MIHAI EMINESCU SI CHESTIUNEA EVREIASCA

Mihai Eminescu s-a nascut la Botosani la 15 ianuarie 1850. Este al saptelea dintre cei 11 copii ai caminarului Gheorghe Eminovici, provenit dintr-o familie de tarani romani din nordul Moldovei, si al Ralucai Eminovici, nascuta Jurascu, fiica de stolnic din Joldesti. Isi petrece copilaria la Botosani si Ipotesti. Intre 1858 si 1866, u 747e45h rmeaza cu intermitente scoala la Cernauti. Termina clasa a IV-a clasificat al 5-lea din 82 de elevi, dupa care face doua clase de gimnaziu. Paraseste scoala in 1863, revine ca "privatist" in 1865 si pleaca din nou in 1866. Intre timp, e angajat ca functionar la diverse institutii din Botosani (la tribunal si primarie) sau pribegeste cu trupa Tardini-Vladicescu. 1866 este anul primelor manifestari literare ale lui Eminescu. In ianuarie moare profesorul de limba romana Aron Pumnul elevii scot o brosura, Lacramioarele invataceilor gimnazisti, in care apare si poezia La mormantul lui Aron Pumnul semnata de M. Eminoviciu. La 25 februarie/9 martie (stil nou) debuteaza in revista Familia, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia De-as avea. Iosif Vulcan ii schimba numele in Mihai Eminescu, adoptat si de poet si, mai tarziu, si de alti membri ai familiei sale. In acelasi an ii mai apar in "Familia" alte cinci poezii. Din 1866 pana in 1869, parcurge traseul Cernauti - Blaj - Sibiu - Giurgiu - Bucuresti. A intentionat sa-si continue studiile, dar nu-si realizeaza proiectul. Ajunge sufleor si copist de roluri in trupa lui Iorgu Caragiale, apoi secretar in formatia lui Mihai Pascaly si, la recomandarea acestuia, sufleor si copist la Teatrul National, unde il cunoaste pe I. L. Caragiale. Continua sa publice in Familia; scrie poezii, drame (Mira), fragmente de roman (Geniu pustiu), ramase in manuscris; face traduceri din germana (Arta reprezentarii dramatice, de H. Th. Rtscher). Intre 1869 si 1872 este student la Viena. Urmeaza ca "auditor extraordinar" Facultatea de Filozofie si Drept (dar audiaza si cursuri de la alte facultati). Activeaza in randul societatii studentesti, incepe colaborarea la Convorbiri literare; debuteaza ca publicist in ziarul Albina, din Pesta. Apar primele semne ale bolii. Intre 1872 si 1874 e student "ordinar" la Berlin; Junimea ii acorda o bursa cu conditia sa-si ia doctoratul in filozofie. Urmeaza cu regularitate doua semestre, dar nu se prezinta la examene. Se reintoarce in tara, traind la Iasi intre 1874-1877. E director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor scolar pentru judetele Iasi si Vaslui, redactor la ziarul Curierul de Iasi. Continua sa publice in Convorbiri literare. Situatia lui materiala din Iasi e nesigura; situatia lui familiala e tragica,; pentru ca i-au murit mama si citiva frati[1].

La acea vreme, Iasiul era deja un oras cu o lunga convietuire intre crestini si evrei ; acestia aveau un cartier al lor si se ocupau cu comertul de cereale, lina, miere. Se pare ca exista si o viata culturala destul de dezvoltata pentru ca o relatare din 1618 aminteste de intilnirea dintre rabi Solomon ben Arayo si Iosef Solomon del Medigo, medic distins , care studiase timp de 40 de ani Kabala la Constantinopole si compusese si carti, si care a ramas la Iasi 11 ani, dobindind stiita peste stiinta si devenind profund kabalist , dupa care s-a stabilit in Lituania, unde a devenit medicul principelui Radziwil.[2] Viata spirituala evreiasca s-a putut implementa la Iasi pe un teren fertil de oameni cautind o stabilitate religioasa. Mai ales hasidismul[3] a fost foarte activ in aceasta zona. Nu se stie exact cind au ajuns primii hasizi in tarile romane. Simon Dubnov il citeaza pe Nahman Krohmal care, in 1816, intr-o scrisoare adresata hasidimilor din Galitia, protesteaza impotriva persecutarii sale de catre evlaviosii din tinuturile pustii, indeosebi in cuibul de tilhari din Valahia. Aceasta demonstreaza ca, la acea data, hasidismul ar fi cistigat adepti in Valahia. Primul tzadic despre care se stie ca ar fi fost in Iasi este Arie Leibish Volcisker, care a lasat rabin in loc pe fiul sau, Iosef Ishke. Intre 1805 si 1813, comunitatea a fost condusa de rabi Abraham Iohoshua Heshl (1756-1825), poreclit Ohev Israel (Iubitorul lui Israel), dupa titlul operei lui principale. A pastrat legatura cu comunitatea din Iasi chiar si dupa plecarea lui, influenta sa coincizind un timp cu aceea a miscarii hasidice Babad. Aceasta miscare isi trage numele de la o dinastie de rabini polonezi din Cracovia, aceasta miscare promova studiul intelectual alaturi de trairea profunda a religiei. In Moldova, au aparut sinagogi purtind acest nume, sau Habad, dupa fonatica locala a idisului. Aderentii acestei miscari se numeau habotnici , cuvint care a fost mostenit in limba romana cu sensul de bisericos, fanatic.[4] In 1813 sau intilnit la Iasi, cu ocazia unei nunti rabinice, tzadiki faimosi din zona moldo-galitiano-

ucraineana, pentru recunoasterea importantei capitalei Moldovei pentru curentul hasidic (inclusiv pentru aripa habad) in iudaismul rasaritean.[5]Dintre acei rabini trebuie amintiti tzadikul Leivi Itzac Berdicever, fiul sau, Itzac din Pikov, rabi Haim din Moghilau, zis si Reb Haim Cernovitzer, care a stat o perioada ca rabin si in Botosani. Vineri seara ei s-au inchinat in sinagoga Mare (inaugurata in 1670), unde au fost asteptati de 2000 de hasidimi, fapt care confirma importanta evenimentului. In 1831 a slujit la Iasi marele rabin Zvolever Rav, care a dat si numele unei sinagogi de la str. Cucu, care a dainuit pina in 1944, cind a fost bombardata ; sinagoga aceasta era cunoscuta in primcipal ca cetru de studii talmudice, fiind deschisa permanent enoriasilor pentru studiu.[6] Totusi, nu trebuie uitat ca, in acea perioada, puterea rabinica o detineau acei hakham bashi numiti de catre sultan. Hakham bashia era un fel de Tribunal Suprem al obstii evreiesti. Primul numit a fost Naftali Cohen, in 1719, dat, pentru ca a murit la putin timp dupa numirea sa, nu a mai apucat sa fie instalat la Iasi. I-a urmat rabinul Betzall din Iasi, care era descendent din familia Naftulovici, fiind nepotul lui Naftali Cohen. El a fost hakham basha intre 1724 si 1743, avea un reprezentant personal la Bucuresti.. [7] Functia lui era ereditara si includea dreptul de a colecta taxele pentru ceremoniile religioase si contributiile pentru fiecare cap de familie (in 1803 existau 30000 de platitori de taxe in cele doua principate), cit si dreptul de a scuti de taxe si impozite. Din aprilie 1756, se pastreaza un hristov domnesc de confirmare in functie a lui Isac hakham basha, caruia i se acorda si privilegii de ordin economic. Isac, nepotul lui Naftuli, primeste scutiri de vama si impozite de la Constantin Racovita.[8] In 1764, la Bucuresti, domnitorul Stefan Racovita il confirma pe Isac hahamul, feciorul lui Betzal hahamul, el bash-haham peste tot nordul evreiesc ce se afla in Tara Romaneasca .[9] Totusi, nu avea un prestigiu foarte mare printre evreii care continuau sa ii considere pe rabinii invatati drept liderii spirituali ai comunitatii. La inceputul secolului 19, elementul rus si galitian in rindurile evreimii romane a inceput sa creasca, iar ei nu recunosteau autoritatea institutiei reprezentata de hakham bashi. Ei preferau sa se organizeze in jurul unui tzadic, fiind adepti deschisi ai hasidismului. Fiind supusi straini, ei au cerut liderilor lor sa intervina, asa ca, in 1819, printul Scarlat Callimachi a decis ca hakham bashi sa nu aiba jurisdictie decit asupra evreilor nativi . Din cauza permanentelor neintelegeri dintre diferitele grupuri de evrei, la 14 septembrie 1834 functia de hakham basha este desfiintata. De acest sistem tinea, de asemenea, si organizarea celor 32 de bresle in functie de nationalitate (greci, armeni) sau de profesie, taxele ridicate fiind proportionale cu numarul de persoane care le alcatuiau. Pentru evrei, breasla era corpul legal al comunitatii. Taxa colectiva era platita din cea adunata pentru carnea kasher, cheltuielile pentru diferitele institutii (talmud torah, cimitirul) fiind acoperita din ceea ce raminea dupa plata darilor la stat. De exemplu, la 21 mai 1741, Grigore Ghica ii imputerniceste pe starostii evreiesti din Iasi sa stringa curupca de la toti evreii, dupa obiceiul vechi, folosind banii aditionali in interesul breslei lor. Dizolvarea institutiei hakham bashi a dus si la o disparitie a breslelor. Intre 1837 si 1852, se stie despre trei rabini ca ar fi slujit la Iasi : unul este Litiner Rav, poreclit Baal Nes -Facatorul de minuni, al doilea este eruditul rabin Iosef ben Menahem Landa, autorul culegerii de consultari rabinice Birhat Iosef , tiparita la Lwow, in anul 1869, care a fost si animatorul studiilor rabinice de la Iasi ; al treilea este

Aharon M. Tauber, invatat, autor fecund, cunoscut mai ales prin culegerea de consultatii (Seelot u teshuvot) Carnei Roam . Intre 1852 si 1865 a fost rabin Shmuel Shmelke Tauber, autorul cartii Haiei olam , iar intre 1868 si 1890, in Podu Ros, fratele acestuia, Iacov Tauber, apoi fiul lui Shmuel Shmelke, care se numea Uri Shraga Faivl Tauber si care a stat in fruntea rabinatului patru decenii, timp in care a publicat in 1887, la Lwow, Uri veieshi , o culegere de consultatii rabinice.[10]Viata culturala hasidica era infloritoare la Iasi. Intre 1842 si 1843 s-au tiparit la tipografia Albina a lui G.Asachi carti hasidice, in ebraica sau idis, fiind urmat si de tipografia lui T.Codreanu, care tiparea carti de rugaciune in ebraica. De asemenea, importul de carti religioase din Polonia era foarte rentabil.
In Iasi, Mihai Eminescu a avut ocazia sa intre in contact cu viata evreiasca. El este primul jurnalist roman care a scris despre teatrul evreiesc Avram Goldfaden, admirind jocul actorilor si atmosfera destinsa creata de acestia. In 1877, Mihai Eminescu se muta la Bucuresti, unde pana in 1883 este redactor, apoi redactor-sef (in 1880) la ziarul Timpul. Desfasoara o activitate publicistica exceptionala, care-i ruineaza insa sanatatea. Acum scrie marile lui poeme (seria Scrisorile, Luceafarul, etc.). In iunie 1883, surmenat, poetul se imbolnaveste grav, fiind internat la spitalul doctorului Sutu, apoi la un institut de langa Viena. In decembrie ii apare volumul Poezii, cu o prefata si cu texte selectate de Titu Maiorescu (e singurul volum tiparit in timpul vietii lui Eminescu). Anii dintre 1883 si 1889 sunt ani de boala, cu reveniri si recaderi din ce in ce mai dese. Practic, nu scrie nimic sau foarte putin. Mihai Eminescu se stinge din viata la 15 iunie 1889 in casa de sanatate a doctorului Sutu[11].

Este greu de explicat antisemitismul lui Mihai Eminescu. In secolul al 19-lea s-a inregistrat o intens emigratie evreiasc spre principatele Romane (Vechiul Regat), in special spre Moldova. Citez Carol Iancu spune: "In 1803 existau in Moldova circa 30000 evrei, in 1848 circa 60000, recensamintul din 1859 cifrindu-i la[12]. Dupa Unirea Principatelor (1859), domnitorul A.I.Cuza, care i-a numit pe evrei "romani de cult mozaic", a depus toate eforturile pentru a grabi emanciparea "romanilor de rit israelit", dar inlaturarea acestuia de la domnie si aducerea in tara a printului Carol de Hohenzollern a insemnat pentru evrei instaurarea unui nou regim de vexatiuni, pentru ca prima Constitutie moderna adoptata in 1866, in loc sa fi consfintit dreptul la cetatenie pentru locuitorii evrei considerati pamanteni si hrisoveliti, i-a transformat prin articolul 7 in apatrizi. Initial, Ion Bratianu a promis acordarea cetateniei pentru evrei, dar, in final, sub presiunea unor grave tulburari antisemite de strada si a protestelor din parlament, s-a introdus aliniatul 2 la articolul 7 in urmatorii termeni : Numai strainii de rituri crestine pot dobandi impamantenirea oficializandu-se astfel o problema evreiasca in societatea Romaniei moderne. Desi obligati sa efectueze serviciul militar si sa se supuna tuturor legilor tarii, desi plateau toate contributiile si impozitele ca toti ceilalti locuitori, evreii au devenit straini, supusi unui regim restrictiv si discriminatoriu. Asadar, pe vremea lui Eminescu evreii din Romania erau in majoritate emigranti recenti, multi intrati ilegal in tar. In opinia public a vremii, existau 2 curente: filosemitii cereau ca tuturor evreilor s li se dea neconditionat cetatenia roman, cu toate drepturile corespunzatoare, si antisemitii. Antisemitii spuneau c cetatenia roman nu trebuie acordat acestor evrei decit pe baza de cereri individuale, analizate pentru fiecare caz in parte. Eminescu s-a situat in cea de-a doua categorie.
Esenta conceptiei lui Eminescu despre evrei este cuprins intr-un articol ("Dac proiectul maiorittii") publicat in Timpul din 7 iulie 1879: "Nu exist dar romani de rit izraelit, pentru c nu exist izraeliti cari-n familie s

vorbeasc romaneste, pentru c nu exist izraeliti cari s intre in relatii de cstorie cu romanii, c-un cuvint evreul e evreu, se simte evreu si pin acuma nici n-a voit s fie altceva decit evreu" [13]. Cele scrise de Eminescu reprezinta o realitate sociologica a vremii sale. Ins in timp, lucrurile aveau s se schimbe, iar inaintea celui de-al 2-lea rzboi mondial destui de multi evrei vorbeau romaneste in familie (in Vechiul Regat, chiar majoritatea evreilor), existau casatorii mixte si chiar convertiri la crestinism. Este adevarat ca Eminescu uita de anumite constringeri pe care le aveau de indurat evreii. El idealizeaza clasa taraneasca, comparindu-i pe evrei cu taranii romani. El se intreaba: "Ce sunt acesti oameni ? 'Tarani ? Nu sunt. Proprietari, nu ; invatati , nici cit negrul sub unghie; fabricanti, numai de palavre; meseriasi nu, breasla cinstita n-au, ce sunt dar? Uzurpatori, demagogi, capete desarte, lenesi care traiesc din sudoarea poporului fara a o compensa prin nimic, ciocoi boierosi si fudui, mult mai infumurati decat coboritorii din neamurile cele mai vechi ale tarii". Eminescu face greseala de a considera ca meseria de comercinat reprezinta o meserie "parazita", "neproductiva". De asemenea, pe el il nemultumeste faptul ca evreii lucreaza cu banii si nu cu materiile prime, acest fapt demonstrind ca el a fost supus prejudecatilor timpului. Totusi, Eminescu nu i-a considerat niciodat pe evrei o ras inferioara, ba chiar le reproseaza c nu se casatoresc cu romanii. Din cele scrise de el rezult c, o data cu adoptarea de catre evrei a limbii romane (ceea ce s-a si intimplat pe scar larga in veacul 20), incetatenirea evreilor e admisibila. BIBLIOGRAFIE

1. 2.
3. 4. 5.

Bucur, Marin (ed.), Caietele Mihai Eminescu, Bucuresti, Editura Eminescu, 1972 Calinescu, George, Viata lui Mihai Eminescu, editura Univers, 1989
Dubnov, Simon -Istoria hasidismului, Hasefer, 1998 Eminescu, Mihai - "Opere" vol. X, Editura Academiei RSR, Bucuresti 1989 Iancu, Carol - Evreii din Romania de la excludere la emancipare, Editura Hasefer, Bucuresti 1996, pag. 49 Iassy, articol in Encyclopedia Judaica, 1998 Izvoare si marturii referitoare la evreii din Romania, v.II/1, intocmit de Mihai Spielmann, Federatia comunitatilor evreiesti din RSR Kara, I-Contributii la istoria obstii evreilor din Iasi, Hasefer, 1997 Kuller, Harry -O istorie a evreilor din Romania in date, Hasefer, 2000 Solomovici, Tesu -Romania Juidaica, vol.1, ed. Tesu, 2001

6. 7.

8. 9. 10.

[1] Kara, I-Contributii la istoria obstii evreilor din Iasi, Hasefer, 1997, p.43 [1] Calinescu, George, Viata lui Mihai Eminescu, editura Univers, 1989, 439 p. [2] Izvoare si marturii referitoare la evreii din Romania, v.II/1, intocmit de Mihai Spielmann, Federatia comunitatilor
evreiesti din RSR, p.167

[3] Hasidismul a fost o miscare spirituala care si-a avut originea in SE Poloniei. Societatea iudaica fusese zguduita din
temelii de mai multe evenimente. In primul rind a fost vorba despre pogromurile din secolul 17, in special cel din 1648, cind cazacii condusi de Bogdan Chmielnicki au omorit mii de evrei in Ucraina si Polonia. Mai exista, de asemenea,

problema impozitelor exagerate si a presiunilor din partea bisericii crestine. Aceasta criza istorica s-a impletit cu o criza spirituala, pentru ca rezultatul acestor evenimente a fost un declin a educatiei iudaice in Polonia, intelectualii preferind sa plece in Lituania, unde situatia era mult mai stabila. Pentru evreimea poloneza a inceput atunci o perioada de ignoranta si superstitii, studiul limitindu-se la speculatiile escatologice ale kabalei. A fost, apoi, vorba despre demoralizarea produsa de convertirea la islamism a lui Shabbetai Zevi si la crestinism a lui Jacob Frank, doi falsi mesia care nu au lasat in urma decit scindare si neincredere. In acest climat de ratacire spirituala s-a nascut si s-a format Rabbi Israel ben Eliezer, Ba'al Shem Tov, adica Cel ce cunoaste numele sfint . Traditia spune ca s-ar fi nascut in 1698 sau 1700, intr-o localitate de la granita dintre Galitia si Bucovina. Dupa ce a trait citva timp in Galitia, s-a mutat impreuna cu sotia sa intr-un sat indepartat din Carpati, unde s-a dedicat studiului. Istoricul nu are multe date despre viata lui, pentru ca nu exista nici un document scris despre el din perioada aceea, tot ce se stie provenind din legendele transmise de discipolii sai. Pentru ca se adresa direct nevoilor oamenilor simpli, predicind o viata religioasa sincera, intuitiva, care sa fie deschisa prezentei lui dumnezeu, publicul sau a fost extrem de larg. Dupa moartea lui Ba'al Shem Tov, multi dintre discipolii lui au infiintat centre hasidice in cele mai indepartate colturi ale Europei de Est : rabbi Dov Baer in Meseritz, rabbi Jacob Iosif in Polnoye, rabbi Nahman in Brotslav. Acestia erau numiti tzadici (cei drepti), si au dat nastere uneor adevarate dinastii de rabini, dintre care unele luau numele orasului unde pastoreau. Inca mai exista in New York rabini din dinastia de Baia Mare, de exemplu, care au emigrat din Romania dupa razboi.

[4] Kara, I-Contributii la istoria obstii evreilor din Iasi, Hasefer, 1997, p.35-36 [5] Kuller, Harry -O istorie a evreilor din Romania in date, Hasefer, 2000, p. 145 [6] Kara, I-Contributii la istoria obstii evreilor din Iasi, Hasefer, 1997, p.37 [7] Solomovici, Tesu -Romania Juidaica, vol.1, ed. Tesu, 2001, p.96 [8] Iassy, articol in Encyclopedia Judaica, 1998 [9] Kuller, Harry -O istorie a evreilor din Romania in date, Hasefer, 2000, p. 129 [10] Kara, I-Contributii la istoria obstii evreilor din Iasi, Hasefer, 1997, p.43 [11] Calinescu, George, Viata lui Mihai Eminescu, editura Univers, 1989, 439 p., Bucur, Marin (ed.), Caietele Mihai
Eminescu, Bucuresti, Editura Eminescu, 1972

[12] Carol Iancu - Evreii din Romania de la excludere la emancipare, Editura Hasefer, Bucuresti 1996, pag. 49 [13] M. Eminescu - 'Opere' vol. X, Editura Academiei RSR, Bucuresti 1989, pag. 291-292