Aeroclubul RomÂniei

AEROCLUBUL ROMÂNIEI
Manual de instruire în zbor, pregătire în zbor şi exerciţii aferente zborului pentru avioane ultrauşoare
Acest manual a fost întocmit de către:

Dan CHIRIAC – Comandant Detaşament Aeronave Ultrauşoare
Au colaborat:
Marinel Doru CHEVEREŞAN – instructor de zbor
Mugurel Conta IONESCU – instructor de zbor
Marian SIMION – instructor de zbor
Ştefan TOGĂNEL – instructor de zbor
Nicolae VIRCA – instructor de zbor
Prezentul manual a fost aprobat de Consiliul de Metodică şi Siguranţa Zborului al

Aeroclubului României.
Ediţia 1 / 2007 Pag. 1 / 32

INTRODUCERE
Prezentul manual cuprinde indicaţii metodologice referitoare la efectuarea pregătirii practice, la sol
şi în zbor, în vederea obţinerii licenţei de pilot de aeronave ultrauşoare motorizate clasa avion ultrauşor. La
elaborare s-a ţinut seama de prevederile RACR-APAN ULM (Atestarea personalului aeronautic navigant -
piloţi de aeronave ultrauşoare motorizate) aprobată prin OMTCT 1042 din 01.07.2003.
S-a dorit ca manualul să fie aplicabil tuturor tipurilor / modelelor de avioane ultrauşoare (echipate cu
roată de bot sau cu bechie, cu sau fără flaps, etc), de aici menţiunile de genul: “dacă există, “dacă este
cazul”, “dacă este cazul pentru tipul de aeronavă”, etc. Acolo unde vor fi întâlnite astfel de menţiuni,
instructorul va efectua ajustările necesare, conform tipului / modelului de avion ultrauşor pe care se
efectuează pregătirea, fără să neglijeze, însă să precizeze asemănările şi deosebirile între diferitele tipuri /
modele.
Pregătirea practică în vederea obţinerii licenţei de pilot de aeronave ultrauşoare motorizate clasa
avion ultrauşor, în cadrul Aeroclubului României, va fi efectuată în conformitate cu prevederile prezentului
manual. Pentru pregătirea efectuată în afara Aeroclubului României el va avea caracter de recomandare.
Ediţia 1 / 2007 Pag. 2 / 32

LISTA AMENDAMENTELOR
Amendamentele înscrise mai jos au fost încorporate în prezentul document.
Nr. Data Persoana care a efectuat Semnătura

Intrării în vigoare Amendării amendarea
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
Ediţia 1 / 2007 Pag. 3 / 32

LISTA PRESCURTATĂ A EXERCIŢIILOR DE ZBOR
Nr. CONŢINUT Observaţii

ex.
1 Familiarizarea cu aeronava (şcoala cabinei) La sol
2 Pregătirea pentru zbor. Activităţi după zbor La sol
3 Zbor de aclimatizare D.C.
4 Rulajul D.C.
5 Efectul comenzilor D.C.
6 Zbor în zonă în dublă comandă - maneabilităţi D.C.
7 Tur de pistă în dublă comandă D.C.
8 Zborul la viteze mici D.C.
9 Angajarea, scoaterea din angajare D.C.
10 Cazuri speciale D.C.
11 Tur de pistă în dublă comandă - control D.C.
12 Tur de pista în simplă comandă S.C.
13 Viraje cu înclinare mare în dublă comandă D.C.
14 Viraje cu înclinare mare în simplă comandă S.C.
15 Zbor în zonă în simplă comandă – maneabilităţi S.C.
16 Navigaţie – raid în dublă comandă D.C.
17 Navigaţie – raid în simplă comandă S.C.
18 Testarea îndemânării D.C.
Ediţia 1 / 2007 Pag. 4 / 32

EXERCIŢIUL 1 - FAMILIARIZAREA CU AERONAVA (şcoala cabinei)
Număr de exerciţii = 1
Loc de desfăşurare = la sol, la aeronavă
Timp = min. 1 H 00 MIN
Obiective:
- intrarea în aeronavă;
- explicarea amenajării cabinei de pilotaj;
- aeronava, motorul şi sistemele;
- liste de verificări;
- diferenţe atunci când se ocupă scaunul instructorului.
Proceduri de urgenţă asociate exerciţiului :

- acţiuni în cazul unui incendiu la sol, în aer, la motor sau la sistemul electric;
- cedări ale sistemelor, după cum sunt caracteristice tipului de aeronavă;
- exerciţii de evacuare - localizare a ieşirilor şi a echipamentului de urgenţă.
Mod de acţiune:
Exerciţiul se execută la sol, la aeronavă, acesta având blocajele scoase şi capacele de vizitare
desfăcute (dacă există).
Se procedează în conformitate cu manualul de zbor al fiecãrui tip de aeronavă în parte, lucrând la
rece, la sol. Conform acestora, se arată elevului modul de urcare în aeronavă (locurile precise unde se pun
piciorul şi mâna), modul de instalare în aeronavă la postul de pilotaj respectiv, ajustarea poziţiei scaunului şi
fixarea centurilor conform staturii şi a căştilor radio, modul de închidere şi siguranţare a uşilor şi ferestrelor,
accesarea comenzilor şi instalaţiilor, a contactelor, a aparaturii de bord.
La sfârşitul şedinţei, elevul trebuie să cunoască bine aeronava, sistemele şi echipamentele acesteia,
datele şi regimurile de lucru ale grupului motopropulsor, cabina aeronavei, dispunerea şi funcţionarea
aparatelor de bord, precum şi amplasarea şi funcţionarea diferitelor contacte şi comenzi existente la bord.
La debriefing, se arată fiecărui elev greşelile făcute şi modul de corectare a acestora.
1A.FAMILIARIZAREA CU AERONAVA (şcoala cabinei)

Şedinţa este condusă de către instructorul de zbor.
Înaintea începerii şedinţei elevii trebuie să se pregătească individual la cunoaşterea aparatelor de
bord: părţi componente, principii de funcţionare şi defecţiuni posibile.
- explicarea amenajării cabinei de pilotaj;
- aeronava, motorul şi sistemele;
- lista de verificări (check list);
- urcarea în cabină;
- reglarea scaunului, palonierului şi a centurilor şi ajustarea acestora (după caz).
CONTROLUL CABINEI:
- verificare cupolă: să fie curată şi să culiseze uşor, să nu existe fisuri, funcţionarea corectă a
sistemului de închidere / zăvorâre;
- verificare funcţionare libera şi completă comenzilor;
- să nu existe obiecte libere (nefixate).
CONTROLUL EXTERIOR AL AERONAVEI:

Verificare aripă dreapta:
- verificare joncţiune aripă-fuselaj: asamblare corectă, joc (prin mişcări pe verticală ale vârfului aripii),
siguranţare;
- verificare eleron, volet (după caz): deblocare, cursă completă, fără agăţări, joc, stare şarniere;
- verificare stare înveliş aripă, eleron, volet (după caz).
Verificare fuselaj:
- verificare stare înveliş: deformaţii, fisuri, lovituri, cutări.
Ediţia 1 / 2007 Pag. 5 / 32

Verificare ampenaje:
- verificare stabilizator şi profundor: fixare, asigurare, joc (se verifică jocul ampenajului orizontal în
îmbinare prin mişcare lină a profundorului şi jocul între cele două profundoare);
- verificare compensator profundor (după caz), direcţie: funcţionare corectă şi liberă;
- verificare stare înveliş.
Verificare aripă stânga:

Identic cu verificarea aripii dreapta, în plus:
- verificare prindere priză presiune totală (după caz).
Verificare tren de aterizare:

- verificare stare generală: deformaţii, jocuri, fisuri, blocări, murdărie;
- verificare pneuri: vizual presiune iar dacă pata de contact este prea mare se măsoară presiunea
şi dacă este cazul se aduce la valoarea prescrisă; stare (uzura, tăieturi, fisuri, deformări);
- verificare amortizoare (după caz): stare, funcţionare.
Verificare elice:
- se verifică dacă circuitul/circuitele de aprindere sunt decuplate;
- se verifică starea elicei: şuruburi, siguranţări slăbite, avarieri sau fisuri în pale;
- se verifică jocul unghiular al palelor;
- verificare coif elice (după caz): fisuri, siguranţare;
- se roteşte elicea cu mâna în sensul normal de rotaţie şi se urmăreşte ca motorul să prezinte
compresie constantă fara zgomote neregulate şi fără rezistenţă excesivă la rotaţie.
Verificare motor:
- se verifică dacă circuitul/circuitele de aprindere sunt decuplate;
- se scot capotajele (după caz) şi se verifică starea lor;
- se verifică, după caz, mişcarea liberă a comenzii manetă gaz, a comenzii manetă şoc, a
comenzii clapetă admisie aer motor;
- se verifică, după caz, comanda pas elice;
- se verifică, după caz, mişcarea liberă a comenzii clapetei răcire motor;
- se verifică nivelul uleiului, se completează dacă este nevoie, se urmăresc indicaţiile din
Manualul de operare şi întreţinere al aeronavei;
- se verifică, după caz, nivelul lichidului de răcire şi se completează dacă este nevoie;
- se urmăresc eventualele scurgeri de combustibil, ulei sau lichid de răcire, iar dacă sunt, se
depistează sursa acestora şi se remediază;
- se verifică starea eşapamentului;
- se verifică, după caz, starea bateriei;
- se verifică starea şi fixarea fişelor şi a cuplajelor electrice;
- după caz, se montează capotajele şi se verifică siguranţa prinderii.
Ediţia 1 / 2007 Pag. 6 / 32

EXERCIŢIUL 2 - PREGĂTIREA PENTRU ZBOR. ACTIVITĂŢI DUPĂ ZBOR
Număr de exerciţii = 1
Loc de desfăşurare = la sol, la aeronavă
Timp = min. 1 H 00 MIN
Obiective:
- controlul exterior;
- controlul interior;
- poziţia elevului, reglarea scaunului, centurilor şi comenzilor de zbor;
- verificarea pornirii şi a încălzirii motorului;
- verificarea tracţiunii;
- verificarea reducerii şi a opririi motorului;
- părăsirea aeronavei, parcarea, ancorarea şi asigurarea securităţii.
Verificarea pregătirii din proceduri de urgenţă asociate exerciţiului :

Şedinţa este condusă de către instructorul de zbor. La şedinţă participă întreaga grupă de elevi.
Măsuri de siguranţă care se iau înaintea pornirii motorului:
- verificarea spaţiului liber – să nu existe fiinţe sau obiecte în raza de acţiune a elicei;
Mod de acţiune:
Exerciţiul se execută la aeronavă, la sol, sub conducerea instructorului de zbor.
Procedurile de pornire vor fi în conformitate cu Manualul de operare şi întreţinere al fiecãrui tip de
aeronavă şi cu reglementările aeronautice în vigoare.
Şedinţa se desfăşoară la aeronavă, la cale, cu aeronava pregătită pentru pornire la sol.
Se pune accentul pe buna cunoaştere a aeronavei şi a cabinei, a aparaturii de bord şi a lucrului cu
acestea. Elevii din grupa de zbor intră pe rând în aeronava, pe postul principal de pilotaj, instructorul
ramânând pe postul său de pilotaj, verificând cunoştinţele acestora şi lămurind eventualele neclarităţi, în
special pe cele legate de exploatarea motorului, diagrama de pornire şi încercare, regimuri, parametri optimi
şi limitări. Se repetă, “la rece”, procedurile de urgenţă asociate.
La sfârşitul exerciţiului, elevul trebuie să cunoască bine acţiunile descrise mai sus, precum şi
specificaţiile cuprinse la obiective.
La debriefing, instructorul arată şi analizează cu fiecare elev eventualele lacune, explicând modul de
efectuare corectă a procedurilor.
Controlul aeronavei:
- echipamentul necesar zborului (hărţi, fişe de navigaţie, informări aeronautice şi
meterologice, etc.);
- controlul exterior, ca la exerciţiul 1;
- controlul cabinei, ca la exercitiul 1;
- poziţia elevului, după caz, reglarea scaunului, centurilor şi comenzilor de zbor;
- se reglează, după caz, înălţimea scaunului şi/sau distanţa palonierului;
- se verifică, după caz, funcţionarea flapsului;
- se verifică, după caz, buna funcţionare a frănelor prin acţionarea acestora;
- se cuplează, după caz, contactul general şi contactele sectoarelor;
- se verifică funcţionarea aparatelor pentru controlul parametrilor motorului;
Pornirea şi încălzirea motorului:
Se procedează conform specificaţiilor Manualului de operare şi întreţinere pentru tipul respectiv de
aeronavă.
Se verifică temperaturile şi presiunile, parametrii motorului conform diagramei de încercare,
circuitele de aprindere, după caz, schimbarea pasului elicei.
Ediţia 1 / 2007 Pag. 7 / 32

EXERCITIUL 3 - ZBOR DE ACLIMATIZARE
Durata unui zbor = min. 20 MIN

Număr de ieşiri = 1
Înălţimea de zbor = 150 –1000 m
Obiective:
- însuşirea, de către elev, a cunoştinţelor despre zonele de lucru, limitele lor, intrări/ieşiri în/din
acestea, înălţimi de zbor;
- însuşirea, de către elev, a mesajelor şi a modului de efectuare a convorbirilor radio conform
reglementărilor aeronautice în vigoare şi instrucţiunilor de aerodrom;
- explicarea procedurilor normale.
Verificarea pregătirii din procedurile de urgenţă asociate exerciţiului:

- pana de motor
- în rulaj;
- imediat dupa decolare;
- în zbor (procedura de repornire);
Mod de acţiune:
Zborul este executat ziua în condiţii meteorologice normale (ZCMN).
La pregătirea preliminară instructorul şi grupa de elevi pregătesc teoretic misiunea de zbor,
începând cu luarea în primire a aeronavei (controlul interior şi exterior), instalarea startului, luarea aprobărilor
de rulaj şi de decolare (convorbiri radio); instructorul arată, pe hartă, dispunerea zonelor de lucru, explică
modul de intrare şi ieşire în/din aceste zone, situaţii de urgenţă ce pot să apară şi modul de rezolvare a
acetora, operaţiuni de închidere a activităţii de zbor.
Instructorul execută tot zborul, permiţând elevului să ţină comenzile, însă fără a exercita presiune de
control pe acestea, pentru a putea simţi modul de acţiune al instructorului. După obţinerea autorizării
corespunzătoare, se intră şi se aliniază aeronava pe pistă, efectuând operaţiunile dinaintea decolării
prevăzute de lista de verificări. Se iniţiază decolarea, arătând elevului vitezele semnificative şi evoluţia
aeronavei funcţie de acestea: accelerarea, rotirea, desprinderea, urcarea, lucrul cu flapsul (după caz).
La primirea aprobării de decolare se slăbesc frânele şi se duce motorul progresiv în plin menţinându-
se aeronava pe direcţia reperului ales, cu ajutorul palonierului.
Decolarea şi urcarea se efectuează conform specificaţiilor Manualului de operare şi întreţinere al
aeronavei.
Se demonstrează elevului modul de anulare al efectului componentei transversale a vântului pe
panta de urcare, menţinând traiectoria aeronavei suprapusă peste prelungirea imaginara a axului pistei. Se
urcă pâna la înalţimea permisă în zona de lucru respectivă conform instrucţiunilor de aerodrom, zburându-se
pe un traiect care permite instructorului să arate elevului poziţia reperelor specifice faţă de aerodrom, limitele
zonelor de lucru, modul de intrare şi ieşire în/din acestea, precum şi procedurile specifice de ieşire/intrare
din/în tur de pistă (TP).
Se observă permanent parametrii şi indicaţiile aparaturii de bord, ca şi convorbirile radio, pentru a
avea un câmp imaginativ cât mai complet, actual şi real al poziţiilor şi evoluţiilor celorlalte aeronave.
Tot începând cu acest zbor, se începe pregătirea elevului pentru o eventuala aterizare forţată în
afara aerodromului, cerândui-se să aleagă un teren în vederea aterizării şi verificând buna alegere la
coborâre.
Se procedează la implicarea gradată a elevului în pilotarea efectiva a aeronavei şi în convorbirile
radio, corectândui-se greşelile şi atenuând eventuala sa crispare pe comenzi.
Se insistă pe explicarea activă a operaţiunilor de la virajul 3 pâna la oprirea din rulaj după aterizare.
Eventualele greşeli ale elevului se analizează la debriefing.
Aclimatizarea în zbor în zonă

La pregătirea preliminară instructorul şi grupa de elevi pregătesc teoretic misiunea de zbor,
începând cu luarea în primire a aeronavei (controlul interior şi exterior), instalarea startului, luarea aprobărilor
de rulaj şi de decolare (convorbiri radio); instructorul arată pe hartă dispunerea zonelor de lucru, explică
modul de intrare/ieşire în/din acestea, situaţii de urgenţă ce pot să apară şi modul de rezolvare a lor,
operaţiuni de închidere a activităţii de zbor.
Ediţia 1 / 2007 Pag. 8 / 32

Se predau elevilor cazurile speciale care pot să apară în timpul zborului.
Furături la decolare
În cazul în care furătura este până la un unghi de 300 se continuă decolarea pe noua direcţie,
corectându-se apoi pe panta de urcare.
În cazul în care furătura este mai mare de 300 se reduce motorul, se aduce aeronava pe trei puncte,
dacă este cazul, şi se opreşte evitând eventualele obstacole. Se rulează până la start de unde se poate
începe o nouă decolare, dar numai cu aprobarea conducătorului de zbor.
Cuplul reactiv al elicei

Acesta face ca aeronava să preseze mai mult pe sol roata opusă sensului de rotire al elicei şi are ca
efect mărirea forţei de frecare cu solul pe această roată.
Spargerea unui cauciuc la decolare

În timpul rulajului pe trei puncte:
- se reduce motorul;
- se întrerupe decolarea, menţinând aeronava pe direcţie cu ajutorul frânei şi palonierului
opuse cauciucului spart şi se degajează pista.
În timpul rulajului pe două puncte:
- se forţează decolarea menţinând aeronava pe direcţia de decolare;
- se execută un tur de pistă normal;
- se vine la aterizare vizând jumătatea pistei corespunzătoare cauciucului bun;
- se redresează mai jos şi se ia lua contactul cu pista pe roata bună, cu o uşoară înclinare a
aeronavei pe partea rotţi bune, menţinând direcţia cu palonierul;
- după ce viteza a scăzut şi aeronava ia contact cu solul şi cu roata spartă, se menţine
direcţia de rulaj cu palonierul şi cu frâna presate pe partea rotii bune, până când aeronava se opreşte.
Oprirea motorului în timpul luării înălţimii

- se împinge manşa în panta normală de coborâre, asigurând viteza de planare;
- se raportează la radio cazul special apărut şi se comunică poziţia;
- se escamontează trenul de aterizare (dacă este cazul);
- se scoate flapsul (dacă este cazul);
- se închide robinetul de benzină şi se taie contactele (general, magnetouri);
- se aterizează forţat executând mici devieri stânga – dreapta pentru evitarea obstacolelor;
- înainte de a lua contact cu solul se sprijină mâna stângă în bord.
Aterizarea forţată pe teren necunoscut

Pilotul ia hotărârea de a ateriza forţat atunci când :
- apare un incediu la bord;
- se inrautateste situatia meteo;
- apar alte cazuri ce nu permit continuarea zborului.
În vederea aterizării pilotul alege cu privirea un teren cât mai potrivit ca dimensiuni, lipsit de
obstacole şi, pe cât posibil, aproape de căile rutiere.
Se determină direcţia vântului şi se vine la aterizare cu acesta din faţă luânduse următoarele măsuri:
- se asigură viteza de planare;
- se raportează la radio hotărârea luată şi locul unde se aterizează;
- se escamoteaza trenul de aterizare (daca este cazul);
- se scoate flapsul (dacă este cazul);
- se închide robinetul de benzină şi se taie contactele (general, magnetouri);
- se deschide cupola cabinei;
Ediţia 1 / 2007 Pag. 9 / 32

EXERCIŢIUL 4 - RULAJUL
Durata unui zbor = 0 H 30 MIN

Număr de ieşiri = min. 1 – max. 2
Loc de desfăşurare = pe căile de rulaj şi pe pistă
Obiective:
Însuşirea, de către elev, a cunoştiinţelor referitoare la:
- efectuarea verificărilor înainte de rulaj;
- pornirea, oprirea şi viteza în rulaj;
- manevrarea motorului;
- controlul direcţiei şi efectuarea virajelor (inclusiv manevre în spaţii restrânse);
- proceduri în zona de parcare şi precauţiuni;
- efectele vântului şi utilizarea comenzilor de zbor;
- efectele suprafeţei solului;
- cursa direcţiei;
- semnale utilizate de personalul de la sol;
- verificarea aparatelor de bord;
- supravegherea situaţiei aeriene şi proceduri de control ale traficului aerian.
Explicarea procedurilor normale.
Verificarea pregătirii din proceduri de urgenţă asociate exerciţiului:

- spargerea unui cauciuc în rulaj/decolare;
Mod de acţiune:
Exerciţiul se execută la sol, pe aerodrom, fie pe o cale de rulaj, fie chiar pe pista de decolare –
aterizare, conform instrucţiunilor de aerodrom şi a autorizării acordate de către organul de trafic local. (deşi
se desfăşoară pe sol, acest exerciţiu este considerat exerciţiu de zbor).
După obţinerea aprobărilor de pornire şi de rulaj, instructorul demonstrează elevului punerea
aeronavei în mişcare, urmărirea şi respectarea semnalelor dispecerului de sol (dacă există); rulează cu
viteză mică, pentru a nu acroşa alte aeronave sau obstacole de pe sol, alegând cu grijă traiectoria rulajului.
În cazul aeroporturilor, se rulează numai pe axul căii de rulaj marcat pe pistă, executând cu stricteţe şi
promptitudine indicaţiile organului de dirijare la sol. Se urmăreşte ca turaţia motorului să asigure răcirea sa
suficientă.
Elevul este solicitat şi implicat progresiv în conducerea aeronavei, instructorul urmărindu-l şi
corectâdu-i permanent tehnica.
Manevrarea manetei de gaze nu se va face cu mişcãri bruşte. Aceasta va fi utilizată astfel încât sã
se pãstreze o viteză de rulaj constantã. Viteza de rulaj este controlatã primar cu maneta de gaze şi
secundar, cu ajutorul sistemului de frânare (după caz). Frânele se vor întrebuinţa numai când frânarea
obţinută prin reducerea manetei de gaze nu este suficientã. Folosirea îndelungatã a acestora poate duce la
supraîncãlzire.
În timpul rulajului, datoritã faptului cã viteza este micã, se pot depãşi temperaturile maxime admise
ale motorului. De aceea, este necesar ca timpul afectat operaţiunilor la sol sã fie redus la minim.
O funcţionare îndelungatã a motorului la turaţii mici, poate duce, la descãrcarea a bateriei de bord.
Viteza de rulaj trebuie sã fie relativ micã, apropiatã de cea a mersului unui om grãbit. Se recomandă elevilor
ca, în timpul rulajului, sã considere cã nu au frâne. Acestea vor fi folosite numai atunci când este strict
necesar.
Virajul în timpul rulajului se executã cu ajutorul palonierelor. Raza de viraj la sol se poate micşora
pâna la o valoare egală cu ecartamentul aeronavei, prin acţionarea frânei de pe partea dorită (după caz).
Pe durata rulajului, se întrebuinţeazã pentru localizarea aeronavei luminile de poziţie (dacă există).
La expirarea numărului de exerciţii alocat, elevul trebuie să poată rula în siguranţă, precis şi corect,
respectând întocmai procedurile de aerodrom.
Greşelile se analizează la debriefing.
Ediţia 1 / 2007 Pag. 10 / 32

EXERCIŢIUL 5 - EFECTUL COMENZILOR

Înălţimea de zbor = 150 –1000 m
Obiective:
- funcţiile comenzilor primare de zbor, pentru înclinare laterala şi revenire la orizontală;
- efectul inerţiei;
- efectul vitezei;
- efectul curentului produs de elice;
- efectul tracţiunii;
- efectul compensării comenzilor;
- efectul flapsului (dacă este cazul);
- controlul amestecului de carburant (dacă este cazul);
- controlul încălzirii carburatorului (dacă este cazul);
- acţionarea încălzirii cabinei/sistemului de ventilaţie (după caz);
- supravegherea situaţiei aeriene;
- explicarea procedurilor normale.

- aterizări forţate cu şi fără motor;
- profundor inoperant.
Mod de acţiune:
Exerciţiul se executa în zonă de aerodrom, ZCMN.
Zborul este efectuat de către instructor, care arată elevului, conform pregătirii de la briefing, efectul
comenzilor. Acestea sunt acţionate, la început, separat urmărind cu atenţie evoluţia aeronavei, apoi
coordonat, după cum urmează: efectul manşei lateral şi în profunzime; efectul palonierului; efectul manetei
de gaze; efectul trimerelor (dacă este cazul) asupra stabilităţii aeronavei în planul lor de acţiune.
Reducând motorul pâna la viteza recomandată şi având grija ca aceasta să nu fie depăşită (dar nici
atinsă viteza limită), se actionează flapsul (dacă este cazul) în toate poziţiile sale, demonstrând atitudinea,
modul de zbor şi manevrabilitatea aeronavei în fiecare din aceste configuraţii, atât în zbor orizontal cât şi în
urcare/coborâre.
Progresiv, se implică elevul în preluarea şi manevrarea comenzilor, pentru ca acesta să se
familiarizeze cu efortul, amplitudinea corectă, efectul şi modul de acţiune al acestora, obişnuindu-l să le ţină
cu fermitate şi să le mişte cu precizie şi siguranţă, coordonat şi armonios şi eliminând, cu tact, crisparea,
mişcările greşite sau inutile. Menţinând aceasta strategie, instructorul îl deprinde pe elev să îşi formeze,
treptat, stilul propriu de pilotaj, corect, eficient, degajat şi ferm.
De asemenea, elevul este stimulat şi ajutat să poarte convorbirile radio şi să nu iasă din limitele
zonei de lucru.
Pe tot parcursul zborului, instructorul îi vorbeşte elevului, explicându-i acţiunile sale, raţiunea şi
efectul acestora, solicitându-l să îi raspundă şi să execute unele manevre pe care le sporeşte progresiv ca
număr şi importanţă.
La sfârşitul numărului de exerciţii alocat, elevul trebuie să cunoască bine efectul comenzilor
aeronavei şi să le acţioneze corect şi coordonat, fără greşeli caracteristice majore.
Greşelile elevului se analizează la debriefing, cu grupa sau individual, la aprecierea instructorului de
zbor, acesta explicând fiecărui elev cauzele şi modul de corecţie.
Ediţia 1 / 2007 Pag. 11 / 32

EXERCIŢIUL 6 - ZBOR ÎN ZONĂ ÎN DUBLĂ COMANDĂ – MANEABILITĂŢI

Înălţimea de zbor = min. 150 m
Obiective:
- revederea limitelelor zonelor şi a înălţimilor de zbor;
- ieşirile şi intrările în tur de pistă;
- convorbirile radio;
- manevrele care se execută în zonă;
- forţele;
- stabilitatea longitudinală şi controlul în tangaj;
- relaţiile dintre forţe în controlul tangajului;
- stabilitatea laterală şi pe direcţie;
- controlul atitudinii;
- utilizarea comenzilor;
- compensarea comenzilor (după caz);
- reglări ale tracţiunii şi viteze asociate;
- curbele tracţiunii şi rezistenţei;
- autonomia de zbor;
- relaţia între puterea motorului, viteza aeronavei şi rata de urcare;
- efectele masei;
- efectul flapsului (dacă este cazul);
- considerente privind sistemul de propulsie;
- folosirea tracţiunii;
- efectul densităţii aerului şi altitudinii;
- efectul vântului;
- vitezele corespunzătoare unghiului optim şi ratei optime de urcare;
- regimurile motorului;
- panta de coborâre, viteza, rata de coborâre;
- coborârea cu tractiune asistata, putere/viteza, rata de coborâre;
- glisada;
- menţinerea înălţimii şi atitudinii;
- viraje orizontale;
- viraje în urcare şi în coborâre;
- viraje glisate / derapate;
- viraje cu ieşire pe cap selectat;
- supravegherea spaţiului aerian;
- erori frecvente la intrarea / ieşirea din zone;
- explicarea procedurilor normale;
- greşeli frecvente şi modalităţi de remediere a acestora.

- se vor selecta şi repeta toate cazurile speciale susceptibile.
Mod de acţiune:
Zborul se execută în zonă de aerodrom, ZCMN.
Instructorul, asistat de elev, executa rulajul, alinierea, decolarea şi urcarea în zona destinată
executării exerciţiului, până la înalţimea maximă admisă, conform instructiunilor de aerodrom.
La expirarea timpului alocat exerciţiului, instructorul începe coborârea, arătând şi explicând elevului
manevrele în coborâre, intrarea în tur de pistă, calculul prizei de aterizare şi aterizarea, până la oprirea
aeronavei.
Instructorul transferă, progresiv, din ce în ce mai mult din sarcinile pilotajului elevului, funcţie de
gradul de antrenament al acestuia, intervenind pentru corectarea eventualelor greşeli.
La terminarea numărului de exerciţii alocat, elevul trebuie să poată aprecia singur poziţia aeronavei,
atât după reperele exterioare cât şi după instrumentele de bord să stăpânească bine zborul aeronavei în
Ediţia 1 / 2007 Pag. 12 / 32

urcare în linie dreaptă, în coborâre şi în viraj cu diferite înclinări, cu flaps şi fără flaps (dacă este cazul pentru
tipul de aeronavă), până la pragul atingerii vitezei limită, lucrul cu trimerul (dacă este cazul pentru tipul de
aeronavă), păstrarea reperelor vizuale, respectarea regimurilor motorului şi a parametrilor recomandaţi, de
asemenea, abilitatea de a contracara abaterea laterală ca efect al componentei laterale a vântului şi a
momentului creat de efectul giroscopic al elicei, de a lucra cu flapsul (dacă este cazul) în limitele
recomandate, de a înţelege, a selecta, funcţie de nevoi, şi de a zbura conform unghiului optim de urcare sau
a ratei optime de urcare, trebuie să stapâneasca bine glisada, coordonarea atitudinilor aeronavei cu
aparatele de bord, convorbirile radio, pastrarea locului în zona, să îşi observe şi să îşi corecteze prompt
greşelile. Performanţele minim acceptabile vor fi: înălţimea trebuie să nu varieze cu mai mult de ± 30 m faţă
de cea prescrisă, viteza cu nu mai mult de ± 10 km/h, direcţia (capul) cu nu mai mult de ± 10°, controlul
turaţieii cu nu mai mult de ± 50 r.p.m.
Pentru o mai bună însuşire, de către elev, este recomandabil ca exerciţiul să fie despărţit în patru
părţi, după cum urmează:
1 – Linia dreaptă orizontală
Pentru o mai bună coordonare, se recomandă alegerea unui reper liniar vizibil şi bine conturat
(şosea, cale ferată, etc.), de-a lungul căruia să fie executată tema.
Progresiv, se trece la zborul în linie dreaptă orizontală către un reper punctiform, menţinând direcţia
şi înalţimea constante şi anulând eventuala derivă produsă de vânt.
Instructorul demonstrează elevului modul de executare, după care echilibrează aeronava cu ajutorul
trimerelor (dacă este cazul pentru tipul de aeronavă), indicându-i poziţia corectă a botului pe linia orizontului,
paralelismul aripilor cu solul, precum şi faţă de reperele laterale.
Se insistă ca elevul să privească preponderent la reperele exterioare, stabilind şi corectând poziţia
aeronavei în principal în raport cu acestea şi numai secundar cu ajutorul aparatelor de bord. Chiar şi în acest
caz, este necesar să se cunoască foarte bine amplasarea şi ordinea de urmărire a acestora, corectând
informaţia vizuală externă cu datele furnizate de ele.
Intrarea pe reperul liniar, la capete, se efectuează prin viraje orizontale de reaxare.
Elevul este solicitat să preia progresiv controlul aeronavei, concomitent cu creşterea experienţei şi
antrenamentului, până ce acesta stăpâneşte bine tehnica zborului orizontal. Când instructorul apreciază că
acest nivel este satisfăcător, mareşte progresiv volumul de sarcini la bord ale elevului, punând accent pe
dezvoltarea atenţiei distributive a acestuia, ca şi pe discernământului priorităţilor.
2 – Urcarea
Începând cu panta de urcare după decolare, instructorul arată elevului atitudinea aeronavei faţa de
orizontul natural, reperele vizuale alese la decolare, ca şi unghiul pe care îl fac aripile cu orizontul. Se
fixeaza unghiul de pantă funcţie de viteza recomandată pentru urcare şi se atrage atenţia elevului asupra
diferenţelor de atitudine dintre configuraţia de zbor cu flaps scos şi configuraţia după escamotarea flapsului
(dacă este cazul pentru tipul de aeronavă). La înălţimea de siguranţă, se pune aeronava la orizontală şi se
continuă zborul pâna în zonă, la nivelul inferior al acesteia, de unde se începe tema de zbor.
Instructorul măreşte regimul motorului pentru urcare şi pune aeronava în pantă la viteza
recomandată, cerând, gradat, elevului să menţină atitudinea aeronavei, în principal funcţie de repere vizuale
şi apoi funcţie de indicaţiile aparatelor de bord; de asemenea, îi arată modul de lucru cu trimerul
profundorului (dacă este cazul pentru tipul de aeronavă) şi echilibrarea aeronavei pentru zborul în urcare,
anularea efectelor vântului, precum şi lucrul cu motorul. Se demonstrează practic vitezele corespunzătoare
unghiului optim de urcare (cel mai mare câştig de înălţime pe cea mai scurtă distanţă), precum şi a ratei
optime de urcare (cel mai mare câştig de înălţime în cel mai scurt timp).
După însuşirea completă şi stabilă a zborului în urcare, în linie dreaptă cu flaps şi fără flaps (dacă
este cazul pentru tipul de aeronavă), se trece la zborul în urcare în viraj fără flaps şi cu flaps (dacă este
cazul), la început cu înclinari mici şi, pe măsură ce gradul de antrenament al elevului creşte, din ce în ce mai
mari, până la înclinarea maximă permisă.
3 – Coborârea
În zonă, reducând motorul, instructorul arată elevului atitudinea aeronavei în coborâre, respectând
parametrii motorului şi recomandările manualului aeronavei referitoare la viteze, performanţe şi limitări. Se
vor executa pante de coborâre cu rata de coborâre constantă şi cu viteza constantă, fără flaps şi cu
configuraţii diferite ale flapsului (dacă este cazul pentru tipul de aeronavă), în linie dreaptă şi în viraj, mărind
progresiv unghiul de înclinare laterală pe masura creşterii gradului de antrenament al elevului, coordonând
poziţia aeronavei faţă de reperele vizuale exterioare cu aparatele de bord.
Ediţia 1 / 2007 Pag. 13 / 32

Se execută, de asemenea, glisada până la limita specificată de manualul aeronavei, cu păstrarea

elementelor glisadei (direcţie, viteză şi înclinare), lăsând progresiv controlul elevului, odată cu însuşirea ei de
către acesta.
4 – Virajul
În zonă, instructorul explică şi demonstrează elevului importanţa alegerii reperelor vizuale şi a
folosirii liniei orizontului natural, pentru a putea efectua un viraj orizontal precis şi corect de 90 0, 1800, 3600,
folosind comenzi coordonate; cu aprox. 300 înainte de a ajunge pe reperul ales, se dau comenzi coordonate
inverse intrării în viraj, pentru scoaterea pe reper. Se deprinde progresiv elevul cu menţinerea înclinării şi a
razei de viraj constante, verificându-se şi corectându-se permanent cu aparatele de bord şi prin lucru cu
motorul.
Regula simplă “manşa atrage bila iar piciorul o respinge”, este suficientă pentru a asigura un viraj
corect. Când bila „cade” dintre repere, avem un viraj glisat iar când bila „se urcă” peste repere, avem un viraj
derapat.
Pe masură ce elevul stăpâneşte elementele virajului orizontal, i se permite mărirea unghiului de
înclinare pâna la limita permisă, însă cu menţinerea elementelor constante pe tot parcursul virajului. Elevul
este stimulat pentru a-şi observa şi corecta singur greşelile, cu comenzi adecvate şi coordonate, după ce i se
arată, de asemenea, virajele derapate şi glisate (coroborarea percepţiilor fizice cu indicaţiile aparatelor de
bord). Se trece apoi, după acelaşi algoritm, la efectuarea virajelor în urcare şi în coborâre, menţinând
constantă rata vitezei verticale.
Ediţia 1 / 2007 Pag. 14 / 32

EXERCIŢIUL 7 – TUR DE PISTĂ ÎN DUBLĂ COMANDĂ

Înălţimea de zbor = 150 - 300 m
Obiective:
- verificări înainte de decolare;
- proceduri ATC înainte de decolare;
- factori care influenţează distanţa de rulare la decolare şi începutul urcării;
- exerciţii de rutină pe timpul şi după decolare;
- latura mare, latura mică a turului de pistă, apropierea – poziţii şi exerciţii;
- factori care influenţează apropierea finală şi rulajul la aterizare;
- viteza corectă de desprindere de pe pista, folosirea profundorului, direcţie şi putere;
- efectul vântului (incluzând componenta laterală);
- efectul flapsului – dacă este cazul la tipul de aeronavă - (incluzând luarea deciziei de
utilizare şi valoarea admisă);
- efectul suprafeţei şi înclinării solului;
- efectul gradientului;
- efectul masei, altitudinii şi temperaturii atmosferice;
- efectul turbulenţei de siaj;
- efectul fenomenului de forfecare a vântului;
- specificul aeronavelor cu bechie (după caz);
- consideraţii şi proceduri privind decolarea scurtă / de pe terenuri neamenajate;
- tipuri de apropieri şi aterizări: cu motor, cu vânt lateral, cu şi fără flapsuri (dacă este cazul),
planare, teren scurt, teren moale, apropiere întreruptă, manevrarea motorului, etc;
- situaţia traficului aerian şi proceduri de control a traficului aerian, cu accentul în mod special
asupra supravegherii spaţiului aerian;
- greşeli frecvente şi remedierea acestora.

- întreruperea decolării;
- cedarea motorului după decolare;
- aterizarea întreruptă;
- pana de motor în toate fazele zborului.
Mod de acţiune:
Zborul se execută ZCMN; vizibilitatea orizontală trebuie să asigure vederea optimă a terenului de
aterizare din orice punct al TP.
După obţinerea autorizării corespunzătoare, instructorul, asistat de elev, efectuează rulajulm,
aliniază aeronava pe pistă, şi efectuează operaţiunile dinaintea decolării. Apoi initiază decolarea, arătând
elevului vitezele semnificative şi evoluţia aeronavei funcţie de acestea: accelerarea, rotirea, desprinderea,
urcarea, asigurarea vitezei în panta de urcare, lucrul cu flapsul şi trenul (dacă este cazul pentru tipul de
aeronavă), coordonarea atitudinii aeronavei cu aparatele de bord, evitarea înclinării pe pantă.
Se demonstrează elevului modul de anulare a efectului componentei transversale a vântului pe
panta de urcare, menţinând traiectoria aeronavei suprapusă peste prelungirea imaginară a axului pistei, ca şi
vitezele corespunzătoare unghiului optim de urcare şi ratei optime de urcare.
La înălţimea prescrisă de instrucţiunile de aerodrom, se pune aeronava la orizontală, se ia reper şi
se execută virajul 1, de 900. Se continuă zborul la orizontală pe latura a doua a TP până la virajul 2, care se
face tot de 900, la orizontală.
Începând cu virajul 2, instructorul arată elevului modul de executare a laturii mari a TP, reperele
pentru menţinerea direcţiei şi a paralelismului cu pista (anularea efectelor laterale ale vântului), convorbirile
radio, lucrul cu trimerele (dacă este cazul), confruntarea reperelor vizuale cu indicaţiile aparatele de bord.
Se arată elevului modul de alegere al locului efectuării virajului 3 sau a virajului de bază, în funcţie
de procedura existentă, ca şi de condiţiile concrete (vânt, priorităţi de trafic, indicaţii ale organului de trafic,
etc.), care pot determina ca acest viraj să fie mai mare sau mai mic de 900, modificând astfel direcţia şi
Ediţia 1 / 2007 Pag. 15 / 32

lungimea laturii de bază. Virajul 4 poate fi, în consecinţă, mai mic sau mai mare de 900, valoarea acestuia,
locul de începere şi unghiul de înclinare în viraj fiind determinate de condiţiile concrete momentane. La
finalizarea acestui viraj, aeronava trebuie să fie axată pe direcţia pantei de aterizare. Dacă distanţa până la
pragul pistei, este prea mare, se va continua zborul pe direcţie la orizontală, pâna la locul optim de începere
a coborârii, cu toate fazele acesteia: apropierea iniţială (porţiunea superioară a pantei de coborâre),
apropierea finală (porţiunea inferioară a pantei de coborâre), redresarea şi îndulcirea (la aprox. 5 – 7 m faţă
de sol) şi filarea (la aprox. 0,5 – 1,5 m faţă de sol). Corectarea vitezei pe pantă se face mărind sau
micşorând turaţia motorului. Efectele vântului lateral se corectează cu mişcări coordonate de manşă şi
palonier, păstrând constant unghiul de planare. Dacă, până la înălţimea de 50 m faţă de sol, se constată că
pista nu este libera, pilotul ia decizia de ratare.
La înălţimea de filare, aeronava va zbura paralel cu solul şi se va aduce cu axul longitudinal în axul
pistei sau paralel cu acesta. Privirea elevului în filare este în faţă, la 20 – 30 m, şi lateral stânga, sub un
unghi de 150 – 200 faţă de axul longitudinal al aeronavei. Pentru luarea contactului cu solul, manşa se trage
lin şi complet spre înapoi, în aşa fel încât aterizarea să se facă pe roţile trenului principal (sau pe trei puncte,
în cazul aeronavelor cu bechie). Poziţia „cu roata de faţă sus” nu trebuie exagerată, pentru a nu lovi solul cu
coada aeronavei.
După aterizare, se menţine aeronava pe direcţie, până ce viteza scade până la valoarea celei de
rulaj, întrebuinţând frânele cu moderaţie şi respectând prevederile manualului de zbor. La această viteză se
degajeaza pista.
De la un anumit grad de antrenament, la comanda instructorului sau a CZ, se vor putea executa
decolări în continuare (touch and go).
Se procedează la implicarea gradată a elevului în pilotarea efectivă a aeronavei, corectându-i-se
greşelile şi eventuala crispare pe comenzi.
La expirarea numărului de exerciţii alocat, elevul trebuie să fie capabil să execute legat toate
elementele TP, respectiv decolarea, urcarea, zborul pe traiectul TP, eşalonarea, calculul prizei de aterizare
şi aterizarea, precum şi să-şi corecteze eventualele greşeli. Întreg zborul, convorbirile radio şi manevrele
necesare trebuie să poată fi executate de către elev, sub conducerea şi supravegherea instructorului.
Greşelile se vor analiza la debriefing, cu toată grupa de elevi.
Ediţia 1 / 2007 Pag. 16 / 32

EXERCIŢIUL 8 - ZBORUL LA VITEZE MICI

Obiective:
- pilotarea aeronavei la viteze mici: viteza limită şi viteza de angajare + 10 km/h;
- pilotarea aeronavei la viteze mici: viteza limită şi viteza de angajare + 5 km/h;
- zborul la viteze mici cu distragerea atenţiei;
- greşeli frecvente şi modul de remediere a acestora.
Verificarea pregătirii din proceduri de urgenţă asociate exerciţiului :

- scoaterea din angajare.
Mod de acţiune:
Instructorul, asistat de elev, efectuează manevrele de rulaj, aliniere, decolare şi urcare în zonă,
permiţându-i acestuia un grad de acţiune conform stadiului său de antrenament, şi corectându-i eventualele
greşeli.
În zonă, odată ajuns la înălţimea de lucru prescrisă, atrage atenţia elevului asupra comportamentului
aeronavei, o pune la orizontală, de preferinţă în vânt şi de-a lungul unui reper liniar vizibil şi – din zbor în linie
dreaptă – începe să reducă motorul, deci viteza acesteia, menţinând indicaţia variometrului pe 0, prin
tragerea concomitentă şi gradată a manşei coordonată cu acţionarea manetei de gaze, stabilind o rată de
pierdere a vitezei suficientă pentru ca elevul să aibă timp să observe schimbările de atitudine şi
comportamentul aeronavei. Concomitent cu reducerea motorului, se compensează cuplul giroscopic al elicei
cu palonierul, ţinând bila indicatorului de glisadă la mijloc. Se reduce viteza până la apariţia efectivă a
simptomelor caracteristice, respectiv tremurături ale aeronavei datorate desprinderii fileurilor de aer,
instabilitate şi efect redus al comenzilor. Aeronava se va menţine în această zonă de viteze cât mai mult,
însă fără să se ajungă la angajare ci de la această viteză plus 10 km/h şi apoi plus 5 km/h, remarcând
diferenţele. Se va demonstra creşterea semnificativă a stabilităţii la scoaterea flapsului (dacă este cazul la
tipul de aeronavă); de asemenea, se va lucra cu trimerul profundorului (dacă este cazul pentru tipul de
aeronavă) pentru compensarea efortului pe manşă. Se va executa zbor în limită şi în viraj, urmărind
creşterea valorii vitezei critice şi relaţia de proporţionalitate a acesteia cu unghiul de înclinare al aeronavei.
Pe tot parcursul exerciţiului, se va avea în vedere să nu se depăşească limitele specificate în
manualul aeronavei.
Progresiv, odată cu creşterea gradului de antrenament, se vor lăsa comenzile elevului, eliminându-i
eventualele mişcări prea ample, bruşte, necoordonate şi nejustificate.
La terminarea numărului de exerciţii alocat, elevul trebuie să poată executa zbor la viteze mici şi în
zona vitezei limită corect şi sigur, controlând aeronava cu mişcari coordonate şi oportune, atât în linie
dreaptă cât şi în viraj, observându-şi şi corectându-şi singur greselile.
La terminarea exerciţiului în zonă, instructorul va implica elevul cât mai mult în convorbirile radio
precum şi în pilotarea aeronavei, la coborâre, intrare în TP, calculul prizei începând de la virajul 3 şi până la
aterizare.
Fiecare fază a zborului se va analiza atent şi amănunţit la debriefing, cu întreaga grupă de elevi, se
vor analiza greşelile fiecăruia, insistându-se pe cauzele producerii acestora şi pe modul de înlăturare a lor,
pentru a mări eficienţa însuşirii.
Ediţia 1 / 2007 Pag. 17 / 32

EXERCIŢIUL 9 – ANGAJAREA, SCOATEREA DIN ANGAJARE

Înălţimea de zbor =min. 500 m
Obiective:
- caracteristicile angajării;
- unghiul de incidenţa;
- eficienţa comenzilor în angajare;
- factori care influenţează viteza de angajare:
* efectul flapsurilor (după caz);
* efectul tracţiunii / masei / componentelor greutăţii / factorului de sarcină;
- efectul dezechilibrului în angajare;
- simptomele angajării;
- recunoaşterea angajării şi scoaterea din angajare cu şi fără folosirea tracţiunii;
- angajarea cu flapsul scos (dacă este cazul pentru tipul de aeronavă);
- regimul maxim de putere la urcare;
- angajarea şi scoaterea din angajare în manevre cu factor de sarcină supraunitar;
- scoaterea din angajare din stadiu incipient pe timpul schimbării configuraţiilor de zbor;
- necesitatea scoaterii din angajare;
- erori frecvente şi modalităţi de remediere a acestora.

- angajarea şi scoaterea din angajare;
- performanţe, limite şi limitări ale aeronavei şi motorului.
Mod de acţiune:
Instructorul execută decolarea şi urcarea în zonă, implicând cât mai mult elevul în pilotaj. În zonă, ca
şi la exerciţiul precedent, instructorul alege directia de lucru, de preferinţă în vânt şi de-a lungul unui reper
liniar vizibil. Aici, stabileşte o rată de pierdere a vitezei suficientă pentru ca elevul să aibă timp să observe
schimbările de atitudine şi comportamentul aeronavei. Concomitent cu reducerea motorului, se
compensează cuplul giroscopic al elicei cu palonierul, ţinând aeronava la orizontală şi bila indicatorului de
glisadă la mijloc. Înainte de apariţia efectivă a simptomelor caracteristice, respectiv tremurături ale aeronavei
datorate desprinderii fileurilor de aer, instabilitate şi efect redus al comenzilor, se atrage atenţia elevului
asupra momentului la atingerea şi depăşirea lui, când aeronava devine incontrolabilă şi cade, fie în faţă, fie
pe o parte (dacă bila nu este la mijloc, în partea palonierului mai apăsat). În momentul căderii aeronavei,
instructorul slăbeşte comenzile: manşa către în faţă iar dacă aeronava cade şi înclinat, dă picior şi manşă
înspre partea înclinării. Mişcarea este o însumare a celor trei comenzi şi este cunoscută prin expresia:
„urmăreşte aeronava cu comenzile”. Odată cu mărirea vitezei aeronavei în picaj, aceasta devine din nou
controlabilă (fileurile de aer se lipesc din nou pe profilul suprafeţelor de comandă). Instructorul scoate din
înclinare, apoi măreşte regimul motorului şi aduce aeronava la orizontală. Instructorul insistă asupra ordinii şi
a modului de manevrare a comenzilor pâna ce este sigur că elevul şi-a însuşit corect şi stabil tehnica
scoaterii din angajare şi actionează prompt, eficient şi coordonat în această situaţie.
În cazul angajării cu flapsul scos, imediat după restabilirea controlului se dă comanda de
escamotare a acestuia.
De asemenea, aeronava se poate angaja şi cu motor, imprimându-i-se o pantă de urcare
accentuată. Acum este nevoie de un plus de atenţie şi promptitudine, deoarece aeronava cade mai brusc şi
mai rapid. Comenzile de redresare vor trebui să fie şi ele mai prompte şi mai hotărâte.
ATENŢIE ! La scoaterea din angajare, ordinea comenzilor va fi întotdeauna:
1) SE REDUCE COMPLET MOTORUL;
2) Se urmăreşte aeronava cu comenzile;
3) Se opreşte rotirea;
4) Se scoate din înclinare;
5) Se măreşte regimul motorului;
Ediţia 1 / 2007 Pag. 18 / 32

6) Se aduce aeronava la orizontală;

7) Se ia înălţime.
Pe tot parcursul exerciţiului, se va avea în vedere, să nu fie depăşite, limitele specificate în manualul
aeronavei.
Progresiv, odată cu creşterea gradului de antrenament, se vor lăsa comenzile elevului, eliminându-i
eventualele mişcari prea ample, bruşte, necoordonate şi nejustificate.
La terminarea numărului de exerciţii alocat, elevul trebuie să poată executa angajări fără motor şi cu
motor, cu şi fără flaps (dacă este cazul pentru tipul de aeronavă), controlând aeronava cu mişcări
coordonate şi precise, atât în linie dreaptă cât şi în viraj, observându-şi şi corectându-şi singur greşelile.
La terminarea exerciţiului în zonă, instructorul va implica elevul cât mai mult în convorbirile radio
precum şi în pilotarea aeronavei, la coborâre, intrare în TP, calculul prizei începând de la virajul 3 şi până la
aterizare.
Fiecare fază a zborului se va analiza atent şi amănunţit la debriefing, cu întreaga grupă de elevi, se
vor analiza greşelile fiecăruia, insistându-se pe cauzele producerii acestora şi pe modul de înlăturare a lor,
pentru a mări eficienţa însuşirii.
Ediţia 1 / 2007 Pag. 19 / 32

EXERCIŢIUL 10 – CAZURI SPECIALE

Obiective:
- situaţii în care este necesară aterizarea preventivă;
- verificări ale cedării motorului;
- cauze posibile ale cedării motorului;
- alegerea terenului de aterizare;
- aterizarea pe un aerodrom amenajat;
- aterizarea pe un aerodrom scos din uz;
- aterizarea pe un teren neamenajat;
- vedere de ansamblu;
- asigurarea unui plan de rezervă pentru cazul schimbării celui iniţial;
- considerente referitoare la distanţa de planare;
- planificarea coborârii;
- tur de pista şi apropiere;
- latura mare a turului de pistă;
- apropierea finală;
- consideraţii privind suprafaţa solului;
- comunicaţii, folosirea staţiei radio;
- acţiuni după aterizare;
- acţiuni după aterizare – securitatea aeronavei;

- defecţiuni ale motorului în toate fazele zborului;
- incendiu la motor;
- alegerea unui teren de aterizare din aer;
- amerizarea;
- repornirea motorului în aer.
Mod de acţiune:
Zborul se execută ZCMN, iar vizibilatea orizontală trebuie să asigure vederea optimă asupra
terenului de aterizare din orice punct al TP.
După obţinerea autorizării corespunzătoare, instructorul, asistat de elev, rulează, aliniază aeronava
pe pistă, şi efectuează operaţiunile dinaintea decolării. Apoi efectuează decolarea şi, eventual deplasarea în
zona prescrisă pentru efectuarea exerciţiului, implicând cât mai mult elevul, corespunzător nivelului de
pregătire al acestuia, în pilotarea aeronavei atât în efectuarea operaţiunilor dinaintea decolării, decolării
propriuzise, deplasării în zonă cât şi în revenirea din aceasta, intrarea în TP, aterizare.
Exerciţiul propriuzis se efectuează, la decizia instructorului şi conform instrucţiunilor de aerodrom,
din TP sau în zona prescrisă.
Înstructorul explică şi arată practic elevului modul corect de acţiune în fiecare situaţie de urgenţă,
conform celor precizate în continuare, implicând progresiv elevul în preluarea comenzilor aeronavei, până la
însuşirea completă şi corectă a temei.
La decizia instructorului, fiecare situaţie specială poate fi executată efectiv sau simulată până la o
înălţime considerată de acesta ca fiind sigură pentru redresare şi revenirea la zborul normal.
1. Aterizarea forţată
De la primele exerciţii de zbor, se începe pregătirea psihică a elevului pentru o eventuală aterizare
forţată în afara aerodromului şi rezolvarea problemelor pe care aceasta le implică, respectiv: economisirea
înălţimii şi asigurarea vitezei optime recomandate de planare, alegerea unui teren cât mai convenabil în
vederea aterizării, punerea aeronavei pe cap către acest teren, încercarea de a determina cauzele opririi
motorului, alegerea profilului optim de apropiere funcţie de condiţiile momentane şi respectarea acestuia,
Ediţia 1 / 2007 Pag. 20 / 32

manevrele indicate pentru apropiere (concomitent cu transmiterea mesajelor de urgenţă: anunţarea

organului de trafic aerian cu care suntem în legatură, identificare, poziţie, decizia comandantului de
aeronava şi / sau mesajul „Mayday !” pe frecvenţa 121,5 Mhz, afişarea pe transponder – dacă este în
dotarea aeronavei - a codului 7700), abordarea optimă a locului şi înălţimii efectuării apropierii finale pentru
aterizarea sigură pe terenul ales.
Instructorul „construieşte” şi cultivă cu grijă, din timp, mentalitatea şi abilităţile elevului care îi vor
permite acestuia, de-a lungul întregii cariere de pilot, să ia, în timpul cel mai scurt, decizia optimă şi să o
ducă la îndeplinire cu succes.
Pilotul trebuie să ţină cont, în luarea deciziilor, de recomandarile manualului de utilizare al aeronavei.
În plus, pentru a-şi asigura cele mai favorabile condiţii, va ţine seamă de următoarele considerente:
- se alege un teren cât mai potrivit ca dimensiuni, neobstacolat, cu o culoare cât mai uniforma şi pe
cat posibil aproape de căile rutiere;
- se determină direcţia şi intensitatea vântului la sol, luând ca elemente de referinţă arcuirea copacilor,
praful, fumul, etc.;
- se vine la aterizare cu vânt de faţă; totuşi această regulă trebuie reconsiderată cu discernământ,
funcţie de natura, dimensiunile şi obstacolarea terenurilor avute la dispoziţie;
- la aterizarea pe culturi, pilotul trebuie să considere vârful acestora drept suprafaţa de contact şi este
de preferat să se aterizeze de-a lungul rândurilor şi să se fileze cu o viteza cât mai aproape de cea limită,
pentru ca distanţa de oprire după aterizare să fie minimă;
- pe arături se aterizează în lungul brazdelor;
- pe pădure se alege o zonă de copaci cu coroana cât mai deasă;
- la deal şi la munte aterizarea se va face contra pantei, cu un excedent de viteză suficient pentru a
asigura filarea „în sus”;
- amerizarea se va efectua în lungul valurilor;
- toţi ocupanţii aeronavei verifică din vreme şi ajustează centurile de siguranţă;
- înaintea luării contactului cu solul, ocupanţii aeronavei se vor sprijini cu mâna stângă de un element
rigid din cabină (tablou de bord, spătarul scaunului din faţă, element al structurii de rezistenţă, etc.).
În executarea acestui exerciţiu instructorul va respecta principiul creşterii progresive a gradului de dificultate,
conform nivelului de pregătire al elevului.
Deşi simularea acestui caz special presupune că, la momentul potrivit, se măreşte regimul motorului şi se
recâştigă înălţimea, trebuie să fie luată serios în considerare posibilitatea de a o efectua în mod real.
Cultivarea acestei mentalităţi va pregăti elevul pentru posibilitatea de a rezolva o asemenea problema.
La terminarea numărului de exerciţii alocat, performanţele minim acceptabile ale elevului vor fi considerate
următoarele:
- recunoaşterea situaţiei şi reacţia rapidă şi corectă pentru a imprima aeronavei viteza optimă de
planare;
- urmarea metodică sigură şi precisă a procedurilor indicate;
- procedura optimă de apropiere este urmată cât mai curând posibil;
- abaterea de la viteza recomandată pentru apropiere este de maxim de ± 10 km/h;
- la punctul de iniţiere a ratării, trebuie să fie evident că aeronava poate să aterizeze în siguranţă în
perimetrul selectat.
Debriefingului i se va acorda o atenţie specială. Se va analiza cu toată grupa, în detaliu, acţiunea fiecărui
elev.
2. Aterizarea preventivă
Este de aşteptat ca acest caz real să survină, de regulă, fie atunci când condiţiile meteo se
deteriorează rapid şi sever, făcând imposibila întoarcerea aeronavei pe aerodromul / terenul de decolare,
sau aterizarea pe un aerodrom / aeroport de rezervă, pilotul fiind nevoit să ia decizia de a ateriza pe un teren
ales din aer, fie în cazul în care se constată că combustibilul aflat la bord nu este suficient pentru a se ajunge
la destinaţie sau la un aerodrom / aeroport alternativ.
În această situaţie, pilotul, profitând de avantajul funcţionării motorului, poate efectua 2–3 treceri, cu
viteză mică, la verticala marginii terenului ales, la o înălţime de 25 – 50 m, pentru a observa dacă terenul
este bun pentru aterizare.
În principiu, acest exerciţiu se execută ca şi exerciţiul 16, urmărindu-se aceleaşi obiective şi
performanţe. În plus, instructorul creeaza elevului posibilitatea de a duce până la capăt aterizarea în zona
vizată, sub atenta sa supraveghere, atunci când există certitudinea – urmând o procedura corectă – că se
poate prinde fie pista de operare, fie un teren corespunzător.
Începând de la acest stadiu al pregătirii, acest exerciţiu poate fi impus spre rezolvare elevului,
oricând instructorul crede de cuviinţă şi sunt întrunite condiţiile necesare.
Ediţia 1 / 2007 Pag. 21 / 32

Procedeul executării inopinate a acestui exerciţiu, constituie un excelent mod de antrenare a elevului
şi de formare a calităţilor morale şi a abilităţilor practice indispensabile formării elevului pilot. Elevul trebuie
să acţioneze calm, rapid şi precis, economisind viteza şi înălţimea, efectuând manevrele necesare şi
adoptând profilul cel mai convenabil pentru a ateriza în siguranţă pe terenul ales.
Pentru o eficientizare maximă a analizei de la debriefing, cu grupa, se poate cere fiecărui elev să îşi
menţioneze şi să îşi analizeze singur greşelile.
Alte precizări privitoare la cazurile speciale:
A. Oprirea motorului
- Oprirea motorului în timpul decolării – distanţa în faţă este suficientă pentru aterizarea normală
- se împinge manşa, uşor, până la zborul în palier
- se închide robinetul de benzină
- se taie contactul aprinderii
- se efectuează aterizarea în faţă, dacă este cazul cu mici devieri stânga – dreapta pentru
evitarea eventualelor obstacole
- Oprirea motorului în timpul decolării decolării – distanţa în faţă nu este suficientă pentru aterizarea
normală
- se împinge manşa, uşor, până la zborul în palier
- se taie contactul aprinderii
- se efectuează o aterizare “placată”
Dacă înălţimea este de peste 150 de metri, iar terenul nu permite efectuarea aterizării în faţă, se
poate efectua viraj de 180º pentru aterizare în sens invers decolării.
ATENŢIE: Sub înălţimea de 150 de metri, nu se efectuează viraj de 1800 pentru aterizarea pe
aerodrom în sens invers decolării.
B. Foc sau fum la aeronavă

- La sol
- se împinge maneta de gaz în plin şi se menţine până la oprirea motorului
- după oprirea motorului se taie contactul aprinderii
- se închide întrerupătorul general
- se acţionează extinctorul portabil, după caz
- În timpul decolării
- se procedează ca la punctul 2, a) şi, în plus, se respectă indicaţiile de la punctul 1.
- În zbor
- se împinge maneta de gaz în plin şi se menţine până la oprirea motorului
- după oprirea motorului se taie contactul aprinderii
- se închide contactul aprinderii
- dacă aeronava este prevăzută cu elice cu pas reglabil în zbor, se pune pasul elicei pe mic
- se închide întrerupătorul general
- se aterizează pe primul teren utilizabil
- după aterizare se acţionează extinctorul portabil, după caz
În caz de incendiu zborul până la aterizare se va efectua glisat pentru a devia flacăra.
ATENŢIE: după stingerea incendiului NU SE REPORNEŞTE MOTORUL, se depistează cauza

producerii acestuia.
C. Zbor planat
- se pune maneta de gaz pe mers în gol;
- se închide contactul aprinderii
- se pune voletul / flapsul (dacă există) pe poziţia 00
- se închide clapeta de răcire a motorului (dacă există)
ATENŢIE: Întrerupătorul general al bateriei rămâne cuplat pentru alimentarea celorlalţi consumatori:
radio, aparate bord, etc.
Ediţia 1 / 2007 Pag. 22 / 32

D. Aterizare forţată
- Consideraţii:
Aterizarea în teren necunoscut cere o recunoaştere (apreciere) din aer a terenului (aprecierea
denivelării, durităţii, direcţiei vântului, stării vegetaţiei, lungimii, etc.) pentru a se proceda în
conformitate cu posibilităţile oferite de acesta. O planare uniformă şi un contact lin cu solul la
aterizare constituie un mare avantaj.
- Aterizarea cu una din roţile trenului principal dezumflată
Dacă, la aterizare, aeronava are tendinţa de deviere fără o cauză aparentă, aceasta este dovada
dezumflării unei roţi. Pilotul va menţine aeronava pe direcţie, utilizând eleroanele şi palonierul iar
după micşorarea vitezei, când eficacitatea suprafeţelor de comandă scade, prin frânarea mai
accentuată a roţii bune (dacă dacă este posibil la tipul de aeronavă).
- Aterizarea pe suprafeţe de apă (amerizarea)
- se pune voletul / flapsul (dacă există) pe poziţia 00
- se alege direcţia de amerizare contra vântului, pentru vânt puternic şi apă agitată sau
paralel cu valurile, pentru vant slab şi valuri mari
- se opreşte motorul
- se deschide cupola cabinei
- înainte de contactul cu apa se închide întrerupătorul general
- contactul cu apa se ia lin cu aeronava într-o postură uşor cabrată
- se părăseşte cat mai rapid aeronava deoarece aceasta pluteşte un timp limitat
AVERTIZARE: Aprecierea înălţimii deasupra apei poate fi eronată
E. Viteza limită
- Consideraţii
În apropierea vitezei de angajare apare o avertizare aerodinamică, datorată desprinderii fileurilor de
aer, manifestată prin uşoare scuturături ale aeronavei.
Angajarea în limită de viteză se produce blând, simetric, prin oscilaţii în tangaj.
Redresarea (scoaterea din angajare) se realizează prin împingerea manşei sau chiar prin simpla
eliberare a acesteia. Redresarea este promptă, cu o pierdere de înălţime mai accentuată în
cazul zborului cu motorul redus.
La angajarea în viraj, avertizarea se produce ceva mai devreme înainte de atingerea vitezei limită şi
pierderea de înălţime la redresare este mai mare decât în cazul zborului orizontal.
La expirarea numărului de exerciţii alocat, elevul trebuie să fie capabil să recunoască prompt şi să
trateze corespunzător fiecare caz special.
Greşelile vor fi analizate, detaliat, la debriefing cu întreaga grupă de elevi.
Ediţia 1 / 2007 Pag. 23 / 32

EXERCIŢIUL 11 - TUR DE PISTĂ ÎN DUBLĂ COMANDĂ – CONTROL

Înălţimea de zbor = 150 – 300 m
NOTĂ:
Exerciţiul se va efectua numai atunci când componenta laterală a vântului este mai mică de 6m/s!
Obiective:
-verificarea nivelului de pregătire referitor la:
- proceduri de ieşire şi de intrare în tur de pistă;
- caracteristici locale ale zonei (restricţii, spaţiul aerian controlat);
- viraj cu ieşirea pe cap indicat;
- procedurile normale;

- funcţionarea defectuoasă a motorului în panta de urcare la diferite înălţimi;
- aterizarea forţată;
- aterizarea preventivă.
Mod de acţiune:
Zborul se execută ZCMN, iar vizibilitatea orizontală trebuie să asigure vederea optimă a terenului din
orice punct al TP.
În cadrul pregătirii pentru zbor, elevul trebuie să-şi însuşească temeinic modul de corectare a
greşelilor ce se comit la decolare şi aterizare, regulile de supraveghere a spaţiului aerian, convorbirile radio
şi procedurile de urgenţă legate asociate.
Zborul se execută la fel ca la Exerciţiul 6.
Se recomandă ca, după control, elevul să execute un singur TPSC, numărul acestora urmând să fie
mărit ulterior, de către instructor, ţinând cont de antrenamentul elevului şi de condiţia psiho-fizică a acestuia.
Controalele în zbor se vor executa conform indicaţiilor din prezentul manual şi ori de câte ori
apreciază instructorul că este necesar.
Ediţia 1 / 2007 Pag. 24 / 32

EXERCIŢIUL 12 - TUR DE PISTĂ ÎN SIMPLĂ COMANDĂ

NOTĂ: exerciţiul se va efectua numai atunci când componenta laterală a vântului este mai mică de
6m/s !
Obiective:
- proceduri de ieşire şi de intrare în tur de pistă;
- caracteristici locale ale zonei (restricţii, spaţiul aerian controlat);
- viraj cu ieşirea pe capul indicat;
- proceduril normale;

- funcţionarea defectuoasă a motorului în panta de urcare la diferite înălţimi;
- aterizarea forţată în afara aerodromului;
- defectarea aparaturii de radiocomunicaţie.
Mod de acţiune:
Zborul se execută ZCMN; vizibilitatea orizontală asigură vederea optimă a terenului de aterizare din
orice punct al TP.
În cadrul pregătirii pentru zbor, elevul trebuie să-şi însuşească temeinic modul de corectare a
greşelilor ce se comit la decolare şi aterizare, regulile de supraveghere a spaţiului aerian, convorbirile radio
şi procedurile de urgenţă asociate.
Zborul se execută la fel ca la Exerciţiul 11.
Este recomandabil ca, prima dată, elevul să execute un singur TPSC, numărul acestora urmând să
fie mărit ulterior, de către instructor, ţinând cont de antrenamentul şi de condiţia psiho-fizică a elevului.
Ediţia 1 / 2007 Pag. 25 / 32

EXERCIŢIUL 13 – VIRAJE CU ÎNCLINARE MARE,

ÎN DUBLĂ COMANDĂ

Obiective:
-forţe;
-utilizarea motorului;
-influenţa factorilor de sarcină asupra structurii;
-viteze de angajare mărite;
-efecte fiziologice;
-rata şi raza virajului;
-viraje strânse, la orizontală, în urcare şi în coborâre;
-angajarea în timpul virajului;
-situaţii anormale ale aeronavei;
-supravegherea situaţiei aeriene;
-explicarea procedurilor normale;
-greşeli frecvente şi modalităţi de remediere a acestora.

-incendiu la motor;
-comenzi inoperante: profundor / direcţie;
Mod de acţiune:
Se execută în aceleaşi condiţii ca Exerciţiul 7; instructorul face o scurtă trecere în revistă a virajelor
de la acest exerciţiu, după care arată elevului modul de executare a virajelor standard, mai întâi la orizontală,
apoi cu rată constantă de urcare şi de coborâre.
În prima parte a exerciţiului se vor folosi repere vizuale, apoi se vor folosi în principal aparatele de
bord, lăsând, treptat, acţiunea principală elevului, până ce acesta poate să execute exerciţiul în totalitate
singur, dar conform indicaţiilor instructorului.
Performanţele minim acceptabile, la sfârşitul numărului de exerciţii alocat, vor fi: recunoaşterea
promptă şi corectă a atitudinii aeronavei, atât după reperele vizuale cât şi după instrumente. Dacă virajul
este corect executat, bila nu va depăşi reperele cu mai mult decât lungimea razei sale, corecţia fiind promptă
şi exactă. Unghiul de înclinare în viraj, nu va oscila cu mai mult de ± 50 faţă de cel propus, înalţimea nu va
oscila cu mai mult de ± 30 m, iar capul de ieşire nu va depăşi ± 100 faţă de cel ordonat.
Erorile şi greşelile caracteristice ale fiecărui elev se vor analiza la debriefing.
Greşeli carcateristice în virajul înclinat:
- înclinarea exagerată cu pierdere de înălţime;
- înclinare mică cu presarea palonierului din partea opusă virajului, aeronava glisând şi
pierzând viteză;
- tragerea exagerată de manşă, aeronava pierzând din viteză;
- turaţia motorului nu corespunde cu mărimea înclinării;
- acţionarea necoordonată a comenzilor.
Notă: Trebuie reţinut că viteza limită în viraj este mai mare decât viteza limită în zbor orizontal.
Ediţia 1 / 2007 Pag. 26 / 32

EXERCIŢIUL 14 – VIRAJE CU ÎNCLINARE MARE,

ÎN SIMPLĂ COMANDĂ

Obiective:
- forţe;
- utilizarea motorului;
- influenţa factorilor de sarcină asupra structurii;
- viteze de angajare mărite;
- efecte fiziologice;
- rata şi raza virajului;
- viraje strânse, la orizontală în urcare şi în coborâre;
- situaţii anormale ale aeronavei;

- incendiu la motor;
- comenzi inoperante: profundor / direcţie;
Mod de acţiune:
Se execută în aceleaşi condiţii ca exerciţiul precedent; instructorul face, la sol, o scurta trecere în
revista a virajelor de la acest exercitiu, dupa care elevul execută exerciţiul în SC.
Erorile şi greşelile caracteristice ale fiecărui elev se analizează la debriefing.
Ediţia 1 / 2007 Pag. 27 / 32

EXERCIŢIUL 15 - ZBOR ÎN ZONĂ SIMPLĂ COMANDĂ – MANEABILITĂŢI

Obiective:
- revederea limitelelor zonelor şi a înălţimilor de zbor;
- ieşirile şi intrările în tur de pistă;
- convorbirile radio;
- manevrele care se execută în zonă;
- supravegherea spaţiului aerian;
- erori frecvente la intrarea / ieşirea din zone;

- se vor selecta şi repeta toate cazurile speciale susceptibile.
Mod de acţiune:
Instructorul execută un zbor de control în care verifică abilitatea elevului de a zbura şi parcurge
singur elementele exerciţiului, respectiv: decolarea, urcarea, axarea în zonă, cunoaşterea şi respectarea
limitelor acesteia, viraje orizontale precise şi corecte de 900, 1800, 3600, cu înclinare de 150, 300, 450, folosind
comenzi coordonate, coborârea şi intrarea în TP, calculul prizei de aterizare şi aterizarea, precum şi
convorbirile radio, după care elevul va fi autorizat să decoleze în SC într-o zonă vizibilă, de preferinţă
aceeaşi ca la zborul de control, sau, dacă este posibil, la verticala pistei.
Elevul are obligaţia de a executa cu promptitudine şi întocmai ordinele şi indicaţiile primite prin radio
de la CZ sau de la instructor.
De regulă, în prima zi de executare a acestui exerciţiu, se efectuează un singur zbor în SC zonă
maneabilităţi, numărul acestora putând fi mărit progresiv de către instructor, în funcţie de gradul de
antrenament al elevului.
Greşelile elevilor vor fi analizate la debriefing.
Ediţia 1 / 2007 Pag. 28 / 32

EXERCIŢIUL 16 - NAVIGAŢIE – RAID ÎN DUBLĂ COMANDĂ
Durata unui zbor = min. 0 H 45 MIN

Obiective :
- prognoza meteo;
- selectarea hărţilor şi pregătirea acestora;
- alegerea traiectului de zbor;
- spaţiul aerian controlat;
- zone interzise, periculoase sau restricţionate;
- înălţimea de siguranţă.
- calcule:
- cap, viteză şi timp;
- consumul de combustibil;
- greutatea aeronavei şi centrajul;
- greutatea aeronavei şi performanţele de zbor.
- informare:
- NOTAM-uri, etc.;
- frecvenţele radio necesare;
- alegerea aerodromurilor / terenurilor de rezervă;
- documentaţia în legatură cu aeronava.
- evidenţa zborurilor:
- planuri de zbor ;
- completarea documentelor.
- plecarea de la aerodrom:
- organizarea cabinei.
- proceduri de plecare:
- calarea altimetrelor;
- proceduri de stabilire a capurilor.
- pe rută:
- citirea hărţilor – identificarea particularităţilor solului, confruntarea hărţii cu terenul;
- menţinerea înălţimii şi a capului;
- efectul vântului, unghiul de derivă şi verificări ale vitezei la sol;
- completarea şi actualizarea documentelor;
- utilizarea staţiei radio;
- condiţii meteo minime acceptabile pentru continuarea zborului;
- decizii pe timpul zborului, proceduri de abatere;
- operaţii în spaţiul aerian controlat, proceduri pentru intrare, tranzit şi ieşire;
- navigaţia la înălţimi mici;
- procedura de pierdere şi restabilire a poziţiei;
- proceduri de sosire;
- proceduri de intrare în tur de pistă;
- calarea altimetrelor, legătura ATC;
- proceduri de tur de pistă;
- proceduri de rulare şi parcare;
- asigurarea aeronavei şi alimentarea cu combustibil;
- proceduri administrative ulterioare zborului;

- instructorul va selecta toate cazurile speciale legate de acest exerciţiu.
Ediţia 1 / 2007 Pag. 29 / 32

Mod de acţiune:
Raidul se execută ZCMN, iar vizibilitatea orizontala trebuie să asigure vederea clară a reperelor de
pe traiect, de la aerodromul / terenul de plecare şi de la aerodromul / terenul de destinaţie. Orizontul natural
trebuie să fie, pe cât posibil, precis delimitat.
Zborul se execută de către elev, sub atenta observare şi îndrumare a instructorului. După decolare
în punctul şi la înălţimea prescrisă, se pune aeronava pe traiectul calculat, către primul reper sau către
aerodromul / terenul de destinaţie / aterizare.
Elevul trebuie să cunoască:
- instrucţiunile de zbor / procedurile publicate (după caz) la aerodromul de destinaţie;
- reperele importante din jurul aerodromului / terenului de plecare şi de sosire;
- zonele interzise sau restricţionate de pe traiect;
- organele de trafic de pe traiect, frecvenţele radio, modurile de lucru, jurisdicţia şi aria lor de
acoperire;
- reperele caracteristice de pe traiect şi punctele de inflexiune;
- dacă s-a abatut de la traiect şi să facă revenirea pe LDO;
- acţiunile ce se execută în cazul pierderii orientării şi procedurile de restabilire a acesteia.
În zbor, elevul va respecta datele calculate la pregătirea raidului, confruntând harta cu terenul,
respectând timpul de ieşire la reperele de control, la punctele de inflexiune şi la aerodromul / terenul de
destinaţie, menţinând legătura radio cu organele de trafic de pe traiect, conform reglementărilor aeronautice
în vigoare.
Ultimul raid în DC alocat va fi considerat de control în vederea executării raidului în SC.
La debriefing se va face analiza amănunţită a raidului executat.
Ediţia 1 / 2007 Pag. 30 / 32

EXERCIŢIUL 17 - NAVIGAŢIE – RAID ÎN SIMPLĂ COMANDĂ

Obiective:
- aceleaşi ca la exerciţiul 16.

- se vor repeta toate cazurile speciale;
- se vor revedea acţiunile ce se execută în cazul pierderii orientării şi procedurile de restabilire a
acesteia.
Mod de acţiune:
Elevul va respecta specificaţiile de la exerciţiul 16.
Instructorul îi va planifica raiduri de dificultate progresivă, conform gradului de antrenament şi a
experienţei de zbor acumulate.
Greşelile se vor analiza la debriefing.
Ediţia 1 / 2007 Pag. 31 / 32

EXERCIŢIUL 18 - TESTAREA ÎNDEMÂNĂRII

Obiective:
- zborul după instrumentele de bază;
- stări psihice;
- aprecierea zborului după aparatele de bord;
- circumspecţia aeriană;
- evoluţii de bază:
- linia dreaptă orizontală la diverse viteze şi configuraţii;
- urcarea şi coborârea;
- viraj cu rată standard, urcare / coborâre pe cap selectat;
- ieşirea sau scoaterea din virajele în urcare / coborâre.
Verificarea pregătirii din proceduri de urgenţă:

- toate cele solicitate de examinator.
Mod de acţiune:
Se vor executa unul sau mai multe zboruri de control, în raid sau / şi în zonă, de către examinator
abilitat de către AR, altul decât instructorul de zbor la care a fost repartizat elevul.
Elevul va trebui să demonstreze îndemânarea în:
- operarea aeronavei în cadrul limitărilor acesteia;
- efectuarea tuturor manevrelor lin şi precis;
- luarea corectă a deciziilor şi demonstrarea aptitudinilor de zbor;
- folosirea cunoştinţelor aeronautice;
- menţinerea permanentă a controlului asupra aeronavei, de o manieră care să nu pună la
îndoială realizarea cu succes a procedurii sau manevrei.
Toleranţe admise:
- înălţime
* zbor normal: ± 30 m
- direcţie / deplasare:
* zbor normal: ± 100
* la decolare şi pe traiectoria de apropiere: + 10 / -5 km/h
* la toate celelalte regimuri de zbor: ± 10 km/h
În urma controlului în zbor efectuat, examinatorul completează documentele de examinare practică
în zbor prevăzute de reglementările aplicabile în vigoare, pe care le semnează şi, după ce le aduce la
cunoştinţă sub semnătură elevului examinat, le depune în dosarul personal al acestuia. De asemenea,
rezultatul examinării se consemnează în carnetul de zbor al elevului.
Ediţia 1 / 2007 Pag. 32 / 32

Aeroclubul RomÂniei

Uploaded by

Document Information

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Aeroclubul RomÂniei

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

AEROCLUBUL ROMÂNIEI

Acest manual a fost întocmit de către:

Prezentul manual a fost aprobat de Consiliul de Metodică şi Siguranţa Zborului al

Ediţia 1 / 2007 Pag. 1 / 32

Ediţia 1 / 2007 Pag. 2 / 32

Amendamentele înscrise mai jos au fost încorporate în prezentul document.

Nr. Data Persoana care a efectuat Semnătura

Ediţia 1 / 2007 Pag. 3 / 32

LISTA PRESCURTATĂ A EXERCIŢIILOR DE ZBOR

Nr. CONŢINUT Observaţii

Ediţia 1 / 2007 Pag. 4 / 32

EXERCIŢIUL 1 - FAMILIARIZAREA CU AERONAVA (şcoala cabinei)

Proceduri de urgenţă asociate exerciţiului :

1A.FAMILIARIZAREA CU AERONAVA (şcoala cabinei)

CONTROLUL EXTERIOR AL AERONAVEI:

Ediţia 1 / 2007 Pag. 5 / 32

Verificare aripă stânga:

Verificare tren de aterizare:

Ediţia 1 / 2007 Pag. 6 / 32

EXERCIŢIUL 2 - PREGĂTIREA PENTRU ZBOR. ACTIVITĂŢI DUPĂ ZBOR

Verificarea pregătirii din proceduri de urgenţă asociate exerciţiului :

Ediţia 1 / 2007 Pag. 7 / 32

EXERCITIUL 3 - ZBOR DE ACLIMATIZARE

Durata unui zbor = min. 20 MIN

Verificarea pregătirii din procedurile de urgenţă asociate exerciţiului:

Aclimatizarea în zbor în zonă

Ediţia 1 / 2007 Pag. 8 / 32

Se predau elevilor cazurile speciale care pot să apară în timpul zborului.

Cuplul reactiv al elicei

Spargerea unui cauciuc la decolare

Oprirea motorului în timpul luării înălţimii

Aterizarea forţată pe teren necunoscut

Ediţia 1 / 2007 Pag. 9 / 32

Durata unui zbor = 0 H 30 MIN

Explicarea procedurilor normale.

Verificarea pregătirii din proceduri de urgenţă asociate exerciţiului:

Ediţia 1 / 2007 Pag. 10 / 32

EXERCIŢIUL 5 - EFECTUL COMENZILOR

Durata unui zbor = 0 H 30 MIN

Verificarea pregătirii din proceduri de urgenţă asociate exerciţiului:

Ediţia 1 / 2007 Pag. 11 / 32

EXERCIŢIUL 6 - ZBOR ÎN ZONĂ ÎN DUBLĂ COMANDĂ – MANEABILITĂŢI

Durata unui zbor = 0 H 30 MIN

Verificarea pregătirii din proceduri de urgenţă asociate exerciţiului:

Ediţia 1 / 2007 Pag. 12 / 32

Ediţia 1 / 2007 Pag. 13 / 32

Se execută, de asemenea, glisada până la limita specificată de manualul aeronavei, cu păstrarea

Ediţia 1 / 2007 Pag. 14 / 32

EXERCIŢIUL 7 – TUR DE PISTĂ ÎN DUBLĂ COMANDĂ

Durata unui zbor = 0 H 12 MIN

Verificarea pregătirii din proceduri de urgenţă asociate exerciţiului:

Ediţia 1 / 2007 Pag. 15 / 32

Ediţia 1 / 2007 Pag. 16 / 32

EXERCIŢIUL 8 - ZBORUL LA VITEZE MICI

Durata unui zbor = 0 H 30 MIN

Verificarea pregătirii din proceduri de urgenţă asociate exerciţiului :

Ediţia 1 / 2007 Pag. 17 / 32

EXERCIŢIUL 9 – ANGAJAREA, SCOATEREA DIN ANGAJARE

Durata unui zbor = 0 H 30 MIN

Verificarea pregătirii din proceduri de urgenţă asociate exerciţiului:

Ediţia 1 / 2007 Pag. 18 / 32

6) Se aduce aeronava la orizontală;

Ediţia 1 / 2007 Pag. 19 / 32

EXERCIŢIUL 10 – CAZURI SPECIALE