POVESTEA LUI HARAP-ALB - caracterizare Introducere: Basmul a fost publicat pentru prima data la 1 august 1877 in revista Convorbiri

literare. Povestea lui Harap-Alb, o adevarata epopee a poporului roman este cel mai cunoscut basm cult, o naratiune cu adevarat emblematica pentru opera lui Ion Creanga. R1: In opinia mea, tema este cea proprie tuturor basmelor lupta dintre bine si rau, finalizata prin victoria binelui. Aceasta este dezvoltata prin motive literare specifice precum: interdictia, imparatul fara urmasi, superioritatea mezinului, supunerea prin viclesug, muncile/probele, demascarea rau-facatorului, calatoria, pedeapsa, casatoria, labirintul(codrul), fantana. Viziunea despre lume a lui I Creanga difera total de cea din basmul popular. Autorul imprataseste idealul de bine, adevar si frumos specific mentalitatii populare , dar basmul sau subliniaza efortul si dificultatea afirmarii lor chiar daca imprejurarile si personajele avand calitati supra naturale actioneaza in favoarea eroului. Eforturile depuse pentru depasirea probelor sunt profund umane, meandrele destinului sau complica aventura lui Harap-Alb fata de eroii basmelor populare dar viziunea artistica a lui Creanga aduce o rezolvare originala a problemei printr-o tratare realista a fabulosului presupunand cultivarea detaliului, umanizarea personajelor prin limbaj si prin umor. Prin eroul sau care lupta pentru impunerea unor valori morale si etice (adevar, dreptate, cinste, onoare, milostivenie), Creanga subliniaza conceptia sa despre calitatile unui conducator luminat. R2: In orice basm conflictul dintre bine si rau se incheie prin victoria fortelor binelui. In Povestea lui Harap-Alb fortele binelui sunt reprezentate de fiul craiului si de catre toate ajutoarele lui care, prin trecerea cu succes a tuturor probelor inving fortele raului reprezentate de Span si Imparatul Ros. Harap-Alb, fecior de crai, este un Fat-Frumos din basmele populare, destoinic si curajos, dar ramane in zona umanului, fiind prietenos, cuminte si ascultator. El este un personaj pozitiv si intruchipeaza inaltele principii morale cultivate de orice basm, ca adevarul, dreptatea, cinstea, prietenia, ospitalitatea, curajul, vitejia, trasaturi ce reies indirect din intamplari, fapte, din propriile vorbe si ganduri si direct din ceea ce alte personaje spun despre el. Statutul initial al personajului este cel de neinitiat. El traieste intr-un orizont al inocentei, justificata prin tineretea sa: e lipsit de experienta vietii. Desi are calitati umane deosebite, acestea nu sunt actualizate de la inceput, ci si le descopera prin intermediul probelor la care este supus. R3: Primele fapte ale feciorului de crai, de fapt intalnirile cu initiatorii sai, Sfanta Duminica, calul nazdravan si Spanul, pun in lumina naivitatea, lipsa de experienta, incapacitatea de a distinge adevarul de aparenta. Daca la curtea craiului se trece usor peste asta, dincolo de spatiul protector al casei parintesti, lipsa de maturitate relevata in secventa coborarii in fantana, exprimata prin caracterizarea directa a autorului, este sanctionata prin pierderea originii si a dreptului de a devenii imparat. Astfel personajul devine rob, primeste numele de Harap-Alb si este pus in situatia de a trece prin incercari dificile, de fapt probe de initiere, pentru a se maturiza se a dobandi calitatile necesare unui imparat luminat. R4: Titlul. Asocierea paradoxala a celor doua cuvinte harap care inseamna om de rand, de culoare neagra, rob, tigan, si alb, dand numele eroului are o semnificatie precisa legata de realitatile noastre sociale existenta in trecut a robilor tigani eliberati abia in vremea cand traia scriitorul. Cand Spanul il numeste HarapAlb el ii fixeaza o noua situatie sociala, aceea a unui tigan, adica a unui rob. Aici apare paradoxul deoarece un alb n-ar fi trebuit niciodata sa se afle in situatia de rrom. Numele acesta evidentiaza dubla personalitate a eroului: el are o identitate reala, aceea de print precum si una aparenta, aceea de sluga, treapta cea mai de jos pe care a juns din cauza lipsei de experienta. De altfel, titlul armonizeaza defectele si calitatile umane ale personajului. Incipitul contine formula consacrata ca formula initiala a basmului (Amu cica era odata intro tara un crai care avea 3 feciori si craiul acela mai avea un frate mai mare care era imparat intr-o alta tara mai departata), in care sunt stabilite reperele temporale si spatiale. Se observa ca timpul este lasat neprecizat, este vag, iar spatiul nu mai apartine ca in basmul popular unui alt taram. Nedeterminat, spatiul este nesfarsit deoarece imparatia fratelui mai mare era la o margine a pamantului iar cea a craiului la alta margine. Deci, incipitul are rolul de a realiza interferenta intre real si fabulos intrucat reperele spatiale sugereaza dificultatea aventurii eroului in procesul de formarii sale. Repere temporale si spatiale: Ca in orice basm timpul este vag, nederminat (era odata), intamplarile situandu-se in atemporalitate. Spatiul este nelimitat, supradimensionat (craiul avea imparatia intrun capat al lumii iar fratele sau domnea in celalalt capat al lumii). Reperele spatiale au o semnificatie majora in sensul ca feciorul de crai, in calatoriile sale prin cele mai indepartate locuri, chiar de la un capat la celalalt al lumii sugereaza nu numai dificultatile drumului ci si calea de la lipsa oricarei experiente a vietii pana la intelepciunea maturitatii. Finalul: este inchis ca in toate basmele avand o semnificatie morala: binele invinge raul. Fiul de crai a strabatut un drum initiativ, a dobandit experienta de viata prin suferinta cunoscand pe propria piele ce e

bine si ce e rau, pentru ca altfel n-ar putea sa judece pe altii din postura de urmas la tron al Imparatului Verde. Moartea si invierea lui Harap-Alb sunt ritualice sugerand regenerarea fiintei umane prin iubire, trecerea intr-un nivel superior al existentei. Initierea lui Harap-Alb s-a facut sub inbunarea spirituala a Sfintei Duminicii. Prin moarte Harap-Alb este dezlegat de juramant paltind scump greseala de a fi increzator in Span dar, in acelasi timp, isi incheie ciclul initiator odata cu incheierea probelor iesind din postura de sluga si redobandindu-si identitatea. Totodata finalul are o puternica nota sociala si umorul indispensabil unui asemenea moment. Incheiere: In concluzie, drumul initierii fiului este o calatorie spre sine. Pentru a-si desavarsi destinul el trebuie sa treaca mai intai proba bunatatii, sub forma milosteniei. Celelalte calitati sau insusiri se pot dobandi, inca bunatatea este innascuta. Prin trecerea probelor la care il supune Spanul, pe parcursul calatoriei initiatice, fiul cel mic al craiului va dobandi calitatile necesare unui viitor imparat. Din acest punct de vedere, basmul poate fi considerat un bildungsromn.