PROFESOR DRAGOMIR ELENA

Comunicare reprezint ntiinare, tire, veste, raport, relaie, legatur. Cam acestea ar fi
sinonimele care ne sunt oferite de catre dictionarul explivativ pentru comunicare. Dei pare simplu
nelesul comunicarii este mult mai complex i plin de substrat. Comunicarea are o mulime de
nelesuri, o mulime de scopuri i cam tot attea metode de exprimare i manifestare. Nu exist o
definiie concret a comunicrii ns se poate spune cel puin c, comunicarea nseamn transmiterea
intenionat a datelor, a informaiei.
Ce se nelege prin comunicare:
provocare constant pentru psihologia social;
activitate;
satisfacerea nevoile personale;
legtura ntre oameni, etc.
Societatea continua sa existe prin transmitere, prin comunicare, dar este corect sa spunem ca ea exista in
transmitere si in comunicare. Este mai mult decat o legatura verbala intre cuvinte precum comun,
comunitate, comunicare. Oamenii traiesc in comunitate in virtutea lucrurilor pe care le au in comun; iar
comunicarea este modalitatea prin care ei ajung sa deina in comun aceste lucruri. Pentru a forma o
comunitate sau o societate , ei trebuie sa aib in comun scopuri, convingeri aspiraii, cunostine - o
intelegere comuna - "acelai spirit" cum spun sociologii. Comunicarea este cea care asigura dispoziii
emoionale si intelectuale asemanatoare, moduri similare de a raspunde la ateptri i cerine.
Comunicarea se realizeaz pe trei niveluri:
1. Logic
2. Paraverbal
3. Nonverbal
Dintre acestea, nivelul logic (deci cel al cuvintelor) reprezinta doar 7% din totalul actului de
comunicare; 38% are loc la nivel paraverbal (ton, volum, viteza de rostire...) si 55% la nivelul nonverbal
(expresia faciala, pozitia, miscarea, imbracamintea etc.).
Daca intre aceste niveluri nu sunt contradicii, comunicarea poate fi eficace.
Daca insa intre niveluri exista contradicii, mesajul transmis nu va avea efectul scontat.
Tipuri de comunicare:
Comunicarea intrapersonala . Este comunicarea n i catre sine.
Comunicarea interpersonala. Este comunicarea ntre oameni.
Comunicarea de grup. Este comunicarea ntre membrii grupurilor si comunicarea dintre oamenii din
grupuri cu ali oamenii.
Comunicarea de masa. Este comunicarea primit de sau folosita de un numar mare de oameni.
Scopul comunicrii:
sa atenionam pe alii.
sa informam pe alii.
sa explicam ceva.
sa distram.
sa descriem.
sa convingem, etc.
Pentru a descrie numeroasele nelesuri ale comunicarii pe care o folosim si o traim zilnic, folosim
urmatorii trei termeni:
a. Forma comunicarii
Este un mod al comunicarii asa cum sunt vorbirea, scrierea sau desenul.
2

Aceste forme sunt distincte si separate una de alta asa de mult, nct au sistemul lor propriu pentru
transmiterea mesajelor. Astfel, cnd semnele sunt facute pe foaia de hrtie potrivit anumitor reguli (cum
sunt cele ale gramaticii si ortografiei), atunci noi cream cuvinte si "forma" scrierii.
b. Mediul comunicarii
Este un mijloc al comunicarii care combina mai multe forme.
Un mediu adesea poate implica utilizarea tehnologiei asa ca acesta este dincolo de controlul nostru. Spre
exemplu, o carte este un mediu care foloseste forme ale comunicarii precum sunt cuvintele, imaginile si
desenele.
c. Media
Sunt acele mijloace de comunicare n masa care s-au constituit ntr-un grup propriu.
Exemple binecunoscute sunt radioul, televiziunea, cinematograful, ziarele si revistele. Toate acestea sunt
distincte si prin modul prin care pot include un numar de forme de comunicare. Spre exemplu,
televiziunea ofera cuvinte, imagini si muzica. Adesea termenul mass-media identifica acele mijloace ale
comunicarii bazate pe tehnologie care fac o punte ntre cel care comunica si cel care recepteaza.
Limbajul este codul cu care este transmis informatia, reprezint unealta comunicrii.
n prima categorie intr limbajul. Limbajul reprezint codul comunicrii,este liantul ntre cel ce
transmite informaia ,emintor, i cel ce primete informaia, receptor. Limbajul determina forma
comunicarii. El este de trei feluri:
Limbaj scris.
Limbaj verbal.
Limbaj nonverbal.
Comunicarea didactica este o forma particulara a comunicarii umane indispensabila n
vehicularea unor continuturi determinate , specifice unui act de nvatare sistematica si asistata; ea
presupune un raport bilateral profesor elev si calitate deosebita. Potrivit dictionarului de pedagogie
(Sorin Cristea,2000), comunicarea didactica poate fi considerata un principiu axiomatic al activitatii
de educatie care presupune un mesaj educational elaborat de subiectul educatiei (profesor), capabil sa
provoace reactia formativa a obiectului educatiei (scolar), evaluabila n termen de conexiune inversa
externa si interna. n comunicarea didactica, etalonarea cunostintelor ia forme diferentiate functie de
destinatar (scolar de o vrsta anume si un nivel de pregatire diferit). Putem aprecia , din acest punct de
vedere, ca limbajul n comunicarea didactica are undestinatar bine definit.
Pot fi evidentiate urmatoarele caracteristici ale comunicarii didactice:
a) are caracter bilateral, care evidentiaza necesitatea instituirii unei legaturi performante ntre profesor si
scolar (subiect? obiect al educatiei);
b) discursul didactic are un pronuntat character explicativ, deoarece prioritar el vizeaza nvatarea prin
ntelegere, de unde si ntrebarea profesorului: deci, ati nteles?! axata pe antrenarea potentialitatii
cognitive a scolarului;
c) comunicarea didactica este structurata conform logicii pedagogice a stiintei care se preda. Rolul
comunicarii didactice este de a facilita ntelegerea unui adevar, nu doar enuntarea lui (de aceea
profesorul explica, demonstreaza, converseaza, problematizeaza etc.);
d) profesorul n dubla sa calitate de emitator si receptor are un rol activ n comunicarea
continuturilor stiintifice. El filtreaza informatiile accesibilizndu-le, organizndu-le, selectndu-le si mai
ales personalizndu-le n functie de destinatar (receptor) si de cadrul n care se transmit. Evident se
ghideaza inclusiv dupa programa si manual;
e) comunicarea didactica este expusa pericolului de a fi supusa transferului de autoritate asupra
continuturilor. nseamna ca pentru cei care nvata apare riscul ca un enunt sa fie considerat adevarat/fals
pentru ca parvine de la o sursa autorizata (carte, programa, specialist etc.) nu pentru ca este
demonstrabil;
f) n actul comunicational profesorul are posibilitatea de a accentua una sau alte dintre dimensiunile
comunicarii (informativa, relationala, programatica etc) astfel nct receptorul (elevul) sa aiba efectiv
Comunicarea - concept, structura, particularitati, repere metodologice posibilitatea de a se manifesta.
Aceasta caracteristica deriva din nota personala a comunicarii didactice;
3

g) comunicarea didactica se preteaza ea ritualizare - miscari de instruire specifice (ridicarea n picioare,

raspunsul doar la consemn, cnd profesorul vorbeste sa nu fie ntrerupt);
h) domina comunicarea verbala initiata si sustinuta de catre profesori (60-70%) precum si tutelarea de
catre
profesor a actului de comunicare. Aceasta caracteristica este reflectata de calitatile programelor scolare,
de calitatile statutare ale cadrului didactic si de cele ale scolarului receptor;
i) calitatea comunicarii didactice depinde de strategia folosita, care este / poate fi proiectata n functie de
scopul activitatii didactice, personalitatea scolarului,personalitatea profesorului, locul de desfasurare,
stilul educational adoptat;
j) este evaluativa si autoevaluativa, n egala masura pentru educat si educator, tintind atingerea
finalitatilor propuse, acoperirea nevoilor si intereselor scolarilor. Relatia de comunicare confera
procesului de nvatamnt valoarea unei interventii educationale complexe, bazate pe un limbaj didactic
care determina n structura personalitatii scolarului modificari de natura cognitiva, afectiva, atitudinala,
actionala. Angajarea comunicarii la nivelul activitatii de predare nvatare evaluare permite realizarea
diverselor tipuri de obiective (ope rationale, de referinta, generale) relevante n plan general si special.
Comunicarea profesor scolar
Modalitate fundamentala de interactiune psihosociala, schimb continuu de diferite mesaje ntre
interlocutori, menit sa realizeze o relatie interumana durabila pentru initierea, mentinerea ori
modificarea comportamentului individual sau de grup, comunicarea nu este numai o activitate
psihofizica de punere n relatie a doua sau mai multe persoane ci un process psihosocial de influenta ,
prin limbaje specifice, a atitudinilor si comportamentelor destinatarilor si interlocutorilor. Ea se
realizeaza cu ajutorul unor limbaje verbale, nonverbale, paraverbale prin care se schimba mesaje
(informatii, simboluri, semnificatii, idei, sentimente, intentii, interese) pentru a influenta ntr-un anume
sens, mai ales calitativ, comportamentul celuilalt. Privita ca interactiune psihosociala ea este antrenata n
dirijarea si controlul activitatii unei persoane sau grup, n influentarea reciproca si asteptarea feed-backurilor pozitive sau negative obtinute n functie de obiectivele specifice urmarite. Ca proces, vom vedea
ca ea consta n schimb de mesaje ntre interlocutori, fiind un mod esential de interactiune informationala
prin care o persoana sau grup transmite si receptioneaza ntr-un anumit context informatii urmarindu-se
de ambele parti buna receptare, ntelegerea ct mai corecta posibil, acceptarea reciproca a
interlocutorilor si procesarea unor schimburi de atitudine sau comportament n rndul audientei ce e
constituita din elevi. Oricum, comunicarea interpersonala se afla sub imperiul unui complex de factori
interni si a unor conditii externe care o afecteaza si ca structura si ca eficienta, mai ales daca necesitatea
de a ndeplini anumite conditii de catre emitatorii si receptorii mesajelor, de catre sursa si destinatarul
continutului informational, de nivelul persuasivitatii este satisfacuta gradul.
Petty si alti (1981) sustin ca realizarea argumentelor mesajului si gradul de implicare personala a
interlocutorilor au rol important n comunicarea didactica. Cnd n vietile personale ale auditoriului
mesajul are o relevanta deosebita, ascultatorii sunt atenti la acestea, reflecteaza asupra implicatiilor lui n
mod serios iar daca nu, receptorii sunt potrivit de ate nti, acorda valoarea cuvenita, dar analizei atente a
informatiei i rezerva foarte putin timp. Implicarea personala determina schimbarea atitudinii
ascultatorilor n functie de credibilitatea sursei, dar si de calitatea argumentarii. n activitatea didactica,
scolarii cu o implicare personala nalta acorda o atentie si o importanta mai mare mesajului dect sursei
emitatoare, iar cei cu o implicare mai redusa suprasolicita valoarea sursei dect cea a mesajului transmis.
n situatia didactica, schimbul de mesaje dintre emitator si receptor se bazeaza nu numai pe argumente
rationale ci si pe elemente emotionale pozitive sau negative. Cele negative implica grija subiectilor
pentru consecintele comunicarii persuasive marind acordul interlocutorilor, iar cele pozitive
nduc persuasiunea, sporesc buna dispozitie, motivatia, potentnd atitudinea receptorului spre schimbare,
spre acordul cu unele argumente controversate. Aspect important al mijloacelor sociale si educationale,
comunicarea didactica se realizeaza n moduri diferite, comunicarea interpersonala diferita, reciproca,
n grup si intrapersonala, cu noi nsine, fiind cele mai utilizate. n cazurile n care subiectii educatiei se
comporta diferit de adevaratele lor conduite, opinii, sentimente, convingeri, decizia de schimbare i
apartine destinatarului chiar daca el nu poate sa tina cont de:
4

a) aspectele cantitative si calitative ale mesajelor de receptat nvatat;

b) codurile si repertoriile de comunicare;
c) contextul situational
d) feed-back-urile anterioare si posterioare
e) continutul si forma verbala sau nonverbala;
f) caracteristicile psihosociale ale partenerilor;
g) situatiile concrete n care acestia interactioneaza;
h) efectele preconizate.
Caracteristicile psihosociale si situationale cu rol de mediatori n realizarea interactiunilor cognitive,
comunicative si afectiv -reglatorii dintre profesori si elevi (grup) sunt considerate factori obiectivi /
subiectivi ce, mediate, influenteaza att comunicarea ct si procesul de instruire nvatarea. La nivelul
grupului scolar, contextul rational influenteaza calitatea procesului comunicarii didactice, schimbul de
mesaje dintre emitator si receptor. Facilitatea sau perturbarea interactiunilor comunicative
depinde n mare masura nu numai de cadrul contextual al comunicarii, ci si de natura relatiilor dintre
profesori si elevi, dintre membrii grupului de atmosfera psihosociala din grup, de dinamica rol status
urilor. Tot contextul n care se produce comunicarea didactica este acela care faciliteaza decodarea
continutului mesajelor transmise, a codurilor verbale sau nonverbale utilizate de interlocutori, a
ntelegerii acestora n relatie bilaterala de comunicare. Inclusiv noutatea si complexitatea informatiilor si
situatia concreta n care se afla subiectii comunicarii, dorinta, interesul si nivelul motivational,
competenta interlocutorilor de a interactiona influenteaza structurarea procesului comunicational.
Receptarea, selectia, evaluarea si valorificarea continutului, argumentelor si/sau contraargumentelor, a
limbajului, mijloacelor sunt impuse de factorii contextuali obiectivi/ subiectivi, acceptarea schimbului
de mesaje are valente cognitive si afective, de autovalorizare sau dezvoltare personala, de exprimare a
Eu-lui, a Sinelui.
Interactiunea operationala a interlocutorului cu informatia codificata si conditiile contextuale n care se
desfasoara, dau nastere unui act comunicational inteligibil deoarece ambii parteneri, si profesorul si
elevul, cauta sa nteleaga nu numai continutul informatiei ci si codul ei, natura relatiilor si trasaturilor de
personalitate specifice ale amndurora. Schimbul de mesaje, dinamica relatiilor interpersonale care i
uneste sau diferentiaza, facndu-i sa accepte sau sa refuze interactiunea, sunt ocazionate de actul
comunicarii care, implicit sau explicit, nu schimba numai informatii ci si idei, notiuni, atitudini,
semnificatii, dorinte, expectante, interese, relatii competente, sentimente. Prin excelenta, n situatia
didactica a actului comunicarii, subiectii angajati urmaresc n special sa fie acceptati, ntelesi, respectati,
valorizati si bilateral; pentru ca att la emitator ct si la receptor, la nivelul continutului informational,
contextului relational feed-back-ului, canalelor de comunicare, codurilor si repertoriilor aferente,
dificultatilor, erorilor n atingerea (scopurilor) obiectivelor pot schimba finalitatile, diminund si
perturbnd nvatarea si comunicarea n sine. Se porneste de la ideea ca trebuie acceptata posibilitatea
ca existenta mecanismelor reglatorii subiective comunicarii sa nu-i poata influenta pe ceilalti sa-si
schimbe atitudinea si comportamentele. Provocarea unei reactii de raspuns din partea receptorului nu
presupune numai integrabilitatea mesajului ci si respectarea personalitatii interlocutorilor si o
specificitate a contextului sau a situatiei didactice. n permanenta, comunicarea trebuie adaptata situatiei
didactice date, trasaturilor de personalitate ale subiectilor si caracteristicilor psihosociale ale grupului.
Cum orice situatie didactica are particularitati specifice ce pot fi complementare, similare sau total
diferite din punct de vedere obiectiv si subiectiv pentru subiectii comunicarii, pastrarea unei relatii de
comunicare eficiente ntre profesori si elevi, presupune mai nti identificarea similitudinilor,
recunoscnd, interpretnd corect asemanarile si deosebirile situatiei date pentru ca numai asa nvatam sa
comunicam, sa gndim si sa actionam. Nici o situatie noua nu este identica cu cea anterioara si deci, nici
profesorii nici elevii nu vor avea comportamente identice ci adaptate. n timpul comunicarii, subiectii se
pot deruta reciproc sau nentelege deoarece ei interpreteaza si abordeaza diferit continutul mesajelor,
continuturile verbale si nonverbale, reactiile de raspuns etc.
Caracteristica definitorie a comunicarii mesajelor didactice o constituie identificarea reala, stapnirea
constienta a comportamentelor procesului comunicarii si descifrarea corecta a relatiilor semnificative
5

dintre ele de catre interlocutori. n situatia didactica de instruire nvatare schimbul eficient de mesaje
inteligibile si persuasive nseamna o
interactiune constienta ntre subiectii educatiei care au statusuri si roluri diferite. Comunicarea profesor
elev, fiind un mod specific de interactiune umana , presupune cunoasterea si ntelegerea relatiilor
dintre: continut, scop, rol, conditii, context si retroactiune. Ea poate fi n acelasi timp interpersonala (cu
schimb de mesaje ntre doi subiecti), n grup (cu schimb de mesaje ntre subiectii clasei) si int
rapersonala (cu schimb de mesaje cu propria persoana). Desi cele trei forme de comunicare coexista, n
realitate n activitatile scolare de instruire nvatare, n functie de personalitatea interlocutorilor, de rol
statusurile lor, de finalitatile comunicarii, de continuturile ei, una este dominanta. ntotdeauna nsa cei
care stabilesc semnificatia relatiilor dintre ei sau elementele procesului comunicational sunt parteneri de
actiune, personalitatea profesorului fiind cea careia i revine locul central. Asadar, comunicarea didactica
constituie modalitatea fundamentala de desfalsurare a activitatii de predare nvatare a
continuturilor specifice, codificate divers, ceea ce face ca relatia Profesor-Elev sa aiba o mare valoare
adaptativa.
Elementele structurale ale comunicarii didactice
Reiteram ideea ca n cadrul comunicarii ntlnim mai multe variabile care influenteaza diferit procesul
ca atare. Pornind de la ideea ca fiecare proces de comunicare are o structura specifica reprezentata, n
principiu, de un anume tip de relatie dezvoltata, elementele structurale ale comunicarii (inclusiv
didactice) sunt:
I. Cel putin doi parteneri , ntre care se stabileste o relatie.
A. Emitatorul care este un individ, un grup, o institutie (profesor, corp profesoral, scoala). Acesta:
poseda informatie bine structurata
are o stare de spirit deosebita (motivatie)
are un scop bine precizat
declanseaza actul comunicarii, initiind si formulnd mesajul
are grade diferite de credibilitate sau de prestigiu
Mentiune: n nvatamntul modern, profesorul nu mai este considerat emitator de drept si de fapt;
elevul / studentul preia anumite prerogative ale profesorului; datorita posibilitatilor de informare mult
diversificate, scolarul poate interveni n lectie fiind uneori sursa primara de informatie. Profesorul, n
ipostaza de emitator profesionalizat, trebuie sa fie flexibil si adaptat, acceptnd cnd este cazul rolul de
receptor (temporar).
B. Receptorul care si el poate fi: un individ, un grup, o institutie caruia / careia i este adresat mesajul
sau care intra n posesia mesajului n mod ntmplator / constient. Receptorul / destinatarul
receptioneaza mesajul, l decodifica (descifreaza prin ntelegere), l prelucreaza, interpreteaza si da
semnal de raspuns (feed-back). Se pare ca o buna comunicare este cea centrata n special pe cel care
primeste mesajul, pe
posibilitatile de perceptie si decodare ale acestuia. De regula la primirea mesajului, receptorul
reactioneaza n patru moduri:
a) reactie adaptativa (preia si prelucreaza mesajul de asemenea maniera nct sa-si sporeasca sansele de
reusita, sa maximizeze profitul / recompensa);
b) reactie de autoaparare (ego-defensiva); receptorul ncearca sa salveze aparentele, are o imagine de
sine acceptabila si pe ct posibil n acord cu imaginea celorlalti despre el;
c) reactia expresiei valorice apreciaza rolul mesajului n dezvoltarea personala;
d) reactie cognitiva vizeaza nevoia receptorului de a ntelege, de a da sens mesajului; pentru aceasta si
activeaza experienta de viata si discernamntul.
ntre cei doi parteneri se stabileste o anumita relatie, fiecare este programat si pentru receptie si pentru
emisie. ntre ei are loc un transfer de informatie, realizat ntr-un mod accesibil amndurora. Au un scop
comun si un repertoriu (cmp de experienta) specific, care se intersecteaza.
II. Mesajul informatie structurata dupa anumitereguli. Reprezinta cea mai complexa componenta a
procesului de comunicare, care se transmite apelnd la limbajul verbal, nonverbal, paraverbal. Este
6

determinat de starea de spirit a emitatorului si de deprinderile de comunicare ale emitatorului si

receptorului. Trebuie sa fie clar, coerent, concis. Construirea si transmiterea mesa jului presupune doua
actiuni distincte: codarea si decodarea.
Codarea = transpunerea n simboluri, semne, cuvinte a ceea ce este de transmis (gnduri, intentii,
sentimente, atitudini).
Codul = ca ansamblu de semne si semnificatii verbale si/sau nonverbale, trebuie sa fie comun
partenerilor comunicationali.
Decodare = identificarea echivalentului exact si corect al mesajului, materializat n gnd / idee.
III. Canalul de comunicare mijloc prin care trece mesajul. Sunt canale formale / prestabilite si canale
nonformale (relatii de prietenie, preferinte,
interese). Orice canal are ca suport tehnic mijloacele de comunicare (telefon, fax, telex, calculator, radio,
TV, video etc).
IV. Factori perturbatori care apar de regula la emitator.
Sunt bariere de comunicare de diverse naturi.
V. Contextul comunicarii mediul n care se comunica
VI. Feed-back-ul componenta foarte importanta pentru ca determina masura n care mesajul a fost
nteles, crezut si acceptat; este o informatie trimisa
napoi la sursa (De Vito). Problematica feed-backului este dezvoltata n capitolul trei. Conditii de
eficientizare a comunicarii:
a) mesajul sa fie consistent si semnificativ pentru ambii interlocutori;
b) comunicarea sa fie expresiva, nuantata (sustinuta prin para si nonverbal);
c) comunicarea sa fie inteligibila (informatia sa fie structurata logic, emitatorul si receptorul sa aiba
acces egal la informatie, emitatorul si receptorul sa fie compatibili), sa si gaseasca cuvintele si sa se
exprime pe ntelesul celuilalt;
d) comunicarea sa fie adecvata celor doi parteneri (repertoriile sa fie armonizate, respectiv receptorul sa
vina n ntmpinarea emitatorului, cu propria sa
experienta de cunoastere, cu dispozitia si motivatia sa);
e) codarea si decodarea sa fie corecte (ntelesurile atribuite de cei doi parteneri mesajelor utilizate sa fie
echivalente);
f) sa se procedeze n mod constant la reglarea si autoreglarea comunicarii prin feed-back.
.Judecata, sinele si societatea nu sunt structuri discrete, ci procese de interactiune
personala si interpersonala. Interactiunea simbolica subliniaza importanta limbajului, ca mecanism
fundamental in devenirea sinelui si judecatii.
Personalitatea este ceea ce este propriu, caracteristic fiecarei persoane i o distinge ca individualitate;
felul propriu de a fi al cuiva.
Comunicarea are o foarte mare influen asupra personalitaii deoarece in ziua de azi individul se
defineste in functie de ceilali iar comportamentul reprezinta o constructie a persoanei in interactiunea cu
ceilalti. Interaiune atrage concomitent comunicare.
Sinele se construieste in interactiune cu ceilalti. In felul acesta, definirea unei situatii nu este
niciodata strict individuala, desi apare astfel; in acelasi timp, nici individul nu este doar o oglinda a
celorlalti, ci introduce note personale in orice evaluare si raspuns. Cu cat se comunica mai mult cu atat
cresc sansele de a se crea personalitati puternice. Comunicarea este cheia individului spre societate i
integrarea n aceasta.
Lipsa comunicarii atrage o indepartare iminenta faa de grup, echipa, societate, etc.
Daca luam n discutie termenul de grup observam caci, chiar societatea din care facem parte este
un grup. Grupul nseamna reguli, reputaie, el, munca n echip, etc . Sensuri determinate de
interanctiune deci de comunicare. Atata timp cat exista o buna comunicare exist i un randament
maxim, ns dac aceasta lipsete se poate ajunge la disensiuni sau, chiar mai ru.
Functionarea unui grup mai mare se bazeaza pe reteaua care conecteaza diferite parti ale sale si-i asigura
coerenta. Nuanta pe care o introduce Blumer ar putea chiar surprinde: "O retea sau o institutie nu
functioneaza in mod automat datorita unei dinamici interioare sau unui sistem de cerinte: ea
7

functioneaza pentru ca persoanele aflate in diferite puncte fac ceva, iar ceea ce fac este rezultatul
modului cum definesc situatia in care sunt chemate sa actioneze"
Arta de a comunica nu este un proces natural ori o abilitate cu care ne nastem. Noi nvatam sa
comunicam. De aceea trebuie sa studiem ce nvatam ca sa putem folosi cunostintele noastre mai eficient.
Orice comunicare implica creatie si schimb de ntelesuri. Aceste ntelesuri sunt reprezentate prin
"semne" si "coduri". Se pare ca oamenii au o adevarata nevoie sa "citeasca" ntelesul tuturor actiunilor
umane. Observarea si ntelegerea acestui proces poate sa ne faca sa fim mai constienti referitor la ce se
ntmpla cnd comunicam.
Reflectii si maxime:
"E n zadar sa vorbesti celui care nu vrea sa te asculte."
M. Eminescu
"Cuvntul este sunet si culoare, e mesagerul gndului uman."
T. Vianu
"Ct de puternice sunt cuvintele drepte. "
Biblia
"Cuvintele sunt cele mai puternice droguri folosite de omenire."
Rudyard Kipling
"Pana de scris este mai puternica de ct sabia"
Shakespeare
"Ca sa pregatesti o buna cuvntare spontana ti trebuie mai mult de trei saptamni. "
Mark Twain
"Scrierea la persoana a treia deseori ne permite sa ne ascundem n spatele organizatiei. "
H. Schwartz
"Precizarea ntelesului termenilor este cea dinti precautie care se ia n orice discutie."
P. P. Negulescu
"O cuvntare fara scop specificat este ca o calatorie fara destinatie."
Ralph C. Emedley