Copiii au nevoie sa planga pentru a-si exprima tensiunea psihica acumulata si au nevoie ca

plansul lor sa fie primit si alinat cu duiosie de catre parinti pentru a se linisti, pentru a putea
descarca acea tensiune.
Intrucat nu sunt autonomi, copiii nu au capacitatea de a se proteja sanatos de influentele din
mediu - nu au granite - asa ca se incarca de peste tot cu stimuli nervosi, putand anunge usor la
supraincarcare. Preiau din subconstientul parintilor, din zgomotul strazii, din informatia prea
abundenta din jur, din mediul lor intern samd. Neavand inca aptitudini pentru a procesa,
interpreta si folosi atata informatie, ajung sa se simta coplesiti si supratensionati.
Plansul este strigatul de ajutor si totodata supapa de eliberare, daca este primit cu blandete si
rabdare de catre parinte.
Daca ii intrebam "de ce plangi" sau "ce ai de plangi", copiii vor inventa rapid motive pentru a hrani
mintea insetata de intelegere a adultului, sperand sa-si primeasca repede portia de afectiune. Ei
insa nu cunosc motivul real al plansului lor si prin urmare nu-l pot explica.
Cand adultii insista fie sa inteleaga fie sa explice, nevoia emotionala a copilului este abandonata
pentru a lasa loc nevoii de ratiune a adultului.
Astfel, copiii vor deveni si mai nervosi si, fie se vor lega de un motiv aleator pentru a-si striga
tensiunea - "vreau papusa/masinuta/orice" (si pot parea foaarte convingatori!), fie se vor
resemna, tragand, in timp, posibilele concluzii (inconstiente):
- in viata e mai important sa intelegi decat sa simti,
- e periculos sa simti, risti sa fii respins pentru asta
- sunt iubit doar daca dau raspunsuri pe placul parintilor
- mai bine nu-mi mai explic starile, emotiile, nevoile, oricum nu sunt intelese,
- mama nu ma intelege, deci nu ma iubeste,
- nu stiu sa ma fac inteles, deci sunt un prost,
- nevoile mele nu sunt importante, deci eu nu sunt important si altele...
Cert e ca ei, copiii mici, nu au nevoie sa li se inteleaga motivul pentru care plang. Cel putin nu in
prima faza, nu ca prioritate.
Cand sunt tensionati, prioritatea este sa-i linistim, nu sa le explicam, nici sa intelegem noi ce se
intampla. Putem pune apoi si intrebari, cu blandete, nu ca la interogatoriu, si sa acceptam ca ei
sa raspunda sau nu.
Spor la imbratisat!