Professional Documents
Culture Documents
Structura bisericii gotice, desi complicata are o aparenta usoara, aeriana (datorita
inaltimii si supletei) cu un interior bine luminat (abundenta vitraliilor), dar exista si
exceptii multe biserici gotice, fiind scunde, simple ca structura arhitectonica, intunecoase
si foarte sobru ornamentate.
Biserica in stil gotic se diferentiaza de toate celelalte si prin lungime (chiar si
peste 100m). La interior, nava centrala este de obicei mai inalta decat navele laterale, iar
fatada este in general flancata de doua turnuri foarte inalte (de multe ori acestea nu au
fost terminate fiind lipsite de flese sau sunt inegale ca forma ca urmare a definitivarii
constructiei multi ani mai tarziu intr-un alt stil). Intre cele doua turnuri este amplasata o
mare rozasa, iar in zona inferioara biserica prezinta mai multe portaluri (de la 3 la 5).
Laturile edificiului sunt sprijinite de arc – butanti (sau arce rampante), care se pot
suprapune in cazul peretilor foarte inalti ai navei centrale. Acestia consolideaza
contrafortii, contrabalansand presiunea laterala a boltilor.
Totusi, aceste caracteristici sunt intregite de altele 3 considerate esentiale: bolta pe
ogive, arcul butant si vitraliul. Asezarea boltii pe o incrucisare de ogive, pe armatura de
nervuri diagonale de sub bolta care pornesc de la nasterea arcelor frante constituie o mare
inovatie tehnica. Nervurile sunt importante deoarece preiau cea mai mare parte a sarcinii
(presiunea boltii) si o convertesc in apasari, permitand astfel arhitectiilor sa proiecteze
cladiri cat mai inalte. Aceasta tehnica permite canalizarea greutatii in anumite puncte de
rezistenta ceea ce da posibilitatea reducerii grosimii zidurilor, pe care bolta nu mai apasa
acum; greutatea boltii se descarca in contrafortii zidului exterior, la randul lor sprijiniti de
arc-butanti.
Arcul butant are rolul de a echilibra apasarea in laterala a boltii de piatra,
opunandu-i o apasare inversa tocmai in punctele unde presiunea boltii este mai puternica,
ceea ce permite o mai mare stabilitate a edificiului si in acelasi timp o mai mare
deschidere a ferestrelor in nava centrala.
E. Lambert considera vitraliul ca fiind „auxiliarul principal al arhitecturii in stil
gotic”. Este corespondentul in interior al sculpturilor din exterior, uneori ilustrand
aceleasi teme iconografice. Rolul sau este dublu; pe de-o parte se remarca valoarea
estetica, iar pe de alta parte simtul practic vitraliul permitand iluminarea naturala a
edificiului. Datorita vitraliului se creeaza o atmosfera interioara „colorata” nuantand si
„dizolvand” in functie de ora zilei structura interioara. Vitraliul avea de asemenea si o
functie instructiva, prezentand personaje sacre sau scene biblice. Printr-o alegorie se
poate considera ca lumina filtrata de vitraliu este lumina scripturilor a cuvintelor lui
Dumnezeu sau a parintilor bisericii.
Turnurile gotice, foarte elegante si indraznete sunt de doua feluri: lanterne –
plasate aproximativ la mijlocul axei edificiului, si clopotnite. Planul lor este de cele mai
multe ori patrat, dar poate fi si octogonal; se termina de regula cu o flesa (extremitate
ascutita in forma de piramida sau de con din piatra sau sarpanta acoperita cu tigla, servind
de acoperis turnului). Inaltimea flesei da o puternica impresie de verticalitate edificiului.
Fatada unei biserici gotice detine un loc important din punct de vedere artistic,
fiind cea mai ornata parte a edificiului, fapt care ridica foarte multe si delicate probleme
constructorului (din cauza dimensiunilor exceptionale, dar si din nevoia de a se racorda
cu turnurile si portalurile care ii sunt integrate. Din punct de vedere al stilului fatadele, de
obicei nu prezinta unicitate, ca urmare a perioadelor mari de stagnare intre etapele de
constructie. Un alt motiv al lipsei unicitatii este si faptul ca aceasta era printre ultimele
elemente construite cand resursele materiale erau epuizate, iar elanul religiozitatii scazuse
in intensitate (acesta este un caz fericit deoarece uneori catedralele ramaneau
neterminate). Ritmul foarte incet de lucru la fatada (chiar decenii) explica intr-o oarecare
masura amestecul de stiluri diferite (Rouen, Bourges, Tours). Totusi exista si cateva
exemple care se remarca prin unicitatea fatadei (catedralele din Laon , Paris, Noyon,
Reims).
Ferestrele gotice se caracterizeaza in general prin simplitate, in sensul ca
ornamentatia lor se rezuma la cateva muluri. Forma este mai variata, cea mai intalnita
fiind cea de lance prelunga si ingusta divizata de 2-3 giurgiuvele verticale, terminata
printr-un desen de ogiva incadrand diferite simboluri(trefla, cerc). Ferestrele circulare
sunt de dimensiuni reduse sau gigantice si decupate de o complicata retea de piatra fixand
bucatile de sticla: acestea sunt faimoasele rozase de pe fatadele principale sau laterale.
Alte elemente decorative sunt si capitelurile coloanelor, aproape intotdeauna derivate din
cel corintic. Capitelurile ornate cu figuri umane sau animale sunt rare si apar abia in sec.
al XIII-lea. Cheia de bolta a incrucisarilor de ogive este de obicei ornata cu un medalion
sculptat redand diferite motive, sau de un basorelief.
Problema scurgerii apei de ploaie de pe acoperis a fost rezolvata in diferite feluri:
mai intai prin jghiaburi de piatra ale caror capete sculptate mult iesite in afara peretelui
(garguie) proiectau apa departe de zidul cladirii. Datorita edificiilor tot mai inalte s-a
recurs la jghiaburi acoperite praticate in arc-butanti.
Arta gotica
Arta gotica (sculptura, pictura) a fost de la inceput tributara arhitecturii.
Sculptura gotica abandoneaza formele fantastice si renunta la deformarea figurilor
in sens expresionist manifestand o tendinta categorica de a infatisa detalii realiste sau
chiar grotesti ale personajelor. Sculpturile tind sa se desprinda de fundalul arhitectural, sa
devina independente sa isi afirme individualitatea proprie; sunt figuri elegante intr-un
drapaj natural si lejer, urmarind gratia si miscarea exprimand fiecare o psihologie proprie.
Sculptorul gaseste o modalitate de a innobila chiar si gesturile cele mai familiare, totul
intr-un simt clasic al masurii si calmului.
Pictura murala continua sa ramana subordonata arhitecturii pana in sec al XV –
lea, insa stilul gotic nu este propice acestui stil de pictura (reducerea suprafetelor zidite)
locul ei fiind luat acum de vitralii. Insa aceasta nu va disparea cu desavarsire regasindu-se
in salile castelelor sau alte cladiri civile. Pictura murala se caracterizeaza printr-un ritm
ondulat, fluent al liniilor, figuri zvelte, dezinvoltura compozitiei si notatii realiste ale
peisajului sau costumelor.
Un alt tip de pictura este cea miniaturiala cu vechi traditii in Franta si care a
exercitat influente asupra altor arte ale culorii, formelor si desenului, furnizand modele
picturii, vitraliului, tapiseriei, broderiei si chiar sculpturii. Miniaturile erau realizate in
mari scoli manastiresti, iar mai toate lucrarile miniate sunt opere de teologie.
Foarte tarziu s-a dezvoltat si pictura gotica pe lemn care la inceput imita
antependia altarelor.
-MATERIALE DE CONSTRUCTIE-
A. Chatelet, B.P. Groslier. (2006). Larousse. Istoria artei. Ed. Univers Enciclopedia.
Bucuresti.
M. Alpatov. (1966). Istoria artei – arta lumii vechi si a evului mediu. Ed. Meridiane.
Bucuresti.
Drimba, O., (1999), Istoria culturii si civilizatiei, Editura Vestala, Editura Saeculu,
Spanu, R.C., (2005 – 2006), Elemente de arhitectura – Curs, Editura Presa Universitara
Clujeana, Vol 1
19.00
ora 19.30
Gothic art. (2010). In Encyclopædia Britannica. Accesat in data de 19 martie 2010 la
Encyclopædia Britannica Online:
http://www.britannica.com/EBchecked/topic/239728/Gothic-art