Privesc de sus amintiri, triri, adun sentimentele i ca intr-o supa cu de toate, amestec pentru a mi

opri flamanzeala. Dar e prea a amar, e prea greu de digerat i continui sa alerg, refac traseul vieii
dar foarte ciudat ma sperii apoi ma bucur. E un sentiment ciudat, ca i cnd nostalgia s-ar mpleti cu
bucuria.
Ma opresc la anii copilrii, poate cei mai frumoi, aici e locul unde nv sa pun ntrebri, aici
descopr setea de cunoaterea, jocul i bucuria simpla. E aa se minunat aici i nu as nu as mai
vrea sa continui aceasta cltorie.
Dar in timp ce cutrile, ntrebrile prind gustul inocentei i a bucuriei sunt rpit de ceva, cineva
parca pentru a vedea i alta lume, una mai dura, rea. Urmtoarea oprire...mi trezesc amintiri i
nostalgii arztoare, aici nvat sa ursc, sa fii indiferent i sa uit. Aici sufletul se scald in lacrimi,
cuvintele se amesteca iar oamenii distrug.
Insa cu avant ma ridic, cu credinta si speranta imi privesc sufletul cum se apropie de Dumnezeu caci
am invat sa traiesc acele zile n care prima propozitie cu care ies afara din casa dureaza pna seara
si se limiteaza la doua cuvinte: te iubesc!