Introducere

Din punct de vedere analitic, metodele analizei farmaceutice sunt, in mod considerabil,
mai putin complexe decat metodele de analiza pentru droguri si metabolitii acestora, decelate din
probe biologice precum sange, plasma, par sau urina. Cu toate acestea, determinarea unei
substante active dintr-o formulare farmaceutica este la fel de importanta ca determinarea acesteia
din matrice complexe, deoarece calitatea produsului farmaceutic este direct legata de sanatatea
pacientului.
In dezvoltarea medicamentelor si in controlul farmaceutic, analiza chimica joaca un rol
cheie in asigurarea unei eficiente mari si a sigurantei pacientilor. Din acest motiv, metode
corespunzatoare de control al calitatii (analiza cantitativa si calitativa, testarea puritatii, separarea
chirala, determinarea stoichiometrica etc.) sunt de importanta cruciala in industria farmaceutica.
Cercetarea farmaceutica dezvolta molecule din ce in ce mai complexe si formulari
avansate, fiecare noutate in materie de tehnici de analiza fiind de interes. Astfel, controlul
calitatii medicamentului ar trebui sa asigure utilizarea unor metode analitice corespunzatoare,
dintre care se vor prefera tehicile mai rapide si mai eficiente cu costuri reduse si un consum mic
de solventi.
Datorita importantei metodelor utilizate in controlul calitatii si datorita necesitatii de
tehnici precise si rapide, lucrarea de fata se va concentra pe metodele moderne aplicate in analiza
medicamentului din 2008 si pana in prezent. Tehnicile prezentate includ spectrofotometria
UV/VIS, fluorimetria, titrimetria, tehnici electroanalitice, metode cromatografice, gazcromatografia si HPLC, electroforeza capilara si spectroscopia vibrationala.

Metode spectrofotometrice UV/VIS

Mai multe teste spectrofotometrice UV/VIS au fost dezvoltate pentru a cuantifica
substantele active farmaceutice. Cum majoritatea acestora poseda grupari cromofore, pot fi
determinate direct in regiunea ultravioleta fara necesitatea reactiei de derivatizare.

Disponibilitatea mare a instrumentelor, simplicitatea procedurilor, aspectele economice, viteza si

precizia acestor tehnici le fac inca atractive pentru controlul medicamentului.
Cu toate acestea, metodele UV/VIS directe nu sunt pretabile determinarii simultane a
substantelor active cu spectre care se suprapun. Din acest motiv, spectrofotometria derivativa
ofera o abordare anternativa pentru imbunatatirea sensibilitatii si specificitatii metodei analitice.
Aceasta tehnica a fost frecvent utilizata pentru a extrage informatii din benzi suprapuse ale
analitilor. Aceasta consta in calcularea si reprezentarea derivatelor matematice ale curbelor
spectrale.
Alte modalitati de rezolvare a benzilor ce se suprapun sunt regresia componentelor
principale (PCR principal component regression) si modelele de calibrare ale patratelor cele
mai mici (PLS partial least square). In aceste tehici calibrarea implica corelarea datelor in
matrixul spectral X, cu datele din matrixul de concentrare Y. Matricele X si Y sunt reduse la
cativa factori folosind toate informatiile disponibile. Un model de calibrare liniar ce relationeaza
multicomponentele spectrometrului este dezvoltat.
Gujral, Haque si Shanker [BBL] au dezvoltat si validat o metoda spectrofotometrica UV
simpla pentru determinara pergabalinei in formularile faramceutice si in probele de urina umana.
Solutiile de lucru si cele stoc au fost preparate in apa dublu distilata. Absorbanta a fost masurata
la 210 nm fata de un blank. Autorii au ajuns la concluzia ca metoda propusa nu necesita alte
proceduri laborioase inainte de masuratoare si ca nici o interferenta nu a fost observata. Metoda
ropusa este simpla, sensibila (cu o limita de detectie si cuantificare de 2.47 x 10 -1 respectiv 8.15 x
10-2 g/ml) si rapida. Datorita faptului ca pergabalina nu este inca listata in nici o farmacopee,
aceasta metoda este utila in laboratoarele de control al calitatii, ce o pot valida si aplica in
analizele de rutina. Mai mult, aceasta tehnica relativ ieftina poate ajuta laboratoarele clinice sa
analizeze pergabalina neabsorbita din urina, deoarece majoritatea laboratoarelor clinice nu
poseda aparatura necesara HPLC.
Moreira si colab.[BBL] au dezvoltat si validat doua metode, bazate pe HPLC si pe
spectrofotometria UV pentru determinarea cantitativa a limiracoxibului din tablete. Metoda UV a
fost bazata pe absorbanta la 275 nm, avand ca solvent etanolul. Autorii au ajuns la concluzia ca
metoda spectrofotometrica este simpla, ieftia si rapida si au afirmat ca metoda cromatografica
este selectiva pentru determinarea produsilor de degradare a lumiracoxibului. Cu toate acestea, in
ciuda complexitatii metodei cromatografice si a cantitatii mari de reziduri generate, o separare a

lumiracoxibului de produsii sai de degradare a fost obtinuta in mai putin de 5 minute utilizand
metoda HPLC. Limita de detectie a HPLC-ului si a metodei spectrofotometrice au fost de 0.69
respectiv 044 g/ml, demonstrand ca ambele metode sunt suficient de sensibile. Nu exista nici o
metoda oficinala pentru analiza acestui medicament, astfel, ambele metode prezentate sunt utile
in analiza farmaceutica.
El-Gindy, Emara si Shaaban [BBL] au publicat o metoda cromatografica si doua metode
chemometrice pentru determinarea a doua mixturi tertiare ce contin clorhidrat de drotaverina cu
cafeina si paracetamos si clorhidrat de drotaverina (amestecul 1), metronidazol si furoat de
diloxanida (amestecul 2). Metodele chemometrice aplicate au fost PLS si PCR. Aceste abordari
au fost aplicate utilizand informatiile incluse in sectrele de absorbtie UV a solutiilor
corespunzatoare, intr-o raza a lungimilor de unda intre 210 si 300 nm, la intervale de 1 nm.
Calibrarea modelelor PCR si PLS a fost evaluata prin validarea interna, prin validarea incrucisata
si prin validarea externa. Autorii au aratat ca metodele propuse ce au fost aplicate cu succes la
determinarea acestor 2 combinatii tertiare au tutut fi aplicate amestecurilor preparate in laborator
dar si tabletelor disponibile in comert. Conform autorilor, rezultatele metodelor PLS si PCR au
fost comparate cu rezultatele obtinute prin metoda HPLC, acestea fiind in concordanta. Toate
metodele au demonstrat o sensibilitate bina pentru toti analitii cu limite de detectie mai mici de
1.99 x 10-2 /ml.
Storlarczyc si colab.[BBL] metode spectrofotometrice derivative de ordinul I si II pentru
determinarea individuala a flufenazinei, pernazinei, haloperidolului si promazinei, utilizand
metanolul ca si solvent la 2 lungimi de unda.Autorii au ajuns la concluza ca nu s-au observat
interferente ale constituentilor matrixului si ca metoda dezvoltata poate fi folositoare in controlul
calitatii medicamentelor fiind o alternativa mai ieftina fata de metodele cromatografice utilizate
in prezent. Aceasta metoda s-a dovedit ca fiind satisfacatoare, desi prezinta sensibilitate mica
pentru toate substantele active, cu limite de detectie mai mici de 3.23 g/ml. Desi autorii prezinta
aceasta metoda ca pe o alternativa simpla la metodele cromatografice, toate substantele active
sunt listate in fmarmacopei. Farmacopeea Statelor Unite si cea a Marii Britanii descriu metode
de analiza a acestor substante active precum titrimetria, spectrofotometria directa si derivativa si
HPLC, de aceea descoperirile autorilor nu prezinta o noutate din punct de vedere analitic.

Metode fluorimetrice
Spectroscopia luminescenta este o un instrument analitic extrem de sensibil si a fost
aplicat cu succes situatiilor ce necesita o limita de detectie foarte mica. Aceasta tehnica este
aplicata pentru analiza concentratiilor exprimate in ng/ml si cateodata chiar si a pg/ml.
Masurarea intensitatii luminescentei a permis determinarea cantitativa selectiva si sensibila a
unei varietati mari de substante active. Cu toate acestea, in ciuda avantajelor metodelor
luminescente, numai anumite clase de compusi prezinta luminescenta nativa, ca si consecinta a
procesului de deactivare ce are loc la nivel molecular. Mai mult, efectele imprastierii si absorbtiei
limiteaza uzul metodelor luminescente in comparatie cu alte metode analitice precum
cromatografia si spectrofotometria UV/VIS.

Spectroscopia luminescenta poate fi aplicata

utilizand trei procese diferite: fluorescenta, fosforescenta sau chemiluminescenta. Cu toate

acestea, fluorimetria este cea mai comun utilizata metoda luminescenta in analiza
medicamentului si astfel, mai jos vor fi prezentate exemple relevante ale metodelor fluorimetrice
aplicate in analiza medicamentului.
Abdel si Shaalan [BBL] au fezvoltat metode spectrofluorimetrice si spectrofotometrice
pentru determinarea pergabalinei. In cazul metodei spectrofluorimetrice, pergabalina a fos tratata
cu fluorescamina. Metoda spectrofluorimetrica a fost aplicata la determinarea medicamentului
din capsule. Conform autorilor, nu s-au observat interferente din partea aditivilor ce intrau in
componenta formularii. Tehnica a fost aplicata si determinarii in-vitro a pergabalinei din urima,
interferentele datorate amino acizilor endogeni putand fi eliminate prin complexarea selectiva cu
acetat de cupru. Administrarea concomitenta a unor medicamente precum clordiazepoxid,
clonazepam, diazepam, nitrazepam si lamotrigina nu ainterferat cu metoda analitica.
El-Enany si colab. [BBL] ai dezvoltat o metoda de derivare secundara a metodei
fluorimetrice pentru analiza simultana a amestecului binar de clorzoxazona si ibuprofen. Datoria
faptului ca aceste substante prezinta fluorescenta nativa, metoda propusa de catre autori s-a bazat
pe masurarea intensitatii fluorescentei acestor medicamente in metanol.Cu toate acestea, atat
spectrele de excitatie cat si cele de emisie ale celor doua substante s-au suprapus. Apoi, un
spectru fluorescent secundar a fost derivat din cel primar. Parametrii experimentali diferiti ce
influentau fluorescenta celor dou compusi (, Ph, tipul solventului, forta ionica) au fost

optimizati. Autorii au afirmat ca sensitivitatea inalta atinsa de metoda propusa a permis

determinarea ambelor substante active atat in formularile farmaceutice cat si in lichidele
biologice.Farmacopeea Statelor Unite [BBL] recomanda metoda spectrofotometrica pentru
determinarea clorzoxazonei in forma pura si metoda HPLC pentru derminarea acesteia din
comprimate. Pentru ibuprofen, Farmacopeea Britanica [BBL] recomanda titrarea directa in
vederea analizarii substantei active, in timp ce Farmacopeea Statelor Unite recomanda o tehnica
HPLC. Cu toate acestea, o metoda pentru analiza simultana a acestor doua substante active nu
apare in farmacopei, fapt ce demonstreaza avantajul metodei fluorimetrice. Pe langa acest fapt,
metoda aceasta a demonstrat o sensibilitate mare cu limite joase de cuantificare intre 0.086 si
0.03 g/ml pentru clorzoxazona respectiv ibuprofen.
Walash si colab.[BBL] au dezvoltat doua metode pentru determinarea rosiglitazonei
maleat in forma pura, in preparate farmaceutice si lichide biologice. Metoda I este o metoda
spectrofotometrica. Metoda II a fost bazata pe determinarea spectrofluorimetrica a rosiglitazonei
prin complexarea cu Al3+ in solutie tampon acetat cu pH-ul 5. Fluorescenta relativa a
medicamentului a fost masurata la 376 nm, iar dupa excitare la 318 nm. Ambele metode au fost
aplicate pentru determinarea rosiglitazinei din comprimate, iar metoda II a fost aplicata pentru
determinarea acestei substante in plasma umana. Stabilitatea complexelor formate au fost
studiate de catre autori. Nu exista nici o metoda standard de analiza a rosiglitazonei in nici un
compendiu analitic din SUA, Marea Britanie sau Europa. Limita de cuantificare a metodei
spectrofluorimetrice a fost de 0.02 g/ml, fapt ce demonstreaza sensibilitatea acestei tehnici ce
poate fi folosita de laboratoarele carora le lipsesc tehnicile sofisticate de separare.
Walash si colab. [BBL 19] au publicat o meoda spectrofluorimetrica kinetica pentru
determinarea individuala a verapamil clorhidrat, diltiazem clorhidrat, nicardipina clorhidrat si
flunarizina, utilizand apa ca solvent de dilutie. Aceasta metoda s-a bazat pe doxidarea
substantelor avtive cu sulfat de amoniu ceric in medu acid.Fluorescenta produsa de Ce a fost
masurata la 365 nm, iar dupa excitare la 255 nm. Parametrii experimentali diferici ce influentau
dezoltarea si si stabilitatea produsilor de reactie au fost optimizati pentru fiecare medicament in
parte. Metoda a fost aplicata analizei tabletelor comerciale, autorii ajungand la concluzia ca
aceasta este simpla, rapida si ieftina. Atat Farmacopeea Britanica cat si Farmacopeea Statelor
Unite ale Americii recomanda titrarea neapoasa pentru analiza verapamilului clorhidrat in stare
pura. In cazul comprimatelor Farmacopeea Statelor Unite recomanda analiza HPLC a acestora,

in timp ce Farmacopeea britanica recomanda metode spectrofotometrice.

Micardipina si

flunarizina nu sunt listate inca in farmacopei, metoda propusa fiind atragatoare pentru analiza
acestor doua substante.
Marques, da Cunha si Aucelio [BBL 20] au dezvoltat o metoda fluorimetrica pentru
cuantificarea camptotechinei (CPT) in irinotecan (CPT-11) si in topotecan (TPT). Pentru probele
ce contineau TPT detectia a fost facuta la 368, in timp ce probele ce contineau CPT-11 au fost
detectate la 267 nm, la o lungime de unda izodiferentiala, utilizand o derivare de oridinul II al
spectrului sincronizat. Autorii au ajuns la concluzia ca, in termen practici, determinarile ce
utilizeaza spectrofluorimetria au fost mai rapide, mai ieftine si mai usoare decat cele facute
utilizand HPLC-ul. Lucrarea lor este de relevanta mare deoarece nunu exista nici o modalitate de
determinare a acestor substante active in Farmacopeea Statelor Unite, in Farmacopeea Britanica
sau in Farmacopeea europeana. Metoda este sensibila, cu limite de detectie de 9ng/ml, fiind o
alternativa buna la tehnicile cromatografice.
Omar [BBL 21] a dezvoltat metode spectrofotometrice si spectrofluorimetrice pentru
determinarea hidroclortiazidei, indapamidei si xipamidei, bazate pe un complex tertiar format cu
eozina si plumbul in prezenta metilcelulozei ca si surfactant. Metoda fluorescenta a fost
investigata in scopul imbunatatirii sensibilitatii determinarii. Potrivit autorului, ambele metode
au fost validate si aplicate la determinarea medicamentelor studiate in comprimate. Mai mult,
excipieti comuni utilizati ca si adititvi in tablete nu interfera cu metodele propuse.Farmacopeea
Statelor Unite descrie metoda HPLC pentru analizarea hidroclortiazidei in materie prima si
pentru

tablete.Farmacopeea

Britanica

recomanda

titrarea

pentru

materia

prima

si

spectrofotometria pentru tablete.Cu privire la indapamida, ambele farmacopei recomanda metoda

HPLC atat pentru tablete cat si pentru materia prima.Nu exista nici o metoda analitica
oficializata pentru ximpamida.Avantajele metodelor dezvoltate de Omar sunt simplicitatea,
sensibilitatea mare si posibilitatea aplicarii acestora la comprimatele din comert.
Metodele spectrofluorimetrice citate in aceasta lucrare au avantajul de a fi foarte sensibile
in comparatie cu metodele spectrofotometrice si chiar in comparatie cu tehnicile
cromatografice.Mai mult, datorita faptului ca putine olecule prezinta luminescenta nativa, aceste
metode sunt considerate ca fiind selective, permitand determinarea cantitativa a unor
medicamente in matricele biologice. Cu toate acestea, limitarea acestor tehnici este constituita de
analizarea exclusiva a compusilor luminescenti sau nevoia de reactii de derivatizare ce fac

analiza mai complexa. Alt factor interesant este faptul ca metodele fluorimetrice nu permit in
general analiza substantelor asemanatoare, limitand utilizarea acestei tehnici in aplicatiile
controlului calitatii.

Metode titrimetrice
Desi titrimetria a fost deja utilizata extensiv in anii trecuti, literatura de specialitate arata
ca exista metode recente de implicare a acestei tehnici pentru analizarea unor medicamente.
Unele avantaje ale titrimetriei sunt constituite de timpul scurt al analizei si de costurile mici ale
echipamentelor folosite. Cu toate acestea, metodele titrimetrice demonstreaza o lipsa a
selectivitatii atunci cand sunt comparate cu tehnicile moderne de separare precum HPLC sau
electroforeza capilara, fapt ce a dus la limitarea curenta a untilizarii tehnicile titrimetrice. Mai
jos, sunt listate aplicatii recente ale acestor tehnici in analiza medicamentului.
Basavaiah si colab.[BBL] au dezvoltat si optimizat pantru metode de determinare a
stavudinei (STV) atat in materia prima disponibila industrial cat si in fomele de dozare prin
titrimetrie si spectrofotometrie. In titrimetrie, solutia apoasa de STV a fost tratata cu un amestec
in exces de bromat-bromura in mediu de HCl, urmata de estimarea bromurii nereactionate prin
titrarea idimetrica. Calculele in titrimetrie au fost bazate pe un raport molar de STV:KBrO 3 de
1:0.666. Conform autorilor, metodele aplicate la STV din tablete si capsule au avut rezultate
satisfacatoare. Farmacopeea Statelor Unite si cea Britanica recomanda metoda HPLC pentru
determinarea STV in stare pura sau pentru formularile acesteia. Desi metoda titrimetrica este
simpla, rapida si foarte ieftina, nu are avantajele analitice prezente la HPLC si la metodele
spectrofotometrice, cand se considera sensibilitatea si specificitatea analizei. Cu toate acestea,
metoda titrimetrica a fost capabila sa cuantifice STV din formulari.
Mostafa si AlGohani [BBL] au descris o metoda spectrofotometrica si doua metode
titrimetrice pentru determinarea nordiazepamului. Conform autorilor, aceste metode depinde de
reactia nordiazepamului cu BiI7K4ce conduce la formarea unui precipitat portocaliu.
Determinarea nordiazepamului prin titrimetria in complexul precipitat se face iodometric
folosind solutia standard de iodat de potasiu sau comlexometric folosind solutia standard de
EDTA si xylenol oranj ca si indicator. Metodele propuse au fost aplicate de catre autori pentru

determinarea nordiazepamului in tablete. Nici una dintre farmacopeile importante nu a raportat o

metoda pentru determinarea nordiazepamului, astfel metodele prezentate pot fi folosite in
laboratoarele de analiza ce au resurse limitate.
Rajendraprasad, Kanakapura si Vinay [BBL 25] au dezvoltat doua metode titrimetrice
pentru determinarea hidroxizinei diclorhidrat (HDH) in forma pura si in tablete. Metodele s-au
bazat pe reactia acido-bazica in care continutul de clorhidrat al medicamentului a fost determinat
prin titrarea cu o solutie apoasa standardizata de NaOH, fie vizua utilizand fenolftaleina ca si
indicator sau potentiometric folosind un sistem de electrozi. Procedurile au fost de asemenea
aplicate la determinarea HDH din formele de dozare si, conforma autorilor, rezultatele au fost in
concordanta cu cele obtinute prin metoda de referinta. Metoda precizata de Farmacopeea Statelor
unite pentru acest medicament in forma pura si in formulari este HPLC-ul. Farmacopeea
Britanica recomanda titrarea potentiometrica pentru analiza materiei prime, motiv pentru care
desi este o noutate cand este aplicata la comprimate, metoda nu prezinta o noutate din punct de
vedere analitic.
Ramesh si colab.[BBL 26] au descris o metoda titrimetrica si doua metode
spectrofotomerice pentru determinarea doxociclinei hiclat (DCH) atat in forma bruta cat si in
formulari.In titrimetrie. DCH a fost tratata cu un exces de bromat-bromura in mediu acid, iar
bromura reziduala a fost titrata iodometric. Autorii au ajuns la concluzia ca procedura titrimetrica
propusa este cu mult mai simpla decat metodele publicate pana acum, deoarece nu necesita
conditii de lucru foarte specifice si nu necesita echipament scump. Farmacopeea Statelor Unite si
Farmacopeea brinatica propun HPLC-ul ca metoda oficinala pentru determinarea acestei
substante active atat in comprimate cat si in forma pura.Autorii au comparat rezultatele obtinute
cu metodele oficinale si au determinat ca nu exista diferente semnificative. Mai mult, dupa
analizarea sensibilitatii metodelor propuse si compararea cu literatura de specialitate au ajuns la
concluzia ca metodele propuse sunt printre cele mai sensibile raportate pentru DCH, facand
astfel din acestea o alternativa buna pentru laboratoarele ce nu detin echipament pentru HPLC.
Dupa cum se poate observa din exemplele prezentate anterior, metodele titrimetrice sunt
ieftine, necesita instrumente simple si sunt rapide si usor de efectuat. In schimb, datorita lipsei
selectivitatii, aceste tehnici sunt din ce in ce mai putin folosite, iar pentru acest motiv lucrarile ce
utilizeaza titrimetria sunt din ce in ce mai putin gasite in jurnalele internationale.

Metode electroanalitice
Tehnicile electroanalitice ofera sensibilitate mare, limite de detectie foarte mici si
utilizarea unor echipamente simple si relativ ieftine. Electrogravimetria, coulometrie,
conductometria, potentiometria, polarografia, voltametria si amperometria sunt tehnici
electrochimice ce sunt utilizate in analiza medicamentului. Cu toate acestea, tehnicile
voltametrice sunt cele mai utilizate tehnici electrochimice in practica, literatura aducand multe
recenzii cu privire la utilizarea lor in analiza formelor de dozare.Mai jos vor fi prezentate
exemple ale metodelor electroanalitice aplicate in analiza medicamentului.
Babaei, Afrasiabi si Babazadeh [BBL 29] au construit un electrod modificat bazat pe pe
un electrod complex din nanotuburi de carbon si chitosan pentru determinarea simultana a
acetaminofenului (ACT) si a aciduui mefenamic (MEF) in mediu tampon apos.Masuratorile au
fost efectuate prin aplicarea voltametriei pulsatorii diferentiale (DPV), a voltametriei ciclice
(CV) si a cronoamperometriei (CA). Conform autorilor, performanta analitica a metodei DPV a
fost evaluata pentru detectia ACT-ului si a MEF in serul uman, in urina umana si a preparatelor
farmaceutice,

avand rezultate satisfacatoare. Farmacopeea

Statelor

Unite

recomanda

spectrofotometria pentru determinarea ACT in forma pura si HPLC pentru determinarea acesteia
in formele farmaceutice. Desi combinatiile de MEF si ACT sunt prescrise frecvent, o monografie
pentru analiza simultana a celor doua medicamente nu a fost gasita, motiv pentru care metoda
propusa este relevanta, simpla, ieftina, rapida si sensibila, cu o limita de detectie de 0.66 mol.l
si 0.46 mol/l pentru MEF respectiv ACT. Autorii au demonstrat si aplicabilitatea metodei la
serul uman si urina, astfel fiind o alternativa interesanta pentru monografiile existente.
Campestrini si colab. [BBL 30] ai utilizat un electrod cu film de bismut pentru a
cuantifica sulfadiazina din formularile farmaceutice. Filmul de bisbut a fost depozita ex situ pe
un substrat de carbon sticlos. Analiza a fost facuta prin voltametrie de pus diferential in 0.05
moli/l solutie Britton-Robinson pH 4.5. Autorii au ajuns la concluzia ca ca felectrodul compus
este pretabil determinarii voltametrice catodice directe a sulfadiazinei. Metoda precizata de
Farmacopeea Statelor unite pentru evaluarea acestui medicament in forma pura si in formularile
sale este HPLC-ul. Farmacopeea britanica recomanda cromatografia in strat subtire pentru
analiza substantie pure si titrarea pentru materia bruta si formele de dozare. Autorii au comparat

precizia metodei propuse la titrarea standard propusa de Farmacopeea Britanica perin examinare
statistica si au demonstrat ca rezultatele sunt echivalente.Partile pozitive ale acestei metode sunt
simplicitatea, senzitivitatea mare, limita de detectie de 2.1 mol/l, costurile joase si posibilitatea
aplicarii ei la produsele farmaceutice.
Veiga si colab. [BBL 34] au utilizat un electrod de carbon sticlos cu film de nanotuburi de
carbon pentru determinarea voltametrica a carbamazepinei (CBZ). Conform autorilor, raspunsul
voltametric al CBZ la acest electrod modificat a crescut semnificativ atunci cand a fost comparat
cu un electrod din sticla ne-filmat. Metoda propusa a fost aplicata la cuantificarea CBZ din
probele de apa menajera, coletate dintr-o statie de epurare si de asemenea aplicata la preparate
farmaceutice. Autorii au afirmat ca metodologia dezvoltata conduce la rezultate ce sunt in
concordanta cu rezultate obtinute prin tehnicile cromatografice. Farmacopeea Statelor Unite
recomanda pentru evaluarea CBZ din materia prima si din formularile sale HPLC. Metoda
descrisa de Veiga si colab. este o alternativa relevanta pentru metoda oficinala, deoarece este
simpla, rapida, are csturi joase si este foarte sensibila, avand limitele de detectie si cuantificare
de 40 respectiv 140 nMol/l. Autorii au aplicat metoda propusa la cuantificarea CBZ din
comprimatele disponibile pe piata si au comparat rezultatele cu cele obtinute prin HPLC-UV si
LC-MS, demonstrand ca rezultatele sunt in concordanta.
Din aceste exemple se poate observa ca metodele electroanalitice sutn o alternativa buna
la metodele HPLC pentru evaluarea formularilor farmaceutice. Avantajele tehnicilor
electrochimice sunt sensibilitatea buna, viteza rezonabila, un tratament sumar al probelor,
selectivitate satisfacatoare, aplicabilitate mare si un cost jos al instrumentelor. Cu toate acestea,
este necesara cu mult mai multa dezvoltare a metodei inainte ca voltametria sa fie adoptata ca o
metoda analitica de rutina.

Cromatografia in strat subtire

Cromatografia in strat subtire (TLC) este o tehnica simpla, cu sensibilitate moderata,
raida si ifetina ce este utilizata in analiza produselor farmaceutice. Aceasta tehnica ofera o
separare excelenta si o analiza cantitativa si calitativa a unei game largi de compusi organici si

metalo-organici. In analiza medicamentului, TLC este utilizata predominant in modul

semicantitativ, unde spot-urile solutiilor de referinta sunt comparate cu cele ale probei testate. Cu
toate acestea, majoritatea procedurilor cromatografiei in strat subtire sunt considerate ca fiind
invechite. Mai mult, progresele inregistrate in dezvoltarea straturilor absorbante si adsorbante si
in dezvoltarea instrumentelor a dus la o imbunatatire a preciziei cromatografiei cantitavite
planare, facand aceasta tehnica o alternativa economica ce poate concura sau complementa
HPLC. Mai jos sunt prezentate exemple recente ale aplicatiei TLC in domenul analizei
medicamentului:
Abdel Fattah si colab.[BBL] au dezvoltat trei metode de indicare a stabilitatii pentru
determinarea tropisetronului din formularile farmaceutice in prezenta produsilor sau de
degradare. Tehnicile propuse au fost HPLC, TLC si spectrofotometrie derivativa de ordinul I.
Autorii au procedat prin degradarea acida a compusului, au separat prousii de degradare prin
TLC si auidentificat respectivii compusi prin tehnici IR, NMR si MS. Metoda TLC s-a bazat pe
separarea tropisetronului si a produsilor sai de degradare, urmata de masurarea densitometrica a
unui spot intact la 285 nm. Separarea s-a desfasurat pe silicagel 60 F 254 pe placi de aluminiu,
utilizand ca faza mobila metanol si acid acetic glacial in raport v/v de 22:3.Conform autorilor,
metodele sugerate au fost aplicate cu succes pentru determinarea substantei in pulberea bruta, in
amestecurile preparate in laborator si in probele colectate de pe piata farmaceutica.Farmacopeea
Britanica recomanda HPLC-ul pentru analiza substantelor asemanatoare tropisetronului si
titrarea potentiometrica pentru evaluarea materialului brut.TLC se demonstreaza ca fiind o
alternativa buna la HPLC si la metodele spectrofotometrice, aceasta metoda oferind o
determinare cantitativa a tropisetronului atat simpla cat si precisa si sensibila.Mai mult, metoda a
fost comparata cu HPLC, rezultatele statistice fiind in concordanta.
Mehta si Morge [BBL 41] au dezvoltat o metodata cantitativa HPTLC pentru analiza
cantitativa a candesartan cilexetil si a hidroclortiazidei in forma de tablete. Cromatografia a avut
loc pe silicagel 60 GF254 cu faza mobila constituita din acetona-cloroform-acetat de etil-metanol
in raport volumetric de 3:3:3:0.5. Detectia a avut loc la 280 nm. Aceasta metoda are avantaje
deoarece nu exista o monografie oficinala care sa descrie analiza simultana a acestor substante
active. Metoda a fost validata si arata o sensibilitate satisfacatoare.
Miracor si colab.au dezvoltat o medota HPTLC ce utilizeaza un standard intern pentru
analiza colchicinei in formulari farmaceutice. Analitul si standardul inter au fost separati pe placi

de aluminiu ce au fost acoperite cu silicagel 60 F254. Faza mobila utilizata a fost acetat de etilacetonitril-apa-acid formic in raport volumetric de 8:1:0.5:0.5. Cuantificarea a fost facuta prin
scanarea densitometrica la 358 nm.Conform autorilor, metoda stabilita a dus la o analiza precisa
si rapida a colchicinei din formularile farmaceutice. Farmacopeea Statelor unite recomanda ca
metoda pentru analiza colchicinei- materie prima si pentru formularile farmaceutice metoda
HPLC. Farmacopeea Britanica recomanda ca metoda pentru evaluarea materiei prime titrarea
potentiometrica si spectrofotometria pentru analizarea comprimatelor. Desi metoda descrisa este
o alternativa simpla si ieftina, nici un avantaj analitic nu a fost demonstrat.
Din studiile ce au utilizat cromatografia in strat subtire pentru analiza medicamentelor s-a
putut constata ca avantajele tehnicii includ analiza rapida, costurile joase si utilizarea
conservativa a solventilor organici.

Gaz cromatografia
Gaz cromatografia (GC) si in special gaz-cromatografia cuplata cu spectrometria de masa
(GC-MS) sunt unelte foarte sensibile, precise si reproductibile, bine adaptate pentru analiza
amestecurilor complexe, aceste tehnici jucand un rol important in analiza toxicologica si a
produselor farmaceutice. Cu toate acestea, uzul GZ este imitat la compusi volatili si termostabili
sau la molecule ce pot suferi derivatizare pentru a forma produsi termostabili. Exemplele
urmatoare reprezinta aplicatii importante ale tehnicilor gaz-cromatografice in domeniul analizei
medicamentului.
Farajzadeh si colab. [BBL 43] au dezvoltat o metoda pentru extractia acidului valproic
(VPA) cu ajutorul unor fire acoperite cu fibre, reprezentand o microextractie a fazei solide, apoi a
fost determinat utilizand gaz cromatografia capilara. Metoda a fost aplicata serului uman si
formularilor farmaceutice. Autorii au folosit un fir de cupru acoperit de o membrana cu fibre de
polipropilena pentru microextractie, eficienta acestei tehnici fiind evaluata. Procesul
microextractiei a fost optimizat de catre autori si conditiile cromatografice au fost urmatoarele:
temperatura initiala a coloanei a fost mentinuta la 80 oC timp de 1 minuta, apoi a fost crescuta cu
20oC/minut pana cand a ajuns la 240oC, temperatura care a fost mentinuta 5 minute. Azotul a fost

utilizat ca si purtator. Temperaturile portului de injectare si a detectorului au fost setate la 150

respectiv 250oC. Autorii au afirmat ca limita de detectie joasa, repetabilitatea si durabilitatea
mecanica mare datorata bazei metalice sunt unele dintre cele mai importante avantaje ale fibrelor
propuse. Farmacopeea Statelor unite recomanda GC pentru analiza VPA atat pentru substanta
bruta cat si pentru formulari. Farmacopeea Brtanica face aceeasi recomandare pentru formulari
dar recomanda titrarea potentiometrica pentru evaluarea substantei brute. In comparatie cu
metodele oficinale, procedura propusa de autori este mai usor de desfasurat. Aplicarea acestei
metode pentru monitorizarea VPA din serul uman este foarte folositoare pentru laboratoarele
clinice.
Yilmaz [BBL 44] a dezvoltat o metoda gaz-cromatografica cuplata cu spectrometria de
masa pentru determinarea simultana a estradiolului valerat (EV) si medroxiprogesteron acetat
(MPA) din comprimate. Analiza cromatografica a fost efectuata pe o coloana HP-5 MS cu
grosimea filmului de 0.25 m. Gazul purtator utilizat a fost heliul, iar temperaturile injectorului
si detectorului au fost de 25oC. Parametrii detectorului MS au fost temepratura de transfer a liniei
de 28oC , o intarziere a solventului de 3 minute si energia electronilor de 70 eV. Autorul a ajuns
la concluzia ca metoda poate fi utilizata pentru analiza de rutina a preparatelor farmaceutice cu
EV si MPA intr-un timp total de 12 minute. Pentru aceste 2 medicamente, Farmacopeea Statelor
Unite recomanda metoda HPLC pentru analiza acestor substante medicamentoase si a
formularilor, in timp ce farmacopeea britanica recomanda aceleasi tehnici. Avantajul metodei
propuse de autor este alicarea simultana a analizei celor 2 medicamente. Mai mult, aceasta este
sensibila avand o limita de detectie de 15 si 25 ng/ml pentru EV respectiv MPA.
Se poate nota faptul ca, desi gaz cromatografia este o tehnica analitica ce poate fi aplicata
unei game largi de substante farmaceutice, tehnica sufera de o limitare majora deoarece nu pot fi
analizate decat compusii volatili si termostabili.

Lichid cromatografia de inalta performanta si ultraperformanta

Lichid cromatografia de inalta performanta (HPLC) este cea mai utilizata tehnica in
analiza medicamentului, iar lichid cromatografia de inalta performanta cu faza inversata (RPHPLC) este de departe cea mai populara tehnica lichid cromatografica pentru analiza
medicamentului. Mai jos sunt exemplificate aplicatii recente ale HPLC in analiza
medicamentului.
Casagrande si colab. [BBL 47] au validat o metoda HPLC pentru evaluarea cantitativa a
cvercetinei din emulsiile topice. Cromatografia a fost efectuata pe o coloana Hypersil BDS-CPS
C18 cu faza mobila reprezentata de metanol:apa 35:65, continand 2% acid acetic, iar cu un debit
de 1ml/minut. Volumul injectat a fost de 20 l, iar detectia s-a efectuat la 254 nm. Autorii au
evaluat stabilitatea fizico-chimica a materialelor si au aratat ca emulsia anionica si materiile
prime sunt stabile in toate conditiile de depozitare. Autorii au ajuns la concluzia ca metoda lor
reprezinta o tehnica utila controlului calitatii de rutina, fiind o metoda rapida cu timpul total de
lucru de 8.9 minute si cu sensibilitate mare, limita de detectie fiind de 18 ng/ml.
Davydova si colab. [BBL 50] au dezvoltat si validat un test de dizolvare si o procedura
analitica HPLC pentru evaluarea comportamentului de dizolvare a suplimentelor alimentare ce
contin vitamina A. 7 produse diferite disponibile comercial ce contin retinil acetat say retinil
palmitat au fost studiate. Analiza cromatografica a fost efectuata utilizand coloana Zorbax NH 2
Waters Alliance. Hexanul a constituit faza mobila avand debitul de 2 ml.mn. Volumul injectat a
fost de 40 microlitri cu detectia UV efectuata la 325 nm. Farmacopeea Europeana, Britanica si a
Statelor Unite prezinta capitole generale pentru dizolvare, dar nu contin monografii specifice
pentru vitamina A sub forma de comprimate. Autorii au demonstrat un timp scurt de analiza de
15 minute, dar desi acestia afirma ca metoda este sensibila, limita de detectie nu a fost
demonstrata.
Rao si colab. [BBL 52] au studiat degradarea fortata a ritonavirului (RTV) in timpul
hidrolizei (acide, bazice si neutre), oxidarii, fotolizei, stresului termic, utilizand o metoda LCMS/MS. 8 produsi de degradare au fost formati si separarea lor a fost efectuata pe o coloana
Waters Xterra C18, utilizand un amestec de apa:metanol:acetonitril 40:20:40, ca si faza mobila.
Conform autorilor, nu exista nici un raport in literatura cu privire la produsii de degradare a
ritonavitului. Noutatea metodei propuse este extinderea aplicarii unei tehnici LC-MS/MS pentru
caracterizarea produsilor de degradare si pentru determinarea cailor de descompunere a RTVului.

Lucrarile citate demonstreaza aplicabilitatea tehnicilor lichid cromatografice pentru

analiza unor substante asemanatoare, pentru elucidarea proceselor de degradare, pentru studiul
stabilitatii si pentru determinarea cantitativa a unor probe preluate din testele de dizolvare,
precum si o multitudine de alte aplicatii. Mai mult decat atat, varietatea mare de sisteme de
detectie si de coloane cromatografice disponibile fac posibila analiza tuturor substantelor
farmaceutice. Cu toate acestea, costul mare al echipamentului necesar poate genera probleme
semnificative. Pe langa costuri, tehnica genereaza reziduri in cantitati considerabile, dar aceasta
problema poate fi minimizata prin utilizarea coloanelor cromatografice ce au particule mai mici,
acestea nu doar reducand rezidurile generate dar si reducand timpul analizei.

Electroforeza capilara
Electroforeza capilara (CE) este o tehnica de separare eficienta ce poate fi aplicata atat
moleculelor mari cat si celor mici. Printre numeroasele aplicatii ale tehnicii, determinarea
cantitativa a substantelor farmaceutice este una dintre cele mai importante. Tehnica are o
eficienta mare pentru separare, are timpii de analiza scurti, consumul mic de proba si solvent si
instrumentarea este simpla si automata. Echipamentul necesar tehnicii este constituit din
electrozi, un sistem de inductie a probelor, un capilar, o sursa de energie, un detector si un sistem
de

calcul. Exista mai multe tehnici utilizate la separarea analitilor, folosind sistemul

electroforezei capilare. Aceste tehnici includ electroforeza capilara neapoasa, cromatografia

electrokinetica microemulsiva si isotacoforeza capilara. Diferite metode de detectie precum
spectrometria de masa, sunt utilizate, oferind versatilitate si sensibilitate metodelor CE.
Aplicatiile urmatoare sunt utilizate in analiza medicamentului.
Sanchez-Hernandez si colab. [BBL 55] au dezvoltat un tandem intre electroforeza
capilara cu ionizare electrospray si spectrometria de masa pentru determinarea l- si d-carnitinei
din formularile farmaceutice. Probele au fost derivatizate cu 9-fluoroenilmetoxicarbonil. 11
formulari farmaceutice au fost analizatem incluzand solutii orale, tablete si capsule moi.
Rezultatele au aratat continuturi de carnitina cuprinse intre 77 si 101%, fiind in concordanta cu
informatiile oferite de producatori. Metoda propusa are potentialul de a fi folosita in controlul

calitatii a formularilor farmaceutice ce contin carnitina. Limita de detectie pentru carnitina a fost
de 10 ng/ml, demonstrand o sensibilitate mare a metodei.
Kika si colab. [BBL 57] au dezolvat o metoda bazata pe electroforeza capilara zonala
pentru detemrinarea mitoxazonei (MTX) din formularile farmaceutice. Separarea a fost realizata
cu 25 mM acetat de amoniu la o valoare a pH-ului de 5, in 50% acetonitril. Voltajul aplicat a fost
de +30 kV, iar temperatura capilarelor a fost de 25oC. Detectia a fost realizata la 242 nm.
Mitoxantrona si doxorubicina, folosite ca standarde interne au fost separate in mai putin de 7
minute. Metoda propusa a fost aplicata pentru determinarea MTX din formularile farmaceutice
injectabile. Conform Farmacopeilor, o metoda HPLC este recomandata pentru controlul calitatii
MTX in forma pura si in forma injectabila. Cu toate acestea, tehnica oficinala are dezavantaje
precum timpii de calibrare lungi, regenerarea dificila a coloanei si timpii de retentie
nereproductibili, motiv pentru care metoda propusa de autori esteo alternativa buna la cea
oficinala. Sensibilitatea acesteia este mica, avand o limita de detectie de 5g/ml.
Zhu si colab. [BBL 59] au descris separarea enantiomerilor sibutraminei orub
electroforeza capilara zonala, folosind ciclodextrine substituite si selectori chirali. Separarea
enantiomerilor a fost realizata folosind un tampon fosfat de 20mmoli/l si de citrat 10mmoli/l, cu
pH-ul 4.3. Probele au fost injectate cu o presiune de 50 mbari timp de 5s si au fost detectate la o
lungime de unda de 223 nm. Nici o farmacopee nu contine monografia pentru sibutramina.
Metoda optimizata a fost aplicata cu succes la determinarea enantiomerilor sibutraminei din
preparatele comerciale, dovedindu-se o metoda economica si convenienta desi autorii nu au putut
demonstra limitele de detectie.
Se poate concluziona ca electroforeza capilara ofera avantaje semnificative precum
necesitatea unor cantitati mici de proba, analiza rapida, separarea eficienta, consumul mic de
reactivi si generarea unor cantitati mici de deseuri. Cu toate acestea, tehnica nu este foarte
sensibila.

Spectroscopie vibrationala

Metodele spectroscopice vibrationale sunt dormate din trei tehnici principale:

spectroscopirea IR-medie, denumita si spectroscopie Fourier, spectroscopia IR-apropiat si
sectroscopia Raman. Aplicatii recente ale acestor tehnici sunt ilustrate mai jos:
Oh si colab. [BBL 61] au publicat o metoda pentru masurarea concentratiei TiO2 intr-o
crema folosind spectroscopia Raman, fara a pre-tratra proba. Conform autorilor, distributia
particulelor de TiO2 intr-o crema foarte vascoasa poate fi neomogena la scala microscopica,
agregarea locala a particulelor fiind posibila. S-a aplicat asupra probelor o zona de imunimare
larga, aplicandu-se un laser de 6 mm diametru asupra probei. Farmacopeea Britanica si cea
Europeana recomanda titrarea cu nitrat de amonoi si ceriu 0.1 N pentru analiza TiO 2. Metoda
propusa ar fi avantajoasa fata de metoda conventionala deoarece, metoda oficinala presupune
distrugerea matrixului orgaic al cremei prin incinerare si un consum mai mare al reactivilor
chimici. Sensibilitatea metodei nu a fost prezentata de catre autori.
Talebpour si colab. [BBL 62] au propus o metoda pentru determinarea simultana a
sarurilor de penicilina G in amestecurile farmaceutice folosind spectroscopia Fourier combinata
cu chemometrica. Autorii au afirmat ca amestecul sarurilor de penicilina G este un sistem
complex datorita carcateristicilor analitice similare ale componentelor. Au fost folosite metodaa
patratelor cele mai mici si metoda patratelor cele mai mici cu functia radical bazica pentru
dezvoltarea relatiei liniare si non-lineare dintre spectre respectiv componente. PReprocesarea
ortogonala a semnalului a fost utilizata pentru a corecta informatiile neasteptate, precum
suprapunerea spectrelor si efectele de dispersie. Modelele chemometrice au fost testate pe un set
de date extern si apoui au fost aplicate analizei produselor comerciale pe baza de saruri de
penicilina G. Desi este o abordare interesanta, sensibilitatea metodei nu a fost prezentata.
Ziemons si colab. [BBL 64] au dezvoltat un model de calibrare in IR-apropiat pentru
determinarea continutului de acetaminofen dintr-un sirop cu concentratia acestui compus de 2%.
Un model de predicite a fost construit utilizand metoda patratelor cele mai mici. Prima derivata,
urmata de variatia standard au fost alese sa pre-proceseze semnalul. Modelul Ir-apropiat a fost
utilizat pentru a monitoriza in timp real concentratiile acetaminofenului in timp ce siropul era
amestecat cu cantitati variate de acetaminofen, iar conform autorilor a existat o buna concordanta
intre rezultatele experimentale si cele teoretice calculate. Pentru acetaminofen, exista mai multe
metode de analiza oficinale descrise precum HPLC, titrarea si spectrofotometria, dar avantajul
metodei propuse de ZIemons si de colaboratorii sai este faptul ca masuratorile in IR-apropiat pot

fi efectuate atat inainte cat si in timpul si dupa manufacturarea produsului final Mai mult, metoda
prezentata are o sensibilitate adecvata.
Din metodele spectroscopiei vibrationale mentionate mai devreme poate reiesi utilitatea
acestei tehnici ce este atribuita in special vitezei sale si a eficientei costurilor. Produsii analizati
sunt in general solide sub forma de pulberesi modelele generale ale spectroscopiei IR-apropiat
sunt in general de reflexie difuza. Cu toate acestea tehnica nu permite separarea analitilor,
aplicatia sa in analiza medicamentului fiind oarecum limitata. De asemenea sensibilitatea relativ
joasa a spectroscopiei IR-apropiat ii limiteaza uzul.

Concluzii
Aceasta lucrare a prezentat exemple recente ce descriu aplicatia metodelor moderne folosite in
analiza medicamentului. Exemplele au fost rezumate din literatura de specialitate, fiind
cosiderate de actualitate. Mai multe tehnici precum spectrofotometria UV/VIS, fluorimetria,
titrimetria, tehnicile electroanalitice, metode cromatografice si spectroscopia vibrationala au fost
descrise, observandu-se tendinta de a se opta pentru tehnici din ce in ce mai rapide cu costuri
reduse pentru evaluarea substantelor medicamentoase. Desi nu exista nici o tehnica perfecta pana
in momentul de fata, metodele prezentate anterior constituie o baza solida pe care se pot cladi noi
modalitati de analiza si control al substantelor active, pentru ca in final dezavantajele precum
sensibilitatea mica, lipsa specificitatii sau timpii mari de analiza sa fie eliminate complet.