Adevr i fericire

Adevrul este un concept general uman, care poate fi determinat numai la

nivelul contiinei umane. Omul caut aceast valoare cu un anumit scop,
dar care este acesta? Valoarea adevrului este privit prin intermediul
valorii cunoaterii, care de cele mai multe ori l conduce pe acesta spre
calea fericirii, dac nu pe cea a celei absolute, cel puin pe calea unei
fericiri pariale.
Adevrul nu poate avea o definiie fix, universal valabil, deoarece de la
un anumit punct acesta este subiectiv, n sensul c fiecare l
concepe/filtreaz prin prisma fondului su aperceptiv, prin prisma
contiinei sale; din aceast perspectiv, adevrul pentru unii, poate
reprezenta mult pentru unii, puin sau nimic pentru alii. De aceea cnd se
vorbete de adevr se iau n calcul i stadiile dezvoltrii psihicului uman,
acesta avnd un rol fundamental n prelucrarea informaiilor i dirijarea lor
nspre o cunoatere ct mai eficient a adevrului.
O dat cu trecerea timpului, sfera adevrului s-a lrgit, n prezent
putndu-se vorbi despre adevrul tiinific, care nu poate fi combtut,
efectele sale fiind tangibile. Viaa cotidian, tehnologia, ns, au limitat
adevrul la un nivel mrginit, n care se reflect doar lipsa de implicare
ntr-un stadiu de dezvoltare superior a omului, termenul fiind folosit de
multe ori doar pentru a reflecta stri de fapt i trectoare, pe cnd
problematica adevrului este mult mai complex.nc din prima treapt a
evoluiei sale, omul a fost pus n faa unui adevr relevat prin simuri, fiind
capabil s surprind realitatea din jurul su, crendu-i o imagine a
mediului nconjurtor, avnd posibilitatea s discerne ntre ce e real i ce
nu.
Avnd, deci, implementat n contiin mecanismul adevrului, ine numai
de noi cum l folosim i n ce scopuri, responsabilitatea pe care ne-o
confer fiind una mare, cci la un moment dat, adevrul nu ne va mai
privi pe noi, ci pe toi cei din jurul nostru. Astfel, se poate vorbi i de o
latur altruist a acestuia, pentru c, folosit n scopuri egocentriste,
adevrul nu ar mai putea fi mprtit i am deveni proprii notri
prizonieri, nchii n petera propriei noastre cunoateri
J. Kant considera, de asemenea, ac fericirea e un ideal. Dar prin aceasta
Kant nu intelegea ca fericirea e de neatinsci, mai degraba, ca noi nu
suntem in masura sa judecam ce-ar trebui sa faca oricare om ca sa devina
cu certitudine fericit. Sa presupunem ca i-am spune cuiva ca fericirea
inseamna bogatie, iar acela incercand sa devina bogat raieste fara
atata grija zgarcenie, sau, sa presupunem ca-I spunem cuiva ca fericirea
consta in a iubi dar persoana iubita ii raspunde cu indiferenta sau
ostilitate. Ambele noastre sfaturi au dat gres. In general, e imposibil sa
spunem ce-I trebuie fiecaruia sa fie fericit, ori pentru aceasta ar fi nevoie
sa stiu dinainte tot ce I s-ar putea intampla, ceea ce, desigur, nu sta in
puterile noastre. Fericirea este un scop al tuturor oamenilor, insa niciodata
nu vom putea spune care sunt mijloacele prin care cineva ar atinge
fericirea in mod sigur. In acest sens, spune Kant, ea ramane doar un ideal.
Mooiu erban XII MI 2