MOLDCOOP

UNIVERSITATEA COOPERATIST-COMERCIALĂ DIN MOLDOVA

TEZA DE CURS

la tema: Riscuri
creditar bancare:
previzionarea şi gestionarea lor

Efectuat de
studentul grupei 3FB-31 :
Scutari Igor
Conducător ştiinţific:
I.Zugrav, lector
superior universitar.,
doctor.
 Chişinău,2010
CUPRINS
INTRODUCERE……………………………………….........................................3

CAPITOLUL I. Abordări teoretice privind esenţa şi conţinutul riscurilor

creditar bancare.
1.1 Caracteristica generală a politicii creditare a băncilor comerciale
privind operaţiunile creditare ……….................................................5
1.2 Riscurile bancare aferente procesului de creditare........................10

CAPITOLUL II. Analiza riscurilor şi modalităţile de gestiune a acestora în

cadrul băncii comerciale „Banca de Economii „S.A.
2.1. Analiza portofoliului de creditar şi a riscurilor aferente
operaţiunilor creditare .................................................................18
2.2. Modalităţi de gestiune a riscurilor implimentate de „Banca de
Economii „...........................................................................................24

CAPITOLUL III. Căi şi perspective de gestiune eficientă şi prevenire a

riscurilor în procesul creditării.
3.1. Tendinţe actuale în gestiunea riscurilor aferente procesului de
creditare...............…..........................................................................30
3.2. Căi de asigurare contra riscului în cadrul operaţiunilor
creditare............................................................................................35

CONCLUZII ŞI PROPUNERI .......................................................................39

BIBLIOGRAFIA...............................................................................................40
ANEXE ..............................................................................................................43

2
 INTRODUCERE

Băncile comerciale consideră că riscul în cadrul procesului de creditare este

un obiectiv important al strategiei activităţii financiare. În plan managerial, băncile
trebuie să elaboreze şi să dezvolte metode de gestionare şi prevenire a tuturor
riscurilor la care se prevede să fie expuse. Măsurarea veniturilor şi gestionarea
riscurilor de creditare prezintă o importanţă deosebită în aprecierea calităţii
activităţii bancare, a performanţelor acesteia.
Problema riscului aferent procesului de creditare se caracterizează prin aceea
că majoritatea clienţilor bancari o constituie noile întreprinderi, firme, societăţi pe
acţiuni cu diverse forme de proprietate. Particularităţile acestor structuri sunt
neajunsurile de capital propriu pentru realizarea activităţii curente şi realizarea
planurilor strategice de dezvoltare pe viitor.Scopul principal al tezei constă în
cercetarea fundamentală a unui sistem efecient şi prudent de elaborare a activităţii
bancare precum şi tehnicilor, modalităţilor de calcul şi prevenire a riscurilor în
procesul creditării.
Obiectivul tezei de curs îl constituie studiul principiilor şi metodelor
teoretice şi practice de creditare de către banca comercială, operaţiunilor creditare,
identificarea tipurilor de riscuri bancare; evaluarea problemelor de minimizare a
riscurilor bancare şi stabilirea soluţiilor de rezolvare a falimentului bancar;
estimare principiilor unei gestiuni corecte a riscurilor bancare; elaborarea strategiei
şi analiza impactului politicii de creditare.
Unii economişti,Enicov Igor, Oboroc Iurie, consideră că diminuarea riscului
de creditare se poate realiza prin accelerarea procesului de modernizare a unei sau
altei ramuri, prin creşterea competitivităţilor pe piaţă, alţi economişti consideră că
riscul poate fi prevenit prin corelarea veniturilor şi cheltuielilor pe care le poate
suporta banca pe viitor.
Riscul creditar poate avea un impact considerabil asupra valorii băncii sau
instituţiei financiare în chestiune, atît un impact în sine (de regulă sub forma

3
pierderilor directe suportate), cît şi un impact indus cauzat de efectele asupra
clinetelei, personalului, partenerilor şi chiar asupra autorităţii bancare.
Riscurile de creditare sunt acele riscuri cu care se confruntă băncile în
operaţiunile lor curente şi nu doar riscurile specifice activităţii bancare clasice. Ca
agenţi care operează pe diverse pieţe financiare, băncile se confruntă şi cu riscuri
ce nu le sunt specifice (de exemplu riscul valutar), dar pe care trebuie să le
gestioneze.
În cadrul acestei lucrări vor fi prezentate studii de perspective privind
gestionarea optimă a operaţiunilor de creditare, principiile şi metode teoretice de
creditare de către o bancă comercială, se vor identifica şi analiza totalitatea
riscurile pe care le poate suporta banca în cadrul activităţii sale de creditare, se vor
reprezenta tendinţele actuale în gestiunea riscurilor aferente procesului de creditare
legate de minimizarea, finanţarea şi asigurarea riscurilor.
Capitolul I: „Abordări teoretice privind esenţa şi conţinutul riscurilor
creditar bancare”, cuprinde argumentarea teoretică a problemelor ce ţin de
caracteristica generală a politicii creditare ale băncilor creditare privind
operaţiunile de creditare, sunt elucidate tratări privind tipurile de credite bancare şi
procesul de acordare a acestora, negocierea şi aprobarea creditului, dobînzii
aferente creditului, asigurarea şi monitorizarea lui.
Capitolul II: „Analiza riscurilor şi modalităţile de gestiune a acestora în
cadrul băncii comerciale „Banca de Economii „S.A, este dedicat unei analizei
minuţioase asupra mecanismului şi structurii efectuării operaţiunilor de creditare în
cadrul activităţii băncii comerciale( Banca de Economii S.A.), tot în acest capitol
este reflectat o analiză a riscurilor aferente procesului de creditare la Banca de
Economii S.A. prin intermediul portofoliului de creditare şi a fondului de risc şi
specificat un management a riscurilor elaborat de Banca de Economii S.A.
Capitolul III: „Căi şi perspective de gestiune eficientă şi prevenire a
riscurilor în procesul creditării”, reflectă tendinţe şi perspective în gestiunea
riscurilor de creditare reprezentate prin minimizarea, finanţarea şi asigurarea
riscurilor bancare.

4
 CAPITOLUL I. ABORDĂRI TEORETICE PRIVIND ESENŢA ŞI
CONŢINUTUL RISCURILOR CREDITAR BANCARE.
1.1 Caracteristica generală a politicii creditare a băncilor comerciale
privind operaţiunile creditare.
Operaţiunile de creditare reprezintă o preocupare permanentă în
activitatea unei bănci. Pe de o parte, unii economişti consideră că creditul
reprezintă mijlocul prin care excedentul de resurse dintr-o anumită zonă economică
se transferă către entităţile economice aflate în deficit de resurse, în vederea
realizării unor proiecte de decurg în activitatea proprie. Procesele intermedierii
financiare avînd ca obiect creditul este încă principala formă de finanţare a
investiţiilor într-o ţară.
Mutaţiile care au avut loc pe piaţa financiară şi monetară prin dezvoltarea
fenomenului dezintermedierii, nu au minimalizat rolul acestui produs bancar a
cărui importanţă pentru economie este fundamentală. Alţi economişti consideră că
expunerea băncii la pierdere este extrem de ridicată în cazul în care creditelor ,
avînd în vadere că, în marea lor majoritate, aceste plasamente se efectuază în afara
sistemului bancar, astfel că băncile nu pot păstra controlul banilor plasaţi aşa, cum,
într-o anumită măsură se realizează prin celelalte categorii de plasamente.
Din punct de vedere al activităţii bancare, operaţiunile de creditare
reprezintă componenta cea mai importantă a operaţiunilor de plasament, atît din
punct de vedere al volumului de activitate, cît şi al participării acestor categorii de
operaţiuni la realizarea profitului băncii.Creditul bancar reprezintă încă o soluţie de
bază pentru investiţiile agenţilor economici, fiind în esenţă, la nivelul economeie
ţării.
Lipsa reglementărilor legale în domeniul creditării şi lipsa de protecţie a
băncii în cazul pierderilor generate de nerambursarea creditelor ( însuşi procesul de
recuperare a creanţelor prin utilizarea garanţiilor este deosebit de dificil) au
determinat băncile să-şi elaboreze propriile norme de creditare care, în timp, au

5
căpătat caracter de generalitate, în sensul că principiile decreditare, obiectele
creditării şi tipurile de creditare au devenit elemente comune ale reglementărilor
interne în domeniu.
Activitatea de normare a operaţiunilor de creditare este în acelaşi timp, un
proces permanent, datorită diversificării operaţiunilor bancare şi deschiderii
băncilor spre domenii de creditare noi pentru sistemul bancar actual.
Preocuparea specială a managementului bancar pentru operaţiunile de creditare
rezidă de asemenea şi din faptul că, fiind cel mai important plasament bancar, cu o
pondere mare în activul bilanţier, de calitatea portofoliului de creditare depinde în
ultima instanţă stabilitatea băncii şi realizarea nivelurilor necesare ale indicatorilor
activităţii bancare privind solvabilitatea şi lichiditatea. [ 12,p.38]
Organizarea activităţii de creditare are în vedere în principiu o
descentralizare a proceselor de analiză, evaluare, acordare şi urmărire a rambursării
creditelor, în condiţiile respectării normelor interne în domeniu şi, de asemenea, în
condiţiile stabilirii unor plafoane de creditare la diversele niveluri organizatorice
ale băncii.
În principiu operaţiunile de creditare dintr-o bancă trebuie să acopere
întreaga gamă de operaţiuni aferente acestei activităţi.În general băncile
organizează activitatea de creditare pe principiul dublei subordonări, faţă de un
departament din centrala băncii.
De asemenea, reglementările legale actuale obligă băncile să constituie
comitete de creditare care să analizeze cererile de creditare şi să acorde în urma
evaluărilor sumele solicitate de clienţii băncii.În acest fel, decizia de creditare se
poate lua în condiţii de obiectivitate şi banca în consecinţă mai protejată împotriva
eventualelor pierderi cauzate de nerambursarea creditului.
Astfel pentru obţinerea obiectivelor principale de activitate ale băncii,
fiecare bancă comercială elaborează politica de creditare ce trebuie să fie orientată
spre protejarea activelor, obţinerea profitului, îmbunătăţirea stării economice a
debitorului, concomitent luîndu-se în considerare securitatea depozitelor

6
clienţilor.Politica şi procedeele de creditare se vor conţine în instrucţiunile de
politică generală a băncii şi în instrucţiunile specifice, aprobate de consiliul băncii.
Banca va elabora instrucţiunile privind politica generală de creditare a
băncii, care va cuprindere următoarele: structura organizatorică, autorităţile de
creditare, strategia de afaceri şi marketing, tipurile de credite, limitele generale de
creditare, activitatea de creditare la nivel de filială, gajul considerat acceptabil şi
suficient, modul de acordare şi de rambursare a creditelor, principiile stabilirii
mărimii ratei dobînzii, distribuirea şi diversificarea pe ramuri a portofoliului de
credit, revizuirea şi controlul portofoliului de credite.
De asemenea banca va elabora şi instrucţiuni specifice detaliate despre
politica şi procedeele pentru fiecare tip de credit în parte, care vor conţine:
procedeele internede evaluare a creditabilităţii debitorului, dirijarea şi verificarea
riscului, garanţiile necesare, limitele de acordare a creditului, stabilirea preţului,
autorizările, creditele problematice şi recuperarea lor, formarea rezervelor,
descrierea metodelor analitice de evaluare a credibilităţii clienţilor.
În descrierea creditabilităţii clientului se i-au în consideraţie următoarele elemente:
1. lichiditatea reprezintă posibilitatea agenţilor economici de a-şi mobiliza
rapid activele de care dispun şi de a le transforma rapid în mijloace băneşti menite
să-şi onoreze obligaţiunile. Analiza lichidităţii bilanţului se efectuează prin
compararea mijloacelor active grupate după gradul de lichiditate şi repartizate în
ordinea descreşterii lichidităţii cu obligaţiile din pasivul bilanţului, grupate
conform termenului de achitare.
2. solvabilitatea reprezintă gradul în care capitalul propriu asigură acoperirea
creditelor pe termen scurt sau lung sau capacitatea agentului economic de a-şi
onora obligaţiile asumate faţă de terţi cu ajutorul activelor proprii.
3. profitabilitatea este un indicator de echilibru care indică volumul profitului
întreprinderii raportat la diferite elemente ca nivelul activelor, nivelul vînzărilor.
4. activitatea de afacere, în care se compară vînzările unei întreprinderi cu
totalul activelor sale şi cu principalele tipuri de activitate: creanţe, stocuri.

7
Prin determinarea rezultatelor indicatorilor de bonitate, banca poate pune în
evidenţă situaţia financiară a agentului economic marcată prin punctele tari şi
punctele slabe, ceea ce va face ca decizia de creditare să fie bine argumentată.
Sistemul de evaluare a rezultatelor financiare este determinată de fiecare bancă în
parte, în funcţie de factorii politicii de creditare a băncii.
Un element esenţial al politicii de credit este organizarea şi dirijarea
activităţii de creditare.În acest scop în cadrul structurii organizatorice a fiecărei
bănci va fi creată a direcţie ce va depinde de mărimea băncii, reţeaua de filiale,
volumele de investiţii creditoare şi de alţi factori.Scopul activităţii acestor structuri
organizatorice este realizarea politicii şi a procedeelor de creditare ale băncii într-
un mod sigur şi prudent.
Fiecare bancă va elabora regulamente interne în care se vor descrie funcţiile
organizatorice şi ale personalului implicit în activitatea de creditare, reflectînd clar
obligaţiunile şi responsabilităţile acestora.
Activitatea structurilor organizatorice de creditare trebuie orientată în
următoarele direcţii de bază: procedura depunerii cererii, analiza credibilităţii
clientului, revizuirea şi analiza sistematică a calităţii portofoliului de credite.
În cadrul desfăşurării activităţii de creditare, portofoliul de credite poate fi
influenţat de o multitudine de factori, dintre care se evidenţiază:
1.Legislaţia în vigoare
2.politica de creditară a băncii
3. resursele disponibile pentru formarea portofoliului creditar
4. analiza portofoliului creditar şi rezolvarea situaţie cu creditele problematice
în caz de necesitate.
La baza derulării operaţiunilor de creditare stau un şir de principii.
Nerespectarea acestora ar duce la majorarea riscului de credit al băncii.[16,p.223]
Principiile esenţiale a politicii de creditare în procesul de acordare a creditelor :
 Prudenţa bancară ca principiu fundamental ce trebuie să
caracterizeze întreaga activitate a unei banci;

8
  Credibilitatea împrumutanţilor, care reprezintă suportul moral ţşi
elementul psihologic esenţial fără de care creditorul nu poate exista.Credibilitatea
presupune cunoaşterea clientului printr-o permanentă activitate de informare şi
documentare cu scopul de a acumula informaţia necesară privind aspectele
concrete ale activităţii acestuia.Toate operaţiunile de credit şi de garanţie se
consemnează în documente contractuale. Pe parcursul derulării creditului în scopul
minimizării riscului de nerambursare banca va monitoriza activitatea creditorului;
 Planificarea creditelor reprezintă planificarea surselor băneşti din
care banca va acorda credite, dar totodată şi planificarea clasificării portofoliului
de credit conform diverselor destinaţii;
 Rambursarea şi achitarea creditului, creditele acordate trebuie să
fie avantajoase atît pentru bancă, cît şi pentru debitori, drept care debitorul va avea
posibilitate să-şi lărgească afacerea , dar şi să ramburseze creditul şi să achite
dobînzile în termenii stabiliţi.Dobînzile şi comisioanele bancare sunt negociabile şi
se înscriu în contractele de credit;
 Asigurarea creditului, creditele se acordă pe bază de garanţii,
consemnate în contractele de credit şi în contractele de garanţii
imobiliare/mobiliare/cesiune de creanţă/fideiusiune.Garanţia trebuie să acopere
datoria maximă a clientului către bancă, formată din credite, dobînzi şi comisioane.
Respectarea acestor principii în procesul de acodare a creditului permite
menţinerea unei performanţe ridicate a activităţii de creditare:
 Banca îşi permite păstrarea în siguranţă a depozitelor bancare
 Se atestă o creştere a profitului băncii prin reducerea proporţiei de
credite problematice în portofoliul de creditare al băncii
 Se asigură dezvoltarea economico-financiară de ansamblu a clientului
 Se stabilesc influienţe pozitive la nivel macroeconomic
 Se menţine o performanţă sporită a activităţii de creditare, care se
asigură prin:
- selectarea cu atenţie a clienţilor din sectoarele de piaţă determinate

9
 - acordarea de credite bazată pe o analiză economico-financiară
minuţioasă şi corectă a debitorului
- întocmirea actelor bilaterale de ordin juridic pentru a asigura derularea
rambursării creditelor
- urmărirea periodică şi riguroasă a derulării
- constituirea unor garanţii
Activitatea de recuperare a creditelor neperformante trebui să comporte un
caracter flexibil şi să păstreze intactă imaginea şi prestigiul băncii.
În cadrul reglementării politicii de creditare un rol esenţial îl joacă
totalitatea restricţiilor înaintate de B.N.M băncilor comerciale cu privire la
acordarea creditelor mari persoanelor fizice şi persoanelor juridice, restricţii
privind limitele la credite acordate pentru persoane afiliate, restricţii cu privire la
creditele acordate funcţionarilor băncii.
Restricţiile înaintate de B.N.M băncilor comerciale cu privire la
acordarea creditelor mari persoanelor fizice şi persoanelor juridice
1. datoria netă acordate de băncile comerciale la credite unor persoane
nu trebuie să depăşească 25% din capitalul normativ total al băncii.
2. suma datoriilor netela creditele acordate pentru zece persoane care au
cale mai mari credite nu trebuie să depăşească 50% din portofoliul total al
creditelor băncii.
3. valoarea tuturor creditelor mari nu trebuie să depăşească mai mult de
5 ori capitalul normativ total.
4. creditele mari trebuie să fie adoptate preliminar de către majoritatea
membrilor consiliului băncii.
Restricţii privind limitele la credite acordate pentru persoane
afiliate(membrii consiliului,rude de gradul1şi2)
1. suma totală a creditelor acordate unei persoane sau unui grup de
persoane care acţionează împreună cu persoana filiată nu trebuie să depăşească
20%, faţă de capitalul normatiiv total.

10
 2. suma totală a creditelor acordate persoanelor afiliate nu trebuie să
depăşească mărimea capitalului de gradul I.
Orce acord cu o persoană afiliată trebuie să fie acceptată preliminar de către
majoritatea membrilor Consiliului băncii.Persoana afiliată trebuie să se abţină de la
vot, dacă este membru al cosiliului băncii.

Restricţii cu privire la creditele acordate funcţionarilor băncii

1. creditele acordate pentru procurarea bunurilor de consum se acordă
funcţionarilor băncii în mărime nu mai mare de 10 salarii tarifare(se acordă pe o
pperioadă nu mai mare de 2 ani).
2. creditele pentru investiţii imobiliare se acordă în mărime pînă la 100
salarii tarifar, termenul de acordare a creditul diferă de la o bancă la alta în funcţie
de politica creditară adoptată şi este de maxim 20 ani.
Politica de creditare reprezintă un element esenţial reglementat de activitatea
fiecărei bănci atît din punct de vedere al volumului de activitate, cît şi al
participării acesteia în realizarea operaţiunilor de creditare în rezultatul căreia
banca poate obţine rezultate şi avantaje economice.
Totalitatea operaţiunilor de creditare au în vedere în principiu o
descentralizare a proceselor de analiză, evaluare, acordare şi urmărire a rambursării
creditelor, în condiţiile respectării normelor interne în domeniu şi, de asemenea, în
condiţiile stabilirii unor plafoane de creditare la diversele niveluri organizatorice
ale băncii. [14,p.79]
În final s-ar putea spune că politica de creditare ce trebuie să fie orientată
spre protejarea activelor, obţinerea profitului, îmbunătăţirea stării economice a
debitorului, concomitent luîndu-se în considerare securitatea depozitelor clienţilor.
Politica şi procedeele de creditare se conţin în instrucţiunile de politică generală a
băncii şi în instrucţiunile specifice, aprobate de consiliul băncii.

1.2 Riscurile bancare aferente procesului de creditare

11
 În activitatea bancară riscul este un component obligatoriu cu posibilitatea
rezultatelor atît dorite cît şi nedorite. Cu siguranţă riscurile fac obiectul unei mari
atenţii la băncii.Toate riscurile sunt definite ca pierderii asociate unor evoluţii
adverse ale rezultatelor.
Evitarea riscului în cadrul procesului de creditare sau acceptarea lui depinde
de modul de gestionare a băncii,de politica susţinută de bancă, de tactica ei şi
problemele la o anumită etapă.
La general riscurile pot fi divizate în riscuri interne şi riscuri externe.
Riscurile interne, de regulă sunt generate de proiecte concrete, la asemenea
riscuri pot fi raportate riscurile de bilanţ(valutar, de formare a depozitelor,
strategic), riscul serviciilor financiare(tehnologic,de inovaţie) şi riscurile
extrabilanţiere.
La riscurile externe se referă riscul politic, macroeconomic, legislativ,
social, de asigurare.
Riscul poate fi definit [opinia economistului Dan Vulpe], ca un fenomen
care poate apare pe parcursul operaţiunilor bancare şi care provoacă efecte
negative asupra activităţii financiare prin nerespectarea calităţii produselor
bancare, diminuarea beneficiului sau chiar înregistrarea de pierderi, nerespectarea
actelor normative.
Unii economişti, ca: Broglie, Lichin, consideră că la baza problemelor cu
care se confruntă băncile se află factorii macroeconomici. Ei accentuează
importanţa riscului, deoarece acestea reprezintă principala problemă a majorităţii
băncilor.
Alţi economişti,Mihai Roşcovan,Stoica Maricica, consideră că riscurile a
căror apariţie face ca o bancă să devină insolvabilă, depinde de variaţiile nivelului
veniturilor prevăzute şi de nivelul cheltuielilor acoperite din acestea.
Riscul aferent procesului de creditare poate fi provocat de influenţa
factorilor de ordin general şi factori de ordin specific.
Factorii de ordin general sau ambiental sunt cei care caracterizează calitatea
mediului în care acţionează băncile şi anume:

12
 - recensiunea economică generală, care afectează anumite sectoare
- rate reale pozitive înalta ale dobînzii
- modificarea reglementărilor bancare în contextul liberalizării cadrului
concurenţial.
Factorii de ordin specific se înscriu în contextul managementului bancar.
Aceasta poate fi apreciată pe baza analizei dinamicii unor indicatori de risc precum
ponderea creditelor în total active, ponderea plasamentelor mobiliare în total
active, raportul dintre active şi capital, ponderea depozitelor în totalul fondurilor
împrumutate.
Riscul aferente creditării este un obiectiv important al strategiei activităţii
financiare. În plan managerial, băncile trebuie să elaboreze şi să dezvolte metode
de gestionare şi prevenire a tuturor riscurilor la care se prevede să fie expusă.
Strategia băncii are în vedere neacceptarea riscurilor sau acumularea de
riscuri care nu pot fi măsurate sau a căror consecinţă finală previzibilă ar putea
modifica poziţia băncii pe piaţa concurenţială.
Atunci cînd definesc riscul şi gestiunea riscului, cel mai mulţi autori,Stoica
M, Enicov,se concentrează asupra funcţiei clasice a bancilor, de intermediere în
sfera riscurilor financiare prin diviziunea acestora; din acest punct de vedere este
tratată îndeosebi problema unor pierderi neprevăzute la activele bancare, pierderi
cauzate de riscuri de piaţă, de credit sau de lichiditate.
Alţi autori,ca de ex: Larisa Mistrean, lector univ.dr.,ASEM, se concentreaza
asupra unor pierderi – potentiale sau efective – cauzate de riscuri cu totul aleatoare
si necontrolabile, ca de exemplu frauda, incendiul sau catastrofele naturale.
Cei mai multi practicieni abordează, de regulă, o singură grupă sau o clasă
de riscuri, cel mai adesea sub aspectul tehnicilor de gestiune si doar foarte rar sunt
analizate si mecanismele de transmisie / amplificare a riscului suportat de instituţia
financiară.
Riscul poate avea un impact considerabil asupra valorii băncii sau instituţiei
financiare în chestiune, atît un impact în sine (de regulă sub forma pierderilor

13
directe suportate), cît şi un impact indus cauzat de efectele asupra clinetelei,
personalului, partenerilor şi chiar asupra autorităţii bancare.
În funcţie de punctul de vedere din care facem analiza riscului, acesta poate fi
definit în mod diferit. Vor adopta ca definiţie standard pe cea lingvistică şi vom
considera drept risc probabilitatea de producere a unui eveniment cu consecinţe
adverse pentru subiect. În acest context, prin expunerea la risc vom înţelege
valoarea actuală a tuturor pierderilor sau cheltuielilor suplimentare pe care le
suportă sau pe care le-ar putea suporta instituţia financiară în cauză. Din această
definiţie rezultă ca expunerea la risc poate fi efectivă sau potenţială.
Dacă acesta este cadrul – foarte general – în care vom aborda problema
riscurilor bancare, atunci putem prezenta şi diferite accepţiuni care se d-au riscului
bancar ca pe diferite tipuri de riscuri bancare. Şi, deşi perspectiva celor mai multe
analize bancare asupra riscului este îngusta trebuie să subliniem încă de acum că
acesta este generat de o mulţime de operaţii şi proceduri.
De aceea, în domeniul financiar cel puţin, riscul trebuie privit ca un
conglomerat sau complex de riscuri, de cele mai multe ori interdependente prin
aceea că pot avea cauze comune sau că producerea unuia poate genera în lanţ alte
riscuri. Drept urmare, aceste operaţiuni şi proceduri generează în permanenţă
expunere la risc.
Riscurile bancare sunt acele riscuri cu care se confruntă băncile în
operaţiunile lor curente şi nu doar riscurile specifice activităţii bancare clasice. Ca
agenţi care operează pe diverse pieţe financiare, băncile se confruntă şi cu riscuri
ce nu le sunt specifice (de exemplu riscul valutar), dar pe care trebuie să le
gestioneze.
Riscurile bancare sunt multiple şi trebuie clasificate şi definite cît mai bine
posibil în perspectiva evaluării, urmăririi şi controlării lor.
Succesul activităţii bancare e strîns legat de corelarea armonioasă, eficientă
între active şi pasive, între venituri şi cheltuieli.
Riscurile care se manifestă la nivelul fiecărei bănci,cît şi la nivelul sistemului
bancar în cadrul procesului de creditare sunt:

14
• Riscul de credit
• Riscul de rată a dobînzii
• Riscul de schimb
• Riscul de lichiditate
• Riscul de solvabilitate
• Riscul de ţară
Riscul de credit unul din principalele riscuri aferente procesului de
creditare cu care se confruntă o instituţie bancară. Riscul de credit atenţionează
asupra faptului că împrumutanţii sau emitenţii de titluri ar putea să nu-şi onoreze
obligaţiile faţă de bancă la scadenţă.Aşadar riscul de credit exprimă pierderile
cauzate de imposibilitatea clienţilor de a-şi achita obligaţiile faţă de bancă.Acest
risc este considerat în general un risc comercial, care rezultă din alegerea pieţelor
şi a clienţilor.
Pentru împrumutanţi, riscul de credit exprimă într-o formă mai largă
degradarea situaţiei financiare a acestora, drept motive servind situaţia generală a
economiei, condiţiile afacerii debitorului şi alte condiţii imprevizibile interne sau
externe, ce afectează situaţia financiară a acestuia.
Problema riscului creditar se caracterizează prin aceea că majoritatea
clienţilor bancari o constituie noile întreprinderi, firme, societăţi pe acţiuni cu
diverse forme de proprietate.Particularităţile acestor structuri sunt neajunsurile de
capital propriu pentru realizarea activităţii curente şi realizarea planurilor strategice
de dezvoltare pe viitor.Diminuarea riscului de creditare se poate realiza prin
accelerarea procesului de modernizare a unei sau altei ramuri, prin creşterea
competitivităţilor pe piaţă.
Riscul de rată a dobînzii modificarea taxelor procentuale duce la
majorarea sau diminuarea atît a valorii, cît şi a veniturilor activelor băncii.Este
foarte deficil ca instituţiile de credit să poată avea resurse şi sume utilizabile ale
căror durate să fie echitabile şi pentru care modalităţile de fixare a taxelor să fie
identice.
Riscul de rată este rezultatul a doi factori:

15
Poziţia ratei reprezentaţă de diferite linii de bilanţ, care sunt afectate de mişcările
de pe piaţă
 Incertitudinea ratelor de pe piaţă(marja dobînzii) – diferenţa dintre
activele şi pasivele a căror rată variază pe o perioadă dată.
 Unele rate ale bilanţului sunt fixate pe o perioadă anumită, iar altele
sunt variabile în aceeaşi perioadă.
Riscul ratei dobînzii reprezintă sensibilitatea rezultatelor financiare ale unei
bănci la schimbările ratei dobînzii.
Poziţia riscului ratei dobînzii este determinat, în principal de măsura în care
activele şi pasivele sunt fixate de administraţia băncii şi rămîn fixe o perioadă mai
îndelungată.Un anumit număr de factori poate conduce la schimbări ale acestor
rate (creşterea substanţială a ratei inflaţiei) şi o asemenea schimbare va afecta
condiţiile financiare în care operează instituţiile şi deseori, consecinţele
modificărilor ratei dobînzii pot fi în anumite ţări,mult mai pronunţate.Acest lucru
se poate întîmpla în cazurile cînd managerii băncii nu au experienţă în
managementul riscului ratei dobînzii.
Riscul de schimb este riscul evoluţiei nefavorabile ala rezultatei, ca urmare
a evoluţiilor ratelor de schimb.Riscul de schimb apare în domeniul clasic al
finanţelor internaţionale ca variaţie a cursurilor de schimb.
În opinia lui Milan Kurb cele mai importante componente ale riscului de
schimb sunt:
a) Riscul de translare (mai este cunoscut sub denumirea de risc al
schimbului valutar) se referă la riscul de cîştig sau de pierdere atunci cînd activele,
pasivele şi rezultatele unei filiale sunt transferate din valută străină în care se ţin
evidenţele filielei în monedă naţională a centralei.
b) Riscul de tranzacţie apare ori de cîte ori o bancă se angajează în
operaţiuni cu valută cînd există riscul cîştigului sau pierderii, dacă valoarea
devizelor respectivese schimbă în comparaţie cu moneda locală a băncii.Cu cît
instabilitatea monetară dintr-o ţară este mai mare cu atît riscul de tranzacţie este
mai mare.

16
 c) Riscul economic este mai complex şi se referă la impactul
schimbării cursului valutar asupra profitabilităţii pe termen lung a băncii şi nu
asupra efectului pe termen scurt al unei operaţiuni.
Protecţia contra deprecierei monedei în care este exprimat depozitul sau
creditul se asigură prin evitarea poziţiilor valutare net deschise. Aceasta înseamnă
că orice angajament într-o valută trebuie să fie acoperit prin depozite sau resurse în
aceeaşi valută şi cu aceleaşi termene astfel încît rezultatul per ansamblu să nu fie
adecvat.
Riscul de lichiditate constă în probabilitatea ca banca să nu-şi poată onora
plăţile faţă de clienţi ca urmare a devierii proporţiei dintre credite pe termen lung şi
termen scurt şi a necorelării cu structura pasivelor băncii.Deci, noţiunea de
lichiditate a băncii se explică prin capacitatea băncii comerciale de a-şi asigura
îndeplinirea obligaţiilor şi datoriilor faţă de toţi clienţii (creditorii).
Riscul de solvabilitate o consecinţă a manifestării unuia sau a mai multor
riscuri, pe care banca nu le-a prevenit şi anume a riscului de credit,de
lichiditate.Acest risc demonstreză că banca nu dispune de fonduri proprii suficiente
pentru absorbţia pierdrilor eventuale. Riscul de solabilitate rezultă din suma totală
a fondurilor proprii disponibile şi din riscurile ce se produc(de credit,de piaţă,de
rată,de schimb).
Riscul de ţară reprezintă expunerea băncii la pierderi ce pot apărea într-o
afacere cu un partener străin,cauzate de evenimente specifice care sunt, cel puţin
parţial sub controlul guvernului ţării partenerului.
În ceea ce priveşte pierderile datorate materializării riscului de ţară, acestea
trebuie percepute ca diferenţă dintre veniturile preconizate a fi realizate şi
veniturile efectiv realizate în urma derulării afacerilor supuse riscului de ţară.
Cele mai frecvente evenimente sau stări de lucruri care pot duce la
materializarea riscului de ţară suntde natură:
• Politică (război,ocupaţie militară străină,conflicte de interese politico-
economice)
• Socială (revolte provocate de diferenţe etnice, divizări religioase)

17
 • Economică (diminuarea persistentă a creşterii economice, sporirea
rapidă a costurilor de producţie).[ 9,p.68]

CAPITOLUL II. ANALIZA RISCURILOR ŞI MODALITĂŢILE DE

GESTIUNE A ACESTORA ÎN CADRUL BĂNCII COMERCIALE „BANCA
DE ECONOMII „S.A
2.1. Analiza portofoliului de creditar şi a riscurilor aferente
operaţiunilor creditare
În 2008-2009 „Banca de Economii” S.A. a implimentat o politică de
creditare destinată dezvoltării economii Republicii Moldova prin crediterea
agenţilor economici şi a populaţiei. Deasemenea politica de creditare a băncii a
fost axată pe extinderea bazei de clienţi, creşterea şi diversificarea portofoliului,
îmbunătăţirea calităţii şi monitorizarea permanentă a creditelor implimentarea
produselor noi în scopul diversificării spectrului serviciilor creditare şi menţinerea
nivelului înalt al competitivităţii băncii în condiţiile unei concurenţe strînse pe
piaţa locală.
Tabelul 2.1.1
Structura portofoliului creditar la 31.12.2009

Tabelul 2.1.1 structura portofoliului creditar pe anul 2009 a băncii comerciale „Banca de
Economii”

18
 Sursa:elaborat de autor în baza datelor din rapoartele financiare a Băncii de Economii
A-credite acordate agriculturii şi industriei alimentare; B- credite acordate industriei şi
comerţului; C- credite acordate industriei energetice şi a combustibilului; D- credite acordate
pentru construcţia drumurilor şi transportare; E- credite acordate pentru imobil/construcţie şi
dezvoltare; F-credite acordate de consum; G-alte credite.

La sfîrşitul anului 2009 portofoliul de credite a constituit 2,70 mln.lei

majorându-se cu cu 772 mii lei faţa de anul precedent, în anul 2008 portofoliul de
credite a constituit 1,992 mln.lei majorîndu-se faţă de 2007 la 332mln.lei şi cu 437
mln lei faţă de anul 2006.
Este de menţionat dinamica pozitivă a portofoliului şi mărimea la activele
băncii, la finele perioadei înregistrîndu-se un nivel de 51.42%, majorîndu-se în
comparaţie cu anul precedent cu 7.4%.
În perioada gestionară, portofoliul de credite net a fost menţinut în limitele
de 42-53% din totalul activelor, demonstrând o dinamica pozitiva a portofoliului
net şi menţinerea stabilă a raportului portofoliului de credite la activele băncii (la
finele perioadei-41,9%)
Pentru acoperirea eventualelor pierderi în conformitate cu regulamentele
BNM şi normele interne, Banca de Economii SA a format rezerve pentru pierderi
la credite, soldul acestuia a constituit la finele anului curent 179,97 mln.lei faţa de
121, 2 milioane lei la finele anului precedent, dar în anul 2008 a crescut faţă de
anul 2007, ceea ce în sumă a constituit 93,0 mln.lei.
Creşterea continuă a portofoliului de credite şi evoluţia fondurilor
reducerilor pentru pierderi la credite pe parcursul ultimilor 8 ani este prezentată în
diagrama de mai jos.
Diagrama 2.1.1

19
Diagrama 2.1.1 Evoluţia portofoliului de creditare în aii 2002-2009 în cadrul BC „ Banca
de Economii”
Sursa: elaborată de autor în baza rapoartelor financiare
Diagrama 2.1.2

Diagrama 2.1.1 Evoluţia fondului de risc în aii 2002-2009 în cadrul BC „ Banca de

Economii”
Sursa: elaborată de autor în baza rapoartelor financiare
Una din direcţiile de bază a politicii de creditare ale băncii o constituie
diversificarea portofoliului de credite. Cea mai mare pondere în portifoliul de
credite deţin creditele acordare industriei şi comerţului, care constituie 43,35% din
total portofoliu, creditele acordate pentru imobil, construcţie şi dezvoltare 19,34%,
credite acordate industriei energetice şi a combustibilului 10,49%.
Creşterea cea mai mare, a fost înregistrată pentru creditele acordate
industriei energetice şi a combustibilului ( 141,5 milioane lei sau cu 17,72% mai
mult comparativ cu anul precedent), în timp ce creşterea cea mai considerabilă, în
mărimea relativă a avut-o creditele acordate industriei energetice şi combustibiului,
care au crescut cu 56, 44% sau cu 81, 3 milioane lei în anul 2009.

20
 Creditele acordate pentru imobil, construcţie şi dezvoltare au crescut cu 58,
9 milioane lei sau cu 16,13% , constituind 19,74% din totalul portofoliu la
31.12.2009 ( creşterea cotei cu 1,4% în comparaţie cu anul 2008. Creditele
acordate agriculturii/industriei alimentare au crescut cu 16,2 milioane lei sau cu
8,3% , fiind la acelaţi nivel ca şi în anul precedent şi constituind 9,88% în structura
portofoliului după industrii.
Ratele de dobîndă la creditele acordate de bancă în monedă naţională şi
valutară străină încadrîndu-se în trendul general al ratelor cotate pe piaţa, corelate
cu costul resurselor băncii au asigurat un plus de competitivitate.Dat fiind nivelul
acestora şi structura bazei de resurse, structura portofoliului de credite denotă
volumul esenţial al creditelor contractate în valută naţională(70,04%), în
comparaţie cu creditele eliberate în valută străină(29,96%).
În cadrul acţiunilor de diversificare a spectrului de servicii prestate, cu
sprijinul unor tehnologii bancare de ultima generaţie, „Banca de Economii” a
practicat creditarea companiilor şi populaţiei în următoarele scopuri: programare
comerciale şi de prodocere, comerţ extern, credite investiţionale în scopul
perfecţionării tehnice, modernizarea şi lărgirea producerii,creditarea consorţiolă,
servicii de leasing financiar, emiterea scrisorilor de garanţie, ipotecă.
În 2009 „ Banca de Economii” a continuat realizarea strategiei de majorare a
volumelor de creditare pe termen lung a întreprinderii din Moldova, contribuind în
acest fel la dezvoltarea în ansamblu a economiei R.M. Astfel ponderea creditelor
elberate pe termen mediu, termen lung a constituit 86,62% din total portofoliu de
creditare. (83,91% în anul 2008)
Credite acordate sectorului privat deţin o pondere majoră de 77,2% din
portofoliul total de credite, sau 1,568.7 milioane lei. În acelaşi timp banca este una
din cele mai active organizaţii financiare are susţine şi întreprinderile de stat, cota
creditelor pentru care a constituit 22,8% din portofoliul total al băncii.
Pe parcursului anului 2009 numărul de clienţi beneficiari de credite s-a cifrat
la 7,661, inclusiv persoanele juridice-379 şi persoanele fizice- 7,282, acest fapt se
explică şi prin implimentarea noilor programe de creditare a persoanelor fizice şi

21
juridice.Acest fapt se explică şi prin implimentarea noilor programe de creditare a
persoanelor fizice şi juridice.
Veniturile băncii de la operaţiunile creditare a constituit 292,7 milioane lei, şi,
în contextul recesiunii economice din anul 2009, s-au majorat cu 4. 1 milioane lei
comparativ cu anul 2008.
Politica băncii în vederea asigurării volumului necesar de rsurse pentru
activitatea eficientă necesară de resurse pentru activitatea eficientă şi competitivă
a băncii în anul 2009 a fost condiţionată de menţinerea unui nivel optim al
cheltuielilor aferente dobînzilor.
La situaţia din 31.12.2009 portofoliul de depozite a constituit 3,122 mln.lei
majorîndu-se cu 18.2% faţă de 2008 şi cu 15,82% faţă de anul 2007.
Gestiunea lichidităţii implică gestionarea corectă a activelor cu pasivele
existente. În scopul minimizării riscului de lichiditate, managementul bancar
trebuie să abordeze trei aspecte ale riscului de lichiditate: protejarea împotriva
riscului de lichiditate, evaluarea riscului de lichiditate, gestionarea riscului de
lichiditate.
Majorarea capitalului social şi implicit,a fondurilor proprii determină banca
să-şi mărească lichidităţile şi puterea financiară avînd posibilitatea de a face
investiţii pe termen lung din fondurile proprii.
În scopul minimizării riscului de lichiditate, BNM obligă băncile comerciale
să formeze o cotă a rezervelor obligatorii, care în prezent este de 19%. Acest fel de
rezerve are şi Banca de Economii care sunt formate din total resurse atrase de
bancă şi sunt deţinute la BNM în contul corespondent atît în monedă naţională, cît
şi în valută.
În scopul analizei şi evaluării lichidităţii sunt utilizate următorii coeficienţi:
- Coeficientul de lichiditate de gradul I = mijloace băneşti + investiţii în
HVS, valoarea optimală a căruia nu trebuie să depăşească >0,2.
- Coeficientul de lichiditate de gradul II = mijloace băneşti + investiţii în
HVS+30% din creanţe +70% din stocuri , valoarea optimală a căruia nu trebuie să
depăşească >0,5.

22
 - Coeficientul de lichiditate de gradul III = mijloace băneşti + investiţii în
HVS+total creanţe +total stocuri, valoarea optimală a căruia nu trebuie să
depăşească >1.
Solvabilitatea reprezintă capacitatea unei persoane sau companii de a-şi plăti
datoriile la scadenţa acestora.
Riscul de solvabilitate o consecinţă a manifestării unuia sau a mai multor
riscuri, pe care banca nu le-a prevenit şi anume a riscului de credit,de
lichiditate.Acest risc demonstreză că banca nu dispune de fonduri proprii suficiente
pentru absorbţia pierdrilor eventuale
Regularitatea prudenţiala fixează limitele minime pentru menţinerea
fondurilor proprii, stabilite în funcţie de riscurile la care sunt expuse instituţiile
bancare.
Fondurile proprii permit acoperirea pierderilor posibile cu o probabilitate
fixată în avans. Ele sunt estimate în baza unor măsuri obiective ale riscurilor.
Riscul de solvabilitate nu este altceva decît posibilitatea de faliment al instituţiilor
bancare. Societăţile bancare pot intra în stare de faliment ca urmare a unei
administraţii proaste a activelor şi pasivelor, a inabilităţii manageriale şi a altor
riscuri cu care se confruntă acestea.
În scopul analizei şi evaluării solvabilităţii sunt utilizate următorii
coeficienţi:
- coeficientul de solvabilitate de gradul I =70% din active curente/datorii
totale, valoarea optimală a căruia nu trebuie să depăşească >1
- coeficientul de solvabilitate de gradul II=(70% din active curente + 50%
active pe t/l)/datorii totale, valoarea optimală a căruia nu trebuie să depăşească
>1,5
Informaţii privind activitatea financiară a Băncii de Economii S.A. la data de
31.12. 2009
Tabelul 2.1.1
Denum indicator 31.12.2007 31.12.2008 31.12.2009
Capitalul normativ total ( mii lei) 609526 808296 823403
Suficienţa capitalului ponderat la risc(%) 47,81 49,94 33,54
Coeficientul lichidităţii Pe T/L (%) 0,93 0,96 0,44

23
Coeficientul lichidităţii Curente(%) 41,13 35,33 40,85
Active generatoare de dobîndă /total active(%) 80,66 75,39 67,54
Depozize ale persoanelor fiz şi jurid / total active 74,48 73,92 60,85
Rentabilitatea activelor(%) 5,07 6,10 0,62
Rentabilitatea capitalului acţionar(%) 38,39 28,70 3,81
Marja netă de dobîndă(%) 6,24 7,88 4,31
Indicele eficienţei(%) 217,75 190,23 130,7
Sursa: elaborat în baza datelor prezentate de „Banca de Economii”

Conform informaţiilor privind activitatea financiară a Băncii de Economii

suficienţa capitalului ponderat la risc este de 33,54%.
Conform informaţiilor privind activitatea financiară a Băncii de Economii
coeficientul lichidităţii pe termen lung este de 0,44 %, iar coeficientul lichidităţii
curente este de 40,85%.
Astfel „Banca de Economii” SA este în afara acestui risc deoarece ea mereu
efectuează o corela între activele şi pasivele sale, şi permanent dispune de fonduri
proprii suficiente pentru acoperirea pierderiilor eventuale. Banca are un potenţial
de creditare în afara riscului determinînd un nivel înalt de siguranţă şi de protecţie
a intereselor deponenţilor, deoarece media suficienţei capitalului ponderat la risc în
sectorul bancar rămîne a fi unul înalt de 33,54% în anul 2009 reprezintînd o
micşorare faţă de 2007 cu aproximativ de 15%.

2.2. Modalităţi de gestiune a riscurilor implimentate de „Banca de

Economii „
Asigurarea unei gestiuni eficiente a activităţii băncii în condiţiile corelării
performanţelor înregistrate cu riscurile asumate au contribuit direcţiile prioritare de
activitate a managemenrului băncii pe acest segment foarte important de activitate.
Şi în acest mod consolidarea managementului riscului prin convertirea acestuia
dintr-o funcţie suport într-una de management şi centralizarea activităţilor de
gestionare a riscului din întreaga instituţie au constituit direcţii prioritare în
gestiunea riscurilor.

24
 La finele anului 2007 a intrat în vigoare reglementarea privind formarea
reducerilor pentru pierderi la active şi provizioanele pentru pierderi la angajamente
condiţionale.
Astfel, a fost extins spectrul categoriilor bilanţiere pentru care sunt formate,în
mod obligatoriu reduceri(conturi Nostro, plasări în bănci, hîrtii de valoare
investiţionale, cote de participare, decontări documentare,decontări cu persoane
fizice şi juridice) şi reglementat modul de formare a provizioanelor pentru unele
angajamente condiţionale (acreditive şi garanţii emise, obligaţiuni de acordare a
creditelor pe viitor, trate, cambii).
Politicile de gestionare a riscului implimentate de către „Banca de
Economii” sunt stabilite pentru a identifica şi analiza riscurile la care este expusă
banca, pentru a stabili limitele adecvate de risc şi control şi pentru a monitorizarea
riscurilor şi respectarea limitelor de risc.Sistemul de gestionare a riscurilor şi
politicilor aferente sunt revizuite periodic pentru a reflecta schimbările în condiţiile
pieţei, produselor şi serviciilor oferite.
Sistemul de control al riscurilor în cadrul băncii este organizat ţinînd cont de
divizarea funcţională a activităţilor o bună identificare şi gestionare a riscurior
activităţii bancare, punînd la dispoziţie suportul informational optim pentru
adoptarea deciziilor.
Riscul de credit este gestionat prin utilizarea unui sistem intern de apreciere
complexă şi multilaterală a potenţialilor împrumutaţi, stabilirea împuternicirilor
diferenţiate de acordare a creditelor, implimentarea reglementărilor interne
referitoare la diversificarea portofoliului şi minimizarea riscului, utilizarea unui
sistem eficient de monitorizare a calităţii portofoliului de creditare, implementarea
unei politici conservatoare şi totodată flexibile de asigurare a creditelor.
Riscul de lichiditate este gestionat în stînsă corelare cu baza de resurse şi
structura de clienţi ai băncii.
Prognozarea zilnică a fluxurilor de lichidităţi, gestiunea complexă şi
sistematică, după termene şi valute a structurii portofoliului de active şi resurse,
menţinerea unui portofoliu diversificat de active în condiţiile asigurării,majorării

25
profitabilităţii acestora, asigurarea surselor alternative de atragere a resurselor pe
termen scurt în caz de necesitate, gestionarea disponibilităţilor în numerar a băncii
şi asigurarea organizării unor circuite optime ale acestora sunt doar preocupările de
bază ale gestiunii riscului de lichiditate.
Influenţa oscilaţiilor ratelor de dobîndă asupra rezultatelor activităţii băncii
sunt apreciate prin intermediul analizei diferenţelor de scadenţe, aprecierea
activelor şi pasivelor sensibile la rata dobînzii cu rată flotantă, gestiunea nivelului
ratelor dobînzii practicate de bancă la operaţiunile active şi pasive.
Gestiunea riscului de curs de schimb valutar este realizată prin urmărirea,
gestiunea şi prognozarea cursurilor deschimb pe piaţa valutară internă şi
internaţională,stabilirea centralizată a cursului de schimb valutar, urmărirea
permanentă a poziţiilor valutare deschise şi gestionarea acestora.
Implimentarea eficientă a funcţiei şi sistemului de audit intern, activitatea unui
sistem de monotoring a operaţiunilor băncii,activitatea unui sistem intern de
recrutare, instruire şi şcolarizare a personalului,separarea parţială a funcţiilor de
introducere în sistem şi autorizare a informaţiei clienţilor băncii sunt factorii de
bază ce contribuie la minimizarea riscului operaţional în cadrul băncii.
Nivelul înalt de tehnologizare a băncii,activităţilor şi operaţiunilor efectuate
comportă şi un nivel sporit de risc.Fundamentarea metodologică a activităţii de
gestiune a acestui risc, la rînd cu implementarea unui set de politici şi standarde în
domeniul securităţii şi continuităţii activităţii TI, limitarea accesului la informaţie
atît la nivel tehnic cît şi de prodram,alimentarea autonomă cu energie electrică a
sistemelor importante, crearea copiilor de rezervă a datelor şi menţinerea acestora
în alte spaţii decît serverul de bază,utilizarea programelor antivirus licenţiate,
reînnoirea permanentă a mijloacelor tehnice şi perfecţionarea produselor program
constituie factorii de bază ce asigură succesul băncii în ceea ce priveşte gestiunea
acestui risc.
Scopul tuturor acţiunilor este de a îmbunătăţi eficienţa proceselor interne în
ceea ce priveşte gestiunea riscurilor în condiţiile în care să fie consolidate
capacităţile de vînzare, aducînd astfel un plus de valoare tuturor clienţilor băncii.

26
 Limitele stabilite de BC „Banca de Economii” la coeficienţii utilizaţi la
evaluarea riscurilor în cadrul activitităţii sale:
Coeficienţii de lichiditate:
- Coeficientul de lichiditate de gradul I = mijloace băneşti + investiţii în
HVS, valoarea optimală a căruia nu trebuie să depăşească >0,2.
- Coeficientul de lichiditate de gradul II = mijloace băneşti + investiţii în
HVS+30% din creanţe +70% din stocuri , valoarea optimală nu trebuie să
depăşească >0,5.
- Coeficientul de lichiditate de gradul III = mijloace băneşti + investiţii în
HVS+total creanţe +total stocuri, valoarea optimală nu trebuie să depăşească >1.
Coeficienţii de solvabilitate:
- coeficientul de solvabilitate de gradul I =70% din active curente/datorii
totale, valoarea optimală a căruia nu trebuie să depăşească >1.
- coeficientul de solvabilitate de gradul II=(70% din active curente + 50%
active pe t/l)/datorii totale, valoarea optimală a căruia nu trebuie să depăşească
>1,5.
Coeficienţii gradului de îndatorare:
- gradul de îndatorare 1= datorii totale/total bilanţ , valoarea optimală a
căruia nu trebuie să depăşească ≤ 0,7.
- gradul de îndatorare 2 = datorii pe termen scurt/ total bilanţ, valoarea
optimală a căruia nu trebuie să depăşească ≤ 0,7.
Coeficienţii stabilităţii financiare:
- coeficientul de imobilizare = active pe termen lung/ total active, valoarea
optimală a căruia nu trebuie să depăşească ≤ 0,5.
- coeficientul de manevrare = (capital propriu – active pe termen lung) /
capital propriu, valoarea optimală a căruia nu trebuie să depăşească >= 0,
- coeficientul de reevaluare = suma reevaşuării/ capital propriu, valoarea
optimală a căruia nu trebuie să depăşească ≤ 0,3.
Coeficienţii de rentabilitate:

27
 - rentabilitatea beneficiului global = profit brut/vînzări nete, valoarea
optimală a căruia nu trebuie să depăşească >= 15.
- rentabilitatea de la activitatea operaţională = profit de la activitatea
operaţională/ vînzări nete, valoarea optimală a căruia nu trebuie să depăşească >=
8.
- rentabilitatea beneficiului net = profit net /vînzări nete, valoarea optimală
a căruia nu trebuie să depăşească >= 5.
- rentabilitatea activelor totale = profit net /active totale, valoarea optimală a
căruia nu trebuie să depăşească >= 5.
Conform informaţiilor privind activitatea financiară a Băncii de Economii
coeficientul lichidităţii pe termen lung este de 0,44 %, iar coeficientul lichidităţii
curente este de 40,85%.
Rentabilitatea activelor (ROA) pentru anul 2009 a constituit 0,62% , dar în
anul 2008 constituie 6,10%, iar rentabilitatea capitalului acţionar (ROE) –3,21%.
În urma analizei acestor indicatori se poate de menţionat că „Banca de
Economii” desfăşoară o activitate destul de rentabilă, care este în afara tuturor
riscurilor.

28
 CAPITOLUL III. CĂI ŞI PERSPECTIVE DE GESTIUNE EFICIENTĂ ŞI
PREVENIRE A RISCURILOR ÎN PROCESUL CREDITĂRII
3.1. Tendinţe actuale în gestiunea riscurilor aferente procesului de creditare
Odată cu perfecţionarea sistemului bancar începem să redescoperim că
activitatea de bancher este o meserie cu riscuri, adevăr oarecum uitat în anii
precedenţi.
Băncile sănt nevoite să-şi constituie rezerve substanţiale pentru a se salva de
riscurile periculoase, naţionale şi internaţionale, precum şi să acorde o atenţie
crescîndă problemelor gestionării riscurilor bancare. Gestionarea riscurilor în
cadrul procesului de creditare poate fi privită ca influenţarea activităţii bancare în
scopul minimizării pierderilor, obiectul influenţării fiind banca în întregime.
Practica demonstrează că însăşi băncile puternice sunt supuse riscului de a
nimeri în rîndul băncilor problematice.Ca atare aceasta nu e periculos deoarece
permanent există pîrghii suficiente pentru a redresa situaţia. Şi într-adevăr, unele
bănci reuşesc într-un interval scurt de timp să iasă din zona periculoasă, altele însă
se împotmolesc pe un timp mai îndelungat.
Iată de ce gestionarea riscurilor creditare este una din principalele preocupări
ale administraţiei băncilor.
Politica gestionării riscurilor creditare se reduce la 3 direcţii de bază:
1. strategia riscurilor ce constă din scopul, obiectivul, volumul, tipul şi
principalele conduceri
2. cadrul politicii, care include limitele juridice, termenul operaţiilor, gradul de
risc
3. abilitatea aprecierei ce constă din metodele aprecierii, formele şi etapele
dirijării riscurilor.

29
 Modalitatea gestionării riscurilor depinde de politica băncii la micronivel şi de
politica sistemului bancar în general şi a B.N. la macronivel, deoarece sunt foarte
multe aspecte care trebuie luate în consideraţie simultan.
Banca pe lîngă asigurarea unui echilibru cu privire la risc, termen,
profitabilitate şi lichiditate, trebuie să-şi formuleze propria politică investiţională,
care să corespundă necesităţilor proprii şi care să fie funcţională într-un climat
economic care se modifică permanent.
Scopul şi problemele strategiei riscurilor bancare în mare măsură sunt
determinate de mediul extern în care activează banca: tendinţe ale indicatorilor
ecomomici, cum ar fi rata dobînzii şi inflaţia; politica economică a guvernului,
modificări semnificative intervenite pe pieţele bursiere din principalele centre
financiare internaţionale; atitudinea şi preferinţele clienţilor, dezastrele naturale.
Scopul gestionării riscurilor constă în determinarea corelaţiei între venitul
posibil şi lichiditatea în procesul dirijării portofoliului băncii, adică cu activele şi
pasivele băncii. Strategia gestionării riscurilor bancare constă în alegerea
volumului şi tipului de risc pe care poate să şi-l asume banca, precum şi în
respectarea anumitor principii de gestionare a riscurilor.
Principiile gestionării riscurilor aferente procesului de creditare:
 determinarea şi aprecierea zonei de risc (analiza posibilelor surse de pierderi sau
situaţii de risc ce pot aduce pierderi, calculul riscului, prognozarea pierderilor
posibile)
 controlul riscurilor(coordonarea, stimularea economică a minimizării riscului,
monitoringul şi eficacitatea procedurilor de gestionare a riscurilor)
 finanţarea riscurilor( utilizarea resurselor, alocarea mijloacelor pentru
cheltuielile de finanţare a riscurilor )
 politica gestionării riscurilor (responsabilitatea şi obligaţiunile conducătorului,
legăturile interbancare în politica controlului riscului)
Problemele esenţiale ale gestionării riscurilor de creditare sunt:
1. Minimizarea riscurilor - influenţa managerială asupra corelaţiei risc-

profitabilitate, care include:

30
 • evaluarea solvabilităţii debitorului în baza modelelor de preveziune a
riscurilor şi reglementării procedurilor de acordare a creditelor;
• creşterea calităţilor acoperilor de credit(gaj);
• diversificarea serviciilor financiare;
• distribuirea raţională a investiţiilor creditare dintre debitori;
• perfecţionarea şi respectarea strictă a legislaţiei.
2. Autoasigurarea riscurilor – mărirea capitalului adecvat şi activelor lichide

ale băncii în scopul creării rezervelor financiare ca mod de asigurare contra

evenimentelor nefavorabile –se va crea prin:
• cosolidarea capitalurilor bancare în baza fuziunilor şi absorbţiiilor;
• majotatea capitalului adecvat prin emisiuni suplimentare de acţiuni;
• creşterea rentabilităţii operaţiunilor financiare în baza tehnologiilor prin
procurarea poliţelor de asigurare generale şi specializate, reasigurarea
riscurilor.
3. Asigurarea externă a riscurilor creditare şi altor riscuri financiare prin
procurarea poliţelor de asigurare generale şi specializate, reasigurarea riscurilor.
Urmărind scopul maximizării profitului, managerii băncii încearcă, în acelaşi
timp, să minimizeze riscurile. Aceste 2 scopuri în cunoscută măsură, sunt
contradictorii, fapt explicat şi prin interesele opuse ale proprietarilor băncii şi
deponenţilor.
În practica bancară sunt cunoscute mai multe metode de calcul a riscului,
cele mai răspîndite sunt:
 Metoda modelării statistice, adică prin descrierea problemelor financiar-

economice cu ajutorul modelelor matematice şi rezolvarea acrstora prin

utilizarea unor sisteme sort de decizie,
 Metoda aprecierii riscului pe baza anumitor criterii şi coeficienţi,

 Metoda analitică, ce presupune analiza riscului pentru fiecare operaţi în parte,

cît şi a totalităţii riscurilor la care este supusă banca.

După alegerea metodelor de apreciere a riscurilor este necesară formularea
etapelor gestionării riscurilor bancare. Pot fi evidenţiate următoarele etape de

31
gestionare a riscurilor de creditare : prognozare, analiza, reglarea, urmărirea,
controlul.
Etapa prognozării presupune efectuarea unui studiu al pieţei încercînd
precizarea evoluţiei cifrei de afacrii, determinînd factorii de forţă şi de
vulnerablitate.O astfel de tentativă este dificilă. Preveziunea în lumea modernă nu
este uşoară, dar este o necesitate pentru buna gestionare.
Bunăoară, încă pînă la apariţia riscurilor operaţionale, care devin periculoase
numai după epuizarea rezervelor, instituţiile creditare sunt supuse riscurilor
lichidităţii, în măsura în care institiţia nu poate îndeplini cerinţele de eliberare a
banilor de pe conturile la vedere.
Totuşi riscurile principale în bănci apar în urma nerambursării creditelor.
Minimizarea acestor riscuri se obţine mai cu seamă la etapa de analiză.Aici este
necesară în primul rînd elaborarea şi însuşirea procedurii controlului posibilităţilor
de plată ale clienţilor, inclusiv pe baza unor date din banca de informaţii renovate
permanent.În al doilea rînd acordarea creditelor numai pe baza analizei de expert al
business-planului şi în baza unor garanţii sigure de rambursare.
Minimizarea riscurilor aferente procesului de creditare presupune în
primul rînd diversificarea portofoliului băncii.Spre regret pînă în prezent băncile
din Moldova se limitează la operaţiunile ce ţin de acumularea resurselor temporar
libere şi la eliberarea lor cu dobîndă, precum şi la operaţiunile de plată, decontare
şi schinb valutar, pe cînd băncile europene propun pînă la 400 tipuri de servicii.
În linii generale, reglarea riscurilor bancare presune inovaţii permanente pe
piaţa serviciilor financiar-creditare, constă în crearea şi răspîndirea formelor de noi
instrumente financiare şi operaţii, tipurilor noi de conturii bancare şi servicii,
schimbarea şi lărgirea funcţiilor instituţiilor financiare. Inovaţia reuşită asigură
băncii poziţia de leader între concurenţi.
Dar serviciile financiare pot fi copiate uşor şi sunt un privilegiu de scurtă
durată, dar dacă banca investeşte resurse în perfecţionarea tehnologiei, în
perfecţionarea cadrelor,ea poate rămîne leader.

32
 La etapa următoare legată de minimizarea riscurilor, banca urmăreşte evoluţia
acestora, prin folosirea unor mijloace acordate, fiind gata să intervină în caz de
necesitate pentru lichidarea unor situaţii periculoase.Afară de aceasta este absolut
necesar numirea unor specialişti sau crearea unei subdiviziuni care se va preocupa
de politica gestionării (minimizării) riscurilor de creditare, va efectua coordonarea
între diferite subdiviziuni ala băncii în problema gestionării riscurilor.Crearea unor
asemenea subdiviziuni în băncile R.M. va îmbunătăţi controlul procesului de
dirijare cu riscuri bancare, va duce la minimizarea acestor riscuri, precum şi va
mări responsabilitatea administraţiei şi a băncii în general.
Un alt proces utilizat în gestiunea riscurilor în procesul creditării este
finanţarea. Prin finanţarea riscurilor înţelegem activitatea de formare a resurselor
necesare pentru compensarea pierderilor în activitatea bancară. Acest obiectiv este
atins prin activitatea de acoperire sau activitatea de transfer a riscurilor.Trebuie să
menţionăm că aceste activităţi vor începe cu identificarea şi evaluarea riscurilor,
deoarece este dificil de a acoperi sau transfera un risc, dacă el nu a fost identificat
şi evaluat.
În activitatea practică, bancherii aplică modalităţi şi tehnici de finanţare a
riscurilor bancare separat pentru fiecare clasă de risc specificată, această modalitate
fiind recomandată şi de autorităţile de supraveghere şi control, pentru că permite
abordarea de către specialiştii respectivi a fiecărei categorii de risc.
Însă, totuşi, nu trebuie să pierdem din vedere faptul că pentru toate clasele de
risc evidenţiate şi evaluate aparte, expunerea la risc este a băncii în întregime şi că,
în plus, multe riscuri sunt interdependente.
De exemplu, dacă ar fi să ne referim la riscul de creditare, care este cel mai
frecvent risc în activitatea bancară, atunci activitatea de finanţare a riscului va
presupune:
1. solicitarea de la beneficiarii de împrumuturi a anumitor garanţii.

Garanţia este denumirea generică utilizată pentru a desemna orice metodă,

instrument sau angajament accesoriu contractului de împrumut, pus la dispoziţia
sau emis în favoarea băncii, în virtutea contractului încheiat, în măsură să asigure

33
banca de realizarea certă a drepturilor garante asupra recuperării sumelor
împrumutate şi a dobînzii.
În practică există mai multe tipuri de garanţii, fiecare tip avînd caracteristici şi
utilizări proprii şi necesitînd o documentare specifică pentru a permite băncilor să
beneficieze de drepturi pe care aceste garanţii le conferă.
În practică garanţia constă din: scrisori de garanţie( document prin care
persoana, sgreată de partener, garantează o plată sau o prestaţie, cu sau fără
prezentarea documentelor din care să rezulte că partea s-a conformat întocmai
angajamentelor sale contractuale), analizarea tratelor, înfiinţarea de ipoteci, gajuri,
poliţe de asigurare şi alte asemenea forme de preluare a riscului, toate acestea
garantînd achitarea la scadenţă a creditelor şi dobînzilor aferente.
2. formarea provizioanelor vis-a-vis de portofoliul de creditare al băncii.
Tot la activitatea de finanţare a riscurilor se referă şi formarea rezervelor
obligatorii.Rezervele obligatorii reprezintă un element important în structura
activelor băncii comerciale şi sunt repartizate în procesul gestiunii activelor între
bani lichizi, sume pe conturilor corespondente în Banca Naţională şi pe conturile
speciale ale Băncii Naţionale, precum şi alte active cu lichiditate înaltă( în
dependenţă de legislaţia ţării).
Băncile, de sine stătător, menţin un nivel al rezervelor, cu toate că păstrarea
rezervelor misşorează beneficiul băncii.Din punct de vadere al băncii comerciale,
rezervele permit menţinerea lichidităţii la nivelul necesităţilor clientelei şi, în
acelaşi timp, garantează onorarea obligaţiunilor şi măresc fiabilitatea băncii.
Menţinerea unui nivel anumit al rezervelor bancare este binevenită şi
sistemului bancar în întregime, pentru că lipsa lichidităţilor poate duce la
dereglarea sistemului de decontări intrebancare.Afară de aceasta rezervele
micşorează pierderile în urma falimentului unei bănci şi în acest sens servecs ca
garanţie a stabilităţii sistemului bancar.
Riscul ratei dozînzii mai des este finanţat prin folosirea instrumentelor
financiare derivate, prin care se subînţelege o întreagă clasă de active financiare,

34
care sunt de fapt contracte de vînzare-cumpărare a unor instrumente financiare
clasice.
În lumea bancară contemporană a crescut exponenţial rolul instrumentelor
financiare derivate complexe a căror caracteristică principală este că valoarea
contractelor respective depinde de preţul activelor pe care le au la bază, de nivelul
dobînzii, al cursului de schimb sau de alţi indicatori.În ultima instanţă valoarea lor
derivă din modificare preţului activelor pe care se bazează, respectiv a titlurilor,
devizelor, a cappitalurilor, mărfurilor şi a cotărilor la bursă.
Ca urmare, se pot distinge două tipuri de tranzacţii financiare derivate:unele
avînd o bază concretă( tranzacţii cu titluri, deviize, niveluri de dobînzi) şi unele
care au o bază abstractă(operaţiuni cu indicatori privind acţiunile şi
obligaţiunile).Funcţia cea mai importantă a pieţei instrumentelor financiare
derivate este transferul riscului de la un participant la altul.

3.2 Căi de asigurare contra riscului în cadrul operaţiunilor creditare

Asigurarea riscurilor de creditare reprezintă un proces obiectiv necesar al
dezvoltării economice, element obligatoriu al reproducerii sociale.Ea îndeplineşte
funcţii sociale, deoarece cota principală a fondurilor de asigurare este destinată
compensării elementelor produsului obştesc, pierdute în urma procedurii unor
evenimente cu reproducerea acestor elemente.Piaţa asigurărilor ca parte
componentă a pieţei financiare, este sursa importantă de investiţii şi bază a
formării unei situaţii de investiţie şi financiare favorabile în ţară.
Pot fi evidenţiate următoarele tendinţe de bază în dezvoltarea pieţei
asigurărilor:
 Globalizarea pieţe
 Lărgirea asortimentului priduselor de asigurare
 Dezvoltarea prestării serviciilor pe Internet
 Integrarea businessului bancar şi de asigurări
Băncile cu un spectru larg de servicii bancare prestate, sunt cointeresate nu
numai de asigurarea riscurilor proprii, dar şi în compensarea scăderii marjelor din
35
operaţiunile bancare tradiţionale(de ex: creditarea), din contul venitului obţinut în
urma vînzării poliţelor de asigurare.
Asigurarea bancară reprezintă un serviciu nou, de perspectivă în Occident.
Ideea asigurării bancare, la început avea drept scop acumularea resurselor
suplimentare.Urmărind această idee băncile comerciale au început să acorde
servicii de asigurare la ghişeu sau să investească în companii de asigurare(prin
procurareaacţiunilor sau înfiinţarea firmelor fiice).
În R.M., riscurilor financiare le revin numai 8% din piaţa serviciilor de
asigurare.Numai unele companii au început asigurarea riscurilor de creditare şi
asigurare facultativă a răspunderii civile a creditorului pentru rambursarea
creditului.În acest cazcompania de asigurări poate asigura toate creditele băncilor
comerciale.Acest tip de asigurare este prestat de companiile fondate de înseşi
băncile comerciale.
Pentru minimizarea riscului la sigurarea creditului, companiile acceptă în gaj
activele clienţilor, de regulă, aceasta fiind capitalul social, mărfuri, imobil în
conformitate cu legea gajului.
Obiect al asigurării riscului de creditare,de regulă sunt creditele bancare
acordate furnizorilor sau cumpărătorilor de mărfuri şi servicii, obligaţiunile şi
garanţiile pe credite, investiţiile de lungă durată.Asigurarea băncii-creditoare
constă în faptul că, în cazul insolvabilităţii debitorului indiferent de cauza acestei
insolvabilităţii, rambursarea sumei datorate se va face de către compania de
asigurări.
În R.M., asigurarea riscurilor de creditare se efectuază pe principii benevole şi
sub două forme:
• asigurarea facultativă a răspunderii civile a debitorului pentru
nerambursarea creditului şi dobînzilor aferente;
• asigurarea facultativă a riscului nerambursării creditului şi dobînzilor
aferente.
În primul caz ca persoană asigurată apare debitorul, iar ca obiect al asigurării
– responsabilitatea lui în faţa băncii pentru rambursarea la timp a sumei creditului

36
şi dobînzii aferente; iar în cazul doi, persoana asigurată este banca comercială, iar
obiect al asigurării- responsabilitatea tuturor sau a anumitor debitori faţă de bancă.
Pentru perfectarea contractului de asigurare se prezintă un set de documente,
care include:cererea asigurantului, satutul societăţii, copia de pe contractele de
creditare, bilanţul contabil, certificatul privind termenele de rambursare a
creditului şi dobîzile aferente, documente care cofirmă acoperirea creditului,
expertiza tehnico-economică a proiectului.
Lista documentelor este aprobată de asigurator.Scopul principal al
acestorcerinţe este de determinat gradul riscului şi respectiv, mărimea primei de
asigurare.Cu cît este mai mare termenul de creditare şi suma creditului, cu atît este
mai mare şi prima de asigurare.
Contractul va intra în vigoare după plata primei de asigurare .În asemenea
condiţii primele de asigurare, de regulă, se plătesc concomitent.Dacă, însă, în
termenul indicat, primele de asigurare nu sunt achitate complet, toate plăţile se
restituie asigurantului, iar contractul se cosideră reziliat.
Un moment important în cazul asigurării riscului de creditare este
determinarea mărimii responsabilităţii asiguratorului, cazului de asigurare şi
modalităţii de plată a despăgubirilor.Unele companii de asigurări acceptă spre
asigurare100% din suma creditului, însă nu asigură dobînzile aferente acestui
credit,altele 50% - 90% din suma creditului şi dobînzii nerambursate.
Limita concretă a responsabilităţii asiguratorului şi termenele de plată a
despăgubirilor se stabilesc în funcţie de caz.De obicei despăgubirea se plăteşte în
decurs de 20-30 zile din ziua scadenţei creditului, prevăzută în contractul de
creditare.
În plus pe lîngă, suma şi termenul gespăgubirii, sunt negociate modalitatea de
restituire a pierderilor suplimentare şi termenul în care asiguratul este obligat să
anunţe faptul efectuării cazului asigurat.
În concluzie s-ar putea spune că asigurarea riscurilor bancare reprezintă un
proces obiectiv necesar pentru asigurarea facultativă a răspunderii debitorului
pentru nerambursarea creditului şi dobînzilor aferente.

37
 Pentru mulţi observatori principala operaţiune bancară este creditarea. Într-
adevar, între plasamentele băncilor, pe primul loc se situează creditele. Felul în
care banca alocă fondurile pe care le gestionează poate influenţa într-un mod
hotărîtor dezvoltarea economică la nivel local sau naţional. Pe de altă parte, orice
bancă îşi asumă, într-o oarecare măsură, riscuri atunci cînd acordă credite şi, în
mod cert, toate băncile înregistrează în mod curent pierderi la potofoliul de credite,
atunci cînd unii dintre debitori nu-şi onorează obligaţiile.
Există o multitudine de deminsiuni ale riscului în procesul efectuării
operaţiunilor bancare care se manifestă atît la nivelul fiecărei bănci, cît şi la nivelul
sistemului bancar: riscul de creditare, cel de variaţie a ratei dobînzii pe piaţă, riscul
valutar, riscul de lichiditate,riscul de insolvabilitate.Efectele nete ale manifestării
acestor riscuri se reflectă în numărul de bănci cu probleme aflate sub supravherea
activităţii bancare, precum şi în numărul falimentelor bancare.

38
 CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI:
La finele acestei lucrări s-a ajuns la concluzii că:
1. În activitatea bancară riscul este un component obligatoriu cu posibilitatea
rezultatelor atît dorite cît şi nedorite.
2. Riscul în activitatea bancară este necesar pentrua aduna venituri.
3. Evitarea riscului sau acceptarea lui depinde de modul de gestionare a
băncii,de politica susţinutăde bancă, de tactica ei şi de problemele la o anumită
etapă.
4. Riscurile în cadrul activităţii bancare sunt multiple şi trebuie clasificate şi
definite cît mai bine posibil în perspectiva evaluării şi controlului lor.
5. Gestionarea riscurilor în cadrul procesului de creditare poate fi privită ca
influenţarea activităţii bancare în scopul minimizării pierderilor, obiectul
influenţării fiind banca în întregime.
Principalele forme de protejare împotiva riscurilor aferente în procesul
creditării elaborate de Banca de Economii sunt:
• corelarea eficientă a activelor şi pasivelor băncii. Clasificarea acestora
în funcţie de reacţia lor la evenimentele neprevăzute;
• diversificarea portofoliului creditar;
• monitorizarea şi controlul lichidităţii de managenent al riscului valutar
şi de dobîndă;
• analiza detaliată a creditabilităţii clienţilor;
• îmbunătăţirea calităţii şi monitorizarea permanentă a creditelor
• evaluarea raportului dintre profitabilitate şi a risc care poate apărea în
procesul acordării creditului;

39
 • implementarea proceselor noi în scopul diversificării spectrului de
servicii creditare;
• menţinerea unui nivel înalt a rezervelor pentru pierderi la credite.
Ca propuneri esenţiale în prevenirea riscurilor aferente procesului de
creditare s-ar putea evidenţia:
 analiza posibilelor surse de pierderi sau situaţii de risc ce pot aduce
pierderi, calculul riscului, prognozarea pierderilor posibile;
 coordonarea, stimularea economică a minimizării riscului,
monitoringul şi eficacitatea procedurilor de gestionare a riscurilor de creditare;
 clasificarea activelor şi pasivelor în funcţie de reacţia lor la
evenimentele neprevăzute;
 formularea concretă a normelor de creditare;
 schimbarea politicii de portofoliu fie prin orientarea către activele pe
termen scurt, fie prin creşterea ponderii pasivelor pe termen lung;
 utilizarea unor sisteme electronice de detectare a creditelor
problematice;
 analiza fluzurilor de trezorărie a clienţilor;
 utilizarea resurselor, alocarea mijloacelor pentru cheltuielile de
finanţare a riscurilor;
 analiza periodică a coeficienţilor de rentabilitate, solvabilitate,
lichiditate;
 prognozarea zilnică a fluxurilor de lichidităţi;
 responsabilitatea şi obligaţiunile conducătorului, legăturile
interbancare în politica controlului riscului;
Succesul activităţii bancare e strîns legat de corelarea armonioasă, eficientă
între active şi pasive, între venituri şi cheltuieli şi gestionarea optimă a riscurilor
aferente procesului de creditare. Dacă procesul de gestiune a riscurilor bancare şi
sistemul global de management sunt efective, atunci banca va avea succes.

40
 Băncile pot gestiona cu succes riscurile de creditare dacă recunosc rolul
strategic al riscurilor, dacă folosesc paradigma de analiză şi gestiune în vederea
creşterii eficienţei.

Bibliografie:
1. Legea Republicii Moldova cu privire la instituţiile financiare nr.550-XIII din
21.07.1995,cu modificările ulterioare.
2. Regulamentul BNM cu privire la clasificarea creditelor şi formarea
reducerilor pentru pierderi la credite
3. Regulamentul cu privire la activitatea de creditare a băncilor care operează
pe teritoriul RM
4. Hotărârea cu privire la modificarea Regulamentului cu privire la modul de
întocmire şi prezentare a rapoartelor privind rata medie de credite şi depozite atrase
de băncile comerciale din 28 noiembrie 1997. – Monitorul Oficial nr. 406 din 25.
12. 2007.
5. Analiza, diagnoza şi modelarea sistemelor financiar-bancare / Hartulari C.,
Păun M., Păun R.M. – Bucureşti: Editura ASE, 2005.
6. Andronache Virgil, Banca şi operaţiunile comerciale: Spete şi soluţii
practice în raporturile dintre bancă şi client, Editura Universitară, Bucureşti, 2006,
7. Bilaş Ludmila,Aspecte de comportament ale managementului
bancar,nr.4,2004
8. Boulescu Mircea, Auditul privind evaluarea riscurilor şi controlul intern,
2004, Serial Finanţe şi bănci
9. Ciochină Ana-Maria, Riscuri bancare - concept, clasificare, gestiune, 2001
10. Dedu Vasile, Management bancar,Editura Silidan,1996
11. Dedu Vasile. Gestiunea bancară. - Bucureşti: Ed. Didactică şi pedagogică,
1999

41
12. Enicov Igor, Orientări în managementul riscurilor bancare,
ASEM,Chişinău,2000
13. Enicov Igor,Tomorez Vlad,Oboroc Iurie,Riscuri şi instrumente financiare de
acoperire,Chişinău ,Editura Evrica,2002
14. Gavrilitea Marius,Asigurarea riscurilor în sistemul bancar,vol.13,2002
15. Gered Beatrix,Metoda practică de analiză a riscurilor,2006, Revista
Romînă,nr.4
16. Grigoriţă Cornelia. Activitatea bancară- Chişinău, 2005
17. Gust Marius, Management bancar, Editura Economică Bucureşti,1999
18. Hoanţa Nicolae,Bani şi bănci,Editura Economică,Bucureşti,2001
19. Iliade Gheorghe,Monedă şi credit,ASEM,Chişinău,2004
20. Ionescu Lucian,Băncile şi operaţiunile bancare,Editura Econ,Bucureşti,2004
21. Manolescu Gheorghe,Diaconescu Adriana Sîrbea,Management
bancar,Editura Bucureşti,2001
22. Palade Gabriel, Aspecte ale conţinutului şi clasificarea riscurilor bancare,
vol.7, 1998, Revista Economie şi finanţe.
23. Radu Răduţ,Barry Hoye, Management bancar, vol.I,Bucureşti,2001
24. Răduţ Radu,Barry Hoye,Management bancar,vol.II, Bucureşti,2002
25. Roxin Luminiţa,Gestiunea riscurilor bancare,Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti,1997
26. Stoica Maricica, Management bancar, Editura Economică, Bucureşti,1999
27. Tudorache Dumitriu, Monedă,bănci şi credite,Editura Economică
28. Vasile Emilia,Managementul riscurilor. Concept şi tipuri de risc,2005
29. Банковские риски. Под ред. Лаврушина О.И., Валенцевой Н.И. –
Москва: КНОРУС, 2007.
30. Банковское дело. Управление и технологии. Под ред. Тавасиева А.М.
2-е изд., перераб. и доп. – М.: Юнити-Дана, 2005.
31. Банковское дело. Учебник. – 5-е изд., перераб. и доп. Под ред. Г.Н.
Белоглазовой. – М.: Финансы и статистика, 2008.

42
32. Вешкин Ю. Г., Банковские системы зарубежных стран: курс лекций,
Москва, Экономисть, 2006.
33. Жукова Е. Ф., Эриашвили Н. Д., Банковское дело: учебник, 3-е изд.,
перераб. и доп. – Москва: Юнити-Дана, 2008.
34. Ковалев П.П. Банковский риск-менеджмент. – Москва: Издательство
«Финансы и статистика», 2009.
35. Костерина Т.М. Кредитная политика и кредитные риски. – М.: МФПА,
2005.
36. Лаврушина О. И., Банковское дело: учебник, 6-е изд., стер. – М.:
Кнорус, 2008.
37. Тигиян А. М., Деньги. Кредит, Банки, К., Еврика, 2003, 204 с.
38. Шевчюк Д. А., Банковские операции: Учеб. пособие, Ростов на дону,
Феникс, 2006.
39. Щербакова Г. Н., Анализ и оценка банковской деятельность: На
оценке отчетность, составляемой по рос. и межд. стандартам, Москва,
Вершина, 2007.
40. www.bem.md
41. www.bnm.md
42. www.eco.md
43. www.google.md

43
ANEXE

44