INTERFERENŢA ÎN LAME SUBŢIRI.

INELELE LUI
NEWTON
I. Interferenţa luminii cu franje de egală înclinare

Conform teoriei ondulatorii, lumina este un fenomen oscilatoriu ce se propagă în spaţiu şi

timp. Pentru obţinerea fenomenului de interferenţă a undelor luminoase este necesar ca
fasciculele ce se suprapun să provină de la două surse ce emit unde coerente. Undele
coerente sunt monocromatice, respectiv cu aceeaşi frecvenţă şi cu diferenţă de fază
constantă în timp. Dacă pe o lamă transparentă cu feţe plan paralele cade un fascicul de
radiaţii monocromatice, se constată că o parte vor fi reflectate, iar restul refractate.

Fig. 1

Dacă undele incidente sunt paralele (deoarece lama are feţe plan paralele), înseamnă că
undele reflectate sunt paralele.

L este o lentilă convergentă ce se aşază în drumul razelor reflectate pentru a se obţine

interferenţa. În planul focal al acestei lentile se vor obţine franjele de interferenţă.
Diferenţa de drum optic între două unde coerente ce provin de la aceeaşi sursă se
calculează cu relaţia:

(1),

unde δ – diferenţa de drum optic între unda reflectată pe prima faţă şi

reflectată pe a doua faţă iar n – indicele de refracţie al lamei.

Se adaugă deoarece prima undă se reflectă pe un mediu mai dens (aer – sticlă).

Din figură se observă că , deci:

(2)

unde d – grosimea lamei şi r – unghiul de refracţie. De asemeni, pentru AD vom

avea:

(3)

Ţinând seama de legea refracţiei: , după înlocuirea relaţiilor (3) şi (2) în (1),
rezultă că:

(4)

Se obţin:
 • maxime de interferenţă pentru
• minime de interferenţă pentru .

Deoarece undele incidente sunt paralele, ele vor cădea pe lamă sub aceeaşi înclinaţie,
deci vor avea aceeaşi diferenţă de fază.

Se numesc franje de egală înclinare deoarece franjele de maxim şi de minim corespund

unei aceleiaşi înclinări a direcţiilor de propagare a razelor faţă de feţele lamei. Franjele
apar sub forma unor cercuri concentrice întunecate şi luminoase (alternând), în planul
focal al lentilei, numite inelele lui Heindinger.

Dacă observaţia se face în lumină albă, se obţin inele în culorile spectrului.

Cu ajutorul fenomenului de interferenţă se poate determina lungimea de undă a radiaţiilor

luminoase (dispozitive optice în care apare o diferenţă de drum între undele luminoase:
experienţa lui Young, oglinzi Fresnel, dispozitivul ce realizează inelele lui Newton). Pe
baza interferenţei fasciculelor multiple se determină: indici de refracţie, grosimi de
straturi subţiri, imperfecţiuni ale suprafeţelor plane etc.

II. Interferenţa luminii cu franje de egală grosime. Inelele

lui Newton

Fig. 2

Se consideră 2 lame de sticlă ce fac un unghi între ele, realizând o pană de aer. Pentru
fiecare grosime a lamei corespunzătoare punctului de incidenţă se obţine o franjă de
interferenţă (acestea sunt localizate pe feţele penei sau în spaţiu cu ajutorul unei lentile
convergente).

Fig. 3

Un caz particular de franje de interferenţă de egală grosime îl constituie inelele lui

Newton.

Inele lui Newton se realizează cu o pană de aer delimitată de o placă cu feţele plan
paralele şi o lentilă plan-convexă aşezată pe ea.

Deoarece fasciculul incident este normal la dispozitivul de interferenţă, vom lua cosr=1 şi
n=1.

Relaţia (4) va fi scrisă astfel:

 (5)

unde R – raza sferei din care face parte lentila; – grosimea stratului de aer, k – ordinul
maxim (minim) de interferenţă; – raza inelului de ordin k şi λ – lungimea de undă a
radiaţiei.

Pe de altă parte, din Fig. 2 rezultă:

(6)

de unde, negljând pe d2 în comparaţie cu R, putem scrie:

(7)

Combinând această relaţie cu (5), se obţine:

(8)

care devine:

• pentru maxime

(9)

• pentru minime

(10)

Inelele se obţin în jurul punctului de contact dintre lentilă şi lamă, având forma unor
cercuri concentrice luminoase şi întunecate.

Pentru lumina reflectată, centrul este întunecat (minim), iar pentru transmisie, centrul este
un maxim (luminos).

III. Montajul experimental

• microscop pe măsuţa căruia se află fixat dispozitivul pentru obţinerea inelelor lui
Newton, ce poate fi deplasat în poziţia dorită cu 2 şuruburi micrometrice,
• o scăriţă gradată (micrometru ocular) – pentru măsurarea razei inelelor.
 Fig. 4

Fig. 5

IV. Metoda de lucru:

• se aprinde lampa de lumină monocromatică;

• se reglează microscopul cu ajutorul şurubului şi se aduce figura de interferenţă în
câmpul vizual;
• se măsoară cu ajutorul micrometrului ocular diametrele inelelor de ordin
k=1,2,3,4,5,…; o diviziune a micrometrului reprezintă , se calculează raza
inelului;
• cu ajutorul relaţiilor pentru maxim şi pentru minim se determină raza de curbură a
lentilei, λ=0,7μm (lumină roşie);
• se vor face 5 determinări pentru maxime şi 5 pentru minime;
• la final, se va face calculul erorilor prin metoda mediei pătratice.

- Tabel de date -

Nr. k R
crt. (m)
ordin (m)
minime 1.
2.
3.
4.
5.
maxime 1.
2.
3.
4.
5.