You are on page 1of 14

Tratamentele cu uleiuri din plante - secretul parului sanatos

Joi, 16/08/2012 de Roxana Turcitu


Comentarii (0)

Orice femeie ar trebui sa stie ca anumite uleiuri din plante fac minuni pentru podoaba capilara. Dar, pentru a te bucura de efectele pozitive ale uleiurilor, trebuie sa stii ce proprietati au fiecare dintre ele si care sunt cele mai potrivite pentru tipul tau de par si pentru problemele cu care te confrunti. Iata care sunt cele mai cunoscute si mai utile uleiuri si care sunt beneficiile acestora.

Uleiul de masline
Nu cred ca mai exista vreo femeie care sa nu fie convinsa de beneficiile uleiului de masline in tratamentele de frumusete. Uleiul de masline hraneste, hidrateaza, intareste si ingrijeste firul de par, minimizand matreata si, datorita antioxidantilor pe care ii contine, ajuta in lupta impotriva caderii parului. Nu este de mirare ca a fost folosit, de secole, nu doar in bucatarie, ci si ca ajutor in cosmetica. Uleiul de masline este ideal in cazul parului uscat, dar daca suvitele tale prezinta tendinte de ingrasare, este mai bine sa optezi pentru un tratament cu un ulei diferit.

Uleiul de cocos
Niciun alt ulei nu iti va oferi aceeasi stare de bine precum uleiului de cocos. Pe langa parfumul dulce, uleiul de cocos are proprietati emoliente, ceea ce inseamna ca asigura hidratarea fiecarui fir de par in parte, redand stralucirea si aspectul sanatos.

In plus, este ideal si in cazul in care parul ti se incalceste foarte tare, deoarece, folosit periodic, uleiul de cocos ajuta in tratarea acestei probleme. Este, de asemenea, bogat in vitamina E, adica una dintre cele mai importante elemente in sanatatea parului. Acidul lauric si cel capric prezenti in componenta uleiului de cocos actioneaza ca agenti antibacterieni, fiind esentiali in lupta impotriva caderii parului. Datorita acizilor grasi din componenta sa, uleiul de cocos penetreaza in profunzime pielea capului si previne descuamarea scalpului, reducand matreata.

Uleiul de argan
Uleiul de argan este, de obicei, putin mai scump decat alte tipuri de uleiuri folosite in tratamentele cosmetice, dar merita fiecare banut.

Uleiul de argan contine o concentratie mare de acizi grasi si proteine, ducand la un par mai puternic si cu mai putine varfuri despicate, iar vitamina E, prezenta in acesta, repara parul degradat. Uleiul de argan ofera stralucire si hidratare, fara a-ti lasa parul gras. Are o consistenta mai usoara decat a uleiului de masline, de exemplu, asa ca poate fi folosit si de persoanele al caror par se ingrasa repede.

Uleiul de jojoba
Uleiul de jojoba este o alegere ideala in cazul in care ai nevoie de un tratament vindecator", deoarece structura moleculara a acestuia este foarte asemanatoare cu cea a sebumului produs de scalp. Din acelasi motiv uleiul de jojoba este si potrivit pentru orice tip de par. Parul foarte degradat, fragil, care se rupe usor si are varfuri despicate raspunde remarcabil la tratamentele cu ulei de jojoba. Un alt avantaj este ca uleiul de jojoba poate fi pastrat chiar si ani de zile in conditii simple de depozitare fara sa rancezeasca.

Uleiul de ricin
Uleiul de ricin este cunoscut in special pentru ca ajuta parul sa creasca mai repede si sa devina mai puternic, dar acestea nu sunt singurele roluri ale sale.

Daca parul tau este foarte uscat si fragil, uleiul de ricin ar putea fi cel mai potrivit tratament. Acesta imbraca firul de par, inmuind stratul de cuticule de pe suprafara firului si asigurandu-i hidratarea de care are nevoie in interior. Rezultatul este un par moale, matasos si revitalizat. Este ideal pentru toate tipurile de par, dar este aproape must-have in cazul parului greu de imblanzit, cu fire rebele si suvite care nu vor sa stea niciodata asa cum le aranjezi. In plus, uleiul de ricin previne iritatiile scalpului asa ca, daca ai pielea capului sensibila, poti apela periodic la uleiul de ricin.

Uleiul de migdale dulci


Foarte popular inca din Antichitate, acest ulei galbui si inodor este tratamentul perfect pentru scalpul uscat, descuamat, iritat, tratand afectiunile care cauzeaza mancarime la nivelul pielii capului. Uleiul de migdale

dulci are o textura mai usoara decat cel de masline, dar are aceleasi proprietati lubrifiante si penetreaza in adancime firul de par.

Uleiul de migdale are capacitatea de a sigila", oferindu-ti un par bine hidratat pentru o perioada mare de timp. Este incarcat de nutrienti necesari parului, inmoaie cuticulele firului, ofera luciu si este, de asemenea, util si in lupta impotriva caderii parului, incurajand cresterea acestuia. Este, insa, contraindicat persoanelor alergice la migdale, nuci sau alune, deoarece este posibil sa apara reactii neplacute.

Uleiul din samburi de struguri


Unele persoane evita folosirea tratamentelor cu uleiuri din cauza texturii acestora. Pentru acestea, exista uleiul din seminte de struguri, care are cea mai usoara textura, fiind absorbit cu usurinta de firele de par. Uleiul din samburi de struguri intinereste firul de par, avand proprietati conservante" si antioxidante. Este folosit mai ales in tratarea diferitelor afectiuni ale pielii sau ale corpului, dar face minuni si in tratamentele pentru ingrijirea parului.

Uleiul de Aloe Vera


Cine nu a auzit macar o data de beneficiile pe care le are Aloe Vera in tratamentele de infrumusetare? Daca pana acum credeai ca aceasta planta este folosita doar in tratamentele pentru piele, afla ca este la fel de folositoare si pentru sanatatea parului. Uleiul din Aloe Vera este diferit de gelul din aceeasi planta. Uleiul este bogat in enzime, vitamine, proteine si minerale necesare sanatatii podoabei capilare.

Acesta asigura o stare de sanatate perfecta si pielii capului, stimuland circulatia la nivelul capilarelor si incurajand astfel cresterea parului. In plus, uleiul din Aloe Vera ajuta in tratarea matretii si calmeaza psoriazisul si alte eczeme ce pot aparea la nivelul scalpului.

Uleiul de avocado

Principalul avantaj al uleiului de avocado este acela ca stimuleaza cresterea parului. In plus, acesta hraneste parul si ii reda aspectul moale in cazul in care este uscat si deshidratat. Uleiul de avocado este perfect si pentru parul persoanelor mai in varsta, oferind exact substantele care se pierd odata cu imbatranirea firului de par. Uleiul de avocado este recomandat si in tratarea iritatiilor scalpului si a psoriazisului, avand un continut ridicat de aminoacizi, vitamine A, B, D si E, proteine si acizi grasi. Daca vrei sa incerci uleiul de avocado, tine minte ca acesta se rancezeste destul de repede. Cumpara cantitati mici si pastreaza uleiul in frigider.

Uleiul de susan
Uleiul de susan este folosit cel mai des pentru protejarea parului impotriva temperaturilor foarte ridicate. Se foloseste de cele mai multe ori in combinatie cu alte uleiuri. Este ideal atat in perioada verii, oferind un plus de sanatate parului afectat de factorii de mediu, cat si pentru persoanele care folosesc foarte des instrumente de styling pe baza de caldura: foehn, placa de intins parul, ondulator, etc. Uleiul de susan trebuie pastrat intr-un loc uscat si racoros, in caz contrar rancezindu-se destul de repede.

Uleiul de rozmarin
Uleiul de rozmarin este ideal in stimularea foliculilor de par pentru a incuraja cresterea parului, pentru a preveni caderea acestuia si, de asemenea, pentru a incetini albirea suvitelor. In plus, ajuta in lupta impotriva matretii, intareste firul de par si ofera stralucire parului. Uleiul de rozmarin contine substante antibacteriene si antimicrobiene si se potriveste tuturor tipurilor de par. Folosit regulat, uleiul de rozmarin ajuta si in regasirea volumului natural al parului.

Uleiul de lavanda

Unul dintre cele mai bune uleiuri pe care le poti folosi daca ai parul gras este cel de lavanda. Pe langa aroma relaxanta, uleiul de lavanda diminueaza excesul de sebum, ajutand in reglarea glandelor sebacee de pe scalp. Este util si in prevenirea caderii parului.

Uleiul de salvie
Uleiul de salvie este tratamentul perfect pentru cei care vor sa incetineasca procesul de albire al parului. Acest ulei poate schimba nuanta parului, in special a celui care a fost inchis la culoare. Uleiul de salvie este, de asemenea, cunoscut si pentru proprietatile antibacteriene si pentru cele de accelerare a cresterii parului. De cele mai multe ori se foloseste in combinatii cu alte uleiuri. Poti afla mai multe despre aplicarea tratamentelor cu uleiuri din articoleleCum folosesti tratamentele cu uleiuri calde si Beneficiile masajului capilar.

Beneficiile tratamentelor cu uleiuri calde pentru un par superb


Joi, 24/11/2011 de Roxana Turcitu
Comentarii (2)

Tratamentele cu uleiuri calde iti ofera un plus de stralucire si volum daca parul tau este uscat, degradat sau cu un aspect nesanatos. Aceste tratamente sunt mai usor de folosit decat te-ai astepta. Afla cum sa utilizezi uleiurile calde pentru a obtine un par fabulos.

Un tratament saptamanal cu ulei este echivalent cu o ingrijire profunda cu un balsam sau o masca profesionista. In aproximativ 30 de minute parul tau va fi mai sanatos si mai frumos . Parul degradat, cel tratat chimic, cel uscat sau cel care sufera frecvent incalziri excesive, datorita instrumentelor de styling, au nevoie cel mai mult de astfel de tratamente. Daca obisnuiesti sa iti aranjezi parul cu foehnul, cu placa de intins, cu ondulatorul sau cu bigudiuri fierbinti, un tratament cu ulei cald va micsora efectele negative pe care acestea le au asupra parului tau. Poti sa obtii un tratament cu ulei cald din magazine, din farmacii, la salon sau il poti prepara singura, acasa.

Produsele din comert


Pe piata exista destule tipuri de produse din care sa alegi. Cele mai multe contin uleiuri esentiale de masline, iasomie, cocos sau jojoba - care sunt si cele mai populare. Pentru majoritatea tratamentelor cu ulei trebuie sa incalzesti sticla si apoi sa aplici uleiul pe parul umed. Este important sa iti masezi bine parul, astfel incat tratamentul sa ajunga pe toate suvitele.

Odata ce te-ai asigurat ca uleiul este intins pe tot parul, infasoara-ti un prosop incalzit pe cap si lasa tratamentul sa actioneze o perioada de timp specificata pe instructiunile de folosire. Cele mai multe uleiuri au nevoie de aproximativ jumatate de ora pentru a actiona, desi exista si produse care pretind ca asigura un rezultat satisfacator in doar 5 sau 10 minute. La final, poti sa iti clatesti parul de ulei, apoi sa il samponezi ca de obicei. Cum tratamentele cu ulei cald se recomanda mai ales in cazul parului uscat, ar fi indicat sa folosesti si un sampon cu o textura mai usoara, speciala pentru parul uscat sau degradat.

Tratamente cu ulei cald home made


Este foarte simplu sa iti faci un tratament cu ulei cald acasa, daca preferi produsele naturale. Pentru inceput, amesteca parti egale de ulei de masline cu ulei de rapita. Cate 3 linguri din fiecare sunt de obicei de ajuns. Incalzeste amestecul in microunde, astfel incat sa fie destul de fierbinte, dar sa nu te friga atunci cand il folosesti. Aplica tratamentul cu mainile si maseaza bine fiecare suvita de par. Daca este necesar, piaptanati parul cu un pieptene cu dinti rari, pentru a distribui uleiul in mod egal. Infasoara-ti parul intr-un prosop cald sau intr-o casca pentru dus si lasa tratamentul sa actioneze timp de 30 de minute. Clateste produsul de pe par dupa perioada de timp in care l-ai lasat pe par si apoi spala-te cu un sampon bland. Daca iti doresti, poti experimenta cu diferite tipuri de uleiuri, amestecandu-le impreuna cu cele de baza.

Tratamentele cu uleiuri calde la salon


Daca preferi ca altcineva sa se ocupe de parul tau, un tratament profesional cu ulei cald la salonul de coafura este cel mai potrivit pentru tine. Avantajul acestora este ca persoanele care iti aplica tratamentul au mai multa experienta si poti fi sigura ca uleiul va fi aplicat pe fiecare fir de par si ca vei avea parte de un masaj al scalpului si al parului. Totusi, asteapta-te sa platesti ceva mai mult pentru un tratament cu ulei cald la coafor in comparatie cu unul aplicat acasa. Tratamentele cu ulei cald au rezultate spectaculoase cat timp le folosesti o data pe saptamana, pentru o perioada mai indelungata. Testeaza diferite tipuri de ulei pentru a descoperi ce anume se potriveste cel mai bine texturii parului tau. Poti adauga si ulei de ricin, recunoscut pentru beneficiile sale asupra podoabei capilare. Vei observa ca in timp, parul tau va deveni mult mai sanatos, mai rezistent si mai stralucitor.

Beneficiile masajului capilar


Joi, 05/07/2012 de Roxana Turcitu
Comentarii (0)

Atunci cand mergi la salon si cineva iti spala parul iar apoi iti maseaza scalpul, te simti de parca ai fi beneficiat de un mini tratament spa. Masajul capilar nu doar ca te ajuta sa te simti minunat, dar reprezinta si un tratament esential in pastrarea frumusetii si sanatatii acestora. Iata ce trebuie sa stii despre masajul capilar.

Beneficiile masajului:
- Ajuta la indepartarea mai usoara a uleiurilor, reziduurilor si bacteriilor; - Lubrifiaza scalpul, ii mentine sanatatea si incurajeaza cresterea parului; - Stimuleaza circulatia sangelui, oferind un plus de vitalitate parului si minimizand caderea acestuia; - Ajuta in lupta impotriva matretii, a eczemelor si a psoriazisului sau previne aparitia acestora; - Calmeaza mancarimile scalpului iritat si sensibil; - In timp, ajuta la obtinerea unui par mai moale, mai usor de aranjat si mai stralucitor; - Creste rezistenta parului si capacitatea acestuia de a se proteja impotriva factorilor de mediu, razelor UV, tratamentelor chimice sau excesului de produse de styling; - Unii specialisti sustin ca, in afara de beneficiile pe care masajul le are asupra parului si scalpului, acesta ajuta si in cazul durerilor de cap, contractiilor si spasmurilor musculare, depresiei, etc.

Cum iti masezi scalpul si parul


Nu trebuie neaparat sa intri intr-un salon ca sa poti beneficia de masajul capilar. Il poti face singura, acasa, de fiecare data cand aplici balsamul pe par. Este mai bine iti masezi parul atunci, deoarece datorita balsamului parul are sanse mai mici sa se incalceasca si procedura ti se va parea mai usoara. Daca iti este teama ca datorita balsamului aplicat si pe radacini, parul ti se va ingrasa, maseaza-te inainte de spalarea propriu-zisa. Uda-ti parul, foloseste balsam, maseaza scalpul, iar apoi spala-te normal si aplica balsam doar pe lungimea parului.

O alta varianta este sa iti faci masajul atunci cand utilizezi un tratament pentru par, eventual unul cu ulei cald. Foloseste-ti buricele degetelor si aplica presiune pe pielea capului, frictionand energic. Piaptana-ti" parul cu degetele, apoi schimba ritmul, miscandu-ti degetele mai usor pe scalp. Nu iti masa pielea capului la repezeala, incercand sa acoperi cat mai repede o zona cat ma mare. Incepe de la frunte si coboara treptat catre ceafa, acordand indeajuns de mult timp si atentie fiecarui centimetru de piele. Alterneaza ritmul masajului, pentru a stimula circulatia sangelui. Desi nu exista efecte negative, daca nu esti sigura ca faci bine masajul, incearca una dintre urmatoarele tehnici mai cunoscute: Masaj prin frictiune: Foloseste-te de buricele degetelor de la ambele maini pentru a face miscari rapide, circulare pe scalp, incepand de la frunte si mergand pana la ceafa. Apoi, repeta actiunea, dar incepe de aceasta data de la ceafa si avanseaza, incet, catre frunte. La final iti vei simti pielea perfect relaxata. Masajul prin framantare: Pozitioneaza-ti buricele degetelor pe scalp, la distanta unele de altele. Apasa degetele pe piele si maseaza. De data aceasta, nu te axa pe miscarea degetelor, ci pe cea a pielii si incearca sa o framanti" cat mai mult. Continua pana cand tot scalpul a fost masat in acest fel. Acest tip de masaj te va ajuta sa te simti plina de energie.

Ce uleiuri poti folosi in masajul scalpului


Uleiurile esentiale sunt ajutorul perfect atunci cand vine vorba de masaj. Iata care sunt cele mai folosite uleiuri si care sunt principalele beneficii pe care le aduc: - Uleiul de cocos ajuta la cresterea rezistentei parului, ii ofera un aspect mai plin si mai matasos si incurajeaza cresterea mai rapida a acestuia. De asemenea, ofera un plus de hidratare pielii si parului si amelioreaza diferite probleme dermatologice. - Uleiul din arbore de ceai este arma perfecta in lupta contra matretii, dermatitelor si a altor afectiuni ale pielii. Acesta este utilizat intr-o multime de tratamente pentru piele si par, avand proprietati antiseptice, anti-inflamatoare, cicatrizante si analgezice. Uleiul de ceai penetreaza stratul superior al pielii, astfel incat efectele sale sunt amplificate.

- Uleiul de masline reprezinta tratamentul ideal in cazul parului uscat si fragil, iar beneficiile acestuia nu se opresc aici. Uleiul de masline este recunoscut ca fiind unul dintre tratamentele naturiste minune, iar folosirea periodica iti asigura un par sanatos si frumos. Doar daca parul are tendinte de ingrasare este posibil ca uleiul de masline sa nu fie potrivit pentru tine. Reactiile difera, insa, de la persoana la persoana, asa ca nu il elimina din start, ci incearca sa il folosesti cel putin o data pentru a

testa modul in care scalpul si parul tau reactioneaza la masajul cu ulei de masline.
- Uleiul de eucalipt ofera un boost de minerale firului de par si scalpului si este util impotriva matretii. Ai grija totusi la folosirea acestuia, deoarece utilizarea in exces poate irita pielea persoanelor mai sensibile. Este mai bine sa il folosesti in combinatie cu alte uleiuri esentiale. - Uleiul de lavanda calmeaza pielea si reduce incordarea. Are proprietati antiseptice si antifungice si este adesea utilizat in cazul afectiunilor pielii. Este, de asemenea, benefic in cazul in care suferi de dureri de cap si deste un stimulent al circulatiei sangvine. Nu folosi prea multe picaturi de ulei de lavanda, pentru ca depasirea cantitatii recomandate poate duce la iritarea scalpului. Masajul capilar este usor, ieftin si face minuni daca il practici periodic. Transforma-l intr-un obicei si vei observa, in scurt timp, schimbarile in bine

You might also like