Professional Documents
Culture Documents
Dupa expresia lui Weber acestea sunt tipuri ideale de putere. Tipurile ideale
nu exista in stare pura in realitate, ele sunt o abstractie . Ele sunt construite
pornind de la observarea relaitatii printr un proces de indcutie. De obicei nu
actioneaza un singur tip de putere: diferitele structuri si organizatii combina
tipruile de putere, desi deseori exista unul predominant.
Putere si autoritate: nu orice putere este si autoritate. Exista puteri lipsite de
autoritate, adica puteri care functioneaza in afara sau impotriva normelor
sociale dominante (teroristii in avion. Putere asupra avionului dar nu si
autoritate).
Putere formala si putere informala: autoritatea este putere formala (conforma
cu normele). Poterea informala (neoficiala, in afara normelor) nu trebuie
neglijata. Ex. Ion iliescu lider informal al PSD. Eminenta cenusie = inteligenta
omului din umbra.
Leadership si putere: leadershipul este capacitatea de a mobiliza si stimula
pe ceilalti membri ai colectivitatii. Personalitate puternica si atractiva. Leaderul
este capabil sa ia decizii in conditii critice. Nu pozitia in ierarhie determina
pozitia de leader.
Exista trei tipuri princiali de lideri: lider autoritar(individual), lider democratic
(participativ/consultativ) si lider laissez-faire (colectiv). Clasificare facuta in functie de modul de
luare a deciziilor.
Exista si leadership dual mai ales in partidele politice: liderul public si eminenta cenusie.
Exista si o distinctie dintre liderul instrumental (care conduce grupul catre realizarea sarcinilor si
obiectivelor) si liderul expresiv (care asigura un climat social si afectiv favorabil). Primul stabileste
obiectivele, mteodele si actiunile si al doilea creeaza o atmosfera destinsa, non conflictuala.
Prestigiu si putere: prestigiul este recompensa puterii, joaca un rol foarte important in motivatia
competitiei pentru putere. Prestigul este o evaluare pozitiva (respect, admiratie, stima) si nu este
intotdeauna asociat cu puterea. Prestigu fara putere (biserica). Putere fara prestigu ( regimul
comunist. Ceauseascu).
Efectele metamorfice ale puterii: autoritatea nu este o forma de putere personala (este definita de
norme si conditii sociale specifice). Autoritatea confera putere efectiva acelora care ocupa o pozitie
de autoritate. De multe ori autoritatea devine sursa de abuzuri si provoaca efecte metamorfice.
De ce are puterea acest efect?
1. ocupantii unei anumite pozitii au tendinta de a folosi intreaga putere de care dispun. Ex..
daca dispun doar de puterea de convingere o vor folosi doar pe aceea dar daca vor dispune
de puterea de a pedepsi o vor folosi cu precadere pe aceasta in dauna unor mijloace soft.
2. cei care au putere si ii controleaza pe ceilalti au tendita de a crede ca le sunt superiori si ca
se afla mai presus de regulile morale,
3
3. cei care au putere ajung la o parere exacerbat de buna despre ei si, astfel, se distanteaza de
subordinatii lor, pierzandu-si capacitatea de a intelege efectele lor asupra celorlalti.
Autoritatea este o potentiala sursa de abuzuri. De aceea, organizatia politica trebuie sa stabileasca
limite ale puterii si un control circular, de genul feed-back, intre indivizi, grupuri, institutii si actori
politici.
Giddens: nu da dreptate celor doua perspective. Pentru el puterea nu se bazeaza doar pe credinta si
incredere ci pe ipocrizie si inselaciune.
Geselleschaft
(ansambul de indivizi, separati dar asociati, care au interese partial ireductibile). In comunitate
solidariteatea se creeaza prin cultura, in societate prin structura.
Durkheim: face distinctia dintre solidaritatea mecanica (indivizii sunt asorbiti de catre grup, viata
lor fiind reglementata prin traditie si cutuma) si cea organica (individul este prioritar in raport cu
grupul si normele sociale pot fi schimbate pentru a guverna mai bine relatiile dintre indivizi
societati individualiste si foarte diferentiate.)
Weber: face disinctia dintre solidarietatea sociala afectiva (bazata pe sentimentul apartenentei de
grup) si solidarietatea rationala (bazata pe compromisul de interese). Pentru Weber rationalitatea
este elementul cheie a modernitatii. Oamenii isi bazeaza activitatea pe ratiune, pe calcul, pe
eficienta si eficacitate.
Marx: face distinctia dintre societatile bazate pe proprietatea comuna si cele bazate pe proprietatea
privata. Pentru Marx capitalul nu poate produce profit decat prin instituirea relatiei sociale.
Levi-Strauss: face distinctia dintre societatile calde (au o istorie accelerata) si cele reci (se
schimba intr-un ritm impreceptibil, incetinit).
Femielie ocupate,
Copiii.
In concluzie, daca in tre cut oamenii erau protejati de catre solidarietatea colectiva, industrializarea
si urbanizarea au determinat nevoia de a acoperi riscurile standard prin contributia statului, in
conditiile in care majoritatea populatiei a devenit dependenta de un salariu controlat de fortele
impersonale ale pietei.
Prin urmare, statul bunastarii a aparut pentru a raspunde unei serii de obiective pragmatice: sociale,
economice, politice.
XVII sec: instutionalizarea saracilor, asistenta sociala la domiciliu, infiintarea de ateliere de lucru.
1889 statul bunastarii incepe cu Bismarck intr-o Europa radical schimbata fata de secolele
precedente. Noutate absoluta este crearea sistemului obligatoriu de asigurari sociale de stat pentru
batranete, boala si invaliditate.
Dupa primul razboi mondial si in timpul si dupa Marea Criza Economica dintre 1929 si 1933
Roosevelt isi lanseaza faimosul si fastul program social New Deal.
Dupa cel de al doilea razboi mondial se consti tuie statul bunastarii in expresia sa clasica, deplin
cristalizata.
Intre 1950 si 1975 se constituie perioada de maxima espansiune a statului bunastarii si vine denumit
statul maximal sau statul optimist. Aceste generatii au produs fenomenul baby boom.
Dupa 1975 situatia a inceput sa se schimbe. Aspiratiile populatiei incep sa creasca in vreme ce
conditiile se deterioreaza: somaj, inflatie, incetinirea cresterii economice, cresterea taxelor si
impozitelor, cresterea datoriei publice.
In anii 1980 putem vorbi de o criza vizibila a statului bunastarii.
In anii 90, insa, dupa un deceniu de cautari s-a constientizat faptul ca nu este vorba despre un
fenomen trecator si ca pentru a rezolva aceasta problema este nevoie de o schimbare de paradigma.
Dupa 1990 reforma statului bunastarii a inceput sa devina o realitate empirica.
Catherine Jones incearca sa gaseasca o cale de mijloc intre unicitatea fiecarui stat al bunastarii si
multele aspecte identice. Pentru ea, diferentele sunt de nuanta, sunt grade ale statului bunastarii.
Principalii indicatori sunt: ponderea procentuala a cheltuielilor sociale in PIB; primatul valorilor
societale sau al celor individualiste; beneficii de protectie sociala universale sau conditionate de un
anumit status de munca. Astfel, sunt state ale bunastarii unde accentul cade pe capitalims si altfele
unde accentul cade pe redistribuire.
Harold Wilensky demonstreaza ca statul bunastarii nu de pinde de ideologia politica a guvernarilor
respective. Wilensky opreationalizeaza cele doua concepte bunastarea si ideologia si studiaza
corelatia dintre ele, prin analiza de regeresie, intr-un esantion format din 22 dintre cele mai bogate
natiuni ale lumii. W. Descopera inexistenta vreunui efect al ideologiei partidelor sau coalitiilor
aflate la putere asupra efortului indreptat catre protectia sociala. W crede ca cea mai puternica
variabila explicativa a aparitiei si dezvoltarii statului bunastarii este cresterea economica, bogatia
unei natuni. Cu cat dezvoltarea economica este mai mare, cu atat natiunea va avea un stat al
bunastarii mai puternic.
Esping-Andersen il contrazice pe Wilensky si construieste o tipoogie bazata pe influenta ideologiei
politice asupra politicilor sociale:
Liberale (australia, canada, sua). Principale trasaturi: piata libera, protectie sociala minima,
testrea resurselor pentru calificarea ca beneficiar al protectiei sociale.
Conservatoare (Germania, Franta, Austria italia). Mentinerea diferentierilor sociale, organizare
corporatista, traditie catolica, traditia aboslutismului si a guvernarii de tip autoritar.
Social-democrate (Suedia, Norvecia, Finalnda , tari nordice). Sistem comprehensiv, extensiv de
redistribuire a bunastarii, traditie a mobilizarii clasei muncitoare, traditia partidelor de stanga la
guvernare.
Ginsburg face urmatoarea calsificare:
Model liberal: combina responsabilitatea personala pentru propria bunastare cu
interventia minima a statului, in special pentru cazurile de saracie si marginalizare. Cei
asistati social au o perceptie negativa, fiind considerati lenesi sau incapabili sa se
descurce singuri. (modelul american)
Modelul german: se bazeza pe rolul reglator al statului, mentine echilibrul dintre piata,
libertate individuala si justitie sociala.
Modelu suedez: cheltuieli publice foarte mari, solidarietate sociala, limitarea competiei si
a inegalitatilor, impozite si taxe mari; statul nu doar ca reglator dar ca si principal
ofertant de protectie sociala.
Tipologia Titmuss:
1) Modelul redistributiv: vede politica sociala ca pe un domeniu social major, indeplinind
servicii universale, in afara legilor pietei, conform princpiului nevoilor.
2) Modelul rezidual: exista doua solutii naturale sau socialmente date prin care nevoile
individuale pot fi satisfacute: piata libera si familia. Statul si institutiile sale trebuie sa
intervina doar cand aceste doua solutii nu functioneaza sau sunt distruse.
Aceste modele functioneaza ca tipuri ideale weberiene care nu sunt 100% obligatorii pentru
realitatile empirice dar, pentru incadrarea unui anumit model, trebuie indeplinite majoritatea a
acestor criterii.
12
13
Ambele tipuri prezinta dezavantaje. Atfel, modelul redistributiv creeaza inflatie si deficit bugetar,
determina cresterea cheltuielilor publice si efecte perverse. Descreste interesul pentru munca,
decurajeaza initiativa si crestera economica fara de care politica sociala isi pierde resursele.
Birocratizarea excesiva si procedurile confuze fac posibile fraudele si erorile. De asemeni, nu
rareori universalismul poate favoriza pe cei bogati care primesc beneficii de care, de fapt, nu ar avea
nevoie, diminuand astfel resursele pentru cei aflati cu adevarat in nevoie.
Modelul rezidual costa mai putin societatea dar genera o crestere a costurilor sociale: saracie
somaj, o calitate a vietii mai redusa, subdezvoltare umana in unele segmente sociale, risipa surselor
umane, injustitie sociala, de unde un ris mai mare de aparitie a conflictelor si tensiunilor sociale.
14
3.4 Concluzii
Statul de bunastare este rezultatul a unui proces inceput inca din secolul al XIX-lea. Acest proces a
modificat estential functiile statului modern, care incepe, sub presiunea unor factori economici,
sociali, si demografici, sa-si asume functii in asigurarea bunastarii colective. Statul modern cu cei 7
piloni ai sai este produsul anumit tip de societate societate industriala, societate moderna.
In ultimele doua decenii au avut loc schimbari structurale in societatea occidentala si unii autori au
numit aceste schimbari capitalismul tarziu, altii au apreciat ca ar fi vorba de o noua etapa istorica
si au numit-o post capitalism, societate post-industriala sau societate post-moderna.
In aceasta optica , reforma statului bunastarii este necesara din doua cesiniderente:
1) Criza profunda a acestui model de politica sociala,
2) Schimbarile din societatea occidentala contemporana nu mai sunt consonante cu
rationalitatea dominanta a modernitatii si cu ambitia de a gasi solutii pentru toate sferile
vietii sociale.
Statul bunastarii a fost considerat ca nu a gestionat eficient raportul dintre stat si individ, de aceea o
tendinta a reformarii sale este marirea libertatilor individuale si restrangerea roului sau in ceea ce
priveste interventia asupra sferei private.
15
Analizand politica, vedem ca ea cuprinde indivizi, grupuri, structuri, relatii, mentalitati. Diferitele
paradigme sociologice favorizeaza in analiza lor, unul sau altul dintre aceste elemente.
Cele mai importante dispute se refera la urmatoarele raporturi:
Raportul dintre actorii politici1 si structuri. Oamenii sau cadrul institutional au rol determinant?
Raportul dintre mentalitai si structuri. Mentalitatile creaza si determina functionarea institutiilor
sau institutiile sunt cele care creeaza si determina institutiile?
Paradigma holista: termenul de holism isi are originea in greaca veche, unde holos inseamna
intreg, totalitate. In filozofia antica holismul era mai degraba un panholism, vazand universul ca un
mare intreg ce integreaza atat natura cat si societatea. In filosofia moderna acest model de
interpretare a lumii este prezent in conceptul german de Gestalt, preluat apoi de psihologie.
Ludwig von Bertalanffy a ridicat holismul la nivelul unei teorii generale a sistemelor, ca premisa a
unificarii realitatii naturale si sociale si a elaborarii unui sistem unitar al stiintei . In aceasta viziune,
intregul univers, atat cel natural cat si cel social, este alcatuit din sisteme, deci poate fi analizat prin
aceasta prisma unica si integratoare, care este teoria sistemelor (considera ca rolul determinant
apartine structurii: ea determina comportamentul actorilor, si tot ea determina mentalitatile).
Paradigma interactionista: omul nu este totalitatea statusurilor si rolurilor sale sociale. Individul
nu se conformeaza atuomat normelor sociale, el are posbilitatea de a alege, are vointa si
autodeterminare. Institutiile nu sunt realitati date ci constructii subiective (rezultate ale interactiunii
umane),
Daca prin paradigma holista explicatia schimbarii este cautata in relatia sistemului cu mediul sau
exterior, interactionismul cauta motorul interior al schimbarii, adica interactiunile dintre oamenii
care alcatuiesc sistemul.
Raymond Boudon face o analiza a celor doua paradigme (criminalitatea in cele doua viziuni):
Pentru holisti criminalitatea este rezultatul urbanizarii a unei societati. Holistii vor formula o
ipoteza (raspuns cu un anumit grad de probabilitate la intrebarea cercetarii si care face legatura intre
doua sau mai multe fenomene numite variabile). Astfel, urbanizarea va fi variabila independenta
(explicativa) iar criminalitatea va fi variabila dependenta (de explicat). Ei vor observa ca rata
crimnalitatii este mai mare in societatile mai urbanizate, deci, ar exista o relatie cauzala intre cele
doua fenomene. Aceasta explicatie nu ia in considerare comportamentele specifice ale indivizilor,
agregandu-i pe aceastia in grupuri mari.
Pentru explicatia individualista (interactionista), criminalitatea este explicit rezultatul
comportamentelor individuale. Prin aceasta paradigma indivizii si comportamentele lor explica
fenomenele sociale. Un fenomen social este intotdeauna o consecinta a actiunilor individuale.
In concluzie orientarea holista prefera nivelul macrosocial, pe cand cea interactionista, nivelul
microsocial. Holistii prefera modele pozitive, cantitative, pe cand interactionistii, pe cele
calitative, interpretative.
Aceasta viziune asupra paradigmelor sociale este simplista, pentru ca ea nu actioneaza atat de clar si
in realitate. Nu putem reduce diversitatea campului socilogic la aceste doua paradigme. Exista
nenumarate orientari intermediare si nuante.
Pentru noile sociologii, aceasta distinctie intre paradgime nu mai este operationala. Noile
sociologii nu mai opereaza cu coduri binare: materialism/microsocial, calitativ/cantitativ. Aceste
distinctii nu mai sunt relevante pentru lumea in care traim, pentru modul in care functioneaza stiinta
azi, Nu mai exista teorii generale, universale, ci explicatii aici si acum. Prin urmare, stiinta se
relativeaza si nu mai este in cautarea unor inexistente adevaruri universale.
1
Pot fi individuali sau colectivi. Ei au in comun participarea la decizia politica si la actiunea politica. Nu numai
indivziii dar mai ales organizatiile , ca sisteme concrete de actiune politica, pot fi considerate ca actori politici.
16
17
Structura relativ stabila, chair daca mai putin durabila decat a institutiilor; structura
specializata cuprinzand mai multe subsisteme din care unul este responsabil de conducrea
organizatiei,
Un set de valori care ghideaza pe membrii organizatiei in activitatea lor,
Norme formale de functionare,
Activitati specifice.
Daca vom considera politicul ca sistem, acest sistem are urmatoarea alactuire:
Doua mari sectoare institutionale : satul si politica civila,
Fiecare dintre aceste sectoare este alcatuit, la randul sau, din institutii si organizatii.
Astfel, statul este organizat pe urmatoarele domenii principale:
Executivul: guvernul central, ministerele, agentiile nationale, administratia publica
locala.
Legislativul: parlamentul, consiliile locale.
Justitia: judecatorii, tribunalele, curti de justite.
Apararea nationala: armata, servicii de informatii.
Ordinea publica: politia, jandarmeria.
Politica civila este in principal opera a trei tipuri de organizatii:
Partidele politice: obiectivul lor este cucrerirea puterii politice, a contolului legitim al
autoritatilor statului, pentru a-si putea pune in practica programul. Ele participa la activitati
care le asigura accesul la putere.
Grupurile de interese: apara drepturile si interesele materiale, economice ale unor grupuri
sociale. Grupurile de atitudine apara idei si valori. Grupruile de cauza se mobilizeaza
pentru a reactiona in privinta intereselor materiale si morale ale unui grup. Ele se apara
impotriva unor masuri care le-ar putea afecta interesele.
Lobby: organizatie profesioniste care vrea sa convinga legislativul sa adopte legi favorabile
unor anumite grupuri, folosind ca mijloace, in special, informatia si expertiza. Cuvantul este
original din limba engleza , unde inseamna hol si se refera la holurile Congresului
americanm unde erau congresmenii abordati de catre cei care voiau sa-i influenteze. In USA
lobby.ul a devenit o activitate profesionalizanta. La fel se intampla si in Parlamentul
European unde organizatiile de lobby participa efectiv la pregatirea legilor, la definirea
problemelor si prioritatilor, la stabilirea agendei.
Weber identifica trei forme tipice ale birocratiei in epoca moderna: partidul politic, interprinderea
capitalista si statul modern.
Definitie: Birocratia este o structura specifica de statusuri si roluri, in care puterea de a influenta
actiunile organizatiei creste de la baza catre varf.
Weber defineste birocratia prin urmatoarele trasaturi specifice:
1). Specializarea: o birocraie cuprinde posturi, poziii cu responsabiliti clar
definite;
2). Ierarhia: poziia inferioar este controlat i supervizat de ctre poziia
superioar;
3). Reguli i precedente: regulile generale sunt aplicate n situaii specifice;
4). Impersonaliate i imparialiate: birocraia este un instrument neutru,
care i desfoar activitatea n acelai mod, indiferent n beneficiul cui
lucreaz. Birocraia nu are sentimente, ea funcioneaz "sine ira et studio",
asemenea unui ceasornic ce arat ora exact, indiferent de cine l poart;
5). Cariera: birocraia este un sistem de promovare n funcie de criterii clar
definite, de exemplu: vechimea n organizaie, experiena, performana
profesional;
6). Norma raionalitii, care nlocuiete tradiiile, riturile, magia, ca mijloace
de atingere a scopurilor. Odat obiectivele fixate, membrii unei birocraii
(funcionarii) caut mijloacele i cile cele mai raionale, mai eficace i mai
eficiente pentru a le atinge.
Tipul de putere care acioneaz n birocraii este puterea legal, bazat pe
reglementri clare i formale, i a crei surs este poziia ocupat n ierarhia
birocratic.
19
Avantaje: Weber enumera avantajele birocratiei: eficacitatea, eficienta, precizia, viteza, stabilitatea,
prediclibilitatea rezultatelor, competenta, disciplina, discretia, neutralitatea si unitatea.
Cheia birocratiei este functionarul, numit, platit pentru ceea ce face, posedand o calificare si
interesat de cariera.
In raport cu formele anterioare de organizare, birocratia are avantajele functionarii unei masini fata
de unleata primitiva: rapiditate, economie, rationalitate.
Dezavantaje: astazi , termenul de birocratie, atat in jargonul sociologic cat si in limbajul comun
are, mai degraba conotatii negative. Birocratia devine irationala, punand in pericol atingerea
scopurilor organizatiei si cheltuind extensiv si inutil resursele organizatiei.
Cum devine posibil acest lucru?
Birocraiile niveleaz diferenele ntruct pun accentul pe disciplin, pe
experien, pe conformism. Oamenii cu adevrat talentai, creativi, cu
imaginaie, sunt nonconformiti, se simt ncorsetai de rigiditatea birocraiei.
Normele birocratice nu i stimuleaz s promoveze n ierarhie, dimpotriv, i
mpiedic. Astfel, birocraiile ajung s fie conduse de oameni mediocri, care i
controleaz pe cei valoroi. Birocraiile favorizeaz diminuarea creativitii i a
inovaiei, ceea ce pune n pericol performana organizaiei, capacitatea ei de a
reaciona rapid la schimbrile mediului exterior i, n final, nsi existena ei.
Crozier: a descris cercul vicios birocratic care impiedica schimbarea, datorita
blocajului creat de strategiile diferite ale diferitor grupuri ale unei birocratii.
Fiecare dintre acestea vrea s se autoprotejeze, adesea printr-o i mai mare
birocratizare, care blocheaz orice schimbare ce le-ar putea amenina.
Stabilitatea aparent poate dura intervale lungi, alternnd cu perioade foarte
scurte, dar violente, de criz pentru c, n loc s fie rezolvate, conflictele sunt
nbuite i ajung, astfel, s explodeze. n timpul acestor crize birocraiile nu
mai sunt conduse dup normele birocratice ci de ctre lideri autoritari
reformiti.
Birocratiile ajung organizatii gerontocratice deoarce pentru a urca in varful
ierarhiei ia timp. Birocratiile au consecinte nefaste asupra personalitatii umane
dezvoltand o adevarata biropatie:
Argyris considera ca birocratiile infantilizeaza oamenii, nelasandu-i sa se
dezvolte la adevaratul lor potential. Birocratiile trasforma oamenii in fiinte
pasive, dependente, subordinate, incapabile de o viziune larga, de o
perspectiva pe termen indelungat.
Deplasare a obiectivelor: scopul originar al functionarii organizatiei si
obiectivele oficiale sunt uitate, organizatia incepe sa urmareasca alte obiective.
Oamenii care muncesc in medii birocratice sunt, deobicei, alienati (sentimentul
pierderii controlului asupra lumii). Oamenii devin depedenti, timizi, subalterni.
20
22
26