Afectiunea cauzata de o endotoxina eliberata de Streptococcus

pyogenes poarta numele de scarlatina. In trecut era una din

principalele cauze de deces, fiind acum tratata efecient cu
antibiotice.

Simptomele scarlatinei

Simptomele caracteristice scarlatinei sunt

reprezentate de:

- usturime in gat
- febra
- coloratia rosie aprinsa a limbii cu aspect de
capsuna
- cel mai important simptom: iritatia cutanata.
Acest ultim simptom apare initial aratand ca o
arsura solara, cu mici denivelari si poate
produce mancarime. Iritatia apare prima data
pe fata si gat, de obicei lasand o zona
neafectata in jurul gurii. Se raspandeste apoi pe
piept si spate si in cele din urma pe restul
corpului. In momentele de acutizare
a scarlatinei, aceste zone rosii isi intensifica
si mai tare culoarea, capatand un aspect
albicios cand aceste momente trec.
Dupa 6 zile de la debutul bolii, iritatia incepe sa se ,,cojeasca,
proces care poate dura pana la 10 zile. Febra este un alt
simptom important in scarlatina, ea putand ajunge pana la
38.3 C, desi in unele cazuri boala poate sa apara fara febra.
Amigdalele si partea posterioara a faringelui pot fi acoperite de
un strat albicios sau pot aparea rosii, inflamate cu urme de
puroi. O persoana infectata mai poate prezenta greata,
varsaturi, frisoane si inapetenta (pierderea poftei de mancare).
Cauzele aparitiei scarlatinei
Cauza primara a scarlatinei este transmiterea unui agent
infectios de la o persoana purtatoare a acestuia, prin: saliva,
aer, tuse, suprafete, sange, ace, transfuzii de sange, contact
sexual, de la mama la fat, etc. Streptococcus pyogenes,
bacteria care cauzeaza scarlatina face parte din grupul A de
streptococi. Acest grup este responsabil de o varietate de
infectii, care variaza de la infectii minore ale pielii si a gatului
pana la afectiuni care pun in pericol viata pacientului, cum ar fi:
celulita (inflamarea tesutului conjunctiv al pielii), erizipelul
(leziune dureroasa la nivelul pielii), bacteriemia (infectia
sangelui), sindromul de soc toxic (infectia mai multor organe),
fasciita necrozanta (boala care distruge muschii).
Diagnosticul scarlatinei
Diagnosticarea scarlatinei se face clinic. Testele de sange
evidentiaza o leucocitoza (numar mare de leucocite = celulele
albe ale sangelui) cu neutrofilie(numar mare de neutrofile=un
tip de leucocite). Cultura din sange este rareori pozitiva,
streptococii putand fi identificati in cultura prelevata de la nivelul
gatului. Aceasta cultura se preleva cu un betisor invelit in vata
care este atins de tesutul de la nivelul gatului. Identificarea unui
streptococ de tip A insotita de simptome caracteristice
orienteaza medicul spre un diagnostic pozitiv de scarlatina.

Tratamentul scarlatinei
Scarlatina se trateaza ca o infectie streptococica obisnuita, la
nivelul gatului. In cazul alergiei la penicilina, pot fi folosite cu
succes eritromicina sau clindamicina. Pacientii nu ar mai trebui
sa fie infectiosi dupa 24 ore de tratament cu antibiotice.
Persoanele care au fost expuse la scarlatina ar trebui
supravegheate indeaproape pe parcursul unei saptamani,
pentru simptome, in special copiii si adolescentii. Este foarte
important sa le fie prelevata cultura din gat si la nevoie tratati
daca aceasta este pozitiva, conform antibiogramei.

Complicatiile scarlatinei sunt rare daca este urmat tratamentul

corect, dar pot include: febra reumatica acuta, afectiuni ale
oaselor sau ale articulatiilor, infectii ale urechilor(otite),
afectarea rinichilor(glomerulonefrite), afectare
hepatica(hepatite), meningita, pneumonie, sinuzita.