argument, şi că pe
baza acestei analogii punctul de vedere trebuie acceptat.
Ex 2. Nu trebuie ca James să primească pensie alimentară de 10 dolari pe săptămână, pentru
că fratele său întotdeauna a primit doar cinci dolari pe săptămână (iar fraţii trebuie trataţi la
fel);
Ex. 3. Dacă dopajul este interzis pentru sportivi, de ce n-ar fi şi PhotoShop-ul interzis pentru
vedete?
Structura schemei argumentative prin analogie:
1. Y este adevărat despre X,
Pentru că 1.1 Z este adevărat despre X,
Şi( 1.1’) Z este similar cu Y.
Întrebarea critică pentru argumentarea bazată pe analogie: Sunt diferenţe semnificative între Z
şi Y? (are Z trăsături relevante pentru P.D.V. pe care Y nu le are? Are Y trăsături relevante pentru
P.D.V. pe care Z nu le are?)
2.1 Subtip: argumentarea bazată pe analogie figurativă – nu este o analogie reală, stricto sensu,
ci este o analogie între domenii diferite; în evaluarea acestei scheme argumentative trebuie
evaluată similaritatea la modul mai abstract, între domeniile diferite din care fac parte; Vezi Ex. 3
3. Scheme argumentative bazate pe cauzalitate: P.d.V. este susţinut făcând o relaţie cauzală între
argument şi P.d.V., astfel încât P.d.V., dat fiind argumentul, ar trebui să fie acceptat pe temeiul
acestei relaţii; argumentele se bazează pe relaţiile cauză-efect, mijloc-scop sau acţiuni cu consecinţe
dezirabile / indezirabile;
Ex 4. Lidia are probabil probleme cu vederea, pentru că întotdeauna citeşte cu lumină slabă
(şi cititul cu lumină slabă duce la probleme cu vederea).
Structura schemei argumentative prin analogie:
1. Y este adevărat despre X,
Pentru că 1.1. Z este adevărat despre X,
Şi (1.1’) Z duce la Y.
Ca şi în cazul relaţiei de concomitenţă, structura argumentului poate fi inversată (dar nu relaţia
cauzală):
Ex. 5. Probabil că Lidia a citit mult în lumină slabă, pentru că are probleme cu vederea (şi cititul în
lumină slabă duce la probleme cu vederea).
Întrebări critice pentru schema argumentativă cauzală: 1. Duce Z întotdeauna la Y? 2. Poate să
fie Y cauzat şi de altceva decât de Z?
3.1 Subtip: Argumentarea pragmatică: un P.d.V. prescriptiv recomandă un anumit curs de
acţiune, iar argumentarea menţionează consecinţele favorabile pe care le-ar avea acest curs de
acţiune.